By Maria Diana Popescu, Agero
 
MDP: Domnule Ilie Marinescu,  sinteti pregatit pentru o declaratie asupra propriei persoane?
 
ILIE MARINESCU: Atunci cand intrebarile imi sunt adresate de un critic literar, cu siguranta ma bucura acest lucru si ma onoreaza in acelasi timp, cu conditia sa nu fie o declaratie despre propria persoana, ci mai degraba asupra personalitatii celui intervievat, deoarece sensul celor doua notiuni din punctul de vedere al psihologului comporta o diferenta semnificativa de continut; la fel si din puctul de vedere al poetului caruia nu-i scapa semnificatia celor doua notiuni.
 
MDP: Borges afirma ca toti artistii creeaza in spiritul secolului lor si ca poti recunoaste stilul epocii, pentru ca se repeta de la un creator la altul. Despre stilul dumneavoastra, despre nota personala care va imbogateste universul si paleta viziunilor poetice, ce trebuie sa stie iubitorul de cultura?
 
ILIE MARINESCU: Daca ar fi sa merg pe conceptiile lui Jorge Luis Borges, ar insemna ca tot ceea ce creeaza un autor sau un artist in timpul sau istoric, atunci fie va renega trecutul, fie se va teme de viitor, iar creatiile sale nu ar transcende vremurile si aici exemplul ales cu Borges nu ar mai fi elocvent, deoarece, acesta chiar daca nu a primit niciodata premiul Nobel, viziunile sale au strabatut, iata, deceniile, ramanand in constiinta oamenilor mai mult decat acela care i-a luat locul pe podiumul premiilor Nobel.
De aceea, consider ca un artist chiar daca este ancorat intr-o anumita epoca, opera lui va rezista in timp tocmai datorita faptului ca face conexiuni cu trecutul, prezentul sau viitorul. Am tinut la aceasta precizare tocmai pentru a face referire la viziunea si stilul meu poetic pe care l-am dorit mai mult, nu sa-mi imbogateasca mie universul, ci sa incerc o trezire a spiritelor cititorilor din aceste timpuri. Si afirrm acest lucru, deoarece poezia chiar daca in forma si continutul ei reprezinta gandirea autorului la un moment dat, aceasta trebuie sa influenteze neaparat constiintele viitoare, chiar daca maniera in care este scrisa se poate confunda cu ale altor confrati trecuti in nefiinta din alte epoci. Totdeauna incerc in maniera proprie sa fac conexiuni atemporale, uneori abia perceptibile de catre cititori. Si daca tot am amintit de Borges am sa concluzionez raspunsul cu un citat de-al sau: “Nimeni nu poate sti daca lumea este fantastica sau reala si nici daca exista o diferenta intre a visa si a trai.”
 
MDP: De ce psihologie si poezie si nu medicina sau teologie?
 
ILIE MARINESCU: Cele doua “indeletniciri” se intrepatrund atat de bine incat celelalte doua ipostaze care mi-au fost refuzate de destin la un moment dat gasesc o corespondenta semnificativa in viata si opera mea. Pe deoparte, psihologul este un medic al sufletelor, iar poetul prin poeziile sale devine un taumaturg al celor care, fara a apela la psiholog, medic sau preot, gasesc o alinare in poemele care de cele mai multe ori fac trimitere la divinitate.
 
MDP: Ce defineste personalitatea dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Prin secolul VI, Boethius afirma ca „Persona est substantia individua rationalis naturae”, adica persoana este o substanta individuala de natura rationala. Definindu-ma si eu o persoana rationala, consider ca trasaturile de personalitate cele mai pregnante: temperament, caracter, aptitudini si-au pus amprenta destul de evident asupra mea, toate contribuind intr-o masura mai mare sau mai mica la conturarea personalitatii mele, ceea ce, fara lipsa de modestie, consider ca m-au propulsat pe o traiectorie pe care mi-am dorit-o, pentru care am muncit si pentru care am facut de cele mai multe ori sacrificii fara ca cei din preajma mea sa simta aceasta. Ceea ce ma caracterizeaza in mod special facandu-mi propriul portret psihologic as putea spune ca: modestia, bunul simt, corectitudinea, puterea de munca, onestitatea si altruismul. Vedeti, postura in care m-ati pus aceea de a ma caracteriza, este o postura destul de incomoda pentru o persoana cu bun simt pentru ca se simte stanjenit vorbind despre propriile insusiri, deoarece intr-un interviu sunt greu de dovedit si pot fi acuzat de un anumit subiectivism, de aceea doar perceptia celorlalti poate fi dovada afirmatiilor mele.
 
