Victorița Duțu, Expoziție de pictură la “Hanul Negustorilor” – Bucuresti, 23 martie-15 aprilie 2014

Vic DutuVictorița Duțu

Expoziție de pictură la “Hanul Negustorilor”

Bucuresti, 23 martie-15 aprilie 2014

Continue reading “Victorița Duțu, Expoziție de pictură la “Hanul Negustorilor” – Bucuresti, 23 martie-15 aprilie 2014″

Victoria Duțu -expozitie Viena- Ambasada Română-în onoarea Zilei Europei 2013!

DEPASIND „CURENTELE”, ÎNTRU…ALCHIMIA ECHILIBRULUI DEMIURGIC: „SEMNELE TIMPULUI”, DE ELISABETA IOSIF


             Elisabeta Iosif, “Semnele timpului”, Editura Rawex Coms, 2011

.

Recenzie de Prof.dr.Adrian Botez

.

Avem în fata un volum de o mare frumusete estetica, al scriitoarei Elisabeta Iosif – atât prin continutul poetic, cât si prin grafica, extrem de expresiva si inspirata, asigurata de tânara plasticiana/graficiana (si filolog de exceptie!), Laura Lucia Mihalca (ctitor al revistei de avangarda… înteleapta, „ArtOut”).

…De foarte curând mondial-premiat („Art&Life, Japonia 2012”), volumul Elisabetei Iosif (printre alte merite culturale, cu totul deosebite, toate: Presedinte al Ligii Scriitorilor din România – filiala Bucuresti, si redactor-sef al, la fel, premiatei în Japonia, revista „Cetatea lui Bucur”!), „Semnele timpului”, este un model pentru echilibrul cosmic al neo-clasicismului, altoit pe trunchiul mental al neo-modernismului, cu usoare tente de trans-modernism…dar, de fapt, „mestecând”, epuizând si… „fentând”, „cu strategie”, toate curentele din proximitatea  de Duh a scriitoarei!

Daca în „Manifestul Cercului literar de la Sibiu”, din 1943, Negoitescu & Comp. încercau un armistitiu cu E. Lovinescu (marele perdant, prin teoriile sale „sincronizatoare”, în fata arheilor „Gândirii”!) si cu secolul al XVIII-lea – Elisabeta Iosif, chiar daca, prin motto-urile, presarate printre poemele sale, se adreseaza, evocator, invocator si…provocator, lui Goethe, nu-l fetisizeaza pe Goethe! Ci se raporteaza si la…Leonardo da Vinci! –  dar, mai cu seama, la Eminescu, Blaga…Novalis. Adica, la Arheii Poetici Românesti si la Eonul Romantismului Vizionar German.

De ce nu se multumeste Elisabeta Iosif, cu gândirea Secolului Luminilor? Pentru ca Elisabeta Iosif este un poet de foarte profunda spiritualitate si de avântat vizionarism. E drept, la Elisabeta Iosif, sentimentul religios nu este atât de pregnant/vizibil, pentru ne-initiati, precum s-ar pretinde în cadrul trans-modernismului. Dar toata poezia volumului ei zvâcneste de vointa, bine temperata, de a strapunge invizibilul, spre vizibil – …indicibilul, spre expresia cât mai relaxata si limpede-apollinica. Chiar daca (sau, poate: TOCMAI pentru ca…Balanta Cosmica-Thule trebuie realizata, întru demiurgie) iubirea Poetului este „în echilibru” (cf. Poetul si umbra), el, Poetul, exista ca „vapaie rasarita”, „o zi din univers/cu patimi zamislita!” Poetul ARDE, Poetul PATIMESTE PENTRU/ÎNTRU LUMINA!!!

Lumina cere discretia Umbrei, spre a se reface si…reproduce!

“Fartatul” si “Nefartatul” tracici, care colaboreaza, cosmic, la demiurgie…: Dumnezeu si “Adversarul” – co-demiurgi!

Elisabeta Iosif face un veritabil slalom,  printre curentele literare, europene si românesti, ale ultimelor doua veacuri. Face, de asemenea, o croaziera vizionara printre “stelele-versuri”, deci, precum romanticii, tenteaza DEMIURGIA DINAMICA, opusa complet otiozitatii-pasivitatii demiurgice (“demiurgul bolnav”, “demiurgul cel lenes”, “demiurgul cel rau”, “Dumnezeu e mort!”), despre care vorbesc blazatele filosofii modern/moderniste, ai ultimilor “seculi”, dintru Kali Yuga (“Paseste singur printre versurile – pulbere de stele,/Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/De la rascruci din piatra” – cf. Era poetului).

   Elisabeta Iosif, cu seninatate, îl invita, pe cititor, sa treaca, din orbitoarea lumina a clasicismului apollinic, în “umbra” misterelor eleusine/pitagoreice si ale Kabalei. Neparasind Arheii Neamului – “stramosii”, “limbajul stramosilor” (cf. Era poetului). „La Sarmizegetusa am pus urechea Timpului sa asculte/În Sanctuarele magice. SI I-AM SIMTIT PE STRAMOSI…(cf. Oglinda timpului).

