Cazul Bodnariu pe masa Guvernului și al Președintelui României

2marți, 12 ianuarie 2016

† Uniunea Baptistă din România cere implicarea preşedintelui Iohannis în rezolvarea cazului BodnariusiglaUBR-294x300

Domnului Klaus Werner IOHANNIS – Preşedintele României

Stimate domnule Președinte Klaus Werner IOHANNIS,

În numele credincioşilor creştini baptişti din România, dorim ca Dumnezeu să vă aducă în anul care ne stă înainte bucurie, speranţă şi împlinire în slujirea pe care o faceţi pentru ţara noastră. Continue reading “Cazul Bodnariu pe masa Guvernului și al Președintelui României”

Adevărul.ro-TIMIȘOARA: „Mi-au spus că e jenant să-mi ţin fetiţa în braţe şi să o pup. Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”

646x404Norvegia a mai nenorocit o familie  de români, creștini ortodocși!

[BISERICA ORTODOXA –  TREZIȚI-VĂ, CE MAI AȘTEPTAȚI !?]

Autor:  Dani Dancea

Cazul familiei Bodnariu, rămasă fără cei cinci copii luaţi de autorităţile norvegiene, a declanşat un val de susţinere fără precedent. Reacţia miilor de oameni care s-au solidarizat cu familia Bodnariu le-a dat curaj şi altor români din Norvegia, care trec, prin acelaşi coşmar. Dumitru şi Mihaela Nan, o familie de credincioşi ortodocşi, originară din Maramureş, a rămas fără doi copii. MAE confirmă cazul. Continue reading “Adevărul.ro-TIMIȘOARA: „Mi-au spus că e jenant să-mi ţin fetiţa în braţe şi să o pup. Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el””

Cazul Bodnariu explicat de George Alexander, director de grădiniță în Oslo

george-alexander-231x300La solicitarea Asociației românilor din Norvegia, prin presedintele său, domnul Emanuel Sorin Cioacă, am fost rugat să explic cazul Bodnariu din punctul de vedere al legislației norvegiene.

În calitate de cetățean român-norvegian care lucrează de peste 20 de ani ca director-general în diferite scoli si grădinițe din Oslo, am colaborat îndeaproape cu Barnevernet (Protecția Copilului) din Norvegia deoarece această colaborare constituie una din atribuțiile mele de serviciu. Continue reading “Cazul Bodnariu explicat de George Alexander, director de grădiniță în Oslo”

NAȘUL.TV: CAZUL BODNARIU – Norvegia consideră alăptatul un “abuz religios”!

norway-return-the-children-to-bodnariu-familyby Radu Moraru

Tragedia familiei Bodnariu din Norvegia depășește orice limita a absurdului. Un stat prosper și democratic răpește 5 copii din sînul familiei pe un motiv cusut cu ață albă: abuz religios al părinților față de proprii copii! Continue reading “NAȘUL.TV: CAZUL BODNARIU – Norvegia consideră alăptatul un “abuz religios”!”

Samy Tuțac – Mai bine să fiu “subiectiv” apărând o familie cu inima frântă de sistem…

Familia Bodnariu www.rodiagnusdei.wordpress.comDecât să fiu “obiectiv” apărând sistemul fără inimă…

 

Citind diverse articole sau comentarii despre drama familiei Bodnariu, mi-am adus aminte de cuvintele pastorului protestant Martin Niemöller, un activist care s-a opus nazismului. Vorbind despre acțiunile naziștilor asupra diferitelor segmente ale societății, pastorul a spus: Continue reading “Samy Tuțac – Mai bine să fiu “subiectiv” apărând o familie cu inima frântă de sistem…”

Dovezi, dovezi, dovezi (șocante, despre Barnevernet)-Afaceri cu suflete de copii

5a8be42e-936e-4585-abc9-4a967d0e07abPentru că această postare a fost preluată de mai multe bloguri mai vizibile ca al meu, și pentru că unele informații de aici au fost răstălmăcite, țin să precizez:

SE ZVONEȘTE numai despre suma de 120.000 de euro pentru un copil, că ar fi bugetul Barnevernet pentru un copil pe an. Nu este o informație sigură, ci un zvon și așa am scris în articol mai jos. Din această sumă probabil o parte ajunge la membrul  Barnevernet care administrează fondul, se pare că există un interes direct de a lua copii cât mai mulți. Continue reading “Dovezi, dovezi, dovezi (șocante, despre Barnevernet)-Afaceri cu suflete de copii”

Norvegia e o țară bogată material, dar cea mai săracă spiritual din Europa

 width=

Norvegia primul stat ateu neo-marxist. Molohul care confiscă copiii creștinilor.

by Ionuț Țene

La începutul anilor 2000 am avut privilegiul de a urma un curs de administrație și despre modelul de societate nordică în Danemarca, inclusiv cu excursii de cercetare la instituții și intreprinderi din foste țări vikinge. Continue reading “Norvegia e o țară bogată material, dar cea mai săracă spiritual din Europa”

Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.

marius-si-ruth-bodnariu Statul neo-marxisat le-a luat copiii pentru că credeau în Dumnezeu.

