Parazitul monstruos

Parazit monstuosNu pot demonstra cu statistici, dar am așa o bănuială în oasele mele, că mijlocul prin care răul care macină lumea și-a lansat ofensiva finală asupra familiei prin mass-media.

Puterea mass-mediei este aceea de a modifica definiția normalului. Noi am crezut că ne informăm și ne distrăm, deschizând aceste ferestre spre lume, pe când în mod subtil și constant, aparatele noastre ne-au adus în case idei și concepții străine de proiectul divin inițial pentru familia noastră. Continue reading “Parazitul monstruos”

În răcoarea dimineții

RacoareaDiminetii1În răcoarea dimineţii

de Petru Lascău

Putere spirituală pentru o deplină consacrare creştină

Motto: „Ziua de azi este zi de har.

.
Ne-am gândit oare, că Muntele Măslinilor este aproape de noi în fiecare zi? De câte ori am cugetat până acum, la faptul că am putea avea acces în locul în care Domnul Isus Hristos Însuşi Se întâlnea cu Dumnezeu în orice dimineaţă? Ei bine, fie că ne-am dat sau nu seama de această posibilitate, cartea „În răcoarea dimineţii” scrisă de Petru Lascău ne conduce spre acel loc tainic al întâlnirii cu Tatăl.

Singur cu Dumnezeu

„În răcoarea dimineţii” este o adevărată călătorie spirituală ce are drept scop întărirea noastră nu doar în alergarea zilnică, dar şi atunci Continue reading “În răcoarea dimineții”

„Lupta cu somnul” de Petru Lascău – Phoenix, Arizona

lupta_cu_somnulUn volum de 45 de eseuri despre incertitudinile şi frământările vieţii 

 

Motto: „Aţi luptat vreodată cu somnul? Teribilă luptă.”

Este uşor sau greu să te lupţi cu somnul? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem, atunci când deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascău. Răspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au văzut lumina tiparului începând cu anul 1985. „De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.” Autorul este actualmente pastorul bisericii “Agape” din statul Arizona (http://www.agapearizona.com/agape/). Continue reading “„Lupta cu somnul” de Petru Lascău – Phoenix, Arizona”

Catedrala mântuirii neamului – încurajarea corupției

Catedrala mantuirii. Catedrala Mântuirii Neamului. Cum încurajează Biserica Ortodoxă corupţia în poporul român

de IOSIF ȚON

La Bucureşti se construieşte o catedrală imensă, pe care Biserica Ortodoxă o numeşte „Catedrala Mântuirii Neamului“. Prin însuşi titlul acesta, Biserica Ortodoxă promite poporului român „mântuirea“. Ceea ce promite Biserica Ortodoxă este că în această catedrală ierarhii ortodocşi vor face slujbe, liturghii, acţiuni pline de „taine“, prin care vor „mântui“ poporul român.

Nimeni nu pare să aibă curiozitatea să întrebe Continue reading “Catedrala mântuirii neamului – încurajarea corupției”

“Semnătura iubirii”

SemnaturaIubiriiVersuri de Petru Lascău, despre comoara ascunsă în ţarina iubirii divine

.

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

.
 .
De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.
 .
Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de
Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal.
.

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

Biserica AGAPE – Peoria, Arizona

.

MOMENTE ÎNĂLŢĂTOARE LA EVOCAREA UNUI AN DE EXISTENŢĂ!

           Un eveniment plăcut s-a desfășurat în ziua de 16 septembrie 2012, în cadrul comunității evanghelice din diaspora română din Phoenix, Arizona

          Sărbătorirea împlinirii unui an de existență a bisericii penticostale AGAPE CHRISTIAN CENTER: http://www.agapearizona.com/agape/

În urmă cu un an, un grup de credincioși, împreună cu pastorii Petru Lascău (pastor senior) și George Botea (pastor asistent), simțind chemarea extinderii lucrării de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, în zone cât mai apropiate și ușor accesibile comunităților românești, printr-o fermă convingere motivată de învățăturile Sfintei Scripturi și la îndemnul și sub călăuzirea Duhului Sfânt, s-au constituit într-o biserică evanghelică, care ulterior a primit numele de AGAPE CHRISTIAN CENTER. Localizată în Peoria, partea de nord-vest a metropolei Phoenix, tânăra biserică și-a făcut cunoscut, încă de la început,  motto-ul inedit care avea de acum înainte să marcheze activitățile caracteristice acestei comunități creștine: „ …acolo unde dragostea este la ea acasă!” – “Where the love is at its home !Continue reading “Biserica AGAPE – Peoria, Arizona”

Poticnitul…

PRICINA DE POTICNIRE

Petru Lascau

http://lascaupetru.wordpress.com/


Atunci ucenicii Lui s-au apropiat si I-au zis: „Stii ca fariseii au gasit pricina de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit? ”                                                                                                                                                          Evanghelia dupa Matei 15:12

Fariseul se poticneste. Des. Cât mai des. În orice. În oricine. Poticnitul, este stilul lui de viata. Fire sensibila si fragila se poticneste usor.

Ce este poticnitul? A te împiedica de ceva. Mergeai bine – mercy, si când colo ai dat cu piciorul în ceva care îti taia calea. Era sa cazi. Cât pe-aci. Figurativ, fariseul se împiedica în ideile altuia. În ale lui Isus. Era cât pe-aci sa cada de la credinta, saracul. Norocul lui ca n-a cazut. A ramas în ratacirile lui. Vechi. De când lumea.

În ce se poticnisera aceste fete bisericesti? În cuvintele Domnului, care-i avertizau pe ascultatori ca „nu ceea ce intra în gura, spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om” (Matei 15:11).

Poticnitul se împiedica de adevar, pentru ca el crede în minciuna sa. El crede inversul. De fiecare data. De fapt, fariseul este uitat pe invers. El crede ca ceea ce manânca el poate sa-i spurce trupul. De aceea are o lista cu o dieta stricta. Stie ceea ce este curat si ceea ce este spurcat. A mâncat toata viata kosher. De aceea, îi dispretuieste pe aceia care manânca orice si oricum. Ei sunt spurcati. Nu trebuie sa ai nici o legatura cu ei. Nu poti sta la masa cu ei.

În timp ce Poticnitul îsi pazeste gura sa nu guste din nimic ce este spurcat, nu da nici o ceapa degerata pe ceea ce-i iese din gura. Si vomita cu nemiluita peste toata lumea invectivele, acuzatiile false, bârfele si hulele lui. Nu scapa nimeni.

Poticnitul este cu ochii pe tine si pe religia ta. „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca” (Matei 15:2). El nu se îngrijeste doar de curatenia bucatelor pe care le manânca el, ci se uita în farfuria ta. Nu se îngrijeste doar de curatenia mânilor sale ci se uita daca te-ai spalat tu. Se poarta ca un politai religios. Talibanul. Sa nu cumva sa diluiezi religia sa concentrata. Concentrata în eul sau.

Pentru ca el „tine credinta asa cum a primit-o”, Poticnitul îti tine libertatea credintei tale sub colimatorul pretentiilor lui. Pare cu atât mai pe calea cea îngusta, cu cât îti îngreuneaza tie mersul. Când nu te conformezi are cuvinte grele de acuzare la adresa ta.

Poticnitul se spurca pe sine nu doar cu acuatii la adresa religie tale, dar îsi ocaraste parintii si familia, tot la fel. Striga la fel de tare si la sotie ca la adunarile generale din biserica. Este la fel de caustic cu copiii sai ca si cu membri comitetului bisericii. Datina sa este mai importanta ca oamenii. Indiferent cine sunt acestia. Chiar parintii lui. Dar el manânca kosher.

Poticnitul se împiedica în cuvintele care desconspira duplicitatea vietii sale. Gaseste pricina de poticnire în adevarul care îl poate elibera. Se ciocneste periculos de esente în alergarea sa dupa forme. Dar, el se tine tare. Nu va cadea de la credinta sa! N-o va schimba-o nici pe adevar. Va ramâne infelxibil. Beton.

Este usor de recunoscut. Poticnitul te vorbeste de rau, dar te spala pe picioare la Cina Domnului. Te denigreaza dar tine zile de post. Te batjocoreste, dar se spala de dinti dupa aceea. Îti scrie scrisori anonime pline de venin, dar vine la rugaciune împreuna cu tine. Te uraste de moarte dar te saluta cu „Pacea Domnului!”

Cei ce se poticnesc, se poticnessc pentru ca umbla în întuneric.

Sfatul Domnului, este simplu: „Lasati-i!” Trebuie sa fugi din calea lor. Sa n-ai de-a face cu ei. Sa nu te lasi calauzit de ei. Calauzele acestea oarbe te vor duce cu ei în groapa.

De la fereastra mea de sus, l-am urmarit ani buni pe Poticnit. Se poticneste mereu. În orice si în oricine. În tot ce nu este dupa placul si datina sa. Ceea ce ma mira ca dupa atâta poticneala este mereu în picioare. Uneori am impresia ca este un fel de pisica sau un Hopa Mitica. Se tot poticneste si nu cade de fel. Datinile si religia sa strâmba îi slujesc de cârje. Ramâne mereu în picioare cu toate ca se poticneste la tot pasul. M-am tot caznit sa aflu misterul acestui echilibru de circusist. Banuiesc acum ca Poticnitul n-are unde sa mai cada. E un cazut pe dinauntru. E la pamânt. Echilibrul cel mai sigur este la sol. Sau în pamânt. Mortii nu-si pierd echilibrul niciodata.

Preluat:  http://lascaupetru.wordpress.com/

„Biserica in asediu” de Petru Lascau – O carte despre propovaduirea credintei crestine in lumea contemporana

Intr-o cunoscuta carte, numita „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfantul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos si lume. Astfel, folosind metafora cetatilor, Sfantul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflata in opozitie si lupta continua cu cetatea acestei lumi. Aceasta frumoasa ilustratie avea sa fie admirabil dezvoltata multe secole mai tarziu de catre predicatorul John Bunyan in doua carti monumentale, „Calatoria crestinului” si „Razboiul sfant”.