Mai mult: Poetul, în conceptia Elisabetei Iosif, se defineste prin calitatile Magului eminescian, cel care calatoreste “în stele”, având drept vehicul “Somnul-VISARE”: “Si-a legat visul de cifra opt, la adapost de stânca/Prin limbajul stramosilor. În salasul lunii/Poezia i-a ramas speranta, calatorind, înca./Are cheia secretelor – formula filozofala a cununii”.

Alchimia eminesciana a Labirintului Initiatic-POEZIE, din Epigonii (“Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita/Unor lucruri nexistente; CARTE TRISTA ?I-NCÂLCITA,/Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra…”) – este preluata, elegant si discret, de poeta neo-modernisto-neo-clasicisto…neo… Pentru ca, nu-i asa, Poetul “are  cheia secretelor – FORMULA FILOZOFALA A CUNUNII”. Luna/LEBADA (“Lebada aurita de Duhul Lunii sta deasupra Cetatii” – cf. Duhurile Cetatii) si cu Soarele-CUNUNA – mioritica nunta…alchimica!
“Formula Filozofala” corespunde, în registru alchimic – “Pietrei Filozofale”…!

Si, deci, Poetul-Alchimist si Poetul-Mag intra în conjunctie (fara sa contrazica, nicio clipa, obârsia neo-modernista si neo-clasicista! – dar privind, initiatic si autosacrificial…”peste umar”, precum Orfeu!), sub semnul misticii Cifrei OPT – si rezulta, fara încetare, tot…Elisabeta Iosif!!!:
“OPT ESTE NUMARUL ECHILIBRULUI COSMIC. Este numarul directiilor cardinale si al  directiilor intermediare.(…) OMUL, IMAGINE A MACROCOSMOSULUI, ESTE DIRIJAT DE NUMARUL OPT NU NUMAI ÎN MECANISMUL GENERARII SI ÎN STRUCTURA CORPULUI SAU, DAR SI ÎN CREAREA SI ÎN RÂNDUIREA TUTUROR LUCRURILOR DE CARE DEPINDE EXISTENTA SA. Astfel, semintele plantelor pe care le cultiva, aduse pe pamânt, în claviculele stramosilor, sunt în numar de opt, iar CELE OPT GRAUNTE PRIMORDIALE SUNT PLANTATE ÎN CELE OPT CÂMPURI CARDINALE ALE SATULUI”- cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Dar, de ce n-am încerca “rezistenta” versului iosifian, întru…spiritul religios (deci, “peste gard” de trans-modernism…!)? Are, oare, eleganta alchimista bucuresteana (situata, parelnic, drept în centrul veacului al XVIII-lea, cel care neaga irationalul!), si …“artera” crestina? De ce nu? Orfeu este, în definitiv, alaturi de Zalmoxis, Apollon & Artemis etc. – expresia unei hierofanii cristice!

Iata, venind, parca, din semantica eminesciano-sadoveniana, Simbolul Sacru al Margaritarului, ca Imagine Arheica a Martiriului/Auto-Sacrificialului Cristic: “– Eu?! SUNT SCOICA DE FILDES CU GRAUNTELE PERLAT,/CUPRINS ÎNTR-O LACRIMA PRELINSA!” (cf. Cine esti tu?). Atâta doar ca “fildesul” pune surdina energica “suspinului” cristic…Lasa doar LACRIMA (“prelinsa”! – iar nu redublata…) “ a devenire” … actant al unei Dramei Golgotice subtextuale/metatextuale!

Timpul (ca si Fiinta) este, si el, circumscris unei alchimii cristico-initiatice (sub semnul mistic al Credintei-Peste/ICHTHEOS (Iisus Christos Dumnezeu/Theos!), care cosmicizeaza, întru demiurgie, grauntele/nucleul ontic si spiritual, precum …“Arca Noetica”!): “Poetul e artistul ce poarta-un cos cu pâine/E pestisor –oracol, Arca noastra de mâine…”(cf. Timpul regasirii Poetului).

La rândul lui, nucleul/graunte ontic trimite, în mod obligatoriu, la Oul/Mugure Brâncusian (Brâncusi echilibreaza, în Piatra, ceea ce patimeste Eminescu, în Stih!) – deci, din nou si mereu, la Initiere Cosmica (de dincolo de orice curente, în Gradina Arheilor!) – dar, foarte rebela, Elisabeta Iosif vrea sa compenseze/echilibreze (din nou, neîncetat!) hieratismul rece, prin “patima/patimirea rugului”: “În suflet am livada înflorita/Si-ascult durerea sa, prin mii de muguri/Ca o povara sta, „Maiastra” adormita/Si cânta piatra. Noi construim pe ruguri” (cf. Potecile lui Brâncusi).

…” EU SUNT POETUL, culegator al stelelor,/Când loveste-n Luna, SIRUL LUNG AL COCORILOR,/În prag de Toamna(…)SA NU-MI UITATI COCORII, sa-mi fie rosii merii!” (cf. Glasul Deltei – „marul rosu”, simbol al hierogamiei si al împlinirii androginitatii sacre!). Fireste, “Delta biblicelor sânte”, evocata de Eminescu, în ars poetica Epigonii. Cu adevarat, Elisabeta Iosif se situeaza sub semnul celest al COCORULUI: “longevitate, LOIALITATE, PACE, ECHILIBRU” –  pentru ca reuseste, precum Alchimistul, sa “împace contrariile” (“coincidentia oppositorum”); în plus, sa nu uitam ca, în simbolistica lumii (în special, al celei asiatice si al celei grecesti, care au marcat filosofiile Terrei!), COCORUL “este pasarea lui Apollo, zeul soarelui, care, de obicei, ia forma unui cocor, atunci când viziteaza tarâmul lumesc. (…) COCORUL ESTE ASOCIAT CU POETII, CE ÎL AU PE APOLLO CA PATRON” – cf. Dictionar de simboluri, al cuplului Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt.

