Să înțelegem politica din Orientul Mijlociu

middle-east.v2 Titlul este cam pretențios, căci este foarte dificil ca cineva să priceapă  ce se întâmplă în politica externă a țărilor din Orientul Mijlociu (Egipt, Siria, Israel).

Se știe că informația este ea însăși o putere. Și, cert este, Evanghelia are putere, ea fiind cuvântul lui Dumnezeu.

Să ne amintim că la un momnent dat Continue reading “Să înțelegem politica din Orientul Mijlociu”

Dumnezeu vorbește!

AscultaDumnezeu vorbeşte, însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

Iov 33:14

.

Fii pregătit să-L auzi pe Dumnezeu!.

Oamenii cred mult mai ușor niște iluzii, închipuiri și vise, sau superstiții, care nu sunt nimic altceva decât minciuni ticluite de Cel rău și slujitorii săi, însă sunt cât se poate de sceptici și tari la cerbice în fața adevărului și-a evidenței. Dacă se svonește că s-a întâmplat cutare sau cutare lucru, omul e înclinat să creadă deîndată că chiar așa o fi fost. Se aud povești cum că ba la o Mănăstire, ba la alta, sunt icoane sau rămășițe de sfinți care aduc beneficii celor care se încred în astfel de lucruri, iar oamenii speră că ar fi posibil și adevărate ca acele lucruri moarte să le aducă binecuvânatarea dorită de ei. Dar cineva cu scaun la cap, cum se zice, despre astfel de oameni și lucruri, ar avea certitudinea că nu sunt în regulă, că nu poate materia să-l înlocuiască pe Dumnezeu – Singurul care face minuni. Continue reading » Armonia Magazine USA

O împărăție râvnită – Dar…trebuie să te naști din nou!

Nicodim si Domnul IsusAdevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan, 3.3)

 

Nicodim în audiență la  Domnul Isus

 

La Domnul Isus a venit un om de frunte al fariseilor, un iudeu cu numele Nicodim. S-a rușinat să-L caute ziua, căci se complăcea în ideea văzută de oameni că el este un om de frunte edificat asupra vieții.

L-a întâmpinat pe Domnul Isus cu o afirmație pozitivă:

Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan, 3.2)

La acel moment, se întâlnesc exponenții Continue reading Armonia Magazine USA »

Descoperirea istorică despre religie

61364528Descoperirile arheologice confirmă cele scrise în Cuvântul Bibliei

.

Găsim pe YAHOO! NEWS România despre o descoperire făcută în 2012 în Israel:

.

O inscriptie misterioasa descoperita anul trecut in Israel a fost analizata de istorici, care vin cu o ipoteza surprinzatoare. Ei afirma ca acest fragment de ceramica, cu un text greu de descifrat, sugereaza ca evenimentele relatate in Biblie sunt reale.

O bucata de ceramica, cu un text scris pe ea, care a fost numita Inscriptia Ophel, a fost gasita in Ierusalim anul trecut. Continue reading “Descoperirea istorică despre religie”

Autism religios

Joaca cu oaseAninoiu Constantin aduce în prim plan un subiect de mare actualitate.

Dumnealui este un creștin care impune respect. Dar  nu doar prin vârsta sa venerabilă, cât mai ales prin credincioșia arătată Domnului Isus.

S-a discutat la Trinitas despre sfinții canonizați. Cum că ei ar fi dorit ca după moarte trupurile lor să fie împărțite în cât mai multe părți ca să ajungă în cât mai multe biserici. Ca oamenii să se închine la ele, în timp ce Biblia spune că numai lui Dumnezeu trebuie să i te închini.”  (http://meditatii-crestine.blogspot.com/) Continue reading “Autism religios”

CRESTINISM SAU ISLAMISM?

George Danciu

La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu.

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar...

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine

                                                 Evanghelia IOAN, 1.1; 1.14; 14.6

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul.”                                

                                                                                        Geneza, 1.1

.

CE ALEGEM, ÎN CINE NE PUNEM CREDINTA

ÎN DUMNEZEU SAU ÎNTR-UN OM MURITOR?

 

.

Când te intereseaza doar partea materiala, jonglezi cât poti de bine cu sufletele oamenilor, amagindu-i, când pe unii, când pe altii, pe toti deopotriva!

.

 

Sub un titlu incitant, în CampusNews din 13 aprilie 2012, citim ca:

O universitate din Londra vrea sa interzica vânzarea de alcool în campus, pentru a atrage studenti musulmani.

de R.P. CampusNews

O universitate din Londra vrea sa interzica vnzarea bauturilor alcoolice in anumite zone ale campusului pentru a atrage mai multi studenti musulmani, scrie The Telegraph, care noteaza ca este prima propunere de acest gen din Marea Britanie.

Profesorul Malcolm Gillies a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca London Metropolitan University ia in considerare interzicerea comercializarii de bauturi alcoolice in campusul universitar, pentru ca “un procent ridicat” de studenti considera “imoral” consumul de alcool.

“Este o experienta negativa, de fapt o experienta imorala pentru un procent ridicat dintre studentii nostri”, a declarat profesorul universitar Malcolm Gillies. Potrivit acestuia, 6.000 dintre cei 30.000 de studenti ai universitatii sunt musulmani. Oficialul a sustinut ca infiintarea de zone in care este interzis consumul de alcool este o chestiune de “sensibilitate culturala”, precizand ca “nu este un mare sustinator al consumului de alcool in campus“.

***

Traim într-un secol mai degraba al întunerecului moral si spiritual, decât al prosperitatii

Imoralitatea a ajuns cumva o banalitate, o obisnuinta, ceva care face parte din viata normala a omului zilelor noastre, iar cei care traiesc moral sunt exceptii. Nu luam în seama dorinta acestora de-a promova creatia si Scriptura în scoli si institutii, de a-L onora si preamari pe Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Tot ce nu e în concordanta cu pretentiile Lui Dumnezeu, cu încalcarea moralei crestine, este imoral si condamnat de Dumnezeu.

Din cauza lipsei de seriozitate al crestinilor ultimelor secole, morala a scazut tot mai mult, aceasta ajungând sa nu mai fie cunoscuta ca atare, iar anumite dorinte ale unor grupari de oameni se ridica în locul acesteia, ca si cum ar avea acest drept. Asa se face ca au aparut foarte multe denominatiuni crestine si religioase, una dintre acestea fiind si islamul.

Când Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, vine si ne descopera prin Cuvântul Sau:

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6)

La început Dumnezeu a f?cut cerurile si pamântul.”  (Geneza, 1.1)

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A lui sa fie slava în veci! Amin.(Romani, 11.36)

atunci nu mai este loc de îndoiala si de necredinta si de alte surogate ale credintei, ci ne punem toata nadejdea în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne poarta de grij? prin Iisus Hristos si Sfântul Duh.

Sarbatoarea pastilor, poruncita de Dumnezeu în cinstea Lui, ne aduce o reîntâlnire cu Domnul Vietii si la o reînoire a mandatului de a-L vesti pe Dumnezeu (Isus) si altora.

Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi, a spus Isus. Si vedem ca El vorbeste prin pietrele cutremurelor de Pamânt, prin piatra cu care ploua adesea, sau chiar prin oamenii împietriti si nestiutori, dar care au îndrazneala sa spuna mesajul Lui.

Dumnezeu sa se îndure si sa aiba mila de noi! Amin.

„METAFORA TACERII” LA THEODOR RAPAN

ÎN CAUTAREA SINELUI

Eu am vazut glasulTacerii spargând linistea… (…) Carnea se vindeca,/ osul e fraged,/ scalpul vârstei ridic!/ Ma cuprinde tristetea:/ nu sunt lucrul final,/ ci un om care-nvata sa taca…”

                                                      (Theodor RAPAN )

Ascendenta spirituala a Poetului este Cuvântul care îngaduie organizarea unui univers de o severa eterogenitate, numai de el stiuta. Esentializarea poeticului cere har, concentrare, mestesug, disciplina, rigoare. Si nu numai!

Semnele distincte ale unei asemenea Cai le descifram în credinta marturisita, în puterea izbavitoare a unei frumuseti pure, nascuta din tensiunea si inflexiunile elementelor si simbolurilor fundamentale care alcatuiesc, în conceptia creatorului lor, Ciclul Evangheliilor lirice.

EVANGHELIA TACERII – Solilocvii este a paisprezecea carte a poetului Theodor RAPAN si a treia înscrisa în ciclul Evangheliilor lirice, dupa EVANGHELIA INIMII – Anotimpuri – Jurnal de poet (2010) si EVANGHELIA CERULUI – Zodii de poet (2011), ambele tiparite la Editura „Semne” din Bucuresti, de care îl leaga o veche si constanta colaborare.

Expresie a eului profund, viata si arta conflueaza în creatia lui Theodor Rapan, dar într-un sens cu totul diferit de cel cultivat, pâna la el, de poetii tuturor timpurilor.

Lirica sau epica, opera lui modeleaza realitatea prin imagini literar-artistice, cultivând proprietati ale limbajului, prin care ajunge la magia rostirii, cu profunde reverberatii între suflet si lumea devenita obiect al reflectarii, pe drumul Golgotei.

Evangheliile lui Theodor Rapan marcheaza a treia etapa distincta în activitatea sa literara, care sta sub misterul intuirii sensului simbolic al cuvântului ceresc.

Paradoxal, nu avem de-a face cu parabola biblica, cum ar putea gândi cititorul neavizat, ci cu poemul-metafora, purtatorul scânteii divine, care aprinde focul sacru al Poeziei.

Despre Tacere au scris poetii lumii din toate timpurile, pentru ca „Tacerea… nu tace niciodata!”

Dincolo de conceptul cercetat gnoseologic, criminalistic, psihiatric, epistemic, analitic, etic, palierul estetic, prin diversele conotatii ale Tacerii, a construit o întreaga literatura, de la modele celebre, gânditorii: Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche, Feodor Mihailovici Dostoievski, Nikolai Berdiaev, León Chestov, Lev Nikolaevici Tolstoi, Lawrence Durrell, John Irving, Emil Cioran, Constantin Noica, pâna la personalitatile culturale si lirice: Paul Valéry, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Gabriel García Márquez, Rainer Maria Rilke, José Saramago, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stanescu, etc.

Diversitatea stilistica a Tacerii este sora cu nemarginirea, daca avem în vedere Tacerea-subiect, predicatul Tacerii, atributele Tacerii, „Tacerea ca atribut”, tropii Tacerii, muzica Tacerii, pictura Tacerii, netacerea Tacerii, Tacerea între sacru si profan, pantomima Tacerii, statuile Tacerii, Tacerea ca parola sau codul de acces, etno-Tacerea, solitudinea, Tacerea absoluta, ultima metafora, etc. În acest areal se încadreaza, cu certitudine, volumul despre care scriem.

Tacerea de dupa creatie, devenita un stil de raportare la terestru sau cosmic, naste un „limbaj” radical, pe care nu oricine îl poate „dresa”, dupa cum aflam: ,,Un mare strigat de Tacere-i versul, doar inima Poetului are aripile frânte de dor, pasii, tulburati de Cântec sângereaza zapada urcusului, niciodata dorinta de a trai nemurirea. Si totusi, îmblânzitor neînfricat, Poetul traieste chemarea ei precum dorinta nestavilita a ploii de a uda pamântul manos al Tacerii – emotie unica, apasatoare, tandra. Se va face un alt tarmla capat de lume, nestiind de unde va aparea aceasta sirena. Nimic nu e întâmplator, într-o dimineata oarecare, bolnava de prabusire si alean…

Numai pe zarea din zare se asaza de-acum rugina sarutului, fruct necunoscut, ispititor si ciudat, fascinatia lacrimei furisându-se într-o scoica venita de departe, pe când ochii în noi au plâns…

Ah, cununi ale dragostei rapuse, tot mai mare îti este neîntelesul. O pace a sufletului ce nu mai cunoaste maluri. La capat de lume, stindarde aprinse si melci fosnitori…”

Carte unica, de o rara coerenta compozitionala,EvangheliaTacerii – Solilocvii are o constructie armonioasa, inseparabila între continutul poetic, dens si forma adecvata, materialul lingvistic fiind ordonat dupa o logica interioara.