Norvegia este primul stat în care ateismul şi comunismul e politică de stat. La Oslo, capitala Norvegiei, Dumnezeu este izgonit din societate de activiştii politici socialişti.

Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, care a locuit în România până în urmă cu 10 ani, locuind în prezent în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia. Fratele lui Marius Bodnariu, care locuieşte în România, a relatat cazul susţinând că din primele date acţiunea ar avea la bază chestiuni de ordin religios. Continue reading “Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.”

NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!

marius-si-ruth-bodnariuUpdate 1:  DE LA FAMILIA BODNARIU: ULTIMELE ȘTIRI

by Cristian Ionescu, Chicago

 

Cu inima strânsă am aflat acum două zile despre cazul Bodnariu din Norvegia (una din surorile fratelui Marius este membră a bisericii noastre).

Este o situație disperată, un caz devenit tipic în lumea occidentală.  Apreciem forurile virtuale care popularizează și mobilizează la rugăciune pentru această familie!

Iată câteva detalii primite de puțin timp din partea familiei:

Ieri am reușit în cele din urmă să vorbesc mai mult cu Marius și să înțeleg mai bine situația în care sunt. Continue reading “NORVEGIA: Opresiunea statului față de o familie creștină de români cu cinci copii, despărțindu-i de părinți!”

A călătorit în toată lumea, dar cel mai mult i-a plăcut în România: ”Transilvania, munţii şi Dracula vă vor ului”

img-material-2

România se află pe primul loc într-un clasament al celor 12 ţări pe care toată lumea ar trebui să le viziteze la un moment dat în viaţă, topul fiind alcătuit de norvegianul Gunnar Garfors, care a călătorit în toate statele din lume până să împlinească 37 de ani.

Gunnar Garfors, în prezent în vârstă de 40 de ani, a vizitat 198 de ţări ale lumii înainte să împlinească 37 de ani, potrivit site-ului american Business Insider. Continue reading “A călătorit în toată lumea, dar cel mai mult i-a plăcut în România: ”Transilvania, munţii şi Dracula vă vor ului””

Cine au fost complicii lui Adam Peter Lanza, ucigasul din Newtown?

 call-of-dutyDan Bercian

 

