De ce sa-mi tremure genunchii vremurilor din urma?
Cum se numea vremea gropii lui Daniel?
Sau vremea visului lui Nebucadnetar?
(Daniel 2:28)
Genunchii increderii lui
Au astupat gurile leilor,
Ca noua in vremea gropii din urma
Semetului vrajmas ce ne va tine-acolo
Sa-i astupam gura cu tarana pocaintei noastre,
Presarandu-i pe cap cenusa bobului de mustar.
Ca-n culmea vremii prigoanei moderne
Leilor ce racnesc sa ne inghita…
Danile, invata-ne in jertfa ciorchinilor toamnei,
Tari, cu impotrivirea credintei
Prin umbra Vaii veacului din urma,
Sa umblam urmandu-l pe Pavel,
Prin credinta aruncandu-ne ‘nainte,
Iar veacul, cu adevarat in urma lasandu-l!
De ce sa ne tremure genunchii vremurilor din urma?
Marcel Vasilache,
www.marcelvasilache.com
Tag: Poezie
„Paul Polidor – creator al stilului POETIC-SECVENTIAL MUSIC”
Consideratii la volumul semnat de Marcel Frandes
L-am cunoscut, cu cativa ani inainte, pe cand frecventa un curs de compozitie. Un original, atat ca prezenta umana, cat, mai ales, ca preocupari.
Poet si prozator, compozitor si traducator, Paul Polidor este un talent autentic, dedicat creatiei si raspandirii unor produse culturale, numai ale lui, intr-o vreme cand asa ceva pare de neconceput.
Cum anume reuseste?
Desigur, imbinand calitatile sale artistice incontestabile cu munca neobosita a unui manager, care si-a transformat locuinta in editura de literatura si muzica, in studio de inregistrari, reusind sa contamineze de microbul sau „polidorian” (eu insumi am patit-o!) pe cei cu care vine in contact.
In lucrarea de fata, Marcel Frandes surprinde cu profesionalism tocmai acele elemente care fac din Muzica Poetic-Secventiala un demers, pe cat de original, pe atat de valoros.
Ion Olteteanu
27.11.2010
Am vazut un inger…
Am vazut un inger,
Cata bucurie!
Se uita la mine
Cu luare-aminte,
Ce vedea acolo
Nimenea nu stie,
Doamne, da-mi Vederea
Scrisa in cuvinte!
I-am simtit oftatul
Cel dintru cerime,
N-am sa-i uit privirea,
Clara si adanca,
Am vazut un inger,
Se uita in mine
Si de buna seama
Se mai uita inca…
Nicolae Nicoara Horia
21/22 Nov. 2010
Socialul vazut prin ochianul pamfletului poetic
Volumul de poezii “Cobai in Tara Dezamagirilor: poezii sociale “ semnat de poetul, compozitorul si interpretul Paul Polidor, aparut la Editura Fundatiei ”Paul Polidor, “Bucuresti, 2010 , cu o prefata de Traian T. Cosovei, reluata din volumul anterior ”Pe autostrada sociala. Utopie si critica “, aparut in 2007, ne redescopera un artist cu o sensibilitate deosebita, al carui eu vibreaza acut la reverberatiile mediului in care traieste si compune.
Paul Polidor, autor a 18 carti cu tematici diferite, este un poet nelinistit fara skepticism, iar prezentul volum pune in dublu registru ( unul livresc , ironic, si unul grav, afectiv) conditia aristului in propria tara pe care o denumeste Tara Dezamagirilor. Poetul ca receptor creiaza poemul ca discurs vorace, vede lumea inconjuratoare prin ocheanul pamfletarului. Spiritul incitant si caustic fac din poeziile sale o provocare histrionica. Sub forma gestului burlesc, in versuri de un clasicism maladiv, autorul induce, in fapt, o stare de complicitate, sugerand la tot pasul subintelesuri adanci, insinuand mereu o alta fata a adevarului: “Imi beau strugurii si via,/ Am numai tupeu in vine,/ pentru ca in Romania/ Pot sa cumpar pe oricine!“( Copilu` de bani-gata ).Replierea in fata grozaviilor e un mod de a persifla vanitatile prin exaltarea poemului. Descrierea fiind, deopotriva, o forma de posedare si de critica a obiectelor si fenomenelor sociale, tot astfel poezia poate fi o forma de magie si de obnibulare a realului. Descoperim an acest volum un criticism teatral si histrionic, o comedie a societatii exprimata prin poezie: “ Stam la coada vietii-n ploaie,/ Munca nu mai e la pret:/ Pensia romanului/ Moare-n stand-by de inghet.” ( Pensie de suparare ).
Paul Polidor consuma experienta in registru ironic, inaltand poemul la dificilul rol de personaj al discursului liric. Poetul regizeaza o veritbila comedie sartcastica a societatii romanesti, exultand siret la gandul spectacolului si dand o imagine fidela despre ingenuitatea , adevarul si libertatea pierdute:”Gradina casei, libertate, zburda/ Si-asteapta oaspeti in descatusari/ La care ea se face ca e surda,/ Instinct de conservare, blande stari. “( Bilet pentru libertate ).
Ca un actor dedublat in pamfletar si profet, poetul cultiva, asadar, cu buna stiinta, discursul direct, dar si cel ambiguu, vorbind adica in douza stiluri diferite: unul direct, afectat si amuzat, celalalt subtil, aluziv si instigator. Gestul gratuit are intotdeauna si o functie alegorica. Unele poezii se incheie cu versuri purtatoare de valoare aforistica. Sentimental si cinic, politicos si virulent, seducator si imbufnat, poetul e, in ciuda comportamentului duplicitar-ironic, si o constiinta adevarata care-si pune cu seriozitate problema eficientei poeziei pamfletare, a posibilitatii ei de a schimba lumea romaneasca.
Caracterul acesta ambivalent, de spectacol si criticism, de premonitie si alegorie, de luciditate si pamfletism, inclusiv de vigilenta, da versurilor o nota puternica de avertizare fata de real. De altfel, scenariul ludic are, in versurile lui Paul Polidor, si un sens carnavalesc, insa unul trecut prin grila spiritului vigilent. Versurile au aerul unei superbii sarcastice frisonata de un dor de normalitate, in care recunoastem orgoliile poeziei pamfletare adevarate.
Al.Florin TENE
La Sebes – Alba spiritul lui Blaga este inca viu!
Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu in lumina Cuvantului
Dupa amiaza de noiembrie – frumoasa, calda, linistita, cu frunze aramii asternute pe o parte si alta a soselei pe care o parcurg in viteza de la Sibiu la Sebes si o nesfarsita emotie generata de faptul ca in curand, impreuna cu buna mea prietena vom fi prezente la o intalnire de suflet ce se va produce la Cenaclul “Lucian Blaga” din orasul in care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos. Si fac aceasta afirmatie cu toata convingerea pentru ca descoperind comuniunea literara de-aici mi-am dorit atat de mult sa ajung sa-i cunosc membrii, incat, chiar daca in zi de miercuri – la mijloc de saptamana – am “evadat” din tumultul problemelor cotidiene luand drumul tinuturilor in care a vazut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancramul lui – leagan de suflet unde a scris atat de frumos: „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”.
Da, acesta este mesajul care strajuie bustul impunator al poetului filozof la intrarea in Casa de cultura din Sebes unde, spre placuta mea surprindere se desfasoara intense activitati culturale in cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Fagaras, gazda primitoare si suflet al miscarii literare de-aici ne intampina cu cate-un gingas trandafir alb, conducandu-ne spre sala rezervata intalnirii saptamanale a acestor neobositi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emotie holul de la intrare, facand plecaciune de suflet in fata bustului lui Blaga, urcam scarile spre etaj, traversam o sala care seamana cu sala de asteptare din fata unui cabinet medical dar aflam ca de fapt este anticamera rezervata parintilor ce si-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intram intr-o salita in care, in jurul unui pian invechit stau patru tineri care canta muzica folk. In cele din urma ajungem in locul care in scurt timp, tineri elevi, studenti, oameni ajunsi la maturitate deplina sau pensionari plini de spirit si vioiciune se-aduna la „sfat” pentru a croi pargiile unui spectacol de Craciun, oferit cu dragoste de oameni si frumos sebesenilor.
