CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!

On January 24, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

„Isus i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” Evanghelia lui Marcu, 5.19

Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni. Faptele apostolilor, 2.42

Viața creștină – O chestiune publică

Al doilea lucru care aparține laturii publice a unei adevărate poziții de creștin este faptul că fiecare credincios e chemat să mărturisească cu gura ceea ce a găsit în Cristos Continue reading “CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!” →

MARTURIA PUBLICA – o datorie a crestinului

On January 24, 2012 By nelursIn Christian Perspective, Family, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

„Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta. Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune.Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii si cu atât mai mult, cu cât vedeti ca ziua se apropie.

”Evrei, 10.23-25

“Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.“

Faptele apostolilor, 2.42

VIATA CRESTINA – O chestiune publica

Latura publica a pozitiei de crestin consta în primul rând în faptul ca cineva se alatura partasiei celorlalti crestini. E foarte important cee va spun: Adevaratii crestini se alatura celor care vor si ei sa fie mântuiti!

În fiecare duminica e servici religios. De ce nu esti acolo? „Da” raspunzi tu, „dar eu ascult programul religios la radio.” Nu vorbesc aici despre cei bolnavi. Ei se pot bucura de un servici religios. Dar crestinismul tau nu merge prea departe, daca nu te atrage spre adevaratul servici religios, în adunarea crestinilor!

Pe la anul 300 dupa nasterea lui Cristos – e deci mult de atunci – asupra Imperiului roman domnea un om minunat cu numele de Diocletian. El fusese sclav, dar mai târziu a fost eliberat si apoi a urcat scara sociala pâna a ajuns împarat. Pe vremea aceea crestinismul era deja larg raspândit. Împaratul Diocletian stia ca precedesorii lui persecutasera pe crestini. El însa zisese: „Nu sunt asa de prost încât sa persecut pe cei mai buni oameni. N-au decât sa creada ce vor. În împaratia mea sa aiba ce religie vrea fiecare.”

Era un punsct de vedere ciudat pentru un împarat, dar unul foarte bun, caci printii vor totdeauna sa conduca si constiintele. Acum, împaratul Diocleatian avea un regent tânar, Galeriu, care urma sa conduca dupa el. Si, acest Galeriu spusese odata cam astfel lui Diocletian: „Asculta Diocleatian! Va fi un mare haos daca se înmultesc crestinii. Ei vorbesc neîncetat doar despre regele lor, Isus. Trebuie sa facem ceva împotriva lor!” „Ah!” a raspuns Diocletian, „lasa-ma în pace cu asta! De 250 de ani îi persecuta înaintasii mei, pe crestini, si n-au reusit sa-i extermine. Eu nici nu vreau sa încep.” Si aceasta era ceva întelept din partea lui, dar Galeriu a continuat sa-l bata la cap: „Da, dar crestinii sunt ceva deosebit. Ei spun ca ar avea Duh Sfânt pe care altii nu-L au, si ca ar fi mântuiti, pe când ceilaltinu. Astia-s niste oameni trufasi, aroganti. Tu trebuie sa faci ceva împotriva lor!”

Totusi Diocletian a continuat sa-l refuze. Atacat iarasi de Galeriu, Diocletian a cedat în cele din urma: „Bine, dar ne vom margini sa interzicem adunarile crestine.” Astfel a fost dat un decret: „Poate sa fie crestin oricine crea. Dar crestinii nu au voie sa tina adunari. Aceasta este interzis sub pedeapsa cu moartea.”

Deci, oricine avea dreptul sa creada ce vrea, dar numai ca o chestiune personala, fara a avea dreptul de a se aduna laolalta! Atunci batrânii lor s-au strâns ca sa studieze situatia: „Ce sa facem?N-ar trebui mai bine sa renuntam? Dar oricine poate sa faca ce vrea în casa lui. Nimeni nu va face nimic împotriva acestui lucru.” Acum, e foarte interesanta concluzia la care s-a ajuns: „A ne strânge împreuna la rugaciune, cântare, predicare, ascultare, aducere de jertfe, tine pur si simplu de viata crestina. Noi vom continua deci ca mai înainte! ” Apoi au continuat sa se adune în casele de rugaciune. Galeriu triumfa: „Vezi, Diocletian. Ei sunt dusmani ai statului. Ei nu vor sa se supuna!” S-a declansat atunci una dintre cele mai crunte persecutii pe care le-au suferit vreodata crestinii. Multi au cedat spunând: „Doar si acasa poti sa fii crestin! Noi nu mergem la adunari!” – si si-au salvat viata. Dar Biserica crestina a fost de alta parere: „Oamenii acestia sunt niste apostati, unii care s-au lepadat de credinta. Cine nu merge la adunarile crestinilor este un apostat!”

Ar trebui sa se spuna aceasta si despre crestinii de astazi. Exista multi asemenea apostati si în crestinatatea de azi!

Crestinii de atunci au avut dreptate când s-au opus decretului împaratului!

În Biblie este scris foarte clar: „Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obiceiul!” Astazi ar trebui sa spunem: „cum au aproape toti obiceiul”. De aceea voi spune tuturor care doresc mântuirea finala: Alaturati-va adunarii acelora care vor în mod serios sa fie crestini!

Exista multe posibilitati de strângere laolalta a credinciosilor: la biserica, în case de rugaciune, în cercuri biblice de casa, în grupuri de rugaciune, în grupuri de tineret. Va rog din inima, cautati partasia! Un francez mi-a spus odata: „Unora le place sa manânce heringi, altora sa mearga la biserica!” Nu, nu este asa! Lucrul e mult mai serios: unii merg în iad, altii se alatura crestinilor. Asta-i realitatea! Si, daca vrei cu adevarat sa-L urmezi pe Isus Cristos, atunci du-te la pastorul tau si întreaba-l: „Unde ma pot alipi? Unde pot sa aud mai mult despre Isus Cristos?” Si apoi du-te acolo unde auzi cu adevarat despre Mântuitorul! Nimeni nu poate sa spuna: „La noi nu se întâmpla nimic!” Peste tot sunt oameni care-L iubesc pe Domnul Isus. Poate ca sunt putini. Poate ca adesea sunt si un pic ciudati. Dar nu conteaza. Crestinismul tau este mort, daca nu iei parte la partasia crestinilor!

O adunare crestina comporta în total patru elemente: mai întâi cântarea, apoi învatatura, apoi rugaciunea si jertfa. Acestea tin de o adunare crestina. Asta au facut-o deja primii crestini. Ele sunt experimentari ale vietii noi pe care a dat-o Dumnezeu credinciosului.

Exista numai un crestinism, acela unde este partasie, comuniune între crestini. Îm Biblie scrie chiar: „Noi stim ca am trecut din moarte la viata pentru ca iubim pe frati.” Asta înseamna totusi: Cine nu este atras spre ceilalti crestini înseamna ca el este înca mort din punct de vedere spiritual!