MDP: Ce aveti in lada cu zestre spirituala, pe cite carti v-ati semnat cu majuscula?, cum s-a strecurat poezia in existenta unui psiholog?
 
ILIE MARINESCU: Cand incepi sa scrii poezie, as putea spune ca spiritualitatea se afla la ea acasa si devine o zestre fara de care nu mai poti trai, care te inalta, te imbogateste dar care in acelasi timp incepe sa-ti macine fiinta in modul cel mai placut, devine un modus vivendi. Si pentru ca framantarile sa prinda contur, le-am asternut in cele patru volume de versuri, „Maieutica iubirii”, „Oblomovismul sinarhiilor”, „Meditatii poetice”.  „Muguri de stele” si o piesa de teatru „Traficantul de iluzii”. Pot afirma cu mana pe inima, ca profesia de psiholog, prin cunoasterea profunda a sufletului uman a fost cea care m-a ajutat cel mai bine sa descopar arta de a pune in versuri trairile ce ruineaza fiinta umana. Atunci cand daruiesti celorlalti ceva din modul tau de a gandi, de a trai, acea lada cu zestrea spirituala nu numai ca nu se goleste, ci din contra devine o sursa reala de elevare spirituala.
 
MDP: Intre psihologie si sociologie exista in mod „natural”, o relatie biunivoca, iar o imagine sistematica asupra fenomenului literar actual se poate construi numai pornind de la aceasta premisa. Daca ar fi sa intocmiti o harta, cum ati hasura publicul iubitor de valoare, dar criza de supraproductie literara?
 
ILIE MARINESCU: Cele doua stiinte nu pot exista una fara cealalta, ele vin una in completarea celeilalte si acest lucru a fost foarte bine evidentiat de Van Bertalanffy prin sistemul sau bio-psiho-social, astfel incat nici fenomenul literar nu poate face abstractie de acest sistem, iar cel care il ignora ori nu stie ce face, ori o face de dragul de a face. Ignorarea acestui sistem sau a unei parti din el, duce dupa cum vedem la o criza in ceea ce priveste calitatea actului artistic, iar din acest punct de vedere, fiind destul de critic (vezi volumul de pamflete si satire („Oblomovismul sinarhiilor”) atat cu mine cat si cu cei carora pot sa le evidentiez carentele, imi este destul de usor sa intocmesc o harta a publicului iubitor de valoare, deoarece numarul acestora este in continua descrestere, astfel incat harta ar fi prea hasurata; desigur scuze totdeauna pot fi invocate, insa motivatia este cea care scapa celor mai multi din motive uneori obiective, asa cum se invoca vesnica tranzitie a societatii de la un regim totalitar la unul, asa-zis democratic. In loc ca omul sa se adapteze unui nou sistem social, se lasa usor influentat de ceea ce ii este facil, usor de diferit, fara a fi nevoit sa faca eforturi prea mari pentru a-si constientiza propria conditie. De aceea, aceasta supraproductie literara eu o percep ca un magazin in care rafturile abunda de produse ieftine, care sa satisfaca cerintele majoritatii cumparatorilor si in loc ca acestia sa cumpere putin si bun, incarca al lor cos cu bunuri pe care odata ajunsi acasa constata ca le fac mai mult rau decat bine. Asadar, trebuie sa invatam sa facem selectia a ceea ce dorim sa consumam, tot la fel ca si intr-o relatie, nu poti sa te indragostesti de cineva pe care nu-l iubesti.
 
