Auzi ce-ţi spune Domnul?

Cleveland 2012

Congresul Baptistilor din USA si Canada – ZIUA A DOUA – Sâmbătă, 1 Septembrie 2012

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (…) Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” FAPTELE APOSTOLILOR, 8.26-40

.

M E S A J U L D O M N U L U I

Transmis de S o r i n S A B O U (Pastor in Chicago)

VIDEO – incepând cu 2h 52′

Fraţilor, de la fiecare copil al lui Dumnezeu asteptările sunt mari. Se asteaptă de la noi să-L mărturisim pe Isus. Si as dori să te cercetezi in această privintă.

Continue reading “Auzi ce-ţi spune Domnul?”

La Congresul Baptistilor din USA si Canada – 2012

DUMNEZEU VORBEŞTE POPORULUI IN CLEVELAND

 Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Iov, 33

Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.”  PSALM, 78.3-4

Mărturisind lucrările Domnului în fiecare generatie

CONGRESUL JUBILIAR – cel cu nr. 100 – si-a deschis lucrările in plenul Adunării de Sărbătoare in Sanctuarul Bisericii Baptiste Romane, Cleveland Ohio, in data de 31 august 2012 la ora 7.00 PM Continue reading “La Congresul Baptistilor din USA si Canada – 2012”

“Dumnezeu este cu noi.”

De aceea, Domnul însusi va va da un semn: „Iata, fecioara va ramâne însarcinata, va naste un Fiu si-I va pune numele Emanuel.“ ISAIA, 7.14

“Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.”    ISAIA, 9.6

„Iata, fecioara va fi însarcinata, va naste un Fiu, si-I vor pune numele Emanuel” care, talmacit, înseamna: „Dumnezeu este cu noi.” EVANGHELIA LUI MATEI, 1.23
.
                     ISAIA – un scriitor in slujba lui Dumnezeu

..
  Isaia, proroc de mare calibru si  anvergura,  contemporan cu patru regi aflati pe tronul de la Ierusalim, Ozia, Iotam, Ahaz, si Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt si-a consacrat intreaga viata operei sale literare si profetice – cunoscuta in canonul biblic cu numele sau, ISAIA–,  trudind cu daruire cca 60 de ani (740 î.Cr. – 680 î.Cr.

Proorocul Isaia,  scriitor de mare talent,  reuseste performanta de a scrie  cartea biblica care-i poarta numele (ISAIA), in 66 de capitole, câte unul  (numeric) pentru fiecare din cele 66 de carti ale Bibliei.

Primele 39 capitole corespund VT si descriu nevoia de mântuire a omului, iar capitolele urmatoare, de la  40 la 66,  descriu marea indurare a lui Dumnezeu care daruieste mântuirea Sa.  Iar acestea din urma  sunt in concordanta cu doctrina teologica  si cu numarul de carti ale NT.
Cartea “ISAIA” mai este denumita de catre cercetatori si  “Evanghelia Vechiului Testament“, deoarece prin ea Dumnezeu prezice si ofera  mântuirea oamenilor din pacat si faradelege  prin jertfa Odraslei care va veni pe Pamant prin semintia lui David.

De altfel Noul Testament citeaza nenumarate versete din aceasta foarte importanta carte, la concurenta cu aceea a Psalmilor.
Nu stiu daca si voua vi s-a intâmplat sa auziti despre unii  oameni care declara ca au citit si cunosc Biblia, insa ei n-au citit-o propriu-zis si, deci, nici n-o cunosc.

Am avut un profesor de istorie care avea un bun obicei, acela ca  ne dadea o lista cu lecturi suplimentare pentru vacanta de vara, dupa care trebuia sa scriem intr-un caiet rezumatul celor citite.

Printre lecturi  era si romanul “Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Acum, nu-mi mai amintesc nici o alta carte, poate era si   “Fratii Karamazov” de Dostoevski.  La inceperea noului an scolar  prezentam  profesorul de istorie  caietul in care  rezumasem acele opere.

Pe vremea aceea, sfârsitului deceniului ’60 – epoca pantalonilor evazati, a parului “netuns”, a personajelor hippie si a unei  saracii consolidate, când putini oameni aveau banii necesari  unei  biblioteci personale  care sa acopere cerintele minime -, nu e deloc de mirare  ca am transcris de la un coleg rezumatul “Annei Karenina”. Aveam insa grija sa scriu corect si  sa aiba  logica.

…Când la o ora de matematica ni se preda despre  “Determinanti si Matrici” si despre Functia Wronski, W(f1…fn),  dupa numele autorului, Wronski,  clasa a fost intreabata, Unde ati mai auzit de Wronski? Desi nu citisem cartea, am fost singurul care am putut da un raspuns “bun”: In Anna Karenina – contele de Wronski!

