“Lumină” de la Geneva!

Genezaby Laurențiu Balcan

Parchez astăzi undeva în Geneva și, când mă întorc la mașina, mă abordează un cetățean de vreo 75 de ani, în limba română: ”Ce fac românii la Geneva, domnule?” Probabil mi-a văzut numărul de România și era curios care-i treaba cu mine pe aici.

Intru în vorbă cu el, aflu cu plăcere că avem cunoștințe comune, că a fost președintele comunității de români din Geneva și, din vorbă în vorbă, ajungem la subiectul ”religie”. Mă întreabă dezinvolt, dar am sesizat – din limbajul trupului – șmecheria pe care o pregătea, dacă noi suntem ”ăia cu regele Cioabă” și dacă ”ne schimbăm sângele.” Mă prefac surprins de întrebare și îl întreb la ce se referă. ”Păi”, îmi spune cetățeanul Continue reading ““Lumină” de la Geneva!”

Vino După Mine!

George Danciu

Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (…)

Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58

 .

Dumnezeu l-a creat pe om …

 Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a găsit ca adevărată afirmația pe care a făcut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu Continue reading “Vino După Mine!”

Mierea – un medicament veritabil

Pe blogul Pe Gânduri am gasit mai multe articole despre miere. Nu era o noutate faptul ca mierea este o adevarata Farmacie lasata de Dumnezeu pentru omenire.

Noutatea e, insa, insasi articolul care da mari sanse bolnavilor de inima, de cancer, de depresie, cu afectiuni de ficat, celor care se indreapta cu pasi repezi catre dializa s.a. Cu totii pot spera la o buna insanatosire daca vor urma tratamentul necesar vindecarii.

Românul Victor Bogdan a descoperit medicamentul care vindeca bolile de inima si cancerul.

În `75 stateam la coada la cardiologie si ma tinea doctorul la usa pana la noua seara, cu toate ca aveam si pachetul de Kent în buzunar

.Asa isi începe povestea inginerului diplomat Victor Bogdan, inventatorul preparatului Apisan Forte, un supliment alimentar care vindeca mai multe forme de cancer, printre care cel de sân, plus afectiuni ale ficatului, insuficienta renala, depresia sau atacurile de panica.

Am fost foarte bolnav cu inima, trebuia sa ma vindec, asa ca am cautat alte forme de tratament, în afara celui medicamentos. Nu m-am mai dus la cardiologi si m-am apucat de apicultura“, spune Victor Bogdan.

Miraculosul preparat al inginerului este un supliment nutritiv apiterapic preparat prin combinarea stiintifica a componentelor din mierea de albine. Compozitia chimica si biologica a preparatului se bazeaza pe cercetari de laborator si pe studii clinice efectuate cu produse apicole în România si în lume, la care se adauga experienta lui Victor Bogdan.

Acesta si-a brevetat inventia la O.S.I.M. în anul 2006. Cu trei ani înainte însa, “au platit strainii un program sa vada cum stau batrânii cu sanatatea si, când m-am dus la cardiologie, mi-a spus doctorita ca am inima de cosmonaut“, povesteste Bogdan Victor.

Inventatorul declara ca, din 1975, când avea probleme mari cu inima, a consumat o jumatate de tona de miere, si rezultatele se vad.

Marturia celor care au fost vindecati prin intermediul tratamentului cu Apisan Forte este însa si mai graitoare în privinta proprietatilor curative ale preparatului. Victor Bogdan a primit o scrisoare de multumire de la una dintre pacientele sale.

Doctorii îi depistasera în ianuarie 2007 un nodul cancerigen la sân si multiple formatiuni tumorale în stadiul de metastaza, la ficat. Pacienta s-a vindecat într-un an, urmând tratamentul indicat de Victor Bogdan, cu Apisan Forte, si un regim alimentar strict, denumit BG1.

O alta pacienta, Elena Balanean, a tinut sa îi multumeasca public pentru ca s-a vindecat de cancer renal, si a apelat la presa pentru acest lucru. Doctorii de la Spitalul de Oncologie din Cluj îi spusesera Elenei Balanean ca mai are doar sase saptamâni de viata deoarece avea rinichiul stâng extirpat, iar la cel drept i se depistase o tumora cancerigena.

