Liana Pele – SUNT DESTUL DE BUNĂ?

FemeiaMulte femei își pun întrebarea „Oare sunt destul de bună?”

Cresc cu o imagine distorsionată despre cine sunt ele cu adevărat. „Se privesc în oglinda reușitelor și citesc cuvintele insuficient de bună. Se privesc în oglinda valorilor și văd bună de nimic. Aruncă o privire la oglinda succesului și văd ratată. Se uită în oglinda competenței și văd inferioară, nesigură și nepotrivită.” Trăiesc într-o casă a oglinzilor, crezând interpretări greşite despre ceea ce sunt…și de fapt sunt doar minciuni. De unde provine minciuna? Continue reading “Liana Pele – SUNT DESTUL DE BUNĂ?”

Tribut iubitelor de lângă noi

220px-Renoir_-_The_Two_Sisters,_On_the_TerraceAlexandru-Fintoiu

Zicea Maria Tereza că o femeie este inima familiei. Adâncă afirmaţie.

O avem sau nu lângă noi. Dacă nu o avem, o dorim. Dacă o avem, probabil o dorim şi mai mult. Are o inimă care bate atât de frumos! E complexă, nu o poţi trata oricum, de aceea, trateaz-o bine. Bucură-te de ea, ofera-i atenţie.

Primăvara parcă a fost creată pentru ea. Hristos oferă un nou început copacilor, ierbii, florilor şi cerului albastru; revigorare, splendid şi viaţă. Parcă ne îndeamnă să nu ne uităm iubitele, cei ce le avem, să fim mereu surprinzători si frumoşi cu ele.

Simţim povara obişnuinţei de fiecare zi. Cred că obişnuinţa omoară răsăritul unui gând frumos, aşa cum muşcă fără milă din sufletele celor care au spus că vor face şi au uitat să mai facă. Continue reading “Tribut iubitelor de lângă noi”

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Carmen MUSAT-COMAN

.

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

.

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

 .

Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

 

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

 

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.

GENIU NEPUSTIU – Exercitiu de adio

„Intotdeauna ajungem in locul in care suntem asteptati.”
Ovidiu Mircean.

Seminte de poem, colaje, ecourile umbrelor …

E bigamie sa doresti si dar
sa nu rodesti.
Doamne cata splendoare,
dar nu pentru orbi !
In satul smulgerii mele din
mierla indoliase un
curcubeu.
Durerea estetizeaza pentru
ca ii suntem gemeni.
Popor al meu nu mai ai loc
pentru sfintii inchisorilor.
Ecoul umbrei mele aude
cum suspina Dumnezeu.
Goliciunea nu e perversa,
hainele da .
Nu mila e samanta iubirii,
ci dorinta.
Soarele e acolo si noaptea.
Stelele nu le vezi din cauza
luminii.
In micul ecran e groapa
metafizicii.
Preacurvia nu e a trupului, ci
a duhului coborat: a inalta.
Sunt batran, nu mai sunt
gelos pe ingerul cazut.
La originea zborului, au
fost smulgerea si saltul.
Limba clopotului e captiva
ca golul lui.
Nu de legea lustratiei avem
nevoie, ci de legea
frustratiei.
Omul are obsesia orfaniei
la proportii cosmice.
Venerand un Tata Ceresc,
de fapt acuzam un incest
planetar?
Omul este extraterestru:
Creatorul nu e
pamantean…
Nu esti rob, deci nu fii
robot.
Otice taras infricosat, este o
insulta a Creatorului.
Din cugetul tau se plasmuie
visul si ti se daruie.
Artele, ca si religiile, sunt
de genul feminin.
Omul uitat in lume este
inger salbaticit.
Partea ta de noapte cheama
sfericitatea textului.
Traim inversand timpul…
Murim zilnic, asta facem.
Din sangele meu striga
sevele primordiale.
Cine stie sa sfideze uratul,
are inca zeu intact in el.
Pe cat mori, pe atat te
reumpli de viata.
In orgasm, iti aud electronii
cum sar de pe orbitele
stinse.
Toate poemele de azi sunt
orgasme sub – cuantice.
Oricum murim: sa murim
melodios.
Un infern pierdut nu e
paradisul cautat.
In sus si in jos se perindau
tipenii. Le dadeam cu mila
binete.
Veriga lipsa nu este ingerul,
ci femeia.
Pe luciul apei, se tanguie
delirul abisului.
Vei auzi prin cetate ca as fi
murit. Sa nu-i crezi.
Prin aceea ca timpul-spatiul
sunt circulare, tot ce a fost
va fi.
Adevarul nu trebuie
muscat, ci gustat.
Semintele rodiei se numara
cu limba…
In seminte e hermeneutica
divinului.
In fiece sambure, rabda
arborele vietii.
Prea multe cimitire pentru o
singura moarte.
Prima scriere a fost urma
pasarii pe omat…deodata
pierind.
Acolo unde varful flacarii
intra in cer, iese un suflet.
Totul este ceea ce
semnifica.
Nimic nu este decat gandit.
Inteligenta ta e umbra
luminii.
Metafora e logos strapuns.
Orice contact este un viol.
Inocenta este prudenta
mortii.
Cele mai multe injuraturi
sunt de mama:
o reminiscenta de
razboi?…
Fiinta face obsesii, care
nasc zei ambigui…
Zeilor canibali le e placuta
osanza.
Celor psihedelici, narcozele
si orgasmul.
Gene- erogene,
endocrinologie a crinilor …
Cand nu voi mai fi, voi fi.
La inceput a fost
muscatura, apoi a sublimat
in sarut…
Eugen Evu