„Indiferent daca avem sau nu probleme, daca e vreme buna sau ploua, miercuri la noi e sarbatoare” – ne spune Petru Fagaras, un om bland dar plin de spirit care este promotorul si administratorul retelei cu acelasi nume pe care membri Cenaclului isi posteaza creatiile si unde activitatea literara se desfasoara aidoma unui cenaclu, interactiv. Facem cunostinta cu fiecare in parte, ne strangem prieteneste mainile si simtim bucuria in ochii lor asa cum o simtim pe cea din sufletele noastre. Maria Cornelia Postescu,Ion Kamla,Petru Fagaras,Maria Berghezan,Corina Ofelia Corpodean,Emilia Faur,Ekart Casiana,Bogdan Turcu,Mariana Hagiu,Camelia Tincu,Ioana Damian,Jeni Voina,Rodica Haprean,Felicia Todor,Cristina Chiroiu,Rafila Maniu,Albu Aurel Gheorghe – iata cine vine aici in fiecare miercuri si aduce lauda Cuvantului intr-un mod care-mi aminteste de Flacara regretatulului Adrian Paunescu din anii tineretii mele. Retraiesc in taina clipele de neuitat ale anilor de liceu cand pentru a participa la intalnirile de pe Stadionul Central al Clujului imi faceam “billet de voie” si-l prezentam pedagogei ce ne veghea in caminul de elevi in care locuiam, cu mult inainte de data spectacolului pentru a nu rata ocazia de a fi impreuna cu mii de oameni entuziasti, iubitori de poezie si muzica folk… Asa am procedat si in aceasta miercuri de noiembrie si nu glumesc, chiar mi-am cerut voie de la serviciu pentru a ajunge la Sebes.
Aflam ca miscarea literara reunita sub numele de Cenaclul literar “Lucian Blaga” a luat fiinta inca din anii ’70 . In anul 1975 cei care l-au infiintat au fost: poetul filozof Ion Kamla, Remus Rednic-metodist, Gheorghe Maniu-fost director a Casei de Cultura, Rafila Maniu, Olga Caba, Valeriu M. Sivan si a functionat pana in anul 1988.
In 1997 s-a reinfiintat, prin efortul nemijlocit lui Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Jeni Voina, Rafila Maniu, la care s-au alaturat imediat Petru Fagaras si Maria Berghezan. Frumusetea cuvantului izvorat din suflet a adus alaturi si alti oameni minunati , tineri si maturi, in prezent activand 17 membri. Petru Fagaras impreuna cu o prietena de suflet a Cenaclului, Virginia Smarandita Braescu au creat o retea a Cenaclului care a ajuns la 71 de membri: http://lucianblaga-sebes.ning.com/.
Am nimerit in ziua in care mebrii cenaclului s-au adunat special pentru a se organiza in vederea sustinerii unui spectacol de Craciun, in exclusivitate pentru concetatenii lor, cu poezie si muzica adecvata, apartinand numai si numai membrilor sai. Stau cuminte cu prietena mea alaturi si ne intelegem din priviri, minunandu-ne ca ne mai putem bucura de asemenea momente intr-o lume plina de ratacire spirituala, o lume a goanei dupa bunastare sau de cele mai mule ori a luptei pentru subzistenta…
Selectarea poeziilor, a cantecelor de Craciun, alegerea machetei pentru afisul ce va instiinta locuitorii orasului asupra evenimentului, a invitatiilor, a micilor atentii pe care neobositii creatori vor sa le faca fiecarui participant, toate desfasurate “ ca la carte” – sunt supuse la vot absolut “democratic” printre “picanteriile” presarate abil de Ion Kamla si in perfecta coordonare a Corinei Corpodean – o fiinta absolut admirabila prin vioiciunea si spiritul organizatoric neintrecut, nedezlipita de chitara pe care-o foloseste uimitor si-o numeste „painea „ ei artistica. Interventiile intelepte ale Mariei Cornelia Postescu, „regizor” desavarsit al spectacolului din mijloc de decembrie 2010, sugestiile binevenite ale celorlalti si mai ales entuziasmul tuturor ne dau senzatia ca ne aflam in culisele unui teatru profesionist in care regizori, scenografi, sufleuri si alti artizani in organizarea de spectacole pregatesc un spectacol de gala. Toti se implica, toti au idei minunate, toti isi unesc mintile si sufletele incercand sa aduca spiritul Craciunului in inimile celor alaturi de care traiesc, muncesc se bucura sau plang…
Cand toate au fost asezate pe fagasul lor si in buna randuiala ne-am luat fiecare caietele de suflet si-am citit din creatiile personale in acordul emotiilor firesti generate de momentul in sine si cu bucuria de a ne afla impreuna. Maria Cornelia Postescu, admirabila luptatoare pentru viata, cu dragoste de viata si frumos, plina de sensibilitate, calda, joviala si mereu zambitoare ne daruieste volumele sale de poeme – nepretuit dar de suflet pentru suflet…
Nici n-am simtit cum a zburat timpul in mijlocul acestor oameni magnifici prin ceea ce fac si ceea ce sunt; trebuind sa ne intoarcem la Sibiu in aceeasi seara, le-am multumit pentru desfatarea de care am avut parte, am facut o fotografie de grup, ne-am imbratisat regretand ca a trecut asa de repede timpul petrecut impreuna si-am promis sa revenim cu mare drag si altadata – poate la spectacolul de Craciun sau poate mai devreme, Dumnezeu stie cand, dar cu siguranta revenirea ne va face intotdeauna placere.
Drumul serpuind sub lumina farurilor in ceata usoara a serii de noiembrie mi se parea incarcat de simboluri….din aburii reci ai toamnei rasareau cuvinte si cuvintele se-mbinau in versuri iar versurile se-asterneau in imnuri de slava-nchinate frumosului din noi : „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”! ….
Georgeta Resteman, Sibiu, 19 noiembrie 2010

Credinta, literatura si… Mexic!
Necunoscut poate pentru multi din Barlad, orasul in care s-a nascut in urma cu aproape 35 de ani, poetul, scriitorul si pastorul Marcel Vasilache si-a publicat operele nu doar in Romania. S-a lansat literar in Barlad si a ajuns acum sa ridice case rezidentiale si sa slujeasca in «Fantana Vietii», din Mexic. Marcel Vasilache este exceptia care confirma regula: a reusit dincolo de granite. Mult prea departe de casa, insa fara sa renunte la credinta, barladeanul spune ca a «supravietuit» chiar si isteriei create de asa-zisa pandemie de gripa porcina. Acum, duce o viata absolut normala: are o sotie mexicana, o fiica de patru ani si parintii alaturi de el.
Reporter: Vrem sa aflam cate ceva despre omul Marcel Vasilache, nascut in Barlad, dar care, in prezent locuieste in Mexic.
Marcel: Sunt un om care depind foarte mult de credinta in fiecare decizie pe care o iau. Inainte de a face un pas in viata, depind foarte mult in a ma pune de acord cu Blanca (sotia, n.r.) si, impreuna, ne rugam unui Dumnezeu care ii asculta pe cei ce lasa totul in mainile Lui. Sunt un om pentru care problemele vietii au intotdeauna o solutie si care nu se dezamageste chiar atat de usor de viata. Imi place sa lupt pentru tot ceea ce imi doresc.
Reporter: Cum de ati ajuns in Mexic? E cale lunga de la Barlad pana acolo!
Marcel: Fiecare are un scop in viata si un plan bine trasat inca din vesnicii. Dumnezeu ne traseaza o linie care ne ghideaza si, daca suntem ascultatori, avem numai binecuvanta ri in viata. Daca nu Il lasam ca El sa decida in vietile noastre, fiecare decizie a noastra are ca rezultat numai dezastre si nefericiri. Revenind la intrebare, eu simteam in inima mea ca locul meu nu era in Romania inca inainte sa stiu ca voi pleca in Mexic. Imediat ce am avut posiblitatea, am facut-o fara sa ma gandesc de doua ori. Cred ca am urmat linia care mi-a fost pusa in fata.
Reporter: Spuneti-ne cate ceva si despre sotie si fetita.
Marcel: Este vorba despre Blanca Sandoval Cardona, fiica unei celebre cantarete mexicane prin anii ’60-’ 80, Maria Elena Sandoval. Sotia ma ajuta sa corectez gramatica din cartile scrise de mine in spaniola si ma sprijina si in celalalt sector, unde sunt pastor general. Nu stiu ce as face fara ea! Fiica noastra, Abigail, va implini in noiembrie 4 ani si este in al doilea an de gradinita.
Reporter: Queretaro este un stat aproape desertic. Nu este o diferenta prea mare fata de clima din Barlad?
Marcel: Tot statul Queretaro este foarte frumos. Aici sunt sate ale caror centre istorice a fost construite de catre spanioli, dar sunt locuite in majoritate de indigeni, care nici macar nu vorbesc spaniola, in multe cazuri. In Mexic inca se mai vorbesc peste 300 de dialecte. Eu locuiesc in apropierea Muntilor Sierra Madre Oriental, unde se gasesc niste catedrale foarte frumoase si stranduri cu ape termale. Din pacate, tot spaniolii sunt cei care au distrus templele civilizatiilor anterioare, de exemplu, maya sau purepecha, pentru ca pe locul respectiv sa ridice catedrale impresionante, unde indigenii sa ii adore pe dumnezeii catolici si sa ii lase la o parte pe cei ai lor. Deci, da, e o diferenta foarte mare fata de Barlad. Insa Barladul va ramane pentru totdeauna in inima si in amintirile mele.
