Marina GLODICI – Despre prietenie

MarinaGlodici1Este un adevăr demonstrat că armonia în familii şi în societate este asigurată de relaţiile interumane de caliltate, respectiv, dragoste, prietenie, colaborare şi solidaritate. 

În general, prietenii sunt oglinda personalităţii tale, nu degeaba există proverbul românesc : “Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ţi spun cine eşti“. Prietenia este mai mult decât a spune că ştii de undeva pe cineva, mai mult decât un coleg pe care îl ştii din şcoală sau de la serviciu, mai mult decât un enoriaş dintre membrii unei biserici, pe care îl ştii de mai mulţi ani şi îl saluţi din amabilitate, dar cu care nu ai împărţit niciodată bucuriile şi necazurile. Dar, ce înseamnă prietenia? Prietenia este un sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două sau mai multe persoane, grupuri ori popoare.

Prietenia adevărată are ca sorginte: cunoaşterea, afinităţi comune, onestitatea, stabilitatea şi hotărârea şi în primul rând preţuirea, indiferent de situaţiile care apar în viaţă. De aceea se spune că : “Prietenul la nevoie se cunoaşte“. Cineva adăuga cu un surâs mai trist pe buze că atunci vezi cine îţi este prieten când ai vreun succes. Continue reading “Marina GLODICI – Despre prietenie”

Advertisements

Marina GLODICI – Despre oameni, animale şi politică

MarinaGlodici1Cu ani în urmă, când am citit primul articol despre câinii comunitari, că ar reprezenta o problemă atât locală cât şi naţioală, trebuie să mărturisesc că m-a amuzat. Totografia şi articolul respectiv mi-au stârnit un zâmbet plin de uimire, considerând că e un subiect cât se poate de bun pentru distragerea atenţiei de la lucrurile de bază ale activităţii politicienilor. Însă acum, acesta a devenit unul serios, deoarece socitetatea civilă se fărâmiţează în grupuri de pro şi contra eutanasierii, vaccinării (să ne poată muşca liniştiţi cu acte în regulă) şi a altor lucruri propuse de mai ştiu eu cine să le facă câinilor pentru a nu mai umbla pe străzi şi a nu fi un pericol public. Continue reading “Marina GLODICI – Despre oameni, animale şi politică”

Despre Sărbătoarea “Rusaliilor”

ziua-cincizecimiiMarina GLODICI

De curând, am sărbătorit cu toţii, sau aproape toţi creştinii, Sărbătorile Rusaliilor, adică a “Cincizecimii“. Puţini, însă, înţeleg cu adevărat semificaţia evenimentului şi asta din cauza confuziilor şi distragerilor zilnice ale vieţii.

În urmă cu peste două milenii, Domnul Isus Hristos a răscumpărat întreaga rasă umană de pe pământ prin Unica şi sacra jertfă de ispăşire a tuturor păcatelor foste, prezente şi viitoare ale omenirii. Fiind valabilă numai pentru cei care cred în ea. El a murit şi a înviat! Slavă Lui! După care fapt, S-a înălţat la cer, promiţându-le ucenicilor că le va trimite Duhul Sfânt sau, Mângâietorul, respectiv Duhul Adevărului. Şi asta s-a întâmplat la Rusalii.

În grădina Edenului, Duhul Sfânt a fost luat pentru “a nu mai locui pururea în om”, după ce primii oameni au încălcat Cuvântul Lui Dumnezeu prin neascultare. Potrivit lui Oswald Chambers, răscumpărarea prin jertfa lui Isus Hristos reprezintă Continue reading “Despre Sărbătoarea “Rusaliilor””

Despre căutări şi alegeri

Picture1     În general, fiecare avem o predilecţie bine conturată încă din primii ani ai vieţii.De când am împlinit şapte ani, am fost foarte preocupată de scopul vieţii noastre pe pământ. Percepeam, deja, răutatea şi mă revolta nedreptatea. Însă, mi-am dat seama, că nu pot elucida acest mister decât prin studiul aprofundat al lucrurilor. La cincisprezece ani, citeam cărţile marilor filozofi şi speram să găsesc acolo motivaţia pentru care trăim pe acest pământ plin de spini şi pălămizi, de chin şi nedreptate.  Spre marea mea deziluzie, filosofia m-a dus la fraza ei care începea şi după sute de pagini ajungea din nou la punctul de pornire…
.     Marele Pitagora, cunoscut nu numai ca matematician şi astronom, dar şi ca unul dintre filozofii greci care vroia să pună bazele unei frăţietăţi religioase filozofice dedicate reformării standardelor morale ale societăţii Continue reading » Armonia Magazine USA

IERTAREA CARE NE DĂ PACEA

Picture1De-alungul vieţii, cu toţii am avut şi avem o mare nevoie de a fi iertaţi pentru a ne împăca şi a menţine relaţiile sociale armonioase.

Atunci când greşim, chiar şi unii faţă de alţii, greşim în primul rând faţă de providenţă ale cărei legi ne condamnă în mod clar şi obiectiv. A ne cere iertare în primul rând de la Dumnezeu şi a regreta faptele din trecut, respectiv pocăinţa este o condiţie esenţială pentru a primi iertarea prin jertfa Domnului Isus care a executat  pedeapsa pentru păcatele noastre ale fiecăruia.  Aşadar, iertarea divină este mijlocul prin care ni se spală haina conştiinţei şi devenim curaţi. Aceasta este iertarea care ne dă pacea interioară, o pace care întrece orice logică omenească şi mai mult, nu mai depinde de împrejurările vieţii. Însă, pacea aceasta include şi iertarea faţă de semeni şi în special a duşmanilor de care nu ducem lipsă niciunul dintre noi.

