MARIAN MUNTEANU – Tenta opresiv-ateistă a politicienilor progresiști de azi împotriva valorilor creștine

pentru-o-rom-nie-a-normalit-ii-1Marian Munteanu, fostul lider al  studenților din Piața Universității  al anului 1990, a vorbit într-un amplu editorial  despre încercarea de discreditare a valorilor creștine prin unele metode de manipulare de tip securist al aparatului de represiune al democrației de tip FSN, totalitar.

“De asemenea, am fost catalogaţi „fundamentaliști” ortodocși pentru că demonstranţii au cântat „Hristos a înviat!” sau pentru că, uneori, oamenii se rugau pentru sufletele morţilor din 21 decembrie 1989. Continue reading “MARIAN MUNTEANU – Tenta opresiv-ateistă a politicienilor progresiști de azi împotriva valorilor creștine”

“PENTRU PRIETENI” de George Alexander

George Alexander Foto Stirile Pro TV

 Veniți cât mai mulți să ne unim forțele!

Continue reading ““PENTRU PRIETENI” de George Alexander”

Documentele CNSAS care arată că Marian Munteanu nu a fost colaborator al Securităţii

În premieră, cotidianul.ro prezintă

munteanu.8zxyh31obnZiarul nostru a intrat în posesia unor documente din „Dosarul de Securitate” al lui Marian Munteanu, care demonstrează că fostul lider al Pieţei Universităţii din 1990 era urmărit sistematic de fosta Securitate! În aceste documente, pe care le prezentăm mai jos, Marian Munteanu este descris chiar de ofiţerii Securităţii ca o persoană cu activităţi ostile regimului comunist, dispunîndu-se împotriva lui măsuri de urmărire, anchetare şi compromitere prin metode specifice! Continue reading “Documentele CNSAS care arată că Marian Munteanu nu a fost colaborator al Securităţii”

Intrigi si fapte din culisele Revolutiei din'89

Dan VoineaDezvaluiri ale Generalului Dan Voinea

Felicitari Cotidianului evz.ro, Vlad Teodorescu si Horia Tabacu, care au reusit un interviu fabulos cu unul dintre cei mai importanti oameni care au avut acces la date reale privin revolutia.

Procurorul Dan Voinea a participat ca membru în completul care l-a judecat si condamnat pe Nicolae Ceausescu, la Unitatea Militara din Târgoviste, dumnealui având sarcina de întocmire a rechizitoriului. De aceasta data aduce la lumina mai multe episoade si peripetiile prin care a trecut în Zilele Revolutiei din decembrie ’89, aventuri care pot da scenariul unui film documentar de maxim interes si suspans.

Pe de alta parte, procurorul Dan Voinea a fost printre putinii care, împreuna cu echipa complexa cu care a lucrat, a adunat informatii si probe privind situatia reala de la Radio si Televiziune, privind terorismul, cine a tras si din ordinul cui …, însa “oamenii presedintelui” l-au împiedecat sa-si finalizeze munca (aflata in situatia de a aduce roade).

Procurorul Dan Voinea, unul dintre personajele cheie ale acelor evenimente dezvaluie ca întreg completul de judecata urma sa fie lichidat cu rachete trase din elicopter

Discutia cu Generalul Dan Voinea a avut loc într-un apartament din zona Pietei Universitatii, amplasat la etajul opt. De la balcoanele lui si de la ferestre tot perimetrul se vede foarte bine. În asa fel încât tot dialogul, care a depasit trei ore, a fost aplicat, cum s-ar spune. Cei doi reporteri, martori si ei ai evenimentelor, în locuri diferite si în momente diferite, au pus mai ales întrebari punctuale, care vizau situatii concrete si drame bine cunoscute.
Cel care raspundea la întrebari a fost procurorul care a contribuit la condamnarea cuplului Ceausescu, el întocmind rechizitoriul. Ulterior el a anchetat dosarele evenimentelor din decembrie ’89. Activitatea lui a durat cam 20 de ani de cercetari. Foarte multi vinovati au fost trimisi în instante si condamnati. Pentru foarte multi acest moment înca nu a sosit.
Generalul Voinea este înca tânar si viseaza sa-si duca rechizitoriile la bun sfârsit si sa se faca dreptate pâna la capat. În cursul acestui interviu el ne-a declarat multe fapte inedite din timpul evenimentelor de atunci. Acestea constituie dezvaluiri în exclusivitate.

EVZ:Care este cel mai mare secret al revolutiei din 1989?
Dan Voinea: Acela ca miscarea populara a încercat sa fie înnabusita în sânge de catre fortele de represiune ale regimului comunist…

Cititi mai mult: CLICK AICI

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusivitate-despre-dosarele-revolutiei-generalul-voinea-au-vrut-sa-ma-omoare-imediat-101655.html

Homosexualii si iesirea din criza!

George Danciu

“Mânia lui Dumnezeu se descopera din cer împotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si împotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care înabusa adevarul în nelegiuirea lor. (…) De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca îsi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat în minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au închinat fapturii în locul Facatorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat în voia unor patimi scârboase; caci femeile lor au schimbat întrebuintarea fireasca a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, si barbatii au parasit întrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru altii, au savârsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scârboase si au primit în ei însisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.”

                                                          Romani, 1.18; 24-27

.

S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit!

                                           Romani, 1.22

De-a lungul vremii, presa a vorbit de multi homosexuali celebri. Unul dintre ei ar fi actorul american Rock Hudson (1925-1985). Mai înainte s-a vorbit de un dirijor celebru, magistral în fata orchestrelor simfonice din întreaga lume, Herbert von Karajan (1908- 1989), de actorul francez J.Marais, foarte popular la mijlocul secolului XX, cunoscut din filme ca Les Miracles n’ont lieu qu’une fois (Miracolul lupilor) sau Typhon sur Nagasaki (Taifun la Nagasaki).

 

 

 

În România, s-a scris de unul chiar foarte îndragit, nimeni altul decât regretatul si talentatul Ion Luchian Mihalea (1951-1993), cel care a fost ucis în apogeul cariei sale, la vârsta de 42 de ani.

De notorietatea este cazul cântaretului englez Elton John (Sir Elton Hercules John), care s-a si casatorit cu un altul si care au si “înfiat” un copil.

Sunt convins ca cititorii cunosc si alte nume celebre care s-au lasat amagiti de un astfel de pacat imoral, homosexualitatea.