Reporter: Exista un conflict intre cariera literara si cea pastorala?
Marcel: Cariera literara mi-am inceput-o in Barlad, in anul 1997, in cadrul cenaclului „Alexandru Vlahuta“, gazduit de Casa de Cultura „George Tutoveanu“, iar in 1998 am debutat cu poezia „Ploaie cu aschii“, in publicatia „Pareri Tutovene“. Poeziile mele au fost publicate in diferite reviste si ziare din Barlad, Vaslui si Bucuresti si am fost coautor in doua carti publicate sub egida cenaclului „Al. Vlahuta“. Am mai publicat si doua carti personale in limba romana si doua in spaniola. Sunt si pastor general al bisericii Fuente de Vida (Fantana Vietii), dar ma dedic si constructiei de case rezidentiale. Am invatat arhitectura fara sa merg la o universitate anume.
Reporter: Despre ce anume scrieti?
Marcel: Despre Cel care mi-a schimbat viata: Mantuitorul. El nu tine seama de diplomele intinse pe pereti sau de contul impresionant pe care il poti avea in banca. Trebuie spus ca, de fapt, religios nu am fost niciodata. Am cunoscut credinta cu zece ani inainte sa plec din Romania, din Barlad. Dar acum m-am obisnuit foarte mult aici. Din 2005 sunt cetatean mexican. Am si votat la alegeri.
Reporter: Cum va petreceti timpul liber? Banuiesc ca familia va ocupa majoritatea timpului loc.
Marcel: Intr-adevar familia e pe primul loc. Biblia se refera la cei care nu au grija de familiile lor ca fiind niste pagani. In timpul liber, mergem sa mancam tacos, caldos de gallina si tot felul de mancaruri mexicane, care imi plac foarte mult. Iar cand avem vacanta, mergem pe litoral in diferite tari din America Latina sau chiar pe plaje mexicane, precum Acapulco, Cancun ori Puerto Vallarta.
Reporter: Ce impresie v-au facut locurile vazute pana acum?
Marcel: Cand am vizitat sud-est-ul Mexicului am trecut prin ora[ul San Juan Chamula, situat foarte aproape de San Cristobal de las Casas, Statul Chiapas. Inainte sa ajungem acolo, ghidul turistic ne-a sfatuit sa nu facem poze, fiindca localnicii cred ca le furi spiritul daca ii fotografiezi. Niste italieni au indraznit sa le faca poze, iar localnicii i-au dus la o inchisoare de-a lor. Nimeni nu putea ajunge la ei, nimeni nu stia nimic de ei. Asa ca am ascuns camerele digitale. Inauntrul templului am avut o alta surpriza: indigenii sacrificau gaini pentru idolii lor, care erau amestecati cu icoanele catolice. Acolo, odata, cand a ars o biserica, statuia sfantului care ar fi trebuit sa o protejeze de dezastre a fost pusa dupa gratii, pentru ca nu a avut grija de biserica, si a fost coborata de pe perete pana la nivelul oamenilor, timp de cinci ani. Culmea, Coca Cola este considerata, in acelasi oras, sacra doar pentru ca, dupa ce o beau, oamenii eructeaza, iar acest lucru inseamna ca elimina spiritele rele pe care le au in interior. Altii beau, chiar in biserica, un fel de rachiu numit Puhl si, dupa ce se imbata, incep sa se balbaie. Ei cred ca vorbesc cu dumnezeii lor. Bani nu exista, ci se fac trocuri. O sotie «costa» trei vaci! Exact ca acum 500 de ani. Este surprinzator! Am ramas stupefiat de ceea ce am vazut. Mexic este o tara fenomenala, dar are si parti total necunoscute lumii, precum cea de care v-am povestit.
Reporter: Cum ati trecut prin etapa gripei porcine, pentru ca v-ati aflat in mijlocul „actiunii“?! Nu v-a fost teama pentru viata dvs. si a familiei?
Marcel: Nu mi-a fost deloc teama. Intr-adevar, a facut ravagii pe aici, dar in ceea ce priveste frica de imbolnavire. Au murit persoane care locuiau in orase la distanta de doar 10 minute de noi. Chiar si neamuri de-ale unor prieteni au decedat. Doar ca ne acopeream fata cu masti chirurgicale ca sa nu respiram aerul. Oricum, unde puteam pleca?
Reporter: Ce planuri de viitor aveti?
Marcel: In ceea ce priveste planurile literare, vreau sa profit de toata inspiratia pe care o am si sa scriu carti care sa fie traduse in cat mai multe limbi. Vreau ca tot ceea ce fac sa fie de folos umanitatii, sa se poata spune despre mine ca mi-am inchinat viata pentru ai ajuta pe semenii mei si ca am fost un motiv pentru ca altii sa-L cunoasca pe Mantuitor. Astea sunt planurile mele!
Reporter: Mai mentineti legatura cu prietenii lasati in urma in Barlad? V-a vizitat vreunul?
Marcel: Tin legatura cu multi dintre prietenii mei de la Barlad. Dar nu prea au mai ramas acolo, sunt prin Italia, Spania si Statele Unite. Nu m-a vizitat niciunul inca, pentru ca Mexicul este foarte departe. Dar daca pot veni sa ne viziteze, ii primim cu drag! Chiar mi-e dor de prieteni si de locurile natale.
Articol scris de: Adriana Cristina Susnea
http://www.monitoruldevaslui.ro
ILIE MARINESCU, PSIHOLOGUL VEDETELOR DIN ROMANIA
By Maria Diana Popescu, Agero
MDP: Domnule Ilie Marinescu, sinteti pregatit pentru o declaratie asupra propriei persoane?
ILIE MARINESCU: Atunci cand intrebarile imi sunt adresate de un critic literar, cu siguranta ma bucura acest lucru si ma onoreaza in acelasi timp, cu conditia sa nu fie o declaratie despre propria persoana, ci mai degraba asupra personalitatii celui intervievat, deoarece sensul celor doua notiuni din punctul de vedere al psihologului comporta o diferenta semnificativa de continut; la fel si din puctul de vedere al poetului caruia nu-i scapa semnificatia celor doua notiuni.
MDP: Borges afirma ca toti artistii creeaza in spiritul secolului lor si ca poti recunoaste stilul epocii, pentru ca se repeta de la un creator la altul. Despre stilul dumneavoastra, despre nota personala care va imbogateste universul si paleta viziunilor poetice, ce trebuie sa stie iubitorul de cultura?
ILIE MARINESCU: Daca ar fi sa merg pe conceptiile lui Jorge Luis Borges, ar insemna ca tot ceea ce creeaza un autor sau un artist in timpul sau istoric, atunci fie va renega trecutul, fie se va teme de viitor, iar creatiile sale nu ar transcende vremurile si aici exemplul ales cu Borges nu ar mai fi elocvent, deoarece, acesta chiar daca nu a primit niciodata premiul Nobel, viziunile sale au strabatut, iata, deceniile, ramanand in constiinta oamenilor mai mult decat acela care i-a luat locul pe podiumul premiilor Nobel.
De aceea, consider ca un artist chiar daca este ancorat intr-o anumita epoca, opera lui va rezista in timp tocmai datorita faptului ca face conexiuni cu trecutul, prezentul sau viitorul. Am tinut la aceasta precizare tocmai pentru a face referire la viziunea si stilul meu poetic pe care l-am dorit mai mult, nu sa-mi imbogateasca mie universul, ci sa incerc o trezire a spiritelor cititorilor din aceste timpuri. Si afirrm acest lucru, deoarece poezia chiar daca in forma si continutul ei reprezinta gandirea autorului la un moment dat, aceasta trebuie sa influenteze neaparat constiintele viitoare, chiar daca maniera in care este scrisa se poate confunda cu ale altor confrati trecuti in nefiinta din alte epoci. Totdeauna incerc in maniera proprie sa fac conexiuni atemporale, uneori abia perceptibile de catre cititori. Si daca tot am amintit de Borges am sa concluzionez raspunsul cu un citat de-al sau: “Nimeni nu poate sti daca lumea este fantastica sau reala si nici daca exista o diferenta intre a visa si a trai.”
MDP: De ce psihologie si poezie si nu medicina sau teologie?
