NOUA MEA ORDINE MONDIALA SI NOUA LOR ORDINE MONDIALA

On August 12, 2011 By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scapam.”

Parintele Arsenie Boca[/pullquote]

Schimbarea actuala de paradigma este mai mult decât evidenta pentru orice locuitor al acestei planete înguste.

Se încearca a se impune altceva decât ceea ce a fost pâna acum cu orice pret. Numai ca noua lor ordine mondiala nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondiala. Nu se potrivesc nici în clin si nici în mâneca. Faptul ca Omul nu mai încape deloc ca entitate fixa si primordiala în acest asa-zis concept globalizant, care aduna în el o gândire extrem de precara, fundamentata pe un primitivism feroce, ma pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forta pe toate laturile si fatetele societare ale zilei de azi nu poate decât sa te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care existi, a crede ca abjectia conjuncturala „NOM” – a câta, oare, în lungul sir al istoriei acestei lumi?!… – reprezinta un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prabusirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu si de cetos. Un prezent care e dat însa omenirii de catre Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trait, asa cum trebuie, iara nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una dupa alta, ajungând a-ti huli fireasca matrice materna cu patima si imprecatii cât te tin bojogii.

Moneda actuala de schimb, banul, începe sa zvâcneasca, iata, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate pâna peste urechi în opulenta si în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamna complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai putin reale, la fel ca si vestitele revolutii mai mult sau mai putin regizate ale umanitatii de catifea, de iasomie si de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantitati enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafacute cu usurinta si inuman -, au fost si vor mai fi. Prapastii, aparent fara iesire, s-au tot succedat unele dupa altele, pierzîndu-se toate în fumul înecacios al unei uitari perverse (trista neamintire a unui trecut ce a fiintat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însa omenirea în centrul sau, ci doar interese marunte de ordin finaciar-politic, nici macar moral sau cultural, ale conducatorilor ei vremelnici si, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce traim acum nu e nici pe departe o rezultanta nefericita a unei diacronii firesti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care sa anunte un previzibil final apocaliptic. Dimpotriva. Regiile existente în spatele ei însa (a nu se citi aici „conspiratii”, ci planuri nedate în vileag înca, un soi de secret al lui Polichinelle care sta în mintea si pe buzele tuturor) nu anunta, dupa cum se poate constata pe pielea noastra a tuturor, nimic bun. Configuratia încropita a unei asa-zise „noi lumi” refacute phoenixian din cenusa proprie se pare ca este una lipsita de doua notiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul si Dumnezeul din launtrul si din afara sa. Se concretizeaza din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat si împins catre obedienta oculta si un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o însiruire de cranii cu ochii scosi, evident, gasite prin cimitire si asezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovaduiesc propagandistic un ecumenism fortat si impropriu, de fapt, niste simpli închinatori zelosi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer si compas pe un birou de proiectare oarecare de catre reprezentantii plesnind de aroganta si de venin ai noii ordini mondiale), nascut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente stiintifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zamislitor al Universului enigmatic si fascinant din interiorul caruia facem si noi parte.

Cipul – o forma de de control total al întregii lumi de catre actualii vatafi ai NOM-ului, cu hoiturile zacând în lux patologic, zis si „elitist”. Prostitutia, pedofilia, sodomia si desfiintarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însusi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmareste altceva decât sa omoare Sinele curat al bietei fiinte umane si reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructura armata doar cu instinctualitate feroce si-atât. Industria pornografica a fost dezvoltata cu minutiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului ca nu e nimic altceva pe pamântul acesta clisos, pe alocuri, decât o mâna de madulare fara suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite marimi împerechiabile în fel si chip (atât i se insufla fiintei umane azi prin varii manipulari grosolane), dar si un recipient urias de trivialitate si de incultura, o entitate insalubra din toate punctele de vedere si acerebrala, care, în afara de sex, droguri si analfabetism, nu mai trebuie sa fie educata spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” si de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de catre mass-media), noua tipologie humanoida din ziua de azi fiind, iata, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personala si coit pervers cât cuprinde.

Calcatul peste cadavre se doreste a fi o moda impusa acum cu strasnicie de catre aparatul de propaganda a actualului sistem conducator dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganta fara de limite afisata peste tot si carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenta si de desfrâu la cote maxime – niste victime inconstiente ale vanitatii prostesti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întretinut cu buna stiinta pentru instaurarea cu pasi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice pret de catre o multime finita de forte ale raului descarnate însa pâna la ultima lor fibra de semantica plina a verbului „a fi”. „Jos cu fiinta numita OM!” Nu este nevoie de asa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane si nasterea cât mai grabnica a umanitatii mecanice formate numai din entitati mecanico-cipate, adumnezeite si animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul si cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afisate în mod vizibil orisiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de catre sleahta de vrajitori reali si hidosi ai ilustrei noastre contemporaneitati macabre!…

Personal, îmi doresc – desi ma întreb mereu daca are vreo urma de importanta ceea ce vreau eu ca fiinta umana cu ratiune si afect a acestei planete mici, daca intereseaza pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantatie sau sclavi”?!… – un tip de noua ordine mondiala deloc utopica, însa lipsita completamente de izuri francmasonice felurite. Caci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar îmbraca în lumina, însa nu gaseste în noi loc curat de care sa ne cuprinda (…).”, ne glasuieste din vesnicie Parintele Arsenie Boca. Vreau o noua lume dominata de pace si de spirit divin, de buna întelegere între oameni si de substanta rara a întelepciunii. Un soi de Realia terestra, unde Omul sa se simta cu adevarat la el acasa si nicidecum într-un vesnic prizonierat al dihaniilor înspaimântatoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondiala presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii si al manipularilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinta umana s-ar întoarce sigur catre ea însasi si ar salaslui de la un capat la altul al spatiului acesta teluric cu rugaciunea în inima si cu Dumnezeu, în sfârsit, alaturi o data pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred ca nu, fiindca ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheama nici mai mult si nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de patrunzator Parintele Arsenie Boca: „Lipiti-va inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemati pe dracul, pe bata-l crucea, caci, daca tot pe el îl chemati, el va va ajuta si el va va aduce risipa si moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

BIU SAU DESPRE POEZIA CA REVERIE A SEMNIFICATIILOR

On August 12, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Cristina NECULA

Vorbind despre scriitura Imaginarului, Jean Burgos demonstreaza ca exista o posibila ruptura a cuvântului cu limbajul semnificatiei. Ea „este cea pe care o înfaptuieste suita cuvintelor organizându-se într-o sintaxa care nu trimite la o gândire, ci modeleaza treptat o imagine sau o serie de imagini purtatoare de sensuri multiple si creatoare a unei noi realitati”.(1)

Cuvintele intra în diferite alcatuiri, joaca nenumarate „roluri”. Fiecare demers poetic nou, fiecare tenativa de a lua în stapânire universul limbajului ar avea nevoie – sugereaza Jean Burgos – de un prealabil act purificator: o purificare a cuvântului de toate rolurile lui precedente care îl codifica, îl fixeaza între anumite limite; o purificare din vechile lui fagasuri, sa-l sustraga conditiei lui de semn („semnul de oprire” va spune Michaux), pentru a-l darui unei noi vieti. Imaginea nu reprezinta propriu-zis un semn, ci, dupa cum sustinea Bachelard, „un sens în stare nascânda“. Imaginea devine ea însasi o reverie de un tip special, capabila sa dinamizeze textul poetic.

Poeta Eugenia Taralunga ne ofera revelatia reveriilor semnificatiilor concentrate metaforic în biu, care poate fi considerat fie un alter ego, fie o ipostaza narcisica a autoarei. Se reveleaza parca o dedublare a Eugeniei Taralunga. Asistam la un dialog, poate, la un dialog al autoarei cu sine însasi ca în piesa Iona de Marin Sorescu, dar în locul sinuciderii interpretata ca o înviere amânata, autoarea, închisa în capcana propriei carti, evadeaza prin „explicatii” metaforice si prin „justificari” care sugereaza afectivitatea, dar si intentia cognitiva în raport cu cititorul: „Ma gândeam, biu drag, ca ar fi cazul, la un moment dat, sa îti spun de ce ti-am ales acest nume. Tu, biu, care n-ai apucat sa fii viu, sa fii botezat si n-ai primit un înger pazitor din simplul motiv ca eu n-am apucat sa te am, te întrebi poate: de unde si pâna unde <>?! Uite, o sa încerc sa-ti explic. Trebuia sa am si eu cu cine sa vorbesc, nu?!, în fata cui sa ma justific. Poate ca nu ma justific – cica! –, dar explic, spun, însir pe hârtie ce si cum, vreau sa stiu ca am facut, macar asa, macar acum, tot ce îmi era omeneste posibil sa fac ca sa ajung pâna la tine. Chiar daca nu te cunosc foarte bine si abia de te ating pe dibuite, eu cred ca ai si tu un suflet, poate esti suparat pe mine si, cine stie, poate chiar tu m-ai facut sa ma gândesc la aceste rânduri, la aceasta forma de penitenta, la acest fel de a face cuvintele sa ajunga pâna la tine.”(2)

Consoana „b” si vocalele „I”, „U” se decodifica prin forta cosmica a iubirii eterne, amintind de legea iubirii din Noul Testament, mai exact de Epistola catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Si acum ramân acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (cap.13,13)(3)

Explicatiile scriitoarei se reveleaza ca un ritual teologic al predicilor; în spirit religios, biu este echivalentul biblic al versetului: „Dragostea nu cade niciodata.” (cap.13, 8) Fiecare explicatie valoreaza cât o exegeza, cât un capitol biblic cu un singur verset: „Capitolul“ I: „I este vocala verticalei, a iubirii, si am zis ca ea va ajunge sigur pâna la tine, oriunde vei fi tu acum. Sau oriunde vei fi (infra-)fiind tu acum, cum eu nu am reusit sa-ti dau fiinta altfel decât asa, tintind niste cuvinte spre tine. Si daca altcineva îti va da vreodata fiinta, se cheama ca nu esti copilul meu.“

„Capitolul“ U: „U este o urma, o ultima vocala, un urlet spre luna, o uitare , o uimire, dar, uite!, IU este chiar începutul iubirii, unde mai pui ca astea doua, aici de fata, sunt vocalele numelui celui care mi-a fost cel mai drag de pe lumea asta, nu-i asa ?!“

„Capitolul“ B: „Ei, cu vocalele am scos-o cumva la capat, sa vedem ce facem cu b-ul, B-ul care nu e A, nu e alfa, iar omega nici atât!), nu e Aleph, ci este o închidere, ca orice consoana, e un secund a lui A, e o contrazicere a ceea ce am început sa spunem sau sa facem sau sa stim («ba da!, ba nu!»), dar este, în acelasi timp, începutul binelui, începutul unui botez – cum as putea eu oare sa nu iubesc B-ul?!“

Erosul îsi gaseste aici o conotatie religioasa prin iubirea în duh, cele trei capitole-„explicatie” sunt „lectii” despre iubirea ca sens unic al vietii, despre iubirea care se întemeiaza ontologic oferind valoare existentei: „Sa-ti mai spun: stii cum se citeste acel «Be You!» din engleza?! Cam asa..bi-i-iu. Adica fii tu însuti!“ regasim, poate, aici, îndemnul lui Socrate: Cunoaste-te pe tine însuti !

Dar la Eugenia Taralunga, cunoasterea devine o modalitate de autocunoastere, de a gasi explicatii pentru sensul iubirii în „viata ei bifurcata”: „Atât cât poti, desi eu nu te-am lasat sa fii. Am ajuns la o bifurcatie, la o despartire a drumului real de cel visat al vietilor noastre. A mea si a ta. Degeaba m-am gândit si ma gândesc la tine de când ma stiu. Asa a fost sa fie, baby, sa nu te am niciodata de-adevaratelea. Asa ca te alint si eu cum pot, cu sufletul meu bezmetic, ajung de la bi-iu la iubi, la iubi-scooby-dooby, sau poate, într-un fel, aici am vrut dintr-un bun început sa ajung, ca doar tare drag mi-a fost acest nume, acest tri-nume…“

Prin scriitura, dragostea nu ramâne un simplu sentiment, ci devine o Fiinta, devine vie, se întemeiaza ontologic în universul cosmologic al viului, are propria ei existenta, reusind sa împace scriitoarea cu propriile sale aspiratii, cu propria sa viata bifurcata, cu sufletul ei ratacit printre rândurile cartii: „E un alint acest nume, biu, în loc de tot ce as fi vrut sa-ti daruiesc, nu am putut decât sa-ti dau acest nume, pe care – pe deasupra – îl mai scriu si cu litere mici, ca sunt mai smerite. Si, asa, smerite, sunt mai potrivite pentru un copil ca tine, care nu a mai apucat sa existe si sa creasca mare. Care nu a apucat sa intre în lumea cu dimensiuni, a ramas dincolo de aceasta lume. Poate, biu, cine stie, cândva îmi vei da si tu un semn. Si poate si un nume. Unul cu care sa ma împac. Si care sa ma împace cu viata mea bifurcata. Si sa-ti mai spun ceva, biu e viu. Acum nu mai are cum sa fie altfel…”

Firul Ariadnei care strabate aceasta carte în care Viata ca bifurcatie are continuitate pâna în centrul labirintului este BIU. Ruptura se anuleaza prin strategia acelui „semn de oprire“ numit de autoare „insert”: „…viata mea compartimentata navaleste în afara hotarelor sale, se zbate sa se împlineasca sa devina UNA, neputinciosa totusi în fata granitelor pe care altadata le spulberam si plateam, desigur, prin pârjolire, prin arderea pe rug a trecutului meu, ardere care ma desfigura, desigur, ca femeie, dar ce oare puteam face?! carei voci interioare ma adresez acum? de ce nu e a mea vocea interioara? sau cât de «a mea» este vocea mea interioara? de ce se napusteste nauca, mereu spre un altul pe care mi-l doresc, mi-l închipui a fi un eu-frate. Eufratul meu, fluvial meu în care ma pierd si ma regasesc totodata? un eu al sufletelor pierdute si salvate, mântuite prin chiar zbaterea lor neostoita, fara speranta de salvare, fara mântuire, asta caut eu? un eu al sufletelor fara trup, fara sex, un eu al sufletelor care nu se îndragostesc, ce nu au derapaje afective, nuantari sentimentale infinit reluate, duse la paroxism, pâna ce pregnanta culorii nu se mai lasa ascunsa, estompata, si izbucneste în întreaga sa deplinatate, mai mult sau mai putin vinovata de nuditatea ei, trufasa stiind ca si-a platit pretul suferintei, ca a consumat pâna la capat durerea, ca a consumat pâna la capat capatul drumului, pâna dincolo de toate rascrucile, (…) urmarind exoftalmic capatul drumului, tinta, apoteoza, hierofania, împotriva tuturor si chiar împotriva mea însami.”(4)

Labirintul eurilor poetice reveleaza o poetica a imaginarului. În acceptia data de Burgos, imaginea „da de vazut altceva si da de vazut altminteri. Ea da de vazut altceva în masura în care se constituie ca expresie a unei realitati nicicând traite pâna atunci, netrimitând la nimic anterior ei însesi si creatoare a unei fiinte de limbaj ce se adauga realitatii si faureste un sens.”(5)

Eul ascensional „dansând în lumina creatiei” instituie o realitate poetica luminoasa, stralucind în reveriile semnificatiilor metaforice ale BIU-lui.
—————————————–
NOTE
(1) Jean Burgos – Pentru o poetica a Imaginarului, Editura Univers, Bucuresti, 1988, p. 8
(2) Eugenia Taralunga – biu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, p. 90
(3) Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, p.209
(4) Eugenia Taralunga, op.cit., p.70-71
(5) Jean Burgos, op. cit., p. 5-6

Cristina NECULA
Bucuresti
10 iulie 2011

——————-

Nota redactiei: Redam mai jos una dintre poeziile din volumul „biu” de Eugenia Taralunga:

Gilbert Bécaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort

ramasese ca totul era pe furate
pe nestiute
pe sferturi de ora
necesar si suficient
secvente sacadate stroboscopic

tot atunci descoperisem muzica vedetelor
stii, trecusem nepasatoare pe lînga stelele oarbe
ale lui Paris Hilton
pe lînga Beyoncé
si Gilbert Becaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort
nu crezusem
asa cum nu acceptasem ca smacurile de la Nivea
razbateau pe piata dupa ani de asidue cercetari stiintifice netrucate
platite cu bani grei

ani îndelungati – nu sferturi de ora
brusc, muzica si smacurile veneau spre noi din alta parte
unde sufletul
unde mintea iscoditoare
unde spiritul – ei bine, nu!
Spiritul scapase

si nu numai eu îmi imaginam
cu mare claritate
sferturi de ora în care ai acces stroboscopic
la un spirit supracortical
supracomercial
suprasexual
departe de toate tentatiile si sulemenelile
de templele-tuturor-cumparaturilor
rasarite ca ciupercile
ca topazul mistic
ca mînastirile moldovenesti dupa razboaiele cu turcii
ramase neschimbate sub stelele oarbe

(din volumul biu. poeme si texte-bloc, Editura Limes, 2011)

Fost preot dus in atelierul lui Dumnezeu

On August 12, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

I s-a propus functia de Mitropolit al Olteniei daca renunta la pocainta

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 5

In acest episod, fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a fost tras la raspundere pentru ca predica din Biblie si nu din sfânta traditie (ca datina omeneasca), dar si alte intâmplari neasteptate.

