Tag: Dumnezeu

LUMEA DE AUR (THE GOLDEN WORLD)

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Jianu Lucian-Florian


La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,

Lumea a adus podoabe –  ea batrana, slaba, oarba,

Vaduva Anastasia, si-a facut cu greu carare,

Si in curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –


Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,

De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –

Sa aduca, pentru boii – cei lasati de fiecine

Langa templu – mangaiere, pentru cate duc pe oase –


Pe coloana de intrare in Biserica, tocmise

Imparatul, sa ii scrie, al lui nume, un fruntas –

Dar un Inger sterse toate cele-atat de scumpe zise,

Si-a cioplit: “Anastasia a platit  acest lacas!“


Si-au vazut, mirati, minunea, Imparatul, si curtenii,

Si-au catat-o pe batrana mult prea buna, si prea oarba –

Caci un Rai intreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,

Cat o inima, ce – n zdrente, ii aduce-un fir de iarba…


25 mai 2011


Scriitorul VASILE ANDRU

On By nelursIn literatureLeave a comment

 

Interviu realizat de Angela BACIU

 

[pullquote]

MOTTO: „Într-o vreme m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte”

„Destinul de a fi scriitor are un substrat tainic”

 

[/pullquote]

 

Domnule Vasile Andru, care este cartea care v-a chinuit cel mai mult? Si care este cea pe care o iubiti cel mai mult?

Scrierea unei carti, d-na Angela Baciu, oricât ar dura, oricâte înaripari sau înfrângeri ar presupune, nu te chinuie, ci te înviaza. Chiar când scrisul este un canon – adica devine ca un travaliu zilnic, ascetic, mortificator (vazut din afara) – eu îl resimt ca pe o sansa, ca pe o extatica mânare dinlauntru.

Dar înteleg, buna doamna Angela Baciu, ca ati vrut sa întrebati: care-i cartea ce v-a chinuit dulce cel mai mult. Mult ca durata, mult ca intensitate.

Este romanul Gradinile ascunse (aparut recent). M-a chinuit dulce si mult: ca durata întâi. Romanul acesta are o vârsta notabila. Are deja un curriculum! Într-o forma embrionara, a fost schitat prin 1973, când eram asistent universitar la Suceava. Într-o forma structurata, capitolata, romanul s-a nascut în 1984, la Bucuresti: s-a nascut în acelasi an cu fiica mea, Tamara. De altfel, nasterea fiicei a dat un alt sens proiectului initial. La început, aceasta proza era un exercitiu de supravietuire, în vremi siluitoare. Dupa nasterea fiicei, s-a mai adaugat un sens: l-am simtit ca pe o poveste pentru ea, jucaria ei, zestrea ei.

Romanul acesta are subiect, intriga, are personaje, în­tâm­plari. Este vorba de pataniile unui om ajuns în „tara hazardului”, în tara dresajului total, în tara dictaturii perfecte, a dictaturii desa­vârsite – la concurenta cu Dumnezeu! as zice.

În aceasta „tara” (la început, un oras: o Suceava concentrationara; apoi extinsa la un continent, la o planeta!) – un om cauta gradinile. Un om urmat de alti oameni. Un om cu statut antropologic enigmatic (ca noi toti) cauta gradinile ascunse. Cititorul va vedea cum si unde le-ar gasi.

Am terminat cu regret acest roman. În sensul ca scrisul la el devenise nu doar un „canon”, ci si „ratia” de bucurie zilnica.

În 2004 am zis: „Gata, îl public!”; si am angajat cu doua edituri aparitia cartii. Dar am vazut ca nu-i gata; si l-am mai rescris de doua ori, lucrând la el ceva mai intens în 2005. Daca compar prima si ultima varianta, vad ca, dupa decenii, din prima varianta au mai ramas circa 10 capitole (din cele 46 capitole ale cartii). Iar propozitiile ramase de atunci sunt parca atavisme…

Cartea a aparut în aprilie 2006, la editura „Paralela 45”, chiar în saptamâna patimilor. Ziceam, având o oarecare tristete ca l-am terminat. As fi vrut sa mai scriu la el, înca un an macar… Cred ca scrisul la o carte nu are sfârsit. Dupa cum omul nu este terminat, ci se afla înca în lucru, în atelierul Creatorului. Dar, desi neterminat, omul „functioneaza”. Cu toate sucelile lui, cu toate neroziile lui, cu toata cruzimea lui, cu toate dizabilitatile lui, omul „functioneaza”. Dumnezeu îl lasa sa functioneze asa neterminat. Poate cu oarecare amuzare… caci eu simt ca Dumnezeu se amuza un pic de nevolnicia si infantilismul omului; dar El stie ca a pus Legea în toti atomii omului si ca Legea îl va îndrepta pe om, în timp… Asa zicem si noi, când publicam o carte: ar mai fi de lucru, dar s-o lasam sa functioneze asa neterminata si-n faza aceasta… La anu’ ce vine, as vrea sa scriu o varianta restrânsa a „Gradinilor”. O varianta de circa 120 de pagini.

 

Gradinile ascunse este alt gen decât romanul non-fiction, care s-a vazut ca va este specific? Ce loc va avea acest roman în creatia D-vstra? Dar în peisajul literaturii de azi? Va rasturna clasamentele conventionale ale zgomotosilor critici care fac piata literara? Este acel roman-eveniment pe care-l asteapta un scriitor în cariera sa? Cum îl definiti?

Este ceva nou în scrisul meu. Un critic l-a si inclus în genul utopie (Al. Cistelecan). Este o utopie, prin idealismul sau total, prin geografia sa carpatica dar trans-pamânteana. „A-topos”, adica loc/ tara imposibile… Si totusi, usor de recunoscut sursa inspiratiei: „lagarul socialist” estic, cu dictatura cea mai „perfec­tionata” din câte a cunoscut istoria. Parabola concentra­tionara si utopia se întâlnesc, se îngemaneaza. Caci si în istorie, comunismul începe ca o utopie, sfârseste ca o crima; si din el mai supravietuiesc cioburi psihice, epigrame mintale.

În al treilea rând, sau mai presus de planurile semnalate, este vorba de un roman sapiential (sa-i zicem: initiatic), al unui autor care iubeste Ecleziastul si considera Ecleziastul o culme a romanului sapiential. Si un autor care iubeste Filocalia si considera Filocalia o culme a genului paideic. Aici romanul s-ar deschide spre revelatoriu, spre râvnita „întâlnire” cu Dumnezeu. Acel Dumnezeu care exista cu adevarat, si care va exista chiar si dupa ce omenirea va fi atât de sus, atât de nazdravana încât se va iluziona ca se poate lipsi de EL…

Nu uit ca m-ati întrebat ce loc are acest roman în scrisul meu. Desi are o factura aparte, Gradinile ascunse sta în continuitatea romanului Muntele calvarului (ducând mai departe teza precaritatii legii) si a romanului Pasarile cerului (si acolo este vizibila parabola concentrationara).

