Vavila Popovici: GUSTUL AMAR AL INGRATITUDINII

„Judecata unui slugarnic, a unui om vândut, fie că e trunchiată și îngustă, fie că e pătată de obrăznicie și de ingratitudine.” – Michel de Montaigne

  Ingratitudinea este purtarea omului ingrat, orgolios, de a nu fi recunoscător pentru ceea ce i s-a dat și a se comporta  depășind limitele atribuțiilor sale. Unii definesc ingratitudinea drept trădare a omenirii, sau miopie a sufletului. Dacă se ivește o dispută, o luptă, individul în loc de a se purta omenește, demn, el se înjosește adoptând o atitudine ingrată. De multe ori starea de ingratitudine este determinată de slugărnicia față de o persoană, când orgoliul ce zace în adâncul sufletului acelui individ iese la suprafață și vrând să-și demonstreze puterea și capacitatea dotării sale adoptă o atitudine ingrată față de alt/alți indivizi, neagreați de stăpânul căruia îi slujește. Continue reading “Vavila Popovici: GUSTUL AMAR AL INGRATITUDINII”

Advertisements

Seminar despre putere (2)

 “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”

2 TIMOTEI, 1.7

.

  1. O minune: puterea atât de fragedă a mugurului proaspăt învinge și sparge scoarța cea mai tare și mai dură a unui arbore. – Lucian Blaga
  2. …am avea suficientă putere de divinațiune pentru a cuprinde viitorul, dacă nu ne-ar încurca prezentul cu elementele sale. – Lucian Blaga
  3. Adevărul are o mare putere. – George Danciu
  4. Adevărul Evangheliei lui Isus Hristos e puterea care te eliberează din lanțurile păcatului. – George Danciu
  5. Puterea pe care cei pe care îi iubim o au asupra noastră este întotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi înșine. – Francois de La Rochefoucauld Continue reading “Seminar despre putere (2)”

Seminar despre iubire (3)

Iubirea este viața. Și, dacă-ți lipsește  iubirea, îți lipseste viața.                                                                   Leo Buscaglia

.

 

25 de  vorbe de duh despre IUBIRE

.

  1. Dacă n-ar fi iubirea, m-as teme de viată.  – Grigore Vieru
  2. Nu-i un imperativ mai categoric decât al iubirii.  – Simion Mehedinti
  3. Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătătii, al puterii si al energiei pentru fiecare om.  – Prentice Mulford
  4. Puterea pe care  o au cei pe care îi iubim, asupra noastră, este intotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi insine. –  F. de La Rochefoucauld
  5. Iubirea se aseamănă intrucâtva cu focul: doar că cei dinafară văd mai degrabă fumul, iar cei dinlăuntru, flacăra.  – Jacinto Benavente
  6. Iubirea, care este cu adevărat iubire si nu numai un trecător capriciu, nu se opreste pe ce e menit pieirii, ci se desteaptă, se aprinde, sălăsluieste numai în ceea ce este vesnic.  – Johann Gottlieb Fichte Continue reading “Seminar despre iubire (3)”

Seminar despre „Nașterea din nou”

George Danciu

 „Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis:

Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Drept răspuns, Isus i-a zis:„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”                                                                    Evanghelia lui Ioan, 3.1-3 Continue reading “Seminar despre „Nașterea din nou””

Ce bine sa fac…?

George Danciu

.

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis:

„Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.”

                                                                               Matei, 19.16-17

.

Ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?

.

În trecut se auzea o vorba pe care azi doar ecoul ei mai razbate cu greu: meseria e bratara de aur. O bratara de aur, nevazuta, poarta omul care are darul unei meserii. Cu ea poate face banii necesari  pentru el si familie.   

Nu orice poate învata sau lucra orice, fiecare om are o valoare intrinseca. Dumnezeu e cel care a dat daruri oamenilor, unuia un talant, altuia mai multi talanti, dar omul întelept îi va pune în negot sa aduca profit stapânului (Dumnezeu), celui care l-a binecuvântat cu îndemânare la lucru (fizic si/sau intelectual).

Cât de bine punem în practica vietii darul primit, ne va califica sau nu pentru scopul vietii, acela de-a intra în viata vesnica pregatita de Dumnezeu pentru cei care doresc aceasta!

