Tag: Dumnezeu

DOI FRATI…ÎMPARATI!

On By nelursIn Art, CultureLeave a comment

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA”!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

“(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

“Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa… “

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>”.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOS–Cuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS… – dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/”Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

“am înlemnit
la vederea cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu clovnerii,
eu cu jonglerii” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

“De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât …Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!

 

 

Timpul meu cu Domnul

On By nelursIn BibleLeave a comment

La început a fost Cuvântul …


Meditatie din Evanghelia dupa Ioan (Ioan, 1.1)

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Începutul zilei este foarte important. Vreau sa petrec timp cu Domnul la începutul zilei.


[pullquote]

„La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.” (Ioan, 1.1-5)

[/pullquote]


Timpul meu cu Domnul este un mare schimb „valutar“.

Departe de lume, ascunsa de privirea altora, eu schimb…

– oboseala mea cu Taria Lui

– neputinta mea cu Puterea Lui

– întunericul meu cu Lumina Lui

– problemele mele cu Solutiile Lui

– poverile mele cu Eliberarea Lui

– frustrarile mele cu Pacea Lui

– nelinistea mea cu Calmul Lui

– sperantele mele cu Promisiunile Lui

– durerile mele cu Balsamul Lui vindecator

– întrebarile mele cu Raspunsurile Lui

– confuziile mele cu Cunostinta Lui

– îndoielile mele cu Siguranta Lui

– slabiciunea mea cu Atotputernicia Lui

– imposibilul meu cu Posibilul Lui

– viata mea trecatoare cu Vesnicia Lui.

Inima mea tînjeste dupa un loc, departat de lume, un loc unde totul este în

siguranta, un loc în care sa ma simt iubita si apreciata asa cum sunt. Mi-am

gasit acel loc la picioarele Domnului.

Stau în liniste si pace pâna îmi vorbeste, pâna Îl aud cu mintea si cu inima.
Îti doresc ca timpul tau cu Domnul sa fie bucuria ta cea mai mare.


 

UNELE RISCURI ALE ÎMBELSUGARII TALENTULUI

On By nelursIn CultureLeave a comment

 

 

„POEZII DE DRAGOSTE – ANTOLOGIE” – de IONUT CARAGEA

 

Recenzie: prof.dr. Adrian BOTEZ

 

 

…Scoasa de Editura FIDES, din Iasi, în 2010, antologia scriitorului româno-canadian, IONUT CARAGEA, intitulata, cu simplitate (nu stim si cu câta modestie…): Poezii de dragoste – 148 de pagini (cu o foarte incisiva cultural-problematizanta Prefata, de Corneliu Leu) – nu este, în niciun caz, ceea ce pretinde a fi, un oarecare inginer de la U.S.R. (care, deocamdata, are mari dificultati cu cititul pe orizontala…al Prefetei lui Corneliu Leu – asa ca, „mai va” pâna la verticala, de Coloana Infinita, a Poeziei!!! – …de aceea si apar, pe blogul inginerului userist, alegatii aberante, referitoare la secvente…”din alte filme” – vizionate de domnia sa, în realitate ori în…cosmarul imposturii!: „Ionut Caragea nu e un simplu grafoman, mai exact e grafoman, dar nu simplu (…). Poetul începe sa delireze despre <<mitra genunii>>, <<paingul orb>> si alte tîmpenii (…)” [1]etc. – … ce întelept era latinul: „Si tacuisses, philosophus mansises!” – …dar de unde „întelepciune”, la un individ care n-are de-a face cu literatura/arta, decât pentru ca e Directorul de imagine al U.S.R. si, implicit, tuterul/belferul dlui acad. prof. univ. dr. N. Manolescu, seful U.S.R.?![2]) – …însa, din pacate, antologia pe care o privim, în aceste momente, nu este nici ceea ce si-ar fi dorit, în mod sigur, autorul – si, fireste, nici tocmai ceea ce ar fi asteptat cititorul.

…Exista, în acest volum inegal valoric, splendori impresionante, dar si pulberi… – serafic-rafaelite imagini izbavitoare de Duh:

– cf. Album, p. 24: „ma sfinteam în iordanul pulpelor tale”, sau „naiva” (în sensul fermecator, post-impresionist, al lui Henri-Julien-Felix-Rousseau „Le Douanier”!), sfios-crestina Întrebare retorica, p.70: „oare o poezie/fara tine si fara mine/nu se va simti parasita/de dragoste?”, inteligente si dinamice crochiuri lirice: “vom face dragoste în rime/îmbratisate/încrucisate/pâna când toate noptile/vor fi albe” (cf. Nopti albe, p. 87),

–…sau lirice tablouri luxuriant-expansiv-orientale, pline de o religie pagâna si candida a iubirii : “locuiesc într-o camera/cu pardoseala mozaic de saruturi/înca-ti mai simt mirosul talpilor si dogoarea” (cf. Phantom limb, p. 90), ori adevarate kenoze (goliri de “ego”, de sinele terestru) heraldice ale iubirii: “Priveam infinitul de la umbra sânului tau,/pescarusii zburau prin manunchi de fuior,/pe umarul stâng îti plana un cocor, pe dreptul Soarele îsi tragea rasuflarea” (cf. Priveam, p. 92) – sau

-…alcatuiri de mitologii “ad hoc”, dar…vechi, gratioase, fermecatoare si frumoase precum lumea si…sirenele/ondinele/stimele: “deseori iubita mea cânta/la miez de noapte/vrajeste pescarii” (cf. În alta viata am fost un râu, p. 118) –

-alegorii si elegii erotice, ipostazieri hieratice, de o melancolie atât de înalta, încât te face sa te cufunzi în Sinea Cosmica: “iubito,/m-ai învins si ma declar iubit/zâmbesti filigran la coltul gurii de aur/îmi arunc ghearele ancora în spatele tau/vântul îti bate în pânze valuri te poarta/departe ia-ma cu tine arata-mi/cum se înseala o moarte” (cf. Aripi de pesti, p. 30) – sau, chiar,

-întregul poem de debut al volumului, poem impresionant, prin delicatetea sa romantic-suprarealista – Am rupt o foaie de hârtie, p. 23: „dintr-un caiet/dintr-un oarecare caiet/am rupt o foaie de hârtie/dupa ce am lasat-o plina de semne/am strâns-o în palme cu ura/si mi-am îndreptat privirea spre cos/si parca…/si parca ceva/ca un fosnet de frunze/ca strigatul unui copac trecut/prin nu stiu câte generatii de prese/si parca ceva îmi spunea/sa nu ma grabesc/si-atunci am desfacut încet-încet/acel cocolos de hârtie/si… înauntru/iubita mea statea/cu capu-ntre genunchi/si plângea”) – sau expresionista si covârsitoarea panoramare cosmico-lirica a iubirii, din poemul În inima orasului, p. 66: “Eu si femeia din lacrimi/Ne desfasuram viata/În fata marelui ecran celest/Undeva în arcuirea Lunii/Ne confesam gândurile clandestine”… –

…dar si alunecari spre banalul pretios – cum e cazul sintagmei “iubirea mea focoasa” (cf. Întinderi abisale, p. 68: “as vrea sa fie-un traznet iubirea mea focoasa/si tunetul sa urle sub talpa mea mizera”),

…reusite experimente, de tip sorescian – întru acordarea viziunii poetice, la modernitatea tehnologica a veacului XXI, dar neparasind, nicio clipa macar, tezaurul arhetipalitatii mitice a umanitatii:

“au fost odata ca niciodata/doi ioni împovarati de iubire/stationau fiecare pe orbita lumeasca/ei stiau unul de altul si încercau sa sfideze/teoria relativitatii se întâlneau în vise/îsi descarcau sufletele împarteau trupuri si stari/centrul de greutate era în inima lor” (cf. Ion si Ioana, p. 72) – sau: “sa învatam sa piratam iubirea/copyrightul unui sentiment extrem de costisitor/s-o tragem la indigo în loc sa mirosim liliac/sa îi poruncim sa ne faca pe plac/fara prea mult efort/cu maxim de confort” (cf. Sa învatam sa piratam iubirea, p. 96)…

…dar si regretabile ratari, spre frivolitate în jocul rimelor si insuficient control al semanticii (si insuficienta observatie a „istoriei” evolutiv-involutive a semanticii cuvintelor!):

a- “cu timpul aurul se schimba-n tinichea/si dragostea ti se va parea lichea” (cf. Inel de logodna, p. 61), sau: “Cu toate dorintele te voi cuprinde/Pâna la a doua runda” (cf. Îndragostit de cursa lunga, p. 64), sau: “eu sunt în jungla un leut – coama zburlita” (cf. Iubita de la capatul lumii, p. 76), sau: “iubi (n.n.: sic!),/acuma desavârsesc arta” (cf. Iubita mea, martiana, p. 80), sau diminutivari interzise, tacit, prin legea bunului-gust, de poezia ultimului veac: “Iubi-te-voi iubeata, iubire, iubareata/Draguta mea draguta” (cf. Iubi-te-voi, iubito, p. 84) etc. – sau ramâneri/întârzieri, lipsite de farmecul stampelor ori de aromele vechimii, în secolul al XIX-lea: “Sa te-alerg pe malul marii,/Sa-ti spun soapte dulci de-amor/si în clipa sarutarii/sa sfidam natura-n zbor…” cf. Te-am dorit, p. 103) – mici blasfemii si eclectisme religioase, destul de grosiere (ce pot fi, s-ar zice – “trecute cu vederea”, în zile precum cele ale veacului XXI…dar, în sine, foarte stânjenitoare, pentru viziunea româneasca a Dumnezeirii!): “este acum o fata marie/însamântata de dumnezeul ce se reîncarna în mine/a nu stiu câta oara” (cf. Tanti, tanti, p. 104) –

b-ori chiar alunecare spre „banlieu” si spre „ahturile” tiganesti-lautaresti (dar nu de secol al XIX-lea si nu „à la Miron Radu Paraschivescu”!), ale Demiurgului-Poet ; spre pilda, Ah, Ioano, p. 44: „ah, si ce pometi,/sinceri si glumeti (…) ah, si sânii tai,/plini de vânatai,/ah, si ce buric,/fara siretlic,/ah, si ce mai spate,/de-o sa am pacate,/ah, si ce mai brate/or sa ma înhate” etc.).

Toate aceste ratari sunt riscuri deja asumate „din nascare”, ale manifestarii dinamice a unui talent (prea) îmbelsugat, iar nu excrescente monstruoase, nefiresti – pentru Poezia oricarui Autentic Poet.

…Noi stim foarte exact, acum (dupa ce i-am citit, lui IONUT CARAGEA, câteva volume de excelenta Poezie!), la ce înaltimi suverane se ridica talentul lui IONUT CARAGEA – si, tocmai de aceea, ne cuprinde nostalgia, vazând cât de neglijenta i-a fost selectia poemelor. O „antologie”, cel putin asa ar fi de dorit, ar trebui sa adune-culeaga (…cu extrema raceala axiologico-chirurgicala, cu nemiloasa luciditate, folosind instrumente delicate precum firele pânzei de „paing”…) – bijuteriile cele mai orbitoare ale „coroanei”, ale antecedentelor carti… – carti, poate, scrise prea impulsiv/intempestiv, la temperaturi maladive…si, deci, purtând, agatate de metalul pretios – inevitabilele zguri. Dar, din pacate, multi scriitori, chiar dintre cei universal consacrati, îsi rateaza „auto-retrospectivele”, nu stau la distanta optima, fata de „tabloul” creatiei lor trecute, atunci când îsi executa selectia pentru „marea sinteza orfica”. Si, atunci, devin firesti scurgerile de aluviuni, peste chipul Giocondei…Ar fi de preferat, zicem noi (dupa experienta unor serii de „vizite” pe sub „simezele” retrospective ale poetilor lumii) ca niciodata, vreun Poet, sa nu fie încercat de luciferismul „auto-antologarii”: antologiile sa i le faca, totdeauna, fara exceptie, doar…posteritatea cititor-admirativa!

…Dar, ceea ce este indiscutabil, este îmbelsugarea Harului, la IONUT CARAGEA. De aceea, nici nu sunt atât de suparator-agresive, „ratarile de selectie”. Cine are un talent viguros si stufos, aproape furibund, precum IONUT CARAGEA, este firesc sa produca, pe lânga admiratia fata de sublimul coroanei avântate spre stele, si umbra: îti mai tragi sufletul, în conul de umbra al ne-izbutirii, pentru câta sufocare cu Frumos te-a obligat sa absorbi, prin bietele tale doua nari si doua pupile, strangulate-îngustate, ca la feline, de atâtea navale de lumina orbitoare.

…Totusi, pe viitor, trebuie facut ceva pentru a-l pune de acord pe (prea)plinul de Har-Poetul Princiar, IONUT CARAGEA – cu micii (sau mai marii) demoni ai deraierilor semantice (si chiar de „gust”!). Solutia am dat-o, deja, dupa opinia noastra: IONUT CARAGEA sa nu-si mai pritoceasca/alcatuiasca, în singuratatea auto-admirativa, propriile-i antologii… – ci sa lase posteritatea sa-i „cearna” si…”discearna”, întreaga Poezie. El, IONUT CARAGEA, sa se lase în voia fluviului Creatiei Orfice, adica, sa faca ceea ce TREBUIE sa faca orice poet, pentru ca este SINGURA LUI MISIUNE: SA-SI SCRIE „DICTEURILE DIVINE”, cu frenezie (neîntrerupta de zvârcoliri, ispitiri si curiozitati narcisiace!), sa consemneze TOTUL, el, Martirul Scrib Cosmic, aflat în ek-stasis! – …si sa-si faca aceasta datorie, fata de Dumnezeu si Univers, cu uluire de vesnic copil, întru vesnic regenerata prospetime a sfâsierii sacrificiului hristic.

NOTE

1– Cât de multa buna-credinta etaleaza inginerul userist, fata de IONUT CARAGEA, se poate vedea în modul cum amesteca valoarea (sau, sa zicem: nonvaloarea…daca asa crede ignorantul în ale literaturii, domn’ inginer!) cu… numele sau colectia unei edituri?! Îl citam pe dl inginer: “În ilustra editura si colectia ei Eidos (exista un brand în jocurile pe calculator numit asa) au aparut autori ca Florin Tupu, Virgil Poiana, Nicolai Ciobanu, Teofana Botosineanu“. Azi, draga domnule, daca dai bani “câti se cuvine”, poti fi publicat, si handicapat mintal sa fii, pâna si de…Editura Institutul European! – …si, invers: oricât talent sau, cine stie, chiar genialitate, ai avea, daca nu te-ai pus bine, din vreme, cu “hahamul”, ramâi sa te publice Editura din Cârligatii din Deal! Spre exemplu, Iulia Hasdeu, geniala fiica a lui B.P.Hasdeu, a fost publicata, înainte de 1989, la Editura Litera, vestita, pe atunci, ca fiind “ultimul refugiu” al celor neagreati…culturnico-politic (…si, de atunci, nu s-au schimbat prea multe si nici fundamental!).