Daca i-am avea în fata noastra, în apogeul carierei lor si i-am intervieva, sunt sigur ca nici unul dintre ei nu s-ar cataloga drept nebun sau bolnav mintal, cum nici noi nu zicem ca sunt, ci foarte imorali si dezagreabili. N-au nimic care sa le îndreptateasca cumva comportamentul deviant de la morala crestina si a bunului simt.

Multi si-au pierdut de timpuriu bunul simt si se comporta ca atare. Însa, daca în sec. XIX – XX, homosexualii nu se faleau cu aceste apucaturi anormale, astazi, în sex. XXI, au iesit la rampa si cer oficializarea de drepturi, dreptul la imoralitate, la murdarie si rusine!

***

Este vremea ca Domnul sa lucreze: caci ei calca Legea Ta.

                                                                                                                              Psalm, 119.126

Cuvântul lui Dumnezeu ne învata sa ne rugam pentru binele cetatii unde locuim, caci de binele ei atârna si binele nostru. Ne rugam, dar mai trebuie sa si facem câte ceva.

Acum auzim ca la licitatiile pentru drumuri, masluite – regii asfaltului – se câstiga sume fabuloase din primul condei. Licitatiile sunt adesea formale, ca sa tina un pret ridicat, pe banul public, al nostru, al tuturor. Desi micul Boc a promis multe, cum el era si a ramas mic, n-a facut. A zis ca va introduce un mercurial pentru tarife, care va stabili, limita, preturilor per unitatea de masura. La 1m sau 1km de drum sau de autostrada, functie de latime, cantitate si calitate, pretul maxim nu poate fi mai mare de x Lei. Dar n-a fost sa fie. A fost prea greu pentru mititelul de Boc. A reusit doar sa mai creasca si mai mult acolo unde trebuia sa faca invers,  salariile si pensiile celor de la SIE, SRI, Armata si Justitie –  de ale caror servicii nu beneficiem, în sens pozitiv.

Opinia noastra conteaza, asta s-a vazut cu acei oameni inimosi si curajosi din Piata Universitatii, ea poate schimba abuzurile guvernantilor care nu vor sa ia deciziile corecte si normale. Sub presiunea opiniei publice, doar asa se mai poate îndrepta situatia si legile si privilegiile de casta.

Trebuie ca raul, pacatul si imoralitatea – sa fie numite ca atare, nu cocolosite  cu cuvinte care nu le  definesc dezastrul de care sunt capabile.

Homosexualitatea (cine gândeste cu placere la asa ceva, precum si cine practica actul în sine)  se constituie într-un   pacat grav, strigator la cer! Ca si în cazul drogurilor sau alte pacate si vicii grele, ascunse, omul nu poate scapa fara ajutorul lui Dumnezeu, decât prin pocainta si abandonarea unor astfel de obiceiuri imorale.

***

Biserica – „pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu”

                                                                                                                                 Efeseni, 3.10

În America, greu de crezut, dar biserici ale homosexualilor au aparut în 1971, însa cu totul contrar si gresit, fata de  ceea ce sta scris ca doctrina în Evanghelii în învatatura lui Isus Hristos..

E adevarat, Isus nu respinge pe nici unul care vine la El, deci nici pe homosexuali. Însa, ca si pe ceilalti pacatosi, nu ca sa se justifice (cum de a pacatuit) si sa se confirme ca e pacatos (desi e clar ca este), ci pentru ca sa  lase pacatul.

Biserica evanghelica, unde am fost primit si botezat, si unde am cunoscut „prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeunu m-a chestionat de ce pacate am suferit, ci a dorit sa vada (dupa acel timp, de peste 6 luni, în care am fost parte a bisericii locale) ca sunt nascut din nou, din apa si din Duh, dupa Cuvântul lui Isus spus lui Nicodim (Ioan, 3).

Christos n-a respins nici curve, nici hoti si nici ucigasi, dar nu spre a-i binecuvânta în starea lor de curve, hoti si tâlhari, ci pentru a-i ajuta sa nu mai fie asa. Ar fi gresit sa se creada ca homosexualilor le-ar asigura un tratament preferential, altul, ca i-ar primi cumva fara sa se curete si sa se elibereze de pacatul lor. O, asta nu, în nic un caz. Isus a zis celor care crezusera în El: “Du-te, dar sa nu mai pacatuiesti, sa nu ti se întâmple ceva si mai rau“; si ca:  „veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

Numai adevarul îl poate elibera pe om din pacatul lui, nicidecum minciuna!

Spiritul crestinismului, al bisericii, e unul universal, în esenta ostil oricarei separari (segregatii). Nu e în spiritul Lui sa existe biserici pentru albi, biserici pentru negri, pentru tigani, biserici pentru femei, biserici pentru barbati, o biserica pentru bogati, o alta biserica pentru saraci, o biserica pentru homosexuali, o alta biserica pentru heterosexuali, o biserica pentru intelectuali…

***

Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu în cunostinta lor – Dumnezeu i-a lasat în voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neîngaduite.

                                                                                                                              Romani, 1.28

O, Doamne Isuse, Mântuitorul nostru, Te rugam azi, îndura-Te de noi si ai mila!

Ajuta-ne, Doamne, sa ne întoarcem fata spre Tine, sa intram în biserica Ta si sa cunoastem din întelepciunea Ta,  sa Te urmam si sa Te onoram!

Slava si Multumire fie-i aduse Domnului Dumnezeu, acum si-n veci de veci! Amin.

MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sinespre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si sta­tul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compro­mis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitori­lor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii grevis­te a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor sta­telor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revo­lutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human deve­lop­ment index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai ma­surat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Wa­shing­­ton a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a sca­zut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, sca­de­­rea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 au­gust 2001). Ast­fel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit ni­caieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neolibe­rale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun– cf. J. Y. Cousteau, 1991 –  explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odini­oara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigu­ra nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cer­cetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social De­mocracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua mi­lioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (ha­beas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de vir­tu­tile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veni­turile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si dem­nitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neînce­tate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de pus­carii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai mo­der­ne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu in­dustrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subcultu­rilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii spo­ririi intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideo­logica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, mun­ca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezme­tic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei domi­nante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „de­pendentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de eman­cipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care aface­ristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele reali­zari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga acce­lerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dile­me e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odini­oara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, re­prezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leni­nismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat do­vada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pu­ra imposibilitate psihologica”.

Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutili­zabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica sta­tul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditio­nala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii mi­no­ritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea sa­larizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, Ro­mânia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa apa­ram ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea gene­rala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, DemnitateaPatria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!