„Biserica in asediu”

Nu putem decat sa ne bucuram asadar, ca utilizarea acestor metafore fundamentale pentru intelegerea luptei spirituale ce se poarta de peste doua mii de ani sunt folosite si pentru a ilustra evolutia bisericii din Romania in perioada comunista si dupa aceea. Acest lucru il avem foarte bine evidentiat in cartea „Biserica in asediu”, scrisa de pastorul Petru Lascau. Ca intotdeauna, autorul, avand un talent extraordinar in ceea ce priveste exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne calauzeste in intelegerea fenomenului religios crestin din Romania. Plecand de la asediul bisericii de catre puterea ateismului comunist de dinainte de revolutie, suntem calauziti pas cu pas catre conflictul prezent, in care fortele ostile, de data aceasta imbracate in haine religioase, incearca sa distruga puterea Evangheliei in spatiul romanesc.

Pornind de la tragedia asediului cetatii Samariei, relatata in cuprinsul Scripturii, Petru Lascau isi structureaza cartea in mai multe etape, care cuprind evolutia bisericii crestine din tara noastra. Utilizarea termenului biserica crestina din Romania ar putea sa fie ambigua, pentru ca autorul nu doreste ca volumul de fata sa se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toti cei care respecta principiile invataturii lui Isus Hristos.

Marea lupta

„Afirmatia acestui titlu („Biserica in asediu”) poate fi socanta pentru unii dintre cititori. Biserica crestina este supusa constant unui asediu din partea fortelor raului, care se vor folosi de tot ce le sta la dispozitie pentru a o reduce la tacere, pentru a-i secatui energiile si pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atat de proaspat in minte exemplul bisericii din Romania, care a fost tinuta sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusa la tacere si moarte spirituala de liberalismul materialist al gandirii teologiei moderne. In Statele Unite asistam in aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei si al coruptiei alimentate de abundenta materiala.”

Prin urmare, asediul la care a fost supusa biserica crestina din Romania nu reprezinta altceva decat o parte a marelui front deschis de catre fortele raului impotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la aceasta perspectiva, intelegem ca este esential sa invatam lectiile istoriei pentru a putea face fata realitatilor prezente si viitoare, care in mare masura vor relua multe din temele luptelor despre care am citit in Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realitatile romanesti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizeaza o radiografie impresionanta asupra efectelor presiunilor exercitate de catre ateismul comunist in Romania. Astfel, o prima consecinta a fost cea a ridicarii de ziduri inalte intre confesiunile protestante din Romania, dupa principiul „Divide et impera”. Una dintre realizarile cele mai de seama ale comunismului se descopera prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la faramitarea bisericii lui Hristos din Romania.

„O alta expresie destul de vizibila a asediului este zidul confesional prin care ne izolam unii de altii din punctul de vedere al credintei. Imi aduc aminte cata furie a declansat atat la nivelul liderilor religiosi, dar mai ales la cel al politicienilor, cand in Romania am inceput colaborarea mai stransa cu unele dintre bisericile de alta confesiune. Aceeasi rezistenta am intalnit-o si peste hotare, in Chicago, atunci cand am organizat intrunirile tinerilor crestini din toate bisericile crestine romane din Chicago. Izolati unii de altii in spatele zidurilor confesionale din spatele carora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca si crestini, cu totul ineficienti pentru transformarea societatii in care traim.”

Lupta pentru supravietuire

O alta consecinta a asediului ateu se poate vedea in absenta bisericii de la datoria pe care o are fata de lume. „Biserica din Romania a ajuns o mare absenta din viata sociala. Daca in spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenta a mii de lucratori crestini, azi cu greu se mai poate vedea asa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de batrani au fost secularizate ca orice institutie. Contributia bisericii in aceste sectoare este nula. Absenta bisericii de la datorie, o absenta fortata, a fost apoi folosita de propaganda anticrestina pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de institutii crestine in societate.”

In legatura cu tehnica asediului, Petru Lascau enunta un principiu deosebit de relevant. „Asa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legaturilor asediatilor cu restul lumii. Izolati fiind, victimele vor cadea curand prada aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediatii vor inceta lucrul, resursele lor umane si materiale se vor concentra pentru supravietuire, spectrul foametei va crea deruta si deznadejde. In lupta pentru supravietuire, interesele colective dispar si instinctele de autoconservare ii vor face pe multi indivizi sa caute evadarea.”

„Vino sa vezi”

Mergand mai departe, Petru Lascau examineaza cauzele asediului. Astfel, identifica o prima mare problema, in strategia de lupta pe care biserica crestina a adoptat-o impotriva provocarii ateist-comuniste si ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii inauntrul organizatiei, utilizam azi tot felul de tehnici. Formatiile noastre muzicale, uneori slefuite pana la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” si nu atat de mult slavirea lui Dumnezeu. Pe aceasta linie, se inscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tanara generatie. Intreaga structura a bisericii se organizeaza in jurul acestei strategii „vino sa vezi”, iar atunci cand se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodata bani, pentru ca trebuie sa ii cheltuiasca cu tapitarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpararea unor cladiri mai mari, etc.”

Liderii

O alta cauza a asediului este reliefata de lipsa de viziune a celor aflati in pozitii de conducere. „Este o adevarata tragedie ca in fruntea unui popor sa se afle un om fara Dumnezeu, un om corupt si vandut idolilor. Este o drama sa ai in fruntea bisericii un lider compromis, fara viziunea lucrarii lui Dumnezeu, care nu urmareste interesele ei, ci mai degraba ale sale, un lider ce nu isi asuma responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a pastra aparentele.”

Petru Lascau concluzioneaza: „Un lider care va trasa o strategie gresita bisericii sale, o strategie de lupta contrara celei stabilite deja de Dumnezeu, isi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege in fruntea noastra oameni ai lui Dumnezeu, devotati slujirii Sale, oameni neprihaniti ce fac din inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu scopul vietii lor.”

Frica si necredinta

O alta cauza majora a asediului bisericii crestine rezida din frica si necredinta. „Frica este dovada sigura a nesigurantei mantuirii si a vietii vesnice. Ea dovedeste cat de putin ne mai incredem in cuvintele Domnului. Cand suntem gata sa murim pentru El, incepem sa gustam din adevarata libertate, pentru ca libertatea nu inseamna altceva decat ce ai tu in interiorul tau. Frica si necredinta te tin in blocajul asedierii pagane.”

In continuare, Petru Lascau ne arata care sunt „consecintele asediului” si enumera cateva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituala, luptele interne, pierderea tinerei generatii si necredinta. „In multe dintre bisericile noastre exista tensiune si nemultumire, lupte si partide. Rezolvarea situatiei nu se poate face prin predici despre dragostea frateasca, care sa ne adune la un loc. Energia spirituala a bisericii trebuie sa fie canalizata numai spre lucrarea lui Dumnezeu. In caz contrar, ea isi va croi drumuri neobisnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineinteles, nu ar fi suficient doar sa se zugraveasca imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decat la descurajare. Iata de ce, autorul ne propune si solutia biblica la astfel de probleme. Astfel, indruma spre intelegerea masurilor ce trebuie luate pentru timpul de fata, avand ca model imaginea leprosilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a interventiei miraculoase a lui Dumnezeu in timpul lui Elisei.

In primul rand, este necesara o judecata limpede, pentru a intelege faptul ca e necesar sa ne schimbam modul de a fi. Dupa aceea, trebuie sa actionam in vederea realizarii acestei schimbari. In acest sens, suntem chemati sa iesim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obisnuit in materie de religie si sa incercam cai noi, inspirate de Dumnezeu. Nu in ultimul rand, avem datoria de a reincepe lupta impotriva fortelor raului. Astfel, vom intelege ca biruinta a fost deja castigata prin Isus Hristos, iar vrajmasul este pus pe fuga.

„Aruncarea in tabara adversa a fost un act de disperare din partea leprosilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea si lipsa de perspectiva i-au adus la o hotarare de viata si de moarte. Nu vom lua decizii majore cat timp avem alternative in care putem eventual, evada. In fata unei crize, ne evaluam resursele si posibilitatile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rau e faptul ca Dumnezeu intra in calculele noastre numai atunci cand epuizam prin incercari, toate iesirile posibile.”

Uriasul care doarme

Exista o veste buna pentru fiecare dintre noi – potentialul pe care il are biserica crestina din Romania este imens, fiind asemenea unui „urias care doarme”, dar care poate fi trezit din amortirea de moarte in care a fost adus de catre ateismul comunist de dinainte de revolutie si de cel materialist de dupa 1989.

„Biserica de astazi este un urias care doarme. Institutionalizandu-se in ierarhii de diferite nivele, fiecare incearca sa lase celuilalt sa faca ceea ce ar trebui el sa faca. Piramidele structurilor de conducere creeaza zi de zi noi si noi nivele in ascensiunea pentru locul din varf, neglijand pana la indiferenta infrastructura bisericii, care ar trebui sa fie in acelasi timp, obiectul suprem al interesului sau: cei pacatosi, care au nevoie de mantuire.”

Pescuirea minunata

Alternativa pe care o propune Petru Lascau la suprainstitutionalizarea organizationala a bisericii crestine din Romania incepe de la o reforma individuala care sa evolueze colectiv, conducand la o trezire spirituala. Cei care gandesc la fel ar trebui sa se uneasca in rugaciune si actiune pentru a trezi uriasul din somnul sau, pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa intervina sa schimbe acest curs al lucrurilor si sa ne ofere „o pescuire minunata”.

In acest sens, biserica poate sa fie asemanata cu o corabie ce trebuie condusa departe de tarm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogata in lucrurile spirituale si in salvarea celorlalti. „Lectia de pescuit data de Isus ucenicilor Sai ar trebui sa ne inspire, mai ales ca El este acelasi, neschimbat in dorinta Sa de a mantui intreaga lume. Detaliile acestei lectii sunt mai mult decat graitoare. Dincolo de spiritualizarea si daca vreti, interpretarea lor teologica, exista simplul adevar ca Isus ne vrea pescari de oameni.”

Este adevarat ca atunci cand purtam luptele Domnului, putem sa avem de-a face cu confruntari care nu vor fi usoare. „Multimea lucrarilor aparute in ultimii ani referitoare la suferintele si persecutiile crestinilor din multe parti ale lumii, in special din tarile marxiste, a scos in relief unul din aspectele contemporane ale crestinismului: suferinta. S-a constatat ca cei mai multi martiri crestini au fost dati de secolul XX. Numai in China comunista numarul lor se ridica la cateva milioane.”

