„Pasi spre lumina” de Petru Lascau – O carte indemn la credinta si slujire crestina

PasiSpreLuminaMotto: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea.”

„Pasi spre lumina” de Petru Lascau este o culegere de proza si eseuri crestine care de la inceput, impresioneaza prin sinceritatea exprimarii si prin modalitatea plastica, vizuala, de a reda sentimentele traite in anii grei de dinaintea caderii comunismului in Romania. Evocand o perioada tulbure si marcata de multa suferinta cauzata de represaliile regimului totalitar impotriva celor care Il cautau pe Dumnezeu, aceasta carte se constituie ca o colectie vie de marturii traite in acea perioada. Printre eseurile si povestirile din volumul „Pasi spre lumina” se numara „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o noua apa curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfintita”.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

Din intuneric la lumina

Odata cu volumul „Pasi spre lumina” remarcam talentul deosebit al lui Petru Lascau de a ingemana intr-o singura expresie, credinta in Dumnezeu si sentimentul suferintei in fata unei realitati crude si nemiloase – realitatea comunista – ce cauta sa inabuse orice dorinta de libertate. Iata de ce, prin eseurile scrise in acea perioada, ne este oferita sansa de a retrai o epoca „de aur” care din fericire, avea sa apuna la scurt timp dupa aceea. Pentru cei care au trait in acea perioada, cartea „Pasi spre lumina” va fi o ocazie de intoarcere in timp, un fel de remembering al unei vremi cand afirmarea credintei in Dumnezeu te-ar fi costat in mod sigur, libertatea. Prin nenumarate fire de povestire ce se impletesc cu descrieri simbolice, autorul reuseste sa proiecteze fragmente de timp si spatiu ce iti insufla dorinta de a nu lasa ca astfel de lucruri sa se mai repete vreodata. Poate ca tocmai acesta este mesajul central al cartii, si anume, ca prin marturii ce au fost prinse din memoria timpului in aceasta carte, nimeni sa nu uite ca actuala libertate de care ne bucuram cu totii, a fost castigata cu multe jertfe anonime sau ale unor comunitati care au stiut sa lupte atunci cand a sta pentru Dumnezeu insemna de fapt, sa ramai singur in fata unui dusman necrutator. Amestec de lumini si umbre, cartea „Pasi spre lumina” ne calauzeste in final, conform celebrului dicton Per aspera ad astra, din intunericul necredintei, la lumina libertatii de a ne inchina lui Dumnezeu. Persoane si momente se detaseaza astfel, din galeria intunecata a vremii cand a fi crestin insemna sa fii un tradator al „cauzei”, in scopul de a ne oferi deopotriva marturie si exemplu, de a da o pilda pentru cei care fie nu au stiut, fie nu au avut ocazia sa traiasca experienta oamenilor credintei.

Iosif Trifa si Oastea Domnului

Din randul acestor persoane se remarca in mod deosebit, personalitatea parintelui Iosif Trifa, caruia in memoriam prilejuita de centenarul nasterii sale, i se ofera un consistent articol ce ne atrage atentia asupra unui om care a stiut sa traiasca si sa moara pentru Dumnezeu. Astfel, aflam cum Iosif Trifa „s-a nascut in satul Certege, din judetul Turda, la 3 martie 1888. Era al patrulea fiu din cei sapte ai familiei Dimitrie si Ana Trifa. In anul 1900, isi incepe gimnaziul la Beius, iar in 1907, devine student la teologie, la Sibiu. La terminarea studiilor de la Sibiu, in 1910, acesta ajunge invatator in Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu.” Originea umila a lui Iosif Trifa nu prevestea cu nimic destinul de exceptie pe care avea sa il implineasca. Un om din popor, dar simtind impreuna cu cei de un neam cu el, un om de jos, dar inaltat printr-o credinta vie in Dumnezeu, Iosif Trifa ne uimeste ori de cate ori ii citim biografia si ori de cate ori avem ocazia sa-i vedem lucrarea pe care a inceput-o pe pamantul romanesc. Viata a fost cruda cu Iosif Trifa, astfel ca „incepand din 1912, cand i se naste primul copil, o fetita pe nume Olimpia, pentru tanarul preot incepe calvarul unei cumplite suferinte. Fetita ii moare in anul urmator. Al doilea baiat, Gheorghe-Titus se stinge la fel, la varsta de un an, lasand zbucium si lacrimi, tinerei familii. In anul 1916, familiei Trifa i se naste cel de al treilea copil, care in amintirea celui de curand mort, primeste tot numele de Gheorghe-Titus. Titus este singurul copil ramas in viata. In anul 1918, se naste Augustina, fetita care ar fi trebuit sa fie mangaierea primului rod pierdut. Izbucneste in acea perioada o epidemie de gripa, se imbolnavesc grav, atat fetita, cat si sotia. Moare mai intai mama, apoi fiica.”