Homosexualii și normalizarea!

George Danciu

“Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. (…) De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor Continue reading “Homosexualii și normalizarea!”

FRIGUL

Jianu Liviu-Florian

 

.

E tot mai frig, e tot mai frig –

Si gazu-i parca apa chioara,

E parca mult mai cald afara,

Si te-ncalzesti, de-atat castig –

 

E tot mai frig in locuinta,

Si tot mai cald, pe strazi si piete,

Sa ne-ncalzim tot  cu credinta,

Ca-i gratuita, in povete –

 

E tot mai frig, in Univers,

Se recomanda, pasnic, postul –

Ne incalzim la cate-un vers,

Sa ne  gasim, in viata, rostul –

 

E tot mai frig la noi in stat,

E tot mai frig la noi, in casa,

Iesim din nou, la demonstrat

Ca vrem un Rai, la noi, acasa –

REVOLUTIE ÎN ROMÂNIA!

        ALIANTA FAMILIILOR

              DIN  ROMANIA


Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

  19 ianuarie 2012 

REVOLUTIE ÎN ROMÂNIA!

Thomas Jefferson, unul din fondatorii Republicii Americane, afirmase ca tot la 20 de ani ar trebui sa aibe loc in America o revolutie. Pentru a arata puterii ca adevarata autoritate in stat sunt cetatenii tarii, nu statul. Sugestia lui Jefferson nu s-a repetat in America dar se pare ca se repeta in Romania. La o generatie dupa revolutia din 1989 se pare ca Romania trece din nou prin alta revolutie. Si ca in trecut, si la revolutia curenta sunt multi oportunisti si grupuri oportuniste. Care stau la panda sa apuce un loc, o faima, un nume. Motivele acestei “revolutii” inca nu sunt bine definite si nici nu e sigur ca o reala “revolutie” se va coagula ori va avea consecinte semnificative pentru tara. Noua celor de la AFR, insa, revolutiile nu ne sunt tocmai straine. Unii dintre fondatorii si membrii ei au participat la revolutia din decembrie 1989, la Bucuresti, Arad, Timisoara si in alte parti. Preferam sa ne mentinem anonimitatea, dar indraznim, la fel ca multi altii, sa ne spunem si noi parerea. O parere deosebita pe care suntem siguri ca nu o veti depista in media conventionala din Romania, dar una pe care am exprimat-o mai in vara cu prilejul „revolutiei” tinerilor britanici – familia conteaza.

 Preocupari

  Si noi suntem la fel de preocupati de situatia curenta din Romania ca si d-tra. Ea nu ne este indiferenta. Familiile noastre sunt la fel de afectate ca si ale d-tre. Si noi trebuie sa punem paine pe masa si avem nevoie de locuri de munca ca fiecare familie romana. Pentru ca familiile noastre sa fie stabile si prospere este nevoie si de un mediu economic favorabil. Fara indoiala. Fara paine pe masa poti vorbi despre valori cit vrei fara a fi luat in seama. Cam asa ni s-au adresat unele personalitati din Romania in ultimii ani, la fel ca de altfel si unii cetateni de rind. Intelegem argumentul dar avem si raspunsul: “omul nu traieste numai cu paine”.

  Anul 2012 este an electoral in Romania. Revolutia din ianuarie fara indoiala va figura proeminent in dialogul dezbaterilor electorale si blamele vor trece de la un partid la altul. Principalele partide politice din confruntarea programata, aparent, pentru 18 noiembrie, sunt cele obisnuite. Pe langa ele mai sunt si altele cu sanse reduse sa intre in parlament. Presupunem ca alegerile se vor desfasura in contextul crizei economice mondiale si este de asteptat ca promisiunile candidatilor sa se refere la reducerea efectelor crizei. Ca in anii precedenti, vor fi promisiuni legate de reducerea impozitelor, mai putin promisiuni legate de cresterea salariilor, si promisiuni despre investitii. Este putin probabil ca in contextul actual, cand lumea pare ingrijorata exclusiv de siguranta locului de munca si a painii de mancat, sa avem luari de pozitii pe starea social-morala a natiunii. Unii interlocutori chiar ne-au intrebat, pe sleau, „De astea va arde voua [de valorile familiei], cu criza asta?”

  Raspunsul nostru astazi este acelasi care a fost si in 2005 cind am inceput miscarea profamilie din Romania: DA. Noi credem ca daca situatia familiei romane, in primul rind din punct de vedere moral, ar fi fost una mai buna, impactul crizei economice s-ar fi resimtit mai putin. In favoarea acestei afirmatii este suficient sa aducem un singur argument: efectele crizei demografice merg mana in mana cu cele ale crizei economice. Lipsa stabilitatii familiale conduce la instabilitate individuala si la atitudini si comportamente nefaste in contextul unei crize economice. De asemenea, reducerea continua a bazei de impozitare aseaza o presiune si mai mare asupra statului social care ajunge in situatia de a nu mai avea bani pentru asistenta sociala (pensii, asigurari medicale…).

  Iarna Demografica

  Recent un articol in National Review Online explica criza economica a Greciei  ca o urmare directa a crizei demografice cu care se confrunta si cu care s-a confruntat de multi ani. Statisticile Greciei arata ca la 100 de bunici in Grecia sunt doar 42 de nepoti. Si grecii, la fel ca restul europenilor, doresc, ori au fost invatati sa se astepte, sa isi traiasca ultima treime a vietii fara griji din pensii si alocatii publice. Un scop nobil, dar din banii cui? [Va dam un mic citat, iar restul comentariului il puteti citi in link: “As you have observed, demographic decline doesn’t have to be an existential threat. The population of my town in New Hampshire peaked in the 1820 census and then dropped steadily until 1940, and we survived it because (unlike the latter-day US and EU) we hadn’t erected a system of government that depended on looting the future to bribe the present. Sovereign debt, like any other kind, presupposes there will be someone around to pay it off. In much of Europe, there won’t be. In Greece, 100 grandparents have 42 grandchildren – in a land where far too many retire in their fifties and spend their final third of a century living at public expense. Is it remotely likely that the debts run up by 100 Mediterranean deadbeats will be repaid by 42 Mediterranean deadbeats? You follow Continental affairs as closely as anyone here, and you know the answer to that.”] http://www.nationalreview.com/blogs/print/288165

