BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

On December 13, 2009 By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, literature, Romania, YouthLeave a comment

Revista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.

O privire in bisericile din Romania –AZI: Biserica Baptista din RUS

On December 12, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Ministry, News, RomaniaLeave a comment

Comuna Rus, din judetul Salaj, este situata în partea nord-estica a judetului, pe Valea Somesului, la o distanta de 35 de kilometri de orasul Dej, 60 de kilometri de orasul Baia Mare si 70 de kilometri de orasul Zalau.
Locuitorii comunei Rus sunt oameni foarte harnici, priceputi si prietenosi. Multi dintre ei lucreaza la oras, in diverse domenii de activitate- avand meserii cautate pe piata muncii si, unii, sunt familiarizati cu computerul si internetul- iar o parte insemnata cultiva cu multa pricepere pamantul, au livezi intinse de pomi fructiferi si cresc animale.
Sunt binecuvantati cu edifii clasice pe prima importanta: gradinita, scoala, biserici, camin cultural, primarie.
In localitatea Rus, primul crestin botezat, baptist, a avut loc in 1911, ne spune crestinul nonagenar Simion Corda (n. 25.X.1916- botezat in 1945) si in casa caruia in perioada 1959 – 2003 s-a tinut adunarea crestinilor protestanti (indeosebi a baptistilor, impreuna cu cei penticostali).
Din 2003, crestinii baptisti se strang la inchinare in noua cladire a bisericii, construite prin aportul financiar jertfitor al familiei CORDA SIMION (sotia, Elisabeta- n.26.X.1926- botezata in 1943, si copii lor, Lodovica, Iosif, Ioan, Cornel, Costel- ultimii doi fiind stabiliti la Chicago).

Duminica, 6 decembrie 2009, in timp ce in orasele si satele din ROMANIA se consuma din plin al doilea tur de scrutin, crestinii baptisti din comuna Rus (judetul Salaj) se aflau la inchinare prin rugaciune, cantare si predicarea Cuvantului Biblic .

In tara, atmosfera era una de dezbinare, aflati in doua tabere. Si nu intamplator, vorbitorul a ales sa spuna cateva cuvinte de imbarbatare, aduse noua de Domnul Pacii. El a spus celor care-L urmeaza:

„Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante!” -Ioan 14.27
„Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Isus.”- Filipeni 4.7.
„Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos” -Romani 5:1

De-a lungul deceniilor, la Rus, au tinut aprinsa flacara crestinismului autentic, pastori ca: Augustin Mecea, Nelu Buzlea, Marius Danci.
In prezent, de cativa ani buni, fratele pastor MARIUS DANCI lucreaza cu multa dedicare si aplomb in raspandirea sfintei Evanghelii a Domnului Nostru Isus Cristos in comuna Rus si imprejurimi. Fratii din biserica, plini de dragoste, de oameni si de Domnul Vietii, sunt si primitori de oaspeti, de aproape sau mai de departe. Asa se face ca sunt vizitati periodic de frati crestini din Dej sau Cluj, dar si din alte locuri. Un loc aparte in inima lor, o are, insa, pastorul pensionar Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani. Lectiile biblice sunt pregatite si sustinute de catre Dorel Bote, iar sotia sa Maria slujeste biserica prin cantare la orga.

Fie ca, in aceste zile festive, cand, plini de bucurie reaniversam, SARBATOAREA INTRUPARII DRAGOSTEI DESAVARSITE, Domnul sa se nasca si in alte inimi, dand binecuvantarea unei vieti noi, vesnice! Amin.

Sa vizionam acum o colinda

Poezie, muzica si suflet

On December 12, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, literature, News, poetryLeave a comment

by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Seara de marti, 3 noiembrie, 2009 am petrecut-o in mijocul unui grup de iubitori de frumos din cadrul bisericii First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia, care din dragoste si respect pentru cultura si arta romaneasca, si in numele credintei au facut sa rasune aici, pe pamant american frumusetea muzicii si poeziei romanesti.
Cand am plecat din Romania, am luat cu noi mai mult decat un bagaj de cunostinte si sfaturile de bine ale mamei, am luat copacul din fata casei, curcubeul, petecul de cer, lumina si speranta diminetii, ploaia ce aduce uitarea, dangatul duios al clopotelor din biserica, si am mai luat si…poezia. Poezia care sa ne dea speranta, curaj si alinare cand viata da navala peste noi si lucrurile au luat-o pe un fagas nedorit, cand dorul de casa te inconjoara, cand amintirea a ceea ce a fost odatata ti se strecoara in suflet sau cand dimpotriva, bucuria ce o traiesti e prea navalnica sau prea mare sa o exprimi in cuvinte obisnuite.

Sufletul omului are atatea taine, si nimic nu stie sa il atinga, sa il descifreze sau sa il descrie mai bine decat poezia…noi romanii, am avut sansa ca de-a lungul unei istorii milenare, impletita din chin si suferinta, sa producem o pleiada de poeti valorosi care si-au pus amprenta asupra literaturii romanesti si ADN-ului nostru artistic, formand totodata un izvor nesecat de talent si frumos in ale caror ape ne potolim setea si acum.
Versurile poetilor nostri de referinta Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ale poetilor crestini Traian Dorz si Costache Ioanid, versurile de dragoste ale Veronicai Miclea, recitate cu multa sensibilitate de realizatorii acestui frumos eveniment: Smaranda Livescu, Ilie Maxim, Ileana Aparaschivei, Lidia Nicoara, Alina Enciu, Alina Frantz, Anisoara Faur, Cristina Arnaut, Olga Bota, Dinu Nicholas, Ellie Niculas si Emanuel Faur, au retrezit in noi mandria de a fi roman, dragostea si respectul pentru poezia romaneasca, nevoia organica de a o asculta, citi si reciti. Solistii vocali Sorin Feldiorean si Ruben Borza au transmis emotia si fiorul artistic in piesele muzicale atat de sugestiv alese iar acordurile muzicii lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe si Andrei Baltaga, asemeni unui liant dintre versurile recitate si trairile noastre, ne-au readus aminte de frumusetea, unicitatea si geniul muzicii romanesti. Partea tehnica, prezentarile PowerPoint si realizarea coloanei sonore au intrat in atributiile lui Nicu Niculas, care impreuna cu sotia sa, Ellie Niculas au facut o echipa formidabila.
“Aceasta este prima actiune de acest gen-ne spune Ellie Niculas, initiatoarea si promotoarea acestei actiuni culturale- si ideea s-a nascut din dorinta de a revoca cultura nostra romaneasca care este o comoara si pe care, din cauza timpului limitat si a faptului ca traim in Statele Unite, vorbim numai engleza la serviciu, nu mai avem timp pentru a ne adapa din aceste comori. Eu am fost intotdeauna sensibilizata de poezie, mostenire de la tatal meu, dar timpul e scurt, epuizarea isi spune cuvintul. Acum vreun an sau doi am vorbit cu pastorul nostru, Teofil Cocian, care mi-a sugerat sa dau niste lectii de romana tinerilor nostri nascuti aici, sau care sunt veniti de mici, deci fara a sti nimic din ce e romanesc, in afara de limba. Am acceptat aceasta propunere, dar din nefericire, am intimpinat vesnica problema: lipsa de timp a mea si a parintilor care trebuiau sa-si aduca copiii. Insa in tot acest timp aveam o nostalgie a pierderii identitatii romanesti- copiii nostri nu au habar de marii poeti, compozitori, pictori, nu stiu nimic din tara parintilor lor; cultura romaneasca e in pericol de a pieri si noi nu facem nimic. In sensul acesta, fiindca biserica noastra celebreaza un sfert de veac de la infiintarea ei, am primit cu o bucurie deosebita sa organizez o seara de poezie si muzica. Poate ca tinerii, copiii nostri vor prinde gust si vor dori, macar din cind in cind, sa se delecteze din cintecele si poeziile romanesti. Nu in ultimul rind, am dorit sa ne cunoastem- sintem o comunitate care a crescut exponential in ultimii ani, dar sintem organizati in grupurile noastre, cu barierele noastre, si nu pot sa cred ca nu ne putem bucura de prezenta unora sau altora in lucrurile care ne unesc.”
Invitatia lansata cu generozitate de biserica First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia a fost primita cu mult entuziasm de un grup foarte mare de invitati care au participat la aceasta seara extraordinara in care poezia si muzica romaneasca au fost sarbatorite cu dragoste si mult respect. Marele nostru poet Octavian Goga spunea ca “adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie”, iar seara de poezie si muzica la care am participat, ne-a facut partasi pret de cateva ore la un eveniment deosebit; indiferent de apartenenta noastra religioasa sau de zona noastra de provenienta, am simtit cu totii dragostea pentru “dulcea limba romaneasca”, pentru versul poetic, pentru struna de vioara ce ne-a adus aminte de acasa.
In incheierea programului artistic vocile tuturor celor prezenti s-au unit armonios intr-o minunata colinda romanesca, “O, ce veste minunata!” Festinul literar a fost urmat de o masa festiva incarcata de delicii culinare dintre cele mai apetisante. Usor timide la inceput, discutiile au devenit mai animate, si inspre finalul serii am simtit cu totii ca seara aceasta e doar un inceput, un inceput pentru momente frumoase si de suflet, pentru evenimente si actiuni similare pe care multi dintre noi am dori sa se repete si in viitor, depinde de noi, de fiecare sa cautam si sa pastram frumosul in viata noastra!
Doresc sa felicit pe toti cei implicati in acest frumos eveniment, pe Rev. Titi Cocian si Rev. Cristian Cocian pentru ca alaturi de credinta si evlavie crestina, incurajeaza si sustin dorinta de a impartasi poezia, muzica si cultura romaneasca, interpretii si solistii programului, si in mod special pe Ellie Niculas care a reusit sa transforme o seara obisnuita intr-un eveniment inaltator si frumos. “Poezia – definita atat de frumos de scriitorul Eusebiu Camilar – este diminea?a omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar”, si ar trebui sa o avem prezenta mai des in viata noastra…cu totii avem nevoie de un strop de frumos, un dram de gingasie si sensibilitate si cat mai multa poezie!
Daca doriti sa vizionati inregistrarea video integrala a evenimentului, va rugam sa accesati link-ul de mai jos:
http://frbcatlanta.org/index.php?nav=511