 

2-Si superficialul „elefant” Alex Stefanescu are o tentativa de critica (jumatate de pagina),  în care confunda critica literara, cu referiri/atacuri (de o penibila vulgaritate!) la persoana: “Ionut Caragea etaleaza o masculinitate feroce” etc. Cam multa “atentie”, acordata, de “barosanii” din U.S.R., dlui IONUT CARAGEA – …pentru ca apoi, perfect logic, sa se afirme…”grafomania”-nimicnicia scriitorului româno-canadian…!!! Pai, domnilor boss-useristi, decideti-va, pentru Dumnezeu: daca e atât de neimportant, ca scriitor, de ce va preocupa si chiar va întreceti, care mai de care, sa-l spurcati pe IONUT CARAGEA, din toate puterile voastre?! Ceva nu rimeaza…si IONUT CARAGEA “cum a fost, asa ramâne” – adica un AUTENTIC si îngrijorator (pentru voi!) de talentat si cavaleresc-combativ (deci, periculos!) scriitor/ARTIST!

Relatia cu Pastorul cel Bun

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun”

Meditatia din  Evanghelia dupa Ioan: Ioan 10.14

[pullquote]

„Isus a zis: Eu sunt Pastorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine.“

[/pullquote]


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


Oile se bucura de o relatie speciala cu pastorul. Pentru noi acest lucru înseamna ca în loc de citirea altor stiri sau mesaje interesante, adevaruri obiective, credinciosul prefera cuvintele Domnului pe care doreste  sa le aplice la viata de fiecare zi.
Domnul cunoaste oile Lui, adica El stie toate preocuparile noastre. El stie  ce alte valori sunt în viata credinciosului. El cunoaste personalitatea fiecaruia si viitorul fiecaruia. El cunoaste numele meu si al tau.

Oile îl urmeaza pe Domnul. Nu numai ca oile aud vocea Pastorului, ci doresc sa fie cu El, de aceea Îl urmeaza. Ele stiu ca Pastorul le pazeste de cel rau si le hraneste. Cine aude vocea Pastorului, are discernamântul sa recunoasca vocile straine. Sa urmezi pe Domnul înseamna sa mergi prin credinta (nu doar prin vedere), prin  credinta în orice situatie te duce (sau îngaduie) Pastorul. Îti doresti sa fii cu Pastorul? Te bucuri sa-L urmezi?

Urmeaza-L cu bucurie pe Pastorul cel bun!

Domnul le da viata vesnica. Viata vesnica este o viata de calitate, unde totul capata un nou înteles. Cine are viata vesnica are un simtamânt de satisfactie si împlinire,  siguranta si securitate, ca nimic nu-l poate clatina. Viata vesnica este o experienta prezenta cu implicatii în eternitate.
În veac nu vor pieri. Ele vor fi pentru totdeauna cu Pastorul.

Nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Nici o alta persoana, nici o putere, nici chiar moartea, nu ne poate separa de Pastor.

Te bucuri tu de o relatie speciala cu Pastorul?

Ai tu valorile Lui?

Cât de aproape Îl urmezi?

Cât de bine te întelegi cu oile din alte pasuni?

Crezi ca protectia si purtarea de grija a Domnului sunt cu tine în fiecare clipa?

Fie ca vocea Pastorului  sa fie auzita de tine în fiecare clipa!

 

 

 

 

 

Lola

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

 

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnica.

Intr-o vreme, au avut o gospodarie bogata intr-una din plasele Timisoarei. La Jamu Mare.

Cresteau pe langa casa porci, si vaci. Laptele, ca si belsugul vietii, era atat de abundent, incat, saturand si gurile flamande ale celor care veneau la poarta, si cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasa amintire a bunicului, din acea vreme, era legata de un caine. O catelusa. Alba, cu pete negre. Lunga, si cu picioare puternice, si scurte  Se pripasise intr-o buna zi in ograda lor.

Bunicul, vazand-o, a strigat: Lola! Si catelusa si-a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului. Lola i-a ramas numele.

Intelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stapani sa-si faca aparitia in curte, ca Lola venea intr-un suflet, isi ridica capul, si il privea in ochi, pentru a-i ghici dorintele.

Fereasca Dumnezeu sa dea un strain sa intre in curtea lor! Lola l-ar fi sfasiat pe loc. Era neagra in cerul gurii de rea cu cei veniti cu intentii necurate. Porcii, chiar, si vitele, ii stiau de frica. Si nu odata avusesera de-a face cu coltii ei, cand se incaierau, sau dadeau sa strice cate ceva prin ograda.

 

Intr-o buna zi, bunicul a plecat spre banca, cu servieta lui de piele maronie, cu doua inchizatori cu cheie, doldora de bani. in mana, sa predea la casierie o mare suma de bani. Deschizand poarta, Lola i s-a incurcat printre picioare, si a iesit si ea. Bunicul s-a bucurat ca nu este singur. Lola! Vino Lola cu mine! Si catelusa l-a privit in ochi, si a latrat bucuroasa, urmandu-l, cu codita ridicata ca un steag..

 

Ajuns in banca, bunicul s-a asezat la rand, la Casierie. La Casa i s-a cerut un act de la Directia Financiara. Si bunicul a plecat intr-un suflet la Financiar, sa  obtina acel act, si sa se reintoarca apoi sa predea banii.

 

Dupa un ceas si ceva, bunicul se reintorcea in banca, cand  brusc, si-a dat cu palma peste frunte. Servieta cu bani! Am lasat-o jos, langa casa, inainte de a pleca  la Financiar. Bunicul a plecat in goana catre banca.

Un functionar al bancii, zarindu-l de departe, a inceput sa strige disperat:

–         Domnul inspector! Domnule inspector!

–         Ce este? Ce s-a intamplat?

–         Veniti, va rog frumos, repede, la casierie, caci catelusa dumneavoastra parca e turbata! Nu se poate apropia nimeni de casierie! Si sunt atatia clienti la rand! Am incercat sa o indepartam, dar nu am reusit!

Bunicul s-a grabit, si intr-adevar, langa ghiseul de casa, era Lola. Si la zece -12 metru de ea  distanta, o multime de oameni astepta, neputincioasa, ca Lola sa le permita sa se apropie de ghiseu. Langa Lola, servieta cu bani a bunicului. Neatinsa. Cine ar fi putut sa o atinga, cu cel mai  darz cerber langa ea?

 

Asa era Lola.  Credinta la datorie.

 

Au urmat bombardamentele. Suflul unei bombe a lovit casa bunicilor. O parte din acoperis a fost smuls. Un colt de zid a cazut. Bunicii s-au refugiat in graba, luand cu ei numai hainele de schimb, si niste bani. In zorul plecarii, au uitat de Lola

Dupa o vreme, s-au reintors sa mai ia o parte din mobila de pret ramasa in casa.

Intrand in curte, au zarit-o, culcata pe pivnita, pe Lola. Mai traia.