„Slavit sa fie Domnul! Amin”

Ne putem gandi cata durere a indurat Iosif Trifa si bineinteles ca parea greu de crezut ca dupa astfel de pierderi sufletesti, el avea sa inceapa marea lucrare de redesteptare spirituala din Romania acelor vremuri. Rememorand perioada respectiva, Iosif Trifa consemna: „Domnul ne atrage in diferite chipuri la pieptul Sau. O, cum nu inteleg oamenii ca si necazurile si suferintele, incercarile si izbelistile vietii ne sunt o atragere a Domnului, ca sa ne aplecam la pieptul Lui, sa-L aflam pe El si sa ne rezimam in El si in odihna Lui.” Astfel, moartea celor dragi l-a urmarit toata viata, ca un indemn sfant de a trai pentru cer. „Incepand din 1919, Iosif Trifa incepe sa scrie si sa publice la o serie de reviste si ziare, tot felul de scrieri, plin de credinta si dragoste pentru Isus Hristos Domnul.” Mai aflam cum in anul 1922, a aparut primul numar al revistei „Lumina satelor”, publicatie crestina destinata promovarii si regenerarii spirituale a natiunii romane. Prin intermediul acestei lucrari, in cursul anului 1923 se contureaza o miscare de trezire spirituala si „renastere duhovniceasca a societatii romanesti”, care avea sa se numeasca Oastea Domnului.

Cuvintele lui Petru Lascau se intretes in mod armonios cu diferitele cugetari ale lui Iosif Trifa si astfel, avem ocazia sa retraim o vreme plina de tumult din istoria Romaniei si sa intelegem ca Dumnezeu a urmarit in acea epoca sa inalte sufletele romanilor catre El, inainte de incepe perioada cea mai trista din istoria Romaniei, cea a comunismului ateu. In acest sens, Petru Lascau ne propune o tema de meditatie profunda, spunand: „In nemasuratul Sau har, Dumnezeu pregateste adapostul inainte ca furtuna sa se dezlantuie. Oastea Domnului a fost o asemenea poarta deschisa spre victorie.” ?i mai departe, autorul pune o intrebare retorica: „Ce s-ar fi intamplat in istoria noastra, daca nu se respingea sansa divina de pregatire prin trezirea Oastei Domnului pentru marea confruntare cu ateismul militant comunist?” In orice caz, cuvintele lui Iosif Trifa strabat peste timp, prin salutul ostasesc „Slavit sa fie Domnul! Amin.”

Rusia, octombrie 1988

In caleidoscopul subiectelor din cartea „Pasi spre lumina” se distinge evocarea unei calatorii a autorului, in Rusia lui Gorbaciov, intr-o perioada de avant a perestroikai, care a marcat inceputul sfarsitului sistemului comunist. Astfel, intr-un articol intitulat sugestiv „Cu Biblia in Rusia sau impresii de calatorie in U.R.S.S.”, scris in octombrie 1988, avem ocazia de a culege pareri la prima mana, dintr-o perioada acum uitata, cand insa, incepeau sa se intrezareasca zorile unei noi epoci. Calatorind la Moscova si dupa aceea, la Leningrad, autorul ne reda prin cuvinte bine alese, acel gust dulce amar din vremea de sfarsit a comunismului. O evocare ce ne este in mare masura familiara, a Rusiei Sovietice din acea perioada, suna astfel: „Strazi aglomerate, oameni cu pungi, genti, plase, troleibuze, autobuze, tramvaie, metrou. Militieni la colt de strada, masini grabite, care nu acorda nici o prioritate pietonilor, ci trec printre ei, ca la circ. Magazine aglomerate, murdare si fara reclame sau vitrine. Pardoseli de dusumea mirosind a motorina, dale de marmura, date de curand cu talaj, usi unsuroase de miile de maini ce le deschid si inchid toata ziua. Pereti afumati si murdari. Galantare neluminate si cu marfa putina.” Ne dam seama ca Rusia lui Gorbaciov nu era din punct de vedere economic, departe de Romania. Pe de alta parte, existau diferente substantiale. Astfel, daca in Romania, crestinii erau vanati de securitate, iar Bibliile confiscate si transformate in „hartie igienica”, glasnostiul sovietic permitea distribuirea de Biblii si oferea ocazia desfasurarii de evanghelizari chiar in locurile cele mai neasteptate.

