Eu sunt usa oilor

 

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan,  10:1-10

 

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa.

 

de Ana Tatar Andras

 

Adevarat, adevarat va spun ca cine nu intra pe usa în staulul oilor, ci sare pe alta parte, este un hot si un tâlhar. Dar cine intra pe usa, este pastorul oilor. Portarul îi deschide si oile aud glasul lui. El îsi cheama oile pe nume si le scoate afara din staul. Dupa ce si-a scos toate oile, merge înaintea lor si oile merg dupa el, pentru ca îi cunosc glasul.

Nu merg deloc dupa un strain, ci fug de el, pentru ca nu cunosc glasul strainilor.“ Isus le-a spus aceasta pilda, dar ei nu au înteles despre ce le vorbea. Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari, dar oile nu au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa junghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata si sa o aiba din belsug.

Crezi ca e important sa fii cu ceilalti credinciosi?

Crezi ca e importanta intrarea ta între cei credinciosi? Sunt credinciosii din jurul tau o protectie pentru tine?

Domnul merge înaintea noastra si noi mergem dupa El. Dupa cine te duci tu?

Sunt mai importanti credinciosii (oile) decât Pastorul? Ce este mai important:

ce spune omul (oricât ar fi de destept) sau ceea ce spune Pastorul?

Ai grija sa nu confunzi vocea strainului cu vocea Pastorului! Sa nu lasi pe nimeni sa te fure cu o învatatura placuta la urechi. Numai Pastorul poate da hrana care da viata.

Domnul sa te pazeasca de hoti si de tâlhari!

Cei ce nu vad sa vada

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:39

Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta ca cei ce nu vad sa vada“

 

de Ana Tatar Andras

 

Cum stai cu vederea?

 

Cum stai cu vederea spirituala?

Domnul Isus se descopera orbilor spirituali ca sa le formeze si sa le creasca credinta.

Credinta creste prin practica.Credinta este auzire plus ascultare.

Cei ce refuza sa vada (creada) ramân sub judecata.

Fara Cristos orice om este orb spiritual.

Domnul Isus vrea sa ne faca sfinti, mai mult decât ne vrea fericiti si sanatosi.

Pentru ce te rogi tu mai mult? Pentru fericire si sanatate sau pentru sfintenie?

Sfintenia include suferinta. Suferinta este un mister.

Suferinta nu este întotdeauna rezultatul sau consecinta pacatului.

Dumnezeu poate folosi suferinta spre binele nostru.

Dumnezeu foloseste suferinta deseori pentru a ne trezi la veghere.

Nu lasa sa treaca suferinta fara a învata ceva din ea.

Raspunsul nostru la suferinta determina destinul nostru.

Care este suferinta ta? Te încrezi în Domnul cu ea? Cum o accepti?

Cum vezi sau cum întelegi tu suferinta?

 

Isaia 53:10 „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…Dar dupa ce îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.

 

Domnul sa te mângâie în suferintele tale!

FARMECUL UNEI VÂRSTE NEMURITOARE

de Octavian LUPU

 

Who wants to live foreverCine vrea sa traiasca vesnic este una dintre cele mai sensibile melodii cântate vreodata de catre regretatul Freddie Mercury, solistul trupei Queen. Împreuna cu eternul „Last Christmas” (Ultimul Craciun) al lui George Michael, acest cântec readuce în suflete nostalgia anilor ’80 pentru toti cei care erau adolescenti sau tineri la acea data. În mod surprinzator, ori de câte ori am avut ocazia sa audiez din nou aceste melodii, involuntar am trait un sentiment de parere de rau pentru anii care au trecut fara sa materializeze asteptarile unei vârste la care crezi ca orice lucru dorit este posibil, fiind doar o chestiune de vointa sau perseverenta pentru a ajunge la împlinirea lui.

Într-un anumit sens, nimic nu se compara cu perioada adolescentei, cu acea treapta intermediara dintre copilarie si maturitate, acea interferenta stranie, dulce si amara deopotriva, dintre nazuinta de a deveni ceva cu totul deosebit si imaginea unei realitati potrivnice pe care crezi ca o poti învinge eroic la fiecare pas. Si de aceea, nu pot decât sa ma opresc la marginea timpului acelei perioade si sa strig din adâncul fiintei mele dorinta de a putea retrait farmecul unei vârste nemuritoare.

În ce ma priveste, amintirile din acea perioada se amesteca naucitor cu impresiile cele mai neobisnuite generate de experienta trecerii printr-un liceu militar. Uneori am senzatia ca toti acei ani, nu mai multi, dar nici mai putini de patru, au fost în mod brutal înlocuiti de instructie militara, plantoane, smotru de tot felul, precum si de urletele comandantilor strigând la mine ca nu ma supun disciplinei militare. Aceste senzatii profunde s-au amestecat spasmodic cu amintirea colegilor de clasa sau de ani, care nu de putine ori râdeau de mine sau de modul meu de a fi.

Adevarul este ca nu as fi putut sa îmi închipui ca ranile emotionale produse la acea vârsta aveau sa fie atât de profunde încât sa continue sa ma urmareasca zeci de ani mai târziu. Smuls brutal din bratele copilariei, am avut senzatia ca m-am pierdut cu totul în jungla acelor ani petrecuti la Breaza, când întreaga mea sensibilitate interioara avea sa fie ravasita de o experienta pentru care nu aveam cum sa fiu pregatit mai dinainte. În mijlocul anilor dementi ai constructiei socialiste, am fost surprins la o vârsta nepotrivita de rautatea naturii umane dezlantuite asupra unor tineri abia intrati în anii adolescentei.

Îmi aduc aminte cu precizie de nesfârsitele adunari pe platou, la fel de inutile ca marimea numarului lor, de jignirile continue la care eram supusi zi si noapte, precum si de duritatea relatiilor dintre colegi. Îmi revine în minte concurenta acerba în dobândirea de note cât mai mari fata de ceilalti sau permanenta încercare de a dobândi avantaje stranii pentru acea vârsta, în genul obtinerii de învoiri sau permisii de a pleca din unitate. Nefiind o experienta obligatorie în genul efectuarii stagiului militar, trecerea printr-o astfel de “unitate de învatamânt” avea un aspect de zece ori mai frustrant si mai dureros.

Cu toate acestea, în acei ani am învatat prin chiar obstacolele ce au fost puse în fata mea, ca dincolo de experienta nefericita a prezentului, exista mereu un spatiu, un orizont intangibil al libertatii interioare ce se constituie ca o proiectie continua a ideii de nemurire. Reusind sa depasesc momentele de cumpana ale compatimirii de sine si în sens contrar dorintelor celor ce ne “educau” prin brutalitate si exercitarea fortei, am ajuns sa am acel simt cu totul rar al transcendentului, ce m-a calauzit ulterior spre Dumnezeu si spre Scriptura.

De îndata ce acest simt a prins contur în adâncul fiintei mele, am fost convins ca nimic si nimeni nu aveau sa mi-l mai smulga vreodata din suflet si astfel am descoperit ca poti bloca trecerea timpului în inima ta, ca poti face un “stop-cadru” interior asupra acelor impresii si trairi pe care ai ales sa ti le întiparesti pentru totdeauna în structura de nesters a constiintei tale. Iar o astfel de descoperire poarta amprenta si gustul nemuririi.

Un astfel de stop-cadru s-a petrecut si cu mine, iar acea perioada netraita a adolescentei avea sa îmi stabileasca reperul interior al fiintei mele la o vârsta cuprinsa între saisprezece si saptesprezece ani. As putea spune ca am ramas de atunci un vesnic adolescent în ce priveste valorile si perspectiva vietii, mereu la granita dintre copilarie si maturitate, având continuu în fata dorinta devenirii în a fi altfel decât “toata lumea”, în a ma minuna de fiecare data în fata miracolului existentei clipei prezente si în revolta suprema împotriva oricarei forme de compromis.

De aceea, ori de câte ori am ocazia sa ascult melodiile anilor ’80, senzatia plina de prospetime a vârstei adolescentei pune din nou stapânire pe mine, amintindu-mi ca desi au trecut atât de multi ani, sufletul meu a ramas sub puternica impresie a farmecului unei vârste ce nu cunoaste moartea. Are acest lucru ceva din gustul fericirii? Nu stiu exact parerea ta, dar în ceea ce ma priveste nu pot sa spun decât un simplu: Da.

“Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati.

Ferice de cei blânzi, caci ei vor mosteni pamântul.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.”

 

Mai 2011, Bucuresti

 

 

La început cu Dumnezeu

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Ioan 1:2 „El era la început cu Dumnezeu.“

 

de Ana Tatar Andras


 

Sunt eu cu Dumnezeu?

 

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

 

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

 

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

 

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

 

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

 

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

 

Ti-amintesti de un timp special în trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

 

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

 

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

 

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

 

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata? Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste? Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?


Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu. Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!

 

OVIDIU HURDUZEU – Interviu

de Drd. Stelian Gombos

Ovidiu Hurduzeu crede ca ascetismul ortodox este un antidot împotriva consumismului american: „România sa înceteze sa mai aplice modele din import!“

 

Românii au din ce în ce mai multe solutii ca sa priveasca realitatea lumii internationale. Afla astfel ca si în locuri mitizate, precum SUA, oamenii cauta disperati o realitate mai buna. Ovidiu Hurduzeu, scriitor si critic social român, ne propune câteva secvente americane, bune sa ne întareasca sufletul si credinta.

Ovidiu Hurduzeu, scurta biografie: Ovidiu Hurduzeu, nascut la Bucuresti în anul 1957, este un scriitor si critic social român, stabilit în California din anul 1990, doctor în literatura franceza si stiinte umaniste al Universitatii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proza scurta, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber si a doua carti de eseistica: “Sclavii fericiti” si “A Treia Forta. România profunda” (împreuna cu Mircea Platon). Îngrijeste împreuna cu economistul catolic american, John Medaille, o antologie de texte despre distributism si noua economie civica, sub titlul “Economia libertatii: Renasterea României profunde”.

Domnule Ovidiu Hurduzeu, stiu ca traiti în SUA de ani buni. Cum îi vad americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic pâna la cel al omului de cultura?

– Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe harta, România nu exista sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât stim noi despre insulele Sao Tome si Principe, atâta stiu si acesti americani despre România. La nivel de stat, relatiile par excelente. În mass-media americana avem o imagine “calduta” spre negativa. Suntem mereu prezentati în negru-cenusiu, ceea ce ridica unele întrebari asupra gradului de informare si de obiectivitate a persoanelor care prezinta informatii despre România. În mediile universitare si în cele profesionale avem o imagine foarte buna. Studentii români care studiaza în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesionistii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciati. Dar nu ne impunem numai prin competenta, ci mai ales prin competenta asociata unor trasaturi umane deosebite, între care inteligenta, omenia, cumpatarea si harnicia sunt doar câteva. Sistemul economic si cultural din România, pentru a-si justifica falimentul, a indus în mintea cetatenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de facut întrucât asa suntem noi ramasi de la Dumnezeu, sa fim neputinciosi si hoti. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevarata ideologie satanica strecurata în suflete cu scopul de a descuraja poporul român si a-l mentine într-o stare de sclavie.