  Romania si ea sta tot mai rau la capitolul acesta. Consecintele avortului despre care scriem mereu si mereu si pe care clasa politica din Romania le

ignora, tot mereu si mereu, au generat un dezechilibru demografic in Romania care, ne este teama sa o spunem, va ingreuna revitalizarea economica a tarii. In afara de noi, vocile care vorbesc despre criza familiei si criza morala sunt foarte putine si, in general, sunt privite ca fiind rupte de realitate, desi ele vorbesc despre unii dintre determinantii principali ai crizei si efectele lor. Criza economica mondiala are un substrat ne-economic, e substratul crizei morale, inceput in anii 60, ani ai prosperitatii, anii genezei avortului in masa, a pilulei contraceptive, a raspindirii feminismului, a flagelului divortului, anii revolutiei sexuale ale carei consecinte se simt peste tot, din familie pina in biserica. In locurile intime si in cele care ar trebui tinute sfinte. Anii revolutiei pornografice, a revolutiei prostitutiei. Anii in care a inceput desirarea familiei, declinul moral al societatii de dupa razboi, si alunecarea pe panta hedonismului. Colapsul institutiei familiei si al casatoriei, cauzat de aceste flagele, cit si colapsul demografic, ne-au dus pe noi si intreaga Europa in criza cu care ne confruntam.

  Si Altii Gândesc la Fel

  Nu suntem singurii care gindim asa. Pe 15 ianuarie candidatii republicani la alegerile SUA s-au confruntat in Carolina de Sud in dezbateri televizate. Unul din subiectele care le-au fost puse in fata a fost – ce retete practice aveti pentru reducerea saraciei in Statele Unite? Candidatul crestin Rick Santorum a dat un raspuns scurt si la subiect cu care suntem de acord: “Work, graduate from high school, and get married before you have children. Those three things, if you do, according to [the Brookings Institution], results in only 2 percent of people who do all those things ending up in poverty, and 77 percent above the national average in income.”  (“Lucreaza, termina liceul, casatoreste-te inainte de a avea copii. Aceste trei lucruri, daca le faci, dupa cum afirma studiile in domeniu, rezulta in doar 2% din populatia tarii care fac aceste lucruri sa traiasca in saracie. 77% dintre ei traiesc peste nivelul mediu de venit national.”) In alte cuvinte, daca termini liceul, lucrezi, te casatoresti si ai copii dupa casatorie, ai doar o sansa de 2% sa traiesti in saracie si o sansa de 77% sa traiesti peste nivelul mediu de venit national. [In linkul acesta aveti stenograma, in engleza si in intregime, a debaterilor de luni: http://foxnewsinsider.com/2012/01/17/transcript-fox-news-channel-wall-street-journal-debate-in-south-carolina/]

 Pe scurt, bunastarea natiunii romane si a societatii depinde in primul rind de bunastarea familiei romane. Sugeram deci, asa cum o facem de ani de zile, parlamentarilor si celor care intentioneaza sa candideze la alegerile din toamna, sa foloseasca conjunctura actuala din Romania pentru lansarea unui program national de lunga durata de promovare a bunastarii familiei romane. Adica a noastra a tuturor. Un studiu recent emis in SUA arata ca in 2009 doar 5.8% din familiie casatorite traiau in saracie. Iar daca guvernul american ar lua masuri concrete care ar reduce colapsul familiei in America cu doar 1%, asta ar rezulta in economisiri pentru contribuabilii americani de 1.1 miliarde de dolari anual. Fara indoiala acelasi principiu valoros se poate aplica si in Romania. Trei cuvinte simple: familia, casatoria, copiii nenascuti.

 Samânta Revolutiilor Viitoare

  Indraznim sa facem si o prezicere fondata pe o observatie scoasa din istorie. Fiecare generatie, se pare, seamana semintele revolutiei generatiei care vine dupa ea. Generatia noastra a facut asa si cei care vin dupa noi probabil vor face la fel. Cum exact a semanat generatia noastra saminta revolutiilor urmatoare? Raspunsul vine in forma unui singur cuvint: avortul. Iarna demografica a Romaniei e o realitate de netagaduit. Imbatrinim dar dorim servicii sociale gratuite. Un deziderat uman, inocent, de inteles, si de dorit intr-o societate civilizata. Dar din banii cui? Ne apropriem rapid de situatia dezastruoasa a Greciei unde discrepanta intre bunici si nepoti va fi atit de mare incit tinerii carora le-am dat voie sa se nasca nu vor mai putea sa ne intretina. Ati inteles bine: urmatoarea revolutie, spunem noi, va fi impotriva generatiei noastre. Copiii neavortati vor face revolutie impotriva celor care le-au avortat fratii si surorile in pintecele mamelor lor, adica noi. Si vor zice: de ce nu? Isi vor justifica actiunea asa cum o justificam noi astazi. Copiii nenascuti, spune generatia noastra, sunt o povara. Timpul nu e propice sa avem copii acuma. Suntem studenti, ori necasatoriti, am facut o gresala si am ramas insarcinata ori mi-am lasat prietena insarcinata, nu avem resursele pentru a aduce in lume copii. Poate mai tirziu cind situatia se va schimba vom face copii.

  Asadar, ni se pregateste si noua o revolutie, ori daca vreti, o rasplata. Am semanat vint si vom secerea furtuna. Vedem pe orizont contururile ei vitrege. Intrebam: daca acesti copii, ajunsi tineri, vor spune ca sunt prea multi batrini pe lume, ca am devenit o povara pentru ei si ca e timpul sa se debaraseze de noi, cum vom raspunde? Daca unora li se pare ca aceste fraze sunt doar vorbe goale, ori prea greu de digerat, dovezile deja sunt in fasa in fata ochilor nostri: eutanasia, sinuciderea asistata si devalorizarea vietii se transforma incet, incet in drepturi ale omului. La inceput prin consimtamint, dupa aia fara, iar dupa aia ca politica oficiala a societatii asa cum astazi e avortul. E vremea desteptarii!

MOLDOVA – CASA ARDE SI BABA SE PIAPTANA

De valori va arde, acuma in criza asta economica?” Haideti sa ne uitam ce se intimpla dincolo de Prut, in Republica Moldova unde situatia este mult mai grea decit in Romania. Presiunile pentru acordarea de drepturi “minoritatilor sexuale” sunt tot mai persistente si intense. Colegii din Moldova tocmai ne-au transmis documentul alaturat care cu adevarat dovedeste ca acolo “casa arde si baba se piaptana.” http://salvareafamiliilor.com/?p=659. In lupta pentru valori nu exista armistitiu, si criza economica le este indiferenta dusmanilor valorilor. Colegii din Moldova ne roaga sa difuzam materialul lor la cit mai multi. De aceea va rugam sa-l publicati si d-tra pe blogurile si siturile d-tre electronice. “Asa sa ne ajute Dumnezeu,” se incheie nota colegilor moldoveni.