Partile se organizeaza într-un tot unitar, ca produs al intuitiei artistice, dar si ca realizare deliberata de creatorul ei. Vitalitatea cuvântului o dovedeste originalitatea, atât în planul creatiei, cât si în cel al meditatiei asupra poeziei: „ Cuvântule, dezbraca-te încet! Descalta potcoava puterii si spune-mi: pe ce carare mi-am ratacit întelesul, pe ce usa a zilei sa-mi luminez înflorirea, cui sa sarut mâna uscata de dor?”

Tacerea, opusa vorbirii, are capacitatea de a schimba fata realitatii, de a influenta devenirea individului.

În structura de suprafata volumul este „un chenar liric” în care universul Tacerii se contureaza între realitate si fictiune, modelând sensibilitatea cititorului, facându-l sa întrevada o lume ascunsa ochiului: ,,Asa e! Poetul e un mincinos cu adevarurile inimii în razvratire, fructele sale sunt mortale, în patul sau splendoarea are chip!

Poetul e un clovn al naturii în sine, grandoarea sa întrece nefiindul!

Poetul crede ne-ntelesul din prima ochire, El stie ca-n fundatura inimii va fi pe loc executat, El nu recunoaste noaptea de zi, nici moartea de viata, nici macar atunci când trandafirii plâng în bezna!

Poetul strabate oceanul de îngândurare cu teama, descult pe valuri, si nici nu-i pasa de sfârsitul acestui Cântec infinit despre Tacere…

Învins de umbra secundei, cu fagurii tristetii pe gura, neratacita pasare, cataclismele mortii El vindeca: «Voi lasa-n aceasta carte/ tot sufletul meu…»”

Pe traseul întregii carti, Theodor Rapan este atent preocupat atât de echilibrul spatial, cât si de sansele oferite cititorului – confesional vorbind, de a-i descifra intentiile, gândurile, trairile, de la prima pâna la ultima secventa a operei.

Compozitia exterioara se dezvolta în 13 capitole, cu titluri sugestive. Primul capitol, de initiere, „Alfabetul Tacerii”, cuprinde 31 de poeme (cifra corespunde numarului semnelor alfabetului). Poemele sunt organizate atât în structuri succesive liniare („Ast poet, nu-i poet, e un înger”, „Cerul inimii în doua se desface”, „Hoinara umbra, cine a mintit?”, „Râd pentru altul”, „Unde e scris numele meu nu stiu”, „Zapezile îmi cer sa te învat dragostea”), cât si în structuri simultane, ce prezinta alternativ trairi lirice diferite („Binecuvânt Alfabetul Tacerii”, „În pridvorul oglinzii Tacerea toarce lâna”, „?iuie Tacerea si ma doare”, „Xantipa, desfereca-mi Tacerea”, „Tuna si fulgera în inima Tacerii”).

O geometrie perfecta domina restul capitolelor, structurate si ele, în câte 12 poeme fiecare, reprezentând secvente importante în textura întregului.

Ca o prima remarca, arhitectura rotundului este evidenta la toate nivelurile: carte, capitole, poeme.

Locul initial, „aici” devine topos literar unde se „desfasoara” în ordine, „Ceremonialul Tacerii”, revelator pentru lirismul esentializat. Atitudinea ferma a poetului este sustinuta de verbe cu forma de prezent, ca timp liric: „Sunt preotul Tacerii, nu ecoul”, „Patria mea e Tacerea ascunsa de tine”, „În noapte se ascunde Tacerea”, „Numele tau Tacerea îl cununa”, „Cersetor de Tacere, Cuvântul vorbeste”, „Tu esti Tacerea din gândul lui Dumnezeu.”

Simfonia Tacerii” naste un univers al fictiunii, dominat de gravitatea antinomiilor socante: „Preasfânta ura, da-mi Tacerea mie”, „Supremul vers Tacerea îl sugruma”, „Sa fii, sa fii Tacere, cu sufletul si trupul”, „Alibi întru Tacerea ploii”, „Femeie, Tacerea urla-n mine…”

În inima Tacerii” este capitolul undeidentificam o varietate de stari: tristete, neliniste, emotie, spaima: „Tacerea mortilor identitate are”, „O, Sfântul Duh Tacerea învrajbeste…”, „Oglinzile îsi plâng Tacerea-n somn”, „Pitagora, Tacerea ta ma doare”, „Din exil Tacerea se rascoala”, „Cadril în pasi de Tacere”, „Patria mea e tacuta si blânda.”

Prin labirintul Tacerii” îi da posibilitatea cititorului – calator în spatii fictive – sa cunoasca „Bruscul portret al Tacerii”, „Tacerea, ca o femeie muta”, „Rugaciune în Tacerea inimii”, „Destin în Tacere, destin în mirare”, „Un mare strigat de Tacere-i versul.”

Imnele Tacerii” aduc în prim-plan structuri complexe în care apar atât substantive cât si verbe metaforizate: „O, Tacere albastra cu nume de mare”, „Când în Tacere cade drept Cuvântul”, „Urubu în Tacere sunt”, „Munca norilor în Tacere se tese”, „Miriapodic Tacerea suspina”.

Taceri la vedere” este capitolul de mijloc al cartii, care situeaza metafora în sfera sugestiei: „Tacerea sigileaza gura mortii”, „Nu, nu visez, Tacerea-nvinge Raiul”, „O, câta luna plina Tacerea-n somn îndura”, „Tacerea e un drum fara de cale”, „Perfectiunea poemului tacut.”

Taceri amânate” sunt cuvinte-cheie pe care le identificam în fiecare din cele 12 poeme ale capitolului al optulea. Observam frecventa si functia lor de semnificare în structura textului poetic: „Amâna-ma-n Tacere, tineretea respira”, „Sa amânam sa bem tacut Tacerea”, „Sângele îsi amâna Tacerea mereu”, „Ochii promit Tacerea sa amâne” (ochii-simboluri ale constiintei umane reflexive).

Taceri în doi” refac simbolica unitate primordiala: „Într -un flux despletit Tacerea ma prinde”, „Patruns-au zorii, Tacerea e întreaga”, „Esti azi Tacerea daruita mie”, „Arar Tacerea stie Cuvântul sa mângâie”, „Taceri în doi, Taceri fara simbrie”.

Taceri din Turnul lui Nimrod”, urmasul lui Noe, al carui turn a fost cladit din cuvinte, echivaleaza cu asumarea existentei în formele ei diverse, inclusiv a durerii umane, a martirajului: „Aer! Tacerea vrea sa moara!”, „Taceri fata în fata îmi spinteca prezentul”, „Tacerea tace, strigatul suspina”, „Nimrod, Tacerea clatina hazardul”.

Tacerea din Cuvinte” concentreaza lirismul în poeme de stare: „În inima Tacerea te viseaza”, „Un madrigal de vara Tacerea inventeaza”, „Ma striga Tacerea cu nume de dor”, „Câmpia mea, Tacerea-mi stie vorba”, „Tacerea din cuvinte sfârsitul prevesteste”.

Tacerile lui Dumnezeu” sunt un mijloc de cunoastere si de marturisire: „Doamne, Tacerea scrie-n mine patimi”, „Dumnezeu ma scrie, Poezia ma tace”, „Asasin al Tacerii, Dumnezeu ma iarta”, „Doamne, ce lunga e Tacerea lânga mine”, „Postfata la Tacere”.

Spargerea Tacerii” este o sursa de emotie, dar si de gând prin expresie si substanta artistica: „Tot ce am daruiesc Tacerii”, „Se sparge oastea, pânda e-n Tacere”, „Melanholia în Tacere crede”, „Se sparge Tacerea, ramâne Cuvântul”, „Final în Tacere”.

Tehnica „amânarii” devine ireversibila, „drama” Tacerii se produce. Eul poetic intuieste legile devenirii. Ideea de „început” a Cuvântului îl trimite pe cititor cu gândul la Logosul divin, care dobândeste virtuti creatoare.

În structura de adâncimeEvanghelia Tacerii este o carte de cunoastere, de redescoperire, treptata si fascinanta, a puterii nebanuite de întrupare a gândului, a universului uman. În lirismul de profunzime cuvintele devin simboluri, învestite cu mai mult mister, pentru a dubla mesajul pamântean cu ecouri cosmice.

Tacerea este sublimata pâna unde îngaduie arta literara. Poemele sunt alcatuite din versuri libere (cu metrica variabila si cu masura inegala), al caror ritm interior transmit fluxul ideilor si profunzimea sentimentelor.

Compozitia interioara trimite la motivul central, care se afla în deplina consonanta cu elementele compozitiei exterioare („Azi, acum, aici”, „E îngerul îndurerat, vezi bine”, „Si din aproape în aproape, tac”, „Quasimodo, da-mi Tacerea mie”, „Vai, cum lumineaza azi Tacerea toata).

În structura generala, distingem un sistem de relatii care uneste forma si continutul, ideea si materialul artistic într-o sinteza compozitionala superioara, sub semnul valorii estetice.

Detasat si sublim, pasional si frenetic, simplu si complex, riguros si sugestiv, apolinic si dionisiac, enigmatic si câte multe altele mai sunt, iata, „înscrisurile” Tacerilor prin care magia limbajului ne poarta înca de la marturisirea initiala: „Azi, acum, aici scot la iveala Alfabetul Tacerii!(…)De-acum, limba Poetului voi desface din toate oasele ei. Si masinariile simtirii, rând pe rând, vi le voi arata. Veti vedea bolile sufletului meu. Am sa va las sa patrundeti în toate maruntaile inimii mele, cea fara de minte si fara de crez. Va voi face partasi neînchipuitelor sentimente. Va veti cutremura si veti fi martori întru neodihna simtirii. La nasterea si renasterea silabelor veti asista. Nu si la moartea sfiirii. Tacute fi-vor toate si juruite sub imn de nescris!”

Ce urmeaza sa însemne Evanghelia Tacerii pentru cititor, suntem încredintati: O imensa gradina va fi Evanghelia Tacerii. Si slovele- închisoriale gândului nerostit! Etern detinut al Melanholiei ma asez sa tac! Biserica din stele ma rabda!”

Simbolul central al poemelor este, evident, Tacerea, metafora a descoperirii trairii, a sentimentelor, a particularului, a detaliului de viata si, nu în ultimul rând, a sinelui.

Exeget al Tacerii, nu refuza nici experientele altora, dar se pune pe el însusi în situatii dilematice de a dobândi altele, noi, inedite, parcurgând un traseu autentic, de la „savoir” (a sti) la „faire” (a face). Starea „de atunci” si cea „de acum” reuneste cele doua niveluri ale poemelor printr-o tehnica speciala, de integrare într-o arhitectura a rotundului. Practic, primul cuvânt, devine ultimul cuvânt al rostirii liricii. Este un tip de constructie sferica, ce va fi cultivata cu obstinatie pe toata durata cartii.

Elementele-simbol din primele versuri stau la baza creatiei ulterioare si, prin ele, poetul reda poeziei statutul sau primordial si puritatea originara.

Incipitul cartii îl marcheaza semnul „A”, în tripla ipostaza („Azi, acum, aici”).Traim fiorul sub imperiul aleph-ului, care este, de fapt, prima litera din alfabetul limbii sacre. Prezenta acesteia nu este întâmplatoare, ea reprezinta divinitatea „pura si nemarginita”, ce-si va fi pus amprenta asupra întregii creatii.

Nu ne este straina nici cunoastereaacesteia ca forma a omului care priveste cerul si pamântul, pentru a întelege ca lumea de jos este „harta celei de sus”, nici existenta în adâncul pietrei pe care, asemeni unei fictiuni, am vazut-o si am uitat-o, chiar daca vesnic ramâne acolo.