„L-am intalnit pe Isus Hristos”

Se pare ca nu este suficienta „evanghelizarea prin stilul de viata” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degraba, este necesara o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce intrece orice imaginatie. „Sa ne imaginam scena cand Zacheu a batut la usa primului napastuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai ca inapoiaza banii luati in mod necinstit, dar si recunoaste fapta murdara savarsita, isi cere iertare si cand in uimirea sa, bietul om incearca sa afle motivatia unei astfel de minuni, Zacheu ii spune: „L-am intalnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat pacatele. El m-a invatat ca Dumenzeu este drept si ca asteapta de la mine sa indrept raul facut altora. Va puteti imagina o Evanghelie mai simpla si mai frumoasa? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o intreaga viata schimbata de Hristos.”

Dar bineinteles, nimic nu se poate face fara revarsarea Duhului Sfant, care ne va calauzi si imputernici sa fim lucratori pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat ca Dumnezeu nu a incetat si nu inceteaza sa faca interventii miraculoase in istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Insa El are nevoie intotdeauna de oameni sfinti, cu totul dedicati lucrarii Sale. Pe acestia ii inzestreaza cu darurile Sale, ii imbraca cu putere de sus si ii foloseste la raspandirea Evangheliei.”

Sa luptam sau sa fim infranti

Prin urmare, se poate iesi din asediul in care se gaseste biserica crestinsa din Romania, insa acest lucru presupune o actiune unita, menita sa dea la o parte orice opreliste pusa de vrajmas. Pe de alta parte, desi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrajmasului nu sunt si niciodata nu vor fi de o mai mica amploare, mai ales in viitor.

„Vrajmasul va folosi din nou fortele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va incerca din nou, inchiderea comunitatilor crestine intre ziduri pentru ca foametea spirituala sa ne macine fiintele duhovnicesti. Presiunile vor fi menite sa distruga credinta tinerei generatii si influenta crestina in societatea romaneasca sa fie din ce in ce mai putin simtita.” In fata unei asemenea realitati, nu ne ramane decat sa luptam sau sa fim infranti. Insa imaginea biruintei asupra ostirilor vrajmase din timpul lui Elisei ne inspira sa credem ca este posibil ca in spatiul nostru romanesc, atat din tara, cat si din diaspora sa se produca o schimbare majora. In masura in care tot mai multi oameni vor raspunde chemarii divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va raspandi de la inima la inima si de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru romanesc sa devina cu adevarat crestin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mantuitorului nostru? Iata care este adevaratul mesaj pozitiv al cartii scrise de pastorul Petru Lascau si merita sa fie urmat.

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

„Apostolii Domnului Isus” de Petru Lascau – O carte despre chemarea si nasterea din nou a ucenicilor lui Isus din Nazaret

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Apostolii Domnului IsusMoto: „Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.”

Sunt multe lucrurile care te impresioneaza, atunci cand ai ocazia sa calatoresti prin Tara Sfanta: locuri pitoresti, incarcate de atmosfera unei istorii pline de semnificatie, clima specifica Palestinei, bisericile ridicate in amintirea diferitelor evenimente relatate in Evanghelii. Dar cu siguranta ca pentru un crestin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru il reprezinta constientizarea faptului ca tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezinta o realitate palpabila.

Din acest punct de vedere, putem spune ca marturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscriptionate in vestigiile care ne-au mai ramas din acea epoca, in geografia pamantului ce a fost martorul vietii Mantuitorului si in multimea de oameni care intr-o forma sau alta, conserva spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodata, dupa ce a calatorit in Tara Sfanta, ca nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.

„Oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”

O astfel de experienta a trait si Petru Lascau, care ne ofera ocazia de a medita mai profund asupra puterii Evangheliei rascumparatoare, realizand portretele celor 12 apostoli, ale acelor „oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”, prin care Mantuitorul a facut sa rasune mesajul mantuirii pana la marginile lumii. Imbinand meditatia biblica, pe baza textelor din Evanghelii, sub forma unor studii biografice, cu impresiile deosebit de vii ramase in urma calatoriei in Israel, Petru Lascau ne spune cine au fost de fapt, „Apostolii Domnului Isus”.

„Apostolii Domnului Isus” se recomanda pe sine chiar din primele randuri, ce ne descriu momentul in care autorul a vizitat Biserica Bunei Vestiri, din Nazaret. Astfel, el consemneaza: „Daca aici a fost intr-adevar, locul acestei revelatii speciale (Buna Vestire), nu poate sti nimeni. Si parca mai are importanta locul? Ceea ce s-a petrecut insa, in Nazaret, are cea mai mare importanta. Aici a trait Isus cea mai mare parte a vietii Sale pamantesti. Undeva aici, in acest oras, a fost atelierul lui Iosif, in care tanarul Isus a lucrat.”

Mai departe, el ne spune: „12 oameni obisnuiti au devenit intr-o perioada relativ scurta, oameni neobisnuiti. Chemati de Mantuitorul pentru a-i fi ucenici, cei 12 au suferit o astfel de transformare ca au putut fi folositi de Dumnezeu pentru a schimba lumea.” Pornind de la acest moment, Petru Lascau ne conduce in atmosfera acelor timpuri extraordinare, cand Domnul Isus a reusit sa prefaca niste oameni de rand in mari conducatori si lideri spirituali. Scopul acestui demers? Nimic altceva decat invatarea procesului de maturizare pe care acestia l-au trait in prezenta Mantuitorului.

Sfidand orice logica omeneasca

Luand ca punct de plecare Nazaretul, autorul se indreapta catre cei ce au avut ocazia de a fi vecinii si cunoscutii Domnului Isus Hristos. Din pacate, desi s-au bucurat de sansa de a-I fi atat de aproape, ei nu au vrut sa Il primeasca, ba chiar au incercat sa Il omoare, fortandu-L astfel, sa-i paraseasca si sa-si aleaga drept apostoli, oameni din cu totul alte locuri. Aici incepe povestea celor 12 apostoli, o istorie plina de amanunte ce redau momente de glorie sau de umilinta, de bucurie ori de durere, care se incheie apoteotic, demonstrand faptul ca Dumnezeu este capabil sa transforme pe oricine I se preda.

„Majoritatea dintre ucenicii alesi de Domnul erau galileeni. Nu erau din elita societatii. Erau oameni de jos, de la tara, needucati. Oameni obisnuiti, nesemnificativi. Nu fusesera alesi de Domnul Isus Hristos pentru ca aveau vreun talent. Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.” Aceasta constatare ar putea sa-i surprinda pe cei care gandesc ca vreo calitate nebanuita a determinat in mod deosebit, alegerea facuta de Isus. Pana la urma, ceea ce ii distingea pe acesti oameni de eruditii vremurilor, era tocmai faptul ca aveau dispozitia de a invata.

„Cei 12 erau asa de obisnuiti, ca alegerea lor de catre Domnul Isus Hristos sfideaza orice logica omeneasca. Nici unul dintre ei nu era dascal, nici unul nu era preot, nici rabin, nici carturar, nici fariseu, nici saducheu, nici macar un lider al sinagogii. Nici unul nu era din inalta societate. Jumatate erau pescari, restul muncitori obisnuiti.” Din aceasta descriere, ne dam seama ca nu atat ucenicii au contat in procesul instruirii, cat capacitatea Invatatorului de a-i preschimba.

18 luni

Cat timp sa fi durat pregatirea ucenicilor? Un calcul sumar ne arata ca este vorba de 18 luni. Un timp in care ei trebuia sa deprinda invataturile de baza ale Mantuitorului si mai ales, sa fie transformati, convertiti. De-a lungul a 12 capitole, Petru Lascau ni-l prezinta pe fiecare apostol, descriindu-i intr-o maniera tipologica, personalitatea. Vom face cunostinta cu tipul ucenicului impetuos, exemplificat prin apostolul Petru si cu cel pasionat, reliefat prin apostolul Ioan. Vom vedea mai departe, ce inseamna sa fii numit fiu al tunetului, asa cum s-a intamplat in cazul lui Iacov si cum arata „un om gata sa ajute”, adica apostolul Andrei. Vom intelege ce inseamna sa fii un om practic, la fel ca Filip, sau un om bun, cum era Natanael. Il vom surprinde „pe omul schimbarilor rapide” – Matei, vom intelege cate ceva din ratiunile „pesimistului” – Toma si vom descoperi calitatile „unui om obisnuit” – Iacov, fiul lui Alfeu. Nu ii vom uita pe „luptatorul pentru libertate” Simon Zelotul sau pe „realistul” Iuda, fiul lui Iacov. In final, il vom urmari pe „tradatorul materialist” – Iuda Iscarioteanul.

S-ar putea intampla ca in cursul lecturii, sa ne surprindem propriile noastre trairi si atitudini ca apartinand deopotriva, unuia sau altuia dintre acesti apostoli. Putem spune ca nici un apostol n-a semanat cu celalalt. Diferentele dintre ei erau atat de dramatice, incat in mod normal, n-ar fi existat sanse de a ramane impreuna. Poate tocmai in aceasta consta forta Evangheliei si a prezentei lui Isus, in faptul ca oameni diferiti din punct de vedere al temperamentului, pregatirii sau originii sociale, pot fi uniti in lucrarea de prezentare a Evangheliei pe intreg pamantul. Realitatea ca acesti oameni au ramas impreuna si dupa moartea lui Isus, cu exceptia lui Iuda, este o mare minune, inexplicabila din punct de vedere omenesc, dar pe deplin adevarata, daca privim marturia istoriei acelor vremuri.

Simon Petru

Sa ne gandim ce inseamna sa fii un crestin impetuos, asemenea lui Petru. De fapt, il chema Simon, un nume obisnuit in Israel. Insa „la prima intalnire cu Domnul Isus Hristos, Mantuitorul il numeste Chifa, adica Petru. Este foarte interesant ca numele acestea sunt folosite interschimbabil in relatarea Evangheliilor. Pana si Domnul, care i-a schimbat numele, odata il numeste Simon, altadata ii spune Petru. Doar apostolul Ioan, ori de cate ori vorbeste despre Petru, ii spune Simon Petru.” Tipologia lui Petru este interesanta, fiindca „prin natura sa, Petru era un om aspru si oscilant. Nu te puteai bizui pe el, nu stiai care va fi reactia lui urmatoare. Era dominat de primul impuls. Era primul pentru, dar si primul contra. Era un om impulsiv.”

