Interviu si istorie cu Ion Coja – Petre Burlacu

icoja1Cuvîntare rostită de Ion COJA în 1978 – de cel care l-a propus la preșidenția României pe părintele IOAN de Covasna și Harghita

A discuta problemele dramaturgiei românești contemporane înseamnă, pentru cei mai mulți dintre noi, a face un inventar al eșecurilor cu care fiecare participăm la impasul actual al dramaturgiei românești. Utilitatea unui colocviu național de literatură dramatică se dovedește numai din această perspectivă.

În ce măsură colocviul nostru nu va fi însă pierdere de vreme, în ce măsură nu ne vom fura singuri căciula, cum s-a mai întâmplat în ocazii similar, e greu de spus deocamdată. Oricum însă, se cuvine din capul locului să luăm aminte la auspiciile sub semnul cărora a început colocviul: ne-am dat ca loc de întâlnire Clujul, Napoca milenară, orașul care a fost atât de des ilustrat prin fapta nobilă a intelectualilor români, români și maghiari. Continue reading “Interviu si istorie cu Ion Coja – Petre Burlacu”

Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”

Tescani-Bacau

.

Regulamentul concursului

.

.

.

  Ediţia a XII – a, 26 – 28 septembrie, Bacău-Tescani, 2013

.

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XII – a ediţie Festivalul-Concurs de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, proză scurtă, teatru scurt, critică literară şi eseu în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte, Jurnalism, Ştiinţe şi Învăţământ. Continue reading “Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII””

Ce îți descoperă Duhul?

Interestie de cai

Evanghelia lui Ioan, 16.8

Şi când va veni Duhul va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.


Trăim într-un uriaș paradox:  procentual, numărul celor care cred în Dumnezeu a scăzut mult în ultimele decenii,  în timp ce pe de altă parte s-a mărit numeric grupările religioase din întreaga lume.

Multele denominațiuni religioase au la bază  o dorință legitimă, deoarece ponderea mare a necredincioșilor au o mare foame și sete spirituală  care, însă,  nu poate fi astâmpărată decât de ceea ce înseamnă comuniunea spirituală cu Dumnezeu (cu cuvântul Sfânt al Bibliei, cu Isus Hristos, cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu Tatăl  – în rugăciune, cântare , laudă și părtășie). Continue reading “Ce îți descoperă Duhul?”

Dreptul omului la viata

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

16 februarie 2012

DREPTUL OMULUI LA VIATA

Cu saptamâni in urma am scris despre “dreptul” câinelui la viata, facând aluzie la decizia Curtii Constitutionale de a anula legea eutanasierii câinilor in România. Am facut-o sa atragem atentia asupra faptului ca, se pare, in Romania, câinii au “dreptul” la viata dar copiii nenascuti nu. Aberatia asta e nu doar ilogica dar si extrem de greu de reconciliat sau justificat.

Cine acorda unui câine “dreptul” la viata? Fiintele umane. De ce nu acorda acelasi drept si fiintelor umane nenascute? Adica celor care prin natura lucrurilor perpetueaza specia umana. Oare ce spune lucrul acesta despre noi ca societate?

In 1948 umanitatea a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Atunci tocmai iesita din cel mai tragic cataclism cu care s-a confruntat in istoria ei, umanitatea a adoptat un document cind atrocitatile celui de al Doilea Razboi Mondial inca ii erau proaspete in minte si cind ranile lui inca erau vizibile in intreaga Europa. In Declaratie a re-enuntat fundamentele morale ale societatii postbelice care fusesera incalcate cu atita salbaticie in vremea razboiului. Declaratia are doar 30 de Articole. Articolul 3 enunta dreptul omului la viata, un drept re-afirmat in alte instrumente internationale, in constitutiile tarilor, si in conventiile internationale privind drepturile omului. Dreptul copiilor nenascuti la viata insa nu este nici afirmat nici recunoscut in nici una din ele. Incredibil.

Saptamâna trecuta am scris despre iarna demografica a Romaniei, intrebând, ce-i de facut, si facând diferite sugestii. Astazi revenim la unul din lucrurile care trebuie sa le facem daca dorim ca dreptul nostru la viata sa fie respectat. Reamintim ca sanctitatea vietii deja e erodata si ca ne aflam pe o panta alunecoasa. Am inceput cu avortul si continuam in directia legalizarii sinuciderii, a sinuciderii asistate, si a eutanesiei, la inceput voluntara iar apoi coercitiva. Daca avortam copiii nenascuti pentru cele mai triviale motive (sunt o povara), cum ne vom apara in viitor dreptul nostru la viata? Cind se va spune ca batrinii care nu se mai pot ingriji singuri, sunt bolnavi, sufera de boli incurabile si ingrijirea lor medicala costa sume enrome, trebuie sa fie eutanasiati chiar impotriva vointei lor. Adica transformam dreptul la viata intr-un drept cu aplicatie limitata in timp si de context in functie de sanatatea omului si cit de mare o “povara” este el pentru societate. Poate nu stiti, dar deja a fost nascocita o “obligatie de a muri,” un slogan intilnit foarte des in blogurile care promoveaza eutanasia sub numele de “a duty to die.” De aceea devine tot mai clar ca protejarea vietii copiilor nenascuti e esentiala pentru protejarea si pastrarea dreptului la viata a celor vii, adica a celor care citesc aceste rinduri.

Ceva e de facut, trebuie facut, si se poate face. Astazi va aratam ce fac crestinii din America pentru protejarea vietii. Nu stau pe ginduri si nu sunt indiferenti. Drepturile noastre pot fi protejate doar prin actiune si implicare, nu prin pasivitate. Crestinii Americii au fost socati in 1973 cind Tribunalul Suprem a dezincriminalizat avortul in America, declarind legile impotriva avortului neconstitutionale. In ianuarie 1973 a inceput razboiul pentru viata al Americii. Un razboi pe care crestinii americani sunt pe cale de a-l câstiga. Despre asta scriem astazi. Un razboi, o strategie, o implicare, o perseverenta, o acumulare de experienta foarte impresionanta din care putem si noi sa ne inspiram si pe care o putem aplica si in Romania. Daca vrem. Experienta americana deja e repetata in multe tari, si in ultimii ani chiar si in Europa, mai ales in Spania si Franta, chiar in Belgia. Recent, crestinii Rusiei, preocupati si ei de iarna demografica care se intinde asupra Rusiei, au inceput sa foloseasca aceleasi metode pentru incetinirea avortului in Rusia.