Nu voi uita minunatul început al primei mele slujbe de pastor de la Bielefeld, unde am slujit într-o parohie ca ajutor de predicator. Nu erau decât o mâna de oameni la serviciul religios care se tinea într-o sala parohiala. Dar într-o sâmbata seara, Dumnezeu a facut sa am în Casa poporului – o sala comunista – o discutie cu militanti, cu liber cugetatori pâna la ora 1 din noapte. La ora aceea administratorul ne-a dat afara. Ploua. Pentru prima oara erau adunati în jurul meu ca la 100 de oameni, muncitori din parohia mea. Stateam sub un felinar. Oamenii întrebau si eu raspundeam. Am vorbit îndelung despre Isus, ca El a venit dintr-o alta lume. Vorbisem mult despre faptul ca ei sunt nefericiti, ca nu e adevarat ca nu au pacat, ca în fond credeau ca exista o vesnicie si o judecata a lui Dumnezeu. Pe la ora 2 am spus: „Acum ma duc acasa, oameni buni. Mâine dimineata la 9.30 am servici religios. Stiu ca ati veni bucurosi, de nu v-ar fi teama de ceilalti.” Erau toti din Westfalia. În fata mea statea muncitorul B. Avea cam 35 de ani pe atunci si era un adevarat westfalian. „Mie sa-mi fie teama?” replicat el. „Nici vorba!” Am spus: „Hai, fii calm. Dar sa vezi ce-om sa auzi la uzina luni dimineata, dca ai fost duminica la biserica. Si de asta ti-e teama!” „Nu mi-e teama!” a zis el înca odata. Iar eu i-a repetat: „Omule, tu ai veni asa de bucuros, dar…” „Bine!” a pus el, „vin mâine dimineata – cu cartea de cântari sub brat!”

Iar duminica dimineata, deci dupa câteva ceasuri, acest westfalian merge voiniceste pe strazi cu cartea de cântari sub brta si vine la serviciul religios. În cartier fiecare îl cunostea pe celalalt. Luni seara vine la mine si-mi spune: „Ati avut dreptate Cei de la fabrica s-au suparat grozav ca am mers la biserica si atunci am observat ce fel de teroare e asta. Noi strigam: Traiasca libertatea! Si suntem totusi robi jalnici ai oamenilor. Le-am aruncat totul în fata, inclusiv cartea lor de liberi cugetatori. Spuneti-mi acum, mai mult despre Isus!” Acesta a fost primul care s-a convertit clar prin lucrarea mea.

Întelegeti: Totul a început în duminica aceea de dimineata, când el s-a alaturat mâini de oameni de la serviciul religios. El a perseverat, si altii i-au urmat exemplul: se deschisese o bresa. Dumnezeu a continuat apoi sa lucreze printre noi. Dar ceea ce ma frapase atunci era ca momentul deciziei pentru acesti muncitori a fost acela al venirii lor îb contact cu credinciosii.

Va implor, de dragul mântuirii sufletelor voastre – eu nu fac propaganda pentru biserica, nici pentru slujitorii ei, ci e vorba în primul rând de mântuirea voastra – , alaturati-va comunitatii crestinilor!

VA URMA!

Sighetu Marmatiei – Casa de Rugaciune „BETANIA"

On January 23, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

George Danciu

Isus a zis:

„Este scris: „Casa Mea se va chema o casa de rugaciune.” Dar voi ati facut din ea o pestera de tâlhari.”

Evanghelia lui Matei, 21.13

„Eu sunt Pâinea vietii. Cine vine la Mine nu va flamânzi niciodata; si cine crede în Mine nu va înseta niciodata.”

Evanghelia lui Ioan, 6.35

.
.

ISUS – Pâinea vietii coborâte din cer

Duminica, 22 Ianuarie 2012, am petrecut clipe de neuitat în BISERICA BAPTISTA BETANIA din SIGHETU MARMATIEI. De ce? “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati în Numele Meu, sunt si Eu prezent în mijlocul lor.”

Scriitorul si pastorul crestin din Turda, Ioan Rusu, în cartea sa Redescoperirea UCENICIEI – folosind câtiva pasi, a dat o frumoasa definitie credintei. Teologul nostru, vorbind despre ce însemna sa fii crestin sau ucenic al Domnului Isus – a avea credinta în El, ca lucru incontestabil necesar –, indica spre trei întrebari pe care trebuie sa ni le punem daca dorim sa fim edificati.

Prima: cum sa înveti ceva de la cineva în care nu crezi?

A doua: cum sa urmezi pe cineva pe care nu-l crezi?

A treia: cum sa te lasi modelat de cineva pe care nu-l cunosti?

Întelegem acum ca tocmai existenta unei legaturi cu Domnul Isus, da nastere a ceea ce se numeste credinta.

CREDINTA este data de legatura dintre om si Isus Cristos, Mântuitorul!

Pe de alta parte, credinta se bazeaza pe ratiune, însa e superioara ei. Ratiunea înseamna cunoastere. Nu poti avea credinta fara sa cunosti. Superstitia n-are nici o legatura cu cunoasterea, cu ratiunea, dimpotriva, e o mare frâna în calea cunoasterii si a credintei.

Cum am mai scris: BISERICA BAPTISTA BETANIA DIN SIGHETU MARMATIEI, înca din anul 2000, se aduna pentru închinare înaintea Domnului Dumnezeu, în frumoasa cladire de pe strada Gheorghe Bilascu nr.13.

Aici se poate ajunge asa: din fata Palatului Culturii, având în fata cladirea si drumul spre Gara, o iei prin fata ei la stânga, apoi imediat o iei pe prima strada la stânga si, dupa doar 30 m o iei la dreapta si intri pe stada Gh Bilascu, iar la nr. 13 intri în Casa “BETANIA” – a “maslinelor”– o Casa de Rugaciune, unsa cu uleiul din candela Duhului Sfânt!

Aici vei afla negresit:

O casa de Rugaciune si Închinare
O casa a Cântarii si laudei Numelui Domnului – Creatorul nostru
O casa a Pâinii
O casa a Pacii
O casa unde curge Râul vietii care vine de la Domnul si care da belsug de iertare si vindecare

Dupa timpul de închinare, prin cântare si rugaciune, a urmat lectia biblica având ca tema Isus – Pâinea vietii.

Tânarul pastor, Robert Pop, a conturat (cu pricepere duhovniceasca) necesitatea imperioasa a Pâinii coborâte din cer. Aceasta Pâine – Isus – este o nevoie spirituala si fizica de neînlocuit, ea fiind o necesitate în toate aspectele vietii. Ea este totodata si Sursa tuturor lucrurilor dupa cum spune si apostolul Pavel: Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava în veci! Amin. (Romani, 11.36)

CUVÂNTUL DE ÎMBARBATARE SI ÎNCURAJARE a fost adus din Faptele apostolilor, 14.8-18.

În Listra era un om neputincios de picioare, olog din nastere, care nu umblase niciodata. El sedea jos si asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat tinta la el si, fiindca a vazut ca are credinta ca sa fie tamaduit, a zis cu glas tare: „Scoala-te drept în picioare.” Si el s-a sculat dintr-o saritura si a început sa umble. (…)

Oamenii din Listra si preotul lui Jupiter, plini de superstitii si ocultism, când au vazut aceasta vindecare miraculoasa – cum se întâmpla adesea si azi – au dorit cu tot dinadinsul sa aduca jertfe si închinare lui Pavel. Însa Pavel s-a ridicat si a spus raspicat:

„Oamenilor, de ce faceti lucrul acesta? Si noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi; noi va aducem o veste buna, ca sa va întoarceti de la aceste lucruri desarte la Dumnezeul cel Viu, care a facut cerul, pamântul si marea si tot ce este în ele.

El, în veacurile trecute, a lasat pe toate neamurile sa umble pe caile lor, macar ca, drept vorbind, nu S-a lasat fara marturie, întrucât v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer si timpuri roditoare, v-a dat hrana din belsug si v-a umplut inimile de bucurie.”

Dumnezeu, care este vesnic, Acelasi, ieri si azi si în veci, a purtat de grija creatiunii sale de-a lungul veacurilor.

Pavel aducea atunci celor din Listra si azi noua, o veste buna, aceea a rascumpararii noastre din felul desert de traire!

Dumnezeu a platit El, prin Jertfa Domnului Isus, vina noastra!

