Misterul moaștelor unor sfinți din România

Moaște și superstiții lumeștiSUB TITLUL INCITANT Misterul moastelor unor sfinti din Romania care au disparut in Vinerea Mare, in timpul slujbei” –  Stirileprotv.ro aduc din nou în prim plan ideea că moaștele fac minuni.

Sute de români din Italia care merg deseori sa se roage undeva in centrul tarii, sunt indurerati ca in Vinerea Mare chiar in timpul slujbei de prohod al Domnului au disparut moastele unor sfinti din Dobrogea considerate facatoare de minuni. Continue reading “Misterul moaștelor unor sfinți din România”

Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL”

BOTEZ-Liliana-X-wbExilul românesc la mijloc de secol XX – Paşoptişti romani în Franţa, Canada şi Statele Unite (carte scrisă de Octavian D. Curpas) reprezintă surprinderea unui fenomen cu efecte complexe atât la nivel de comunitate umană, cât mai ales la nivel de individ, şi anume – exilul, ca formă de evadare dintr-o Românie în care “protagoniştii” nu se mai regăseau.

Cartea este atât o prezentare desăvârşită a fenomenului de „emigrare”, cu tot ce implică el, mai ales la nivel sufletesc, cât şi o sinteză a unor întâmplări, istorisiri despre oameni care au avut curajul de a se dezrădăcina, de a lua drumul străinătăţii. Dumitru Sinu – personajul cheie, fără de care nu ar fi existat savoarea acestei cărţi – ne invită, prin intermediul scriitorului, să îi cunoaştem colegii şi prietenii de-o viaţă, părtaşi la exil.

Români din Banat, Ardeal, Bucovina, Oltenia, Muntenia ori Dobrogea, cu profesii dintre cele mai diverse – ingineri, medici, sportivi şi altele asemenea – construiesc reperele geografice, economice, politice, poate, dar mai ales, reperele umane, sociale, emigrând în ţări precum Franţa, Iugoslavia, Spania, Italia, Maroc, Canada sau SUA, unde îşi iau viaţa de la capăt. Continue reading “Liliana BOTEZ – REPERE SOCIALE ALE EMIGRĂRII FORŢATE PRIN OCHII UNUI PERSONAJ „UNIC, INCONFUNDABIL””

SONETELE MARII NEGRE (1)

de Pascu BALACI


ÎN CALIMARA PONTICA, ALBASTRA…

Sub piatra asta zace un poet:

Publius Ovidius; astazi ma cheama,

Ca un patrician si om de seama,

Si-mi porunceste ca sa scriu… sonet!

 

Vechi amintiri întind pe sevalet

Sa zugravesc a Marii panorama..

Carmen et error”, ’nabusit exclama-

Inima lui e-al dragostei sipet.

 

În pontica si trista-i calimara

Eu ma scufund ca dupa zacamânt,

În metru antic pescarusii zboara,

 

Tesând statuii sale alt vesmânt:

Ma-ntorc spre tarmu-ncins ca spre o moara

Sa-mi macine o mierta de cuvânt.

 

O GHICITOARE


Ce mare-nchisa se adapa-ntruna

Din fluviile mari din Nord si Est?

Cine-i Oceanului Thetys, un rest,

Unde se naste din senin furtuna ?

 

Pe unde si-a-ncercat Orfeul struna

Si-a stat poetu – Ovidiu în arest?

Sub care val a aruncat un lest,

Istetul Iason ca sa fure lâna?

 

Ce tarmuri s-au colonizat – ´nainte

De a sosi pe mal Andrei cel Sfânt

Cu Legea cea mai noua si cuminte

 

Sub care a-nviat si-acest pamânt,

Udat de valul ce ne-aduce- aminte ?

