Congresul Baptistilor din USA si Canada – ZIUA A TREIA – Duminică, 2 Septembrie 2012
.
“Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” FAPTE, 1.7-8
SE VA COBORÎ DUHUL SFÂNT PESTE VOI ŞI-MI VEŢI FI MARTORI
– Mărturisind lucrările Domnului în fiecare generaţie –
.
M E S A J U L D O M N U L U I
Transmis prin pastorul George Dancea
Timp de 100 de ani crestinii baptisti din America au marturisit lucrările lui Dumnezeu printre ei. Si noi azi mărturisim ceea ce Dumnezeu a făcut si vedem cu ochii nostri.
Cartea “Faptele Apostolilor” este o carte care rămane deschisă, nu este încă scrisă complet, această carte continuă să fie scrisă. Şi în ceruri se scrie o carte de aducere aminte chiar si în aceste momente.
Ultimul capitol din aceasta carte îl vom citi atunci cand vom ajunge în cer, la Tatăl. Dar cheia acestei lucrări de scriere a ultimului capitol din carte îl găsim la începutul ei, în FAPTE, 1.8.
“Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Domnul Isus dă ucenicilor o nouă viziune. Viziunea nu este pentru pămantul acesta, ci este pentru ceea ce urmează. Domnul Isus dă ucenicilor Săi un nou plan “si-Mi veti fi martori” si achemarea noastră este să mărturisim lucrările lui Dumnezeu printre noi.
Dar Domnul Isus nu ne lasă doar planul si viziunea – un plan minunat si o viziune măreată -, ci, spune EL “ci veti primi o putere“. Este puterea lui Dumnezeu care ne insoteste, este puterea Duhului Sfant, pentru că noi suntem slabi.
De aceea si Moise se roagă si spune “Doamne, dacă nu mergi cu noi, nu ne lăsa să mergem singuri.”
Atunci cand Elisei se uită la Ilie, si stia că Ilie va pleca de acolo, îi cere ca să vină peste el o îndoită putere, nu ca să facă lucrări mai mari, ci pentru că se simtea slab si neputincios. Si într-adevar, Dumnezeu îi dă această putere.
In momentul în care Ilie a plecat, dintr-oadată se vede singur, ia mantaua lui Ilie, dar stiti ce intreabă Elisei? “Unde este Dumnezeul lui Ilie?” De ce? Pentru că Elisei nu avea nevoie de Ilie, ci de Dumnezeul lui Ilie.
Dar stiti ce s-a întamplat de fapt? Ilie a plecat, intr-adevar, dar Dumnezeul lui Ilie a rămas. Si Elisei ia mantaua si desparte apele Iordanului!
Vreau să vă spun că au trecut generatii după generatii, dar Dumnezeu a rămas cu noi. Dumnezeu este si astăzi aici, si ne conduce. Glorie Lui!
Ştiti ce a spus Dumnezeu lui Iosua? Era greu pentru Iosua să intre în lucrarea mare pe care Moise a făcut-o. Era un urmas prea mic, prea slab fată de cum fusese Moise, dar Dumnezeu ii spune tocmai pentru că il vede slab si neputincios, aceste mărete cuvinte:
“Intăreste-te si imbărbătează-te. Si asa cum am fost cu Moise, Eu voi fi si cu tine.”
Şi astăzi, Dumnezeu ne spune acelasi lucru: “Asa cum am fost cu generatiile care au trecut, voi fi si cu voi.”
Dumnezeu este Acelasi, ieri, azi si in veci. Slăvit să fie Numele Lui! Amin.