Undeva, cu o oarecare ocazie, s-a pus întrebarea, oare de ce ar trebui sa-I multumim cel mai mult lui Dumnezeu? Unii au raspuns ca pentru viata, altii pentru sanatate, pentru bani, pentru roadele pamantului. Altii pentru protectie.
Eu însa cred ca cel mai mult trebuie sa-I multumesc cu o nemarginita reverenta si recunostinta pentru ca s-a îndurat de mine si mi s-a descoperit. Si asta în situatia în care fiind copil ma îndoiam de existenta Lui, dar Il cautam cu ardoare si din toata inima mea zdrobita sub greutatea necunoasterii si rebeliunii din cauza atâtor rautati si nedreptati pe care le vedeam deja în jurul meu, înca de la o vârsta frageda.
În bunatatea Lui înnoitoare si în iubirea Lui vesnica m-a cuprins si pe mine în planul Sau de mântuire si mi s-a descoperit ca TATA, FIU si DUH SFANT într-o maniera de MÂNTUITOR SI DOMN în cer si pe pamânt.
Multi au pretentia ca ÎL cunosc, dar sunt departe de El si nu L-au cunoscut niciodata. E o mare gratie din partea Lui Dumnezeu sa se faca cunoscut unei fiinte umane în toata complexitatea, dar si simplitatea harului Sau nemarginit care îl imparte cu generozitate oricui care Îl cauta din toata profunzimea inimii. A-l cunoaste pe Dumnezeu este cea mai mare onoare si bucurie. E drept ca înseamna a te desparti de lumea asta prin adoptarea unui nou sistem de valori care confera un statut de mântuit si salvat de sub puterea carnala. O viata al carui volant este Duhului Sfant.
Când vezi cât esti de privilegiat si purtat pe brate când altii cad sub povara neprimirii si neacceptarii jertfei Lui Isus Hristos, suferi mult si nu poti tacea. Nu poti sa nu spui ce viata minunata si echilibrata îti ofera Dumnezeu.
Dupa ce Dumnezeu se face cunoscut, apoi îti arata planul Sau sacru în ansamblul lui si apoi calea ta proprie pe care trebuie sa mergi si lucrarea si rolul tau în lucrul impreuna cu El pentru salvarea vietilor de pe pamânt.
Si acum veti spune, poate, ce inseamna acest lucru? Poate va veti intreba, oare în ce masura îl cunoasteti pe Dumnezeu.
Când privesc înapoi, în viata mea, ma intreb ce m-as fi facut daca El, Dumnezeu nu ar fi facut pasul spre mine si nu mi-ar fi întins o mâna pentru a face cunostinta si sa ramân apoi în mâna Lui pentru totdeauna. Ce ar fi fost oare copilaria mea, sau tineretea mea sau batrânetea mea fara El. Un haos imens, o zbatere fara niciun rost, o mare cadere în patimile distrugatoare de viata si nadejde, o daruire injusta si nemeritata. Mai ales ca, Dumnezeu m-a binecuvântat cu sanatate si cu un chip agreabil. Si asta înseamna ca investitia Lui în mine trebuia sa aduca roadele neprihanirii si nu ale unei risipiri nedemne.
Poate ar trebui mai des sa ne facem bilantul binecuvântarilor primite de la Dumnezeu. Si sa vedem ce mare onoare e sa-ti vorbeasca Creatorul. Sa opreasca deznadejdea sa te înfasoare când toti in jurul tau cauta sa te distruga si sa te arunce în haul desertului si al disperarii. Ce fericire e sa ceri ceva de la Dumnezeu si El sa te asculte si sa te ia mai în serios decât tu insuti. Sa vegheze asupra ta si sa te protejeze de uneltirile celor rai si sa le rastoarne planurile mârsave ca sa arate mereu ca EL este Dumnezeu. El detine puterea absoluta si nu oamenii.
Ce relaxant este faptul ca, desi, treci uneori prin grele încercari stii ca ai un Tata care vegheaza si transforma esecurile in biruinte, clipele triste in bucurii nespuse, nevoile pamântesti în plinatatea harului prin daruri duhovnicesti care te împlinesc si te maturizeaza pe calea credintei. Da. Ce greu e sa priceapa aceste lucruri cei care traiesc pentru a-si satisface capriciile aici pe pamânt si uneori chiar sub anumite fete religioase. Cât de bun e Dumnezeu care are nespus de mare rabdare cu toti sa ne transformam, sa ne intoarcem de prin pribegiile cugetului nesfintit de dorinti carnale care murdaresc nobila noastra faptura creata pentru viata divina.
Îngenunchiez cu umila mea faptura si multumesc, Doamne, ca mi Te-ai revelat prin Duhul Tau Sfânt care ma înfasoara si apoi ma inunda mereu sa ador cerul în care Esti si din care cobori sa ma sprijinesti mereu! Si asta o faci nu numai pentru mine ci pentru toti oamenii din lume! Multumim, cu smerenie si recunostinta vesnica!
Datoram lui Dumnezeu tot ce avem si tot ce suntem, dar oare cat Ii daruim din ceea ce suntem si avem? Diferenta intre ce-I datoram si ce-I oferim reprezinta gradul nostru de recunostinta.
Sarbatoarea Multumirii bate la usa. Ne vom aduna in case confortabile si ne vom ghiftui cu bucate traditionale, romanesti si straine, amestecate in proportii diferite, dupa gustul bucatariei locale. La caderea serii ne vom duce la biserica, putini obositi, dar inca suficient de bine dispusi, ca sa ne uram de bine unii altora, sa cantam imnuri potrivite ocaziei si sa ascultam o predica.
Peste cateva saptamani vom serba Craciunul. Dar, intre timp, chiar a doua zi dupa Thanksgiving, incepe sezonul forte de cumparaturi, marea alergatura dupa chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai putin ”trebuitoare”, au fost pregatite din timp, impreuna cu fondurile banesti necesare.
Numarand din curiozitate zilele calendaristice ramase din an (intre Thanksgiving si Anul Nou), am aflat ca suma lor reprezinta aproximativ a zecea parte din numarul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuiala din timpul nostru, pe care s-o inchinam Domnului la sfarsit de an. O zeciuiala, nu din bunurile pamantesti, ci chiar din zilele, pe care El ni le daruieste cu larghete si pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuinta. Un ”post” al disciplinei spirituale, invatand si practicand datoria multumirii fata de un Dumnezeu care-?i revarsa peste noi bunatatea an dupa an, nevoit de cele mai multe ori s-o faca fara a primi in schimb ce I se cuvine.
Desigur ca sarbatoarea Multumirii n-a fost stabilita pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea aceasta ”coincidenta” si nu putem ramane nepasatori fata de potentialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim ca, din zece leprosi vindecati de Isus, doar unul s-a intors la El cu multumiri.
Am impresia ca, totusi, ne vine mai usor sa rostim un ”multumesc” decat un ”te rog”, desi rostirea in sine n-ar trebui sa ridice dificultati. Daca exista totusi o greutate, ea vine de altundeva. ”Multumesc” a capatat o nota de formalitate, sunand ca o formula de politete sociala. Nu stii totdeauna daca ”multumesc” este sincer si poate ca, de multe ori, nici nu te astepti sa fie. Dar, ca formula de politete, te astepti sa fie folosit in conversatie si te simti ofensat cand lipseste. ”Te rog” este mai personal, exprimand o nevoie, un apel de ajutor si admiterea unei neputinte.