"Vreau o alta lume" – poezia zilei

On December 10, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literatureLeave a comment

by Victorita Dutu

Doamne, ziua de astazi a fost buna
Pentru ca eu acum
Am putut vedea pentru o clipa
Painea si vinul din altar,
Cum Te aduc pe Tine prezent
In mijlocul oamenilor ce Te cauta.
Putini dintre multi s-au gandit
Acum la Tine si Tu ai venit,
Dar ai stat in taina, ca nimeni
Nu Te-a vazut, dar unii
Ti-au simtit prezenta :
O frumusete teribila i-a inconjurat!!
Aceasta e Iisuse, dragostea Ta,
Prezenta Ta in mijlocul celor care
Te canta, Te cauta !!!!!

Omul Dincolo de Sine (9)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Privesc tumultul, dintr-o data mai bogat in sufletul meu, dintr-o data partas cu insasi lupta mea cu torentul curgerii implacabile de la va fi la a fost… Am desenat o linie imaginara de-a curmezisul torentului intr-o incercare noua de a-mi defini mediul, o curgere asemanatoare cu cea a raului in inclestarea lui cu stanca.

Imi parea ca gandeam in pietre… In pietrele albe de calcar sau in pietrele lunii. Si dintr-o data, neodihne noi precum coloana intinsa undeva in coapsele infinitului pareau a infiripa o miscare timida in pietrele rotunde intinse misterios pe malul raului. O miscare… Apa raului, apa pur si simplu, intr-o trecere implacabila pare a-mi spune ca undeva in adanc, in ideea de apa, exista dorul dupa o altfel
de miscare, miscarea din pietre. Exista o lene, un somn in trecere, dar puterea adevarata se intruchipeaza si in ramanere. E atata pace in a privi aceasta framantare dintre miscare si miscare.
Este atat de adanca aceasta pace in scurta mea solitudine incat simt ca-mi privesc propria poveste istorisita intr-o intimitate profunda intre ceea ce sunt si ideea de miscare din adanc, in esenta apei sau a stancii care strajuieste malul.

Si totusi e mai mult in tumultul apei decat lenea de a te lasa dus… Cand privesc stanca si apa vad o alta dinamica. Exista in acea trecere si ramanere o idee comuna amandurora intr-o expresie mult mai inalta: libertatea. Da, ati inteles perfect; li-ber-ta-tea. In clipa aceasta am descoperit ca dincolo de ceea ce aparent vad, exista un ceva infinit mai adanc. Trecerea apei si ramanerea pietrelor se intrupeaza atad de perfect intr-o, cu adevarat, libertate prin miscare… Libertate pur si simplu!

Trecerea si ramanerea, doua actiuni intr-o singura miscare, reveleaza ochilor mei o dinamica
din dincolo de timp si totusi atat de proaspata. Clestele stancii din dreapta si a celei din stanga este
de fapt un singur trup incremenit in ideea inclestarii. Si apoi apa…

Din cand in cand cate un pastrav… Semn ca apa e curata, puternic oxigenata de valtoarea
continua a miscarii. Hmm… Energie in energie sau energie din energie? Sau poate ca o lume cu
totul noua cu tot cu alaiul ei de mistere exista, mai mult sau mai putin vizibila, in trupul acestei
perpetue tensiuni dintre trecere si ramanere. Vedeti, apa si inclestarea ei cu puterea de ramanere a
stancii produce libertatea, o libertate generatoare de viata, ea insasi generata de o alta tensiune
perpetua. Oxigenul din tumult, asprimea pietrelor de dedesupt si repeziciunea curgerii sunt precum
caramizile in zidire pentru pastravii raului si pentru sustinerea lor in existenta. Continue reading “Omul Dincolo de Sine (9)” →

Omul Dincolo de sine (8)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni caliti in ale razboiului strajuiau pe meterezele lor…
Masivitatea zidurilor, inaltimea lor care in atatea randuri oferea imbarbatare numai pentru ca existau, erau in ziua aceea parca mai putin impunatoare, vitejii erau mai putin increzatori in propriile lor puteri.
Ei infruntau de data asta un dusman care nu incapea in tiparele lor de gandire, un dusman inaintea caruia Marea Rosie, granicerul de apa al Egiptului, daruia libera trecere, Iordanul, fortareata naturala a Canaanului oferea deplina cooperare cu aceasta oaste atat de diferita, oaste care nu se conforma
principiilor militare ale vremii lor si in fapt nu se incadra in nici un tipar conceput de mintea umana…

S-a dovedit, vestile circulau cu o iuteala ametitoare, ca nu exista arma care sa steie impotriva acestui vrajmas ciudat, care umbla in puterea unui Dumnezeu care nu avea nici chip nici nume care putea fi rostit… Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau muiate de o groaza mocninda, Bratele lor si-au pierdut
vigoarea, dumnezeii lor de piatra taceau. “Vor sta in picioare zidurile? De ce cuvintele de imbarbatare erau in rostirile lor mai degraba lamentari?” Linistea din tabara Izraelitilor rasuna mai tare decat valurile zguduite de furtuna. Formatia lor, subtire ca o raza, se desfasura intr-o procesiune sinistra.
Totul pare doar o executare a unui destin implacabil, scris din stratimpuri de o mana nevazuta. Era evident, pentru ostenii de pe ziduri, ca taria armatei atacatoare nu statea nuci in numar nici in taria fizica a ostenilor, nici in destoinicia conducatorului de osti… Continue reading “Omul Dincolo de sine (8)” →

Omul Dincolo de sine (7)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Exista, aproape in fiecare miscare or intentie a noastra, o tendinta exprimata or salasluind in chiar dincolo de cunostinta noastra, menita sa ne duca inca un pas dincolo, unde, satui de limitele noastre, sa mai regasim o parte din noi, din natura divina pe care o caram in sufletele noastre prin dorul nostru dupa Edenul pierdut…

Este, cu alte cuvinte, dorul treceri noastre in dincolo de tarmurile sinelui spre limanul unei impliniri mult dorite. autarea implinirii, deseori o notiune total neinteleasa, este vazuta ca o calatorie fie sucombata in labirintul propriei noastre fiinte, fie continuata intr-un urcus greu dar datator de nadejde prin tinta acesteia. In primul caz, necunoasterea propriilor limite, ne duce la eforturi itanice inspre atingerea punctului de “regasire”. Ne cream astfel o indentitate falsa, o iluzie care ne va hrani doar pentru o perioada foarte scurta. Atat de acuta si de intensa este durerea descoperirii ca nu exista implinire in omul in sine incat pentru unii efortul de scapa de aceasta durere a dus la actiuni extreme cum ar fi sinuciderea. Budismul de altfel propune o cale al carei sfarsit este Nirvana, starea in care omul nu mai are dorinte ori suferinte, in care omul isi pierde constiinta sinelui. Este starea a asa numitei “fericiri depline”. Ceea ce aceasta cale ofera este de fapt o autoanihilare prin suprimarea a tot ce este mai nobil ca resursa in fiinta umana. Sunt de fapt elementele care definesc fiinta umana ca persoana, cele care sunt anihilate prin nirvana. Care este finalitatea acestei stari pentru societate? Nu exista nimic in filosofia nirvanei care sa implice omul in ceva dincolo de sinele lui inspre ceva constructiv. Omul, ca sa folosesc o metafora, devine o piatra de rau, rotunda si deseori placuta la vedere dar care nu pate fi parte din nici o
zidire.