***

Atunci s-a apropiat de Isus un om si I-a zis: „Învatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?” El i-a raspuns: „De ce ma întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri în viata, pazeste poruncile.

Poruncile Domnului, în esenta lor, sunt:

  • Ascultarea
  • Credinta
  • Iubirea (dragostea)

Pentru a avea viata vesnica, omul trebuie sa aiba fata de Dumnezeu o atitudine de asculatare si credinta, si de dragoste fata de Dumnezeu si de apropele sau.

 

Ti s-a aratat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine decât sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau?” (Mica, 6.8)

 

***

Seminar despre viata

Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (…) Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Evanghelia Ioan, 14.6; 17.3)

Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, va rog sa ma credeti, nu atârna decât de un fir de par. (Alexandre Dumas)

Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. (Ioan Gura de Aur)

Viata nu-i decât o suflare. (Katherine Beauvoir)

Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. (Isus – Ioan, 5.24)

Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine. (Isus – Ioan, 5.26)

Dupa cum o zi bine întrebuintata ne da un somn linistit, tot astfel o viata bine folosita ne da un sfârsit fericit. (Leonardo da Vinci)

Viata-i o gluma foarte serioasa. (Victor Hugo)

Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge? (Umberto Eco)

Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre Mine. (Isus, Ioan.5.39)

Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. (Isus – Ioan, 6.63)

Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Isus – Ioan, 8.12)

Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine o va câstiga. (Isus – Matei, 16.25)

Cine îsi iubeste viata o va pierde; si cine îsi uraste viata în lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica. (Isus – Ioan, 12.25)

Isus a mai facut înaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Isus – Ioan, 20.30-31)

Totul se sfârseste pentru ca totul sa reînceapa, totul moare pentru ca totul sa traiasca. (Jean Henri Fabre)

Adevarata savoare a vietii se gaseste înlauntrul vostru. (Osho)

Spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai multa nevoie de o inima plina si de un cuget bun, decât de un portofel tixit si de o trasura de lux. (Friedrich Wilhelm Foerster)

O singura viata avem si ea ne este data odata pentru totdeauna. (Ion Gavanescu)

O imensa dragoste de viata ti o puternica încredere în trumful ei spulbera orice neliniste în fata mortii. (Ion Dodu Balan)

Viata ia prea mult timp oamenilor. (Stanislaw Jerzy Lec)

Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne îngadui luxul de a ne plictisi? (Friedrich Nietzsche)

A reflecta asupra vietii – asupra vietii în fata mortii – nu înseamna fara îndoiala decât a ne aprofunda interogatia. (Andre Malraux)

Nu exista compasiune profunda pentru cei a caror viata nu are sens. Vieti închise. Lumea se reflecta deformat în ele, ca într-o oglinda strâmba. (Andre Malraux)

Nu accepta viata asa cum ti-o propun oamenii. (…). Din ziua în care vei începe sa întelegi ca nu Dumnezeu, ci oamenii sunt raspunzatori de aproape toate nenorocirile vietii, nu te vei mai resemna. (Andre Gide)

O data ce ai aflat ce reprezinta cu adevarat viata ta, nu mai poti sterge si ignora aceasta cunoastere. Daca vei încerca sa faci altceva cu viata ta, vei avea mereu senzatia unui gol. (James Redfield)

Viata este o lupta, dar nu un razboi. (John Burroughs)

A trai înseamna sa simti si sa gândesti, sa suferi si sa te bucuri. Orice altfel de viata înseamna moarte. (Vissarion Grigoryevich Belinski)

Viata e scurta dar, nevrednic folosita, scurtimea ei ar fi înca prea lunga, chiar daca asezându-ne calare pe acul de ceasornic am opri viata în loc dupa ora. (William Shakespeare)

Viata nu e numai o contemplare întelegatoare, plina de mila, fata de tine sau fata de altii, ci si o lupta necurmata împotriva tuturor piedicilor care se opun realizarii binelui, frumosului, dreptatii, fie în viata ta, fie în aceea a semenilor tai. (Ion Agârbiceanu)

Viata-i o taina. (Ion Agârbiceanu)