Am întâlnit oameni care duc povara neiertării în ei şi se rănesc pe zi ce trece, nelăsând din orgoliul lor şi nevrând să accepte imperfecţiunile altora. Conflictele acestea unele sunt justificate, însă nu sunt benefice pentru pacea şi odihna noastră sufletească. Cât depinde de noi, trebuie să invăţăm să trăim în armonie cu toţi oamenii. Continue reading “IERTAREA CARE NE DĂ PACEA”

SCRIITOAREA MARINA GLODICI A LANSAT ROMANUL „AURUL NOBLETII”

George ROCA

Muzeul de Mineralogie Baia Mare a fost, recent, gazda unui eveniment monden si inedit care a marcat nasterea unui nou roman istoric. Este vorba despre lansarea celei de a noua carti semnate de scriitoarea baimareanca Marina Angela Glodici intitulata „Nobletea aurului”. Lucrarea a fost editata de Editura Univesitatii de Nord din Baia Mare si a vazut lumina tiparului la Tipografia Risoprint din Cluj Napoca.

Moderata de ing. Elisabeta Fodor, Seful Sectiei de Mineralogie a institutiei gazda, manifestarea s-a desfasurat în 7 octombrie, începând cu ora 13 si cu participarea unui public select format din muzeografi, studenti, elevi, profesori, scriitori, jurnalisti si iubitori de cultura. Într-o atmosfera de înalta tinuta, au vorbit despre carte Nicolae Scheianu, redactorul de carte, criticul literar Augustin Cozmuta, istoricul Lucica Pop, având în marea majoritate doar cuvinte de apreciere atât fata de noul roman cât si despre autoare.

Despre aceasta lucrare pot spune ca este un roman istoric, bine conturat, ce cuprinde revolutia pasoptista si o frumoasa poveste de dragoste ce s-a întâmplat în Cavnicul anilor aceia. Este ceva aparte fata de celelalte carti lansate de autoare care sunt biografice. Este o lucrare accesibila, usor de citit si profunda, promovând valorile umane si acel «aur» al nobletei care ar trebui exploatat si în ziua de azi. Cred ca romanul va avea succes si o felicit pe Marina Glodici pentru acesta frumoasa carte”, a subliniat Augustin Cozmuta.

Asa cum am mai spus si în prefata, romanul este o alta surpriza pe care ne-a facut-o Marina Glodici dupa ce ne-a învatat cu volumele de versuri care pot spune ca sunt de o mare valoare îndeosebi cele religioase. Romanul acesta este o poveste de dragoste romantioasa dintre un print englez si o nobila românca din Tara Lapusului. El subliniaza ca nobletea nu este numai casta, onorurile si averile ci, îndeosebi puritatea sufleteasca, dragostea de semeni, bunatatea fara conditionare, puterea de sacrificiu si de daruire înspre oameni. Este o carte frumoasa, accesibila si profunda si o recomand cu caldura tuturor”, a precizat Nicolae Scheianu.

Prin maniera sa accesibila si totusi riguroasa de prezentare a evenimentelor istorice, prin stilul narativ placut al desfasurarii destinului principal, autoarea trezeste în mod voit, curiozitatea de a cunoaste locuri si fapte din trecutul acestor locuri, de a descoperi “aurul nobletei” la generatiile de altadata. Recomand cu multa caldura aceasta carte. Ea nu trebuie sa va lipseasca din bilbioteca”, a spus istoricul Lucia Pop.

Printre cei care au fost la lansare s-a numarat si baimareanul Vasile Tatar care a completat în mod spontan sirul luarilor de cuvânt. „Eu personal sunt foarte placut surprins de aceasta carte care este singura scrisa despre Cavnic, orasul meu natal unde am absolvit liceul. Este foarte bine ca se promoveaza si zona aceea pitoreasca încarcata de istorie inclusiv cea a mineritului. La ora actuala, reprezentanti ai societatii civile sunt de parere ca ar trebui sa se redeschida mineritul, pentru a putea depasi criza economica. O felicit pe autoare si o asigur ca multi cavnicari îi vor ramânea recunoscatori pentru acest frunos roman care cu siguranta va atrage multi turisti în judetul nostru”, a opinat Vasile Tatar.

Multumind pentru participare, Marina Glodici a tinut sa precizeze cât de important este sa avem un sistem de valori adecvat pentru a putea contura caractere care sa genereze relatii sociale armonioase ce stau la baza colaborarii si a progresului general. În încheiere, cei prezenti au fost invitati sa admire superba colectie de flori de mina a Muzeului de Mineralogie care este unic în Europa si chiar în lume.


MUZEUL DE MINERALOGIE DIN BAIA MARE ESTE UNIC ÎN EUROPA

Marina GLODICI

 

Numarul vizitatorilor este în crestere dela an la an

 

Maramuresenii sunt tot mai mândri de tinutul lor pitoresc dar si de bogatia subsolului, Maramuresul fiind o veche si renumita zona aurifera cu traditii vechi în minerit. Asta se poate constata prin cresterea interesului localnicilor dar si a turistilor de a vizita colectiile de exponate ale Muzeului de Mineralogie Baia Mare.