Din aceasta piatra neslefuita, din aceasta persoana ce ar fi descurajat si pe cel mai iscusit invatator, Domnul Isus Hristos a reusit sa ridice un apostol. Pentru ca „atata timp cat suntem in mana unui asemenea Hristos, El poate sa faca din noi oameni extraordinari. Domnul poate sa faca din Simon un Petru. Poate sa ne faca stanci puternice la temelia bisericii Sale. Mesajul acestei vieti pentru noi este ca Domnul schimba oamenii si modeleaza caracterele.”

„Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”

Detaliile acestei transformari sunt frumos redate de catre Petru Lascau, reliefand in mod deosebit, un aspect pe care Mantuitorul l-a vazut in Simon Petru: „O calitate naturala cu care s-a nascut Petru statea in faptul ca era om de initiativa. Omul nascut sa fie lider va avea intotdeauna ambitie, dorinta de a face ceva, va avea energia schimbarilor, energia unor lucruri noi. Este omul care face sa se intample lucrurile in jurul lui. Petru nu numai ca pune intrebari, dar si raspunde la ele, atunci cand il intreaba altii. Este primul care raspunde pana si la intrebarile Domnului. „Cine zic oamenii ca sunt EU?” Iar Petru face imediat declaratia aceea extraordinara: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” El este un om de initiativa.”

De fapt, talentul deosebit al Mantuitorului a fost de a pune in valoare capacitati nebanuite, care existau in inima lui Petru, dand la o parte toata zgura trasaturilor de caracter defavorabile. Acest lucru se poate intampla cu oricare dintre noi, atunci cand ajungem sa invatam lectiile pe care Domnul Hristos ni le ofera.

Apostolul iubirii

Un alt caracter de exceptie este cel al lui Ioan, numit si „apostolul iubirii”. Ceea ce il distinge pe acest apostol este pasiunea deosebita pe care a avut-o fata de Isus Hristos si invatatura Sa. Problema lui era ca nu stia sa mentina echilibrul intre diferitele sale trasaturi de caracter si astfel, ajungea ca ravna sa il conduca la intoleranta. „Ioan este omul care nu are exceptii. Pentru Ioan, lucrurile sunt simple si foarte clare: ori umblam in lumina, ori in intuneric. El vorbeste in alb si negru. Dupa ce citesti scrierile lui Ioan, ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbeste si despre alte culori decat alb si negru.”

In continuare, Petru Lascau ne spune: „Oamenii ca Ioan au tendinta sa duca lucrurile la extreme. Zelul pentru adevar trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, altfel ajungem la judecata, ajungem sa fim aspri si lipsiti de compasiune. Ucenicia la picioarele Domnului Isus Hristos a fost suficienta sa transforme acest caracter puternic intr-o persoana echilibrata.”

La piciorul crucii

In acelasi timp, Ioan trebuia sa invete cum sa mentina echilibrul intre ambitie si umilinta. Astfel, exemplul de umilinta si de lepadare de sine al Domnului Isus Hristos l-a condus treapta cu treapta pe apostolul Ioan, sa invete ca adevarata maretie se dovedeste prin lucrurile cele mai umile. El a fost atat de impresionat de gestul spalarii picioarelor realizat de Mantuitorul, incat este singurul dintre evanghelisti care il reda cu multe detalii.

„Deodata, Domnul si Invatatorul rastoarna spectaculos piramida ierarhiilor lumii. Vazandu-L incins cu stergar si aplecandu-Se la picioarele colegilor Lui, sa le spele, asemenea unui sclav, inima lui Ioan n-a mai ramas aceeasi. Astfel, Ioan a invatat sa mentina in echilibru ambitia si umilinta.” Ioan a invatat sa pastreze un echilibru intre suferinta si glorie: „La inceput, Ioan a fost setos de glorie si gata de suferinta, ca oricare dintre noi. Dorea sa aiba un tron la dreapta Mantuitorului, dar nu vroia sa sufere pentru aceasta.”

Privind insa mai departe, autorul ne spune: „Apoi, la piciorul crucii, a vazut suferinta extraordinara a Mantuitorului, I-a auzit ultimele cuvinte, a vazut cumplita moarte prin crucificare, a vazut pretul gloriei lui Isus si costul preaslavirii viitoare.” Din acel moment, el a inteles ca „iubirea lui Hristos este o iubire transformatoare, o iubire care te schimba.” Concluzia este ca „daca un fiu al tunetului se poate transforma intr-un ucenic al iubirii, aceeasi iubire ne poate transforma si pe noi.”

Iacob, fratele lui Ioan

Un alt caracter deosebit este cel al lui Iacob, fratele lui Ioan, care de asemenea, „dorea cununa de slava, insa Domnul i-a dat cununa suferintei. Dorea putere, in timp ce Domnul dorea sa ii dea slujirea. Voia un loc de cinste si Domnul i-a dat un mormant de martir.” In mod paradoxal, ambitiile lui Iacob, fratele lui Ioan, nu s-au realizat in cursul vietii, dar cu siguranta, temperamentul sau furtunos a ajuns sa fie schimbat prin legatura cu Mantuitorul. „Iacov ramane prototipul omului pasionat, zelos, deschizator de drumuri, puternic, dinamic si ambitios. Pasiunea lui insa, a fost temperata de sensibilitatea si de harul Domnului nostru Isus Hristos. A invatat sa-si controleze mania, sa-si infraneze limba, sa-si redirectioneze zelul, pentru Imparatia lui Dumnezeu.”

Deci, „Iacob este o incurajare pentru fiecare dintre noi, viata sa spunandu-ne ca Dumnezeu poate converti in lucruri pozitive si bune pana si ravna noastra lipsita de pricepere, pana si avantul si ambitiile noastre iesite din comun. Intalnirea cu Domnul Isus Hristos conduce intotdeauna, la transformare.”

„O piatra umila”

Nu am putea sa nu il remarcam si pe Andrei, acel om „gata sa ajute”, o persoana cu un caracter deosebit, pentru ca desi ramane in umbra, lucrarea sa aduce rezultate remarcabile. Andrei are acea calitate de a-i conduce pe oameni la Isus Hristos unul cate unul. Astfel, el l-a adus pe Petru la Mantuitorul si „trebuie spus ca daca crestinismul contemporan il preaslaveste pe Petru ca fiind temelia bisericii este pentru ca fratele lui, un om aproape necunoscut, l-a luat de mana intr-o zi si l-a dus la Mesia. Petru L-a cunoscut pe Isus Hristos datorita fratelui sau, Andrei.”

Mai departe, autorul consemneaza: „Andrei nu era un stalp ca Petru, Iacob sau Ioan, dar era o piatra umila, de o utilitate extraordinara in Imparatia lui Dumnezeu. N-a scris nici o epistola, n-a predicat multimilor. In Biblie, in galeria marilor oameni ai lui Dumnezeu, el este mai degraba o silueta decat un portret. Dar tot ce stie sa faca, el face bine, face temeinic. El a condus oameni la Isus Hristos si oamenii acestia raman. Impactul muncii sale este extraordinar.” Prin urmare, „probabil ca Andrei n-a stiut sa explice principii teologice foarte profunde. Probabil ca n-a stiut sa tina studii biblice sau predici, dar daca te-a vazut ca ai nevoie de Isus, te-a luat de mana si te-a dus la El.”

Cand un om practic devine un om al credintei

Ar mai fi de amintit si apostolul Filip, acel „om practic, acel om al socotelilor, care spune mult mai usor ca nu se poate, atunci cand trebuie sa se ia o decizie majora”, o persoana care „cunostea prea multa aritmetica pentru a fi un aventurier.” Astfel, autorul ne spune ca „este foarte greu pentru un asemenea om practic ca Filip, sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca el face socoteli tot timpul. El isi smulge cu greu radacinile din pamant, ca sa se uite spre cer si sa inteleaga credinta care nu poate fi calculata si nu poate fi masurata.” Insa la picioarele Mantuitorului, acest om a fost transformat pentru a deveni un adevarat apostol.

„Filip si-a biruit tendintele naturale ale temperamentului sau. A devenit un alt om, un om al credintei, un om care a murit pentru cer, un om care a renuntat la lumea de acum pentru cea viitoare. Filip, un om care a trait prin calcule, dar care a ajuns la credinta, un caracter schimbat de Domnul si Mantuitorul nostru, Isus Hristos.”

„Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El”

S-ar mai putea spune multe si despre ceilalti apostoli, dar concluzia finala este una singura: nu poti ramane acelasi, dupa ce L-ai intalnit pe Domnul Isus Hristos. In atingere cu „Cuvantul vietii, oamenii simpli devin apostoli, iar trasaturile necizelate ajung sa fie transformate, rafinate, curatite, astfel incat aurul unui caracter autentic sa fie scos la iveala.” In contact cu ucenicii Sai, Domnul Isus Hristos nu S-a lasat descurajat de ceea ce parea a fi o imposibilitate, fiindca mai presus decat puterea convingerii omenesti, prin El lucra Duhul Sfant, capabil sa realizeze acel lucru tainic, si totusi fara de seama, numit „nasterea din nou.”

Acestia au fost „Apostolii Domnului Isus”, iar Petru Lascau ne invita sa meditam la ceea ce Dumnezeu a lucrat prin ei, pentru ca in felul acesta, „sa fim incurajati a ne lasa la randul nostru, ca instrumente in mana Celui care schimba sufletele oamenilor si astfel, lumea sa vada din nou, ce poate face Dumnezeu prin viata celor care se incred pe deplin in puterea Sa. Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El.”

„In racoarea diminetii” – 55 de meditatii biblice despre rugaciune, credinta si lauda, semnate Petru Lascau

by Octavian Curpas

RacoareaDiminetii

Motto: „Ziua de azi este zi de har.”

Ne-am gandit oare, ca Muntele Maslinilor este aproape de noi in fiecare zi? De cate ori am cugetat pana acum, la faptul ca am putea avea acces in locul in care Domnul Isus Hristos Insusi Se intalnea cu Dumnezeu in orice dimineata? Ei bine, fie ca ne-am dat sau nu seama de aceasta posibilitate, cartea „In racoarea diminetii” scrisa de Petru Lascau ne conduce spre acel loc tainic al intalnirii cu Tatal.