Viata îti are farmecul ei, depinde numai cu ce ochii o privesti. (Al. Dumas fiul)

Viata este o piatra de încercare a cuvintelor. (Alessandro Francesco Tommaso Manzoni)

Viata este o tragedie plina de bucurie. (Bernard Malamud)

Viata este un drum mare cu multe semne. (Bob Marley)

Viata este un voiaj spre acasa. (Herman Melville)

Viata ne obisnuieste cu moartea prin somn. Viata ne avertizeaza ca exista o alta viata prin vis. (Eliphas Levi)

Privesc viata precum un pasager important de pe Titanic: s-ar putea sa nu ajung la destinatie, dar macar merg la clasa întâi. (Arthur Buchwald)

Viata e un risc. (Diane von Furstenberg)

În viata, daca nu te multumesti cu putin, de regula primesti mai mult. (Somerset Mugham)

Viata este o aventura în iertare. (Norman Cousins)

Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. (Emil Cioran)


Seminar despre viață…!

George Danciu

Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis:

„Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”                                                                                                                                                                                       Matei, 19.16-17

Ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?

 În trecut se auzea o vorbă cu  care azi te întâlnești mai rar: meseria e brățară de aur. O brățară de aur e mâna omului care e iscusit în munca pe care o face, aducând propășire în viața personală  și a familiei. Asta chiar dacă  pe vremuri tinerii  învățau o meserie la o școala profesională sau de meserii, ori  ca ucenic lângă alți meseriași experimentați de la care  furau meseria. Continue reading “Seminar despre viață…!”

“LA CIRC” – “D'ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua”

ADRIAN BOTEZ

Senator de Drept al Logos-ului Valah, “în iarna vrajbei noastre: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz


La Editura Nico, din Târgu Mures, a aparut o carte (144 de pagini) foarte subtil, dar dramatic tensionata – cu un continut relativ constant-dinamic al meditatiei si al ideatiei atitudinal-cetatenesti: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz. Tot ce se enunta aici se subsumeaza, în mod straniu, unei coperti foarte inspirat alese – “La circ”, reproducere dupa o lucrare a Tiei Peltz. Dar circul la care se raporteaza Mircea Dinutz nu-i distreaza decât pe…oamenii noi (les nouveaux riches, cum ziceau francezii, în veacul al XIX-lea… – parvenitii/ciocoii neo-îmburgheziti, cum zicem noi, valahii, azi!) – …în rest, ramâne Spectacolul Amaraciunii (disimulate cu discretie, eleganta si …rasa!). Si, în cel mai bun caz – al hazului de necaz. Evident, nu lipsit de revolta camus-iana: “Albert Camus asocia solidaritatea de o stare de revolta – cf. Omul revoltat, 1951. (…) E un mod de a te <<revolta>> împotriva conditiei tale de fiinta (fatalmente) limitata în timp si spatiu (…) o “revolta metafizica” – cf. M. Dinutz, p. 10.

În cele trei parti ale cartii, relativ bine echilibrate structural (I-Editoriale – 15 texte, II-Tablete de toata ziua, cap. divizat în De-ale noastre, de-ale lumii – 11 tablete si De-ale politicii – 9 tablete) – asistam la tragi-comedia, cvasi-onirica, a României în care traim. Astazi. si Acum. De fapt, totul, în carte, fierbe de imediatetea trairii – concomitenta, aproape, cu Privirea, Reflectia si Expresia Estetica. Un tur de forta care nu este la îndemâna oricui – mai ales când linia estetica nu este afectata grav, din acest cazan în forfotire, al incandescentei flacarii teatrului românesc – involuntar, dar istorico-vitalist! – de veac XXI!

Autorul marturiseste, în prima tableta, Scurta invitatie…la spectacol!, având valoare de Cuvânt înainte/PrecuvântareN-am crezut, pâna acum sapte-opt ani, ca voi scrie vreodata pamflet, pe care-l consideram resentimentar, nascut din zonele obscure ale sufletului si mintii – dar…cum te poti, altfel, elibera de raul si urâtul acestei lumi, cum te poti exorciza, daca nu prin cuvântul, e adevarat, deturnat de la functiile sale firesti, întemeietoare? Noi, însa, amintindu-ne celebrul distih arghezian: Am luat ocara, si torcând usure/Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure– socotim ca pamfletul este doar aversul destructurator de învechita (în rele!) lume, al epopeii demiurgice (ca-n semantica dansului shivaito-dionysiac!) – deci, o specie cosmic-necesara, în economia restructurarii nucleare – complementare Facerii unei Noi Lumi/unui nou Ierusalim postapocaliptic.

