Au tăiat toată PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR, unde ungurii l-au omorât pe Emil Rebreanu

Pe 14 mai 1917, în pădurile Ghimeșului, pe atunci Austro-Ungaria, subofițerul român Emil Rebreanu, fratele faimosului scriitor, este spânzurat de către unguri, acuzat că a încercat să dezerteze la frații lui, în timpul Primului Război Mondial.

Plecând de la tragedie, Liviu scrie, în 1922, capodopera ”Pădurea Spânzuaților”. Astăzi, aceasta a fost rasă de pe suprafața pământului, fiind tăiată de băieții de prin partea locului, născuți cu o drujbă în mână.

”Nu știu cum se va întoarce lumea după război, dar dacă nu voi pierde nimic din tot ceea ce simt că este în mine, voi ajunge departe”, notează Emil Rebreanu, subofițer în armata Austro-Ungară, în februarie 1917. Peste numai două luni, simte că nu mai rezistă. Sufletul îi spune că trebuie să dezerteze, că trebuie să treacă la ai lui, la români. E prins. E acuzat de spionaj și de faptul că încerca să fugă. E spânzurat, pe 14 mai 1917, în pădurea Ghimeșului. Continue reading “Au tăiat toată PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR, unde ungurii l-au omorât pe Emil Rebreanu”

Advertisement

Miracol al miracolelor: monogamia!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA.

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro.8 noiembrie 2012.. 

 

UN MIRACOL AL MIRACOLELOR – MONOGAMIA!

.

Deseori trecem prin viata fara sa ne gindim la valoarea anumitor institutii sociale, in special al celor mostenite de la parintii nostri ori generatiile trecute. Le practicam, ori le observam zilnic mecanismul de functionare, fara sa cugetam asupra importantei vitale pe care le au pentru societate ori beneficiul enorm pe care il confera ei. Unele din aceste institutii sunt cu adevarat niste miracole. Au supravietuit mii de ani si au facut un aport remarcabil la stabilitatea si perpetuarea societatii si a speciei umane. Una dintre ele este monogamia. Revolutia sexuala o ia in deridere, o trivializeaza, si sugereaza, tot mai agresiv, ca trebuie abandonata. Nu mai corespunde societatii si culturii portmoderne, zic adeptii revolutiei sexuale. Noi, insa, gindim altfel. Daca a fost relevanta si buna vreme de 5.000 de ani ori chiar mai mult, trebuie sa fie utila si relevanta si societatii contemporane.

In esenta, monogamia este o doctrina si practica crestina. Crestinismul a introdus normativitatea monogamiei si a impus societatii o monogamie stricta. Romanii si grecii antici practicau si ei monogamia, dar crestinii au transformat-o in doctrina si comportament obligatoriu. (Facerea 2:24 ”De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amândoi un trup.”) Deci, doi (sau „amandoi”) nu pot fi trei ori mai multi. In timp, doctrina monogamiei crestine s-a extins in toata lumea. Majoritatea societatilor ori civilizatiilor cu care crestinismul a intrat in contact au adoptat institutia monogamiei crestine si au practicat-o. Acest succes al monogamiei crestine este intradevar remarcabil considerind ca, spun antropologii, 85% din toate civilizatiile cunoscute in istorie au permis barbatilor sa aibe, simultan, mai mult de o femeie. Globalizarea crestinismului a adus dupa sine interzicerea poligamiei in marile civilizatii moderne. Japonia a abolit poligamia in 1880, China [comunista] in 1953, India in 1955 si Nepal in 1963.

Monogamia de fapt se intilneste si in lumea animala. Condorii sud-americani, de fapt, sunt cunoscuti ca fiind probabil cea mai monogama specie ne-umana. Traiesc in cupluri si practica o monogamie stricta. Atit de stricta de fapt, ca atunci cind femela moare masculul (el macho) se sinucide. Sinucideri ale condorilor se petrec des, fiind observate mai mult in canyoanele din Peru. Dupa moartea femelei, el macho zboara la altitudini inalte, isi stringe aripile sub piept si se prabuseste pe podeaua canyonului unde moare.

De ce scriem tocmai astazi despre monogamie? Pentru ca luna trecuta a fost emis un studiu cu adevarat monumental de catre trei sociologi cu renume din America de Nord care subliniaza importanta extraordinara a monogamiei in societate si ii atribuie efecte la fel de extraordinare pentru societate si civilizatie. In fap, se poate citi printre rinduri, ca aparitia si raspindirea monogamiei in societatile antice a cauzat si facilitat aparitia civilizatiei. In alte cuvinte, fara monogamie societatea ar putea degenera in barbarismul si haosul social de dinainte de aparitia ei.

Studiul a fost publicat luna trecuta in publicatia britanica Philosophical Transactions of the Royal Society cu titlul The Puzzle of Monogamous Marriage („Enigma Casatoriei Monogame”) Autorii sunt Joseph Henrich (Profesor la University of British Columbia), Robert Boyd (Profesor in Departamentul de Antropologie al University of Davis, California) si Peter J. Richerson (Profesor in Departamentul de Stiinte si Politica a Mediului). Anul trecut Profesorul Henrich a depus marturie de expertiza in Tribunalul Suprem din provincia canadiana British Columbia in sprijinul mentinerii poligamiei ca si crima in Codul Penal Canadian. Dupa cum v-am anuntat anul trecut, Tribunalul canadian a refuzat sa dezincriminalizeze poligamia, gasind ca ea dauneaza deopotriva copiilor si femeilor.

 Enuntam concluziile studiului, urmând ca cei interesati sa intre pe linkul care vi-l sugeram mai jos sa citeasca intregul studiu. In contrast cu poligamia si cu oricare alte modalitati de asociere sexuala intre barbati si femei, casatoria monogama: (1) reduce conflictul intre sexe; (2) reduce crima; (3) reduce virsta intre soti si impiedica decalaje mari de virsta intre sot si sotie; (4) reduce inegalitatea intre barbat si femeie; (5) reduce rata fertilitatii; (6) genereaza bunastare materiala pentru sot si sotie, cuplurile monogame avind un venit mediu pe persoana mai ridicat decit venitul mediu pe persoana in casatoriile poligame; (7) reduce conflictul intre membrii familiei; (8) mareste investitita tatilor in cresterea copiilor lor si le faciliteaza dezvoltarea; si (9) reduce incidenta abuzului copiilor si violenta domestica.

E remarcabil ca autorii atribuie crestinismului un rol primordial nu numai in globalizarea normativitatii monogamiei in relatiile de familie, ci si in succesul de lunga durata a institutiei familiei in intreaga societate umana. Ba mai mult, si chiar si mai remarcabil, afirma autorii, monogamia infirma explicatiile evolutioniste privind aparitia familiei. Logica evolutionista poate explica poligamia, in termeni de perpetuare a genelor barbatului prin mai multe femei, dar monogamia o infirma. Citam: „Religion may also be important in the spread of normative monogamy. The infusion of norms related to monogamous marriage into the supernaturally reinforced set of beliefs propounded by Christianity may have been crucial in the long-term success of this marriage system …” („Religia e si ea probabil importanta in extinderea normativitatii monogamiei. Infuziunea normelor relationate casatoriei monogame prin credinta supranaturala crestina probabil a jucat un loc crucial in succesul de lunga durata al sistemului casatoriei …”)

AFR va Recomanda: Textul integral in engleza al studiului il aflati aici: http://rstb.royalsocietypublishing.org/content/367/1589/657.full.pdf.

DE CE MONOGAMIA ESTE NATURALA?

Monogamia insa nu este doar o doctrina crestina. Este si o norma naturala. Asupra acestui argument redam, in traducere romana, un comentariu recent al lui John Witte, Jr., profesor la Universitatea Emory (Atlanta, Georgia) si autorul unei carti care va fi publicata curind: „De ce doi intr-un singur trup? Pledoarie pentru monogamie nu poligamie”. Comentariul a fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Maia Mare.

De ce este monogamia naturala?

de John Witte Jr.

Creationistii si evolutionistii nu se inteleg asupra multor lucruri, dar ambele parti considera ca monogamia este cea mai „naturala” forma de reproducere pentru specia umana. Aceasta pare contrar asteptarilor. Da, Biblia prezinta istoria creatiei, dar de asemenea descrie poligamia tumultoasa a lui Avraam, Iacob, David si Solomon si a altor titani ai credintei. Da, pasarile care traiesc in cuiburi, soarecii de camp, si alte cateva animale sunt monogame, dar majoritatea mamiferelor se reproduc cu un mascul dominant ce stapaneste un harem de femele. Poligamia inseamna „natural”, iar monogamia „supranatural”.

Universalitatea monogamiei

Cu toate acestea, pentru ultimul mileniu, crestinii si liberalii post-crestini deopotriva – Toma d’Aquino, Calvin, Locke, Hume si Jefferson – toti au fost de acord ca Dumnezeu i-a creat pe oameni ca sa se reproduca devenind „doi intr-un trup”, nu trei sau patru. Si oamenii de stiinta evolutionisti moderni, de la Claude Levi-Strauss la Bernard Chapais, au ajuns la aceeasi concluzie: perechea umana unita este o parte a „structurii profunde” a reproducerii umane pe care oamenii au transformat-o in cea mai buna strategie a lor pentru supravietuire si succes.

Atat teoreticienii traditionali cat si oamenii de stiinta moderni indica patru fapte ale naturii umane care recomanda monogamia. Mai intai, spre deosebire de majoritatea animalelor, oamenii tanjesc dupa sex tot timpul, mai ales cand sunt tineri si foarte fertili. Ei nu au un sezon de imperechere, urmat de o lunga perioada de liniste in plan sexual. In al doilea rand, spre deosebire de majoritatea animalelor, bebelusii umani se nasc slabi, fragili si complet dependenti pentru multi ani. Ei nu sunt pregatiti sa alerge, sa inoate sau sa zboare imediat dupa nastere. Ei au nevoie de hrana, adapost, imbracaminte si educatie. Majoritatea mamelor umane se descurca foarte greu ingrijind in continuu proprii copii, pe cont propriu, mai ales daca mai au cativa. Ele au nevoie in special de ajutorul tatilor.

In al treilea rand, oricum, majoritatea tatilor se vor lega si vor ajuta la cresterea unui copil doar daca sunt siguri de paternitatea lor. Exemplu: pune un leagan de copil pe carosabil, zic cercetatorii medievali si moderni occidentali, si multe femei se vor opri, din instinctul de empatie naturala. Majoritatea barbatilor, insa, vor trece pe langa leagan. Se vor opri doar daca sunt neobisnuit de caritabili. Odata asigurati de partenitatea copiilor lor, insa, majoritatea barbatilor se vor lega profund de ei, vor ajuta la ingrijirea lor, ii vor sprijini, si ii vor apara cu mari sacrificii. Pentru ca ei vad copii ca o continuare a lor insisi, a numelor lor, a proprietatii, si invataturilor, a trupurilor lor si a fiintelor lor, a genelor lor.

In al patrulea rand, spre deosebire de alte animale, oamenii au libertatea si capacitatea de a se angaja intr-un comportament distrugator in cautarea propriei satisfactie sexuale. Avand in vedere riscurile mai mici si costurile pe care le presupun, barbatii au fost, istoric vorbind, mai predispusi la relatii extra-maritale decat femeile, exploatand prostituatele, concubinele, servitoarele, si generand astfel o subclasa perena de copii ilegitimi, asa numitii „bastarzi” care au reusit sa faca cu greu fata de-a lungul istoriei.

Monogamia umana e naturala

Avand acesti patru factori, natura a inclinat puternic ca persoanele umane rationale sa se dezvolte in relatii durabile si exclusive, numite casatorii, ca fiind cea mai buna forma si forum de legare sexuala si succes reproductiv. Casatoriile fidele si monogame sanatoase sunt concepute pentru a implini nevoile si dorintele sexuale ale unui sot si ale unei sotii. Ele asigura atat tatii cat si mamele ca bebelusul nascut in familia lor este a lor. Ele asigura ca sotul si sotia impreuna vor purta de grija, vor hrani si vor educa proprii copii pana la maturitate. Si ele ii descurajeaza pe ambii soti privind comportamentul sexual distructiv in afara caminului.

Poligamia ar putea asigura o certitudine a paternitatii, dar cu un cost mai amplu. Studiile stiintelor sociale despre familiile poligame in Africa sau Asia, si in comunitatile izolate de mormoni fundamentalisti din America de Nord au adus dovezi privind aceste costuri. In vreme ce un barbat poligam are de obicei nevoile sexuale indeplinite, multiplele sale sotii nu le au, declansand rivalitati si discordii in casa. In vreme ce un tata poligam poate sti cine sunt copiii lui, acestia din urma trebuie sa munceasca din greu pentru a-i capta atentia, afectiunea si resursele care sunt imprastiate peste multiplele sotii si copii. In timp ce poligamia ar putea inseamna mai mult sex extramarital decat monogamia, opusul este adesea adevarat. Un barbat poligam, nescolit de obiceiurile monogame, va fi intotdeauna tentat sa adauge inca o femeie atragatoare la haremul sau. Una dintre sotii, odata pusa la o parte de alta, va fi ispitita sa incerce patul vecinului sau al servitorului, cu exceptia cazului in care e amenintata cu moartea. Iar barbatii singuri, cu sanse mai mici de a se casatori, vor recurge mai usor la prostitutie, seductie si alte comportamente sexuale distructive.