„Ingerii calauzitori” din Cernauti

Calatorind din Leningrad pana in Cernauti, Petru Lascau are ocazia de a se impartasi de binefacerile oferite de caile ferate sovietice si de a cunoaste oameni de toate felurile, dar mai ales, intelege faptul ca nevoile celor din marea Uniune Sovietica erau aceleasi cu ale tuturor oamenilor de pretutindeni, cu referinta directa la nevoia de a-L cunoaste pe Dumnezeu.

O experienta tulburatoare avea sa traiasca in Cernauti, unde ajunge sa gaseasca biserica din localitate, identificandu-i pe cei care mergeau la adunare, folosind o metoda foarte simpla. „A doua zi, am pornit in cautarea fratilor. Singura speranta o aveam de la o adresa pe care reusisem sa n-o pierdem si mai ales, in clasica metoda de a-i gasi pe credinciosi, aceea de a lua Biblia sub brat si a merge in statiile de autobuz. Am aplicat pe cea de a doua si a dat rezultate imediate. De la distanta, am identificat o pereche si ne-am spus: „Oamenii acestia sunt credinciosi.” Am intrat in vorba cu ei. Nu stiau nici engleza, nici romana, dar cunosteau Biblia noastra, asa ca au spus: „Sobranie”, aratand cu mana intr-o anumita directie. Aceasta insemna ca mergeau la adunare. Acesti „ingeri calauzitori” ne-au dus la biserica dupa ce am schimbat mai multe autobuze si troleibuze.”

Sensibilitatea deosebita a lui Petru Lascau iese la iveala din impresiile pe care le consemneaza cu acea ocazie, cand a ajuns la o biserica arhiplina. Astfel, el a constatat asemanari si diferente fata de comunitatile din Romania. „Diferenta am simtit-o imediat, dupa modul cum au cantat, dupa felul cum au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu, cum s-au rugat, cum au patruns si au stat in cladirea bisericii. Nascuta din suferinta unei istorii, cantarea rusa are inflexiunile unei doine de jale, acordurile minore ale unei lacrimi ce nu se poate plange altfel. Cand a fost anuntata o cantare in limba romana, cantare pe care o stiam atat de bine, mi-a fost aproape imposibil s-o cant. Gama majora fusese inlocuita cu una minora, versul indulcit cu inegalabilele meandre ale sufletului rus, durerea unui neam asuprit irumpea prin aceasta fereastra deschisa a inimii.”

Ultima parte a acestui articol este consacrata vizitei la Chisinau, capitala Moldovei, unde autorul are ocazia sa vada marile miscari populare in favoarea unirii cu tara si deopotriva, are sansa de a intalni „poeti ca Vieru, Matcovski, scriitori ca Ion Druta si Nicolae Dabija.” In acea perioada, crimele lui Stalin si ale securitatii ruse erau demascate una cate una si toti romanii din Moldova simteau ca se apropie momentul marii uniri cu tara. Nimic nu mai putea opri dorinta de liberate a „fratilor de peste Prut”, iar cu acea ocazie, autorul constata ca „numai in ultimii doi ani, in Moldova sovietica se deschisesera 324 de biserici”, lucru fara precedent pentru epoca respectiva.