NECHITA IOAN: Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul bisericilor evanghelice, sectare.

Arhiepiscopul Clujului, ma cheama si ma intreaba:

– Parinte, ce predicati acolo?

– Ce-as putea sa predic, decât dupa rânduiala calendaristica!

– Adica?

– Dupa rânduiala calendaristica!

– Faceti rabat de la dogme si traditii?

– Absolut, nu, il incredintam. Si aceasta a durat cam doi ani, dupa care mi-a cerut:

– Parinte, vei scrie predicile si mi le trimiti scrise!

Dar una vorbeam, si alta scriam arhiepiscopului. Pentru ca aveam in vedere ca eu daca-i voi spune adevarul, voi fi trimis in Consistoriu. Consistoriu fiind tribunalul bisericesc. Si in conformitate cu canoanele, dreptul canonic, in momentul in care ai adus alte invataturi decât cele prevazute si reglementate de sfânta traditie esti adus si esti taxat eretic, ai creat apostazie, schisma in biserica. Si acestea sunt catalogate ca pacate indreptate impotriva Duhului Sfânt si nu ai iertare, nici in veacul acesta, nici in veacul cel ce va sa vie!

Si mai mult decât atât, in plan social, imi puneam intrebarea nu numai ca voi fi trimis si voi fi catalogat cum am spus, ca eretic, ma dau afara din serviciu, imi pierd locuinta, ce ma fac?

Dupa doi ani ma cheama arhiepiscopul de urgenta, sa ma prezint la cabinet. Si ma prezint. Ii dau salutul cuvenit.

– Parinte, luati loc!

De fiecare data arhiepiscopul ma chema lânga el, de aceasta data aud: stati acolo!

– Parinte, dosarul dumitate a venit mai gros decât Biblia. M-am gândit sa te protejez. Având in vedere vârsta, contributia pe care ti-ai adus-o la altarul Bisericii Nationale, bisericii stramosesti, ca sa nu te trimit in consistoriu, m-am gândit sa te trimit doi ani la Manastire sa te pocaiesti putin! Ca ai adus schisma, ai adus erezie, mi-ai creat acolo o serie intreaga de probleme. Ai incalcat in mod flagrant canoanele sfintilor parinti. Si m-am gândit sa te trimit doi ani la Manastire sa te pocaiesti.Ca nu ti-ar strica putina pocainta.

– Inalt preasfânt, sunteti prea generos. Multumesc! Va apreciez, dar stiti care e problema? Va rog, eu n-as vrea sa fac o pocainta numai pentru doi ani, ci as vrea sa o fac pentru toata viata!

– Acuma te-ai prins singur in lat! Esti eretic! Spune-mi, ce credinta ai?

– E o intrebare nonsens! E ridicola! Dupa 35 de ani de slujire, imi puneti intrebarea Ce cred? Credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna! (Ep. Iuda, 3).

– Al doilea lat in care te-ai prins! Esti sectar in toata regula! Predai Catedrala in termen de 3 zile, cu inventarul la zi si pleci in Manastire!

– La aceasta decizie, nu subscriu, si nu-i dau curs de indeplinire!

– Din momentul asta ai cazut sub al doilea pacat: neascultarea, pacat adamic!

Candidatii la preotie, inainte de a se pune mâinile pe capul lor, declara acolo, in incheierea declaratiei: Voi fi supus intru toate, episcopului meu, si o sa-i dau ascultare neconditionat pâna la moarte! Deci, sa asculti de oameni si nu de Dumnezeu (vidi Faptele apostolilor, 4:19 si 5:29 „Trebuie sa ascultati mai mult de Dumnezeu, decât de oameni!”).

– Asculti, sau nu?

– Nu! (De Dumnezeu ascult mai intai! Sa nu contravina Cuvantului lui Dumnezeu.)

– Din momentul asta te dau diavolului. Toate blestemele din Sfânta Scriptura sa vina asupra sfiintiei tale si, când vei muri, sa nu mai putrezesti!

– Inalt preasfintite, cât priveste blestemul va priveste, pentru ca in cele 5 carti Moise enunta: Blestemat este cel ce blesteama. Va privrste. Iar, ca nu voi putrezi, ca nu-mi va intra corpul in descompunere, nu va intra in procesul de putrezire si ca-si va pastra forma biologica, ori se sustine ca pamantul e in permanenta schimbare si transformare, si, producandu-se peste ani, vreun seism voi fi scos la suprafata, si când ma vor gasi, vor constata cu totii, omul acesta este un Sfânt!

Si astfel voi fi beatificat, canonizat. Voi ajunge si eu un sfânt ca Ioan cel Nou de la Suceava, cuvioasa Paraschiva de la Iasi, ori un sfântul Dimitrie de la Bucuresti, ori Iosif din Catedrala Timisoreana! Voi fi dus in procesiune, dintr-o parohie in alta, voi aduce binecuvvntari, voi inlatura efectele secetei.

– Iesi afara, ca esti dat diavolului! Dar te instiintez: Pentru ceea ce ai facut, eu nu te voi ierta, vei ajunge nima-n drum si plin de praf, cum zice banateanu, boschetar!

La doi ani, auzind Marturia tânarului preot din Episcopia Caransebes, protopopia Oravita, parohia Sasca Montana, Cristian Florea, am ramas profund impresionat.

M-a fascinat. Am plecat in cautarea lui. Dupa multe obstacole si peripetii, l-am intâlnit.

I-am pus intrebarea:

– Regreti, privind in urma ce ai lasat, statutul de preot, onoarea si celelalte binefaceri pe care le aveai?

– Nicioadata!

– Cristi! Eu, credeam ca si Ilie, ca sunt singurul pe planeta, in situatia aceasta. Dar cum Ilie s-a inselat, nu era singur, mai erau inca 7.000 de suflete. Si când am auzit ca este un al doilea preot l-am cautat.

– Niciodata, nu regret!, i-a spus fostul preot Cristi Florea. Aceluiasi Dumnezeu ma inchin in duh si in adevar, aceluias Isus care a platit pretul pacatului la Crucea Golgotei, ma inchin si eu si tu, pentru iertarea pacatelor.

– Vreau sa ramân slujitor cu tine, impreuna.

Si de atunci am ramas la Biserica Baptista Efrata Lugoj.

La data de 7 august 2007, m-am adresat Sfântului Sinod, concomitent având si chemarea sa dau darea de seama sa spun ce s-a intâmplat cu mine. Le-am cerut Cartea de munca, Gramata de hirotonire, Cartea canonica si iesirea din sânul Bisericii.

Actualul patriarh Daniel Ciubotea nascut la Dobresti, Lugoj, si fiind bun prieten cu fratele lui care e padurar si sora lui care e cadru didactic, mi-a spus ca v-or interveni pe lânga Dani, ca numele lui de botez e Dan, doar va cunoasteti. Da, ca am si liturghisit impreuna.

Am fost catalogat de enoriasii din Cluj: „Parintele paroh, de la Catedrala, a innebunit! S-a stricat de cap. Biblia l-a ametit complet! ”

Sfântul Sinod a ramas profund impresionat, cei 42 de episcopi.

Episcopul Teofan, Mitropolitul al Olteniei pe atunci, de care am fost foarte apropiat, a spus si el: Parinte, nu se poate!. M-a ajutat si in plan spiritual si in plan economic si administrativ. Mi-a spus: Parinte, eu plec la Iasi. Daca nu ocup scaunul de patriarh, ma asez la Iasi (pe functia avuta pâna atunci de viitorul patriarh Daniel).

Dam drumul dosarului tau, la dl Iorgulescu, in 20 de zile ajunge la Presedentia României in vederea de a obtine recunoasterea celei mai inalte trepte, Mitropolit al Olteniei. Ai o armata de preoti in subordine, masini, 129 de manastiri, ce nu ai? O avere intreaga. Paduri, s-au retrocedat terenurile agricole, cirezi de vite, turme de oi, ai manastirile, ateliere, o avere. Totusi 7 milioane ai salariul. E unica ocazie, ratezi sansa, iti inscrii numele in analele sinodale, ramâi in istoria poporului, in istoria Mitropoliei Olteniei, in istoria Sinodului.

Dar dintrodata, pe când eram gata sa fac târg, sa negociez cu Dumnezeu(!), m-am simtit electocutat! Si mi-am adus aminte:Alegeti astazi cui vreti sa slujiti. Cât despre mine, eu si casa mea, vom sluji Domnului!

Apoi declaratia lui Rut, la o doua interventie a lui Naomi, soacra ei, Rut se tine in continuare de Naomi, care se intoarce din straini, pe unde viata a dus-o, inapoi la poporul lui Dumnezeu: Faca Dumnezeu ori ce va vrea, casa ta va fi si casa mea, poporul tau va fi poporul meu, Dumnezeul tau va fi si Dumnezeul meu!

M-am intors inapoi in Banat. Dar d.p.d.v. Social, au inceput sa apara probleme timp de 3 luni de zile. Parca se confirmau spusele, parca erau fraze profetice ale arhiepiscopului de Cluj. Vei ajunge asa, asa, asa.

Am intrat in obiectivul Organelor de interne, Judecatorie, Justitie, Primarie si mi se spune: Dumneata esti nebun. Te asteapta postul de Mitropolit al Olteniei si el doarme in parc in gara! Pocaitii astia nu-i dau nici o atentie.

Stilul banatenilor, ei sunt putin mai glaciali, mai indiferenti, mai distanti. Si, timp de 3 luni de zile, Dumnezeu m-a trecut prin atelierul Lui!

Si acele Organe locale de stat, mi-au pus in vedere doua alternative, doua sanse: Iti dam o locuinta. Nu vrei sa te duci preot, nu vrei, esti nebun, esti stricat de minte!

(Prima varianta): – Nu vrei? Domnul primar, ce facem? Ii dam o garsoniera aici, dar sa dea o declaratie ca renunta la pocainta. Ii dam o masa la o cantina sociala, 4…5 milioane, subzistenta de zi cu zi.

(Varianta a doua): -Domnu Deceanu, prim procuror, ii faceti dosarul de bolnav irecuperabil, mental, il internam definitiv la Stei, fostul oras Dr.Petru Groza, judetul Bihor. De acolo, nu mai iesi! Ai ragaz pâna mâine dimineata!

N-am ales …..

VA URMA !!!

Puteti vedea: Zorii Ep. 1 Ep.2 Ep. 3 Ep.4 Ep.6

La cumpana dintre cele doua lumi

On August 10, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Trecerea pe tarâmul celalalt, in vesnicie!

Ana Tatar-Andras

1 Cronici 29:28

„David a murit la o batrânete fericita, satul de zile,

de bogatie si de slava.”

Ce va spune Dumnezeu la moartea ta?

Te pregatesti pentru marele pas al trecerii dincolo?

[pullquote]„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc. Acum, vedem ca într-o oglinda, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea fata în fata. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin. Acum, dar, ramân acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Epistola lui Pavel 1 Corinteni, 13[/pullquote]

Apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Corint:

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

Poate te crezi inca copil si gândesti ca un copil. Un copil vorbeste ca un copil, simte ca un copil si gândeste ca un copil.

Poate te consideri matur, dar deseori vorbesti si simti ca un copil. Gândesti nu odata ca a unui copil.

Ai vazut vreun copil sa se gândeasca la … moarte? Sa se gândeasca: oare ce va fi cu mine când voi incheia aceasta viata?

Sigur, copilul se gândeste la celelalte etape ale vietii omului: copilaria, scoala, adolescenta, profesia, poate la casatorie? Dar mai departe nici vorba sa mearga!

Nu cumva esti si dta un copil, nu te gândesti nici la moarte, dar, si mai grav, nu te gândesti ce se va intâmpla cu dta dupa moarte? Unde te vei afla si ce vei face?

Sa fim seriosi si sa recunoastem: de multe ori ne credem copii, si gândim si simtim copilareste.

Sigur, vedem ca la trup, nu mai aratam ca niste copii!

La vârsta pe care o am, undeva pe la 50, mai gândesc uneori si ca un copil, mai simt si ca un copil, mai si vorbesc ca un copil!

Dar Pavel zice ca el a lepadat ceea ce era copilaresc, atunci când s-a facut om mare.

Trebuie ca si noi sa ne venim in fire si sa gândim si sa traim matur.

Clipa plecarii noastre de pe acest pamânt poate veni oricând: viata noastra e ca un ghem de ata nevazut, si nu stim când se va termina sau când se va rupe!

Nu stim daca mâine dimineata ne vom mai trezi. Sunt atâtea cazuri când omul s-a culcat sanatos si s-a „trezit” dimineata mort!

Oricând putem avea un accident de masina sau de avion sau de tramvai sau de tren! Doamne apara si pazeste! Dar se intâmpla des.

Asa ca trebuie sa gândim matur, sa lepadam ceea ce e copilaresc si trebuie sa luam in serios cea mai sigura si cea mai importanta problema: moartea.

Moartea, nu e altceva decât modul prin care trecem din aceasta lume, vazuta, in cealalta lume, nevazuta, unde vom si ramâne pentru eternitate!

E ceva cât se poate de sigur: vom ajunge si vom fi in vesnicie!

Dar, ori cu Dumnezeu, daca am fost salvati si mântuti prin credinta si har, ori in chin si durere, in iadul pregatit pentru satana si ingerii lui. Asta daca n-avem credinta si daca nu iubim Calea, Adevarul si Viata (ISUS).

Ce a spus Dumnezeu la moartea lui David?

„David a murit la o batrânete fericita, satul de zile, de bogatie si de slava.”

Daca am pune pret doar pe viata aceasta, de aici, când suntem in acest trup trecator, am considera, poate, ca e foarte important ce lasam in urma noastra, un nume (faimos), o invatatura pentru urmasi (carti scrise de noi) si eventual un monument (vesnica pomenire).

Nu putem lua cu noi nimic, nici macar o scama! Cum scrisese cineva de curand. Toturi, acel ceva care trece din”noi”, dincolo, e sufletul!

Iata o definitie pe care am aflat-o recent: „Sfântul numeste sufletul constiinta.” (Cuviosul Agaton).