Lola! A strigat bunicul. Si cainele a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului, pentru a-i ghici dorintele. Dar trupul nu a mai avut putere sa si-l ridice.

Lola ramasese in curte, desi putea oricand sa plece prin ulucile gardului, sfaramate de suflul exploziei.. Ramasese sa-si astepte stapanii, si sa apere curtea, si casa. Fara mancare. Fara apa.

Zadarnic i-au dat bunicii apa si hrana. Lola nu mai avea putere sa manance. Zadarnic au chemat un veterinar.

Lola a murit intinsa deasupra pivnitei, privindu-si stapanii, pana ce ochiul dinspre cer nu a mai clipit.

Si i-am dat apa, domnule inspector! Au spus venicii. Si i-am dat mancare. Dar Lola nu manca decat din mana stapanilor.

 

La 91 de ani, a murit si bunicul. Departe de Jamu mare. In Craiova. Inaintea bunicii chiar, se poate ca prima fiinta care l-a intampinat sa fi fost un caine. Bunicul sa fi strigat: Lola! Si Lola sa-l fi privit fix in ochi, pentru a-i ghici cea mai mica dorinta.

 

31 mai 2011

 

 

Vocea Pastorului

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun”

 

Meditatia din  Evanghelia dupa Ioan, 10:1-21 si Psalmul 23


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Cum traiesti Psalmul 23, astazi?

Citeste ca  întrebare fiecare verset al Psalmului 23 (scris de imparatul David).
[pullquote]

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (…) Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu Îmi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.„ ( Ioan, 10. 7-16)

[/pullquote]

Domnul este Pastorul meu?

Nu voi duce lipsa de nimic?

El ma paste în pasuni verzi si ma duce la ape de odihna?

Îmi învioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte din pricina Numelui Sau?

Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine?

Toiagul si nuiaua Ta ma mângâie?

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei?

Îmi ungi capul cu untdelemn?

Si paharul meu este plin de da peste el?

Da, fericirea si îndurarea ma vor însoti în toate zilele vietii mele?

Si voi locui în Casa Domnului pâna la sfârsitul zilelor mele?

Doamne, multumesc ca ma înveti sa nu ma tem ca Tu esti cu mine. Este asa de usor sa ma tem. Ajuta-ma sa cred ce mi-ai spus prin Psalmul 23.

Cum te învioreaza Domnul astazi?

 


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE


de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

 

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

 

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

 

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

 

PROGRESIE ARITMETICA

 

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

 

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

 

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

 

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

 

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

 

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

 

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

 

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

 

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

 

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

 

UN VAGABOND

 

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

 

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

 

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

 

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

 

VREMURI FARA CEAS

 

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

 

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

 

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

 

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

 

NEPUTINTE MISTICE

 

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

 

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

 

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

 

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

 

IN ZORII ZILEI IN TEMPLU

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

[pullquote]

Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” – Ioan, 14.6

[/pullquote]

 

Doamne,

Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.

Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!

Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.

[pullquote]

Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi.” – Ioan, 8.31-32

[/pullquote]


Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.

 

Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!

 

 

 


MARTURIA LUI DISMAS

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

de Adrian Botez

 

 

 

 

MARTURIA LUI DISMAS

 

sa ne linistim – sa adastam pe malul

întelept al cuvintelor – pentru ca viata – în

spume – sa aiba vreme a ne ajunge din urma

 

sa nu ne ferim de

cuvinte – sa nu ne ferim de

lumina – precum furii înraiti – ori

cârtitele cele scobite de obiceiul

iubirii

 

a fi om a însemnat a rosti

curajos ori las – cuvinte

pentru adormit

minciuna

 

cuvinte – pentru a limpezi

vinu-n agheazma

 

…cât de târzie – si cu cât mai târzie – cu atât

mai exasperata

orbitoare – a lui

Dismas – marturie

 

***

 

n-am fost nici bun – nici

rau: un oarece

om

 

am vazut ape-n amug – si

le-am înfruntat – am vazut

munti în rasarit – si

m-am înaltat

 

câmpii si paduri – m-au îmbratisat – în flori si

materne umbre

 

am cunoscut si oameni:

nu mi-au placut – totusi

am trait printre ei – ca-ntr-o

lunga si meritata osânda – pentru

câta negraita frumusete am

îndraznit sa-mi aleg si rapesc – drept

tovaras de drum si de jafuri în cer

 

am ajuns la capatul

puterilor de a admira – de a

suporta absurdele cruzimi ale

vietii: soarele care scapata

acum – dupa creste – ma va afla

îngenunchiat – cu adevarata smerire-asteptând

noi treziri – întru gloria desarta a

noilor drumuri – întru

reculegere – în fata

tuturor mortilor din mine – gânduri pe care

umbra mea le-a târât – gâfâind – de-a lungul tarmilor

înspumatelor ape

 

…e un timp pentru veghere – cu ochii

mijiti pâna la izvoare – pâna la

orbire – în fata

mormintelor deschise – a ceea ce am

dorit sa ucid – dar nu m-au lasat

stelele cerului – atât de amestecat

vorbind între ele – si

cu mine – precum îngerii care – noapte de

noapte – îl contrazic – pâna la

isterie – pe

Dumnezeu

 

iar acum – rastignit – pentru foarte reala mea

crima – nu fac decât sa slavesc în

El – ceea ce

nu am izbutit – cumplit sa visez – dimpreuna cu

Adevarul – în

mine

***

 

SUNT ATÂTEA DE FACUT

 

sunt atâtea de facut – într-o

biata scurta viata

 

nu apuci sa faci decât

preaputine – dar ce trebuie si

când poti sa faci – nu

întârzia – nu

amâna: daca nu-ti stapânesti – în

haturi – clipa – vei pierde locul din care-ti

vezi – netulburat de fantasme – viata si

rostul

 

n-ai dreptul sa sovai – când auzi limbi

despicate – în jur – suierând

 

n-ai dreptul sa sovai – când

în jur nu e nimeni sa te

ajute – sa te

mângâie – dar simti mâna Lui

pe umar: te-ndeamna sa nu te opresti – decât

odata cu viata

 

inima ta îti spune sa te duci la

culcare – când înca este

lumina – deci

înca îti vezi – mâini si

lucrare

 

inima ta îti spune ca

nimeni nu mai e lânga ea – dar tu stii ca

tovarasia adevarata a inimii este

înainte – dincolo de

bezna padurii – înainte – unde zaresti

Piscul – Muntele Primejdios al

Zarii – iar nu maruntele

popasuri de lânga – din preajma…

 

…atâtea aspide lingând – bale negre – fata

Pamântului – si atât de putine

calcâie decise – deasupra capului

invers triunghiular – al

dusmanului

 

frica si scârba sunt

scuze – nu

fapte

 

nu astepta Judecata – ci

pregateste-te pentru ea

 

…sunt atâtea de facut – într-o

biata – scurta viata

***

 

 

 

PLÂNS DE MÂL

 

nu mai aveam casa

stateam între tufe de irisi

…urasc cumplit – dezlantuit

irisii – îi

macelaream cu infimele mele

degete – microscopici paianjeni dezmortiti

fojgaiti – de

lacome promisiuni…

 

…fiori se târau în sus – spre

spre barbie si gura si

frunte – tenii monstruoase

tentacular ramuroase – iesite din abisuri – precum

cosmarul krakenilor – umilite de urduroasa

suveranitate a mâlului

oceanic

 