8 MARTIE-SARBATOAREA DARULUI VIETII

FRUMOASA LUNA MARTIE

-poemul naturii-

A sosit luna martie si zapada care inca acopera pamantul luat in stapanire ca in plina iarna canadiana, nu poate acoperi si starea de spirit izvorata din tainitele firii, acolo unde se pregateste o noua viata a lumii vegetale.
Orice infatisare ar avea luna martie, cu zapada sau fara, ea ramane una dintre cele mai frumoase luni ale anului, in primul rand ca o luna a promisiunilor de mari frumuseti ale lumii inconjuratoare si ale trairilor noastre. Martie ne zambeste chiar din prima zi cu martisorul in care se impletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pana la jertfa. Batranii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor. Urmeaza apoi zilele Babei prin care incercam sa intrezarim cum ni se vor implini dorintele in acest an. Dar, cea mai frumoasa zi a acestei luni, ramane 8 Martie. E ziua in care tumultul florilor se asociaza cu chipul femeii, al frumusetii si misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, inchinat bunicilor sau surorilor care ne-au inflorit viata si care trezesc in noi ganduri si sentimente ce ne inalta intr-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti.
Imaginea femeii se contopeste adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blanda si buna, plina de caldura a femeii inzestrata de Dumnezeu cu caldura iubirii. Ea este implinirea in viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta in ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea insetata de gesturi de tandrete si de mangaieri izvorate din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea nici un farmec.
Ca si celelalte surori cu care intruchipeaza primavara, aprilie si mai, martie este o luna inchinata iubirii si al altor multe frumuseti.
In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blanda, mai calda nu se poate sa nu ne poarte prin lumea de frumuseti a copilariei ce-o purtam cu noi. Ne imbranceste in zona de viata cand ne sfaraiau calcaiele alergand dupa gandacei sa-i prindem si sa-i facem avioane, cand descantam gargaritele cu dar de a prevesti viitorul fetelor, cand ne jucam cu mieluseii si ascultam fascinati cucul din varful nucului, numarand anii pe care ii avem de trait. Lumina asta calda ne trimite cu gandul la casa parinteasca sau cea a bunicilor peste care se imprastia generoasa in oricare rasarit de soare in cantatul de ziua al cocosilor. Se strecoara ca prin vis ganduri si infiorari, fara sa stim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile si stevia abia rasarite pe langa gardul din fundul gradinii, parca simtim iarasi mireasma vazduhului raspandita de horbota florilor, mirosul de curatenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podetele, parca vedem curtea plina de miscare, de zumzet de albine, de cotcodacitul pasarilor,
Fiorii renasterii naturii ne amintesc si de primii fiori treziti de chipul indragit in taina in anii adolescentei, de surasul cald pe buze, de inganarea soaptelor nespuse, de freamatul respiratiei intretaiate, de lumina si caldura ochilor, de farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mana.