Dar, mai ales, Gradinile ascunse are un loc aparte prin aceea ca îl simt ca pe ultimul meu roman. si având în vedere ca a mijit prin 1973, se poate spune ca este si primul, si ultimul…

Asa, câte o proza scurta voi mai publica. Voi publica si acel jurnal Amintiri din jurul lumii, care-i gata de tipar. Dar un alt roman-roman, coerent si filimonez, nu cred ca voi mai scrie. Mapele continând minereul romanului indian Jagat nitya (adica Parelnica lume, sau Buna ziua, iluzie) va ramâne un conglomerat de nuclee narative si atât. Gradinile ascunse este ultimul, este un final de „cariera” literara.

 

Cum apreciati pozitia si locul pe care-l aveti în literatura? E vorba si de „imaginea” care s-a format despre Dvs – dupa carti, dupa aparitii publice, dupa ureche, dupa ecou, uneori cu rezerve, alteori cu nuante chiar „legendare”. Pentru unii existati ca prozator, autor al romanului istoric Noaptea împaratului sau al romanului postmodern Turnul; pentru altii ca redactor asezat pe viata la „Viata Româneasca”. Pentru altii ca îndrumator de scoala sapientiala (ipostaza în care multi va urmaresc scrierile, si multi va urmeaza; ipostaza în care sunteti azi invitat la biblioteca „V.A. Urechia”, Galati). Sunt oameni care au citit din Dvs. doar Terapia destinului sau Isihasmul, si care ignora ca aveti si romane! Dar sunt altii, si ma refer în primul rând la critici, care va iau în considerare doar romanele, doar proza. Asadar, sunteti multumit de LOC, sau de ROL? Când spun rol, ma refer la îndrumatorul de practici sapientiale. Când spun loc, ma refer la pozitia în plan literar. Sunteti multumit de acest „loc” în ierarhie?

Nu stiu exact ce loc am, dar sunt multumit de el. Joaca de-a numerotarea treptei pe care stai (joaca foarte serioasa în plan imediat), sau joaca de-a excelarea – tin de o solida gândire arhaica, straveche, când era absolut vital sa obtii un loc de frunte în hoarda primara: eventual sa devii „tatal hoardei”.

Ce loc detin eu în „hoarda literara”? Cred ca, într-o vreme, m-am lasat si eu prada ispitei de a fi în frunte… La alegerile din 1990, am fost ales seful sectiei de proza, Bucuresti. Si m-am complacut sa fiu vreo trei mandate „tatal” micro-hoardei prozatorilor din Asociatia Bucuresti (vreo 300 prozatori legitimati). În romanul Turnul, pe junii optzecisti îi numeam chiar „hoarda de aur a literaturii române”.

Dar, drept sa spun, n-am grija competitiei. Scriu elaborat, cu exigenta, dar fara grija competitiei. Ma bucur tare de performantele altora, de parca prin ele m-ar scuti pe mine de o truda. Ma bucur ca Svetislav Basara (un sârb optzecist) a scris romanul subconstientului balcanic mai bine decât puteam s-o fac eu în Pasarile cerului. Si ca Anton Doncev (bulgar saptezecist) a scris Cavalerul cartii de taina – depozite din subconstientul crestin al Europei. Simt continuitate, nu competitie.

Stiu bine, însa, ce loc am eu în ansamblul spetei umane: un atom din cei sase miliarde. A-tom, pre greceste; in-dividus, pre latineste. Dotat cu (sau daruit cu) „gena multumirii”. Sunt o suma de celule gânditoare; în continuitate buna cu alte celule gânditoare ale spetei. Un episod (românesc) din dorul materiei de a se povesti pe sine.

 

V-am trimis prin posta înca 12 întrebari, as vrea sa raspundeti macar la una-doua, la temele în care sunteti mai implicat. Stiu ca aveti legaturi cu diaspora literara. Ce destin au acesti scriitori? Mai sunt ei astazi vitregiti?

Am legaturi cu diaspora, cu scriitorii din exil, din emigratia fortata dinainte de 1989, si cu emigratia libera de dupa 1990. Ei nu mai sunt vitregiti, acum. Dar altadata, oare erau mai vitregiti scriitorii din exil, decât cei ramasi în „lagarul” de-acasa? Scriitorii din exil au stiut sa-si transforme trauma smulgerii în sansa de creatie. I-am cunoscut în Occident pe Emil Cioran, pe Virgil Ierunca, pe Matei Visniec, pe Dumitru Tepeneag. Acum am o buna relatie cu scriitorii românii din America. Chiar acum merg pentru lansari si dezbateri la New York, San Francisco, Atlanta. Am scris despre diaspora literara si neliterara, în volumul Viata si Veac, secventa „Povestind suflet românesc la românii de departe”. În revista „Viata Româneasca”, recent, vorbind despre viitorul lite­raturii române, am scris ca vad posibil „un viitor anglo-a­merican” al literaturii române.

 

Dar despre viitorul romanului românesc, ce parere aveti?

Romanul românesc de azi este în forma. Se scrie prea lung, prea valmasit, dar merge! Se scrie fluvial, dezgradit, dezlânat, mâlos, dar merge!

În fond, si ultimele succese internationale: Naipaul (premiul Nobel) sau Arundhati Roy (premiul Booker) – sunt dezgradite, mâloase, dar merg! (Nici o aluzie la faptul ca, în latina, mergere înseamna „a cufunda, a îneca”…)

Dupa ora poeziei, care se încheie cu Cezar Ivanescu, Mihai Ursachi, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Cartarescu, – vine ora prozei. Sau macar minutul prozei. Vine cu Constantin Virgil Negoita, Mircea Sandulescu, Adrian-Christian Kuciuk, Dan Stanca, Marius Marian Solea, Alexandru Ecovoiu, Marian Ilea, Cecilia Stefanescu.

Si mai adaug doi autori, buni, dar nemediatizati, cvasiimolati: indianista Oma Stanescu, prin romanul Arsita Karmei (1997) este la fel de frapanta ca belgianca „nipona” Amelie Nothomb, cu care are în comun o energie a demitizarii Orientului.

Alexa Gavril Bâle publica romanul etno-psihologic America de dincolo de gard (2003). Proza aceasta are un firesc, o acuratete si o polifonie cum de la Cuptorul de pâine al lui Mircea Nedelciu eu n-am mai citit. Alexa Gavril Bâle atesta si o mondializare a ruralului carpatic – fara precedent în scrisul nostru, cred.

Uneori simt totusi o neadecvare (trecatoare?) între noi si veac, între noi si chemare. Nu-i vorba de diferenta de viteza dintre plaivaz si computer (deja rezolvata de unii). Ci vad autori predestinati unei carti mari care însa ard ca si „în treacat”, facând în principal altceva, ca sa subziste.

Oricum, „destinul de a fi scriitor”, sau de a da „the book of the century” are si un substrat tainic. Si, personal, singura certitudine pe care o am în privinta rezultatului este bucuria lucrului la o carte. Restul se decide dincolo de noi.

 

În încheiere, as vrea sa discutam despre împlinire profesionala. În ce consta împlinirea Dvstra? În cartile publicate (circa 25 de volume), sau în discipolii care urmeaza cercul D-vstra de „stimulare mentala”? Sau în amândoua? Sunteti, evident, înainte de toate scriitorul Andru. Ati lasat cândva o catedra universitara – pentru a scrie, sau pentru o alta perspectiva de împlinire?