Poligamia in Biblie

Traditia occidentala ne aminteste ca poligamicii biblici nu s-au descurcat tocmai bine. Sa ne gandim la certurile nesfarsite dintre Avraam cu Sara si Agar sau Iacob cu Rahela si Lea. Sa ne gandim la regele David care l-a ucis pe Urie Hititul, pentru a o adauga pe frumoasa Betseba la haremul sau. Sau la regele Solomon cu cele o mie de neveste, ale caror copii sfarsesc prin a viola, a rapi si a se omori unul pe altul. Antropologii identifica probleme similare in gospodariile poligame moderne. Mai mult, se indica si faptul ca tinerele erau adesea pacalite sau obligate sa se casatoreasca cu barbati instariti mai in varsta si ca femeile si copiii poligamiei moderne sunt adesea slab educati, saraciti si dependenti cronic de asistenta sociala.

In ciuda acestor experimente negavite, inclinatiile noastre naturale si umane spre monogamie nu au fost intotdeauna sigure. Pentru ca realitatea este ca astazi un numar insemnat de oameni, incurajati in parte de revolutia sexuala, fac sex si au copii in afara casatoriei, desconsidera casatoria monogama, fie ea normala sau homosexuala. In Occidentul modern, aproape 40 % din copii si aproape 60 % din copiii saraci sunt nascuti in afara casatoriei si fara sprijinul stabil al tatilor sau al structurilor de rudenie bazate pe casatorie. Statul modern asistential a contribuit la atenuarea si repartizarea costurilor acestui comportament reproductiv si sexual care de fapt distruge specia umana. Dar cu criza financiara care confrunta guvernele occidentale nu este clar cat va mai dura acest ajutor social. Desigur, noi trebuie sa apreciem libertatea sexuala si autonomia, dar trebuie de asemenea sa si adoptam legi, politici si programe de invatamant care sa predea esentialul despre natura sexualitatii umane si casatorie, si sa incurajeze cetatenii sa-si traiasca viata sexuala in conformitate cu normele naturale si limitele care ne guverneaza pe toti.

Textul integral in engleza al comentariului se afla aici: http://www.washingtonpost.com/blogs/guest-voices/post/why-monogamy-is-natural/2012/10/02/08080120-0cc0-11e2-bd1a-b868e65d57eb_blog.html?wprss=rss_on-faith

PENTRU ROMANII DIN AMERICA

Romanii din Las Vegas, Nevada, construiesc o biserica si au nevoie de sprijin. Am primit la redactie rugamintea alaturata din partea lor si rugam pe cei interesati sa ii dea curs.

 Ma numesc LIA ROBERTS si va multumesc pentru ca m-ati inclus pe lista dvs. Am citit cu deosebit interes. Noi, aici, la Las Vegas, statul Nevada, USA,suntem in curs de a construi efectiv o biserica ortodoxa romana. Va rugam sa difuzati aceasta stire pentru ca crestinatatea romana din lume sa stie ca la Las Vegas credinta in Dumnezeu este nu numai in teorie, ci o materializam prin constructia acestei Biserici. Daca aveti nevoie de amanunte pentru difuzarea acestui eveniment crestin, va rog sa ma contactati fie prin email fie telefonic la nr.: 702-858-4508. Cu stima, Lia Roberts, * Consul General Onorific al Romaniei * Presedinte al Consiliului Parohial al Bisericii “Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie Cel Nou” Las Vegas. Nevada. USA, email: RobertsLia@aol.com.

PENTRU ROMANII DIN IRLANDA

Pe 10 noiembrie irlandezii merg la vot. Voteaza un amendament constitutional privind drepturile copiilor. Am studiat amendamentul cit si comentarii ale expertilor crestini asupra acestui amandament si recomandam tuturor romanilor din Irlanda sa voteze IMPOTRIVA amendamentului. Vote NO! Do not abandon your parental rights! Amendamentul extinde drepturile copiilor in detrimentul drepturilor parintilor. AFR promoveaza drepturile parintilor. Copiii beneficiaza deja de o conventie internationala a drepturilor lor, dar parintilor inca nu le sunt consfintite drepturile parentale in nici o conventie internationala, inclusiv cel mai elementar drept de a dispune de educatia morala si civica a copiilor lor. Cazuri extreme s-au petrecut in Canada unde copiii au putut da, cu succes, in judecata proprii parinti pentru ca i-au disciplinat. Privind referendul din Irlanda recomandam materialul alaturat: http://synonblog.dailymail.co.uk/2012/09/the-terrifying-power-of-the-state-over-families-ireland-beware.html

VA MULTUMIM DE ZECE MII DE ORI!

Saptamâna trecuta va rugasem sa ne ajutati sa trecem de 10.000 de semnaturi la Declaratia de la Timisoara. In doar citeva zile ne-ati dat peste 250 de semnaturi ingaduindu-ne sa ne atingem telul. Va multumim de 10.000 de ori. Am incheiat cu bine proiectul Declaratia de la Timisoara. Declaratia ramine in continuare disponibila sa fie semnata si va incurajam sa continuati sa o semnati si sa o dati la cit mai multi sa o semneze: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

ANUNT

INVITATIE: COLOCVIU INTERNATIONAL „FAMILIA ÎN VIATA BISERICII”,

CLUJ-NAPOCA (8-11 NOIEMBRIE 2012)

 

Facultatea de Teologie Greco-Catolica, în colaborare cu Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma, sub patronajul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla va invita la Colocviul international „Familia în viata Bisericii”. Organizatorii îsi propun ca aceasta manifestare sa fie un prilej de reflectie la nivel academic asupra voca?iei familiei si locului ei în Biserica si totodata unul de schimb de experienta cu persoanele implicate în pastoratia familiei, respectiv o ocazie de formare pentru familiile însele.

Locul: Colocviul se tine la Facultatea de Istorie si Filozofie, sala Ferdinand (str Napoca 11) incepind de la orele 16 in fiecare zi.

Programul presupune o serie de douasprezece conferinte si trei ateliere de lucru în grup restrâns, unde urmeaza a se aprofunda tematica propusa în cadrul prelegerilor si a se aborda o serie de probleme cu care se confrunta familiile si cei implicati în pastoratie. Pentru detalii privind programul, cei interesati sunt rugati sa citeasca fisierele atasate. Cei care doresc sa ia parte la întregul program (inclusiv ateliere – v. varianta pastorala), respectiv cei care necesita cazare si/ sau masa sunt rugati sa se înscrie cât mai curând, folosind unul din urmatoarele contacte: – Mircea Oltean, tel: 0745073749 email: comir2000@gmail.com

– Simona Oltean, tel: 0742118764 email: oltean.simona@gmail.com Taxa de participare este de 150 RON pentru întreaga perioada (incluzând cazarea si masa). În cazuri exceptionale, s-ar putea acorda reduceri sau scutiri de taxa. Înscrierile se vor face în sistemul „primul venit primul servit”, numarul de locuri de cazare disponibile la centrul Manresa fiind limitat.

Din partea organizatorilor, Simona Zetea

 

UN NOU CENTRU DE CONSILIERE PRO-VITA (RESITA)

Facem tardiv, dar cu scuzele de rigoare, un anunt foarte important. Pe 22 septembrie s-a deschis la Resita un nou centru de consiliere a tinerelor insarcinate. Consilierea e gratuita. Persoanele interesate sa ajute financiar ori in vreo alta forma acest centru sunt rugate sa ne contacteze fie pe noi direct, fie pe dl Daniel Barnut (AFR Resita) la 0747083889. AFR a contibuit financiar la lansarea acestui centru. Unii dintre dtra ne-ati trimis ceva fonduri pentru acest proiect si va asiguram pe aceasta cale ca fondurile dtre au fost directionate acestui proiect.

HALLOWEEN

In ultimele saptamini am primit mai multe mesaje din partea unor parinti preocupati de extinderea in Romania a festivalului pagan Halloween. AFR nu este de acord cu acest festival. Redam dintr-un mesaj primit acum doua zile: „Fotografiile surprind instantanee de la petrecerile de Halloween organizate în anii 2011, 2012 la Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu” Bucuresti si Scoala Nr. 1 din Gherla. Pentru a vedea filmari care redau amploarea reala a dezastrului din scoli click aicihttp://www.google.ro/#q=halloween+scoala&hl=en&safe=off&prmd=imvns&source=lnms&tbm=vid&fp=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&cad=b

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Seminar despre iubire (5)

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Sfântul apostol Pavel

  1. Puterea caracterului stă în iubire. – Simion Mehedinți
  2. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.  – Sfântul apostol Pavel
  3. Toate lucrurile lucrează împreună spe binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.  – Sfântul apostol Pavel
  4. Nici un alt sentiment nu-l face pe om să-si schimbe opiniile ca iubirea; căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noi emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii, ci al pasiunii. –  Somerset Maugham
  5. Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit si apoi vindecat de altul. –  Octavian Paler
  6. Iubesti pentru că iubesti. Nu există ratiune pentru a iubi. – Antoine de Saint-Exupery
  7.  Din iubire a fost creat Universul, iubirea îl miscă, îl ţine legat şi îi asigură echilibrul atât de necesar. –  Vavila Popovici Continue reading “Seminar despre iubire (5)”

RAVAGIILE URAGANULUI SANDY

Peste zvârcolirile vietii, vremea vine nepasatoare, stergând toate urmele.
Suferintele, patimile, nazuintele, mari sau mici, se pierd într-o taina
dureros de necuprinsa, ca niste tremurari plapânde într-un uragan urias.

 Liviu Rebreanu

.

 ……    Uraganele – furtuni tropicale de mare intensitate – iau nastere atunci când o furtuna se deplaseaza deasupra oceanului. În contact cu apa mai calda, energia furtunii creste, ia nastere un vânt rotativ care, daca depaseste 119 km/h este considerat uragan. Uraganele apar în oceanele Atlantic, Pacific si Indian, la latitudini de 10-30 de grade si au denumiri diferite, în functie de regiune. De exemplu, în Asia de est  uraganul se numeste taifun. Uraganele pot dura de la o zi la cca. o luna, dupa cantitatea de energie înmagazinata. În afara temperaturii apei, un rol important îl are si forta care confera furtunii miscarea de rotatie specifica.
……   În functie de intensitate, uraganele sunt clasificate pe cinci trepte. Un uragan de categoria 1 are o viteza a vântului cuprinsa între 119 si 153 km/h, unul de nivelul 5 depaseste 251 km/h, iar efectele sunt devastatoare: copaci smulsi din radacina, vehicule si alte corpuri grele ridicate în aer, valuri marine foarte înalte, inundatii puternice etc. În momentul în care atinge tarmul, uraganul poate provoca pagube uriase, afectând suprafete de ordinul sutelor sau miilor de km patrati, cum a fost cazul în anul 2005, când uraganul Katrina a afectat sudul SUA, cu un impact maxim asupra orasului New Orleans.
……   În Atlanticul de nord, sezonul uraganelor începe în luna iunie si dureaza pâna spre sfârsitul lunii noiembrie, când oceanul se raceste si nu mai poate beneficia de energie suficienta. Într-un sezon mediu, se pot produce aproximativ 6 uragane, din care doua sunt de categoria a treia sau mai mari (peste 178 km/h). În ultimii ani, în special dupa 1995, numarul uraganelor puternice s-a marit. Oamenii de stiinta pun aceasta intensificare pe seama încalzirii globale. Experti din cadrul Agentiei americane pentru studiul oceanelor si conditiilor atmosferice (NOAA) au anuntat din timp ca vor fi între 12 si 17 furtuni tropicale în perioada 1 iunie-30 noiembrie. Doua au fost uragane, Chris în iunie si Ernesto, care au atins Peninsula Yucatan (în sud-estul Mexicului), unde au fost, din cauza ploilor si intensificarii puternice ale rafalelor de vânt, importante pagube materiale. Peste 5 milioane de oameni din Statele Unite au ramas atunci fara curent electric si mai multe orase au fost inundate.
……   Un proverb spune ca „banii pe care îi aduc vânturile, îi iau apoi uraganele”. Cam asa a fost si acum, cu acest uragan Sandy, abatut asupra partii de N-E a Statelor Unite.
……   Au murit câteva zeci de persoane din cauza rafalelor violente de vânt si a inundatiilor provocate de catre uragan. Localitatile afectate au fost cele din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Virginia si Carolina de Nord. Aproximativ 250.000 de locuinte au ramas fara electricitate în seara zilei de 29 octombrie, în Manhattan, dar si peste un milion de persoane la nivelul statului New York au ramas în bezna, din cauza unor pene de electricitate provocate de catre uragan si remedierea va necesita timp. 29-30 octombrie 2012 a fost cea mai lunga noapte la New York. Incendiile provocate de scurtcircuite si penele masive de curent au agravat problemele create de inundatiile masive care au afectat coasta de nord-est a SUA. Au murit oameni, majoritatea loviti de copaci în cadere. Foarte multi au fost salvati de la pieire datorita efortului celor care au avut menirea sa salveze, sa protejeze populatia. La New York, spun unii, mirosul de fum era foarte puternic pe strazile inundate. Zeci de cladiri au ars din temelii în Queens din cauza incendiilor, pompierii luptându-se din greu cu flacarile. În New York generatoarele au fost distruse, iar apa a inundat subsolul unui spital facând necesara evacuarea unui numar de pacienti. Vântul a batut puternic, iar mijlocul Manhattan-ului arata ca si cum ar fi fost strabatut de un râu. Orasul Atlantic City, din statul New Jersey, parea o prelungire a Oceanului Atlantic, dupa cum scria CNN pe website-ul sau. Algele si aluviunile pluteau în apa pâna la genunchi care acoperea strazile orasului. Milioane de americani au stat în întuneric (cartierul Manhattan fiind cufundat complet în întuneric) si în frig în casele lor din cauza lipsei de electricitate. Unele masini erau complet în apa. Metroul din New York a fost inundat pentru prima oara de când a fost construit, în urma cu 108 ani.
……   Efectele uraganului Sandy s-au facut simtite nu numai pe întreaga coasta de est, dar si mult spre vest, pâna în zona Lacului Michigan. Ploi puternice au afectat statul New England si parte a Vestului Mijlociu, iar viscolul a adus zapada în muntii din Virginia de Vest. Mii de curse aeriene au fost anulate. Un reactor nuclear (unele informatii vorbesc de doua reactoare) a fost scos din functiune în statul New Jersey situat în estul SUA.
 ……  Uraganul a provocat distrugeri pe scara larga pe coasta de est a SUA si Presedintele Obama a decretat în data de 30 octombrie, stare de „catastrofa majora” în statele New York si New Jersey, unde orasele au fost inundate si circa 8 milioane de oameni au ramas fara curent.
……   Dar, întotdeauna, dupa furtuna, vine vreme buna!
……   Si gândul mi-aluneca spre una din reflectiile lui Gide: „Aveam nevoie de un plamân, mi-a spus copacul; atunci seva mi s-a prefacut în frunza, ca sa pot respira prin ea. Apoi, dupa ce am respirat, frunza mi-a cazut, iar eu n-am murit… Fructul meu cuprinde întreaga mea conceptie despre viata.