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala

– S-a vorbit foarte mult de o anume atmosfera din interiorul diasporei românesti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care traiesc în SUA? Care este orizontul asteptarii acestor români în legatura cu evolutia României în spatiul UE?

– Si aici se exagereaza dezbinarea si se trec sub tacere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneste Duhul, si nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonala, nu un musuroi de furnici, crestem într-o Biserica, si nu într-o pura ordine juridica sau economica. La noi solidaritatea are la baza principiul vecinatatii. În diaspora, traim în familia extinsa, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriasii de la biserica, iar aceasta poate crea impresia de “izolare”. La nevoie, “vecinatatile” se unesc, dar trebuie sa existe o nevoie adevarata. Majoritatea românilor din diaspora vor binele României – din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenta UE, nu traim din finantarile Uniunii, nu trebuie sa luptam cu legislatia ei stufoasa, suntem într-un fel detasati de evolutia României în spatiul UE. Ramânem însa profund îngrijorati de evolutia României în propriul ei spatiu, în propria ei casa si ograda.

– Ce valori culturale sau de alta natura, de marca româneasca, circula în sistemul atât de vast al civilizatiei nord-americane?

– Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai usor si în SUA. Faptul ca aceste valori nu reusesc întotdeauna sa se impuna este o alta problema, care tine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpina în a fi larg cunoscute, si nu de calitatea lor intrinseca.

– Multi tineri români, majoritatea bine scoliti, se îndreapta tot mai mult spre SUA. Cum se integreaza si, mai ales, cum se raporteaza ei în continuare la tara natala?

Plecarea definitiva a tinerilor din România este o tragedie nationala. O si mai mare tragedie este lipsa unui program coerent si realist de repatriere. Fiecare tânar are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranti sunt prea preocupati sa-si faca un rost în SUA ca sa se mai gândeasca la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânati de imbolduri nostalgice sa “ajute tara”, mai organizeaza câte un club românesc pe la universitatile americane unde studiaza si… cam atât…

 

Ortodoxia cunoaste o raspândire mare în SUA

 

– Exista o opinie, conform careia modelul american de viata, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalitatile ei, în ansamblul lumii americane contemporane?

– Spre deosebire de România, unde se încearca subrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaste o vigoare si o raspândire extraordinara. Nu mai este un secret pentru nimeni ca SUA trec printr-o profunda criza culturala. Într-adevar, civilizatia americana si-a pierdut ancora spirituala. Religia principala a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrica ce punea accentul pe sacrificiul de sine si dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeste the prosperity Gospel: “Asculta poruncile lui Dumnezeu si El te va îmbogati”. Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiti de tipi precum Joel Osteen, care a cumparat un stadion de 64.000 de locuri si l-a transformat în biserica, o biserica unde aproape ca nu mai este pomenita biblia. Popularitatea de care se bucura carti ca “Rugaciunea lui Jabez” este un exemplu graitor despre starea de cadere spirituala prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai multi protestanti americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regasesc credinta cea adevarata dupa ce au cunoscut modernismul si coruptia anglicanismului, saracia spirituala a protestantismului american si scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau sa subliniez ca majoritatea celor care se convertesc adopta Ortodoxia cu trup si suflet, iubesc traditia ei monastica si nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia sa se schimbe. Regasesc acea ancora spirituala pierduta. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, ofera o atractie enorma pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumusetea lumii. Doar în Ortodoxie frumusetea si ascetismul nu sunt în contradictie, ci se sustin unul pe altul într-o viziune iconica asupra lumii. Dupa ce-au ratacit prin alte credinte, acesti americani redescopera cu multa multumire o biserica condusa nu de o carte (Biblia) sau de o persoana umana (Papa), ci de însusi Iisus Hristos. Am întâlnit multi dintre acesti ortodocsi. Fericirea de pe fetele fratilor mei americani, rugaciunile lor de recunostinta – recunostinta de a fi reintrat în Duhul dreptei credinte în Iisus Hristos, hotarârea lor ferma de a nu schimba nimic din dogma si învatatura transmise de traditiile Ortodoxiei m-au ajutat sa ma întaresc în propria mea credinta.

Prabusirea unui mod de viata rezultat în urma a doua revolutii

 

– În România, toata lumea acum pare a fi preocupata de criza economica. Multi vad primele cauze ale declansarii acestui fenomen complex în slabiciunile economiei de tip american. Adica o economie excesiv speculativa sau, în termeni de bun-simt crestin, o economie bazata pe lacomia excesiva a capitalului multinational. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen?

– Criza mondiala actuala este una de sistem. Asistam la prabusirea unui mod de viata si productie rezultat în urma a doua revolutii. Pe de-o parte, revolutia culturala a “noii stângi”, începuta în anii 1960, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentata si distrugerea valorilor traditionale – deci, un libertarianism cultural -, iar pe de alta parte, un libertarianism economic sustinut de dreapta neoliberala, declansat prin decizia politica a Administratiei Reagan, urmata la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odata ce mecanismul “dereglementarilor” s-a pus în miscare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a facut decât sa continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului “rege-filosof” al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural si cel economic au avut o agenda comuna, ambele sustinând o ideologie liberala denaturata. Si nu numai o ideologie denaturata, cât mai ales o antropologie anticrestina. În locul persoanei, în sens crestin, care exista numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere si responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Tarile occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul întelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat dupa caderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: “Tarile occidentale, la rândul lor, risca sa vada în aceasta prabusire a comunismului o victorie unilaterala a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica sa opereze modificari necesare în acel sistem”.

 

“Omul nou” european va da gres

 

– Poate România, dupa 20 de ani de cautari si ajustari – mai ales la modele europene , sa-si gaseasca o identitate care sa-i asigure un echilibru economic, social si cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE?

– UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europa a natiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercarile de amalgamare si pritocire a valorilor si populatiilor de pe batrânul continent pentru a obtine un “om nou” european, pe modelul lui homo sovieticus, vor da gres. Vor destabiliza si mai mult echilibrele economice, sociale si culturale, deja fragilizate de criza economica, declinul demografic si imigrarile masive din afara Europei. România sa înceteze sa mai aplice modele din import, venite la pachet, si sa treaca de îndata la elaborarea de practici economice si sociale “made in Romania”, spre binele comun al românilor si, deopotriva, al partenerilor nostri europeni.

– Am putea vorbi de un model românesc pe care sa-l cladim, usor-usor, si-n plan economico-social în urmatorii ani pe drumul asezarii României în sistemul european? Un model care sa semene întrucâtva cu cel al unor tari precum Spania, Italia si, de ce nu, Polonia?

– Noi nu avem de ce si nici nu am putea sa aplicam ad-litteram un model provenit din alte tari. Trebuie sa restauram, sa aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am sters din memoria colectiva si în buna parte si din arhive. În cercurile conservatoare traditionale din Anglia si din SUA – ma gândesc în primul rând la gânditori si economisti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond – este redescoperit cu admiratie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii â20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europa. Pâna la expozitia dedicata istoriei cooperatiei din România, organizata de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expozitia este înca deschisa publicului), nu se stia mai nimic de dimensiunile si complexitatea sistemului economic distributist care a functionat în România dinainte de comunism. Tara noastra a fost pusa pe butuci fiindca a urmat modele straine de firea românului, de rostul crestin al vietii sale, modele prea putin adaptabile realitatilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prabusit – chiar presedintele tarii a recunoscut-o în discursul recent de la Tusnad -, în zadar vom încerca sa le cârpim cu petice “morale”, keynesiene, etatiste etc. Observ ca în ultimul timp unii ar vrea sa vopseasca gardul economiei în culorile “crestin democratiei”. Este o încercare de a “binecuvânta” crestineste coruptia, abuzul si cleptocratia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxa sa nu se lase amagita de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: “Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche, caci peticul acesta, ca umplutura, trage din haina si se face o ruptura si mai rea”.

 

Un model economic pentru România

 

– Dupa câte ne-ati spus, lucrati la “un model economic pentru România, model în concordanta cu valorile noastre crestin-ortodoxe”. Faceti o descriere succinta, pe întelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevarat în concordanta cu valorile crestin-ortodoxe este modelul distributist al “economiei civice”, bazat pe antropologia crestina a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, daruirii si iubirii crestine. Prin ce este el în concordanta cu valorile crestine?

– În primul rând, prin faptul ca urmareste respectarea demnitatii si autonomiei cetatenilor în toate laturile vietii sociale, de la alocatia pentru nou-nascuti pâna la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promoveaza pe homo oeconomicus, care nu este o persoana, ci un mijloc, o “resursa umana”, exploatat ca marfa sau ca sursa de profit. În al doilea rând, economia civica promoveaza dezvoltarea durabila si la scara umana, si nu un progres nesabuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmarit cu responsabilitate si armonizat cu cel al comunitatii. Si, în al treilea rând, economia civica propune raspândirea larga a proprietatii productive sub forma unor entitati mici si mijlocii care functioneaza “în retea” sau în asociatie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamna “distribuirea bunastarii/bogatiei” din modelul socialist, ci distribuirea proprietatii productive (aici intra si cunostintele, si creditele ieftine destinate productiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreaga paradigma sociala si culturala. Modelul nu este “de import”, desi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton si Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei taranistilor lui Ion Mihalache, dar îl regasim si în modurile populare de guvernare din traditia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljenitîn si functioneaza cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Doua exemple concludente: cooperativele Mondragón din Tara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucratori si 50 de ani de activitate încununata de succes, si economia civica a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucreaza în sistem partenerial si asociativ. Este o economie a libertatii si demnitatii umane. O economie a daruirii si fratietatii. O propunere ortodoxa de scoatere a României din criza.

– Domnule Ovidiu Hurduzeu, va multumesc foarte mult, dorindu-va mult succes în continuare!…

 

 

 

DESCHIDE-MI OCHII !

Recenzie de Carte – de George Danciu


Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” –      Psalmul 119.18


Deschide-mi ochii!. Autor: Ana Tatar Andras. Editura „RISOPRINT”, Cluj Napoca, 2011, 371 pagini.