Romania are nevoie de o miscare proviata. Miscarea proviata din Romania e anemica. Nu pentru ca nu exista oameni interesati. Pentru ca sunt. Bine dotati intelectual si academic pentru promovarea acestei miscari, bine informati, bine conectati la nivel national si international, versati in argumentele pro-vita, motivati si perseverenti. Astfel de oameni, femei si barbati, sunt, in toata tara. Mereu ne scrieti, mai ales tineri si tinere, ca va preocupa soarta demografica a Romaniei si problema avortului. Din decembrie 1989 incoace nu a fost data nici o lege in Romania privind avortul, decit dezincriminalizarea lui. Clasa politica din Romania nu se sesizeaza privind avortul, ori ramine indiferenta cind i se atrage atentia. De aceea este nevoie de o miscare nationala pro-viata in Romania. O miscare autentica care implica iesirea in strada, participarea la marsuri pentru viata, declansarea de zile de post si rugaciune prin biserici si parohii pentru incetarea avortului la romani. Asa au facut, fac, si vor continua sa faca crestinii Americii.

Punctul de turnura pentru crestinii americani a fost noiembrie 2010 cind au votat in parlamentele de stat un numar record de parlamentari crestini, parlamentari cu o viziune pentru viata, familie, si valori. Efectele acestui eveniment extraordinar deja se simt si sunt vizibile. De atunci incoace peste 200 de legi au fost adopatate la nivel de stat in SUA care limiteaza avortul. Ca rezultat, in multe state clinicile de avort nu mai sunt finantate din fonduri publice, multe au fost inchise, si numarul copiilor avortati a inceput sa scada. Din 1973 incoace peste 54 de milioane de copii nenascuti au fost avortati in America. Puneti numarul acesta in contrast cu numarul avorturilor in ultimii 60 de ani in Romania – 22 de milioane.

Lupta pentru viata a crestinilor americani nu a fost usoara. Dar prin perseverenta si tenacitatea lor au surmontat multe obstacole. Bisericile din toate denominatiile si-au unit fortele, mobilizand enoriasii sa iasa in strada. La rindul lor, enoriasii si-au scos copiii in strada pentru a pleda si ei cauza copiilor nenascuti. Consecintele sunt de netagaduit – astazi copiii crestinilor americani sunt, intr-o majoritate covarsitoare, pro-viata. Copiii nenascuti au un viitor in America. Liderii miscarii provita din America sunt tineri, atit femei cit si barbati. In contrast, liderii miscarii pro-avort sunt feministe imbatrinite care lupta din rasputeri sa convinga generatia tinara ca copiilor nenascuti nu merita sa li se acorde un drept la viata.

In noiembrie 2011 The Weekly Standard a publicat un articol despre succesul crestinilor americani in lupta impotriva avortului. El descrie inceputul acestei miscari, stragetiile folosite, si succesele scontate. Miscarea provita si toti crestinii pro-viata din Romania se pot inspira din aceasta experienta. Articolul a fost abreviat si prelucrat pentru noi de Ionita Radu, voluntar AFR. Ii multumim. Articolul in forma originala in engleza poate fi citit aici: http://www.weeklystandard.com/articles/hidden-persuaders_604174.html

TENACII PROMOTORI AI VIETII

Celor care se opun avortului rar li se iau interviuri la televizor. Probabil ca massmedia este incapabila de a acoperi simultan mai multe subiecte. Pe moment se pare ca numai casatoriile homosexuale si rolul homosexualilor in armata monopolizeaza atentia massmedia, de la televizor pana la ziare si reviste. Avortul ramane doar un gand uitat, nebagat in seama.

Este totusi un plus pentru miscarile pro-viata ca sunt neglijate de media. Cei care se opun homosexualilor sunt catalogati de presa ca luptand razboiul cel rau, facind analogie cu cei care cu ani in urma se opuneau razboiului din Vietnam. Pe de alta parte, cei care promoveaza avortul sunt portretizati ca luptand razboiul cel bun, asemenea celor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial. Din nefericire pentru massmedia, au pierdut cel mai important subiect – inceputul luptei pentru avort si renasterea cruciadei pro-viata. La subiectul acesta presa de elita a fost batuta de articolele aparute pe aceasta tema in publicatiile mai mici, cum ar fi “Crestinatatea Astazi” (“Christianity Today”) sau “Presa Baptista‘’ (“Baptist Press”). Ca miscarea pro-viata este o miscare mare se stie. Este de asemenea mai tanara, antreprenoriala, mult mai strategica in gandire, mai bine organizata, mai dura in tratarea cu aliatii si inamicii deopotriva, aproape intr-un mod salbatic de ambitioasa si mai neobosita ca niciodata.

Cu toate astea presa de elita este depasita de o schimbare chiar si mai mare pe care nu o intelege si nu o discuta. Miscarea pro-viata a capturat terenul moral al dezbaterilor privind avortul in special datorita progreselor in tehnologia sonogramelor. O data incerte, acum sonogramele ofera o imagine de inalta rezolutie a copilului nenascut, in uter. Prin sonograme, copiii nenascuti au devenit, in fapt, copii. Cei care promoveaza avortul au fost, de fapt, printre primii care au inteles acest lucru si ca sonogramele au modificat balanta argumentelor. Doi lideri ai miscarii pro-avort, Kate Michelman si Frances Kissling, au recunoscut acum 3 ani ca fortele pro-viata au castigat un avantaj semnificativ.

Spre deosebire de promotorii avortului, cei pro-vita s-au acomodat repede noilor circumstante oferite de tehnologie si au inceput sa aibe succes. Doar in 2011, 24 de state au adoptat 52 de noi restrictii legislative cu privire la avort. Cinci dintre ele impun o ecografie cu ultrasunete inainte de avort, iar doua insista ca ecranul sa fie vazut si de catre mama. Patru state au interzis avortul in intregime dupa 20 de saptamani pe motivul ca dupa aceasta perioada copilul e capabil sa simta durere. Opt state au renuntat la ObamaCare [NOTA AFR: asigurare medicala oferita printr-o reforma a presedintelui Obama]. Cinci state au oprit avortarea prin webcam, o procedura prin care doctorul, neprezent fizic langa pacienta, indica mamei prin videoconferinta ce pilule sa ia pentru a induce avortul. Sase state au oprit finantarea din fondurile publice a operatiunilor lui Planned Parenthood (Planificarea Familiei), cel mai mare furnizor de planuri si indicatii pentru avort. Statul Texas a fost virful de lance al aceastei lupte cu o diminuare a finantarii anuale de 64 de milioane de dolari.

Valul acesta de actiuni ale statelor nu ar trebui sa surprinda. Republicanii au castigat controlul a 26 de legislaturi in alegerile din 2010. Cu ani in urma li se sugerase de expertii in politica sa nu se opuna avortului pentru ca vor suferi un declin electroal. Dimpotriva, nu au scazut ci au devenit un partid pro-viata. In congresul federal, 2 legi pro-viata au fost deja aprobate, una care interzice constringerea cetatenilor de a cumpara polite de asigurare care sa acopere avortul, iar cealalta insituind o iderdictie totala de a mai contribui cu banii publici la finantarea avorturilor. Ambele masuri, insa, au fost blocate de Senatul controlat de Democrati.