…Poeta a echilibrelor (cosmice si intime), Elisabeta Iosif scapa, cu eleganta, subtilitate si… abilitate (poate nepremeditata, dar teribil de evidenta!), de toate etichetele si constrângerile denominative: ea este (si ramâne!), pur si simplu, COCORUL-POETUL! De aleasa si regala Stirpe ALCHIMICA!

DIMINEATA POETILOR

Elisabeta IOSIF

.

Dimineata poetilor” – întâlnirea din ajunul Martisorului

   .

În farâmiturile ramase dintr-un foarte îndepartat banchet al zeilor,

sarbatoarea este în acelasi timp punte, bucla si vârtej”

                                    Constantin Noica

    .

O sarbatoare a însemnat si aceasta reuniune a scriitorilor Filialei Bucuresti a Ligii Scriitorilor Români spre sfârsitul lunii februarie a acestui an, 2012, dupa o iarna viforoasa, nastrusnica, de numai trei saptamâni, într-o zi cu mult soare si de renastere a primaverii.

Snurul rosu-alb, considerat si o „funie a anului”, împletind cele doua anotimpuri, iarna-vara, simbolizeaza si traditiile Dochiei, belsugul si frumusetea, oferirea lui fiind un dar pentru sanatate

Te leg prin alb, mereu, cu inocenta mea,/

Dezleg prin rosu, de deochi, mereu o stea,/

Pe fruntea ta. În Martie îti strâng din jur,/

Dorinta si ardoarea mea.

Si-a zilelor din snur…”

(Elisabeta Iosif).

.

Primavara – ger si ghiocei/

zâmbet pe frunza verde/

abur în aer.

Muguri – geamat de muguri/

roua cu ochi luminosi/

berze pe ape”

(Viorel Gongu) .

 

Asadar, un dar si o sarbatoare a însemnat si recitalul poetilor bucuresteni prezenti la aceasta reuniune literara (Ana Maria Balas, Stefan Lucian Muresanu, Elis Râpeanu, Viorel Gongu, Elisabeta Iosif, Vasilica Ilie, Constantin Stroe), poeme onorate cu momente muzicale alcatuite de pianista-poeta, Maria Calleya.

 Aceasta „Dimineata a poetilor” este, de fapt, o continuitate a unui „Proiect cultural”, început în 2011 cu concursul Bibliotecii Municipale Sadoveanu din Bucuresti, a tinerilor si profesorilor Colegiului National de Muzica George Enescu, a studentilor Universitatii Hyperion si a revistei Art aut. În anul 2012 acest proiect – program se va dezvolta într-o manifestare culturala intitulata „Confluente”, dorindu-se o îmbinare a poeziei cu muzica si arta.

.

Elisabeta IOSIF

Presedinte LSR Bucuresti

26 februarie, 2011


 

DICTIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI

Din initiativa lui Boris Craciun si Daniela Craciun-Costin a aparut la Editura „Portile Orientului “, Iasi, 2011, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, din România, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentala, Israel si America.

Dictionarul se deschide cu „Galeria scriitorilor români din anul 2010”, prefata semnata de Boris Craciun în care arata scopul acestui dictionar „de a înregistra, într-o banca de date, autorii de carti literare care se exprima în limba româna (din România, Republica Moldova si din toate zonele de pe Mapamond unde traiesc slujitorii scrisului frumos), oferim iubitorilor de literatura si scriitorilor care activeaza în zilele noastre o prima varianta a unui cuprinzator dictionar al literaturii române de azi”.

 

Dictionarul, având 600 de pagini, cuprinde, pe lânga fisele de autor, fotografiile acestora, si imagini cu scriitorii prezenti la diferite actiuni cultural-literare, astfel întregind un evantai de informatii despre „starea” literaturii noastre în primul deceniu al secolului XXI.

 

Aceasta ampla lucrare este un tot unitar informativ de mari dimensiuni din care nu lipsesc marii scriitori, precum: Nicolae Manolescu, Herta Muller, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Paul Goma, Emil Hurezeanu, Eugen Simion, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Alex Stefanescu, Doina Uricariu, dar si clujenii: Irina Petras, Titina Nica Tene, Doina Cetea, Dumitru Cernea, Petre Poanta, Ionut Tene, C. Zarnescu, Persida Rugu, C.Marutoiu, Al. Florin Tene, Mircea Popa, Mircea Oprita, Ion Cristofor, Ion Vadan, Dora Pavel, Marcel Muresanu, etc.

 

În acest dictionar sunt cuprinsi 2000 de scriitori români ai prezentului, majoritatea membrii ai Uniunii Scriitorilor, dar si 78 de membrii ai Ligii Scriitorilor Români, din care peste 300 de scriitori din zona de responsabilitatre a Clujului.