ILIE MARINESCU: Cele doua “indeletniciri” se intrepatrund atat de bine incat celelalte doua ipostaze care mi-au fost refuzate de destin la un moment dat gasesc o corespondenta semnificativa in viata si opera mea. Pe deoparte, psihologul este un medic al sufletelor, iar poetul prin poeziile sale devine un taumaturg al celor care, fara a apela la psiholog, medic sau preot, gasesc o alinare in poemele care de cele mai multe ori fac trimitere la divinitate.
MDP: Ce defineste personalitatea dumneavoastra?
ILIE MARINESCU: Prin secolul VI, Boethius afirma ca „Persona est substantia individua rationalis naturae”, adica persoana este o substanta individuala de natura rationala. Definindu-ma si eu o persoana rationala, consider ca trasaturile de personalitate cele mai pregnante: temperament, caracter, aptitudini si-au pus amprenta destul de evident asupra mea, toate contribuind intr-o masura mai mare sau mai mica la conturarea personalitatii mele, ceea ce, fara lipsa de modestie, consider ca m-au propulsat pe o traiectorie pe care mi-am dorit-o, pentru care am muncit si pentru care am facut de cele mai multe ori sacrificii fara ca cei din preajma mea sa simta aceasta. Ceea ce ma caracterizeaza in mod special facandu-mi propriul portret psihologic as putea spune ca: modestia, bunul simt, corectitudinea, puterea de munca, onestitatea si altruismul. Vedeti, postura in care m-ati pus aceea de a ma caracteriza, este o postura destul de incomoda pentru o persoana cu bun simt pentru ca se simte stanjenit vorbind despre propriile insusiri, deoarece intr-un interviu sunt greu de dovedit si pot fi acuzat de un anumit subiectivism, de aceea doar perceptia celorlalti poate fi dovada afirmatiilor mele.
MDP: Ce aveti in lada cu zestre spirituala, pe cite carti v-ati semnat cu majuscula?, cum s-a strecurat poezia in existenta unui psiholog?
ILIE MARINESCU: Cand incepi sa scrii poezie, as putea spune ca spiritualitatea se afla la ea acasa si devine o zestre fara de care nu mai poti trai, care te inalta, te imbogateste dar care in acelasi timp incepe sa-ti macine fiinta in modul cel mai placut, devine un modus vivendi. Si pentru ca framantarile sa prinda contur, le-am asternut in cele patru volume de versuri, „Maieutica iubirii”, „Oblomovismul sinarhiilor”, „Meditatii poetice”. „Muguri de stele” si o piesa de teatru „Traficantul de iluzii”. Pot afirma cu mana pe inima, ca profesia de psiholog, prin cunoasterea profunda a sufletului uman a fost cea care m-a ajutat cel mai bine sa descopar arta de a pune in versuri trairile ce ruineaza fiinta umana. Atunci cand daruiesti celorlalti ceva din modul tau de a gandi, de a trai, acea lada cu zestrea spirituala nu numai ca nu se goleste, ci din contra devine o sursa reala de elevare spirituala.
MDP: Intre psihologie si sociologie exista in mod „natural”, o relatie biunivoca, iar o imagine sistematica asupra fenomenului literar actual se poate construi numai pornind de la aceasta premisa. Daca ar fi sa intocmiti o harta, cum ati hasura publicul iubitor de valoare, dar criza de supraproductie literara?
ILIE MARINESCU: Cele doua stiinte nu pot exista una fara cealalta, ele vin una in completarea celeilalte si acest lucru a fost foarte bine evidentiat de Van Bertalanffy prin sistemul sau bio-psiho-social, astfel incat nici fenomenul literar nu poate face abstractie de acest sistem, iar cel care il ignora ori nu stie ce face, ori o face de dragul de a face. Ignorarea acestui sistem sau a unei parti din el, duce dupa cum vedem la o criza in ceea ce priveste calitatea actului artistic, iar din acest punct de vedere, fiind destul de critic (vezi volumul de pamflete si satire („Oblomovismul sinarhiilor”) atat cu mine cat si cu cei carora pot sa le evidentiez carentele, imi este destul de usor sa intocmesc o harta a publicului iubitor de valoare, deoarece numarul acestora este in continua descrestere, astfel incat harta ar fi prea hasurata; desigur scuze totdeauna pot fi invocate, insa motivatia este cea care scapa celor mai multi din motive uneori obiective, asa cum se invoca vesnica tranzitie a societatii de la un regim totalitar la unul, asa-zis democratic. In loc ca omul sa se adapteze unui nou sistem social, se lasa usor influentat de ceea ce ii este facil, usor de diferit, fara a fi nevoit sa faca eforturi prea mari pentru a-si constientiza propria conditie. De aceea, aceasta supraproductie literara eu o percep ca un magazin in care rafturile abunda de produse ieftine, care sa satisfaca cerintele majoritatii cumparatorilor si in loc ca acestia sa cumpere putin si bun, incarca al lor cos cu bunuri pe care odata ajunsi acasa constata ca le fac mai mult rau decat bine. Asadar, trebuie sa invatam sa facem selectia a ceea ce dorim sa consumam, tot la fel ca si intr-o relatie, nu poti sa te indragostesti de cineva pe care nu-l iubesti.
MDP: Intr-una din numeroasele emisiuni v-am auzit vorbind cu egala satisfactie despre poezie si despre fiul dumneavoastra, Alexandru. Cit la suta poezie, cit psihologie, cit viata privata?
ILIE MARINESCU: Incercati sa patrundeti acolo unde este greu de patruns, insa numai faptul ca am onoarea de a raspunde unei personalitati la fel de tenace, ma determina sa raspund cu aceeasi sinceritate cu care m-ati abordat. Facand un joc de cuvinte as putea spune ca poezia vietii mele este fiul meu Alexandru. El este generatorul puterii mele creatoare pe toate planurile, el este cel care mi-a dat puterea si taria de a merge pe acest drum atat de sinuos, dar de pe care culegem acum roadele impreuna. El este singura fiinta care imi stie cu adevarat si bucuria si tristetea si zambetul si lacrima. Lui ii datorez totul deoarece, iubirea pentru el este prima de sub Divinitate. Din acest punct de vedere, cand am afirmat ca ii datorez fiului meu totul, este pentru faptul ca mi-a permis si m-a inteles, ca pentru a fi un bun psiholog sau pentru a crea versuri ce sper sa dainuie in timp, trebuie sa faci anumite sacrificii, ori cel sacrificat a fost chiar el, timpul de care l-am privat in orele de studiu sau de creatie sunt procentele ce am incercat sa le egalizez cat am putut de bine si sper ca am reusit!
MDP: Putem vorbi despre o cultura la moda, precum o moda vestimentara, caz in care avem de-a face cu un „social” mediocru, care accepta usor manipularea?
ILIE MARINESCU: Eu cred ca putem vorbi de o moda a culturii si nicidecum de o cultura la moda, de aceea mediocritatea este la cote alarmante, pentru ca oamenii se lasa usor manipulati si trec destul de greu prin filtrul ratiunii produsele culturale, ce se ofera spre deliciul celor interesati de venituri facile. Pentru mine personal, cultura ce nu se demodeaza este doar ceea ce reprezinta calitate, si cand ma refer la calitate, ma refer la exprimarea in arta, in cultura. Cu cat rafinamentul exprimarii este mai mare cu atat calitatea se evidentiaza si este generatoare de moda. Chiar daca exista o cultura care poate satisface orice gusturi, nu tot ceea ce este la moda este si bun sau frumos. Privind din aceasta perspectiva personala, socialul va fi cu atat mai putin mediocru cu cat va respinge produsele asa-zis la moda.
MDP: Observind creatiile multor contemporani, gindindu-ma, de pilda, la Wagner care a incitat la mareata megalomanie, la fel ca alchimia sau hegelianismul, ma intreb, cum ar putea poetul/artistul de azi sa creeze, fara a friza incomodul si vulgaritatea, atit de prezente si, culmea, acceptate, ca arta timpului nostru?
ILIE MARINESCU: Ati adus in discutie mari creatori de valoare si sunt nevoit sa spun ca ati atins o coarda sensibila sufletului meu, deoarece sunt un mare consumator de muzica clasica si filosofie. Daca tot ati adus vorba de Wagner, mergand pe filonul artistului de azi, consider ca toti dar absolut toti, ar trebui sa fie cautatorii Marelui Graal si sa ignore vulgaritatea, insa din nefericire, cei care se cred „creatori moderni cu orice pret” sunt un cancer vizibil al societatii si ce-i mai grav ca sunt destui care rezoneaza cu acest tip de cultura. Creatorul care iubeste cu adevarat arta, poate cu usurinta sa sfideze aceste productii si in ceea ce ma priveste consider ca am ales calea cea buna, de aceea incerc in poemele mele sa aduc cititorului, iubitorului de poezie acea lume mirifica rupta de vulgul cotidian.