Trei Tendinte

Trei tendinte pro-viata s-au reliefat in 2011. Prima este cresterea opozitiei fata de avort in randul tinerilor. Tinerii sub 30 de ani erau cei mai pro-avort segment al populatiei in anii 1970, scazand usor in anii 1980 si 1990. Acum, ei sunt cei mai pro-viata segment al populatiei dupa categorii de varsta. In mod evident, ceva s-a schimbat cu privire la atitudinile legate de avort ale noii generatii. Americanii acestei grupe de varsta nu s-au facut mai religiosi, mai conservatori din punct de vedere politic, sau mai ostili privind drepturile homosexualilor. Nici nu si-au schimbat modul de votare a candidatilor pro-viata. Ei doar tind sa observe ca avortul este o incalcare a drepturilor omului. Daca societatea e generaosa in acordarea de drepturi, de ce nu si copiilor nenascuti. Astfel, opozitia contra avortului creste treptat.

Puteti vedea schimbarea asta de atitudini in marsul pro-viata din Washington pe 22 ianuarie al fiecarui an. De ani de zile la mars au participat initial numai catolici, apoi protestanti batrani. In ultimii ani, marsul a fost dominat de tineri cu varsta in jur de 20 de ani, unii venind si cu copii mici in brate.

Al doilea trend este cresterea foarte mare a numarului centrelor de adapost pentru femeile insarcinate ori necasatorite. Aceste case speciale au diferite nume: Centrul Femeilor Insarcinate in Criza, Centrul de Íngrijire a Sarcinii, Centrul de Resurse al Sarcinii, Centrul de Sanatate a Sarcinii, sau, simplu, Centrul de Sarcina. In statul Virginia de Nord, Jim Wright, fost patron de centre imobiliare, a facut un centru numit Mame care Nasc. Toate fac acelasi lucru, consilieaza femeile singure in timpul sarcinii si le recomanda sa nu avorteze. Rezultatele sunt complesitoare, 80-90% dintre femeile care au avut o sonograma la aceste centre au ales sa pastreze copilasul. Astazi sunt aproape de 3 ori mai multe astfel de centre (2300) decat clinici de avort (800 – 850). Unul din motivele pentru care clinicile de avort se inchid este ca viitoarele mame prefera sa stea in centrele pro-viata mai mult decat in centrele de avort. Reteaua de ingrijire arata cresterea: de la 550 de centre in 1999 la 1130 astazi.

Trendul numarul trei: reintinerirea vechilor grupari pro-viata si aparitia altora noi. In 2006 Kristan Hawkins a fost numita director executiv al organizatiei Studentii pentru Viata. Atunci grupul activa de 2 decenii cu un personal minim si avea in jur de 300 de filiale. Astazi are 637 de filiale, un staf permanent de 10 oameni, si o duzina de coordonatori locali. Printre filiale sunt Studentii Negrii pentru Viata, Studentii in Medicina pentru Viata, Studentii din domeniul de business pentru viata si tot asa. Scopul coordonatorilor este de a crea cate 10 noi grupuri pro-viata in fiecare semestru universitar si cite 20 pe an. Asa, organizatia Studentii pentru Viata a fost revitalizata.

Un Erou: David Breit

David Bereit era angajatul unei companii farmaceutice cand Planned Parenthood [Nota AFR: conglomeratul ceil mai mare de clinici avortiste din SUA] a deschis o clinica de avort in orasul sau natal, College Station din Texas. [Nota AFR: College Station este un oras universitar in Texas] A organizat un protest. Dar asta a fost doar inceputul. In 2004, a demarat o initiativa de post si rugaciune numita ‘’40 de Zile pentru Viata’’care promoveaza zile de privegheri si rugaciuni la intrarea in clinicile de avort. A inceput cu o singura rugaciune in centrul orasului College Station. Bereit spune ca numarul de avorturi in localitatea lui a scazut cu 28% anul acela. De atunci, initiativa s-a extins la 400 000 de mii de persoane care au participat la sute de rugaciuni si privegheri in aproape 400 de orase. Cand a inceput initiativa ‘’40 de Zile’’, spune el, ‘’entuziasmul gruparilor pro-viata era foarte scazut’’. “Acum insa observ mai mult entuziasm si speranta, cum nu am vazut de ani de zile. Vantul bate impotriva celor de la Planned Parenthood si a asociatilor lor”.

In cazul Planificarii Parentale (PP) asta este o realitate. Eliminarea subventiilor publice pentru PP a fost mereu o prioritate pentru asociatilor pro-viata. In 2009 s-au facut 1,2 milioane de avorturi in SUA, din care PP a facut 332.278. Aproape o treime din bugetul ei anual de 1 miliard de dolari a fost subventionat de guvernul federal si contracte federale.

O Eroina: Lila Rose

Pana cind Lila Rose a intrat in actiune, PP s-a dovedit a fi o tinta evaziva. PP afirma ca niciun dolar din subventiile publice nu a fost folosit pentru avort, o remarca de necrezut. Niciunul din cei pro-viata nu credeau asta. La urma urmelor banii nu pot fi detectati dupa cum sunt folositi.

La doar 23 de ani Rose este cea mai bine vazuta activista pro-viata. Rose, unul dintre cei 8 copii dintr-o familie catolica din San Jose, California, a devenit o activista anti-avort la varsta de 14 ani si a continuat sa o faca in anii studentiei la UCLA. La 15 ani, a format Actiunea Directa, in care producea clipuri cu camera ascunsa expunand PP-ul ca oferea avort gratuit fetelor ce erau violate, pentru ca ele sa nu raporteze nimanui incidentul. Rose a reusit sa faca asta, dandu-se pe sine drept o prostituata tanara, adusa de catre ’’pestele’’ ei mult mai in varsta la o clinica PP din New Jersey. Managerul clinicii i-a explicat cum ar putea avorta, ea mintindu-si varsta. Clipul intocmit de ea a facut senzatie pe internet. Mai important, insa, a fost ca a fost vizualizat si de reprezentantul republican Cliff Stearns din Florida, presedintele subcomitetului congresului pentru investigatii.

Stearns a fost ingrozit de ‘’manipularea acestei fete de 15 ani pentru a o indupleca sa avorteze’’. A fost induplecat si de un raport privind PP-ul facut de asociatia Americani Uniti pentru Viata (Americans United for Life). In raport se vorbeste despre opt aspecte de ‘’scandal si abuz’’, inclusiv deturnarea de fonduri federale, ’’esecul de a raporta abuz sexual infantil’’, si ajutarea persoanelor implicate in prostitutie si tratic de persoane. In 5 Septembrie, Stearns a lansat prima proba impotriva lui PP. In scrisoarea sa catre Cecile Richards, presedintele PP, Stearns a spus ca are ‘’nedumeriri despre politicile si actiunile intreprinse’’ de PP si afiliatii ei, manipularea fondurilor publice, precum si incalcarea restrictiilor federale privind finantarea avortului. Stearns a cerut o colectie masiva de audit si documente.