Vavila Popovici, 

Raleigh, N.C. – USA

.

Seminar despre iubire (4)

 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Evanghelia lui Ioan, 3.16

.

  1. Dumnezeu este iubire. – Sfântul apostol Ioan
  2. Dragostea este cea mai puternică forță din univers. –  Moliere
  3. Iertare si iubire! Iubire si iertare!  – Vavila Popovici
  4. Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.  – F.M. Dostoievski
  5. A iubi inseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. – Octavian Paler
  6. Dragostea, flacără divină, este asemeni unei raze a asfintitului care luminează un munte intunecat. – Victor Hugo
  7. Spiritual, iubirea te îmbogățește, în timp ce bogăția materială, adesea, te sărăcește. – George Danciu Continue reading “Seminar despre iubire (4)”

Seminar despre iubire (3)

Iubirea este viața. Și, dacă-ți lipsește  iubirea, îți lipseste viața.                                                                   Leo Buscaglia

.

 

25 de  vorbe de duh despre IUBIRE

.

  1. Dacă n-ar fi iubirea, m-as teme de viată.  – Grigore Vieru
  2. Nu-i un imperativ mai categoric decât al iubirii.  – Simion Mehedinti
  3. Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătătii, al puterii si al energiei pentru fiecare om.  – Prentice Mulford
  4. Puterea pe care  o au cei pe care îi iubim, asupra noastră, este intotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi insine. –  F. de La Rochefoucauld
  5. Iubirea se aseamănă intrucâtva cu focul: doar că cei dinafară văd mai degrabă fumul, iar cei dinlăuntru, flacăra.  – Jacinto Benavente
  6. Iubirea, care este cu adevărat iubire si nu numai un trecător capriciu, nu se opreste pe ce e menit pieirii, ci se desteaptă, se aprinde, sălăsluieste numai în ceea ce este vesnic.  – Johann Gottlieb Fichte Continue reading “Seminar despre iubire (3)”

PROSTII”, DE LIVIU REBREANU…!!!

…Românii (ma refer la acea parte, tot mai rarefiata, a românilor care nu dorm, înca, de-a-mpicioarelea!) „ascultatori”, azi, de Traian Basesc’, la conferinta de presa, în care (în linii mari) „el jefe”/the Boss of Romania” ”deplângea” (cu lacrimi de ciuda, rau… „perdeluite”!) faptul ca Victor Ponta-premierul României „l-a lasat acasa” (tocmai pe EL, „el presidente”/el caudillo”: EL, si nu alt muritor, ar fi trebuit sa fie la sedinta Consiliului European de la Bruxelles, de azi, 28 iunie 2012 – iar nu „mister” Ponta-Naum…), ar fi trebuit sa simta, TOTI, aceleasi lucruri jalnice, precum personajul lui Liviu Rebreanu, Nicolae Tabara (dimpreuna cu feciorul sau si…o baba „de ocazie”), din povestirea „Prostii”, când conductorul trenului (tren pe care ei, taranii „prosti”, s-au sculat, de cu noapte – „noapte de pacura”, sa …NU-l prinda!) le striga , cu o aroganta triumfatoare: „ -Sa va sculati mai devreme, putregaiule, si sa nu mocositi, fire-ati ai dracului sa fiti, racni conductorul, disparând într-un vagon”.

NU l-au prins trenul nu pentru ca n-au avut maxima grija si bunavointa, ci pentru ca el, conductorul, CARE NU (MAI) ERA TARAN, CI…STAPÂNUL „TAINEI” TRENULUI „MISTICO-URBANO-DEMONIC” – l-a îmbrâncit, „pe scari la vale” („îl înhata de dupa cap, îi trânti un pumn în ceafa si-l îmbrânci pe scari la vale”), pe „prostul” de taran, neobisnuit cu/neadaptat la violenta demonica a orasului „cu bondoci” („Conductorul striga si zâmbea multumit în sine ca a spus o gluma minunata. CÂND SI CÂND, ARUNCA PRIVIRI PLINE DE ÎNTELES UNUI DOMN BONDOC, CARE SE UITA LA DÂNSUL SI-L ASCULTA CU UN SURÂS DE ADMIRATIE PE BUZE…): „Nicolae Tabara se pravali gramada cu obrazul în prundis si sângele îl prididi pe gura si pe nas. Si asa ramase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera si-l durea mai strasnic ca ranile fetei”.

Dar acest taran, Nicolae Tabara, macar reactioneaza verbal si „în Duh”, fata de mârlania orasenilor-bondoci, „destepto-smecheri”: „Apoi se ridica încetinel, clatinându-se pe picioare, îsi sterse sângele cu poala camasii si arunca o privire muta în urma trenului, care se pierdea în ceata zorilor. Un val amar de vorbe îi rasari în suflet, dar buzele lui crâmpotite de-abia  putura rosti oftând:
— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”
Din pacate, taranul român, Nicolae Tabara, de la început de veac XX, dupa ce blestema…, se supune, definitiv (ca un Hristos învins!) – …se supune, parca, unei fatalitati de deasupra tuturor divinitatilor cerului (…si cerul îl sfideaza, imperial, parca, pe Tabara-taranul: „Din noianul negru de nouri, însa, soarele scaldat în sânge îsi înalta biruitor capul si împrosca în fetele drumetilor o beteala de raze purpurii…) – cu care fatalitate-realitate nu se poate lupta un om, un…român, mai ales: „Tabara îsi avânta povara în spinare si PORNI ÎNCET ÎNAINTE PE O CARARE SPINOASA, CU CAPUL PLECAT”.

…Da, ca niste „prosti” ar fi trebuit sa se simta românii (ramasi „treji”, cu constiintele!), atunci când Basescu, Golanul-SEF, „CONDUCTORUL” si „BONDOCUL-SEF”, le-a aruncat, azi, în fata…”prostia” lor, nestiinta întru ale ticalosiei europeano-masonice (noi, subsemnatul, am tot scris, am tot vestit, de …”ani buni”-TARE RAI ANI…dar cine s-a îngrijit sa asculte, fie si o vorba, spusa de un „NE-SEF”, de un „NE-GOLAN” al României? – …nimeni, fireste!) :

„<<As vrea sa mai stiti un lucru, agenda UE de astazi este mult mai subtila decît pare. Aduceti-va aminte ca, de mai bine de un an si jumatate, si probabil trebuie sa ma scuzati ca îmi arog acest drept de a sustine ca am fost unul dintre liderii UE care au spus ca solutia noastra pentru viitor este crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI. În mod subtil, documentul care se va discuta astazi si NU VA APAREA ÎN CONCLUZII este despre CEDARE DE SUVERANITATE. Este, de fapt, cel mai important subiect, care nu este parte a concluziilor. Sigur, el nu este asa intitulat, dar se va vorbi despre control bugetar, se va vorbi despre UNIFICAREA FISCALITATII, SE VA VORBI DESPRE PRIORITIZAREA LA NIVEL EUROPEAN A INVESTITIILOR, SE VA VORBI DE CRESTEREA AUTORITATII BANCII CENTRALE EUROPENE, DECI SUNTEM ÎN SFERA PE CARE ARTICOLUL 80 O ATRIBUIE INDISCUTABIL PRESEDINTELUI, ACEEA CARE VIZEAZA SUVERANITATEA>> (…)El a subliniat ca desi nu va aparea scris în documente subiectul legat de suveranitate, la Bruxelles se vor pune bazele discutiilor despre o mai puternica integrare. <<Practic, asta înseamna o mai puternica integrare a statelor. Este posibil sa se lanseze în discutie si posibilitatea alegerii directe de catre cetatenii europeni a unui lider al Uniunii. Sigur, discutiile sunt incipiente, dar este clar ca ideea unei integrari tot mai rapide, tot mai puternice, a unei integrari economice, fiscale, bugetare, bancare, politice, este în substratul acestei agende si trebuie sa ai experienta necesara sa o întelegi si sa o abordezi>>” – cf. Faclia, ziar independent de Cluj, pe http://www.ziarulfaclia.ro.
…De ce “agenda UE de astazi este mult mai subtila decît pare”…?! – si de ce nu va aparea, în Concluzii, problema “CEDARII DE SUVERANITATE”?Deh, mistere “adânci”, pentru …”prosti”! Pentru ca, de fapt, se anuntasera, înca din 2007, “binefacerile” SIGURE/CERTE (singurele…) pe care România le va avea, din partea UE/Statelor UNITE ale Europei (masonii n-au deloc imaginatie, ci doar o feroce tenacitate: USA, USE…!):
1-fiecare membru al UE (si membrii “sclavizato-jefuito-asasinati” din EST, în primul rând!), vor “ceda” (“de bunavoie si nesiliti de nimeni”!) 1% din PIB-ul lor, catre UE…;
2-si…tocmai ceea ce-i mira, pe unii, azi: “CEDAREA DE SUVERANITATE”, catre iudeo-masonerie!!!

…La Antena 3, azi dupa-amiaza, bortosul ziarist (versatil si…ofiter de securitate!), Bogdan Chireac, spunea: “NOI salutam aceasta cedare de suveranitate!” La fel zicea si liberalul Voicu, si ceilalti din studio…
Dar…CINE  sunteti “VOI”, cei care “salutati” tradarea de Neam, nerusinata, “pe fata”?!
Da, ÎNAFARA  UNUI REFERENDUM NATIONAL – orice “salutare” a lipsirii României de SUVERANITATE – ESTE TRADARE DE STAT SI DE ISTORIE A NEAMULUI ROMÂNESC!!!)
Caci, în definitiv, problema SUVERANITATII nu-i apartine unui ziarist sau unui politician, nici macar unui …Golan-SEF! Nu ziaristii, nu politicienii, nu Golanii-Sefi au varsat sânge, pentru SUVERANITATEA ROMÂNEASCA!!! – …ci mosii si stramosii lui…Nicolae Tabara!
Când erau principatele medio-evice valahe, lupta pentru mentinerea suveranitatii (si turcii ne-au lasat-o, dupa lupte cumplit de sângeroase, dar si prin onoarea respectarii tratatelor cu principii valahi! – ceea ce nu e cazul, cu pidosnicii iudeo-masoni atei, de la UE-ul de azi!) o asigurau voievozii-martiri, de tipul lui Mircea cel Batrân, Stefan cel Mare si Sfânt, Vlad Tepes…sustinuti de catre “oastea cea mare”, format din tarani…”prostii”!
…Si tot taranii-dorobanti au dobândit, cu pretul sângelui si-al vietii, SUVERANITATEA STATULUI UNIFICAT-ROMÂNIA, cea din 1877, prin miracolele de vitejie ale “prostilor”, de la Plevna! “Deosebit de semnificativ este faptul ca guvernul Statelor Unite, cu prilejul numirii noului lui reprezentantdiplomatic, declara ca STATELE UNITE RECUNOSC ÎN CHIPUL CEL MAI DEPLIN SUVERANITATEADESAVÂRSITA SI INDEPENDENTA A ROMÂNIEI , noul agent diplomatic fiind acreditat <<direct pe lânga suveranul României>> – cf. prof. Dragomir Laurentiu Marius, art. Diplomatia si problema recunoasterii internationale a independenteidepline a României, publicat în „Revista de stiinte politice. Revue des sciences politiques”, nr. 3 / 2004.
…Nu ne scoateti mortii din morminte, sa nu cumva sa intrati în locul lor, voi, toti, tradatorilor de Neam si Patrie! Ne vom trezi, prin Înalta Mila a Lui Hristos, înainte ca “smecherii”, din tara si dinafara, sa ne pacaleasca si desfiinteze! Si, atunci, va fi VAI DE… “VOI”!!!
A desfiinta România (de ieri, de azi, din veci spre veci!) – înseamna a-l nega pe IISUS HRISTOS!!!