ANUNT – REVISTA ORTHOGRAFFITI

Din partea d-lui Laurentiu Dumitru, editor la Orthograffiti, am primit urmatorul anunt si rugaminte: Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu sa ajungem cu editarea revistei Orthograffiti in al V-lea an, la nr. 23. Incercam acum, la inceput de an, sa primenim echipa de colaboratori pentru promovarea revistei Orthograffiti – profesori de religie de liceu, dar si preoti inimosi, implicati in activitati cu tinerii (pentru toate judetele). M-as bucura daca mi-ai recomanda cateva persoane dintre prietenii tai, care se potrivesc profilului, sa le pot propune o colaborare. Lucratorul are plata sa, dupa cuviinta. Iti stau la dispozitie pentru orice precizare sau nelamurire (orthograffiti@yahoo.com). Multumesc din inima, anticipat! Un an nou, mai bun, cu pace si bucurie! Doamne, ajuta! Laurentiu Dumitru, Editor Coordonator Orthograffiti, www.orthograffiti.ro 

  Va rugam deci sa dati curs invitatiei dlui Dumitru sa sprijiniti activitatile dinsului care sunt de mare folos tarii si noua. Va rugam contactati-l. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro

  Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

ÎNCEPUT DE NADAJDUIRE…!

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASISTMahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012


STAREA NATIUNII DE ZIUA CULTURII NATIONALE 2012

Liviu-Florian JIANU

Cetatene Comandant Dumnezeu,

 

Alesii poporului continua cu noi succesuri victoriile împotriva poporului. Demonstrantii si jandarmii si-au spart unii altora capetele. Intelectualii si lichelele au ramas cu meritele, veniturile, si capetele întregi. Discutiile dintre demonstranti si jandarmi au avut loc într-o atmosfera calda, tovaraseasca. Demonstrantii latra, caravana hotilor trece, si revine. Paria violenta s-a exprimat în cultura în care a fost educata de societate.

S-au depus coroane de flori la mormântul Poetului Necunoscut, Caldurii Necunoscute, Hranei Necunoscute, Iubirii Necunoscute, Sanatatii Necunoscute, Învatamântului Necunoscut, Culturii Necunoscute, Serviciului Necunoscut, si al Viitorului Necunoscut.

Marimile s-au decorat între ele cu diverse ordine de Mari Licurici, clasa întâia, cu suzeta, si au elaborat poporului noi programe sa o suga.

Un cetatean, pe nume Mihai Eminescu, a fost batut, încarcat în duba, dus la sectie, amprentat, si amendat pentru tulburarea decimarii publice. La protestele lui, a fost închis la nebuni, unde a fost lovit cu o piatra in cap, de un locatar care se crede Institutul Cultural Român, si a sucombat. Certificatul de deces al cetateanului Eminescu Mihai a fost semnat, prin asomarea raspunderii gubernamentale, de un analfabet, si contrasemnat de Ministrul Colonizarii Nationale.

Pacea Domnului cu mine, si Reforma cu voi, cu toti!

Semnat:

informatorul divin Dictachiorul

Nume de cod

Geniul Crapatilor

16 ianuarie 2012

——————————————–

Pentru conformitate,

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

————————————————–

JIANU Liviu-Florian, nascut la 19 aprilie 1961 la Craiova. Absolvent al Facultatii de Electrotehnica din Craiova. Membru al „Societatii Scriitorilor Olteni”, din mai 2000. Membru al cenaclului „Al. Macedonski” al Societatii Scriitorilor Olteni si al cenaclului „Marin Sorescu” al Sindicatului Electroputere-Craiova. Membru al Asociatiei Române de Patrimoniu (ARP).

DEMOCRATIA… „BULANULUI LIBER”!!!

prof. dr. Adrian Botez

În aceste zile, ale protestelor de strada, din majoritatea marilor orase ale României, constatam ca nici anul care s-a napustit peste noi, 2012, nu are semne faste – cel putin în ceea ce priveste „scuturarea lanturilor”…

Impostorii, tradatorii, hotii si golanii care conduc tara (sfruntând si înfruntând si zdrobind orice încercare de ridicare, de sub „spuma înveninata”, a valorilor autentice, de Duh si de Munca Dedicata!), acum (dar nici cei din ’89, încoace, n-au fost cu mult mai breji!), n-au cum sa-si respecte poporul – când nu-i înteleg si, deci, nici nu stiu sa-i respecte Duhul – pe AMINUL-EMINESCU (…care, din paginile cartilor, le vorbeste, zilnic, „pe sleau”: „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca/Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,/Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,/Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,/Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!/Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire!”) – …a carui nastere ar trebui aniversata, azi, 15 ianuarie 2012!

…În noaptea de 14 spre 15 ianuarie, jandarmii/politistii-„copoii” puterii tiranic-despotice (da, „copoii”, cum îi numea, înca din veacul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu) au „recitat” (ritmat/scandat!) versetele eminesciene, în Bucuresti, cu acompaniament de „bulane” („LIBERE”, cum altfel?!), pe spinarile unor manifestanti care, pâna sa fi fost stârniti de fortele de…DEZORDINE (pentru ca, daca jandarmii si politistii ar fi plecat acasa, dupa ce protestatarii se „campaseraNU la Cotroceni, ci în simbolistica martirica a Pietii Universitatii! – respectivii protestatari s-ar fi retras, posomorâti de necazuri si nevoi, dar complet pasnici! – …cum au facut-o si cu o zi înainte, când jandarmii s-au purtat omeneste, cu niste manifestanti care ajunsesera chiar sub zidurile Palatului locuit de catre GOLANUL-SEF AL ROMÂNIEI!) – strigau, fiecare dintre ei, ce-i trecea prin stomac ori prin minte – adica, ceea ce-l durea mai tare si de mai aproape: „Salvati Rosia Montana!”, „Basescu=Ceausescu, PDL=PCR”, „Ne este foame!”, „Destul ne-ati saracit, destul ne-ati umilit!”, „Jos Basescu!”, „Alegeri anticipate!”, „Iesi afara,/Javra ordinara!”, „Raed Arafat, Român adevarat!” etc. etc. etc.