Dar martie este darnic cu toate etapele de varsta ale omului in care toarna limpezimi de soare ce ne fac mai tineri si ne aduc in atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie.
Tineretilor le canta imnuri inaltatoare in cadenta iubirii, le inspira poezii si le pune aripi viselor in zbor inalt, le toarna in vene clocot viu, gata sa dea pe rascoale.
In anii deplinei maturitati si mai apoi, in anii senectutii, martie aduce intelesuri noi faptelor simple de viata, pe langa care am trecut fara sa le bagam in seama. Descoperim cu bucurie ca totul pare nou in jurul nostru, asa cum nu le-am mai vazut niciodata, si spre mirarea noastra, chiar noi insine descoperim ca suntem altfel. Alte intelesuri capata urzeala vietii, altfel intelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simtim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este intelesul glasului pasarelelor, iar noaptea parca ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cat inaintam in varsta, cu atat mai mult se aduna, se incarca de semnificatii noi tainele naturii, se strecoara altfel in intreaga fiinta zvonul sosirii primaverii.
Pentru ca Marta nu lipseste din post, cum e o vorba din batrani, ea este cea care incepe pregatirile pentru intampinarea marii sarbatori a primaverii, Invierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregateste pentru aceasta mare taina a lui Dumnezeu turnand in noi picuri de sfintenie. In postul mare ne da o dezlegare la peste de Blagovestenie cum se zice in popor, sau Buna Vestire cum e numita in calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar in zilele urmatoare se pregateste sa dea stafeta lunii florilor, lasandu-ne amintirea unor tulburatoare trairi.
XXX
Scriind acum despre frumusetile lunii martie, m-am oprit vazand cum am reinviat icoane din trecut. Ma supara sacaitoarea intrebare: nu cumva starui prea mult, aflandu-ma in randul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea ce frumos a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vietii si a apus farmecul de atunci. Oricum as lua-o, tot nu-mi vine la mana sa scriu in loc de cantecul cucului din nuc, despre zbieretele manelelor, in loc de zburdalnicia mieilor, despre zburdalnicia cailor putere ai masinilor de tot felul, oricat de frumoase si de scumpe ar fi, fiindca dau buzna peste linistea oamenilor. Stiu ca sunt foarte necesare si nu mai putem renunta la ele, dar nu apartin si sufletului. Mielutii, fie numai ca amintire, si tot imi mangaie inima mai mult decat vajaitul unei masini. Inghit cu greu mizeriile verbale aruncate in fata femeii care a ramas in mintea mea tot cea careia sa-i inchini inaltatoare cuvinte. Sunt unele mai aprige si mai rele de gura? Ele nu s-au nascut asa. Trebuie sa indreptam nedreptatile care le-au adus in pragul disperarii. In gand, eu tot le mangai obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Sa ma fac ca nu simt inhalarea aerului poluat al marelor orase? Sa imi placa Balul Martisorului din Bucuresti in care cuvantul de ordine este luxul si extravaganta?
Si atunci sa nu mai scriu ca sa nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am alta cale si daca, descriind starile de euforie ce ne cuprind in zilele de primavara se strecoara si cate un “mielusel” mi-ar placea sa nu il goniti si sa-l luati in brate cu candoarea pe care ne-a daruit-o Creatorul cand ne-a adus pe lume. Sa ne lasam in voia firii, sa renastem o data cu primavara, sa inflorim o data cu florile, sa nu ratam sansa noastra de a spera la un nou inceput si sa nu uitam ca luna martie ne indeamna la trairea atator frumuseti.
ELENA BUICA,
3 MARTIE 2011