 

 

Ana Tatar Andras este originara din  zona Clujului, însa acum locuieste si traieste în North Carolina, USA. Cei care o cunosc constata ca Ana  este o fire deschisa,  mereu zâmbitoare, atenta, gata sa vina in intâmpinarea nevoilor celorlalti, cu o vorba buna,  de încurajare,  sau cu o fapta care sa împlineasca o trebuinta.

. Cele peste 360 de meditatii, câte una pentru fiecare zi a anului, nu dezmint cele afirmate, dimpotriva, contureaza si mai bine, si implicit ne vorbesc,  despre caracterul si înclinatiile sale crestine,în pagini  strânse cu pricepere în cartea de Meditatii zilnice  bazate pe Evanghelia dupa Ioan, Deschide-mi ochii!, publicata la Editura RISOPRINT Cluj Napoca.

Pastorul Livius T. Percy descrie in doar câteva cuvinte care e scopul acestor meditatii pentru cititor:

Cu sensibilitate si dragoste, Ana Andras ne invita sa ne delectam in Cuvânt, in rugaciune si in meditatie la frumusetea Domnului, descoperita in Scriptura. Ne invita sa privim apoi viata si problemele cotidiene prin prisma Cuvântului, sub calauzirea Duhului Sfant, asa incât Cuvântul sa devina viu si lucrator in noi.

Inca din primele cuvinte scrise, Ana Tatar marturiseste:

Nu este un lucru usor sa fii o femeie credincioasa in zilele noastre. Viata nu a fost niciodata o provocare atât de mare.” … ”Dumnezeu sta gata sa ajute, ori de câte ori î i cerem.” … ”Pânza vietii se tese cu multe obiceiuri, dar nici un obicei nu este mai important decât rugaciunea si citirea Cuvântului.

Cu alte cuvinte, esti ceea ce citesti si ceea ce faci. Ana Tatar citeste Cuvântul mereu insetata si plina de iubire, mediteaza la El si inalta zilnic rugaciuni catre Dumnezeu. Ea si-a adaptat viata cotidiana dupa câteva  principii benefice, traind ghidata de aceste practici spirituale sanatoase.

Chiar daca nu se refera in mod explicit cine i-a fost modelul pentru viata sa spirituala, Ana vorbeste despre bunica ei si despre matusa Florica care au incurajat-o sa invete, sa citeasca, sa cânte si sa se roage; vorbeste despre exemplul bun al parintilor; vorbeste despre Biserica din Panticeu si despre Biserica Baptista Iris, din Cluj, unde l-a avut  pastor pe Beni FARAGAU foarte cunoscut in lumea evanghelica din România si de afara ,îl aminteste si pe Nelu Cartis si alti prieteni clujeni alaturi de care a crescut spiritual.

Insa, fara nici o indoiala, modelul ei este Isus Cristos, pe care îl adora si despre care marturiseste in mod constant în  meditatiile sale.

E bine sa retinem acest nume, ANA TATAR (Ana Tatar Andras, in urma casatoriei cu John ANDRAS, român stabilit in America), deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne propunem sa publicam periodic cate una din  meditatiile ei.

 

INTERVIU CU ILEANA SIPOTEANU

de Viorel VINTILA

 

Ileana Sipoteanu este o artista împlinita, atât pe plan profesional cât si familial. Daca v-ati întrebat vreodata care este formula fericiri în viata sau care este formula matematica care are ca rezultat fericirea, Ileana Sipoteanu a gasit se pare formula magica…

 

Formula de succes a fericirii este: 25+20+15… adica, 25 de ani de cariera artistica si de succes, plus 20 de ani de casnicie alaturi de cunoscutul compozitor Dumitru Lupu în urma caruia a rezultat cel mai frumos si important produs al unei iubiri frumoase si adevarate – Dumitrana, acum în varsta de 15 ani.

 

Muzica Ilenei Sipoteanu, unde cuvântul iubire este omniprezent în mai toate melodiile ei, uneste suflete, stârneste nostalgii si da speranta celor care-si cauta dragostea si iubirea… vocea calda si sensibila a artistei se regaseste în slagare de succes ca „Ce mult te-am iubit”, „Cine mi-a luat iubirea”, „Iubeste-ma asa cum te iubesc”, „Ma voi gândi la tine”, sau „Ai venit prea tarziu”… ca sa amintesc doar câteva din melodiile de succes care au marcat cariera muzicala a Ilenei Sipoteanu.

 

Cariera artistei cuprinde peste 100 de cântece înregistrate dar si prezenta în câteva filme românesti ca „Singuri de revelion” (2005), „Mulineta Rosie” (2005), „Pestele Verde” (2006), „Trupa de show” (2008), „Dramaticus” (2009) si „CRIZA SRL – Iubire Elena” (2010, regia Geo Saizecu), Ileana fiind si absolventa a Facultatii de teatru „HIPERION” (1992-1996).

 

Recent, am avut placerea sa stau de vorba cu Ileana Sipoteanu, deoarece eram curios sa vad ce mai face o artista din vechea generatie, a carei muzica, este în opinia mea, nemuritoare, muzica care în ziua de azi, din pacate, se promoveaza mult mai greu în comparatie cu muzica din noua generatie. Cred ca ar trebui sa existe un singur criteriu care sa faca diferenta, si anume: muzica buna si muzica proasta!

 

Viorel Vintila: Am sa trec peste orice introducere protocolara si am sa te  întreb direct, ce face si cum se simte Ileana Sipoteanu?

 

Ileana Sipoteanu: Faptul ca sunt alaturi de familia mea si ma aflu pe malul Marii Negre, ma face sa ma simt foarte bine. Odata cu venirea verii ne putem bucura de razele soarelui, de apa marii, a carei culoare se schimba de la o zi la alta, de nisipul fin pe care multi il calca pur si simplu în picioare, unii facând jogging, altii plimbându-se agale, dar si de muzica pe care o auzim la agapele din apropierea Marii Negre.

 

Viorel Vintila: Ileana, când ai debutat pe scena muzicii românesti si cu ce melodie?

 

Ileana Sipoteanu: Am debutat în anul 1986 pe scena festivalului de la Mamaia, la sectiunea interpretare, cu doua melodii în prima auditie: „Nu sunt vorbe câteodata” si „Când amintirile le retraiesti”, muzica Dumitru Lupu si Vasile V. Vasilache. În anul 1987 am participat la Mamaia cu melodia „Ce mult te-am iubit”, muzica Dumitru Lupu, versuri Mala Barbulescu, una dintre cele mai frumoase melodii de atunci care, dupa parerea multora, ar fi meritat trofeul, trofeu care însa nu s-a acordat în acel an, pe motiv ca erau prea multe melodii bune, asa ca ne-au oferit titlul de laureat.

 

Viorel Vintila: Fata ta, Dumitrana, care acum are 15 ani, îti calca pe urmele tale? Crezi ca va urma o cariera muzicala?

 

Ileana Sipoteanu: Dumitrana cânta de la 3 ani, a facut pian si chitara de la 6 ani si a petrecut ore în sir alaturi de tatal ei în studio si eram siguri ca va urma si ea o cariera muzicala, dar din pacate în ultima vreme nu mai este atât de implicata. Mie îmi pare rau pentru ca are o voce buna si cânta curat si frumos. Pâna la urma, Dumnezeu ne va arata calea cea buna si sper sa faca ceea ce-i place cu adevarat.

 

Viorel Vintila: Cum ti se pare noua generatie, în comparatie cu generatia ta? De ce foarte multi din generatia ta s-au pierdut, sau mai bine zis au fost abandonati de casele de productie si de posturile TV si de radio? De ce în strainatate cântareti de vârsta a doua si a treia rezista si înca umplu salile de spectacol cu muzica lor, pe când la noi sunt uitati undeva într-un raft prafuit de timp?

 

Ileana Sipoteanu: Fiecare generatie care paseste pe drumul muzicii, al teatrului si dansului, gândeste ca este o generatie de aur si îi priveste pe predecesorii lor cu o condescendenta regeasca. Unii au o rautate viscerala împotriva unora care chiar nu au gresit cu nimic fata de ei si exista un sentiment de animozitate pe care nu-l pot explica. La radiouri multi si-au construit cariera pe o imagine falsa, de scandal si cu tot felul de invidii. Eu nu am invidiat niciodata pe nimeni, stiind ca Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce-i trebuie unui artist normal, dar care nu si-a putut construi cariera asa cum si-ar fi dorit, liber, fara a depinde de altii pentru a promova o piesa sau lansa un CD. Am avut noroc ca sunt o interpreta care a lansat piese frumoase si melodioase cu un mesaj care a mers direct la inimile oamenilor si am colaborat cu textieri si compozitori de exceptie. Nu ma simt abandonata decât de catre cei care care nu ma difuzeaza pe mine ,probabil pentru ca nu ma plac, dar este pacat ca nu se tine cont si de gusturile publicului larg. Casele de productie vor „marfa” care sa se vânda la secunda, pe când eu si cei din generatia mea nu avem aceasta „marfa”, ci doar muzica de calitate. Când lumea ma întreaba de ce nu mai apar la TV sau la radio, îmi este greu sa le dau un raspuns. În strainatate, mass-media este cea care le ofera artistilor dragoste si apreciere, plus sunt platiti pentru asta si sunt iubiti de public.

 

Viorel Vintila: Sunteti o familie fericita care rezista de peste 20 de ani. Cum reusiti si care este secretul?

 

Ileana Sipoteanu: Nu cred ca exista o reteta speciala sau un secret anume al unei familii unite care sa reziste în timp. Într-o casnicie nimic nu este perfect, asta sa fie clar, dar daca stii sa lasi de la tine, fara a fi ipocrit, daca stii sa echilibrezi lucurile, dar fara a le complica, daca te gândesti mai mult la copii decât la tine, dar fara a exagera, atunci se poate parcurge firul vietii si sa ai o familie armonioasa fara probleme. Noi, eu si Dumitru, împlinim anul asta 25 de ani de când ne-am cunoscut si în acelasi timp 25 de ani de cariera pentru mine.

 

Viorel Vintila: Spune-mi te rog ceva despre Ileana Sipoteanu care nu este stiut de marea majoritate a publicului românesc…

 

Ileana Sipoteanu: Îmi place sa calatoresc, sa vizitez locuri deosebite, îmi place sa-mi cumpar tot felul de suveniruri, îmi plac copiii, florile animalele si oamenii. Îmi place sa merg la ski si sa pescuiesc, pasiuni pe care le mosteneste si fiica mea, Dumitrana. Îmi place mult sa dansez si sa gatesc si ca mai toata lumea din ziua de azi, îmi place sa interactionez si sa socializez pe Facebook.

 

Viorel Vintila: Ce planuri de viitor ai? Ce proiecte muzicale sau de teatru ai si ce ti-ai dori cel mai mult în viata ta sa se întâmple?