…Voi, tradatorilor politicieni, de toate zdrentele si culorile (negre si vinete, “în mare”! – ca STEAGUL PIRATILOR!), tradatorilor ziaristi, lingai si santajisti si oportunisti, traficând pâna si cu cadavrul Mumei voastre…voi, tradatorilor prin somn si prin supunere oarba, animalica si tembela, veti plati, în fata Neamului (prin streang ieftin, de cânepa zdravana, de nadejde!) si-n fata Tronului Judecatii Dumnezeiesti (cu mult mai înfricosatoare, decât ne-ar ajuta imaginatia noastra, impotenta si schioapa!), pentru TACEREA VOASTRA VINOVATA, FATA CU SÂNGELE STRAMOSILOR VOSTRI, SÂNGE MARTIRIC, PE CARE-L SCUIPATI, CU NEPASAREA VOASTRA DE VIPERE, ORI DE MOLUSTE!!!
…”Nu veti scapa, nici în mormânt!”
  prof. dr. Adrian Botez

LINISTEA LUMII SAU CAUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ

Recenzie de Constantin Stancu

Linistea lumii

de Adrian BOTEZ

Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca

2011

 

Linistea lumii1 este un titlu neobisnuit pentru Adrian Botez2, spirit tumultuos, energic si revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care traieste, o lume care a uitat valorile curate ale crestinismului, o lume a caderii în gol… E un popas în miscarea sufletului spre infinitul spre care tânjeste poetul, oprirea care se regaseste în psalm, pentru ca exista psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranta, dar sunt acolo, cu adevarul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduiala, îsi organizeaza volumele în cicluri care sa reziste, anotimpuri ale poeziei, iata ca si acest volum are mai multe parti, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibratiile lumii:

Cartea I: LINISTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE si sectiunea PERSONALITATE SI OPERA, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicatii, argumente, texte, pretexte si bucuria lecturii si a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile crestine, pe marturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenta crestinului, pe revelatia personala, particulara, pe literatura ca soapta în cetate, soapta care pentru altii, necunoscatori, pare tipat, tipatul zimtat de la miezul noptii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce linistea unui suflet ce tânjeste sa vada dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea si timpul în care traim, pentru a produce netimp!

Asteptând florile, mântuirea, zapezile, primavara, sarbatori de primavara, metamorfozele, Visul Gradinii – toate devin elemente ale asezarii lumii în matca initiala, cele care sustin posibilitatea existentei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. Dar lumea e prinsa în tentaculele aruncate de tsunami în aceasta parte de univers, pentru ca apar umbrele: singuratatea de acasa, instabilitatea, vremuri fara ceas, jocul leprei în lume, spasmul cosmic, pastele orbilor (!!), conversatii cu un asasin. Dar speranta se coaguleaza în posibilitatea vederii cu inima dincolo de zare: iubirea ca valoare, Hristos ca stânca în vârtejurile lumii, mustrarea Domnului, supraidentitatea. Pendulând între poezia lirica a lui Octavian Goga, între cuvintele potrivite ale lui Arghezi sau metafora lui Nichita Stanescu, volumul lui Adrian Botez este unul al cautarii echilibrelor posibile într-o lume care si-a pierdut orizontul, iar oprirea pare o solutie…

Autorul, într-un moment de împacare cu sine, dedica volumul sotiei, Elena, ca semn al reîntoarcerii în matricea familiei…

Prezenta Gradinii în constructia volumului este tânjirea poetului dupa raiul pierdut, dar posibil a fi visat, gândit, trait prin imnul dedicat muntilor, anotimpului, florilor…

Îngerii sunt bolnavi de roua diminetii, iar Hristos viseaza într-o stea, raiul e aproape si totul e promisiune sau clipa captata de poet în poemele sale. Dumnezeu cu barba în palme priveste dincolo de orizontul marii, apa botezului curge spre noi radacini, trupul poate fi de raza, animale ucise de prea multa blândete… Prezenta lui Hristos în peisajul lumii, Duhul Sfânt miscând poemul: „a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine/de-am simtit – …o, în sfârsit – ca e bine…!/ nu exista frica-nici moarte: sa stii//numai om Dumnezeu vrea ca iarasi sa fii/…va trimite – la tine – alai cu faclii:/povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…/” – A TRECUT DUHUL SFÂNT.

Atâta liniste declanseaza delirul în primavara, ca posibilitate a salvarii: „o Doamne – ?i-ai deschis comoara-n/ceruri/nu se mai vad arhangheli la creneluri:/nu merit izbavirea – dar ma simt izbavit/în tot arde fratia – desi toti m-au hulit!” – DELIR DE PRIMAVARA.

Dar luciditatea poetului îl prinde în oglinda ei: partea corecta câstiga din ce în ce mai rar, trebuie sa se schimbe ceva în lume din temelii, demnitatea umana a pierdut ritmul în fata vârtejurilor de toate felurile… (Balada si rugaciunea lui Joan Sala I Ferrer Serrallonga). Dumnezeu poate sa mântuiasca, Dreptatea e Mireasa de Taina a lui Hristos, crima e legea celui tare, Hristos lacrimeaza pe fruntile noastre uscate. Paralela bine-rau demonstreaza ca raul poate fi învins prin binele pe care omul îl poate face în lumina divina, e o balada a celui care tânjeste dupa reforma, dupa schimbarea cea mare, dupa linistea lumii care poate da roade în fiintele noastre. Poetul e neîndurator cu negustorii burtosi care au scos lumea la mezat, e prezent si smecherul cu aureola în buzunar, patronul de stele, paiatele lumii. Privind din perspectiva divina, Adrian Botez vede clar nevoia lumii dupa Dreptatea lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea oamenilor nu mai are efect, dreptatea oamenilor s-a stins pe un munte care s-a topit.

Strainatatea de acasa pare semnul departarii de sine, pierderea identitatii, câinele mort în sant, copaci scheletici care cersesc mila într-un secol al masinariilor de toate felurile, masinarii care imprima viteza fenomenelor, e un „suflu al arogantei”!

Metaforele poetului sunt sugestive: spinarile cerului se ating, se freaca una de alta, masa la care scrie are mereu alte dimensiuni, nici un lucru nu e la locul lui! Luciditatea se misca în linistea lumii, spiritul omului atras de miracole, de mântuire lucreaza prin cuvinte, prin rugaciune, prin apropieri… Sunt vremuri fara ceas: „pasari vremuiesc cu glasuri sure/vremea nu mai stie cum sa fie/vântul bate parca sta sa-njure/ o lume livida – vinetie/” sau „ Dumnezeul lumii e cenusa/n-a lasat pe nicaieri vreo usa/” – VREMURI FARA CEAS.

Sfârsitul de vremuri fara de timp se vadeste prin prezenta Pasarii Cenusii, care îl priveste pe poet în ochi, e moartea care are îndrazneala sa arunce fulgere cenusii într-o lumea a culorilor cazute din curcubeu si este o dunga, fizic, inexplicabila, caderea perspectivelor, orizontul care s-a topit în moarte.

Poate ca imaginea cea mai dura si care depaseste durerea fizica e prezenta fiintei alunecate în moartea cea de toate zilele: „trag dupa mine un cadavru,-n salturi/nu ma trezesc – nu stiu unde-l ascund:/nu-s vinovat – ci blestemat de–nalturi…/si lepra-ncape-n timpul tot mai scund/. – ADVERSARUL.

Speranta, însa, e dupa zare, acolo, în aproapele din inima: „aerisind luminile în pasari/ne sprijinim de cer spre-a trece-n linisti:/acolo nu-s recolte si nici miristi/ doar cântec de incendii hialine/”- ACOLO.

Dincolo de zare e un pisc de rugaciune, un munte care se poate urca prin staruinta sau încapatânare, muntii dau argumente pentru o alta viata, curg pâraiele din cer, muntele visa un om… E, desigur, Muntele Dreptatii lui Dumnezeu! Muntele acesta a fost vazut de proorocul Isaia (vezi Biblia), a fost urcat de Iisus, e motivul poemelor lui Adrian Botez, care se topeste, dupa considerente divine, într-o lume în faliment.

Natura e parte a sperantei, natura e parte a creatiei si puterii lui Dumnezeu de a reforma cele vazute: verdele plin al gradinilor, albastrul sever al cerului, gradina, boarea din gradina, pasarile cânta prin copacii din rai, lumina cerului, marile lumii, porti enigmatice, cirezile faptelor, ploaia de roua ca o ploaie spirituala, aer sfânt, o lume proaspata ce trimite la un alt cer si un alt pamânt din Apocalipsa (vezi Biblia).

Despre sine Adrian Botez marturiseste: „n-am fost bun – nici/rau: un oarece/ om// am vazut ape-n amurg/ le-am înfruntat – am vazut/ munti în rasarit – si/ m-am înaltat/” – MARTURIA LUI DISMAS.

În ultimul poem al cartii care poarta un titlu frust si marturisitor – C.V. DE CIOBAN AL CERULUI, autorul se vrea un biruitor, un luptator, unul care stie sensul bataliei spirituale si care are argumente la înaintasii sai, purificati de un foc divin. Se poate observa si o anumita oboseala la poet, viata e un joc în care energiile se strivesc, se duc: „Doamne – stinge-ma undeva/între ape mari – cu tarmuri ametitor/departate – tarmuri pline de/ lacrimi”. – DOR DE STINGERE.

Dar lumea tânjeste dupa linistea dintâi, e o lume în care Pastele s-a modernizat, care vrea altceva, dar nu gaseste: „nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos/ nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi/ Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os/ nici hidosu-i strigat – horcaind în toi/ … nevinovata carne sa înghita/ în vina lui mereu deschisa-i pofta/ oricine-i pregatit – smerit – sa minta/ sa cumpere privata lui Golgota…/ – MODERNIZAREA PASTELUI.

Poet incomod, dar pregatit sa se ierte pe sine si sa-si recunoasca limitele, Adrian Botez recunoaste ca nu poate evada din aceasta lume în care îsi cânta si cânta nedesavârsirea, ca etapa spre omul de dincolo de zare. Versurile sunt dure, cuvinte aparent nepoetice strivesc corola poemelor si aduc mirare cititorului clasic de poezie, dar cel care citeste Scriptura stie ca sunt acolo cuvinte mult mai dure si ca Dumnezeu vrea sa ne recunoastem ticalosia.

Stilul sau penduleaza între clasic si modern, virgulele sunt înlocuite de linia care desparte cuvintele, ideile capata astfel putere, versurile sunt sentinte pentru cititor, uneori cuvintele curg simplu, cadentat, alteori se cauta complicat si simbolic, e un simbolism crestin, cu pecetea lui Hristos, vocalele striga, consoanele cauta linistea noptii, vechi linii ale literaturii române se regasesc în scrierile acestea tulburate de vis si dorinte neîmplinite, lumea se deschide în fata poeziei ca o carte a Privirii Extatice… Poate ca poetul ar trebui sa-si cenzureze uneori discursul liric pentru a lasa aurul din gând sa iasa la suprafata, prin versul cercetat de sapte ori…

Luminita Aldea scria despre Adrian Botez: „Întâmplarea a facut sa citesc poezie scrisa de domnul Adrian Botez si sa exclam fericita: Iata Poetul! … Tema dominant-esentiala a poeziei domnului Adrian Botez este credinta – raportare la divinitate. Toate celelalte teme palesc sau sunt mici, prin comparatie cu tumultul si vibratia înaltator – sfâsietoare a cautarii caii spre Cer.” – Luminita Aldea, Cornul Luncii/Suceava – Scrisul ca destin.

 Nota

 1Adrian Botez, Linistea lumii, Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca, 2011, versuri, Colectia Poezie si muzica crestina. Cartea aparuta în colaborare cu Primaria Gura Humorului.

2 Scriitor român, autorul cartilor: POEZIE1-Jurnal din marea temnita interioara(Axa-Botosani, 1998); 2-Rog inorog(Salonul literar-Focsani, 1998); 3-Povestea unui colectionar de audiente(Corgal Press-Bacau, 2003); 4- Epopeea Atlantica(Corgal Press-Bacau, 2003); 5- Eu, barbarul(Casa Scriitorilor-Bacau, 2005); 6- Crezuri crestine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacau, 2005. 7-Nu mai ridicati din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 8-În contra dementei de astazi în cultura româna (Ed. ProPlumb, Bacau, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2009; Cartea Profetiilor, Ed. Rafet, 2010, Linistea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, Obârsii, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2012. PROZA: volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari si pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacau, 2004). CRITICA/HERMENEUTICA:1- Prigonitii cavaleri ai Mielului – despre poezia culta aromâneasca (Ed. Dimândarea parinteasca, Buc., 2000); 2- Spirit si Logos, în poezia eminesciana – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textului eminescian(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2005); 3–Loja Iohanica Româneasca – ION Creanga, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici– pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006)–; 4Cei Trei Magi ai prozei românesti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – si Epoca Mihaelica : pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 5- Opera scrisa a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism si alchimie nationala, Criterion Publishing, Bucuresti, 2009. ESEURI: 1-RuguriRomânia sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfata de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciatilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2008; 3-„Cazul Dacia…”, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011etc.

MORTII BETI – VIII BETIVI…!

prof. dr. Adrian Botez

…” Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat luni, la Realitatea TV, ca majoritatea românilor care au murit în ultimele zile din cauza gerului au patit-o deoarece <<au baut si au adormit acolo>>.

Liderul PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, a aparat luni guvernul pentru modul în care a actionat pentru deszapezirea drumurilor si pentru salvarea oamenilor din judetele sinistrate. <<Din 80 de oameni sau 64, câti au murit, unul singur a murit în masina, restul au baut si au adormit acolo>>, a declarat Toader la Realitatea TV, la emisiunea Deschide Lumea.

Ministerul Sanatatii a anuntat azi ca, în România, au murit în total 74 de oameni, prin hipotermie severa, de la avertizarea de Cod galben de ger, emisa de meteorologi, pâna luni – majoritatea vicimelor fiind gasite în spatii libere, sase dintre cazuri fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, anunta Ministerul Sanatatii” – cf. Gazeta de Nord-Vest online, 13 februarie 2012.

Pâna ieri, la declaratia publica a sacalului pedelist, murisera, sub zapezi, în frig, 74 de nenorociti. De ieri, de la declaratia de un cinism înmarmuritor, au mai murit 5 – deci, cu totul (pâna acum, marti, 14 februarie 2012!) s-au înregistrat 79 de decese…probabil, ultimii au murit de râs ori, cine stie, de rusine, ca pot fi banuiti a trai si muri… “prezidential”! Amintim ca, pe 25 mai 2010, “un parlamentar îi spune sefului statului despre pensia sociala ca <<în 2009 mi-ati spus ca ar fi fost bine ca ea sa fi fost de 500 de lei>> – <<Eram sub influenta bauturilor alcoolice>>, i-a raspuns Basescu, dupa care, pe înregistrarea data publicitatii de Antena 3, se aud râsete” – cf. adevarul.ro, din 25 mai 2010.