 

De asemenea, volumul acesta cuprinde o serie de autori din diaspora româneasca occidentala, din Franta, Germania, Suedia, Olanda, Italia, Austria, Canada, Statele Unite, o parte din acestia sunt membrii ai Ligii Scriitorilor Români.

 

Din pacate lucrarea a omis cuprinderea a doi importanti scriitori din Australia: George Roca si Ion Miclau, iar din tara pe George Baciu, Ion Hiru, Elisabeta Iosif, si altii… Din Cluj lipsesc: Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca, Ioan Benche, Raveca Vlasin, etc. Poate în viitorul volum vor fi eliminate aceste lipsuri.

 

Este laudabila initiativa autorilor Dictionarului, acesta devenind un instrument de lucru pentru istoricii literari, dar si „lada de zestre“ cu care intram în Europa literara si „cartea de vizita” cu care ne „legitimam„ n fata mapamondului literar si cultural, în procesul fenomenului de globalizare.

Al Florin TENE

Presedintele Ligii Scriitorilor Români

14 mai 2011

 

SALUT… CETATEA LUI BUCUR!

La aparitia primului numar pe suport de hârtie al revistei „Cetatea lui Bucur”

În ultima perioada de timp câteva probleme de sanatate au pus stavila între mine si lumea scrierilor, dar aparitia primului numar al revistei „Cetatea lui Bucur” tiparit pe suport de hârtie m-a facut sa simt ca dintre rânduri ma privesc interogativ ochii celor care au pus ceva din fiinta lor pentru cititori, a celor care au lucrat la aceasta revista si în mod special, ochii celei care a gândit-o si s-a trudit sa-i dea fiinta, distinsa doamna Elisabeta Iosif. Revista aceasta care unifica românii din toate colturile lumii, m-a facut sa înalt capul si sa ma alatur lor. Prin oricâte încercari ale vietii as trece, cât îmi va sta în putinta, voi fi alaturi de cei care si-au propus ca obiectiv major promovarea culturii si a spiritualitatii românesti asa cum pe deplin o doveseste si aceasta revista, conceputa initial on-line de remarcabilul om de mare cultura Prof. Artur Silvestri.

Primul gând a fost acela de a transmite calde felicitari doamnei Elisabeta Iosif si celor care i-au dat o mâna de ajutor pentru felul cum a fost conceputa aceasta publicatie pe pagini de hârtie si pentru cei care au asternut acele gânduri si trairi decantate în pagini de revista.

Lectura acestei reviste, ca si cea on-line, trezeste curiozitatea care se amesteca cu respectul si admiratia. E o revista care nu lasa sa se stinga luminile si caldura din sufletele cititorilor, de care suntem însetati cu totii. Scrierile selectionate cu grija fac cititorii sa se recunoasca în marea diversitate umana.

Si daca aceasa revista are în numele ei cuvântul BUCUR, atunci BUCURIE si IMPLINIRI prin bogatia de idei si frumuseti sa-i dea Creatorul – Cel al împlinirii tuturor bogatiilor si frumusetilor de pe pamânt – acestor împliniri de azi si ale celor care vor mai veni!

16 pagini cu articole de valoare scrise de autori cu nume si… prestanta, format A4, grafica exceptionala, hârtie de calitate si… multa tragere de inima si profesionalism. Doresc noii reviste sa dainuie peste veacuri, sa trasmita generatiilor ce vor urma mesajul nostru literar, scrierile noastre si dragostea noastra pentru limba româna. La multi ani „Cetatea lui Bucur”!

Elena BUICA
Toronto, Canada
Aprilie 2011

„ASTA SUNT EU”: CEL „CU INIMA ÎN PALMA”

by Angela Monica Jucan

De câte ori scriu sau vorbesc, scriu si vorbesc cuiva anume, calitatea cuvântului meu este corespunzatoare calitatii celui care ma citeste sau ma asculta (Al. Florin Tene)

A aparut deja, în contul anului 2010, la Editura Contrafort din Craiova, CU INIMA ÎN PALMA. DIALOGURI PRIVILEGIATE – un volum de interviuri cu Al. Florin Tene realizate de Monica Muresan, Costel Iftinchi, Menut Maximinian, Ionut Caragea, Maria-Diana Popescu, Elisabeta Iosif.

Pe coperta, o imagine a idealului exprimat (greu de zis) material – substanta sugestiva si de o forma superba, sculptura Vol de nuit a lui Marian Sava. Cartea – nu întâmplator închisa într-o asemenea coperta – a avut, în ce ma priveste, puterea de a întinde pânze pentru o navigare de-o clipa înspre finele mileniului de un deceniu încheiat, când, într-o redactie, dorind sa facem cunostinta, cineva de-al casei a luat un ziar, mi-a aratat o semnatura si a spus: „Asta sunt eu”. Numele si omul erau Al. Florin Tene.

Citind, acum, dialogurile strânse în prea putinele pagini ale cartii Cu inima în palma, concluzia se contureaza în vechea prezentare. „Asta” este cel care semneaza Al. Florin Tene – omul care a raspuns „cu inima în palma” la toate întrebarile; scriitorul care îsi afirma plastic punctul de vedere, observatiile, explicatiile, marturisirile, chiar destainuirile din viata personala, omul care contribuie la reusita dialogului (cu dezvoltari si completari ale temei propuse, când e cazul) scapând de banalitate ori de saturatie unele întrebari; promotorul cultural care nu e loc unde sa nu vorbeasca si despre altii.