Asa fac si azi oamenii, se cred si lasa impresia celor din jur ca sunt “cititi”, pentru simplul  si neindreptatitul motiv ca  au aflat “despre…”, dar nu si  cunosc “despre…”, ci numai au vazut in filme sau au citit in ziare sau pe internet,  si au prins câteva idei,  ajung de se cred deja cunoscatori si de fapt nu sunt.
*

INTRA IN POVESTE
Multi oameni  fara sa citesca si fara sa aprofundeze Biblia,  o adevarata biblioteca care cuprinde scrierile a cca 45 de autori diferiti  si care acopera o perioada mare de timp, de cca 1500 de ani,  au impresia “sincera” ca sunt lamuriti de “neautenticitate” si  de mesajul ei.

Câti oameni pot spune ca inteleg scrierile matematicianului polonez Józef Maria Hoene-Wronski (1776-1853), dar câti lasa doar aceasta  impresie, ca ar sti?

Pentru a putea intelege, trebuie sa intram  in poveste, sa ne implicam, sa ne substituim cumva personajelor si   intâmplarilor. Sa patrundem cat mai adânc in  profunzimea lucrurilor si  cercetarilor,  in miezul  trairilor  imaginare sau abstracte.

Trebuie sa avem atitudinea si inocenta din copilarie, la citirea cartilor cu povesti  de Fratii Grimm, cand ne-am lasati cuceriti si  captivati, si   am intrat, pe rand,  in pielea multor  personaje. Altfel n-avem deloc acces la profunzimea invataturilor si beneficiile imense pe care ni le ofera cunoasterea.

Sa intram (fara superstitii si idei preconcepute) in sufletul si-n inima  personajelor sau ale elementelor de matematica, ale experimentelor fizico-chimice – depinde de lucrarea avuta in analiza…

Pe undeva, intelegerea  este deci si o chestiune de credinta. Credinta se bazeaza pe logica si  pe ratiune, dar e superioara acestora. E acel “ceva” care te ridica  peste puterea “normala” de intelegere si cunoastere.

Si credinciosilor le este greu sa creada intr-un  Dumnezeu Atotputernic –  Creatorul a toate -, si in scrierile canonice ale Bibliei. E dificil  sa credem ca ele sunt inspirate  in mod direct de El, ca acei oameni (profetii)  au scris indrumati de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dar pentru atei, aceste scrieri  nu se ridica  la pretentiile lor, obijnuiti mai mult cu lucrari controversate, precum  cele gen NOSTRADAMUS,  si eticheteaza aceste scrieri  ca  “inchipuite”, ca   falsuri si superstitii. Ateii contesta divinitatea, decretând ca BIBLIA nu prezinta  adevarul etern si infailibil pe care-l proclama. Pe de alta parte, lucru destul de curios, copiii sunt “invatati”sa creada in  povestirile fantastice, ale unor scriitori (de mare talent, de altfel) care nascocesc povesti nerealiste, in care animalele vorbesc, iar copiii si oamenii, asemenea lor,  se comporta nefiresc, adesea imoral si care te indeamna (predispune) la violenta si te  agita.

Apoi, o alta cale larga de  “educatie”, sunt  celebrele desene animate “Walt Disney”,  care (pe langa unele aspecte educative)  promoveaza neadevarul,  imoralitatea, brutalitatea, starea conflictuala.

Sau “Harry Potter!? O carte plina de ocultism, de la un capat la altul, a ajuns   lucrare fanion pentru o mare masa de oameni, nu doar pentru copii si tineret, cu totii sunt gata sa creada in aberatiile, inchipuirile si puterile  malefice ale intunerecului de care s-a lasat inspirata autoarea (J. K. Rowling).

O Editura din America, care tipareste cartile scolare,  a ajuns sa publice aceasta carte oculta –   “Harry Potter” -, foarte mediatizata si foarte    nociva copiilor si tinerilor,   carora li se inoculeaza in minte  si in suflet idei malefice, de  care te-ai astepta   sa fie protejati de catre  educatori si editurile scolare.

*

Cuvântul Tau este Adevarul!

Cine cerceteaza si aprofundeaza scrierile  Bibliei constata autenticitatea istorica si profetica, prin implinirea peste veacuri a celor scrise. Cercetatorii sinceri nu fac decât sa se mire cum o intreaga pleiada de scriitori,  diferiti ca stare sociala si pregatire intelectuala, de la oameni simpli,  de la pastori, pescari,  la preoti, la carturari si  medici, independenti unul de altul, au scris mesaje profetice, care,  puse  cap la cap, se potrivesc, se completeaza si formeaza un intreg unitar, Cartea canonica a Bibliei.Pentru cei sinceri, cercetatori echilibrati si deschisi, practic, citirea Cartilor Bibliei le intareste tot mai mult credinta intr-un Dumnezeu Atotputernic care vegheaza indeaproape asupra creatiei Sale, urmarind cu iubire implinirea destinului omului (Hristos in voi, speranta gloriei – COLOSENI, 1.27.