…Când folosim expresia „se purta de parca era beat”, întelegem ca omul respectiv se comporta iresponsabil, incoerent, ilogic, sovaielnic pâna la ridicol etc.

…Deci, tocmai voi, Sacalilor de Cotroceni, misei de doi bani gramada, incompetenti si iresponsabili în cel mai înalt grad, ilogici si criminal de incoerenti în faptuire, din înaltul grotesc al „dregatoriilor” voastre „ubu”-esti, ocupate prin cea mai vinovata impostura! – va permiteti sa blasfemiati nenorocirile tarii si pe cei pe care tot voi i-ati adus, prin jaful ca-n codru, prin crimele si tradarile voastre, în nenorocire, în cea mai cumplita umilinta si saracie?! Si ne mai si scuipati mortii, din mormintele lor albe… – …ni-i scuipati între ochii lor, închisi de atâta durere si suferinta si obida, câta au îndurat pe lumea asta, stapânita de ciocoi si de plozii ciocoilor, mai cumpliti în nesimtire chiar decât odraslitorii lor?! Sa-i numiti, TOCMAI VOI, „betivi”! – pe cei pe care tot voi i-ati „îmbatat”, de 7 ani încoace, cu apa chioara, cu minciuni si promisiuni nerusinate – pentru ca sa-i „turmentati” mental si sufleteste, de s-au lasat jupuiti de 7 piei, ca pe vremea fanariotilor…Dar, oare, sunt necajitii morti ai României mai beti decât voi, „viilor” (…de fapt, niste zombi / nzumbe, hâzi si oribili, pe care, în calitatea mea de crestin, va vreau exilati, cu toata cimotia voastra, pe vecie, sa nu mai calce neam de neamul vostru pamântul sfânt al Gradinii Maicii Domnului, în vecii vecilor! Amin!)?!

…Cât de treaza era paiata de Mircea Toader, când si-a încurcat mâinile, la votul din Parlament, de-a iesit „bine”, în loc sa iasa „prost”, cum decisesera TOTI calaii Hahamului de la Cotroceni…de a trebuit sa se refaca votul, pentru a recadea România în cotidianul cel sinistru?!

…Cât de treji sunteti, Sacalilor de Cotroceni, când asasinati 3 milioane de români, conform recensamântului tot de voi comandat?! 3 (trei!) milioane de voturi, în definitiv! (…dupa mintea voastra strâmba si schilava!)…bata-va Crucea sa va bata de diavoli ucigasi si-nsângerati!!!

…Or fi fost mortii nostri …”betivi” (…nu ati mai apuca ziua de mâine, îmbatatorilor cu otrava ai României! – …si sa traiti trei zile, cu cea de-alaltaieri!), dar vineri, 10 februarie 2012, când au murit, sub zapezi, DE FRIG si DE FOAME si de SETE …si de NE-GRIJA NIMANUI, DIN STATUL ROMÂN, PENTRU DES-ZAPEZIRE!!! – cei mai multi oameni: 9 (NOUA!) – voi, trejilor, ati benchetuit, din minister în minister, cu sampanie si caviar, fara sa va pese, „neam”, de cei care se stingeau sub nameti, în bratele, infinit mai miloase, ale foamei, setei si frigului… – …brate infinit mai miloase decât ghearele voastre jecmanitoare, puse numai pe tortura, crima si ciordeala „tiganeasca”… – cioclilor si calailor de Neam Românesc!

…Si-ati benchetuit în frunte cu „patriotul” asta cu kipa, cu „bulibasa” asta nou (cica!), sef de „neo-securisti”, dupa ce fusese novice „oxfordist” la …„paleo-securisti”! – …care, în 1993, a sustinut masteratul în Studii Ebraice, la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice si Evreiesti din cadrul colegiului St. Cross al Universitatii Oxford, iar la 24 martie 2004 si-a facut doctoratul în “Istoria evreilor din România”– si în urma cu câtiva ani a venit în Israel pentru specializare. Înainte de numirea în înalta functie, urma sa fie numit seful “<<Centrului de studii evreiesti>> din orasul Iasi. D-sa promoveaza cu devotament subiecte legate de poporul evreu (n.n.: este firesc, pentru ca ACELA este neamul lui! – dar de ce-l puneti, mai mascaricilor de masoni, pe un iubitor, legitim, de evrei, sa-i iubeasca, “nelegitim”, pe români…PE CARE-I DISPRETUIESTE SI/SAU URASTE DE MOARTE?! – doar ca sa va bateti joc de noi mai crunt, nu-i asa?!) – si actioneaza pentru introducerea unui program de învatamânt legat de Holocaust, ca parte integranta din programul general de învatamânt în România…” – cf. ro. wikipedia.org.

Atâta stie, atâta iubeste! – …dar de ce-l lasam, noi, oare, sa ne fie…”BACI MACELAR”?!

De fraieri”…fraieriti ce suntem!

Nu doar ca israelitul ipocrit si…”raz(va)nit” s-a… rastit la mortii si la viii români (…ca-s, vorba lui Ilie Rogojinaru, din Rascoala lui Rebreanu: “…rai, si prosti, si lenesi!”), ci, dupa ce s-a bâtâit la Zidul Plângerii, cu kipa pe scafârlie, pentru a deplânge “mortii holocaustului” – …treaba lui si a neamurilor lui! – …a scris, complet mincinos (deci, “beat” de elixirul diavolului!) în lucrarea lui de doctorat, acuzând România si pe români, de … masacrarea evreilor din Ardeal!

Uitând ca, “la 30 august 1940 – prin Dictatul de la Viena -, nordul Transilvaniei si asa-zisul intrând secuiesc erau desprinse de România” (…iar în Basarabia, Tinutul Herta si în Bucovina blestematului an 1940, Stalin poruncea, “taia si spânzura”…!) –… jandarmii unguri hortysti purtându-se, cu evreii, mai rau decât germanii nazisti!

Iata marturia unui evreu get-beget, contemporan cu acele triste întâmplari – marturii dinrevista de la Oradea, Zodii  de cumpana, Anul II(XV), nr. 3 (55), din vara lui 2008, la pagina 9. Aici apare articolul evreului maghiar Sigismund KolocsaiLa masa cu diavolul – în care acesta declara si insista: ”Guvernul instalat de germani avea un prefect, Endre, care era, în acelasi timp, comandantul jandarmeriei ungare. Mai rai decât jandarmii unguri, care purtau, dupa traditie, o pana de cocos la sapca, nu exista! (s.n.) Mai antisemiti, nu exista! Pe lânga ei, membrii SS erau niste umanisti!(s.n.) (…) Am subestimat, de departe, autoritatile ungare, pentru ca eram convinsi ca puterea e în mâinile SS-istilor, în ce priveste <<problema evreiasca>>. Au început sa-i deporteze pe evrei. Nu nemtii!NICIODATA!!! (s.n.). Numai jandarmeria maghiara deporta. Ei alegeau oamenii cei mai bogati din ghetou si-i bateau pâna la moarte, pentru a afla unde si-au ascuns averea. Nu era nici un SS-ist în ghetouri.”

…Mai, „betivilor” ciocoi, care va plimbati, clatinati, printre cadavrele fratilor mei! – macar nu-i mai SI scuipati, dupa ce i-ati torturat, jefuit si ucis!

Iesiti, CÂT VA VAD! – din Odaia noastra (de împutinati vii si de morti necajiti…: mortii nostri poarta, pâna si-n moarte, sub pleoape, lacrimile-nghetate ale durerii si umilintei, cu care au pierit!), iesiti din Casa noastra, iesiti din TARA noastra! – … pâna nu apuc un par si va crap capul, nemernicilor si rânjitor-blasfemiatorilor ce sunteti voi! – mai, câinilor turbati, strigoilor, slugoilor si martafoilor blestemati – si fara de niciun Dumnezeu…decât Dracul cel Mare de la Cotroceni!!!

***

prof. dr. Adrian Botez

14 februarie

Ce decizie iau…

George Danciu

Si-a venit în fire si a zis: „Câti argati ai tatalui meu au belsug de pâine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai.” Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Când era înca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta, nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau.””

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGATII

Din vremuri stravechi omului îi place sa stie ce se mai întâmpla în lume.

Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu Pavel. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare ca vesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu?Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.”

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu.”(Fapte, 17)

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou.

Cu totii avem automatisme de comportament. Cafeaua si citirea ziarelor. Manipulam cu îndemânare telecomanda TV pentru a urmari care sunt ultimele stiri si evenimente. Timpul – ca un ucigas, tacut –, trece impasibil, lasându-ne cu aceste tabiete care însa, în majoritatea lor au o mare încarcatura negativa, pesimista, deoarece peste tot auzim doar de crize, morala si materiala. Dar aceasta stare, în final, nu ne duce într-o directie buna, dimpotriva, doar spre certuri, iritare, depresie si nemultumire.

E vremea sa facem ceva ca sa iesim din acest mare impas în care traim.

***

LIVIU REBREANU: Sa nu se rupa crucea familiei!

Am fost în 2009 în Casele memoriale LIVIU REBREANU din Nasaud si Maieru (judetul Bistrita-Nasaud). La Casa din Maieru, amfitrion era profesorul Sever Ursa care scotea si un Ziar, periodic,  împreuna cu elevii comunei. Pe timpul vizitei, profesorul tocmai vorbea unui mare grup de adolescenti care învatau din opera acestui mare scriitor. Informatiile au venit natural, una dupa alta, însa când Sever Ursa se pregatea sa spuna care au fost ultimele sale cuvinte, dintr-o data am devenit foarte atent cu toata fiinta, ca nu cumva sa-mi scape vreo vorbulita. Cel care-l nemurise pe Ion al Glanetasului, murise la 1 septembrie 1944, ora 2.13 lasând cu limba de moarte familiei sale, aceste pretioase cuvinte:

Sa nu se rupa crucea familiei!” 

Descifrând mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce. Um mare poet crestin scria: Crucea-i ascultarea Domnului Isus. Ascultarea e o cruce. Nu e usor sa asculti, e în firea omului de a face altfel.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna întreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

***

ISUS: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.

                                                                                                 Luca, 13.3

În vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Biblia spune ca Dumnezeu, dupa ce ne-a vorbit în multe feluri si in multe rânduri, prin proroci, la sfârsit ne-a vorbit prin Fiul Sau Isus.

Ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu l-am primit primit prin Isus. Vorbirea sa are deci o foarte mare greutate.

Domnul a vorbit cu mare putere si Cuvântul Lui se împlineste întocmai. Trebuie sa luam aminte cu toata fiinta noastra, sa fim atenti la ce vrea El sa ne spuna.

Isus a zis Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Domnul, pentru a-i lamuri mai bine pe ascultatorii Sai, le-a mai spus si pilda aceasta:

Un om avea un smochin sadit în via sa. A venit sa caute rod în el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: „Iata ca sunt trei ani de când vin si caut rod în smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda si pamântul degeaba?” „Doamne”, i-a raspuns vierul, „mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Dumnezeu vede ca nu gaseste la mine si la dta rodirea de care El se asteapta. Dar a decis sa ne mai acorde un an, 8760 ore. Practic nu stim cât, poate mai putin, poate mai mult. Cert e ca El ne mai amâna, ne mai da har. Domnul Isus mijloceste, El zice: „Mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Domnul Isus sigur îsi va face partea la care se angajeaza. Un timp, mai suntem pe lista Sa de prioritati. Sa ne facem si noi partea care ne revine. Sa ne venim în fire si sa ne întoarcem cu fata catre Tatal ceresc.Amin.

***

Cu privire la starea spirituala, ce putem face?

  1. Sa învatam

Sa ne oprim din acest mers fara tinta si fara de folos. Sa punem STOP pierderii de timp a TV cu acest consum de timp negativ, care ne fura linistea sufleteasca.

Învatatorul – Isus -, ne spune ca acei galileeni au fost omorâti, nu pentru ca erau rai, ceea ce era adevarat, deoarece aici pe Pamânt nu se va face dreptate!

Nu se duc raii si ramân bunii. Ne ducem pe rând si pe sarite, aleatoriu, oarecum la întâmplare dpdv al nostru. Acum când faradelegea se înmulteste, noi sa tragem concluziile care se impun. Ca sunt vremuri grele. Ca celor rai le merge bine. Dar noi sa ne atintim privirile în sus, la Dumnezeu, caci izbavirea este aproape.

  1. Sa alocam timp evaluarii personale

Privind la TV, la mersul lumii, vedem într-adevar câte nedreptati se întâmpla. Cât gresesc cei pusi în fruntea oraselor, judetelor, guvernelor, parlamentului, Justitia – însa nu noi trebuie sa-i acuzam si sa-i judecam.

Noua ne revine sa ne evaluam pe noi însine. Sa ne vedem pacatele noastre si sa ne pocaim de ele. Sa vedem cum traim noi.Sa ma vad si sa ma analizez pe mine! Însa noi suntem subiectivi si îngaduitori cu noi însine. Si fratii lui Iosif, peste ani, dupa ce-l vândusera pe Iosif ca sclav unei caravane care l-a dus în Egipt, au crezut si au zis: Noi suntem oameni de treaba!. Însa evaluarea personala trebuie facuta în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca. Vreau sa fac binele, dar raul sta lipit de mine. Numai Dumnezeu ne poate elibera de neputinta.

Îngerului bisericii din Laodicea, i se spune asa:

Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna, dar, si pocaieste-te! (Apocalipsa, 3.15-19).