În relatia de dialog cu Monica Muresan, care a dorit sa creeze câteva focare de interes, Al. Florin Tene face transari ale chestiunilor, emite obiectii si trece sub tacere cele câteva perle din întrebarile partenerei de discutie. Raspunsurile catre Costel Iftinchi sunt frumoase, relaxate, chestionarul acesta fiind cel mai economic conceput, echilibrat, elegant si cu rost.

Costel Iftinchi conecteaza interlocutorul (daca, în afara comunicarii vorbite, se pot folosi termenii „locutor” si „interlocutor”) la problema, apoi îl lasa „singur”, asa încât e asigurata si favorizata anatomia replicii. Menut Maximinian este mai posesiv, pare ca nu suporta opinii diferite si, o data cu întrebarea, traseaza orientari raspunsurilor (pune întrebari de influentare, „reinekeniene”) si este interesat (cam o patrime) de cuantificari. Al. Florin Tene nici nu-l lasa sa piarda.

„Din toate timpurile, scriitorul a fost în… criza”. Ionut Caragea încearca sa nu-si divulge preferintele, totusi exista un punct vulnerabil: „Putem sa ne nastem pe Internet?”, la care „poetul nascut pe google” primeste un raspuns obiectiv: „Nu! Cu NU mare”. Sigur ca da. Nu mai departe, Ionut Caragea – scriitor veritabil si activ (nu virtual), cu scris reliefat, caruia „cu fiecare cuvânt [i] se scurge o picatura din viata”, doar ca gândul si fantezia nu se coaguleaza la contactul cu papirusul, ci, cum ar zice Steinhardt, „undeva, printre infinituri si abstractiuni si idei pure” si unde nu se pierde, ci unde e receptionat.

Interviul Mariei-Diana Popescu, si ea poeta (poeta si în versuri, si în proza) este senzational, surprinzator, chiar putin ofensiv, dar întrebarile sunt prevenitor redactate si au un nu stiu ce aristocratic. Maria-Diana Popescu initiaza tratative. Este o arta a expresiei si una a diplomatiei în interviul ei, din care îsi asuma partea de problematizare, lui Al. Florin Tene revenindu-i rezolvarile.

Elisabeta Iosif prefera cozeria, întrebarile sunt compuse în doi timpi (unul preparator si, totodata, proba de eruditie, altul propriu-zis interogativ) si impune un schimb de pareri (nefacând un secret din ale ei). Dialogul cu Elisabeta Iosif are o mai pronuntata urma de oralitate, desi, probabil, ca si celelalte, interviul se va fi… nascut pe internet (!), a fost publicat în format electronic si abia apoi a fost fixat si, traditional, pe hârtie – presa si carte.

Desi nu agreez cifrele (considerabila, e drept, cantitatea nu are, totusi, capacitatea de a asigura perenitatea operei), as vrea sa semnalez o informatie depasita, în prezent. Al. Florin Tene nu mai are publicate 26 de carti, ci, cu aceasta, s-au facut 28. Alaturi de ele sunt si realizarile „altcumva”: Liga Scriitorilor, cenaclurile, revistele întemeiate demult sau mai de curând, multe alte activitati culturale doar în parte pomenite în interviuri.

Si înca o obiectie. Ceea ce face, pe lânga scris, scriitorul Al. Florin Tene neaga ideea exprimata de nimeni altul decât Domnia Sa, în încheiere, cum ca, „în contradictie cu largirea orizontului de cunoastere si de transmitere a informatiilor prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a restrâns doar la cel de gânditor”. Al. Florin Tene este si cel putin un mentor. Daca este si profet, vor afla-o cei care vor urma dupa noi.

"DIALOGUL CU ASCULTATORUL E PROVOCATOR"

Interviu cu Elisabeta Iosif, redactor sef, revista de literatura, carte, arta „Cetatea lui Bucur”, Presedinte Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti


ElisabetaIosifElisabeta Iosif este realizatoarea primului radio-reportaj romanesc si a celor dintai interviuri ale Radiodifuziunii Romane in direct, in dialog, pe parcursul unei expeditii stiintifice aflata in Antarctica. Autoare a volumelor „Zeita fara chip”, „Case cu ferestre luminate”, „Globul de cristal”, avand o experienta de peste 15 ani in radiodifuziune, Elisabeta Iosif primeste in 1991, PREMIUL SPECIAL-UNCER (Uniunea Nationala a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice). Acestei distinctii i se adauga in 1995, diploma de ”SENIOR AL PROFESIEI” pentru activitatea publicistica  in domeniul reportajului de turism cultural, iar in 2004, PREMIUL DE EXCELENTA pentru intreaga activitate scriitoriceasca. Elisabeta Iosif este Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor si Ziaristilor de Turism si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania  si a Uniunii Internationale a Ziaristilor.
„Singura bucurie erau cartile”
Spuneti-ne, pentru inceput, cateva date despre dumneavoastra: unde si cand v-ati nascut.
Cred ca, de cand ne nastem visam, ca in basme, ca traim intr-un castel in luminisul unei paduri. De fapt, totul e altfel in lumina sacra a copilariei, simbol al protectiei. Pentru mine adapostul acestei puteri misterioase, imperceptibile de siguranta a fost orasul in care m-am nascut, Bucuresti, intr-o dimineata a anului 1939, luminata de soarele ce aprindea stele in zapada proaspata a lui februarie, intr-o zi de 20.
In copilaria in care s-au rostogolit anii razboiului si ai secetei (ce a urmat), am invatat sa pretuiesc painea, pentru ca atat eu cat si sora mea, consideram o sarbatoare ziua, cand se impartea o franzela. Singura bucurie erau cartile imprumutate de la biblioteca de cartier, ce se afla in coltul strazii. Aveam cea mai incarcata fisa de cititor. Cred ca atunci mi-am jurat, ca imi voi cumpara carti , cand voi avea banii mei. Astazi, biblioteca pe care o am, este singura bogatie a mea. Dorinta cea mai mare a copilariei era sa avem si noi, ca multi alti copii, rude la tara, sa ne petrecem acolo vacantele, in natura. Desi adoram Bucurestiul si eram constiente ca era cel mai frumos si mai mare oras al Romaniei.