De aici si pâna la finalul cartii, Tacerea îsi poarta „magia limbajului”, între o poetica a absentei rostirii, a abstractiunii si o poetica a prezentei, prin bogatia de metafore inedite: ,,Neînvatând sa tac Tacerea, imn întru gloria ei,acum, înalt! Cu un crin în mâna, întru desertaciunea „Clipei cea repede”, tot cerul inimii mele, azi!”

Complex si polifonic, Poetul îsi raporteaza Tacerile, în mod deosebit, la el însusi, aducând în prim plan, prin mottourile fiecarui poem, nuclee lirice fertile, din cei peste patruzeci de ani traiti în altarul Poeziei.

În fapt, Evanghelia Tacerii – Solilocvii este si o antologie de autor, pentru ca mottourile dedicate exclusiv „Tacerii” îi apartin în totalitate lui Theodor Rapan, sunt segmente sau poeme întregi, selectate din cele 13 volume, publicate pâna acum, succesiv, si exprima devenirea cea întru „fiinta” a poeticii autoreflectarii.

Asadar, Cel de atunci – în mottouri si Cel de acum – în autoreflex, fata în fata, pe aceeasi pagina!

Calea spre o noua paradigma literara a fost deschisa de acesta înca din Evanghelia Cerului – Zodii de poet, aducând în peisajul literar un text nou, pe baza intertextualitatii, pe care l-am numit, la momentuL respectiv, reflintext (reflex literar intertextual). Întâlnirea cu cei 144 de „alesi” ai lumii sale lirice a rodit 144 de poeme „în oglinda.”

Spre deosebire de volumul anterior, în Evanghelia Tacerii- Solilocvii, poetul vine cu un alt tip de discurs. De la starile de spirit de altadata, traite si nemurite în versurile, devenite aici mottouri, trece la poemele de acum, autoreflexe, caci asa am numit compozitiile care ne-au ajutat sa gasim raspuns la întrebarea: cine este Cel care ne propune Tacerea Poeziei sau Poezia Tacerii, în cautarea sinelui?

Un autentic labirint al Tacerii este parcursul în care vibratia lirica o simtim egala cu viata, cu iubirea, cu nemurirea!

Densa, dar confortabila la citit, de la prima pâna la ultima fila, cartea de fata contine, în ansamblul ei, 175 de poeme!

Titlurile lor sunt metafore cu un distinct parfum liric, ele însele autentice micropoeme: „Departele se-ndeparta de mine”, „Fulguire e totul, oistea noptii e rupta!”, „Goneste timpul, armasar divin”, „Hoinara umbra, cine a mintit?”, „Litanie pentru Alfabetul Tacerii”, „Macelul din privirea ta” etc.

Theodor Rapan sparge tiparele topice si stilistice, dezarticuleaza sintaxa si creeaza un nou limbaj liric. Fantezia metaforica, asocierile semantice inedite confera forta de transfigurare a realitatii. Cultiva, cu precadere, epitetul rar, oximoronul, iar metafora „provoaca o contaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile”: „Izgonit în lumina m-am simtit Inorogfara stea, arsa pe rug esti, Abisinie, Poezie a mea…”

Patrunderea în miezul „Poeziei Tacerii” este posibila numai prin intuirea plurivalentei simbolurilor si decriptarea acestora, în contextul în care apar.

Limbajul specific, de cele mai multe ori este direct, adresat unui/unei „tu” implicat/a afectiv: „În noapte se ascunde Tacerea, mai solitara si mai mutadecât ai fi tu, cu cât îndragesc mai mult iconostasul vorbirii, rana carnala afosnetului îmi da randevu…” sau ,,La Cina detaina ia lampa cu tine, chipul tristetii nu-l arata, cine vorbeste, cine te-asculta e demult în Lumina si în inima mea.”

Tu, tu, tu, amânata ramâie Tacerea” constituie o poetica a existentei si a cunoasterii. Ea depaseste cadrul unui text programatic, deoarece iubirea si creatia apartin, în egala masura, planului existential si planului cunoasterii. Retorismul poemului sugereaza o alta conceptie despre arta decât a înaintasilor. Chiar daca elementele constructiei sunt cunoscute, le plaseaza în contexte noi si le confera sensuri neasteptate. Pentru poet, iubirea si creatia sunt îngemanate, tot astfel cum el însusi apartine, simultan, planului existentei (conditia umana) si planului cunoasterii (conditia de creator): „Tu, tu,tu, amânata ramâie Tacerea, visul Poetului s-a spulberat, tu, îmbracata ca o mireasa în oglinzi de zapada mi te-ai destramat…”

Celor trei niveluri ale textului poetic, pe care le-am identificat, le corespund trei modalitati ale limbajului si am în vedere: întelegerea rationala, („Cum sa te uit, Tacere…”), nivelul simbolic , („Vârsta a poeziei, cu toate ierbile din sufletul meu îti descântec trecutul…”), nivelul intuitiei poetice („Pe o miriste muta somnul adoarme, prin arbori vântul scheauna-ncet, pustie si trista ziua desfide letopisetul acestui Poet…”). Cele trei modalitati ale limbajului, fireste, nu apar în stare pura, ci cu întrepatrunderi inerente si evidente.

În evolutia liricii , ipostazele creatorului reflecta raportul dintre sine si eul exterior (problematizant), se asociaza cu o anumita traiectorie spirituala (imaginar poetic) si se transpun în limbajul aplecat asupra tainelor omului si universului (opera).

Selectiv, ne vom opri la câteva simboluri, evidentiind exemple din cele trei regnuri: mineral, vegetal si animal, vom avea în vedere si cele patru elemente fundamentale: apa, aer, pamânt, foc, dar si aspecte care tin de microcosmos si macrocosmos, în interdependenta cu Tacerea.

Un element, aparent banal – piatra, are o strânsa legatura cu sufletul. Ea desacralizeaza lucrarea divina si simbolizeaza actiunea umana ce se substituie energiei creatoare, prilej de înaltare: „Cu fata-ntoarsa spre Tacere, obosit deatâta viata netraita, las capul pe piatra si-ndur, recrut fidel al pierderii, sfielnic, inima mea nevinovata, comite sperjur…” sau „Cersetor de Tacere, Cuvântulvorbeste, pe struna sa eu pasare ma fac, tarmuri de jasp inima-ndura, viata ma-mpinge din prepeleac…” Alteori, proprietatile chimice ale substantei devin conotatii specifice ale aceluiasi termen care dobândeste valente lirice: „De aceea va conjur prieteni, îngropati-ma între sprâncenele Câmpiei si cumpana de somn a tristetii, cu axa Pamântului în brate precum un crucifix de flori si pasari nemaivazute, cu subteranele stele pe umeri, cu sarea iubirii la vedere. Alte dispozitii finale nu am…”

Un statut special dobândeste piatra ca simbol spiritual: „Piatra afilozofilor, ce trist sunt fara toga, ah, iscoada!”

Elementul fara de care omul nu poate trai este sarea. Nu întâmplator, Apostolii au fost numiti „sarea pamântului”, având în vedere misiunea lor. În Evanghelia Tacerii sarea dobândeste conotatii stilistice: „Â se uita la mine piezis, inima sa dorulîntoarna. E o litera far’ de care nu te pot iubi, sarea pamântului e-o dulce rana!

O constructie oximoronica, prin care se exprima un proces initiatic îi releva cititorului noi sensuri: „Gustul amar al fericirii ma-nvinge! Sarea sarutuluidoare!”

Savoarea interogatiei este cu atât mai placuta, cu cât asocierea termenilor este mai neasteptata: „În aceasta supunere a sufletului ma mai vrei sarepresarata pe rana foamei de tine?”

Trecând la elemente si simboluri din regnul vegetal, vom fi impresionati de paleta bogata pe care ne-o ofera lectura poemelor, de la firul de iarba la trandafirul albastru, de la chiparos la crinul imperial, de la spini la palamida, de la firul de papadie la floarea-soarelui, de la nufar la floarea de colt, de la muscata la crucifixul de flori, etc.: „Ghiceste-ma si saruta copilul de iarba, cât demult, cât de mult am crescut…”; „Ave ! Rasare iarba din cuvinte !”; „Inima mea a uitat Adevarul tot asa cum trupul îsi uita sufletul într-o veche iubire, desenata în somn, de mâna unui fir de iarba.”

Semn al regalitatii, al potirului, al soarelui spiritual – crinul, în acelasi timp, sugereaza viata pura, ca o fagaduinta de nemurire si de mântuire: „Aceasta femeie îmi tine spada în mâna, inima ei e pazita de crini, am ajuns un copil de iarba si sete a carui Tacere în somn o îngâni!”;Ma vezi, nu-i asa, rezemat deun crin!”; „Prieteni, când voi muri, pe mine asezati-ma în lotca nevazuta a Cântecului! Nu ma îngropati nici în Isla Negra, nici în fata marii, nici între crinii amintirilor!”

Desavârsirea fara cusur, perfectiunea, sufletul, inima, cupa vietii, iubirea sunt atributele trandafirului. În iconografia crestina, trandafirul este fie potirul în care a picurat sângele Mântuitorului, fie o transfigurare a picaturilor de sânge, fie semnul ranilor lui Hristos.

Trandafirul simbolizeaza, aici, pasiunea, puritatea, întelepciunea divina, iubirea. Trandafirului rosu sau alb îi alatura trandafirul albastru, semn al imposibilului devenit posibil: „De acum, plâng si ma rogpentru istovul trandafirului albastru, de acum nu mai sunt eroul propriei mele vieti, ci doar sculptorul umbrei cea orbita de glorie, de acum încep sa învat sa tac si sa plâng în Limba Româna!”;Cuvintele – trandafiri nevazuti!”;O pasaretrece podul de trandafiri!”, „Am tacut la îndemnul trandafirului albastru!”;Am nevoie sa îti simt umbra în fiecare clipa, culcata gales în sângele meu, tropotind, tropotind extazul trandafirilor!”; „Quasimodo, da-miTacerea mie, a murit de foame trandafirul!”; „Nu am oprelisti la chivernisire, traiesc periculos si-mi sunt de-ajuns, sub zodia Tacerilor, Divinul arunca-n urma cetii trandafirul!”

Pasarile, mesajul cerului, leaga terestrul de înaltimi, sugereaza eliberarea de greutatea pamânteasca, zborul sufletului, spontaneitatea, prietenia, cântecul, creatia, nemurirea sufletului, dar si hazardul, neprevazutul, necazul, moartea: „Nu mai stiu de am stele în plete, copacii inimii sunt plini de pasari-colibri, buzele sângelui meu ridica din umeri, fâlfâie noaptea pe ceruri pustii!”; „Mi-s mâinile pline de trupuri atinse de pasari si lanuri ce azi nu mai sunt, din zodii de apa rasare un nufar, nu uita ca mi-e frica, nu mai pot sa te-nfrunt!”; „La Gura Portitei pasari de jad îsi culeg aripile cu gesturi obosite de zbor. În chilia mea, disperat, matur în graba cuvintele de pe covor. Si apuc sa tac!”; „Si eu voi auzi din groapa cântul, cel gângurit de pasari si culoare, tipatul bufnitei mâna-mpietreste, rana din sânge, ah, cum ma doare!

Si în Evanghelia Tacerii, ca, de fapt, în toate volumele poetului, sunt prezente animalele ca simboluri ale principiilor si fortelor cosmice, materiale sau spirituale, având legatura cu nivelurile Universului: pamânt, vazduh, cer. Termenul generic si-l asuma pâna la exprimarea dorintei de a ramâne în el: „Un tânar animal as fi vrut sa ramân, sa tin isonul Tacerii în mâna, soarele inimii latra-a pustiu, trecatoare sunt toate, doar cerneala ma-ngâna!”; „Veniti, odata, în Piata Balcoanelor sa-l vedeti pe Poet, animal pur-sânge, arcus lingusitor, mângâind cu floare de vultur petala unei viori!”

Ca un animal de prada se afla în fata a doua stari „cruciale” în propria-i viata – dragostea si nemurirea: „Dragostea pentru tine ma supune. Biet animal de prada. Vocea inimii amuteste. Este vocea Tacerii!”; „Gol-golut, stau în fata ta, nemurire; ca un animal de prada. Nu-mi este frica!”