Dumnezeu vede si stie ca si azi mai sunt ologi din nastere care nu se pot ridica din neputinta pacatului.

Însa, pe aceia care intra în Templu si asculta Cuvântul despre neprihanire si au credinta, Dumnezeu prin puterea Evangheliei Lui, îi ridica si le da iertare si vindecare! Glorie Domnului!

În lucrarea Grupului SPERANTA 2003, Marius Gorcea si colegii lui au avut o Campanie de Evanghelizare în România, de câteva saptamâni, prin Cântare si Propovaduirea Evangheliei. Atunci s-au întors de la pagânism la Dumnezeu multi români, parte din ei au dat si marturii ad-hoc, altii, peste ani.

Popoarele sunt gata de recolta, dar lucratorii sunt asa putini!

Doamne Isuse, scoate Tu lucratori care sa-ti marturiseasca Numele si Evanghelia care aduc mântuire, în Biserica, dar si înafara bisericilor! Amin.

INTRA ÎN CASA “BETANIA” – si vei gasi iertare si vindecare de toate neputintele tale! Amin.

p.s. FOTO

„BETANIA” – O casă de Rugăciune din Sighetu Marmatiei

On January 23, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura Umana2 Comments

George Danciu

Isus a zis:

„Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Evanghelia lui Matei, 21.13

„Eu sunt Pâinea vietii. Cine vine la Mine nu va flamânzi niciodata; si cine crede în Mine nu va înseta niciodata.” Evanghelia lui Ioan, 6.35

ISUS – Pâinea vieții coborâte din cer

Duminică, 22 Ianuarie 2012, am petrecut clipe de neuitat în BISERICA BAPTISTĂ BETANIA din SIGHETU MARMAȚIEI. De ce? ” Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Continue reading “„BETANIA” – O casă de Rugăciune din Sighetu Marmatiei” →

PASTORUL WILHELM BUSCH – ÎN TABARA CU TINERII

On January 22, 2012 By nelursIn Christian Life, MiraclesLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut, si s-au încrezut în Domnul.” Psalm, 40.1-3

Nascut din nou – episoade de viata

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un colt linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungrti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dacaînca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuir sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Intelegeti: Îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tânar de 20 de ani.

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul tau totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tamaduirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”!

Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie sa ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

VA URMA!

VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ

On January 21, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

„Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. ”Evrei, 10.23-25

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Faptele apostolilor, 2.42

MĂRTURIA PUBLICĂ – o datorie a creștinului

Latura publică a poziției de creștin constă în primul rând în faptul că cineva se alătură părtășiei celorlalți creștini Continue reading “VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ” →

Latura personala a crestinului

On January 21, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

(Text din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. (…) Sa se bucure si sa se înveseleasca în Tine toti cei ce Te cauta!”Psalm, 40.1-3; 16

Nascut din nou – latura personala a crestinului

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un cola linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungeti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dac înca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când în când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuit sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Întelegeti: îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tân?r de 20 de ani!

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul t?u totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tam?duirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”! Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie s? ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

VA URMA!

NU MAI PIERDETI TIMPUL…

On January 20, 2012 By nelursIn RomaniaLeave a comment

NU MAI PIERDETI TIMPUL, CU „RITUALURILE” FALSEI „DEMOCRATII” MASONICE!

prof. dr. Adrian Botez

…Suntem pe 20 ianuarie 2012. Azi-noapte, vazându-i pe Macelarii Puterii (jandarmii!) în actiune, mi-am zis:

1-popoarele ori trebuie sa desfiinteze aceasta gretoasa si rusinoasa arma, care face toate „treburile murdare” ale tiranilor-mafioti, ori

2-daca n-o desfiinteaza, atunci, macar, când i se transmit, în mod televizionistic, actiunile – sa fie pusa „bulina rosie”, pe ecran – si…cifra 18, în partea de jos-dreapta, a ecranului! Nu este deloc indicat sa vada nevinovatii copii ai unei natii, la câta cruzime poate ajunge aceasta murdara si sadica fiara, numita „om”! Ar fi periculos, zic eu, ca, a doua zi, copilul (…tot pruncul, stiut este, are porniri ludice!) sa încerce sa-i arate, „pe viu”, tatalui, cum se poate…macelari, „eroico-jandarmeristic”: mi-e ca ar ramâne prea multe familii… monoparentale! Iar în ce priveste educatia – eu, ca vegetarian, nu sunt de acord cu limitarea ei la …”antrenamentele abatoriale”!

…Dar, zilnic, privesc (pentru ca nu am posibilitatea sa particip…) si meditez, asupra acestei revolutii „in nuce”. REVOLUTIA FRIGULUI SI A EXASPERARII SARACIEI…!

Spre deosebire de ziua de vineri, 13 ianuarie 2012, când jandarmii (probabil, înca nepregatiti, nedumeriti si…FARA ORDINE PRIMITE!) le-au permis celor cca 3.000 de bucuresteni sa ajunga si sa protesteze sub gardurile Cotrocenilor (si chiar sa afiseze banner-ul cu: „JOS, BASINICA!”), apoi, abia, i-au împins spre Piata Universitatii… – …în zilele urmatoare, jandarmii i-au masat, mai cu forta, mai cu „binisorul”, pe protestatanti, în Piata Universitatii…SI ACOLO AU RAMAS, SI ÎN ZILELE URMATOARE! Acum, arata ca o turma fixata în stâna/TARC…! Urlati …”cu program”, asa… – urlati „democratic”, pâna pe la orele 23…apoi, bataie cu „bulanul” si cu cizmele cazone, pe cocoasa voastra, cât încape…si, dispersarea! „Acasuca, în gogosile voastre înghetate, bai, VIERMILOR!” – suna, probabil, ordinul, calchiat dupa afirmatia „pedeleului” Iulian Urban.

…Sa vii de la lucru, întepenit de reumatisme, de foame, de griji…, pe frigul asta de sfârsit de ianuarie, si sa mai ai curajul si forta sa te duci în „stâna”/TARCUL din Piata Universitatii…Absolut remarcabil…si deplorabil! Mai exact, s-a ajuns la nebunia exasperarii! De aceea, si avertizeaza masonul de la Bruxelles, presedintele Parlamentului European, Martin Schultz:

“<<Am vazut în ultimele zile miscari enorme în tara si recomandarea mea pentru guvernele din toate tarile, dar pentru România în special, este sa îi ia foarte în serios pe acei oameni, care sunt cu adevarat în strada, PENTRU CA SUNT OAMENI FARA SPERANTA, PENTRU VIITOR. Iar oamenii fara speranta pentru copiii lor merita sa fie luati în serios si recomand tuturor actiuni economice urgente, pentru a îmbunatati traiul de zi cu zi. Oamenii din strada nu sunt interesati de dezbaterile noastre institutionale, ci de viitorul copiilor lor>>, a declarat presedintele Parlamentului European, Martin Schulz” – cf. Irina Preda, Basescu nu aude si nu vede, în infobraila.ro

…Un roman întreg (despre “opinia dumnezeilor” masoni, fata de…”animalele umane”!), un roman al cinismului prudent! – este cuprins în sintagma dlui Martin Schultz: “…pentru ca sunt oameni fara speranta pentru viitor”.