…plângeam – deci – lacrimi caldute de

mâl – în mijlocul imemorialelor haladuiri de

mâl

 

toti – din toate galaxiile ascultate cu

ciotul – sângerând

hidos – al constiintei – toti ma implorau – servil

sa ma trezesc

 

eu continuam sa-mi întind

mâlul – pe meridianele si

paralelele inimii

 

era o vreme a descompunerii

smeritului putregai de

samânta

 

atunci – de undeva

cineva – a sunat trâmbitele

apocalipsei

 

…si în palma – am

strivit ultima lacrima a

vietii – si prima – a

învierii

 

…nicio cruce – toate

padurile de cruci ale

pamântului – însa

n-au fost de ajuns încapatoare – pentru

fatarnicia scabroasa a

mortii mele

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – sta – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate

***

 

 

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR

On By nelursIn HistoryLeave a comment

CARTEA VESTIND DIN TRECUT, DESPRE VIITOR- “AMINTIRI DIN SAMSARA”, de DAN SANDU

Recenzie : prof. dr. Adrian Botez

 

 

Aparuta la Editura Ateneul Scriitorilor, Bacau, în 2011, cartea lui DAN SANDU, „Amintiri din Samsara” (cu o întâmpinare prefatatoare uluit-strategic asteptatoare, a lui Calistrat Costin) stârneste, ca mai toate cartile sale, probleme si, deci, exercitii de inteligenta, de constiinta – si problematizari deosebit de grave. [pullquote] Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu. [/pullquote] Motto-ul, extras din Oana Orlea (cea care „a învatat meseria de detinuta”! – cf. Ioan Cândea, Mântuirea prin suferinta, Alba Iulia, 2009), este sugestiv, în acest sens: „Ma îngrozeste uitarea colectiva. A tine minte nu înseamna a te da cu capul de pereti în fiecare dimineata. A tine minte înseamna a-ti trai viata firesc, fara a pierde vreo farâma din marile si micile bucurii pe care ti le ofera ea, dar si a sti, în sinea ta, ca stii si a transmite mai departe. A poseda trecutul e o forma de bogatie care ne împiedica sa pierdem sau sa ne stricam viitorul”. Capcana: viitorul vine, legic, peste puterile noastre de a întrerupe comunicarea temporalitatilor. Viitorul osmozeaza, treptat, cu trecutul, peste capetele noastre – prin legea cosmica a Samsarei indice. Numai un ignorant si un om lipsit complet de spirit de observatie, nu-si da seama ca volumul „Amintiri din Samsara” se aseamana, într-un anume sens, cu…”Amintiri despre viitor”, al lui Erik von Däneken. Acolo se vorbea despre civilizatii terestre (cu obârsia în extraterestricitate, probabil…), aparent, disparute – dar cu elemente reiterate, partial, în civilizatia asa-zis „modern-contemporana”. Aici, în cartea lui DAN SANDU, se semnaleaza, cu o subtilitate amara, elemente reiterate (ba, chiar hiperbolizate!), în prezentul „contemporan”, ale unei „civilizatii” pe care doar fraierii o mai considera ca fiind „definitiv revoluta”…

…Definitia pentru Samsara sau sam sara : “ciclul de reîncarnari sau renasteri din hinduism, budism, jainism, sikhism si alte religii înrudite cu acestea.Termenul de „samsara” este strâns legat de notiunile de „avidya” si „karman”. Samsara desemneaza circuitul existentei în lume pe baza formulei nastere-moarte-renastere. Potrivit faptelor din viata anterioara, omul se reîncarneaza, urmând ca si dupa aceasta viata sa urmeze o alta” – cf. Mircea Eliade, Alchimie asiatica (Alchimia chineza si indiana, Cosmologie si alchimie babiloniana), Humanitas, 1991.

…Începutul volumului (volum de 86 pagini, cu 75 de poeme) contine versuri original-pregatitoare, pentru o parte a doua, care da impresia de postmodernism, de citare din presa antedecembrista…

De fapt, sunt mesaje de avertisment, pentru nu doar o societate româneasca, în care toate o iau razna, spre paleoliticul inferior al istoriei… – …ci, mai ales, pentru o lume terestra contemporana, care se întoarce tot mai indiferenta si iresponsabila, sa deschida si sa accepte noi temnite, noi posibilitati de univers concentrationar, “la lumina zilei” – în spatele acestor “realizari” fiind forte uluitor de lucide si îmbinând fatarnicia cu o strategie cinico-sadica, distructiv-apocaliptica de Duh, inversând, cu voluptate infernala, toate preceptele crestine, primul si cel mai important fiind însusi conceptul de “mântuire a omului”, dupa care urmeaza cel de…”facere a lumii” (mereu, dracul proclama “Lumea Noua”! – a se vedea si porecla Americii/SUA…) : “Din scolile elementare/din licee si/ facultati/trebuie înlaturati profesorii/de valoare/care se bucura de popularitate…/Locurile lor trebuie ocupate/de oameni numiti de noi,/având un nivel de pregatore slab/sau mediocre” (Mântuirea omului, p. 40) – sau: “Trebuie ca la facultati/sa ajunga cu prioritate/sau în mod exclusive,/ cei care nu sunt interesati/sa se perfectioneze//la nivel înalt,/ci doar sa obtina/o diploma” (cf. Facerea lumii, p. 43) – adica, ATUNCI, Petre Roman ori Samuel Bruckner-Silviu Brucan – iar azi, EBELE si “anastasele”, “talmacenii” si “botisii”, “ialomitenii” si “tineii” (toti având, în spate, pe “baciul isaresc”, pe Cel cu Ochi de Sticla!) . Da, noi, subsemnatul, dam marturie ca ultimii ani, cei din “noul mileniu”, înseamna desfasurarea, cu deplin succes (nici initiatorii lui nu sperau la asa “hal” de success…la constiinte atât de obediente si handicapate/lipsite grav, de orice rest de morala!) – la toate nivelurile învatamântului actual, a actiunii “Impostura nationala si globalista”, a sclavagismului intelectual, prin extirparea sau marginalizarea brutala a valorilor autentice, si promovarea nulitatilor servile, perfect adaptate la a deveni gardienii si calaii, cinici si sadici, ai celor pe care-i înlocuiesc, întru trimful nonvalorii nationale si mondiale! Non/Anti-Axiologia Rediviva! – …“curat întru samsara”!

…Pentru ca, dincolo de scoala, sa se obtina lipsa totala de profesionalism, care înlesneste si întretine, perfect, santajul si coruptia si haosul social-moral, întru Gloria…PAPUSARILOR (României si Lumii: sa ne detasam, încât sa privim catre “competenta distructiva” a lui …Jeffrey Franks sau “inteligenta” si moralitatea unor lideri mondiali, precum Clinton, Bush, Berlusconi, Sarkozy sau… D.T.K.-ul FMI-ului! – …si a atâtor altora, iesiti “din aceeasi fabrica” de obraznicie si agresivitate impostural-infernala!