Împlinirea profesionala înseamna pentru unii sa devii bogat, pentru altii sa devii vedeta. Este acceptia populara a împlinirii, sau acceptia salbatica a împlinirii, dupa care suntem clasati, distribuiti în functii, capatuiti… Pentru mentalitatea salbatica (generala azi) vedetele sunt mai graitoare decât modelele. Vedetele sunt exhibate de mass-media, sunt masini de facut bani. Vedetismul se extinde, de la artisti la politicieni, pâna la clerici… Am vazut un cleric care, foarte roditor în asceza lui, a fost împins usurel pe panta vedetismului si a fost transformat într-o masina de facut bani la manastirea lui… Marile vedete politice, mai ales, dar si artistice, fascineaza multimile. Vedetele întorc spatele oamenilor, totusi oamenii le iubesc foarte tare, pentru ca ele sunt un fel de reparator (iluzoriu) al frustrarilor imense, sunt o proiectie a setei universale de a tâsni din cenusiul existentei… Am lasat cândva catedra universitara pentru scris, dar mai ales pentru a trai altfel.

Sa vorbim de împlinirea umana, – cea profesionala fiind doar un aspect, un instrument de etapa. Adevarata împlinire o da trecerea de la înrobitoare griji la eliberare; de la conditia nefericita la liniste; adica trecerea de la simturi la duh; si aceasta este cu putinta chiar în vremea noastra.

 

BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

On By nelursIn Biblia, Credinta, EducatieLeave a comment

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …

de George Danciu

“Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)

Se stie ca, daca o tanara famile  astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in  aerul curat de afara.

E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu,  de-a lungul existentei umane – a istoriei,  intr-un cuvant –  a avut aceeasi grija parinteasca!

La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!

In conseinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.

Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!

In repetate randuri, Isus a spus ca Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvantul promisiunilor Sale ramane in veci si se implineste pana la virgula si punct. (Matei, 24.35).

Caci adevarat va spun, câta vreme nu va trece cerul si pamântul, nu va trece o iota sau o frântura de slova din Lege, înainte ca sa se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei, 5.18).

Pentru omagierea aniversarii a 500 de ani de la nasterea celebrului crestin novator John Calvin (1509 – 1564), sculptorul clujean Liviu Mocan (il puteti gasi la adresele: http://www.liviumocan.com; www.invitationsculpture.com; http://www.saltmin.com/3906/interviu-cu-sculptorul-liviu-mocan-fiorul-vibratiei-creatoare-in-opera-sculptorului.html) a executat o extraordinara lucrare intitulata DECALOG / CELE ZECE PORUNCI, care a fost expusa, mai intai la Geneva, acolo unde a trait si s-a afirmat Calvin. Lucrarea prezinta Cele zece porunci, prin cele doua maini ale lui Dumnezeu, realizare care s-a materializat prin expunerea materiala a 10 degete care formeaza cele doua maini, la scara mare, in inaltime ca la 5 m, iar diametrul unui deget, asezat pe sol, la baza, de aproximativ 1 m. Asezata opera de arta,  cele zece degete formeaza un caus,   mainile lui Dumnezeu, fata in fata, impododite cu un strat subtire asemenea aurului si care dau o lumina stralucitoare, reflectata, si focalizata in spatiul cuprins de ele. Cine se afla in perimetrul Legii poruncilor lui Dumnezeu,  simbolizate  in mod fericit prin aceasta splendida sculptura, se simte si se afla in siguranta, in pace si in odihna, putandu-se la propriu aseza in mainile sigure ale Creatorului. Inafara lor, cu totii suntem expusi pericolelor de tot felul, care, mai tarziu sau mai curand,  ne va perturba si devia existenta de la un Happy End indelung pregatit de Dumnezeu pentru omul credincios.

Domnul Isus,  de 2.000 de ani a venit cu oferta Sa, generoasa, chemandu-ne la El: „Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. ”. (Matei 11.28) si apoi a lasat tuturor ucenicilor Sai promisiunea plina de grija si atentia Sa intreaga: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.” (Evangh. dupa Ioan, 14.1-2)

In APOCALIPSA, insa  traducerea din greaca a cuvantului originar, este  Revelatia sau Descoperirea, Revelatia  apostolului Ioan, descoperirile pe care le-a primit, si care sunt scrise de el  pentru noi, asezata apoi in Biblie,  aceasta  REVELATIE ne  prezinta cat se poate de clar vremea Sfarsitul acestui Pamant, nenorocirile si urgiile,  marile necazuri si cataclisme prin care va trece intreaga omenire in zilele care il vor preceda .

Inainte de inaltarea Sa la cer, Isus a stat de vorba cu ucenicii Sai, iar acestia l-au intrebat despre Imparatia asteptata si dorita de ei:

„Deci apostolii, pe când erau strânsi laolalta, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând sa asezi din nou Împaratia lui Israel?” El le-a raspuns: „Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapânirea Sa.” (Faptele apostolilor, 1.6-7)

„Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (Matei, 24.36).
Exprimarea din acest punct de vedere este clara si indubitabila, fara echivoc. E greu de imaginat cum pot fi amagiti sau orbiti de Satana cei care cauta sa faca asa zise calcule (cum este de notorietate cazul lui Harold Camping) , pentru a stabili care ar fi data Sfarsitului acestui Pamant!

Oricum, e bine de precizat, ca, daca nu va reveni Domnul Isus intre timp, sfarsitul fiecarui om va veni in mod normal in decursul vietii sale, cuprinse pentru fiecare intre cele doua date individuale, data nasterii si data mortii fizice, timp care se poate intinde la cateva zeci de ani.

Sa vedem si o scurta mentiune a Bibliei: „Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; si lucrul cu care se mândreste omul în timpul lor nu este decât truda si durere, caci trece iute, si noi zburam. Dar cine ia seama la taria mâniei Tale si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de Tine? Învata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima înteleapta! „ (Psalmul 90.9-12)

In timpul acestei vieti, chiar acum, in aceste zile, trebuie sa ne punem viata in acord cu pretentiile lui Dumnezeu, daca dorim sa avem  un Happy End.

Trebuie sa ne preocupe aceasta idee, acest gand, cu atat mai mult cu cat nu avem de unde cunoaste cat vom mai trai in acest trup muritor. Putem muri subit din varii cauze (un accident stupid de masina, de tren sau de avion; un atac cerebral, un virus mortal, decesul prin imprudenta sau confuzie; in tornade, incendii, inundatii etc).

Ce promite Dumnezeu credinciosilor Sai?

Dumnezeu promite un Pamant nou si un Cer nou tutror celor ce cred in El. Celor care il urmeaza, prin credinta, pocainta si ascultare. Cei care cauta sa-i implineasca voia Sa pe care o aflam in Biblie, indeosebi in Noul Testament.

In Apocalipsa- REVELATIA, in penultimul capitol, cap. 21 gasim informatii despre magnifica cetate a lui Dumnezeu in care vor fi primiti pentru vesnicie cei care au credinta si viata dupa voia Lui:

„Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera, si marea nu mai era. Si eu am vazut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfânta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: „Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.” Apoi mi-a zis: „S-a ispravit! Eu sunt Alfa si Omega, Începutul si Sfârsitul. Celui ce îi este sete îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.