Implinirea, daca este sa fie gasita, nu poate fi gasita in sine, ci in ceva dincolo, intr-o cauza, intr-un
tel, cand omul cu toate atributele personalitatii lui, este parte din ceva cu mult mai maret… Omul se
regaseste nu in sinele lui ci cu mult dincolo.
Iubirea este mijlocul cel mai ilustrativ al regasirii, al jubilarii fiintei umane prin regasirea dorintelor si a
suferintelor si nu prin anihilarea lor. Identitatea fiintei umane se cristalizeaza prin raportul de
interdependenta cu semenii. Emotiile, dorintele, vointa, nu sunt suprimate ci mai degraba amplificate. Ce
ardere nobila este trairea intensa a fiintei umane intr-o cauza care depaseste limitele sinelui! Obstacolele
unitatii in Biserica au fost succint descrise in articolul precedent cand vorbeam despre Biserica ilustrata
ca Trup sau ca Zidire. Dragostea este liantul unitatii si lipsa acesteia este dusmanul ei. Dragostea
acopera imperfectiunile individului prin ansamblul zidirii sau al trupului… Ei bine, ma veti intreba, cum se
integreaza crestinul si implicit Bisericain ansamblul social al vremii cand mai intotdeauna doctrina
crestina este in direct conflict cu tendintele gandirii unui sistem social in intregime secularizat? Iata ce
spune Cuvantul in 2Cor 6:14:

“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si
faradelege? Sau cum poate sta lumina impreuna cu intunericul?”
Cuvantul este tot atat de cert in Iacov 4:4:
“Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie
prieten cu lumea se face vrajmas cu dumnezeu.”
Cu toata vrajmasia dintre felul de gandire al copiilor lui Dumnezeu si felul de gandire al lumii,
dumnezeu nu a intentionat niciodata ca lumea si biserica deci si crestinii implicit sa traiasca intr-un
permanent conflict. Continue reading “Omul Dincolo de sine (7)” →

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, literature, MiraclesLeave a comment

Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

„Apostolii Domnului Isus” de Petru Lascau – O carte despre chemarea si nasterea din nou a ucenicilor lui Isus din Nazaret

On November 10, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, InspirationalLeave a comment

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Moto: „Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.”

Sunt multe lucrurile care te impresioneaza, atunci cand ai ocazia sa calatoresti prin Tara Sfanta: locuri pitoresti, incarcate de atmosfera unei istorii pline de semnificatie, clima specifica Palestinei, bisericile ridicate in amintirea diferitelor evenimente relatate in Evanghelii. Dar cu siguranta ca pentru un crestin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru il reprezinta constientizarea faptului ca tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezinta o realitate palpabila.

Din acest punct de vedere, putem spune ca marturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscriptionate in vestigiile care ne-au mai ramas din acea epoca, in geografia pamantului ce a fost martorul vietii Mantuitorului si in multimea de oameni care intr-o forma sau alta, conserva spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodata, dupa ce a calatorit in Tara Sfanta, ca nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.

„Oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”

O astfel de experienta a trait si Petru Lascau, care ne ofera ocazia de a medita mai profund asupra puterii Evangheliei rascumparatoare, realizand portretele celor 12 apostoli, ale acelor „oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”, prin care Mantuitorul a facut sa rasune mesajul mantuirii pana la marginile lumii. Imbinand meditatia biblica, pe baza textelor din Evanghelii, sub forma unor studii biografice, cu impresiile deosebit de vii ramase in urma calatoriei in Israel, Petru Lascau ne spune cine au fost de fapt, „Apostolii Domnului Isus”.

„Apostolii Domnului Isus” se recomanda pe sine chiar din primele randuri, ce ne descriu momentul in care autorul a vizitat Biserica Bunei Vestiri, din Nazaret. Astfel, el consemneaza: „Daca aici a fost intr-adevar, locul acestei revelatii speciale (Buna Vestire), nu poate sti nimeni. Si parca mai are importanta locul? Ceea ce s-a petrecut insa, in Nazaret, are cea mai mare importanta. Aici a trait Isus cea mai mare parte a vietii Sale pamantesti. Undeva aici, in acest oras, a fost atelierul lui Iosif, in care tanarul Isus a lucrat.”

Mai departe, el ne spune: „12 oameni obisnuiti au devenit intr-o perioada relativ scurta, oameni neobisnuiti. Chemati de Mantuitorul pentru a-i fi ucenici, cei 12 au suferit o astfel de transformare ca au putut fi folositi de Dumnezeu pentru a schimba lumea.” Pornind de la acest moment, Petru Lascau ne conduce in atmosfera acelor timpuri extraordinare, cand Domnul Isus a reusit sa prefaca niste oameni de rand in mari conducatori si lideri spirituali. Scopul acestui demers? Nimic altceva decat invatarea procesului de maturizare pe care acestia l-au trait in prezenta Mantuitorului.

Sfidand orice logica omeneasca

Luand ca punct de plecare Nazaretul, autorul se indreapta catre cei ce au avut ocazia de a fi vecinii si cunoscutii Domnului Isus Hristos. Din pacate, desi s-au bucurat de sansa de a-I fi atat de aproape, ei nu au vrut sa Il primeasca, ba chiar au incercat sa Il omoare, fortandu-L astfel, sa-i paraseasca si sa-si aleaga drept apostoli, oameni din cu totul alte locuri. Aici incepe povestea celor 12 apostoli, o istorie plina de amanunte ce redau momente de glorie sau de umilinta, de bucurie ori de durere, care se incheie apoteotic, demonstrand faptul ca Dumnezeu este capabil sa transforme pe oricine I se preda.

„Majoritatea dintre ucenicii alesi de Domnul erau galileeni. Nu erau din elita societatii. Erau oameni de jos, de la tara, needucati. Oameni obisnuiti, nesemnificativi. Nu fusesera alesi de Domnul Isus Hristos pentru ca aveau vreun talent. Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.” Aceasta constatare ar putea sa-i surprinda pe cei care gandesc ca vreo calitate nebanuita a determinat in mod deosebit, alegerea facuta de Isus. Pana la urma, ceea ce ii distingea pe acesti oameni de eruditii vremurilor, era tocmai faptul ca aveau dispozitia de a invata.

„Cei 12 erau asa de obisnuiti, ca alegerea lor de catre Domnul Isus Hristos sfideaza orice logica omeneasca. Nici unul dintre ei nu era dascal, nici unul nu era preot, nici rabin, nici carturar, nici fariseu, nici saducheu, nici macar un lider al sinagogii. Nici unul nu era din inalta societate. Jumatate erau pescari, restul muncitori obisnuiti.” Din aceasta descriere, ne dam seama ca nu atat ucenicii au contat in procesul instruirii, cat capacitatea Invatatorului de a-i preschimba.

18 luni

Cat timp sa fi durat pregatirea ucenicilor? Un calcul sumar ne arata ca este vorba de 18 luni. Un timp in care ei trebuia sa deprinda invataturile de baza ale Mantuitorului si mai ales, sa fie transformati, convertiti. De-a lungul a 12 capitole, Petru Lascau ni-l prezinta pe fiecare apostol, descriindu-i intr-o maniera tipologica, personalitatea. Vom face cunostinta cu tipul ucenicului impetuos, exemplificat prin apostolul Petru si cu cel pasionat, reliefat prin apostolul Ioan. Vom vedea mai departe, ce inseamna sa fii numit fiu al tunetului, asa cum s-a intamplat in cazul lui Iacov si cum arata „un om gata sa ajute”, adica apostolul Andrei. Vom intelege ce inseamna sa fii un om practic, la fel ca Filip, sau un om bun, cum era Natanael. Il vom surprinde „pe omul schimbarilor rapide” – Matei, vom intelege cate ceva din ratiunile „pesimistului” – Toma si vom descoperi calitatile „unui om obisnuit” – Iacov, fiul lui Alfeu. Nu ii vom uita pe „luptatorul pentru libertate” Simon Zelotul sau pe „realistul” Iuda, fiul lui Iacov. In final, il vom urmari pe „tradatorul materialist” – Iuda Iscarioteanul.

S-ar putea intampla ca in cursul lecturii, sa ne surprindem propriile noastre trairi si atitudini ca apartinand deopotriva, unuia sau altuia dintre acesti apostoli. Putem spune ca nici un apostol n-a semanat cu celalalt. Diferentele dintre ei erau atat de dramatice, incat in mod normal, n-ar fi existat sanse de a ramane impreuna. Poate tocmai in aceasta consta forta Evangheliei si a prezentei lui Isus, in faptul ca oameni diferiti din punct de vedere al temperamentului, pregatirii sau originii sociale, pot fi uniti in lucrarea de prezentare a Evangheliei pe intreg pamantul. Realitatea ca acesti oameni au ramas impreuna si dupa moartea lui Isus, cu exceptia lui Iuda, este o mare minune, inexplicabila din punct de vedere omenesc, dar pe deplin adevarata, daca privim marturia istoriei acelor vremuri.

Simon Petru

Sa ne gandim ce inseamna sa fii un crestin impetuos, asemenea lui Petru. De fapt, il chema Simon, un nume obisnuit in Israel. Insa „la prima intalnire cu Domnul Isus Hristos, Mantuitorul il numeste Chifa, adica Petru. Este foarte interesant ca numele acestea sunt folosite interschimbabil in relatarea Evangheliilor. Pana si Domnul, care i-a schimbat numele, odata il numeste Simon, altadata ii spune Petru. Doar apostolul Ioan, ori de cate ori vorbeste despre Petru, ii spune Simon Petru.” Tipologia lui Petru este interesanta, fiindca „prin natura sa, Petru era un om aspru si oscilant. Nu te puteai bizui pe el, nu stiai care va fi reactia lui urmatoare. Era dominat de primul impuls. Era primul pentru, dar si primul contra. Era un om impulsiv.”