MDP: Intr-una din numeroasele emisiuni v-am auzit vorbind cu egala satisfactie despre poezie si despre fiul dumneavoastra, Alexandru. Cit la suta poezie, cit psihologie, cit viata privata?
 
ILIE MARINESCU: Incercati sa patrundeti acolo unde este greu de patruns, insa numai faptul ca am onoarea de a raspunde unei personalitati la fel de tenace, ma determina sa raspund cu aceeasi sinceritate cu care m-ati abordat. Facand un joc de cuvinte as putea spune ca poezia vietii mele este fiul meu Alexandru. El este generatorul puterii mele creatoare pe toate planurile, el este cel care mi-a dat puterea si taria de a merge pe acest drum atat de sinuos, dar de pe care culegem acum roadele impreuna. El este singura fiinta care imi stie cu adevarat si bucuria si tristetea si zambetul si lacrima. Lui ii datorez totul deoarece, iubirea pentru el este prima de sub Divinitate. Din acest punct de vedere, cand am afirmat ca ii datorez fiului meu totul, este pentru faptul ca mi-a permis si m-a inteles, ca pentru a fi un bun psiholog sau pentru a crea versuri ce sper sa dainuie in timp, trebuie sa faci anumite sacrificii, ori cel sacrificat a fost chiar el, timpul de care l-am privat in orele de studiu sau de creatie sunt procentele ce am incercat sa le egalizez cat am putut de bine si sper ca am reusit!
 
MDP: Putem vorbi despre o cultura la moda, precum o moda vestimentara, caz in care avem de-a face cu un „social” mediocru, care accepta usor manipularea?
 
ILIE MARINESCU: Eu cred ca putem vorbi de o moda a culturii si nicidecum de o cultura la moda, de aceea mediocritatea este la cote alarmante, pentru ca oamenii se lasa usor manipulati si trec destul de greu prin filtrul ratiunii produsele culturale, ce se ofera spre deliciul celor interesati de venituri facile. Pentru mine personal, cultura ce nu se demodeaza este doar ceea ce reprezinta calitate, si cand ma refer la calitate, ma refer la exprimarea in arta, in cultura. Cu cat rafinamentul exprimarii este mai mare cu atat calitatea se evidentiaza si este generatoare de moda. Chiar daca exista o cultura care poate satisface orice gusturi, nu tot ceea ce este la moda este si bun sau frumos. Privind din aceasta perspectiva personala, socialul va fi cu atat mai putin mediocru cu cat va respinge produsele asa-zis la moda.
 
MDP: Observind creatiile multor contemporani, gindindu-ma, de pilda, la Wagner care a incitat la mareata megalomanie, la fel ca alchimia sau hegelianismul, ma intreb, cum ar putea poetul/artistul de azi sa creeze, fara a friza incomodul si vulgaritatea,  atit de prezente si, culmea, acceptate,  ca arta timpului nostru?
 
ILIE MARINESCU: Ati adus in discutie mari creatori de valoare si sunt nevoit sa spun ca ati atins o coarda sensibila sufletului meu, deoarece sunt un mare consumator de muzica clasica si filosofie. Daca tot ati adus vorba de Wagner, mergand pe filonul artistului de azi, consider ca toti dar absolut toti, ar trebui sa fie cautatorii Marelui Graal si sa ignore vulgaritatea, insa din nefericire, cei care se cred „creatori moderni cu orice pret”  sunt un cancer vizibil al societatii si ce-i mai grav ca sunt destui care rezoneaza cu acest tip de cultura. Creatorul care iubeste cu adevarat arta, poate cu usurinta sa sfideze aceste productii si in ceea ce ma priveste consider ca am ales calea cea buna, de aceea incerc in poemele mele sa aduc cititorului, iubitorului de poezie acea lume mirifica rupta de vulgul cotidian.
 