…..Scriam în urma cu exact un an de zile un articol în care vorbeam despre faptul ca în SUA se întâmpla lucruri iesite din comun, lucruri care nu ar trebui sa se întâmple într-o tara care înca se declara a fi crestina. ….Spuneam atunci ca înainte de sarbatoarea de Craciun a anului 2011 s-au vândut în SUA circa 500.000 de arme de foc! Acesta a fost probabil cel mai apreciat cadou de Craciun.
…..Azi, înainte de Craciunul anului 2012, iata ca o stire, care a produs consternare si durere, face înconjurul lumii: un tânar din SUA, de 20 de ani, si-a împuscat mama apoi a intrat într-o scoala si a mai ucis înca douazeci si cinci de persoane, sase adulti si douazeci de copii în total, dupa care s-a sinucis. …..Acesta a fost “cadoul” lui de Craciun pentru SUA.
…..Doar un singur caz de felul acesta l-a depasit în dramatism si durere în istoria Americii, atunci când vorbim despre atacurile armate în scoli din SUA. Este vorba despre atacul comis în anul 2007 în Virginia, atac soldat cu 32 de morti.
…..Evident ca toata lumea se arata a fi consternata. Presedintele SUA a iesit în public si a facut declaratii. Toti vor ca astfel de atacuri sa înceteze dar ele se înmultesc de la an la an, devenind deja ceva obisnuit.
…..Se propun tot felul de solutii si fiecare îsi da cu parerea de ce s-a întâmplat asa si ce ar trebui facut ca sa nu se mai întâmple pe viitor.
…..Fiind vorba despre arme de foc unii propun sa se restrictioneze vânzarea acestora în SUA, apreciind ca în felul acesta se vor reduce numarul de evenimente nefericite ca si cel despre care vorbim azi. Dar este greu de crezut ca se va întâmpla asa ceva în aceasta tara, deoarece Constitutia garanteaza dreptul la port arma. Se pare ca si interesul producatorilor de arme îsi va spune cuvântul, vânzarea de arme fiind o afacere profitabila în SUA. Dar, si daca va fi asa, nu aceasta este solutia pentru rezolvarea problemei. …..Nu se va rezolva absolut nimic daca anumite arme vor fi interzise de la comercializare, pentru ca nimeni nu îsi imagineaza ca în SUA se va interzice comercializarea oricarei arme de foc. Cine va dori o arma ca sa poata ucide o va avea, va gasi modalitati pentru a o procura.
…..Problema, problemele sunt în alta parte.
…..Barack Obama s-a aratat a fi consternat de ce s-a întâmplat în Newtown în urma cu câteva zile, poate a varsat si câteva lacrimi. Dar nu ar fi trebuit sa fie surprins. Are si el o contributie la crima care s-a produs. De când a devenit presedinte face tot ce poate ca sa distruga familia traditionala, asa cum a lasat-o Dumnezeu.
…..Adam Peter Lanza, tânarul de 20 de ani care a comis oribila crima în Newtown, era un copil fara tata, parintii lui fiind divortati. Asa ca s-a retras în el si si-a construit propriul lui univers, refugiindu-se în televizor si jocuri pe calculator. El locuia la subsolul casei lor si cei ce au avut acces la acel subsol spun ca peretii camerei lui erau tapetati cu postere cu toate tipurile de armament militar american. Armele pe care le-a folosit când a comis crimele care au înfiorat din nou America sunt arme folosite si în jocul “Call of Duty”, joc pe calculator foarte violent si care era o pasiune a lui Adam, alaturi de alte jocuri pe calculator în care violenta este numitorul comun. Interesant de stiut este si faptul ca jocul pe calculator “Call of Duty” era o pasiune si pentru Anders Breivik, autorul masacrului din Norvegia, din anul 2011, atac în care au fost ucise 77 de persoane, dar si al altui criminal, Mohamed Merah, un fan al organizatiei teroriste Al-Qaeda, implicat în atacul armat din Toulouse (Franta), atac în care sapte persoane si-au pierdut viata.
…..Mama lui Adam, posibil sa fi fost si ea traumatizata prin divort, nu a fost capabila sa îl creasca pe Adam asa cum ar fi trebuit, dimpotriva. Ea a fost cea care l-a initiat pe fiul ei în folosirea armelor de foc pe care le cumparase si pe care apoi Adam le-a folosit când a comis acel atac armat care a dus la moartea a 26 de oameni. Daca Adam ar fi avut un tata probabil ca lucrurile ar fi stat altfel.
De ce este vinovat si presedintele tarii? Pentru ca, prin atitudinile lui si sprijinul pe care îl acorda minoritatilor sexuale (lesbiene, homosexuali, transexuali, etc) Barack Obama nu face altceva decât sa distruga familia. Si o familie distrusa este o prada usoara pentru influenta diavolului.
…..Cunosc o familie de români plecati în SUA cu multi ani în urma. Evident ca au divortat, un lucru obisnuit în America tuturor posibilitatilor. Cel mai mic dintre copii lor a ajuns sa fie neglijat si crescut cu televizorul, nimeni nu a mai avut timp de el. Astazi, cred ca are peste treizeci de ani, este un handicapat. Nu se descurca singur, nu poate lucra, nu vrea sa socializeze, nu se simte bine în compania altor oameni, televizorul este viata lui si lumea virtuala în care s-a obisnuit sa traiasca. Este un caz ”fericit” pentru ca înca nu a omorât pe nimeni, dar este nenorocit.
…..O spun din nou si o voi repeta atât timp cât voi putea: îndepartarea Americii de Dumnezeu este cauza tuturor nenorocirilor ei.
…..În anii 1962-1963 în SUA s-a dat o lege prin care se interzicea ca în scolile publice sa se mai practice rugaciunea. Prin urmare L-au scos pe Dumnezeu din scoli si le-au interzis copiilor lor sa se mai roage. De atunci încoace au facut tot ce le-a stat în putinta pentru a-L îndeparta pe Dumnezeu din natiune. În numele tolerantei au îngaduit lucruri care L-au întristat pe Dumnezeu si care L-au facut sa-si întoarca fata de la aceasta natiune. Ceea ce face azi Barack Obama nu este decât un vârf al pacatelor, pentru ca degradarea a început cu multe zeci de ani în urma.