Majoritatea tabletelor sunt texte pe care cititorii fideli ai Jurnalului de Vrancea online, le-au mai citit – deci, pot pretinde (zic ei…) ca le cunosc. Este o iluzie insidioasa si o cursa perfid construit-premeditata, de catre artistul-autor: atunci când fiece tableta intra, în contextul tragi-comediei globale, în constructul global – se nutreste dintr-însa/-însul, amplificându-si, re-structurându-si semantica, devenind parte vie, organica dintr-un spectacol sofoclian-aristofanic. Tabletele lui Mircea Dinutz, nuntite si orientate Nordic cu premeditare, îsi amplifica, reciproc, rezonanta semantica…

Reverenta dedicatiei face onoare autorului: Mentorului meu spiritual, bunului si înteleptului meu prieten, Constantin Calin. Pe ansamblu, Mircea Dinutz depaseste, cu mult, prin cartea de fata, complexul provincial-vrâncean – deschizându-se, prin ea, spre Valahia etern-ludica: I.L. Caragiale (Paznicul Dharmei Cetatii, Cinicul Privitor/Observator!) este si fantasia extatica/expresia livresca a respectului dinutzian – dar si tinta si miza cartii. Evident, e vorba de acel I.L. Caragiale…rânjitorul amar, cel care simtea enorm si vedea monstruos, cel care nu stia sa râda, cum depun marturie sumedenie dintre amicii sai. Din punctul nostru de vedere, cartea profesorului, criticului Mircea Dinutz, capitol cu capitol, tableta cu tableta (cu unele ajustari estetice si adaptata, mai clar, cerintelor dramatice), poate fi pusa în scena, de un iscusit regizor al Marelui si Bizarului Spectacol al României, nu doar Contemporane – ci…eterne.

E drept, fiind eminamente profesor, Mircea Dinutz este îngrijorat, în primul rând si pâna la exasperare, de circul/bâlciul grotesc si distructiv din domeniul educatiei. Si, în definitiv, aceasta obsesie profesionala este deplin justificata: daca, într-o societate (oricare ar fi aceasta!) nu exista grija pentru Educatie, atunci, necesarmente, apar/vor aparea, cât de curând, îngrijorarile nu doar pentru viitorul ei, ci pentru însesi sansele ei existentiale, ca neam, ca natiune: La urma urmei, câta educatie se mai face în scoli?? Nu cumva, pentru multi dintre oamenii scolii, comunicarea se reduce la un schimb de informatii, în sensul ca profesorul da, ca sa reprimeasca totul într-un soi de ambalaj considerat, cu un plus de bunavointa, acceptabil?? Pe de o parte, parintii absorbiti cu totul de viata social, în lupta destul de aspra pentru supravietuire, nu mai au destul timp sa se ocupe de educatia copiilor, iar pe de alta parte, profesorii (…) trateaza cu superficialitate problema (atât de delicata) a formarii pentru viata a viitorului matur. Ce poate sa iasa de aici?! Adolescentii au/dobândesc – prematur – o libertate pe care, nu întotdeauna, sunt învatati sa o foloseasca, lasati prada modelelor-antimodele, livrate generous de mass-media, cu toata zestrea eclatantelor vremuri pe care le traim: bani, glorie, putere, daca se poate cu eforturi cât mai mici, sau chiar prin frauda!! (…) Succesul social pare sa-i intereseze, în egala masura, atât pe parinti, cât si pe copii – lucru firesc, dar nu si pe caile prin care se poate ajunge la obiectivul fixat! În ce fel de lume traim? Dar, o întrebare mult mai grava decât pare la prima vedere: în ce fel de lume vor trai copiii nostri??