MDP: Ca poet si scriitor, puteti renunta la cistigul metodologic adus de viziunea lui Goldman asupra artei, aceea de conciliere a psihologicului cu sociologicul, sau subscrieti la compromisul propus de Arnold Hauser, intemeiat pe imposibilitatea de a concilia esteticul cu sociologul…
ILIE MARINESCU: Nu am sa ma raliez la viziunea lui Arnold Hauser, nu pentru ca este roman, ci pentru ca viziunea lui Goldman este mai aproape simtirii mele de psiholog, care considera, asa cum am afirmat si mai sus, ca nu poti rupe socialul de psihologic, pentru ca arta se adreseaza socialului in ansamblul sau si nu numai unui grup restrans de admiratori sau iubitori de frumos; asta in masura in care doresti sa schimbi ceva in mentalitatea si constiinta cetatii. In momentul in care esteticul este rupt de social, se ajunge inevitabil intr-un punct critic din care este greu sa revii, deoarece numai esteticul este cel ce da fundament si schimba cu adevarat in bine viata noastra.
MDP: A devenit cultura, arta in genere, un fel de business ?
ILIE MARINESCU: Indiferent cat de mult iubim cultura si arta, creatorul modern, cel care isi dedica intreaga existenta unui crez artistic, ar trebui tot la fel de bine sa duca o viata onorabila, insa lucrurile stau cu totul diferit decat modul in care ne dorim si gandim. Normal ar fi ca din creatiile sale omul modern si in speta creatorul roman sa duca un trai decent insa este vitregit de acest deziderat deoarece, creatorul nu are timp de business si de cele mai multe ori se gasesc „oameni de bine” care se ocupa de promovarea operelor sale si profitul, in loc sa ajunga la cel care a dat viata si a asudat asupra creatiei sale, ajunge pe mana acestora. Ganditi-va doar la faptul ca din vanzarea unei opere de arta, oricare ar fi aceea a unui autor, acestuia ii revine un procent de 8 la suta. Vi se pare normal? Este o problema reala, careia, eu, personal, i-as gasi o rezolvare, insa nu la mine sunt fraiele culturii. Dar,, cum artistul este caracterizat de bun simt si modestie, prefera sa-si continue opera dincolo de interese mercantile, fiind constient de rolul pe care si l-a asumat.
MDP: Recent v-ati intors din America, cum este perceputa literatura romaneasca dincolo de ocean? Care a fost obiectul deplasarii dumneavoastra?
ILIE MARINESCU: Am sa incep cu a doua parte a intrebarii. Am fost invitat de o parte din comunitatea romana din Chicago sa-mi prezint cartile, astfel ca am putut participa la festivalul romanilor de pretutindeni, desfasurat in localitatea Niles, langa Chicago, si la alte evenimente culturale. Daca vorbim de perceptia literaturii romane dincolo de ocean, atunci trebuie sa ne referim doar la perceptia celor care fac parte din comunitate, pentru ca dincolo de aceasta, in mediile americane literatura romaneasca razbate foarte greu sau deloc; nu exista. Am vizitat mai multe librarii americane si nu am vazut nici un titlu romanesc sau un autor roman pe rafturile librariilor si asta mi se pare destul de trist, in conditiile in care avem reprezentanti culturali in USA sau persoane care se ocupa de promovarea literaturii romanesti in strainatate. Un alt aspect demn de remarcat este acela ca, in cadrul comunitatii a inceput constituirea unor biblioteci cu autori din tara, literatura veche, carti princeps. Aici mi-am adus si eu umilul aport cu cateva volume de versuri. Desigur, frumos ar fi ca autorii romani sa fie cunoscuti de americani, altfel nu vom iesi din conul de umbra. Personal am cunoscut o distinsa doamna americana, prietena cu familia fostului presedinte american Gerald Ford si trebuie sa va marturisesc ca dupa ce i-am oferit volumul meu de versuri tradus in limba engleza, „Muguri de stele”, mi-a marturisit ca nu inceteaza sa-l asculte zi de zi (volumul fiind insotit si de un CD audio, cu vocile unor mari actori ai teatrului romanesc printre care George Mihaita, Ion Lucian, Adriana Trandafir etc), ceea ce mi-a confirmat credinta ca putem reusi doar daca avem si vointa. Totul depinde doar de noi ce facem si cum facem.
MDP: Putem vorbi despre o presa culturala corecta si echidistanta?
ILIE MARINESCU: Cu siguranta nu pot impartasi aceasta opinie, deoarece la noi in tara totul se desfasoara in functie de grupuri de interese, sau „gasti”, astfel incat sa fii promovat ca incepator si nu numai, in ale scrisului sau alt gen de arta este o adevarata sinucidere. Personal, am trecut prin aceste furci caudine si daca va fi cazul voi da si nume pentru ca ma simt un spirit liber si nu fac arta in functie de interesele cuiva. Chiar daca nu sunt inregimentat intr-un grup anume, prefer, asa cum spuneau stoicii, sa am mai multi admiratori decat adepti la creatiile mele. Avand tangente bune de cativa ani cu presa din tara, cu mass-media in general, cunosc bine acest fenomen, de aceea mi-ar trebui un spatiu amplu sa pot dezbate aceasta tema. Tocmai de aceea, marii oameni de cultura nu sunt cunoscuti sau cunoscuti de un public restrans, pentru ca nu alimenteaza interesele anumitor grupari constituite uneori ad-hoc, ca si cum in tara ar fi doar o mana de oameni care fac arta.
MDP: Ce lucruri va sint consubstantiale din viata aceasta?
ILIE MARINESCU: Tot ceea ce fac consider ca se incorporeaza intr-un sincretism perfect, mulat pe credintele mele de zi cu zi, pe ceea ce incerc sa fac, fara a deranja aproapele. Si pentru ca suntem in registru unui dialog cultural, as aminti in acest context vorbele unui mare artist, Corneliu Baba, care spunea: „Nu va pierdeti vremea cu fleacuri. Puneti-va in fata tinte mari. Chiar daca nu le atingeti, macar ati ostenit pentru ele. Si asta valoreaza cat o reusita”. Iata consubstantialitatea modului meu de a face lucrurile.
MDP: Traim rupti unii de altii, invirtiti de rotile descentrate ale morilor de vint politice si sociale. Ce e de facut?
ILIE MARINESCU: In atare situatie, cel mai bun lucru, din punct de vedere psihologic va vorbesc acum, este acela de a incerca sa ne pastram echilibrul psihic, sa nu cadem usor prada tentatiilor de orice fel, sa trecem prin filtrul ratiunii tot ceea ce ni se ofera si mai ales fiecare dintre noi sa incerce sa faca lucrurile cat mai bine, in functie de aptitudini si sa avem o atitudine pozitiva chiar si in fata acestor vicisitudini ale vietii. Vorbind insa despre cultura, consider ca este singurul liant care poate repara fractura dintre indivizi, singurul mod in care societatea, in ansamblul sau, se poate identifica cu spiritul inaintasilor si cu sentimentul ca apartinem unei culturi milenare.
MDP: Si-a abandonat intelectualul roman misiunea istorica?
ILIE MARINESCU: Ca si psiholog, am anumite perceptii legate de statusul intelectualului roman si prin prisma faptului ca datorita multor emisiuni la care sunt invitat, am avut ocazia sa cunosc o serie de intelectuali, care dintr-o lehamite generalizata in societate, se simt izolati, neajutorati si de aici rezulta neimplicarea lor, desi in birourile lor de lucru, fac si desfac idealuri de care cei pusi sa carmuiasca destinele natiei nu tin cont, astfel incat aportul lor la evolutia societatii este unul invizibil si neinsemnat. Nu poti iesi in lumea mare, in lumea civilizata decat cu acele minti ascutite, cu cei care fac ceva pentru tara, iar fondul nostru genetic abunda de astfel de personalitati, insa cum spuneam mai devreme, este un fel de rotire de cadre scoase la inaintare, mereu altii dar totdeauna aceiasi.
MDP: Simt un mare dezgust pentru lumea literara de astazi, pentru mizerabilii si pornografii boemelor literare, premiati si sustinuti de institutiile statului.. Dumneavoastra?
ILIE MARINESCU: Traiesc acelasi sentiment de frustrare si ma feresc sa folosesc cuvinte licentioase, cand constat, la fel ca si dumneavoastra, ca in literatura sunt promovati, premiati, adulati cei care au dat condeiului conotatiile cele mai obscene. Este si motivul pentru care am acceptat acest interviu, deoarece am considerat ca doar asa poate cu o floare se mai face primavara. Sa ai o atitudine critica in aceste vremuri, este ca si cum stand pe marginea unei prapastii, sa contempli in liniste orizontul, fara sa-ti dai seama vine unul din spate si te impinge in prapastie, fara sa-si dea seama ca acestia se salveaza prin aripile invizibile ale spiritului lor cizelat. Cam asa stau lucrurile cu cei care dorind sa exalte prin frumusetea interioara, sunt tarati fara voia lor in aceeasi mocirla si confundati cu cei care deja sunt murdari.