Pacienta s-a vindecat dupa trei ani de la începerea tratamentului recomandat de Bogdan Victor.

La Salonul International de Inventii de la Geneva, care a avut loc în aprilie 2008, Victor Bogdan a primit medalia de aur si felicitarile juriului pentru Apisan Forte, considerat cea mai buna inventie la categoria sa.

Victor Bogdan, de profesie inginer diplomat, a urmat pe parcursul mai multor ani cursuri profesionale de apicultura stiintifica. Este preocupat si de alte terapii naturale neconventionale precum kinetoterapia sau automasajul, si nu se limiteaza la a oferi solicitantilor doar Apisan Forte, ci si sfaturi “pro sanatate”, asa cum se exprima chiar el.

Victor Bogdan a fost prezent la Salonul International de Inventii, Cercetare Stiintifica si Tehnologii Noi – Inventika 2008, care a avut loc la Romexpo.

Florin Tulbure, Antena3.ro Daca doriti sa aflati informatii despre cum îl puteti contacta pe inginerul diplomat Victor Bogdan puteti sa scrieti la adresa site@antena3.ro, urmând sa primiti un raspuns pe adresa dumneavoastra de e-mail.

Inginerul diplomat Victor Bogdan poate fi contactat prin intermediul adresei de e-mail bogdandaniela_1952@yahoo.com, sau telefonic la numarul 0723.678.581

(publicatiile: Formula AS; NASII)

Annecy, orasul supranumit Venetia din Mont Blanc

Comuna Annecy este capitala departamentului Haute-Savoie în regiunea Ron-Alpi din sud-estul Frantei. Aceasta se afla la extremitatea nordica a lacului cu acelasi nume, la 35 de km sud de Geneva. Este o zona metropolitana ce include 13 municipalitati si capitala a 3 cantoane cu o populatie totala de 52.987 (în 2009) de locuitori pe o suprafata de 16,02 kmp.

Lacul Annecy s-a nascut acum 18.000 de ani din topirea ghetarilor. Este al doilea lac natural ca marime din Franta. Se întinde pe o lungime de 14,6 km, la o altitudine de 446,97 m si atinge o adâncime maxima de 80 m în care vietuiesc aproximativ 20 de specii de pesti, printre care pastravul, babusca, bibanul… Din 1957 administratia locala a depus eforturi pentru restabilirea calitatii apei, lacul Annecy obtinând astfel o recunoastere internationala, în acest sens se asteapta aprobarea sa ca fiind parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Putem descoperi aici un peisaj exceptional compus din albastru si verde, apa limpede si munti cu zapada.

Trebuie stiut faptul ca regiunea Savoie este una multiculturala datorita pozitionarii sale la granita dintre Franta, Elvetia si Italia, cu o istorie complexa si anexata definitiv Frantei în anul 1860. În ciuda influentelor legate de diverse ocupatii din teritoriu de-a lungul secolelor, caracterul alpin se observa si astazi în viata cotidiana: respectul si dragostea fata de natura si de munte, sinceritatea dintre oameni si recunoasterea lucrurilor bine facute.

Marcata de istorie, bucataria locala pastreaza cutume muntenesti în dezvoltarea turismului de peste 150 de ani. Cele mai cunoscute produse locale sunt brânzeturile, produse în imediata apropiere a localitatii Annecy, brânza Reblochon, un produs de renume pentru gastronomia franceza, si Tome des Bauges, brânza de vaca produsa în regiunea Savoie înca din secolul al XVII-lea.
Pestele si ciocolata sunt alte specialitati remarcabile ale locului. O particularitate distincta a ciocolateriei o reprezinta ciocolata umpluta cu un lichior fin de munte. si desigur, ca peste tot în Franta, acest departament detine productia a doua tipuri de vin alb: Apremont si Roussette.
Florile sunt o alta particularitate a orasului.