De curând s-au încheiat o serie de activitati culturale nationale si europene privind promovarea culturii muzeale, inclusiv din Maramures, iar Muzeul de Mineralogie a fost unul dintre cele mai vizitate institutii culturale din zona. Acesta este una dintre cele mai emblematice din judet si s-a impus prin originalitatea tematicii si prin maniera moderna de realizare a expozitiilor, cu minerale numai din bazinul minier Baia Mare, fiind unic în tara si în Europa, cu colectii de mineralogie deosebit de bogate si de valoroase.

Peste 1000 de esantioane de o rara si unica frumusete si peste 2000 de vizitatori

Miile de vizitatori, de toate vârstele si ocupatiile care au calcat pragul muzeului au fost încântati de superbele exponate, dar si de conditiile impecabile si de tinuta europeana oferite de muzeografi. „Expozitia permanenta cuprinde peste 1.000 de esantioane minerale, ea fiind organizata pe patru sectiuni: petrografie, mineralogie, zacaminte, la parterul cladirii si „flori de mina”, la etaj. Multe dintre „florile de mina”, prin raritate, perfectiune, dimensiuni, parageneza, se ridica la valoarea de tezaur în patrimoniul cultural al României”, a subliniat Ioan Bob, directorul Muzeului de Mineralogie Baia Mare.

Sectia de Mineralogie a Muzeului a sarbatorit Noaptea Europeana a Muzeelor (din 14 mai 2011) prin organizarea manifestarii: „Noaptea magica a florilor de mina. – Comorile pamântului în lumini si umbre”. Programul de vizitare a fost stabilit între orele 19.00 – 01.00 (intrarea pâna la ora 3), cu acces gratuit tuturor vizitatorilor. Datorita interesului deosebit al publicului, accesul a fost decalat de la ora 17.00. Ca masuri organizatorice speciale au fost prevazute iluminarea prin spoturi de efect a exponatelor din sectiunea „estetica” a expozitiei de baza si prin proiectarea în bucla închisa pe ecranul de plasma de mari dimensiuni a variantei de înalta calitate a prezentarii video a muzeului. Pe toata durata evenimentului fluxul vizitatorilor a fost deosebit de intens, înregistrându-se un total de peste 2000 de vizitatori. Ca structura, poate fi declarat „noaptea familiei”, de asemenea „noaptea tinerilor”, aceste categorii reprezentând ponderea din numarul vizitatorilor.

Muzeul a înmânat „diplome de vizitator mineralog amator”

Potivit statisticilor, 25% din numarul total de vizitatori s-au aflat pentru prima data în Muzeul de Mineralogie (unii dintre ei au declarat ca locuiesc în imediata vecinatate a muzeului, altii au declarat ca, desi locuiesc de multi ani în Baia Mare, nu au mai vizitat niciodata muzeul, doar datorita acestui eveniment!). Acest fapt reprezinta un succes deosebit în atragerea publicului local spre muzeu. Circa 1,3% din populatia municipiului a participat la eveniment. Conducerea sectiei a asigurat furnizarea de informatii de baza privind orientarea în salile de expozitie si exponatele, precum si vânzarea de suveniruri la stand. „Copiilor, si nu numai, le-au fost oferite diplome personalizate de „vizitator mineralog amator”, primite cu multa bucurie (s-au format în mai multe rânduri mici cozi la diplome!). La ora ultimului acces, respectiv ora 3, erau în muzeu circa 100 de persoane”, a precizat ing. Elisabeta Fodor, ?eful Sectiei de Mineralogie a Muzeului.

Baimarenii si nu numai, au avut astfel parte de o noapte cât se poate de frumoasa si memorabila, unii vizionând în premiera elementele native precum : aurul careocupa un loc important, piesele de mase spongioase de la mina Cavnic, atragând în mod deosebit atentia. Alaturi esantioane de cupru nativ si arsen nativ botroidal de dimensiuni mari. Printre.mineralele cele mai admirate si care au dus faima regiunii Baia Mare este baritina ale carui culori sunt foarte variate de la: incolor, alb-laptos, galben, brun, brun-închis, rosu intens – culoare unica în lume, pâna la cenusiu, albastru intens. Culoarea rosie intensa, unica pe plan mondial, se întâlneste numai la esantioanele de la mina Baia Sprie. Baritinele albastre de la mina Cavnic sau cristalele mari de baritina galben/ negru sunt esantioane cu totul aparte. Cele mai frumoase cristale de gips sunt cele transparente, prisme mari, aparute la mina Cavnic. Cristale de culoare neagra pot fi vazute pe esantioanele de la mina Herja. Cuartul, mineralul cel mai raspândit, apare în regiunea Baia Mare sub cele mai diverse forme. Dendritic cu aspect de coral, prisme lungi transparente, cuart „bradulet” de la mina Cavnic sau ametistul cu nuanta intensa de la mina Valea Rosie sunt câteva dintre ele. De asemenea, minerale foarte rare precum: semseyitul în rozete gri, fizélyitul în cristale lamelare, fülöppitul, andoritul, klebelsbergitul, toate oferind esantioane cu importanta istorica si mineralogica foarte mare. O vitrina aparte este cea dedicata mineralelor fluorescente. Prin expunerea în lumina ultravioleta, calcitele roz si fluorinele ofera un „spectacol de lumini” deosebit de apreciat. Surprinzatoare pentru vizitatori sunt concresterile de cristale. Marimea acestora, formele exterioare duc cu gândul la diverse animale, sculpturi moderne sau forme geometrice perfecte, jocuri de straluciri si culori inimaginabile pentru lumea minerala.