Cum e de asteptat, Rose e entuziasmata de impactul cliplui ei la adresa clinicilor PP. ‘’Nu poti argumenta impotriva imaginilor’’, spune ea.”Ele spun adevarul si sunt indisputabile”. Tinerii ’’incep sa priceapa adevarul despre avort in moduri prin care inainte nu aveau acces. Aceasta este o miscare ce tocmai a inceput si numai poate fi oprita.”

Ce se întâmpla Dincolo?

Uitati-va pe partea opusa a strazii de la etajul cinci al asociatiei Susana B. Anthony (LSBA) din centrul Washingtonului si veti vedea 2 pancarde. Unul scrie “Opriti razboiul contra femeii”, iar celalalt “Nu imi luati radiografiile cancerului”. Acestea sunt raspunsurile lui Planned Parenthood si a aliatilor ei la initiativele miscarii pro-vita. Avort? Nu, nu se mai folosete cuvintul acesta in propaganda ei. PP-ul spune ca face doar teste medicale, avorturile fiind doar pe plan secundar. Cuvantul dureros ce incepe cu ‘’A’’ aproape ca numai este deloc rostit de cei ce au legaturi cu industria avortului, si pretind, dimpotriva, ca doar sustin ‘’dreptul femeii de a alege.’’ Dar sa aleaga ce? Asta ei nu mai o spun. Opozantii lor nu sunt cei ‘’pro-viata’’, ci oricine e ‘’anti-alegere’’. Aceasta gimnastica si euphemism lingvistic arata starea de disparare in care PP se afla. PP si aliatii ei sunt uzati. Nancy Keenan, presedintele asociatiei NARAL PRO-ALEGERE America, a declarat ziarului Newsweek, plina de ingrijorare, ca a urmarit marsul pro viata al anului trecut din Washington. “Mi-am zis, oh Dumnezeule, sunt asa de tineri si asa de multi”! Astazi, zelul, increderea in sine si perseverenta in lupta pentru avort sunt toate indreprate impotriva avortului. “Astazi sunt mai multi activisti pro-viata si sunt mult mai determinati”, spune Carol Tobias, presedintele organizatiei Dreptul National la Viata.

Lobbiul avorturilor si-a gasit propria tinta: centrele mamelor insarcinate. Scopul este sa incerce sa oblige centrele sa posteze pancarde mari spunand ca ele nu ofera avorturi sau alte servicii similare, precum o face PP-ul. Asumtia in spatele acestui efort este ca multe femei care se duc in centre pentru un avort, sunt convinse sa nu-l mai faca.

Aceasta ofensiva a inceput pe un teren destul de anevoios, deoarece avocatii centrelor de avort au reusit in mare parte sa blocheze aceaste reglementari. In Austin, Texas, de exemplu, au reusit sa le elimine, iar in statul Washington au impus ca avertismentul sa fie facut in cinci limbi.

Intelectuali Pro Viata

Michael New, profesor de stiinte politice la Universitatea din Michigan-Dearborn orinteaza ideologic miscarea pro-viata. A studiat restrictiile privind avortul din ultimul deceniu si a constatat ca s-a redus numarul de avorturi. Nu si-a promovat ideile printr-un canal pro-viata normal, ci prin filiera academica intr-un studiu masiv care i-a luat 3 ani, plus inca un an pentru ca concluziile sale sa fie publicate. A testat impactul a trei restrictii: fara finantare publica, implicarea parintilor, si consimtamantul informat. A determinat ca aceste trei restrictii au redus rata avorturilor, mai ales prin participarea parintilor la decizia de a avorta sau de a nu avorta in cazurile minorelor.

Concluziile lui New au fost dezvaluite legislatorilor de stat, incurajandu-i sa impuna restrictii la procedurile de avort. Noile sale studii arata ca implicarea ambilor parinti este mai importanta in luarea unei decizii decat implicarea unui singur parinte, iar ca restrictiile celor pro-viata sunt mai efective. Suna cam de necrezut, dar New a devenit un star al momentului. Promotorii avorturilor nu au un echivalent de anvergura lui Michael New.

Durerea pe care copilul nenascut o simte in cursul avortului este un alt aspect pe care pune accent miscarea pro-viata. Ultrasunetele moderne arata ca la 20 de saptamani nenascutul reactioneaza vizibil la durere. Anul trecut Nebraska a dat prima lege care interzice avortul din momentul cind copilul incepe sa simta durerea. Mary Balch de la organizatia Dreptul la Viata a jucat un rol cheie pentru adoptarea acestei legi in Nebraska. Strategia centrala a celor din grupurile pro-viata se bazeaza pe idea ca legile anti-avort, cu toate ca sunt putine numeric, au un efect cumulativ semnificativ. Legile care accentueaza durerea fatului nenascut sunt puse in opozitie cu dreptul femeii de a alege sa avorteze. Dar cine din lobbiul pro-avort ar indrazni sa dezminta durerea copilului nenascut? Doar un om crud.

Scopul ultim al miscarii pro-viata ramane acelasi ca la inceput: stoparea avortului. Se imbarbateaza reciproc ca sa treaca peste orice obstacol ce le-ar putea iesi in cale pentru a ajunge la acest tel. Organizatia ‘’Americanii Uniti pentru Viata’’ (AUV) s-a specializat in crearea de legi model anti-avort pentru statele americane. Dar au si un plan strategic pentru ele. AUV nu glumeste cand vorbeste despre stoparea avorturilor. Cheia este sa ingreuneze industria avorturilor prin legi si reglementari intrusive. Acest lucru se rezuma la mijloace liberale prin a produce un rezultat conservator. Conditii foarte precise dar greu de indeplinit sunt impuse clinicilor de avort, cum de exemplu a facut statul Virginia anul acesta: noi cerinte pentru siguranta, contabilitate, si intocmirea si tinerea evidentelor si a rapoartelor. Dar asta nu e tot. Va fi nevoie de si mai multe legi care limiteaza avorturile, cum ar fi schimbarea mentalitatii pentru micsorarea cererii de avort.

Intrebarea primordiala pentru miscarea pro-viata este daca a ajuns la un moment crucial in care se poate deja vorbi de o victoria asupra avorturilor. Nu e sigur. Nici cei de la AUV nu sunt. Ei spun celor pro-viata ca inca nu au castigat. New spune ca cultura permisiva americana este un mare impediment in oprirea avorturile. Dar multe limite au fost depasite de catre miscarea pro-viata si multe vieti au fost salvate numai in anul 2011, sa nu mai punem la socoteala si ceilalti ani. Si mai multe lucruri bune for fi castigate prin simplul fapt ca copilasii mici vor fi feriti de cutitele celor care fac avorturi.