Raspunsul si-l da singur, atât de atentul Paznic al Cetatii si Dharmei ei: într-o lume care capata, tot mai clar, peceti apocaliptice, prin disparitia dimensiunii morale a duhului ei: a– pe de o parte, sentimentul de rusine e numit cu un cuvânt ( rusine…?!) care se afla în plin proces de arhaizare, sub privirile noastre neputincioase si b– pe de alta, atitudinile uman-sociale, nobil-constructive de Duh – dispar. Spre exemplu, solidaritatea (Solidaritatea e acel sentiment puternic si nobil (…) care ne face sa nu întoarcem capul nepasatori, în fata nefericirii altora, sa fim demni, mai generosi cu semenii nostri (…). Sentimentul de solidaritate (naturala) îi face pe oameni sa se simta mai frumosi, mai puternici, mai încrezatori în puterile lor – pp. 9-13). Se ajunge la sloganul sinucigas: Numai dezbinati vom reusi împreuna! – …sa disparem ca stat, ca natiune, în mod sigur!

Iata ce zicea, despre adolescenta (ce vârsta minunata, dar amenintând letal societatea, daca aceasta din urma nu o trateaza cu grija si raspunderea cuvenite!), cel mai important si vizionar pedagog iluminist, din veacul al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau: Dar nicio vârsta nu e la fel cu cea dintâi vârsta în care omul începe cu adevarat sa traiasca (n.n.: adolescenta). Vârsta aceasta nu dureaza niciodata îndeajuns pentru folosinta pe care trebuie sa i-o dam, iar importanta ei pretinde o atentie neîntrerupta; iata de ce starui asupra artei de a o prelungi (…) împiedicati-l pe adolescent sa devina barbat, în momentul în care nu-i mai ramâne nimic altceva de facut decât sa devina.

…Se propun si solutii, din partea profesorului-moralistului îngrijorat si înspaimântat de augurii cei rai: …fixarea unor obiective clare, elaborarea unui program coerent (…) dar – mai important decât orice – schimbarea, în timp, a mentalitatii, încadrarea exiegenta a dascalilor în conditii de competenta reala (…) dar si o salarizare pe masura, renuntarea definitiva la practica paguboasa a numirilor pe criterii politice, revenirea, pe toate treptele de învatamânt, la concursurile de admitere (n.n.: o, Doamne, în sfârsit, un profesor care o spune cu voce tare!). (…) Asta numai daca acceptam, cu adevarat, ca învatamântul este prioritate nationala si nu un salon de nasteri premature, cu malformatiile la vedere (cf. Bacalaureat 2011. Ecouri – niciodata tardive, p. 24).

Si scriitorul moralist, în sens iluminist (în niciun caz… moralizator!) Mircea Dinutz subliniaza instaurarea, în societatea contemporana (din pricina egoismului, plezirismului imbecil etc.) a simptomului singuratatii tragice: Sa fie, oare, singuratatea singurul mod de a vietui onest, într-o realitate atât de bulversata?” (cf. Vocatia prieteniei, p. 14).

E normal ca lipsa de educatie a societatii veacului XXI sa duca la grave (si grotesti!) perturbari, în viata sociala si în cultura: În viata sociala, <<averea>> (la vedere) a ajuns sa fie sinonima cu <<valoarea personala>>, niciun alt criteriu nefiind atât de functional. (…) Unul nu citeste ca-l dor ochii, altul uraste cartile si nu se sfieste s-o spuna în gura mare, al treilea nu are timp de asemenea fleacuri – multi, multi altii nu vad folosul de a citi, dar…se feresc, ca de foc, sa faca asemenea marturisiri. (…) Asa au aparut contramodelele, oferite cu o generozitate criminala, generatiei tinere. Si, în acest sens, fireste ca un rol important si degenerativ îl au si mass-media vizuala …degenerata (cea mai…cautata, pentru ca… apari pe sticla, ca vedeta de doi bani jum’ate si de-o derizorie clipa… – în fata a milioane si milioane de gura-casca!) – precum si politica de geambasi ori de madame de bordel, care se face în România (si, de-o vreme, în întreaga lume!): Dar ce sa faci cu toate acestea, adica sa înveti, sa te straduiesti pentru a-ti face o cariera cinstita, când vezi ca un cioban de vocatie poate deveni europarlamentar, ce rost are sa te consacri muzicii, sa exersezi ani de zile, sa participi la concursuri epuizante, când te poti despuia cu usurinta si ajunge – într-un timp scurt – o cântareata sexy (mai degraba, doar sexy), când poti spune câte prostii poftesti, la emisiunile lui Maruta sau a lui Capatos, te poti numi Senzual, Plugaru sau Zavoranu – n-are nicio importanta! Vorba cuiva: <<…este foarte usor sa nu-ti fie frica când ai curaj>>. Dar parca <<tupeu>> ar fi cuvântul mai potrivit… (cf. De la aparenta la esenta si…retur!, p. 17).