Asadar, iata numai câteva dintre minunatiile Muzeului de Mineralogie baimarean care asteapta publicul, zilnic între 10 si 17 sa fie admirate. Nu ezitati sa treceti pragul acestei institutii deoarece, cu siguranta, nu veti regreta.

Marina GLODICI

Baia Mare

PROCESUL DE LA ZALAU

Marina GLODICI

Cât de drept poate fi si cât poate dura un proces de granituire?

Dupa aproape un deceniu de când activez ca jurnalist, din care sapte ani în domeniul justitiei, mi-a fost dat tocmai mie sa experimentez sentimentul amar al dezamagirii si descurajarii pe care îl ai când nu ti se face dreptate, situatie sufleteasca cu care unii cetateni veneau la mine în redactie sa îmi ceara ajutorul.

În urma cu 17 ani, mama mea a dobândit titlul de proprietate asupra câtorva parcele de pamânt ramase ca mostenire de la bunicul meu din judetul Salaj, comuna Hereclean, satul Badon. Asadar, s-a procedat la punerea lor în posesie si în sfârsit am împrejmuit una dintre gradini aflata chiar în centrul localitatii rurale mai sus amintite. Imediat dupa acest lucru, însa, primarul de atunci al comunei Hereclean, Vasile Pacala a dispus prin abuz, retragerea gardului nostru si a creat acolo un drum de acces la proprietatile aflate în sudul gradinii, unde anumite persoane cu influenta îsi construiau case. Si asta pentru ca eliberase autorizatii de constructie, dar nu era înca accesul de la drumul judetean construit si amenajat asa cum cerea legea în asemenea cazuri.

Asadar, a început un raport juridic, între familia noastra si primarie alaturi de sateni, care erau instigati pentru a ne hartui. Primarul (PV) îsi câstigase peste o suta de votanti ai domniei sale pentru jiltul în care era. Desi am încercat amiabil sa ne întelegem ca acolo nu exista drum si ca niciun act nu atesta ca Primaria ar fi proprietara, am depus plângere penala în anul 2004 (Dosar nr. 2456/P/2004) aratând ca nu ne putem bucura de gradina deoarece cetatenii intra peste semanaturi si le calca cu masinile si carutele si asta cu sustinerea primariei. Si cum se face pe la noi, cu implicatiile politice, ne-am trezit ca procurorii resping cererea si scoate de sub urmarire penala pe toti cei care erau acuzati, desi am depus actele de proprietate pe cei 3.760 metri patrati ai gradinii din care 600 metri patrati se aflau la familia Barnutiu care îsi mutase gardul pe vremea lui Ceausescu, iar alti 600 mp ni-i luase primarul pentru drum. Mai mult, primarul ne-a amenintat prin adresa nr. 2000 din 22 martie 2005 ca ne va da în judecata si ne va „executa silit pe cheltuiala” noastra daca nu ne retragem gardul. Repet, deja gardul era retras si totusi acesta era distrus. În vara aceluias an, din întreg am vândut 1500 metri patrati, ramânându-ne 2260 metri patrati.

Procesul a fost amânat 2ani din cauza expertului judiciar

În aceste situatii, în 2007 am cerut Judecatoriei Zalau (dosar 5165/337/2007) sa dispuna granituirea si expertiza parcelei ca apoi sa ne putem si noi folosi în tihna de pamântul nostru. Instanta a dispus expertiza judicara. Doi ani dosarul a fost amânat deoarece expertul nu a facut masuratorile si schita deoarece era „aglomerat” si cu toate acestea asteptarile nu au adus rezultatul pe care îl asteptam.

Expertul: „Veti pierde procesul!”

În sfârsit, aveam la dosar expertiza pe care eram nerabdatori s-o vedem. Am constatat ca a fost facuta cu lipsa de obiectivitate si interes profesional. Expertul Gabriel Dogaru mi-a spus: „Veti pierde procesul!” Foarte mirata i-am spus ca eu nu cer nimic în plus doar o masurare corecta a parcelei de 2.260 mp din care erau doar 1.200 mp deoarece vecinul Barnutiu desi recunoscuse granita si ne promise ca îsi va muta gardul nu o facuse totusi nici pâna atunci. Expertul stia ca Primaria Hereclean nu este proprietara de drept pe asa zisul drum ci noi suntem si totusi nu s-a încumetat sa masoare în asa fel încât sa dea conturul exact al proprietatii. Nu era corect si nici profesionist. Nu am fost multumiti de lucrarea pe care a executat-o. De altfel acest lucru a influentat finalitatea procesului si a generat o anumita confuzie dorita anticipat.

