Iulian CAPSALI: Investiți suflet!

Am văzut în „Elephant man” (Omul-elefant), capodopera lui David Lynch, chipul României.

Un tânăr deformat de tumori încă din copilărie, ajuns exponat de bâlci, abuzat de stăpânul viclean și violent, de care își bat joc toți declasații, toate curvele și perverșii, este luat într-un spital, din pură curiozitate științifică, de un celebru medic chirurg (Sir Anthony Hopkins), primind astfel o șansă. Continue reading “Iulian CAPSALI: Investiți suflet!”

Iulian Capsali: Lăsați văicăreala – Țara are nevoie de bărbați!

Absolut, dar absolut nicio noutate cu demantelarea PSD-ului. Cine mă urmărește, știe că am anunțat-o de mult.

Cine mai cunoaște ce se întâmplă prin lume, știe sau măcar a auzit despre operațiunea „Mani pulite” condusă din umbră de Deep State, prin care ABSOLUT TOATE PARTIDELE IMPORTANTE (Socialist, Creștin-democrat, Liberal) din Italia au fost făcute zob chiar la începutul anilor ’90, țara intrând pe mâna tehnocraților, unii dintre ei proveniți din marile bănci mondiale.

„Mani pulite” a fost precursoarea operațiunii „Corupția ucide”. Continue reading “Iulian Capsali: Lăsați văicăreala – Țara are nevoie de bărbați!”

Trădare în formă continuată

by Iulian Capsali

Cumpănașu declară că are dovezi prin care poate demonstra că Johannis a fost sponsorizat de un prezumtiv agent FSB, milionarul moldovean Renato Usatîi, acționar la Gazprom.

Totuși, inclusiv în timpul alegerilor precedente s-a spus foarte clar că principalul finanțator al campaniei lui Klaus Johannis este un sas milionar, Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria, prieten cu Klaus dar – foarte important! – căsătorit cu SORA LUI USATÎI, frumoasa Veronica Schmidt Usatîi.

Încă din 2014 conexiunile Johannis-Usatîi au creat suspiciuni că primarul Sibiului ar putea fi agentul unor interese străine și nu al interesului național românesc, unul dintre jurnaliștii care au ridicat această problemă fiind Victor Roncea. Continue reading “Trădare în formă continuată”

“Avem doi imbecili neomarxiști care-și împart pavlovienii #rezist”

Fără mine!

de Iulian Capsali

Alegeți voi între un retardat care mestecă piulițe și Barnavernet.

Eu nu pot să văd diferențe notabile.

În fond, avem doi imbecili neomarxiști care-și împart pavlovienii #rezist.

Ce să caut între extrema stângă globalistă împărțită între Hellvig și Coldea? Doar nu m-am tâmpit.

Nu mă întrebați pe cine aș vota în primul tur, că nu sunt încă edificat. O voi face în curând, sper. Oricum, la al doilea tur, dacă intră și o maimuță cu unul dintre cei doi, o votez. Continue reading ““Avem doi imbecili neomarxiști care-și împart pavlovienii #rezist””

Dacă ar exista control democratic al Serviciilor speciale…

…și dacă am avea un Președinte (șeful CSAT), nu un individ care face poze de campanie cu o fetiță în mijlocul unui abis macabru pe care-l ignoră suveran și iresponsabil, cu zâmbetul de șenilă lipit sub nas.

Riscul exaltării teoriilor conspiraționiste & informații vitale

de Iulian Capsali

Acum poate să vadă și Alexandru Cumpănașu cum este să fii încolțit de Sistemul pe care și el l-a crescut, oploșit, sprijinit vocal. Este pur și simplu tocat de presa cu epoleți și de bufonii roșii ai intelectualității progresiste.

Politologul globalist Tismăneanu, în stilul pur de la „Scânteia” anilor ’50 pe care l-a supt din fragedă pruncie în familia sa de staliniști notorii, îl atacă isteric: „mahalagiu și șarlatan, escroc și pehlivan (…) calcă pe cadavre (nu știu dacă doar metaforic), nu are niciun fel rețineri, remușcări, scrupule (…) un Hopa Mitică funambulesc evadat dintr-un iarmaroc al dezaxaților, detracaților și depravaților” – emanație care spune multe despre „deranjul” creat în mațele putrede ale structurilor corporatocrate. Continue reading “Dacă ar exista control democratic al Serviciilor speciale…”

Iulian Capsali, despre rezultatele ADN atribuite Alexandrei Măceșanu: NU CRED! Suntem mințiți ca la Colectiv,suntem mințiți din Rațiuni de Stat!

de Vlad Pârău 

Regizorul Iulian Capsali a postat vineri seară pe contul lui de social media o reacție la știrea conform căreia rămășițele osoase din gospodăria lui Gheorghe Dincă din Caracal ar fi ale unei persoane de 15-17 ani, ulterior dovedindu-se că testele ADN corespund cu materialul genetic furnizat de părinții Alexandrei Măceșanu. Iulian Capsali citează câțiva specialiști care afirmă că răpitorul nu ar fi putut incinera corpul victimei într-un butoi din curte, deși acesta a recunoscut că ar fi ucis-o pe minoră, și consideră că „suntem mințiți ca la Colectiv, din rațiuni de stat. Continue reading “Iulian Capsali, despre rezultatele ADN atribuite Alexandrei Măceșanu: NU CRED! Suntem mințiți ca la Colectiv,suntem mințiți din Rațiuni de Stat!”

Iulian Capsali, reacție după cazul fetei din Caracal: AJUNGE!

Sâmbăta această, pe 27 Iulie, ora 18,00, P-ța Universității

Regizorul Iulian Capsali a reacționat dur după dezvăluirile incompetenței autorităților în cazul crimei Alexandrei, fata din Caracal răpită și ucisă.