„Fiti sfinti”

Trecand dincolo de caderea comunismului, Petru Lascau exploreaza problema sfinteniei in societatea contemporana, cand se pare ca ne raman la dispozitie doar niste optiuni extreme, in genul „culturismului spiritual” sau „sportului de masa”. Preluand cuvintele apostolului Pavel, in articolul „Fiti sfinti” suntem provocati la o adanca meditatie asupra notiunii de sfintenie, asupra intelegerii corecte a faptului ca mantuirea prin credinta presupune o schimbare din temelii a vietii sau, asa cum spunea J. C. Ryle, episcop de Liverpool, „Scripturile ne invata ca in urmarirea sfinteniei, adevaratul crestin are nevoie de stradanie personala si de fapte, la fel cum are nevoie de credinta.” De aceea, Petru Lascau adauga: „Multa invatatura despre „trairea prin credinta” a infuzat multora ideea ca nu mai este nevoie de nici un efort personal in atingerea sfinteniei, a separarii, a punerii noastre deoparte pentru slujirea lui Dumnezeu.” Nimic nu este mai fals decat a crede ca religia crestina se rezuma doar la crezuri si cuvinte frumoase, ca o asteptare pasiva a unei mantuiri ce vine de sus.

De aceea, prin contrast, „Pavel, apostolul, vede viata crestina ca o cursa sportiva de alergare. De dragul premiului, alergatorii se supun voit la diferite infranari. Ei sunt intr-un continuu exercitiu al renuntarii. Antrenamentul zilnic cere efort si lupta aspra cu tine insuti. Trebuie sa te depasesti, sa te obligi la disciplina. Viata ta este diferita de a celorlalti, la fel cum este regimul tau alimentar, economia timpului zilei, stilul vietii, in general.” Prin aceste cuvinte, de fapt, ne reintalnim cu ceea ce spunea parintele Iosif Trifa, care ii chema pe oameni la un razboi sfant impotriva pacatului de orice fel. Profilul unui crestin este acela al unui om care se lupta cu pacatul, cu tendintele catre rau si in puterea lui Hristos, invinge. Aceasta putere este atat de mare, incat a zamislit in timpurile cele mai intunecate ale istoriei, oameni ai credintei care au purtat flacara vie a nadejdii in Isus Hristos si ale caror cantari de lauda au facut sa fie zdrobite lanturile inrobitoare ale ateismului, necredintei si mortii. Petru Lascau ne propune un drum catre cer, o ridicare din mijlocul unei realitati ostile, ce cauta sa ne abata de la calea cea dreapta, prin pasirea pe treptele sapate de acei anonimi antemergatori ai drumului credintei, ce s-au sfarsit poate, in bezna istoriei, dar care sigur, au trait si vor trai prin faptele lor, precum si prin momentul cand vor fi adusi la lumina in Imparatia lui Dumnezeu.

Billy Graham sau cum a ajuns Evanghelia mantuitoare in intreaga lume

Nu in ultimul rand, Petru Lascau aduce un elogiu deosebit marelui predicator Billy Graham. Articolul in cauza a fost scris in 1990, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, de catre marele predicator. Petru Lascau trece in evidenta mai multe aspecte importante din viata „acestui om al lui Dumnezeu, care a exercitat o influenta covarsitoare asupra generatiei sale. Despre Billy Graham se spune ca a predicat Evanghelia Domnului nostru Hristos, mai multor oameni decat a facut-o orice persoana din istorie. Un raport estima numarul lor la 104 milioane in 60 de tari ale lumii, printre care si Romania. Cruciadele sale au adus la picioarele crucii Mantuitorului peste 2,2 milioane de convertiti.”

Din multe puncte de vedere, Billy Graham ne-a lasat un exemplu cu privire la ceea ce inseamna folosirea mijloacelor moderne de comunicatie in predicarea Evangheliei. El nu a asteptat ca aceste mijloace sa se maturizeze, ci prin „folosirea de timpuriu a mijloacelor moderne de comunicatie, cum sunt televiziunea si radioul, a raspandit Evanghelia mantuitoare in intreaga lume.” Partea cea mai de seama a acestui om al lui Dumnezeu este faptul ca pe masura ce „popularitatea sa a crescut, el nu s-a lasat flatat de ea, ramanand acelasi om modest si disciplinat cu sine insusi, concentrat cu totul spre munca sa de a raspandi Evanghelia mantuitoare si nu pentru a-si consolida propria imparatie.” In acest articol omagial, Petru Lascau ne ajuta sa privim asa cum se cuvinte la lucrarea marelui predicator Billy Graham, pentru a lua exemplu cu privire la modul in care trebuie desfasurate astfel de campanii de evanghelizare in masa.