Din aceasta piatra neslefuita, din aceasta persoana ce ar fi descurajat si pe cel mai iscusit invatator, Domnul Isus Hristos a reusit sa ridice un apostol. Pentru ca „atata timp cat suntem in mana unui asemenea Hristos, El poate sa faca din noi oameni extraordinari. Domnul poate sa faca din Simon un Petru. Poate sa ne faca stanci puternice la temelia bisericii Sale. Mesajul acestei vieti pentru noi este ca Domnul schimba oamenii si modeleaza caracterele.”

„Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”

Detaliile acestei transformari sunt frumos redate de catre Petru Lascau, reliefand in mod deosebit, un aspect pe care Mantuitorul l-a vazut in Simon Petru: „O calitate naturala cu care s-a nascut Petru statea in faptul ca era om de initiativa. Omul nascut sa fie lider va avea intotdeauna ambitie, dorinta de a face ceva, va avea energia schimbarilor, energia unor lucruri noi. Este omul care face sa se intample lucrurile in jurul lui. Petru nu numai ca pune intrebari, dar si raspunde la ele, atunci cand il intreaba altii. Este primul care raspunde pana si la intrebarile Domnului. „Cine zic oamenii ca sunt EU?” Iar Petru face imediat declaratia aceea extraordinara: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” El este un om de initiativa.”

De fapt, talentul deosebit al Mantuitorului a fost de a pune in valoare capacitati nebanuite, care existau in inima lui Petru, dand la o parte toata zgura trasaturilor de caracter defavorabile. Acest lucru se poate intampla cu oricare dintre noi, atunci cand ajungem sa invatam lectiile pe care Domnul Hristos ni le ofera.

Apostolul iubirii

Un alt caracter de exceptie este cel al lui Ioan, numit si „apostolul iubirii”. Ceea ce il distinge pe acest apostol este pasiunea deosebita pe care a avut-o fata de Isus Hristos si invatatura Sa. Problema lui era ca nu stia sa mentina echilibrul intre diferitele sale trasaturi de caracter si astfel, ajungea ca ravna sa il conduca la intoleranta. „Ioan este omul care nu are exceptii. Pentru Ioan, lucrurile sunt simple si foarte clare: ori umblam in lumina, ori in intuneric. El vorbeste in alb si negru. Dupa ce citesti scrierile lui Ioan, ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbeste si despre alte culori decat alb si negru.”

In continuare, Petru Lascau ne spune: „Oamenii ca Ioan au tendinta sa duca lucrurile la extreme. Zelul pentru adevar trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, altfel ajungem la judecata, ajungem sa fim aspri si lipsiti de compasiune. Ucenicia la picioarele Domnului Isus Hristos a fost suficienta sa transforme acest caracter puternic intr-o persoana echilibrata.”

La piciorul crucii

In acelasi timp, Ioan trebuia sa invete cum sa mentina echilibrul intre ambitie si umilinta. Astfel, exemplul de umilinta si de lepadare de sine al Domnului Isus Hristos l-a condus treapta cu treapta pe apostolul Ioan, sa invete ca adevarata maretie se dovedeste prin lucrurile cele mai umile. El a fost atat de impresionat de gestul spalarii picioarelor realizat de Mantuitorul, incat este singurul dintre evanghelisti care il reda cu multe detalii.

„Deodata, Domnul si Invatatorul rastoarna spectaculos piramida ierarhiilor lumii. Vazandu-L incins cu stergar si aplecandu-Se la picioarele colegilor Lui, sa le spele, asemenea unui sclav, inima lui Ioan n-a mai ramas aceeasi. Astfel, Ioan a invatat sa mentina in echilibru ambitia si umilinta.” Ioan a invatat sa pastreze un echilibru intre suferinta si glorie: „La inceput, Ioan a fost setos de glorie si gata de suferinta, ca oricare dintre noi. Dorea sa aiba un tron la dreapta Mantuitorului, dar nu vroia sa sufere pentru aceasta.”

Privind insa mai departe, autorul ne spune: „Apoi, la piciorul crucii, a vazut suferinta extraordinara a Mantuitorului, I-a auzit ultimele cuvinte, a vazut cumplita moarte prin crucificare, a vazut pretul gloriei lui Isus si costul preaslavirii viitoare.” Din acel moment, el a inteles ca „iubirea lui Hristos este o iubire transformatoare, o iubire care te schimba.” Concluzia este ca „daca un fiu al tunetului se poate transforma intr-un ucenic al iubirii, aceeasi iubire ne poate transforma si pe noi.”

Iacob, fratele lui Ioan

Un alt caracter deosebit este cel al lui Iacob, fratele lui Ioan, care de asemenea, „dorea cununa de slava, insa Domnul i-a dat cununa suferintei. Dorea putere, in timp ce Domnul dorea sa ii dea slujirea. Voia un loc de cinste si Domnul i-a dat un mormant de martir.” In mod paradoxal, ambitiile lui Iacob, fratele lui Ioan, nu s-au realizat in cursul vietii, dar cu siguranta, temperamentul sau furtunos a ajuns sa fie schimbat prin legatura cu Mantuitorul. „Iacov ramane prototipul omului pasionat, zelos, deschizator de drumuri, puternic, dinamic si ambitios. Pasiunea lui insa, a fost temperata de sensibilitatea si de harul Domnului nostru Isus Hristos. A invatat sa-si controleze mania, sa-si infraneze limba, sa-si redirectioneze zelul, pentru Imparatia lui Dumnezeu.”

Deci, „Iacob este o incurajare pentru fiecare dintre noi, viata sa spunandu-ne ca Dumnezeu poate converti in lucruri pozitive si bune pana si ravna noastra lipsita de pricepere, pana si avantul si ambitiile noastre iesite din comun. Intalnirea cu Domnul Isus Hristos conduce intotdeauna, la transformare.”

„O piatra umila”

Nu am putea sa nu il remarcam si pe Andrei, acel om „gata sa ajute”, o persoana cu un caracter deosebit, pentru ca desi ramane in umbra, lucrarea sa aduce rezultate remarcabile. Andrei are acea calitate de a-i conduce pe oameni la Isus Hristos unul cate unul. Astfel, el l-a adus pe Petru la Mantuitorul si „trebuie spus ca daca crestinismul contemporan il preaslaveste pe Petru ca fiind temelia bisericii este pentru ca fratele lui, un om aproape necunoscut, l-a luat de mana intr-o zi si l-a dus la Mesia. Petru L-a cunoscut pe Isus Hristos datorita fratelui sau, Andrei.”

Mai departe, autorul consemneaza: „Andrei nu era un stalp ca Petru, Iacob sau Ioan, dar era o piatra umila, de o utilitate extraordinara in Imparatia lui Dumnezeu. N-a scris nici o epistola, n-a predicat multimilor. In Biblie, in galeria marilor oameni ai lui Dumnezeu, el este mai degraba o silueta decat un portret. Dar tot ce stie sa faca, el face bine, face temeinic. El a condus oameni la Isus Hristos si oamenii acestia raman. Impactul muncii sale este extraordinar.” Prin urmare, „probabil ca Andrei n-a stiut sa explice principii teologice foarte profunde. Probabil ca n-a stiut sa tina studii biblice sau predici, dar daca te-a vazut ca ai nevoie de Isus, te-a luat de mana si te-a dus la El.”

Cand un om practic devine un om al credintei

Ar mai fi de amintit si apostolul Filip, acel „om practic, acel om al socotelilor, care spune mult mai usor ca nu se poate, atunci cand trebuie sa se ia o decizie majora”, o persoana care „cunostea prea multa aritmetica pentru a fi un aventurier.” Astfel, autorul ne spune ca „este foarte greu pentru un asemenea om practic ca Filip, sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca el face socoteli tot timpul. El isi smulge cu greu radacinile din pamant, ca sa se uite spre cer si sa inteleaga credinta care nu poate fi calculata si nu poate fi masurata.” Insa la picioarele Mantuitorului, acest om a fost transformat pentru a deveni un adevarat apostol.

„Filip si-a biruit tendintele naturale ale temperamentului sau. A devenit un alt om, un om al credintei, un om care a murit pentru cer, un om care a renuntat la lumea de acum pentru cea viitoare. Filip, un om care a trait prin calcule, dar care a ajuns la credinta, un caracter schimbat de Domnul si Mantuitorul nostru, Isus Hristos.”

„Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El”

S-ar mai putea spune multe si despre ceilalti apostoli, dar concluzia finala este una singura: nu poti ramane acelasi, dupa ce L-ai intalnit pe Domnul Isus Hristos. In atingere cu „Cuvantul vietii, oamenii simpli devin apostoli, iar trasaturile necizelate ajung sa fie transformate, rafinate, curatite, astfel incat aurul unui caracter autentic sa fie scos la iveala.” In contact cu ucenicii Sai, Domnul Isus Hristos nu S-a lasat descurajat de ceea ce parea a fi o imposibilitate, fiindca mai presus decat puterea convingerii omenesti, prin El lucra Duhul Sfant, capabil sa realizeze acel lucru tainic, si totusi fara de seama, numit „nasterea din nou.”

Acestia au fost „Apostolii Domnului Isus”, iar Petru Lascau ne invita sa meditam la ceea ce Dumnezeu a lucrat prin ei, pentru ca in felul acesta, „sa fim incurajati a ne lasa la randul nostru, ca instrumente in mana Celui care schimba sufletele oamenilor si astfel, lumea sa vada din nou, ce poate face Dumnezeu prin viata celor care se incred pe deplin in puterea Sa. Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El.”