Pe taramul celalalt va trece doar ce tine de constiinta ta. Daca ti-ai acordat constiinta pe notele ingeresti ale lui Dumnezeu, vei ajunge la El, in Cer. Daca, dimpotriva, ti-ai potrivit pasul gândirii dupa mersul lumii acesteia, dupa stâpanul ei, al diavolului, cu regret spun ca vei ajunge acolo unde-i destinat lui locul (in iazul cu foc si pucioasa).

Dar, la trecerea lui David in nefiinta, acele cuvinte scrise in insasi Cartea Vietii, au fost: satul de zile, fericit la batrânete (semn ca si-a rezolvat problema vesniciei) si satul de slava, adica a intrat in acea stare de a fi inca din aceasta viata un om dupa inima lui Dumnezeu.

Când David a gresit, s-a pocait (vezi Psalmii, 31 si 50 (Biblia Ortodoxa,), respectiv Ps. 32 si 51 (Dumitru Cornilescu). Si David a scris celebrul Psalmul Pastorului in care isi arata credinta si dependenta si ascultarea de Dumnezeu (Domnul este Pastorul meu).

„Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”

Trebuie ca omul sa-si marturiseasca pacatele lui Dumnezeu (sa vina prin lumina constiintei, cu viata sa, cu faptele si gândurile sale inaintea lui Dumnezeu), prin singurul Mijlocitor, Isus Hristos.

[pullquote] „Vestea, pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu e lumina, si în El nu este întuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam în întuneric, mintim si nu traim adevarul. Dar daca umblam în lumina, dupa cum El însusi este în lumina, avem partasie unii cu altii; si sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat. Daca zicem ca n-avem pacat, ne înselam singuri, si adevarul nu este în noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi. Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”

Epistola lui Ioan, 1:1.5-2:2 [/pullquote]

Si apoi, ne straduim sa nu mai pacatuim, sa nu mai gresim. De iertare avem nevoie in fiecare zi. Slava Domnului ca El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.! Glorie Domnului Isus!

Ce vrei sa spuna Dumnezeu la moartea ta?

Ce va spune Dumnezeu la moartea ta?

Va spune ca esti fericit, satul de zile, de bogatie si de slava?

Fericit, ca ai credinta in Dumnezeu!
Bogat, prin faptele credintei si ascultarii de Dumnezeu!

Bogat, prin roadele Duhului Sfânt: dragostea, bunatatea, bucuria, facerea de bine, pacea …!

Plin de slava, de dragoste si bunatate, de smerenie, de evlavie si mila pentru cei aflati in nevoie!

Pe maica Tereza (de care avem cunostinta cu totii), o dam ca pilda de urmat. Privind la viata ei, ne verificam oarecum viata. A trudit pentru cei saraci si bolnavi. Ea a fost foarte bogata si fericita si plina de acele virtuti laudate de Dumnzeu (fericire, smerenie si slava), inca din tinerete, pâna la batrânete.

Sa ne uitam in oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, si sa vedem cum ne e viata si sa aflam prin Duhul Sfânt daca suntem pregatiti!

Deci, dragi români, cititi Biblia si innoiti-va viata zi de zi!

Sa fim pregatiti pentru Cer!

Domnul Dumnezeu sa ne ajute sa umblam si sa traim dupa pilda Domnului Isus, care a fost blând si smerit!

Doamne ajuta-ma, sa ma pregatesc zi de zi pentru clipa plecarii din acest trup, in eternitate!

Aleluia! Amin.

Parastase pentru un loc vesnic cu verdeata

On August 10, 2011 By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 4

In acest episod fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a primit treptat intelepciune de la Dumnezeu, si intelegerea biblica privind traditia omeneasca a parastaselor. Vom vedea daca „asigura” sau nu pot asigura pe cei morti de locuri vesnice cu verdeata!

NECHITA IOAN: … Acum, intram in planul doi de slujire, liturgical.

Vedeam adesea venind la oficiul parohial oameni cerniti, cu sufletul plin de durere, impovarati, cu fetele intristate, mimica fetei ii trada ca poarta o durere in sufletul lor, imbracati in acele haine de doliu.

[pullquote] Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om.

Paisie Olaru [/pullquote]

– Ce s-a intamplat?

– Parinte, x, y, cel mai drag sufletului nostru ne-a parasit!

Cautam sa le aduc o raza de speranta, o raza de lumina, sa le incalzesc sufletul.

– N-am venit in aceasta lume toti deodata, si nici nu vom pleca toti deodata. Mai devreme sau mai trâziu, toti vom pleca, la rândul cetei noastre. Dar si raspunsul lor venea imediat:

-Parinte, problema este tragica si ne framânta. A plecat. Stim ca vom pleca toti. Dar durerea care este si ne framânta este asta: el a murit nespovedit, neimpartasit si fara de lumânare. El va avea parte de lumina invierii lui Christos?

[pullquote] Constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi.

Oscar Wilde [/pullquote]

– Desigur!, le dadeam eu incredintarea:

“Prin aprinderea cât mai multor lumânari, un numar cât mai mare de lumânari, veti aduce lumina in sufletul lui, in viata lui. Apoi, sa pregatiti 6 kg de ceara fara parafina, sa confectionati o lumânare de inaltimea defunctului si in noaptea invierii, acolo, când voi striga pentru prima data „Veniti de luati lumina!”, aprinzând de la mine, pentru prima data, veti aprinde lumina in sufletul lui.”

Dar, dupa aceste indemnuri, iata ca am sesizat ca evanghelistul Ioan vine si prezinta ce spune Isus : „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine dupa Mine nu va umbla in intunerec si va avea lumina vietii.”

Apoi, in cele 3 zile când se indeplineau formele actului de deces, ora plecarii, procesiunea de inhumare, veneau si imi cereau consultanta si asigurarea:

– Parinte, el a dus o viata cam necanonica, cam neortodoxa, i-a placut si paharul si desfrânarea si hotia si a fost si clientul penitenciarelor si Internelor, oare el va avea parte de imparatia lui Dumnezeu? Asta ne intereseaza.

– Desigur, prin moliftele pe care le voi da eu citire la data inhumarii. Si-n una din molifte, se zice asa: Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, care ai calcat moartea, pe diavol l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale…; pâna aici textul era valabil, biblic. Dumnezeu a surpat moartea, a daruit si vrea sa daruiasca viata lumii Lui.

Numai ca de aici textul schimba intelesul biblic: Pe robul Tau, pe roaba Ta, plecata de la noi, ea a cazut sub pacatul lui, sub pacatul mamei ori al tatalui, ori pe un preot a amarât si a luat de la el legatura nedezlegata, eu il dezleg de pacatul trupesc si sufletesc in veacul acesta si in cel ce va sa vie si-l asez in loc de verdeta, in loc de odihna unde nu este durere, chin sau intristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit.

Ca viata e fara de sfârsit, adica ireversibila, era un adevar. Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, preotul paroh isi saluta enoriasii, el primul, din noaptea invierii, pâna in Duminica Tomii:

[pullquote] Sfântul numeste sufletul constiinta.

Cuviosul Agaton [/pullquote]

– Christos a inviat! Enoriasii raspundeau:

– Adevarat, a inviat!, imediat venea confirmarea.

– Iubiti credinciosi, aveti incredintarea ca aveti parte de lumina invierii lui Christos?

– Nu stim, parinte! Dumnezeu stie!

– Dar nu ati dori sa stiti?

– Parinte, mai are vreun rost sa stim? Pentru ca de când ati venit in Cluj-Napoca d-voastra si altii inaintea d-voastra, slujbasi ai altarelor, mereu aud, indiferent de viata lui, de traire si de rugaciune, de viata lui cu Dumnezeu, de a fost pacatos, de a fost nepacatos, dvs. tot in sânul lui Avraam ii ingramaditi, acolo.

– ?!

– Si când vin enoriasii la dv. si va intreaba: Parinte, va avea el parte de imparatia lui Dumnezeu, dv. ziceti: „- Desigur, pentru ca daca veti savârsi cât mai multe parastase, numarul parastaselor il aseaza pe mort in pozitia cea mai favorabila!

– ?!

– Dar unde e mai potrivit, parinte, in dreapta, ori in stânga lui Avraam? In fata, mai in spate, in centru, unde e locul mai potrivit si va fi mai bine?

– Depinde de dumneavoastra, de numarul de parastase pe care le faceti!

Dar iata ca imputatia si reprosul pe care mi-l aduceau enoriasii, erau indreptatite!

Retragându-ma in biblioteca cancelariei Parohiei, deschizând Sfânta Scriptura, intâlnesc urmatoarele, in Ezechiel: „Tatal, nu raspunde de nelegiurea fiului. Fiul, nu raspunde de nelegiurea tatalui. Sufletul care pacatuieste, negresit va muri.”

Apostolul Pavel vine si enunta in Epistola catre romani: „Plata pacatului este moartea.” Si deodata parca imi dadeam raspunsul. Punându-mi intrebarea, se cerea sa-mi dau si raspunsul.

Deci, tatal, nu raspunde de nelegiuirea fiului, fiul nu raspunde de nelegiuirea tatalui. Din a cui autoritate, din a cui incredintare, din partea cui am primit eu aceasta autoritate, aceasta incredintare de a-i ierta pacatul (unuia, altuia, mortului etc), pentru ca gasim scris in Biblie: ” Ia aminte Israele, Eu iti iert pacatul si-ti indepartez nelegiuirea ca pe un nor.”.

„Eu îti sterg faradelegile ca un nor, si pacatele, ca o ceata: întoarce-te la Mine, caci Eu te-am rascumparat.” – Isaia, 44:22

„ca sa-ti aduci aminte de trecut si sa rosesti, si sa nu mai deschizi gura de rusine, când îti voi ierta tot ce ai facut, zice Domnul Dumnezeu.” – Ezechiel, 16.63.

Apoi, ca: in Ceruri s-a deschis o carte de aducere aminte si in ea au fost scrise faptele oamenilor. Fericiti de mortii care mor in Domnul, caci faptele lor ii urmeaza! Cei morti au fost judecati dupa faptele lor.

Apoi, evanghelistul Ioan, in Apocalipsa scrie: nimic spurcat, pacatos, intinat, defectuos, nu va intra in imparatia lui Dumnezeu. Vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei ce-L vor auzi si au facut cele bune vor iesi in invierea vietii, cei ce au facut cele rele, in invierea osândei.

Acestea versete enuntate aici, mi-au rascolit atât de puternic inima, incât, sufocat de intrebari, ma vedeam ca sunt intr-o pozitie nebiblica!

Dar totusi imi venea in gând sa decupez aceste versete citate, aceste capitole si versete din Biblie, pentru ca-mi sunt potrivnice! Pentru ca aveam (pâna atunci) incredintatrea, ca, prin punerea mâinilor episcopului, aratându-ma in fata opiniei publice, in fata bisericii, in fata asistentei in serviciile acelea liturgice solemne, ca am incredintarea, puterea de a ierta si de a dezlega pacatul.

Si iata ce am constatat, ca rezolvarea pacatului nu era acolo, prin molifte sau in scaunul de spovedanie, dupa ce audiam neputintele, scadentele celor ce-si marturiseau lacunele din viata lor.

Si unii veneau cu toata sinceritatea, dorind eliberarea, dorind usurarea si deindata le dadeam: „- Te iert si te dezleg de toate pacatele tale! „

Am constatat ca toate acestea, in plan liturgic, si in plan liturgical, nu-si au asezarea biblica, nu-si au temelie scripturistica.

Ca si in celelalte planuri de slujitre in ce priveste cultul sfintilor, cultul icoanelor, sunt atât de potrivnice, ca practica, desi le practicam cu sinceritate si credinciosie, cu toata incredintarea, erau potrivnice Sfintei Scripturi, Bibliei – singura autoritate divina.

Nutream acea incredintare ca sfintii sunt mijlocitori, sfintii sunt cei care ne reprezinta, cei care intervin, ei sunt ca o casa de avocatura in fata lui Dumnezeu. Si ei te reprezinta, daca te rogi lor, ei te absolva de orice penalitate, de orice responsabilitate a pacatului.

Dar iata ca deschid in Faptele apostolilor capitolul 4 cu versetul 12, unde Apostolul Luca relateaza cum atunci cand Petru a fost chemat in fata mai marilor rabini si preoti, incultul si fricosul de altadata, Petru, acum, când li s-a pus in vedere sa nu mai predice mântuirea in Numele lui Isus Christos, el va spune cu mare indraznela si apasat: “In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti.!”

Apoi in 1 Timotei, 2:5, apostolul Pavel vorbeste si mai clar: „ Nu este nici un alt Mijlocitor intre om si Dumnezeu decât Omul Isus Christos.”

Si asa am constatat ca rezolvarea pacatului s-a facut acolo la Golgota, pretul pacatului, nota, s-a achitat pe Crucea de lemn prin rastignirea lui Isus, cel neprihanit. Si, preotia, pe care eu o predicam si o profesam nu avea nici cel putin fundament din punctul de vedere al Vechiului Testament, al preotiei aaronice.

Când Isus a spus pe Cruce „Sfarsitu-s-a”, „Savarsitu-s-a”, Evanghelistul Matei (27.51) arata: „catapeteasma Templului s-a rupt de sus pâna jos. Una din editiile biblice, din vremea diaconului Coresi, a Noului Testament de Balgrad, iesite din teascurile Târgovistei, arata foarte clar (nu stim cum de corectorii sinodali au permis acest fapt): Catapeteasma Bisericii s-a rupt in doua de sus pâna jos, aratând incheierea si caderea preotiei.

Si, despre incheierea acestei preotii o arata atât de clar apostolul Pavel in Epistola catre Evrei, capitolele 7, 8 si 9. Acolo se arata ca preotii erau multi, pentru ca moartea ii impiedeca sa ramâna pururea.

Dar astazi avem un Mare Preot, pe Isus Christos. Pâna atunci era un mare preot pamântesc, care intra odata pe an in Sfinta Sfintelor cu jertfe de sange pentru pacatele sale si ale poporului. Dar, de-acum, odata cu Invierea Domnului Isus, avem un Mare Preot, care S-a adus pe Sine ca Jertfa fara cusur odata pentru totdeauna si care sta la dreapta lui Dumnezeu (fara pacat) si Mijloceste pentru sfinti (oameni) dupa voia Sa. S-a terminat cu acea preotie, acolo si atunci (in Ierusalim, la Cruce). Lucrarea marelui preot din VT directiona spre ce avea sa vina prin Domnulm Cristos, prin Jertfa Lui, il prefigura pe El.

Constatând toate acestea, am inceput sa renunt la o parte din patristica, sa renunt la o parte din sfânta traditie, din randuielile bisericii, la predanii (datina, obicei, traditie) si sa aduc Cuvântul lui Dumnezeu cât mai aproape de enoriasi, eliberat de obiceiurile acestea atât de stufoase, de tenebroase, atât greu de suportat (nebilice fiind), sa-i indrept catre Christos Domnul.

Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul bisericilor evanghelice, sectare…

VA URMA !!!

Puteti vedea: Zorii Ep. 1 Ep.2 Ep. 3 Ep.5

Nevoia de iubire si solidaritate

On August 8, 2011 By nelursIn Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

In publicatia CAPITAL de marti 12 iulie a.c. citim un titlu alarmant:

Noua Ordine Mondială- Lumea ramâne fără mâncare.

„Când voi închide cerul si nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul si-i voi tămadui tara.” – BIBLIA, 2 Cronici, 7.13-14

„… zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu. Continue reading “Nevoia de iubire si solidaritate” →

AVEM NEVOIE DE CATEDRALA NEAMULUI!

On August 7, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

Vavila Popovici

„Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face.”