Mielul a biruit balaurul

Lucrul cel mai important se concretizeaza in date si cifre care vorbesc de la sine despre ce fel de om a fost Billy Graham. Astfel, autorul spune: „Cu toate ca Billy Graham conducea un adevarat imperiu evanghelic, care genera un venit de peste 64 de milioane de dolari anual, el era salarizat cu o suma fixa de 59.500 de dolari anual si o indemnizatie pentru locuinta si calatorii de 19.700 dolari.” Ne punem intrebarea, ce date ar fi raportate in acest sens, de catre multi dintre cei care au astfel de pozitii de raspundere sau sunt „stele de televiziune”, in lumea evanghelica? Desi pe coordonate americane, totusi in persoana lui Billy Graham distingem elemente comune cu alti oameni ai credintei, de pe alte meridiane si ne putem gandi ca in final, fie ca este vorba de parintele Iosif Trifa, fie ca este vorba de Billy Graham, fie ca este vorba de orice alt om al credintei, totusi, modelul ramane de fiecare data, acelasi: Omul Isus Hristos.

Asa cum mentiona Petru Lascau in articolul „Sculati-va, alauta si harpa!”, in care ni se descrie un episod evanghelistic intr-o Romanie post-decembrista, „privind frontul dintre cioporul mieilor si haita lupilor, cu greu poti intrevedea o posibila victorie a gingasiei si puritatii impotriva coltilor inraiti ai urii. ?i totusi, Mielul a biruit balaurul. Iar Mielul era injunghiat. El biruie intotdeauna.” Cuvantul final al cartii „Pasi spre lumina”, care se recomanda de la sine prin ceea ce sta scris, este urmatorul: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea, inseamna dobandirea spiritului de toleranta a iubirii aproapelui nostru, inseamna intoarcerea la Dumnezeu, la Tatal ce ne asteapta ca pe niste fii ratacitori. Inseamna sa lepadam atitudinea neprimitoare a fiului mare, inseamna „desteapta-te romane, din somnul cel de moarte!”” Sa urmam acest indemn!

Cum sa castigi in „Lupta cu somnul”. O carte de eseuri crestine in care Petru Lascau demasca starea de repaus din biserica

Motto: „Ati luptat vreodata cu somnul? Teribila lupta.”

Este usor sau greu sa te lupti cu somnul? Aceasta este intrebarea pe care ne-o punem, atunci cand deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascau. Raspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au vazut lumina tiparului incepand cu anul 1985. „De la sosirea mea in Statele Unite, in anul 1985?, spune Petru Lascau in „Introducere”, „m-am dedicat scrisului si publicisticii. Am editat o revista crestina, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare numar al revistei continea un editorial, uneori si articole scrise de mine. Cartea de fata contine o mare parte din aceste editoriale si articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum si altele pe are le-am publicat in diverse publicatii romanesti si eseuri pe care nu le-am publicat niciodata.”

LuptaCuSomnulAsa cum mentioneaza in „Introducere”, Petru Lascau ajunge in lumea noua, in 1985. Aici, acesta locuieste 16 ani la Chicago. Din anul 2001, autorul se afla in Phoenix, Arizona, unde slujeste si in prezent, ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com). Printre creatiile sale se numara volumul de versuri „Semnatura iubirii”, precum si “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. „Lupta cu somnul” arunca o privire asupra realitatilor din lumea crestina, intr-o abordare diversa. Se discuta de asemenea, notiuni de dogmatica, probleme privind relatiile interconfesionale, precum si elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat si bine argumentat teologic. Volumul este o invitatie la a-L cunoaste pe Isus Christos si a birui prin El, in lupta cu somnul, pe care orice crestin o are de dus.

Obisnuinta cu cele sfinte

Scopul pentru care a fost scrisa cartea este evident, inca din „Introducere”. Aici, Petru Lascau ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfanta dorinta de a-i ajuta la randul meu, pe alti crestini, in lupta lor cu somnul. Probabil, ca unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe altii ii voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toata lumea. Cei ce dorm de-a binelea, invinsi de obisnuinta cu cele sfinte, si peste care apatia a caut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste randuri. Ele vor sluji celui care nu vrea sa se lase prada mrejelor adormirii.” Cu siguranta ca nimeni nu doreste in mod constient „sa se lase prada mrejelor adormirii” si tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascau reprezinta un instrument util de a alunga somnul nesanatos din lucrurile spirituale.