Sarpele si porumbelul sunt simbolurile fundamentale ale pamântului si ale cerului. Purtatorii lumii sunt, uneori, elefanti, tauri, testoase, crocodili, dar toate acestea nu sunt decât substitute sau întregiri teriomorfe ale lui Kundalini, în functia sa dintâi. El este spiritul tuturor apelor, de sub pamânt, de pe fata pamântului sau de deasupra. Sub atractia cerului, se poate înalta, ca în episodul «sarpelui de arama» ridicat de Moise în pustiu.

Asa a dobândit imagine pozitiva, tinut pe cruce ca simbol al lui Iisus, rastignit, contrar relatiei cu Eva: „Marul Tacerii doar Eva îl stie, sarpele demult l-a uitat, febra ta, Poezie, învie, fruct ofilit în bazalt !”; „Totul începe aici, în Tacere: ulita doldora de fulgi si imperii bizantine, noroiul pasilor desculti prin otava copilariei, sarpele primei iubiri…”

Între lumina si umbra, între suflet si spirit, între tot ce ar putea sa însemne lumea contrariilor, sarpele pare a fi salvatorul: „Un sarpe alb pe pod acumrasare, pamântul sub lumine da ocol, hieratica doar luna fuge-n vale, sa-si lantuie Tacerea-n prostovol…”

Legat de izvoarele vietii si ale imaginatiei, în poezie, el dobândeste valente noi: „Sarpele musca buricul Tacerii!”; „Ofteaza sângele, cobor la mal, un sarpe ma petrece, îl tin de piept încolacit, trecuta-i vremea de iubit, ninge în portul cu pescari, peste-nfloriri aztece!’’ sau „Binecuvânt Alfabetul Tacerii! Binecuvânt soapta si urma mistretilor, dragostea mea sfâsiata de-a pururi, tremuratoarea cumpana a gândului, Magul-Poet, descântecul sarpelui…”

Reprezentarea abstractiilor în forma concreta are ca efect plasmuirea unui univers poetic original, cu un imaginar propriu, inedit: „Cum sa musc dinacest latrat decâine ce vesnic scânceste în inima ta?”; „Mut ca un peste în apapacatului sunt, flamând ca un câine a carui credinta descreste…”,„Si vaca, simagarul, si cotofana, si câinele, si cormoranul, cu totii vor veni la festinul dinnoi!”; „Nu ma învrajbiti nici cu soarele, nici cu luna! Nici cu alba hermina,nici cu hipopotamul cel credincios si rabdator…”

Poetul are puteri demiurgice, atâta vreme cât poate schimba fata lumii. Ca un flamingo, este initiatorul luminii: „Sub nimb de lacrimi berze susotesc, sacaliportocalii din toba suna, antilopele din Dobrotesti, pasarea Flamingo o cununa!”; „Si voi slavi eternitatea cu gura toata si voi merge-n rugaciune-n urma ta, de ma voi schimba într-un peste imens tu sa stii ca-n abisul fiintei ratacesc, uite-asa…”

Cele patru elemente de baza ale cosmogoniei traditionale, apa, aerul, pamântul si focul sunt reprezentate în relatie cu valoarea notionala, transpusa la nivel metaforic.

Semnificatiile simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante-origine a vietii, mijloc de purificare, centru de regenerescenta: „Mareata esteuimirea, vibratia izvorului în cadere spre tine, inima, nevazut si necercetat Babilon al triunghiului sfânt!”;Pamântul din Tacere s-a nascut! Conacele inimii ard unul dupa altul!; „Respiratia ta, Moarte, cu ochii scufundati în apa de Boboteaza, a acestui vers ne-nteles!”; „Numai de dorul miresmei tale ma schimb într-o floare cu aripi de aer de parca-n poieni apa Cuvântului si-ar fi potcovit glasul cu vocabula Tacerii…”

Apa, ca de fapt toate simbolurile, poate fi considerata din doua puncte diametral opuse, la toate nivelurile, apa generatoare de viata si generatoare de moarte, creatoare si distrugatoare: „Si apa zacuta latrând din care beau cu nesatpe furis acum când scriu acest tratat despre morti, despre vii, despre sete!”; „Fântâna o-nconjur în somn de trei ori, sturzilor le dau de mâncare, deasupra dunelor nenorocului o coliba îmi fac, apa sfintita ma doare…”

Aerul semnifica lumea subtila, asezata între cer si pamânt, este simbolul sensibil al lumii nevazute, un factor de miscare universal si purificator. Ca si focul, aerul este un element activ si masculin, în vreme ce pamântul si apa sunt considerate elemente pasive si feminine.

În poeme, sensul profund conotativ sporeste lirismul, provoaca meditatia, creeaza imaginea literar-artistica: „O, aer fara pata, sublimul Mort m-asteapta, rosteasca-se înbriza tot necuprinsul mintii, faptura mea cea trista o-nvaluie fiinta, panterelordin sânge sa nu le creasca dintii!”;Respir! Tacerea-n piept ma doare, aerul mavinde ne-ncetat, de întristare si melanholie, râioasa, bucuria m-a tradat…”

Perspectiva singulara si personala este necesara în masura în care trairile si sinuozitatile spiritului sunt irepetabile: „Perfectiunea Poemului tacut e-n mine, sigiliul vrajba gurii a sporit, falnic aerulnoptii dezvaluie tot ce mutenia într-un glas a scornit!;Merg pe apa si plâng.Sunt mersul aerului. Chiar umbra lui…”

Pamântul, ca element al cosmogoniei traditionale, este prima forma de materie, despartita de ape.

În Evanghelia Tacerii, citim o frumoasa si concentrata compozitie lirica despre geneza si extinctie: „Pamântul din Tacere s-a nascut! Siîn tacere se va duce în pamânt!

Convins de apriorismul kantian al formelor intuitiei sensibile, de subiectivismul timpului si al spatiului, poetul se întreaba: „Gol e pamântul siacum fara tine. Ce cauti, marite, în gradina mea?”

Regenerarea spirituala se produce ori de câte ori se reîntoarce (fie si numai cu gândul) la pamântul natal : „Pamânt al meu, uitarea ma cununa, eu nu-ti mai sunt nici mire, nici cocon, mirodenii sadesc în brazda plugarii, danseaza Tacerea pe un vechi gramofon!” ; „Tacerea! Tacerea vizibila o vreau! Când sunt cu mine îmi mai ramân de-ndeplinit doar poruncile tineretii. Mai am de trait copilaria, toata adolescenta petuniilor, vietile cailor din Padurea Nebuna, rodul pamântului, cele 1001 de masti ale trecutului tau, coroana de spini a nenorocului, lungile boli clandestine ale trupului, frigurile Ecuatorului si limba melcilor din casta lombarda a graurilor…”

Cel de-al patrulea element al cosmogoniei traditionale – focul – este prezent cu toate valentele lui purificatoare, mistuitoare, izbavitoare, ucigatoare, etc.

De dragul tau las flacara sa arda parul însângerat al noptii de sabat, neîmpacat, neîmpacat, neîmpacat vâlvoreste în triluri focul furat…”

Atitudinea armonizarii visului cu fapta reala este asimilata în versuri ce amplifica dramatismul trairii : „Asa visez sa fiu corsar si plaur, asa-mi doresc saard sub vreasc de foc, fildesul noptii, mântuie-l, femeie, vesmântul tau de lacrimi în mine n-are loc…

Spatiul poetic al focului este „expresia încarcata de suflet dinauntru”: „Binecuvânt Alfabetul Tacerii ! Binecuvânt padurea în care m-afund pe-nserate, zdrobirile-n teascuri de foc, amurgul violet al Clipei, jocul argintat al apei din Delta, buricele însângerate ale degetelor, scalda triumfatoare a salciilor, culmea trupului în împreunare, arborii prabusiti în lumina verii, poteca nedeslusita când vrei s-o apuci spre crestele muntilor, primavara…

Starea interioara a eului presupune combustia, pasiunea trairii transpusa într-un câmp semantic profund metaforizat: „Se sparge Tacerea, departe e visul, porunca fântânii e-ndeplinita, sabii de foc se vântura-n aer, pajistea toata-i de somn cotropita…”

Geografia spirituala a Evangheliei Tacerii are ca forme de relief distincte – câmpia, semn al nesfârsitului terestru, si muntele, simbolul transcendentului, al punctului de întâlnire dintre cer si pamânt, capat al ascensiunii Omului: „Tacerea, ca o femeie muta sta la pânda! În templul ei paunii rostesc ultima rugaciune a inimii. Prin fata ei, cohorte de barbati defileaza într-una! Ca un nor în deriva, coapsele ei rascoleau asternutul privirii! Sânii curajului, atâtare si neteda piele, ca o amazoana în mijlocul Câmpiei Eterne e ea!”

Muntele, semnul verticalitatii, al fermitatii, al neschimbarii, al înaltului, este, de fapt, axis mundi: „Inima oceanului se va preface în munte, luna Câmpiava-mbujora, pe ritmul de ploi si de lacrimi, numai tu, numai tu vei cânta…”

Centru al vietii spirituale – inima, simbol al chintesentei divine, este locul intuitiei, al cunoasterii contemplative: „Inima mea a uitat Adevarul, de aceea, acum sporesc prin Tacere, frigul si cataclismul asteptarilor, pun pe masa pâinea nenorocului, cutitul sta în închinaciune si, dintr-o data sufletul meu vorbeste padurilor: departati-va de acest mincinos poet, tainele sale sunt furate din dansul bacantelor, sovaielile sale stau tolanite pe cearsafuri cernite, nu stapâneste nimic din Alfabetul Tacerii, greselile lui sunt greselile gresitilor nostri. Amin!”

Întreitul simbol al vietii, Omul (trup, suflet, spirit) încununeaza creatia, prin Cuvânt si Lumina: „Se sparge Tacerea, ramâne Cuvântul, gazelul nescrisîndura si tace, sângele tot l-am pierdut în razboaie în care iubirea în vers se preface…”

Si daca lumea a fost creata prin Cuvânt, ca „replica” a Tacerii absolute si Cuvântul divin a fost întrupat, atunci este de necontestat valoarea acestor poeme: „O, Glorie celor ce stiu sa taca, fericiti cei ce stiu bezna inimii bete, sub povara nuntirii, iata-ma-s, ca un martir fara cer, fara sete…”

Borna importanta în creatia lui Theodor Rapan, Evanghelia Tacerii – Solilocvii, trece prin toate volumele de pâna acum (13) ale autorului, pâna la cristalizarea si la esentializarea expresiei lirice.

Poetul se detaseaza de propriul model din mottouri, reflectând asupra temelor marcante – natura, dragostea, destinul, geniul, patriotismul – asociate cu motive literare vegetale, acvatice, cosmice, muzicale, visul, jertfa, carpe diem, fortuna labilis, etc.

În aceste, denumite de mine, autoreflexe, se suprapun doua planuri poetice: unul de echilibru, rezultat din contemplarea detasata, rece, a Universului: „În Câmpie,pustiul hotarelor mute, nori de-ntristare ascund toti guzganii. Numai catargeleinimii – anii – se-aduna-ntre aripi mereu…” si altul, al trairii pasionale, al arderii vitaliste: „Visul tarânii Tacere ramâna, sunet pur între abscisele uitarii, jugul tandru al desperecherii cum sa-l îndur? E un cântec ce nu se aude, fara sa vreau vorbele-mi rasar la fereastra, de pe buzele necuprinsului, iata, ma zboara o pasare-albastra…”

Lingvistic, remarcam frecventa cuvintelor polisemantice si a sensurilor conotative, recurenta unor cuvinte/sintagme-cheie (laitmotivul, reluarea, titlul care sugereaza tema, dominanta afectiva), enunturi eliptice, prezenta unor elemente paratextuale si metatextuale, etc.