Fata a apucat să sune la serviciile de urgență, 112, dar Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Poliția s-au întrecut în gafe, astfel că atunci când au ajuns la ea, era prea târziu.

„Două cazuri de fetițe răpite în ultima vreme. Una cu concursul Statului, care și-a folosit toate resursele – Direcția de protecție a copilului împreună cu procurori, polițiști șamd, o adevărată industrie a adopțiilor care a împânzit România și găsește portițe pentru “exportul” de copii. Totul la intervenția ambasadei SUA, părinții fiind cetățeni americani. S-au folosit acte false, un pașaport cu poză făcută cu telefonul, Sorina neputând să fie dată în adopție întrucât avea un frate biologic în țară. Continue reading “Iulian Capsali, reacție după cazul fetei din Caracal: AJUNGE!”

Iulian Capsali: Referendum FAKE

Am spus răspicat, împreună cu oameni care gândesc cu propriul lor cap și nu cu acela al propagandei, că referendumul lui Johannis este unul aberant, imbecil, care batjocorește Constituția. Turma însă s-a dus purtată de fluierul tartorilor.

În schimb, la referendumul pentru demnitatea Familiei nu s-au dus pentru că au crezut minciunile scabroase ale presei cu epoleți, ale lui Pleșu, Oana Pellea eiusdem farinae, anume că sub el s-ar ascunde intențiile obscure ale lui “Dracnea”, care intenționa să scape de pușcărie. Continue reading “Iulian Capsali: Referendum FAKE”

Traian Băsescu NU a fost un simplu turnător! A fost ofițer al serviciilor comuniste, cea mai mare calamitate.

Iulian Capsali: Faptul că apare acum dosarul de colaborator al Securității al lui Băsescu, în UM-urile de presă ale foștilor lui sclavi, pare o diversiune.

de Stefania Brândușă

Publicistul Iulian Capsali comentează informația apărută joi privind decizia Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de reverificare a relației fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea după ce în dosarul său au apărut noi informații. În opinia lui Capsali, acest dosar scos peste noapte pare „o diversiune”. „Nu, Traian Băsescu nu a fost un simplu turnător! El a fost ofițer al serviciilor comuniste, cea mai mare calamitate națională, trădătorul suprem” Continue reading “Traian Băsescu NU a fost un simplu turnător! A fost ofițer al serviciilor comuniste, cea mai mare calamitate.”

Proporțiile dezastrului securist

de Iulian Capsali 

„6 milioane de români, supravegheați tehnic de SRI în 12 ani. Raportul parțial al Comisiei Manda” – anunță titlul din EvZ – adică aprox. DOUĂ TREIMI DIN POPULAȚIA ACTIVĂ a României!

Ne uităm și la ce se întâmplă acum în politică: după ce a fost confiscat de băsiști, PNL și-a pus în vârf un produs al RealitateaTv, televiziunea generalului Coldea, preluată abuziv printr-o cabală împreună cu Ghiță, consiliat de șefa DNA, LC Koveși (alias “cucuveaua mov”). Continue reading “Proporțiile dezastrului securist”

Iulian Capsali anunță un PROTEST împotriva lui Augustin LAZĂR

Rotița reconvertită a aparatului globalist care sufocă România după dictatura comunistă, trebuie să plece!

de Andrei Nicolae

Vă chem vineri la ora 13 în fața Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aflat în piața din fața Casei Poporului (Palatul Parlamentului), mai exact pe Bulevardul Libertății nr. 12

Cunoscutul publicist Iulian Capsali anunță că va protesta, vineri 12 aprilie, de la ora 13:00 în fața Parchetului de pe pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a protesta împotriva prezenței lui Augustin Lazăr, în fruntea instituției. Continue reading “Iulian Capsali anunță un PROTEST împotriva lui Augustin LAZĂR”

Iulian Capsali a anunțat că și-a dat demisia de la România Liberă

În aceeași zi, facebook i-a blocat accesul la cont pentru 30 de zile

de  ANDREI NICOLAE

Publicistul Iulian Capsali a anunțat că nu mai este director editorial al României Libere. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Capsali a precizat că momentan nu va detalia motivele despărțirii, dar că România Liberă îi va rămâne mereu în suflet. În aceeași zi, Capsali a primit vestea că cenzorii români ai Facebook i-au blocat accesul la cont pentru 30 de zile.

„Din motive pe care nu le voi comenta momentan, mai ales că ne găsim în prima săptămână din Postul Paștilor, vă anunț faptul că am încheiat relația de jure cu publicația “România liberă”. Sintetizând, este publicația în care mi-am lăsat o parte din suflet, iar peste asta nu se trece atât de simplu. Continue reading “Iulian Capsali a anunțat că și-a dat demisia de la România Liberă”

Domnule IOHANNIS, pângăriți o noțiune sacră, LGBTQ contrazic logica geneticii umane, istoria civilizației și valorile creștine enunțate în Biblie!

Domnule Iohannis, ca profesor puteați ști adevărul subliniat (pentru dl Remus Cernea) de preotul Maxim Vlad: Anusul nu este organ sexual!

 cristian-ionescu-intre-scriptura-si-ziare-cu-marius-cruceruiohannisVorbesc în dreptul meu, poate al multora! NU ați fost ales pentru flerul politic pe care nu-l aveți, poate tocmai de aceea! NU ați fost ales pentru programul economic bine elaborat, pentru că nu l-ați avut și nici nu era un domeniu prezidențial! Lozincile cu ”lucrul bine făcut”au sunat… bine, dar nu au contat esențial! Continue reading “Domnule IOHANNIS, pângăriți o noțiune sacră, LGBTQ contrazic logica geneticii umane, istoria civilizației și valorile creștine enunțate în Biblie!”