Recunostinta veritabila va gasi cu usurinta o cale de a se exprima. A multumi inseamna mai intai a recunoaste un serviciu care ti s-a facut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaste meritul persoanei care te-a ajutat. Suna ca o proba de umilinta. Caci numai egoismul si mandria stau ca piedici in calea recunostintei. A exprima, prin multumiri, recunostinta din inima, inseamna a intoarce ca zeciuiala o parte din binefacere.
In al doilea rand, a ”multumi” inseamna a-ti da toate silintele sa satisfaci dorintele, asteptarile sau pretentiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, in al treilea rand, inseamna ”a fi multumit” (satisfacut) tu insuti cu starea personala. O inima multumita te face sa ai destul din toate lucrurile, chiar daca putine (Proverbe 15:15).
Se spune ca un nobil englez s-a intamplat sa auda pe o slujitoare de la bucatarie exclamand in fata ajutoarelor ei,
– ”Oh, daca as avea 5 lire sterline, as fi pe deplin multumita”.
Stapanul ei se gandi ca merita sa vada cum arata un om cu adevarat multumit. Astfel, dadu de inteles femeii ca i-a auzit dorinta si-i darui cele 5 lire dorite. Femeia ii multumi cu efuziune. Parasind bucataria, stapanul se opri, nevazut, in spatele usii. De indata ce crezu ca s-a indepartat, femeia se vaicari,
– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”
Sfera lucrurilor pentru care ar trebui sa fim recunoscatori poate fi largita considerabil, adaugand lucrurile rele care, prin protectia divina, nu ni s-au intamplat.
Actul de a aduce multumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabila soarta ateilor declarati, care pur si simplu n-au ”cui” sa multumeasca pentru toate lucrurile bune, de care se bucura in viata.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon
Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10
Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.
(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti– Ioan 8.
„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „
Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “
(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient– Ioan 3.
“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “
(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient– Ioan 4.
“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “
De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!
Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!
Din 20 septembrie am inceput Scoala de Perspectiva Crestina Biblica asupra Lumii, cursuri prin care Dumnezeu ne-a binecuvantat asa de mult. SPCBL este o scoala care are ca scop evaluarea credintelor personale, inradacinarea puternica in Scripturi si apoi aplicarea in societate.
Am vorbit astfel despre gandirea contemporana (postmodernism) si despre influentele necrestine care au invadat in ultimele decenii europa (religiile orientale si tribale). Am vorbit si despre etica crestina si am fost socat sa realizez ca noi romanii acceptam anumite lucruri, care sunt impotriva legi lui Dumnezeu, ca fiind normale (a lucra la ” negru” – furt de la stat, a copia filme, muzica sau alte programe – dreptul al proprietate, furt si altele). A fost un moment de pocainta si intoarcere cu fata spre Dumnezeu pentru noi.
(Nemia 1:6 “pleaca-Ti, Te rog, urechea si deschide-Ti ochii, ca sa iei aminte la rugaciunea slujitorului Tau, rugaciune cu care ma infatisez inaintea Ta zi si noapte, rugaciune cu privire la israeliti, slujitorii Tai, marturisind pacatele israelitilor, pe care noi le-am savarsit fata de Tine. Atat eu, cat si familia mea am pacatuit”).
Partea practica a scolii include lucrarea cu copii si plantare de biserica. In fiecare dupamasa a zilei de marti o echipa condusa de Lidia lucreaza cu 7 copii de rromi la alfabetizare si dezvoltare mentala, in timp ce o alta echipa, condusa de Florin Mihaly, suntem implicati in plantare de biserica in orasul Dumbraveni.
Scoala se va termina pe data de 18 dec 2010. Vrem insa, inainte sarbatori sa-i binecuvantam pe copiii de rromi, copiii de la orfelinat, copiii bisericii din Agarbiciu cu cadouri , dar sa avem si programe de Craciun cu ei. Pentru oameni din Dumbraveni ne gandim la un concert de colinde prin care sa le readucem speranta ca Isus s-a nascut si e viu.
Rugati-va impreuna cu noi pentru:
– intelepciune in lucrarea cu copiii de rromi si in plantarea de biserica,
– am primit promisiuni ca vom primi cadouri pentru copii, cadourile sa ajunga in timp,
– sa fim intelepti in modul in care vom face concertul de colinde (locul potrivit, momentul potrivit, oamenii potriviti, etc),
– finantele de care mai avem nevoie pentru scoala.
Nu numai la Conferinta sa din România (Cluj, 25-28 octombrie 2010), ci si in cartile sale, scriitorul Philip Yancey spune ca pentru a scrie, abordeaza subiecte pe care nu le cunoaste prea bine. Dar se documenteaza mai multi ani pentru a scrie despre acele subiecte. Trece la documentare, isi chestioneaza cunoscutii, apropiatii sai, despre modul cum inteleg ei problema respectiva, edificându-se treptat aspura acelui subiect.
Philip Yancey are un unchi Jack. Viata acestuia a ajuns sa-l lamureasca asupra unor intrebari ivite in timp. Jack e atipic sau in orice caz problematic. Acesta e o persoana care nu se simte confortabil in orice biserica. El e mult prea legalist si … corect!
Sa vedem cum e de fapt. Prin 1964, când in USA s-a convenit prin lege ca si cei de culoare (negri) sa poata vietui lânga albi, in autobuze, la spectacole, in scoli sau in biserici, lui Jack nu i-a cazut de loc bine. Si, a plecat cu familia sa in Australia (ori se stie ca acolo poporul avea la origini puscariasi deportati), pentru a-i evita pe negri si a nu imparti acelasi spatiu cu cei considerati paria pâna de curând.
Desi in locul unde s-a stabilit in Australia sunt sute de biserici evanghelice, Jack nu s-a simtit bine nici intr-una, gasindu-le pe toate mult prea libertine. Ce a facut Jack in aceasta situatie? Si-a format ad-hóc una in care se aflau…3 persoane! El, sotia sa si inca o persoana!
Statisticile vorbesc ca ar fi 38.000 de confesiuni in lume. De ce? Deoarece in aceea a 37.999, unul o gasise ca ar avea prea putin adevar! Si nu a tolerat acest lucru! Putini sunt aceea care sa caute insa mai mult har, in biserici. Fiti siguri ca nu vor gasi nici mai mult har nici mai mult adevar in biserica lui Jack! De unde stim? Sa mai aflam si alte aspecte cu privire la viata lui Jack. Când Philip Yancey a avut un accident foarte grav, fiind cu gâtul accidentat urât, unchiul Jack i-a trmis un card. Credeti ca scria « Insanatosire grabnica» sau “Domnul sa te vindece!”? NU ! Scria ceva de genul : « Asa-ti trebuie ! » sau « Asta meriti ! ».
De fapt, prin cele de mai sus, Philip Yancey tragea clopotul bisericilor, spunând ca ar trebui ca acestea si crestinii lor, sa fie in competitie nu in ce priveste adevarul, ci harul !
