Iulian CAPSALI: Investiți suflet!

Am văzut în „Elephant man” (Omul-elefant), capodopera lui David Lynch, chipul României.

Un tânăr deformat de tumori încă din copilărie, ajuns exponat de bâlci, abuzat de stăpânul viclean și violent, de care își bat joc toți declasații, toate curvele și perverșii, este luat într-un spital, din pură curiozitate științifică, de un celebru medic chirurg (Sir Anthony Hopkins), primind astfel o șansă.

Însă ceea ce-l transformă pe “monstrul” aparent rudimentar și scoate din tânărul John Merrick (jucat magistral de John Hurt) un om manierat, sensibil, cu gust pentru frumos, care cunoștea Psalmii pe de rost și citea Biblia zilnic, este dragostea care inițial a învins sila și disprețul gloatei.

Bietul om avea nevoie disperată de iubire.

Filmul abundă de scene puternice, însă mie mi-a plăcut momentul în care o celebrissimă artistă din acea epocă victoriană (minunata Ann Bancroft) îi aduce o fotografie cu autograf și un volum de Shakespeare, din care încep să recite pe roluri.

Era chiar Romeo și Julieta, iar aici „frumoasa” nu îmbunează „bestia” – oricum era un om blajin – ci îi atinge nivelul profund al sentimentelor care zăceau surpate de imbecilitatea unei societăți agresive, în lipsa unei familii care să-l oblojească.

Așa a ajuns România: batjocorită de pegra securistă, de elitiștii care juisează uitându-se în oglinda din baie, de mahalaua intelectuală fără Dumnezeu, de cabotini bețivi sau retardați care ajung în fruntea statului, de toată masa de transfugi economici care scuipă ură printre dinți și cred că imprecația joasă înseamnă “patriotism”.

România este neiubită, e cangrenată de războiul româno-român, jupuită de resurse, cocoșată de minciună și durere. Operația de smulgere a inimii și scoaterii sufletului (ethosului) ei creștin este aproape de finalizare. Ultimul asalt va fi dat asupra Bisericii și Școlii, tot ce mai structurează societatea românească astăzi.

Români, iubiți-vă Țara!

Fără lacrimile copiilor ei, ale noastre, i se va usca pământul…

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-social/Investiti-suflet-159223

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.