Istoria omenirii de pe malul lacului Annecz se scrie de peste 5000 de ani, primele locuinte lacustre dateaza din neolitic. Urmeaza perioada romana si Evul Mediu cu aparitia primei denumiri a orasului Aniciaca. De-a lungul secolelor, în special în secolul al XV-lea, în timpul domniei lui Savoy-Nemours, Annecy va deveni capitala administrativa, culturala si religioasa.
În secolele XVII-XVIII Saint-François de Sales si Jean-Jacques Rousseau îsi pun amprenta asupra orasului pentru totdeauna.
Astazi Annecy pastreaza numeroase urme ale acestei evolutii istorice lungi si complexe, cum ar fi Palatul l’Ile, construit în secolul al XII-lea, castelele Route des Ducs de Savoie : Annecy, Menthon-Saint-Bernard, Montrottier, Thorens si Clermont.

Tatiana Scurtu-Munteanu

BISERICA ST. NICOLAS DE VÉROCE DIN SAINT-GERVAIS

87dcbf5883adb9a7962bd9c76c7bb12e94235e8e_200x237_Q85Tatiana SCURTU-MUNTEANU

Saint Nicolas de Véroce se afla pe vechiul traseu de la Piemont la Geneva si Valais si a fost, pâna în 1760, singura parohie din partea superioara a Val Montjoie, Saint-Gervais fiind în partea inferioara. Biserica Saint-Nicolas-de-Véroce este o biserica catolica situata în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Frantei, în regiunea Ron-Alpi, comuna Saint-Gervais-les-Bains. Cladirea reprezinta un monument istoric din 2006.

Sfântul Nicolae  a devenit patronul comunitatii înca din secolul al IX-lea. Nascut în 270, el a fost episcop de Myra, în Asia Mica. Remarcabil pentru credinta si milostenia sa, el a fost canonizat, iar învatatura lui s-a raspândit mai întâi în Orient, apoi în întreaga Europa. El este, printre altele, patronul spiritual al negustorilor si marinarilor.


Biserica a fost construita în secolul al XVIII-lea, în locul unei biserici romane din secolul al XII-lea, care a fost distrusa. Prima piatra a fost pusa în 1725. Binecuvântarea i-a fost data în 1729. Aceasta a fost sfintita în anul 1766 de catre Episcopul Biord, episcop al eparhiei de Annecy.

 Biserica este o bijuterie, un amestec de baroc si neoclasic. Barocul se regaseste în detaliile caracteristice ale stilului: fatada portalului întrerupta pentru înserarea nisei cu statuia Fecioarei. Un alt simbol al barocului, bolta care protejeaza intrarea principala, este pe deplin vopsita … Construita cu sprijinul financiar al expatriatilor, vânzatorilor si enoriasilor, aceasta reflecta perfect credinta si fervoarea religioasa a unei comunitati, la început de secol XVIII. Arhitectura baroca exprima renasterea catolicismului dupa Conciliul de la Trente (1545-1563): credinta fiind de acum una vesela si optimista.
Ansamblul arhitectural a fost restaurat prin lucrari majore între 1954-1959, fiindu-i anexata o sacristie. Pe fiecare parte a portii, un medalion pictat îi reprezinta pe St. Gervais si Sf. Protais. Saint Gervais, fiul lui Sf. Vital si al Sf.Valerie de Milano, este considerat unul dintre primii martiri ai orasului alaturi de fratele sau geaman Sf. Protais.
Clopotnita a fost reconstruita pe fundatia celei din secolul al XII-lea. Aceasta a fost distrusa de un fulger în 1792 si refacuta în 1819.

9e3f720f6156650a9b998262283e332290790381_200x134_Q85Decorul interior al bisericii reprezinta un monument istoric protejat. Aceasta este construita din materiale locale în forma de cruce, cu un transept, o absida, un naos, un cor, toate acoperite cu bolti si un frumos dom octogonal. Pridvorul se deschide sub un arc flancat de coloane. În interior, biserica este decorata cu picturi realizate în 1751 si 1856.

Saint Nicolas de Véroce este una dintre cele 60 de monumente religioase în stil baroc din Savoie. Între 2002 si 2008 ea a suferit o restaurare completa cu un cost de câteva milioane de euro. Astfel, satele si muntii Mont Blanc contin adevarate comori: biserici, capele, oratorii, altare. Într-un cadru natural atât de mare ca cel din Mont Blanc, omul are nevoie întotdeauna sa apeleze la sacru pentru a fi protejat. Chiar daca în vecinatatea bisericilor protestante din Geneva, aceasta biserica catolica lanseaza un flux de credinta colorat si plin de bucurie prin arta baroca.