Isus a venit plin de har si de adevar. El e Adevarul. El e Dumnezeu adevarat, din Dumnezeu adevarat.Nimeni nu merge la Tatal decât prin El. El a putut zice «Eu sunt cel ce sunt». El e adevarul. El e acelasi, ieri si azi si totdeauna, in etrnitate.
Dar harul Lui curge inspre om ca un râu inepuizabil, care coboara in cele mai de jos locuri, sub diverse forme si implinind nevoile oamenilor.
In Ioan 17, Domnul Isus doreste sa vada in ucenicii sai unitate, sa fie una, asa cu e El cu Tatal, una.
Dupa inviere, Toma nu era cu ceilalti ucenici când a venit Isus la ei. Domnul Isus e vizibil acolo unde sunt ucenici care cred in El. Ucenicii puteau sa-l indeparteze, sa-l scoata afara pe Toma din grupul celor credinciosi, deoarece Toma nu credea ca si ei. Dar nu l-au scos. Când Domnul Isus a revenit in mijlocul lor, a ucenicilor credinciosi, l-a gasit acolo si pe Toma. Atunci si Toma l-a vazut si a crezut. Ucenicii il fac vizibil pe Isus. Asta nu numai ca este menirea lor, dar e o realitate obiectiva si necesara.
Putem creste in har, lasând harul sa curga si la altii, sa coboare mai jos, la cei care au mare nevoie de har. Sa-i primim cu caldura si intelegere in bisericile “noastre”, sa nu-i respingem pentru ca ei nu sunt ca noi, sunt mai libertini, la imbracaminte, in vorbire sau gândire. Dar asa cum spune Cuvântul si cântarea : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara !”
(1.) MOMENTUL EVENIMENTULUI îmi oferă prilejul de-a gândi specific
Ieri fusesem la o înmormântare. O bună cunoștință, un om remarcabil, trecuse din starea bine-cunoscută de om într-un trup, animat de suflet și dorințe, într-o stare țeapănă, fără suflare, când sufletul plecase … acasă la Cel care l-a dat, iar trupu-i inert fusese așezat în pământul din care fusese plămădit într-un mod tainic de meșterul Creator.
Sfânta Scriptură ne informeaza simplu, introducându-ne direct in Creatie: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina.” …. “ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbăteasca și parte femeiască i-a facut. “ [Numai că de-un timp se tot aud mii și zeci de mii de voci care, spun ei, că nu sunt (ei) ceea ce se vede, ci pe dos, sau nici una din aceste stări, ba fără gen, ba niscaiva … animale!]
Apostolul Ioan își incepe si el Evanghelia sa scriind : «La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata, si viata era lumina oamenilor.»
Apostolul Pavel foloseste simbolul botezului, care reprezinta ingroparea omului vechi, păcătos, si învierea … spirituală, odată cu iesirea din apă, a omului nou, impreuna cu Cristos. E lucrarea supranaturală pe care o face Dumnezeu pentru omul care are credință și crede în Jertfa lui Isus de la Cruce și Biblia:
“Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua – Romani 6.4, Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos. –Galateni 3.27 “
Parafrazând, la pensionarea mea, celebram moartea si ingroparea omului care a fost cu trup si suflet slujbas al Companiei CFR Marfa, revizor regional, si, de asemeni, învierea celui care este deja, un Pensionar Obișnuit. (George Danciu).
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!
Iov gândind la planeta Pamânt, inspirat supranatural, zice: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” După cum se știe, Pământul e spânzurat … pe nimic. Iar apostolul Pavel vorbind despre Biserica lui Dumnezeu (formată din crestini), spune: “Fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos.»
Apostolii Petru si Ioan, intr-o cuvântarea adresată contemporanilor (Faptele apostolilor cap 4) le vorbeste in acelasi fel: “Aceasta este piatra cea neluată in seamă de catre voi, zidarii, care a ajuns in capul unghiului; si intru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, in care trebuie să ne mântuim noi.”.
Mai marii preoti ai aceleiasi zile, dimpotrivă au o altă părere, dar Petru si Ioan ramân pe poziție:
“Și după ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni in Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru si Ioan le-au zis: Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultam mai mult de voi decât de Dumnezeu ...»
Dar Cuvântul lui Dumnezeu are mare acoperire și implinire în timp – fără de timp- si in spațiu, fără de sfârsit!
Clipa pensionării, prilej de a aduce mulțumiri:
MULTUMESC acum tuturor, celor mai de aproape, colegilor, dar și celor mai de departe, colaboratori într-un fel sau altul, oameni interesanți cu care mi-am intersectat munca, pentru frumoasa si rodnica colaborare de care m-am bucurat datorita îngăduinței si bunătății domniilor voastre.
Mulțumesc șefilor mei care mi-au arătat multă înțelegere, excelente îndrumări și iubirea lor ca o o dimineață însorită!
Multumesc familieiCFR MARFA CLUJ care a fost o scenă nu totdeauna confortabilă, dar in care fiecare dintre d-voastra si-a jucat excelent rolul, întinzând o mâna și un gând plin de iubire, să-mi pot împlini rolul potrivit partiturii aduse si descifrate cu măiestrie de inegalabilul nostru director (regizor) de scenă, directorul Sucusalei de Cluj.
Nu va mira deci pe nimeni că aduc vii multumiri, in mod special, cu multă emoție si căldură, cu multă prețuire, cu sinceritate, celui care a fost pe tot parcursul, un monument de abilitate, competență și bunătate, Domnului Director al Formatiei “Sucursala CFR MARFA Cluj”, onorabilul domn – Vasile PETRULEA!
Dumnealui ne-a condus cu deosebita pricepere, cu discreție și măiestrie, cu mână forte, după împrejurări, punând in practică spusele sfântului Augustin: “Iubește și fă tot ce vrei!” Adica, pe înțelesul tuturor, Trăiește și muncește în armonie și în pace cu ceilalti ! Făcându-ți cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu, să nu aduci nici un prejudiciu celorlalți.
Multumesc, înainte de final, sotiei mele, care m-a ajutat permanent, mi-a tolerat multele imperfectiuni si m-a inconjurat cu multa dragoste si înțelegere!
DAR ÎN FAPT toate multumirile mele se cuvin a fi aduse Mărețului si Bunului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul nostru si al tuturor lucrurilor ! Amin!
(2.) Moment poetic-
Citesc o celebră poezie (prea puțin parafrazată), al celui mai celebru poet român
Odă(in nanometru’ credinței)
Nu credeam să-nvăț a muri vreodata; Cu spiritul vesnic tânar, înfășurat în filosofii, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Divinității.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce… Și cât de adânc m-afundase voluptatea morții Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca hercul inveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… Mai pot să re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix ?!
Piara-mi din ochi tristețile din cale, Vino iar în sân, credință divină; Ca sa pot muri linișitit, pe mine Mie redă-mă, ca eu să fiu Tu !
[“Am fost răstignit impreuna cu Cristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieste in mine. Si viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine“. – Galateni 2.20 ]
(3.) Cuvinte de laudațio
(3.1) DIPLOMA, oferita prin grija colegilor si a superiorilor mei, prin mâna celor care au semnat in dreptul functiei de Director, având in fundal un Tren care ne-a purtat fara intrerupere pe drumul de fier al vietii, pe care s-au inserat câteva cuvinte standard de pretuire reciproca, m-a onorat mai mult decât se poate crede ca ar putea insemna ceva oarecum tipizat caruia-i atribui in sfârsit un nume. Multumesc din inima!