…Adica, ei, masonii, sunt perfect constienti ca Golanul-Sef al Martirizatei Românii, Traian Basescu, a fost/este o sluga supusa a “lojelor” apusene (a permis si a fost complice activ al jafului “vechililor” si “zarafilor” UE, trimisi în România…ba chiar si-a pus capul sub talpile evreiesti, de la Washington, chemând moartea Neamului Românesc – … prin Foc si Pucioasa, prin iradiere atomic… – la…DEVESELU!) – …dar sa nu stârneasca “mustele”/albinele din stupul jefuit systematic… – “muste”/albine ajunse flamânde, haituite si fara niciun orizont de nadajduire: “sunt oameni fara speranta pentru viitor”. Pentru ca, vezi, Doamne – “animalele” astea antropomorfe – au (MAI au, îndraznesc sa mai aiba!) instinctul…matern!!!

…Da, socoteala lor, de a nu stârni “viermii” de sub podele, o fi buna, pentru ei. Dar oamenii din frig, din “tarcul urlator” al Pietei Universitatii, si-ar fi putut tine, în jumatatea de zi, pierduita ragusind la…”lozinci” inteligente, dar…inutile, în fata unor nemernici aroganti, prosti si hiper-mincinosi, sadici, nesimtiti (mai exact, neavând niciun simtamânt uman…niste REPTILE HIDOASE, IMPOSTOARE PE TRONUL “OMULUI DIVIN”!), care îsi urasc si poporul, si pe om… – si-i dispretuiresc, pe amândoi, de la înaltimea “rangului” lor de “dumnezei reptilino-masoni” – …acesti oameni exasperati de nenorocirile care, parca, ploua din cer (…de fapt, cad din poala Masoneriei Mondialiste, EXTREM DE SOLIDARA, ÎN RAU SI ÎN INFECTIE PLANETARA!), în jumatatea a doua a zilei, mai curând si-ar fi putut lua un al doilea “job” !!! – o slujba care sa le mai cârpeasca necazurile si saracia! – …în loc sa piarda vremea cu nesimtitii guvernanti, care se cred si…NEMURITORI! (…nesimtiti care stau la caldurica, în vilele lor luxoase, rasturnati în fotolii si umflati de caviar si încalziti la mate de coniac fin si de whiskey!).

…Tot masonii ne învata, prin istoria lor, ca “revolutiile” proiectate de ei (adevarate abatoare “duduind” de crima!) au avut si RITMURI EXTREM DE RAPIDE, fara sa se piarda pretiosul timp…”time is money!”, nu-i asa, venerabililor?! Iata, drept pilde:

a-…În FRANTA, 14 iulie 17891789… (Revolutia “LIBERALA”!): ”Caderea Bastiliei”:

“…Caderea Bastiliei a reprezentat momentul de început pentru Revolutia franceza când, pe 14 iulie 1789, fortareta a fost cucerita de revolutionarii care cautau acolo arme si praf de pusca. O multime dezlantuita, de peste 40.000 de oameni, a patruns în fort si a luat cele peste 30.000 de pusti si 12 tunuri pastrate în interiorul fortului. Demolarea a început pe 16 iulie, la initiativa unui antreprenor privat, Palloy, care a vândut o parte din pietre ca suveniruri (dupa ce sculptase pe ele o miniatura a Bastiliei). Majoritatea pietrelor au fost folosite pentru a construi un pod peste Sena, Pont de la Concorde.

În dimineata de 15 iulie, regele Ludovic al XVI-lea a înteles înfrângerea suferita în fata insurectiei cetatenilor parizieni, a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui si a revenit asupra schimbarilor guvernamentale facute în urma cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o noua structura, numita <<Comuna>> si s-a înfiintat o armata populara, <<Garda Nationala>>”.

b-Tot în FRANTA – …”Asaltul asupra palatului Tuileries”: “…Ziua de 10 august 1792, zi decisiva pentru Revolutia Franceza, a fost, dupa cea de 14 iulie 1789, cea mai importanta din perioada revolutionara. Mare parte din istorici o considera a fi a doua revolutie. Pregatirea acestei zile, plina de consecinte pentru viitorul Frantei si al revolutiei, a fost organizata si pusa în aplicare de catre Comuna insurectionala din Parissi de catre sectiunile revolutionare pariziene; dupa mai multe asalturi, poporul a cucerit palatul Tuileries, centrul puterii executive. (…) Câtiva insurgenti au înaintat fara ostilitate, iar garzile elvetiene au aruncat câteva cartuse pe fereastra în semn de oferta de pace. Totusi, s-a deschis focul, fara a se sti din care parte s-a tras prima oara, si nici daca intentionat. G
arda elvetiana, un regiment profesionist si disciplinat (format aproape în întregime din mercenari cu traditie în serviciul monarhiei franceze) din vechea armata regala, era în avantaj, dar a fost depasita numeric de fortele inamice, sustinute de artilerie. Înaintând din curtea din fata palatului, elvetienii au fost flancati de la galeria Luvrului si s-au retras la intrarea principala a palatului.

Garda nationala a insurgentilor s-a adunat si a reluat atacul. Regele trimisese o nota (pastrata pâna astazi) prin care ordona elvetienilor sa înceteze focul si sa se retraga în cazarmi. Ofiterii elvetienilor au considerat însa inutil un asemenea ordin în mijlocul unor lupte grele si nu s-au supus imediat ordinului.

Pozitia garzii a devenit însa din ce în ce mai greu de pastrat, munitiile epuizându-se si pierderile acumulându-se. Nota regelui a fost atunci executata si s-a ordonat aparatorilor sa înceteze lupta. Corpul principal al garzilor elvetiene a batut în retragere de-a lungul palatului si s-a retras peste gradina în spatele cladirii. În acel moment, ei erau depasiti numeric, în preajma fântânii centrale si farâmitati în mai multe grupuri. Garzile elvetiene ramase în palat au fost urmarite si ucise, ca si un anumit numar de curtezani care n-au reusit sa se amestece în multime.

Dintre cele 950 de garzi elvetiene prezente la Tuileries, circa 600 au murit în lupta, sau în timp ce se predau atacatorilor, furiosi din cauza focurilor de arma trase asupra multimii si pe care le puneau pe seama garzilor. Circa 60 au fost luati prizonieri la Hôtel de Ville si au fost masacrati acolo. Altii au murit în închisoare în urma ranilor sau au fost omorâti în masacrele din septembrie. Circa o suta de garzi au supravietuit. Nobilii înarmati, în numar de aproximativ 200, au trecut neobservati, în haine civile si au reusit în mare parte sa scape în confuzia creata”.

c-…În RUSIA, 1917…(Revolutia BOLSEVIC-COMUNISTA!…tot un drac: liberalii si comunistii au fost fatati de aceeasi “muma”: Revolutia Franceza, din 1789 – Regicida si Deicida!!!):”Asaltul asupra Palatului de iarna”:

“Pe 25 octombrie 1917 (dupa calendarul iulian înca în uz la acea vreme în Rusia, 7 noiembrie dupa calendarul gregorian), liderul bolsevic Vladimir Ilici Lenin si-a condus revolutionarii de stânga într-o revolta aproape fara varsare de sânge în Petrograd, capitala Rusiei, împotriva guvernului ineficient al lui Alexandr Kerenski. Cea mai mare parte a revoltei în Petrograd a fost lipsita de varsare de sânge, Garzile Rosii conduse de bolsevici au preluat controlul principalelor puncte din capitala întâmpinând o slaba opozitie. În cele din urma au luat cu asalt Palatul de Iarna în noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917. Asaltul, condus de Vladimir Antonov-Ovseenko, a fost pornit la ora 21:45, având ca semnal de pornire o lovitura de tun (trasa cu un proiectil de manevra), de pe crucisatorul Aurora. Palatul era aparat de cazaci, batalionul de femei si de cadeti (elevi ai unei scoli militare). Palatul a fost cucerit în jurul orei 2:00 dimineata”.

d-…Si, ca sa intram în ritmurile vremii noastre – sa vedem “Revolutia” CEHOSLOVACA, din 1989:

“La 17 noiembrie, la Praga, politia a atacat mii de studenti care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstratiilor. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dadeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husáksi reformistii lui Ladislav Adamec.

