«Am mare nevoie de toți sfinții și de Maica Domnului, ca să am o șansă de mântuire!»

Asta scria în încheiere un creștin ortodox, atunci când îi scrisesem că  bine ar fi ca românii să aibă “credința apostolului Andrei, în ei, cari nu se-ncred în sfinți, icoane, moaște sau în cruce-, ci și-au pus nădejdea numai în Hristosul răstignit pe cruce!” – la care el a dat răspunsul sec din titlu.

În replică i-am trimis și următoarea misivă:

Prietene, apropo că ai „mare nevoie de toți sfinții Continue reading “«Am mare nevoie de toți sfinții și de Maica Domnului, ca să am o șansă de mântuire!»”

ÎNCEPUT DE LITANIE

noricu targa – din paradis

ma transporta vis cu vis:

spune doctorul cel mare

ca-s bolnav de habar n-are

 

 

nu-s vârtej în marea mare

nu-s nici pâine – nu-s nici sare

nici pestera-n Bethlehem:

sunt doar îngerescul ghem

 

ma dau cu sania-n gând

sclipind vin tot din curând

din curând si din nimic

curge-albastru pic cu pic

 

…cu targa – din paradis

vorba-n vorba – scris în scris

sângerez pe cale-arìpi

scriu c-un deget – si tu tipi

 

tipi în somn si tipi pe fila

sfinti trezesti din stih în mila

doar când sa mor nu ma tem

se iteste si-un poem

 

poem înflorit lauta

matasos matase multa

cearcan mucenic poem

si ciorchine de îndemn

 

struguri de privighetoare

ramasi vara de-asta soare

strugure-ascuns poloboc

tu îmi cânti ca eu sa joc…

 

…pe mal verde si frumos

m-asteapta Domnul Hristos:

ma zoreste si ma-ntreaba

de ce-am luminat degeaba

 

nu-i raspund – ci lacrimez

lacrimat-am crez cu crez

…sunt senin si nu ma mira

mâna-mi s-arcuieste lira

 

degetele-s strune vii

ochii-mi s-au închis târzii

iar pe chipul meu de boala

începe lumina scoala:

 

tremura serafi iubire

heruvii-si smotresc ostire

icoana dupa icoana

tronurile-arzând coroana

 

si deasupra de lumini

stele sunt – dar nu si vini

inorog  si inoroaga

Maica Domnului se roaga…

 

abia-acum Domnul Hristos

domnul meu cel mai frumos

se-ndura de cântul meu

ucenic de dumnezeu

 

si mutam noi parte-n parte

lumile mult mai departe

mai departe cât lumina

doar lamura sa ramâna:

 

dor – izvor  – si-o voce crina!

***

Adrian Botez