Bunicii de unde erau?
Bunicii dinspre tata (care s-a nascut in Bucovina – un loc de vis), emigrasera la 19 ani in Canada, fara a lua cu ei copilul ce nu avea nici un an, lasandu-l bunicii. Iar parintii dinspre mama, se mutasera in Bucuresti, dupa ce comuna Piua Petri, din Lunca Dunarii a fost inundata, desfiintata de pe harta. Asa ca nu aveam bunici la tara.

„Mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului”

De aici nevoia de mai tarziu, de „fuga” in mijlocul naturii. E o coincidenta faptul ca ati realizat la Radiodifuziunea Romana o emisiune de turism cultural si in presa scrisa de specialitate multe reportaje de calatorie in tara?
Dupa absolvirea Facultatii de Filologie am fost angajata la o revista a „Revistelor Agricole”. Intr-un fel tot cu „evadare”, cum spuneti, ( destul de rar) la sat. Au trecut cativa ani pana m-am transferat la Postul National de Radio, unde facusem practica ziaristica din timpul facultatii, fiindca, din anul al 3-lea fusesem admisa (scriam poezie) la cursul de „Specializare in Ziaristica”. Asadar, acum ma intorceam oarecum in Radio, pentru care facusem pasiune. Mi-amintesc zilele de practica la Actualitati, unde faceam de exemplu, pentru „Jurnalul de seara” mini reportaj de week-end, maxim 2 minute. Si ma intorceam tot la Actualitati, dar la „Agrar”, unde am realizat timp de un an „Viata satului”, o emisiune cu durata de o ora. Atunci mi-am umplut sufletul cu intelepciunea batranilor si cu traditiile locului.

Si cand ati inceput sa faceti emisiuni de turism ?
Am avut privilegiul sa fiu solicitata, in urma unui concurs, sa fac parte din prima echipa , care a realizat emisiuni inca de la infiintarea Programului 3 ( noul program pentru tineret, 1973). La inceput am realizat „Femina club”, aflata in proiectul de „cluburi radiofonice”, atat de gustate de tinerii carora ne adresam. Apoi a aparut la orizont „Meridian club”, o emisiune de turism si calatorie pe glob. Dar cum noi nu ne deplasam inafara tarii (rar si pe cont propriu) reportajele externe erau realizate de scriitorii care mergeau la congrese , burse si conferinte diverse, de ziaristi, dar si de diplomatii cu reale inclinatii spre scris, aflati in diferite zone ale globului. Plecam cate o saptamana in tara, facand proiecte pe cate o idee, care era respectata si de colaboratori. Pana intr-o zi , cand ni s-a spus „sa ramanem pe meridiane romanesti, ca indemnam lumea la plecare din tara”. Si am facut un nou proiect „Drumuri de inima si tara”.

„Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca”

Apoi ati luat o serie de diplome. V-au fost recunoscute meritele de diferite institutii de cultura, nu?
Si pana atunci. A fost apreciata emisiunea, in ambele variante. Ne interesa ce spuneau aceia, care ramaneau pe lungimea noastra de unda. Atrasesem atentia miilor de ascultatori , nu numai tineri, cu „Meridian club”, primind scrisori, in care ne multumeau. Aflau astfel, noutati despre diverse zone de cultura ale lumii, noi descoperiri arheologice, „intram” in muzee, case memoriale cu ei, prezentam parcurile si rezervatiile Terrei. Citeam enorm, ma documentam in ore de biblioteca. O parte erau cartile personale. Daca vrei sa faci reportaj, eseu, interviu, publicistica de calitate, citesti mult, te documentezi.

Si in ce context v-a cerut Muzeul National de Arta emisiuni?
Facusem, de exemplu, o editie „Potecile care duc la Brancusi”. Pe aceasta idee am solicitat de la colaboratorii externi materiale despre opera lui Brancusi aflata si in muzeele lumii. Emisiunea incepea la Hobita si se termina la Paris si New York. Au mai fost si alte emisiuni, de pilda, scenariul ce l-am scris, mergand pe urmele „Romaniei Pitoresti” a lui Vlahuta.