Cuvântul Lui Dumnezeu este desavârsit, iar perfectiunea  e inteleasa cu mai multa dificultate.

Pildele lui Solomon, fiul lui David, împaratul lui Israel,  pentru cunoasterea întelepciunii si învataturii, pentru întelegerea cuvintelor mintii;  pentru capatarea învataturilor de bun simt, de dreptate, de judecata si de nepartinire.” PROVERBE, 1.1-3

“1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!  2 Ci îsi gaseste placerea în Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!  3 El este ca un pom sadit lânga un izvor de apa, care îsi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârsit.” PSALM, 1.1-3

Doamne ajuta!  Doamne da izbânda!  Te rugam,  Lasa-Te inteles si  descopere-Te cât mai multor suflete,  celor care Te cauta,  celor care tânjesc  si inseteaza dupa adevaratul Izor.
GLORIE DOMNULUI!

Evenimentul care i-a schimbat viata lui Isaia

 “Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

                                                              EVANGHELIA LUI IOAN, 5.39; 17.3

In România, ca şi in alte ţări ale lumii, elevii trebuie să treacă prin  diferite examene de treaptă, de bacalaureat, de admitere, de absolvire…

…Dar odată cu  vârsta omul intră si  prin celelalte experiente de viată prin care, de regulă, va trece orice om, prieteniile si respingerile, logodna si  căsătoria, serviciul si cariera, asezarea la casa lui, divortul,  văduvia, despărtirile,  moartea…

Aceste evenimente –  obstacole in calea vietii -, impun,  intr-un fel sau altul, luarea unor decizii pentru a merge mai departe, viata cristalizandu-se in secundele si minutele trăirilor trecute care il asează pe fiecare om in locul in care se află. Continue reading “Evenimentul care i-a schimbat viata lui Isaia”

Psalmii – anatomia tuturor sentimentelor sufletului

“Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!

                                                           PSALM 117

Se spune că cineva a fost întrebat odată:  “– Dacă ai fi în situatia de a rămâne izolat,  un timp îndelungat pe o insulă şi ai avea posibilitatea să iei o singură carte cu tine, care ar fi aceea?”  Răspunsul acelui om a fost  “Biblia!

Din cele 66 de carti canonice care compun Biblia, una dintre cele mai populare si îndrăgite este Cartea Psalmilor. De-a lungul veacurilor, prin citirea sau cântarea psalmilor de către preoti si rabini, dar şi de către simpli credinciosi, inimile multor generaţii de oameni au fot mângâiate si imbărbătate.

Pe bună dreptate aş putea întitula această carte anatomia tuturor mădularelor sufletului, deoarece nimeni nu poate resimţi nici un imbold al sufletului care să nu se oglindească. Toate întristarile, necazurile, temerile, îndoielile, speranţele, durerile, îngrijorarile şi izbucnirile necontrolate ce încearcă inimile oamenilor au fost înfăţişate aici, într-un context cât se poate de realist.”                                                                                   Jean Calvin

Majoritatea psalmilor Continue reading “Psalmii – anatomia tuturor sentimentelor sufletului”

Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?

              by Daniela Delibas

Fiecare dintre noi joacă un rol unic şi special, în această lume. Pe lângă cel de soţie, mamă, bunică, tu mai ai un rol: acela de a-L arăta pe Hristos lumii! Dumnezeu are un plan individual şi personalizat pentru fiecare femeie în parte, bazat pe potenţialul, calităţile şi darurile revărsate de El în fiecare. Dacă acceptăm rolul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu, ca fiind cel mai potrivit pentru noi, atunci vom putea lucra într-un mod care să ne aducă mulţumirea şi fericirea, în această viaţă.

Tu nu trebuie să te compari cu nimeni altcineva, sau sa-ţi doreşti să faci lucrarea pe care o face altcineva, cu mare succes, în această lume. Tu eşti unică, şi aşa cum acea persoană cu care te compari nu ar putea realiza lucrările pe care le faci tu, nici tu nu le vei putea realiza pe ale ei. Totul este gândit şi orchestrat de Dumnezeu, în dreptul fiecărei femei, bazat pe potenţialul fiecăreia. Continue reading “Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?”