SCRIITORI SI CARTI

Prof.  Geanta Constantin

SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Tene
La Editura CONTRAFORT,  Craiova, 2009, a aparut volumul de versuri SCAUNUL HARULUI  de Titina Nica Tene.  Doamna Titina Nica Tene Membru fondator al Ligii Scriitorilor Romani de expresie romana de pretutindeni. Este membra a cenaclului Vasile Sav, patronat de Liga Scriitorilor. A scris numeroase carti . Colaboreaza la revistele din tara si de peste hotare .   Este prezenta in mai multe dictionare. A luat premii precum  Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucuresti, 2002. PREMIU LA CONCURSUL NATIONAL „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”  IN AUGUST 2010.
      Volum de o sensibilitate lirica  aparte SCAUNUL HARULUI  incepe cu un moto din Noul Testament:
„ Sa ne apropiem, deci, cu deplina incredere de scaunul
Harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa
Fim ajutati la vreme de nevoie.”   Evrei 4:16
          Dupa cum remarca Mariana Zavati Garder, in Oglinda Literara, nr. 38, februarie 2005, p.13:    „ In lumea noastra glogalizata, unde multe  sunt percepute ca o clonare de idei si fapte si unde scolile inalte ofera cursuri CREATIVE WRITING, din cand in cand iti face prezenta cate un scriitor autentic, un talent innascut si care aduce varietate in literatura contemporana. Titina Nica Tene este o astfel de scriitoare”. 
   Primul poem al volumului  numit sugestiv Scaunul Harului,  cuprinde versuri strabute de un fior metafizic, in care simtim bucuria renasterii intru creatie: „ O alta primavara vine,/Imi infloresc cuvinte-n gura,/ si cad tristetile din mine/ ca florile de pe rasura.”  Tematica poetica este variata. Pornind de la bucuria lucrurilor simple (precum in poemul cu acelasi nume), se merge inspre gravitatea meditatiei poetice: „Cu fiecare zi murim cate putin,/ dar de asta nu avem habar,/ ne straduim din ce in ce mai mult/ sa strangem de-ale gurii in hambar.”(Cu fiecare zi murim cate putin…) Poemul A plecat maicuta… se inrudeste cu lirica regretatului poet Grigore Vieru: „A plecat maicuta, casa e pustie,/poarta e legata cu un lant de fier,/in gradina-s singuri butucii de vie/ cumpana fantanii scartie de ger.”  In poemul Invesnicire satul ne apare ca matca a spiritualitatii romanesti: „Trebuie sa ma-ntorc in satul meu/ cum se-ntorc pasarile calatoare,/ m-asteapta acolo Dumnezeu/ speranta pe o aripa de zare.” Intoarcerea in sat este perceputa de autoare ca o intoarcere „catre izvoare” cum ar spune marele poet si filosof Lucian Blaga: „ Am sa ma intorc in sat curand/ unde ma asteapta maica buna/ la lumina stelei, licarind, / toarcem amintirea, ca pe lana.” Versuri precum: „ In cimitir, la parinti,/ le-am spus si lor ce ma doare/ si, asa, ca un raspuns,/ teiul sfant m-a nins cu floare” din poemul Intoarcere ne duc cu gandul la o poezie a regasirilor tarzii cu inflexiuni onirice.  De o frumusete aparte este poemul Doamne, ajuta-ma… care se inrudeste cu lirica Anei Blandian si lui Adrian Paunescu: „ Parintii  fa-i, Doamne, tineri,/eu, la lumina din stele,/ sa ma  joc, ca altadata,/ cu copiii pietricele.” Marile teme religioase precum cele legate de Pa?ti sau Caciun sunt tratate de autoare intr-o maniera proprie. Versuri ca: „ E liniste-n parcul central,/natura, in juru-mi, renaste,/ Christos Inviat e cu noi,/ iar astazi e ziua de Pa?te.”  (Nadejdea invierii) surprind o participare puternica la evenimentul comisc al Invierii Mantuitorului. In poeme precum Prin fapte… sau Ce m-as face Doamne fara tine? intalnim interogatii ontologice  care ne duc cu gandul la Psalmii arghezieni: „ Ce m-as  face Doamne, fara Tine/in aceasta iarna-n care ploua?/M-ar cuprinde-o deznadejde mare/ ce mi-ar rupe sufletul in doua.”( Ce m-as face Doamne fara tine? ). Cartea impresioneaza print vibratia lirica exceptionala in care meditatia filosofica se imbina cu o traire suava.  In  incheiere prezint poemul Mama:

Mama
Mi-e dor de tine mama si as vrea
sa fii, acum cand ploua, langa mine,
s-alungi tristetea de pe fruntea mea
asa cum o faceai, fiind cu tine.