…Întru triumful hartuirii, supravegherii draconice si, în cele din urma, al arestarii Duhului (din carti, din biserici/religie – “ecumenismul” masonic fiind principala cale de nauceala spirituala terestra!, din mass media etc. – pâna la “mântuirea” prin mancurtizare si îndobitocire perfecta): “E necesar sa fie puse/sub observatie tipografiile/bisericesti,/arhivele,/continutul predicilor,/cântecelor,/al educatiei religioase,/dar si cel al ceremoniilor/de înmormântare…” (cf. Ochiul Lui Dumnezeu, p. 38). Si, evident, nu sunt sub supraveghere continua doar “predicile bisericesti”, ci sunt urmarite, cu înversunare necrutatoare, si cursurile-“predici”, de la catedrele de orice specialitate, din licee si universitati…Orice institutie are camere de supraveghere, iar distrugerea intimitatii, a nevoilor libertatii Duhului s-au dovedit (prin Big Brother-ul mondialist) cumplite hiperbole: ceea ce, în comunismul stalinist, era doar testare a Estului European – prin globalism – devine “Politia Terrei”! Comunismo-stalinismul a existat, în secolul XX, ca experiment local, REUSIT (prin martirizarea, exterminarea, “frângerea cerbiciei”, în lagarele si temnitele României Crucificate), pentru ca în veacul XXI, “mengelii” omenirii sa aiba curajul de a iesi…întru aplicarea terestra a celor învatate, testate si “reusite”, în special în “poligonul românesc”.

…Fireste, zona spirituala cel mai greu de învins este aceea religioasa ( a se vedea, în zilele nostre, “experimental lui Moise din Buzau, cu “scoaterea icoanelor din mediul public”) – de aceea, si continutul agresiv mai mare, în ce-i priveste pe “activistii” de serviciu (dar saurienii, bolnavi de agramatism, ai politicii stalinist-globaliste, “miros” faptul ca lupta este nu izolata, ci…cu “gemenii Duhului – “cultura” provenind din placenta “cultului”!): “Din lipsa muncii culturale /asociatii religioase, mai ales Oastea/Domnului, care sub influenta religiei/atragea masele largi ale taranimii/muncitoare pe calea bisericii/si abonamentele erau tot religioase…” (cf. Cultul liber, p. 39). A se observa ca sintagma “abonamente religioase” nu caracterizeaza limbajul stalinist (pseudo-revolut…), ci cel al globalismului ecumenist, unde, spre pilda, la bisericile scientologice si umaniste, se intra pe baza de…ABONAMENT!!!

…De la înaltimea “Portii Raiului” (“Sus la poarta Raiului” – metafora incipitului de volum, însemnând perspectiva normalitatii sacrale, de dincolo de “tusea muscaleasca” – cf. Taximetrie, p. 7 – “taxiul” fiind “vehicolul provizoriu” poetic, precum “luntrea lui Charon” – pentru dobândirea PERSPECTIVEI ASUPRA ISTORIEI UMANITATII!), precum si a “plamânilor”, sufocati de istorie si de interdictiile adevarului istoric – se “scuipa adevaruri” (“alte versuri negre si parsive/îsi trimit plamânii/la plimbare/scuipa adevaruri”). Pe lânga si complementar cu cele care tin de asfixia “dascaliei” oneste, terorizarea si desfiintarea Misiunii de Ravvi (“…la anu’ poate vreo cruce/servind drept material didactic” – Angusta, Sfânta Tristete, p. 9 – “angusta” sugerând, dublu: si “augusta”, Imperiala si Demiurgica Misiune a Învatatorului Hristic – dar, pe cealalta fata a simbolului, fiind înscrisa “mangusta”, cea care ucide Sarpele Întelepciunii: “Sa fiti întelepti precum serpii si blânzi precum porumbeii”, se adreseaza Hristos, catre Sfintii Apostoli, trimisi întru Misiune!) – se produce catastrofa continuitatii generatiilor, cu automatisme fie tiranice, fie înregimentat-iresponsabile: “Recrutarea elevilor se va face/prin grija organizatiilor de partid/sindicate si a conducerilor de întreprinderi, institutii…” – ieri, pentru a striga: “Stalin si poporul rus libertate/ne-au adus…”, azi, pentru a slavi Unicul Partid, dimpreuna si în frunte cu, neînvins…Cârmaciul sau “traian” (a carui “gândire transcende Galaxia”… – declara tuterul Traian Ungureanu…: ”are mama trei catei,/cine-i pupa-n cur pe ei?” – cf. Chirilice, p. 20).

…Si, pentru a linisti spiritele nelinistite ori cârtitoare, vom zice ca, si stalinismul dejist (si, partial, ceausist), si americanismul globalist, au “glorioase realizari” : “glorioasa Armata Rosie/dupa lupte eroice, a eliberat/Câmplungul” (ca-i trebuia!, ca si bazele americane de azi, ca-s de la Deveselu ori de la M. Kogalniceanu, ce importanta mai are?!), sau: “nu poti fi comunist (n.n.: azi, globalist!) /adevarat/nu poti îndeplini sarcini bune/de raspundere/-fara a învata (n.n.: azi, dupa manualele alternative, care-ti distrug discernamântul si identitatea multimilenara!)/-fara a studia (n.n.: ieri, cât de intangibila era Armata Sovietica, binecuvântata de “Tarii Kremlinului” – azi, cât de destept si invincibil e americanul, binecuvântat sa crape, din ordinul Casei Albe si a…petrolistilor si negustorilor de armament!)… – cf. Tov (1), p. 10.

…Si, pentru ca nu e nicio diferenta esentiala, între o ocupatie si…urmatoarea, poporul român, dupa ce si-a rupt palmele ovationând tot ce i-a stat în fata ochilor, adoarme, ostenit de atâta…parada! … – uitând ca ar mai fi o a treia solutie: sa-si construiasca si rezolve SINGUR destinul, nici dupa indicatii de la Kremlin, nici de la Casa Alba, ci din…mintea si bunul-simt si din geniul lui…tustrele anesteziate, azi: “Nu-i nevoie de educatie/ne-am saturat de stiinta/dar ne trebuie docilitatea…/…Este nevoie de sefi si/de sclavi……….” (cf. Lumina vine de la Rasarit, p. 83). …Si asta, TOTDEAUNA!

…În definitiv, lumea, de ieri sau de azi, nu-i nici buna, nici rea (la modul absolut si incomentabil): este…”istorie”! Atât! Dar, spune Blaga, românul a tot sabotat-o (pe “doamna” asta Istorie), pentru ca nu i-a placut duhoarea ei…Va mai reusi, oare – din nou si din nou?! Sau ar trebui, poate, ca “mamaliga sa explodeze”, si sa devenim, în mic, ceea ce China este în mare: o existenta terestra nu doar remarcabila (deci, buna de furat si de sclavaj…”modern”!), ci si respectabila, daca nu chiar temuta…?!

…Tot istoria, ca fiind “urmele pasilor Lui Dumnezeu pe Pamânt”, îsi va spune ultimul cuvânt, si în ce priveste România, si în ce priveste avertismentele, extrem de grave si intelligent încifrate, ale lui DAN SANDU. …Un lucru ramâne, însa, cert: daca, din nou, scriitori de o remarcabila inteligenta si rafinata intuitie, precum este si DAN SANDU – simt nevoia, din nou, iar si iar, sa încifreze (ca pe vremurile considerate, naiv, ca…”definitiv revolute”!), pentru a nu le fi azvârlite cartile în cel mai groaznic cos “cenzurativ” (“cosul” imperturbabil al UITARII/IGNORARII DEPLINE, conforme cu…”political correctness”!…si, azi, stim, din “cazul Eminescu”, “cazul Blaga“, “cazul Radu Gyr”, “cazul Dan Botta” etc. etc. – cât de îngrozitor de eficiente sunt aceste metode ale “asasinatului în viata”!) – înseamna ca aburii infernali ai tiraniei deja ne-au cuprins si lucreaza (cum altfel decât îndârjit-distructiv!), asupra fiintei si fibrei personalitatii noastre! “Desteapta-te, omule!” – …sau, daca istoria ramâne un dat implacabil, “samsaric-renascator” – “NASTERE-MOARTE-RENASTERE” (de fapt, stimulat de forte occult-infernale terestre, sa re-nasca si sa prolifereze si sa se fortifice – aparent… întru vesnicie!) care trebuie judecat în toata complexitatea lui si “la rece”: “Sculati, voi, oropsiti ai vietii” …si ai destinului impus de altii, mereu de altii…si nu mai…“vegetati blandianic”!

