
POEME
GRENA
.
VÎRLAN, Andreea Cristina, tânara poeta, nascuta la Bucuresti în 10 iunie 1991. Studenta în anul I la Facultatea de Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Ecologice Bucuresti. Pasionata de fotografie, pictura, desen si poezie. A început sa picteze în anul 2006 când a descoperit ca simtamintele se pot transpune si pe pânza, sau pe hârtie prin arta fotografica.
Poezia a descoperit-o târziu, mai exact, prin 2010, când a înteles pentru prima data semnificatiile ascunse din poezia „Ryga Crypto” si „Lapona Enigel” de Ion Barbu. „Înainte de acest moment, ne relateaza Andreea, îmi placeau poeziile, însa nu le întelegem, nu le simteam si eram ferm convinsa ca eu nu stiu sa scriu poezii… Aveam dreptate, chiar nu stiam atunci! A fost nevoie de câteva întâmplari ca aceasta lume misterioasa sa mi se deschida. În noiembrie 2010 am decis sa-mi scriu ideile si le-am asezat în rime si simboluri cu gândul ca… asa îmi dau libertate si ca voi putea sa înteleg mai bine totul. A fost cea mai frumoasa decizie din viata mea si a devenit activitatea mea preferata deoarece ma face sa ma simt împlinita”.
Pentru a se convinge de talentul Andreei Cristina Vîrlan, cititorii, iubitorii de fotografie, desen sau poezie pot accesa adresa de blog a acesteia:
http://piandescultlapolulnord.blogspot.com/
***
TRIUNGHIUL
La fel de crud,
Cum rupi tu din tacere
Cuvinte împrastiate
Ud…
La fel de surd,
Cum îmi citesti privirea
Si-o înghesui
într-o mare de triunghiuri
Nud.
la fel de mult,
la fel te-ascult.
Si umbra ti-as urma
la fel de cald
în amanunt,
Cum stii tu în margini
de triunghiuri,
cine sunt.
VÂNATOR DE APUS
Cine a putut
sa zgârâie apusul
atât de violent?
Sunt urme de avioane
aparent…
Dar daca ma gândesc mai bine,
Tu ai vrut sa furi apusul
pentru mine…
Apusul,
Lumina coapta
în linii adormite,
Degeaba îl cauta miile de pasari
Necajite.
Iar tu desertic îl cauti
sa-l vânezi;
Timpul l-a scurs
dupa-orizont,
Iar eu acum
plec sa-l protejez.
Am sa-l ascund;
într-un loc pe care
tu nu-l stii.
Acut în colturi,
episodic
mai pustii.
umbre
si
zebre.
ZEBRA ÎN VÂNT
Eu vreau sa alerg.
Eu vreau sa plâng,
si vreau sa sterg
orice cuvânt
cu linii verticale.
Eu vreau culoare,
Eu vreau sa simt
si vreau nisipuri miscatoare,
sa ma agat mai des de soare.
Te vreau cu mine vis nebun,
dar nu oricum;
Te vreau cu ploaie
în semiton,
Te vreau pe scari
de lume si de drum,
Te vreau în straturi de pamânt,
Te vreau în lava de vulcan
arzând,
Te vreau în mare,
Te vreau în vânt.
curând
îti spun de locul unde mor…
Nu-i trist,nici fad.
E luminat de o padure veche,
muta
de stejar.
Dar din iubire
am uitat in hol
Un clopot de rugina.
îmi e cutremur
îmi e pamânt
îmi e eclipsa
de luna si de tine.
Stelele au ramas acum putine.
GRENA
Pentru ea,
Cea cu esarfa
Grena
Sfârsit.
Afara ploua,
Si pe strazi celebre
de pustii,
Ne plimbam.
Ploua! Ploua!
N-avem
umbrela de foc!
Iar daca am fi avut
Am fi rupt-o in doua.
Ferestrele ne sunt comune
Iar visele-n nisip
Arse de soare,
Arse de vânt,
Brune.