„Simbolul calatoriei este extrem de bogat”

– Prin ce se deosebeste reportajul de turism cultural radiofonic de cel pentru presa scrisa?
Nu i-as mai spune reportaj de „turism”. Notiunea de „turism” s-a golit de continut. La noi exista numai turism de week-end. De fapt, noi trebuie sa vorbim de calatorie, ca o forma de turism a secolului al XXI-lea. Fiindca simbolul calatoriei este extrem de bogat. Nu se rezuma numai la cautarea, la cunoasterea unui loc peisagistic unic sau la descoperirea unor centre spirituale. Calatorie mai inseamna si initierea in cultura unei zone de pe glob. Jean Chevalier si Grison Pierre, scriitori francezi, specialisti in istoria civilizatiilor, vorbesc despre drumetii care au dat nastere la aventuri nenumarate, de exemplu la „Calatoria spre soare apune”, care sunt de fapt drumuri ale cunoasterii (ce facem si noi, cand plecam in excursii, pelerinaje, nu?). Ei vorbesc si de opere literare ce oglindesc acest lucru: „Calatoria lui Gulliver” de Swift sau „Pantagruel” de Rabelais.

Prin ce se deosebeste, asadar, nu o opera literara, ci un reportaj radiofonic de prezentarea unui traseu turistic sau a unui muzeu, de cel din presa scrisa?
Intr-un fel nu trebuie sa se deosebeasca. Un reportaj e reportaj.

„Radioul este credibil de cand exista”

Imi imaginez, ca urmeaza un „dar”,..
Dar…pentru reportajul de radio trebuie sa se tina seama de cel putin doua caracteristici. Cand cineva scrie ceva ce se transmite in eter, acel material trebuie sa treaca dincolo de microfonul care transmite cuvantul scris. Mesajul reporterului sa fie facut „vizibil”, propozitia e concisa. Cateva idei in cuvinte putine, pe care si le imagineaza…Uneori se introduc si scurte interventii ale celor din jur. Materialul se „coloreaza” cu alte voci, se da o anume credibilitate cu rumoarea de la fata locului, etc.

Cu alte cuvinte „sa vezi” ceea ce se spune la radio si pentru ca e o vorba „asa s-a spus la radio”, adica e exact, e adevarat…
Radioul este credibil de cand exista, incepand cu ora exacta.

Si ce mai trebuie ?
E o adevarata scoala , se fac lectii si de dictie pentru aceasta. E o maiestrie a captarii ascultatorului, se intra chiar in dialog cu el, printr-o intrebare retorica, de exemplu. Dar foarte importanta e vocea care retine atentia. E o arta care se invata citind la microfon, refacand frazele. Vocea sa vina din interior. Fiindca, o voce plata, egala, nu ajunge la cel caruia i te adresezi. O voce calda atrage. Inflexiunile ei, interpretarea frazei pe ideea logica, intr-un mod clar, transmite mesajul, care, spre deosebire de presa scrisa , e spus in putine cuvinte. Se tine cont ca, „vorba zboara”, nu te mai poti intoarce la idee, ca pe pagina scrisa. Si mai e ceva. Vocea particularizeaza. O recunosti de la distanta. Asa dar, „dialogul’ cu ascultatorul e provocator, cand transmite ceva special, despre un centru cultural, un muzeu sau o destinatie de calatorie (veniti sa vedeti!). Iar un loc cu valente culturale te atrage mai mult, cand se porneste de la o legenda, de la o poveste sau de la un obicei specific zonei.

„Calatoria are loc in interiorul insusi al omului”

O adevarata lectie de Radio, utila tuturor ! Dar, dupa parerea dumneavoastra, turismul da posibilitatea dezvoltarii unei legaturi intre natiuni? Putem crea prin calatorie punti intre culturi ?
Intotdeauna, calatoriile au avut ca punct de plecare cunoasterea culturii civilizatiilor lumii. Drumul spre centrele spirituale, spre diferite zone ale Terrei e un mijloc de a descoperi si alte civilizatii. Experientele noi ne imbogatesc cunostintele. Numai printr-o deplasare la fata locului (informandu-te inainte) aflam cum traiesc alte popoare, ce cultura au, vizitandu-le muzele, rezervatiile naturale. ?tiind istoria acelui popor, descoperim uneori traditii sau obiceiuri apropiate noua. Pelerinajul la fata locului starneste dorinta de cunoastere concreta si spirituala, deschide o poarta spre intelegere. De fapt, in ultima instanta, calatoria are loc in interiorul insusi al omului.

”Inteleptii Cetatii”