„In racoarea diminetii” – 55 de meditatii biblice despre rugaciune, credinta si lauda, semnate Petru Lascau

On October 30, 2009 By nelursIn Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

by Octavian Curpas

Motto: „Ziua de azi este zi de har.”

Ne-am gandit oare, ca Muntele Maslinilor este aproape de noi in fiecare zi? De cate ori am cugetat pana acum, la faptul ca am putea avea acces in locul in care Domnul Isus Hristos Insusi Se intalnea cu Dumnezeu in orice dimineata? Ei bine, fie ca ne-am dat sau nu seama de aceasta posibilitate, cartea „In racoarea diminetii” scrisa de Petru Lascau ne conduce spre acel loc tainic al intalnirii cu Tatal.

Singur cu Dumnezeu

„In racoarea diminetii” este o adevarata calatorie spirituala ce are drept scop intarirea noastra nu doar in alergarea zilnica, dar si atunci cand trecem prin felurite incercari. De-a lungul a 55 de meditatii crestine, menite sa acopere toate saptamanile unui an, suntem purtati in cele mai diferite experiente ce marcheaza drumul crestinului catre Imparatia lui Dumnezeu. Pornind de la un verset biblic, Petru Lascau dezvolta, pe parcursul mai multor pagini, diferitele concepte si idei legate de intelesul cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Conectand in mod armonios invatatura biblica la experienta personala si imbinand-o cu citate din diferiti teologi sau invatatori, autorul realizeaza un autentic manual de studiu, ce ne initiaza in taina intalnirii cu Dumnezeu. Printre titlurile meditatiilor din acest volum se numara „Armonia dragostei”, „Cum vorbim lui Dumnezeu”, „Glasul Domnului”, „Lumina si mantuirea mea”, „Maretia Domnului”, „Minunata noastra nadejde”, „Misiunea profetului”, „Painea cea adevarata”, etc.

Din martie pana in august 2001

Petru Lascau – autorul volumelor “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, “Apostolii Domnului Isus”, “Familia patriarhilor”, „Semnatura iubirii” – ajunge in America in 1985 si se stabileste la Chicago. „Dupa 16 ani de locuit in Chicago, chemarea la o noua aventura a vietii ma lansa pe o noua orbita, de data aceasta la Phoenix, orasul din Valea Soarelui Arizonei”, ne marturiseste autorul chiar de la inceputul cartii „In racoarea diminetii”, referindu-se la experienta care a stat la baza scrierii acestei colectii de meditatii crestine. „Convulsiile unei asemenea schimbari au inceput in martie si au durat pana in august 2001. Sase luni de lupte cu mine insumi, cu presiunile celor ce voiau sa ma convinga sa raman si ale celor care ma asteptau, au lasat urme adanci in sufletul meu. Ma simteam deconectat afectiv de cei pe care ii lasam in urma, dar nu aveam inca stabilite legaturile cu cei la care plecam. Zilele se rostogoleau peste mine si viata mea parea cuprinsa de iuresul unui plonjon pe un tobogan alunecos”, continua acesta.

Totusi, dupa o jumatate de an in care se afla in cautarea unui raspuns din partea lui Dumnezeu cu privire la oportunitatea deciziei de a parasi Chicago, Petru Lascau intelege ca este voia Tatalui Ceresc sa mearga mai departe. Prin urmare, acesta ia decizia de a se muta la Phoenix, Arizona, unde de atunci, slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

De pe piscurile sperantelor, in abisul disperarilor

Intelegem astfel, de la inceput, ca „In racoarea diminetii” isi are izvorul in experienta prefacerilor spirituale de anvergura, atunci cand trebuie sa lasi in urma realizarile acumulate de-a lungul unei perioade lungi de timp si totodata, trebuie sa te avanti in necunoscut. Chiar daca este vorba de slujire pastorala, situatia lui Petru Lascau este similara cu a oricaruia dintre noi, atunci cand ne aflam in valea marilor decizii de care depinde cursul ulterior al vietii noastre. Continuand cu experienta dureroasa a schimbarii, autorul spunea: „Fiecare zi avea meandrele ei, in curbe sinusoidale, urcand pe piscurile sperantelor, ca sa se naruiasca, apoi, in abisul disperarilor. Parca traiam din nou, durerile marilor dezradacinari de altadata, dar lipsite acum de incantarea explorarii noului continent si de bucuria evadarii din prizonieratul comunist. In locul mamei, plangand pe peronul garii din Oradea, ramaneau fratii mei, cu care am suferit si ne-am bucurat impreuna, timp de 16 ani.”

Atunci cand sfarsitul inseamna un nou inceput

Aceste cuvinte, involuntar, ne conduc prin strafulgerari ale memoriei, catre imaginile descrise de Petru Lascau in „Pasi spre lumina”. Intr-un fel sau altul, „In racoarea diminetii” nu reprezinta altceva decat un nou „pas spre lumina” in experienta autorului, inca o etapa de apropiere de Dumnezeu, inca un salt in necunoscutul acestei lumi, dincolo de care se afla Imparatia Cerurilor. Evocand imaginea mamei plangand pe un peron pustiu, ne identificam cu usurinta cu experienta autorului, gustand amarul despartirii de cei dragi, fie ei rude sau frati de credinta.

In esenta, orice despartire are o componenta dureroasa ce ne marcheaza, realizand insa, posibilitatea altoirii pe aceasta rana, a unei noi experiente. Tocmai de aceea, pe rana deschisa a desprinderii de cei dragi, a plecarii din mijlocul comunitatii pe care a servit-o un timp atat de indelungat, autorul planteaza pur si simplu, o colectie de meditatii si de cugetari menite sa-i intareasca si sa-i sustina pe toti cei care se impartasesc de suferinta separarii pentru o vreme, de cei iubiti.

„Painea mea sufleteasca”

„Merinde pentru sufletul trudit de spasmele acestei schimbari mi-a fost din nou, Cuvantul Sfintelor Scripturi. Dimineata de dimineata, inainte ca forfota zilei sa inceapa, ma furisam afara, pentru plimbare si rugaciune, ca apoi, in linistea biroului meu, sa meditez la cate un verset biblic, pe care mi-l oferea calendarul deschis pe masa de lucru. Asa s-au nascut aceste scurte meditatii, care poarta in ele nu doar painea mea sufleteasca pentru acele zile, dar au si o parte din atmosfera acelor framantari launtrice. Cugetarea mea la aceste cuvinte sfinte mi-a adus alinarea sufleteasca si incurajarea de a infrunta o noua zi.” Cu siguranta ca atunci cand ne deschidem sufletul inaintea Creatorului nostru la inceput de zi, vom putea sa gustam o astfel de experienta si sa fim inviorati de descoperirea Celui Prea Inalt.

„Adevarata noastra nadejde”

Prima meditatie cuprinsa in carte se numeste „Adevarata noastra nadejde” si nu intamplator, cel dintai articol face referinta la speranta pe care o avem cu privire la ceea ce Dumnezeu ne-a promis. Starea sufleteasca a autorului este descrisa in cuvinte clare, astfel: „Parcurg, la ora actuala, una dintre cele mai confuze perioade din viata mea. Sunt la un fel de intersectie si nu stiu incotro s-o iau. Pe de o parte, imi reprosez ca am intrat singur in aceasta ceata a nesigurantei, buimac si naiv, visator si dornic de nou. Pe cand mi se parea ca lumina de la capatul tunelului imi va aduce dezlegarea acestei sarade, am constat ca erau farurile unui tren. Astept impactul din moment in moment.”

Fara a da detalii, de altfel nenecesare, autorul contureaza esenta trairilor sale, care au un mare grad de generalitate, aplicandu-se oricarei persoane ce trece prin situatii similare. In astfel de momente, ne este mai usor sa cadem in disperare decat sa luam cuvintele Scripturii si pur si simplu, sa Il credem pe Dumnezeu pe cuvant. In acest sens, Petru Lascau ne ofera un bun exemplu ce se cere urmat, de a nadajdui in Dumnezeu si de a fi tari privind la El.

„Nu-mi ramane acum decat lauda”

In fond, orice incercare nu este decat un test al credintei, iar in acest sens, autorul spune: „Testul credintei mele este acum. Nu suferinta. Nu dificultatea. Nu confuzia. Ci asteptarea. Pot sa astept? Pot sta linistit? Pot oferi o sansa Domnului? Pot ingadui pe Domnul?” Astfel de intrebari se nasc in mintea fiecaruia dintre noi, atunci cand nu ne este clar incotro sa privim, de ce sa ne agatam, cand suntem incercati. Si fiindca nu gaseste nici o solutie aparenta la problemele cu care se confrunta, Petru Lascau se prinde cu toata puterea de cel din urma bastion de rezistenta al credintei, care este lauda lui Dumnezeu.

„La aceasta intersectie, nu-mi ramane decat lauda. Voi continua sa-L laud, chiar daca nu inteleg rostul lucrurilor si nici devenirea lor. Nu caut explicatii. Stiu ca nu le voi primi, cum nu le-a primit nici Iov. Dumnezeu nu este dator nimanui cu explicatii… Nu-mi ramane acum decat lauda… Imi voi imbarbata inima cu laudele Lui. Voi canta slava Sa. Imi voi ridica fruntea sus si voi aduce jertfe de lauda Dumnezeului meu. Nadajduiesc in Domnul, nadajduiesc impotriva oricarei nadejdi.”