Singur cu Dumnezeu

„In racoarea diminetii” este o adevarata calatorie spirituala ce are drept scop intarirea noastra nu doar in alergarea zilnica, dar si atunci cand trecem prin felurite incercari. De-a lungul a 55 de meditatii crestine, menite sa acopere toate saptamanile unui an, suntem purtati in cele mai diferite experiente ce marcheaza drumul crestinului catre Imparatia lui Dumnezeu. Pornind de la un verset biblic, Petru Lascau dezvolta, pe parcursul mai multor pagini, diferitele concepte si idei legate de intelesul cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Conectand in mod armonios invatatura biblica la experienta personala si imbinand-o cu citate din diferiti teologi sau invatatori, autorul realizeaza un autentic manual de studiu, ce ne initiaza in taina intalnirii cu Dumnezeu. Printre titlurile meditatiilor din acest volum se numara „Armonia dragostei”, „Cum vorbim lui Dumnezeu”, „Glasul Domnului”, „Lumina si mantuirea mea”, „Maretia Domnului”, „Minunata noastra nadejde”, „Misiunea profetului”, „Painea cea adevarata”, etc.

Din martie pana in august 2001

Petru Lascau – autorul volumelor “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, “Apostolii Domnului Isus”, “Familia patriarhilor”, „Semnatura iubirii” – ajunge in America in 1985 si se stabileste la Chicago. „Dupa 16 ani de locuit in Chicago, chemarea la o noua aventura a vietii ma lansa pe o noua orbita, de data aceasta la Phoenix, orasul din Valea Soarelui Arizonei”, ne marturiseste autorul chiar de la inceputul cartii „In racoarea diminetii”, referindu-se la experienta care a stat la baza scrierii acestei colectii de meditatii crestine. „Convulsiile unei asemenea schimbari au inceput in martie si au durat pana in august 2001. Sase luni de lupte cu mine insumi, cu presiunile celor ce voiau sa ma convinga sa raman si ale celor care ma asteptau, au lasat urme adanci in sufletul meu. Ma simteam deconectat afectiv de cei pe care ii lasam in urma, dar nu aveam inca stabilite legaturile cu cei la care plecam. Zilele se rostogoleau peste mine si viata mea parea cuprinsa de iuresul unui plonjon pe un tobogan alunecos”, continua acesta.

Totusi, dupa o jumatate de an in care se afla in cautarea unui raspuns din partea lui Dumnezeu cu privire la oportunitatea deciziei de a parasi Chicago, Petru Lascau intelege ca este voia Tatalui Ceresc sa mearga mai departe. Prin urmare, acesta ia decizia de a se muta la Phoenix, Arizona, unde de atunci, slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

De pe piscurile sperantelor, in abisul disperarilor

Intelegem astfel, de la inceput, ca „In racoarea diminetii” isi are izvorul in experienta prefacerilor spirituale de anvergura, atunci cand trebuie sa lasi in urma realizarile acumulate de-a lungul unei perioade lungi de timp si totodata, trebuie sa te avanti in necunoscut. Chiar daca este vorba de slujire pastorala, situatia lui Petru Lascau este similara cu a oricaruia dintre noi, atunci cand ne aflam in valea marilor decizii de care depinde cursul ulterior al vietii noastre. Continuand cu experienta dureroasa a schimbarii, autorul spunea: „Fiecare zi avea meandrele ei, in curbe sinusoidale, urcand pe piscurile sperantelor, ca sa se naruiasca, apoi, in abisul disperarilor. Parca traiam din nou, durerile marilor dezradacinari de altadata, dar lipsite acum de incantarea explorarii noului continent si de bucuria evadarii din prizonieratul comunist. In locul mamei, plangand pe peronul garii din Oradea, ramaneau fratii mei, cu care am suferit si ne-am bucurat impreuna, timp de 16 ani.”

Atunci cand sfarsitul inseamna un nou inceput

Aceste cuvinte, involuntar, ne conduc prin strafulgerari ale memoriei, catre imaginile descrise de Petru Lascau in „Pasi spre lumina”. Intr-un fel sau altul, „In racoarea diminetii” nu reprezinta altceva decat un nou „pas spre lumina” in experienta autorului, inca o etapa de apropiere de Dumnezeu, inca un salt in necunoscutul acestei lumi, dincolo de care se afla Imparatia Cerurilor. Evocand imaginea mamei plangand pe un peron pustiu, ne identificam cu usurinta cu experienta autorului, gustand amarul despartirii de cei dragi, fie ei rude sau frati de credinta.

In esenta, orice despartire are o componenta dureroasa ce ne marcheaza, realizand insa, posibilitatea altoirii pe aceasta rana, a unei noi experiente. Tocmai de aceea, pe rana deschisa a desprinderii de cei dragi, a plecarii din mijlocul comunitatii pe care a servit-o un timp atat de indelungat, autorul planteaza pur si simplu, o colectie de meditatii si de cugetari menite sa-i intareasca si sa-i sustina pe toti cei care se impartasesc de suferinta separarii pentru o vreme, de cei iubiti.

Painea mea sufleteasca

„Merinde pentru sufletul trudit de spasmele acestei schimbari mi-a fost din nou, Cuvantul Sfintelor Scripturi. Dimineata de dimineata, inainte ca forfota zilei sa inceapa, ma furisam afara, pentru plimbare si rugaciune, ca apoi, in linistea biroului meu, sa meditez la cate un verset biblic, pe care mi-l oferea calendarul deschis pe masa de lucru. Asa s-au nascut aceste scurte meditatii, care poarta in ele nu doar painea mea sufleteasca pentru acele zile, dar au si o parte din atmosfera acelor framantari launtrice. Cugetarea mea la aceste cuvinte sfinte mi-a adus alinarea sufleteasca si incurajarea de a infrunta o noua zi.” Cu siguranta ca atunci cand ne deschidem sufletul inaintea Creatorului nostru la inceput de zi, vom putea sa gustam o astfel de experienta si sa fim inviorati de descoperirea Celui Prea Inalt.

Adevarata noastra nadejde

Prima meditatie cuprinsa in carte se numeste „Adevarata noastra nadejde” si nu intamplator, cel dintai articol face referinta la speranta pe care o avem cu privire la ceea ce Dumnezeu ne-a promis. Starea sufleteasca a autorului este descrisa in cuvinte clare, astfel: „Parcurg, la ora actuala, una dintre cele mai confuze perioade din viata mea. Sunt la un fel de intersectie si nu stiu incotro s-o iau. Pe de o parte, imi reprosez ca am intrat singur in aceasta ceata a nesigurantei, buimac si naiv, visator si dornic de nou. Pe cand mi se parea ca lumina de la capatul tunelului imi va aduce dezlegarea acestei sarade, am constat ca erau farurile unui tren. Astept impactul din moment in moment.”

Fara a da detalii, de altfel nenecesare, autorul contureaza esenta trairilor sale, care au un mare grad de generalitate, aplicandu-se oricarei persoane ce trece prin situatii similare. In astfel de momente, ne este mai usor sa cadem in disperare decat sa luam cuvintele Scripturii si pur si simplu, sa Il credem pe Dumnezeu pe cuvant. In acest sens, Petru Lascau ne ofera un bun exemplu ce se cere urmat, de a nadajdui in Dumnezeu si de a fi tari privind la El.

Nu-mi ramane acum decat lauda

In fond, orice incercare nu este decat un test al credintei, iar in acest sens, autorul spune: „Testul credintei mele este acum. Nu suferinta. Nu dificultatea. Nu confuzia. Ci asteptarea. Pot sa astept? Pot sta linistit? Pot oferi o sansa Domnului? Pot ingadui pe Domnul?” Astfel de intrebari se nasc in mintea fiecaruia dintre noi, atunci cand nu ne este clar incotro sa privim, de ce sa ne agatam, cand suntem incercati. Si fiindca nu gaseste nici o solutie aparenta la problemele cu care se confrunta, Petru Lascau se prinde cu toata puterea de cel din urma bastion de rezistenta al credintei, care este lauda lui Dumnezeu.

„La aceasta intersectie, nu-mi ramane decat lauda. Voi continua sa-L laud, chiar daca nu inteleg rostul lucrurilor si nici devenirea lor. Nu caut explicatii. Stiu ca nu le voi primi, cum nu le-a primit nici Iov. Dumnezeu nu este dator nimanui cu explicatii… Nu-mi ramane acum decat lauda… Imi voi imbarbata inima cu laudele Lui. Voi canta slava Sa. Imi voi ridica fruntea sus si voi aduce jertfe de lauda Dumnezeului meu. Nadajduiesc in Domnul, nadajduiesc impotriva oricarei nadejdi.”

El este Domn al pacii

Prin urmare, lauda lui Dumnezeu reprezinta primul lucru pe care il deprindem „In racoarea diminetii”, cand in taina si singuri, ne putem intalni cu Dumnezeu, invatand de la El cum sa pasim in necunoscutul ce sta inaintea noastra, pe care nu-l intelegem, nu-i vedem capatul, dar cu siguranta, la sfarsitul caruia ne asteapta chiar Dumnezeu.

Aceasta frumoasa marturie de credinta se impleteste armonios cu fiecare meditatie din cuprinsul volumului „In racoarea diminetii”. Cele mai mari opere au fost realizate in momentele de cumpana, de incertitudine si, uneori, chiar de indoiala. In laboratorul tainic al inimii omenesti, impresiile cauzate de experiente dificile se transforma sub actiunea harului divin, in capodopere sau cugetari ce raman ca invataminte valabile pentru viitor. Din registrul bogat al trairilor lui Petru Lascau consemnate in acest volum, un element central este conceptul pacii in Hristos. Astfel, autorul ne spune: „Isus nu ne promite o lume fara necazuri. Fara suferinte. Fara pierderi. Fara esecuri. Fara respingeri. Le vom avea din plin. Probabil ca mai multe decat altii. Dar putem avea pace in El si putem indrazni. Cand lumea nu ne va oferi pace, putem sa o avem in El. Ne adapostim in El ca intr-un turn tare, gustand din pacea Sa, asa cum lumea nu ne-o poate da. Ne putem ascunde in Stanca veacurilor, pana trece furtuna. Putem avea pace in El, atunci cand n-o mai avem nici macar in noi insine. El este Domn al pacii.”

Numai noi si Dumnezeu

Mai departe, comentand ideea de pace venita de la Dumnezeu, autorul ne spune: „Inaintea marilor batalii, Domnul iti ofera un Elim, loc de odihna si pace, cu finici si izvoare. Ai nevoie de pace inainte de a purta razboaiele Domnului. El este Domn al pacii.” Acest concept se uneste in mod armonios cu tema luminii si a iubirii. De fapt, adevarata pace se afla intr-o stransa legatura cu modul in care primim si daruim lumina, adica intelesul cuvintelor lui Dumnezeu si iubire, o motivatie sfanta, venita de la Isus Hristos.