Sa revenim la activitatea dumneavoastra de la Societatea Romana de Radio. Timp de aproape 7 ani ati realizat o emisiune cu personalitati din diverse domenii. ”Inteleptii Cetatii” a fost si o emisiune pentru Fonoteca de aur a Postului National de Radio. Ati dori sa ne impartasiti un eveniment special, o intalnire neasteptata, o surpriza placuta de la una din editiile acestei emisiuni?
Desi Seneca spunea ca, „nimeni nu ajunge la intelepciune din intamplare”, iar Ovidiu sustinea ca, „ intelepciunea vine o data cu anii” am constatat, totusi indiferent de varsta, o coordonata comuna a inteleptilor invitati in emisiune: respectul pentru adevar, despre care A.I. Herzen afirma ca : „reprezinta inceputul intelepciunii”. Fiecare intalnire cu „inteleptii cetatii” a fost un eveniment, o intalnire in care s-au spus multe adevaruri, in care vorbeau faptele. E minunat cand descoperi o personalitate in complexitatea ei. A fost fascinant sa cunosc atatia intelepti ai neamului de diferite profesiuni. De aceea imi este greu si ar fi nedrept sa vorbesc despre cineva si sa nu-i numesc si pe ceilalti. Am sa amintesc totusi, doua personalitati care nu mai sunt printre noi, dar care au lasat viitorimii lucrari si lucruri de necontestat. Am sa povestesc pe scurt. Am asteptat trei zile, intr-un Sibiu canicular, dialogul pe care doream sa-l realizez cu IPS dr. Antonie Plamadeala, fostul Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului. Era foarte bolnav, si m-a primit stand intr-un scaun cu rotile. Vocea sa insa, avea duritate de cristal, era puternica, atunci cand dorea sa sublinieze ceva. Am fost ultima si singura persoana careia i-a dat un interviu inainte cu cateva luni de a trece in nefiinta. De aceea consider dialogul, intr-un fel, un testament lasat noua si poate, Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ma impresionase lucrarea sa „Academia Sambata”, pe frontispiciul careia scrie „de spiritualitate, cultura, arta si stiinta”, pe care o vazusem cu diferite ocazii, in timp ce se ridica sau se finisa. Am sa redau cateva idei din dialogul purtat:
„Rolul Academiei de la Sambata de Sus”, mi-a spus, „este cel de culturalizare a neamului romanesc. Este facuta absolut independent fata de alte academii din lume. Am gandit-o sa fie pentru poporul roman, in primul rand un mijloc de repunere in prim plan a valorilor crestine. Dar am gandit-o ca un loc de organizare de conferinte si ceva mai mult: sa fac un spatiu de vacanta pentru preotesele si preotii de la noi. La inceput nu i-am dat importanta pe care o va lua si a dobandit-o intr-un an de zile, ca o casa, care sa fie locuita de cei care vor sa participe la congrese, fiind acum mult mai mare si mai importanta. Pe mine ma intereseaza un singur lucru si anume, ca poporul roman sa beneficieze de aceasta Academie. Am ridicat-o langa ctitoria ortodoxa a lui Brancoveanu din mijlocul Transilvaniei, la poalele Muntilor Fagaras, cu un peisaj mirific, pentru a oferi un loc placut”… Am profitat si l-am intrebat de prestigiosul muzeu ce are si o biblioteca cu incunabule, cu sute de volume incepand din secolul al XV-lea: „acolo am si scrisorile de mare valoare, ale lui Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu…Vreau sa le expun si pe multe altele importante, pentru educarea tineretului, mai ales pentru tinerii care vor sa ia model. Pentru ca intotdeauna modelul il face pe cel ce vede sa doreasca sa realizeze si el ceva”. Tot despre modele mi-a vorbit si Artur Silvestri, care a plecat dintre noi acum un an de zile, la sfarsit de noiembrie. El gandise pentru mintile luminate ale romanilor de pretutindeni adevarate „foruri” pentru „ideile- forta”, adunate ca pe un patrimoniu al tarii in imperiul sau mediatic, unde le-a dat incredere scriitorilor si publicistilor romani, mai putin cunoscuti, in valoarea lor creatoare. Pe Oamenii Mari, cei care au ramas modelele neamului ii numea „Inteleptii secreti ai natiei”: „Scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate ”pe ulita”, in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam….Si am incredintare ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa…intr-un orizont al tainei, unde tot ceea ce este vizibil poate sa ascunda si o alta realitate, cu sensurile ei indistincte si care vor sa comunice cu noi…Nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste”.

Cenaclul „Cetatea lui Bucur”

Minunata este gandirea inteleptilor neamului. Printre ei se afla si aceia, care au participat la scrierile adunate in cartile colective, gandite pe cate o idee de Artur Silvestri. Stiu ca ei sunt prezenti in continuare, scriind la revistele create de Artur Silvestri in Asociatia Romana pentru Patrimoniu, acum sustinute si ingrijite de sotia sa, Mariana Braescu Silvestri. Printre aceste reviste se afla si „Cetatea lui Bucur” a carei redactor sef sunteti, adunandu-i pe scriitorii despre care vorbeati si in jurul revistei si al cenaclului cu acelasi nume. Ce ar trebui sa stie o persoana care doreste sa participe la Cenaclul „Cetatea lui Bucur”?
Cenaclul e o sansa pentru toata lumea. Totul e sa vada, cum spunea Constantin Noica, minunile din jurul lor si sa le descrie: „minunile – miracolul naturii, al cuvantului, al omului, al iubirii. Ne trebuie foarte putin sa descoperim miracolul. Nu avem decat sa intindem mana, ca in rai, si sa le culegem roadele”. Cel care a cules roadele gandirii sale , cum spune Noica, intr-o carte este invitat sa-i lansam acea carte in cenaclul nostru. Fiindca , fiecare carte e plina de intelepciune, iar cum spunea Blaga, ”intr-o cultura, substanta ei se revela in subiecte”.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
As raspunde printr-o cugetare a lui Constantin Noica: ”Cuiva care ne cuprinde, sa-i cerem in fiecare inceput de ziua: <<Fiinta noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Fa astfel, incat faptele si iubirile noastre sa aiba sens si ca ziua noastra sa tina>>.”