Doar Dumnezeu ne cunoaste, chiar mai bine decât noi. El stie orice gând al nostru. Cântarul si cumana dreapta, toate unitatile de cântarit sunt la El. El vede ca suntem mincinosi, goi si orbi. El vrea sa ne dea alifia pentru ochi, sa vedem. El vrea sa ne îmbrace în haina neprihanirii – sa venim la El si sa ne marturisim pacatele. Sa lasam Duhul Sfânt si constiinta sa lucreze si sa ne elibereze din pacat si rusine. Trebuie sa ne acordam timp, sa ne evaluam în lumina Cuvântului si sa ne pocaim, sa ne întoarcem de la caile noastre rele, la umblarea cu Dumnezeu, în lumina.

  1. Sa alocam timp investitiei divine, în noi

Domnul Isus S-a angajat sa pregateasca mai bine smochinul fiecaruia (trup si suflet si duh), pentru a putea rodi dupa voia Creatorului care asteapta sa gaseasca rodire.

Cu fiecare se poarta ca un tata grijuliu. Când prorocul Ilie era deznadajduit, Dumnezeu nu i s-a aratat în tunet si furtuna, ci printr-un susur blând si linistit. El e printul Pacii. Si l-a întrebat ca un parinte: – Ce faci tu aici, Ilie? Te întreaba si pe tine, ce faci? Cerceteaza-te! El vrea sa stii ca El e lânga tine, Domnul este umbra ta, pe mâna ta cea dreapta. El te va ajuta si te va sprijini, daca voiesti sa umbli în lumina si în adevar.

Daca umblam în lumina, Dumnezeu ne curateste ca pe niste mladite de vie, roditoare, pentru a aduce o si mai multa roada. El face în noi o investitie buna!

Poate esti într-o stare de neascultare ca aceea a lui Iona, Dumnezeu se asteapta de la tine sa fii într-un anume loc, în Ninive, sa vorbesti despre pocainta – sa nu  pierim si altii la fel -, însa te afli blocat ca si Iona în clestele pestelui si nu mai poti face nimic, decât sa te rogi. Ti s-au luat toate optiunile, toate posibilitatile de miscare si actiune – nu poti decât sa te rogi Creatorului sa aiba mila, de tine, pacatosul! Doamne ajuta!

Concluzie: Dumnezeu se asteapta sa rodim pentru slava Sa. El ne-a mai dat un timp sa ne cercetam, sa învatam, sa ne evaluam viata, sa ne pocaim de faptele moarte si sa aducem roada investind în lucrarile Duhului Sfânt, în lumina.

Azi sa ne decidem – Voi investi timp pentru lucrarile duhovnicesti care-i aduc slava lui Dumnezeu! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Relu Moldovan – Biserica Penticostala Carpati din Cluj Napoca)

E vremea să iau decizii!

 George Danciu

Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGĂȚII

Din vremuri străvechi omului îi place să știe ce se mai întâmplă în lume.

Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu Pavel. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Continue reading “E vremea să iau decizii!”

De la Eminescu la Grigore Vieru

de Catinca AGACHE

 

 

Viata literara româneasca cunoaste dupa 1989 un fenomen aproape paradoxal: „batalia pentru Eminescu” – mai exact batalia pentru un mit statornicit ca atare de G. Calinescu -, determinata de cei care au creat „cazul Eminescu” („Dilema”,1998). Când se credea ca totul este asezat pentru totdeauna si ca nimic nou nu mai poate surprinde în ceea ce priveste viata si opera poetului national, apar nenumarate surprize editoriale[1], se nasc polemici aproape interminabile care par sa fi împartit scriitorimea româna în doua tabere aparent ireconciliabile, ambele nedemonstrând altceva în ultima instanta decât ca Eminescu este viu, mai actual ca oricând, se afla printre noi, sintetizând nu numai geniul poporului roman, ci însasi constiinta, esenta sufletului lui, argumentând o data în plus ca fiind „atât de român încât este universal” (M.Dragomirescu). Este pus în valoare astfel realitatea ca recuperarea lui Eminescu constituie un proces ce nu s-a terminat, ca posteritatea lui ramâne o perena, facinanta provocare. În aceasta „batalie” s-au înscris si scriitorii români de dincolo de Prut care au avut de întâmpinat în plus contestatarii din interior („Flux”), luând atitudine, editându-l în seriile de Opere (editurile Litera, Cartier, Gunivas), îngrijite de eminescologi renumiti si aparând cu noi si primenite exegeze (Mihai Cimpoi).

Modelul Eminescu a functionat altfel în Basarabia de-a lungul istoriei sale zbuciumate[2], fiind vazut nu numai sub aspectul de inegalabil poet national ci si de autentic patriot, cu o înalta constiinta morala, onestitate si sensibilitate, aparator al ideii de românism si al acestei provincii istorice românesti greu încercate, desi la mostenirea publicistica eminesciana accesul a fost foarte târziu. În conditiile vitrege în care multa vreme (pâna spre sfârsitul anilor 50) nu s-a editat nicio carte în limba româna, folclorul poetic românesc pastrat pe cale orala a suplinind în mare aceasta lipsa, Eminescu, descoperit cu întârziere de generatia saizecista, a fost asumat si identificat cu însasi limba româna. În perceptia majoritatii românilor basarabeni, imaginea geniului tutelar este suprapusa peste cea a lui Isus, prin forta sacrificiului ce exprima însusi destinul tragic al acestui tinut. Se stie ca problema Basarabiei a reprezentat o constanta în activitatea jurnalistica a lui Eminescu, publicistul genial care a fost neputând ramâne indiferent la o chestiune atât de delicata si dureroasa, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan unor momente istorice legate de aceasta – retrocedarea (1856) unei parti a teritoriului ei anexat abuziv în 1812, apoi reanexarea („A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti”) [3]. Tocmai de la verbul lui neiertator vizând nedreptatea istorica fata de aceasta cât si fata de Ardeal, de la atentionarea privind „masurile silnice pentru stârpirea românismului” si argumentarea ideii de unitate nationala se trage, de altfel, martiriul sau. De aceea a fost receptat ca poet esential si simbol al românitatii, ce le-a dat basarabenilor forta în subscrierea fenomenului rezistentei împotriva rusificarii si sovietizarii fortate, deznationalizarii dupa un plan diabolic centrat pe crearea în paralel a curentului moldovenismului, românofob, alimentat cu furie pâna-n zilele noastre, având ca scop pulverizarea lor ca natie. Dupa 1940, cultul lui Eminescu a reprezentat unica cale de salvare din neantul ce le ameninta însasi existenta „fiintiala”. Chiar în faza interzicerii lui, „mitul sau lucrator” a produs fenomenul miraculos al relansarii „românismului cultural“(A.D.Rachieru) în Basarabia. Literatura si cultura româna din acest spatiu au stat astfel dintotdeauna sub semnul lui Eminescu, s-a centrat pe modelul Eminescu ca „masura a fiintei nationale” (Constantin Noica), el exprimând unica solutie de revigorare, de renastere. Literatura si cultura româna din Basarabia a fost una de rezistenta în conditii foarte dure si taria, miracolul basarabean în sine, si-au gasit ca punct durabil tocmai acest vector de spiritualitate româneasca care a fost si continua sa fie Eminescu. Numai privindu-se prin el, românii din Basarabia s-au putut regasi ca natie, istorie, traditie, cultura, limba, desi lupta cu falsul glotonim („limba moldovenesca”), cu înrolatii lui slujitori, nu s-a încheiat înca, înscriindu-se în ceea ce Grigore Vieru numea „tragismul Limbii Române de pe teritoriul Basarabiei”. [4]. De aceea Ion Druta îl numea pe Eminescu, înca din 1970, „un hotar al constiintei”. De aceea Mihai Cimpoi, acest titan al criticii literare postdecembriste care a marcat o noua etapa în receptarea eminesciana, îl vede ca o „biblie lucratoare”, ca cel care a luminat drumul basarabenilor spre „regasirea ontologica”, spre salvarea ca natie („Moldovenii din Est s-au salvat prin Eminescu”). Miscarea pentru redesteptare si lupta pentru limba, alfabet-grafie latina, identitate nationala, tricolor, începuta prin 1988, cu putin înainte de revolutia româna, pe el l-a avut ca factor dinamizator, putându-se spune astfel ca prin Eminescu Basarabia, literatura româna din hotarele ei, condamnata decenii în sir a fiinta într-un dureros „exil interior”, au revenit la matca. A fost interzis, editat în haina chirilica sau tradus în limba rusa si redescoperit târziu, dar, miracol sau nu, la simpla rostire a numelui lui au vibrat sufletele celor înscrisi în „batalia pentru Basarabia”. Eminescu a fost cântecul care-a înaripat si chemat la lupta, care nu i-a lasat sa se frânga. De aceea, poate nicaieri Eminescu nu se bucura de atâta pretuire ca între românii de dincolo de Prut. Lingvistii Ion Dumeniuc, Eugen Coseriu, Valeriu Rusu, Silviu Berejan, Nicolae Corlateanu, Haralambie Corbu, Anatol Petrencu, scriitorii Nicolai Costenco, Liviu Damian, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Aureliu Busuioc, Vladimir Besleaga, Vasile Vasilache, Spiridon Vangheli s.m.a. au vegheat la hotarele Limbii si Literaturii Române din Basarabia al caror simbol este chiar Eminescu.

Din „copacul Eminescu” (Lucian Blaga) a rasarit si Grigore Vieru, ca o necesitate istorica a continuarii luptei în noul context creat, deschizînd larg usile unei miscari de renastere culturala timid manifestate pâna atunci, iar alaturi de el alti uluitori poeti si patrioti basarabeni mai ales din mai tânara generatie (Nicolae Dabija, Ion Hadârca, Leonida Lari, Iulian Filip, Vasile Romanciuc, Andrei Strâmbeanu, Doina si Ion Aldea Teodorovici, Andrei Vartic s.a.), refacînd astfel legatura cu perioada interbelica a literaturii române privite ca întreg. Purtând în inima pe Eminescu si Tricolorul românesc, Grigore Vieru a fost „vîrful de lance” al luptei scriitorimii, intelectualitatii basarabene pentru limba, istorie si neam, desi el însusi recunoaste ca istoria i-a dictat aceasta („Eu nu sunt un luptator. M-a urcat pe baricade durerea din sufletul meu si nevoile. Eu sunt o fire mai mult dramatica…”). Taxati nemilos dupa 1989 de „elitistii” de la Bucuresti dar si de emulii lor din interiorul tinerei republici („pasoptisti”, etc), el si confratii de-aceeasi simtire si-au asumat ca pe o necesitate istorica misiunea de „poeti ai cetatii”. Lor si miilor de actori mai putin cunoscuti, care au înteles ca trebuie sa se înroleze în marea batalie, precum modelul lor Eminescu, li se datoreaza renasterea basarabeana de dupa acest an de hotar. Cel care l-a readus pe Eminescu în spatiul public basarabean într-o perioada de crunta sovietizare si „moldovenizare”, a fost Grigore Vieru, poemul sau Legamânt (1964) reprezentând un altfel de imn national, delimitând începutul acestui proces de regasire prin geniul tutelar si limba româna. Profesiunea de credinta a lui Eminescu („Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe un nor de aur din marea de amar”) a lucrat astfel si asupra sa, Grigore Vieru fiind astazi un poet-simbol al Basarabiei, cel mai mare si mai iubit poet contemporan român basarabean.

Situat în prelungirea poetului, jurnalistului si patriotului român Mihai Eminescu, ca doua destine legate prin fire nevazute, ca înalte constiinte ale neamului, el este înlantuit întru eternitate în armonia si muzicalitatea poeziei lui, a Limbii Române însesi, în iubirea imensa pentru pamântul românesc, pentru poporul pe care, si unul si celalalt, l-au dorit unit pentru vesnicie între aceleasi hotare istorice. Soarta a vrut asa ca ziua de nastere a lui Eminescu, aniversarea a 160 de ani de la aceasta, sa fie legata de cea a plecarii definitive si asezarii alaturi de el, în eternitate, a lui Grigore Vieru. S-a afirmat despre el ca este „lacrima lui Eminescu” si nu s-a gresit, în zâmbetul lui blând revarsat peste lume, în simplitatea lui profunda, în întreaga fiinta sensibila oglindita în cuvânt, stând forta si taria afirmate în toata opera sa, în toata viata sa, pe linia modelului atât de „lucrator” în Basarabia. Daca românilor din interiorul tarii li s-a parut firesc sa aiba acces direct la opera lui Eminescu (excluzând o scurta perioada postbelica), pentru conationalii din Basarabia, ca si pentru cei din Bucovina, fenomenul nu s-a produs de la sine, ci a presupus o continua masurare cu timpul, cu istoria, spre a obtine acest drept.