Petru Lascau noteaza: „Caracter este ceea ce suntem cand ramanem singuri, cand nu ne vede nimeni. Ce facem cand nu avem spectatori. Cand suntem numai noi si Dumnezeu. Atunci se vede caracterul nostru. Omul pacatos se teme sa vina la lumina, sa nu i se vadeasca faptele. Se teme de transparenta. De aceea iubeste intunericul, confuzia, masca, aparentele. Lucrul acesta se cheama fariseism. Sa prezinti o fatada falsa, menita sa ascunda adevarul despre tine.”

Numai Hristos poate face oameni noi

Poate nimic nu este mai periculos pentru relatia noastra cu Dumnezeu decat aceasta forma de autoinselare numita fariseism, despre care autorul comenteaza: „Fariseismul creeaza o imagine neadevarata despre sine insusi. Tendinta naturala a fariseului este sa prezinte imagini cat mai pozitive, cat mai roz despre sine. Si de la acest sindrom al fariseismului putem ajunge imediat, la subiectul „formelor seci”. Cu siguranta ca atunci cand biserica pierde insemnatatea mesajului crestin, se ajunge la aceasta situatie, in care formele iau locul esentei.

In acest sens, Petru Lascau ne spune: „Produsul religiilor noastre este mai degraba, slujba sau serviciul, decat caracterul asemanator al lui Hristos. Si cand larma slujbei se ridica spre cer, Divinitatea Isi astupa urechile. Sarbatorile si slujbele, ritualurile si inchinarile nu pot sta alaturi de lipsa de caracter. Dreptatea si neprihanirea trebuie sa fie ape limpezi, care sa curga viu si etern de sub altarul religiilor noastre… educatia produce pacatosi cu diploma. Religia, pacatosi religiosi. Numai Hristos poate face oameni noi. Religia oamenilor nascuti din nou este o muzica placuta pentru cer, indiferent cu ce instrumente se canta.”

Din moarte la viata

Si astfel, trecem la o alta tema, ce ne poarta „Din moarte la viata”. Putem urmari experienta autorului, care spune: „Credinta si ascultarea ne trec din moarte la viata. Ma gandesc in dimineata aceasta de mai, cand ploaia de azi noapte a lasat binecuvantarea racorii sale peste padurea cu frunze fragede, la ziua glorioasa cand voi bate la randul meu, la portile vesniciei. E atata nostalgie si durere in acest gand, daca ii fixez punctul de referinta aici, intre acesti stejari ce-mi vor supravietui, aici printre florile padurii care vor rasari si in primavara viitoare. Privite insa din perspectiva vesniciei, nu va fi decat o calatorie intr-o lume a bucuriei pure, in prezenta Celui pe care L-am iubit si ascultat, spre marea si glorioasa intalnire cu El si toti cei dragi inainte mergatori. Si aceasta este fericita mea nadejde.”

Razboiul lumilor

Un alt fragment de meditatie cu invataminte deosebit de actuale pentru noi este cel intitulat „Razboiul lumilor”. Autorul ne atrage atentia asupra conflictului de natura spirituala ce se desfasoara la nivel planetar si astfel, noteaza: „Taberele sunt clar delimitate. O parte a societatii crede ca Dumnezeu exista si ne-a dat reguli de convietuire sociala, pe care trebuie sa le respectam; pe cand cealalta parte vede in credinta noastra religioasa un impediment major in calea progresului uman si mai ales, in calea libertatii individului. Aceste doua tabere sunt de fapt, doua sisteme total incompatibile din punct de vedere moral. Ele atrag fara discriminare, oameni de orice culoare, de orice statut social, de orice fundal etnic, crestini si evrei, barbati sau femei… Aceste lumi aflate in cursul lor spre o coliziune puternica produc ceea ce numim razboiul cultural.”

Rugaciunea ca o provocare

Trecand in alt registru, autorul se ocupa de problematica rugaciunii si a dificultatilor cu care ne confruntam cand vrem sa ne adresam lui Dumnezeu: „In primul rand, rugaciunea pare sa fie un act nenatural. Cu toate ca omul a fost creat pentru partasie cu Creatorul Lui, pacatul a schimbat aceasta activitate naturala intr-o functiune nenaturala. Pacatul a tocit, a erodat aceasta dorinta originara a sufletului omenesc dupa partasie cu Dumnezeu. El a afectat cu precadere dimensiunile spirituale ale fiintei noastre… De aceea, rugaciunea devine o provocare deosebita pentru orice fiinta umana.”

In continuare, putem citi: „Rugaciunea este actiune prin faptul ca prin ea ajungem dincolo de spatiu si timp, la Dumnezeu. Daca nu vom vedea rugaciunea ca o astfel de actiune nu vom dezvolta acest obicei. Va trebui sa invingem acea parte din noi care ne spune ca rugaciunea este nenaturala.” Prin aceasta intelegem ca „rugaciunea trebuie sa fie un timp de conectare la vointa divina si acceptarea prin credinta a acesteia. Marii oameni ai rugaciunii au fost mai degraba, persoane care au stiut voia lui Dumnezeu decat oameni care L-au convins pe Dumnezeu sa faca voia lor.”

Merita sa traim inaintea Lui

Si astfel, ne indreptam gandurile catre „Timpul Domnului si timpul omului” – lucruri ce se afla intr-un contrast evident, dar care ne marcheaza in fiecare clipa. „Trebuie sa fii vesnic pentru a intelege vesnicia. Problema timpului nu poate fi patrunsa din spatele gratiilor prizonieratului nostru in timp. Traim cu regretele zilei de ieri si cu teama de maine intr-un prezent pe care nu-l stim fructifica. Grefati pe linia timpului, nu ne putem desprinde nici macar pentru o secunda sa ne privim viata dintr-o alta perspectiva.” Iata de ce, in continuare, „Dumnezeul nostru, netributar timpului, ne iarta pacatele trecutului, ne da un viitor si o nadejde si merita sa traim inaintea Lui, azi.”

Exist prin El

Nu in ultimul rand, este evocat „Motivul bucuriei mele”, prin care ne sunt redate impresiile autorului in fata spectacolului naturii, marturisindu-L pe Dumnezeu. In aceasta meditatie bazata pe Psalmul 28:7, autorul ne spune: „E o dimineata neasemuit de frumoasa de mai, cu racoare si soare luminos. M-am plimbat prin gradina, admirand florile, renascute parca dupa ploile de asta noapte. Iarba, de un verde intens, rade in soarele diminetii. E atata prospetime in aer si e atata pofta de viata, in toata natura. Pasarile se iau la intrecere in triluri. Parca simt si eu, prin vene un flux innoitor de viata si bucurie de a trai. Stiu acum ca e de la El, puterea si vigoarea fiintei mele. El, Domnul este taria, puterea, forta, energia si vitalitatea fiintei mele. Prin El, se tin toate lucrurile in intregul univers. Moleculele mele sunt laolalta din cauza Sa. Exist prin El.”

Ce Dumnezeu minunat avem! Dragostea Sa se descopera in natura, care este o sursa a vietii, dovada vie a faptului ca El ne poarta de grija. „Pana si mintile cele mai prozaice si lipsite de sensibilitate nu pot trece fara sa observe abundenta vietii din jurul lor, chiar daca ignora frumusetea ei. Plante si animale, pesti si pasari, gaze si fluturi intr-o varietate greu de imaginat. Plimbandu-ma doar in mica mea gradina, sunt fascinat de fiecare data de diversitatea formelor si a culorilor frunzelor si petalelor florilor. Dumnezeu parca S-a jucat la scara planetara cu milioane de forme si nuante, cu texturi si combinatii spatiale, diversificand si multiplicand la infinit totul, dintr-o abundenta divina de talent si resurse. Nu pot sa nu ma gandesc la harul Lui divin, atunci cand vad risipa frumusetii din cararea mea”, comenteaza Petru Lascau.

Inca o zi de har

Dar cu siguranta ca „Vremea este scurta”, fapt pentru care autorul spune: „Ma gandesc in dimineata aceasta la timpul scurt care mi-a mai ramas din viata mea. Zece, douazeci, treizeci de ani? Numai Domnul stie. Va trebui sa fac ceva cu ei, pentru El si pentru cei dragi ai mei. Vreau ca El sa-mi spuna ca L-am primit si L-am gasit in acesti ani putini ai peregrinarii mele prin lume. Ziua de azi este zi de har. Zi in care-L pot cunoaste pe Hristos. Ziua mantuirii mele.”

Dupa atatea ocazii petrecute „In racoarea diminetii”, nu putem decat sa fim intariti spiritual, pregatiti pentru confruntarea zilei ce va urma, cu influentele potrivnice din aceasta lume, avand speranta si increderea ca asemenea Domnului nostru Isus Hristos vom primi putere si ajutor, atunci cand vom avea nevoie. O lupta se castiga doar daca este temeinic pregatita si cu siguranta ca mesajul acestei carti sta in a ne indemna sa primim puterea lui Dumnezeu inainte de inceputul fiecarei zile. De ce toate acestea? Pentru ce un astfel de efort, care pentru multi ar parea absurd, fara sens? Ei bine, fiindca „drumul nostru spre atingerea potentialului maxim in chemarea pe care o avem de la Dumnezeu este un drum presarat adeseori cu insuccese, dezamagiri si infrangeri. Inaltarea noastra depinde de El si se petrece in ciuda tuturor caderilor noastre, cu conditia ca aceste caderi sa fie caderi pe genunchi.”

“Intre zambet si suspin” de Petru Lascau – O carte caleidoscop despre nevoia noastra de Dumnezeu

zambet

Motto : « Nu stiu de ce preferam totusi, culoarea gri.”