 

Ileana Sipoteanu: Nu îmi place sa vorbesc despre planuri de viitor, la mine pur si simplu se întâmpla… atunci când avem idei si timp le punem pe hârtie. Mi-as dori sa avem cu totii o viata mai frumoasa, sa ne implicam cât mai mult în educatia copiilor nostri si sa avem întelepciunea de a ierta (nu de a uita) pe cei care ne-au facut rau.

 

Viorel Vintila: Multumesc mult pentru acest interviu si iti doresc multa fericire si succese atât pe plan familial cât si profesional. Ai vreun mesaj de final pentru iubitorii de muzica în general si pentru fanii tai în special?

 

Ileana Sipoteanu: Multumesc la fel! Iubitorilor de muzica le doresc sa aiba puterea de a selecta si a trece prin filtrul gândirii tot ce este frumos si adevarat în arta, iar fanilor mei le doresc ca existenta lor sa se converteasca în „Refrene de iubire”titlul unui CD de-al meu.

 

18 mai 2011

România


A TREIA FORTA- România profunda

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

 

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]


 

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

 

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

 

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

 

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

 

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

 

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

 

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

 

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

 

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

 

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

 

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

 

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…

 

 


„Electrocardiograma” Tonitza Art Group

DE LA STATIC LA DINAMIC

[pullquote]

MOTTO: „Orice cunoastere care nu a urmat senzatiei îmi este inutila” (André Gide)

[/pullquote]

Asociatia de arta „Nicolae Tonitza”, din cadrul Universitatii „Stefan cel Ma­re” Suceava, a deschis, marti, 3 mai 2011, ora 18:00, în Galeria de arta a Auditoriumului „Joseph Schmidt” (Corpul F, USV) expozitia de pictura si grafica „Static & Dinamic”.

Tonitza Art Group a patruns frenetic în urbea bucovineana, fiind o miscare de artisti plastici ce oscileaza productiv între naivismul epic si impresionismul liric, cu usoare tendinte moderniste, transformând jocul artistic într-un veritabil spectacol vizual.

Evantaiul expozantilor este alcatuit de asta data din 18 artisti: Angelica-Mirela PAGU, Alina-Elena LAZAREANU, Andreea Alexandra Stela JUDUC, Ana-Maria OVADIUC, Cristina LAURIC, Cristina IACOB, David CROITOR, Gabriela POPOVENIUC, George SPAIUC, Ionela OLARU, Ioana Cezara POIATA, Liviana PÎNZARU, Mihai Pînzaru PIM, Oana CHINCHISAN, Rodica POSTOLACHE, Alexandru RACU, Olga GODOVANIUC si Marcela GRAMATIC.

În marea aventura a artei pe care o parcurg, ei îsi propun sa traiasca experienta eului si a senzorialitatii imaginative. Fiecare artist tinde sa coloreze prin “complementara” sa spatiul înconjurator, însa calitatea si încarcatura emotionala a fiecarei opere de arta evidentiaza expresia artistica individuala.

Acest grup de „boemi cu spiritul liber si sincer” este ghidat de o prezenta feminina pe cât de firava fizic, pe atât de energica spiritual – dna Ana-Maria Ovadiuc (AMO), presedinta asociatiei TAG. Artista, în creatia sa, trebuie doar sa exprime arderea interioara, sa asculte impulsurile inimii sale, adaugând, modificând, schimbând, interpretând, conform emotiei, realitatea înconjuratoare. Cel mai important lucru pentru ea fiind doar ca fidelitatea perceptiei sa fie respectata si sa exprime senzatia filtrata de propria viziune, descoperind în natura doar ceea ce o intereseaza si o atrage în mod evident. Lucrarea sa „A&D” (Abstract Degas) reprezinta o formula noua, cu tendinte de abstractizare a realului realizata sub auspiciile unei trairi intense. Prin forma si culoare, AMO sintetizeaza subtilitatile si echilibrul sufletului sau. Îi recomandam sa continue pe aceasta linie abstracta, întrucât îi reuseste din plin.

Rodica Postolache este unul dintre pictorii ieseni deja remarcati în expozitiile sucevene, iesind în evidenta printr-o tehnica si o compozitie foarte personale. Stilul sau si mesajul transmis ne duc cu gândul într-o lume utopica uneori, alteori fabuloasa, prin forma si lumina ne deschide calea spre visare si meditatie. „Palimpsest” este un pergament sau un papirus de pe care s-au sters semnele initiale, strabatând doar urmele vechiului text. Lucrarea Rodicai Postolache scoate în evidenta amprenta vietii umane lasata în sufletul ancestral precum un cod pe care îl putem descifra doar cu razele X.

Manifestându-si trairile zbuciumate de care este marcata, Liviana Pînzaru ne înfatiseaza, prin „Conversatii” si „De primavara”, un ritual al tandretii si al nevoii de comunicare întru împlinirea cuplului. Asteptam de la ea mai multa culoare si mai mult optimism, chiar o schimbare a opticii artistice în explorarea universului sau imaginar.

Suava si blânda, atât fizic cât, si prin prezenta artistica, Cristina Iacob abordeaza cu sobrietate discursul bicromatic în lucrarea “Dans”. Finetea cu care lucreaza si se exprima în contrast cu forma denota o fire puternica si mereu în cautare de frumos.

 Tehnica a ajutat si influentat în permanenta arta, însa în zilele noastre acestea doua merg mâna în mâna, astfel încât Cristina Lauric este fascinata de arta suprarealista în expresia ei computerizata. Prezenta în expozitie cu trei lucrari executate în tehnica „digital collage – dual-view”, subsemnata defineste staticul si dinamicul prin elemente compozitionale de tip simbolic. Ne place sa credem ca efectul estetico-vizual este dat de concept, cromatica si dinamism.

Mereu în cautare de sine si încercând formule inedite, Gabriela Popoveniuc îsi individualizeaza discursul plastic prin cromatica aleasa si prin curajul formelor de reprezentare. Colajul sau ilustreaza un gen de “perpetuum mobile” al fiicei sale Teodora-Dodo care, într-o suita de cadre fotografice, deschide si închide usile cunoasterii din primii sai ani de viata.

Ionela Olaru impresioneaza prin curajul temelor abordate si prin cromatica folosita, „Dansul erotic” si „Galop” incita senzorial si stimuleaza imaginatia. Artista utilizeaza clasicul procedeu al impresionismului, si anume diviziunea tonurilor în juxtapuneri violente de tuse de culoare, cu efect dinamic pe retina privitorului.

 Asistam la zugravirea (usor ironica) a unui fenomen real surprins de catre David Croitor în lucrarea “Evolutie”: etalarea tehnologiei audio-video într-un cartier tiganesc! În tabloul sau, artistul scoate în evidenta realitatea cruda din România acestor timpuri, în timp ce “Iarna la Dorna” ilustreaza “curtea gunoaielor” din realul citadin, învaluita însa într-o lumina calda si concesiva. Frumusetea trista a sordidului si umilinta derizoriului sunt surprinse prin simbolistica motivelor obiectuale si sensibilitatea evocatoare a culorilor.

George Spaiuc, static prin definirea formelor, devine dinamic prin culoare. Exceleaza prin obtinerea unor tonuri cromatice tari si penetrante precum si subtile griuri colorate, de ambianta, ce îmbraca formele puternic conturate.

Un gen de metamorfoza a Timpului pe axa trecut-prezent-viitor este redata inteligent de Andreea Juduc. Aceasta ne propune abstractizarea (usor decorativa) a timpului prin includerea artistei însasi, ca simbol antropomorf, în compozitia picturala. Ascunderea de propriul ego în fata timpului prin “masca faraonica” si inscriptionarea pe pânza a cuvintelor-simbol ca vehicul de trecere a timpului în oglinda, ca mit catoptric, ne dezvaluie o Andreea Juduc plina de mister si originalitate. Este fascinata de lumea Nilului si de transpunerea timpului antic în prezentul aluziv, evocator de istorie. Prezentul sau reprezinta, de fapt, o punte de legatura între vremurile ancestrale redate prin simboluri egiptene si spiritualitatea ipotetica a viitorului, folosind o alchimie expresiva foarte personala. De fapt, artista ne reveleaza “capsula timpului” cu ajutorul careia vom putea avea acces la “amintirile sale din viitor”…

 Dinamismul echilibrat al formelor si culorilor este redat de Angelica Mirela Pagu într-o lucrare ce evidentiaza dualitatea spiritului feminin. Prin contrastul cald-rece si formele pregnant geometrizate artista transforma “jocul ielelor” într-o atmosfera lirica.

 Pictura devine uneori o poezie a culorilor, însa poate primi adesea accente ironice sau malitios-idolatrizante. Astfel, Alexandru Racu, student la UAGE Iasi, sectia Pictura, anul II, prin „Gagalactica” ne invita la un periplu muzical-cosmic. Dansul acrobatic al luminii, materialitatea diafana a formelor corporale, gama cromatica unitara si finetea detaliilor sunt redate cu pasiune si profesionalism, acesta având-o ca muza pe… Lady Gaga!

 Olga Godovaniuc, de asemenea studenta la UAGE Iasi, prin imaginea latent-senzuala intitulata „Virtual-Erotic”, descompune realitatea înconjuratoare ca apoi sa o reconfigureze într-un spatiu virtual inspirat din filmul “Matrix”. Tânara artista da dovada de maiestrie si multa imaginatie sustinuta de un simt cromatic aparte. Într-o viziune cu accente critice ea transpune plastic ipostazele imorale ale videochat-ului, ce degradeaza si distruge femeia contemporana, convertind-o într-o fiinta robotizata, lipsita de sensibilitate si mister.

 Maestrul Mihai Pînzaru – PIM, prezent si de aceasta data cu o lucrare în stilul sau personal inconfundabil, intitulata „Fiat Lux”, ne propune întoarcerea la originea Lumii, la acel Big-Bang generator de creatie. Staticul initial, transformat într-un urias angrenaj dinamic, având ca impuls cuvântul imperativ rostit de Dumnezeu, are ca suport primordial Lumina.

 Ioana Cezara Poiata prin cele doua lucrari, „Peisaj din Mitoc” si „Pictorul înflorind primavara”, surprinde, în lumina si culoare, trairile si efervescenta primaverii în bucuria creatiei.

 Alina Elena Lazareanu, de aceasta data, prin tehnica modelajului, ne ajuta sa intram în lumea copilariei si sa privim inocenta pura din aceasta etapa a vietii.

 Prin pata de culoare si transparente, Marcela Gramatic ne prezinta universul sau abstract plin de contraste si enigme, sustinute de o creativitate nativa speciala. Finetea si fluiditatea formei ne trimit cu gândul la acele imagini NASA ce redau, spre bucuria visatorilor, spectacolul cosmic.