…..În istoria poporului lui Dumnezeu avem o lista cu împaratii care au domnit peste aceasta natiune. Biblia consemneaza în legatura cu fiecare dintre ei fie ca “a facut ce este placut înaintea Domnului” fie ca “a facut ce este rau înaintea Domnului”. Un împarat care a facut ce este bine înaintea Domnului a fost împaratul Asa (1 Împarati 15). Unul dintre lucrurile bune pe care le-a facut si pentru care a primit aprecierea Domnului a fost ca “a scos din tara pe sodomiti, si a îndepartat toti idolii pe care-i facusera parintii lui” (1 Împarati 15:12). De fapt el nu a facut altceva decât sa asculte de porunca data lui de Dumnezeu în multe locuri din Scriptura. Levitic 20 cu 13 este doar unul dintre ele: “Daca un om se culca cu un om cum se culca cineva cu o femeie, amândoi au facut un lucru scârbos; sa fie pedepsiti cu moartea, sângele lor sa cada asupra lor.”
…..Daca azi ar trebui Dumnezeu sa confirme despre un împarat sau altul probabil ca nu prea ar fi conducatori despre care sa poata spune ca fac ce este bine înaintea lui Dumnezeu. Am zice ca traim vremuri moderne si ca lucrurile s-au schimbat. Nu este adevarat, inimile oamenilor s-au schimbat în sensul ca astazi, mai mult ca oricând, iubesc pacatul, îl beau ca apa. Prin urmare îsi aleg conducatori dupa poftele lor, care sa îi sprijineasca în dorinta lor de a pacatui.
…..Nici România nu sta cu mult mai bine în aceasta privinta. Poate ca nu am ajuns ca Sodoma si Gomora, adica ca si America, dar deja ne-am înscris pe orbita, suntem pe acelasi drum, cu concursul mai marilor nostri, evident, dar si al bisericii majoritare care nu mai protesteaza si tace în fata atacului furibund care se duce pe toate caile pentru a distruge singurul lucru bun care i-a mai ramas acestui popor român: credinta în Dumnezeu sau macar bunul simt. Putem spune ca deja bun simt nu mai exista iar credinta în Dumnezeu este doar o poveste veche spusa de bunici care de mult nu mai sunt printre noi. Si în România se înmultesc îngrijorator de mult cazurile de divort, si în România deja a devenit o normalitate relatia de curvie, chiar daca i-am dat un nume mai putin scandalos de “parteneriat civil”.
…..Despre orasul Newtown din Connecticut, locul în care a fost comis ultimul masacru în SUA se spunea ca este unul dintre cele mai sigure locuri în care sa-si cresti copiii. Oare nu vrea Dumnezeu sa spuna ceva? Ca nici un loc nu este sigur daca El îsi trage mâna si nu mai acorda sprijin? Daca atacul ar fi avut loc într-un oras sau un cartier rau famate am fi spus ca nu este o mare surpriza si ca acolo se pot întâmpla astfel de lucruri. Eu cred ca America nu mai este în siguranta nicaieri, oricât s-ar baza pe una sau pe alta, asa cum nimeni nu este în siguranta atunci când se ridica împotriva lui Dumnezeu. Când încalci legile lui Dumnezeu suporti consecintele, n-ai cum sa fii în siguranta.
…..SUA are în mijlocul ei un altar mare si puternic la care se închina în fiecare zi. Nu bisericile sunt locurile unde americanii se închina ci Hollywood-ul. Sunt deja zeci de ani în care, prin intermediul filmelor, se promoveaza o cultura a desfrâului si imoralitatii, a violentei. Copiii acestei tari cresc în acest mediu si nu au cum sa fie altfel decât mediul în care cresc. Sigur, deja nici românii nu cresc mai bine. Pentru ca SUA exporta pacatul peste tot în lume, chiar si în România.
…..Adaugati la aceasta jocurile pe calculator cu toata violenta din ele, televiziunea si Internetul si veti putea foarte bine sa-l întelegeti pe Adam Lanza care si-a omorât mama si înca alti douazecisicinci de oameni. Adam nu a facut decât ceea ce societatea l-a învatat sa faca! Presedintele lui si parintii lui nu sunt mai putin vinovati.
…..Cine si-ar fi putut imagina vreodata ca în România, la ora de limba româna, la compunere, copiilor din clasele mici sa li se dea un început de poveste horror (de groaza) si apoi sa li se ceara sa continue povestea, fiecare dupa imaginatia lui?… Este strigator la cer! Învatatorii copiilor vostri va învata copiii cum sa omoare, sa decapiteze, sa bea sânge, sa umble noaptea prin morminte si alte lucruri “nevinovate” de felul acesta! si apoi ne miram ca violenta creste si copii o iau razna. Dar este normal sa fie asa. Ar trebui sa ne miram ca nu este mai rau!
…..Culegem ceea ce semanam.
…..Am citit în aceste zile biografia unui om al lui Dumnezeu. Mama lui era foarte credincioasa. Când l-a nascut, acasa, si-a pus mâinile peste el si s-a rugat asa: “Doamne, fa din copilul aceasta un predicator, sau nu-l lasa sa traiasca”. Apoi l-a înfasurat într-un pled si a plecat cu el la o strângere de rugaciune. Copilul avea doar doua ore si se afla la prima lui partasie cu sfintii lui Dumnezeu. Acest copil, la vârsta de 15 ani deja predica Evanghelia pe strada, expunându-se batjocurii oamenilor. A mers apoi sute de kilometri pe jos predicând Evanghelia din sat în sat, din localitate în localitate, strabatând tara în lung si-n lat. A predicat întreaga lui viata, pâna când a trecut la Domnul, la vârsta de 87 de ani.
…..Desi a trait o mare parte din viata în SUA nu avea preocupari ciudate. Nu colectiona arme si nu era un pericol social. Dimpotriva, facea tot ce putea pentru a salva oameni. A trait o viata întreaga pentru a face bine oamenilor. Iubea oamenii nu-i ura. Azi astfel de oameni sunt considerati în SUA nebuni si fanatici religiosi. În curând vor fi amendati sau pusi în închisoare pentru “nebunia” lor.
…..Acum comparati aceasta cu felul în care mama lui Adam a procedat. Ea a fost cea care i-a cumparat fiului ei trei arme de foc, dintre care o arma semi-automata, si l-a initiat în folosirea acestora. În ultimele sase luni au fost des la un poligon de tir pentru ca ea dorea ca fiul ei sa devina mai responsabil. Rezultatele la care s-a ajuns arata cât de responsabil a devenit.