(E Marea Neagra si de ea descânt…)

 

 

GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA

Carte postala de filosofie,

O versta de pustiu între doi sfinti,

Semnul heraldic stramosestii ginti ,

Lut levitând fara a fi stafie,

 

Flamânzilor de sens, neagra lipie,

Necunoscutul genitor de printi

E Gânditorul cel fara de – arginti –

O palma la ubicua prostie.

 

Un pumn de lut strapuns de o Idee,

Transmisa spre galactici si noi nimbi,

Contemporana noastra Odissee

 

C-un altfel de Ulise –n mute limbi,

Miere uitata-n antice stiubeie,

Stea autohtona, fixa, de neschimb.

 

 

OVIDIU CRONICAR AL GETILOR

Exil nedrept, dar chin mântuitor:

Aproape haituit ca si Hristos,

S-a- nnobilat la Pont, oricât de jos

La pus Augustus cel neîndurator.

 

Dobrogei, ´nalt herald a fost, izvor,

Din care ma adap si azi, sfios,

De n-ar fi fost taxat „ireverentios”

N-ar mai fi scris de Geti, lamuritor.

 

La Istrul înghetat, modest si cult,

Ambasador al Romii-n Orient,

A povestit de-al Scitilor tumult…

 

Acum învat sa fiu ca el – clement;

Statuia azi i-o strâng în brate mult:

Cu cât el tace, e mai elocvent!

 

 

CINGATOAREA DE AUR A MARII NEGRE

Cum blana deasa-a oii strânge fire

De aur din montane aluviuni,

Tot astfel, steampuri pontice-n furtuni,

Au strecurat comori ca la nuntire:

 

Eterna râului Riomi scotocire,

Cu Ariesul, scos dintre genuni,

Toti afluentii – auriferi, nocturni

Continua – agatârsa tescuire.

 

Mai vechi ca Troia, artefacte de-aur

Din ale proto-tracilor morminte

Fost-au gasite-n al Dabenei plaur:

 

Coroana, masca, un pumnal cu tinte,

Margele si inele în tezaur

Si –o Closca veche, puii sa -i alinte.

 

 

PONTOS AXEINOS, PONTOS EUXEINOS

Pontos Axeinos-Inospitaliera,

Ti-a spus în patrusutesapte s cinci,

Din cauza furtunilor prelungi,

Poetul Pindar de pe riviera.

 

Dar au schimbat aceasta kalimera

Tot Grecii, ce lovind în caterinci,

Au debarcat oi,capre cu tilinci

Pe tarmurile Marii-n chip de sfera.

 

Asa încât, nu dupa multa vreme,

Vazând c-al lor negot prospera-n lume

Si cala de barbare grâne geme

 

Au scris ei cuvenitul, dreptul nume

De „Pontos Euxeinos” pe trireme –

Marea Ospitaliera – vechi renume!

 

COLONIZAREA GREACA

Histria, Tomis, Callatis, Odessos,

Heracleea Pontica, Sinope,

Colonizarea greaca, în sincope,

Messembria, Phanagoria, Chersones,

 

Trapezunt, Phasis, Dionysopolis,

Cu bai la care n-ai mai fost, Esope,

Dar ne-au ramas pâna acum metope:

Kimmerike, Panticapaion si Tyras.

 

Parthenopolis si Apollonia

Facut-au Pontul ospitalier

Si sa mai frânga-n vremi din dihonia

 

Astui pamânt pe post de vechi strajer

Ce trage-se din vechea Omonia

Ca sa ne fie azuriu laicer.

 

BOTEZUL MARII NEGRE

Aheii au numit-o pe greceste

Skythikos Pontos” – Marea Scita,

Iar Scitii iranieni, cu-a lor suita

I-au spus „Axaina”: „indigo”, se talmaceste.

 

Sintetiza Romanu – mparateste:

Pontus Euxinus”- greu strunita ,

Cu geti viteji la Istru daruita,

Cu mari furtuni strângând în al ei cleste.