Dar, cât despre fricosi, necredinciosi, scârbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, închinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este în iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”

Apoi unul din cei sapte îngeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!” Si m-a dus, în Duhul, pe un munte mare si înalt. Si mi-a aratat cetatea sfânta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul. (…) Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, si împaratii pamântului îsi vor aduce slava si cinstea lor în ea. Portile ei nu se vor închide ziua, fiindca în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna; ci numai cei scrisi în Cartea Vietii Mielului.„ (Apocalipsa, 21.1-11; 23-27)

GLORIE DOMNULUI DUMNEZEU! ALELUIA!

VINO DOAMNE ISUSE!

 

Simti?

On By nelursIn TraditionLeave a comment

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011

 

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

„Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

„Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

„Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

„Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

„Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

Eu Sunt Lumina Lumii

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:1-12

 

Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

„Când trecea, Isus a vazut un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

„Învatatorule, cine a pacatuit, omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?“ Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“ Dupa ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pamânt si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta si i-a zis: „Du-te de te spala în scaldatoarea Siloamului” (care talmacit înseamna „Trimis”). El s-a dus, s-a spalat si s-a întors vazând bine. Vecinii si cei ce îl cunoscusera mai înainte ca cersetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce sedea si cersea?“ Unii ziceau „El este“, altii ziceau: „Nu, dar seamana cu el“ si el însusi zicea: „Eu sunt.“ Deci i-au zis: „Cum ti s-au deschis ochii?“ El a raspuns: „Omul acela, caruia i se zice Isus a facut tina, mi-a uns ochii si mi-a zis: „Du-te la scaldatoarea Siloamului si spala-te.“ M-am dus, m-am spalat si mi-am capatat vederea.“ „Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a raspuns: „Nu stiu.“

Care este prima ta reactie când vezi un om bolnav?

Te gândesti ca a pacatuit?

Judeci familia lui?

Vezi tu aici o posibilitate de lucrare?

Cum te apropii de un bolnav? Ce îi spui? Ce îl înveti sa faca?

Te-ai gândit ca cei din jur asteapta de la tine un ajutor?

Domnul este ajutorul oricarui bolnav.

Învata pe bolnavi sa ceara ajutorul Lui.

Ai tu o experienta în care ai vazut pe Domnul vindecând un bolnav?

Noi trebuie sa lucram pentru sanatatea noastra si a altora.

Domnul sa-ti dea puterea Lui si sanatate în lucrul zilei!


Eu sunt usa oilor

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

 

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan,  10:1-10

 

„Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa.“

 

de Ana Tatar Andras

 

„ Adevarat, adevarat va spun ca cine nu intra pe usa în staulul oilor, ci sare pe alta parte, este un hot si un tâlhar. Dar cine intra pe usa, este pastorul oilor. Portarul îi deschide si oile aud glasul lui. El îsi cheama oile pe nume si le scoate afara din staul. Dupa ce si-a scos toate oile, merge înaintea lor si oile merg dupa el, pentru ca îi cunosc glasul.

Nu merg deloc dupa un strain, ci fug de el, pentru ca nu cunosc glasul strainilor.“ Isus le-a spus aceasta pilda, dar ei nu au înteles despre ce le vorbea. Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa junghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata si sa o aiba din belsug.“

Crezi ca e important sa fii cu ceilalti credinciosi?

Crezi ca e importanta intrarea ta între cei credinciosi? Sunt credinciosii din jurul tau o protectie pentru tine?

Domnul merge înaintea noastra si noi mergem dupa El. Dupa cine te duci tu?

Sunt mai importanti credinciosii (oile) decât Pastorul? Ce este mai important:

ce spune omul (oricât ar fi de destept) sau ceea ce spune Pastorul?

Ai grija sa nu confunzi vocea strainului cu vocea Pastorului! Sa nu lasi pe nimeni sa te fure cu o învatatura placuta la urechi. Numai Pastorul poate da hrana care da viata.

Domnul sa te pazeasca de hoti si de tâlhari!

Cei ce nu vad sa vada

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:39

„Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta ca cei ce nu vad sa vada“

 

de Ana Tatar Andras

 

Cum stai cu vederea?

 

Cum stai cu vederea spirituala?

Domnul Isus se descopera orbilor spirituali ca sa le formeze si sa le creasca credinta.

Credinta creste prin practica.Credinta este auzire plus ascultare.

Cei ce refuza sa vada (creada) ramân sub judecata.

Fara Cristos orice om este orb spiritual.

Domnul Isus vrea sa ne faca sfinti, mai mult decât ne vrea fericiti si sanatosi.

Pentru ce te rogi tu mai mult? Pentru fericire si sanatate sau pentru sfintenie?

Sfintenia include suferinta. Suferinta este un mister.

Suferinta nu este întotdeauna rezultatul sau consecinta pacatului.

Dumnezeu poate folosi suferinta spre binele nostru.

Dumnezeu foloseste suferinta deseori pentru a ne trezi la veghere.

Nu lasa sa treaca suferinta fara a învata ceva din ea.

Raspunsul nostru la suferinta determina destinul nostru.

Care este suferinta ta? Te încrezi în Domnul cu ea? Cum o accepti?

Cum vezi sau cum întelegi tu suferinta?

 

Isaia 53:10 „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…Dar dupa ce îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.“

 

Domnul sa te mângâie în suferintele tale!

FARMECUL UNEI VÂRSTE NEMURITOARE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

de Octavian LUPU

 

„Who wants to live forever” – Cine vrea sa traiasca vesnic – este una dintre cele mai sensibile melodii cântate vreodata de catre regretatul Freddie Mercury, solistul trupei Queen. Împreuna cu eternul „Last Christmas” (Ultimul Craciun) al lui George Michael, acest cântec readuce în suflete nostalgia anilor ’80 pentru toti cei care erau adolescenti sau tineri la acea data. În mod surprinzator, ori de câte ori am avut ocazia sa audiez din nou aceste melodii, involuntar am trait un sentiment de parere de rau pentru anii care au trecut fara sa materializeze asteptarile unei vârste la care crezi ca orice lucru dorit este posibil, fiind doar o chestiune de vointa sau perseverenta pentru a ajunge la împlinirea lui.

Într-un anumit sens, nimic nu se compara cu perioada adolescentei, cu acea treapta intermediara dintre copilarie si maturitate, acea interferenta stranie, dulce si amara deopotriva, dintre nazuinta de a deveni ceva cu totul deosebit si imaginea unei realitati potrivnice pe care crezi ca o poti învinge eroic la fiecare pas. Si de aceea, nu pot decât sa ma opresc la marginea timpului acelei perioade si sa strig din adâncul fiintei mele dorinta de a putea retrait farmecul unei vârste nemuritoare.

În ce ma priveste, amintirile din acea perioada se amesteca naucitor cu impresiile cele mai neobisnuite generate de experienta trecerii printr-un liceu militar. Uneori am senzatia ca toti acei ani, nu mai multi, dar nici mai putini de patru, au fost în mod brutal înlocuiti de instructie militara, plantoane, smotru de tot felul, precum si de urletele comandantilor strigând la mine ca nu ma supun disciplinei militare. Aceste senzatii profunde s-au amestecat spasmodic cu amintirea colegilor de clasa sau de ani, care nu de putine ori râdeau de mine sau de modul meu de a fi.