Vieru însusi marturiseste ca face parte din „cea mai tragica generatie de scriitori”care n-au avut intrare la cartea româneasca si ca el însusi a intrat târziu în posesia unui volum de versuri de Eminescu, ca fascinanta întâlnire cu el s-a produs întâmplator abia în timpul studentiei, ca l-a citit „prin crapatura bancii”, ca tot prin el a descoperit Tara despre care nu stia decât ceea ce-i povestise mama si ca numai astfel s-a descoperit pe sine. Marturisirea sa este, poate, unul dintre cele mai emotionante si pline de miez gânduri despre Eminescu („Cred ca aveam 19 ani când am vazut si am luat în mâna cartea sa. Descoperindu-l pe Eminescu, mi-am descoperit sufletul. Eminescu este o cetate cu o singura intrare si cu o suta de iesiri. Intri în ea, iei aminte la toate, înveti, te învoinicesti, apoi iesi pe unde crezi tu ca-i mai bine ducând mai departe faclia graiului si spiritul neamului tau. Important, la început, este sa gasesti intrarea, sa cunosti semnele ei, sa nu le încurci. Eminescu, daca vreti, este izvorul, este lacrima de foc a Universului”). Ea se adauga atâtor si atâtor sintagme célèbre care reprezinta imensul respect si iubirea sincera manifestate pentru „omul deplin al culturii românesti” (Constantin Noica), nu mortificate însa ci mereu proaspete, si traduc astfel realitatea unui Eminescu care a atins coarda cea mai sensibila a poporului sau, patrunzând adânc în mentalul acestuia, performanta rara înscrisa si de Grigore Vieru. Pâna a-l descoperi ca „steaua care ne pastreaza“, si-a adapat setea din cântecele românesti, dar odata intrat în contact cu opera lui, Eminescu a devenit pentru dânsul primul dascal, primul manual de limba româna („Primul manual de limba româna, manual de istorie si primul manual de suflet, daca se poate spune asa, este Eminescu…Primul meu dascal este Eminescu, iar ceilalti Goga si Blaga…Cântecul, pâna l-am descoperit pe Eminescu, mi-a fost manual de istorie… si azi cântecul la noi e un manual de istorie”).

Într-o realitate extreme de dura, în care tot ceea ce tinea de limba si istoria stramoseasca era interzis (simpla lor rostire în perioada imediat postbelica fiind chiar pedepsita cu ani grei de gulag[5]), Eminescu, odata readus în acest spatiu cultural de Vieru, a fost trecut sub tacere de autoritati. De altfel, tulburatorul poem Legamânt, publicat în 1964 în revista „Nistrul”, închinata acestui „Shakespeare al românilor” – cum îl numea G.B.Shaw[6] – este în fapt un testament care cuprinde o premonitie a ceea ce avea sa se însemne plecarea lui (15-16 ianuarie2009) la „stramosi” si la întâlnirea astrala cu Eminescu, având cartea acestuia în mâna („ Stiu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la rasarit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cartii Sale”). Cuprinde, în acelasi timp, un mesaj încarcat de adânci semnificatii vizând continuarea, ducerea mai departe si pazirea cu sfintenie a mostenirii lui culturale („Ci sa nu închideti cartea/ ca pe recile-mi pleoape./ S-o lasati asa deschisa,/ Ca baiatul meu ori fata/ Sa citeasca mai departe/ Ce n-a reusit nici tata.”), ca si odihna sa vesnica sub semnul lui Eminescu, sub care a trait toata viata („Iar de n-au s-auza dânsii/ Al stravechii slove bucium, /Asezati-mi-o ca perna/ Cu toti codrii ei în zbucium”), ca „ostas de linia întâi” (Andrei Strâmbeanu) ce a fost, precum acesta. Minimalizata, ca întreaga poezia de factura social-patriotica, de multi dintre cei care nu cunosc îndeaproape literatura româna din Basarabia ce a evoluat într-un anumit context de care nu poate fi rupta, opera sa poetica – de dragoste, metafizica, mesianic-publicistica – traieste în sufletele românilor, bucurându-se de o larga notorietate la care viseaza, fara succes, multi dintre cei ce se grabesc cu etichetarile nedrepte.

Dar câti dintre acestia stiu ca Grigore Vieru este cel care, pentru prima data, publica în Basarabia o poezie închinata „poetului nepereche “(G. Calinescu), alte câteva dedicate (în volumul ce înscrie adevaratul sau debut editorial – Numele tau, 1968, cu o prefata de Ion Druta) lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Nicolae Labis, Constantin Brâncusi când numele acestora era aproape necunoscut si nerostit, o alta poezie despre drapelul românesc, – Curcubeul, înclusa în volumul Trei iezi (1970), carte interzisa si topita imediat dupa publicare -, sau ca a introdus, tot pentru întâia oara, în primul abecedar alcatuit pentru copiii Basarabiei pagini din Eminescu, Rebreanu, Blaga, din folclorul românesc, ca a realizat primul abecedar pentru prescolari – Albinuta (1970, împreuna cu Spiridon Vangheli, în alfabet chirilic, evident, reeditat dupa 1989 în grafie latina) – dupa care au învatat si învata înca generatii întregi de copii basarabeni -, ca a publicat primul text cu grafie latina în „Literatura si Arta”(1989) -, ca a înaripat masele cu versurile sale (în Miscarea pentru Eliberare Nationala) puse pe note de el însusi sau de Eugen Doga, Ion si Doina Aldea Teodorovici, interpretate cutremurator de acestia sau de multi altii si devenite notorii, întrate aproape în folclor prin popularitatea lor, redesteptând astfel sentimentul national, ca a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova (1989) si ai Marii Adunari Nationale (27 august 1989), ca a participat la a XIII-a sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneasca unde s-a votat Limba româna ca limba oficiala si alfabetul latin, ca a refuzat, împreuna cu Eugen Doga, sa scrie un nou text (respectiv, muzica) în locul imnului „Desteapta-te române” anulat de neo-comunisti în 1994, aruncând anatema asupra celor ce se vor preta la o asemenea tradare („Dreptatea istorica va blestema poetii si compozitorii care vor îndrazni sa ridice mâna asupra Imnului National Desteapta-te române”), ca a adus unul dintre cele mai frumoase elogii Limbii Române si cele mai solide argumente împotriva glotonimului „limba moldoveneasca” sustinut de neo-comunisti în discursul de primire la Academia de Striinte a Republicii Moldova (Testament/Limba Româna, oastea noastra nationala, 30 august/7 septembrie 2007)?

Izbucnind ca figura singulara a apararii acestor valori, într-o perioada în care patria-patriotismul-poezia patriotica au început a fi considerale notiuni rasuflate în România, atragând dupa el o întreaga suita de poeti-patrioti din Basarabia, nici nu se putea sa nu deranjeze în stânga sau în dreapta Prutului pe cei straini de asemenea sentimente, dar si-a atras în schimb imensa iubire a poporului. Ca si idolul sau Eminescu, a luptat toata viata cu armele scrisului si fapta pentru redesteptarea neamului, jertfindu-se pentru „adevarul despre fiinta româneasca (Mihai Cimpoi). Adevarat poeta vates, pe linia mesianismului lui Goga, si-a pus întreaga sa opera – poezii, muzica pe versuri, publicistica, aforisme, lucrari în colaborare, interviuri-dialoguri – în slujba poporului din care se trage („Din clipa când am simtit povara dragostei de tara, de atunci a început sa nu-mi mai fie frica de moarte”), a adevarului privind fiinta româneasca. De aceea Academia Româna l-a propus pentru Premiul Nobel pentru Pace (1992), cum Eugen Simion afirma despre Eminescu („Poetul Mihai Eminescu ar fi meritat Premiul Nobel pentru literatura, dar acest premiu nu se acorda postum”). De altfel, Grigore Vieru însusi marturiseste ca toata viata a visat România pentru a fi mai aproape de Eminescu si limba româna („Daca visul unora este sa ajunga în Cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul”). Imediat dupa prima vizita facuta în?ara[7] (într-o delegatie oficiala de scriitori rusi, la propunerea lui Jukov Akim), o vizita tulburatoare care i-a marcat întreaga existenta, publica o poezie superba, scapata de cenzura prin simbolistica bine drapata („De-acum as putea/ Si fara picioare trai/ Da, fara ele -/ La cine voiam sa ajung/ Am ajuns…”). Un alt poem dedicat marelui sau model liric si moral – Eminescu – este ceea ce s-ar putea numi o poezie muzicala, transformata imediat într-un adevarat imn al luptei pentru redesteptarea constiintei neamului. Alaturi de alte versuri ale sale înscrise sub semnul poeziei de opinie, poemul-cântec a stat în fata tancurilor sovietice (în 1989) pentru apararea fiintei nationale („La zidirea Soarelui se stie/ Domnul a muncit o vesnicie/ Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu/ Ne-am ales cu Domnul Eminescu/ Domnul cel de pasare maiastra/ Domnul cel de nemurirea noastra – Eminescu”). Mai ales dupa 1991, el a scris o poezie oracular-mesianica cu valoarea unui strigat existential. care a înscris un fenomen unic în spatiul basabean, ca si în cel larg românesc postdecembrist, fiind cântata de stadioane întregi de tineri si circulând asemeni folclorului.

Bagatelizata, din pacate, de ignoranti sau rauvoitori, de postmodernistii marcati de sindromul demolarilor si demitizarilor – care n-au privit-o prin prisma necesarei opere de unire a celor doua maluri de Prut prin vers incendiar si muzica pe care aceasta a faptuit-o, a realitatilor basarabene, a Basarabiei reale care înca mai oscileaza între recunoasterea limbii române sau însusirea glotonimului „limba moldovenesca”, a statutului scriitorului român din Basarabia obligat sa fie mereu pe baricade ca model de constiinta înalta patriotica, civica, morala -, ea a capatat o fabuloasa popularitate. De altfel, aceasta misiune asumata este marturisita chiar de Grigore Vieru însusi ca fiind un imperativ al epocii („Eu sunt un liric, chiar tragic, prapastios. Abia astept ca lucrurile sa se aseze în matca lor pentru a reveni la chemarea mea fireasca, la poezia lirica…Scriu versuri publicistice. N-am crezut niciodata ca voi scrie poezie patriotica, dar la ora actuala consider ca n-am dreptul sa nu fac acest lucru. Am parasit altarul poeziei filosofice si metafizice si am luat arma pe care a trebuit s-o iau”). Fiinta fragila îmbraca când istoria i-a cerut-o în armura de razboinic, el a devenit un adevarat tribun în apararea fiintei românesti, un profet, simbolul renasterii nationale, figura emblematica a Basarabiei („Ridica-te, Basarabie,/ Trecuta prin foc si sabie,/ Batuta ca vita pe spate,/ Cu biciul legii strâmbate,/ Cu lantul poruncitoarelor strigate!/ Ridica-te! Ridica-te! Ridica-te!”). Realizeaza astfel poeme incendiare, adevarate „inscriptii pe stâlpul portii” ce cânta „crinii latiniei” sau redau drama Basarabiei în noul context istoric si geopolitic. Versul sau capata acum inflexiuni publicistice, utilizând metafore violente, fiind mai direct, mai ironic, mai incisiv. Seninul lui se întuneca, tonul devenind solemn, grav, interogativ sau imperativ, dinamitard, invocându-l ca argument pe Eminescu („ Si va uitati chiorâs la Prut // Pe-a carui valuri ce ne dor/ Se scutura de-atâta dor / Toti teii lui Mihai cel drag / Si-ntregul doinelor sirag”). Asemeni lui Eminescu, tocmai cel care si-a fixat ca principal obiectiv moral „apararea Bisericii Nationale, a Limbii Române si a Istoriei Românilor”afirmând ca „fara aceste aripi esentiale nu putem zbura peste Prut”, poetul „martir” al versului românesc (Eugen Simion), „mare si adevarat poet”(Nichita Stanescu), n-a fost scutit de atacuri repetate venite dinspre „elitistii” de Bucuresti cât si dinspre nelinistitii tineri colegi de la „Flux”(„Am suferit foarte mult la început pentru atacurile nedrepte din presa bucuresteana, atacuri care m-au durut mai mult decât toate ranile pe care mi le-au facut strainii. Si… erau zile când juram sa nu mai trec Prutul, eu care o viata întreaga am visat sa ajung în tara.”). Ele au fost folosite ulterior ca arme în vitriolantele campanii defaimatoare care l-au ranit adânc, grabindu-i moartea.

Cei care l-au chinuit pe Grigore dincolo de Prut n-au mai putina vina decât cei care l-au chinuit dincoace de Prut” – sustinea Adrian Paunescu plecat si el la scurt timp dupa prietenul sau. „Vreau sa deplâng – afirma Alex. Stefanescu[8]modul nerespectuos în care societatea româneasca l-a tratat”, referindu-se nu la marea parte a românilor atasati de sufletul poeziei lui ci la cei care l-au asasinat putin câte putin. Eugen Simion este cel care a descris poate cel mai bine acest fenomen reprezentat de Grigore Vieru („despre Grigore Vieru am putea spune ca este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului sau, obsedat de trei mituri: Limba româna, Mama si Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilitatii înfatisarii sale si a vocii sale – moi si stinse, menite parca sa sopteasca o rugaciune, nu sa pronunte propozitii aspre ca vechii profeti – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Multi i-au înteles stilul si mesajul, altii i-au reprosat mereu faptul ca nu este un poet postmodern.

Judecata rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru ca, spune chiar el, s-a nascut si a crescut într-o istorie imposibila si, când a început sa scrie, si-a dat seama ca publicul sau asteapta altceva de la el. Ceva esential, spus limpede, ceva despre suferintele si bucuriile natiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstante, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor”). Un superb, emotionant poem-cântec – Reaprindeti candela („Reaprindeti candela-n cascioare/ Lânga busuiocul cel mereu-/ Degerat la mâni si la picioare/ Se întoarce-acasa Dumnezeu. / Doamne,Cel din slavi crestine/ Ce pacate oare-ai savârsit/ Ca te-au dus acolo si pe Tine/ In Siberii fara de sfârsit ?!/ Refren:/ Toate le ierti, / Doamne de sus,/ Cu blândete mareata/ Chiar si pe cei care te-au dus/ In Siberii de gheata”) -, închinat destinului tragic basarabean, el singur ar fi de ajuns pentru a sustine cele afirmate mai sus. .