Sfântul Ioan Gura de Aur

Stim ca ideea unei catedrale impunatoare în Bucuresti nu este deloc noua, ca ea aparut imediat dupa dobândirea independentei de stat – 1877, când s-a constatat ca nici o biserica din Capitala nu putea primi pe toti acei care ar fi dorit sa participe, în liniste si cu demnitate, la Te – Deum-urile oficiate. Arhitectii din acea perioada au executat unele schite de proiecte, care probabil, au suferit indecizii, amânari. Am intrat mai târziu în perioada comunismului când despre aceste schite si despre aceasta idee nici nu s-a mai pomenit, ateismul întinzându-si aripa malefica asupra populatiei tarii, condusa de comunistii atei care au demolat biserici în loc sa cladeasca. Fac o divagatie amintind ca ateii se scuza, spunând ca nu slujesc nici lui Dumnezeu, nici lui Satan. Dar cui atunci, le punem întrebarea ? Dictionarul specifica clar: Ateismul este negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati. Ateismul este considerat o moda, de altii o filozofie, iar unii îl considera chiar o boala care s-a agravat în sec. XIX, când europenii au început sa guste din tehnica, stiinta si libertati politice, afirmând ca omul poate totul, nu mai are nevoie de nimic, nici de Dumnezeu. În 1Corinteni 2:5 ni se spune: „Credinta voastra sa nu fie întemeiata pe întelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”, si aceasta întrucât întelepciunea o putem dobândi numai cu puterea lui Dumnezeu. Ateii sustin ca nu e nevoie de o carte „sfânta” care sa-ti spuna ce e „Bine” si ce e „Rau”, empatia, ratiunea si experienta sunt suficiente pentru fiecare om. Ori istoria acestei lumi a dovedit, în primul rând, ca exista o lege morala naturala prezenta la toate popoarele si în toate epocile de cultura ca o realitate a vietii umane, ca o cerinta a ei. Aceasta lege morala este lucrarea Întelepciunii divine, este înscrisul divin al inimii noastre, ea prescrie omului caile, regulile de purtare care duc spre fericirea fagaduita; interzice caile raului, care abat de la Dumnezeu si de la iubirea lui. Crestinismul este plusul, învatatura unica si suprema a Mântuitorului Hristos. În Morala crestina intervine iubirea crestina, jertfelnica, daruitoare, deci se pune accent pe interiorul omului. Crestinismul a aparut pe fondul lumii greco-romane unde excelasera celebre scoli filosofice cu mari întelepti. De exemplu Platon si Aristotel, desi acordau prioritate legilor pozitive ale statului, recunosteau si existenta unei legi morale naturale care obliga constiinta omului chiar si acolo unde nu exista o lege pozitiva. Despre aceasta lege vorbea si Sfântul Apostol Pavel în epistola catre Romani 2:14-15 : „Pagânii care nu au lege din fire fac ale legii, acestia neavând lege, îsi sunt lor si lege, ceea ce arata fapta legii scrisa în inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor”. Degeaba spun ateii ca sunt morali si fara Dumnezeu când moralitatea lor, poate sa însemne ura, razbunare si chiar uciderea semenului daca acesta din urma nu crede în existenta lui Dumnezeu. Nu asa au facut în perioada comunista, omorând cu bestialitate pe cei care se opuneau sistemului? Ei mai sustin ca ateismul nu este comunism, dar comunismul nu a avut la baza ateismul? Nu Karl Marx spunea ca Religia este opiul poporului? „Eliminarea religiei ca fericire iluzorie a poporului este necesara pentru fericirea lor reala…” Nu Vladimir Lenin a fost cel care a spus ca „Ateismul este o parte naturala si inseparabila de marxism…”? Nu Iosif Stalin a spus ca „…acest cuvânt al lui Marx este piatra de temelie a întregii ideologii marxiste despre religie”?Ateismul este categoric o negare, nu o constatare, o neutralitate! Nu poti sa constati si sa nu te situezi de o parte sau alta. Este ca si cum te-ai urca într-un copac si ai ramâne suspendat de o creanga… Cât timp vei sta asa?

Ateismul este negarea lui Dumnezeu si a tot ce nu cade sub simturi, dupa cum credinta este o afirmare a existentei lui Dumnezeu si aderare ferma la tot ce ne-a descoperit El.

Proiectul construirii Catedralei nationale a reaparut dupa 1989. Cu greu, dar s-a reusit sa se puna piatra de temelie, iar de curând, aflam din presa ca s-a ajuns la ultima etapa a fundatiilor speciale, una dintre cele mai dificile actiuni, întrucât se lucreaza sub nivelul apei subterane. „Corpul navei catedralei se va înalta în forma de cruce pâna la cornisa desfasurata la 45 de metri. Nava principala se împarte în trei registre orizontale preluate din traditia bisericilor românesti medievale. De asemenea, porticele sunt o sinteza între cerdacul popular si colonadele din arhitectura manastirilor si palatelor brâncovenesti. Acestea sunt amplasate la intrarea principala, protejeaza intrarile laterale din dreptul pronaosului si înconjoara semicircular absida altarului. Cele sapte turle sunt înconjurate de colonade, asemenea porticelor de la primul nivel, dialogând armonic cu celalalt registru compozitional, iar cea principala se va înalta pâna la 120 de metri.”

Catedrala se va ridica în capitala tarii noastre – Bucuresti, pe Dealul Arsenalului, un teren aflat în proprietatea Patriarhiei din 2005, acordat prin ordonanta de Guvern, având ca destinatie exclusiva constructia Catedralei Mântuirii. „La pretul ridicarii la rosu de 400 de milioane euro se vor adauga înca circa 200 de milioane de euro pentru picturile din Catedrala.”

Când au aparut aceste informatii, au început sa apara imediat voci contestatare, jurnalisti straini dar si persoane de la noi din tara, unele în cunostinta de cauza, altele complet în afara subiectului, au cules date eronate exprimându-si parerile, ne aprofundând subiectul, necunoscând „esenta”, as spune. Ce a ajuns în presa? „Catedrala Mântuirii Neamului costa 600 milioane euro, bani platiti de Guvern” si lumea a vociferat în nestire : „Guvernul da 600 milioane euro pentru o catedrala; aceste milioanele de euro ar fi putut fi folosite în scopuri mult mai benefice oamenilor!” „Cu ce ar fi cucerit inimile tuturor oamenilor Biserica?” Vai ce trist ! „Cu o investitie de 600 de milioane de euro s-ar fi putut construi o scoala pentru tinerele talente din toate domeniile. Ar fi putut construi un centru pentru olimpicii romani. Ar fi putut construi câteva mii de adaposturi pentru batrânii cu probleme ai României. Ar fi putut sustine zeci de cantine ale saracilor în toata tara. Ar fi putut… dar n-au facut-o”, s-a mai scris. În numele cui vorbesc? În numele acestei tari crestine? Nu mai calculati atât ! Patriarhia are oameni care sa se ocupe de aceste calcule ! Unii ziaristi, de buna credinta, au adus la cunostinta cititorilor compararea faptului ca în Bucuresti a fost construit Stadionul National, arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, iar Catedrala Mântuirii Neamului va avea o capacitate de 5.000 de locuri, si punând întrebarea: „Nu poate fi construita doar partial din fonduri publice, ceilalti bani fiind din donatii ale clerului si credinciosilor ortodocsi români din tara si strainatate?”

Actuala Catedrala patriarhala a fost construita la mijlocul secolului al XVII-lea (1656 – 1658), fiind initial biserica manastireasca, devenita ulterior catedrala mitropolitana în anul 1668, iar din anul 1925, odata cu înfiintarea Patriarhiei Române, a servit în mod provizoriu drept Catedrala patriarhala. În anii 1932 – 1935 s-au facut lucrari de restaurare. Se stie ca toate catedralele mitropolitane din provinciile românesti sunt cu mult mai încapatoare decât actuala Catedrala patriarhala cu o capacitate de aproximativ 500 de persoane. S-a vazut ca este neîncapatoare pentru numarul mare de credinciosi care în fiecare duminica participa la Sf. Liturghie, atât în interiorul, cât si în exteriorul acesteia. O noua Catedrala patriarhala mai încapatoare se impune în mod imperios si pentru marile sarbatori religioase si momente solemne bisericesti, cu caracter national si international.

Au intrat vreodata aceste persoane oponente, denigratoare, cum vreti sa le spuneti, în Catedrala actuala, au participat la o Liturghie? S-au gândit numai la risipa de bani, dar la risipa de energie pe care si-o asuma prelatii si toti cei care s-au angajat în aceasta lucrare s-au gândit? La dragostea lor întru Hristos? La câte generatii se vor bucura de aceasta sfânta catedrala, s-au gândit? Ar fi trebuit sa se bucure de curajul si judecata limpede a Patriarhului!

Câta cultura în acest domeniu au toate aceste persoane care-si dau cu parerea? Ce stiu sau cât stiu ele despre Credinta, Religie, Biserica? Stiu ei ca o Biserica ortodoxa este învelisul arhitectural al unui continut spiritual? Ca este o comuniune a oamenilor credinciosi întru Hristos – Capul Bisericii celei vii! În Evrei 13,8 se spune: „Acelasi ieri, astazi si în veci”, adica fiecare biserica ortodoxa trebuie sa exprime eternitatea în timp. Destinatia Bisericii, înca din primele secole, era considerata „Domus ecclesia”, lacasul de închinare, bunul sacru, spatiul liturgic, un loc sfintit si sfintitor.

Un Episcop îmi povestea, pe vremea comunismului din tara noastra, cum a venit o cersetoare, a cerut audienta Preasfintitului si a donat o suma mare, bani pe care-i strânsese din cersit, pentru refacerea turlei unei Biserici. Ce suflet avea aceasta femeie? Statuse ani de zile cu trupul lipit de asfaltul rece, umed, si meditase asupra vietii, vazuse oamenii din jurul ei, poate mai bine ca noi cei care trecem indiferenti pe strazi, sau obsedati de câte un gând, fara sa observam pe cei de lânga noi… Facuse ea acest gest pentru iertarea pacatelor ei? Nu! O facuse pentru iertarea pacatelor noastre! O facuse din dragoste pentru Hristos!

Sa ne gândim la vremurile lui Stefan cel Mare. La început domniei a avut grija sa refaca principalele mânastiri ridicate de înaintasii sai în scaun, iar în a doua jumatate a secolului al XV-lea s-au construit peste 44 de lacasuri noi de închinare, precum mânastiri, biserici si schituri, majoritatea dupa fiecare victorie câstigata împotriva turcilor. Sunt faptele lui crestine, fapte ale dragostei de oameni, de Ortodoxie, ale umanismului sau românesc si al respectului pentru credinta stramoseasca. De aceea poporul l-a numit „cel Mare”, si „cel Sfânt”. El a fost cel mai mare ziditor de locasuri de închinare ortodoxa din Moldova si chiar din întreaga tara. Multe dintre bisericile si mânastirile construite în acele vremuri, precum Bistrita, Dobrovat, Neamt, Putna, Voronet si altele, s-au pastrat pâna în zilele noastre si de ele s-au bucurat generatii întregi. Nu mai vorbim de marile catedrale ale românitatii ortodoxe din Transilvania! Dupa Primul Razboi Mondial, din care România a iesit traumatizata, dar învingatoare si cu trei teritorii majoritar românesti alipite la vechiul Regat, constructia de biserici ortodoxe a continuat, caracterul Nationalul capatând si dimensiunea sacra, pentru ca românitatea presupunea Ortodoxia. Prima biserica de mari dimensiuni construita în Transilvania a fost Catedrala mitropolitana din Sibiu (1902-1906), înainte de Marea Unire din 1918, în stil bizantin, fiindca renasterea româneasca avea nevoie aici, în Transilvania, de asemenea trimiteri la mostenirea Bizantului. Alte biserici de mari dimensiuni s-au construit la Cluj – Catedrala Mitropolitana, la Târgu Mures, Miercurea Ciuc, Medias, Orastie. Catedrala ortodoxa, cunoscuta si sub numele de Catedrala Încoronarii din Alba Iulia (1921-23), constituie expresia artistica a unitatii noastre nationale realizata prin actul din 1918. Ea a continuat, ca stil, atât traditia împaratilor bizantini, cât si a domnilor ?arii Românesti, cu elemente artistice din veacurile al XVI-lea si al XVII-lea, care au contribuit la constituirea unui adevarat stil românesc în domeniul bisericesc.

Pe scurt, vreau sa amintesc precizarile Patriarhiei Române cu privire la necesitatea construirii Noii Catedrale numita si Catedrala Mântuirii Neamului si anume ca ea va fi Simbolul demnitatii nationale, ca reprezinta o necesitate arhitecturala pentru o capitala europeana cu o populatie de peste doua milioane si jumatate de locuitori; Catedrala va fi un simbol al capitalei unei tari din Uniunea Europeana, Bucurestiul fiind la ora actuala singura capitala europeana fara o catedrala reprezentativa; asadar, construirea viitoarei Catedrale patriarhale nu distoneaza cu traditia europeana, ci, dimpotriva, o confirma; credinciosii români ortodocsi, chiar daca în majoritate saraci, reprezinta principalii donatori (finantatori), alaturi de Statul român – care doreste sa ajute la construirea viitoarei Catedrale patriarhale; atribuirea de catre Statul român a terenului pentru construirea Catedralei patriarhale reprezinta, mai ales, o reparatie morala pentru cele cinci biserici demolate de catre dictatura comunista, în aceeasi zona; ea va fi o constructie decenta si armonioasa, care sa evite orice stil gigantesc sau strivitor. „Biserica este singura scoala care nu se finalizeaza cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci ramâne permanent o scoala spirituala pentru toata viata, care îndruma oamenii sa caute viata cereasca vesnica, înca din timpul vietii lor pamântesti. În plus, ea este singurul spital care vindeca pe om de pacate prin iertare si prin cultivarea virtutilor, spre a dobândi sanatate sufleteasca si iubire curata pentru armonia în familie si societate.”„Catedrala reprezinta un simbol al demnitatii nationale, Biserica Ortodoxa Româna fiind astazi singura între Bisericile ortodoxe fara o catedrala reprezentativa pentru credinta majoritatii poporului român”, se mai mentioneaza în comunicatul Patriarhiei..

Cert este ca un locas de cult duce gândul omului catre Dumnezeu. „Biserica înteleasa în extinderea ei spatial-temporala si în coordonatele ei cosmice raspunde dorului dupa raiul cel pierdut”, spune frumos lect. dr. Mihaela Palade, în „Arta ecleziala – icoana a universului”.

Da, avem nevoie de o Catedrala a Neamului! Unde putem fi mai aproape de Dumnezeul nostru, atâta timp cât sanatatea trupului ne permite, decât în Biserica? Suntem facuti de la început sa avem în noi puterea lui Dumnezeu. Asa ne-a facut, suflându-ne suflare de VIATA! Iar în Biserica ne „ reîncarcam bateriile” primind energie, harul Lui! „Harul este „favorul” de care recipientul beneficiaza din partea celui care-l ofera.” Recipientul suntem noi, oamenii pacatosi, iar Cel care ne ofera este Dumnezeu si Fiul Sau – Isus Hristos. „În Biserica este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împartasanie, Preotia, Sfânta Liturghie, bucuria vietii si mântuirea. În Biserica sunt sfintii toti împreuna cu Maica Domnului si însusi tronul nevazut al Prea Sfintei Treimi”. Avem nevoie de CATEDRALA NEAMULUI!