MDP: Mai putem vorbi in aceste vremi de cvasi-debusolare despre desavirsirea unui model cultural romanesc, la nivelul scriitorului, al operei sale, dar si la nivelul celui care consuma „produsul cultural” numit literatura?
ILIE MARINESCU: Personal, inca nu mi-am pierdut speranta si consider ca incet, incet vremea debusolarilor va trece si cultura, in ansamblul ei, va intra pe un fagas normal, iar efortul dumneavoastra de a scoate in evidenta aceste sincope din arta este dovada ca inca se mai poate repara ceva. Tot ceea ce trebuie facut este ca oameni ca dumneavoastra si ca multi asemenea dumneavoastra sa nu abandoneze crezul interior si sa faca front comun impotriva “miticilor” si cu siguranta cititorul sau consumatorul de frumos se va mula dupa aceste tendinte. A ni se scoate mereu in fata idei de geul ca “asta se cere” cum fac mediile in masa, este dovada de netagaduit ca sunt interese absconse care au darul de a ne duce pe un drum gresit.
MDP: Ce proiecte isi asteapta de la dumneavoastra rinduire si exprimare pe masa poetica?
ILIE MARINESCU: De regula imi place sa vorbesc despre lucruri pe care le-am facut deja. Proiectele sunt frumoase, multe si multiple, insa cine imi va garanta realizarea sau finalitatea lor? Abia dupa ce se implinesc pot vorbi despre ele, insa cum intrebarea a fost directa, am sa va spun ca peste cateva zile imi voi lansa cel de-al cincilea volum de versuri cu un titlu ce vi-l spun in premiera pentru ca deja are BT si CIP-ul Bibliotecii Nationale, se numeste „Poeme de suflet hyperborean” si sper sa fie un succes asa cum am avut si cu celelalte volume de versuri. Trebuie sa marturisesc faptul ca editarea acestui volum se datoreaza editurii „Living stone”, care, spre deosebire de alte edituri care refuza tiparirea de poezie pe motiv ca „nu se vand”, aceasta a avut curajul sa-mi editeze volumul, mai ales ca au initiat un proiect cu o colectie de volume de poezie intitulata „Dor” si eu sunt primul care voi deschide aceasta serie de tiparituri. Sper sa-mi ajute Dumnezeu sa ajung acolo unde mi-am propus, pentru ca doar credinta mea mi-a deschis portile evolutiei in plan spiritual si nu numai.
MDP: Va rog, in final, formulati o intrebare la care ati dori sa raspundeti si nu am fost inspirata sa o adresez…
ILIE MARINESCU: Recunosc faptul ca si postura de a pune intrebari este la fel de dificila. Am sa incerc totusi in final sa ma gandesc la o intrebare al carui raspuns sper sa il pot da intr-un interviu viitor. L-as intreba pe psihologul-poet Ilie Marinescu, daca fericirea reprezinta un scop in sine, un tel sau o iluzie?
Maria Diana Popescu in dialog cu Ilie Marinescu, psihologul vedetelor din Romania
www.agero-stuttgart.de
PLASTICA INSPIRATA DE POEZIE LA CASA ARTISTILOR DIN HEDERA
Iata o idee iesita din comun: o expozitie cu lucrari pictate sau sculptate inspirate de poezie. Faptul in sine ingradeste imaginatia creatorului sau, dimpotriva, ii stimuleaza inspiratia? Raspunsul nu poate fi decit echivoc pentru ca depinde de dispozitia absolut individuala a celor care se angajeaza in aceasta aventura, iar rezultatele, pe masura, trebuie interpretate conform reactiei publicului.
Poezia (din grecescul poesis) inseamna creatie. Ea foloseste calitatile estetice si evocative ale limbii, completeaza sau imita semnificatiile aparente ale realitatii. Lirica se afla deseori in conjunctie cu alte arte, cu opere dramatice, imnuri, texte de muzica usoara, oratorii. Dar si cu artele plastice? Posibil pentru ca sentimentele, pasiunea, fantezia, semnificatiile interioare – le regasim in toate artele …
Coincidenta sau mai degraba nu, multe din curentele care au caracterizat evolutia in timp a poeziei au echivalentele lor in artele plastice. Artele vizuale, dar si poezia au cunoscut clasicismul si romantismul, simbolismul si dadaismul, expresionismul si constructivismul, realismul (inclusiv cel “socialist”) si postmodernismul…Este poezia ermetica un echivalent literar al picturii abstracte? Sau poezia pura o ruda a picturii figurative, realiste? Ca sa nu mai pomenim de subspecii ale genului liric cu denumiri picturale, precum pastelul, idila, pastorala.
Am notat aceste consideratii legate de expozitia deschisa la Casa Artistilor din Hedera
la care publicul are ocazia sa intilneasca rodul confruntarii unor creatori cu ideia de care pomeneam la inceput. Modalitatile de expresie sunt diferite. Mihal Askenazi sugereaza prin jocul si limbajul mainilor comuniune si intimitate. Tirta Askenazi se confrunta, in cautarea frumusetii, cu obsesii existentialiste. In tablourile regretatului Baruch Elron regasim chintesenta timpului si spatiului in valentele lor eterne. Aviva Beigel cauta in culori puternice adincimi spirituale. Beatrice Ben Maor subliniaza intr-un cadru elegant relatiile intre generatii. Nitzi Bacal e expresiva in relatarea cromatica a relatiilor umane. Avraham Hazan, in cautari plastice, confera interpretari noi lucrarilor. Victor Franco evoca timpuri si locuri mingaiate de nostalgie. Hila Ciolski , in gravuri monocrome, reintilneste natura. Miriam Cojocaru interpreteaza plastic versurile prietenului nostru Zoltan Terner. Hava Sherf descopera poezia lucrurilor simple, simbolistica amanuntelor.
De vizitat !
Dr. DOREL SCHOR
CORONA SOUL – IN MEMORIAM PAUL CELAN
CONSILIUL JUDETEAN SUCEAVA
BIBLIOTECA BUCOVINEI
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA – FILIALA IASI
ORGANIZEAZA
MARTI, 23 NOIEMBRIE, ORA 17
LA SECTIA DE ARTE A BIBLIOTECII BUCOVINEI
CORONA SOUL – IN MEMORIAM PAUL CELAN
(23 noiembrie 1920, Cernauti – 20 aprilie 1970, Paris)
Un MERIDIAN cultural trasat de
ANGELA FURTUNA, GUSTAV MAHLER SI ARNOLD DAGHANI
Programul 2010 – Anul Paul Celan, initiat si deschis la Biblioteca Bucovinei de scriitoarea Angela Furtuna in ianuarie 2010 in cadrul comemorarii Zilei Internationale a Holocaustului, a ajuns deja la finele drumului sau, gazduit partial si de Biblioteca Bucovinei, dar si de prestigioase foruri si reviste de cultura si universitar-academice, internationale si nationale, clasice sau internetice.
Paul Celan ramane poetul bucovinean a carui opera a atins cea mai mare cota internationala, opera sa continuand sa atraga in toata lumea buna interpretari si discutii, exegeze si relecturi.
In 2010, chiar pe 23 noiembrie, se implinesc 90 de ani de la nasterea sa, 40 de ani de cand s-a sinucis (la numai 50 de ani) si 50 de ani de cand Germania l-a onorat cu Marele Premiu Brüchner pentru poezie.
Originar din Cernauti, poetul – evreu de limba germana – isi petrece acolo copilaria, pe fondul cresterii antisemitismului si al politicilor criminale naziste, dar va ramane marcat pe viata de exterminarea parintilor in toamna anului 1942 in cadrul Holocaustului transnistrean, apoi fiind deportat el insusi intr-un lagar de munca fortata si exterminare din apropierea Buzaului, dupa care va pleca in Bucuresti, va incerca sa gaseasca o alta patrie in cateva capitale occidentale, pasager si in Israel, finalmente in Franta, unde se va sinucide aruncandu-se in Sena la 20 aprilie 1970. Patria sa ramasese in urma, in Bucovina, despre care a scris mereu cu demnitate si durere sfasietoare : « Bucovina – O tara unde nasc mereu oameni si carti ». Iar adevarata patrie pare sa fie astazi in inima cititorilor sai, conform propriei premonitii « Cuvantul se intoarce in inima ».