Aceasta sarbatoare a fost posibila prin râvna pe care a manifestat-o constant primul meu sef, Dumitru Hara, căruia-i sunt foarte îndatorat.
Apoi, multumirile mi se indreaptă către doamna director Luminița Popa (numită de doar câteva zile), care si-a dat acordul să ne putem manifesta în voie, în timpul și spațiul adecvat. Îi multumesc pentru franchețea prezentei sale, asa cum ne obisnuise a fi, un personaj aparte printre noi ceilalti CFR-iști.
Insă, piatra unghiulară, de rezistență a ceea ce a fost și este CFR Marfă Cluj, se identific cu personalitaatea domnului Director Vasile Petrulea, care ne-a strâns pe toti in jurul său, cum o facuse cu atâtea alte prilejuri, dând consistență si sens lucrurilor si locurilor comune, rouă binefacatoare venită din cer.
DOMNIA SA ne-a coplesit de-a dreptul prin consistenta cadourilor, inepuizante suveniruri pentru lungul drum al zilei catre noapte.
– o felicitare si CD cu melodii Sfânta-i sara de Craciun cu Stefan Hrusca
– imagini si informatii pe CD CLUJ NAPOCA –Municipiu cu vocatie europeana
– colectie de 4 CD cuprinzând 80 de ani de muzica in 80 de melodii, sub genericul, Cele mai frumoase melodii românesti difuzate vreodata la radio.
– o Agenda carnet pentru a nota florile gândului, asa cum ne indeamna N.Iorga, pentru a nu se pierde pentru totdeauna…
– SIMBOLUL PIERDUT Secretele romanului– o carte emblematica de descifrare a secretelor unui celebru roman a lui Dan Brown, „Simbolul Pierdut”, celebru odata cu scrierea romanului politist de fictiune Codul lui Da Vinci, importanta carte in domeniu scrierilor pline de mister istoric si religios, pe prima sa pagina mâna priceputa cu scrisul inteligent si inconfundabil, dl director V.P. însereaza cu generozitate următoarele scumpe cuvinte:
„Cu toată dragostea, prietenia și multumirile mele unui distins coleg și prieten 16.XI.2010” Vasile Petrulea
(3.2) MESAJUL scris al sefului și prietenului meu, Cornel Neagota, a jalonat cu precizie nu numai prima si cea de a doua intâlnire, peste ani, dintre noi, dar face si o bună în prag de despărțire… “un om care preferă să vorbească de literatură sau filosofie, care citește romane și mai puțin schemele electrice ale locomotivelor, cu abilități în folosirea cuvintelor (stare care l-a molipsit pentru scris)…”, m-a mișcat profund pentru o bună mărturie privitoare la modesta-mi trecere prin viața sa.
(3.3) MESAJUL FELICITĂRII, unor scumpi colegi, citită de sărbătorit în fața tuturor:
« Colaboratorului și prietenului nostru- Gheorghe Danciu, Un capitol din viața dvs. se încheie acum. Un altul nou va începe în curând. Astazi e prima zi a restului vietii dvs., in care vă dorim ca Pensia să fie o perioadă specială petrecută alaturi de familie, nepoți si prieteni.
Să fiți sănătos si să vă bucurați de fiecare zi din viață! Cu drag, Colegii Serviciului Resurse Umane– Nicoleta, Mariana, Cristi, Florica, Ramona.»
(3.4) DIVIZIA TEHNICA, prin doamna sefă de divizie, Mariana Tat, insotita nu numai de serviciile din subordine, dar si de doamna Contabilă Șefă, Mariana Galoș, asa cum cu totii ne strânseram inimile lângă si animați de directorul nostru, a prezentat o felicitare de grup. Colectivul de doamne harnice si pricepute, impodobite cu doi sau trei barbati, alcatuiesc un buchet de mare forță, care au dat intotdeauna greutate realizarilor noastre. Ma gândesc totodată si la cei nementionati aici, deloc anonimi, modesti la locul lor de munca, unii cu functii importante. Dintre urările scrise retinem aici invitația caldă si nostalgică: “ Vă mai așteptam pe la serviciu (cei care vom mai fi, dacă ne veți mai găsi….)”
Necunoscut poate pentru multi din Barlad, orasul in care s-a nascut in urma cu aproape 35 de ani, poetul, scriitorul si pastorul Marcel Vasilache si-a publicat operele nu doar in Romania. S-a lansat literar in Barlad si a ajuns acum sa ridice case rezidentiale si sa slujeasca in «Fantana Vietii», din Mexic. Marcel Vasilache este exceptia care confirma regula: a reusit dincolo de granite. Mult prea departe de casa, insa fara sa renunte la credinta, barladeanul spune ca a «supravietuit» chiar si isteriei create de asa-zisa pandemie de gripa porcina. Acum, duce o viata absolut normala: are o sotie mexicana, o fiica de patru ani si parintii alaturi de el. Reporter: Vrem sa aflam cate ceva despre omul Marcel Vasilache, nascut in Barlad, dar care, in prezent locuieste in Mexic. Marcel: Sunt un om care depind foarte mult de credinta in fiecare decizie pe care o iau. Inainte de a face un pas in viata, depind foarte mult in a ma pune de acord cu Blanca (sotia, n.r.) si, impreuna, ne rugam unui Dumnezeu care ii asculta pe cei ce lasa totul in mainile Lui. Sunt un om pentru care problemele vietii au intotdeauna o solutie si care nu se dezamageste chiar atat de usor de viata. Imi place sa lupt pentru tot ceea ce imi doresc. Reporter: Cum de ati ajuns in Mexic? E cale lunga de la Barlad pana acolo! Marcel: Fiecare are un scop in viata si un plan bine trasat inca din vesnicii. Dumnezeu ne traseaza o linie care ne ghideaza si, daca suntem ascultatori, avem numai binecuvanta ri in viata. Daca nu Il lasam ca El sa decida in vietile noastre, fiecare decizie a noastra are ca rezultat numai dezastre si nefericiri. Revenind la intrebare, eu simteam in inima mea ca locul meu nu era in Romania inca inainte sa stiu ca voi pleca in Mexic. Imediat ce am avut posiblitatea, am facut-o fara sa ma gandesc de doua ori. Cred ca am urmat linia care mi-a fost pusa in fata. Reporter: Spuneti-ne cate ceva si despre sotie si fetita. Marcel: Este vorba despre Blanca Sandoval Cardona, fiica unei celebre cantarete mexicane prin anii ’60-’ 80, Maria Elena Sandoval. Sotia ma ajuta sa corectez gramatica din cartile scrise de mine in spaniola si ma sprijina si in celalalt sector, unde sunt pastor general. Nu stiu ce as face fara ea! Fiica noastra, Abigail, va implini in noiembrie 4 ani si este in al doilea an de gradinita. Reporter: Queretaro este un stat aproape desertic. Nu este o diferenta prea mare fata de clima din Barlad? Marcel: Tot statul Queretaro este foarte frumos. Aici sunt sate ale caror centre istorice a fost construite de catre spanioli, dar sunt locuite in majoritate de indigeni, care nici macar nu vorbesc spaniola, in multe cazuri. In Mexic inca se mai vorbesc peste 300 de dialecte. Eu locuiesc in apropierea Muntilor Sierra Madre Oriental, unde se gasesc niste catedrale foarte frumoase si stranduri cu ape termale. Din pacate, tot spaniolii sunt cei care au distrus templele civilizatiilor anterioare, de exemplu, maya sau purepecha, pentru ca pe locul respectiv sa ridice catedrale impresionante, unde indigenii sa ii adore pe dumnezeii catolici si sa ii lase la o parte pe cei ai lor. Deci, da, e o diferenta foarte mare fata de Barlad. Insa Barladul va ramane pentru totdeauna in inima si in amintirile mele. Reporter: Exista un conflict intre cariera literara si cea pastorala?