…Tot ce s-a întâmplat dupa ora 20, s-a efectuat, prin magistrala interpretare securistica a „capelmaistrilor” Jandarmeriei si Prefecturii Capitalei – … cu acompaniament de racnete de durere si groaza, de grenade lacrimogene si de fum de razboi… – …RAZBOIUL PE CARE GOLANII SI TRADATORII VAMPIRICI, DE LA CONDUCEREA ROMÂNIEI DE AZI, ÎL DUC CU PROPRIUL LOR POPOR! – … CARE, ÎN MAJORITATE (SE PARE…) I-A VOTAT, CÂNDVA…!!!

…Iar în timp de razboi, fireste ca „guvernantii haosului…organizato-premeditat” s-au „postat”, strategic…LA SINAIA!!!

…Hotarât lucru: NU votul va rezolva disperarea acestui popor înselat, jupuit si jefuit (zi de zi si ceas de ceas!) – si plin, pe fata, pe ochi – de zoaiele si de scuipatii, revarsati, asupra lor, de catre… „conducatorii” si „organizatorii” dezastrului sau!

Nesimtitii astia, de la conducerea DEZASTRULUI României de azi – nu se dau urniti decât cu FORTA!!! Apelul internetistic al Maestrului CORNELIU LEU este foarte nimerit, în aceste momente dramatice, de limita a suportabilitatii poporului celui mai îngenuncheato-anesteziat, mai umilit si mai „jumulit” (de catre straini si de…”bastanii” autohtoni!) din Europa: „RASTURNATI-I!” – cf. www.corectnews.com

Din pacate, un calcul simplu ne cam “scutura”, ca de un soc electric: Bucurestii au cca. 2,5 milioane de locuitori… – iar demonstrantii (adunati prin… FACEBOOK!) nu depasesc numarul de…1,5 mii sau, cel mult, doua mii! România are, cica, 22 de milioane de locuitori – iar totalul manifestantilor români nu depasesc, se pare…10.000 de locuitori (ba chiar se lanseaza, insidios, “informatia” ca, de fapt, asistam, în direct, la manifestatiile suporterilor echipelor de fotbal, Steaua si Dinamo… – ooo, nu stiam unde este Monopolul Patriotismului Românesc – ACUM AM AFLAT! UFFF!!!)!!!

Cam putini îsi constientizeaza somajul, umilinta, jaful “zapciilor”, buzunarele goale…?! Nu: lipseste “unitatea”-solidaritatea umana, lipseste curajul, asumarea gestului, responsabilitatea gestului vital-reactionar… – si “oamenii” (?!) prefera, mai ales pe frigul asta, sa priveasca, în mod confortabil, “filmul necajitilor” …de la televizor!!! De parca totul ar fi virtual, iar nu o realitate foarte…REALA! – … care i-a lasat “fara pene” pe toti oamenii cinstiti si muncitori, din România – silindu-i, pe multi, sa plece ca sa “experimenteze” si …scuipatii straini!!!

N-ar fi de preferat, oare, sa plece (…la dracu’! – fie si NUMAI pâna în Pacific!) hotii si banditii, criminalii României – decât oamenii de treaba…?!

O „isteata” de reporterita TV a trâmbitat, glorios (pe acest fond de razboi civil incipient…) si cu ifos în glas, pe la orele 23,30 – adica, în plina atmosfera de „cafteala” macelareasca, din partea „servitorilor (DEZ)ordinii”, asupra unor amarâti de tineri/studenti: „Subliniez, înca o data (n.mea: deci prostia ei avea…antecedente!): aceste demonstratii (n.m.: ea se referea, probabil, la „demonstratiile” verbale ale protestatarilor, zgribuliti de frig… – … dar noi, telespectatorii, vedeam pe ecrane, de fapt, „demonstratii” de forta, cu scop de descurajare-intimidare definitiva, din partea jandarmo-politiei! – care „târnosea” lumea teribil de comunisto-echitabil: fara deosebire de sex, vârsta si nationalitate!) arata, fara gres, izbânda democratiei în România: oamenii se pot exprima liber!”

Tare as fi dorit (în clipele-acelea!) sa-i „izbândeasca”, vreun „macelar de serviciu”, vreo doua „bulane” peste cap (…precum medicului psiholog Bogdan Pîrnau si multora ca el!), acestei cretine cu fumuri politologo-sociologice…Nu de alta, dar pentru ca sa-i întareasca si „sublinieze”, definitiv, astfel, buna ei opinie despre…”democratia” masonic-româneasca!

…Merita eminenta cotofana („televizionistica”) o astfel de „premiere” – de ce nu?! Eu opinez ca aceasta „demonstratie democratica de exprimare libera” (a „Bulanului LIBER”!) ar fi satisfacut-o deplin (pe apologeta „copoilor” Golanului-Sef!) si fara dubii sau…”incomprehensiuni” ulterioare (intelectuale, fireste!).

 

BERLIN BERLIN

CHECKPOINT CHARLIE

de Gabriela CALUTIU SONNENBERG

Eram pentru a doua oara in Berlin. Si ma bucuram în taina ca ma puteam plimba în voie prin locuri prin care, pâna nu de mult, prezenta mea de „enemy alien” ar fi fost de neconceput. Dar, în ciuda intentiilor mele pasnice, orasul continua sa ma tina la distanta. Pe scurt, orice actiune as fi început, nu se lega defel.

Enemy alien”, asa supranumisera americanii tinerele nemtoaice care se încumetau sa înceapa o viata noua peste ocean, casatorindu-se cu soldati GI, la sfârsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Definitia asta ostila n-ar fi trebuit sa mi se aplice tocmai mie, de vreme ce trecuse o jumatate de secol de atunci. Cu toate acestea, e evident ca exista paralele între situatia acelor mirese si destinul meu. Cu putina imaginatie, casatoria dintre o fosta „soimita al patriei” din generatia „decretel” si un fost pilot de spionaj militar RFG-ist ar fi putut servi drept subiect filmului „Mr. & Mrs. Smith”.

 

Revenind la Berlin, ma apasa amintirea sejurului meu anterior. La invitatia Ambasadei Americane pentru interviul de viza fusesem refuzata franc. Motivul: not qualified, insuficient pregatita pentru o banala luna de miere in SUA. „Sa mearga sotul singur, el are pasaport german”, sugerase functionara de la ghiseu. „Mai încercati peste trei ani, daca mai sunteti casatoriti pâna atunci”, a adaugat pe ton sententios. Oricum, cu pasaport românesc nu sunt garantii. În fond, cinci limbi straine si un titlu academic nu schimba stema de pe buletin. Pot cel mult spori valoarea mea potentiala pe piata muncilor dubioase de peste ocean; s-au mai vazut casnicii de forma.