De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care cateva sunt scrise de Rodica Lascau, sotia autorului, avem sansa sa urmarim o expunere dinamica, instructiva si captivanta a luptei cu somnul in diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numara: „Bucurati-va”, „Care este calea spre locasul luminii?”, „Mi-am ispravit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce cosmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profetii sfarsitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cat de biblice sunt experientele noastre?”

Paleta subiectelor este destul de larga, astfel ca trecand de primul articol, ce da titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relatia dintre bisericile evanghelice si cele istorice, in speta biserica ortodoxa. De asemenea, facem cunostinta cu dilemele etice din crestinismul contemporan, in relatie cu o societate secularizata. In explorarea acestei teme, vom avea ocazia sa urmarim o paralela intre evolutia crestinismului penticostal in Romania, precum si in Statele Unite ale Americii. Pe de alta parte, aceasta carte nu se adreseaza strict credinciosilor penticostali, ci este dedicata tuturor crestinilor, fiind axata pe o problema existentiala, legata de manifestarea darurilor Duhului Sfant de-a lungul timpului si mai ales, in perioada pe care o traim. Nu in ultimul rand, in volumul de fata gasim articole si ganduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani in ultimii ani.

Daca iti iei ca aliat, Iubirea

Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merita amintite urmatoarele cuvinte: „Dormim, in timp ce umbra crucii se lungeste pe pamant, odata cu asfintitul acestui secol. Dormim. Cine si cum o sa ne trezeasca, oare?” In acest fel, Petru Lascau deplange starea de toropeala care domneste in biserici, un somn paralizant, in ciuda binecuvantarilor si a luminii revarsate de la Dumnezeu prin Sfanta Scriptura si darurile spirituale. Este inexplicabil faptul ca in pofida binecuvantrilor prezente si a confortului de care beneficiem in raport cu alte timpuri, raspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atat de departe de ceea ce ar trebui sa fie. ?i pe buna dreptate, autorul se intreaba ce este de facut si „oare ce ne va smulge confortului si tihnei noaste doctrinare? O noua doctrina, o criza, o suferinta, o persecutie? Nu stiu, probabil ca toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu stie, noi insa avem nevoie de trezire.”

Raspunsul ne este dat la finalul articolului. „In lupta noastra cu noaptea si somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care vegheaza in asteptare e dragostea. Ea scruteaza mereu orizontul, intr-o continua asteptare. Iar asteptarea este freamat si nesomn, este dor si pregatire.” Solutia pe care o propune prin urmare, Petru Lascau, este de a uni dorul reintalnirii cu Hristos cu pregatirea, in vederea intrarii in Imparatia cea vesnica, totul motivat de iubirea pe care ar trebui sa o avem fata de Mantuitorul nostru.

Este extraordinar modul in care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingand marile teme crestine si intalnindu-se astfel, cu framantarile, problemele si incertitudinile tuturor celor care Il cauta pe Hristos, indiferent de biserica de care apartin. Mergand pe aceeasi linie, un articol cutremurator din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au disparut darurile Duhului Sfant”. Parcurgand evolutia istorica a pozitiei bisericii vizavi de doctrina disparitiei darurilor duhovnicesti, se constata cum oameni mari din istoria crestinismului au influentat intr-un mod nefericit conceptia vremii asupra prezentei darurilor Duhului Sfant, pana acolo incat au interzis manifestarea lor in biserica.

Fara indoiala ca Augustin de Hipo „in loc sa caute motivele disparitiei darurilor duhovnicesti din biserica in starea morala a epocii sale, a emis ipoteza ca ele ar lipsi pentru ca Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. In acest mod, prezenta Duhului Sfant este data la o parte din biserica, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atat mai trist, cu cat chiar si teologii protestanti formuleaza pozitii asemanatoare. Analizand argumentele doctrinei inexistentei darurilor spirituale, suntem surprinsi de diferitele rationamente care au insotit interdictia manifestarii lor chiar de catre slujitorii bisericesti, in ciuda a ceea ce sta scris in Biblie. ?i legand acest articol de tema volumului, ne putem intreba daca nu cumva o cauza principala a somnului care a cuprins crestinismul nu se afla tocmai in respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea sa ni le ofere.