Marcel: Cariera literara mi-am inceput-o in Barlad, in anul 1997, in cadrul cenaclului „Alexandru Vlahuta“, gazduit de Casa de Cultura „George Tutoveanu“, iar in 1998 am debutat cu poezia „Ploaie cu aschii“, in publicatia „Pareri Tutovene“. Poeziile mele au fost publicate in diferite reviste si ziare din Barlad, Vaslui si Bucuresti si am fost coautor in doua carti publicate sub egida cenaclului „Al. Vlahuta“. Am mai publicat si doua carti personale in limba romana si doua in spaniola. Sunt si pastor general al bisericii Fuente de Vida (Fantana Vietii), dar ma dedic si constructiei de case rezidentiale. Am invatat arhitectura fara sa merg la o universitate anume. Reporter: Despre ce anume scrieti?
Marcel: Despre Cel care mi-a schimbat viata: Mantuitorul. El nu tine seama de diplomele intinse pe pereti sau de contul impresionant pe care il poti avea in banca. Trebuie spus ca, de fapt, religios nu am fost niciodata. Am cunoscut credinta cu zece ani inainte sa plec din Romania, din Barlad. Dar acum m-am obisnuit foarte mult aici. Din 2005 sunt cetatean mexican. Am si votat la alegeri. Reporter: Cum va petreceti timpul liber? Banuiesc ca familia va ocupa majoritatea timpului loc.
Marcel: Intr-adevar familia e pe primul loc. Biblia se refera la cei care nu au grija de familiile lor ca fiind niste pagani. In timpul liber, mergem sa mancam tacos, caldos de gallina si tot felul de mancaruri mexicane, care imi plac foarte mult. Iar cand avem vacanta, mergem pe litoral in diferite tari din America Latina sau chiar pe plaje mexicane, precum Acapulco, Cancun ori Puerto Vallarta. Reporter: Ce impresie v-au facut locurile vazute pana acum?
Marcel: Cand am vizitat sud-est-ul Mexicului am trecut prin ora[ul San Juan Chamula, situat foarte aproape de San Cristobal de las Casas, Statul Chiapas. Inainte sa ajungem acolo, ghidul turistic ne-a sfatuit sa nu facem poze, fiindca localnicii cred ca le furi spiritul daca ii fotografiezi. Niste italieni au indraznit sa le faca poze, iar localnicii i-au dus la o inchisoare de-a lor. Nimeni nu putea ajunge la ei, nimeni nu stia nimic de ei. Asa ca am ascuns camerele digitale. Inauntrul templului am avut o alta surpriza: indigenii sacrificau gaini pentru idolii lor, care erau amestecati cu icoanele catolice. Acolo, odata, cand a ars o biserica, statuia sfantului care ar fi trebuit sa o protejeze de dezastre a fost pusa dupa gratii, pentru ca nu a avut grija de biserica, si a fost coborata de pe perete pana la nivelul oamenilor, timp de cinci ani. Culmea, Coca Cola este considerata, in acelasi oras, sacra doar pentru ca, dupa ce o beau, oamenii eructeaza, iar acest lucru inseamna ca elimina spiritele rele pe care le au in interior. Altii beau, chiar in biserica, un fel de rachiu numit Puhl si, dupa ce se imbata, incep sa se balbaie. Ei cred ca vorbesc cu dumnezeii lor. Bani nu exista, ci se fac trocuri. O sotie «costa» trei vaci! Exact ca acum 500 de ani. Este surprinzator! Am ramas stupefiat de ceea ce am vazut. Mexic este o tara fenomenala, dar are si parti total necunoscute lumii, precum cea de care v-am povestit. Reporter: Cum ati trecut prin etapa gripei porcine, pentru ca v-ati aflat in mijlocul „actiunii“?! Nu v-a fost teama pentru viata dvs. si a familiei?
Marcel: Nu mi-a fost deloc teama. Intr-adevar, a facut ravagii pe aici, dar in ceea ce priveste frica de imbolnavire. Au murit persoane care locuiau in orase la distanta de doar 10 minute de noi. Chiar si neamuri de-ale unor prieteni au decedat. Doar ca ne acopeream fata cu masti chirurgicale ca sa nu respiram aerul. Oricum, unde puteam pleca? Reporter: Ce planuri de viitor aveti?
Marcel: In ceea ce priveste planurile literare, vreau sa profit de toata inspiratia pe care o am si sa scriu carti care sa fie traduse in cat mai multe limbi. Vreau ca tot ceea ce fac sa fie de folos umanitatii, sa se poata spune despre mine ca mi-am inchinat viata pentru ai ajuta pe semenii mei si ca am fost un motiv pentru ca altii sa-L cunoasca pe Mantuitor. Astea sunt planurile mele! Reporter: Mai mentineti legatura cu prietenii lasati in urma in Barlad? V-a vizitat vreunul?
Marcel: Tin legatura cu multi dintre prietenii mei de la Barlad. Dar nu prea au mai ramas acolo, sunt prin Italia, Spania si Statele Unite. Nu m-a vizitat niciunul inca, pentru ca Mexicul este foarte departe. Dar daca pot veni sa ne viziteze, ii primim cu drag! Chiar mi-e dor de prieteni si de locurile natale.
Ai scris vreodata o anonima, ai fost tentat sa trimiti un bilet nesemnat la amvonul bisericii, o nota informativa conducerii firmei pentru care lucrezi, predicatorului pentru a-i corecta teologia, ori comitetului spre a-i reprosa distribuirea ajutoarelor?
… Fara indoiala, faptele semnalate de tine erau prea strigatoare la cer, ca sa nu pui lucrurile la punct!…
Tentatia de a rezolva probleme prin manipulare se poate preface in obsesie, materializata intr-un anumit stil de viata. Unii oameni simt o chemare irezistibila de a schimba in bine fata planetei, dar, cum lumea nu realizeaza potentialul ascuns in ei, investindu-i cu autoritatea care le-ar face sarcina mai usoara, se vad nevoiti sa recurga la o solutie la indemana tuturor – sageata perfida lansata din umbra. Ei cred ca stratagema le asigura ”beneficiul” protectiei.