Eu plec în adânc,
Sa te caut.
Am sa uit de soare si vânt,
Sa te caut.
Pe valuri de noapte eu plec,
Sa te caut.
Fara globuri de aer,
Fara cântec
fara demon, cuvânt.
Eu plec
Sa te caut.
PHOENIX
Ai fost un ardei rosu
iute,
în acea joi.
Si-n doua minute
tacute
Am fost pentru tine
Pasarea Phoenix.
Acum sunt cenusa
Tu esti vânt,
Iar la hotarul
de pamânt,
Mi-ai cântat din flaut
si din gând
Ca sa ma nasc.
Un strop de acid,
zebre fugind,
Iar eu m-am nascut.
Pornesc acum
Sa te caut
Prin miile de apocalipse
liniare din jur,
Si corbi de întuneric
Cu gânduri de fum,
Un rosu absolut
e pe drum.
STELE DE SCRUM
Încerc sa culeg
bucati din vise,
din nopti neînvinse;
si te aleg.
Colaj de vremuri trecute,
pe munte
alerg,
cu aripi taiate de strazi;
si m-arunc de pe stânca
cântec cu vraji,
Prapastia mea
e adânca.
Si-mi vine sa urlu,
Ei n-au urechi,
doar gurile pale, uriase
si negre perechi
de ochi.
Visez sa ma vindec,
Cu ceaiuri de aschii.
Dar cui sa ma judec?
În ce sa m-amestec?
Noaptea-i un cântec.
Pe mine ma caut,
în tine,
si linii la fel sunt
putine.
Sirena pe valuri,
cântec de maluri
Cu ape izbite
si bule de aur,
strivite.
Lamâi ucise în pahare
Fire varsate de sare
Încinse de Pluto
eclipsa de soare
Eclipsa esti tu!
PASI DE HÂRTIE CREPONATA
Imbratisarea:
Cât un desert de univers
Imensa,
Dupa cortine de ploi,
Numai noi doi,
Mai stim sa o jucam.
Ceasurile toate au ramas
Fara baterie sau glas,
Când te-am luat de mâna,
În ritmuri grave,
Pasite încet de contrabas.
Mi-ai gravat usor
În gânduri,
Buzele tale
grabite,
Strivite de clavicula
calde, adormite…
Si-n baletul degetelor tale
Simt
Un tremur innecat.
Tot ce îmi doresc e…
sa nu te fi uitat.
NAUFRAGIU CROMATIC
În câte lumi n-am fost noi doi!?
Exceptând ziua de joi,
Când m-am trezit naufragiata
Pe pat.
Felie de amintire creponata
Taiata de o oarecare soapta,
Pigmentata de fluturi din tunet.
Doua boabe de piper
Cromatic crapate,
În sunet acru de violoncel,
spate în spate.
Ce-ai fi vrut sa fac?
Când toti strigau ucisi de alge?
Si multe frunze din copac
Ma urau în straturi.
Cântecul de balena m-a salvat,
Si-am stiut din nou sa te iubesc,
chiar din locul meu
îndepartat.
PATRU ANI DE LUMINA
Ciocolata amaruie-mi doreai
Si mii nasturi de lemn,
Cu sageti obosite tinteai,
Pictându-mi solemn.
Si deodata…
Usile-s toate de vata,
Paianjeni spirala,
Iar lumea mea toata-i purtata,
De pasari de seara.
Vagoane goale de carton,
Ferestre îndepartate,
Strigate de om,
Visinii în noapte.
Si în leagan nocturn,
Stele într-un vapor infinit,
Îl vor pe Saturn,
Vis de izvor neîmplinit.
Te-am iubit.
CERB
El
e prea departe-n
cer,
sa-l pot aduce în
patrat
si-am încercat
sa-i prind
frecventa-n aparat,
dar uit prea des
cum se asculta
cerul înstelat.
Andreea VÎRLAN
Bucuresti
Sfârsit de an, 2011