Ura – sentimentul vietii neîmplinite

                                                            „Nu uita niciodata ca unii te pot urî,
                                              dar cei care te urasc nu te înving decât daca
                                            îi urasti si tu. Si când o faci, te distrugi.”                                                                                            R.M. Nixon

Am gasit pe internet scris despre ura: „Eu zic ca vine din educatie. Cel putin eu pâna la vârsta de 18 ani nu am facut altceva decât sa învat cum sa urasc cu adevarat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ura pentru orice… si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipa! Dar daca a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea razbunarilor”. Asa sa fie oare? Asta ne dorim?

Ura fiind un sentiment al vietii neîmplinite, dupa cum spunea un psiholog, filozof umanist german, nascut la începutul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece starile sufletesti sunt cele care ne îmbolnavesc trupul. De ce sa nu ne traim viata în iubire, în daruire desavârsita, asa cum ne învata Hristos? De ce nu-i urmam sfaturile si de ce lasam ca raul sa ne distruga încetul cu încetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnica? Religia cuprinde aceste învataturi, dar pe buna dreptate se întreba Benjamin Franklin: „Daca oamenii sunt atât de rai având o religie, cum ar fi daca nu ar avea-o?” Raul trebuie evitat în viata, nicidecum „învatat”, întrucât el se opune binelui; natura noastra umana intra în contradictie cu raul care nu face altceva decât sa ne provoace o stare de inconfort, putând ajunge la disperare, revolta si chiar moarte.

Carl Gustav Jung, în cartea sa „Puterea sufletului”, ne avertizeaza asupra faptului ca privelistea urâtului suscita urâtul în suflet: „E netagaduit faptul ca rautatea celuilalt devine neîntârziat propria ta rautate, caci raul trezeste raul din propriul tau suflet”. Dar, este tot atât de adevarat ca ura îsi gaseste uneori motivatii, asa zise rationale, fara sa ne dam seama ca ea ajunge în „imediata vecinatate a raului”.

Adusa problema în vremurile pe care le traim, ura a cuprins cu fervoare societatea româneasca înca de pe vremea comunismului; cei care am trait în acea perioada am cunoscut „ura de clasa”, considerata de comunisti „combustibilul motorului progresului”. Ura ne-a fost inoculata si de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisa intelectualitatea româneasca, au fost ucisi oamenii deveniti incomozi societatii instaurate; se spalau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a aparut ceva mai târziu, în vremurile post-comuniste, nascut din ura si razbunare, mostenitor al certificatului de om al urii si al razbunarii. Nimic nu-i mai face placere, îl deranjeaza totul, i se pare ca toti se opun idealurilor sale de pura materialitate, pentru el vointa înseamna în primul rând dorinta de putere si lupta cu arme care ranesc si ucid oamenii corecti, blânzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera ca raul vine din faptul ca oamenii îsi închipuie ca sunt împrejurari în care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Foarte adevarat!

Întrebat Parintele Galeriu în ce consta mai precis raul?, acesta a raspuns: „S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. O stare a vointei pervertite. Sfântul Vasile cel Mare defineste raul ca o înstrainare de Dumnezeu. Cum s-a produs înstrainarea? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare când gândim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al încântarii. Deci Lucifer cade în aceasta adorare de sine, facând din eul lui o realitate existenta prin sine…” Întelegem cum ideologia marxista, straina de Dumnezeu a dorit sa produca acel om nou!

Cred ca lumea de astazi, are nevoie de un idealism care sa-i redestepte constiinta legaturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioara a spiritelor, cea care conduce destinele realitatii vazute si nevazute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontala si a nu ridica ochii spre cer! Materialismul a ignorat viata spirituala, a aruncat, dupa spusele lui Alexis Carrel – chirurg si biolog francez –, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina în 1912, o „cortina” între fenomenele materiale si cele spirituale, între vizibil si invizibil, între om si Dumnezeu. Caci, stiut este, ca tot ce se petrece în mintile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie sa îngrijim de suflet, daca vrem sa ne fie în buna stare trupul.

Apartinem cu totii societatii în care traim, dar gândim diferit si ne manifestam diferit, fiecare dupa pornirile naturale ale sufletului sau, si atunci este normal sa existe si oameni carora orice nedreptate sa le trezeasca în suflete nemultumirea, revolta, sa fie înclinati spre a lua o atitudine morala sau imorala. Sinele lor nu se afla în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep sa urasca pentru ca acesta este impulsul inimii, un impuls puternic si care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispret, judecata strâmba, bârfa, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stari trec neobservate, ca „boli mai usoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agraveaza, se cronicizeaza si omul nu mai poate fi vindecat; el este stapânit de orgoliu, lacomie, de rautate si ura, contaminând pe cei din jurul sau. Iata de ce aceste „mici pacate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seama dintr-un început si aflata cauza care le provoaca. Efect-cauza, cauza-efect!