…Altfel…ia ascultati ce scrie autorul, pe Coperta a IV-a: “…addig kell utni az olahot a mig var csepeg csontjabal…” (ADICA): “…valahul trebuie atâta batut, pâna îi curge sânge din ciolan…”. Mda. Chiar asa! De AICI încolo (daca nu vom fi atenti) va începe, prin Tragedia Uitarii – TRAGEDIA NEAMULUI SI A OMENIRII – …CALAII LUMII (MEREU…”RE-NASCUTI”!) ABIA ASTEAPTA!!!.

Note de  subsol: 1- -Dan Sandu, Amintiri din Samsara, Editura Ateneului Scriitorilor, Bacau, 2011. 2- „Oana Orlea, nascuta Maria-Ioana (Oana) Cantacuzino (nascuta la 21 aprilie 1936, România), este scriitoare si fosta detinuta politica, aflata în exil în Franta, unde locuieste din anii 1980. Oana Orlea este pseudonimul literar al Mariei-Ioana Cantacuzino, fiica aviatorului legendar Constantin “Bâzu” Cantacuzino si a Ancai Diamandy. Este nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara. În 1952, la numai 16 ani, ca eleva in clasa a X-a, este arestata si condamnata la patru ani de închisoare, sub acuzatia de complot si actiune subversiva împotriva statului, pentru ca a distribuit manifeste anticomuniste si executa pedeapsa de închisoare pâna în 1954. În aceasta perioada fost detinuta la Vacaresti, la Jilava, într-un lagar de munca la Pipera, în croitoria puscariei Târgsor, în puscaria de la Mislea, la Malmaison etc. În timp ce Oana se afla în închisoare, George Enescu este invitat de primul ministru Petru Groza sa sustina un concert la Bucuresti. Enescu respinge aceasta invitatie atâta vreme cât Oana nu va fi eliberata de acest regim. Dupa ce a iesit din închisoare, nu i s-a permis sa-si continue studiile si a trebuit sa-si câstige existenta ca sudor pe santier, ca taxator de autobuz, sa spele pe cap clientele unui coafor. A fost mereu supravegheata de Securitate si, în 1960, a fost arestata din nou pentru câteva luni în procesul atacarii furgonului de bani al BNR. În perioada de relativa deschidere din a doua parte a anilor ‘60, Ioana Cantacuzino a reusit sa publice sapte carti – proze scurte si romane – sub pseudonimul Oana Orlea. În anul 1980 se stabileste în Franta. Cele îndurate în închisoare au ajutat-o sa scrie o carte autobiografica despre tineretea sa furata publicata la Editions Seuil, din Paris. Ea îsi semneaza cartile cu numele sau de casatorie, Oana Orlea” – cf. Orlea, Oana, “Ia-ti boarfele si misca!!” – interviu realizat de Mariana Marin, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti si cf. wikipedia.

E-O VREME …

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

 

E-O VREME

 

e-o vreme pe placul meu: ploioasa

cu blesteme: ghirlande de pasari

framânta si nelinistesc aerul – la

culme

 

spinarile cerului se freaca – una de

alta – gata sa scoata fum si

scântei – sa ia

foc

 

e cazul de multa – de mult

mai multa furie – în aceasta lume – jalnica

lume – pe care nu o lumineaza

nimic

***

 

STRAINATATEA DE-ACASA

 

iarba – terciuita de praf – motorina si

funingini

 

în santul drumului – urma de roata – trecuta prin

carne de câine

 

câtiva scheletici copaci cersesc – zadarnic

pe deasupra inimilor de

fier – ale masinilor

 

Dumnezeu – aruncat de suflul arogantei

TIR-urilor – dimpreuna cu

cadavrul de câine – în santul soselei – sta

cu aureola prafuita – între

palme: se întreaba – ca-ntr-un bocet

ce cauta El – în aceasta strivitoare

strainatate de-acasa

***

 

INSTABILITATE

 

niciun lucru nu e la locul lui

mi-e teama sa-mi spun chiar

numele – ca nu cumva – cât

timp îl rostesc – sa se schimbe – si

de tot sa ma ratacesc

 

masa la care scriu are – mereu

alte dimensiuni – patul – în care

dorm – ma trezeste – mereu

spre alte puncte cardinale – decât

cele patru – pe care le

stiam – cândva

 

soarele este într-un continuu

apus – indus – iar luna a disparut – a

renuntat la

identitate – de mult

 

am învatat sa-mi smulg

cojile de pe ranile în curs de

cicatrizare: durerea – modulata

permanentizata – îmi deturneaza atentia de la

groaza – de

morisca lumii – de morisca asta a

dracului

***

 

 

Frumusetea Lui Dumnezeu – BUNATATEA

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, InspirationalLeave a comment

MOISE CERE SA VADA SLAVA LUI DUMNEZEU

 

de George Danciu

 

Moise a zis: „Arata-mi slava Ta!”

Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu! Dar in ce moment! Dupa ce s-au petrecut câteva evenimente istorice foarte importante.

[pullquote]

Fiindca bunatatea Ta pretuieste mai mult decât viata, de aceea buzele mele cânta laudele Tale. (Psalm, 63,3)

[/pullquote]

In timp ce  Moise se afla pe munte inaintea lui Dumnezeu sa ia Tablele Legii cu cele 10 porunci, scrise de degetul Lui Dumnezeu, poporul si-a facut un vitel de aur la care s-au inchinat ca unui dumnezeu!

Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pe popor  si urgia divina, dezlantuindu-se,  a   dus  la pierderea vietii multora dintre ei. Dar Moise s-a rugat pentru poporul vinovat, ca Dumnezeu sa-i ierte,  si Domnul Si-a a potolit mânia.(Exod, 32).

Deci, dupa aceste momente dramatice, Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu.

 

Ce o fi gândit Moise?

Ce se astepta el sa vada?

Ce gândea el, ce va vedea la Dumnezeul nevazut?

 

Domnul a raspuns: „Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea si voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Ma îndur de cine vreau sa Ma îndur si am mila de cine vreau sa am mila!”

Domnul a zis: „Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!” (Exod, 33.19-20)

Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunatate si credinciosie …”(Exod, 34.6)


Uau! Dumnezeu vine si i se arata lui Moise!

Dar cum? Dumnezeu vrea sa-si arate toata frumusetea Sa!

De fapt, Dumnezeu, si lui Avraam Si-a descoperit planurile Sale, când cu Sodoma si cu Gomora.

Atunci Domnul a zis: „Sa ascund Eu oare de Avraam ce am sa fac?… Caci Eu îl cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facând ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa împlineasca fata de Avraam ce i-a fagaduit”… (Geneza, 18.17;19)

 

Intelegem noi ca trasatura Sa de caracter – care reprezinta slava, gloria Sa – este tocmai bunatatea Sa?