La ultima înfatisare de la Judecatoria Zalau, parea ca judecatorul a înteles totul si credeam ca ne va face dreptate. Judecatoarea i-a spus manadatarului celelalte parti care încerca sa sustina ca parcela ocupata abuziv de ei este a lor: „Dar domnule, petenta are 2260 mp. Deci si parcela ocupata de dumneavoastra si drumul este proprietatea ei”. Chiar si Primaria Hereclean a trimis o adresa prin care recunoastea ca nu este proprietara de drept a drumului, deoarece a fost chemata în judecata pentru a-si justifica dreptul asupra acestuia. Surpriza a fost aceea ca în loc sa ne dea noua cei 600 metri patrati aflati la familia Barnutiu, i le-a dat lor, desi nu ceruse acest lucru.

În recurs: „Unde lucrati? La ce ziar?”

La Tribunalul Zalau, în recurs a fost pentru mine un adevarat cosmar. Judecatorii s-au comportat cât se poate de nerespectuos. La început presedintele completului o judecatoare foarte distrata (PN) era interesata ce profesie am si unde lucrez. I-am spus ca nu sunt avocat de meserie ci jurnalist si ca reprezint familia ca mandatar, cu toate ca acestea trebuia sa le stie daca citea dosarul mai amanuntit. Era interesata si la ce ziar scriu, asa din curiozitate (ciudata curiozitate pentru un magistrat care trebuie sa citeasca dosarul pe care îl instrumenteaza). Aerul dispretuitor pe care îl avea era vadit, câtiva avocati din sala faceau deja fete fete. Regretam atunci ca nu am invitat ziaristii sau poate ca ei trebuiau sa fie undeva prin sala. Recursul mi-a fost respins, dupa calculele celor care trebuiau sa analizeze bine si sa înteleaga un proprietar de buna credinta.

La revizuirea dosarului: „Credeti ca voi jurnalistii le stiti pe toate?

Am înaintat o cerere de revizuire, invocând o eroare deoarece noi avem 2260 mp. Presedintele completului (DP) ma întreaba: „Credeti ca va încadrati în termen? Credeti ca voi jurnalistii le stiti pe toate?”. I-am raspuns foarte respectuos ca ma aflu acolo în calitate de reprezentant al intereselor familiei noastre si nu de jurnalist. Ca granita fata de vecinii nostri Barnutiu a fost stabilita de trei ingineri cadastrali din care doi sunt experti. Ca deschiderea noastra la drum este de aproape 15 metri si nu 11,83m. Dar parea ca presedintele nu este atât de interesat. L-a întrebat pe Ioan Barnutiu mandatarul celeilalte parti (care aducea la cunostinsa ca a lucrat pamântul pe vremea regimului trecut si are adeverinta în acest sens) : „Vrei sa se respinga actiunea?” El a raspuns: „Da!” „Asa te vreau!”, i-a raspuns judecatorul si apoi ne-a poftit afara deoarece se terminase convorbirea. Si bineînteles ca actiunea ne-a fost respinsa.

Si iata ca, aproape 4 ani poate dura un simplu proces de granituire si… cu toate acestea… sa fii dezamagit. De ce? În anii în care i-am lucrat în redactie am citit sute de dosare civile si penale. Si totusi pot, oare, exista ambitii desarte atât de mari? Ma uitam cu regret dupa cetatenii care apelau la mine cu încredere si carora le spuneam ca sunt jurnalist si nu sunt avocat sau magistrat. Care sa fie si cât de grea poate fi calea spre dreptate? Cum ar trebui sa fie lumea asta ca lucrurile sa poata intra pe un fagas pozitiv si democratic? Fara sa îmi dau seama viata mi-a dat o lectie dura deoarece chiar nu îi credeam în totalitate pe cei care spuneau ca nu sunt tratati cu respect în salile de judecata. Si când te gândesti ca noi care reprezentam societatea civila îi platim sa ne apere drepturile si libertatile garantate prin Constitutie!

Gradina transformata în groapa de gunoi!?

În urma cu o luna, ne-am deplasat pâna în Badon sa evaluam pagubele si am descoperit ca unii sateni îsi facusera loc pentru depozitarea gunoaielor pe gradina noastra. Fiind avertizati ca vom merge acolo deoarece vorbisem cu cineva la telefon au aprins peturile si materialele plastice, însa unele au mai ramas îngropate acolo. Si asta în ciuda faptului ca la distanta de numai câtiva metri sunt pubele pentru deseuri clasificate.

Câta lipsa de cultura civica si respect fata de concetateni si meschinarie pot avea unii asa zisi vecini! Dar oare de la cine porneste acest lucru? Poate, cine stie, se autosesizeaza cineva sa descopere adevarul care ne va face liberi pe toti si îi va constrânge pe cei care nu se pot adapta la normele de conduita a statului de drept.

Marina GLODICI

Baia Mare

11 august 2011

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

Octavian CURPAS

 

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

 

 

Surâsul primaverii” – un nou volum de poezie aparut sub semnatura Marinei Glodici

 

Surâsul primaverii”, al saselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salba, pe care stau însirate unul câte unul simtamintele poetei înca tinere, se revarsa ca un torent catre inimile cititorilor, în îmbratisarea tandra a primaverii. Oare care dintre noi, pamântenii, nu simtim efectul prospetimii si tineretii în strafundul sufletului nostru, în fiecare primavara, numita pe buna dreptate „anotimpul iubirii”?!