 Oana Chinchisan iubeste natura si o transpune pe pânza cu o forta interioara dominanta. Peisajul sau ne face sa contemplam vegetalul si atmosfera naturista scaldate într-o lumina specifica.

 Aceasta este „electrocardiograma TAG” de astazi, cu dinamice impulsuri sinuoase si colorate acceleratii de ritm…

 Cristina LAURIC

Suceava

Mai 2011

 

DISPARITIA ROMÂNIEI…???!!!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 

…De „Ziua Europei” (în loc de ZIUA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMÂNIEI, platita cu sângele a zeci de mii de dorobanti si calarasi si rosiori români, în „Razboiul nostru pentru Neatârnare”, 1877-1878!!!), oamenii se bat, în plin Bucuresti, pentru trei sarmale – si plâng, când nu ajung la cele…trei sarmale, „donate” de Primaria Capitalei – iar, când n-au mai fost sarmale, si-a ramas doar…”varza fara de sarmale”, a izbucnit… „razboi civil” pe… varza! – …de fapt, un fel de mârâiala si învârtejire generala a zdrentelor, de parca se bateau câinii vagabonzi/”comunitari”…

…Femei si copii mor de foame, dimpreuna, în colibele/blocuri ale „Capitalei” României – …în indiferenta „suverana” a vecinilor (cât despre politicieni, ei se amuza, pe seama acestei situatii demne de statul african Ciad – …ca tot îi purtam steagul, din pricina prostiei de la casa popii Tökes, din 1989! – …se amuza, pentru ca, iata, în felul acesta „bantustanesc” au mai… „iesit din sistem” niste…”nedoriti” – …decât ca votanti!) – …vecini insensibili, care…ÎNCA n-au murit de foame!

…Cadavrele (din Bucuresti) ale celor asasinati de inanitie si de tradarea conducatorilor României au fost descoperite abia la DOUA SAPTAMÂNI DE LA DECES…fireste, într-o stare de descompunere…foarte avansat-„putitoare”…!!!

…În spitale, miroase a pustiu si a mucegai: medicii si asistentele se raresc, medicamentele dispar complet, banii de medicamente, cel putin pentru batrânii pensionari, nu sunt DELOC!!! Zeci de mii, sute de mii de oameni bolnavi de cancer, SIDA, diabet, inima etc. etc. – SUNT CONDAMNATI LA MOARTE, prin „disparitia” medicamentelor pentru tratarea, sau ameliorarea, sau „stabilizarea” bolii lor!!!

Pentru ca, evident, acesti bolnavi n-au bani sa se duca la Viena, sa se trateze, precum besnitele politico-mafioto-banditesti, din „fruntea” (stigmatizata!) a României!

…Trei mii de scoli au fost, deja, „comasate” – adica, DESFIINTATE! Bate, la poarta României, din nou, analfabetismul începutului de veac XX…

…Spitalele, la fel, desfiintate „pe capete” (daca managerii n-au…”capete portocalii”!!!) – …deci, curând foarte, în România se va dezvolta („în draci”!)…”SAMANISMUL”!!!

…Ne mor, zilnic, tineri în razboaiele altora (ale Zarafilor Lumii! – razboaie în care doar România a mai ramas, de parca EA ar avea vreun interes ori folos, iar nu escrocii din NATO/SUA/ISRAEL!) – …tineri ne-vinovati decât ca-s orbi, hipnotizati de Cobrele Lumii… deci, fara minte…!!!

…”Privatizarile”, adica TRADAREA, JAFUL ORGANIZAT SI ASASINAREA ROMÂNIEI INTEGRALE, continua (de 21 de ani!), în ritm de mars funebru-infernal – îmbogatind sute de politicieni români…de toate culorile si, totusi, în materie de hotii, DECOLORATI COMPLET!!! – si care, apoi, îsi borasc tradarea catre Zarafii Lumii, cu care împart, în raport de 1 la 1000, ce-au fost lasati si îndemnati si ajutati, de catre Aspidele Terrei, sa jefuiasca si sa sufoce si sa prapadeasca DEPLIN: pamânt, subpamânt, minti, suflete, valori de Duh Dumnezeiesc…poate si Cer, prin prostitutia „morala” si ateismul golanesco-imbecil, care bântuie, azi, mai rau decât în comunism!

Elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonita”, din Bucuresti (cel mai stralucit si important liceu, de acest profil, din tara!), sunt siliti sa intre în PDL, CU CARNET DE PEDELISTI!!! – …ADICA SA SE PROSTITUEZE (…si sa prostitueze însasi notiunea de Arta!), în cel mai jalnic mod, daca vor sa-si vânda vreo pânza…sau sa-si organizeze vreo expozitie: NUMAI ÎN SEDIUL PDL-BUCURESTI!!!

UNDE ESTE JUSTITIA, CA SA SE AUTOSESIZEZE, PENTRU ÎNCALCAREA FLAGRANTA, UNEI LEGI PE CARE A CLOCIT-O ÎNSUSI LIMBRICUL DE FUNERIU, SI SI-A ASUMAT-O ÎNSUSI BOCUL VALAHILOR???!!! Vezi sa nu existe, azi, Justitie independenta politic (cu câteva exceptii…exceptionale, pe care PDL-ul le persecuta si carora le doreste, „cordial”, moartea!)!!!

 

…Asa ca, anunturile de azi, 10 mai (când ar fi trebuit sa fie Ziua Monarhiei Românesti…), conform carora banditii de la FMI, care conlucreaza exemplar, mâna-n mâna, cu…banditii nostri, din toate partidele (PDL, PSD, PNL etc.) – preconizeaza, pentru perioada 2010- 2013, masuri draconice:

a- sectorul sanitar va fi „binecuvântat” cu înca o plaga: reducerea subventiilor de stat cu 10%…,

b-…la CFR, 1.000 de km nu vor mai fi întretinuti de stat, DE NIMENI (vom merge, curând, de la Flamânzi/Botosani, si pâna la Bucuresti, pe jos, ca Badea Cârtan, sau cu carutele…pe care nu le mai avem, precum Ilie Moromete, la 1936, avea!)…,

c-…la Metrou, se vor taia subventiile pentru întretinere/”mentenanta”, pe vreo 50 de km… – …si înca, probabil, sute de alte catastrofe, devenite…”cancan” cotidian, pentru românul anesteziat la Duh… – de exemplu:

d-reducerea PIB-ului României, cu 0,8 %

e-privatizarea (adica, înstrainarea, poate chiar distrugerea, cinica si premeditata!) a TAROM;

f-Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subventiei la încalzire, facturile pot creste cu pâna la 60%;

g-FMI cere directori straini în companiile de stat – etc. etc. etc. –

nu ne mai mira deloc (ba, ne asteptam la MULT MAI RAU!!!), când avem, în fata, un cadavru în plina putrefactie, numit…România!

 

…În fata atacurilor repetate sistematic, ale zarafilor de la FMI, prin pitt-bull-ul „cu gaura” româneasca (în suflet si-n pantof!), Jeffrey Franks – si în fata tradarilor tot mai cinice si mai plictisite ale asa-zisilor nostri „politicieni”, de fapt, slugoi nemernici si preaplecati ai Asasinilor nostri, Zarafii Europeni si Mondiali – ne punem, cu toata seriozitatea, tot mai grav, întrebarea: se pregateste („se pune de”), oare, doamnelor si doamnelor, DISPARITIA (fizica si de Duh) a ROMÂNIEI?!

Daca da, si noi nu putem face nimic, pentru ca ne-ati legat mintile, prin MAGIE NEAGRA (pentru ca, în mod normal, de mult trebuia sa izbucneasca Sfânta Furie a Poporului, care sa le zdrobeasca, cu pietre, capetele acestor serpi si napârci!), macar anuntati-ne din vreme…macar lasati-ne un ultim drept: acela de a muri crestineste, cu mâinile pe piept, în cruce, si culcati în copârseu, iar nu azvârliti, de-un picior, precum „câinii comunitari”, la râpa…!!!

 

…Va iertam pentru miile de „talmaceni”, „tinei”, „boureni”, „blageni” si „videni”, care ne fura si ne strâng de gât, „ziua, în amiaza mare”!… – va iertam si pentru EBELE trimise la Zarafii Mondiali (cu salarii astronomice, DIN P.I.B.-ul ROMÂNIEI!!!), sau pentru Anastasele-Mincinoasele (si Tragic-Hoatele de pensii si, deci, DE VIETI OMENESTI!!!) , duse la coaforii autohtoni, cu câte SASE bodigarzi… va iertam pentru miile de hidre si gorgone, monstruos de lacome si…”întelepte”, tip „placintele”…- si va iertam pentru toate miile de „eleneudre” („Belles-de-Jours”…), pe care le întretineti cu miliardele din COLIVA noastra…si care cheltuiesc, numai ca sa se-ncalte, pensia unui judet întreg!!! – …dar va blestemam ca hoitul vostru sa nu putrezeasca si sufletul vostru sa arda în fundul-fundului iadului, mai jos decât chiar…TALPA! – daca nu ne îngaduiti sa ne prezentam cuviincios, macar o data în viata, în fata Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!!!

…Cioclilor blestemati, aveti, macar, curajul (când le vorbiti) de a va uita la cadavrele vii, pe care le aveti, înca, în fata, si vestiti-le, sub absolut ce forma vreti, Apocalipsa!

…Macar o data în viata voastra de PARAZITI LETALI (carora n-am stiut, la vreme, sa le strivim capetele, cu toata vlaga, între degetele noastre muncite de pamânt si arse de soarele cerului) – spuneti, SPUNETI!!! -…chiar si cu hahaieli si cu gura dusa la urechi!!! – ADEVARUL ÎN FATA!!!

 

…Nemernicilor…România asta, mai bogata decât o planeta întreaga, mai sfânta decât orice parte a Terrei si a Cosmosului/Creatiei Orânduite al/a Lui Dumnezeu – ne va primi, speram, hoiturile…desi am tradat-o, nestârpindu-i, fara nicio mila, pe calaii ei – …dar nu stim daca Dumnezeu, la Judetul Cel de Spaima si Ultim, ne va ierta, pentru ca ne-a dat Sfânta Noima/ROST si Misiune, în lume, fiecaruia în parte si poporului, întru deplinatatea lui… – iar noi l-am lepadat de la noi, pe Cel Ce S-a Rastignit pentru Mântuirea noastra… – Mântuire dement refuzata, de ticalosia noastra atât de putin credincioasa si lasa!

Din pacate si spre exasperarea noastra, inclusiv înalti ierahi ai B.O.R., L-au tradat pe Mântuitorul-Hristos!!!