Sarbatoarea Pastelui în Elvetia

Pastele este o sarbatoare cunoscuta înca din vremurile stravechi. Etimologia cuvântului „Paste”, în germana „Ostern”, ramâne necunoscuta, dar se presupune ca aceasta este asociata cu sarbatoarea de primavara, celebrata în cinstea zeitei fertilitatii Ostara. De aici si iepurasul de Paste si ouale, considerate simboluri ale fertilitatii.
Astazi întreaga lume crestina sarbatoreste Pastele ca Învierea lui Isus Hristos.
Si aici, ca si în alte tari, Pastele are un caracter din ce în ce mai comercial, originile acestei sarbatori având tendinta de a se pierde în favoarea zilelor de odihna care încep cu Vinerea Mare si se încheie cu Lunea Pastelui.
Deja cu o luna înainte de Pasti, vitrinele magazinelor si rafturile  supermarketurilor sunt decorate cu iepuri de ciocolata, oua colorate si cozonaci, astfel încât nu doar copiii sunt cei care se bucura de venirea Pastelui, dar si adultii. Prima zi de Paste începe în multe localitati cu cautarea oualor de Paste, ascunse într-un mod miraculos de iepuras cu o noapte înainte.
Lunea Pastelui în Zurich este numita Zwanzgerle, în care copiii le propun adultilor un joc. Regula acestuia este extrem de simpla, copiii vin cu oua colorate de ei si îi provoaca pe adulti sa le sparga coaja cu o moneda de 20 de centi. Daca acestia reusesc, fara ca moneda sa cada pe jos, oul si moneda le apartin, dar daca nu, atunci se vor cuveni copilului. De obicei câstigatorii sunt copiii, jocul fiind pentru ei un bun prilej de a-si completa rezerva banilor de buzunar.
La Mendrisio, în cantonul italofon din Tessin situat în sud, sunt puse în scena spectacole în Joia Mare cu soldati romani si trompetisti calare ce vestesc Patimile lui Isus. Dupa care în Vinerea Mare are loc o procesiune mult mai austera ce consta în transportarea pe strazi a statuilor lui Isus dupa crucificare si a mamei sale Maria.
În partea de vest a Elvetiei, orasul Romont, în Vinerea Patimilor, are loc procesiunea persoanelor îndoliate, îmbracate în negru, care poarta prin tot orasul pernute rosii cu instrumentele torturii lui Hristos pe ele, cum ar fi cuiele folosite pentru rastignire si cununa de spini pusa pe capul lui Isus, si batista cu care Sfânta Veronica i-a sters sudoarea Mântuitorului, pe care a ramas în mod miraculos amprenta fetei Sale. Strazile acestui oras din cantonul Fribourg rasuna în rugaciunile credinciosilor care reconstituie traseul urmat de Hristos spre Golgota.
În Nyon, în apropiere de Geneva, fântânile orasului sunt decorate cu flori, panglici si oua, în conformitate cu o veche traditie germana ce sarbatorea topirea zapezii si revenirea apei în fântâni. Un obicei similar exista si în alta parte a tarii, la Bischofzell, în cantonul Thurgovie.
Satul Rougemont, cantonul Vaud, produce cu aceasta ocazie oua gigante, culorile carora variaza de la an la an.
Satul Rumendingen din cantonul Berne surprinde cu obiceiul aruncarii betelor de trestie de zahar în duminica Pastelui, iar în cantonul Valais, unele sate au pastrat vechea traditie de Pasti de a oferi pâine, brânza si vin.
La Lucerne, o serie de concerte de Paste au loc în fiecare an.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Interviu: Fiorul vibrației creatoare în opera sculptorului Liviu Mocan

Sculptorul  clujean LIVIU MOCAN își are atelierul de lucru într-o zona linistită a metropolei universitare, parte de suflet a casei în care locuiește impreună cu familia sa.