Ei, si într-o astfel de societate fara niciun Dumnezeu, fara repere morale – de maretie, onoare si demnitate – este aproape logic ca Adevarul sa umble cu capul spart! Marturie se afla unicul artist, disident român autentic, Paul Goma! (cf. O întrebare legitima, p. 29). Si cine-l prigoneste? Pai, tocmai aia care n-au avut, daca nu vizionarismul lui Goma, macar bunul-simt…de a tacea : elita! Cu dl N. Manolescu în frunte! A se vedea procesul intentat de acesta lui Liviu Ioan Stoiciu, pentru vina de a fi publicat, în “Viata Româneasca”, un fragment din Paul Goma…Si de ce anume îl acuza N. Manolescu, pe Goma (implicit, deci, si pe publicatorul lui Goma – L.I. Stoiciu!): evident, de anti-semitism! În treacat fie zis: sotia dlui Goma este de origine israelita…

Cum e posibil sa fie, în continuare, marginalizat, ignorat, înjurat – Paul Goma, la 20 de ani de la revolutie?” – se întreaba, „patetic”, L. I. Stoiciu.

Uite-asa, BINE! „Astfel, numarul evreilor ucisi, victime ale holocaustului românesc (?!!), întrece orice imaginatie, prin transferarea, foarte generoasa, a cifrelor înregistrate de Ungaria horthysta si Rusia bolsevica, în contul României! Prea putini sunt cei care protesteaza public – iar, daca o fac, sunt suspectati de…antisemitism!” – cf. idem, p. 31.

Mda! Si asta, pentru ca, azi, suntem victimele unei cenzuri mondiale/mondialiste dictatoriale, cu nimic inferioara celei bolsevice: political correctness. N-are încotro, de corecta ce-i!

O lume pe dos. O lume cu centri de Duh falsificati (prin puternice influente de sus, de cât mai de sus!). Mircea Dinutz cauta sa fie corect cu Adrian Paunescu, dar nu prea-i reuseste (în fara de splendidul citat din final de capitol, dintr-un poem al bardului de la Bârca – cf. Posteritatea lui Adrian Paunescu, p. 37) – în schimb, pe centrul fals, Cartarescu (la fel ca si pe alti centri grotesti si tragici, totodata: Liiceanu, Patapievici, Plesu… – cf. Fenomenul Mircea Cartarescu, p. 33) îl identifica bine (cu exceptia, poate, a faptului ca dl Cartarescu ar fi, totusi…erudit…?!) – în lupta sa, jalnic-infernala, cu demonii propriului orgoliu, dar si cu…provincia (dinainte si definitiv învinsa/condamnata la insignifianta, de catre domniile lor, bucurestenii…!): Un scriitor din provincie ajuns la Bucuresti se simte exact cum ma simt eu, când ma aflu la New York, Paris, Berlin, Londra… Dle Cartarescu, cu tot respectul, dar va cam paste (pe ici, pe colo…) paranoia capitalista, vorba lui Nae Catavencu! De aici vine si luarea de pozitie a lui Mircea Dinutz, fata de toate manifestarile (critice sau pseudo-critice), venite din partea unora dintre corifeii bucuresteni (unii, aflati, azi, în zdrente spirituale! – …singurul care si-a pastrat “sarita” se pare ca a ramas tot profesorul si academicianul Eugen Simion – fie si numai prin aristocratia frazei rostite, vis-à-vis de un Adrian Marino, înnebunit de atâta gaunosenie a Duhului si rasturnare a scarii valorilor românesti: Îl iert, a suferit prea mult!): Asadar, în acesti ani din urma, de câte ori ma apropii de un dictionar, de o istorie literara – o fac fara sa ma cutremur de piosenie, încercând sa apreciez cu luciditate scara de valori propusa, fara prejudecati si fara resentimente, dar si fara prea mari iluzii (cf. Ce-i mâna pe ei în lupta?, p. 46).