Cardinalul si poetul taran

Daca insa, cineva s-ar fi asteptat ca volumul „Lupta cu somnul” sa fie o apologetica a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se inseala. Fiindca in articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascau demonstreaza o reala apreciere fata de o personalitate care s-a stins din viata, din sanul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordeaza subiectul mortii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolica a orasului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, invatam despre viata exemplara pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascau spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit ca se poate muri frumos. Ca puterea si inaltimile unei slujbe atat de mari nu pot corupe un suflet sincer si pastrat mereu curat, spalat de sangele jertfirii divine si de lacrima rugaciunii. Ea a dovedit ca se poate birui spaima mortii prin credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. In fata mortii, nu mai suntem catolici sau protestanti si nici macar cardinali sau mireni. Suntem numai mantuiti sau nemantuiti. Suntem numai cu Christos sau fara El. Cardinalul era cu Christos.”

Un alt articol care merita mentionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducatorul miscarii Oastea Domnului din Romania. Traian Dorz, fiu de taran din Livada Beiusului, a demonstrat de-a lungul vietii o consacrare de exceptie, manifestata prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna in muzica sufletului nostru, prin cantarile Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor crestin pe care l-a cunoscut vreodata, tara noastra… Minunea este cu atat mai mare cu cat din cei 75 de ani ai sai, 17 i-a petrecut in inchisori si lagare de munca fortata.”

Nu putem sa nu fim de acord cu Petru Lascau cand spune: „Cel mai mare poet taran, cum l-a numit unul dntre poetii romani contemporani, s-a plamadit ca om si mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, in fosnetul padurilor de fagi, in unduirea holdelor de grau, in sudoarea nobila a taranului. Citindu-i poezia, meditatia, uneori, de profunde patrunderi filozofice, nu poti sa nu simti mirosul fanului de curand cosit. Nu poti sa nu auzi ciocarlia si cantecul voios al seceratorului.” In cuvinte patrunse de impreuna simtire crestina, Petru Lascau realizeaza astfel, o prezentare vie si sensibila a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de exceptie, care scria: „Isus, Isus noi te-astepam/ Cum crinii asteapta roua./ Privind spre ceruri Te chemam/ Cu mainile-amandoua.” La finalul acestui articol, Petru Lascau nu poate sa nu afirme: „Analizandu-i opera, nu-ti vine sa crezi ca este posibil ca intr-o viata atat de scurta si atat de zbuciumata, un om fara o educatie deosebita sa scrie atat de mult si atat de bine.” Iata un exemplu de crestin care a reusit sa invinga somnul epocii sale.

Un alt articol care ar merita mentionat este „Cruciada in Romania”, inspirat din experienta calatoriei misionare pe care Petru Lascau impreuna cu formatia „Elim”, din biserica pe care o pastorea, la Chicago, au facut-o in 1992. In cuvinte simple si facand, asa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii in Romania. Cu aceasta ocazie, autorul si grupul „Elim” au ocazia sa revada locuri dragi din cuprinsul tarii, trecand prin bisericile penticostale din patria mama. O concluzie interesanta pe care autorul o formuleaza este ca „Romania isi construieste azi, bisericile. Pretutindeni in tara se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucreaza, singurele ce au fonduri sunt constructiile bisericesti.” Cat de adevarate erau aceste cuvinte in 1992, cand a fost scris aricolul si cat de mult am vrea sa ramana valabile si astazi, in anul 2009. La final, autorul spune: “Pot afirma cu incredere, la sfarsitul acestei prezentari, ca pretutindeni, romanii au ramas ospitalieri, in ciuda saraciei si a preturilor astronomice. Crestinul a ramas acelasi om de bine, dornic de partasie frateasca, dornic de Dumnezeu.”

Astazi S-a nascut Christos

Pentru cei interesati, volumul „Lupta cu somnul” ofera multe alte surpize placute, inclusiv un articol despre Bill Clinton si afacerea Levinsky, despre modernism si impactul sau asupra crestinismului, despre relatia dintre bisericile protestante si biserica ortodoxa romana, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidentiale in Statele Unite ale Americii si multe alte subiecte care se recomanda oricui doreste sa invinga in lupta cu somnul.