Armonia vizeaza acordul perfect al unitatilor compozitionale care alcatuiesc poemele si se realizeaza prin echilibrul partilor/secventelor, prin fluenta discursiva, prin coerenta stilistica.

Marcile textuale care apar cel mai adesea sunt: principiul simetriei în structurarea textului (paralelism sintactic, circularitate, laitmotiv etc.), prezenta unor constructii sintactice recurente, a unor toposuri, dar si cadenta, ritmul, rima.

Stilistic, observam prezenta simbolurilor multisemnificative, a imaginilor artistice neconventionale. Figurile de stil sunt cele mai importante mijloace de expresie, dar finalitatile estetice sunt realizate si prin procedee artistice de constructie si de semnificatie, prin elemente ale viziunii artistice.

Cu tonul uneori sobru, detasat, poetul cauta însingurarea, tristetea, alteori, patetic, se daruie total!

Dionisiacul este sublimat în apolinic, seninatatea si înaltul însotesc aspiratia spre liniste, spre Tacere, ca stare de voluptate a descoperirii sinelui.

Tacerile” Poetului sunt însotite în drumul lor catre cititor de 175 de desene, semnate de Damian Petrescu, genial grafist si pictor român, traitor de multa vreme în Franta. Cale de sase carti, inimile celor doi au batut la unison: „Inima mea în inima lui se oglindeste, sufletul lui, în sufletul meu tinereste. De atunci eu nu ma mai grabesc, asfixia luminii sufletul mi-apasa, ca un fluture în Marsilia Tacerea ma tradeaza, catranul bucuriei pe pagini se lasa…”

În totala consonanta cu poemele aparute pâna acum, a realizat, cu o rara maiestrie, copertele si ilustratiile însotitoare – adevarate opere grafice – peste 550, la numar!

Frumosul din Arta este, în fapt, Frumosul din Omul Damian Petrescu, nemurit în creatia Poetului de fata! Si invers!

Evangheliilelirice, concluzionez, alcatuiesc un ciclu unitar prin tematica, atitudine poetica si modalitati artistice. Ele au ca tema conditia creatorului surprins în diferite ipostaze si sunt construite pe principiul opozitiei dintre real si ideal.

Evanghelia Tacerii – Solilocvii este o carte rara în literatura româna si universala, despre trairea intensa a sentimentului „rostirii nerostitului.”

Aici aflam marile teme ale creatiei (din cele 13 volume editate pâna în prezent), nu ca o suma a universului rapanian, ci ca o suprapunere si simultaneitate a unui ritm circular, a relatiei Poetului cu opera sa.

Limbajul metaforic, sintaxa poetica novatoare, intelectualismul expresiei, specificul prozodic, mentionat înca din titluri, confera poemelor o sonoritate aparte, de incantatie magica.

Din aceste motive, fie si numai pe baza argumentelor consemnate mai sus, Theodor Rapan este, în egala masura si în acelasi timp, un creator distinct al Poeziei Tacerii si al inovatiei stilistice, prin conferirea caracterului sacru Limbii Române!

În final, citându-l pe Poet, ma-ncumet: „Si tu, suflet al meu,/ cum de staitolanit la soare într-un balansoar de-ntuneric,/ cu cearcanele priviriiîntoarse din noapte!/ Ah, mâinile orbului nu stiu sa culeaga Tacerea!/ Aflati-ma!”

Cartea ne asteapta, Cititorule, sa ne purificam în universul ei de Logos si prin Tacerea-catharsis, caci poemele sale sunt un adevarat „purgatoriu spiritual” al Clipei! Al trecerii si retrecerii noastre!

Sa ascultam, asadar, glasul Tacerii, caci numai asa vom sti cât pretuieste!

 Prof. dr. Nicoleta MILEA

 

Creatie si Cuvânt

Sorin Sabou

Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.

Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica pacatele cele mai greu de vazut: mândria si pacatele comise fara sa-si dea seama.

Vigoarea creatiei este prezentata prin personificarea ei, în special a celui mai deosebit obiect al ei: soarele. Bucuria acestuia este surprinsa în termenii mirelui care iese în prima dimineata din camera nuptiala, si ca un viteaz este gata de lupta. Dinamica creatiei istoriseste despre Creatorul ei, dar nu tot omul aude aceasta istorisire. Mesajul creatiei este auzit doar de catre cei care au o sensibilitate pentru acesta, altfel acesta trece fara sa fie perceput.

Daca cerurile proclama slava lui Dumnezeu, Legea/Cuvântul proclama voia lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu în cele sase ipostaze (Lege, marturie, orânduire, porunca, frica, judecata) aduce ceea ce îsi doreste fiecare om sub soare: suflet înviorat, întelepciune, bucuria inimii, lumina ochilor, vesnicie, sustinere. Aceasta lucrare a Cuvântului da aceste roade doar daca omul ajunge sa-l pretuiasca precum pretuieste aurul, si-i place la gust precum îi place mierea. Atunci Cuvântul poate patrunde atât de adânc încât omul sa ajunga sa se verifice în privinta celor mai subtile pacate: cele facute din nestiinta si cel al mândriei. Asa ajunge omul sa fie un om integru/fara prihana.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/files/Creatie_si_Cuvant.html

***

Psalmul 19

1 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui.

2 O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el.

3 Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit:

4 dar rasunetul lor strabate tot pamântul, si glasul lor merge pâna la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.

5 Si soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nunta, se arunca în drumul lui cu bucuria unui viteaz:

6 rasare la un capat al cerurilor si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

7 Legea Domnului este desavârsita si învioreaza sufletul; marturia Domnului este adevarata si da întelepciune celui nestiutor.

8 Orânduirile Domnului sunt fara prihana si înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate si lumineaza ochii.

9 Frica de Domnul este curata si tine pe vecie; judecatile Domnului sunt adevarate, toate sunt drepte.

10 Ele sunt mai de pret decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.

11 Robul Tau primeste si el învatatura de la ele; pentru cine le pazeste, rasplata este mare.

12 Cine îsi cunoaste greselile facute din nestiinta? Iarta-mi greselile pe care nu le cunosc!

13 Pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mândrie, ca sa nu stapâneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari.

14 Primeste cu bunavointa cuvintele gurii mele si cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea si Izbavitorul meu!

 

Creatie literară, psalmii

Creație și Cuvânt

Sorin Sabou

Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.

Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica Continue reading “Creatie literară, psalmii”

Interactiunea cu Cuvântul

Sorin Sabou

Auzirea, întelegerea si rodirea Cuvântului este drumul complet pe care trebuie sa-l parcurga Cuvântul în viata celui care-l aude. În calea acestui parcurs sunt multe piedici. Este de datoria fiecarui om sa le identifice si sa le dea la o parte.

Sunt piedici care tin de inima omului si piedici care tin de lucrarile Celui rau. Adesea acestea merg în tandem. Când inima este închisa, Cel rau rapeste Cuvântul. Aceasta situatie arata pâna unde îndrazneste sa intervina Cel rau: chiar atunci când auzi sau citesti Cuvântul lui Dumnezeu. Atentie la inima, la minte! Daca s-a batatorit, desteleneste-o! Insensibilitatea, tocirea si închiderea inimii sau a mintii ofera o ocazie Celui rau de a-ti lua Cuvântul care-ti poate da viata.

Când inima este superficiala, Cuvântul nu poate prinde radacini. Inima este plina de pietre care trebuie sa fie scoase. Când mintea nu lasa Cuvântul sa patrunda în profunzime, acesta nu poate ajunge sa creasca. Pentru a putea trece cu bine peste necazurile si persecutia care urmeaza din cauza Cuvântului, este necesara seriozitate în întelegerea Cuvântului. Cresterea Cuvântului în viata omului duce la ostilitate din partea Celui rau si din partea lumii, ostilitate care este ca arsita soarelui: încinge, usuca. Ceea ce salveaza situatia este radacina adânca.

Când inima este împartita, Cuvântul va reusi sa încolteasca si sa creasca, dar nu va ajunge sa aduca rod, pentru ca îngrijorarile vietii si înselaciunea averii îl vor sufoca. Provocarile vietii sunt multiple, greutatile sunt de multe feluri, iar posesiunile atrag inimile oamenilor. Acest mediu divers are puterea de a deturna parcursul Cuvântului. Ca si spinii, acest mediu este mai tare decât planta care a crescut din samânta Cuvântului. Îngrijorarile vietii si înselaciunea averii sunt mai tari decât lucrarea Cuvântului în viata ta. Nu le lasa sa-ti creasca în inima, pentru ca vor avea câstig de cauza.

Cuvântul va ajunge sa creasca si sa aduca rod doar în pamântul care a fost destelenit, din care au fost scoase pietrele si spinii. Orice semanator stie acest lucru. De aceea este datoria ta sa veghezi asupra calitatii solului inimii tale!

S orin Sabou, http://www.sorinsabou.com/files/interactiunea_cu_Cuvantul.html

MA-NTREABA STRAMOSII

Adrian Botez

 

 MA-NTREABA STRAMOSII

 

ma-ntreaba stramosii daca-i mai cunosc

ma-ntreaba din icoane – sângerând!

mai stau – falosi – în butce si-n parfum de mosc

si capetele lor cazura – coborând…

 

poporul martirilor ma-urmeaza

oricare clopote ating în viata:

ei sunt vârtutea care ma-narmeaza

si fruntea-n mir de foc mi-e mai semeata!

 

altarele din munti îmi sunt deschise

Hristos întâmpina – de-acum – credinta mea:

sunt marturisitor – si ranile sunt scrise

 

pisanie-mi fu viata – slova grea:

ard catre ei – cu fiecare ger

si ma sfintesc prin ei – din cer în cer!

***

 

ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE

 

un înger îmi toarna sa beau: e un înger!

de ce sa nu-mi toarne – când lumea-i nebuna?

sa beau si sa uit – nu vreau sa mai sânger

sa beau si sa trec spre lumina cea buna…

 

e seara târzie – si greieri scânteie

din cântecul lor patimas ori tihnit:

aici – pe pamântul nebunilor lumii

o lume-pereche Hristosu-a zidit!

 

…si florile-n umbra danseaza învoalte

descântecul razei se cerne-n vedenii

cei vii si cei sfinti blând tânjesc spre departe

 

în hora ma duc si în dor si spre genii

…neguri regine se-nchina si-s foarte

atente: la frunzele vii – la frunzele moarte…

***

 

SERI ÎN CETATE

 

în seri prelinse – tainic – din havuzuri

tragici nebuni – înfrânti – gesticuleaza

ar vrea sa-si smulga corbii din obraza:

în loc – s-aseze îngerii – taluzuri!

 

parfum de lumânari si ceri varsate

îmbie orbii din paduri sa plânga…

cine mai vrea turniruri în Cetate

sa-nfiga lancea-n visul cel de lânga!

 

…nebuni si orbi – razboinici si domnite

veniti la Sarbatoarea Nimicirii:

noaptea – arzând în strugurii din vite

 

aduce jertfa Mortii si Uimirii!

…Craiul danseaza-n ritmul desfrânarii

Regina Ciuma – un vals mut – uitarii…

***

 

SIHASTRIA VORONETULUI

 

unde stelele-si coboara – lin – lumina din Cuvânt

între munti – paduri si vânt

atingând pamânt c-un gând:

îngere de colilie

rasarit-a sihastrie!

 

cât o iesle – cât un prunc

cât pe vale – cât pe runc

sta-ntre apele ceresti – rugaciuni dumnezeiesti

luminând pustia:

sihastria

 

papadie – primavara

cu urgia se masoara

dintre ierni razbate-n vara –

lacrimi – zâmbet de fecioara

slavind zarii maiestria:

sihastria

 

miez de noapte ce rodeste

când Hristos spre ea priveste:

nu sufla prea tare – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne –

vei învârteji-o-n vânt

si pe-o pala de lumina

iar în raiuri o sa vina!

vis de floare de sulfina

sfios arde vesnicia –

sihastria

 

e atât amar pe lume –

o – Iisuse împarate!

doar nadejdea sihastriei

doar icoana Sân’ Mariei

dulce rugaciune-n strune

zaboveste de pacate!

