FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

Octavian CURPAS

 

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

 

 

Surâsul primaverii” – un nou volum de poezie aparut sub semnatura Marinei Glodici

 

Surâsul primaverii”, al saselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salba, pe care stau însirate unul câte unul simtamintele poetei înca tinere, se revarsa ca un torent catre inimile cititorilor, în îmbratisarea tandra a primaverii. Oare care dintre noi, pamântenii, nu simtim efectul prospetimii si tineretii în strafundul sufletului nostru, în fiecare primavara, numita pe buna dreptate „anotimpul iubirii”?!

O îmbinare de culoare si lumina armonizate sensibil cu trairi ce rivalizeaza cu sublimul, si în plus, prezenta de netagaduit a divinului în versurile poetei demonstreaza, fara îndoiala, ca Dumnezeu a dat mâna cu aceasta poezie, iar cuvântul se pleaca cu smerenie ca într-o dulce rugaciune, în fata sufletului…

Raiul bucuriei” coboara în fiecare om odata cu primavara si lasa „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul sau spre inimile noastre, daruind „pace sacra-n sarbatoare”

(„Surâsul primaverii”). Ce frumos !

 

Albastra slova” a „cuvântului din iarba” sau din „ochi de flori”, mângâiata de „raze dulci ce se alinta” capata valente deosebite, transformând totul într-o adevarata sarbatoare a revenirii la viata! („Flori”).

 

Poeta care si-a pregatit „sevaletul inimii” înmuindu-si „pensula” în culorile sufletului „spalat” anume în „culori de curcubeu”, da frâu liber imaginatiei „pictând “ un tablou din care izvodeste un „dor aprins”, un dor nestins – dorul de nemurire, de înaltare deasupra tuturor celor pamântesti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o noblete uimitoare odata cu primavara („Primavara în apogeu”).

Mentiona însasi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie si sensurile ei:

Poezia a fost si va fi modalitatea de comunicare candida, gingasa, puternica prin esenta ei umana… Ea se manifesta ca o respiratie cereasca a sufletului pamântean cautator de sine”. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenta îl transmite si poezia Marinei Glodici: poezia ei este viata, este traire, este sensibilitate dusa la extrem.

Întruna din poeziile din noul sau volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi ca e primavara?/ A venit sa bata-n geam si sa scrii anume/ Ca Viata a învins peste tot în lume/ Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… („Primavara bate-n geam”)

Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… mi-a placut foarte mult aceasta sintagma atât de profunda – „fereastra ochiului din mine”… Am urmarit pe parcursul lecturarii acestui volum linia ascendenta a evolutiei, descoperind cu satisfactie acele trepte ce duc vibratia interioara a sufletului catre un nivel superior. Poezia Marinei Glodici este de fapt aceasta fereastra, fiecare dintre poemele apartinând acestui ciclu purtând fara îndoiala, pecetea dorintei ardente de descoperire si cunoastere profunda a sinelui.

Surâsul primaverii” reprezinta de fapt o suita de poezii care surprind efectul primaverii asupra a tot si a toate; fie ca poeta se apleaca cu sensibilitate spre natura, spre fiinta umana, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoara, centrul universului sau poetic îl constituie aceeasi legatura de netagaduit dintre renasterea fizica si renasterea spirituala: „Primavara asta-i clipa, de visare si iubit/ Rupta chiar din vesnicia vietii-n infinit” („Pastel”).

O asociere sensibila a exploziei de floare si culoare din timpul primaverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinta umana, dragostea – prinde contur în creatiile Marinei Glodici, lasând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrata: „Picura clipa în palma fugar ca o nimfa” Si se strecoara tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsa de „avalansa iubirii” ca apoi sa transpara un soi de fuga spre zbuciumul interior, impunând tacerea: „Tacuta, inerta se schimba la fata/ clipa devine azi ca o povata” („Picura clipa”).

Întrebari, framântari si raspunsuri, în stihuri asezate cu migala la tulpina gândului, precum niste serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii… „S-aduca oare primavara o viata noua?/ Sa fie ea simbolul cel sacru de iubit?” („Alai”); false linisti cautate în limpezimi de ape: „Ascult în liniste izvorul cum rasuna/ Si susuru-i cuminte inima-mi anina/ E primavara iarasi si apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte si suspine”. Si vine deznodamântul care rezida în efemeritatea celor pamântene si refugiul spre înaltimea albastra: „Iubesc si primavara, dar tot de cer mi-e dor” ( „Ascult”).

Triumful primaverii asupra zbuciumarilor si neîmplinirilor are ca suport de netagaduit credinta: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme si visari” se destainuie poeta; „Ascult tacut cum calca-ncet privirea / Calatorind prin razele de soare/ Cum floarea de cires îsi face drumul/ Prin calda si cereasca ei ninsoare”, ca apoi sa-si gaseasca tamaduirea: „Ma-nclin înaintea cerului si-s vesel/ Ca pot sa mai respir a curcubeu”, spune Marina Angela Glodici („Primavara glorioasa”).

Primavara – panaceu universal, primavara – balsam peste suflete triste si deziluzii, primavara – spectacolul renasterii, o altfel de viata, curata, limpede si cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o alta fateta slefuita de gândurile poetei în scrierile închinate primaverii: „Te-am pictat în fat frumos,/ Si-n viteazul din poveste…/ Si în flori de crini am strâns/ Asteptarile ca zestre”, neuitând sa accentueze: „N-ai venit si am ramas cu cerul”… toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertarii, împacarii, dragostei ( „Hotarâre”).

Întinerind” odata cu primavara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeste/ Catre razele de soare”, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare si iubire, se contopeste întru totul cu anotimpul caruia îi atribuie meritele renasterii si care este, pe buna dreptate „Al cerului cadou”.

Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Si pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Si n-am sa las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul” – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul”, asociind dragostea sa pentru scris cu o continua primavara a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet – poemele sale.

Ideea se perpetua si motivatia exista, asa cum reiese si din poemul „Îmbratisarea cerului”: „Când întristarea vine sa m-apese/ Peste minte, inima si pleoapele-mi plânse/ Renasc framântat ca si lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-asterne Cuvântul” scris din suflet, as continua eu, si cu „Literele primaverii”: „Multe litere cad din cerul primaverii/ Ele vorbesc despre soare si flori/ Despre oameni si Dumnezeu/ Toate se aud cum soptesc…/ Cine are urechi… le aude!”

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.