Si acest pasaj rimeaza semantic si întru sastisire – cu alt pasaj, din tableta lamuritoare De unde ne vin criticii?(p. 42): De peste tot, din Suceava sau de la Târgoviste, din Satu Mare sau Slobozia, Constanta ori Iasi, din Tg. Mures, Bacau sau Timisoara – fiecare contribuind la efortul colectiv dupa puteri si talent, oferind repere viabile si constructii respectabile, chiar daca unii dintre ei nu ajung prea des pe Calea Victoriei

În ceea ce-i priveste pe scriitori, ca si pe politicienii contemporani – spectacolul dat de cei fara har, dar cu tupeu (har Domnului…!) – este similar cu cel din schita caragialiana Mosii (1901): Turta dulce – panorame – tricoloruri – braga – baloane – soldati – mahalagioaice – lampioane – limonada – fracuri – decoratiuni – decoratii – donite – menajerii – provinciali – fluiere – cersetori – ciubere – cimpoaie – copii – ministri – pungasi de buzunare – hardaie… : toti impostorii Pamântului fojgaiesc de mama focului, sufocând prim-planul Duhului Românesc – ba sub pretextul ca, cica, scriu arta!”, ba ca fac reviste: Votez, cu toata convingerea, pentru Curca literara!!” ( – cf. Hai sa facem o revista!!!, p. 62), ba ca…România e în stare de urgenta!, la meciul România-Luxemburg…(cf. România în stare de urgenta!, p. 73)…!!!

Farsorii, tupeistii, arlechinii veseli si zglobii, impostorii si circarii (cf. Stima noastra si mândria! – p. 59); Ei scriu/graveaza mani pe stânci, pietre, tablite, dar, mai ales, consuma cantitati uriase de hârtie, spre pieirea inutila a padurilor românesti. Stima noastra si mândria! – creându-se, dupa prostul model heliadesco-pasoptist, un si mai prost si periculos contramodel (analfabet si letal-gaunos!), de Duh si de Logos (complet degenerate!): Scri-ti baieti numai nu va lasa-ti! (cf. Scrieti, baieti, nu va lasati!, p. 54) – dus înainte (?!) de, sa zicem, un Mihail Galatanu… (n.n.: dar acest lucru este posibil numai cu complicitatea greilor, de tipul N. Manolescu, Alex Stefanescu etc.!).

Ce-a fost si ce ramâne – gloseaza, nostalgic, Mircea Dinutz, asupra propriilor observatii, meditatii si constatari (…noi ne oprim aici, la zona culturala, adica la finele Partii a II-a – nu pentru ca Mircea Dinutz nu ar avea fler si “nerv” si pentru Circul Politic Românesc, ci pentru ca acest “Circ”, hidos si letal, ne este mult prea aproape-îngretosator, deci nu mai avem nici cerneala în calimara sa-l exorcizam prin Logos, nici saliva/flegma în gura… – pentru o zona în care impostura arogant-agresiva si mitocania înmarmuritoare, cronicizate pâna la genocid/crima de tradare nationala, nu se mai pot vindeca/alunga nici cu vorba dulce si specializat-hermeneutica, nici cu polemica aristocratica…cel mult, cu mitraliera cheguevarica!): Am cam uitat sa polemizam (cu eleganta, cu argument, cu respect pentru celalalt), am cam uitat ce înseamna obiectivitatea, ascunzându-ne (abil) dupa conceptual de subiectivitate creatoare, inerenta oricarui act critic, am cam uitat de reguli, de principia, pomenind doar acele norme etice care ne avantajeaza si ignorându-le, daca nu ne sunt de folos! Vom intra în normalitate doar în conditiile în care ne vom privi unii pe altii cu sincera dorinta de a ne cunoaste, citindu-ne cartile si comunicându-ne, cu onestitate, impresiile, fara râvna de a umili, de a distruge si a ne distruge. Pentru ca, unde e multa vanitate, tot atâta desertaciune…la ce bun sa avem principii si sa ne conducem dupa norme etice? Se poate vietui si asa (ce cultura? ce constiinta?), de trait e mai greu!