…..O mama cu adevarat credinciosa creste copii pentru Împaratia lui Dumnezeu în primul rând dar si pentru binele societatii. Un om predat cu totul lui Dumnezeu nu va face decât bine, asa cum a facut Cel pe care Îl urmeaza, Domnul Isus Hristos. O mama care îsi initiaza copilul în arme de foc si în jocuri pe calculator face din el un criminal.
…..Dar nu trebuie sa îl initiezi în folosirea armelor de foc ca sa-l nenorocesti. Îti poti nenoroci copilul în multe feluri. Cei mai multi azi sunt nenorociti prin faptul ca parintii lor îi lasa sa traiasca în pacat, ba chiar le creeaza conditii sa traiasca în pacat. O sa va dau doua cazuri pe care le cunosc personal.
…..Un tânar din Zalau are o relatie cu o fata de pe la vîrsta de 13 ani. Parintii fetei l-au încurajat la aceasta relatie si, pe la vârsta de 17-18 ani, tânarul s-a mutat acasa la parintii fetei. Asa traiesc si azi, evident ca nu sunt casatoriti.
…..Un alt caz. O mama credincioasa are un baiat, aflat al vârsta adolescentei, care are o prietena. Între mama si baiat a izbucnit un conflict puternic deoarece baaitul vrea sao aduca acasa pe prietena lui si sa traiasca împreuna asa cum traieste un sot cu sotia lui, iar mama credincioasa nu este de acord cu acest lucru. Nu este usor pentru mama dar ea a hotarât sa ramâna tare în hotarârea de a nu tolera pacatul în casa ei. Mai greu i-a fost atunci când alti credinciosi i-au spus ca nu face bine ce face, ca asa s-ar putea sa îsi piarda copilul, ca ei nu asa procedeaza.
…..Mirarea mea a fost o vreme, acum nu ma mai mir, sa vad ca unii dintre cei ce se numesc crestini evanghelici nu mai au discernamânt si coloana vertebrala nici macar în lucruri care ar trebui sa le fie clare si simple, ca si curvia de exemplu.
…..Despre Adam Peter Lanza, cel ce a comis masacrul din Newtown, se spune ca era un geniu cu tulburari de personalitate. Da, poti fi geniu în ale raului. Putea fi însa un om al lui Dumnezeu daca avea o familie care sa-l îndrume pe calea adevarului, daca ar fi crescut într-un mediu sanatos. Ar fi putut salva oameni nu sa-i omoare cu sânge rece. Pentru ca atunci când un om daruit cu inteligenta nu o foloseste pentru a-L cinsti pe Dumnezeu o va folosi pentru a face rau. Cu cât mai multa inteligenta fara de Dumnezeu cu atât mai mare pericol. Tatal acestor oameni este diavolul, si el unul care îsi foloseste inteligenta pentru a distruge si a face rau, pentru a tulbura personalitatea altora, mai bine zis pentru a-i strica de cap. Noi oamenii suntem experti în a numi lucrurile în asa fel încât sa nu ofenseze, sa nu se simta nimeni rau. Despre cel a carui minte s-a stricat spunem ca are o “tulburare de personalitate”. …..Despre homosexual nu spunem ca pacatuieste ci ca are o “alta orientare sexuala”.
Solutia pentru a nu mai fi masacre prin scolile Americii nu este restrictionarea câtorva arme de foc ci readucerea lui Dumnezeu în aceste scoli si în societate. Un om care va vrea sa omoare îsi va gasi o arma, indiferent de restrictii, în cel mai rau caz pentru el va gasi un cutit. Ar parea absurd sa auzim ca un om politic a propus, ca masura pentru a stopa rata criminalitatii, interzicerea comercializarii si folosirii cutitelor de bucatarie, pentru ca unul cu mintea stricata a omorât folosind un astfel de cutit. Nu cutitul si nu pistolul sunt problema criminalitatii de azi ci mintea stricata si gândul pervertit.
…..Mântuitorul Isus Hristos a venit sa dea o inima noua si un gând (sau cuget) curat. Sa schimbe si sa transforme omul din interior. Spunea El ca în vechime s-a zis sa nu ucizi, si ca daca ucizi vei fi pedepsit de societate, dar nici macar sa nu te mânii pe semenul tau. Pe cel ce se mânie Dumnezeu îl si pune în categoria criminalilor si îl declara ucigas. Dupa Domnul Isus Hristos nu doar Adam Peter Lanza este ucigas ci si Barack Obama daca are ura pe cineva, si presedintele Basescu sau primul ministru Ponta care nici macar nu se sfiesc sa spuna cât de mult se urasc unul pe altul, si nu doar ei ci tot spectrul politic de care avem parte. Toti politicienii, fiecare om, indiferent de rang sau pozitie sociala, chiar religiosi care tin slujbe si înaintea carora oamenii se închina, daca au ura în inimile lor sunt declarati de Domnul Isus Hristos ca fiind ucigasi.
…..Statea de vorba Domnul Isus cu astfel de oameni religiosi, cei mai religiosi din vremea Lui, (gasim textul în Evanghelia lui Ioan, capitolul 8 ) si le spune lor, care aveau o parere foarte buna despre ei si care credeau ca sunt copiii lui Avraam, adica copii ai lui Dumnezeu, ca sunt copii ai diavolului, ucigasi! Ce surpriza! Ei nu omorâsera pe nimeni dar urau, erau plini de ura.
…..Dar Domnul Isus Hristos din ucigasi poate face copii ai cerului, îi transforma dupa chipul Lui si îi trimite apoi printre oameni ca sa faca bine oamenilor. Si cel mai mare bine este sa îi ajute sa devina copii ai lui Dumnezeu. Uitati-va la un criminal, la Saul din Tars, apostolul Pavel de mai târziu. Câta ura era în el! Nu putea sa faca atât de mult rau cât ar fi vrut! Dar i-a iesit în cale Isus Hristos si a avut loc acea convertire minunata. Dupa aceea era un alt om. Ura si dorinta de crima au disparut si a venit în loc iubirea. Pentru cei pe care odata vroia sa-i omoare acum era gata în orice clipa sa-si dea viata si sa le faca bine.
…..Aceasta a respins America. Aceasta respinge azi România. Aceasta respinge azi lumea întreaga. Adica pe Isus Hristos. Si acestea sunt rezultatele. Culegem ce semanam.
Sigur ca SUA nu doreste sa mai aiba astfel de evenimente nefericite, copii împuscati prin scoli. Dar oare va mai avea? Daca doar va da o lege împotriva armelor de foc nu va rezolva nimic. Daca, însa, se va întoarce la Dumnezeul pe care L-a parasit, cu pocainta, atunci va fi bine.