Casa – asezată mai departe de freamatul grosier si permanent al concitadinilor săi, departe de zgomotul inevitabil al unui oras prosper, fericit situată în liziera unei bucăți de pădure de rășinoase – are în fața ei, la stradă, curtea, împodobită cu “stâlpi împuscati” si “semințe”, fără de număr, lucrări care l-au făcut cunoscut pe sculptor în întreaga lume.

Intrând in atelier – pentru început – am făcut câteva poze cu sculptorul, asezat la birou, meditând, dar si în mijlocul lucrarilor sale dispuse, fie direct pe pardoseala, fie asezate pe rafturi, dupa nevoia lor de spatiu. Multe din ele pareau parca a astepta suflarea care sa le dea “viata” pentru a putea umbla în lume, cum ne va marturisi ulterior sculptorul.

In fata cestii de ceai, maestrul Liviu Mocan, a avut amabilitatea sa  raspunda intrebarilor de sondare a amintirilor si izvoarelor operelor sale.

Reporter: Ce îti amintesti, care au fost primele framântari care te-au dus în directia de a alege sculptura ca mod de abordare artistica si materializare a meditatiilor tale?

Liviu Mocan: Nu eu am ales arta pentru viata mea, ci arta m-a ales pe mine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu mi-a dat acest dar, aceasta chemare. Nu a fost o ecuatie pe care eu am gândit-o : Nu eu am zis „voi face arta pentru Dumnezeu”, ci  nu puteam si nu pot altfel. Lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine in viata, lucrul care ma bucura, e sculptura. Si vad ca ea are o mare eficienta si un bun impact pentru oamenii cu care intra in contact. Cu mesajele lor – care cuprind adevaruri fundamentale si cosmice – prin estetica, oamenii reactioneaza pozitiv si foate intens.
Au fost situatii în care vorbind unora despre o sculptura, oamenii sa plânga chiar, vazând mai departe de ceea ce se vede, stând de vorba cu ei, despre sculptura din fata noastra si mesajul ascuns, astfel, am ajuns sa simt, ca toata povestea asta care caracterizeaza viata mea, ca pe ceva ce nu eu am ales, ci ca pe ceva ce mi s-a dat inca din copilarie.
Imi amintesc foarte bine de vremea când eram copil, probabil prin clasa a II-a, si am facut un desen la scoala, si acum pot sa ti-l redau. Era un tânar schior care parca zbura cu schiurile, in orice caz se afla atârnat intre cer si pamânt. Iar pe la 13 ani când eram în clasa a VI-a, am realizat prima sculptura, o poti vedea aici pe raft. Este din alabastru. Cumva dintotdeauna am facut ceva in domeniul artei, din copilarie, fara sa mai pomenim mai apoi de scoala mica de arta – Liceul de arta, Studiile academice -Universitatea de Arta din Cluj si de cele post academice, din USA. In fapt, sculptura a constituit pentru mine cea mai puternica atractie a vietii, desigur, dupa relatia mea cu Dumnezeu si aceea cu familia.

Reporter: Dezvaluie-ne din munca ta de laborator, creativ, deoarece operele tale tradeaza autorul grav, un profund gânditor care le-a plamadit.

Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine actul de creatie este o reverberare, un ecou al creatiei divine in mine, eu sunt in primul rând o sculptura si abia apoi un sculptor. Pe mine, aceasta sculptura, ma modeleaza Marele Sculptor, zi de zi, clipa de clipa, El face ceva in aceasta creatie care sunt sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrari, pe care le face Sculptorul, cu majuscula – Marele Sculptor – in mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar intr-un poem aceasta realitate care tine de actul meu de creatie:

“Ecouri ale propriei mele daltuiri, imi sunt daltuirile,
Sarmane intruchipari, galbene, albe.
Eu nu sculptez, eu reverberez,
Soaptele iubirii se impiedeca si in mine, sarmanul.
Si daca astfel e dat, ce alta pot face sub soare,
A face mai bun decât marelui flutur si alb,
Cutie de rezonanta, eu sunt.”