Nu tocmai optimista, luasem din nou drumul capitalei, de data aceasta pentru formalitati la Ambasada Româna. Inutil de mentionat ca nu asteptam prea mult nici de data aceasta. Esecul, fireste, nu a întârziat sa apara, îmbracat sub mantaua sicanelor birocratice clasice: lista de documente era incompleta, orarul Ambasadei era cu totul altul decât cel de pe internet, telefonul si adresa recent schimbate nu apareau în cartea de telefon a orasului.

 

Am iesit din cladire cu lacrimi în ochi, strivita de povara neputintei sclavului, fata cu autoritatea atotputernica. Ghinionul meu era ca apucasem deja sa ma lepad de cojocul indiferentei, cel care îmi înlesnise supravietuirea în comunism. Prea repede ma obisnuisem cu bunavointa functionarilor germani, adevarati serafimi grijulii fata de emigrantii esteuropeni, intuind, parca, traumele câinelui haituit de lupi.

* * *

Berlinezii, ca mai toti locuitorii de capitale, au renume de guralivi, extrovertiti si aroganti, comportându-se de parca ei ar fi buricul pamântului si s-ar pricepe la toate. Daca apuci sa-i cunosti mai bine, afli în ei prieteni de nadejde, energici si optimisti. Ca si când ar fi vrut sa demonstreze ca nu face exceptie de la regula, prietena mea m-a însfacat de brat, fortând nota: „hai s-o facem lata!”

 

Impropriu spus „lata”, când ai de-a face cu o femeie care ti-ar putea fi mama. La ce mare brânza ma puteam astepta? Rationament gresit – aveam sa aflu dupa aceea, în timp ce ma lasam purtata pe strazile metropolei, ametitor pulsânde, amenintând parca sa explodeze din toate încheieturile. Marion turuia necontenit povesti din copilaria ei plina de peripetii din orasul care pe atunci semana cu o fâsie Gaza a zilelor noastre. M-am rusinat de nestiinta mea, aflând ca Berlinul de Vest a fost, pentru o vreme, izolat complet de restul lumii, înconjurat de comunisti. Si eu care credeam ca aflasem deja totul de la Radio Europa Libera! Copiii de pe atunci, printre care si Marion, îsi petreceau timpul recuperând pachetele de alimente si carbuni pe care pilotii aliati le lansau peste zona ramasa neocupata, riscându-si viata. Vremea „bombardamentelor cu stafide” a facut istorie, salvând orasul de ger si de frig.

 

Zâmbeste misterios, fardata decent, cocheta blonda la saizeci de ani, în timp ce îsi aminteste povestea iubirii ei pentru un german din Berlinul de Est. Treceau granita de câte ori puteau, pentru a se îmbratisa pasional prin crângurile împadurite din apropiere. Nici azi nu stie ce sa creada despre barbatul care a disparut brusc din viata ei, pentru ca, decenii mai târziu, dupa reunificarea Germaniei, sa-i marturiseasca fara convingere ca, pasamite, era deja casatorit pe atunci. Dar, daca minte? Poate l-au prins, poate l-au „convins” sa devina informator. Poate.

 

Pregatite sufleteste pentru amintiri dulci-amare, ne-am trezit, ca din întâmplare, în fata fostului punct de frontiera, supranumit Checkpoint Charlie, astazi muzeu (Slava Domnului!). Al treilea, dupa Alpha si Bravo, conform prescurtarilor alfabetului aviatic international, punctul de control Charlie e sinonim cu speranta. Nedreptatea, minciuna, catusele, îndobitocirea, lipsa de toleranta, discriminarea, saracia, foamea, dedublarea, într-un cuvânt dezumanizarea proletcultista, avea o limita aici. Locul geografic al noului început, crapatura în Zidul Berlinului prin care se putea respira aerul curat al libertatii exista cu adevarat, chiar daca era bine pazita: Checkpoint Charlie.

De ce punct de control, si nu granita? Din simplul motiv ca numai socialistii se considerau o tara separata; Occidentul vedea Germania ca pe o tara divizata în doua sectoare, fara frontiere. Si aveau dreptate, pâna la un… punct de demarcatie. Pe masura ce ne apropiam, starea mea de neliniste devenea din ce în ce mai neplacuta.

 

* * *

 

Când esti cetatean liber, traitor într-o tara democratica, nu e normal sa te temi de un steag sovietic enorm, sfâsiat la un colt, cândva rosu, azi de un gri decolorat, cu o stema în secera si ciocan demult uitata, care atârna neglijent de fatada unui bloc. Cu scârba rasucesc capul în alta directie si ma trezesc fata în fata cu portretul supradimensional al unui soldat care îmi întoarce privirea de parca ar vedea prin mine. Degeaba l-au ales chipes si cu fata „umana”: chipiul lui cu cozoroc supradimensionat si pasmanteria rosie de pe epoleti tradeaza apartenenta la o lume pe care o înghesuisem în cotloanele amintirii. Ma duce automat cu gândul la uniformele copilariei – temutele sepci de militieni.

 

La doi pasi, padurea de cruci, cu fotografii de oameni omorâti prematur, morti din dragoste de viata. Prea mult aduce cu Piata Universitatii, prea tinere sunt chipurile lor. Cine-ar fi crezut ca exista asemanari atât de frapante între istoriile noastre atât de diferite? De ce ma simt, brusc, vinovata pentru simplul fapt ca traiesc?

 

Ca o salvare, intrarea în muzeu gazduita de inofensivul magazin de suveniruri din disparutul RDG ofera solutia de evitare a nedoritului acces de panica. Asaltam trecutul, pasind lejer pe sub pancarta care ne avertizeaza în engleza, rusa, franceza si germana (germana e ultima!) ca, vezi, Doamne, parasim sectorul american: YOU ARE LEAVING THE AMERICAN SECTOR, VOUS SORTEZ DU SECTEUR AMÉRICAIN. Si ce daca? Uite ca se poate, sopteste vocea interioara, dupa ce a prins curaj.

 

Ce folos ca am platit intrarea cu cardul bancar, semnând nonsalant pentru 25 de Euro (ce de bani: un sfert de salariu, înainte)?! Se naruie avântul, ca un castel de carti în sala întunecoasa, la auzul imnului muncitoresc cântat de coruri de dimensiuni mamut. Înghit în sec la vederea paradei miilor de corpuri umane miscate la unison de o mâna nevazuta, în proiectie pe un ecran de pe perete. „23 August”?