Adevarul este ca nu as fi putut sa îmi închipui ca ranile emotionale produse la acea vârsta aveau sa fie atât de profunde încât sa continue sa ma urmareasca zeci de ani mai târziu. Smuls brutal din bratele copilariei, am avut senzatia ca m-am pierdut cu totul în jungla acelor ani petrecuti la Breaza, când întreaga mea sensibilitate interioara avea sa fie ravasita de o experienta pentru care nu aveam cum sa fiu pregatit mai dinainte. În mijlocul anilor dementi ai constructiei socialiste, am fost surprins la o vârsta nepotrivita de rautatea naturii umane dezlantuite asupra unor tineri abia intrati în anii adolescentei.

Îmi aduc aminte cu precizie de nesfârsitele adunari pe platou, la fel de inutile ca marimea numarului lor, de jignirile continue la care eram supusi zi si noapte, precum si de duritatea relatiilor dintre colegi. Îmi revine în minte concurenta acerba în dobândirea de note cât mai mari fata de ceilalti sau permanenta încercare de a dobândi avantaje stranii pentru acea vârsta, în genul obtinerii de învoiri sau permisii de a pleca din unitate. Nefiind o experienta obligatorie în genul efectuarii stagiului militar, trecerea printr-o astfel de “unitate de învatamânt” avea un aspect de zece ori mai frustrant si mai dureros.

Cu toate acestea, în acei ani am învatat prin chiar obstacolele ce au fost puse în fata mea, ca dincolo de experienta nefericita a prezentului, exista mereu un spatiu, un orizont intangibil al libertatii interioare ce se constituie ca o proiectie continua a ideii de nemurire. Reusind sa depasesc momentele de cumpana ale compatimirii de sine si în sens contrar dorintelor celor ce ne “educau” prin brutalitate si exercitarea fortei, am ajuns sa am acel simt cu totul rar al transcendentului, ce m-a calauzit ulterior spre Dumnezeu si spre Scriptura.

De îndata ce acest simt a prins contur în adâncul fiintei mele, am fost convins ca nimic si nimeni nu aveau sa mi-l mai smulga vreodata din suflet si astfel am descoperit ca poti bloca trecerea timpului în inima ta, ca poti face un “stop-cadru” interior asupra acelor impresii si trairi pe care ai ales sa ti le întiparesti pentru totdeauna în structura de nesters a constiintei tale. Iar o astfel de descoperire poarta amprenta si gustul nemuririi.

Un astfel de stop-cadru s-a petrecut si cu mine, iar acea perioada netraita a adolescentei avea sa îmi stabileasca reperul interior al fiintei mele la o vârsta cuprinsa între saisprezece si saptesprezece ani. As putea spune ca am ramas de atunci un vesnic adolescent în ce priveste valorile si perspectiva vietii, mereu la granita dintre copilarie si maturitate, având continuu în fata dorinta devenirii în a fi altfel decât “toata lumea”, în a ma minuna de fiecare data în fata miracolului existentei clipei prezente si în revolta suprema împotriva oricarei forme de compromis.

De aceea, ori de câte ori am ocazia sa ascult melodiile anilor ’80, senzatia plina de prospetime a vârstei adolescentei pune din nou stapânire pe mine, amintindu-mi ca desi au trecut atât de multi ani, sufletul meu a ramas sub puternica impresie a farmecului unei vârste ce nu cunoaste moartea. Are acest lucru ceva din gustul fericirii? Nu stiu exact parerea ta, dar în ceea ce ma priveste nu pot sa spun decât un simplu: Da.

“Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati.

Ferice de cei blânzi, caci ei vor mosteni pamântul.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

„Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.”

 

Mai 2011, Bucuresti

 

 

La început cu Dumnezeu

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Ioan 1:2 „El era la început cu Dumnezeu.“

 

de Ana Tatar Andras


 

Sunt eu cu Dumnezeu?

 

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

 

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

 

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

 

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

 

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

 

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

 

Ti-amintesti de un timp special în trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

 

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

 

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

 

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

 

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata? Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste? Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?


Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu. Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!

 

OVIDIU HURDUZEU – Interviu

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Drd. Stelian Gombos

Ovidiu Hurduzeu crede ca ascetismul ortodox este un antidot împotriva consumismului american: „România sa înceteze sa mai aplice modele din import!“

 

Românii au din ce în ce mai multe solutii ca sa priveasca realitatea lumii internationale. Afla astfel ca si în locuri mitizate, precum SUA, oamenii cauta disperati o realitate mai buna. Ovidiu Hurduzeu, scriitor si critic social român, ne propune câteva secvente americane, bune sa ne întareasca sufletul si credinta.

Ovidiu Hurduzeu, scurta biografie: Ovidiu Hurduzeu, nascut la Bucuresti în anul 1957, este un scriitor si critic social român, stabilit în California din anul 1990, doctor în literatura franceza si stiinte umaniste al Universitatii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proza scurta, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber si a doua carti de eseistica: “Sclavii fericiti” si “A Treia Forta. România profunda” (împreuna cu Mircea Platon). Îngrijeste împreuna cu economistul catolic american, John Medaille, o antologie de texte despre distributism si noua economie civica, sub titlul “Economia libertatii: Renasterea României profunde”.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, stiu ca traiti în SUA de ani buni. Cum îi vad americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic pâna la cel al omului de cultura?

– Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe harta, România nu exista sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât stim noi despre insulele Sao Tome si Principe, atâta stiu si acesti americani despre România. La nivel de stat, relatiile par excelente. În mass-media americana avem o imagine “calduta” spre negativa. Suntem mereu prezentati în negru-cenusiu, ceea ce ridica unele întrebari asupra gradului de informare si de obiectivitate a persoanelor care prezinta informatii despre România. În mediile universitare si în cele profesionale avem o imagine foarte buna. Studentii români care studiaza în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesionistii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciati. Dar nu ne impunem numai prin competenta, ci mai ales prin competenta asociata unor trasaturi umane deosebite, între care inteligenta, omenia, cumpatarea si harnicia sunt doar câteva. Sistemul economic si cultural din România, pentru a-si justifica falimentul, a indus în mintea cetatenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de facut întrucât asa suntem noi ramasi de la Dumnezeu, sa fim neputinciosi si hoti. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevarata ideologie satanica strecurata în suflete cu scopul de a descuraja poporul român si a-l mentine într-o stare de sclavie.

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala

– S-a vorbit foarte mult de o anume atmosfera din interiorul diasporei românesti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care traiesc în SUA? Care este orizontul asteptarii acestor români în legatura cu evolutia României în spatiul UE?