Marcu Ascetul, admirator al Sfântului Ioan Gura de Aur, ne  îndemna: „Lupta-te cu raul în prima faza, si nu-ti zice: el nu va birui în mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja învins.”

Începi sa urasti de cele mai multe ori atunci când ti se face o nedreptate, pentru ca ura este produsul unei vieti ranite. Când ne sunt tradate sperantele, începem sa urâm tradarea si tradatorii. Iar când se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care îi ia locul si odata cu dreptatea dobândita, iubirea si speranta lumineaza sufletul nostru, întunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de lupta. Aceasta lupta se da în interiorul nostru, apoi în exterior. Cel mai nobil mijloc de lupta în exterior este cel al dialogului dus cu bun simt, gasirea unui factor comun al discutiei, ratiunea în felul acesta stapânind pornirile salbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalica? Socrate spunea: „Între a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva.” Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie sa-l ajutam sa vada greseala? Oare nu trebuie sa cautam radacina greselii lui care ne afecteaza si pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rau? Pentru ca raul sa nu continue a exista, ar trebui sa se tina seama de legile dumnezeiesti si cele omenesti, adica de cele morale si cele juridice, iar acestea din urma ar trebui bine întocmite, bine cunoscute si respectate, pentru ca societatea sa functioneze pe principii sanatoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosita ratiunea, care „ne conduce inevitabil la perceperea adevarului si a greselii”.

În legile bisericesti sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere crestinului sa dezradacineze din suflet sau orice urma de mânie si de ura fata de semen si sa rasplateasca raul cu binele. Apostolul Pavel spunea ca legea morala e înscrisa în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiinta, lasându-ne libertatea învatarii cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. Psihologii merg pe caile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia ca anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adica înaintea oricarei experiente de viata, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.

Ca în orice activitate din aceasta viata, este necesar a se actiona cu curaj si demnitate în cautarea greselilor si îndepartarea raului. Lipsa curajului duce la suferinta si la întretinerea ei; se stie doar ca oamenii lipsiti de curaj, oamenii lasi, se târasc toata viata, ca viermii pe pamânt; iar când actionam, sa ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu siguranta, dreptatea celor nedrepti, razbunarea care fericeste doar pentru o clipa. Unii spun ca suntem oameni si trebuie sa admitem ca suntem imperfecti, deci ar trebui sa fim toleranti… Da, dar cât de imperfecti suntem si cum ne afecteaza aceste imperfectiuni, conteaza! Chiar daca nu am facut nici o fapta rea, ne putem simti responsabili de raul din jurul nostru. Si cu cât suntem mai indiferenti în fata raului, cu atât suntem mai departe de prezenta binelui în viata noastra.

De multe ori tergiversam interventiile, deciziile, lamentam sau chiar nu luam în seama oamenii care aduc nepasarea, golania, mârlania, necinstea în viata noastra de toate zilele si nu luam în seama nici pericolul declinului societatii în care traim sau, începem sa-i judecam târziu, de multe ori în lipsa, atunci când ei nu mai sunt printre noi, spre a ne aduce argumentele lor, a-si ispasi pacatele. Si resemnati, spunem: „Dumnezeu sa-i ierte!” Este bine ca invocam aceasta iertare crestineasca pentru cei care ne-au facut si ne fac viata un iad, dar de ce sa nu luam atitudine atunci când ei sunt printre noi si când se mai pot mântui, iar noi sa îndreptam lucrurile, sa putem rasufla usurati ca s-a facut dreptate la timp si sa mergem cu curaj si speranta înainte în aceasta viata? Unii cred ca sentimentul acesta al urii apara uneori societatea de distrugere prin exacerbarea anumitor instincte, ura fiind considerata în acest caz, ca o lupta pentru dreptate, pentru apararea celor „sfinte” dobândite de-a lungul generatiilor. Poate au dreptate!? Dar aceasta lupta nu o putem duce cu armele binelui? Cu siguranta nu avem dreptul sa dormim! „Desteapta-te române!” sa ne fie mereu în minte.

În cartea: „România încotro” Gheorghe Popa ne vorbeste despre inegalitati, contradictii si nedreptati, sugerându-ne a le limita prin dreptate sociala, prin legi bine stabilite. Dar pentru aceasta  trebuie sa existe, ne spune, „un anumit nivel general de spirit civic si responsabilitate sociala”, adica sa existe procesul educativ, si propune ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, actiune si comanda, sa fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional si politic”, în mod contrar, deteriorarea sociala poate sa înceapa si sa se dezvolte „de la cap” si da exemplu coruptia. Heinrich Heine spunea clar si fara echivoc: „O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala”.