In cadrul Programului 2010 – Anul Paul Celan, Angela Furtuna a sustinut si o platforma publicistica redutabila, publicand mai multe studii si eseuri in prestigioasele reviste romanesti Acolada, nr. 4http://www.editurapleiade.eu/images/static/files/4_2010.pdf si nr. 5http://www.editurapleiade.eu/images/static/files/5_2010.pdf din 2010, Steaua nr. 4-5 din 2010 http://www.revisteaua.ro/core/numere/2010/Steaua%204-5%202010.pdf ca si in revistele americane Romanian Timeshttp://www.romaniantimes.com/index.php/angela-furtuna.html , Mission si Romanian Vip http://www.romanianvip.com/angela-furtuna-anul-paul-celan/ sau reviste israeliene de valoare, ca Minimum sau Nuante – Supliment de Cultuira al ISRO PRESS, Newsletterul Buna dimineata, Israel. Unele studii sunt deja publicate si pe bloggurile internetice specializate.
In cadrul Anului Paul Celan, la Biblioteca Bucovinei au avut loc conferin?e si lecturi publice – sustinute in cadrul propriului program de Angela Furtuna si invitatii sai – din opera marelui scriitor sau a exegetilor operei (intre care Andrei Corbea, Alexis Nouss, Petre Solomon, Norman Manea, John Felstiner, Andrei Oisteanu si altii), iar impreuna cu Filiala Iasi a Uniunii Scriitorilor din Romania, cu Forumul Regional al Germanilor din Bucovina (prin colaborarile doamnelor Corina Derla si Gheorghiu si alti membri) si cu Comunitatea Evreilor din Suceava (prin presedintele acesteia prof. Sorin Golda) s-au derulat si continua sa se deruleze la Biblioteca Bucovinei recitaluri de poezie si workshopuri, conferinte si dezbateri, sub egida Integralei Frédéric Chopin, a Integralei Gustav Mahler si a Integralei Johann Sebastian Bach, Celan primind astfel o receptare noua, prin adaugarea spiritului muzicii la poeticitatea sa inconfundabila. Acesta este insusi spiritul urban si autentic evreiesc si german in care s-au format personalitatile excelentei culturale.
O interesanta expozitie de documente si fotografii tematice este in curs de pregatire si va fi vernisata in curand la Biblioteca Bucovinei, in cadrul Anului Paul Celan. Evenimentul va fi anuntat din timp.
DESPRE PAUL CELAN
(Paul Antschel, Paul Celan – 23 noiembrie 1920, Cernauti – 20 aprilie 1970, Paris)
« DESPRE ACTUALITATEA LUI PAUL CELAN – REFLECTII ASUPRA IDENTITATII, POETICII SI POEZEI
MOTO: You Were My Death
You were my death:
you I could hold
when all fell away from me.
Tenebrae
We have drunk, Lord.
The blood and the image that was in the blood, Lord.
Pray, Lord.
We are near.
Andrei Corbea, in Paul Celan si “meridianul” sau (p.149), il fixeaza exemplar pe Celan in propria epoca, iar in acest scop il citeaza si pe Georg Simmel, care ramane maestrul portretului-robot al “strainului” constituit din suma cenusilor lasate, in epoca, de luptele intense de emancipare a evreilor europeni: “pribeagul potential, cel care, chiar de se opreste din drum, nu si-a infrant definitiv nestatornicia plecarilor si a intoarcerilor”. Dar acelasi exeget remarca faptul ca marginalitatea evreului are un determinism mult mai subtil: marginalizarea, ca fapt social obiectiv, tine si de o componenta spirituala aparte, deloc de neglijat nici chiar in acea faimoasa combinatie dintre stranietate si rationalitate, ce ar fi stimulat desacralizarea “lumii”, galopantul proces al modernizarii in era capitalista.Recursul la viziunea istorica si sociologizanta este evident**. Circumstantele istorice europene, si in mod particular cele din anii 30 din Bucovina (micul proiect de paradis regional multicultural si multi-identitar pus in opera de civilizatorul Imperiu Austro-Ungar, cel in careo anume identitate europeana experimentala isi extragea radacinile din cel putin cateva lumi capabile sa interactioneze si sa interfereze), nu au reusit, insa, sa evite sacrificarea identitatii evreiesti, ci dimpotriva, sa o impinga inspre solutii de mare risc si de sacrificiu, cum sunt indeobste iluziile “asimiliste”. Intr-o astfel de iluzie s-a prabusit si s-a fracturat mai apoi identitatea lui Paul Celan, pentru ca situatia lui nu a putut depasi situatia tuturor evreilor ce alesesera germanizarea ca alternativa la Holocaust: asumarea germanitatii s-a dovedit a fi nu o iluzie salvatoare, ci o iluzie fatala; explicatia oferita de sociologi se intalneste cu cea a lui Andrei Corbea, atunci cand deconstruieste (in op.cit., p. 150) spatiul iluzoriu care a fost pentru evreii anilor 30, deci si pentru Paul Celan, doar visul de a putea depasi prin limba si cultura realitatea starii de outsider – de aici si progresiva instrainare de Sine, cu punctual culminant a ceea ce Theodor Lessing numea Ura de sine ***. Este aceeasi problema pe care o dezbatea si Jean de Rider cu aplicatie pe Modernitatea vieneza si crizele identitatii, dar de care s-au ocupat si un Pollak sau Schorske si Perron. Laboratorul de experimentare a sfarsitului lumii, ramane, de aceea, locul in care tensiunea conflictelor identitare atinge cotele cele mai inalte, dar si expresivitatea cea mai bogata.
………………………………………………………………………………..
Geniul lui Celan a fost in permanenta alimentat de tensiunea abisala, ramasa nerezolvata, dintre omul rational si omul psihologic.
** Karl-Siegbert Rehberg, „Das Judentum in der frühen deutsche Soziologie”, in Hans Otto Horch (ed.), Judentum, Antisemitismus und europäische Kultur, Tübingen, 1988, p. 157.
*** Theodor Lessing, Der Jüdische Selbsthass, München, 1984, p. 31.”
(fragmente din prelegerea si studiul , DESPRE ACTUALITATEA LUI PAUL CELAN – REFLECTII ASUPRA IDENTITATII, POETICII SI POEZEI
de Angela Furtuna, 2010)
………………………………………………………………………………………………………………………………………
„Atunci cand se arunca in Sena, pe 20 aprilie 1970, la varsta de numai cincizeci de ani, Paul Celan plonjase de fapt in istorie, dupa ce va fi trecut un prag de epoca personala fara intoarcere. Dispozitia poetului de a mai continua sa legitimeze ”iluzia” prin raportarea ei la realitatea exterioara data de lumea post-Shoah in care isi pierduse parintii, copilaria si paradisul fiintei se epuizase. Valenta constructiv proiectiva a poeziei ca promesse du bonheur nu mai reusise sa se substituie realului prin fascinatia salvatoare a imaginarului. Hipersemnul poemului se sfaramase neputincios de un absurd fara precedent al dezumanizarii Europei, pierise apoi prin imploziile tuturor certitudinilor cu care absolutul trancende adevarul. Meridianul isi sectiona brutal autorul…
Anul 2010 aduce asadar din nou in discutie, la un palier nou al cercetarii, recunoasterea universalita?ii lui Paul Celan. De aceea noi am si declarat deschis in Bucovina, mai intai in Suceava, Anul Paul Celan, la 27 ianuarie 2010 cu ocazia comemorarii Zilei Internationale a Holocaustului, marcand astfel si doua coincidente biografice semnificative: se implinesc 90 de ani de la nasterea poetului si 40 de ani (la 20 aprilie) de la tragica sa moarte. Posesorul unui spirit de dibuk, autorul unei scriituri aflate mereu in cautarea identitatii, Celanincarneaza imposibilul si da lectia suprema a manierei de a citi poezie dupa Auschwitz, adica de a vedea literele, poetica si poieza vorbind in cenusa de dupa incarnarea acestei aneantizari absolute:
Psalm
Nimeni nu ne framinta din nou din pamint si argila
nimeni nu discuta pulberea noastra.
Nimeni.
Laudat sa fii tu nimeni.
De dragul tau vrem
noi sa inflorim.
Tie
in intimpinare.
Un nimic
eram noi, suntem noi, vom
ramine noi, infloritor:
Trandafirul Nimicului,
Trandafirul Nimanui.