– Si aici se exagereaza dezbinarea si se trec sub tacere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneste Duhul, si nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonala, nu un musuroi de furnici, crestem într-o Biserica, si nu într-o pura ordine juridica sau economica. La noi solidaritatea are la baza principiul vecinatatii. În diaspora, traim în familia extinsa, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriasii de la biserica, iar aceasta poate crea impresia de “izolare”. La nevoie, “vecinatatile” se unesc, dar trebuie sa existe o nevoie adevarata. Majoritatea românilor din diaspora vor binele României – din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenta UE, nu traim din finantarile Uniunii, nu trebuie sa luptam cu legislatia ei stufoasa, suntem într-un fel detasati de evolutia României în spatiul UE. Ramânem însa profund îngrijorati de evolutia României în propriul ei spatiu, în propria ei casa si ograda.

– Ce valori culturale sau de alta natura, de marca româneasca, circula în sistemul atât de vast al civilizatiei nord-americane?

– Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai usor si în SUA. Faptul ca aceste valori nu reusesc întotdeauna sa se impuna este o alta problema, care tine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpina în a fi larg cunoscute, si nu de calitatea lor intrinseca.

– Multi tineri români, majoritatea bine scoliti, se îndreapta tot mai mult spre SUA. Cum se integreaza si, mai ales, cum se raporteaza ei în continuare la tara natala?

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala. O si mai mare tragedie este lipsa unui program coerent si realist de repatriere. Fiecare tânar are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranti sunt prea preocupati sa-si faca un rost în SUA ca sa se mai gândeasca la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânati de imbolduri nostalgice sa “ajute tara”, mai organizeaza câte un club românesc pe la universitatile americane unde studiaza si… cam atât…

 

Ortodoxia cunoaste o raspândire mare în SUA

 

– Exista o opinie, conform careia modelul american de viata, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalitatile ei, în ansamblul lumii americane contemporane?

– Spre deosebire de România, unde se încearca subrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaste o vigoare si o raspândire extraordinara. Nu mai este un secret pentru nimeni ca SUA trec printr-o profunda criza culturala. Într-adevar, civilizatia americana si-a pierdut ancora spirituala. Religia principala a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrica ce punea accentul pe sacrificiul de sine si dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeste the prosperity Gospel: “Asculta poruncile lui Dumnezeu si El te va îmbogati”. Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiti de tipi precum Joel Osteen, care a cumparat un stadion de 64.000 de locuri si l-a transformat în biserica, o biserica unde aproape ca nu mai este pomenita biblia. Popularitatea de care se bucura carti ca “Rugaciunea lui Jabez” este un exemplu graitor despre starea de cadere spirituala prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai multi protestanti americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regasesc credinta cea adevarata dupa ce au cunoscut modernismul si coruptia anglicanismului, saracia spirituala a protestantismului american si scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau sa subliniez ca majoritatea celor care se convertesc adopta Ortodoxia cu trup si suflet, iubesc traditia ei monastica si nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia sa se schimbe. Regasesc acea ancora spirituala pierduta. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, ofera o atractie enorma pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumusetea lumii. Doar în Ortodoxie frumusetea si ascetismul nu sunt în contradictie, ci se sustin unul pe altul într-o viziune iconica asupra lumii. Dupa ce-au ratacit prin alte credinte, acesti americani redescopera cu multa multumire o biserica condusa nu de o carte (Biblia) sau de o persoana umana (Papa), ci de însusi Iisus Hristos. Am întâlnit multi dintre acesti ortodocsi. Fericirea de pe fetele fratilor mei americani, rugaciunile lor de recunostinta – recunostinta de a fi reintrat în Duhul dreptei credinte în Iisus Hristos, hotarârea lor ferma de a nu schimba nimic din dogma si învatatura transmise de traditiile Ortodoxiei m-au ajutat sa ma întaresc în propria mea credinta.

Prabusirea unui mod de viata rezultat în urma a doua revolutii

 

– În România, toata lumea acum pare a fi preocupata de criza economica. Multi vad primele cauze ale declansarii acestui fenomen complex în slabiciunile economiei de tip american. Adica o economie excesiv speculativa sau, în termeni de bun-simt crestin, o economie bazata pe lacomia excesiva a capitalului multinational. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen?

– Criza mondiala actuala este una de sistem. Asistam la prabusirea unui mod de viata si productie rezultat în urma a doua revolutii. Pe de-o parte, revolutia culturala a “noii stângi”, începuta în anii 1960, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentata si distrugerea valorilor traditionale – deci, un libertarianism cultural -, iar pe de alta parte, un libertarianism economic sustinut de dreapta neoliberala, declansat prin decizia politica a Administratiei Reagan, urmata la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odata ce mecanismul “dereglementarilor” s-a pus în miscare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a facut decât sa continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului “rege-filosof” al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural si cel economic au avut o agenda comuna, ambele sustinând o ideologie liberala denaturata. Si nu numai o ideologie denaturata, cât mai ales o antropologie anticrestina. În locul persoanei, în sens crestin, care exista numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere si responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Tarile occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul întelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat dupa caderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: “Tarile occidentale, la rândul lor, risca sa vada în aceasta prabusire a comunismului o victorie unilaterala a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica sa opereze modificari necesare în acel sistem”.

 

“Omul nou” european va da gres

 

– Poate România, dupa 20 de ani de cautari si ajustari – mai ales la modele europene , sa-si gaseasca o identitate care sa-i asigure un echilibru economic, social si cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE?

– UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europa a natiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercarile de amalgamare si pritocire a valorilor si populatiilor de pe batrânul continent pentru a obtine un “om nou” european, pe modelul lui homo sovieticus, vor da gres. Vor destabiliza si mai mult echilibrele economice, sociale si culturale, deja fragilizate de criza economica, declinul demografic si imigrarile masive din afara Europei. România sa înceteze sa mai aplice modele din import, venite la pachet, si sa treaca de îndata la elaborarea de practici economice si sociale “made in Romania”, spre binele comun al românilor si, deopotriva, al partenerilor nostri europeni.

– Am putea vorbi de un model românesc pe care sa-l cladim, usor-usor, si-n plan economico-social în urmatorii ani pe drumul asezarii României în sistemul european? Un model care sa semene întrucâtva cu cel al unor tari precum Spania, Italia si, de ce nu, Polonia?

– Noi nu avem de ce si nici nu am putea sa aplicam ad-litteram un model provenit din alte tari. Trebuie sa restauram, sa aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am sters din memoria colectiva si în buna parte si din arhive. În cercurile conservatoare traditionale din Anglia si din SUA – ma gândesc în primul rând la gânditori si economisti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond – este redescoperit cu admiratie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii â20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europa. Pâna la expozitia dedicata istoriei cooperatiei din România, organizata de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expozitia este înca deschisa publicului), nu se stia mai nimic de dimensiunile si complexitatea sistemului economic distributist care a functionat în România dinainte de comunism. Tara noastra a fost pusa pe butuci fiindca a urmat modele straine de firea românului, de rostul crestin al vietii sale, modele prea putin adaptabile realitatilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prabusit – chiar presedintele tarii a recunoscut-o în discursul recent de la Tusnad -, în zadar vom încerca sa le cârpim cu petice “morale”, keynesiene, etatiste etc. Observ ca în ultimul timp unii ar vrea sa vopseasca gardul economiei în culorile “crestin democratiei”. Este o încercare de a “binecuvânta” crestineste coruptia, abuzul si cleptocratia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxa sa nu se lase amagita de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: “Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche, caci peticul acesta, ca umplutura, trage din haina si se face o ruptura si mai rea”.