Daca actul de creatie ar fi o expresie a lumii mele – asa cum cei mai multi ARTISTI incearca sa-si creeze o lume si ei sunt imparatii acelei lumi- profunzimea lucrarilor mele, ca fiinta umana, ar merge probabil maximum pâna la sexualitate, dar pentru ca eu nu vorbesc – sculptez – mai intâi, despre lumea mea, ci despre lumea Lui, nevazuta, careia eu insumi ii apartin, atunci lucruri extrem de profunde si extrem de grave, intra in reverberatia sufletului meu, lucruri care tin de adevar, de frumos, de bine, lucruri la scara cosmica, lucruri care depasesc cu mult capacitatea mea de percepere, si, astfel, arta pentru mine este acel loc in care eu ma integrez unei lumi superioare mie, pe care incerc s-o inteleg si sa intru in armoniile ei.

Reporter: Creatia divina joaca un rol primordial in opera ta, cum si vorbesti. Ce îti amintesti, care au fost primele tale framantari duhovnicesti în acest sens?

Liviu Mocan : Primele încercari pe care le-am facut în domeniul sculpturii au fost portretele celor dragi. Eram foarte tânar când am facut portretele bunicilor mei, din partea mamei, Oltean Petru si Oltean Ana, lucrare de foarte mari dimensiuni. Apoi, am realizat un portret a lui Viorel, fratele meu. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi-a dat familie, am incercat sa-i portretizez pe ei, pe sotia mea si pe copiii mei.
De ce consider ca aceste lucrari raspund intrebarii tale? Pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, cu cât imbatrânesc, ca relatiile sunt pietrele de temelie ale existentei umane : Relatia cu Dumnezeu si relatia cu semenii. Ca artist, foarte usor te izolezi in propriul tau turn, in turnul de fildes, si acolo intri in dialog cu piatra, cu lemnul, cu bronzul si stai de vorba cu materialele intâlnite si atât de frumoase ! Uiti de semenii tai, te izolezi si mori, intr-un sens. Pentru ca esti viu atât timp cât esti intr-o relatie. Universul nostru este un univers relational. De aceea cele doua porunci fundamentale, in care se aduna absolut tot, tin de conditia umana. Prima, iubeste-L pe Domnul Dumnezeu, si, a doua iubeste-i pe semeni. Si ce sunt acestea? Sunt relatii. Inca tot invat si acum sa ies din turnul meu si sa iubesc. Sa-mi iubesc sotia, sa-mi iubesc copiii, sa-mi iubesc vecinii, sa stau de vorba cu ei, sa am o relatie cu ei. Astfel, faptul ca le-am facut portretele celor din familie, consider ca este un act de spiritualitate, si anume una de esenta, pentru ca, altfel eu, prin natura mea, prin firea mea, nu as cauta aceste lucruri in mod natural.

Reporter: Ce anume iti inspira creatia ? Nichita Stanescu în poemul “Nod 28” spune ca “Daimonul meu vine de departe / in gazda fapturii mele, …” E o inspiratie de moment ce o determina?

Liviu Mocan: Aici, de fapt, prin ]ntrebarea aceasta, reintram ]n turnul de fildes, pentru ca aceasta supa, acest lichid, aceasta apa vie care favorizeaza actul de creatie, este relatia mea intima si personala cu Dumnezeul meu. Stau cu El într-o stare de vorba, intr-o incercare de a-L simti, de a-L intelege, de a-L trai. Si din aceasta stare curg ideile, curg motivele de inspiratie.

Reporter: Cercetând istoria operelor tale, vedem ca mai toate au mai multi ani pâna sunt finalizate. Ce anume face diferenta timpului scurs pâna la finalizarea unei lucrari?

Liviu Mocan: Dumnezeu este sculptor. Când Dumnezeu a creat din lut, din pamânt moale, fiinta umana, i-a dat forma exterioara, a creat sculptura din pamânt, dar nu s-a oprit aici. Pasul urmator a fost sa-i dea duh de viata.
Sculptorul marunt, cum sunt eu insumi si oricare dintre cei ai lumii si istoriei – în comparatie cu marele, totalul sculptor – facem insa la fel, cream obiectul de arta, dar el nu e gata pâna in momentul in care are suflet, pâna in momentul in care reusim creând ceva, o emotie, un reflex, o miscare, o patina, ceva care sa-i dea viata. Ceva, în alte cuvinte, care sa-i creeze emotia artistica. Sa nu privesti la obiectul acela, ca la un obiect utilitar, ca la un pahar, de pilda, pe care il iei, il umpli si-l folosesti, ci la un obiect de arta. Privitorului, când il vede, trebuie sa-i trezeasca o emotie. Atunci e gata o lucrare de arta când are suflet. De aceea, in atelierul meu sunt lucrari gata, unele de ani de zile, dar care nu sunt vii, nu au suflet si probabil vor ramâne nenascute, pentru totdeauna. Vor muri -ramân moarte- in atelierul meu si nu vor ajunge sa aibe viata, adica sa paraseasca atelierul si sa se mute si sa locuiasca intr-un muzeu, in casa cuiva, intr-un oras, pentru ca nu au viata.