Fred Barnes, autorul articolului, este editor executiv la The Weekly Standard. Sursa URL: http://www.weeklystandard.com/articles/hidden-persuaders_604174.html

O PARLAMENTARA PROAVORT

In toiul iernii demografice romane, o parlamentara romana se declara pro-avort si critica pe dna Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, care se declara proviata. E vorba de dna Ravona Plumb (PSD). http://www.culturavietii.ro/2012/02/09/in-clasicul-stil-comunist-rovana-plumb-sare-la-gatul-claudiei-boghicevici-pentru-optiunile-pro-vita-ale-noului-ministru-al-muncii/#.TzWdvIF9lki Scandalizate de acest eveniment, luni, mai multe organizatii pro-vita din Romania au emis un comunicat comun de presa in care condamna atitudinile dnei Ravona Plumb. Dna Plumb va fi pusa in lista neagra a listelor electorale pe care AFR le va recomanda cu prilejul alegerilor parlamentare din anul acesta. Criza demografica a Romaniei impune, mai mult ca oricind, alegerea de parlamentari cu vederi pro-viata.

Comunicat: Rovana Plumb înfiinteaza ministerul Adevarului Publicat de Provita Bucuresti la 13/02/2012

Organizatiile pro-vita din România, care apara viata umana începând de la momentul conceptiei, protesteaza împotriva atacului imund al sefei organizatiei de femei a PSD, eurodeputatul Rovana Plumb, la adresa Claudiei Boghicevici, ministrul Muncii. Rovana Plumb a „pârât-o”, cu o zi înainte de investire, pe Boghicevici premierului Mihai Razvan Ungureanu, pe motiv ca aceasta are optiuni antiavort, lucru considerat de neacceptat. Putem întelege fidelitatea doamnei Plumb fata de o idee împartasita traditional de politicienii de stânga. La fel cum întelegem „contrele” între adversari politici. Inacceptabil este însa atacul mincinos si politicianist, la adresa unei colege femei care îsi promoveaza curajos principiile.

Claudia Boghicevici si-a facut cunoscuta optiunea pentru viata înaintea desemnarii sale ca ministru al Muncii, prin proiectul „Pre?uie?te via?a!”, ini?iat în calitate de deputat de Arad. „Pretuieste viata” este un semnal de alarma privind un fenomen de o gravitate exceptionala în societatea româneasca, avortul, si îsi propune salvarea cât mai multor vieti prin sprijinirea si informarea femeilor si furnizarea de alternative pozitive la avort. Chiar daca nu corespunde întru totul punctului de vedere al organizatiilor pro-vita, apreciem „Pretuieste viata” pentru ca este una din extrem de putinele initiative pornite de la un politician român care încearca sa valorizeze deopotriva femeia si copilul sau nenascut, în loc sa-i antagonizeze, asa cum se procedeaza în România de la legalizarea avortului, în 1958 – sub acelasi regim comunist reclamat de Rovana Plumb.

Ca avortul este o problema majora în România, stau marturie cifrele înfricosatoare ale statisticilor. Nu credeam ca se mai îndoieste cineva de aceasta realitate – cel putin, pâna sa aflam afirmatiile halucinante ale Rovanei Plumb, care acuza ca adversara sa politica ar urmari, prin intermediul unor viitoare masuri guvernamentale, îngradirea avortului si deci revenirea la o stare de „primitivism în domeniul tratarii femeii”, specific epocii comuniste. Pe cât de stranie este o astfel de acuza din partea unei reprezentante de frunte a urmasului ideologic al Partidului Comunist Român, pe atât este de îndepartata de realitate.

Prin perpetuarea aceluiasi neadevar flagrant, ca avortul ar fi un „drept”, un lucru bun pentru femeie si necesar pentru societate, Rovana Plumb distorsioneaza pâna la absurd realitatea dureroasa a traumei avortului si se face exponentul aceleiasi ideologii inumane, a bunului plac al celui mai puternic, a arbitrariului si a ierarhizarii fiintelor umane în functie de presupusa lor utilitate pentru ceilalalti, careia i-au cazut victima 22 de milioane de copii, jumatate în epoca dictaturii comuniste (dupa 1958) si jumatate în „democratia” post-decembrista. Sustinând neconditionat avortul si contracarând, doar din pura ambitie politica, programele precum „Pretuieste viata”, Rovana Plumb împinge femeia, pe care afirma ca o pretuieste, spre o trauma fizica si psihica majora.

Salutam, de principiu, optiunea pentru viata a deputatului si ministrului Claudia Boghicevici si ne exprimam dorinta si speranta de a colabora, în beneficiul real al femeii, al copilului si al unei societati care simte tot mai acut criza demografica si morala. Totodata solicitam d-nei Rovana Plumb sa comunice societatii civile opiniile si propunerile realiste ale PSD si ale organizatiei de femei a PSD privind masurile necesare pentru depasirea crizei demografice evidentiate de Recensamântul populatiei din 2011. Semnatari: Asociatia Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti – Bucuresti – www.provitabucuresti.ro; Asociatia Provita Media (Bucuresti) – www.provita.ro Asociatia Caritas Bucuresti – www.caritasbucuresti.org; Alianta Familiilor din România – www.alianta-familiilor.ro; Asociatia Darul Vietii (Timisoara) – www.darulvietii.ro

CLINICA DE CONSILIERE AVORT

Dupa cum probabil va amintiti, in noiembrie AFR si bisericile romane din South Florida au organizat o duminica de post si rugaciune impotriva avortului la romani. Participantii la eveniment au decis deschiderea in Romania a unei noi clinici de consiliere a tinerelor insarcinate. S-a demarat stringerea de fonduri dar mai avem nevoie de inca aproape jumatate din fondurile necesare pentru deschiderea clinicii. Rugam pe romanii din diaspora, in mod special pe cei din America de Nord, sa contribuie. Donatiile dtre vor fi toate tax deductible. Cei care doriti sa va implicati sau sa donati, sunteti rugati sa contactati prin email pe dl Petre Costea (AFR) la costealaw@yahoo.com.

MARSURI PENTRU VIATA

Va rugam sa participati cu miile la marsurile pentru viata care sunt in pregatire in diferite orase ale Romaniei. Pregatiti-va din timp si consemnati in calendar: Martie 24, 2012 la ora 10 va incepe un Mars Pentru Viata in diferite orase din Romania. Anul trecut au avut loc marsuri pentru viata in Bucuresti, Timisoara, Satu Mare si Falticeni. Haideti sa dublam numarul oraselor in care vor avea lor marsuri pentru viata anul acesta. Cei interesati sunt rugati sa contacteze prompt pe Gerda Chisarau (Timisoara) la darulvietii@yahoo.com si pe Bogdan Stanciu (Pro Vita Bucuresti) bogdan@cobaltblue.ro

IARNA DEMOGRAFICA A ROMANIEI

Inca socati de rezultatele recensamintului 2011, articole noi continua sa fie scrise privind iarna demografica a Romaniei. Ne-a atras atentia unul publicat ieri de Romanian Global News, si preluat din portalul dlui Dan Tanasa: in Covasna sunt doua sate romanesti cu doar cite 20-25 de oameni in care insa nu se mai preda limba romana la scoala. http://tanasadan.blogspot.com/2012/02/marturii-despre-ultimii-romani-din-aita.html