Organic legata de poezia eminesciana”(Eugen Simion), înscrisa pe linia de aur Eminescu, Blaga, Nichita Stanescu, neoromantica, orfica, metafizica sau mesianica, inconfundabila prin unitatea tematica si stilistica, prin frumusetea si puritatea de cristal, prin extraordinara lumina si blâdete, prospetime si gratie, prin aplecarea spre arhetipurile ancestrale ca si prin uimitoarea modernitate, lirica sa este indubitabil cea mai cântata poezie a secolului XX (Fanus Bailesteanu). Structura eminamente eminesciana, de o mare sensibilitate, Grigore Vieru este cel care a produs sincronizarea cu fenomenul literar românesc din interiorul tarii, fiind un veritabil port-drapel al liricii române din Basarabia. De altfel, el însusi marturiseste cu onestitate raportarea sa la marele model:” Nu sunt decât o lacrima de-a lui Eminescu.” Conceptul lui de poeticitate are ca model etalonul romantic eminescian, la care a adaugat un filon autohton specific, strabatut de simboluri si motive, miteme tipic vierene, relevante arhetipuri ale fiintei nationale si mitologiei cotidianului. Imaginarul sau poetic, axat pe câteva teme esentiale ( Mama, Maternitatea, Femeia – proiectate în planul cosmic, sacru – Copilaria, Eminescu, Hristos , Patria, Limba Româna, Moartea) si simboluri matriceale (casa, stramosii, plaiul, izvorul, glia, graiul, dorul, iubita, taina, misterul cosmic), biblice (Atotziditorul, candela s.a.) si istorice (Prutul, “tara cea Basaraba”, Putna, Stefan cel Mare, Podul de Flori etc.), este de aceea inconfundabil, purtând marca Vieru. Un poem de tinerete – Cu sângele, cu dorul – vorbeste despre aceasta subtila alcatuire a eului sau poetic („M-am amestecat cu viata,/ Ca soarele cu dimineata,// M-am amestecat cu dorul,/ Ca sângele cu izvorul”), tentatia orfica –cântecul, sinonim cu poezia – fiind dublata ulterior de cea mesianica („Cineva sus pe coasta,/ Spala lacrima lunii/ Cu lacrima noastra”– Izvorul).

Poet prin excelenta al mamei, el dezvolta ca nimeni altul aceasta mare tema în lirica româna contemporana, încarcând-o de o simbolistica adânca, identificata cu tara rotunda („Mama/ Tu esti Patria mea!” – Mama, tu esti…), cu esenta fiintei românesti, cosmicitatea („Usoara, maica, usoara,/ C-ai putea sa mergi calcând/ Pe semintele ce zboara/ Între ceruri si pamânt./ În priviri c-un fel de teama,/ Fericita totusi esti/ Iarba stie cum te cheama,/ Steaua stie ce gândesti.” – Faptura mamei ), cu iubirea absoluta („Le-am chemat la mine/pe toate:/ pe Maria, pe Ana, /Pe Alexandra, pe Ioana…/Care întâi va ajunge,/ Pe-aceea- n perete o voi zidi./ Dar din toate femeile/ A venit una singura:/ Mama./ Tu nu m-ai strigat,/ Fiule?”– Mica balada), cu misterul Facerii (Când m-am nascut, pe frunte eu/ Aveam coroana-mparateasca:/ A mamei mâna parinteasca,/ A mamei mâna parinteasca” – Mâinile mamei), cu moartea însasi ca întoarcere sânul naturii („Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici macar nu te urasc/ Cum te blestema unii, vreau sa zic,/ la fel cum lumina pârasc./ Dar ce-ai face tu si cum ar fi/ De-ai avea mama si-ar muri,/ Ce-ai face tu si cum ar fi/ De-ai avea copii si-ar muri?!/ Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici macar nu te urasc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/ Dar numai din propria-mi viata traiesc./ Nu frica, nu teama/ Mila de tine mi-i,/ Ca n-ai avut niciodata mama,/ Ca n-ai avut niciodata copii.” – Litanii pentru orga). La fel sunt poemele care au în centru alte toposuri sacre, precum casa parinteasca („Tu ma iarta, o, ma iarta,/ Casa mea de huma, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine, nu.”), neamul („O, neamule, tu,/ adunat gramajoara,/ ai putea sa încapi/ într-o singura icoana.”– Acasa), graiul matern sacralizat („Lemn dulce e! Lemn tare!/ Din el vioara-i scoasa/ si leaganul, si pragul,/ Si grinzile la casa”),Fiinta sacrala („Si eu tin atât la mama,/ Ca nicicând nu îndraznesc/ Dumnezeul din privire/ Sa ma vâr sa-l mâzgâlesc.”– Autobiografica) s.a.

Dar, poate ca nicaieri nu se resimte mai bine influenta modelului poetic eminescian ca în lirica de dragoste, de mare delicatete si suavitate, adevarate filigrane în care este turnata o gama întreaga de trairi si sentimente (Vreau sa te vad, femeie,/ sau vino sa ma vezi,/ Mi-e dor de iarba cruda/ A ochilor verzi;// De-a`tale negre gene/ Ce tremura usor/ Ca aburul de ploaie/ deasupra codrilor.// – Vreau sa te vad, barbate,/ Sau vino sa ma vezi,/ E timpul coasei, iata,/ În ochii mei cei verzi.// Coseste, hai – ca iarba,/ Cu roua si cu stea,/ Mai deasa si mai verde/ Sa creasca-n urma ta.” – Vreau sa te vad; „Iubire! Tu, cea ocrotita / De dulcele luminii mirt, / Ca miezul unei sfinte azimi/ De coaja ei doar ocrotit. // Înconjurata de lumina, / Tu însati din lumina vii. / Pre tine doar te am pe lume/ Si nu voi alte vesnicii. // Iubire! Ram de roua sfânta, / Cânt unic, o, ce ma adasti. / asupra-ngândurarii mele/ Tu nu plângi lacrima – o nasti.” – Leac divin). De o extraordinara liricitate si modernitate, unele dintre poemele sale de dragoste sunt mici capodopere („Draga i-a fugit cu altul./ S-a ascuns în codru. Uuu!/ El a smuls padurea toata,/ Însa n-a gasit-o, nu./ El a smuls padurea toata/ Si s-o are începu./ Si-a arat padurea toata…/ Însa n-a gasit-o, nu.”- Padure, verde padure).

Ca si la Eminescu, iubita însa este proiectata în plan astral, sacral, în cosmicitate, contopita în cele din urma cu însasi întoarcerea mioritica în natura („Merg eu dimineata, în frunte,/ Cu spicele albe în brate/ Ale parului mamei./ Mergi tu dupa mine, iubito,/ Cu spicul fierbinte la piept/ Al lacrimii tale./ Vine moartea din urma/ Cu spicele rosii în brate/ Ale sângelui meu –/ Ea care nimic niciodata/ Nu înapoiaza./ Si toti suntem luminati/ De-o bucurie neînteleasa”– Ars poetica). De altfel, Grigore Vieru însusi marturiseste ca este, prin excelenta, un poet al iubirii („Sunt deci un poet al iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea asta. Iubirea este o jertfa zilnica. Pacat ca maretia sacrificiului o gasim mai mult în singuratatea iubirii.”) – sentiment pe care s-a axat destinul sau („Daca n-ar fi iubirea, m-as teme de viata”). Cel care afirma „am descoperit frumusetea Limbii Române în poezie, iar în Limba Româna mi-am descoperit ?ara” s-a constituit el însusi într-un model de înalta constiinta si integritate morala („Sunt fericit/ Ca n-am cântat paunii.”- Despre fericire ).

A trait în simplitate, iubit de cei multi, urât de cei putini la suflet, asemeni lui Eminescu, si a plecat, dintrodata, la marea întâlnire, chemat de acesta, biografia si opera sa, primul si cel din urma drum, întâlnindu-se cu forta de destin în aura genialitatii celui care i-a alungat sentimentul de exilat în propria limba, luminându-i drumul. A plecat la întâlnirea cu Eminescu scriindu-si din timp si epitaful („Sunt iarba si mai mult nu pot fi”), dând , din vreme, si explicatiile acestuia („ A fi simplu nu e treaba usoara. Afi simplu înseamna sa mori câte putin în fiecare zi, în numele celor multi, pâna te preschimbi în iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?”). Supranumit „un Eminescu al Basarabiei”, în fapt un nou Eminescu al tuturor românilor, marele poet al Basarabiei si al întregii literaturi române contemporane „nu place celor carora nu le place nici Eminescu si place tuturor celor care-l iubesc pe Eminescu” – afirma prietenul sau Andrei Strâmbeanu. S-a asezat lânga Eminescu, în spatiul rarefiat rezervat spiritelor înalte, asa cum la Iasi, în Gradina Copou, bustul lui se odihneste aproape de cel al „poetului nepereche” întru eternitate, ca într-o împreunare metaforica în Ruga lui Brâncusi pentru un destin mai bun românesc. „Daca exista o vesnicie româneasca, aceasta vesnicie ar trebui sa se numeasca Vieru, fiindca ea ne cuprinde pe toti.”- scria Ion Milos la disparitia fulgeratoare a prietenului sau. Mitizat înca din timpul vietii, Grigore Vieru s-a „judecat”singur, cu aceeasi luciditate si onestitate care i-a caracterizat întreaga viata, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima mea e mare.”).

———————————————-

[1] Catinca Agache. Receptarea lui Eminescu dupa 1989, 2011

[2] Mihai Eminescu. Basarabia 1812, Verba, 1991, 2011

[3] Mihai Eminescu. România în lupta cu panslavismul, ,,Timpul” , iunie, 1878.; Basarabia, numele si întinderea ei, ,,Timpul”, 13 martie, 1878.)

[4]iGrigore Vieru.Testament/ Limba Româna, oastea noastra nationala, 30 august/ 7 septembrie 2007, Academia de Stiinte a Republicii Moldova

[5] Nicolai Costenco s.a.iu

[6] în scrisoarea (în facsimil) ce precede volumasul de numai 20 de pagini aparut la Londra, Editura Kegan Paul, în 1930 – o traducere în engleza de Éstelle Sylvia Pankhurst si I.O.Stefanovici-Svensk, cu un cuvânt înainte de Nicolae Iorga , considerata de acelasi G.B.Shaw, „o carte uluitoare” -, poetul român impresionând prin aceea ca „a ridicat acest fin de siècle din agonia sa”

[7]i Se întâlneste acum cu redactia revistei „Secolul XX”, cu Dan Haulica, St.Aug.Doinas s.a.

[8]iu Alex Stefanescu. Glorie de-o zi, „România literara, 6-23 ian., 2009l matern e totul, afirma poetul prin imagini vii, memorabile: Lemn dulce e! Lemn tare!/
Catinca AGACHE

Doctor in Filologie

Iasi

Iunie 2011

 

CONŞTIINŢA LUCRULUI BINE FĂCUT – Interviu cu Rodica Danciu, director la Şcoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU –  directoare la Şcoala „Avram Iancu”  din Dej, judetul Cluj – s-a lăsat călăuzită de un gând al lui Nicolae Iorga:

Nu spune niciodată “nu se poate”, ci incepe cu “să vedem”.

Gândul l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fă. Ceea ce trebuie să faci, să si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Atunci când a predat la catedra de geografia,  dar şi atunci când a ocupat postul de director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, insă avea  mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine făcut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplată pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a ştiut să-şi desfasoare activitatea de educator si director.

Performanta şcolară a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitară.

Şcoala condusă de ea a prosperat atât pe linia performantei elevilor, la clase, dar si  la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregătire omogenă, de foarte bună calitate a majoritatii lor. Şcoala „Avram Iancu” Dej, străluceste nu numai de curătenie si de-o atmosferă prielnică unui invătămant sănătos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascălilor la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inăltător decat să vadă că munca si  dăruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotuşca, in judetul Botoşani. Işi aduce aminte cu mare plăcere de primele clase unde invătătoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta.

După absolvirea cursurilor preuniversitare in Botoşani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea să facă Medicina, dar mama a indrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava in 1973.
Imediat imbrătişează cariera pedagogică. După ce a profesat in satul Podriga (Botosani) sau Tarlişua, satul unde s-a născut Liviu Rebreanu, primeşte postul de profesor titular la Şcoala „Mihai Eminescu” din  Dej, dar si la Şcoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este căsătorită cu ing. Gheorghe Danciu  si  impreuna au o fiică, Adina, dar şi patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) care, impreună cu ginerele, Nelu, trăiesc in SUA –  in NC, Hickory, din 2004.

Cum şi de ce ati ales invatamantul?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste. Iubesc mult natura, drumetiile şi trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar şi sa impartaşesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca aş fi putut lucra la fel de bine intr-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost, şi cum altfel decat inconjurata de copii!  Imi place şi stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut intotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii in care ne-am cunoscut mai bine tara şi pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de şcoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, la inceput, emotii mari. Ma intrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini intr-o scoala nou infiintata?  Şcoala generala nr. 5, cu oameni noi, profesori si elevi  (circa 45 dascali si peste 700 elevi). Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga (botosanean ca si mine): Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem”. Gand  pe care l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Cand am predat la catedra    geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Şcoala  „Avram Iancu”, cum ati devenit?
Banuiesc ca, deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Şcoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre didactice si nedidactice si invata 850 elevi. Dar, noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocuparea postului, atat in 2002, cat  si  in 2006. Odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt in scoala. Imi deschid agenda in care am trecute probemele in curs de rezolvare si de perspectiva. Notez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Fixez prioritatile si intalnirile  care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct in organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozi?iile necesare directorului adjunct si serviciilor ( secretariat, contabilitate  etc.).  La baza este planul manageral al scolii,  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intalniri cu parinti pentru diverse probleme, elevi cu indisciplina, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intalniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri cand trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gandul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru inlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului de incalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Şcoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister. Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).
Pe de alta parte, pe linie de invatamnat, am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Şcoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreceti timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.