„El este Domn al pacii”

Prin urmare, lauda lui Dumnezeu reprezinta primul lucru pe care il deprindem „In racoarea diminetii”, cand in taina si singuri, ne putem intalni cu Dumnezeu, invatand de la El cum sa pasim in necunoscutul ce sta inaintea noastra, pe care nu-l intelegem, nu-i vedem capatul, dar cu siguranta, la sfarsitul caruia ne asteapta chiar Dumnezeu.

Aceasta frumoasa marturie de credinta se impleteste armonios cu fiecare meditatie din cuprinsul volumului „In racoarea diminetii”. Cele mai mari opere au fost realizate in momentele de cumpana, de incertitudine si, uneori, chiar de indoiala. In laboratorul tainic al inimii omenesti, impresiile cauzate de experiente dificile se transforma sub actiunea harului divin, in capodopere sau cugetari ce raman ca invataminte valabile pentru viitor. Din registrul bogat al trairilor lui Petru Lascau consemnate in acest volum, un element central este conceptul pacii in Hristos. Astfel, autorul ne spune: „Isus nu ne promite o lume fara necazuri. Fara suferinte. Fara pierderi. Fara esecuri. Fara respingeri. Le vom avea din plin. Probabil ca mai multe decat altii. Dar putem avea pace in El si putem indrazni. Cand lumea nu ne va oferi pace, putem sa o avem in El. Ne adapostim in El ca intr-un turn tare, gustand din pacea Sa, asa cum lumea nu ne-o poate da. Ne putem ascunde in Stanca veacurilor, pana trece furtuna. Putem avea pace in El, atunci cand n-o mai avem nici macar in noi insine. El este Domn al pacii.”

„Numai noi si Dumnezeu”

Mai departe, comentand ideea de pace venita de la Dumnezeu, autorul ne spune: „Inaintea marilor batalii, Domnul iti ofera un Elim, loc de odihna si pace, cu finici si izvoare. Ai nevoie de pace inainte de a purta razboaiele Domnului. El este Domn al pacii.” Acest concept se uneste in mod armonios cu tema luminii si a iubirii. De fapt, adevarata pace se afla intr-o stransa legatura cu modul in care primim si daruim lumina, adica intelesul cuvintelor lui Dumnezeu si iubire, o motivatie sfanta, venita de la Isus Hristos.

Petru Lascau noteaza: „Caracter este ceea ce suntem cand ramanem singuri, cand nu ne vede nimeni. Ce facem cand nu avem spectatori. Cand suntem numai noi si Dumnezeu. Atunci se vede caracterul nostru. Omul pacatos se teme sa vina la lumina, sa nu i se vadeasca faptele. Se teme de transparenta. De aceea iubeste intunericul, confuzia, masca, aparentele. Lucrul acesta se cheama fariseism. Sa prezinti o fatada falsa, menita sa ascunda adevarul despre tine.”

„Numai Hristos poate face oameni noi”

Poate nimic nu este mai periculos pentru relatia noastra cu Dumnezeu decat aceasta forma de autoinselare numita fariseism, despre care autorul comenteaza: „Fariseismul creeaza o imagine neadevarata despre sine insusi. Tendinta naturala a fariseului este sa prezinte imagini cat mai pozitive, cat mai roz despre sine. Si de la acest sindrom al fariseismului putem ajunge imediat, la subiectul „formelor seci”. Cu siguranta ca atunci cand biserica pierde insemnatatea mesajului crestin, se ajunge la aceasta situatie, in care formele iau locul esentei.

In acest sens, Petru Lascau ne spune: „Produsul religiilor noastre este mai degraba, slujba sau serviciul, decat caracterul asemanator al lui Hristos. Si cand larma slujbei se ridica spre cer, Divinitatea Isi astupa urechile. Sarbatorile si slujbele, ritualurile si inchinarile nu pot sta alaturi de lipsa de caracter. Dreptatea si neprihanirea trebuie sa fie ape limpezi, care sa curga viu si etern de sub altarul religiilor noastre… educatia produce pacatosi cu diploma. Religia, pacatosi religiosi. Numai Hristos poate face oameni noi. Religia oamenilor nascuti din nou este o muzica placuta pentru cer, indiferent cu ce instrumente se canta.”

„Din moarte la viata”

Si astfel, trecem la o alta tema, ce ne poarta „Din moarte la viata”. Putem urmari experienta autorului, care spune: „Credinta si ascultarea ne trec din moarte la viata. Ma gandesc in dimineata aceasta de mai, cand ploaia de azi noapte a lasat binecuvantarea racorii sale peste padurea cu frunze fragede, la ziua glorioasa cand voi bate la randul meu, la portile vesniciei. E atata nostalgie si durere in acest gand, daca ii fixez punctul de referinta aici, intre acesti stejari ce-mi vor supravietui, aici printre florile padurii care vor rasari si in primavara viitoare. Privite insa din perspectiva vesniciei, nu va fi decat o calatorie intr-o lume a bucuriei pure, in prezenta Celui pe care L-am iubit si ascultat, spre marea si glorioasa intalnire cu El si toti cei dragi inainte mergatori. Si aceasta este fericita mea nadejde.”

„Razboiul lumilor”

Un alt fragment de meditatie cu invataminte deosebit de actuale pentru noi este cel intitulat „Razboiul lumilor”. Autorul ne atrage atentia asupra conflictului de natura spirituala ce se desfasoara la nivel planetar si astfel, noteaza: „Taberele sunt clar delimitate. O parte a societatii crede ca Dumnezeu exista si ne-a dat reguli de convietuire sociala, pe care trebuie sa le respectam; pe cand cealalta parte vede in credinta noastra religioasa un impediment major in calea progresului uman si mai ales, in calea libertatii individului. Aceste doua tabere sunt de fapt, doua sisteme total incompatibile din punct de vedere moral. Ele atrag fara discriminare, oameni de orice culoare, de orice statut social, de orice fundal etnic, crestini si evrei, barbati sau femei… Aceste lumi aflate in cursul lor spre o coliziune puternica produc ceea ce numim razboiul cultural.”

Rugaciunea ca o provocare

Trecand in alt registru, autorul se ocupa de problematica rugaciunii si a dificultatilor cu care ne confruntam cand vrem sa ne adresam lui Dumnezeu: „In primul rand, rugaciunea pare sa fie un act nenatural. Cu toate ca omul a fost creat pentru partasie cu Creatorul Lui, pacatul a schimbat aceasta activitate naturala intr-o functiune nenaturala. Pacatul a tocit, a erodat aceasta dorinta originara a sufletului omenesc dupa partasie cu Dumnezeu. El a afectat cu precadere dimensiunile spirituale ale fiintei noastre… De aceea, rugaciunea devine o provocare deosebita pentru orice fiinta umana.”

In continuare, putem citi: „Rugaciunea este actiune prin faptul ca prin ea ajungem dincolo de spatiu si timp, la Dumnezeu. Daca nu vom vedea rugaciunea ca o astfel de actiune nu vom dezvolta acest obicei. Va trebui sa invingem acea parte din noi care ne spune ca rugaciunea este nenaturala.” Prin aceasta intelegem ca „rugaciunea trebuie sa fie un timp de conectare la vointa divina si acceptarea prin credinta a acesteia. Marii oameni ai rugaciunii au fost mai degraba, persoane care au stiut voia lui Dumnezeu decat oameni care L-au convins pe Dumnezeu sa faca voia lor.”

„Merita sa traim inaintea Lui”

Si astfel, ne indreptam gandurile catre „Timpul Domnului si timpul omului” – lucruri ce se afla intr-un contrast evident, dar care ne marcheaza in fiecare clipa. „Trebuie sa fii vesnic pentru a intelege vesnicia. Problema timpului nu poate fi patrunsa din spatele gratiilor prizonieratului nostru in timp. Traim cu regretele zilei de ieri si cu teama de maine intr-un prezent pe care nu-l stim fructifica. Grefati pe linia timpului, nu ne putem desprinde nici macar pentru o secunda sa ne privim viata dintr-o alta perspectiva.” Iata de ce, in continuare, „Dumnezeul nostru, netributar timpului, ne iarta pacatele trecutului, ne da un viitor si o nadejde si merita sa traim inaintea Lui, azi.”

„Exist prin El”

Nu in ultimul rand, este evocat „Motivul bucuriei mele”, prin care ne sunt redate impresiile autorului in fata spectacolului naturii, marturisindu-L pe Dumnezeu. In aceasta meditatie bazata pe Psalmul 28:7, autorul ne spune: „E o dimineata neasemuit de frumoasa de mai, cu racoare si soare luminos. M-am plimbat prin gradina, admirand florile, renascute parca dupa ploile de asta noapte. Iarba, de un verde intens, rade in soarele diminetii. E atata prospetime in aer si e atata pofta de viata, in toata natura. Pasarile se iau la intrecere in triluri. Parca simt si eu, prin vene un flux innoitor de viata si bucurie de a trai. Stiu acum ca e de la El, puterea si vigoarea fiintei mele. El, Domnul este taria, puterea, forta, energia si vitalitatea fiintei mele. Prin El, se tin toate lucrurile in intregul univers. Moleculele mele sunt laolalta din cauza Sa. Exist prin El.”