In incheierea acestui volum, nu putem sa nu ne oprim asupra articolului „Zapezile de altadata”, scris de Rodica Lascau, articol care adauga ultimele doua file la experienta luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Craciunului si al acelor timpuri cand spune ea – „simteam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. ?i noi eram prunci, si El venise in primul rand, la noi, in lumea bucuriei noastre copilaresti, pentru ca noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascau exprima la sfarsit, o idee calauzitoare in lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curand nascut? Crescuse cum si noi crescuseram. L-am cautat la iesle si ieslea era goala si pustie. Am alergat la casa dulgherului si nu era acolo. Tarziu, pe colina sinistra din marginea orasului, am gasit o cruce. Am urcat dealul si am plans la poalele ei, cand ni s-a spus ca murise in locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, ca El, Pruncul, Se intrupase in fiecare dintre noi, din lacrimile pocaintei si ale regasirii. Vedem de atunci, acele albastre tarmuri, cu ochii Lui…, sperand in cuvintele Lui si traim deja, in lumea Lui, a Pruncului ce a adus buna-invoire intre cer si pamant, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, in lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci cand Christos Se intrupeaza in fiecare din noi prin „lacrimile pocaintei si ale regasirii”.

Prin urmare, somnul este consecinta logica a despartirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate in intuneric spiritual si departe de Imparatia Cereasca a Luminii. Somnul se exprima printr-un modernism desantat, printr-o religiozitate lipsita de Christos, prin manifestarea patimilor si a desfraului de orice fel, prin media care prezinta pacatul in multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne sta la indemana, atunci cand prin lacrimile pocaintei „ne apropiem de Christos si cand „asteptarea devine freamat si nesomn, devine dor si pregatire”.

"Semnatura iubirii" de Petru Lascau Cand marea dragoste a lui Dumnezeu ia forma de versuri crestine

semnatura.iubirii

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar ca:/ VA IUBESC!”

Petru Lascau este un poet al fiorului religios. Versurile sale sunt incarcate de spiritualitate si denota o credinta profunda. Lirismul lui Petru Lascau are ca element definitoriu iubirea – fata de Dumnezeu, in primul rand, apoi fata de aproapele si de pamantul natal. „Un mare poet se ridica din Ardealul rastignit de istorie inca odata prin acest fecior de tarani cat muntii, biciuit de flacarile teologiei si de pucioasa unor ani amirosind a blestem si ura si apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls si azvarlit ca pe un Iona in pantecul chitului exilului pustiitor. Vorbeste o constiinta siroind pe crucea veacului in ranele Mielului rastignit de la inceputul lumii pentru izbavirea neamurilor si a fiecaruia dintre noi,”, spunea despre Petru Lascau, poetul Ioan Alexandru.

Volumul „Semnatura iubirii” include versuri grupate in „Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, „Portrete”, etc. Stabilit in SUA de peste doua decenii, Petru Lascau locuieste in prezent, in Phoenix, AZ. Drumul sau pe pamantul fagaduintei incepe mai intai in suflet si in minte: “Cer pasaport de-a emigra/Intr-o tara unde se poate visa.” („Cerere”) Ajuns intr-o astfel de tara, autorul traieste in continuare, acelasi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gara/ in toamna tarzie/ in care opresc trenuri/ si pleaca/ din care nimeni,/ vreodata,/ nu urca,/ nici coboara.” („Asteptare”) De fapt, conditia poetului este aceea de exilat, izolat intr-o lume secularizata, de pamantean care stie ca singura certitudine ramane cerul. „Te-astept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasa/ Din tari necunoscute si ostile.” („Te astept”) Cautator de absolut, om al credintei, cu o aspiratie perpetua spre eternitate, Petru Lascau crede in idealul religios. „Un cort/ nu lasa urme/ decat in constiinta/ dar si acolo/ numai daca alaturi de el/ din pietre nepangarite/ de dalta si ciocan/ se ridica altarul.” („Avraam”) Continue reading “"Semnatura iubirii" de Petru Lascau Cand marea dragoste a lui Dumnezeu ia forma de versuri crestine”