…..Rândurile de mai sus le-am scris în data de 18.12.2012. În ziua urmatoare, 19.12.2012, am gasit în presa urmatoarea stire: “Înca un macel în SUA. Patru morti într-un atac armat în Colorado”…

Sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/cine-au-fost-complicii-lui-adam-peter-lanza-ucigasul-din-newtown.html

Richard Wurmbrand

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

Michael Wurmbrand

Richard Wurmbrand a trait 91 de ani si este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa si 14 ani in inchisorile comuniste.

A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la incepeutul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi.

Familia Wurmbrand, iubita si respecata de multe personalitati romane ortodoxe, a reusit sa fuga prin intermediul unui domn Lungulescu, editorul sef al celui mai raspandit ziar roman, Universul. Parintii Sabinei, doua surori si un frate au pierit in lagarele naziste.

Isaac Feinstein, un misionar crestin evreu deosebit de eficient printre evreii romani, si cel care a jucat un rol important in convertirea sotilor Wurmbrand, a fost si el ucis de catre legionarii nazisti romani.

Viata cuplului in acea perioada este descrisa in cartea lui Richard Wurmbrand numita Hristos pe ulita evreiasca. In scurta perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi si tranzitia Romaniei spre comunism (1945-1947), Richard Wurmbrand a tiparit si organizat distribuirea ilegala a unui numar de un milion de evanghelii in limba rusa soldatilor rusi care ocupau Romania. A fost pastorul unei biserici compuse din 1000 de evrei convertiti la crestinism.

In februarie 1948, desi aflat sub protectia diplomatica a suedezilor, Richard Wurmbrand a fost rapit de pe strada de catre guvernul comunist si a disparut in reteaua de inchisori comuniste. In vederea unei judecati formale, el a fost intemnitat sub un nume secret, timp de trei ani, singur intr-o celula. Acolo, a fost torturat si ulterior condamnat la 25 de ani de inchisoare ca inamic al statului comunist. Procesul formal n-a avut loc niciodata, datorita faptului ca el a rezistat torturilor. El a petrecut 14 ani in temnitele comuniste, in doua etape: 1948-1956 si 1959-1964. Sotia sa, Sabina, a fost arestata si trimisa la munca silnica intre anii 1950-1953. Richard a reusit sa convinga cativa ofiteri securisti sa devina crestini.

In 1956, unul dintre acestia, domnul Sandu Franco, a obtinut in mod clandestin eliberarea sa din temnita, convingand unul din capii distrati ai Securitatii sa-si puna semnatura pe ordinul de eliberare. In 1964, crestinii luterani norvegieni impreuna cu crestinii evrei britanici au platit suma de 10.000 $ pentru rascumpararea sa si a familiei sale din Romania comunista. Doi dintre fratii sai, dar si Iser Harel, un fost cap al serviciilor secrete din Israel, au avut o substantiala contributie in eliberarea sotilor Wurmbrand. Cartile sale, Torturat pentru Hristos si Cu Dumnezeu in subteran, descriu unele din detaliile de mai sus. Evenimentele care i-au adus recunoastere mondiala in lumea occidentala n-au fost culese si publicate in nici o carte si, de aceea, sunt prezentate aici. Ele releva minunata imbinare a credintei sale cu curajul si perspicacitatea sa cu care a fost inzestrat.

Familia Wurmbrand a sosit in decembrie 1965 in Oslo, Norvegia, si, fiindca nu intelegeau norvegiana, au vizitat, in prima lor duminica, Biserica Luterana Americana. Impresionati de libertatea de inchinaciune la care au asistat, au plans tot timpul cat a tinut serviciul din biserica. Rev. Myrus Knutson, pastorul bisericii, profund impresionat de aceasta familie de refugiati, si-a deschis usa casei sale pentru a-i adaposti. In acelasi timp, acest pastor a verificat, prin ambasada SUA, veridicitatea relatarilor incredibile ale familiei Wurmbrand. “Demni de toata increderea!” a venit raspunsul. Ca urmare, Rev. Wurmbrand a fost invitat sa vorbeasca in fata membrilor bazei NATO adunati in cea mai mare capela din Oslo.