Sa mergem dupa lemne amandoua,
acolo, in padurile umbroase,
sa culegem si ciuperci si flori
si sa ne-ntoarcem, seara bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tinda,
fieband o mamaliga pentru lapte,
eu sa alerg, voiasa-ntr-un picior
pe langa focul scanteind in noapte…

Dar unde esti? Te caut tot mereu,
iar in gradina mai este cate o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
sa iti aprind, cu lacrimi, lumanare.
 
*
 
VALCEA IERI SI AZI IN IMAGINI COMENTATE-CALAUZA TURISTICA de Petre Petria
        La „Editura CONPHYS”, din Rm. Valcea,in 2010 a aparut monumentala lucrare a  domnului Petre Petria „Valcea ieri si azi in imagini comentate – Calauza Turistica”. Dupa cum remarca domnul Doru Capataru in prefata „Valcea de ieri, Valcea de azi, pentru cei de maine”: „Obisnuind-ne cu lucrari enciclopedice de anvergura, elaborate cu meticulozitate si probitatea stiintifica dobandita pe parcursul celor peste cinci decenii in care a slujit cartii, distinsul om de litere Petre Petria ne ofera de data aceasta, nu ca o repetare ci ca o completare a universul enciclopedic valcean, o incursiune sentimentala in Valcea, prin care ne poarta intr-un spatiu cu valente afrodisiatice, de leac pentru suflet.”
      Ineditul cartii de fata, comparativ cu ceea ce ne-a oferit prin lucrarile anterioare domnul Petre Petria, consta in faptul ca se pune la dispozitia cititorului, pe langa pictura cuvantului, in principal imaginea, ca principal factor de completare a lecturii.
      In „Argument” autorul arata ca lucrarea de fata : „ da posibilitatea trecatorului prin vreme sa colinde imaginar prin locurile minunate pe care la are tinutul Valcii, sa treaca prin conacele, pavilioanele sau prin castele timpului apus, sa stea la meterezele culelor, adevarate fortarete, marturii ale secolelor XVIII si XIX, sa miroasa iasomia din lazile de zestre prafuite, sa poposeasca prin hanurile ce se inaltau la raspantii de drumuri si sa asculte tropotul cailor postalioanelor aflate altadata ici si colo.(…) Autorul doreste ca aceasta stradanie modesta sa contribuie la dezvoltarea dragostei de neam si tara si sa fie totodata un indemn pentru generatia tanara, de a cerceta documentele care ilustreaza istoria in timp si spatiu, a poporului nostru pentru a transmite mai departe informatii, stiri, dovezi despre ceea ce a fost ieri si ce este astazi.”(p.5)
      Cartea se adreseaza deopotriva cititorului obisnuit, omului de cultura, cat si celui care are un spirit estetic dezvoltat.  Astfel, periplul spiritual (istorico-geografic) porneste din municipiul Ramnicu-Valcea.
        Dupa ce  prezinta mai  multe ipoteze despre modul  in   care a aparut denumirea  orasului  –
cuvantul slavon „valc” cu sensul de „lup”, sau numele unui jude al tinutului, asocierea cuvantului
 „Ramnic” cu un cuvant slavon „rabnic” (care ar insemna „elesteu”), interpretarea toponimului „Ramnic” ( care ar proveni de  la diminutivul cuvantului „rivus” cu semnificatia de rivulus „rau mic” – autorul prezinta informatii despre asezarea  si evolutia in timp al municipiului  Ramnicu-Valcea.
     Ramnicul de ieri si de azi care este unul „dintre cele mai vechi si frumoase  orase ale Romaniei – devenit municipiu si resedinta a judetului Valcea, semanand cu gradina Maicii Domnului”, a ramas si continua sa ramana „copilul pamantului oltenesc scaldat de undele apei, in covata asezata cu credinta menirii de bine la piciorul uriasilor Carpati, ocrotitori de neam si tara”. (p.46)