Reporter: Care e relatia ta cu Dumnezeu în timpul elaborarii unei opere? Unde e El în acest timp? Cum vezi implicarea Sa?

Liviu Mocan: Eu nu sunt sculptor, eu sunt ucenic. Pe mine ma intereseaza extraordinar sculptura. Toata viata m-a interesat. Si studiez si observ si invat despre sculptura, continuu. Dar sculptura este regina piesei mele de sah, nu regele. Regele este Dumnezeu. Pentru mine arta este doar modalitatea in care ma apropii de rege. Este vehiculul meu, este fereastra mea prin care privesc universul, il privesc pe Dumnezeu. Incerc sa inteleg ceva despre lume, despre viata, despre mine insumi. Arta, este de la Dumnezeu, care mi-a daruit-o ca fereastra, un spatiu prin care El comunica cu mine. Când ajung la Atelier, primul lucru pe care incerc sa-l fac, nu este sa ma apuc de lucru, ci primul lucru este sa ma apuc de rugaciune, sa stau de vorba cu Maestrul meu. Sunt ucenicul in acel atelier, El e maestrul si rugându-ma il intreb: „Maestre, ce planuri ai Tu astazi de lucru, ce vrei sa realizam? Ce vrei sa facem?“ Imi deschid, inima, imi deschid urechea si incerc sa aud soapta Lui si in ziua respectiva ma ocup de lucruri care simt ca vin de la El, ca El vrea sa le realizeze.

Reporter: Cum se face ca operele tale tind mereu în sus, în înalt?

Liviu Mocan: Esenta evangheliei este verticalitatea. Opera de mântuire se realizeaza de Isus Cristos si prin imaginile lucrarii sale, de vizualizare, care sunt verticale, extrem de expresive. La ce ma refer? Mântuitorul Cristos a murit inaltat intre cer si pamânt. A murit vertical. Ar fi putut alege un alt tip de moarte, cum de altfel contemporanii lui au si incercat s-o faca, sa arunce cu pietre in El, astfel ca ar fi murit orizontal, dar Isus a murit vertical, legând pamântul de cer. Apoi, dupa ce a fost ingropat si a inviat din morti, S-a inaltat la cer, S-a inaltat, S-a inaltat pâna ce ucenici l-au pierdut din ochi, când ingerii au acoperit intrarea in celelalte dimnesiuni ale universului. Nu vi se pare interesant ca Mântuitorul, când a parasit lumea aceasta, S-a inaltat, adica a urcat la cer. El ne-a lasat pentru totdeauna o imagine vizuala a plecarii Lui d epe pamânt. Ne-a lasat verticala cosmica, axul lumii, invierea din morti. Aceste lucruri fundamentale cu privire la moartea si invierea Mântuitorului, inspira verticalitatea lucrarilor mele.

Reporter: Dupa cum stii,  am participat impreuna  la Conferinta CRESTEREA IN HAR – 25-28.10.2010, de la sala Romana a hotelului NAPOCA din Cluj, la care invitatul principal a fost scriitorul PHILIP YANCEY. Pentru acea sarbatoare ai pregatit doua lucrari foarte importante. Una ai « ridicat-o » ad-hóc impreuna cu un coleg si fiul tau (cred), in ritmul unei pisese de teatru foarte bine regizate. Sincere felicitari!  E vorba, mai intâi, de Piatra din capul unghiului, apoi, cealalta lucrarare, “Invitation/Decalogue” Vorbeste-ne, te rog, despre aceste lucrari.