MDP: Ca poet si scriitor,  puteti renunta la cistigul metodologic adus de viziunea lui Goldman asupra artei, aceea de conciliere a psihologicului cu sociologicul, sau subscrieti la compromisul propus de Arnold Hauser, intemeiat pe imposibilitatea de a concilia esteticul cu sociologul…
 
ILIE MARINESCU: Nu am sa ma raliez la viziunea lui Arnold Hauser, nu pentru ca este roman, ci pentru ca viziunea lui Goldman este mai aproape simtirii mele de psiholog, care considera, asa cum am afirmat si mai sus, ca nu poti rupe socialul de psihologic, pentru ca arta se adreseaza socialului in ansamblul sau si nu numai unui grup restrans de admiratori sau iubitori de frumos;  asta in masura in care doresti sa schimbi ceva in mentalitatea si constiinta cetatii. In momentul in care esteticul este rupt de social, se ajunge inevitabil intr-un punct critic din care este greu sa revii, deoarece numai esteticul este cel ce da fundament si schimba cu adevarat in bine viata noastra.
 
MDP:  A  devenit cultura, arta in genere, un fel de business ?
 
ILIE MARINESCU: Indiferent cat de mult iubim cultura si arta, creatorul modern, cel care isi dedica intreaga existenta unui crez artistic, ar trebui tot la fel de bine sa duca o viata onorabila, insa lucrurile stau cu totul diferit decat modul in care ne dorim si gandim. Normal ar fi ca din creatiile sale omul modern si in speta creatorul roman sa duca un trai decent insa este vitregit de acest deziderat deoarece, creatorul nu are timp de business si de cele mai multe ori se gasesc „oameni de bine” care se ocupa de promovarea operelor sale si profitul, in loc sa ajunga la cel care a dat viata si a asudat asupra creatiei sale, ajunge pe mana acestora. Ganditi-va doar la faptul ca din vanzarea unei opere de arta, oricare ar fi aceea a unui autor, acestuia ii revine un procent de 8 la suta. Vi se pare normal? Este o problema reala, careia, eu, personal, i-as gasi o rezolvare, insa nu la mine sunt fraiele culturii. Dar,, cum artistul este caracterizat de bun simt si modestie, prefera sa-si continue opera dincolo de interese mercantile, fiind constient de rolul pe care si l-a asumat.
 
MDP: Recent v-ati intors din America, cum este perceputa literatura romaneasca dincolo de ocean? Care a fost obiectul deplasarii dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Am sa incep cu a doua parte a intrebarii. Am fost invitat de o parte din comunitatea romana din Chicago sa-mi prezint cartile, astfel ca am putut participa la festivalul romanilor de pretutindeni, desfasurat in localitatea Niles, langa Chicago, si la alte evenimente culturale. Daca vorbim de perceptia literaturii romane dincolo de ocean, atunci trebuie sa ne referim doar la perceptia celor care fac parte din comunitate, pentru ca dincolo de aceasta, in mediile americane literatura romaneasca razbate foarte greu sau deloc; nu exista. Am vizitat mai multe librarii americane si nu am vazut nici un titlu romanesc sau un autor roman pe rafturile librariilor si asta mi se pare destul de trist, in conditiile in care avem reprezentanti culturali in USA sau persoane care se ocupa de promovarea literaturii romanesti in strainatate. Un alt aspect demn de remarcat este acela ca, in cadrul comunitatii a inceput constituirea unor biblioteci cu autori din tara, literatura veche, carti princeps. Aici mi-am adus si eu umilul aport cu cateva volume de versuri. Desigur, frumos ar fi ca autorii romani sa fie cunoscuti de americani, altfel nu vom iesi din conul de umbra. Personal am cunoscut o distinsa doamna americana, prietena cu familia fostului presedinte american Gerald Ford si trebuie sa va marturisesc ca dupa ce i-am oferit volumul meu de versuri tradus in limba engleza, „Muguri de stele”, mi-a marturisit ca nu inceteaza sa-l asculte zi de zi (volumul fiind insotit si de un CD audio, cu vocile unor mari actori ai teatrului romanesc printre care George Mihaita, Ion Lucian, Adriana Trandafir  etc), ceea ce mi-a confirmat credinta ca putem reusi doar daca avem si vointa. Totul depinde doar de noi ce facem si cum facem.
 