Dupa greva generala din 27 noiembrie1989si în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea. Gustáv Husák, pâna atunci un mare promotor al ortodoxiei comuniste, a devenit la 10 decembrie Presedintele Republicii. Evenimentele s-au precipitat si înainte de sfârsitul anului 1989, Vaclav Havel a ajuns la sefia Statului, iar Alexander Dub?ek la presedintia Parlamentului”.

…Pe 29 decembrie 1989: adica, nici trei saptamâni de “directorat” al lui Gustáv Husák!

…Ceea ce se codesc cehii, azi, sa-si re-aminteasca – este faptul ca “revolutia (lor) de catifea” intrase pe acelasi culoar al “timpului pierdut”: oamenii nu se revoltau …“concret”! Pisicheri, precum îl cunoastem pe…”soldatul Švejk”, securistii cehi au “inventat” un mort…dintre ei: l-au pus pe un securist sa se îmbrace, la iuteala, în haine civile, au tras în aer, si…”civilul” s-a “prabusit însângerat” (a avut grija “mortul”, la timpul potrivit, s-o zbugheasca din ambulanta!). Si…scânteia s-a aprins, “revolutia” (adica, miscarea tumultuoasa a “turmei umane din piata centrala din Praga”) s-a…”coagulat si consumat”! Havel s-a…înscaunat, si, la putina vreme, Cehoslovacia a…disparut, frângându-se, sub cutremurul Masonic – în: Cehia si Slovacia (mult mai usor de manipulat, aceste doua entitati, acum, mult micsorate – entitati formate din oameni inteligenti…PREA inteligenti!).

…Asa ca, “ale voastre dintre ale voastre”, domnilor masoni!

Eu, personal, propun un “Asalt asupra Palatului de Iarna al NESIMTIRII PEDELISTE!”

JOS CU GARDURILE DE LA COTROCENI!!!

…Nu ati vazut, clar, ca Basescu nu v-a luat în seama, la întâlnirea de ieri, joi, 19 ianuarie 2012, cu ambasadorii acreditati la Bucuresti?

UN CUVÂNT, MACAR, N-A ZIS (în discursul sau…: ERA PRIMA SA IESIRE ÎN PUBLIC, DUPA ÎNCEPEREA …„RAZMERITEI”!) DESPRE MANIFESTATIILE DIN BUCURESTI SI DIN 63 DE ORASE ALE ROMÂNIEI! – … CARE MANIFESTATII INTRASERA ÎNTR-A SAPTEA ZI DE PROTESTE, ÎN FRIGUL LUI IANUARIE 2012…!!! (Traian Basescu l-a primit, joi dupa-amiaza, la Cotroceni, pe noul ambasador al Marocului în România, cu ocazia prezentarii scrisorilor de acreditare. În treacat, le-a zis ziaristilor, batjocoritor: “Nu sunteti si voi la vreo manifestatie, pe undeva?”…PE UNDEVA! – adica, putea sa fie si la closet! Pentru el, Piata Universitatii nu are nicio simbolistica martirica…! – …iar oamenii sunt pentru el, da, cum a zis “yesmanul” sau/belferasul sau/portavocea sa, Iulian Urban: niste “VIERMI”!!!: „Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plâng de tot ce îi înconjoara! Bravo, Basescu!”).

Nu mai pierdeti timpul: masonii vor, prin lalaiala asta din “tarcul” Pietei Universitatii, sa deveniti, treptat (si pe nesimtite!) atât de vlaguiti, încât sa va lasati pagubasi…si sa va târâti înapoi, în colibele voastre (…sau, cum zic ei: “sub podele”!). Si doar nu sunteti de fier, sunteti, deja, ragusiti si truditi (de mizerie, de lipsa de speranta: “pentru ca sunt oameni fara speranta pentru viitor …“ – exprima situatia, “chirurgical”, abilul Martin Schultz!) – …iar frigul care se va întari, în urmatoarele saptamâni, NU VA VA FI NICICUM ALIAT!!!

…Nu mai stati în “TARCUL PIETII”, ca stati DEGEABA!!! Nu se asteapta decât oboseala voastra (explicabila!), super-exasperata… – si, pe loc, va fi fabricat un …”lider politic”! De-al lor, cu comenzile…LA EI!!!

…Nu degeaba se zvoneste ca Antonescu si Ponta s-ar fi prezentat, ieri, la orele 17, la Mark Gittenstein, pentru a primi porunci…! CIA si Israelul …VEGHEAZA! Nu e o “ameteala” afirmatia, de pe Internet, ca evreii din Israel (nemaiputând suporta presiunea araba) au cautat si au si gasit…”NEO-CANAANUL” – România noastra, cea atât de des rastignita!!!

…Pe de alta parte, un excelent medic sirian, din România, fiind el, deci…sirian – …si Siria fiind buna “amica” a Iranului…iar Iranul fiind “locul geometric” al intereselor economice ale Rusiei si Chinei…nu-i asa? – …”revolutiile” umane nu sunt niciodata “simple” si nici “luminos-curate”, precum REVOLUTIA DIVINA, REVOLUTIA DUHULUI DIVINO-UMAN, DE PE GOLGOTA!!!

…Ci, mereu, încetosate si otravite de interese hain-criminale, straine de Duhul vreunui NEAM DUMNEZEIESC!!!

…PAZITI REVOLUTIA PRIN…VITEZA!!! (…pe asta noua, deocamdata… – …curata, înca, pentru ca-i…”de tarc” experimental!) – si: NU MAI PIERDETI TIMPUL, CU „RITUALURILE” FALSEI „DEMOCRATII” MASONICE!

…Nu va lasati, mereu, înselati de „regula rabdarii democratice”, de „ruleta ruseasca a votului” (ARANJAT DE EI, DINAINTE!)… – …pentru ca „jocurile” se fac, altfel, peste capul vostru! Nici nu va cramponati de suierul politicianisto-masonic: „alegeri anticipate” ! – pentru ca acestea… nu vor exista! Este, mereu, „povestea cu cocosul rosu”, pentru „adormit multimile cuminti”!

Nu va pierdeti prin labirintul masonic! – urlând si amânând si lalaind! Mai curând, ia întrebati-va, repede: „CINE O MAI FI RAMAS DE BUNA-CREDINTA, CU FRICA DE DUMNEZEU SI PRICEPUT ÎNTRU CELE CURATE, ÎN ACEASTA TARA DACO-TRACICA, ALEASA DE DUMNEZEU PENTRU GRADINILE SALE SFINTE-PARADISIACE/AKES SAMENOS?!”

Si, de-l identificati (fiti atenti sa nu confundati ÎNALTUL DUH ROMÂNESC – cu…MANEAUA, cu NOUA GOLANIE !!!), proptiti-l la Cotroceni, fara nicio zabava!

Evident ca nici acela identificat de voi nu va putea ramâne înafara „jocurilor” Masoneriei Europeano-Mondialiste… – …dar macar sa fie, si el, un „MARTIR EFICIENT” al NEAMULUI SAU, precât a fost, în Polonia, Martirul Lech Kaczynski!

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

On January 19, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

Isaia, 38.1

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!“ În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

„Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!”

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!“

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!” El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!”