CONSILIUL EUROPEI PROTEJAZA DREPTUL LA VIATA

Pe 25 ianuarie Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o Rezolutie (Rezolutia 1859) care protejaza dreptul fiintei umane la viata. In Paragraful 5 denunta in mod explicit eutanasia. (“Euthanasia, in the sense of the intentional killing by act or omission of a dependent human being for his or her alleged benefit, must always be prohibited”) Textul integral al Rezolutiei, disponibil noua doar in engleza, se afla aici: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta12/ERES1859.htm, iar stenograma dezbaterilor, aici: http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2012/E/1201251530E.htm

ANUNT – PREGATIRE PROFESIONALA PENTRU TINERE

Buna ziua, Va atasez o prezentare a unui proiect foarte util pentru tinerele interesate de o profesie in domeniul hotelier. Vor fi 3 seminarii (teorie si practica), un weekend in scoala de turism si industrie hoteliera organizatoare a seminarului in Viena si la final 4 dintre participante vor fi selectionate pentru o bursa fie in Austria fie Spania de doi ani (in prezentarea atasata sunt specializarile propuse). Eu zic ca e o sansa extraordinara pentru multe fete de liceu asa ca daca stiti fete de clasa a XI-a si XII-a care ar putea fi interesate va rog sa ma anuntati. Contactati pe Ana Maria Miklos la anamaria_miklos@yahoo.com

ANUNT: RETEAUA MEDICALA.RO

In atentia domnului director Bogdan Mateciuc, Stimate domnule director, Portalul de sanatate ReteauaMedicala.ro a fost lansat in octombrie 2011 si, in scurt timp, a ajuns la un numar mediu de vizitatori unici de 700/ zi. In data de 03 februarie 2012 am lansat sectiunea Grupuri de Suport, disponibila pe prima pagina a site-ului www.reteauamedicala.ro. Dorim sa fim aproape de vizitatorii nostri si prin promovarea actiunilor intreprinse de asociatiile si fundatiile non-profit din Romania (ce ofera suport copiilor, batranilor, bolnavilor sau care militeaza pentru un stil de viata sanatos intr-un mediu sanatos si curat). Prima asociatie inscrisa pe pagina Grupuri de Suport este asociatia Ana si copiii. Pentru vizualizarea paginii, va rugam sa accesati link-ul de mai jos: http://www.reteauamedicala.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1904:asociatia-ana-si-copiii&catid=24:grupuri-de-suport&Itemid=432 Cu stima, Elena Popa (elena.popa@reteauamedicala.ro)

ZIUA INTERNATIONALA A COPIILOR CU CANCER

15 Februarie e Ziua Internationala a Copiilor cu Cancer. Haideti sa ii pretuim si sa ii imbratisam cu dragoste si afectiune. Sunt copiii nostri!

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

1966!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

9 februarie 2012

ANUL DEMOGRAFIC 1966

Ne aflam in anul demografic al Romaniei 1966. Asta ne spun datele recensamintului 2011 emise saptamina trecuta. In Romania lui 2011 locuiesc atitia oameni cit locuiau in 1966, 19 milioane. Dupa doua generatii realizam ca Romania a facut un regres nu progres demografic. Unul cu consecinte severe pentru generatia noastra, dar mai ales pentru soarta copiilor nostri. Criza demografica a Romaniei s-a transformat intr-o veritabila iarna si cosmar demografic. Asupra acestui cataclism national am atras atentia de multi ani. Este cu adevarat un eveniment unic in istoria noastra cind in doua generatii de oameni natiunea nu a progresat demografic. Si atit de semnificativ incit suntem tentati sa afirmam ca de acum inainte 1966 va ramine anul de referinta pentru demografia Romaniei pentru generatiile viitoare. Asemenea civilizatiilor vechi care numarau anii in functie de evenimentele tragice cu care se confruntau. Iudeii, spre exemplu, incepusera sa numere anii luind ca reper ducerea lor in robie in 587/568 inainte de Hristos.

Reactia noastra, a romanilor, la aceasta veste cit se poate de tragica, exprimata in bloguri sau in comentariile la multele articole scrise despre recensamint, a fost identica, dar exprimata diferit. “E groaznic”! “Cum se poate”? “Nu-mi vine sa cred”! “Au numart gresit”! “Infiorator”! Atribuim crizei demografice, insa, cauze diferite. Cu unele suntem si noi de acord. Fara indoiala ca emigratia masiva din 1992 incoace a cauzat in mare parte situatia demografica precara a Romaniei. Dar aceasta explicatie nu e suficienta. Caci emigratia nu e un fenomen tocmai nou in istoria romanilor, nici alte cauze care au incetinit sporul ei demografic de-a lungul istoriei. In secolul trecut Romania a trecut prin doua cataclisme ucigatoare care i-au decimat populatia. Sute de mii de tineri barbati romani au murit in cele doua razboaie mondiale, sute de mii de romani au fost exterminati de comunisti, alte multe mii au murit in foametea si seceta anilor 40. Iar la finele secolului 19 si inceputul secolului 20 sute de mii de romani au emigrat in America de Nord, in special din Ardeal. Si cu toate astea, vitalitatea biologica a natiunii nu a slabit. Pina acuma recent. De ce?

Idolatria Avortului

Cauza principala, o spunem noi, asa cum o repetam mereu, este avortul. Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Iar avortul este, la rindul lui, o simptoma a unei probleme si mai acute – lipsa de interes a romanilor de a se procrea. Lipsa aceasta de interes nu ne este tipica doar noua, este o realitatea europeana. Inaintea noastra au luat-o tarile occidentale, unde inca incepind cu generatia de dupa razboi europenii si-au pierdut vointa de procreare. Nihilismul si hedonismul le-a impregnat conceptia vietii, iar rezultatele sunt bine cunoscute. Incet, incet Germania se transforma intr-o tara fara germani, Marea Britanie intr-o tara fara britanici, Franta intr-o tara fara francezi, si Scandinavia intr-o peninsula fara scandinavi. Majoritatea europeana se micsoreaza rapid, iar enclavele neeuropene cresc si mai rapid. [Stire de ultima ora: Luni 6 februarie Franta a inaugurat primul cimitir municipal exclusiv musulman, in Strasbourg: http://www.brecorder.com/general-news/single/599/172/1151387/ ] Raspindirea contraceptivelor incepind cu anii 60 a intensificat si facilitat si el declinul demografic european.