*

Dumnezeul de lumina – preotilor stâncii mute

printre cetine le tese

fir de patrafir:

dinspre-amiaza catre munte

întristând poieni de aer

se cladesc altar si frunte

cetelor de îngeri

 

ce-ti ramâne – suflet singur?

sa culegi lanul de frângeri

sa te rogi

sa sângeri

*

ars de stele – scris de fluturi

ma desprind din luturi

si spre Tine vin – Iisuse

de gând sa ma scuturi!

***

 

VALEA PUTNEI

 

calugari brazi – cu rantii lungi

sirag – tacuti se furiseaza

spre catedrala dintre stele

 

calugari brazi – cu rantii negre

astern urechea peste munti

pândind un dangat în desert

la catedrala din adâncuri

la staretia pietrei arse

 

calugari brazi – scandând în vânt

o rugaciune a vâltorii

îsi smulg din sân un legamânt –

si dintr-odata pe pamânt

se-aprind luminile de glorii!

*

corbu-si cauta focul în vatra padurii: cra-cra

nu-l urmari pe corb – când o apuca

fâlfâind fierbinte – spre cuib: în mijlocul întunericului

te va-ncinge vapai

*

la poarta raiului – de-o parte si alta

strajuiesc doi brazi – cu barbile-atârnând

printre ei – departe – un cal – pascând

blajin – lumina

***

 

POIANA

 

a împietrit lumina – sub vraja dumnezee:

un fluture – pe pajisti – a scris o odisee

***

 

BRADULUI

 

nu te vreau în casa – bradule – împodobit de

mâini vestede

 

stai între vânturi – cu bratele cruce

si pe bratele tale – piroane

aprinse – stelele

*

 

LA CATEDRALA ARSA MUNTE

 

la catedrala arsa munte talangile sunt clopot

argintul si tamâia apei se tot petrec în sopot

slujesc vecernia barbosii cu patrafir de cetini –

un boier greier dascaleste cum timpul sa-l încetini

 

aici se savârseste taina vadirii nuntii sfinte

când ursi arata-ntelepciune în jocuri si vesminte

iar lupii veghii se înclina în calea viu-minunii

când Soare-si pleaca-adânc genunchiul în fata Fetei Lunii

 

veniti voi pasari ale strunei din slavile meree

sa curga alta vlaga-a firii în ape si-n idee

veniti maririi sa-i fiti martori când Dumnezeu slujeste

odajdiile de luceferi arzând împarateste…

*

muntii s-au smerit din vârfuri – martori dupa o minune

sub cadelnita din soare – codrii stau în rugaciune

jur prejur ies dintre raze si miresele poiene

si descânta-n aer basmul cu Ilene Cosânzene

 

vis de vânt – ceresc Cuvântul se rasfata în miresme

trecând gânduri peste chipul curgatoarelor aghesme

dintre tufe de macese – Pan buhosul se iteste

murmurând cu desfatare vorba care îl orbeste

 

cât va tine vraja asta? – când sortirea de fantasme

ne va-ntuneca Edenul si Frumosii Feti din basme?

stau ostirile de cetini pregatite de-nfruntare

pogorâti – arhangheli-codri se-mbrac în strafulgerare:

piei Satan! – smaraldu-ti cade la un semn si o-ncruntare…

***

 

INSTANTANEE

 

îsi da drumul soarele – din vârf de cetini – tot mai

repede – din creanga în creanga – de-a rostogolul – pâna în

ochii mei si-ai apelor: rusinat – se da dupa munti

ca o fiara luminata

peste fire – sfioasa

*

ard rasini în catuia de noapte a brazilor

e o vreme – o-nlesnire spre tainita cerului

corbi orbi se rotesc spre salbaticul cuib din

misterul înalt

un ou a cazut si s-a spart: cerul s-a-ncleiat de

astri – dar Dumnezeu a suflat peste cenusile

albe – si noua trepte de cer au tresaltat

senin cristal – înghetat-au tarie

*

în fiece brad se înalta castelul de duhuri

spaime – extaze strapung armura de cetini

din piatra-n piatra – din ramura-n

ramura – serpuieste – zguduind cu lumina

galaxia minunii

*

deasupra mea – îndelunga binecuvântare a

batrânului brad: încep sa-ntrevad freamatul tainic

al fratiilor astrilor

întâi însa nu uit sa fur – cu palma din zbor

maramele albe-ale fecioarelor – tresaltând de

înspumate spaime – strapungând pretutindeni lumina: fiicele

de apa-ale muntelui

*

pe foaia alba-a mestecenilor – pasarea

vazduhului – în zbor bine stilat – scrie

batrâna legenda a lumii

*

coboara cirezile din munte – de la Fântâna Tineretii:

între coarne – pe frunte – fiece bour

poarta povara stelei de zeu

*

din tihna mareata de cetini

se isca-o vestire a firii:

prin aer – prin apa si vânturi

încinse-n cutremur pamânturi

stârnesc vremea greu-asfintirii

 

în hori de priveghi si mânie

s-au prins tainic duh si stihie:

vibrând ca un preot blestemul

îi strâng lumii-n tainite semnul

dezleg razbunarii îndemnul

spre-o lume ce nu va sa fie

 

ce-i strâmb si raznit de pe osii

beteagul de rost – prag spre bezne

si-si vrea prabusiri spre mai lesne

acum – prin sentinta padurii

îsi scurge otravile gurii

în rug noitor al fapturii

în dans si arginturi de glezne

***

 

INITIERE

drumu-n munte cine-l stie

la el îngeri or sa vie

si-i vor sta la cap faclie

 

drumu-n munte cine-l suie

dezlega-va-n cer catuie

auzi-va aleluie

 

cine-n pisc nu se opreste

spada sub picioare-i creste

de lumini se-ntuneceste

 

nici în cer nu-l mai vesteste

totu-n urma-i se cumpleste

dar paseste el regeste

*

au coborât ostile brazilor – cu soarele pe umeri

si-au ajuns – de partea astlalta – la poale:

ma privesc – încoifatii si barbosii

pe mine din poiana – senini

drept în ochi

 

au umplut vai – au ascuns (sub mantii si-armuri – verzi si de aur)

ale nelinistii râpi – si-au luat cu ei

– zavozi si cai de argint – pâraiele

alamuri ale marsului lor catre mine – cel acum judecat în poiana

-de ce crezi c-am venit – atâta zare si cai – pâna la tine

omule?” – si-a zuruit spre mine

un staroste-al luptei cu muntii

fumurii – conurile – medalii

îndelungi

-nu stiu – maritilor voievozi” – ma sfiesc – vazând plecate

spre mine – atâtea cruci de catedrale

-am brazdat atâtea ceruri pâna la tine – sa-ti

amintim cine esti” – a sopotit vânturi line si cetini – raspunsul

-oare nu stiu eu cine sunt?” – m-am mirat în surdina

-nu stii – nu stii!” – au împuns spre mine mustrare – zboruri de umbre si

pasari

-bine – sa zicem – atunci cine voi fi fiind – lamuriti

lucrul acesta cu mine” – ma-nvoii

cu oarecare necaz

-rânduit ai fost ochiul

slavirii sa fii – trâmbita de

vestire: Întoarcerea

din razboiul coclaurilor uitarii – Întoarcerea

noastra – dimpreuna cu stele – pâraie

ceruri si munti – în împaratia maririi – s-o afli

biruitor sa le-o spui tuturor” – plutira

maret catre mine silabele ritmice – precum

oceanul cel verde-al Cuvântului

-trâmbita privirii – glorie Facerii Dumnezeiesti

Buna Vestire – Evanghelistul Muntilor

asta fii – si ramâi…” – vuira – din spatele soarelui – îngerii – umbre

sfioase-ale brazilor – pe pamânt

si lumea se facu zâmbet: un greier se scarpina

cu spatele de aer – încuviintând

*

frate bradule – doborâtule

nemilosii te-au prabusit din falnica-ti tinerete

 

voinicule – fala povestilor poienii

sângele din vine ti s-a scurs – si-a luat-o

pe urma pâraielor umbroase – tresaltând

spre asfintit

 

a mai ramas spuza puterii tale arse

peste care cadelniteaza rasinile

tâmpla jos – lânga tine – o pun – frate

sa ma-ncununi cu raza

ultimelor tale soapte – cetina legamânt

*

peste vrajbe si urgii

fierbând negre si pustii

dinspre poale spre mijloc

biruie în flacari Crist

vârf de brad – cruce de foc

blând si trist

 

si la nunta mortii lui

vin stârnite si haihui

pasarile vâlvatai

de pe vai

 

lasa tainite de cuib

si cu raze se îmbuib

pâna suna toaca-n cer

si le-ngheata-n cununii

stele vii

*

scrobit banut – ametist trifoi

lânceda galbenea – paienjenis de constelatii: traista

ciobanului

soacra mare – patlagina – spin galant – crai lunatic

conte salbatic

lumânarica – scântei

punte de cruci – feriga – încotro duci

si ce vrei?

*

te uiti prin cetini – spre soare

ca-ntr-o fântâna-a comorii

*

câta bunatate are copacul si-n toata ma-nvaluieste – când

stau – adânc – la umbra lui – precum în uterul lumii

cuminte

 

pe deasupra nasterii mele

nevazut – doar înalt vuitor

trece – imperial – vulturul

cascadele vremii se sparg înafara-mi

în valuri de cetini – în

valuri de valuri:

eu sunt corabia – eu sunt refuzul

prorei – de a parasi tarmul

de a spinteca placenta timpului

***

 

VINA OBSCURA

 

schilodita lume

schilodit popor

vina ta începe

de la vânt si nor

 

de ti-e rau în luna

de ti-e bine-n soare

vin pe urma-ti îngeri

umbra sa-ti masoare

 

pasarea nu-ti cânta

soarta-ti sângereaza:

nu stie nici sfinxul

care parte-i treaza

 

inorog din luna

salamandra-n soare

ascultati din lacrimi

cum se scurge sare

***

 

PEISAJ

 

crucea turlei bradului binecuvânteaza

întinsa peste sângele cerului

glas de pasare cade-n farâme

muntii s-au spalat pe ochii orbi: tot

nu vad – nimic

afara de rai

*

zeii din brazi au iesit pe pajiste – sa se

soreasca si sa ofteze – de dorul

tacerilor – pline de miez –

de-altadata

 

câte-o caruta – trosnind din încheieturi

trece pe lânga plaurii brazilor : carutasul îi vede – si zice

catre tovarasul sau de pe loitre:”lasa-i – saracii

vai de capul lor – mai au putin

si…”

 

dar pasarile – care toata ziua au strâns

cu ciocurile – raze de soare – acum

spre seara – astern – printre crengi

împaratesc culcus – tesut cu fir de

paianjen – Luminatilor

 

carutele trec – toate – pierzându-se în

propriul praf : pe jos

ramâne un con – dizident al padurii

 

cu zgomot sec – cad si altii

în cuibul ierbii

***

 

AMURG

 

brazii – catarati pe vârfurile picioarelor – disperati de-atâta

verticala – sunt gata sa cada cu

nasul în soare: dictatura

fastidioasa a

oblicului

 

ma doare spinarea de aceasta nefireasca

încordare a copacilor – prea

demonstrativi

 

în definitiv – lumina e o femeie la

îndemâna tuturor: nu stiu de ce ne-am

frânge amurg – pentru ea

 

uite – spre exemplu – cum se întinde

ea – lumina – prin iarba – precum continutul

vomat vinovat – al

Potirului

*

calea laptelui se însira

seara – în praful spre

sat

 

umbra apelor se-asterne

peste strabuni

desertul vadeste

smintitii pauni

*

încurcat în strune – lirele brazilor

vântul adoarme amurg : nu înainte de a transmite

furis – cutitul de raza – sfântului înaltat

doar cu-aureola – peste piscuri

*

crima împotriva vântului: lipsa de

tacere smerita

trasneste-i – Doamne – pe guresii

desertului – iar nu pe – umili – muncitorii

soarelui – apelor – pamântului – adânc

rastignitului

***

 