…Pentru cei care (frati si surori dintre noi), totusi, mai au vlaga sa spere – facem, cunoscuta o deosebit de importanta PROCLAMATIE, ca fisa a bolii Duhului nostru – si vestindu-ne despre înfiintarea MIREM – Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala :

PROCLAMATIE
a monahilor ortodocsi români,
catre binecredinciosul popor ortodox român,
Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipastori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, parinti ai manastirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridica glas de chemare la unitate si marturisire catre toata suflarea ce-si marturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala – încredintati fiind de Sfintii Parinti – ca orice hotarîre în Biserica Ortodoxa sa se faca canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi, monahii, ca unii ce întreit ne-am fagaduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevarul ortodox spre marturisire, nu putem încalca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovaduit si De-Dumnezeu-Purtatorii Parinti au hotarnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Noualea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune, despre cei ce propovaduiesc public eresul, sau îl învata în Biserici – sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarîma unitatea Bisericii. În acest fel, toti devenim strajuitorii adevarului în Biserica si purtatori de grija ai Sfintei Traditii calauzitoare catre mîntuire.

Ramînem înmarmuriti privind la hotarîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pastoresc. Am tot nadajduit ca toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sa credem ca de la înaltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, ca deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adînca mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceasca, pentru ca sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Parinti (s.n.).

Din aceasta pricina, atitudinea noastra fata de noile erezii si schisme trebuie sa se faca auzita de catre toata suflarea ce-si lucreaza în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Parinti, declaram ferm si categoric:

* Nu este posibila unirea cu catolicii, atîta timp cît acestia nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria înca sîngerînda a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauza consta în a pecetlui unirea religioasa fara a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciproca a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Biserica, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitata, apoi largita (s.n.). Dupa care va ramîne sa fie pusa problema diferentelor dogmatice, considerate depasite si dezbinatoare. Pentru aceasta ne ridicam împotriva oricaror rugaciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitatii si reconcilierii ecumeniste ce defaimeaza Sfintele Taine. Toti cuviosii si marturisitorii Parinti de dupa Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pîna la sînge. Cuvintele lor au pîna azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptatesc a crede ca: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, cea Ortodoxa, apostoleasca si soborniceasca, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserica îl afuriseste si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt) (s.n.).

* Ramînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de tradare a adevaratei credinte, prin acceptarea hotarîrilor ce contrazic fatis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice.
Neamul ortodox este radacina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al carei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeaza Adevaratul Hristos Cel nascut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adaugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd ca: „În materie de credinta nu exista concesie iar chestiunile credintei nu îngaduie iconomia” (s.n.).

*
Demascarea politicii globaliste de integrare religioasa în UE ca fiind demonica si fundamentata pe principii anticrestine, luarea de masuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vadirea manifestarilor new-agiste ce îndracesc pe tineri, rescrierea adevaratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale (s.n.). Nu avem pricina de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împaratia noastra e în ceruri, dar trebuie sa o dobîndim înca din viata, fara a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel catre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-va cît nu e prea tîrziu! Hotarîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngariti altarele cu rugaciuni împreuna cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu va plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rabda privind noile rînduieli ce desconsidera Sfintele Canoane, cenzureaza Sfintii Parinti, ignora dogmele si hotarîrile Sfintelor Soboare si rastalmacesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinari în Biserica, nu încercati sa uniti ce e despartit, caci singurul lucru care-l veti reusi e sa distrugeti unitatea Ortodoxiei, sa fisurati adînc temelia Bisericii si sa ridicati cea de-a doua Mare Schisma. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. actioneaza individual, fara încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fara a fi împuternicita printr-o hotarîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarata oricînd ca fiind schismatica si eretica de catre celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-va în fire si treziti-va! Atît timp cît veti ramîne cu Hristos, va vom urma, iar de va veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, va vom socoti apostati. Lepadati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-va, sa se lepede de Biserica lui Hristos (s.n.).

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, altminteri vom trece peste ascultarea de pacat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în strada si vom alcatui sinod de rezistenta. Nimanui, nicaieri si niciodata nu i se va îngadui a sacrifica pentru binele sau, cea mai mica particica din Credinta Ortodoxa. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pîna la capat, CHIAR SA NE VARSAM SÎNGELE , daca situatia o cere, pentru ca nici o litera din sfintele cuvinte sa nu sufere vreo vatamare, pentru ca toti cu urechi de auzit sa priceapa si cu ochii ce vad sa-nteleaga (s.n.).

Iertare tuturor pentru toate si primiti, rugamu-va, acestea – ca o cununa, ca o sulita, ori ca o Cruce (s.n.).
Semneaza,
Tot Soborul de monahi si monahii
, înca vii (s.n.),

ai României Ortodoxe” – – cf. ortodoxliber.wordpress.com

Iata si un articol, despre actiunea în forta, asupra mânastirii Negru Voda…ducând cu gândul la prigoana mânastirii Esfigmenu, de la Muntele Athos, de acum câtiva ani (2007), dar si de anul acesta (cf. Traditia ortodoxa, art. Din nou despre prigonirea de la Esfigmenu, 20 martie 2011), sau a episcopului Artemie:

ORTODOXIA ROMÂNEASCA, SUB ASEDIUL MASONERIEI

În primavara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel. 12 calugari au disparut peste noapte si nimeni nu a dat o explicatie coerenta (s.n.). Un singur ziar local din Arges a avut curajul sa relateze faptele si sa înceapa o ancheta. Dupa mai bine de patru ani, acest caz este tot învaluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp dupa lansarea „PROCLAMATIEI MISCARII ORTODOXE DE REÎNVIERE MONAHALA”. Aceasta misterioasa miscare alcatuita, dupa declaratiile care circula pe Internet, din 500 de calugari, calugarite, stareti, preoti ortodocsi si având sustinerea unor calugari de la muntele Athos, protesteaza împotriva unor hotarâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxa Româna. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamatia care ataca, de asemenea, prezenta masonilor în fruntea Bisericii.

COMANDO LA MANASTIRE. FENOMENE PARANORMALE SAU CONSPIRATIE?

Manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel a fost ctitorita în 1215 de domnitorul Radu Voda. În 2003 aici îsi duceau viata 12 calugari, condusi de staretul Vichentie Punguta.

Într-o noapte din Saptamâna Luminata (saptamâna de dupa Sarbatoarea Pastelui), trupele Departamentului de Interventii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt manastirea. Toti calugarii sunt îmbarcati în forta, fara nici o explicatie, în dubele parcate în fata portii. Destinatia? Necunoscuta. În ziua urmatoare este adus în manastire un grup de maicute, care sustin cu tarie ca ele sunt acolo de la întemeierea manastirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea facuta pe Internet a manastirii Negru Voda, în care se afirma ca aceasta este o manastire de calugari.

Dupa o saptamâna, câtiva dintre cei luati pe sus de mascati în plina noapte apar la manastirea Curtea de Arges, însa au „interdictie de a vorbi”. Despre parintele Vichentie se spune ca a plecat în America „în pelerinaj”. Dar calugarii ortodocsi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu exista locuri sacre pentru ortodocsi acolo.

Minciuna maicutelor, cum ca ar locui dintotdeauna la Manastirea Negru Voda, era totusi prea gogonata. Mult mai târziu, reprezentantii Arhiepiscopiei Argesului au dat câteva declaratii oficiale, dar nici versiunea lor nu lamureste ce s-a petrecut. Explicatiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul sa investigheze subiectul, sunt însa cusute cu ata alba si pline de contradictii. Pozitia oficiala a Bisericii, care ar fi trebuit sa protejeze calugarii de abuzurile autoritatilor statului, dovedeste din contra implicarea acesteia în evenimente.

Fostul staret de la Manastirea Negru Voda, expediat sau autoexilat în strainatate, reuseste sa trimita de acolo un material cutremurator despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mâna în mâna si poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficiala: la manastirea Negru Voda s-au facut… reparatii?! curatenie?!

Purtatorii de cuvânt ai Episcopiei Argesului si ai Episcopiei Muscelului, ca si episcopul Calinic Argeseanul admit, în cele din urma, trei ani mai târziu, ca a avut loc o mutare a comunitatii de calugari. Însa una temporara, se dezvinovatesc ei. „În urma cu trei ani, la Manastirea Negru Voda din Câmpulung au fost executate niste lucrari de reparatie. Cu acea ocazie au fost mutati calugarii la alte lacasuri de cult din judet,” declara în 2006, pentru un ziar electronic argesean, consilierul episcopal Ovidiu Vlasceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea sa îi tina isonul, dar vorbeste despre o actiune de curatare a manastirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, calugarii de la Manastirea Negru Voda au fost repartizati la alte lacasuri de cult din judet, deoarece în cadrul complexului monahal s-a facut curatenie. În toata aceasta perioada, la Negru Voda au fost aduse maicute pentru a pregati masa muncitorilor si a face rânduiala asa cum se cuvine într-un sfânt lacas.” De ce nu puteau face calugarii de mâncare muncitorilor si a fost necesar sa fie aduse maicute, practica nemaiîntâlnita în nici un alt caz de renovare a unei manastiri, ramâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioada de câteva luni în care s-a facut mutarea, Eugeniu Matei abate atentia de la faptul ca toti cei 12 calugari au fost mutati într-o singura noapte si nu s-au mai întors apoi la manastire.

MIREM, MISCAREA ORTODOXA DE REÎNVIERE MONAHALA

Curatenia” de care vorbesc reprezentantii episcopiei este însa una simbolica. Mascatii au intervenit în forta întrucât se credea ca la Negru Voda se afla un nucleu al Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reactiile nascute la ultimele evolutii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, si la hotarârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învataturilor lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii.”

Proclamatia lansata în primavara anului 2003 de Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala probabil ca a venit ca o lovitura pentru Biserica Ortodoxa Româna (BOR). Aceasta proclamatie afirma ca peste 500 de calugari, calugarite, preoti, stareti sunt „înmarmuriti” de hotarârile capilor Bisericii, care vin în contradictie cu credinta seculara ortodoxa si sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamatia cere Patriarhiei retragerea B.O.R. din Consiliul Ecumenic si cere ca Biserica sa ia pozitie împotriva politicilor de globalizare, precum si împotriva intrarii României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Manastirea Negru Voda din primavara anului 2003, evenimente care au survenit la o saptamâna de la lansarea Proclamatiei, sa nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia sa fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenta MIREM si a extermina aceasta Miscare. Cert este ca nu s-a reusit anihilarea ei. Dupa trei ani si jumatate, aceasta continua sa existe si întelegem discretia care o înconjoara pe de o parte ca prudenta a celor care fac parte din MIREM si ca musamalizare, din partea oficialitatilor.