In ultimii 60 de ani am avortat 22 de milioane de copii nenascuti. In contrast, din 1973 incoace cind avortul a fost legalizat in SUA, acolo au fost avortati 54.5 milioane de copii. Raportat la populatia Romaniei, numarul avorturilor noastre este extrem de mare. Ne pricepem la avort mai bine ca la orice. De aceea repetam ce am spus in paragraful precedent: putem spune ca Romania si-a alipit inima de idolul avortului. Este pacatul nostru national. Un pacat pentru care suntem cunoscuti in intreaga lume. Un pacat finantat din fondurile publice. Un pacat impotriva caruia se aud voci putine si timide. Un pacat pentru care deja suntem pedepsiti si care daca nu va fi remediat ne va cauza moartea biologica in doar citeva generatii. In unul din articolele pe care le citisem pe tema recensamintului se calculase deja ca Romania va dispare biologic in doar 73 de ani. In vara anului trecut ONU a emis un clasament al tarilor celor mai afectate demografic. Romania era in topul celor 10. Raportul prognostica ca aceste 10 tari vor fi si primele care vor muri demografic. In doar 20 de ani se preconizeaza moartea ultimei fiinte de pe micuta insula Montserrat din Caraibe. Tinerii au plecat, iar ceasul biologic al celor ramasi in urma a incetat sa mai bata. Romania nu e cu mult in urma acestei micute insule.

Ce-i de facut?

Problema demografica a Romaniei nu o poate rezolva statul. Nici Uniunea Europeana. Nici statul nici Uniunea European nu au creat-o. Am creat-o noi, fiecare cititor al acestor rinduri. Fiecare dintre noi avem pe cineva in familie sau printre rudeniile noastre care au avortat un copil sau mai multi. Fiecare dintre noi avem pe constiinta copiii avortati ai Romaniei. De aceea familia e importanta. Familia conteaza. Revenirea biologica a Romaniei impune revitalizarea valorilor. In primul rind crearea in Romania a unei culturi pro viata. A unei culturi pro-familie. Pro-casatorie. Pro-valori. Pro-moralitate. O cultura in care viata celor nenascuti e pretuita si afirmata ca o valoare inestimabila, nu ca o povara. O cultura in care oamenii se mindresc ca au copii si nu iau avortul ca pe ceva banal. O cultura in care toti ne dam mina sa rezolvam impreuna aceasta problema pe care noi insine am creat-o. Trebuie sa incepem in familie. In relatiile de cuplu. In consilierea inainte de casatorie a tinerelor cupluri. In consilierea tinerelor care sunt ispitite sa avorteze. In consilierea ficelor noastre ca viata e pretioasa. In edificarea unei atitudini noi fata de fetele tinere insarcinate dar fara sot, ori abandona-te de prietenii lor. In edificarea unei culturi de moralitate sexuala, abstinenta, a unei vieti intime responsabile. O cultura de afectiune si dragoste, nu de prejudecati fata de tinerele necasatorite dar insarcinate. Apoi a unei culturi pro viata in biserica, in parohii, in conducerea cultelor religioase din Romania. Avortul e un pacat. Lucrul acesta trebuie amintit mereu si mereu de la altarele bisericilor. In omiliile preotilor si al pastorilor. In orele de cateheza si pregatire biblica. In seminariile care pregatesc liderii spirituali ai Romaniei. In mare masura Biserica din Romania tace in fata acestui pacat. Biserica trebuie provocata sa-si faca datoria. Sa fie un ghid spiritual in aceste vremuri intunecoase pentru tara. Asa cum a fost si in trecut. De ce tace Biserica?

Pentru promovarea unei culturi proviata in Romania e nevoie nu doar de teorie dar si de implicare concreta. De o implicare pragmatica. Marsurile pentru viata in Romania sunt putine si anemice. Cele din Spania sau Paris sunt enorme. De ce acolo si nu in Romania? Pentru ca acolo Biserica se implica si s-a implicat de multi ani. Isi mobilizeaza enoriasii sa afirme valorile vietii in spatiul public. De ce nu si la noi?

In plus, e nevoie sa incetam a ne mai culca cu dusmanul in acelasi pat. La urma urmelor ne numim crestini si o tara crestina. Majoritatea covirsitoare a romanilor afirma ca avortul este indefensibil din punct de vedere moral. Ca e un rau moral. Un act imoral. Ca si cei nenascuti au dreptul la viata. Atunci? De ce practicam, cu nesat si nesabuire, acest pacat? De ce facem voia celui rau si ne facem rau si noua? Celui ce fumeaza i se spune sa se lase de fumat, altfel va muri. Betivului i se spune sa nu mai bea, ori va face ciroza si va muri inainte de vreme. Diabeticului i se spune sa nu mai manince zahar ca isi scurteaza zilele. La fel e si cu avortul. Romania – daca vrei sa traiesti si sa nu-ti scurtezi zilele, nu-ti mai avorta copiii!

Recomendari AFR: Din multele articolele aparute pe tema crizei demografice din Romania am ales doua. Primul ne parvine din partea unui medic pediatru din Baia Mare, si a fost scris la inceputul anului inainte de publicarea datelor recensamintului 2011. Al doilea e scris de dl Adrian Papahagi, de la Fundatia Crestin Democrata. Ne bucuram sa vedem ca nu suntem singurii care gindim ca solutia principala pentru salvarea Romaniei este edificarea si promovarea unei culturi a vietii bazata pe valorile crestine.

PREZENT SI VIITOR

de dr. Maria MESAROS, medic specialist pediatru, Baia Mare

Am auzit odata o zicala din vremuri nu tare vechi, care spunea ca o familie e bine sa aiba cel putin trei copii, câte unul sa înlocuiasca în evolutie pe cei doi parinti si al treilea sa fie pentru tara.

Ce echilibru social, întarit de faptul ca familiile de la tara si chiar multe din cele ce reprezentau înalta societate aveau mai multi copii! Erau foarte putine familiile cu 1-2 copii. Ce întorsatura a lucrurilor, cât egoism în societatea de azi când magazinele sunt suprapline, taranii nu stiu cum sa-si valorifice produsele în exces si renunta la lucrarea pamântului propriu pentru motivul ca nu este profitabil. Azi în familiile cu cele mai mari venituri se naste un singur copil sau poate niciunul, dar câinii de rasa sunt nelipsiti. Uneori întretinerea unui asemenea animal costa mai mult decât întretinerea unui copil.

Se aude uneori la stiri ca a fost gasit la container un nou-nascut abandonat sau mort: o stire vaga, dupa care nu se mai vorbeste nimic…, pe când daca sunt eutanasiati niste câini vagabonzi, care fac atâtea victime omenesti prin muscaturile lor, se iau pozitii cu rasunet mondial. Ce întorsatura a lucrurilor! Oare acesti câini atât de protejati si care tinuti în lesa înlocuiesc carucioarele cu copiii de alta data prin parcuri, vor putea asigura viitorul tarii? De pe urma ocrotirii acestor animale, care au ajuns mai presus decât copiii, vom putea lua noi, cei care acum traim aceste vremuri, pensiile necesare la vârsta a treia? Nu este destul reducerea poporului român prin plecarea atâtor tineri în alte tari, lasând în tara noastra loc liber pentru invadarea musulmanilor, negrilor etc.? Oare ne vor aduce acestia, care vin din tarile subdezvoltate si teroriste o civilizatie si o credinta mai buna? Unde este gândirea si morala sanatoasa a românului? Oare o fi devenit politica de stat (de cine suntem oare condusi?) scaderea natalitatii, distrugerea natiunii, limitarea valorilor intelectuale si lasarea frâului liber si necontrolat pentru categoriile sociale de jos?