Crezandu-se in siguranta sub umbrela lasitatii, anonimul ignora faptul ca ea nu-i asigura protectie impotriva lui insusi …
Cel mai simplu ar fi un telefon anonim, daca n-ar fi inconvenientul ca-i tradeaza vocea. De-ar putea sa-si dea limba la ascutit, ca lupul din poveste! De fapt, tehnologia moderna pune la indemana o solutie convenabila, printr-un mic aparat destinat sa altereze vocea. Cat priveste ale scrisului, de la inventarea masinii de scris, si mai recent a computerului, scrisoarea anonima vine tare la indemana, eliminand elementul grafologic. Nu-i nevoie decat de indepartarea cu grija a particularitatilor stilistice.
Alchimia mentala a anonimului ii da iluzia ca sta postat ferm pe platforma corectitudinii, in timp ce toti ceilalti oameni fluctueaza jalnic pe scara rasturnata a valorilor lui, care se vrea absoluta. De fapt, manevra de a se ascunde in spatele unui paravan confectionat din material propriu il situeaza pe el insusi pe teren nesigur. Adevarul lui, sau dreptatea lui, se cuvin a fi verificate prin comparatie cu etalonul. Nimeni nu detine de unul singur monopolul adevarului, sau al justitiei. Apoi, a actiona din umbra inseamna a nu fi dispus sa acorde celorlalti spatiu vital, intr-o lume care (din fericire) nu functioneaza dupa regulile lui.
Fie ca este un mesaj anonim, sau o fapta al carei autor nu se identifica pe sine, in spatele anonimei sta un sentiment, o atitudine, care-l otraveste pe autorul ei prin acreala pe care i-o secreta in inima. De regula, actiunea anonima nici nu rezolva problema vizata (in cazul ca este reala), si nici nu descarca inima autorului de povara de vinovatie, care ii urmeaza in chip firesc. Astfel ca, in loc sa solutioneze lucrurile, anonima le complica si mai mult.
Interesant de observat ca, in economia morala a universului uman, incarcatura negativa a anonimatului este perfect echilibrata prin reversul ei, care urca la plus tot atat de mult, pe cat poate cobori la negativ, sau poate chiar mai mult. Ca multe din lucrurile familiare oamenilor, care pot fi sau bune, sau rele! Apoi, anonimatul poarta un caracter temporar, caci nimic nu va ramane ascuns pentru totdeauna.
Si o fapta buna poate fi facuta in anonimat. Nu numai ca poate, dar anonimatul faptei bune este ridicat de Christos la nivel de norma, cand vine vorba de darnicie, milostenie, facere de bine, post si rugaciune, care trebuie facute ”in ascuns” (Matei 6:3-6, 18; 1 Petru 3:4). Modestia si bunatatea se feresc de reclama, preferand sa se exprime in anonimat (paradoxal).
Este parte din paradoxul crestinismului, care cere sa ascundem lucruri bune si sa scoatem la lumina pe cele rele (desigur, mai intai pe cele proprii).
Unele fapte pot ramane ascunse de ochii oamenilor, dar motivatia (mai importanta decat fapta) nu este o taina pentru Dumnezeu. Atitudinea devine izvor de fapte si e vazuta de Dumnezeu inainte de a fi convertita in fapta, ”De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric siva descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).
Mari oportunitati de a face fapte bune se prezinta deghizate sub hainele anonimatului, cum aflam din Evrei 13:2, ”Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea, au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”. Nici prin gand nu ne trece, de multe ori, ce implicatii pot avea faptele noastre facute in spirit de bunatate. Isus ii uimea pe ascultatorii Sai de odinioara, cand le spunea, ”Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit …” (Matei 25:35, 40). Isus se identifica cu semenii nostri aflati in nevoie. Ingerii Sai umbla incognito pe cararile noastre si numai El stie de cate ori a fost respins, alungat, ori nesocotit de fiecare din noi. Dumnezeu insusi face multe lucruri in anonimat (Fapte 14:17), cu care nu se lauda si este nevoie de cunoasterea Lui, de memorie buna si de credinta, pentru a le recunoaste ca venind din mana Sa.
Intalnirea cu anonimatul este de asteptat, ca test al vredniciei noastre si poate aduce rasplatiri, sau regretul ocaziei pierdute, iar acestea din urma se acumuleaza in timp la negativul crestinului corigent la slujire. In ultima analiza, crestinismul nu este doctrina, teologie, organizare, sau institutie, ci slujire. Poti fi slujit de anonimi, sau poti sluji in anonimat, intr-un echilibru cantarit de marele Model al slujirii, care va rasplati tuturor dupa dreptate, in ziua cand anonimatul va fi anulat si lucrurile tainuite scoase la lumina.
Odata ce iesi din anonimat, farmecul slujirii dispare si, odata cu el, si rasplata. Dumnezeu vrea sa pastreze contul slujirii tale intre tine si El.
Gelu Aracadie Murariu
Ramona Beatrice Rusu s-a nascut pe data de 20 aprilie, 1987 in Oradea. In Statele Unite a venit in ianauarie, 2006 impreuna cu parintii, Liviu si Lia BrindasRusu si s-au stabilit in orasul Peoria din Arizona. (Sunt membri ai bisericii “Elim” din Phoenix, unde Ramona activeaza in corul mixt). La scurt
timp dupa sosirea in America, Ramona s-a inrolat la Glendale Community College unde studiaza si in momentul de fata, avand deocamdata ca tel sa obtina “Associates Degree”, urmand ca apoi sa decida care va fi drumul pe care-l va urma in ceea ce priveste cariera profesionala. Despre modul in care
vede ea “lumea noua” in care a intrat in urma cu un an, ne povesteste in interviul pe care ni l-a acordat. Ramona, te rog sa ne spui care au fost primele tale impresii dupa ce ai venit in America? Ce te-a impresionat cel mai mult?
Prima impresie de cand am coborat din avion a fost aceea ca totul este imens. Cand am mers pe freeway si am vazut ca sunt drumuri pe deasupra si nu stiu cate benzi pentru acelasi sens am ramas mirata ca asa ceva se poate. Am putut sa observ imediat curatenia dimprejur si arhitectura cladirilor care este diferita. Cel mai mult m-a impresionat sa vad pomi din familia citricelor, palmieri si Honey Bird despre care auzisem, vizionand Teleenciclopedia pe TVR 1, dar nu avusesem ocazia sa o vad in realitate. Cat despre viata sociala pot sa spun ca ceea ce imi place mult in America este ca nu am vazut coruptie si fiecare om are aceleasi sanse si oportunitati de a deveni ce isi doreste in cariera.
Ai observat si anumite lucruri din societatea Americana care crezi ca ar trebui schimbate? Daca da, care sunt acestea?
Tot timpul exista ceva de corectat in orice societate si pot sa spun ca si aici am vazut lucruri pe care nu le mai vazusem si nu mi-au placut. Mi-a fost greu sa accept sa vad tinere de varsta mea sau chiar mai tinere decat mine care erau insarcinate si locuiau singure sau cu prietenii lor. Asa ceva nu am vazut la mine la scoala in Romania si daca s-ar fi intamplat vreunei fete ar fi fost exmatriculata. Apoi sa aflu ca baieti si fete locuiesc impreuna de pe la 16 ani, departe de parinti, de capul lor si pe cont propriu, lucru care m-a socat de-a
dreptul. Casatoria pentru multi nu inseamna decat un act scris, nu o binecuvantare de la Dumnezeu. Faptul ca in scoli religia a fost scoasa, iar educatia sanatoasa din familie nu prea exista, cred ca este o greseala
care afecteaza cresterea si educatia sanatoasa a tinerilor. La scoala nu se prea dau sfaturi elevilor, iar educatia crestina este foarte superficiala sau chiar deloc, cu alte cuvinte scoasa din viata tinerilor americani.