TERTINE

 

vânt de soare – brazi de roua

pasari egiptene – doua

slujesc la Potir

 

din poienele viclene

doldora de Cosânzene

cade-un fir de mir

***

 

PASTEL

 

peste coastele si suferintele dulci ale

pamântului verde(gânditoare vaioage – severe

ponoare) – trec obosite carute

 

trec si se-odihnesc – turma cuminte

clipe – în fata mustrarii din deal:

sihastria

 

apoi îsi urmeaza – smerite – blestemul

de praf si

galben zadar

***

 

CLASICA

 

în poiana dintre brazi – si-a parasit

la apus – Helios

caii: gratioase

vise – pascând

valuri de verde

***

 

LA FOC DE RASINI DE BRAD

 

la foc de rasini de brad

unde ploi de stele cad

sed în tronuri de stejar

domnii vechi cu trup de jar

 

voievozii în armuri

lati în spete – la par suri

voievozi cu chivara

si la suflet lamura

 

stau roata la masa mortii

strajuind padurea sortii

pajuri se rotesc coroana

oastea brazilor e-n zvoana

 

stau batrânii sfinti – se-ncrunta

de ce vad în lumea scurta…

 

pregatesc junghiuri de fulger

aranesc furtuni de spulber

prigonind demonii-n spume –

sa-nceapa o noua lume

 

magi de stele rotitori

mândri stapâni rugatori

frângeti rau-n dumicati

si pe corbi cuminecati

 

cerurile luminati

pe vicleni sa nu-i iertati

faceti dreapta judecata

sa vedem soarele-odata

*

sfinti arzând – hristosi jertfiti

tara-i Crucea – voi – parinti:

nu m-alungati de pe Cruce

lasati moartea sa ma culce…

 

decât viata în genunchi

mai bine tintit pe trunchi!

decât rob la miselie

carnea mi-o zdrobesc de vie!

 

daca nu ma-ngaduiti

voi – fierbinti între fierbinti –

voi cladi Golgota mea

pe-orisicare colt de stea

 

nu sunt print în piei de porc –

între diavoli nu ma-ntorc!

***

 

 

VILLON ÎNAINTE DE A ADORMI CU TÂRFELE SI CU ÎNGERII

 

ferchesa domnita – sloboda la gura

ai pornit turnirul dintr-un zvon de zgura

se bat cavalerii – fara de masura

pentru boiu-ti oaches – si sparta-ti centura

 

dezmatati calugari – împanati cu bârfe

poloboace pline cu lipici la târfe

va vomati pomana de la verzii printi

muscati craci de iepe cu-antrenatii dinti

 

sa va ierte dracul – Domnul e la mine

învata sa cânte pe strunele line

hai târâs – jigodii – se pravale focul:

cât credeati ca rabda Domnul sa-mi luati locul?

 

Doamne-al meu Hristoase – în vin iarasi sângeri

stau s-adorm – în poala îmi picura plângeri:

lacrimi prearegale – din harfe de îngeri

dar si roua târfei – simtind sfinte-atingeri

 

ev de rugaciune – de sfinti si de ciuma

gâlgâit de sânge si de vin cu spuma

Fecioara minunii arde pe altare

Sarpele lincheste pocal si-ostiare

 

ev bizar – fantastic – nu ma lua în seama:

Poet – storc cuvântul pâna iese zeama

hoinarind – în dansuri – din crama în crama

saruta-ma – târfo – sa plâng fara teama…

***

 

 

 

 

VILLON – LA DESPARTIRE

 

printre posirci si târfe – scapai câte un vers:

deci – fericit sa fie cel care l-a cules!

golan ori print – s-asculte cum curge Seina-n rime :

de mine toti sa uite – sunt doar o voce-n mers –

calic pierdut în stele si-n vuiet de multime

 

c-am gaurit un pântec? c-am odraslit prin hanuri?

c-am chiotit în noapte – în toiul de chiolhanuri?

nu uite nimeni schimbul ce l-am facut sub streang:

Hristoase – -ti dau viata – dar nu-mi da nici un rang

afara de stiutul : Secerator de Lanuri

 

decât sa cânt în moarte si – trist – sa plâng de viata

decât sa fiu bufonul milogilor din piata –

lui Charon îi dau nastur – în loc de gologan…

platescu-ti – Sfinte – clipa – cu pretul pe un an

Hristoase – bate palma: Poetul e Paiata!”

 

si-asa mi-a luat viata – s-o faca joc la îngeri

nimeni – de-atunci – în lume nu-mi mai însira plângeri

cuviincios în zdrente – dau numai dintr-un stih

nu mai îmbat pe fufe – si nu mai joc zarif

decât în agonie – când scriu pe fila frângeri

 

cam asta – lume buna – am vrut sa amintesc

pentru când crugul lunii de tot am sa-l smintesc –

e drum de seara ‘nalta – si focuri de calif

acopar rana coastei : pe drumul pamântesc

o pana mai pluteste – pesemne e de grif

 

e sânge-n zorii zilei – o luati de la-nceput:

eu nu-nsotesc pe nimeni – vad doar ce n-am vazut

v-am spus ce meritarati si numai ce am vrut

când rima am gasit-o – dispar – necunoscut…

vedeti-va de viata – n-ascultati de-un pierdut

***

 

ULTIMUL CÂNTEC AL LUI VILLON

 

Sarac precum Villon – ramân tot gures

Împart cu darnicie – zdravan – coate

În carnavalul crud – si luat de iures

Ma iau la harta cu-mparati si gloate

 

Pe-al mortii streang îl onorez cu tifle

Si-aduc în pieti o noua terezie

Pe care sa masor iubiri – nu chifle

Sa-i dibuiesc pe popi de erezie

 

Nu veti scapa în veci de veci de mine

Sub zdrentele enorme – SPADA scapar

Cu care VORBA v-o retez spre BINE –

Burta v-o-ntep – de RAU ca sa va apar

 

Din han în han – hoinar – v-arat minunea

Ce-a fost cândva la Cana Galileii:

Posirca o prefac în sângerare

Sub testul broastei – asmutesc toti leii

 

Va par la toti nebun si hahalera

Dar nu vedeti hârjoana mea cu moartea:

Când toti tradeaza – eu sunt cel ce spera

Când toti va-ncaierati – îmi darui partea

 

Si daca peste ani – un oarecine

Gasi-va-mi hârca si va vrea s-o-nfrunte

Eu – dezgropatul din atâtea vine

Sterge-i-voi lui gând rau si fapte crunte

 

Caci versul meu e muzica la îngeri

Si ce-a fost rana – e acum lumina

Adus-am rost în rai cu-a mele frângeri

Caci si Hristos pe stihul meu suspina

 

Când se framânta la liman sa traga

Pe rasfiratu-ADAM din lumea-ntreaga

***

 

LICORNUL

 

Licornul blând

Coboara sfânt

Dintre paduri

De dumnezei

 

E tot flamând

De duh si cânt

Si trece rar

Pe la smarald

 

Licorn tacut

Coboara scut

Peste virginul

Print din tei

 

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

 

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scutura pomi:

Cad dulcinei

 

Licorn din luna

Arme suna:

Iubiri – razboi

Suie în mit

 

Îngenuncheati

Frati cruciati:

Ati fost alesi

Paznici la Graal

 

Arhangheli grei

Sunteti tustrei

Chemati la cer:

E-ospat de zei

 

Licorn de paza

Ia în vaza

Pe cei ce-ajung

Prin rastigniri

La Sfântul Duh

***

 

IOSIF DE-ARIMATEEA

 

Veghind smerit si singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Si în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin sa se-nchine cucii

 

L-am tras de sub osânda – L-am îmbracat în taina

Si pentru ochii lumii – zabranic I-am dat haina:

Nimeni nu stie însa – Iosif de-Arimateea

Ca-i paznic încercarii de-a sângera Ideea

***

 

Idolii secolului XXI

Informarea si comunicarea computerizata

 

Computerul si smartfonul, idolii secolului 21

 

Ana Tatar-Andras

 

Studiind cu aplecare si folos  Biblia, cea mai importanta carte, Dumnezeu, prin tiparul Sau de gândire imprimat Sfintelor Scripturi,  ne dezvaluie care sunt  noii  idoli care pun stapânire pe om in  societatea actuala.

[pullquote]

Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu. Eu stapânesc peste neamuri, Eu stapânesc peste pamânt.”

BIBLIA, Psalm 46:10

[/pullquote]

 

 

Unii, deosebiti de puternici, vin pe calea noii paradigme tehnologice din comunicare (computer, internet, iPhone si alte telefoane inteligente, tehnologia multimedia s.a.). Sa nu ma întelegeti gresit, eu ma bucur de multitudinea cailor de informare aflate la indemâna noastra, de bogatia posibilitatilor diverse si rapide de comunicare, ceea ce este intr-adevar extraordinar. Totusi, aceste aparate au ajuns o cursa mult prea periculoasa pentru viata noastra, pentru viata de familie si pentru societate. Un iPhone poate fi un idol.

[pullquote]

Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele. Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mângâietor, care sa ramâna cu voi în veac; si anume Duhul adevarului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Îl cunoasteti, caci ramâne cu voi si va fi în voi. Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu, si Tatal Meu îl va iubi. Noi vom veni la el si vom locui împreuna cu el. (…) Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

BIBLIA, Evanghelia dupa Ioan, cap.14.15-16;23 si cap.16.12-14

[/pullquote]

Cum se intâmpla asta?

Dumnezeu L-a creat pe om sa fie in partasie cu El Insusi (prin Duhul Sfânt si rugaciune), intr-o relatie permanenta, zi si noapte, evident când suntem treji si nu avem alte preocupari care sa impiedice aceasta relatie.

Apoi, suntem creati sa fim in comunicare unii cu altii, in mod direct, verbal, iar ca o exceptie sa folosim metodele moderne care, neasteptat, au luat tot mai mult locul traditiilor sanatoase de comunicare.

 

Ori, petrecând timp indelungat pe computer, acasa si la serviciu, si, mai nou, având in mâna (nici doar in buzunar sau geanta) un aparat de ultima generatie, un iPhone, nici nu mai avem când sa intretinem acele conversatii care sa transmita limbajul (logosul) si caldura corpului nostru!

 

Ce sa mai spunem de tragedia care are loc in familiile crestine?

Crestinatatea isi are izvorul si puterea de traire in relatia credinciosilor cu Dumnezeu, dar se desavârseste prin realizarea relatiilor de comunicare si traire unii cu altii, in cât mai buna armonie.

 

Familiile crestine de astazi se gasesc în mare criza în ceea ce priveste comunicarea (sot-sotie, parinti-copii-bunici). Aceasta idolatrie, dependenta si acceptare a acestor aparate informatizate inaintea relatiilor de familie, îi izoleaza si-i indeparteaza pe membii familiei care nu de putine ori si locuiesc sub acelasi acoperis. Au încetat conversatiile din familie la micul dejun sau la cina. Parintii dintr-o camera scriu mesaje pe telefon copiilor din alta camera. Baietii se joaca pe internet si fetele pe Facebook.

Am ajuns sa renuntam la multe in viata, dar nu renuntam la dependenta de informatica (carora le acordam un timp imortant si indelung, aproape permanent), urmarirea si filtrarea multor informatii din emisiunile media, de o gama vasta si mult diversificata, in plasa carora este cu neputinta sa nu cazi, in dauna iubirii si partasiei pe care trebuie s-o acordam familiei si societatii.

 

Ce pot face parintii?

Putem si trebuie sa incepem sa petrecem timp împreuna la masa discutând fara sa avem aparate elecronice cu noi? Acest lucru poate împiedica si alte apucaturi grave ca bautura si drogurile.

Trebuie sa fim responsabili  si sa incepem învatarea legilor lui Dumnezeu împreuna cu familia noastra (Deuteronom 6:1-8).