Actiunile MIREM sunt cu precadere orientate împotriva masonizarii si ecumenizarii Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat pozitie împotriva introducerii în România a noilor carti de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens si a postat afise în principalele orase (s.n.). Presa a relatat destul de putin despre aceste actiuni, ridiculizând si minimalizând importanta acestei miscari alcatuita din 500 de calugari, asa cum face de fiecare data când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuti de masonerie.

Biserica trebuie totusi sa dea explicatii pentru cazul Negru Voda

Revenind la cazul de la manastirea Negru Voda, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicatii. Citam câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastra de a face cunoscuta parerea avizata a oficialilor episcopali în legatura cu disparitia nocturna a obstii de la Negru Voda, am fost respinsi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tacere! Este clar un abuz, o încalcare flagranta a drepturilor de vietuire într-o tara ortodoxa, dar de cine îngaduita? De cine pusa la cale? Cine sade în spatele întregii regii, caci actorii îi cunoastem? Sa fi fost acolo salasul vreunui cuib terorist ce pregatea atentate la adresa Ortodoxiei si care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem sa ne lansam în afirmatii neîntemeiate, dar ca o coincidenta, descinderea a avut loc cam la o saptamâna dupa lansarea Proclamatiei Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala. Daca mercenarii au crezut ca în Negru Voda este centrul Miscarii s-au înselat amarnic. Ceea ce ne stârneste pricini de neliniste este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteste întrucâtva de sinistrul an ‘59, când calugarii si monahiile au fost evacuati „legal“ din manastiri prin decretul 410 (ce luati aminte, nu a fost înca abrogat!) semnat de liftele rosii în acordul si sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelatilor vremii.

Problema ce o ridicam este însa de constiinta:

• Ce-ati face dumneavoastra, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de ati fi pusi în situatia de a fi declarati de oficiali pur si simplu disparuti sau chiar nenascuti, si sa va treziti înghititi de beciurile Securitatii pentru oarece banuieli de propaganda ortodoxa antiecumenista? Sa fiti condamnati pentru aceasta, conform decretului x, la temnita sau internati în vreun ospiciu pentru „actiuni teroriste de destabilizare a României“!

• Ce-ati face de veti afla apoi ca toti v-au uitat, ca nimanui nu-i pasa, ca tuturor le e frica de represalii si tac mâlc, ca cei responsabili nu vor sa bage de seama.

• Ce-ati face daca v-ar disparea peste noapte duhovnicul – cica ar fi plecat sa-i încrestineze pe eschimosi?

Cât despre cele ale credintei, ortodocsii si Ortodoxia din România se manifesta în plin spatiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregatit mii de contre, unele chiar în forma de bâta. Dar cui îi e frica de beci, de lanturi, de marturisire? Batrânii cercati au sfatuit cam asa: „Vremea noastra a cam trecut, voi sunteti cei ce trebuie sa duceti pâna la capat nestinsa flacara Ortodoxiei. Noi am înfundat temnitele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmati, sa nu mai treceti prin iadul acela. Nu va siliti spre eroisme gratuite. Nu denigrati arhiereii apostati. Înca nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaste lamurit aceasta, caci atunci „urâciunea se va trufi pe fata în locasurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevarul fara sa se bata cu pumnul în piept; poti ajuta poporul fara a crea dizidenta, panica si razvratire si fara „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obstii Manastirii Negru Voda este doar un nor ce prevesteste furtuna ce va sa vina. Asadar, oare cine urmeaza?”

OARE CINE VA URMA?

Asa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvaluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astazi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la manastirea Petru Voda din Bucovina, unde staretul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason ( N.R. – ???? – ramane de verificat asta). Acest lucru a dat nastere unor ample proteste din partea calugarilor si credinciosilor, care au fost înabusite cu ajutorul politiei. Se urmareste chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuti” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea si ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al parintelui Calistrat de la manastirea Bârnova, care a îndraznit sa îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta înca nu era Patriarh), tragându-l chiar în gluma de barba, fapt care a facut sa fie interzis de la cele sfinte, pe termen nelimitat.

Parintele Amfilohie Brânza de la schitul Diaconesti din Bacau, discipol al lui Cleopa, este si el amenintat cu caterisirea (raspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop ca trebuie „sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducatorii de tot felul”. Si cum acesta nu a fost de acord cu aceasta afirmatie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfintia voastra sunteti mason?”. Iar episcopul, lasând la o parte orice menajamente i-a raspuns: „Bai baiatule, tu nu stii ce e asta, ia cel mai mare mason si îmbraca-l în vesmintele arhieresti si se topeste tot raul din el”. Parintele Amfilohie nu s-a lasat: „Daca sunteti mason, Prea-sfintite nu va mai pomenesc la sfintele slujbe, ca multi sfinti si sinoade au condamnat masoneria!”

În timp ce astfel de preoti si calugari, care iau pozitie împotriva masoneriei, sunt marginalizati, persecutati sau pusi sub interdictii de tot felul, vedem cum tot mai multi reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în laturi sa participe fatis la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittis ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfasurat la Arad într-o catedrala ortodoxa si o alta a fost oficiata la Suceava cu participarea unui preot ortodox” – cf. ziaraxa.wordpress.com.

…Cine stie? Dincolo de neputintele noastre tot mai jalnic înmultite, va lucra (cum a tot facut-o – si noi nici n-am bagat în seama!), prin Calvarul Asumat si prin Moartea Sa pe Cruce si, mai ales, prin Învierea Sa! – TOT MÂNTUITORUL-HRISTOS – …lucrator la Duhul nostru, acum, prin mediul monahal, adica singurul mediu în care se mai practica MARTIRIUL, PENTRU ADEVARUL-HRISTOS SI PENTRU SFÂNTA PATRIE SI PENTRU SFÂNTUL NEAM ROMÂNESC! – MARTIRIUL ÎN NUMELE MÂNTUITORULUI OMENIRII SI LUMINA A LUMII!!!

 

…Tot El sa se rastigneasca, oare – tot numai El sa suporte Calvarul Regasirii Luminii Duhului Dumnezeiesc din Om (pentru NOI, caci EL ESTE LUMINA!!!) – iar noi, care ar trebui, macar de 2000 de ani încoace, sa avem grija fie si numai de sufletul nostru, daca nu, cum zice Dostoievschi, sa gemem de pacatele si vinile si durerile lumii întregi… – iar noi…DELOC…???!!!

…Luati aminte, zarile se întuneca a Amurg al Lumii!!! Daca mai vreti sa va salvati – ACUM ESTE ULTIMA VREME A SALVARII!!!

***

 

Dumnezeu este acelasi, ieri, azi si in veci

[pullquote]“Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor, si Domnul Dumnezeu ne poate scapa de moarte.” – Psalm 68.2o[/pullquote]

 

Cât de mare este Dumnezeul tau?

de Ana Tatar Andras

 

 

De o buna perioada de timp ma gândesc la aceasta întrebare si îmi doresc sa vad mai mult maretia lui Dumnezeu în viata mea.

Un alt lucru la care ma gândesc mult este prezenta si puterea lui Dumnezeu în viata mea,  mai ales în timpul meu cu Domnul si în timpul de rugaciune, pentru ca acest timp ma pregateste pentru bataliile zilnice.

În ultimele trei saptamâni si jumatate Domnul mi-a dat ocazia sa vad maretia Lui, sa vad prezenta, puterea si lucrarea Lui în urma rugaciunii. Fratele meu mai mic, Beni, în vârsta de 41 de ani s-a îmbolnavit de swine flu (gripa porcina), de doua ori, si a fost spitalizat, izolat, pe aparate (nu mai putea respira si era contagios). Desi s-a nascut într-o familie de crestini nu a ales calea Domnului si acum din punct de vedere medical nu mai avea sanse de viata pentru ca nu respira singur. Rinichii i-au cedat si ficatul a început sa cedeze iar medicii ne-au spus înca saptezeci si doua de ore, cel mult. Tot acest timp am strigat catre Domnul cu disperare, am cerut ajutor de la prietenii mei, de la biserici si grupuri de rugaciune. Ma durea inima pentru maicuta mea care era asa de departe de mine, care trecea printr-o durere de nedescris si la amintirea ca în urma cu doi ani a îngropat-o pe sora mea. Vaduva de 16 ani, credincioasa si curajoasa, luptatoare pentru credinta cea adevarata, acum era la capatul puterilor.

Ce sa fac? Rugaciunea nu e de ajuns?

Daca în tara nu e nimeni care sa faca ceva – nimeni nu avea voie sa intre la el în salon –, ce pot eu sa fac din departari (NC, USA)?

 

M-am rugat Domnului sa mearga El în salon, ca nimeni nu-L poate opri pe El.

Ieri am scris o scrisoare – cu întrebarile cheie: Crezi ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru pacatelel tale?,     Crezi ca El este Salvatorul tau?Vrei sa-L primesti în inima ta? –, si am rugat-o pe Anca, nepoata mea, sa caute o asistenta care are voie sa mearga în salonul lui, sa o aiba în mâna si sa o citeasca fratelui meu. Anca s-a dus, a vorbit cu o asistenta care a zis: eu sunt ortodoxa si nu fac asa ceva. Scumpa mea nepoata nu s-a dat batuta si a zis: te rog frumos ajuta-ma sa gasesc un doctor baptist sau penticostal care poate sa mearga în salon ca sa citeasca aceasta scrisoare. A venit o doamna Doctor, fara ecuson, a luat biletul si s-a dus în salon. Timp de aproximativ treizeci de minute l-a tinut pe Beni de mâna si i-a vorbit de Domnul Isus. Beni a plâns mult, a vorbit, pentru prima data dupa trei saptamâni, si s-a rugat. L-a primit pe Domnul Isus ca Salvator al inimii lui. Era o liniste de nedescris, toata lumea a disparut de pe coridoare si doar la geam era Anca, nepoata mea si Crina, sotia lui Beni – ele nu sunt pocaite înca –, ca martore la o scena cereasca. Când doamna Doctor a iesit din salon, a luat-o de mâna si pe Anca. Anca a zis: va rog sa-mi spuneti numele dumneavoastra. Doamna Doctor a raspuns: numele meu nu este important, si a plecat. A venit doar pentru Beni si a plecat.

Pentru mine a fost clar ca Domnul a ascultat rugaciunile si l-a salvat pe fratele meu. Uneori ne gândim ca rugaciunea nu ajunge si mai trebuie sa facem ceva.  Si eu ma gândeam ca sunt asa de departe de tara si nu pot sa fac nimic, numai sa ma rog ca Cineva sa-l ajute pe fratele meu sa spuna „Da” Domnului, înainte de a pleca din lumea aceasta. Lacrimile mele fierbinti, lacrimile mamei si ale tuturor celor ce m-au ajutat prin rugaciuni – am avut prietene care au pus ceasul sa sune la miezul noptii  sa se trezeasca si sa se roage cu mine –,  au fost numarate si Îngerul Domnului a mai salvat un suflet pentru Împaratia Lui.