 

O parasuta confectionata din petice, un carucior pentru carat pamântul dintr-un tunel subteran prin care au fugit 57 de oameni, un minisubmarin din materiale casnice, un zmeu cu motor de Trabant si rezervor de motocileta Jawa, o masina Isetta, cu scaunul din dreapta confectionat în asa fel încât sub tapiterie sa se ascunda, în buret, un om, iar pasagerul propriu-zis sa-i sada, practic, în brate. Marturii zguduitoare ale tentativelor reusite de evadare din Berlinul de Est, gratie inventivitatii si puterii pe care numai disperarea o poate da.

 

Dar sunt si fotografii sfâsietoare, de familii despartite de sârma ghimpata; un transfug împuscat murind lent, golit de sânge, pe fâsia dintre sectoare, sub privirile încremenite ale soldatilor neputinciosi – transmisiune în direct, la televizor. Rece. Rece sira spinarii, rece razboiul care mocneste neînceput si neterminat, amenintare mereu prezenta – nu cumva sa faci un pas gresit. Nici eu, nici ei, nici tu, nici noi. Nimeni nu-si asuma raspunderea de a porni gâlceava. E bine sa ai grija de toate si, daca se poate, sa nu respiri.

 

Eu sunt un cetatean al Berlinului”, spune pe ecranul muzeului din Checkpoint Charly un Kennedy ravasit, miscat pâna la lacrimi în fata maselor de locuitori ai Berlinului de Vest, care nu înteleg de ce le-a taiat cineva strazile, casele, familiile si sufletele în doua jumatati inegale. Un soldat sare peste gardul de sârma ghimpata, o fractiune de secunda care decide întreaga lui viata, linia subtire de demarcatie dintre dezertor, mort sau om liber, mâna destinului imortalizata în chiar clipa închiderii definitive a portilor, ora zero. A fost ultimul om scapat din tara care, în secunda urmatoare, s-a transformat în închisoare, pentru mai bine de saisprezece milioane de oameni.

 

Fundalul sonor se schimba. Din megafoane rasuna limba de lemn a unui functionar cu ochi rosii, care da din mâna agitat, ca si dictatorul nostru. Deasupra capului, stema frapant de asemanatoare cu a noastra, compas în loc de secera, dar aceleasi spice de grâu pe fundal rosu, pâinea din belsug care, de fapt, venea dramuita, ne alimenta… rational.

 

Masa cu lampa aprinsa, interogatoriu, masina de scris pe care s-au dactilografiat manifeste, Gandhi, Walesa, piept despuiat în fata unei tevi de tanc, radio rusesc cu butoane rotunde si lungimi de unda intentionat „scurtate”, din care se aude Vocea Americii bruiata corespunzator, tancuri care strivesc sub senile primavara de la Praga, Stalin, Leningrad. Davai!

 

Ultimul transfug RDG-ist evoca momentul în care soldatul american deschide portbagajul si îl anunta ca poate pasi în libertate; sotia îl întâmpina, în mâna cu biletul pe care scrie „Nu te mai întoarce acasa”. Mototolit biletul, zdrobit trecutul, sfâsiate inimile. Oameni reuniti dupa spaime de moarte. Oamenii palizi, gânditori, pasesc cu teama prin zidul despicat, cu lacrimi în ochi si cu frica în suflet, atât de cuminti, atât de fericiti. Bat tovaraseste cu palma deschisa pe capotele Trabaturilor, care ruleaza în convoi lent, de parca nici lor nu le venea sa creada ca s-a terminat. Atâta cumpanire, cumintenie, evlavie impresioneaza mai mult decât o mie de strigate regizate. Împreuna. Atât. Ce vrei mai mult?

 

Urca nodul din gât pe masura ce trecem dintr-o încapere în alta. Aerul e din ce în ce mai rar, se zguduie plamânii, gâlgâie lacrimile care nu se mai înghit. Mi-e ciuda pe mine, pe slabiciunea mea, ce naiba, doar am trait si vazut destule. Mi-e si rusine de cei din jur cum ma scutur necontrolat, icnind si sughitând, ca o figura tragica, în plina deznadejde.

 

Se apropie un domn de-al casei. Nu-l pot numi angajat sau supraveghetor, pentru ca muzeul e opera acelor benevoli care, dintotdeauna, si-au pus la dispozitie apartamentul si viata, celor dornici de a arunca o privire în sectorul socialist, luând contact cu familia de acolo sau nutrind planuri de evadare. Unul din îngerii nostri pazitori, asadar, schimba o privire muta cu însotitoarea mea si ne ghideaza spre un scaun de lânga geam. Exact la timp pentru a ma prabusi ca rupta din talie, cu fata ascunsa în palmele înghetate, o gramajoara de surcele. Ma straduiesc sa respir si sa ma adun.

 

Iesim în strada, în urma noastra rasuna coruri de pionieri aparent veseli, cântând Internationala. Parca-am mai îmbatrânit cu zece ani. Bucata de zid cumparata la venire, beton armat de înalta densitate, e sfarâmicioasa si-mi lasa un praf alb pe degete.

 

Marion ma sprijina de cot si ma priveste îngrijorata: „De ce nu mi-ai spus?”. „Ce?
N-am ce sa-ti spun, nu stiu ce am, nu pot sa-mi amintesc nimic grav”, îi raspund, buimaca. Poate sunt un caz patologic, din acelea despre care sunt filme la televizor, poate am trait ceva cutremurator, iar creierul meu refuza sa-si aminteasca. Sau poate ca am doar un defect la receptie, ca radioul rusesc Selena; cineva a ascuns în mine un diapazon, dar l-a plasat necorespunzator. Vibreaza nepoftit, la te miri ce. Bruiaj.

 

Pancarta cu soldatul e tot acolo, lânga minuscula cabina de graniceri, doar ca, de pe partea aceasta, reda, în replica, fotografia unui tânar american, cu bereta reglementara, fara chipiu supradimensionat.

Citim instructiunile pentru urmatoarea etapa din viata noastra: ÎN SECTORUL AMERICAN, INTERZIS PORTUL DE ARME; RESPECTATI REGULILE DE CIRCULATIE!

Apoi, daca asta-i tot, atunci, cu placere, cu mare placere!

Benissa, 2010