Un renumit critic literar, Mihail Belinski, spunea ca « arta este gandire in imagini”. Un astfel de exemplu de gandire in imagini este si volumul « Intre zambet si suspin”, avandu-l ca autor pe Petru Lascau. Asemenea unor tablouri dintr-o expozitie, « Intre zambet si suspin” se constituie ca o demonstratie a ceea ce inseamna corespondenta dintre arte. Intocmai unei panze expuse intr-o galerie, fiecare zambet si suspin scris de Petru Lascau in aceasta carte, se distinge prin caracterul sau de sine-statator, prin plasticitate si culoare.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

« Imagini vazute prin fereastra lumii”

« Intre zambet si suspin” este o colectie de povestiri, cugetari, intamplari, citate, pe care Petru Lascau le-a utilizat ca ilustratii in predicile sale. Baza informativa a acestor pilde este, asa dupa cum afirma chiar scriitorul, viata insasi. Valoarea volumului « Intre zambet si suspin” consta in initiativa de a consemna in mod obiectiv, o serie de invataturi ce au conferit sarea si piperul prezentarilor rostite de Petru Lascau, de la amvon. De asemenea, rolul acestei carti este si acela de a fi o sursa de inspiratie si o influenta pozitiva pentru alti slujitori ai lui Hristos, care la randul lor, impartasesc si se impartasesc din Cuvantul lui Dumnezeu. « Am adunat de-a lungul anilor aceste intamplari pe care unele le-am trait, altele le-am auzit, altele le-am citit. Pe toate insa le-am folosit mereu in predicile mele, pentru ca ele nu sunt decat imagini vazute prin fereastra lumii, imagini care zugravesc o realitate de dincolo de fire, din lumea mirifica a lui Dumnezeu. Fie un zambet, fie un suspin nascut din cititul acestor randuri, este rasplata muncii mele, si o noua speranta in mai bine, si mai frumos a sufletului iubitor de adevar. Am scris aceste randuri si in speranta ca unele din povestirile sau frazele acestei carti vor sluji predicatorilor sau altor vorbitori publici, facandu-le vorbirea mai colorata si mai accesibila ascultatorilor lor, prin forta de etalat a ilustratiilor.”

“Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau”

« Intre zambet si suspin” este structurata pe patru capitole – „In lupta cu noi insine”, “In lupta vietii”, „In viata de familie”, „In familia lui Hristos”. Este interesant de remarcat gradatia ascendenta, ideea de a porni de la particular, de la lupta pe care o avem de dat personal cu firea pamanteasca, eul nerenascut, pentru ca invingand pe plan individual, sa reusim sa fim biruitori si in batalia vietii. De asemenea, trebuie sa fim constienti ca daca fiecare dintre noi ajunge sa fie un exemplu in viata de familie, va fi un model si in biserica, in marea familie a lui Hristos. Povestirile din fiecare capitol au titluri sugestive – „Constiinta”, „Harul”, „Articolele legamantului lui Wesley”, „Curajul”, „Materialism”, „Arca lui Noe – O povestire moderna”, etc.

Cartea se deschide metaforic, cu ilustratii despre adevar, enuntand o idee general valabila, cu valoare de maxima – „Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau. Natura da omului grau, dar omul trebuie sa-l macine. Dumnezeu da omului vointa, dar omul trebuie sa faca alegerea corecta.” Pornind de aici, rezultatul este acela ca „alegandu-L pe Hristos devenim mostenitorii Sai, ai tuturor bogatiilor si ai gloriei Sale.” In povestirea „Oile ascultatoare”, scopul educativ al cartii « Intre zambet si suspin” reiese foarte clar din interogatia finala. „In timpul primului razboi mondial, niste soldati turci voiau sa fure o turma de oi in timp ce ciobanul dormea. Acesta trezindu-se a pus mainile palnie la gura, si a chemat oile la el, asa cum facuse totdeauna. Oile au luat-o la vale pe o rapa abrupta si soldatii le-au scapat din urmarire. Isus a spus: “Oile Mele asculta glasul Meu”. Suntem oare si noi printre ele?”

Soparla

In structura variata si caleidoscopica, insa logica, a volumului, se evidentiaza si povestirea intitulata “Animale necurate”, in care autorul dovedeste o remarcabila putere de sinteza. Petru Lascau se opreste asupra Cartii Leviticului, despre care afirma ca “este cartea preotilor. Paginile ei sunt dedicate celor ce slujeau altarului, reglementandu-le viata si conduita. Ea vorbeste de sfintirea si sfintenia lor, de la imbracaminte si datoriile sacerdotale pana la ceea ce aveau sau nu aveau voie sa manance. Viata nici unei alte fiinte umane n-a fost atat de detailat reglementata de cartea lui Dumnezeu. Tocmai din pricina responsabilitatilor sale, din pricina vecinatatii sale cu vesnicia.” Dupa ce face aceasta precizare, autorul imbina intr-un mod fericit spiritul stiintific cu cel religios si pune in antiteza caracteristicile fiecarui animal necurat cu trasaturile de caracter ce ar trebui sa il defineasca pe adevaratul crestin. Astfel, despre soparla, Petru Lascau ne spune: “Unul din cele mai mici animale, dar cu limba ucigatoare. Este usor de neglijat prin micimea ei, dar periculoasa prin otrava limbii sale. Loveste fulgerator cu exactitate si cu venin. Nu are alte resurse. Corp mic si vulnerabil. Isi lasa coada rupta si fuge la cel mai mic zgomot. Doar limba ucide… Nu se cade omului lui Dumnezeu sa se hraneasca cu obiceiurile soparlei. El este chemat sa dea viata prin cuvintele sale si nu sa ucida cu vorba.”

Cameleonul

Un alt animal interzis de Cartea Levitic a fi hrana oamenilor este cameleonul, care se remarca „prin puterea extraordinara de a se schimba, de a se adapta la culoarea mediului inconjurator. Este greu de observat, din cauza artei sale desavarsite de a se camufla. Pe fundalul frunzelor verzi, devine verde. Cand frunzele sunt rosii, devine rosu. Dragostea sa cea mai mare este sa fie in armonie cu lumea din jur. Nu are nici un alt principiu decat acela de a fi atat de schimbator cat cer conditiile externe. Vai de omul fara principii. El nu este un semn de circulatie, ci mai degraba dispozitivul ce indica directia vantului. El are parerile celor mai puternici, uniforma lor. El nu are propria sa culoare. Are doar culoarea altora.” Cu alte cuvinte, crestinul care isi “schimba culoarea” asemenea cameleonului, este iubitor de compromis, adaptabil, flexibil. Un astfel de crestin induce in eroare, pentru ca telul sau suprem este acela de a fi “in armonie cu lumea din jur.” Petru Lascau stabileste delimitari clare – “Vai de omul fara principii” – si ne lasa pe noi sa creionam in minte, portretul crestinului autentic.

„Oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput”

O povestire in care ni se sugereaza printr-o intrebare, ideea ca ar trebui sa cantarim bine caracterul celor cu care ne asociem, este “Presupunere”. Aceasta pilda ne atrage atentia asupra importantei practice a relatiilor pe care le legam. Exista posibilitatea ca din lipsa de discernamant spiritual sau din superficialitate sa ne legam viata – indiferent ca este vorba de casatorie, de afaceri sau de credinta – de oameni care reusesc sa ne insele tocmai prin felul lor de a fi cameleonic. Petru Lascau considera ca fiind o nesabuinta initiativa crestinului de a le da credit acelor semeni care „sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput.” Apostolul Pavel ne avertizeaza ca nu este bine sa luam asupra noastra un jug nepotrivit, pentru ca intre lumina si intuneric nu exista asemanari, ci doar deosebiri.

“Un fotograf de la unul din ziarele nationale a primit sarcina sa fotografieze un incendiu care decima mii de hectare de padure dintr-o zona muntoasa. I s-a spus ca un mic avion il astepta la aeroport pentru a survola locul dezastrului. A ajuns la aeroport cu o ora inaintea asfintitului. Micul avion Cessna il astepta. A sarit cu tot echipamentul in avion si a strigat pilotului: “Da-i drumul!” Pilotul a pornit motorul si curand avionul decola spre cer… “Zboara la nord de incendiu” i-a spus fotograful… “De ce?”, a intrebat pilotul ingrijorat. “Pentru ca am de gand sa fac cateva fotografii!”, i-a raspuns fotograful. “Sunt fotograf”, si fotografii fac fotografii!” Dupa o pauza destul de lunga, pilotul l-a intrebat: “Vreti sa spuneti ca nu sunteti instructorul de zbor?” Nu credeti ca manifestam nesabuinte asemanatoare atunci cand pornim la drum in viata, in afaceri sau in noi experiente spirituale cu oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput?”

Un simplu gest

Relatiile interpersonale sunt un capitol important al vietii de credinta. Nevoia de partasie a omului este veche de cand lumea. S-ar putea ca de multe ori, sa trecem indiferenti pe langa semeni pentru care un simplu gest din partea noastra ar putea face o mare diferenta. Povestirea de mai jos este cel mai bun argument in favoarea faptului ca indiferenta nu ar trebui sa isi gaseasca loc in apanajul crestinului. A te opri din drum pentru a te bucura cu cei ce se bucura si a plange cu cei care plang inseamna pana la urma, a fi capabil sa iti asumi o responsabilitate personala. Prietenia este o responsabilitate personala si presupune depasirea acelor bariere impuse de teama de a nu trece printr-o noua dezamagire ori de riscul de a experimenta noi dorinte de partasie neimplinite. Adevarata prietenie incepe in mintea si in inima noastra. Iata de ce, schimbarea trebuie sa se produca mai intai cu noi si numai dupa aceea vom reusi sa vibram la nevoile celorlalti. Dumnezeu are un plan si in ceea ce priveste legaturile dintre noi, ca oameni, si cel mai bun exemplu in acest sens este chiar prietenia dintre David si Ionatan.

“Mark mergea spre casa cand a observat ca un baiat s-a impiedicat si a scapat pe trotuar un brat de carti pe care le cara, doua pulovere, o bata de baseball, o manusa si un mic casetofon. A ingenuncheat alaturi de baiatul acela si l-a ajutat sa adune lucrurile. Pentru ca si asa mergeau in aceeasi directie, l-a ajutat sa care unele din lucruri. A aflat ca pe baiat il chema Bill, ca-i placeau jocurile electronice, baseball-ul si istoria, ca avea o groaza de necazuri cu celelalte materii si, ca tocmai atunci rupsese prietenia cu o fata. Au ajuns la Bill acasa si Mark a fost invitat sa intre sa bea un Coca-Cola si sa se uite putin la televizor. Dupa-masa aceea a trecut placut, printre rasete si cateva jocuri electronice. Mark s-a dus acasa. Au continuat sa se mai vada pana cand amandoi au intrat la acelasi liceu. S-au intalnit de cateva ori de-a lungul anilor. In ultimul an, inainte de graduare, Bill l-a cautat pe Mark si a vrut sa-i vorbeasca. Bill i-a adus aminte de ziua cand s-au intalnit ei pentru prima data. “Nu te-ai intrebat de ce caram atat de multe lucruri cu mine?”, l-a intrebat Bill. “Vezi, in ziua aceea mi-am facut curatenie in dulapul meu pentru ca nu voiam sa las mizerie pentru altul. Pusesem deoparte mai multe pastile de dormit pe care le-am luat de la mama si mergeam spre casa ca sa ma sinucid. Dupa ce am petrecut catva timp impreuna in ziua aceea, vorbind si razand, mi-am dat seama ca daca ma omoram, nu voi mai avea parte niciodata de prietenia unor oameni ca tine. Asa ca, Mark, atunci cand m-ai ajutat sa adun cartile de pe jos, ai facut ceva mult mai important pentru mine. Mi-ai salvat viata.” (“Un simplu gest”)

Care este cel mai mare predicator?