 

Mare Maggiore”, zis-au genovezii

Cu-ai lor rivali, venetieni gentili,

Venira apoi,prin secole, erezii

 

Din turci ce-au exclamat, cei mai stabili:

Kara Deniz” în calduroase-amiezi

Iar „Marea Neagra” îi zic românii-agili

 

TOMIS

Cu sase veacuri-nainte de Hristos,

Vâslasii ahei din Milet acostara

Sa –nalte o Cetate legendara

La mijlocul Dobrogii –n mal frumos

 

Si vestea-o duse-n larg un albatros:

O ancora – descalecat de tara

În cea mai luminoasa, lunga vara

´Nainte de-anotimpul furtunos.

 

Si noul polis, TOMIS fu numit

Dupa isprava lui Iason si-a Medeii*

Apoi Bizantul l-a-mproprietarit

 

Prin Constantin ce darâmat-a zeii.

Küstenge i-au spus Turcii-mpatimit

Sa stearga ce-au întemeiat Aheii.

——————————————————————-

* O legenda relateaza ca Iason si prietenii sai imbarcati pe corabia „Argo” (de unde denumirea de argonauti), sprijiniti de fiica regelui Colhidei, pe nume Medeea, au reusit sa fure lâna de aur si sa plece pe furis, rapindu-l pe Absirt, fratele printesei. Speriati ca ar putea fi prinsi pe mare de regele Colhidei, pornit in urmarirea lor, Iason si ai lui l-au taiat în bucati pe Absirt si i-au pus capul într-o prajina pe o stânca a Constantei. Vazând capul fiului sau, regele Colhidei s-a oprit îndurerat sa-si poata îngropa fiul, renuntând la cautarea fugarilor. De la acest episod mitologic se pare ca provine numele de TOMIS, deoarece în limba greaca verbul „tomeo” inseamna” a taia in bucati” (n.a.)

 

Pascu BALACI

Oradea

iulie 2009 – mai 2011

 

—————————————-

BALACI Pascu, avocat, nascut la Sebisul de Beius, judetul Bihor, la 8 mai 1956. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un binecunoscut om de litere oradean. Poet, eseist, romancier, dramaturg – autor a numeroase piese de teatru care se joaca (si în prezent) pe scene ale teatrelor de prestigiu din Romania. Este initiatorul si conducatorul cenaclului literar „Barbu Stefanescu Delavrancea”, care prin prestigiul care îl are uneste în jurul sau personalitati de seama.

 

 

ZIUA DOBROGEI

Tinutul dintre Dunare si mare a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Despre locutorii lui,  cunoscutul „parinte al istoriei” Herodot a facut afirmatia ca erau „cei mai viteji si mai drepti  dintre traci”(1) chiar in conditiile in care au fost infranti totusi de oastea lui Darius I, imparatul persan, care in 514 i Hr a trecut peste aceste meleaguri.

In timpul marii colonizari grecesti din secolele VIII-VI i Hr, la tarmul Pontului Euxin au fost intemeiate emporiile: Histria, Tomis si Callatis, ale caror ruine se vad si astazi. Marele rege dac Burebista, creatorul primului stat dac ce reprezenta o forta politica si militara in epoca, „primul si cel mai mare dintre regii din Tracia”(2),  a stapanit aceste teritorii dupa cucerirea lor in anul  55 i Hr.

Dobrogea a fost primul teritoriu din spatiul carpato-danubiano-pontic integrat in lumea romana, intai prin foedusul din 72-71 i Hr incheiat cu cetatile grecesti de reprezentantii Romei, care le transforma astfel in aliati, apoi prin cucerire efectiva si integrare in provincia romana Moesia in anul 46 d Hr.(3) Crestinismul a patruns in acest spatiu prin intermediul misionarilor si mai ales pe cale apostolica prin prezenta Sfantului Apostol Andrei, cel care a locuit, se pare, in vestita pestera din sudul Dobrogei.(4)

Etnogeneza romaneasca a cunoscut si aici doua etape, cea a formatiunilor prestale, amintite de Ana Comnena(5) in Alexiada, opera sa, numind conducatorii locali Tatos, Satza si Seslav, ori mentionate de  inscriptiile care ii amintesc pe jupan Dimitrie si jupan Gheorghe, precum si o a doua etapa, a statului feudal propriu zis, Tara Cavarnei, statul lui Balica despotul, a lui Dobrotici, apoi Ivanco.