Pun capat gândurilor mele, cu un poem scris cu ocazia vizitarii unei Biserici: Sunetele melodioase ale clopotelor,/ cu bataia ritmica, lunga care le-nsoteste,/ ma cheama./ Privesc de departe Corabia/ cu care strabatem oceanul vietii…/ Pasii urca cararea pietrelor reci ale pamântului,/ luminate de soare./ Ridic privirea spre crucea din vârful turlei,/ si înteleg iubirea lui Hristos,/ legatura dintre Cer si Pamânt./ Si parca – as dori sa ramân/ cu ochii atintiti spre cer…/ Intru-n Biserica, ma îndrept spre Altar,/ ma opresc în fata „Usilor Raiului”./ Ma simt usoara, plutesc./ Cu genunchii plecati rostesc rugaciuni,/ imploratii si gândesc:/ Daca rugaciuni nu s-ar mai spune,/ daca credinta nu am mai avea,/ pamântul parasit de cer/ cum ar arata?/ Îmi îndrept pasii spre „Tarâmul Întristarii”,/ spre care se îndreapta viata noastra, toata ./ Închid usa mare si grea,/ cobor tulburata/ cararea pietrelor reci.

Vavila Popovici –Raleigh, Carolina de Nord

Despre botezul scriptural

On August 7, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 3

In Episodul 3, fostul preot ortodox Nechita Ioan, vorbeste cum a primit Lumina si intelepciunea lui Dumnezeu privind intelegerea biblica a botezului , in concordanta cu scrierile Sfintelor Scripturi.

NECHITA IOAN: Am inceput sa studiez Biblia cu mai mult interes si sa-mi adâncesc privirea si sa incep s-o citesc intr-o ordine normala, incepând cu Evanghelia dupa Matei.

Si m-am vazut atât de controversat. M-am vazut cum tot ceea ce faceam e pus sub semnul de intrebare: pozitia pe care stau eu si slujirea pe care o fac eu.

[pullquote]

„Totul începe prin constiinta si nimic nu are valoare decât prin ea.”

Albert Camus

[/pullquote]

Crezusem pâna atunci ca fac o slujba pentru Dumnezeu, ca slujesc societatea, ca slujesc oamenii. Si slujind oamenii, il slujesc pe Dumnezeu.

Dar, contrariat, am inceput sa studiez Biblia incepând cu primul capitol din Evanghelia dupa Matei care prezinta genealogia, spita de neam a Domnului Isus Christos, dupa trup, apoi nasterea, inchinarea magilor, iar in capitolul 3 unde se prezinta problema botezului.

Si, aici, facând legatura cu Matei 28, dupa actul invierii Mantuitorului Iisus, intâlnirea din Galilea, Domnul Cristos se apropie de ucenici, de invatacei, de apostoli, cum vreti sa-i numiti, si-i saluta:

„PACE VOUA! (Ioan, 20:19) „Datu-Mi-s-a toata puterea, în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Învatându-le sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin.” (Matei, 28:18-20)

Apoi vad ca, in Matei, capitolul 3, primul act inainte de inceperea lucrarii publice, a predicarii Evangheliei, primul act pe care L-a facut Domnul Christos, n-a fost altul decât botezul lui Insusi (Botezul lui Iisus Cristos). El a intarit valoarea botezului prin exemplul Sau. Opozantii, dusmanii Domnului Cristos, clasa saducheilor, a fariseilor, irodienii, esenienii, clasa preotilor, cea mai influenta clasa asupra poporului iudaic, când li s-a pus intrebarea, botezul lui Ioan vine de la Dumnezeu sau de la oameni?, ei au recunoscut, au declarat si au marturisit: De la Dumnezeu!

Biserica primara, de la data fondarii ei, in plan spiritual si fizic, de la ziua cincizecimii, de la Rusalii, de la revarsarea-pogorârea Duhului Sfant, Duminica Mare, indiferent cum ii spunem, botezurile s-au practicat, s-au administrat numai persoanelor mature, persoanelor care intâi faceau o pregatire de catehizare, o pregatire prealabila in vederea botezului. Si, aceasta, s-a practicat chiar si in timpul patriarhului Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, anul 300, cand se numea Liturghia Catehunilor, adica a Catehetilor. Deci botezul in biserica primara se aplica oamenilor maturi, pana la anul 411.

In anul 411, la Sinodul de la Calcedon, la cererea Constantinopolului, schimba aplicarea botezului la noii nascuti, indata dupa 6 saptamani!

Si dupa practicile bisericii ortodoxe, cât si cele romano-catolice, noul nascut este adus la biserica si este asistat de nasul sau de nasa.

Si aici, la intrarea in biserica, in pronaus (Biserica are trei parti: pronaus, ausul si altar), preotul intâmpina noul nascut, asistat de nasul sau de nasa lui, si are aceasta formula de lucru:

[pullquote]

Numai Mântuitorul a stiut ca destinul nostru era de a fi singuri — si de aceea mântuirea lui vine prin constiinta, si nu prin turma.

Constantin Noica

[/pullquote]

– Te lepezi de satana si de toate lucrarile lui?

– Ma lepad!

– Te-ai lepadat de satana?

– M-am lepadat de satana.

– Crezi Lui Christos?

– Cred!

– Si, te inchini Lui?

– Ma inchin Lui.

– Depune marturia de credinta!

Dar peste 90% dintre ei imi dadeau raspunsul:

– Parinte, eu nu stiu nici rugaciunea domneasca, TATAL NOSTRU, darmite Crezul, care are 12 articole si e foarte greu!

– Dumneavoastra constientizati actul pe care trebuie sa-l administrez, ca sunteti martori si ca trebuie sa depuneti marturie pentru noul nascut?

– Nu stiu parinte. Eu vreau sa-l fac crestin!

– Dumneavoastra sunteti crestin?

– Nu stiu! Nu stiu!

Asa cum era noul nascut, in incapacitate de-a avea putere, ratiune, logica, asa era si nasul. Cum era finul, asa era si nasa, in aceeasi nestiinta! Si cum era nasa, asa era si finul. Si aceasta am constatat-o la toti, trecând de copilarie, de adolescenta, ajungând in maturitate. In urbia Clujului, ca pretutindeni altundeva, acei micuti deveneau barbati in toata puterea cuvântului, prin vorbire, prin purtare, prin gesturile lor. Ma uitam, cu atâta durere, si-mi puneam intrebarea: Eu i-am imbracat in haina lui Christos? Ca deindata ce-i scoteam din cristelnita, din apa botezului, le intonam imnul acela, Câti in Christos v-ati botezat, in Christos v-ati si imbracat!

Si am constatat ca aceasta haina a lui Christos, pe care eu aveam incredintarea ca le-am acordat-o, i-am adus ca ucenici in Biserica lui Christos, acea haina a fost abandonata de indata ce au iesit pe usile Catedralei, acei micuti de 6 saptamani!

Botezul, iata ca vorbeste mai clar! Si aici nu mai este loc de interpretare, de presupunere, de a ne da cu parerea, sa facem comparatie, sa aducem alte texte, atât de clar, atât de evident vorbeste Domnul Christos in Evanghelia lui Marcu 16.16:

„Cel ce va crede si se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.”

Trebuie intâi sa crezi!

Si mi-am pus intrebarea. Ce este botezul? Botezul este o marturie publica, este un act de ascultare, este o promisiune de a-L urma pe Christos. Cat? Toata viata!

Este nu numai un act de ascultare, este si o cooperare, este o identificare cu Christos.

Si am constatat deindata ca acele botezuri pe care le-am practicat eu, sunt invalide. Eu savârsisem deja sute, de ordinul miilor de botezuri la noi nascuti! Si am constatat ca acele botezuri ale noilor nascuti nu au un fundament, nu au o temelie biblica, pentru ca sunt facute in afara Sfintelor Scripturi!

Acei noi nascuti nu au constientizat actul botezului. Nu l-au cerut ei. Nu au ramas credinciosi lui Christos. Ei nu sunt ucenici ai lui Christos. Ei nu se identifica cu Christos. Ei nu asculta de Christos.

Apoi in planul de slujire liturgical …

VA URMA !!!

Puteti vedea: Zorii Ep. 1 Ep.2 Ep.4

A patrusprezecea scrisoare "La un prietin"…

On August 6, 2011 By nelursIn CultureLeave a comment

A PATRUSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DESPRE “DUBLAJUL” VOCAL LA FILME, DESPRE ACADEMIA ROMÂNA, DESPRE CULTURA ROMÂNA CONTEMPORANA, DESPRE “CE-O FI DEMOCRATIA”… – SI DESPRE CÂTE ALTE NECAZURI ALE DUHULUI ROMÂNESC SI TERESTRU…

Stimate domnule G. L. T. –

…Eu stiu foarte bine ca, pe dvs., va anima si va impulsioneaza numai “vointe de bine”, cu totul oneste si patriotice… – …dar conteaza, enorm, si ce alegem sa aparam, ÎN RÂNDUL DINTÂI, din chipurile Duhului Românesc, si în ce forma, si cu ce fond ideatic chibzuim noi sa exprimam încercarile prin care trece, azi, Duhul Neamului Românesc – si toate acestea, în mod convingator, curat si drept…!

…Si, în cazul românilor, nu …”dublarea”, în româneste, a vocilor actorilor filmelor straine, va rezolva grava problema a pierderii autoritatii moral-spirituale românesti, de catre acest Neam Imperial, la OBÂRSIILE SALE – …iar nu, cum apare azi, un biet neam histrionic (…pierdere teribila, suferita prin TRADATORII LUI CONTINUI !!!).

1-În primul rând, întru confirmarea dreptatii Sfântului Apostol Pavel, în predicile sale despre Afirmarea Neamurilor – voi zice ca LIMBA ROMÂNA trebuie sa fie afirmata de un stat numit România, prin decizii care sa faca sa fuzioneze LIMBA cu ENERGIA DECIZIEI EFICIENTE, prin limba: în primul rând, sa stim a spune “NU” jafului din partea bancilor mondiale (banilor “bagati pe gât” de FMI / FMI/ul-cauza a nenorocirii Argentinei, de foarte curând!).

De asemenea, un “NU” ferm trebuia spus, LA TIMP, intrarii României în structurile militare SUA/ISRAEL, cunoscute sub numele fals de “N.A.T.O.”!!!; tot un “NU ” ferm trebuia spus, LA TIMP, intrarii în UE, unde doar “darea/birul” de 1% din PIB-ul României este sigura… (din U.E., odata intrat, nu se mai poate iesi!!! – cf. jurnalista elvetianã Silvia Cattori, care îi atrage atentia, asupra acestei situatii perverse, dnei Le Pourhiet, la Reuniunea Comitetului National pentru Referendum, de la Paris: “E vorba de un act foarte grav, care probeaza foarte bine ca referirile neîncetate ale tratatelor europene la valorile democratice sunt o mare ipocrizie/”tartufferie”, pe care aceasta Europa tehnocratica si confiscatorie nu poate s-o realizeze decât contra vointei popoarelor. Europa este con-substantial anti-democratica, vrea sa ne impuna cu voia ori fara voia noastra. Noi nu suntem primul popor caruia i-a fost siluita vointa, irlandezii si danezii au fost, de asemenea, constrânsi sa re-voteze, PÂNA AU ZIS, SI EI , DA!” – cf. Réseau Voltaire); un “NU“, foarte românesc, întru Duh (nu doar din gura!), tuturor jefuitorilor de aur, petrol, gaze naturale…PAMÂNT ROMÂNESC SFÂNT (nu doar baze militare straine, care ne transforma într-o colonie de mâna a saptea! – dar, în primul rând, distrugerea agriculturii românesti si blocarea si abandonarea tuturor pietelor de desfacere, din Europa, Asia, Africa – dar si din America de Nord –adica, din Canada si SUA! – suntem pusi “pe chituci”, de niste “români” (?!) care nu vor sa stie româneste, când e vorba de interesele patriei/poporului, dar se orienteaza “pe româneste”, la comisioanele Marii Tradari Nationale!!!);

2-Daca o piesa de teatru, precum “Blonda, Chiorul si Piticul” nu se poate juca/este interzisa, spre promovarea Artei si LIMBII ROMÂNESTI, la Sala Dalles, DIN ROMÂNIA!!! – …atunci cum este/sa poata fi promovata Limba Românesca, prin teatru/ARTA, în strainatate?! O tiranie, de tip balcanic, este cel mai hidos lucru, în lumea de azi…
…Da, tot ce este creatie ROMÂNEASCA ARTISTICA, toate valorile vii-dinamice si de vârf, ale geniului românesc, înseamna si se constituie în OPTIMII AMBASADORI AI LIMBII ROMANILOR!!! Dar câti traducatori CREDIBILI SI HARNICI avem,oare, la ora actuala, pentru ca Eminescu, Caragiale, Nichita Stanescu, Blaga, Arghezi, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Eugen Barbu (Cu Princepele si Saptamâna Nebunilor), Stefan Banulescu (cu Iarna barbatilor si cu geniala “Cartea Milionarului“! – adevaratii sciitori-artisti nu scriu/scriau…”cu TIR-ul“, ci aveau [si ar trebui sa mai aiba!] constienta dreptei masuri si a Divinitatii ARTEI!), Fanus Neagu, Tudor Musatescu, George Kiritescu, George Ciprian (care, în perioada interbelica, a fost pretuit enorm, în Franta, prin Georges Pitoëf! – iar azi mai ca nu-l mai tine minte nimeni, în România lui!), Mircea Eliade (proza lui genialoida!), Emil Cioran, Eugen Ionescu etc. etc. – aproape ca nu sunt cunoscuti în strainatate???!!!Ce face I.C.R.-ul, patronat de H.R. Patapievici si avându-l, ca Director de Onoare – pe Traian Basescu/Braunovici? Face dl Patapievici ponei cu zwastika pe fund si penisuri în erectie (la New York) si NUMAI penisuri în erectie (la Bochum/Germania) , spunând, cu o imbecilitate senina, ca… “ASTA E DUHUL NEAMULUI ROMÂNESC”…!!!

…Eu stau si ma întreb ce-o însemna, oare, pentru domnii astia masoni – “democratia”?! Daca tu, stat masono-“democrat”, esti în stare sa-i persuadezi pe membrii tai, sa se duca sa moara ca ultimii prosti, în razboaie absurde si fara nicio legatura cu tara si Neamul lor… – …de ce nu esti în stare, tu, stat masono-“democrat”, sa-i persuadezi pe membrii tai sa respecte si sa cunoasca si “consume” civilizatia si cultura autentice, de înaltatoare spiritualitate? Înseamna ca nu vrei…si, daca nu vrei, înseamna ca nu-ti convine…si daca nu-ti convine sa fie statul tau unul civilizat si cu cât mai multi si autentici oameni culti, înseamna ca-ti convine sa “te sui” si “sa existi” si “sa prosperi” pe spinarea unor… “dobitoace mute si fara minte”, cum zice cronicarul moldovean, pe la 1640…: “Gligorie Uréchece au fost vornic mare, cu multanevointa cetind cartile si izvoadele si ale noastre si cele striine, auaflat capsi începatura mosilor, de unde au izvorât în tara si s-au înmultit si s-au latit, ca sanu saînnéce a toate tarile anii trecuti si sanu sastie ce s-au lucrat, sasa asémene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte! – care va sa zica, “domnul” stat masonic-“democrat” vrea (nu la …1600, ci chiar la 2011!), vorba lui Grigore Ureche, doar “fiara si dobitoace, mute si fara minte”, pe care le poate “mâna” si “manevra” cum vrea!!! Eu nu zic sa fie obligatorii liceul sau facultatea… – …SI NU CRED, PENTRU NIMIC ÎN LUME, CA TREBUIE DEZVOLTATA ASA-ZISA “CIVILIZATIE A CALCULATORULUI”, PRIN CARE OMUL ESTE ÎNDOBITOCIT SI ROBOTIZAT SI ÎNDEPARATAT DE REALITATE, PENTRU A DEVENI SCLAVUL ILUZIEI VIRTUALE (nu degeaba lui Satana i se zice “Marele Iluzionist”!!!)… – …dar sa fie obligatoriu sa stii sa vorbesti, limpede, frumos si viu, limba parintilor si mosilor tai, datorita carora tu (mai) existi, pe Terra, ca fiinta cu identitate, sa te iscalesti si sa-ti socotesti pomii din livada si…banii din buzunar, si sa fie obligatoriu sa respecti ceea ce merita si, deci, TREBUIE respectat… – … si sa te speli pe dinti si…sa te speli, în general… – … si sa fii creator, iar nu trântor…da, eu cred ca este obligatoriu, pentru un stat cu adevarat DEMOCRAT!!! – adica, pentru un stat care nu încurajeaza dezvoltarea si înmultirea handicapatilor mental – ci un stat normal, cu cetateni normali si treji, în care omul îsi poate dezvolta si este stimulat sa-si dezvolte cele mai înalte calitati de Duh, pentru folosul sau, dar si al CETATII ! Nu însemni nimic, daca faci ce faci numai pentru tine – si, dimpotriva, însemni ceva numai în masura în care faci, macar câtusi de cât, cât te tin puterile si stiinta, pentru ALTII/CEILALTI!!! (fie si un fund de mamaliga, pentru vecinul cel batrân si neputincios!) .