Pentru ca se puteau pune intrebari, capelanul, colonel Cassius Sturdy, l-a intrebat pe Pastorul Wurmbrand de ce occidentul nu ar trebui sa incerce sa coexiste impreuna cu comunismul.

Wurmbrand, intotdeauna dramatic in actiunile sale, s-a dat repede jos de pe podium, i-a smucit colonelului portofelul din buzunar si a zis: “Ti-am luat banii, banii tai sunt in buzunarul meu. Hai acum sa coexistam pasnic!” Apoi, a continuat, spunand:

N-ar fi o problema pentru comunism sa coexiste, acum, dupa ce a ocupat jumatate de glob. Adevarul este ca, dupa cum nu exista leac impotriva cancerului, nu exista nici o solutie impotriva comunismului. Si tot asa, dupa cum nu ne putem multumi cu ideia ca trebuie sa ne resemnam in fata cancerului, n-ar trebui sa ne resemnam si cu ideia ca acest comunism n-are leac.

Colonelul Sturdy s-a ridicat imediat in picioare si a zis:

Domnilor, Wurmbrand este omul care ne trebuie! Hai sa-l trimitem in America ca sa le sterpeleasca portofelele tuturor simpatizantilor de stanga si sa le deschida ochii.

S-a trecut de indata la colectarea unor fonduri si s-a stabilit un itinerariu pentru ca, peste o luna, Rev. Wurmbrand sa tina discursuri, in special in estul Statelor Unite.

Ajuns la New York, a constatat ca audienta era compusa din pacate numai din cativa militari adunati intr-o micuta capela. Dezamagit, Wurmbrand si-a programat biletul de plecare inapoi in Europa, considerand toata actiunea lipsita de orice succes. Inainte de a pleca insa, a fost invitat la Philadelphia, unde urma sa-si viziteze unicul prieten american pe care-l cunostea, un pastor evreu crestin. Acesta nu l-a incurajat de loc, in ceea ce privea ramanerea definitiva in SUA, considerandu-l mult prea in varsta si prea slabit pentru a fi in stare sa pastoreasca o biserica.

Nu vei fi in stare sa-ti castigi existenta”, au fost ultimele cuvinte ale prietenului sau. Richard l-a rugat sa-l plimbe putin prin centrul din Philadelphia si “s-a intamplat” ca tocmai atunci sa aiba loc acolo cea mai mare demonstratie impotriva razboiului din Vietnam, eveniment la care urma sa vorbeasca un pastor presbiterian, un partizan al miscarii de stanga. Oprindu-se sa asculte, din curiozitate, Wurmbrand, indignat de ceea ce se spunea s-a repezit in fata, a pus mana pe microfon si, de la inaltimea staturii lui de aproape doi metrii , a urlat cat il tineau puterile:

N-ai nici o idee ce inseamna comunismul! Uita-te la mine, eu sunt doctor in comunism. Ca pastor crestin, locul tau ar trebui sa fie alaturi de victimele comunismului si nu alaturi de calaii care-i tortureaza.

Cum poti fi doctor in comunism?” i s-a replicat sarcastic.

Uite diploma mea,” a raspuns Wurmbrand, si, desfacandu-si pana la brau camasa, le-a aratat tuturor cicatricele adanci de pe torace. Multimea a vuit uimita. A venit politia. L-au dat jos si l-au rugat politicos sa-si incheie camasa la loc.

Incidentul, desi petrecut foarte repede, a fost suficient pentru ca niste fotografi priceputi sa poata poza intamplarea dramatica si sa-l roage sa le dea niste interviuri.

A doua zi, toate ziarele importante din SUA aveau pe prima pagina imaginea pastorului care cu pieptul gol acoperit de cicatrice. A urmat o serie de interviuri si solicitari de discursuri. Wurmbrand si-a amanat plecarea si si-a mai prelungit sederea cu inca aproape doua luni in SUA. Din cauza solicitarilor, a urmat inca o prelungire de alte trei luni, timp in care a facut turnee si a tinut peste tot discursuri si conferinte.

Marturia sa din mai 1966, inaintea Subcomitetului de Securitate Interna a Senatului SUA, a devenit publicatia cea mai bine vanduta a Guvernului SUA pentru urmatorii trei ani. In noiembrie 1966, Richard, Sabina si Michael, care intre timp s-au stabilit in SUA, au inceput infiintarea misiunilor crestine pentru tarile comuniste. In 1990, misiunea a fost denumita Vocea Martirilor Inc., cu sediul in Bartlesville, O|., director general actual Tom White, o organizatie mondiala care are ca tinta ajutorarea crestinilor persecutati de catre regimurile comuniste si evanghelizarea simpatizantilor de stanga. O atentie deosebita este acordata, acum cand regimurile comuniste au cazut, tarilor musulmane. Misiunea are filiale in peste 35 de tari din lumea libera. Rev. Wurmbrand a calatorit in toata lumea si a dat numeroase intervieuri spectaculoase televizate. De exemplu, el a lasat-o pe Madeleine O’Hare, o ateista notorie, fara grai, atunci cand a intrebat-o, intr-un intervieu televizat in direct, daca cunoaste adresa vreunei societati de caritate ateiste, in timp ce lumea este plina de tot felul de societati caritabile religioase. Activitatea misiunii “Vocea Martirilor,” cat si discursurile reverendului Wurmbrand, au atras atentia lumii intregi asupra sortii triste si uitate a fratilor crestini de pe tot pamantul.