     Sectiunea referitoare  la imagini vechi si noi despre Ramnicu Valcea, prezinta numeroase ilustrate de la inceputul secolului al XX-lea si pana in prezent referitoare la cladiri (publice si private), biserici, locuri de agrement, vederi de ansamblu, bulevarduri, poduri, actori valceni s.a. Gradina Zavoi, podul de peste Olt, spitalul din Rm. Valcea, casa autorului de manuale scolare, muzicologul Theodor Geanta din Rm. Valcea, cladirea fostului Seminar Sf. Nicolae, Biserica Catolica din Rm. Valcea, podul C.F.R. din apropierea cartierului Ostroveni ( de azi), judecatoria din Rm. Valcea, Salonul cartii scriitorilor valceni din incinta Rotarexim, Sala Polivalenta, licee, universitati, firme s.a. sunt prezente in carte. (pag. 47-8
    Autorul ne ofera informatii si ne prezinta imagini despre Sfanta Episcopie a Ramnicului – care de la sfarsitul anului 2009, are rangul de Arhiepiscopie -, biserici din Ramnic si imprejurimi cum ar fi: Biserica „Buna Vestire”, Biserica „Sfanta Parascheva”, Biserica „Toti Sfintii”, Biserica „Sfantul Dumitru”, Biserica „Sfantul Gheorghe”, Biserica „Sfantul Ioan Botezatorul”, Biserica Evanghelica si multe altele.( pag.79-89)
     In sectiunea cladiri ramase nedemolate intalnim ilustrate cu: Casa Simian, devenita sediul Muzeului de Arta Ramnicu Valcea, cladire in stil gotic, Casa dr. Lazarescu, unde a locuit cunoscutul om de cultura, renumitul dascal Traian Cantemir, Casa casatoriilor – patrimoniul municipiului, casa in care a locuit Anton Pann si multe altele.(pag. 90-95)
     Dintre numeroasele ilustrate cu statui amintim printre altele: Bustul Imparatului Traian din Rm. Valcea, Statuia domnitorului Mircea cel Batran din parcul central al Ramnicului, Statuia Independentei, Statuia cpt. Nicolae Plesoianu, Statuia general Gheorghe Magheru – formatiunea de Pompieri Rm. Valcea, Statuia domnitorului Constantin Brancoveanu, situata in fata Primariei Municipiului s.a.(p.96-98)
      Intalnim ilustratii cu carte veche de patrimoniu tiparita la Ramnic, din colectia Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul” Valcea (p.99), precum si ilustratii cu carti tiparite de autori valceni, inainte si dupa 1990.(pag.100-1009).  De asemena  ni se  prezinta ilustrate cu afisele pieselor de teatru jucate pe scena Teatrului Adreani din Rm. Valcea.(p.110)
      Pornind spre nord din Rm. Valcea, intalnim  Muzeul Satului Bujoreni, Manastirea Frasinei, Athosul romanesc, legata de activitatea duhovniceasca a Sf. Calinic, Schitul din Jiblea, Schitul Scauieni, Schitul Ostrov, Metocul Pausa Schit. Informatia istorico-geografica se imbina cu ilustratele intr-un mod armonios.(pag.111-114).
   Asupra Calimanestiului definit de marele istoric Nicolae Iorga „Sinaia Valcii”, autorul se opreste  in mod deosebit (pag. 115-125), informatia scrisa imbinandu-se in mod armonios cu ilustratele.
   Printre altele autorul remarca: „Peste tot locul, istoria se regaseste in leaganul timpului si pentru aceasta asezare. Salasul dacic de la Cozia Veche, Castrul roman „Arutela”, marea „Larva” a Coziei, manastirile Turnu si Stanisoara, Ostrovul, sunt fiecare alaturi de multe altele, maiestre edificii ce dainuie ca o minune a trudei omului in veacuri, peste mormintele unde isi dorm somnul vesnic Mircea cel Batran si maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul.
   Asezare veche ce iti are intaia atestare documentara la 1388, cand numele i-a fost asezat pe hrisoavele cancelariei lui Mircea voievod, Calimanestii au devenit de la inceputul secolului al XX-lea statiune balneara. Cronica istoriei acestui loc are prea multe file pentru a fi redate in acest spatiu. Ea se incheaga pentru fiecare moment mai important al istoriei noastre nationale cu litere de chinovar.
     Vile cochete, impunatorul Pavilion balnear, Cazinoul cat si marile hoteluri sunt copii a nemasuratei iubiri dintre pamantul si apa acestui petic de rai romanesc.
    Voievozii si oamenii de vaza ai acestei tari, imparati si calatori de pe alte meleaguri au adastat sau  au dorit sa adaste sub poala de padure, la umbra muntelui, la fantanile cu temei de sanatate. Clopotele Coziei cheama in zi de sarbatoare pe toti cei care sunt si sigur vor fi, la masa de pomenire ce ne leaga pe toti trecuti, prezenti si viitori”.(p.115)