Mircea cel Batran se pare ca a alungat vremelic pericolul turcesc devenind „singur stapanitor pana la Marea cea Mare”(6), la sfarsitul domniei lui (1418) sau a urmasului sau Dan al II lea(1420), Dobrogea devenind parte componenta a Imperiului Otoman, integrata pasalacului Rumelia, pastrata sub administratie turceasca timp de patru secole si jumatate. Razboiul de Independenta (1877-1878) a fost prilejul recuperarii Dobrogei prin jerta de sange a ostasilor romani pe campul de lupta. La finele razboiului, conform prevederilor Tratatului de Pace de la Berlin s-a hotarat reintegrarea Dobrogei in Romania.

23 noiembrie 1878 reprezinta ziua intrarii oficiale a autoritatilor civile si militare romane in orasul Constanta, dupa ce la 14 noiembrie Carol I emisese doua documente fundamentale si anume „Proclamatia catre dobrogeni“, respectiv „Inalt Ordin de Zi catre Armata“, prin care se arata ca „Dobrogea de astazi, vechea posesiune a lui Mircea cel Batrin, face parte din Romania”.

Numita in zilele nostre, din ordinul prefectului Danut Culetu, „Ziua Recunostintei Constantenilor”(7), Ziua Dobrogei merita sa fie sarbatorita in fiecare an ca data importanta in devenirea noastra ca natiune moderna.

De fapt, ziua de 14 noiembrie ar trebui marcata ca zi a Dobrogei, dupa spusele bine cunoscutului istoric conf.univ.dr. Stoica Lascu, presedintele Filialei Constanta a Societatii de Stiinte Istorice din Romania, cel care intr-un articol din ziarul „Telegraf” preciza: „14 Noiembrie 1878 este una din orele astrale ale Romaniei, fara de existenta careia cu greu ne-am putea imagina evolutia moderna si contemporana, independenta si prospera a tarii noastre. Este ceea ce putem numi Ziua Dobrogei”.(8)

„Ziua Dobrogei” se datoreaza cu precadere vizitei lui Carol I la Constanta si a faptului ca „Proclamatia Domnitorului Romaniei catre dobrogeni”, datata 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare si era un indemn: „Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si incuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine. Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa…  Armata romana, care intra in Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii. drapelul dreptatii si al pacii. In curand provincia voastra, pe cale constitutionala, va primi o organizatiune definitiva. care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca.   Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra”.(9)
——————————-
(1) Adrian Radulescu, Ion Bitoleanu, Istoria romanilor dintre Dunare si Mare, Editura Stiin?ifica si Enciclopedica ,Bucuresti, 1979, p 50
(2) Idem, p 73
(3) Ibidem, p 77
(4) http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-pestera-sfantului-apostol-andrei-67904.html
(5) http://www.fordham.edu/halsall/basis/AnnaComnena-Alexiad.html
(6) Istoria Romaniei in date,( coordonator Horia C Matei), Mica intreprindere editorial- poligrafica „Crai nou”, Chisinau, 1992, p 234
(7) http://www.telegrafonline.ro/1195682400/articol/40867/prefectul_culetu_si_modelul_american.html
(8)  http://www.telegrafonline.ro/pdf/1be744933c7293bcd05d5d94d4979113.pdf
(9) http://moldova.go.ro/pagini/istorie/undobrogei.htm

—————-
Prof. Gigi STANCIU
Constanta
Noiembrie 2010