Mesajul lui Wurmbrand a fost intotdeauna: “Urati sistemul rau, dar iubiti pe cei ce persecuta si cautati sa-i convertiti la crestinism.” O credinta profunda, o minte ascutita si agerimea sa il prezinta pe Wurmbrand ca pe o persoana deosebit de placuta si calda. Principiul sau a fost: “Ajuta pe oricine si daruieste oricui iti cere.” Conducatori crestini din lumea intreaga au scris carti si au depus marturie despre el, numindu-l “martirul viu” si “Pavel al cortinei de fier.” Cateva din predicile sale au fost publicate in cartile “Predicile izolarii solitudinii” sau “Atingand inaltimile.”

Pana si dupa varsta de 85 de ani a continuat sa calatoreasca si sa tina discursuri. Dar in ultimii cinci ani a fost retinut la pat, datorita comotiilor numeroase si neuropatiilor de la picioare contractate in timpul inchisorilor, unde era nevoit sa stea mai mult in picioare si sa sufere de foame. A decedat in Torrance, CA, pe data de 17 februarie 2001, din pricina unei insuficiente respiratorii. Sotia sa, Sabina a decedat pe data de 11 august 2000. A ramas in urma fiul lor, Michael.

Sursa: Amintiri cu sfinti

Nota: Din alte surse, precum si din marturia aceluiasi Mihai Wurmbrand, se pare ca Richard Wurmbrand vorbea fluent 14 limbi.

Apostolul de dincolo de Cortina de Fier

O SCURTA BIOGRAFIE A TATALUI MEU (1909-2001)

 Michael Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND A TRAIT 91 DE ANI. Este autorul a 18 carti crestine de mare succes mondial, traduse in peste 70 de limbi, care descriu viata sa, inclusiv cei 14 ani petrecuti in inchisorile comuniste din Romania.

 A fost fiul cel mai mic din cei patru copii ai unei familii de evrei din Bucuresti, Romania. Intre anii 1913-1919, familia sa a locuit in Istambul, Turcia. Tatal, de profesie dentist, a decedat in 1919, in urma unei epidemii de gripa. Vaduva saraca s-a intors cu cei patru fii la Bucuresti.

 Richard, care devenise un tanar intelectual deosebit de dotat, cunoscator a patru limbi, a avut o tinerete furtunoasa, fiind activ politic ca extremist de stanga, si lucrand ca si agent de bursa. In acea perioada a cunoscut-o si s-a casatorit cu Sabina in 1936. In acelasi an, tanarul cuplu de evrei, a plecat intr-o vacanta prin muntii Romaniei. In acel timp l-a cunoscut pe un tamplar german, in zona Brasovului, care le-a pus in mana o Biblie.

 Acest om i-a implorat pe cei doi tineri intelectuali evrei, cu inalta educatie, sa citesca macar una din evanghelii, care nu era altceva decat o scurta biografie a celei mai imporante personalitati ale poporului evreu, Isus Hristos. Sabina si Richard, care s-au intalnit ulterior si cu alti crestini evrei, s-au convertit si au fost botezati. Ei au inceput sa frecventeze Misiunea Anglicana pentru evrei din Bucuresti, Romania. Mai tarziu, dupa incheierea unor studii, Richard, un orator carismatic, a fost ordinat intai ca si anglican, apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a fost reordinat ca si pastor luteran. Unicul fiu al celor doi, Michael, s-a nascut in 1939.

 Datorita faptului ca Romania a declarat razboi Angliei si celorlalte puteri occidentale, la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, pastorul englez anglican a trebuit sa paraseasca Romania. Rev. Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, plini de curaj si fara nici un resentiment, au continuat sa desfasoare o activitate misionara crestina ilegala, fara sa se gandeasca la bunurile pe care le aveau sau la familie. Au inceput sa scoata numerosi copii evrei din ghetto-uri, au predicat zilnic in nenumarate adaposturi si au ajuns sa fie arestati de mai multe ori pentru activitate religioasa interzisa intr-un stat aflat in stare de razboi. Cel putin o data, daca nu de mai multe ori, au fost gata sa fie condamnati la moarte de catre tribunalul militar, care nu avea nici un pic de rabdare sau intelegere pentru doi evrei deveniti crestini, impreuna cu alti evrei, si care desfasurau activitati religioase interzise, in timp ce Romania se afla in razboi. Continue reading “Apostolul de dincolo de Cortina de Fier”