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

Vedeti, asa si-a trait nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

LATURA STRICT PERSONALĂ A CREȘTINULUI

On January 19, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Isus a zis: „Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

O chestiune strict personală –

trebuie să te naști din apă și din Duh

Acum vreau să vă mai spun o istorie. Um om învățat a venit la Isus noaptea și I-a spus: ”Doamne Isuse, aș vrea să discut cu Tine despre chestiuni religioase.” Domnul Isus îi răspunde: ”N-are nici un rost să discutăm. Dacă nu se naște cineva din nou, nu poate vedea Împărăția Continue reading “LATURA STRICT PERSONALĂ A CREȘTINULUI” →

CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ

On January 18, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări Continue reading “CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ” →

ESTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTA"- DE TINE DEPINDE

On January 17, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Miracles, TheologyLeave a comment

Carmen Bogdan

(Preluat de pe Pentru ca exist)

“Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; înainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

În ajunul Craciunului toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducte”.

“Rezervolul” îl umpli si pe urma îl folosesti pâna se goleste pe când printr-o “conducta” tot timpul trece fluidul, folosesti si tu si merge si mai departe. Mie mi-a placut ideea asta mult si cred ca în viata unui crestin e bine sa o si aplicam.

Eu am doi baieti, si deseori de-a lungul timpului am primit hainute pentru ei pe care si eu le-am dat mai departe. De multe ori între hainutele primite erau si rochite sau lucrusoare care nu li se potriveau. Evident nu erau pentru noi trebuia sa le dau mai departe pe “conducta”. Apoi ce am primit si a fost bun a stationat la noi o vreme pâna când au crescut copiii, apoi si la acestea le-am dat drumul pe “conducta”.

Am citit cu ani în urma o poveste intr-o revista menonita care m-a impresionat si am tinut-o minte. Din lipsa de spatiu revistele acelea au plecat si ele “pe conducta” dar câteva articole din ele mi-au placut si in anumite imprejurari mi le amintesc cu placere.

Motto-ul pus era versetul “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

În zilele de dinainte de Craciun, o familie se hotaraste sa plece îmreuna cu copiii în vizita la parinti, iar ei locuiau departe. Pentru ca aveau o livada cu nuci, pun pe copii sa adune mai multe nuci pe care sa le ofere cadou parintilor si rudelor ce le vor întâlni. Drumul a fost lung si ajunsi la destinatie bucuria revederii a fost mare. Binenteles ca au veni multe rude sa îi viziteze. Au oferit nuci tuturor. O verisoara cu sotul ei dupa ce s-au întors acasa s-au gândit sa ofere cadou, nuci, unei vecine. Aceasta a fost asa de încântata si i-a rugat daca mai au sa îi mai aduca oferindu-se sa le plateasca. Ei când au ajuns sa se revada cu familia venita în vizita în localitatea lor au întrebat de nuci spunându-le pentru ce au nevoie. Si au mai primit multe nuci sa le ofere vecinei. Au dus nucile vecinei care s-a bucurat mult si le-a dat cinci dolari, cu toate ca ei au insistat ca sunt fara bani, vecina nu a acceptat sa ia nucile fara plata. Verisoara a luat banii si i-a dat pentru nuci rudei sale povestindu-i cele întâmplate. Bani au fost pusi în poseta.

Trecusera cateva zile când tinerele femei hotarasc sa iasa în oras cu masina sa cumpere câte ceva de la magazine. Însa pe drum li s-a stricat masina. Peste drum de locul în care s-a întâmplat incidentul era un atelier de unde un om a vazut impasul femeilor. S-a apropiat de ele si s-a oferit sa le ajute. El a reusit sa puna iarasi masina in functiune. Brusc, tânara si-a adus aminte de cei cinci dolari si i-a oferit domnului ce le-a ajutat. Acesta a refuzat spunând ca nu primeste bani ca le-a ajutat in numele Domnului Isus. Atunci tânara l-a rugat sa primeasca si el cei cinci dolari tot în numele Domnului.

Seara, omul nostru ajunge acasa. Vede ca nevasta-sa tocmai pregatise o tava pentru vecina lor vaduva, pe care pusese câte ceva din ce avea ea în cas?. Atunci, barbatul amintindu-si de cei cinci dolari, i-a pus si pe acestia pe tava. Sotia credincioasa a sunat la usa vecinei.

Vaduva tocmai ce sculase de pe genunchi unde ceruse Domnului sa o ajute sa plateasca o facture la care îi mai trebuiau înca cinci dolari.Tocmai citise versetul din Isaia 62:24: “Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, îi voi asculta!”

Mare i-a fost bucuria ca, pe lânga darurile aduse de sora sa în credinta, Domnul i-a trimis déjà banii pentru care tocmai se rugase Domnului cu credinta!

Cu o saptamâna mai devreme, Domnul stiuse ca aceasta vaduva avea nevoie de 5 dolari!

Imi amintesc ca inainte sa citesc aceasta poveste am auzit o sora ca trece prin strâmtorare si sotul nu lucra. Atunci am strâns câteva lucruri printre care si niste pantaloni ai sotului meu care îi ramasesera strâmti si nu îi mai purta. Eu nu stiam cum arata sotul sorei, dar asa am avut pe inima. Am auzit ulterior ca ar fi spus ca probabil eu nu am intrebat pe Domnul când am oferit acei pantaloni deoarece sotul si baietii ei erau mult mai mari de statura si acei pantaloni nu s-au potrivit.

Am fost trista si necajita mai ales ca oferisem din toata inima acele lucruri. Ma gândeam ca am gresit ca poate nu a fost in voia Domnului. Apoi am citit povestea pe care v-am impartasit-o mai sus si am inteles difernta intre “rezervor” si “conducta”. Sora nu a inteles ca acei pantaloni probabil trebuiau sa ajunga la altcineva, si de atunci daca am încredintarea sa dau un lucru ca dar cuiva, o fac cu toata placerea, chiar daca persoana careia i l-am facut are ceva de comentat.

Cred ca în timp ce strâng mai multi ani, Domnul îmi da tot mai multa întelepciune si ma ajuta sa nu mai judec cu mintea atât de mult lucrurile si sa las sa curga prin mine voia Sa. Desi sunt greu de modelat si învat greu, învat, si asta îmi da priceperea sa ma apropie mai mult de Domnul Isus. Si pacea si bucuria ce vin de la Domnul ma fac sa experimentez un nou stil de viata care ma împlineste mai mult decât orice alt lucru.

(Carmen Bogdan http://pentrucaexist.blogspot.com/2011/12/ce-vrei-sa-fi-un-rezervor-sau-o.html)

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om…

On January 16, 2012 By nelursIn Culture, literature, poetryLeave a comment

Adrian Botez

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om:

ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011

Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) si vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasa”. Da, poetii autentici formeaza o rasa terestra aparte – exista si se manifesta altfel si superior, fata de ceilalti locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeste ca Poetul îsi poate depasi limba, pentru un limbaj care, daca i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia Tatomirescu „vorbeste poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul ca-si „permite” jocuri demiurgice-creatii-inovatii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urma cu câteva secunde/s-a nascut verbul a (se) pesteriza” – cf. A (se) pesteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur ca Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfatare de Duh, face vorbire parintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adica, „vorbeste poezie” – asa cum respira. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Sopotita, din Ouale Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouale Brâncusiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloana a Credintei fara Sfârsit”), ale Clostii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumina, al Caii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o priveliste cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrina (cf. Despre o neliniste în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerator, catre „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depasirea conditiei umane, spre cea divina: la Alecsandri, „mreana” imersa (cu vointa mistica!) vrea (si face eforturi de Duh!) sa (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celesta, Angelic-Zburatoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionanta” spre ZBOR…!)! Catre Raiul-Privire Revelatorie (de „Tata-Cer/Tinerete-fara-Batrânete-si-Viata-fara-de-Moarte”)-Re-Îndumnezeitoare (cf. Raiul meu cât o sprânceana, cât o pleoapa…), de dupa Plânsul (lustrant-soteriologic!) din „pestera-Biserica”: „Plâng în pântecul-pestera:/pestera rasuna ca biserica din Voronet,/ca zidurile celui mai pur albastru-de-cer,/ca ochii Soarelui-Mos” (cf. idem). Catre Trupul de Albina Divina, Fiu/Fiica a Soarelui/Dumnezeu („sa-ti pictez câte-un univers/în fiecare hexagon/al fagurelui-trup” – cf. În fiecare hexagon al fagurelui-trup…) – Hexagonul-Litera VAU fiind „simbolul Dragostei si Numarul Antagonismului si al Libertatii; Unirea; Munca; Saptamâna Creatiei” (cf. Eliphas Levi, Chei majore si Pantaclul lui Solomon).