O îmbinare de culoare si lumina armonizate sensibil cu trairi ce rivalizeaza cu sublimul, si în plus, prezenta de netagaduit a divinului în versurile poetei demonstreaza, fara îndoiala, ca Dumnezeu a dat mâna cu aceasta poezie, iar cuvântul se pleaca cu smerenie ca într-o dulce rugaciune, în fata sufletului…

Raiul bucuriei” coboara în fiecare om odata cu primavara si lasa „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul sau spre inimile noastre, daruind „pace sacra-n sarbatoare”

(„Surâsul primaverii”). Ce frumos !

 

Albastra slova” a „cuvântului din iarba” sau din „ochi de flori”, mângâiata de „raze dulci ce se alinta” capata valente deosebite, transformând totul într-o adevarata sarbatoare a revenirii la viata! („Flori”).

 

Poeta care si-a pregatit „sevaletul inimii” înmuindu-si „pensula” în culorile sufletului „spalat” anume în „culori de curcubeu”, da frâu liber imaginatiei „pictând “ un tablou din care izvodeste un „dor aprins”, un dor nestins – dorul de nemurire, de înaltare deasupra tuturor celor pamântesti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o noblete uimitoare odata cu primavara („Primavara în apogeu”).

Mentiona însasi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie si sensurile ei:

Poezia a fost si va fi modalitatea de comunicare candida, gingasa, puternica prin esenta ei umana… Ea se manifesta ca o respiratie cereasca a sufletului pamântean cautator de sine”. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenta îl transmite si poezia Marinei Glodici: poezia ei este viata, este traire, este sensibilitate dusa la extrem.

Întruna din poeziile din noul sau volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi ca e primavara?/ A venit sa bata-n geam si sa scrii anume/ Ca Viata a învins peste tot în lume/ Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… („Primavara bate-n geam”)

Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… mi-a placut foarte mult aceasta sintagma atât de profunda – „fereastra ochiului din mine”… Am urmarit pe parcursul lecturarii acestui volum linia ascendenta a evolutiei, descoperind cu satisfactie acele trepte ce duc vibratia interioara a sufletului catre un nivel superior. Poezia Marinei Glodici este de fapt aceasta fereastra, fiecare dintre poemele apartinând acestui ciclu purtând fara îndoiala, pecetea dorintei ardente de descoperire si cunoastere profunda a sinelui.

Surâsul primaverii” reprezinta de fapt o suita de poezii care surprind efectul primaverii asupra a tot si a toate; fie ca poeta se apleaca cu sensibilitate spre natura, spre fiinta umana, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoara, centrul universului sau poetic îl constituie aceeasi legatura de netagaduit dintre renasterea fizica si renasterea spirituala: „Primavara asta-i clipa, de visare si iubit/ Rupta chiar din vesnicia vietii-n infinit” („Pastel”).

O asociere sensibila a exploziei de floare si culoare din timpul primaverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinta umana, dragostea – prinde contur în creatiile Marinei Glodici, lasând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrata: „Picura clipa în palma fugar ca o nimfa” Si se strecoara tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsa de „avalansa iubirii” ca apoi sa transpara un soi de fuga spre zbuciumul interior, impunând tacerea: „Tacuta, inerta se schimba la fata/ clipa devine azi ca o povata” („Picura clipa”).

Întrebari, framântari si raspunsuri, în stihuri asezate cu migala la tulpina gândului, precum niste serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii… „S-aduca oare primavara o viata noua?/ Sa fie ea simbolul cel sacru de iubit?” („Alai”); false linisti cautate în limpezimi de ape: „Ascult în liniste izvorul cum rasuna/ Si susuru-i cuminte inima-mi anina/ E primavara iarasi si apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte si suspine”. Si vine deznodamântul care rezida în efemeritatea celor pamântene si refugiul spre înaltimea albastra: „Iubesc si primavara, dar tot de cer mi-e dor” ( „Ascult”).

Triumful primaverii asupra zbuciumarilor si neîmplinirilor are ca suport de netagaduit credinta: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme si visari” se destainuie poeta; „Ascult tacut cum calca-ncet privirea / Calatorind prin razele de soare/ Cum floarea de cires îsi face drumul/ Prin calda si cereasca ei ninsoare”, ca apoi sa-si gaseasca tamaduirea: „Ma-nclin înaintea cerului si-s vesel/ Ca pot sa mai respir a curcubeu”, spune Marina Angela Glodici („Primavara glorioasa”).

Primavara – panaceu universal, primavara – balsam peste suflete triste si deziluzii, primavara – spectacolul renasterii, o altfel de viata, curata, limpede si cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o alta fateta slefuita de gândurile poetei în scrierile închinate primaverii: „Te-am pictat în fat frumos,/ Si-n viteazul din poveste…/ Si în flori de crini am strâns/ Asteptarile ca zestre”, neuitând sa accentueze: „N-ai venit si am ramas cu cerul”… toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertarii, împacarii, dragostei ( „Hotarâre”).

Întinerind” odata cu primavara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeste/ Catre razele de soare”, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare si iubire, se contopeste întru totul cu anotimpul caruia îi atribuie meritele renasterii si care este, pe buna dreptate „Al cerului cadou”.

Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Si pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Si n-am sa las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul” – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul”, asociind dragostea sa pentru scris cu o continua primavara a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet – poemele sale.

Ideea se perpetua si motivatia exista, asa cum reiese si din poemul „Îmbratisarea cerului”: „Când întristarea vine sa m-apese/ Peste minte, inima si pleoapele-mi plânse/ Renasc framântat ca si lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-asterne Cuvântul” scris din suflet, as continua eu, si cu „Literele primaverii”: „Multe litere cad din cerul primaverii/ Ele vorbesc despre soare si flori/ Despre oameni si Dumnezeu/ Toate se aud cum soptesc…/ Cine are urechi… le aude!”

 

În slujba cui este jurnalistul?

by Marina Glodici

Daca în materialele anterioare am vorbit despre statutul jurnalistului maramuresean, acum mi-am propus sa dezbat o alta tema extrem de importanta si foarte de actualitate. Aceasta ar putea fi raspunsul întrebarii care si-o pun aproape toti în ziua de azi: „În slujba cui este jurnalistul?”
Desigur ca odata ce statutul de jurnalist este gresit înteles si rolul acestuia este la fel perceput.
Mi s-a întâmplat sa vad jurnalisti înregimentati politic, ba chiar cu functie în partid, sau chiar consilieri la primarii. Ma întrebam atunci eu, cum pot acestia sa slujeasca la „doi stapâni”, adica reprezentau statul, dar si societatea civila. Ori cum puteau ei oare a fi echidistanti în materialele pe care le semnau? Dar asta nu e tot. Zelosi cum se dadeau, luau exemplul politicienilor galagiosi (respectiv neeficienti) si hartuiau chiar si colegii pe motive politice. Si te trezeai ca esti învaluit din toate partile, ba din punct de vedere politic, ba social, ba religios si nimeni nu întelegea, cui profita vacarmul acesta din societate? Cuiva îi era tare drag, cineva se alegea cu ceva în urma acestei distrageri totale a atentiei de la lucrurile importante.
Legislatia presei reglementeaza clar profesia de jurnalist. Ori daca cineva este atras de politica poate sa o faca în mod deliberat si cu succes într-un cadru legal si nu blocând dreptul de exprimare al jurnalistilor în favoarea unei fomatiuni politice. Personal nu pledez pentru un anumit partid politic, dar apreciez foarte mult valorile noastre ale românilor care sunt în fiecare partida politica. Problema e ca trebuie sa se gaseasca o modalitate de compromis în care sa se oglindeasca solutii privind ridicarea nivelului de trai si progresul societatii românesti si de ce nu, al celei europene.
Am observat un regres privind libertatea jurnalistului din cauza unei paturi corupte care fac presiuni, hartuie social, financiar si emotional reprezentantii acestei bresle. Si nu e corect. Eu cred ca Guvernul României ar trebui sa faca ceva pentru jurnalisti. Pentru ca pâna al urma aparam aceleasi valori si dorim sa se faca dreptate si adevarul sa triumfe întotdeauna.
De asemenea si agentiile de presa care cunosc cadrul legal de exercitare a profesiei sa ia masuri împotriva jurnalistilor care nu corespund din punct de vedere al pregatirii si mai ales sunt membrii ale unor partide politice. Si asta pentru ca ei nu vor putea fi niciodata obiectivi. Trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa vedem în fiecare un potential. De aici se nasc acele informari eronate, materialele scandaloase care nu au gir jurnalistic, ataca persoana, si genereaza o stare generala nu tocmai propice pentru munca si solidaritate precum si de dialog si de armonizare între membrii societatii si chiar între stat si societatea civila.
O alta problema ar fi conducerile firmelor din mass media care ar trebui sa angajeze manageri cu pregatire de specialitate care stiu legislatia presei si cunosc felul în care se procedeaza în sectorul de marketing. Dar din pacate nu înteleg multi de ce oamenii nepotriviti la conducere ar trebui eliminati. Si cum se spune din popor ca „sunt multi chemati” sa facem cumva sa fie cât mai putin „nealesi”si cât mai multi oameni de calitate („alesi”). În concluzie, sa se creeze conditii ca toti jurnalistii sa fie numai în slujba poporului ale carei democratii si interese le promoveaza.

Cine pe cine controleaza?