Cum ti se pare viata de student la Colegiu? Care crezi ca sunt carentele sistemului educational dinAmerica? Dar ale celui din Romania?
Sincer, unul dintre motivele care ma face sa imi placa in America este viata de colegiu. Imi place foarte mult ca pot sa invat in conditii foarte bune atat din punct de vedere material, dar si din punct de vedere etic.
Respectul si rabdarea pe care o au profesorii de aici pentru studenti m-a impresionat. Imi place mult ca este aparata confidentialitatea elevului. De exemplu, cand profesorul aduce testele corectate nu striga nota pentru
fiecare student (cum se intampla in liceu in Romania), ci inmaneaza fiecaruia testul corectat si este strict treaba studentului ce nota este scrisa pe test. Alt lucru care imi place este varietatea de cursuri oferite si orarul cursurilor care este flexibil. De exemplu, acest semestru mi-am luat cursuri dupa amiaza, ca sa pot lucra dimineata. Imi place mult la colegiu si apreciez conditiile foarte bune de invatat care mi se ofera. Din cate am inteles, inca nu esti decisa in privinta specializarii pe un anumit domeniu. Cred totusi ca ai anumite inclinatii. Care sunt acestea?
Inca nu m-am decis ce voi face exact pe mai departe, dar stiu ca am doua variante: ori sa fac o cariera in domeniul medical sau o cariera legata de computere. In Romania, ma pregateam intens sa intru la computere la Politehnica in Timisoara, dar viata nu se desfasoara intotdeauna cum iti imaginezi. De cand am venit in USA am inceput sa ma gandesc si la domeniul medical pentru ca sunt mult mai bune oportunitati de reusita decat in Romania. In plus, in acest domeniu am ocazia sa ma implic in viata oamenilor, oferindu-le un sprijin si un ajutor. Urmeaza sa decid ce voi face.
Ce sfaturi iti dau cei din jurul tau, in special cei din familie, in privinta profilului pe care sa te axezi?
Parintii mei sunt intelegatori si niciodata nu m-au fortat sa merg intr-o anumita directie fara ca eu sa imi doresc asta. Intotdeauna m-au sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu pentru a primi calauzire si sa aleg ceea ce imi place, fara sa ma gandesc doar la bani. Ei sunt fericiti cu orice decizie as lua, atata timp cat sunt convinsa ca este ceea ce Dumnezeu vrea sa fac.
Am inteles ca ai inceput sa studiezi si despre Real Estate. Ce anume te-a determinat sa iei aceasta decizie?
Am auzit despre Real Estate de la mai multi prieteni care mi-au dat detalii despre acest domeniu. Cred ca este o cariera frumoasa de a ajuta oamenii si de a le arata ca iti pasa de viitorul lor. Consider ca fiecare om, cand este vorba de a cumpara sau a vinde o casa, isi doreste ce este mai bun si potrivit si de aceea ma face fericita sa stiu ca voi putea sa ofer ajutor si serviciu de calitate, altora. Pe de alta parte, stiu ca va fi un prilej prin care voi reusi sa am niste bani, cu care sa imi platesc cursurile de la colegiu si sa imi ajut familia.
Ce iti place sa faci in timpul liber? Pot sa spun ca am multe pasiuni, dar de cand am venit aici am muncit mai mult, iar pasiunile le-am cam neglijat. In ceea ce priveste muzica, imi place sa cant, sa bat la tobe, sa cant la chitara si imi doresc foarte mult sa invat sa cant la pian. Imi place mult arta si cand mai am timp desenez sau chiar sculptez. In Romania obisnuiam des sa merg in tabere si in excursii la munte si in felul acesta mi-am descoperit pasiunea de a explora locuri noi si de a admira frumusetea naturii pe care Dumnezeu, artistul genial si perfect, a creat-o cu
atata maiestrie .
In final, te-as ruga sa adresezi cateva ganduri cititorilor revistei Romanian Times.
Tinerilor le spun ca pot intotdeauna sa reusesca oriunde se afla daca il au pe Dumnezeu alaturi. Cu atat mai mult ca ne aflam intr-o tara binecuvantata si plina de oportunitati merita sa munceasca si sa urmeze o scoala pentru a putea reusi in viata. Sa nu uite ca au un scop pe pamant si depinde extrem de mult de ei ca acest scop sa fie indeplinit.
Articol publicat in ziarul Romanian Times in Ianuarie, 2008
Politica unui singur copil din China are drept consecinta un numar de 13 milioane de avorturi anual, majoritatea fiind ordonate de catre oficialii centrelor de planificare familiala.
Potrivit blogului Al Jazeera, parintii implicati in aceasta “sarcina ilegala”, care a condus de asemenea la un avort ilegal, in luna a opta de sarcina, sunt socati de rapiditatea cu care povestea lor a fost propagata pe internet.
Se pare ca Luo Yan Qua si Xiao Ai Ying nu au stiut ca povestea lor a ajuns pe internet, fiind marcati de evenimentele recente. Se ia in considerare faptul ca un membru anonim, care stia despre avortul ilegal, pe care mama a fost fortata sa-l faca, a lansat vestea pe un site din China, similar Twitter. Raspandirea vestii de catre o sursa guvernamentala este o varianta posibila, deoarece, conform Public Vigil, avorturile fortate au loc, mai ales, in zonele rurale ori periferice ale Chinei, dar acest caz a fost semnalat intr-unul dintre orasele moderne ale tarii, lucru care nu este prea tolerat de catre Guvernul central.
Odata ce sarcina sa a fost detectata, Xiao Ai Ying, care mai are o fetita de 10 ani, a fost batuta si scoasa violent afara din casa de catre autoritatile de planificare familiala, insotite de catre ofiteri de politie. Potrivit digitaljournal, tatal copilului si sotul mamei a declarat ca un politist chiar a lovit-o in burta, incercand sa-i provoace un avort spontan. Apoi femeia a fost transportata la un spital din centrul orasului Xiamen, unde copilul care urma sa se nasca peste doar o luna, a fost ucis cu o injectie letala, in timp ce inca se mai afla in corpul mamei.
Femeile din China platesc amenda pentru ca raman insarcinate
in China, nasterea unui al doilea copil este ilegala, fiind considerata o infractiune pentru care mama plateste si o amenda, care porneste de la 1 dolar, pentru cele mai sarace femei si pana la 40.000 de dolari, pentru cele bogate. Alte femei sunt sterilizate imediat, cu forta. La ora actuala, nu se cunoaste inca daca Xiao Ai Ying va mai fi pedepsita si intr-un alt mod, in afara de cruzimea de-ai fi fost ucis bebelusul pe care l-a purtat opt luni in pantece, asteptand cu nerabdare sa se nasca. Al Jazeera a incercat sa ia legatura cu autoritatile chineze din Xiamen pentru a comenta acest caz, insa acestea au refuzat vehement.