Ion Pachia-Tatomirescu nu se poate stabili existential, în cosmos, decât printr-un etern „colocviu poetic” – discutând întru disputa cu toate ale lumii. Evident, într-un volum de „dispute poetice” care (daca ne-am lua dupa titlurile celor 7 parti-7 zile biblico-demiurgice, prin care vesnic nemultumitul demiurg re-creeeaza, vesnic, lumea, ca-ntr-un caleidoscop al infinitelor variante imaginabile poetic: Ars poetica, Elegiile elementului Aer, Elegiile elementului Apa, Elegiile elementului Foc, Elegiile elementului Lemn – element strict autohton! – , Elegiile elementului Pamânt, Elegii din Era Arheopterix) par a recapitula („elegiac”… – vom vedea, mai jos, de ce…!) cosmosul, în vederea unei re-creatii, din noi temelii manolice – Poetul intra în disputa demiurgica, în primul rând, cu…rânduiala-Logos-ul! Cu modul existential la care au „retrogradat” (de 20-22 de ani încoace, mai cu seama!) oamenii – „colegii” sai terestri. Deveniti „anti-eminescieni/anti-pelasgo-daci”, deci pervertiti întru Anti-Patrie/Anti-Logos Divin – nichitstanescienii „oameni-fanta” – „galactici mancurti”, „hiene-vârcolaci” trebuie anatemizati, descântati de/întru…vidul mitic/vidul de Anti-Logos (adica, nimiciti prin propria-le pornire distructiv-demoniaca, întoarsa împotriva-le, precum bumerangul) – sub conditia refacerii „ROST-ului”, ca Logos-Limba („gura” – de rai, ori de iad! – de Om-Hristic, ori de „om-fanta”…! – „Noua cometa strabate vidul/izbindu-se de cerul/Gurii de Rai/si de cerul gurii noastre/(…)pentru imperioasa autostrada/a libertatii absolute/dintre Yin si Yang” – cf. Cometa glontuitoare de vid si de ceruri ale gurilor…), Logos-semnificatie, Logos-Directie a Evolutiei Spirituale, Logos-Rânduiala Sacra-Cosmica (întru re-demiurgie sanatoasa!): „Eminescu i-a vazut adeseori/pe-acei oameni-fanta,/alcatuiti din antimaterie/(…) Însa, de douazeci de ani,/pe acesti oameni-fanta,/pe acesti galactici mancurti, eu îi vad si ca hiene-vârcolaci,/Sfârtecând exact Luna-Patrie,/Ce-i Sfânta Limba Pelasgo-Daca/una si-aceeasi cu Sfânta Limba Valaha,/fara întrerupere…/Si tot fara întrerupere, anatemizez/toti mancurtii din Patrie,/înfasor toti oamenii-fanta/într-al blestemului navod,/cu verb înspicat-raspicat:/Rostiti-va si rostuiti-va,/voi, vârcolaci-fanta,/voi, vârcolaci-mancurti,/duce-ti-va-nvârtindu-va, roindu-va,/pe toate-ncretiturile Genunii, desigur,/nu în preajma Daciei mele de Luna Plina:/nu-mi amenintati Lumina-Patrie,/ca ma-nfurii/si va fac mitul tandari…!” (cf. Rosteste-te, vârcolac…!).

Lumea lui Ion Pachia-Tatomirescu este una Pelasgo-Dacica, luând fiinta pe Axa („banatenita”!) a Kogaionului/Cogaionului („Ce alba e apa asta cereasca, minunos croita/în rochii albe de mirese, spre-a ninge/în sfânta parte – dinspre Cogaion – a Banatului”- cf. Ninge spre Cogaion…) – o lume care a luat fiinta din „colocviul” cvasi-amical dintre Vid si…AVID (Fartat-Ne-Fartat) – initial, forma existential-umana a Pasarii-Înger al Cunoasterii Divino-Umane Supreme! Vidul, pentru a putea dialoga-„demiurgi”, dimpreuna cu Avidul, are nevoie (se „formalizeaza”…acceptabil!) de ameliorarea Principial-Cosmo-Feminina-YIN – „Doamna Zâna”…: „Ti-am intrat în dialog/ca sa nu ma crezi olog…/Ti-am adus un scorpion/(ce-i la doamna în poseta)/sa-l atârni de-alba-ti manseta/pe-o absenta de buton…!” (cf. Dialogul învidarii de pe malul oximoronului).

Din pacate, Vidul s-a implicat demiurgico-social mai mult decât îi permiteau „clauzele tratatului cosmic”, cu Avidul – tentând chiar sa corupa esenta Avidului, înjosind-o (dinspre Duhul Cunoasterii Divino-Umane!), pâna la vulgara…lacomie! „Iisus Hristos a facut Constelatia Lirei:/cât este <<dreptul de autor>>,/domnule Prim-Ministru-al-Coasei…?” (evident ca, aici, nu se fac, neaparat, referiri personale, ci categoriale!) – cf. Despre o neliniste a „dreptului de autor”… În asa fel încât Starea Angelic-Cunoscatoare, Poezia, intra sub zodia exasperarii (iar Poetul nu mai poate ramâne, în aceasta dezbinare a eonilor – „Poetul de Serviciu al Natiunii Valahe” – cf. Poetul nu e mânatarca de vid, printre constelatii… – …adica, Paznicul Copacului Cosmic cu Radacinile Rasturnate, Paznicul Radacinilor Celeste ale Lumii/FIINTARII!), din pricina blocajului ei cosmic (o stare de „baltire” a sinelui, în curs de dezagregare – devenit anti-specular, care nu se mai oglindeste, în propria-i Creatie!), la nivelul comunicarii purificatoare (ca dinamica isihast-revelatorie a Sinelui, dar si a Sinei noiciene): „Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca oceanele nu citesc?/ Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca îngerii nu citesc? (…)/Si ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca Ea, Însasi,/nu se mai citeste?” (cf. Ce rost are…daca stelele nu citesc…). E nevoie, „avida” (în sensul profund gnoseologic!), în cosmos si, deci, în Logos – de o „revolutie” a Duhului, contra lacomiei „legea cohortei de omizi/pe frunze de dud”: „Ba, are rost o noua revolutie (…)/are rost o noua cibernetica/ a Verbului/(…) daca totul înainteaza/dupa legea cohortei de omizi/pe frunze de dud” (cf. Ba, are rost…).