 

Un model economic pentru România

 

– Dupa câte ne-ati spus, lucrati la “un model economic pentru România, model în concordanta cu valorile noastre crestin-ortodoxe”. Faceti o descriere succinta, pe întelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevarat în concordanta cu valorile crestin-ortodoxe este modelul distributist al “economiei civice”, bazat pe antropologia crestina a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, daruirii si iubirii crestine. Prin ce este el în concordanta cu valorile crestine?

– În primul rând, prin faptul ca urmareste respectarea demnitatii si autonomiei cetatenilor în toate laturile vietii sociale, de la alocatia pentru nou-nascuti pâna la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promoveaza pe homo oeconomicus, care nu este o persoana, ci un mijloc, o “resursa umana”, exploatat ca marfa sau ca sursa de profit. În al doilea rând, economia civica promoveaza dezvoltarea durabila si la scara umana, si nu un progres nesabuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmarit cu responsabilitate si armonizat cu cel al comunitatii. Si, în al treilea rând, economia civica propune raspândirea larga a proprietatii productive sub forma unor entitati mici si mijlocii care functioneaza “în retea” sau în asociatie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamna “distribuirea bunastarii/bogatiei” din modelul socialist, ci distribuirea proprietatii productive (aici intra si cunostintele, si creditele ieftine destinate productiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreaga paradigma sociala si culturala. Modelul nu este “de import”, desi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton si Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei taranistilor lui Ion Mihalache, dar îl regasim si în modurile populare de guvernare din traditia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljenitîn si functioneaza cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Doua exemple concludente: cooperativele Mondragón din Tara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucratori si 50 de ani de activitate încununata de succes, si economia civica a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucreaza în sistem partenerial si asociativ. Este o economie a libertatii si demnitatii umane. O economie a daruirii si fratietatii. O propunere ortodoxa de scoatere a României din criza.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, va multumesc foarte mult, dorindu-va mult succes în continuare!…

 

 

 

DESCHIDE-MI OCHII !

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

Recenzie de Carte – de George Danciu


Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” –      Psalmul 119.18


Deschide-mi ochii!. Autor: Ana Tatar Andras. Editura „RISOPRINT”, Cluj Napoca, 2011, 371 pagini.

 

 

Ana Tatar Andras este originara din  zona Clujului, însa acum locuieste si traieste în North Carolina, USA. Cei care o cunosc constata ca Ana  este o fire deschisa,  mereu zâmbitoare, atenta, gata sa vina in intâmpinarea nevoilor celorlalti, cu o vorba buna,  de încurajare,  sau cu o fapta care sa împlineasca o trebuinta.

. Cele peste 360 de meditatii, câte una pentru fiecare zi a anului, nu dezmint cele afirmate, dimpotriva, contureaza si mai bine, si implicit ne vorbesc,  despre caracterul si înclinatiile sale crestine,în pagini  strânse cu pricepere în cartea de „Meditatii zilnice  bazate pe Evanghelia dupa Ioan”, Deschide-mi ochii!, publicata la Editura RISOPRINT Cluj Napoca.

Pastorul Livius T. Percy descrie in doar câteva cuvinte care e scopul acestor meditatii pentru cititor:

„ Cu sensibilitate si dragoste, Ana Andras ne invita sa ne delectam in Cuvânt, in rugaciune si in meditatie la frumusetea Domnului, descoperita in Scriptura. Ne invita sa privim apoi viata si problemele cotidiene prin prisma Cuvântului, sub calauzirea Duhului Sfant, asa incât Cuvântul sa devina viu si lucrator in noi.”

Inca din primele cuvinte scrise, Ana Tatar marturiseste:

„Nu este un lucru usor sa fii o femeie credincioasa in zilele noastre. Viata nu a fost niciodata o provocare atât de mare.” … ”Dumnezeu sta gata sa ajute, ori de câte ori î i cerem.” … ”Pânza vietii se tese cu multe obiceiuri, dar nici un obicei nu este mai important decât rugaciunea si citirea Cuvântului.”

Cu alte cuvinte, esti ceea ce citesti si ceea ce faci. Ana Tatar citeste Cuvântul mereu insetata si plina de iubire, mediteaza la El si inalta zilnic rugaciuni catre Dumnezeu. Ea si-a adaptat viata cotidiana dupa câteva  principii benefice, traind ghidata de aceste practici spirituale sanatoase.

Chiar daca nu se refera in mod explicit cine i-a fost modelul pentru viata sa spirituala, Ana vorbeste despre bunica ei si despre matusa Florica care au incurajat-o sa invete, sa citeasca, sa cânte si sa se roage; vorbeste despre exemplul bun al parintilor; vorbeste despre Biserica din Panticeu si despre Biserica Baptista Iris, din Cluj, unde l-a avut  pastor pe Beni FARAGAU – foarte cunoscut in lumea evanghelica din România si de afara –,îl aminteste si pe Nelu Cartis si alti prieteni clujeni alaturi de care a crescut spiritual.

Insa, fara nici o indoiala, modelul ei este Isus Cristos, pe care îl adora si despre care marturiseste in mod constant în  meditatiile sale.

E bine sa retinem acest nume, ANA TATAR (Ana Tatar Andras, in urma casatoriei cu John ANDRAS, român stabilit in America), deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne propunem sa publicam periodic cate una din  meditatiile ei.

 

INTERVIU CU ILEANA SIPOTEANU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Viorel VINTILA

 

Ileana Sipoteanu este o artista împlinita, atât pe plan profesional cât si familial. Daca v-ati întrebat vreodata care este formula fericiri în viata sau care este formula matematica care are ca rezultat fericirea, Ileana Sipoteanu a gasit se pare formula magica…

 

Formula de succes a fericirii este: 25+20+15… adica, 25 de ani de cariera artistica si de succes, plus 20 de ani de casnicie alaturi de cunoscutul compozitor Dumitru Lupu în urma caruia a rezultat cel mai frumos si important produs al unei iubiri frumoase si adevarate – Dumitrana, acum în varsta de 15 ani.

 

Muzica Ilenei Sipoteanu, unde cuvântul iubire este omniprezent în mai toate melodiile ei, uneste suflete, stârneste nostalgii si da speranta celor care-si cauta dragostea si iubirea… vocea calda si sensibila a artistei se regaseste în slagare de succes ca „Ce mult te-am iubit”, „Cine mi-a luat iubirea”, „Iubeste-ma asa cum te iubesc”, „Ma voi gândi la tine”, sau „Ai venit prea tarziu”… ca sa amintesc doar câteva din melodiile de succes care au marcat cariera muzicala a Ilenei Sipoteanu.

 

Cariera artistei cuprinde peste 100 de cântece înregistrate dar si prezenta în câteva filme românesti ca „Singuri de revelion” (2005), „Mulineta Rosie” (2005), „Pestele Verde” (2006), „Trupa de show” (2008), „Dramaticus” (2009) si „CRIZA SRL – Iubire Elena” (2010, regia Geo Saizecu), Ileana fiind si absolventa a Facultatii de teatru „HIPERION” (1992-1996).