Ce Dumnezeu minunat avem! Dragostea Sa se descopera in natura, care este o sursa a vietii, dovada vie a faptului ca El ne poarta de grija. „Pana si mintile cele mai prozaice si lipsite de sensibilitate nu pot trece fara sa observe abundenta vietii din jurul lor, chiar daca ignora frumusetea ei. Plante si animale, pesti si pasari, gaze si fluturi intr-o varietate greu de imaginat. Plimbandu-ma doar in mica mea gradina, sunt fascinat de fiecare data de diversitatea formelor si a culorilor frunzelor si petalelor florilor. Dumnezeu parca S-a jucat la scara planetara cu milioane de forme si nuante, cu texturi si combinatii spatiale, diversificand si multiplicand la infinit totul, dintr-o abundenta divina de talent si resurse. Nu pot sa nu ma gandesc la harul Lui divin, atunci cand vad risipa frumusetii din cararea mea”, comenteaza Petru Lascau.

Inca o zi de har

Dar cu siguranta ca „Vremea este scurta”, fapt pentru care autorul spune: „Ma gandesc in dimineata aceasta la timpul scurt care mi-a mai ramas din viata mea. Zece, douazeci, treizeci de ani? Numai Domnul stie. Va trebui sa fac ceva cu ei, pentru El si pentru cei dragi ai mei. Vreau ca El sa-mi spuna ca L-am primit si L-am gasit in acesti ani putini ai peregrinarii mele prin lume. Ziua de azi este zi de har. Zi in care-L pot cunoaste pe Hristos. Ziua mantuirii mele.”

Dupa atatea ocazii petrecute „In racoarea diminetii”, nu putem decat sa fim intariti spiritual, pregatiti pentru confruntarea zilei ce va urma, cu influentele potrivnice din aceasta lume, avand speranta si increderea ca asemenea Domnului nostru Isus Hristos vom primi putere si ajutor, atunci cand vom avea nevoie. O lupta se castiga doar daca este temeinic pregatita si cu siguranta ca mesajul acestei carti sta in a ne indemna sa primim puterea lui Dumnezeu inainte de inceputul fiecarei zile. De ce toate acestea? Pentru ce un astfel de efort, care pentru multi ar parea absurd, fara sens? Ei bine, fiindca „drumul nostru spre atingerea potentialului maxim in chemarea pe care o avem de la Dumnezeu este un drum presarat adeseori cu insuccese, dezamagiri si infrangeri. Inaltarea noastra depinde de El si se petrece in ciuda tuturor caderilor noastre, cu conditia ca aceste caderi sa fie caderi pe genunchi.”

Omul Dincolo de Sine (6)

On September 21, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan

Kelowna, British Columbia, Canada

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin El, care ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, prin ele va faceti partasi firii Dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte”. (2 Petru 1:3,4)

Am mentionat deja, de cateva ori, care este puterea unitatii chiar si atunci cand vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale care au doar scop de autogratificare sau autorasplatire. De fapt avem, in analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul acesta. Nu rareori, principiile unitatii au fost manipulate in vederea atingerii unor teluri nu prea nobile, cand moartea si distrugerea au fost semanate fara scrupule… Lagarele naziste n-ar fi fost posibile daca, prin indoctrinare, mii si mii de oameni din zeci si zeci de tari nu s-ar fi inhamat la teluri iluzorii si au obtinut victorii vremelnice urmate in toate cazurile de infrangeri umilitoare… Principiile unitatii pot fi manipulate, dar rezultatele acestora vor fi intotdeauna izbanzi temporare sau iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fara binecuvantarea Lui au scris pe paginile istoriei cele mai sangeroase capitole.
Dar nu despre asta doresc sa scriu in acest capitol! Intentia mea este de a aduce la lumina cateva din obstacolele care stau impotriva trairii vietilor noastre de crestini, intr-o perpetua izbanda. Unitatea, atunci cand vorbim despre Biserica, este cheia supravietuirii acesteia, a izbanzilor ei, a insasi existentei ei. Simbolurile deseori folosite in descrierea Bisericii afirma, fara niciun dubiu, existenta acesteia ca o manifestare a unitatii in esenta structurii ei. Iata cateva exemple: Continue reading “Omul Dincolo de Sine (6)” →

Omul Dincolo de Sine (1)

On September 21, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, MediaLeave a comment

by Slavomir Almajan

Kelowna, British Columbia, Canada

In „Intocmirea clipei” vorbeam despre limitele pe care caderea in pacat le-a impus conditiei umane. Povara timpului pe umerii fragezi ai omului, colivia spatiului tridimensional, discrepanta enorma dintre a vrea si a putea au creat, de-a lungul timpului, un haos de intentii, de agende politice si doctrine menite sa produca ceea ce nu poate fi produs, sa produca ceea ce altadata am posedat, dar am pierdut prin partasia primara cu sarpele din Eden. Pe langa urgia catuselor spatiului tridimensional, asumata prin intentia noastra de a fi „liberi”, exista o si mai apasatoare robie, cea a individualitatii neintegrate in mecanismul interdependentei. Cu atat mai crunta este aceasta apasare, cu cat acceptarea limitelor noastre in relatie cu creatia se rezuma doar la o dureroasa resemnare, deci definire a existentei noastre ca un absolut nonsens. Stare din urma este mai degraba maladiva avand in vedere resursele pe care Dumnezeu le-a pus in noi, resurse menite sa ne adapteze mediului degenerativ in care ne-am nascut. Leacul, dupa cum va puteti imagina, sta in capacitatea noastra de a comunica, trup cu trup, suflet cu suflet, spirit cu spirit… Avem deja trei nivele de unitate care pot produce miracolul vietuirii omului dincolo sau mai presus de propriile lui limite. Daca nu accepti ideea de miracol, capacitatea ta de a discerne se va izbi de un sir intreg de paradoxuri…
Omul in sine, un univers marginit de insasi fuga lui de marginire, este o tragedie, pe cand omul in umanitate, legat si restrans de legea interdependentei, este o forta. Atat de adevarat este acest lucru, incat Dumnezeu insusi o recunoaste: Continue reading →

Cum sa castigi in „Lupta cu somnul”. O carte de eseuri crestine in care Petru Lascau demasca starea de repaus din biserica

On September 20, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, Ministry, poetryLeave a comment

Motto: „Ati luptat vreodata cu somnul? Teribila lupta.”

Este usor sau greu sa te lupti cu somnul? Aceasta este intrebarea pe care ne-o punem, atunci cand deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascau. Raspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au vazut lumina tiparului incepand cu anul 1985. „De la sosirea mea in Statele Unite, in anul 1985?, spune Petru Lascau in „Introducere”, „m-am dedicat scrisului si publicisticii. Am editat o revista crestina, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare numar al revistei continea un editorial, uneori si articole scrise de mine. Cartea de fata contine o mare parte din aceste editoriale si articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum si altele pe are le-am publicat in diverse publicatii romanesti si eseuri pe care nu le-am publicat niciodata.”

Asa cum mentioneaza in „Introducere”, Petru Lascau ajunge in lumea noua, in 1985. Aici, acesta locuieste 16 ani la Chicago. Din anul 2001, autorul se afla in Phoenix, Arizona, unde slujeste si in prezent, ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com). Printre creatiile sale se numara volumul de versuri „Semnatura iubirii”, precum si “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. „Lupta cu somnul” arunca o privire asupra realitatilor din lumea crestina, intr-o abordare diversa. Se discuta de asemenea, notiuni de dogmatica, probleme privind relatiile interconfesionale, precum si elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat si bine argumentat teologic. Volumul este o invitatie la a-L cunoaste pe Isus Christos si a birui prin El, in lupta cu somnul, pe care orice crestin o are de dus.

Obisnuinta cu cele sfinte

Scopul pentru care a fost scrisa cartea este evident, inca din „Introducere”. Aici, Petru Lascau ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfanta dorinta de a-i ajuta la randul meu, pe alti crestini, in lupta lor cu somnul. Probabil, ca unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe altii ii voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toata lumea. Cei ce dorm de-a binelea, invinsi de obisnuinta cu cele sfinte, si peste care apatia a caut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste randuri. Ele vor sluji celui care nu vrea sa se lase prada mrejelor adormirii.” Cu siguranta ca nimeni nu doreste in mod constient „sa se lase prada mrejelor adormirii” si tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascau reprezinta un instrument util de a alunga somnul nesanatos din lucrurile spirituale.

De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care cateva sunt scrise de Rodica Lascau, sotia autorului, avem sansa sa urmarim o expunere dinamica, instructiva si captivanta a luptei cu somnul in diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numara: „Bucurati-va”, „Care este calea spre locasul luminii?”, „Mi-am ispravit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce cosmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profetii sfarsitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cat de biblice sunt experientele noastre?”