…Ceea ce arata, mai limpede ca apa de izvor de munte, ca, niciunde în lumea terestra de azi, nu avem state autentic democratice, ci NUMAI tiranii masonice, emergento-dinamico-cinetice sau imergento-“perverso”-potentiale!

3-Câta vreme cultura româna este condusa de un maghiar, Kelemen Hunor, noi nu avem dreptul moral sa zicem ca am facut “ceva” pentru CULTURA/LITERATURA ROMÂNA si TEATRUL ROMÂNESC – deci nici pentru “organul” care o exprima optim, LIMBA ROMÂNA!!! Chiar nu exista un român, în toata România asta, care sa diriguiasca interesele culturii ROMÂNILOR din România (cum si la Sanatate: n-are Tara Marilor Lecuitori, vreun medic de seama si merituos?!), deci SI ALE LIMBII ROMÂNE?! Eu va zic, caz concret: am scos o carte (inofensiva!) de poezii, în 2010 (care a adunat recenzii în vreo 14-15 reviste literare, din România si strainatate!), si nici pâna la aceasta data Directia de Cultura-Vrancea (“sponsorul” unic al cartii!!! – …aflata cu editorul SUB CONTRACT SEMNAT SI PARAFAT!!!) nu a platit banii editorului, sub motiv ca “nu sunt bani pentru cultura“!!! – …si ca sa vina, omul-editorul, cica prin octombrie-noiembrie-decembrie 2011…la Sfântul Asteapta!!! Dar pentru a o încalta pe Elena Udrea cu pensiile unui judet si pe Roberta-Hoata si Nesimtita, si pe EBA-lui-Taticu etc. etc. cu pensiile altor judete…se poate, NU?! – … dar pentru toate “privatizarile” si cheltuielile aberante, care se fac pentru distrugerea României…munti cheliti, paduri doborâte ca de Apocalipsa! – …masini schimbate ca izmenele, telegondole si pârtii de ski si parcuri LA SAT!!! – si sali de sport (TOT LA SAT!!!), à la Hitler!!! (paranoice, creând agorafobie!!!) si piscine, în locuri unde nu sunt nici zapada, nici canalizare etc., asta “DA“! … – …Sfinxul si Babele privind, tristi/triste, proprietatile unor hoti bortosi pedelisti…pentru asta sunt bani…”DA-DA!!!“, si limba românesca a sutilor este extrem de eficienta!!!

4-…Academia Româna, de la Eugen Simion încoace (cel cu editia Eminescu, si aia, ca vai de ea!!!), n-a mai scos o singura editie critica, macar, a marilor clasici români!!! Nu, stimate si dragule domn G. L. T. – NU SE VREA PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE, PRIN CEL MAI EFICIENT SI NORMAL MOD – ARTA SI EDUCATIA, EDUCATIA SI ARTA!!! Nu e nevoie de bâlciul cacofonic al “dublarii” vocilor, care face ca vocea lui Anthony Hopkins, Anthony Quinn, Humphrey Bogart, Peter Falk, Marcello Mastroianni, Oleg Mensikov, Jean Gabin, Fernandel, Louis de Funès, Gérard Depardieu, a Sophiei Loren, a lui Ingrid Bergman, sau a lui Julianne Moore, Michelle Pfeiffer, Nicole Kidman, ori Sharon Stone… – a lui Gene Hackman, Robert de Niro, Kevin Spacey, Dustin Hoffman, Robert Mitchum, Al Pacino, Tom Cruise sau Brad Pitt – sa fie dublata de…Bendeac, Mândruta si Maruta!!!

5-Nu, dublajul nu este “cea mai elaborata si deplina forma de preluare a culturii universale“, cum ziceti – ci este cea mai oribila si grotesca forma de kitsch! Eu, personal, m-as simti teribil de jignit, JIGNIT DE MOARTE, daca mi i-ar “dubla” vocal, alte popoare, în filme (pot fi ele popoare cu oricât “staif” cultural: englezii, francezii, italienii etc.!), pe UNICATELE/”Monstrii Sacri”: Caragiu, Calboreanu, Vraca sau pe Leopoldina Balanuta, Ion Marinescu, Gina Patrichi, Draga Olteanu-Matei, Ilarion Ciobanu, Octavian Cotescu, Emil Botta, Fory Etterle, Horatiu Malaele…, sau pe Birlic, Rebengiuc, Beligan etc. etc.!!!

6-Eu si milioane ca mine am învatat limbi straine si…de dragul “sonoritatii [promovate politico-economic!) a limbilor”… – …dar, mai ales, de dragul culturii si civilizatiei acelor popoare: deci, din pacate, nu prea mergem, “în vizita”, pe la popoarele, trufase si greu întelegatoare de Duh, ale Vestului, cu “LIMBA/LOGOS NATIONAL“! (pentru ca “subteranele” divine ale LIMBII/LOGOS nu sunt vazute, de lumea asta dementa si desacralizata!!!), ci cu autentica noastra cultura emergenta, cu spectacole de teatru, cu festivaluri muzicale si literare… – …sa stiti ca multi straini învatau/ar fi învatat româneste, de placere si/sau din snobism (este si asta un motiv, ca oricare altul, probabil…!), poate, daca Festivalul George Enescu ar functiona, precum a functionat, cândva (promovat pe TOATE posturile nationale românesti, pentru ca este UN BUN DE DUH NATIONAL SUPREM!), daca am face si un alt festival/alte festivaluri, închinate unor Duhuri Înalte: Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Brâncusi-GENIUL (…dar caruia i-am distrus si dat, pe degeaba, statuile…care s-au destramat, ca prin vraja rea…si “au facut picioare“, peste granita, extrem de dubios si rusinos, pentru TOTI prim-ministrii, ministrii de interne si ministrii culturii postdecembristi… !!!), Eminescu, Caragiale, Nichita (…cel înlocuit de H.R.Patapievici cu …”Omagiul lui Iuda“, de la Bochum!) !!! De nevoie, ca sa-si exprime admiratia, ar învata strainii (entuziasmati) – ROMÂNESTE!!! NU – noi, toti, suntem tradatori, prin însasi lenea si nerespectarea valorilor nationale, îl uitam (si gonim din memorie!) pe Eminescu, la comanda dlui N. Manolescu.

Eu sunt singurul profesor din Vrancea, care refuz sa ma conformez obedientului I.S.J.-Vrancea, si utilizez, la predare, manualele “vechi” ( …pentru ca tot ce are “vietuire” de mai mult de un an, în turbarea “reformei apocaliptice” a “învatamântului” – ???!!! – din România… – …Învatamânt condus, în România, de unul cu 11 clase, fara bacalaureat echivalat…“E VECHI!”… – …manualele “vechi”, deci, de…2 ani, ale lui Eugen Simion, de la Ed. Corint, SINGURELE CARE-L PASTREAZA PE EMINESCU, ÎN PLENARITATEA LUI CREATIVA! Dar, fireste, risc sanctiuni, scandaluri, pe linie profesionalo-politica (am fost sever avertizat, indirect, desi i-am…”avertizat”, evident, si eu, în felul meu si cu metodele mele…dar EI SUNT LA PUTERE, EI, DISTRUGATORII NEAMULUI ROMÂNESC…)!!!

… Dl sef al U.S.R. , N. Manolescu, prin Istoria… lui, TRADATOARE A DUHULUI DE NEAM, îl “alunga” pe Eminescu (“cadavrul din debara“! – cf. H.R. Patapievici!), pentru a-i promova, drept “genii nationale“, pe niste mediocritati si “porno–copro-creatori” – alde Mircea Cartarescu si Mihail Galatanu!!! Sa creada el, dl Manolescu, ca un GENIU se lasa alungat, din Duhul Neamului sau, de orice “lepra ambulanta”, de orice “adus de vânt”!!!

7-Înca ceva: observati, va rog, cât dispret este “secretat”, pentru cei care vor sa demonstreze, cu documente istorice, românesti si din biblioteci straine, Imperialitatea, prin Noblete si Vechime, a Neamului Românesc! Cazul lui Nicolae Densusianu sau MIhai Eminescu, în veacul al XIX-lea, precum si ale lui Vasile Lovinescu, Napoleon Savescu, Adrian Bucurescu, Paul Lazar Tonciulescu, Viorica Enachiuc (care merita un NOBEL!!!), din veacul nostru… – …dar si cazul dvs., care va zbateti, cu atâtea argumente irefutabile, sa demonstrati, pe cai lingvistice, superioritatea, incontetabila, ca expresivitate si “istorie de Duh”, a “cifrului LIMBII ROMÂNE” – care merita, STIINTIFIC VORBIND, sa fie (cum bine ziceti/afirmati dvs.!), “UNICA LIMBA PANEUROPEANA »!!! Nu e nevoie de “dublare filmica“, ci de buna-credinta MINIMA (de minim bun-simt comun!): SA FIE RECUNOSCUTE EVIDENTELE!!!
…Ar fi înca multe de spus, dar sunt absolut suficiente, pentru edificarea ADEVARATELOR CARENTE ALE PROMOVARII LIMBII ROMÂNE, DE CATRE ROMÂNI (???!!!), cele zise de mine, mai sus! Sa le rezolvam pe acestea, prioritar – si sa vedeti cât de respectati si cunoscuti (chiar temuti… – …de fapt, eu cred ca tocmai de la teama si invidia teribila ale “unora”, carora nu e bine/”sanatos” sa le pronunti numele… – ni se trage NERECUNOASTEREA/IGNORAREA!!!) vom deveni, în lume…Dar…CINE si CUM, când comanda iudeo-masonica este “so pe ei“?! Ca si în celebrul “CAZ EMINESCU“: “Azvârliti-l peste bord!” (îi zice “metrul/maestrul mason “de la Sinaia”, lui Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen-masonul, iar Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen-masonul “se executa”, prin Titu Maiorescu-masonul…!). Asa, “metrii” de peste tot comanda, azi, “azvârlirea României peste bord“…Chiar ieri, un “metru” i-a zis, “prieteneste”, sotiei mele, cu mult calm (imperturbabil, dar decis si lugubru…), sa ma potoleasca, pentru ca…”e mai sanatos pentru dumnealui… si familia dumnealui o va duce mai bine!”

Nu ma îndoiesc…!
…Si, cu asa o “tratatie amicala” (din partea unor, cica, si ei…”români”!) , dvs. credeti ca “dublarea vocii” devine…”SOLUTIE SALVATOARE DE NEAM SI LIMBA ROMÂNESCA/DUH ROMÂNESC”???!!!!
…Sa nu ne schimonosim, mai mult decât ne-a îndemnat si mânat dracul, pâna acum…, mai mult decât ne schimonosesc faptele noastre de pâna acum, si…canalele TV straine! Nu vom înlatura acel blestemat de fragment de emisiune TV frantuzeasca, cu palma întinsa a “rrromului/românului” (“DONNEZ MOI, S ‘ IL VOUS PLAÎT!”), prin nenorocirea asta de circ, cu…”dublarea filmelor“, în româneste: “Chelului îi lipseste tichia…de tinichea!!!”
Doamne,-ajuta Duhul Românilor sa se lumineze, cu Lumina Cea Vie si Adevarata, din Veac!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez

In procesul trezirii constiintei

On August 6, 2011 By nelursIn ArtLeave a comment

Marturia preotului ortodox Nechita Ioan

Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh

la Catedrala 2 Cluj-Napoca

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

In câteva episoade vom urmari inregistrarea marturiei si drumul parcurs pâna ce Lumina lui Cristos a stralucit in viata preotului ortodox Nechita Ioan, moment din care viata sa a luat o cu totul alta cale: POCAINTA

EPISODUL 2

NECHITA IOAN: Acum ma intorc cu istorisirea in planul de slujire.

In acesti ani, privind problema bisericilor neoprotestante, ale bisericilor evanghelice, aveam o pornire impotriva lor, aveam o reticenta, aveam o pozitie atât de impotrivitoare fata de aceste biserici, fata de aceste culte neoprotestante, incât am cerut nu la nivelul departamentului de culte unde s-au succedat o serie de inspectori ai cultelor pe care i-am prins de la Dogaru, Nenciu, Neaikov, Sorin si ceilalti, ci la nivel de Ministru de Interne, interventia.

„Domnul ministru, va rog, sa cautam o solutie in care cultele acestea neoprotestante, adventisti, baptisti, toate sectele acestea, pe care doresc sa le elimin, vreau sa le anihilez in special din spatiul municipiului Cluj-Napoca. Aceasta este o neghina de dincolo de peste Ocean, cu precadere aparuta dupa primul razboi mondial, 1914. S-a dat girul, prin cei doi patriarhi care s-au succedat la scaunul patriarhiei, Miron Cristea si Nicodiu Munteanu. Au gasit o portita, deoarece se vedea ca neoprotestantii se inmultesc zi de zi. Trebuie sa gasim o solutie in care sub orice forma aceea trebuie anihilati.”

Raspunsul, din partea ministrului de interne era urmatorul:

„Parinte, nu putem sa facem nimic impotriva lor, doar sa-i mai speriem cu o amenda, cu cateva zile de incarcerare, dar vedeti ca asa sunt legile, sunt aparati de constitutie, sunt ocrotiti de lege! Mai mult ca atât, ne sare in spate de peste Ocean, vine Occidentul, unde-i libertatea?”

Si negasind caile de constrângere, au zis: „… cautati prin mijloace proprii, care va sunt la indemna, sa-i eliminati dumneavoastra si noi va dam tot concursul.”

Catre credinciosi era mereu indemnul „Nu cumva sa aveti relatii, nu cumva sa incheiati relatii de prietenie cu alte culte neoprotestante, cu sectarii!”

„In cazul in care veti veni la scaunul de marturisire, in cele patru posturi din cursul anului si cine a salutat, a raspuns salutului unui sectar sau a dat mâna cu el, 5 ani de zile nu va primesc in scaunul de spovedanie, nu va impartasesc, nu va cunun, nu va inmormântez, parastase nu va fac. Si astfel dumneavoastra veti deveni, daca in acest timp veti incheia socotelile cu aceasta viata, ca niste câini!”

Deseori veneau enoriasii si-mi spuneau:

„ – Parinte, pe scara de la bloc, am niste pocaiti. De ce au sunat la usa, nu stiu! Dar de indata mi-au oferit o Biblie!

– Te rog s-o arunci in foc!

– Bine, parinte, uitati am adus Bibliile, aruncati-le dvs. pe foc!

– Eu nu le arunc pe foc!‘ – totusi aveam o retinere.

– Eu nu le arunc in foc. Vi le las aici la oficiul parohial.”