Deaorece Anca este studenta la medicina, in anul patru, am întrebat-o mult despre partea medicala si mi-a spus ca doctorii au confirmat ca este o minune ca fratele meu sa respire normal si sa vorbeasca. Dar noi stim ce s-a întâmplat, Cine a intervenit.

Poate te rogi de multa vreme pentru cineva ca sa fie salvat. Nu te opri ci roaga-te caci Domnul înca mai salveaza suflete.

Când poporul Domnului se roaga, Domnul lucreaza în moduri pe care nu le visam sau cerem. Rugaciunea coboara cerul pe pamânt. Rugaciunea pentru altii ne schimba pe noi si circumstantele noastre, ne face bine mai întâi noua.

Domnul este Cel mai mare, mai puternic si mai tare, nimic nu-i prea greu pentru El!

Recunoscatoare-I sunt  Domnului Doctor pentru totdeauna,

Ana

ÎN VISUL GRADINII

de Adrian BOTEZ

 

ÎN VISUL GRADINII

în visul Gradinii ma voi odihni

si – de n-am fost smerit – acum voi fi:

pluteasca-mi mantii de senin pe umar

deasupra mea-i un stol de îngeri fara numar!

 

…si mintea-mi toarce preacuminte struna

si inimii i-am dat – pentru iubiri – arvuna:

s-a luminat fereastra Preacuratei –

sunt trubadurul asteptat al soartei…

 

…n-aduc suspin – nici fumuri de marire

doar inorogii blânzi ai Cosânzenei:

sunt doar vazduh – parfume si uimire

 

sfioasa raza-aprind – spre voalul genei…

…îngenunchem minunii de candoare:

Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare!

***

 

VREMEA DREPTATII

 

suntem – cu totii – doar buni de pacalit

augustinprostii – claunii din reclama:

am obosit mortal si gura s-a coclit

timpu-i ca dracii-si schimbe sânge-n zeama!

 

nu am dat geana-n geana – toata viata

de-atât nedrept si-atâtea umilinte…

e-o mâna ce va strânge gâstireata:

sunt eu si-o stea – leproase constiinte!

 

nu veti scapa nici daca va-nghititi fiinta

e-un ceas si-un loc a dare socoteala:

deja peretii-s plini de scorojeala

 

deja vi s-a uscat – în fruct – putinta!

…porunca-a dat Satanei – Blândul Hrist

sa-si înceteze jocul – crud si trist!

***

 

 

 

MUSTRAREA DOMNULUI

 

verdele plin al gradinilor – precum

buzele tinere – mereu dornice de

sarut

 

albastrul sever al

cerului – ca sa nu se faca

seaca

destrabalare – trimite

peste gata de învapaiere – frunzele

Gradinii – o boare – subtil

mustratoare: „ati

jurat – sa-l asteptati – curat – pe

Mire! – altfel

unde si din ce va fi

Rodul?

 

…dar îngerii-pasari – curteni clevetitori

preaguresi – înca amâna

auzirea raspunsului – acolo

Sus… – spre unde

toate – buluc – fara întrebare – si

vesel – s-au dus!

 

***

 

CERSETOR LA DOMNUL

 

cersetor la Domnul – asasin de regi

cu ochi de agheazma vin la-naltul Tron:

am zdrobit în colburi înmultite legi

totusi – Mântuirea stiu ca nu e zvon!

 

osânda-mi se cânta prin copaci de rai

începutul lumii a-ngânat-o-ntâi:

pacatele toate sunt pe mine strai

vin la Hrist sa-mi fie – iarasi – capatâi!

 

ma târasc pe coate – picioarele-mi cioate

sângele îmi striga Numele din Cer:

am trecut prin viata – biruit-am zloate

 

nu ma mai spaimânta niciun temnicer!

…îngeri – Doamne – iarasi – prispa-Ti în lumina:

stiu ca-Ti scaperi lacrimi în biata mea tina…

***

 

 

SARCASMELE LUI DUMNEZEU

 

monstrii – sarcasmele Lui Dumnezeu

ori geniile – fapturi sub stele-uscate:

din Paradis în iaduri – alungate

pastrând – în fata – -oglinzi cu chip de zeu

 

de geamatul de monstru nu te-nfiori

Parinte – iar lacrima de genii

– …giulgii însângerate printre flori… –

te coafeaza – fulger de milenii!

 

târascu-si largfirea pe sub poala Ta

cutremura-si – sub dezmatul Cuvântului

toti solzii mortii – -armura lor preagrea

 

…cum s-ar mai darui-aripii vântului!

…dar dorul lor saurian – arhaic

Tu îl tratezi c-un pârtâit prealaic…

***

 

 

SONETUL TIMPULUI

 

trece vremea – trece vremea – trece vremea

alergai prin viata – bestie nauca

trece vremea – trece vremea – trece vremea

nu-nvatai sa cer – nici cum este de duca

 

n-am încredere-n lumina sau în noapte

te privesc chiorâs doar pentru ca existi

pentru mine codrul nu mai are soapte

pentru mine-n ceruri îngerii sunt tristi

 

un biet suflet – suflecat de minte

se târaste-n praful portilor de rai

nu-si gaseste lacrimi – nici cuvinte

 

de rugat pe Maica Florilor de Mai

…trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi:

au ramas din mine doar cioburi de-oglinzi

***

 

CÂTEVA GÂNDURI DESPRE CONSTANTIN BRÂNCUSI

de Dr. Cristina OPREA

 

Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi parintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrarile sale sunt prezente în expozitii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane si conferinte atât în tara cât si în strainatate despre opera sa. S-au scris numeroase carti si s-au regizat filme.

 

Fascinat de cunoastere

Fara a dori sa se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare românesti, ducând chiar o viata în spiritul taranului român, sanatoasa, asezata si plina de întelepciune. Atelierul sau ilustra cel mai bine existenta sa.

Multi care i-au trecut pragul au ramas impresionati de atmosfera româneasca degajata. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A cautat toata viata Absolutul, marturii sunt propriile creatii. A încercat sa se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum gresit si tinând cont de fluxul vietii, si-a construit o metoda de a comunica, în stilul sau, cu Universul. A redat în propria creatie nu fiinta ci forta spirituala a acesteia, prin puterea sa de observatie, contribuind la evolutia artei.

Fascinat de redarea esentei, a încercat sa se transpuna pe sine în creatii, pentru a le face sa ,,vorbeasca” despre Univers. Propriile lucrari sunt niste chei, iar noi, urmasii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porti de cunoastere. Forma, pentru a fi mai bine înteleasa trebuie sa fie simpla, simplitatea având o mare semnificatie în opera sa, pentru ca aceasta duce spre esenta. El pleaca de la figurativ si ajunge la nonfigurativ, de fapt la granita dintre cele doua.

 

De ce a fost atras de formele arhetipale?

Pentru ca acolo a gasit ceeea ce cauta – simplitate, reducere la esenta, stilizare, inocenta, nevinovatie, emotie. A învatat de la mesterii artei primitive cum sa ajunga la esenta unui lucru, cum sa stilizeze, cum sa reprezinte o idee. A gasit izvorul si a adus un lucru nou în sculptura moderna, a suprimat golurile, pentru a reda luminii un teritoriu mult mai amplu. Întreaga sa opera se caracterizeaza prin expresivitate si esenta.

 

Opera sa este o confesiune

Cea mai impresionanta modalitate de a omagia sacrificiul poporului român este monumentul de la Târgu-Jiu din care fac parte ,,Masa Tacerii”, „Poarta Sarutului” si „Coloana Infinitului”, închinat eroilor din 1916, ce au murit în lupta de pe malul Jiului. Întreg ansamblul a fost comandat de catre doamna Arethia Tatarascu si sculptat în piatra de Banpotoc între anii 1937-1938.

 

Masa Tacerii” este rotunda, în jurul ei artistul a asezat douasprezece scaune rotunde, ce au forma unor clepsidre. De la aceasta masa porneste o alee, numita ,,Aleea Scaunelor” ce trece pe sub „Poarta Sarutului”. Cel de-al treilea element al ansamblului este „Coloana Infinitului”.

Asa cum ne-a demonstrat în tot ceea ce a creat, artistul a fost preocupat de simbol. Acest ansamblu are si el semnificatia lui, pentru ca nu întâmplator a fost ales spatiul, în care a fost amplasat. În apropierea „Mesei Tacerii” se afla râul Jiu. Dupa cum se stie apa simbolizeaza viata. Masa cu cele douasprezece scaune poate ilustra timpul (ceasul cu douasprezece ore sau anul cu douasprezece luni), sau poate fi masa apostolilor, sau poate semnifica chiar familia. Din sânul acestei familii omul se ridica si pleaca, mergând pe drumul vietii – calea ce leaga masa de poarta – ajunge singur în fata portii – a pragului sau existential, unde îsi întâlneste jumatatea. De aici pleaca însotit de jumatatea sa, pe drumul vietii în doi si dupa ce parcurge aceasta cale existentiala, se trezeste singur în fata „Coloanei fara sfârsit”. Aici pe aceasta scara, sufletul sau încearca sa se apropie de Dumnezeu. Aceste lucruri le-am gândit în momentul în care am aprofundat studiul acestui ansamblu.

 

Toate elementele decorative folosite au fost percepute, ca elemente preluate din arta populara româneasca. Daca ar fi sa privim din punct de vedere etnografic, „Masa” ar reprezenta masa taraneasca traditionala de forma rotunda, cu scaunele de aceeasi forma, pe care taranca românca rasturna mamaliga si în jurul careia se aduna întreaga familie, pentru a se sfatui în vederea rezolvarii problemelor existetiale. „Poarta” ar semnifica locul pe unde se trece spre un nou început, având deasupra lada de zestre omniprezenta în casele traditionale, acolo unde se nasteau fete, iar „Coloana” – stâlp traditional gorjenesc, stâlp funerar, întâlnit în cimitirele din Gorj, în vârful careia mesterii sculptau si asezau o pasare, simbolul sufletului celui decedat.

Aleea Scaunelor” poarta numele de la cele douasprezece scaune (cu forma tabliilor patrate) ce o marginesc, pe care artistul le-a grupat în patru ansambluri de catre trei scaune fiecare. Ele pot simboliza anul cu cele patru anotimpuri sau cele douasprezece luni ale lui.

De-a lungul timpului opera sa a primit diverse interpretari. Ceea ce confera o certitudine este faptul ca sculptorul Constantin Brâncusi a ales anumite teme arhetipale, le-a adus în contemporaneitate, filtrându-le si transpunându-le în propria viziune.

 

Craiova

mai 2011