O, Dumnezeu e dispus sa- Si decline Numele in prezenta celor care-L iubesc , precum Moise si Avraam!

[pullquote]

Cuvantul cheie este cel tradus prin ”bunatate”, care este alt cuvant decat tob, folosit in capitolul precedent. Cuvantul este hesed, si toti traducatorii se lupta sa-i gaseasca cel mai potrivit echivalent. Astfel, intr-o traducere engleza el este redat prin steadfast love (dragoste statornica), in alta se creeaza un cuvant nou: lovingkindness (bunatate iubitoare). Gandind ca un profesor de limba romana, cuvantul vechi romanesc care mi-a venit in minte este marinimie, care cuprinde in sine notiunile de bunavointa, intelegere, bunatate, generozitate (DEX mai adauga o explicatie mai larga: a sacrifica interesul personal in favoarea celuilalt). Avand insa in vedere faptul ca acest cuvant nu este cunoscut de generatia mai tanara (am constatat acest lucru prin sondaje), am decis sa traduc hesed prin bunatate generoasa. (Iosif Ton)

[/pullquote]

Dumnezeu vine in intâmpinarea dorintelor noastre.

Ce altceva, decât bunatate, doreste omul de la Dumnezeu, mai intâi, mai inainte de alte lucruri si de alte binecuvântari?

 

Omul ar vrea ca El sa-si arate bunatatea si mila Sa!

Aceste cuvinte, bunatate si mila, sunt oarecum sinonime, in traducerile Bibliei se folosesc alternativ.

Din bunatate si din mila pentru omenirea decazuta, El a trimis rascumpararea si iertarea posibila doar prin Fiul Lui, Isus Cristos, Jertfa de rascumparare din pacatul originar, mostenit, de noi toti.

 

Imparatul David, care I-a cântat pe Dumnezeu ca nimeni altul, in nenumaratii Psalmi , spune deseori ca Dumnezeu este bun, caci bunatatea Lui tine in veci.

 

De pilda in Psalmul 25, David spune ca deoarece este bun, Dumnezeu arata pacatosilor calea pe care trebuie sa umble acestia:

„Domnul este bun si drept: de aceea arata El pacatosilor calea. El face pe cei smeriti sa umble în tot ce este drept. El învata pe cei smeriti calea Sa. Toate cararile Domnului sunt îndurare si credinciosie pentru cei ce pazesc legamântul si poruncile Lui.”

 

Marele invatat si apostol al neamurilor, Pavel, in Epistola sa catre Romani, vine cu o aplicatie practica, indemnându-i pe locuitorii Romei (si pe noi toti, deci) la pocainta.

 

“Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta în bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da mânie si urgie celor ce, din duh de gâlceava, se împotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire.” (Romani, 2)

 

Ce ne spune Pavel?        [pullquote]

Isus zicea: „S-a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” (Marcu, 1.15)

[/pullquote]

 

Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta?

Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari?

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu …

 

Ce intelegem? Cum e un tata sau o mama, care nu lasa copilul sa faca ce vrea el? Cum e acel parinte, care-l struneste mereu indreptându-l pe calea cea buna? Cum e numit, bun sau rau? Cel care ii cere copilului sa tina ordine in camera sa, sa se odihneasca la timp, sa-si faca lectiile, sa invete mereu lucruri noi si folositoare, sa invete ca trebuie sa-si iubeasca si sa-si respecte semenii, cel care nu-i cumpara chiar tot ce-si doreste si nu-l lasa sa imbrace orice, ci doar ce considera ca e potrivit vârstei si bugetului?

 

La fel procedeaza si Dumnezeu. Ca un tata grijuliu cu copiii Sai.

Ne invata, ne si cearta, ne si mustra, dar ne indruma pe calea cea buna. Chiar daca uneori El foloseste nuiaua, sau o boala, sau ne trece printr-o furtuna. El va face tot ce avem nevoie pentru a ne ajuta sa intram pe poarta cea strâmta (Isus, usa oilor) in Raiul ceresc pregatit pentru cei care traiesc cu credinta si ascultare de El.

 

Insa, copilul sau omul matur, ce va spune el?

Ne convine si ne bucura acest tratament?

Ce spunem noi despre parinti sau despre Dumnezeu?

 

Ori, Cuvântul Sfânt, dupa cum am vazut, spune cât se poate de clar: Dumnezeu e bun, bunatatea lui tine in veci!

Bunatatea Lui e aceea care ne indeamna la pocainta.

 

Intrebarea finala de azi este acesta:

Care-i atitudinea mea fata de bunatatea Lui?

 

Accept pocainta?

Sau imi strâng o comoara de mânie pentru ziua judecatii?

 

Doamne, ajuta-ne sa ne lasam cuceriti de bunatatea Ta!

Glorie Domnului! ALELUIA!

 


Cât este ziua trebuie sa lucrez

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan,  9:1-12


Ioan 9:4a „Cât este ziua trebuie sa lucrez.“

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


„Când trecea, Isus a vazut un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

„Învatatorule, cine a pacatuit, omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?“ Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“ Dupa ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pamânt si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta si i-a zis: „Du-te de te spala în scaldatoarea Siloamului” (care talmacit înseamna „Trimis”). El s-a dus, s-a spalat si s-a întors vazând bine. Vecinii si cei ce îl cunoscusera mai înainte ca cersetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce sedea si cersea?“ Unii ziceau „El este“, altii ziceau: „Nu, dar seamana cu el“ si el însusi zicea: „Eu sunt.“ Deci i-au zis: „Cum ti s-au deschis ochii?“ El a raspuns: „Omul acela, caruia i se zice Isus a facut tina, mi-a uns ochii si mi-a zis: „Du-te la scaldatoarea Siloamului si spala-te.“ M-am dus, m-am spalat si mi-am capatat vederea.“ „Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a raspuns: „Nu stiu.“

Care este atitudinea ta fata de „lucru“?

Domnul Isus a spus: „Cât este ziua trebuie sa lucrez“, „Tatal meu lucreaza, si Eu de asemenea lucrez.“

Domnul putea sa îl vindece pe acest orb printr-un cuvânt, dar a ales câteva actiuni: a scuipat pe pamânt, a facut tina, a uns ochii orbului, a vorbit cu el.

Domnul Isus a lucrat cu mâinile Lui. Cum îti folosesti tu mâinile? Ce lucrezi tu cu mâinile Tale?

Iata ce spun alte texte biblice despre lucru:

„Cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manânce.“ 2 Tesaloniceni 3:10

„Plugarul trebuie sa munceasca înainte sa strânga roadele.“ 2 Timotei 2:6

Care este motivatia corecta în lucrul nostru?

Lucrarea noastra este comparata cu claditul pe o temelie.

„Dupa harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un mester zidar întelept, cladesc pe temelia care este Cristos.“ 1 Corinteni 3:10

„Caci toti trebuie sa ne înfatisam înaintea lui Dumnezeu, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata pentru binele sau raul pe care-l va fi facut când traia în trup.“ 2 Corinteni 5:10

„Cauta sa te înfatisezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrator care n-are de ce sa-i fie rusine si care împarte drept Cuvântul adevarului.“ 2 Timotei 2:15

Domnul sa binecuvânteze lucrarea mâinilor tale!