MDP: Putem vorbi despre o presa  culturala corecta si echidistanta?
 
ILIE MARINESCU: Cu siguranta nu pot impartasi aceasta opinie, deoarece la noi in tara totul se desfasoara in functie de grupuri de interese, sau „gasti”, astfel incat sa fii promovat ca incepator si nu numai, in ale scrisului sau alt gen de arta este o adevarata sinucidere. Personal, am trecut prin aceste furci caudine si daca va fi cazul voi da si nume pentru ca ma simt un spirit liber si nu fac arta in functie de interesele cuiva. Chiar daca nu sunt inregimentat intr-un grup anume, prefer, asa cum spuneau stoicii, sa am mai multi admiratori decat adepti la creatiile mele. Avand tangente bune de cativa ani cu presa din tara, cu mass-media in general, cunosc bine acest fenomen, de aceea mi-ar trebui un spatiu amplu sa pot dezbate aceasta tema. Tocmai de aceea, marii oameni de cultura nu sunt cunoscuti sau cunoscuti de un public restrans, pentru ca nu alimenteaza interesele anumitor grupari constituite uneori ad-hoc, ca si cum in tara ar fi doar o mana de oameni care fac arta.
 
MDP:   Ce lucruri va sint consubstantiale din viata aceasta?
 
ILIE MARINESCU: Tot ceea ce fac consider ca se incorporeaza intr-un sincretism perfect, mulat pe credintele mele de zi cu zi, pe ceea ce incerc sa fac, fara a deranja aproapele. Si pentru ca suntem in registru unui dialog cultural, as aminti in acest context vorbele unui mare artist, Corneliu Baba, care spunea: „Nu va pierdeti vremea cu fleacuri. Puneti-va in fata tinte mari. Chiar daca nu le atingeti, macar ati ostenit pentru ele. Si asta valoreaza cat o reusita”. Iata consubstantialitatea modului meu de a face lucrurile.
 
MDP:  Traim rupti unii de altii, invirtiti de rotile descentrate ale morilor  de vint politice si sociale.  Ce e de facut?
 
ILIE MARINESCU: In atare situatie, cel mai bun lucru, din punct de vedere psihologic va vorbesc acum, este acela de a incerca sa ne pastram echilibrul psihic, sa nu cadem usor prada tentatiilor de orice fel, sa trecem prin filtrul ratiunii  tot ceea ce ni se ofera si mai ales fiecare dintre noi sa incerce sa faca lucrurile cat mai bine, in functie de aptitudini si sa avem o atitudine pozitiva chiar si in fata acestor vicisitudini ale vietii. Vorbind insa despre cultura, consider ca este singurul liant care poate repara fractura dintre indivizi, singurul mod in care societatea, in ansamblul sau, se poate identifica cu spiritul inaintasilor si cu sentimentul ca apartinem unei culturi milenare.
 
MDP:  Si-a abandonat intelectualul roman misiunea istorica?
 
ILIE MARINESCU: Ca si psiholog, am anumite perceptii legate de statusul intelectualului roman si prin prisma faptului ca datorita multor emisiuni la care sunt invitat, am avut ocazia sa cunosc o serie de intelectuali, care dintr-o lehamite generalizata in societate, se simt izolati, neajutorati si de aici rezulta neimplicarea lor, desi in birourile lor de lucru, fac si desfac idealuri de care cei pusi sa carmuiasca destinele natiei nu tin cont, astfel incat aportul lor la evolutia societatii este unul invizibil si neinsemnat. Nu poti iesi in lumea mare, in lumea civilizata decat cu acele minti ascutite, cu cei care fac ceva pentru tara, iar fondul nostru genetic abunda de astfel de personalitati, insa cum spuneam mai devreme, este un fel de rotire de cadre scoase la inaintare, mereu altii dar totdeauna aceiasi.
 