       Caciulata, Manastirea Cozia, Manastirea Turnu, Manastirea Stanisoara, Castrul Roman, Valea Oltului, Valea Lotrului, Schitul Varatica, Cimitirul eroilor din Primul Razboi Mondial, Schitul Cornet, Turnul lui Doanca, depresiunea Tarii Lovistei – cu Titesti, Perisani, Boisoara, Cainenii, Racovita s.a. apar in paginile acestei monumentale lucrari. (p.126-156)
    Autorul ne plimba intr-un periplu imaginar si la sud de resedinta orasului Ramnicu Valcea, prin orasul Babeni situat in zona centrala a judetului Valcea, la „confluenta raurilor Olt cu Bistrita, si la intersectia drumului ce leaga Ramnicu Valcea cu stravechiul oras (municipiu) Dragasani.” (p.157)
      In continuare ni se prezinta informatii istorico-geografice si ilustrate despre: comuna Galicea, orasul Balcesti, Baile Govora, Manastirea Govora, Manastirea Dintr-un  Lemn, Manastirea Surpatele, Schitul Manailesti, din comuna Francesti, Schitul Verdea din comuna Pausesti – Otasau, Baile Ocnele Mari, Prundeni, comuna model in judetul Valcea, Baile Olanesti, Manastirea Saracinesti, schitul Iezar, schitul Jgheaburi, orasul Berbesti, orasul Brezoi, comuna Voineasa, municipiul Dragasani.( pag.160-223)
    Interesante informatii ni se ofera despre comuna Stefanesti, unde tatal folcloristilor olteni, cunoscutul cercetator, Teodor Balasel, avea sa cerceteze si sa lase in urma sa peste 40.000 de pagini. (p.224). despre Schitul Dobrusa, despre Manastirea Mamu – Lungesti, despre Schitul Patrunsa, despre  Manastirea Bistrita, unde se afla racla cu moastele sfantului Grigorie Decapolitul, despre Manastirea Horezu sau Hurez, emblema arhitecturii medievale din Tara Romaneasca, despre orasul Hurezu, cunoscut ca un renumit centru etno – cultural – folcloric si ca un targ vechi, despre complexul muzeal Maldaresti, despre comuna Tetoiu si satul Budele, unde se afla „Casa memoriala” a scriitorului Bogdan Amaru.(p.224-241)
        In finalul lucrarii intalnim ilustratii care se refera la „Constructii incepute anterior terminate in perioada 1933-1937” „ Costume nationale traditionale”, „Scene de munca”, „Moda palariilor de altadata”, „Instrumente muzicale manuite de sexul frumos”, „Figuri feminine –universale”,  „Idile fermecatoare de altadata din tara si din alte parti ale lumii”, „Copilaria fericita”, un tabel cu populatia stabila dupa domiciliu, pe municipii, orase, comune si sexe la 1 iulie 2009, note explicative ale autorului si o bibliografie selectiva.(pag. 242 – 262)
      Inchei aceste randuri cu o remarca a domnului  Doru Capataru: „ Prin alaturarea imaginilor de ieri si de azi, Petre Petria nu creeaza un contrast a unei vieti cotidiene a Valcii, pentru ca autorul a stiut sa ingemaneze personalitatea si atmosfera istoriei celei vechi cu cea noua, in devenire, pastrand exuberanta fantezie a culorilor de odinioara si adaugand acea pecete de recunoastere urbanistica in mod gradual, in asa fel incat „socul viitorului” sa fie perceput ca o alunecare calma spre o evolutie fireasca si necesara catre modernitate.” (p.4)
*
GEORGETA TRETELNITCHI
Doamna Georgeta Tretelnitchi nacuta pe data de 30.03.1938 la Ungheni, Republica Moldova,  a urmat Liceul Teoretic din  Rm. Valcea si a fost de profesie contabil. A aparut in antologii de epigrame. Scrie poeme, fabule, rondeluri, proza, eseu, epigrame. A publicat in multe reviste. Este membra a cenaclului „A.E.Baconsky” din Calimanesti si a Clubului Umoristilor Valceni. A participat la concursuri si festivaluri. Dintre numeroasele  premiile obtinute amintim  pe cele din 2009 si anume: Premiul I Eseu si Premul II proza, Editia  a V-a, la Concursul de creatie „Dumitru Mitrana” din Calimanesti.
FEMEIA CU PUNGA
 ( satira)
 