Si ne mai întrebam cum a ajuns omenirea la atâta ura? De ce ura pare sa domine astazi societatea româneasca? Trebuie sa remarcam ca Alegerile recente din România si Criza economica au la baza criza morala prin care trece Romania si motivul principal este acela ca nu am judecat suficient, nu ne-am limpezit mintile si am neglijat trecutul. Unora le-a fost teama ca îsi pierd posturile, altii averile dobândite ilicit si astfel au facut tot posibilul sa ignore sau chiar sa îngroape trecutul. Noroc de scriitorii, istoricii si jurnalistii care nu s-au lasat intimidati si cu mult curaj au facut dezvaluiri (dar nu suficiente!), pentru a lasa o fresca a vietii în comunism, si a celei post comuniste. Si în al doilea rând, ne-am obisnuit sa dam în cap elitelor, de la care am putea învata ce fel de atitudine sa adoptam în fata unor situatii, de criza morala.

Este tot atât de adevarat ca pentru unii, ura constituie o adevarata placere, o hrana a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea ca „oamenii iubesc în pripa, dar urasc linistit pâna la moarte”. Si-atunci, sa fim buni, iubitori sau sa urâm? Sa alegem a trai cu iubire, sau cu ura si razbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichitatii grecesti spunea de pe atunci ca viata cumpatata, în slujba binelui si a dreptatii, trebuie sa stea la baza alcatuirii politice a unui stat.

Din Scriptura aflam ca Dumnezeu este plin de bunatate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunatatii, bunatatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea si împartasirea caracterului lui Hristos în noi, pe care o face Duhul Sfânt. „Cine se scalda în sfera bunatatii, a iubirii macar pentru câteva clipe, simte o stare de fericire, de multumire, de linistire…” Cu totii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari înalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi însine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit si cu ignorarea normelor religios-morale dar si a celor juridice; sa avem în vedere totodata armonia care exista între bunatate, iubire si dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plâns pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul în Templu si nu a ezitat sa-i numeasca pe unii ,,morminte varuite”. Si… sa acceptam lipsa contradictiei între bunatate si pedepsirea onesta a raului, pentru ca ,,Domnul este bun si drept”, iar acestea doua se gasesc într-o perfecta armonie în natura divina: ,,Dreptatea si pacea se saruta” (Psalm 85.10b).

Pr. Prof. dr. Nicolae V. Dura vorbind despre Normele juridice si Normele religios-morale într-o carte a sa, arata ca „legatura osmotica între drept si morala, între ce este drept si ce este bine (bun), între drept si religie etc. este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cât si de unii teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala, fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba întotdeauna în vedere binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului…

Îmi amintesc, da, mergeam pe drum… Fusese ultimul drum facut în tara mea… Era seara unui anotimp care-si dezbracase frumusetea, aratându-si goliciunea stranie… Strada avea trotuarele înguste, masinile parcate înghesuit, nereglementar, îngustând si mai mult aspectul strazii, arborii desfrunziti, cu crengile ciunge, trunchiurile rasucite, totul dând impresia de boala, de sfârsit de viata… Si fulgii albi cadeau din cer ca o compensatie a urâtului din preajma… Ningea în acea luna a iernii… Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar dupa acest haos se poate asterne un strat minunat, unitar de zapada, îmi spuneam… Comuniunea fulgilor, a inimilor noastre… Dreptatea, binele, armonia în care trebuie sa ajungem sa traim, caci stiut este ca numai ea aduna, pe când discordia, ura, nu fac altceva decât sa dezbine. O lumina se aprindea în mintea mea obosita: Un crestin nu trebuie sa-si piarda speranta… Emil Cioran o numea „astrul inimii”! În „Jurnalul de idei”, Constantin Noica exprima poematic: „În mitul Pandorei ramâne speranta, ca ultim demers uman, cel mai adânc. În fundul cutiei Pandorei este tresarirea la viata, o pâlpâire, o palpitatie.” Si-n fata ochilor îmi aparea figura severa si totodata blânda, privirea patrunzatoare a lui Octavian Paler, rostind convingator: „Speranta se organizeaza, nu se asteapta!

Vavila Popovici – „Articole si eseuri” – vol. I, ed. 2010

Suferinţa

O durere, care ne intrigă nespus de mult!

Auzim si cunoastem multe istorii  despre suferintele prin care trec oamenii. Un copil nascut cu infirmitati, bolile incurabile de care sunt cuprinsi,  tregedii în urma unor accidente rutiere, neîntelegeri în familie, divortul sau pierderea serviciului,   ratele la care nu mai facem fata, pentru case, masini sau alte bunuri luate pe credit.
Toate acestea nu fac altceva decât  sa ne produca mari suferinte, care adesea duc  la aparitia depresiei si a altor boli care ne chinuie trupul.