Desi oficialii sustin ca in China au loc in jur de 13 milioane de avorturi pe an, cercetarile in acest domeniu, sustinute si de catre diverse publicatii locale, sunt de parere ca daca ar fi numarate si avorturile nedeclarate sau cele induse fortat de catre autoritatile de planning, s-ar ajunge la un numar infiorator, substantial mai mare decat cel din acte.
Rata intreruperilor de sarcina in China este de 24 avorturi la fiecare 1.000 de femei, cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, declara Organizatia de Sanatate Mondiala, intr-un studiu realizat impreuna cu Institutul Guttmacher. in 2003, un raport de acest gen arata ca in China numarul de avorturi este de 9 milioane, din totalul de 42 de milioane de intreruperi de sarcina inregistrate in intreaga lume.
Pentru toate autoritatile din afara Chinei, care nu privesc cu ochi buni aceste practici, cum ar fi cea din acest caz, nu mama este considerata a fi comis o crima, ci autoritatile care o obliga sa avorteze. Cu toate acestea, nimeni nu poate interveni in niciun fel.
Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoaca, ne pune fata in fata cu realitati nu totdeauna comode, intr-un cuvant, poemele sale ne conduc la o sinceritate fata de sine si fata de marele Univers. Nu intamplator, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o suta unu poeme, se constituie ca un manifest adresat fiecarui potential cititor de a cantari in cumpana dreapta a ratiunii valorile fundamentale ale existentei si mai ales, ale rostului de a apartine bogatului spatiu spiritual romanesc.
Tocmai de aceea, Theodor Damian reuseste prin acest volum de versuri sa expuna concepte care surprind esenta romanismului aflat la confluenta spiritului dacic, al celui latin si peste toate acestea, al celui crestin. Din aceasta ingemanare de curente spirituale rezulta forta unei exprimari poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate si mai ales, de vitalitate.
Un scriitor si cartile sale
Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este autorul volumelor Introducere in istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor Damian este teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“.
„Revarsarea cu gust si rafinament”
Asemenea unui teatru in patru acte, volumul „Nemitarnice” ne ofera patru trepte in ascensiunea catre intelesul etern al poeziei. Astfel, pentru inceput, privim „Prin ochiul marii”, dupa aceea identificam un „Armaghedon cu un alt nume”, mai departe intelegem metafora „Cautatorilor de lut”, pentru ca in final, sa avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte in devenire, de fapt patru trepte ale cunoasterii si tot atatea etape in intelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.
„Marea se apleaca pe fereastra/ eram in spatele ei/ si numaram apele/ apele si culorile/ zvacnetul si culorile/ curajul nerusinat/ revarsarea cu gust si rafinament/ cand totul e pe potriva/ ca torsul pisicii pe cuptorul de lut/ iarna la tara// O, ochiul marii de cucuvea/ noroc ca nu face asta/ in fiecare zi/ ca pe multi i-ar trage in ea.” („Ochiul marii”)
„Marile poeme ale tarii”
Sensul poetic nu se descifreaza totdeauna usor, este nevoie de o anumita putere de patrundere ce se dezvolta atunci cand iei contact cu scrierile lui Theodor Damian, fiindca in fiecare vers este incifrata o experienta, un gand, o traire, ceva care a facut parte din viata sa si pe care il daruieste mai departe, celor ce vor sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga.
„Peste marile poeme ale tarii/ au trecut uragane migratoare/ si le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au stricat sensul.” („Poemele tarii”)
„Misterul vietii se patrunde”
Dar efortul este rasplatit pe deplin prin nenumarate intelesuri ce te conduc mai departe, intr-un univers complex si totusi simplu, axat pe principii care se intretaie, se insumeaza, pentru ca ulterior sa se desparta, revenind de fiecare data mereu altele, cu intelesuri noi si cu spontaneitatea unei exprimari ce-si afla mereu cuvinte potrivite pentru experiente tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.
„Nu stiu de cine si de unde/ misterul vietii se patrunde/ nu stiu de unde si de ce/ a aparut deoarece/ nu stiu de cand si pana cand ma arde ochiul tau plapand/ nu stiu de cand, de ce si cum/ ma inghite praful de pe drum/ nu stiu de ce si de la cine/ atata moarte e in mine.” („Nu stiu”)
Intre Vasile Voiculescu si Lucian Blaga
O sursa de inspiratie deosebit de valoroasa pentru poezia lui Theodor Damian o reprezinta viziunea teologica crestina care sub o forma sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenta si o profunzime ce depasesc exprimarea laica. Astfel, continuand traditia unor poeti de factura religioasa in genul lui Vasile Voiculescu sau intr-o anumita masura, Lucian Blaga, Theodor Damian impleteste in experienta concreta a zilelor noastre, elemente de teologie, precum si relatia lor cu arhetipuri mitice, general umane sau specifice spatiului daco-roman.
„Izvorul apelor sfintite in tine”
In acest sens, putem vedea influenta unui anumit gen profetic, in poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre varsare/ iarasi s-a aruncat cineva/ in apele sale/ iarasi un Ioan Botezatorul/ si-a facut aparitia/ in pustiul lumii.// E lung drumul pana la Iordan/ iti trebuie ani sa-l strabati/ ai timp ca sa ierti tuturor toate/ si sa inveti sa te rogi pentru frati// E lung drumul si greu/ pana sa descoperi izvorul/ apelor sfintite in tine/ si sa-L recunosti/ pe Cel care vine.”
Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poarta prin multiplele exprimari artistice originale si sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne ocazia sa cunoastem si sa ne cunoastem, sa exploram fatetele nebanuite ale unei realitati uneori, contradictorii, alteori, rationale, dar intotdeauna sublime si senzationale, fiindca in cele din urma, viata este un dar extraordinar, irepetabil, de care trebuie sa ne bucuram cu toata fiinta noastra. Poezia lui Theodor Damian este un imn al vietii ce invinge, care desi aparent se opreste, totusi curge mai departe, din eternitate in eternitate.
Dupa epuizarea rapida a primului tiraj, pastorul Constantin Ghioanca, parte din echipa profesorala a Institutului Teologic Baptist din Bucuresti, prezinta cititorului o editie revizuita si adaugita a cartii de mare interes, Bisericile emergente vestice: din perspectiva baptista româneasca.
Grupuri-tinta:
-studenti la seminarii sau la alte institutii biblice;
-pastori, preoti sau alti slujitori ai bisericii;
-învatatori de scoala biblica;
-responsabili cu învatatura în biserica;
-lideri de închinare;
-toti crestinii interesati de tema bisericii în cultura postmoderna.
Caracteristici speciale:
-prima carte scrisa pe aceasta tema în România;
-contine adaugiri importante fata de prima editie;
-prezinta aparitia si dezvoltarea bisericilor emergente;
-discuta caracteristicile de baza ale bisericilor emergente;
-aloca un capitol pentru identitatea baptista în România;
-evalueaza în mod critic dogma si practica bisericilor emergnte;
-ofera o perspectiva baptista asupra acestor biserici;
-anticipeaza perspective noi în eclesiologia baptista româneasca;
-contine cinci anexe foarte utile.
Pentru detalii si comenzi accesati www.risoprint.ro
PRET: 25 Ron