MDP:  Simt un mare dezgust pentru lumea literara de astazi, pentru mizerabilii si pornografii boemelor literare, premiati si sustinuti de institutiile statului.. Dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Traiesc acelasi sentiment de frustrare si ma feresc sa folosesc cuvinte licentioase, cand constat, la fel ca si dumneavoastra, ca in literatura sunt promovati, premiati, adulati cei care au dat condeiului conotatiile cele mai obscene. Este si motivul pentru care am acceptat acest interviu, deoarece am considerat ca doar asa poate cu o floare se mai face primavara. Sa ai o atitudine critica in aceste vremuri, este ca si cum stand pe marginea unei prapastii, sa contempli in liniste orizontul, fara sa-ti dai seama vine unul din spate si te impinge in prapastie, fara sa-si dea seama ca acestia se salveaza prin aripile invizibile ale spiritului lor cizelat. Cam asa stau lucrurile cu cei care dorind sa exalte prin frumusetea interioara, sunt tarati fara voia lor in aceeasi mocirla si confundati cu cei care deja sunt murdari.
 
MDP: Mai putem vorbi in aceste vremi de cvasi-debusolare despre desavirsirea unui model cultural romanesc, la nivelul scriitorului, al operei sale, dar si la nivelul celui care consuma „produsul cultural” numit literatura?
 
ILIE MARINESCU: Personal, inca nu mi-am pierdut speranta si consider ca incet, incet vremea debusolarilor va trece si cultura, in ansamblul ei, va intra pe un fagas normal, iar efortul dumneavoastra de a scoate in evidenta aceste sincope din arta este dovada ca inca se mai poate repara ceva. Tot ceea ce trebuie facut este ca oameni ca dumneavoastra si ca multi asemenea dumneavoastra sa nu abandoneze crezul interior si sa faca front comun impotriva “miticilor” si cu siguranta cititorul sau consumatorul de frumos se va mula dupa aceste tendinte. A ni se scoate mereu in fata idei de geul ca “asta se cere” cum fac mediile in masa, este dovada de netagaduit ca sunt interese absconse care au darul de a ne duce pe un drum gresit.
 
MDP: Ce proiecte isi asteapta de la dumneavoastra rinduire si exprimare pe masa poetica?
 
ILIE MARINESCU: De regula imi place sa vorbesc despre lucruri pe care le-am facut deja. Proiectele sunt frumoase, multe si multiple, insa cine imi va garanta realizarea sau finalitatea lor? Abia dupa ce se implinesc pot vorbi despre ele, insa cum intrebarea a fost directa, am sa va spun ca peste cateva zile imi voi lansa cel de-al cincilea volum de versuri cu un titlu ce vi-l spun in premiera pentru ca deja are BT si CIP-ul Bibliotecii Nationale, se numeste „Poeme de suflet hyperborean” si sper sa fie un succes asa cum am avut si cu celelalte volume de versuri. Trebuie sa marturisesc faptul ca editarea acestui volum se datoreaza editurii „Living stone”, care, spre deosebire de alte edituri care refuza tiparirea de poezie pe motiv ca „nu se vand”, aceasta a avut curajul sa-mi editeze volumul, mai ales ca au initiat un proiect cu o colectie de volume de poezie intitulata „Dor” si eu sunt primul care voi deschide aceasta serie de tiparituri. Sper sa-mi ajute Dumnezeu sa ajung acolo unde mi-am propus, pentru ca doar credinta mea mi-a deschis portile evolutiei in plan spiritual si nu numai.
 
MDP:  Va rog, in final, formulati  o intrebare la care ati dori sa raspundeti si nu am fost inspirata sa o adresez…
 
ILIE MARINESCU: Recunosc faptul ca si postura de a pune intrebari este la fel de dificila. Am sa incerc totusi in final sa ma gandesc la o intrebare al carui raspuns sper sa il pot da intr-un interviu viitor. L-as intreba pe psihologul-poet Ilie Marinescu, daca fericirea reprezinta un scop in sine, un tel sau o iluzie?
 
Maria Diana Popescu in dialog cu Ilie Marinescu, psihologul vedetelor din Romania
 
www.agero-stuttgart.de