by Marina Glodici

O plaga cu care am ramas de pe vremea regimului totalitarist este naravul unora din societate de a tine controlul asupra semenului, colegului ori a vecinului sau. Ceea ce este extrem de periculos.
A existat o categorie de persoane care dadeau informatii la diferite institutii, precum politie ori securitate si se alegeau probabil si cu bani pentru asa ceva. Ei, acum, acestia se straduiesc sa-si pastreze „mâna de lucru” si au grija de câte cineva din societate.
Observ cunoscuti care nu întretin relatii de amicitie sau prietenie cu tine, dar pun pe altcineva sa te spioneze, sa afle totul ce faci. Pentru ce oare? Pentru simplul fapt ca le sta în fire si acum trebuie sa le spun ca obligatoriu va trebui sa-si schimbe practica, si în primul rând mentalitatea. Dictatura, totalitarismul, dorinta de subordonare absoluta a celuilalt, dorinta de a intra în lucruri strict legate de intimitatea individului duce la o practica infractionala care este pedepsita de Codul penal, dar si de Constitutia României.
Unii dintre oamenii de afaceri si-au pus camera de supraveghere (si bine au facut, daca este vorba despre domeniul public) pentru protectie. Însa unii vor sa stie chiar tot despre angajati, ori cine stie despre cine. Aici vreau sa spun ca e inadmisibil sa stie mai multe decât trebuie, respectiv ”Ce tie nu-ti place altuia nu face!”.
Am întâlnit oameni care au în subordine angajati pe care îi conduce prin coruptie, manipulare si control. Întâi izoleaza persoana în cauza si este interesat de tot ce vorbeste cu subordonatii lor. Apoi îi blocheaza orice legaturi pe care nu le pot controla. ?i a fost o mare perioada de timp în care oameni aflati în situatia aceasta nu au simtit ca a fost o revolutie în societate. Pentru ca acesti ”controlori” sunt pregatiti bine, nu se tem de nimeni deoarece sunt sustinuti de o parte dintre cei care au parvenit si au scopuri obscure sau cum se spune în popor despre lup si-au „schimbat parul, dar naravul ba”.
Aceasta practica de spionaj personal duce la formarea de controverse, dar chiar la o devianta, respectiv ruperea legaturilor dintre indivizi. Ceea ce ar putea genera dezechilibru si o stare generala degradata din punct de vedere al relatiilor sociale. De aceea sunt si atâtea nerealizari deoarece practica „controlului” este specifica persoanelor autoritare. Contrar unui stat democratic.
Desigur ca rautatea, lipsa de toleranta si respect fata de cei din jur îi determina pe unii sa aiba grija „caprei vecinului” sau mai stiu ce alt motiv tot meschin si neonorabil sa fie la mijloc?
Remediul la asemenea manifestari antipersoana porneste de la fiecare individ în parte, de la o analizare amanuntita a sinelui si de o hotarâre puternica de a fi autentici si corecti în raport cu concetatenii si cu întreaga societate în care ne ducem existenta de zi cu zi.

Care este unica religie adevarata?

by Marina Glodici

Într-una din zile, câteva persoane m-au întrebat daca este adevarat ca se va impune o singura religie în tara noastra. Le-am asigurat ca este o speculatie cine stie a cui si nu e bine sa creada în zvonieri si raspândaci.
Daca am optat pentru pluripartidism în politica, de ce oare am impune o singura confesiune religioasa obligatorie? Nici gând. Asta ar însemna dictatura si lezarea libertatii de constiinta. Ca si casatoria care se face „de buna voie si nesilit de nimeni”doar pe baza dreptului de alegere si la viata intima tot asa omul decide sa aiba sau sa nu aiba relatie cu Dumnezeu. Fiecare actioneaza în concordanta cu propria sa revelatie.

Fara a sustine vreo confesiune religioasa crestina, sunt de parere ca exista o unica religie adevarata. Adica relegarea (religia) adevarata cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos care a gratiat lumea de pedeapsa pacatului ascentral.

Definitia religiei adevarate care are o pratica adecvata este scrisa în Biblie în Epistola catre Iacob: „Religia curata si neîntinata înaintea lui Dumnezeu si Tatal este: sa cercetezi pe orfani si pe vaduve în necazurile lor si sa te pazesti pe tine însuti nepatat de lume”.

Teoria ca teoria, dar practica ne omoara pe toti, spune o vorba româneasca. Si se pare ca se adevereste si în zilele noastre. Unii se multumesc doar cu apartenenta la o confesiune si cred ca e deajuns. Ei nu au un crez autentic, ci fac o politica religioasa. Aceasta categorie de oameni provoaca cele mai multe controverse pe teme religioase, ajungându-se chiar la dispute serioase, injuste.

Religia nu reprezinta o doctrina, ci un crez, o cale si o practica cristica si nu anticristica. Adica pentru stimularea si regenerarea persoanei si nu împotriva persoanei, respectiv distrugerea ei. Greu de înteles acest lucru pentru unii. Si din pacate, numarul acestora se înmulteste din zi în zi. Înterese? Lipsa de întelepciune? „Omul nou al comunismului” înca neschimbat în democratic? Ramâne înca o dilema. Am întâlnit oameni realizati profesional si financiar, dar care erau nefericiti. Ei nu au un ideal maret, un scop bine identificat. Prin faptele lor, ei dau dovada ca nu au Dumnezeu. Stimuleaza si îndeamna tineretul la desfrânare, la tot feluri de practici murdare si apoi duminica se duc la o biserica. Ce pacat ca nu cunosc cu adevarat preceptele biblice care pot avea puteri miraculoase asupra caracterului!

Ceea ce este esenta tuturor poruncilor date de Dumnezeu este sa-l iubim pe Domnul Dumnezeu din toata puterea noastra si numai Lui sa ne închinam si pe aproapele nostru ca pe noi însine. Atunci nu vom putea fi lacomi sa luam nici proprietatea, nici nevasta sau sotul aproapelui nostru si în concluzie, vom fi cu adevarat toleranti cu toti cei din jurul nostru, respectând legile statului în care traim si principiile unei societati umane.
Un mare ciritc literar român a spus ca respectul fata de sine si cel de aproape înseamna onoare. Sa dea Dumnezeu ca religia noastra a fiecaruia sa ne transforme pe toti în Oameni onorabili.