Prin Departamentul de Culte, la cererea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, s-a dat prima editie sinodala, dupa inscaunarea lui Nicolae Ceausescu ca primul presedinte al României, s-a gasit aceasta intelegere, tiparirea unui numar mai mare de Biblii in scopul de a acoperi necesarul din cadrul patriarhiilor, la cererea Episcopiilor, Arhiepiscopiilor si Mitropoliilor. Au venit un numar de Biblii, dar nu satisfacator. Adresarea catre masa enoriasilor, a credinciosilor, a fost asa: „Iubiti credniciosi, au sosit Sfintele Scripturi, Bibliile, va rog sa va dati silinta sa intrati in posesia lor, pentru ca vrem sa stim ce numar ne mai trebuie in continuare, pentru a va acoperi toate cerintele.”

Intruna din zile, enoriasii vin la cancelarie si-mi cer ajutorul:

„– Parinte paroh, ne-am cumparat Biblii!

– Va felicit!

– Va rog sa-ne recomandati, dati-ne indrumarea, cu ce carte sa incepem citirea, de unde si cum sa o citim?”

„ – Fereasca Dumnezeu sa te apuci sa citesti Biblia! Te ratacesti!”

Pozitia noastra, a clerului, a ierahiei Bisericii era, a fost si este dintotdeauna: credinciosii trebuiesc tinuti la o distanta cât mai mare de Sfanta Scriptura. Si, recomandarea, nu cumva sa va apucati sa cititi Sfanta Scriptura pentru ca va rataciti!

Aceasta era pozitia clerului, a ierarhiei. Mai buna parere, mai buna lumina avea parintele istoriei, Nicolae Iorga, când, in una din lucrarile sale enunta: Taina existentei umane nu sta in a trai, ci-n a sti pentru ce traiesti.

Dintre toate cartile din lume, Biblia, este singura carte care poate da raspunsul la toate intrebarile, pentru cine vrea sa afle. (Iorga) Ce sa afle? Adevarul!

Intruna din zile, dat fiind faptul ca sosira acele Biblii, iar grafia si dizainul prezenta Cartea intr-o stare impecabila, si, aflandu-ma in biblioteca parohiala, intâmplator, deschid la Evanghelia dupa Matei, in capitolul 22 cu versetul 29. Si iata ce enunta Domnul Christos:

„Va rataciti pentru ca nu stiti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Dintroadata am simtit ca sunt electrocutat!

Sa nu cititi Sfanta Scriptura fiindca va rataciti!- ziceam noi, preotii!

Va rataciti pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.-zice insa Domnul Iisus!

Mai departe in Evanghelia dupa Ioan, 5.39, Domnul Isus spune:

„Cercetati Scripturile, caci ele marturisesc despre Mine.”, spune Domnul Christos.

Iata ce am gasit scris in Ioan 8.32:

„Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi.”

Apoi, in Faptele apostolilor, capitolul 17:11, evanghlistul dr. Luca, exclama:

”Cei din Beria aveau o inima mai aleasa fata de cei din Tesalonic. In toata ziua aveau o preocupare. Cercetau Scripturile sa vada daca ceea ce li se spune este asa.”

Parintele Cleopa, duhovnicii, profesorii mei, de la Sasean, Zagreanu, Marcu si ceilalti profesorii, aveau aceasta reticenta, pentru ca pentru (materile) disciplinele teologice de studiu se trecea in mod operativ, telegrafic, nedându-ise importanta necesara.

Importanta se punea in invatamantul preuniversitar si universitar pe Sfânta Traditie, liturgica, patristica, istoria bisericii morala-crestina, tipic, si parintele Cleopa de multe ori spunea: Tipic, tipic, dar la inima n-aveti nimic!

Si enunta un mare adevar! Tipic, tipic, dar la inima nu era nimic!

Apoi, deindata am inceput s-o rasfoiesc cu mai mult interes si sa-mi adâncesc privirea si sa incep s-o citesc in ordine, incepând cu Evanghelia dupa Matei.

Si m-am vazut atât de controversat, am vazut ca tot ceea ce faceam e sub semnul de intrebare, pozitia si slujirea mea. Crezusem pâna atunci ca fac o slujba pentru Dumnezeu, ca slujesc societatea, ca slujesc oamenii. Si slujind oamenii, il slujesc pe Dumnezeu.

Dar, de atunci am inceput sa studiez Biblia, incepând cu primul capitol din Matei care prezinta genealogia, spita de neam a Domnului Isus Christos dupa trup, apoi nasterea, inchinarea magilor, iar in capitolul 3 prezinta problema botezului.

Si, aici, facând legatura cu …..

VA URMA !!!

Trezirea constiintei in viata unui preot ortodox

On August 4, 2011 By nelursIn History, TestimoniesLeave a comment

MARTURIA FOSTULUI PREOT PAROH NECHITA IOAN

CATEDRALA 2, CLUJ-NAPOCA

INREGISTRARE DIN 2008

Omul de cultura Dan Bercian, a avut inspiratia de a-l invita pe fostul preot paroh de la Catedrala 2 Cluj Napoca, Nichita Ioan, la Radio Unison Zalau unde i-a dat ocazia distinsului invitat sa-si marturiseasca credinta, insa acesta a prezentat totodata si parcursul religios de pana atunci.

Aceasta se intampla in luna Octombrie a anului 2008 la o binecunoscuta emisiune, avand sigla: Cu Isus spre Vesnicie!

O viata intreaga crezuse ca este un bun slujitor al lui Dumnezeu, canalizandu-si toata energia in aceasta directie. Ajunge sus in ierarhia bisericeasca si detine functii importante, slujind intr-o biserica mare din Cluj Napoca. Totul insa se schimba la un moment dat, deoartece citind BIBLIA a ajuns la concluzia ca drumul pe care mergea nu este si drumul pe care si l-a dorit de fapt.

In cateva episoade vom putea urmari inregistrarea marturiei, a modului in care Lumina lui Cristos a stralucit in viata preotului ortodox si ce turnura a luat viata sa din acel moment.

EPISODUL 1

NECHITA IOAN: De mic copil mi-am dorit sa-L cunosc pe Dumnezeu si sa ma pun in slujba lui Dumnezeu. Astfel, dupa scoala primara, am urmat Seminarul Teologic Cluj Napoca, 5 ani, si apoi Facultatea de Teologie Sibiu, 4 ani. La cerere am fost hirotonit preot celibatar pe seama Arhiepiscopiei Vadului Feleacului si Clujului, la Catedrala 1 Cluj Napoca.

Aici, timp de 10 ani si 7 luni, am indeplinit functie in plan administrativ, ca secretar al Arhiepiscopiei si, apoi, 2 ani ca si consilier administrativ. Arhiepiscopul din vremea aceea T.H. vine cu propunerea, dupa 12 ani si 7 luni: “–Parinte, vin cu o propunere si te rog sa nu ma refuzi. Avand in vedere Catedrala 2 Cluj Napoca, care e o Catedrala cu probleme, are un numar imens de enoriasi 4.700 de suflete, ai doi conslujitori, m-am hotarat si mi-am indreptat privirea spre sfintia voastra si va trimit paroh la Catedrala 2 Cluj Napoca”.

Am acceptat. De indata, dupa numire, am intrat in adevarata atributiune de slujire in plan liturgic si liturgical. Pentru ca, sa aveti in vedere personalul administrativ, ca profesorii din cadrul institutelor de invatamant al liceelor teologice, cat si cei care lucreaza la centrele administrative, o parte din ei nu au parohii si se ocupa numai de problemele administrative. Dar de data aceasta, dupa mai bine de 12 ani intru in adevarata slujire

Vreau sa fac o paralela sau sa ma intorc in timp. De la data in care am fost numit ca secretar al Arhiepiscopiei Clujului, deindata, dupa cateva zile au sosit la sediul Arhiepiscopiei, impreuna cu inspectorul de la Culte, domnul Hoinarescu si doi tineri foarte eleganti, de peste 1.80, pe care mi-i prezinta; sunt colaboratorii nostri, lucratorii nostri, de la Ministerul de interne care lucreaza pe ramura de Cult. Si desigur mi s-au adresat cu intrebarea: „ – Parinte, v-ati acomodat, va puteti asocia cu spiritul Clujului?” „ –Desigur!” „–Aveti probleme in plan administrativ, financiar?” “– Va este cineva impotriva?”

Desi la data numirii, consilierii si intregul personal din cadrul Arhiepiscopiei isi punea intrebarea, cum un tanar de 24 de ani, de pe bancile Facultatii, abia iesit din Aula Facultatii, numit direct secretar al Arhiepiscopiei este imposibil, ori este introdus de organele de interne, ori il are suport pe domnul Voinarescu, ori episcopul, ceva trebuie sa se intample.

Nu era nici una, nici alta. Dar acesti doi tineri, mi-au facut mai multe vizite, iar la a saptea vizita mi-au facut propunerea de a intra in serviciile de colaborare, de conlucrare impreuna.

Fratii – ii numesc asa in mod plastic, patetic, fratii puscariasi, dosarele lor din 1972 pana in 1985 le cunosteam pe deplin, intru-totul, deoarece accesul la Ministerul de interne (M.I.) si la Directia 5 il aveam asa cum aveti dumneavoastra acces in propria camara de alimente! Desigur ca Declaratia Arhiepiscopului de Timisoara Nicolae Corneanu, cand a recunoscut in fata intregii Timisoare ca a colaborat cu organele M.I., si ca intreg ansamblul, intreg personalul din cadrul Sfantului Sinod al Patrarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, Sinodul fiind organul central de conducere, avandu-l in frunte pe patriarh, el recunoaste: am fost colaborator si inclusiv si colegii mei.

Pentru ca va fac un lucru de cunoscut. Nu se putea ca, in special preotii dintr-o urbie asezata la nivelul Brasovului, Fagarasului, Sibiului, orasele acestea republicane, orasele mari, cum erau numite atunci, sa fii preot numit. Deorece mai intai dosarele care se depuneau de candidatiI la preotie treceau pe la departamentul de Culte, dar „rotatia” era asa: intrau direct de la Arhiepiscopie la Ministerul de interne, iar M.I. le trimitea la Departamentul de Culte, apoi Dep. de Culte le trimitea inapoi la Arhiepiscopie.

Si zeci de dosare la care arhiepiscopul facea propunerea, veneau respinse. Aveau ca scuza departamentul de culte: dl Hoinarescu e de vina! Dar in tot contextul acesta, vina apartinea M.I., care avea ca timp 10 zile sa cerceteze dosarul preotului, originea sa, arborele genealogic, de unde vine, daca are sau nu o origine sanatoasa, cum se zicea pe atunci.

Am colaborat cu aceste organe ale internelor din 1972 pana in 1985, cand, la cererea mea, am cerut sa ies din cercul lor. Desigur scaparea mi-a facut-o nimeni altul decat marele Cleopa Ilie, caruia, fiind duhovnicul meu de suflet i-am marturisit, sa spun asa, in ceasul al 13-lea, ca am colaborat cu organele de interne, si ca vreau sa ies din acest Cerc. Va rog sa ma ajutati! Dansul a gasit cumva, asa, o portita de scapare, la intalnirea cu inspectorul Gergely de la Sibiu, cu colonelul Margineanu, Andrei … (neperceptibil numele).., alti si altii, chiar cu Postelnicu, si le-am cerut iesirea.

Au ramas profund impresionati de ce s-a intamplat, ce s-a produs. Dat fiind faptul ca s-a intamplat ceva d.p.d.v. biologic, zic, am ajuns intr-o faza in care nu mai pot sa tin un secret, si mi-e frica sa nu desconspir tot ce am vazut, tot ce am activat, tot ce s-a lucrat aici in colaborare cu internele si cu contributia bisericii.

Au constatat ca intr-adevar se pot expune pericolului si, dand declaratia ca nu voi desconspira nimic timp de 5 decenii, mi-au facut iesirea.

Acum ma voi intoarce cu relatarea in planul de slujire propriu-zis.

EPISODUL 2

VA URMA !!!

Asociația preoților convertiți din România

On August 4, 2011April 7, 2016 By nelursIn RomaniaLeave a comment

IN MUNICIPIUL CONSTANTA

la Biserica Baptista Speranta (str.Razboieni nr. 80) –

http://www.speranta-ct.ro/

in acest weekend sunt programate marturii ale unor fosti preoti ortodocsi

– transmisie live http://www.ustream.tv/channel/386344 –

Cristian Florea

Citiți (Update) INTERVIU – Prof. Marius C. Cimpoae împreună cu pastorul Cristian Florea

De astazi, 4 August 2011, ”Asociatia preotilor convertiti” din Romania se intalneste pentru slujire la Biserica Baptista Speranta din Municipiul Constanta.

Prima seara , Joi 4 August, va fi deschisa de catre episcopul bisericii ortodoxe reformate, Bogdan Ionescu, cu mesajul: Convertirea personala si Reforma in Biserica Ortodoxa.

Asteptam ca Domnul sa reverse mult har si calauzire, pentru ca oricine va fi prezent la evanghelizare sa poata sa inteleaga si mai mult care voia lui Dumnezeu pentru viata fiecaruia.

In a doua seara de evanghelizare,Vineri 5 August, isi va prezenta marturia personala si va aborda subiectul ,,Monahismul in lumina Bibliei“, fratele Daniel Purece.

Acest frate a trait in manastirile ortodoxe, iar acum este presbiterul unei adunari penticostale din Roznov (Neamt).

Sambata 6 August, va avea loc marturia personala a fratelui Titus Guriuc, fost frate de manastire, si va aborda subiectul despre inchinarea la icoane: ,,Un scurt istoric despre inchinarea la icoane. Prezentare in lumina Bibliei”. Fratele Titus este evanghelist si face parte din Biserica Crestini dupa Evanghelie.

Duminica dimineata,7 August, voi avea mesajul: ,,Pocainta urmata de Botez“, dar si fragmente din marturia personala (fost preot ortodox Cristian Florea).

Programul ORAR se poate vedea AICI.

Avem marturiile noastre imprimate pe DVD si reviste. Acestea vor ramane in casele prietenilor pentru folosul lor sufletesc.

Proiectul asociatiei este acela de a edita 2 volume de marturii ale preotilor convertiti, cat si o mapa ce va cuprinde 10 DVD-uri cu marturii. Toate acestea sunt facute pentru lucrarea de misiune in tara noastra ortodoxa.

Rugati-va Domnului, pentru ca Dumnezeu sa ne daruiasca mult har in lucrarea de slujire, precum si resursele financiare necesare pentru o astfel de lucrare.

Cu drag, al dumneavoastra frate in Hristos,

Pastor Cristian Florea

Noaptea nu va mai fi acolo

On August 4, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Elena Toma: „Noaptea nu va mai fi acolo” (Ed. Armonii Culturale, Adjud-2011) sau „Confesiunile unui înger – prizonier într-un infern uman”

Gheorghe A. Stroia

Peste sintoniile numelui – simplu intitulat – OM, constiincios declinat la toate cazurile vietii, se astern petalele albe, înflorite în cuvinte, de multe ori ridicate din pleava mintii noastre, plina de o generoasa uitare. Suntem – din nefericire – atât de efemeri în comparatie cu multele clipe de nefericire ce încap în viata unui om! Realizam (din când în când) ca n-ar fi suficienta doar o viata, pentru a putea trai ceea ce altii au trait doar în fractiunile de secunda ale durerilor ce i-au încercat si le-au marcat existenta.

Am descoperit, de foarte curând un regat. Un regat tandru (intitulat Ad-hoc), plin de muzica si poezie, în care – pe parcursul a doua ceasuri – de doua ori pe saptamâna, oamenii îsi dedica poeme, lectureaza din titani ai literaturii, discuta despre noutati culturale. Si se asculta multa, foarte multa muzica buna. Un regat virtual, care nu are granite si patrunde adânc, pâna în cele mai profunde locuri de pe pamânt – sufletele oamenilor. Un regat fabulos, în care oamenii se întâlnesc doar pentru a-si (re)descoperi nobletea sufletului, pentru a se simti bine si a rosti (într-un glas) versurile imnului intitulat: „Bieti lampagii”.