Liviu Mocan: “Piatra din capul unghiului” – ca de altfel si “Invitatie/Decalog” – este o lucrare colectiva, este o realizare a vecinului si prietenului meu Daniel Veja, a fiului meu David Mocan si a mea. Am incercat sa exprimam impreuna faptul ca Domnul Isus Cristos este piatra de bolta a universului, piatra de bolta a mântuirii noastre. Pietrarii care construiau templul, au neglijat aceasta piatra fundamentala, neglijând-o adesea si azi. Daniel Veja este constructor. El intelege foarte bine cum pentru o bolta cât de importanta e piatra aceea care aduna si tine bolta, cheia boltii cum se mai cheama. Daca acea cheie nu exista, daca piatra aceea pe care se sprijina de fapt ambele jumatati ale boltii, daca piatra aceea nu exista tot esafodajul se prabuseste. Isus e fundamental. In piesa noastra, David, baiatul meu, copilul cret, frumos, inocent, in alte cuvinte, ingerul, lumea spirituala, care ne oferea aceasta piatra lui Daniel si mie ca si constructori in salopete care ridicam bolta, dar am refuzat-o mereu. Pentru ca nu-i vedeam locul ei, nici nu semana cu nici una dintre celelalte pietre. Deabia când am dat sa terminam bolta si am vazut ca ne lipseste o piatra, CAND a reaparut Ingerul cu ea, ne-am dat seama ca aceea este piatra necesara.

Invitatie/Decalog este o lucrare extrem de importanta pentru viata mea, este foarte importanta pentru conditia umana si este foarte importanta pentru generatia noastra. In contemporaneitate, civilizatia vestica, in mod special, a devenit relativista, considera ca nu mai exista absolutE. Ca absolutul il fixam noi fiecare dupa buna placere a carnii si firii noastre, a idealurilor, a dorintelor noastre. Pe când creatorul nostru, creatorul fiintelor umane ne-a daruit codul moral, ne-a daruit cele zece porunci. Si ni le-a daruit la modul in care ni se cuvine din partea lui, ca Imparat al unei imparatii in care noi suntem cetateni. El ne-a dat poruncile Lui si ne spune ce sa facem si ce sa nu facem, ce e voie si ce nu e voie. Dar toate acestea, desigur, ca sunt de folos pentru noi, nu pentru El. Astfel ca am creat aceasta lucrare, despre Cele 10 porunci, aici in estul Europei si Dumnezeu a destinat-o intr-un mod foarte, foarte interesant sa calatoreasca prin lume. Si, din estul Europei, acum un an, când lumea noastra protestanta sarbatorea 500 de ani de la nasterea lui Calvin, la Geneva (vezi si http://vimeo.com/9614663, vernisajul lucrarii expuse la Geneva), aceasta lucrare despre cele 10 porunci a fost parte a manifestarilor respective, din iulie 2009. Si a stat la Geneva mai multe luni, a iernat acolo, apoi Dumnezeu a dus-o prin alti frati lânga Los Angeles la Bellflower, de acolo a plecat mai departe in Michigan. Acum strajuieste – pentru un an – la Calvin College, National Liberal Arts College, in Grand Rapids, Michigan. Eu nu am planuit sa fac aceasta sculptura. Mie mi-a dat Dumnezeu ideea aceasta, acum 17 ani, si o aveam ca schita in atelier. Atât am putut eu face, atât mi s-a dat. Dar mai pe urma, Domnul a trimes diversi oameni, unul dupa altul, carora le-a dat alte obligatii si alte misiuni (unul a fost Jonathan Tame, misionar evanghelic englez, care a adunat bani s-o realizam la scara mare, cca 5 m inaltime fiecare componenta; apoi Adrian Gocan, Apoiray Verwise si foarte multi altii).
Aceasta sculptura este o metafora. O metafora care exprima mesajul sculpturii Invitatie Decalog, aceea ca cele 10 porunci sunt mâinile lui Dumnezeu care ne protejeaza sau ne pedepsesc, in functie de pozitionare noastra fata de El.

(mai multe informati despre acest grup statuar puteti gasi pe websitul acestuia http://www.liviumocan.com/ pe
www.invitationsculpture.com si pe pagina facebook invitation sculpture decalogue)

George Danciu