Pe bună dreptate, oamenii sunt tot mai contrariati si se intreabă de ce ingăduie Dumnezeu astfel de incercări in viata lor. De ce un Dumnezeu si un Tată bun lasă ca  copiii Săi să treacă prin suferinte ata de chinuitoare? Si incep să se indoiască tot mai mult  de El (de bunătatea Sa, de dragostea Sa si chiar de puterea Sa) Continue reading “Suferinţa”

Scopul omului!

    SCOPUL, SCUZĂ MIJLOACELE?!
Sau urmăresti sa fii cinstit si drept?

Ne impresioneaza viata altora, insă, de cele mai multe ori,   nu dorim  să mergem pe drumul pe care au mers ei.

Iov a fost un om neprihănit si  foarte binecuvântat de Dumnezeu. Insă mulţi credeau că el este asa deoarece a ales să i se inchine lui Dumnezeu si să trăiască  in ascultare de El si, practic, pentru că el nu avea parte si de suferinte.

Iov avea zece copii, sapte băieţi si trei fete, asezati la casele lor. Avea mii de oi, de capre si vite. Era un om bogat si respectat de oameni. Dumnezeu,  la presiunea diavolului  – care l-a acuzat pe Iov că e asa deoarece nu duce lipsă de nici un bine, dar că se va lepăda de Dumnezeu când i se va lua aceste binecuvântari si va avea si el parte de suferintă – l-a trecut prin multe incercări, succesive, si-a pierdut copiii intr-o clipa, apoi bogătia si faima.  Dar Iov nu s-a lepadat deloc de Dumnezeu, nici când sufletul lui trecera prin mari suferinte. El a continuat si atunci sa-l onoreze pe Dumnezeu si să i se inchine Lui. Continue reading “Scopul omului!”

O PRIVIRE LA FEREASTRA CELOR DIN LUMEA A TREIA

Pastorul american, Rick Warren este initiatorul unui plan pe care la numit P.E.A.C.E., ceea ce înseamna: planteaza biserici, echipeaza lideri, ajuta pe saraci, îngrijeste de cei bolnavi si educa generatia urmatoare. Toate aceste nevoi se vad foarte deslusit în jurul nostru. Galopam tot mai iute sa adunam comori, ranguri, belsug de detoate fara însa sa ne dam seama ca dincolo de fereastra ce ne desparte de lumea a treia sunt cei ce nu stiu decât viata din jungla, nu stiu decât coliba în care traiesc si animalele fioroase din jungle. Sunt copiii care nu stiu ce-i scoala, sunt cei a caror hrana sunt radacinile copacilor, soareci, serpi sau cine mai stie ce vietuitoare. Dincolo de fereastra sunt cei ce mor de foame. O lume imensa ce merge tot mai iute spre iad. O lume unde vrajitoria face cele mai mari ravagii printre oameni, oameni posedati de tot felul de duhuri straine, oameni care nu stiu ce e dragostea lui Dumnezeu. Nu stiu ce înseamna sa ai un loc în care sa te închini lui Dumnezeu. Pentru acei oameni care sunt extrem de putini, biserica nu exista ca si cladire sau nu este altceva decât un loc la umbra unui copac falnic unde se aduna sa se închine. Vor rezolva oare institutiile lumii noastre aceste mari probleme? Vor veni oare milionarii sau miliardarii cu pungile lor din care sa lase sa picure putin peste cei saraci ce sunt dincolo de fereasta lumii a treia? Nicidecum si niciodata. Chemarea de a veni în ajutorul acestor oameni o are Biserica Domnului Isus Cristos.

Noi, crestinii suntem chemati în a fi lucratori împreuna cu Dumnezeu, ducându-le vestea buna a Evangheliei si ajutându-i cu cele necesare. Suntem noi, oare, la datorie? Vedem noi oare, marile nevoi ale acestei lumi de dincolo de fereastra? Auzim noi, oare, plânsul plin de disperare al mamelor ce mor cu copiii pe brate? Mai curg oare lacrimi din ochii nostri pentru cei pierduti în bezna pacatului? Oare am descoperit noi ce chemare avem din partea lui Dumnezeu? Toate acestea îmi aduc aminte de povestea unui copil cu numele Tom, care nu numai ca a stiut sa aleaga ceva bun din cele de mai sus spuse, ci a si dus la bun sfârsit lucrarea. Tom, pe lânga faptul ca era orfan era si olog din nastere. Locuia într-o mansarda, prin mila unei rudenii nevoiase, la care îi spunea “mam-mare”. Tom îsi aducea mereu aminte de mama care-l ducea la bisericuta din satul lui sarac unde putea nu numai sa asculte cântarile celor de atunci ci sa se si încalzeasca în timpul iernii la soba. Erau acele zile când mama îl învatase sa scrie si sa citeasca. Amintindu-si de zilele acelea si-ar fi dorit sa aiba o Biblie pe care sa o citeasca si în care sa gaseasca alin si mângâiere.