Cunoscând noi mult prea bine mediul socio-spiritual al României de azi, am fi înclinati sa nu trecem, prea blajin, cu vederea, aceasta viziune cvasi-utopica a unui critic, devenit scriitor moralist (cu destule valente estetice, printre rândurile sale, uneori de-a dreptul… neagoebasarabiene!). Un Sfânt Francisc a fost de-ajuns omenirii! De ajuns cu utopiile si cu predicile în pustie! – ar zice altii, mult prea usuratici, iresponsabil de pripiti. Noi stim si cunoastem: 1.Cel mai blând dintre sfinti (Sfântul Francisc din Assisi) a stiut sa fie când ferm, chiar aspru, când sa se înfatiseze blând si, deci, sa-si intre în firea lui cea de Hristos, data – totdeauna, în functie de scopurile luptei sale neodihnite, întru Hristos-Dumnezeu si întru mustrarea Lumii, care re-intra, hidos, în bezna din Kali-Yuga: de multe ori, a reusit sa fie muscator de pamfletar, chiar cu Sanctitatea Sa Papa Inocentiu al III-lea (pe la 1210)…2. -…chiar Mircea Dinutz este un spirit mereu încordat, în lupta cu sine, cu lumea, cu destinul, în plin secol XXI!

Asa cum Predicile de pe Munte nu sunt menite a crestina omenirea într-un…pocnet de bici, asa si îndemnurile morale ale unui critic si scrib (abras cârtitoriu!) al Faptelor Lumii, bine-cunoscator al Ahrimanizarii Lumii de Azi – nu sunt menite sa îndrepte, instantaneu, liniile de forta deviate/strâmbate, ale Luminii Morale de pe Terra ori, numai din România. Dar Mircea Dinutz a fost, o viata de om, în primul rând, profesor/pedagog, si, deci, stie bine ca orice îndemn spre Bine trebuie repetat, cu rabdare, de atâtea ori si cu o voce din ce în ce mai ridicata, încât sa blocheze, mental, altfel de porniri decât cele spre Bine…

Mult mai curând decât predicator si chiar moralizator (chiar creator de teatru absurd-ionescian, în cele mai impetuoase dintre tabletele sale: Hai sa facem o revista! (p. 62), Trei întrebari si niciun raspuns (p. 101), Ce bine e în democratie!! (p. 113), Mircea Dinutz ne apare, în unele dintre cele mai îngândurate si încordate pagini ale sale (pseudo-ludice, atractive… – …dar, desi, deseori, problematizant-impresionante – nu ramân, totdeauna si constant, la cea mai înalta valoare estetica – aceea din, spre pilda, cosmic-liricul Instantaneu, autentic poem incantatoriu, epifanie si colinda metafizica, totdeodata: …<<E un sticlete>>, spuse, fara sa ezite, tovarasul sau. <<A fost>>, raspunse primul, îngropând pasarea, din nou, sub zapada, ceva mai departe de locul batut de toata lumea atât de grabita, încât nu stiuse sa vada, sa auda, sa simta fiorul dumnezeirii, care se aflase aproape, uimitor de aproape de ei… – doar cântecul ramasese între crengile copacului, pentru ca numai cei alesi, doar ei, sa-l asculte si sa se lase vrajiti!) – pagini nascute în iarna vrajbei noastre (cum zicea bardul Will…) – ca fiind un senator de drept al logos-ului valah contemporan (în linia George Pruteanu) – Logos contorsionat de toate vijeliile demonice (ale veacului si mileniului acestuia apocaliptic), care ne strâmba Duhurile, date noua spre Sfânta si Luminata Pastrare întru Dreptate, de catre El…

REPETITIO [est] mater studiorum…dar poate si: …mater luciorum et revelationibus!

 

Nota:-Mircea Dinutz, D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua, Editura Nico, Tg. Mures, 2012.