 

Recent, am avut placerea sa stau de vorba cu Ileana Sipoteanu, deoarece eram curios sa vad ce mai face o artista din vechea generatie, a carei muzica, este în opinia mea, nemuritoare, muzica care în ziua de azi, din pacate, se promoveaza mult mai greu în comparatie cu muzica din noua generatie. Cred ca ar trebui sa existe un singur criteriu care sa faca diferenta, si anume: muzica buna si muzica proasta!

 

Viorel Vintila: Am sa trec peste orice introducere protocolara si am sa te  întreb direct, ce face si cum se simte Ileana Sipoteanu?

 

Ileana Sipoteanu: Faptul ca sunt alaturi de familia mea si ma aflu pe malul Marii Negre, ma face sa ma simt foarte bine. Odata cu venirea verii ne putem bucura de razele soarelui, de apa marii, a carei culoare se schimba de la o zi la alta, de nisipul fin pe care multi il calca pur si simplu în picioare, unii facând jogging, altii plimbându-se agale, dar si de muzica pe care o auzim la agapele din apropierea Marii Negre.

 

Viorel Vintila: Ileana, când ai debutat pe scena muzicii românesti si cu ce melodie?

 

Ileana Sipoteanu: Am debutat în anul 1986 pe scena festivalului de la Mamaia, la sectiunea interpretare, cu doua melodii în prima auditie: „Nu sunt vorbe câteodata” si „Când amintirile le retraiesti”, muzica Dumitru Lupu si Vasile V. Vasilache. În anul 1987 am participat la Mamaia cu melodia „Ce mult te-am iubit”, muzica Dumitru Lupu, versuri Mala Barbulescu, una dintre cele mai frumoase melodii de atunci care, dupa parerea multora, ar fi meritat trofeul, trofeu care însa nu s-a acordat în acel an, pe motiv ca erau prea multe melodii bune, asa ca ne-au oferit titlul de laureat.

 

Viorel Vintila: Fata ta, Dumitrana, care acum are 15 ani, îti calca pe urmele tale? Crezi ca va urma o cariera muzicala?

 

Ileana Sipoteanu: Dumitrana cânta de la 3 ani, a facut pian si chitara de la 6 ani si a petrecut ore în sir alaturi de tatal ei în studio si eram siguri ca va urma si ea o cariera muzicala, dar din pacate în ultima vreme nu mai este atât de implicata. Mie îmi pare rau pentru ca are o voce buna si cânta curat si frumos. Pâna la urma, Dumnezeu ne va arata calea cea buna si sper sa faca ceea ce-i place cu adevarat.

 

Viorel Vintila: Cum ti se pare noua generatie, în comparatie cu generatia ta? De ce foarte multi din generatia ta s-au pierdut, sau mai bine zis au fost abandonati de casele de productie si de posturile TV si de radio? De ce în strainatate cântareti de vârsta a doua si a treia rezista si înca umplu salile de spectacol cu muzica lor, pe când la noi sunt uitati undeva într-un raft prafuit de timp?

 

Ileana Sipoteanu: Fiecare generatie care paseste pe drumul muzicii, al teatrului si dansului, gândeste ca este o generatie de aur si îi priveste pe predecesorii lor cu o condescendenta regeasca. Unii au o rautate viscerala împotriva unora care chiar nu au gresit cu nimic fata de ei si exista un sentiment de animozitate pe care nu-l pot explica. La radiouri multi si-au construit cariera pe o imagine falsa, de scandal si cu tot felul de invidii. Eu nu am invidiat niciodata pe nimeni, stiind ca Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce-i trebuie unui artist normal, dar care nu si-a putut construi cariera asa cum si-ar fi dorit, liber, fara a depinde de altii pentru a promova o piesa sau lansa un CD. Am avut noroc ca sunt o interpreta care a lansat piese frumoase si melodioase cu un mesaj care a mers direct la inimile oamenilor si am colaborat cu textieri si compozitori de exceptie. Nu ma simt abandonata decât de catre cei care care nu ma difuzeaza pe mine ,probabil pentru ca nu ma plac, dar este pacat ca nu se tine cont si de gusturile publicului larg. Casele de productie vor „marfa” care sa se vânda la secunda, pe când eu si cei din generatia mea nu avem aceasta „marfa”, ci doar muzica de calitate. Când lumea ma întreaba de ce nu mai apar la TV sau la radio, îmi este greu sa le dau un raspuns. În strainatate, mass-media este cea care le ofera artistilor dragoste si apreciere, plus sunt platiti pentru asta si sunt iubiti de public.

 

Viorel Vintila: Sunteti o familie fericita care rezista de peste 20 de ani. Cum reusiti si care este secretul?

 

Ileana Sipoteanu: Nu cred ca exista o reteta speciala sau un secret anume al unei familii unite care sa reziste în timp. Într-o casnicie nimic nu este perfect, asta sa fie clar, dar daca stii sa lasi de la tine, fara a fi ipocrit, daca stii sa echilibrezi lucurile, dar fara a le complica, daca te gândesti mai mult la copii decât la tine, dar fara a exagera, atunci se poate parcurge firul vietii si sa ai o familie armonioasa fara probleme. Noi, eu si Dumitru, împlinim anul asta 25 de ani de când ne-am cunoscut si în acelasi timp 25 de ani de cariera pentru mine.

 

Viorel Vintila: Spune-mi te rog ceva despre Ileana Sipoteanu care nu este stiut de marea majoritate a publicului românesc…

 

Ileana Sipoteanu: Îmi place sa calatoresc, sa vizitez locuri deosebite, îmi place sa-mi cumpar tot felul de suveniruri, îmi plac copiii, florile animalele si oamenii. Îmi place sa merg la ski si sa pescuiesc, pasiuni pe care le mosteneste si fiica mea, Dumitrana. Îmi place mult sa dansez si sa gatesc si ca mai toata lumea din ziua de azi, îmi place sa interactionez si sa socializez pe Facebook.

 

Viorel Vintila: Ce planuri de viitor ai? Ce proiecte muzicale sau de teatru ai si ce ti-ai dori cel mai mult în viata ta sa se întâmple?

 

Ileana Sipoteanu: Nu îmi place sa vorbesc despre planuri de viitor, la mine pur si simplu se întâmpla… atunci când avem idei si timp le punem pe hârtie. Mi-as dori sa avem cu totii o viata mai frumoasa, sa ne implicam cât mai mult în educatia copiilor nostri si sa avem întelepciunea de a ierta (nu de a uita) pe cei care ne-au facut rau.

 

Viorel Vintila: Multumesc mult pentru acest interviu si iti doresc multa fericire si succese atât pe plan familial cât si profesional. Ai vreun mesaj de final pentru iubitorii de muzica în general si pentru fanii tai în special?

 

Ileana Sipoteanu: Multumesc la fel! Iubitorilor de muzica le doresc sa aiba puterea de a selecta si a trece prin filtrul gândirii tot ce este frumos si adevarat în arta, iar fanilor mei le doresc ca existenta lor sa se converteasca în „Refrene de iubire”… titlul unui CD de-al meu.

 

18 mai 2011

România