Arheopterixul, conform tratatelor, este „pasare fosila, cu caractere intermediare, între reptile si pasari, descoperita în jurasicul din Germania” – dar, pentru „atlanteanul” Ion Pachia-Tatomirescu, cel cu Verbul care „calca tantos/pâna ajunge la marginea ninsa” (adica, pâna la Lumina Alba, Atotintegratoare cromatico-existential, a Paradisului Atemporal, deci, Anti-Dinamico-Exterior, intrând în starea isihast-interiorizata: „de unde înainteaza prudent,/pe partea de argint-viu,/carosabila, logosabila/ si verbos-abila/a hârtiei” (cf. Verbul calca tantos…) – transgresând, apoi, si colocviul-disputa „logos-abila”, si viziunea, în Tacerea Ritmica a Poemului/Logos Unic!), „arheopterixul” a devenit, din pacate, OMUL – dar ca simbol al Caderii în Istorie, al Haosului! – iar nu vitruvian simbol al Cosmosului/Orânduielii: „Când cartile bisericilor/sunt pline de sânge, Doamne,/(…) cineva ne scrie istoria,/sunt sigur,/în Cartea-Haos” – cf. Un psalm în fata Cartii-Haos. Omul este/a devenit ipostaza degradata, pâna la reptila, a fostei Pasari Angelice! Nu este exclusiv vina Omului ca nu mai este „capodopera divina”, ci si a unei mistice catastrofe, probabil „musamalizata” acolo, în Cerurile „Sinei”: „Pentru toate cele scrise de noi/în Cartea-Haos,/pentru toate cele zise/împotriva Haosului din sinea mirabila,/ nu trebuie sa vii, Doamne, spre mine,/cu levierul-steag/în mâna-ti dreapta” (cf. idem). Cu alte cuvinte, „ridicarea-retrezirea” (sugerata de… „levier”!) Duhului uman trebuie sa se faca nu „cu anasâna” divina, nu prin interventie divina autoritar-cezarica – ci prin constientizarea Autenticului Sine, chiar de catre Om!

De data aceasta, se trimite (rezonabil!) la referenti umano-terestro-anti-poetici (alesi, însa, TOT categorial!): „Nasule, de ce Muma-Aerului/te-ai apucat tocmai astazi/sa-mi strici sarbatoarea pe stil vechi (n.mea: zalmoxiano-hristic!)/clonând pasarea Arheopterix,/reptilo-zburatoarea aceea,/frumoasa ca Nina Cassian/ce zbura proletcultist/din Casa Scânteii în Padurea Baneasa” (cf. Clona). Pentru ca numele Celui Rau trebuie pronuntat, CU ORICE RISC, în orice ritual de exorcizare-descântare – pentru Restaurarea Cântecului Orfico-Soteriologic!

…Mai este posibila întoarcerea la „sanatatea Lumii”, negarea Genunii (Vidul Extrapolat-Proliferat-Vinovat), întru Gradina Hesperidelor, Gradina cu Mere-Astri-de-Aur? Da, prin Revelatia Logos-ului Divin, prin restaurarea Logos-ului Demiurgico-Divin/Poezia CA FORTA DE RE-ARMONIZARE/ÎNSANATOSIRE DE DUH A LUMII (voiculescian, de jos în sus, de la „moruni”, catre „nori de egrete”: „pot sa intru în somnul real,/nu-n somnul din imn,/caci poemul meu porneste/pe vaile Genunii si le-albeste/în toate punctele cardinale ale fiintei,/mai mult, ori mai putin pudrata,/sau fardata cosmic,/în armoniile gamei celeste-a izvoarelor,/în sinesteziile/ deltelor fundamentale/cu valatuci de moruni,/cu nori de egrete,/ori cu tezaure de flacari,/pentru merele de aur…” (cf. În somnul real, nu-n somnul din imn…).

Restaurarea Lumii Armonice, a Cosmosului-Logos, se face sub semnul „ELEGIAC”, autosacrificial-hristic, alchimic, al LEBEDEI („Lebada [hermafrodita]simbolizeaza forta Poetului si a Poeziei” – cf. Victor Magnien – Misterele de la Eleusis; „cereasca atotputernicie, element al dragostei si al uniunii” – cf. Novalis, dar si la Goethe: „Unda însasi peste unde,/Luneca spre locul sfânt”; emblema alchimica a Mercurului Auto-Sacrificial: centru mistic si unire a contrariilor – apa-foc -, unde se regaseste valoarea sa arhetipala de androgin: „ea cânta dumnezeieste pentru sine si pentru lume – Divina sibi canit et orbi – pentru ca Mercurul, harazit mortii si descompunerii, îsi transmite sufletul catre trupul launtric, iesit dintr-un metal imperfect, inert si descompus” – cf. Basil Valentin, Les clefs de la Philosophie, Ed. Minuit, Paris, 1956, p. 152). Iata de ce cartea „de hârtie” a lui Ion Pachia Tatomirescu are sapte carti alchimice într-însa – ELEMENTELE fiind cinci (LEMNUL este Crucea Lui Hristos/”Suportul” In-Suportabil al ZBORULUI/ÎMBRATISARE A COSMOSULUI, ÎNTR-O NOUA ERA FIINTIALA!!!), iar Ars poetica/Duhul POETIC este chiar Duhul Lui Hristos/UNITATEA – adica, Cel care re-uneste ELEMENTELE disparate – re-construind, alchimic, Lumea-Cosmos ARMONIC!

…Ne oprim cu sugestiile de lectura – aici. Nu am citit, în ultimii ani, o mai convingatoare pledoarie pentru Logos-ul Alchimico-Poetic, adica pentru Restaurarea Paradisului, prin Poezie. Numai un Maestru, precum Ion Pachia-Tatomirescu (si nu multi sunt ca el!), putea crea o astfel de Carte a Cartilor. Dar si MAGNUM OPUS.

Alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al ?i cuvântul grec khymeia (??????) care înseamna a topi , a lipi, a împreuna – iar Magnum Opus/Opus Alchemicum contine SAPTE procedure (se justifica, astfel, mathematic, structura cartii lui Ion Pachia-Tatomirescu!), necesare obtinerii “Mântuirii Duhului Umano-Divin”, a “Pietrei Filosofale” (…sunt patru operatiuni si trei faze: patru operatiuni – putrefactie, calcinare, distilare, sublimare – si trei faze: solve, coagula, unitas…).

Sau, cum spunea un Poet-Alchimist al Frantei secolului al XIX-lea, despre aceasta “elegiaca” DURERE a FIRII – întru restaurarea Lumii, prin Iubire-Unire întru Duh ARMONIC: “Iubirea-ne isca-va o noua armonie, / O nimfa, cu durerea-mi unita pe vecie…”

…Numai prin Alchimia Poetica, Supreama Re-Armonizare a Duhului/Logos-ului Lumii, ne poate veni Salvarea/Mântuirea. Nu prin revolutii ale glodului uman – si cu atât mai putin prin ceea ce tine de acumularea glodului-Prakrti…Numai Tentatia/NOSTALGIA/ELEGIA Meree catre PURUSHA/SPIRITUL/DUHUL – vindeca omenia din om!

Si nu veti afla un „tribun” mai convingator, întru demonstrarea acestei teorii, decât Ion Pachia-Tatomirescu – cel despre care însusi Romulus Vulcanescu afirma: „Combate teoria abisala a „spatiului ondulatoriu“deal-valea lui Lucian Blaga, înlocuind-o cuteoria semantismului sincretic a spatiului spiritual zigzagat, creasta de munte – abis – creasta de munte”.

Da, mereu, din Genune, “Nostalgia Paradisului”! – Nostalgia/ELEGIA despre/catre “CREASTA MUNTELUI AXIAL AL LUMII”-MERU/Vârful Duhului”-SINEA DIVINA, ca LOGOS DIVIN – pentru a ne elibera de ambiguitatea “arheopterixa”, de “Era Arheopterix”: din “eu”, în “noi” – si din “noi”, în EL!