Paleta subiectelor este destul de larga, astfel ca trecand de primul articol, ce da titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relatia dintre bisericile evanghelice si cele istorice, in speta biserica ortodoxa. De asemenea, facem cunostinta cu dilemele etice din crestinismul contemporan, in relatie cu o societate secularizata. In explorarea acestei teme, vom avea ocazia sa urmarim o paralela intre evolutia crestinismului penticostal in Romania, precum si in Statele Unite ale Americii. Pe de alta parte, aceasta carte nu se adreseaza strict credinciosilor penticostali, ci este dedicata tuturor crestinilor, fiind axata pe o problema existentiala, legata de manifestarea darurilor Duhului Sfant de-a lungul timpului si mai ales, in perioada pe care o traim. Nu in ultimul rand, in volumul de fata gasim articole si ganduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani in ultimii ani.

Daca iti iei ca aliat, Iubirea

Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merita amintite urmatoarele cuvinte: „Dormim, in timp ce umbra crucii se lungeste pe pamant, odata cu asfintitul acestui secol. Dormim. Cine si cum o sa ne trezeasca, oare?” In acest fel, Petru Lascau deplange starea de toropeala care domneste in biserici, un somn paralizant, in ciuda binecuvantarilor si a luminii revarsate de la Dumnezeu prin Sfanta Scriptura si darurile spirituale. Este inexplicabil faptul ca in pofida binecuvantrilor prezente si a confortului de care beneficiem in raport cu alte timpuri, raspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atat de departe de ceea ce ar trebui sa fie. ?i pe buna dreptate, autorul se intreaba ce este de facut si „oare ce ne va smulge confortului si tihnei noaste doctrinare? O noua doctrina, o criza, o suferinta, o persecutie? Nu stiu, probabil ca toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu stie, noi insa avem nevoie de trezire.”

Raspunsul ne este dat la finalul articolului. „In lupta noastra cu noaptea si somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care vegheaza in asteptare e dragostea. Ea scruteaza mereu orizontul, intr-o continua asteptare. Iar asteptarea este freamat si nesomn, este dor si pregatire.” Solutia pe care o propune prin urmare, Petru Lascau, este de a uni dorul reintalnirii cu Hristos cu pregatirea, in vederea intrarii in Imparatia cea vesnica, totul motivat de iubirea pe care ar trebui sa o avem fata de Mantuitorul nostru.

Este extraordinar modul in care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingand marile teme crestine si intalnindu-se astfel, cu framantarile, problemele si incertitudinile tuturor celor care Il cauta pe Hristos, indiferent de biserica de care apartin. Mergand pe aceeasi linie, un articol cutremurator din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au disparut darurile Duhului Sfant”. Parcurgand evolutia istorica a pozitiei bisericii vizavi de doctrina disparitiei darurilor duhovnicesti, se constata cum oameni mari din istoria crestinismului au influentat intr-un mod nefericit conceptia vremii asupra prezentei darurilor Duhului Sfant, pana acolo incat au interzis manifestarea lor in biserica.

Fara indoiala ca Augustin de Hipo „in loc sa caute motivele disparitiei darurilor duhovnicesti din biserica in starea morala a epocii sale, a emis ipoteza ca ele ar lipsi pentru ca Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. In acest mod, prezenta Duhului Sfant este data la o parte din biserica, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atat mai trist, cu cat chiar si teologii protestanti formuleaza pozitii asemanatoare. Analizand argumentele doctrinei inexistentei darurilor spirituale, suntem surprinsi de diferitele rationamente care au insotit interdictia manifestarii lor chiar de catre slujitorii bisericesti, in ciuda a ceea ce sta scris in Biblie. ?i legand acest articol de tema volumului, ne putem intreba daca nu cumva o cauza principala a somnului care a cuprins crestinismul nu se afla tocmai in respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea sa ni le ofere.

Cardinalul si poetul taran

Daca insa, cineva s-ar fi asteptat ca volumul „Lupta cu somnul” sa fie o apologetica a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se inseala. Fiindca in articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascau demonstreaza o reala apreciere fata de o personalitate care s-a stins din viata, din sanul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordeaza subiectul mortii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolica a orasului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, invatam despre viata exemplara pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascau spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit ca se poate muri frumos. Ca puterea si inaltimile unei slujbe atat de mari nu pot corupe un suflet sincer si pastrat mereu curat, spalat de sangele jertfirii divine si de lacrima rugaciunii. Ea a dovedit ca se poate birui spaima mortii prin credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. In fata mortii, nu mai suntem catolici sau protestanti si nici macar cardinali sau mireni. Suntem numai mantuiti sau nemantuiti. Suntem numai cu Christos sau fara El. Cardinalul era cu Christos.”

Un alt articol care merita mentionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducatorul miscarii Oastea Domnului din Romania. Traian Dorz, fiu de taran din Livada Beiusului, a demonstrat de-a lungul vietii o consacrare de exceptie, manifestata prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna in muzica sufletului nostru, prin cantarile Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor crestin pe care l-a cunoscut vreodata, tara noastra… Minunea este cu atat mai mare cu cat din cei 75 de ani ai sai, 17 i-a petrecut in inchisori si lagare de munca fortata.”

Nu putem sa nu fim de acord cu Petru Lascau cand spune: „Cel mai mare poet taran, cum l-a numit unul dntre poetii romani contemporani, s-a plamadit ca om si mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, in fosnetul padurilor de fagi, in unduirea holdelor de grau, in sudoarea nobila a taranului. Citindu-i poezia, meditatia, uneori, de profunde patrunderi filozofice, nu poti sa nu simti mirosul fanului de curand cosit. Nu poti sa nu auzi ciocarlia si cantecul voios al seceratorului.” In cuvinte patrunse de impreuna simtire crestina, Petru Lascau realizeaza astfel, o prezentare vie si sensibila a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de exceptie, care scria: „Isus, Isus noi te-astepam/ Cum crinii asteapta roua./ Privind spre ceruri Te chemam/ Cu mainile-amandoua.” La finalul acestui articol, Petru Lascau nu poate sa nu afirme: „Analizandu-i opera, nu-ti vine sa crezi ca este posibil ca intr-o viata atat de scurta si atat de zbuciumata, un om fara o educatie deosebita sa scrie atat de mult si atat de bine.” Iata un exemplu de crestin care a reusit sa invinga somnul epocii sale.

Un alt articol care ar merita mentionat este „Cruciada in Romania”, inspirat din experienta calatoriei misionare pe care Petru Lascau impreuna cu formatia „Elim”, din biserica pe care o pastorea, la Chicago, au facut-o in 1992. In cuvinte simple si facand, asa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii in Romania. Cu aceasta ocazie, autorul si grupul „Elim” au ocazia sa revada locuri dragi din cuprinsul tarii, trecand prin bisericile penticostale din patria mama. O concluzie interesanta pe care autorul o formuleaza este ca „Romania isi construieste azi, bisericile. Pretutindeni in tara se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucreaza, singurele ce au fonduri sunt constructiile bisericesti.” Cat de adevarate erau aceste cuvinte in 1992, cand a fost scris aricolul si cat de mult am vrea sa ramana valabile si astazi, in anul 2009. La final, autorul spune: “Pot afirma cu incredere, la sfarsitul acestei prezentari, ca pretutindeni, romanii au ramas ospitalieri, in ciuda saraciei si a preturilor astronomice. Crestinul a ramas acelasi om de bine, dornic de partasie frateasca, dornic de Dumnezeu.”

Astazi S-a nascut Christos

Pentru cei interesati, volumul „Lupta cu somnul” ofera multe alte surpize placute, inclusiv un articol despre Bill Clinton si afacerea Levinsky, despre modernism si impactul sau asupra crestinismului, despre relatia dintre bisericile protestante si biserica ortodoxa romana, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidentiale in Statele Unite ale Americii si multe alte subiecte care se recomanda oricui doreste sa invinga in lupta cu somnul.

In incheierea acestui volum, nu putem sa nu ne oprim asupra articolului „Zapezile de altadata”, scris de Rodica Lascau, articol care adauga ultimele doua file la experienta luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Craciunului si al acelor timpuri cand spune ea – „simteam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. ?i noi eram prunci, si El venise in primul rand, la noi, in lumea bucuriei noastre copilaresti, pentru ca noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascau exprima la sfarsit, o idee calauzitoare in lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curand nascut? Crescuse cum si noi crescuseram. L-am cautat la iesle si ieslea era goala si pustie. Am alergat la casa dulgherului si nu era acolo. Tarziu, pe colina sinistra din marginea orasului, am gasit o cruce. Am urcat dealul si am plans la poalele ei, cand ni s-a spus ca murise in locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, ca El, Pruncul, Se intrupase in fiecare dintre noi, din lacrimile pocaintei si ale regasirii. Vedem de atunci, acele albastre tarmuri, cu ochii Lui…, sperand in cuvintele Lui si traim deja, in lumea Lui, a Pruncului ce a adus buna-invoire intre cer si pamant, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, in lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci cand Christos Se intrupeaza in fiecare din noi prin „lacrimile pocaintei si ale regasirii”.

Prin urmare, somnul este consecinta logica a despartirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate in intuneric spiritual si departe de Imparatia Cereasca a Luminii. Somnul se exprima printr-un modernism desantat, printr-o religiozitate lipsita de Christos, prin manifestarea patimilor si a desfraului de orice fel, prin media care prezinta pacatul in multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne sta la indemana, atunci cand prin lacrimile pocaintei „ne apropiem de Christos si cand „asteptarea devine freamat si nesomn, devine dor si pregatire”.