Moto:
Doamne cum mai e si viata!
Cum traiam la inceput…
Oare-n ce imi puneam piata?
Fara punga, sunt pierdut!

Tin  minte din cele spuse
De prin vremurile-apuse,
Romanul era aparte,
De-ajungea-strainatate:
Dorea strasnic sa-si ia blugi,
Si s-adune multe pungi!
Cand venea-n tara din nou,
Le facea la toti cadou!
Astazi daca fac o schema,
Femeia e o emblema;
Cat ar fi ziua de lunga,
E-nsotita de o punga,
Intinsa ori sifonata,
Mai goala, sau mai umflata,
Burdusita cu cartofi,
Asortata la pantofi,
Botezata cu reclame,
Cum le sta bine la dame.
Eleganta cu cinci oua,
Iar atuncia poarta doua;
Cealalta mai incarcata,
O tine cam aplecata
Parca-ar zice: – Nu e bine,
Ca plecai cu pungi putine;
De n-o-ncepe degradarea,
Pana fac eu traversarea!

Si barbatu-i caz notoriu,
Nu-i lipseste accesoriul:
Punga fara de valoare,
Punga mica, punga mare,
Punga-ngusta, punga lata,
Ce fasie, desenata,
Ce mai…punga democrata!
Noua noastra „biruinta”
Are pungi, dupa dorinta!
Nu mai pleci pan`la Paris,
Ca sa-ti iei punga de vis!
Daca merge la plimbare,
El ia punga cat mai mare,
Cand o trece pe la Mall
Sa aiba mult spatiu gol.
Ce-o sa ia n-are habar,
Doar sa nu-l trimita iar!…
Si-asa nu mai poarta dunga,
S-o asorteze la punga.
De se-ntoarce pe-nserat,
Chiar trece neoservat.
Punga plina cu de toate,
Il mai scapa de pacate.
Nevasta pan`o goleste,
Se face ca atipeste,
Sa nu-i ceara socoteala,
Nu vine cu punga goala.
Buna cestere ii cere
Pungii, reconciliere.
Punga cumpara si vinde,
Orice usa o deschide,
Cand sfiit calci pe covor,
Punga ti-e ambasador;
De-i usoara sau e grea,
Ochii toti privesc la ea.
Dar vi peste-o saptana,
De nu vrei s-o lasi din mana;
Sau peste o luna poate,
Daca o ascunzi la spate.
Iar de-o misti asa de zor,
Pe-un picior, pe alt picior,
Schimb-o cat mai crestineste,
Cu un plic mic ce fosneste;
Tot ce strecori cu decenta,
Face minuni la urgenta.
Nu-ti trebuie prea mult tact,
Si-ai scapat si de infarct,
Ai scapat de tot ori ba,
Asta e tot treaba ta!

Asa cum spune poetul
Punga  „s-a luat” cu petul.
Azi danseazi-n veselie,
In paduri si pe campie,
Si pe rauri curgatoare,
Ca doar e la nunta mare!
Si-uite-asa umbland hai hui,
Punga a facut si pui;
Pungi marunte si legate,
Ce asteapta congelate,
Ca sa faca taraboi,
Intr-o punga de gunoi!
De nu ar mai fi sa fie,
Tara va parea pustie.
Peturi si pungi de menaj,
In curand pleaci-n voiaj:

Cum vandura de tot soiul,
Bunuri, fabrici, cate-un pic,
Daca ne iau si gunoiul,
Vom ramane cu nimic!