Cu
condeiul luminos ca sufletul,
stamina pustie ca cerul,
coroana rosie
de cuvint purpuriu,
pe care il cintam,
peste, o peste
spin. “
(Fragmente din prelegerea si studiul CUVANTUL SE INTOARCE IN INIMA
sau Paul Celan: DE LA LIMITELE ISTORIEI SI ZABRELELE LIMBAJULUI LA REINCARNAREA IMPOSIBILULUI
Moto:
“Alle Dichter sind Juden”
de Angela Furtuna)
Angela FURTUNA
Scriitoare, publicista, critic literar
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
Master in PR si Comunicare
Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate
Specialist in Marketing Cultural si PR Biblioteca Bucovinei
Coordonatoarea Programului Anul 2010 – Anul International PAUL CELAN

GEORGE ROCA: «EVADARE DIN SPATIUL VIRTUAL»
Un poet cu un evantai liric si policrom, avand o cromatica fluida deosebita, este George Roca in volumul „Evadare din spatiul virtual” (Florilegiu de poezie), aparut la Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2009.
Inca din titlu poetul ne face cunoscut ca desprinderea de preocuparea sa de jurnalist si ctitor de publicatii pe internet este echivalentul unei evadari in lumea poeziei. Cunoscand pasiunea sa pentru ziaristica, imi pun intrebarea retorica, fireasca, ce a fost intai poezia sau articolul de ziar? Dar, tot eu raspund, dupa ce am citit o parte din publicatiile scriitorului George Roca, inclusiv volumul cu interviuri: a fost, parafrazand Sfanta Scriptura, CUVANTUL cioplit cu „dalta” sufletului.
Volumul de care facem vorbire, deschis de o prefata semnata de Maria Diana Popescu, intitulata „Un romantic avant la lettre”, este structurat in sapte cicluri a caror tematica se interfereaza, fiind un seismograf al vibratiilor eului pus in diferite ipostaze ale trairilor: „Evadarea din spatiul virtual”, „Antipozi”, „Cromatica Australiana”, „Amintiri”, „Dedicatii”, „De iubire” si „Fabule si parodii“.
Intreg volumul e construit pe un scenariu liric ingenios, desi nu atat constructia „injectata” de un romantism lucid da coerenta versurilor, cat permanenta stare de veghe, provenita dintr-o stare de criza, resimtita acut, tangentiind cu visceralul: „In timpul viitor,/ arata-mi Universul/ si-arata-mi calea buna/ ce aduce-acolo-n cer.“ (Ruga). De aici provine si confesiunea frenetica si sincera, in fapt o explozie a interioritatii sub forma retoricii impetuoase: „Am deschis acum o carte/ In limba mea stramoseasca/ Sa dau grijile deoparte,/ fruntea sa mi-o descreteasca”. (Transilvania). Poetul, fiind departe, „peste mari si tari”, ca in basmele noastre, retraieste clipele petrecute in tineretea sa pe pamantul strabun.
Versurile par strabatute de o dragoste adanca fata de oamenii si istoria neamului sau, inclusiv de o dorinta ambigua, ce poate insemna deopotriva cautarea identitatii pierdute in spatiul fabulos al universalitatii Terrei, si invocarea istoriei romanilor, dar si a unei fiinte complementare, a jumatatii mitologice, sub diferite ipostaze. Poetul este supus unui supliciu, poarta crucea locurilor natale pretutindeni in lume, chiar si in spatiul cromatic australian: „…avea nuante de bleu marin/ aidoma/ celor din perioada mea sinilie/ cand mai vizitam inca/ Manastirea Voronetului“( Albastru). Discursul liric are un anume dramatism si un fel de incordare, starnind sentimente contradictorii asemeni fetei din poezia „Zburatorul” de Ion Eliade Radulescu. Poetul aduce o infuzie de vitalitate, o prospetime a confesiei si o exuberanta melancolica si, cand obiectul rememorarii e copilaria, istoria neamului si dorul de pamantul natal, densitatea lirica este incontestabila: „Mi-a iesit in cale copilaria/ dar a trecut pe langa mine/ de parca nu as fi avut-o niciodata.” ( Evadarea). Dramatismul si romantismul, frenezia si infrigurarea trairilor prin rememorare sunt proiectate in decorul amintirilor, in care se amesteca gestul penitent si impulsul eliberator. Nota puternica de vitalism si ardenta vibratorie contamineaza intregul universe liric, incat vibratiile eului ia forma exploziilor agonice, ca in splendida poezie „Eminescu”: „Spre seara,/ la lumina luceferilor/ pentru a-si desavarsi lucrarea,/ a creat poetul,/ pe… Eminescu!” (Eminescu).
Spuneam la inceput ca volumul este un evantai policrom. Justificarea acestui epitet acordat, este, printre altele, si ciclul cu care se incheie cartea, „Fabule si parodii”. In literature romana putini mai scriu fabule, cu toate ca societatea in care traim ne ofera destule subiecte, la fel ca in vremea lui La Fontaine, sau a rusului Krilov, englezului John Gay sau a romanului Grigore Alexandrescu. Sub „masca” fabulei, care este o povestire alegorica ce se incheie cu o morala, George Roca critica unele moravuri omenesti ca in: „Datoria”, „Nebunul si pisica”, „Nebunul si catelul”, etc. Iar parodiile (insemnand un fel de cactus) sale sunt o critica tradusa in fapte, cum spunea odata George Pruteanu, aduse fostului Mos Gerila, anumitor oameni ce-si uita limba materna, rusilor bautori de votca, etc.
Citind aceasta carte ma gandeam la ceea ce spunea monseniorul Vladimir Ghika ca „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai incet si care trec cel mai repede”, la care adaug ca moartea ne desavarseste viata, pentru ca, punandu-i limite, ii da forma. Viata poetului nu este ceva care exista oricum, ci este o exceptie a mortii. Asa cum lumina este o exceptie a intunericului universal, precum iubirea din versuri este o exceptie a intunericului urii dintre oameni.
George Roca este un poet admirabil, in plinatatea sa creatoare, cartea fiind un poem liric al sensibilitatii si inteligentei, o confesiune pornind de pe malurile Crisului Repede pana la Oceanul Pacific, cu chipul rasfrant in oglinda.
Al Florin TENE
21 octombrie 2010
Cluj-Napoca
Cu ce sunt de vina…
Doamne, cu ce sunt de vina ca sunt,
Cu ce sunt de vina, eu, toleratul,
Cine-a locuit in Dorul meu pe pamant
Mai dinainte de cand mi-a fost datul?!
De m-a nascut mai la sud Maica mea,
Unde-a fost Nordul, cine imi spune?
Are loc fiecare in Ziua sa stea
Pana cand soarele Vietii apune!
Cu ce sunt de vina, spre unde sa plec?
Galcevile noastre sunt tot mai pagane,
Mai lasa-mi o vreme Aici sa-mi petrec,
In lacrima sfanta a Limbii Romane!
Nicolae Nicoara-Horia
Pe dealul miop
Te cerne cu fluturi pe grijile mele,
Ia-le in palma si zboara spre stele,
Ma prinde in hora cu floarea de crin,
Si ma ameteste in gura cu vin.
Ma lasa a curge cu ploaia de mai
Si mijlocu-mi strange intr-un evantai,
S-asternem apusul pe dealul miop
Cand suflul alearga spre luna-n galop.
Sa tinem pe umeri cu brate-amandoua
Covorul de iarba cosita in roua,
Solie de greieri cantand serenada
Prin noi cand topim rataciri in livada.
Aparitie editoriala “Sonata pentru cresterea ierbii“ poeme de Al.Florin Tene
Zilele acestea a aparut la Editura Carte si Arte, din Bucuresti, a cunoscutului scriitor Corneliu Leu, volumul de poeme “Sonata pentru cresterea ierbii “ de Al.Florin Tene, avand o prefata de Dumitru Velea.
Cartea cuprinde peste 8o de poeme si asa cum subliniaza Dumitru Velea ” degaja o stare elegiaca. Un planset al lumii sfasiate cu natura sa cu tot, se revarsa si se reflecta si in starea poetului. Fiecare pare a-si deveni parte consolatoare celeilalte: cuvantul lumii, de unde trena de metafore intinsa peste ranile acesteia, si lumea – cuvantului, de unde material lirica incarcata de situatii dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vietii, tot mai acoperite de colbul zilnic si pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi.“
Poemele lui Al.Florin Tene contin, deopotriva, si o viziune asupra existentei, dar si una asupra destinului, si o imagine asupra creatiei, dar si una asupra sensibilitatii. Proteismul, care e, in mare masura, al discursului liric, si al universului trait si inchipuit, poate fi considerat principiul esential al poeticii tenesciene. Poemele, in majoritatea lor scrise in stil clasic, ne dovedesc faptul ca poetul este stapan pe uneltele sale, ca este un maestru in acest domeniu. Dumitru Velea in cuvintele sale cu care se deschide volumul spunea, pe buna dreptate:” Gestul poetului Al.Florin Tene are ceva din candoarea copilei care intr-o zi de sarbatoare, se imbraca cu iia si fota din lada de zestre(… ) “ pentru a cinsti Poezia in numele caruia a militat o viata intreaga.
Paul Micikovschi