Poate ca ar trebui sa ne intrabam ce anume il determinase pe Mark sa se opreasca din drumul sau si sa ii dea o mana de ajutor lui Bill? De ce nu a trecut mai departe, lasandu-l pe acest necunoscut sa se descurce asa cum putea? Unul din posibilele raspunsuri ar fi acela ca familia a fost pentru el cea dintai scoala la care a deprins impreuna simtire. Poate ca mama sau bunica a vegheat asupra lui pentru a-l invata ce inseamna onestitata, demnitatea, cinstea, intelepciunea, prietenia, darnicia. Mama este cel dintai predicator, iar Petru Lascau stie foarte bine acest lucru, atunci cand ii rezerva mamei o serie de pilde-ilustratii, in volumul « Intre zambet si suspin”. „Doctorul G. Campbell Morgan a avut patru fii care au devenit cu totii mari predicatori ai Evangheliei. Cu prilejul unei sarbatori a familiei, unul dintre oaspeti a intrebat pe cei patru evanghelisti: “Care este cel mai mare predicator din familia dumneavoastra?” “Mama”, au raspuns cei patru, fara nici o ezitare.” (“Cel mai mare predicator”)

Mama

Ramane sugestiva in acest sens, povestirea intitulata “Mama”, care ne prezinta un moment important din viata sculptorului Bortholdi, cunoscut pentru a fi realizat celebra Statuie a Libertatii.

“De peste douazeci de ani maiestuoasa Statuie a Libertatii, ce “lumineaza calea libertatii din lume” cu forta ei, strajuieste peste Insula Beldow, la intrarea in portul New York, ca un simbol al libertatii pentru toti cei ce se bucura de ospitalitatea acestor tarmuri americane. Faimosul sculptor Bortholdi si-a daruit douazeci de ani din viata sa efortului gigantic de a realiza aceasta capodopera a artei monumentale. Si-a daruit munca, alaturi de cei peste 4 milioane de dolari pe care Franta i-a colectat pentru a face acest dar Statelor Unite. Nu numai munca sa de douazeci de ani a daruit-o acest nobil sculptor francez, dar chiar si intreaga sa avere, pentru a produce nemuritoarea statuie. La inceput, cand sculptorul Bortholdi cauta un model pentru acest simbol al libertatii, a primit multe sfaturi contradictorii. Unii ii recomandau actrite celebre, altii personalitati politice ale vremii. O autoritate din lumea artei i-a recomandat sa-si aleaga “figuri marete prin ele insele”. Examinand toate propunerile si figurile eroilor zilei, sculptorul a decis ca cel mai bun model pentru a ilustra visul de libertate al lumii este insasi mama sa. Mama sculptorului a pozat ca model pentru Statuia Libertatii. Cu greu am putea gasi un omagiu mai frumos, model al dragostei si respectului cuvenit unei mame, platit de fiul ei.”

Sa inchizi toate usile!

Ce bine ar fi daca am invata sa ne cinstim parintii si daca am intelege ca ei sunt un dar pretios facut noua de Dumnezeu, una dintre cele mai mari binecuvantari oferite de El. Alaturi de parinti, bunicii sunt de asemenea, o binecuvantare primita de la Creatorul nostru, iar pilda al carei titlu metaforic este “Sa inchizi toate usile” poate fi considerata un adevarat tezaur de intelepciune crestina. Autorul ei, preotul Iosif Trifa, ne ofera un sfat practic si util de viata, ce are la baza o invatatura a lui Hristos. Biblia insasi ne prezinta o bunica model – Lois, bunica lui Timotei, subliniind astfel, rolul femeii crestine in camin.

“Un elev ispravise liceul si se pregatea pentru continuarea studiilor intr-un oras mare. “Dumnezeu sa-ti ajute, dragul meu, sa poti inchide usile!” – ii zise bunica la despartire. “Ce usi, bunica draga? Doar n-o sa ma fac portar la terminarea liceului?” “Pe unde vei merge, baga de seama sa-ti inchizi mai intai usile urechilor tale. Sa le inchizi fata de toate soaptele si ispitele diavolului. Sa-ti inchizi apoi usile ochilor tai. Sa nu citesti carti rele, pline de otrava si sa nu te duci nicaieri unde inima ta se poate otravi cu privelistea ochilor. Sa-ti inchizi apoi usa gurii tale, ascultand de sfatul psalmistului: ‘Pune Doamne paza gurii mele si usa de ingradire buzelor mele!’, gandindu-te neincetat la cuvintele Mantuitorului, ‘ca pentru orice cuvant nefolositor omul va da seama in ziua judecatii’. Si mai presus de toate, dragul meu, sa-ti inchizi usa inimii tale fata de toate ispitele cele rele. Sa o lasi deschisa numai pentru Domnul. Asa facand, bine vei umbla in viata.” Experienta religioasa a celor care ne sunt parinti si bunici reprezinta o mostenire de care ar trebui sa invatam sa profitam!

Despre darnicie

De altfel, cea mai buna metoda de a ne cinsti parintii este aceea de a dovedi un caracter crestin. Alaturi de onestitate, demnitate, cinste, intelepciune si prietenie, darnicia este una din trasaturile fundamentale ale inchinatorilor lui Hristos. In povestirea “Corbul”, Petru Lascau ne invata pe langa lectia darniciei si pe aceea a credintei. Este important sa dobandim acea credinta curata si inocenta, asemenea celei a copiilor. Sa nu uitam ca Mantuitorul a spus: “Lasati copilasii sa vina la Mine, caci Imparatia Cerurilor este a unora ca ei.” A avea credinta unui copil inseamna a avea credinta cel putin cat un bob de mustar, a nu lasa loc indoielii in inima. Daca asemenea micutului din aceasta povestire, vom nutri in suflet o astfel de credinta, va fi suficient sa deschidem usa si minunile lui Dumnezeu se vor produce in viata noastra.

“O vaduva saraca nu mai avea nimic sa dea de mancare copilasilor ei, intr-o seara de iarna grea. Crezand ca vor uita de foame pana a doua zi, a inceput sa le citeasca din Biblie. Pasajul s-a nimerit sa fie despre Ilie care a fost hranit de catre corbi in pustie. Cel mai mic a fugit repede si a deschis usa. – De ce deschizi usa? Este foarte frig si asa in casa, a zis mama suparata. – Deschid sa intre corbii, a spus mezinul. Nu mai avem nimic de mancare in casa. Dumnezeu va trimite corbii Sai. Primarul satului care tocmai trecea pe acolo, a ascultat discutia dintre vaduva saraca si copiii ei, a intrat in casa si le-a spus: – De azi incolo, eu sunt corbul lui Dumnezeu pentru voi.”

Cele zece porunci

Dorinta lui Petru Lascau de a ne invata ravna pentru credinta, astfel incat sa atingem perfectiunea ceruta de Hristos, este evidenta. Chiar daca pe calea vietii vin ispite, avand Biblia ca far si implicit, cele zece porunci, vom reusi sa evitam orice tentatie si sa mergem mai departe, in siguranta. “In unul din romanele sale, Sara Orne Jewett povesteste ca pe drumul spre casa unui capitan de vas, a vazut o multime de bete colorate in rosu si galben, care erau infipte intr-un ogor, aparent fara nici o logica. Curioasa, l-a intrebat pe capitan, atunci cand a ajuns, care era rostul acelor bete ciudate. Acesta i-a explicat ca atunci cand a arat prima data ogorul, aproape ca si-a distrus plugul, lovindu-l de niste stanci ce sunt pana aproape la supratata ogorului. Pentru a ocoli pe viitor, acele zone periculoase, a fixat betele colorate. “Intr-un sens, Dumnezeu a facut la fel, atunci cand ne-a dat Cele Zece Porunci…” – a zis el. “Ele semnalizeaza zece domenii periculoase din viata omului. Evita-le si nu-ti vei prinde plugul.” (“Cele zece porunci”)

El va veni in ceasul in care nu va ganditi

Finalul volumului “Intre zambet si suspin” ne aduce mai aproape de momentul revenirii lui Hristos. Avem cu aceasta ocazie, revelatia faptului ca intreaga carte este un adevarat manual de pregatire, in vederea momentului cand Mantuitorul lumii va reveni pe norii cerului. Scopul acestei carti este acela de a ne oferi calauzire in viata de zi cu zi, pentru a fi gata sa Il urmam in patria cereasca. Faptul ca El Se va intoarce atunci cand nu ne gandim ar trebui sa ne determine sa acordam atentia cuvenita formarii unui caracter dupa voia Lui. De altfel, “Intre zambet si suspin” se si incheie cu o ultima povestire al carei titlu – “Cand nu va ganditi” – are darul sa ne avertizeze asupra faptului ca sfarsitul este aproape si ca datoria noastra de crestini este de a fi constienti de aceasta realitate. “McCheyne a fost un predicator scotian care a intrebat un grup de prieteni: “Credeti ca Isus Hristos va veni in noaptea aceasta?” Unul dupa altul, acestia au raspuns: “Cred ca nu va veni in noaptea aceasta”. Dupa ce toti au dat acelasi raspuns, predicatorul a citat cuvintele Bibliei: “El va veni in ceasul in care nu va ganditi”.

Nu ne mai ramane altceva de facut decat ca rugaciunea noastra, dupa ce ne vom imapartasi din lectiile de viata oferite de cartea lui Petru Lascau, “Intre zambet si suspin” sa fie – “Amin! Vino, Doamne Isuse.”