Tom a fost total surprins când un baietel, cu numele Iacob, singurul lui prieten bun, baiat cu un suflet nobil ca si el i-a cumparat o Biblie care în scurt timp îi devenise cel mai bun tovaras de viata. Tom a gasit în ea ceea ce îi lipsea cu adevarat si anume, pe Isus Cristos care i-a schimbat întreaga viata. Atunci s-a nascut în el dorinta de a spune si altora despre dragostea lui Dumnezeu. Cum era sa faca acest lucru când de fapt era olog si închis într-o încapere, singur? Astfel Tom a început sa scrie versete biblice pe diferite biletele pe care apoi le arunca pe fereastra în speranta ca vor cadea pe trotuar sau poate vor fi duse de vânt undeva sa fie gasite de cineva care le va citi si în ele va descoperi dragostea lui Dumnezeu. Atât era tot ce putea face Tom. Doamne, cât adevar este în cuvintele: ” … nici un Cuvânt venit de la Dumnezeu nu se va întoarce fara rod…” . Osteneala lui nu a fost zadarnica, fiindca un biletel a fost gasit de catre un domn care l-a luat, l-a citit si prin acel biletel Dumnezeu i-a schimbat viata, facând din el un vestitor al Evangheliei, continuând acelasi lucru pe care-l facea alta data micutul orfan si olog din nastere. Tom a plecat linistit la cele vesnice ca a ispravit lucrarea lui si în locul lui Dumnezeu are un altul care sa continue lucrarea ce el a facut-o atâta vreme. Câti sunt oare ca si Tom, nu orfani si nici ologi, ci ca acel Tom care sa faca ceva pentru raspândirea Evangheliei? Poti fi preot sau poti fi levit si sa treci pe lânga nevoile oamenilor, pe lânga suferintele lor fara sa le vezi si fara sa le auzi plânsul. Pentru a le vedea si pentru a dori sa faci ceva trebuie sa ai inima de Samaritean, sa ai ochi sa vezi, timp sa te opresti si dragoste ca sa vii în ajutorul lor.

Probabil ca aceste rânduri vor fi rânduite sa le citesti chiar tu, care ai vrea sa faci ceva pentru propasirea Evangheliei, pentru cei orfani, pentru cei în nevoi sau alte lucruri care pot sa-L glorifice pe Dumnezeu. As vrea sa-ti vin în ajutor spunându-ti ca prin intermediul Misiunii Genesis poti fi o mare binecuvântare pentru altii. Privind pe fereastra de lânga tine poti vedea oamenii în mari nevoi, oameni care Îl cauta pe Dumnezeu. Ce vei face? Mozambicul este locul unde, cu putinul tau poti schimba viata oamenilor, poti fi partener la cladirea unei biserici unde acum oamenii se aduna la închinare sub un copac. Poti fi o mâna întinsa pentru acei copii a caror hrana sunt radacinile copacilor sau cine stie ce aratari de prin junglele africane. Pentru asemenea lucruri nimeni nu e prea tânar, prea batrân, prea sarac sau prea bogat. Putinul tau pus în mâinile Domnului Isus poate satura multimile.

www.orizontcrestin.org

O inima priceputa

Judecata de care avem mare nevoie!

Parvenitii de azi se tot înmultesc ca si ciupercile de “sera”, care au nevoie de întunerec mai mult decât de lumina!

Si am ajuns, iata, la vremurile noastre, la societatea polarizata în care traim. O minoritate aroganta, snoaba, dornica de parvenire si o majoritate lipsita de drepturi care lupta pentru supravietuire, tentata fiind de compromis. Minoritatea este formata din indivizi care au si atins bunastarea (laudabila daca este facuta prin munca si inteligenta!), dar unii continua sa manifeste lacomia  pierzand reperele umane, crestine. Pentru acesti oameni legea „nu este batuta in cuie”, ea exista doar pentru „prostime”. Continue reading “O inima priceputa”

România, ai nevoie de Dumnezeu!

Plagiatul, un stil si o regulă de viată!

Ce  părere avem de fapt despre ceea ce tot auzim de câteva luni? Despre  plagiat si “judecata” Parlamentului sau a Curtii Constitutionale. Sau despre atitudinea Presedintelui care judeca, practic, cum il taie capul?

Câti dintre cei care ar vota intr-un fel sau altul, ar face-o in cunostintă de cauză? Continue reading “România, ai nevoie de Dumnezeu!”

Să apucăm nădejdea …!

 George Danciu

să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintităEVREI, 6.19

Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu. Continue reading “Să apucăm nădejdea …!”