Toti cetatenii acestui regat sunt oameni de o certa valoare culturala, care dovedesc în fiecare clipa ca românul este (asa cum e normal sa fie) inteligent, erudit, posesor al unei laturi profund spirituale si generos. Într-un cuvânt: GENIAL! Doamna acestui tarâm, profund spiritual, este Elena Toma, una dintre ex – Stelele fara Nume ale României.

Pe Elena Toma am perceput-o (înca de la început) ca pe un om blând, cald, debordant de sincer dar si deosebit de diplomat. Un om care nu refuza pe nimeni, care crede în oricine, care acorda încredere oricui, fara sa astepte ori sa pretinda nimic în schimb. Un om care, din generozitate si iubire fata de oameni, a înfiintat un club intitulat XXL si al carui motto exprima propriul sau crez, propria sa personalitate: „Adevarata frumusete nu are vârsta, greutate, înaltime si nici avere sau rang. Ea este spirit ce dainuie ”. O Elena Toma despre care lumea a uitat sau nu vrea sa-si mai aduca aminte. Un om ce ne-a facut cinste de atâtea ori pe scenele artistice si expozitionale ale lumii sau în turneele în care a (în)cântat frumusetea sufletului. O Elena Toma – poeta, romanciera, publicista, pictorita, desi ne spune cu modestie ca : „Nu am spus niciodata ca ceea ce scriu se poate numi poezie. Eu scriu doar ceea ce simt, asa ca îmi place sa le numesc simple gânduri, stari – asternute pe hârtie!”

Din palmaresul literar al Elenei Toma as aminti câteva titluri: „Echilibru Transparent sau gânduri dezbracate” (Bucuresti – 1999), „Anunt Matrimonial – vol. 1” (Rm. Vâlcea – 2001), „Când paralelele se mira” (Câmpulung Muscel – 2001), „Greseala de tipar” (Bucuresti – 2003), „Locuiesc într-o clipa” (Bucuresti – 2004), „Maimuta de matase” (Bucuresti – 2007), „Fiinte greu de fixat”(Bucuresti – 2007).

Iata un om plurivalent, care dovedeste prin tot ceea ce face: echilibru, pragmatism, efervescenta creatoare, responsabilitate fata de actul artistic si – nu în ultimul rând – eruditie. O eruditie despre care doamna profesoara (ce a scolit sute de talente nationale ori internationale ale României) spune: „Eu sunt o simpla femeie de la sat, si, pentru ca multi sunt oameni simpli, ca mine, semidocti…” Iata argumente ale unui suflet mare care, desi primeste sute de mesaje în fiecare emisiune a sa (la Radio R România – un radio al platformei culturale Asii Români de la Nürnberg), nu citeste niciunul dintre cele în care este laudata si apreciata – si asta, doar din modestie. Acestia sunt oamenii care, cu frumoasa lor dementa, fac sa supravietuiasca arta, poezia, cultura valoroasa si autentica.

Am primit cartea „Noaptea nu va mai fi acolo” si am îndraznit a-i scrie o prefata. Am crezut ca va fi un lucru simplu. Am crezut ca, având deja experienta mai multor prefete, ar trebui sa nu fie chiar atât de greu. Ma obisnuisem cu ideea ca oamenii au nevoie doar de încurajarea celorlalti, în sprijinirea demersului lor cultural. Am scris despre carti de poezie sau de proza, în care autorii împartaseau simtirile proprii, fara a avea un substrat atât de realist. În schimb, cartea de fata nu este doar o simpla lectura, ci un memorial al unei dureri care, desi trecuta, a lasat rani profunde, ce înca mai dor nespus de tare. Motiv suficient sa constant ca nu-mi va fi simplu deloc, pentru a-mi duce îndrazneala pâna la capat. „Noaptea nu va mai fi acolo” nu este dedicata unei vieti, ori unui destin, ci este cartea unui cosmar care înca mai bântuie simtirea si o umple de lacrimi amare. Este o carte în care veti întâlni o alta Elena Toma. O Elena Toma aflata la limita suferintei umane, trecând prin episoade ce depasesc imaginatia noastra, desi sunt atât de reale si le veti simti atât de febrile.

Titlul cartii este unul emblematic. Desi un titlu romantic, incumbând lirism, el mascheaza starea de profunda suferinta. Ca într-o paradigma, în care sentimentele ar mai avea nevoie de înca o masca! Noaptea, care aduce de obicei pace, se converteste în noaptea care bântuie, reaminteste si rasuceste cutitul în rana. Devine o noapte în care domneste bezna, prin care nu se zareste niciun licar. O noapte hadesiana, în care Elena cauta disperata o cale de evadare, spre a ajunge din nou la lumina. În lumina catre care tânjeste, cu disperare.

Daca nu as sti ca este vorba despre o carte autobiografica, as fi tentat sa cred ca este o nuvela fantastica. As fi tentat sa cred ca are o constructie realist-magica, fara a sti unde este granita dintre realitate si fictiune. Cartea, prin structura ei, însumeaza notele de jurnal personal, în care transpare lupta crâncena între euri : fiintial versus existential, biografic versus auctorial, spiritual versus fizic, convingere versus scepticism. Mai mult decât atât: „Noaptea nu va mai fi acolo” este lungul drum al unui pelerin ratacit, întors catre Dumnezeu, pentru regasirea statusului spiritual firesc, ce ne împlineste si ne desavârseste ca oameni. Fara a exagera cu nimic, as putea spune ca zicala biblica : „Întoarce si celalalt obraz” s-ar interpreta – aici – cam asa : „Iar daca vrei sa dovedesti ca esti om, cu adevarat, trebuie sa ai puterea sa întorci si al treilea obraz”. Acest lucru îl savârseste Elena Toma prin prezentarea întâmplarilor din carte. Întoarce obrazul, pentru a fi palmuita, fie si pentru a treia oara. Doar aici vei vedea durerea, turnata ca balsam peste o alta durere. Doar aici vei gasi lacrimi care nu spala ci, ca într-un antic blestem, se transforma în apa de sânge. Pentru ca apoi sa aiba puterea de a se transforma – din nou – în apa aducatoare de viata si lumina. Un ciclu complet, sisific, extenuant.

Cine este Elena Toma – de fapt – si ce doreste sa ne transmita prin aceasta carte? Extrapolând, descriem un înger, prizonier al infernului uman, ce gaseste în suferintele sale purificatoare – calea de evadare spre lumina. Nu neaparat licar celest, poate doar apriga dorinta de telurica lumina, de „viata” pamântului – ca acceptare a firii noastre profund umane. Ni se aminteste – aici – ce înseamna sa fim Oameni. Ce înseamna sa suferi – fara sa stii de ce – si sa-ti accepti suferinta ca pe o a doua natura! Ce înseamna sa ai, ca ultim refugiu, speranta ta în speranta celor din jurul tau! Ce înseamna sa cazi, fara sa mai crezi ca te-ai putea ridica, vreodata.

Veti observa în carte, ca într-o intensa stare de rugaciune, împletirea starilor de nadejde cu cele de deznadejde, prin glasul omului care striga catre cer, precum evanghelistul: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Însusi motoul cartii este o reproducere fidela a unui fragment dintr-un psalm biblic, ce exprima nadejdea si deznadejdea creaturii pusa ( de multe ori ) fata în fata, cu Însusi Creatorul. O acceptare tacita, silentioasa si dureroasa a deznadejdii, dar si o cale catre aflarea încrederii. Apar în carte personaje înalte din sfera bisericii, care-i inspira autoarei cuvinte pline de mângâiere. Iata ce spune Prea Sfintitul Calinic, arhiepiscop al Argesului si Muscelului: „Doamna Elena, faceti foarte bine ca va certati cu Tatal. Asa afla si El ce durere aveti în suflet. Daca pruncul tace, nu spune nimic, parintele… cum sa stie ca e nemultumit ?” De fapt, acesta este fondul firesc al vietii duse de catre autoare: o lupta continua din care iese (a)deseori înfrânta, dar care-si gaseste curajul de a o lua de la capat. Cu speranta câstigarii macar a unei batalii. De fapt, prin purtarea acestor interminabile ostili-tati, Elena Toma se dovedeste a fi o învingatoare. Si apoi, cine mai are privilegiul de a sta la masa cu Dumnezeu, de a-I adresa întrebari si de a capata raspunsuri?

„Noaptea nu va mai fi acolo” este tânguirea unui suflet care musca din nestinsa durere ce-l mortifica. E o harta a unui naufragiat, într-o tara necunoscuta lui pâna atunci: Tara Durerii si Tara Viselor Spulberate. Este un strigat de ajutor, catre o societate care te arunca fara mila, atunci când neputinta ta devine obisnuinta celorlalti. A indiferentei oamenilor cu stare materiala, în contrast cu devotamentul si nobletea omului simplu. Indiferent daca acesta este un biet profesor de religie – taximetrist sau un om al strazii. Iata ce-si aminteste autoarea despre un om simplu, din timpul sederii sale fortate în Israel: „Elena, uite, am gasit sacul acesta, la poarta unei case înstarite. Stii cum fac evreii, din obisnuinta, arunca obiecte, îmbracaminte, lucruri pe care nu le mai folosesc, atunci când îsi cumpara altele. Sacul era plin-ochi, cu fel si fel de lucruri, haine, pantofi. Probeaza si tu ceva, poate se potriveste. Sa ai si tu alte haine, de Paste. Eu am ales pentru mine si sotia mea, si m-am gândit sa te uiti prin ce a mai ramas, poate îti place ceva.”

Prin relatarea unor astfel de întâmplari, mesajul pe care doreste sa ni-l transmita Elena este unul mult mai subtil si cu atât mai valoros. Acela ca vina degradarii morale si spirituale a unei natiuni (a decaderii ei) nu trebuie cautata în straturile ei profunde, în „spectrul” tainic, ce-si pastreaza valorile morale si spirituale intacte. Nu la nivelul omului simplu, care cultiva – înca – în sânul familiei sale, respectul pentru sine si pentru ceilalti. Ci în alte sfere de influenta, mult mai largi si mult mai „înalte”.

M-a impresionat profund experienta trista avuta de autoare în Israel, despre care povesteste: „Uitasem ca, înainte de accident, reprezentasem Televiziunea Româna, în contractele cu strainatatea. Uitasem ca fusesem un artist foarte apreciat, cu un palmares artistic demn de invidiat si un repertoriu de peste 600 de cântece, capabila sa le cânt în noua limbi straine. Traiam acolo, chinuita, ostatic al justitiei israeliene, care îmi interzisese iesirea din Israel, pentru ca aveam de plata peste 4800 de sekeli Spitalului Ihilov, la care ajunsesem la trei saptamâni, dupa accident, pentru o infectie la rinichi.”. O experienta uluitoare, sinistra si înaltatoare în acelasi timp, experienta ce-i furnizeaza autoarei puterea de a-l regasi pe Dumnezeu.

Si cu toate acestea, Elena Toma se întreaba: „Doamne, existi ? Nu esti himera, iluzie, vis ? Coboara – Te, Doamne, si în inima mea. Te cauta, te vrea !”. Asa dupa cum spuneam, cartea împleteste în ea stari antagonice într-un univers dual: speranta-deznadejde, credinta – îndoiala, putere-neputinta, luciditate – amnezie, prezent-trecut. Autoarea are un stil propriu si personal. Trecerea brusca dintr-o stare în alta, migrarea prin universurile duale, cu viteza unei comete, îti creeaza impresia unui bughi mambo rag, ori a unui jurnal scris în momente de luciditate, cu teama momentelor de amnezie. Minutiozitatea detaliilor, insistenta asupra unor aspecte pe care doar un ochi avizat le poate vedea, conexiunile subtile pe care Elena le poate face, iata câteva dintre valentele unui veritabil reporter de investigatii, ce-si afla propria poveste investigând (de fapt) povestile altora.

Unele pasaje ale cartii sunt veritabile momente de poezie. Imaginile sunt create în culori pastelate, cu luminile sufletului aprinse. Furibunda cautare a lui Dumnezeu se aseamana – oarecum – cu o cautare de tip arghezian (Psalm). Practic, fiecare întrebare e o cheie care, în loc sa descuie simtirea, îi fereca mai abitir usile: “Uitându-ma spre înaltimea întunecata, pe care luna trona printre stelele aprinse, ca într-un spectacol pe marea scena a vietii, ma întrebam, retoric, de ce privesc în sus, de ce Îl caut pe Dumnezeu printre astre, când se poate ca El sa fie demult în inima mea si eu, oarba, surda, muta, nebuna, femeia fara nimeni, femeia fara nimic, sa nu – L pot vedea, auzi, simti? Cine sa-mi raspunda ? Numai timpul ar putea. Dar cât mai am de asteptat? Oare, voi mai apuca sa traiesc, pentru a primi, sau poate pentru a întelege raspunsul? Dar daca nu timpul îmi poate da raspunsul, atunci cine si cum?”

M-a frapat la autoare modul în care-si aduce aminte de putinele ei momente de fericire: în permanent contrast cu interminabilele stari de dezamagire. Pasajul în care Elena vorbeste despre copilaria sa pare desprins dintr-un univers similar celui creat de Maxim Gorki (cu ale sale infinit-mari tristeti si infinit-mici bucurii). Chiar întâmplarile, cu substrat psihologic, împrumuta vagi accente dostoievskiene. În ciuda timbrului grav, aceste relatari ne vor surprinde cu doze subtile de umor, în care veti recunoaste fata optimista si firea de luptatoare a autoarei, dincolo de toate vicisitudinile vietii. Un om cu o putere incredibila de reabilitare desi, reabilitarea înseamna „doar” plata în monede-zâmbet si daruri-îmbratisari, „monedele-forte” ale unui trai la limita subzistentei. O fire voluntara, care le face pe toate, doar din dragoste fata de oameni. O fiinta aleasa, care desi traieste într-o modesta garsoniera din Pitesti (careia – cu umor – îi spune Palatul Culturii mele) a întemeiat un regat, unde se simte bine, stiindu-se înconjurata doar de Oameni adevarati.

Trecând peste firul epic – în sine – vei descoperi valentele unei scrieri literare frumoase, cursive, inteligibile si placute, cu un mod de adresare direct: „Daca ai sti, draga cititorule…”. În succesiunea de evenimente care te vor înlantui ca într-un uragan, sa întelegem ca trei sunt personajele principale ale cartii: Elena (care relateaza), Dumnezeu (de la care se asteapta raspunsuri) si Tu (draga cititorule) – caruia i se confeseaza. Nu ai cum sa nu te implici emotional într-o astfel de poveste, ce are o aura speciala si te „atinge” pe corzile sufletului – facându-te sa vibrezi. O carte – din punctul meu de vedere – reusita, care îl va acapara pe cititor, prin sensibilitate si intensitate. Un crescendo epico – dramatic (cu valente lirico-meditative), prin care te vei putea ridica pâna la înaltimea sufletului unui om special, numit: Elena Toma! Ca marturii ale unui act de frumoasa dementa si de curaj, ce ne vor face sa regândim ori sa reinventam notiunile de Om si Umanitate.

Cu simplitate si modestie, sa încercam sa vedem valoarea acolo unde se afla: undeva adânc înradacinata în sufletele oamenilor si nu în ranguri ori averi, ce nu ne vor putea da vreodata ceea ce ne lipseste cu adevarat: Omenia! Cu reverenta în fata durerilor carora noi nu le-am putea rezista, cu stima si pretuire pentru un nolens-volens act de cultura (un cvasi – restitutio in integrum), putem spune: Si unii dintre oameni au aripi, asemenea îngerilor. Dar, nici macar nu-si dau seama ca atunci când ne strâng în brate, ne învaluie – de fapt – cu aripile lor.

Gheorghe A. Stroia

Adjud