Sa ne grabim sa cumparam copilului ultima aparitie a unui telefon sau joc electronic? Daca avem mai multi copii, putem cumpara numai un joc si sa îi învatam sa fie generosi unii cu altii.

Planuim timp cu familia pentru citirea cartilor, pentru jocuri sau alte activitati?

Petrecem timp in natura bucurându-ne de creatia lui Dumnezeu?

Punem toate obiectele electronice din casa la vedere, nu ascunse prin dormitoarele copiilor, mai ales în timpul noptii? Copilul trebuie sa stie ca este dator sa dea socoteala de ceea ce face?

Facem reguli în ceea ce priveste timpul pe care copilul îl petrece pe telefon sau internet în fiecare zi?

Alegem pentru copil un timp special cu Tatal-Dumnezeu, când el va avea cea mai speciala legatura, cea mai importanta conectie prin citirea Cuvântului si prin rugaciune?

[pullquote]

Cât despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El ramâne în voi si n-aveti trebuinta sa va învete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va învata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramâneti în El, dupa cum v-a învatat ea.”

Intâia Epistola a Apostolului Ioan, 1 Ioan, 2.27

[/pullquote]

Cel mai important model în casa, în ceea ce priveste paradigma comunicarii-informarii vei fi tu (mama, tata, cel care e lider). Ceea ce nu vrei sa faca copilul tau sa nu faci nici tu. Pastreaza acelasi standard pe internet ca si în lumea reala. Daca esti casatorit nu te juca pe Facebook. Tine legatura cu sotul/sotia în lumea reala. Conectiile sanatoase sunt cele reale, bazate pe o conversatie si interactiune fata în fata.

 

Te rogi pentru familia ta, pentru relatiile tale, pentru conectiile tale, pentru casa ta si camerele copiilor tai?

Te rogi pentru protectia lui Dumnezeu peste casa ta când tu nu esti acasa?

Fie ca familia ta sa fie locul unde relatiile cresc si se dezvolta spre slava Domnului.

Atentie!

Oamenii investesc foarte mult în conectii cu altii: ei sunt pe internet sau iPhone mult timp, scriu si trimit mesaje, folosesc telefoanele indelung, dar o astfel de interactiune informatizata nu contribuie la dezvoltarea relatiilor bazate pe partasia crestina. Dimpotriva. Cuvântul partasie (koinonia, lb. greaca) înseamna împartasirea unei vieti noi în Cristos cu alti credinciosi prin rugaciune, dragoste, încurajare si unitate. Dumnezeu zideste bune conectii pentru copiii Lui prin poporul Lui din biserica, prin Cuvântul Lui si prin Duhul Sfânt.

Te rogi pentru biserica ta? Cum te rogi pentru zidirea ta sufleteasca?

Dumnezeu sa-ti dea o biserica unde sa traiesti ca într-o familie, dezvoltând relatii bazate pe partasia care aduce zidirea ta sufleteasca.

Deoarece petrecem mult timp pe internet:

Te rogi când te asezi pe scaun în fata computerului, te rogi pentru protectie pentru ochii tai, mâinile tale, gândurile tale, inima ta?

Te rogi pentru protectia lui Dumnezeu si control asupra timpului petrecut în lumea virtuala, lumea umbrelor, lumea imaginilor miscatoare si fara continut, lumea undelor, lumea imaginara, lumea ispitelor de tot felul ?

Sa fii conectat cu Dumnezeu în asa fel ca toate celelalte conectii sa se aseze la locul lor!

Dumnezeu ne-a dat Cuvântul, Logosul din Sfânta Scriptura-Biblia, care S-a Intrupat in Domnul Isus, nu imagini si alte inchipuiri periculoase care ne pot indeparta si ne pot denatura viata sanatoasa care doreste Dumnezeu s-a avem. Oare de ce? Pentru ca a stiut ce dezastru poate aduce imaginea. Indeosebi succedarea imaginilor virtuale.

Cât timp petreci în citirea Cuvântului scris in Evanghelie, cu familia si semenii – intr-o partasie sfânta – , în comparatie cu timpul petrecut pe telefon sau computer?

Fie Cuvântul Domnului mai pretios pentru tine decât imaginile lumii!

Aleluia! Amin.

anatatarandras.wordpress.com

MESAJUL INCEPE LA MINUTUL 51:00

CONTRABANDISTUL EMINESCU

de Lucia OLARU NENATI

 

 

[pullquote]„Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial.”      (Nicooale Iorga)[/pullquote]

 

Putini stiu ca Eminescu nu a luptat numai cu pana si cuvântul pentru idealurile nationale, ci a facut-o si prin fapte, chiar dintre cele care i-au cerut un curaj deosebit si l-au expus la riscul arestarii pentru contrabanda si atentat la siguranta imperiului. Iata cum s-au desfasurat lucrurile! In 1875 se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei printr-un rapt abil si realizat prin coruptie. Descrierea modalitatilor de înfaptuire a rapirii exista consemnata în corespondeta dintre internuntiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut si cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg. In aceste scrisori cei doi comunica despre pasii strategici pe care-i faceau pentru stabilirea unui culoar de trecere între Pocutia (devenita proprietate austriaca) si restul imperiului, ce avea sa se numeasca Bucovina.

Din aceste documente reies actele de coruptie prin care au fost atrasi atât înalti functionari ai Rusiei (feldmaresalul Rumiantev, caruia i s-a oferit o tabachera de aur cu briliante si 5000 de galbeni austrieci) cât si mai multi demnitari turci printre care si Reis Effendi, care a cerut special si a primit un pumnal de aur cu teaca aurita cu briliante si smaralde, având încrustat în ele un orologiu. Prin aceste masinatiuni culoarul de trecere s-a largit pâna la a cuprinde întregul tinut al Bucovinei.

[pullquote]

“E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale.” (Eminescu)

[/pullquote]


Asadar Bucovina a fost vânduta pe o tabachiera si un pumnal! Tot din aceasta corespondenta reiese lupta cumplita a domnului Moldovei, Grigore Ghica Voevod care a încercat pe toate caile si cu toate mijloacele sa-si apere tara nelasându-se corupt spre a accepta tacerea, ceea ce i-a atras în final suprimarea prin asasinare. Toate aceste scrisori care arata ce s-a petrecut în 1775 au fost adunate într-o brosura editata în 1875 intitulata „Rapirea Bucovinei dupa documente autentice”, redactata de Ion Slavici si prefatata de Mihail Kogâlniceanu dupa documentele din colectia lui Hurmuzachi privitoare la istoria românilor.

Eminescu, stabilit atunci la Iasi, trece clandestin în Bucovina având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei brosuri riscând sa fie prins si pedepsit cumplit. Tragând la prietenul sau Stefanelli în Cernauti si beneficiind de ajutorul lui, el trimite brosurile prin posta persoanelor oficiale, oaspetilor straini si organizatorilor „serbarii seculare” pe care o pregatisera austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei. Desi circulatia brosurii a fost interzisa, desi s-au facut puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica raspândirea cartii prin lumea europeana (fusesera multi oaspeti straini la Cernauti!) care a aflat din surse documentare autentice despre ticalosia prin care s-a produs decapitarea Moldovei.

Eminescu nu s-a multumit cu atât, ci a publicat în tara articole prin care glorifica vitejia si rectitudinea morala a lui Grigore Ghica Voevod, pe care-l aseaza în rândul marilor personalitati ale lumii, alaturi de Ludovic al XIV-lea, Frederic al II-lea, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a etc. Iata formulate chiar de catre poet în articolul intitulat Grigore Ghica voevod si aparut în Curierul de Iasi, nr.109 din 1876, argumentele care sustin aceste aprecieri: „E drept ca pentru crearea unui om mare trebuieste conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurarilor, al doilea este caracterul si inteligenta persoanei istorice. Aceasta a doua conditie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desavârsire. Urmarind cu întelepciune si cumpatare binele si integritatea patriei sale le-au mentinut cu rara energie personala pân-la cea din urma clipa a vietii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme la Constantinopole s-a vazut silit a încredinta pe cancelarul Kaunitz ca orice tranzactie ar face cu acest voevod, concesiile sale vor fi numai aparente caci acest caracter nu cedeaza si nu se pleaca. El va urmari întotdeauna întregirea patriei sale fie prin razboi fie prin diplomatie, de aceea trebuie înlaturat cu orice pret. Trebuia dar nimicit acest om a carui tarie de caracter ameninta pe rapitorul patriei sale, trebuia asasinat în taina fara zgomot.”

Si pentru a sublinia soarta tragica a unui mare domn patriot care a luptat eroic cu toate fortele uriase ce amenintau integritatea tarii sale, Eminescu continua: „?i asa s-au urmat în comuna Iasi (…) acolo s-a întâmplat aceasta fapta a întunericului, acea miselie demna de diplomatia veacului trecut, acea nerusinata palmuire a slabiciunii si dezbinarii poporului românesc. Intr-adevar ce rusine mai mare putea sa ni se întâmple? Dupa ce (…) ni se luase vatra stramaseasca, începatura domniei neamului moldovenesc (…) se asasineaza prin influenta morala a Austriei domnul care au îndraznit a protesta contra nerusinatei rapiri.”

Ca o concluzie ce ramâne vesnic valabila în istoria noastra, Eminescu conchide cu amarnica durere si sfâsiere launtrica, una dintre multele care l-au afectat profund si i-au provocat rând pe rând sfârsitul prematur al vietii pe care-l comemoram mereu la mijlocul îndoliat al lui iunie, doliu care înmanunchiaza în el toate durerile neamului traite adânc de catre omul deplin al culturii românesti.

Iata aceste cuvinte aforistice care pot fi înscrise pe frontispiciul istoriei noastre perpetui: „Popor românesc, mari învataturi îti da tie aceasta întâmplare! Daca fii tai ar fi fost uniti totdeauna atunci si pamântul tau stramosesc ramânea unul si nedespartit. Dar veacuri de dezbinare neîntrerupta te-au dus la slabiciune, te-au dus sa-ti vezi rusinea cu ochii!”

Nu putem sti, desigur, daca tot mai insistentele afirmatii despre suprimarea deliberata a lui Eminescu din motive de ordin politic sunt întemeiate, desi probele material-istorice si rationamentele logice sunt tot mai pregnanate. Am dori din suflet sa nu fie nimic adevarat si toti cei ce sustin aceasta varianta sa fie niste fictionari fabulatori bolnavi de scenarita. Dar, privind din perspectiva actuala si din cea conturata prin acumularea atâtor informatii si concluzii de-a lungul zecilor de ani de când ma aflu în proximitatea universului eminescian, a propriei experiente existentiale, nu pot sa nu acord atentie ideii ca, în fond, ceea ce a contat a fost mai întâi de toate, pasiunea adevarului absolut care l-a stapânit tiranic („adevarul e stapânul nostru, nu noi stapânim adevarul”) si care l-a determinat sa intre automat în slujba cauzelor drepte si, mai ales, în apararea interesului general national pe care, vai, în toate timpurile (dar mai ales azi!) se gasesc greu oameni care sa-l apere în dauna sau înaintea interesului personal. De aceea, indiferent care va fi fost cauza concreta a sfârsitului sau, e tot mai învederat ca Eminescu a murit „patimind pentru dreptate” cum spune Biblia si cum spunea el însusi despre domnitorul Grigore Ghica pe care nu întâmplator l-a adus în prim planul atentiei. Un astfel de om al idealului cum a fost el nu se putea potrivi cu atât de complicatele socoteli si aranjamente ale vietii sociale si politice reale, aceea care s-a bazat mereu pe compromisuri si chiar tradari.

De aceea, acum în miezul lui iunie, nu comemoram doar, idilic si gratios, trecerea în eternitate a unui poet, fie el si de geniu – chiar daca tot acum se aduna laolalta o sama de poeti sub steagul sau – ci mult mai mult de atât: asa cum spunea Iorga, cel ce atât de devreme i-a recunoscut consubstantial statura si complexitatea personalitatii: „Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial”(1911)


Lucia OLARU NENATI

Botosani

15 iunie 2011