Ma ispiteste un gând urât: sterilizarea femeilor productive intentionat prin practicarea variatelor metode anticonceptionale, a avortului liber, insuficient controlat la cabinetele particulare, mai ales la fetele tinere, tendinta crescând pentru practicarea operatiei cezariene, care limiteaza nasterea la cel mult doi copii. Oare suntem în situatia Chinei, ca sa limitam chiar asa de mult înmultirea populatiei? Atât noi cât si restul Europei avem spor natural negativ.

Se abandoneaza tot mai mult calea naturala de nastere: viitoarele mame nu sunt pregatite moral si psihico-fizic pentru a fi mame. Totul se rezuma la egoismul momentului: acum sa nu ma doara, dar la ce va urma nu se gândesc. Pe cale naturala s-a nascut de când este acest pamânt, iar acum se lupta cu toate puterile sa se renunte la ce e natural.

Ziua de 8 Martie – Ziua Internationala a femeii a fost onorata într-un mod aparte la sectia Nou-Nascuti Baia Mare: în cele 24 ore ale zilei de 8 martie au fost 8 nasteri, din care toate au fost cezariene, niciuna pe cale naturala ! Sa fie o coincidenta, se dorea sa se atinga atunci procentajul de 30%, de cezariene din totalul de nasteri, tendinta expresa de a se mai creste acest procentaj?

Desigur nu toate au avut indicatii medicale, un numar redus dintre cezariene au motivatie medicala. O parte sunt optiunile mamelor pentru acest tip de nastere, dar pentru justificare medicul le da tot o conotatie de motivatie medicala si în sfârsit o parte buna dintre ele sunt esecuri ale unui travaliu natural esuat, grabit, fortat si care pentru a nu compromite probitatea profesionala, se termina tot cu cezariana.

Oare nu ar trebui sa ne punem câteva întrebari care ar viza atât corpul medical, cât mai ales viitoarele mamici si viitorul copiilor lor? Este o politica sociala de moment, ale carei repercusiuni nu ne intereseaza în momentul de fata? Este aspectul mercantil urmarit de medicii ginecologi? Este o lipsa de profesionalism în urmarirea gravidelor, care ulterior sunt dirijate intentionat spre a opta pentru operatia cezariana? Îndraznesc sa fac o afirmatie dura: nu mai avem obstetricieni, ci numai ginecologi, printre care sunt tot mai multe femei ginecologi. Unele au copii si cu toate acestea ramân indiferente la ce se petrece cu alte femei si resping ceea ce este natural si fiziologic.Am surprins odata o afirmatie: „mie îmi place mai mult sa tai”, referindu-se la sectiunea cezariana.

Noua, românilor, nu ne place sa facem statistici si nici sa evaluam anumite fenomene negative, care ar trebui elucidate. Suntem prea comozi si indiferenti la ce se întâmpla cu copiii ce se nasc în mod fortat, programat – când medicul este de garda, pentru a nu fi deranjat de pacienta atunci când s-ar declansa în mod natural nasterea. Desi uneori prea târziu, dar poate edificator pentru viitor s-ar impune o rememorare a momentului si felului nasterii copilului care ulterior este descoperit cu handicapuri psihice si fizice.

Oare explozia de cazuri de „Autism” nu are legatura cu nasterile fortate, programate, cu medicatia (cytotec) si metodologia de a grabi nasterile, cu suferintele neurologice „minore în aparenta” ce le prezinta nou-nascutul dupa asemenea nasteri? Executarea cezarienelor înainte de a aparea semnele declansarii travaliului este asemenea metodei de a forta un ou de gaina clocit, din care nu a iesit puiul odata cu ceilalti frati, iar daca este fortat prin spargerea cojii, va iesi un „pui nimuric”. Toate aceste lucruri ar trebui sa ne dea de gândit referitor la viitorul copiilor si al neamului nostru.

Sursa originala a comentariului: http://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2012/01/24/1909/

IN TOIUL IERNII VRAJBIEI NOASTRE SE INSTALEAZA SI IARNA DEMOGRAFICA

De Adrian Papahagi

Ocupati cu viscolul, zapada si gerul, riscam sa nici nu mai simtim iarna demografica pe care ne-o anunta, iata, primele rezultate ale recensamântului. Suntem 19 milioane, ca în 1966: e, de altfel, singurul punct de vedere din care putem spune ca am anulat efectele ceausismului.

Dar impresia e înselatoare. Din 1966 încoace România a crescut si apoi a scazut cu 4 milioane de oameni si a avortat peste 20 de milioane de copii. Vina tragica este împartita între politica natalista scelerata dusa de Ceausescu si relativismul moral care a însotit-o si i-a supravietuit. Comunismul nu încuraja natalitatea din dragoste crestineasca fata de om, din atasamentul fata de valorile traditionale ale familiei sau, sau macar din umanism ateu. Era vorba pur si simplu de ratiuni meschine, economice, militare, de paranoia si megalomania unui dictator care stapânea peste o tara prea mica pentru ambitiile lui. Ceausescu dorea o productie de masa de grâu, otel sau copii – la asta se rezuma totul.

Reversul medaliei s-a vazut imediat dupa 1989: sute de mii de copii ai strazii, orfelinate imunde, epidemie de avorturi. Cinismul si moartea cutreierau mâna în mâna vastul desert populat al natalitatii programate. Am depasit acel moment, dar nu prin dragoste crestineasca si grija fata de familie, ci prin hedonism si materialism. Ne-am împutinat, compromitându-ne viitorul. Lipsiti de speranta, multi au plecat din tara. Am ramas 19 milioane, dar probabil înca 2-3 milioane de compatrioti, inclusiv multi copii, traiesc în strainatate.

Recensamântul e doar cronica unei sinucideri etnice anuntate. Sociologi precum Vasile Ghetau si Marian Preda nu contenesc sa ne anunte cifrele viitorului, sau lipsei de viitor: în 2050 vom fi 16, în 2100 – 10 milioane. Din care, probabil, peste jumatate vor fi batrâni. Daca de mâine natalitatea ar creste de la 1,3 la 2,1 copii/femeie, abia în 70 de ani am opri declinul demografic: un gând care îmi da fiori. A venit momentul ca întreaga clasa politica româneasca sa renunte la populism, la maturat zapada de pe strazi si mizeria sub pres, si sa se gândeasca la viitorul acestei tari. Aceasta înseamna trei lucruri: a. politici umaniste, dar ferme, pro-viata si pro-familie, în bun spirit crestinesc; b. politici de încurajare a tinerilor sa ramâna sau sa revina în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigratia sau chiar pentru a-i inversa tendinta.

E evident ca nu vom scapa de desertificarea demografica a României doar prin cresterea prosperitatii economice. Stim bine ca în tarile bogate ale Europei, natalitatea este mai mica decât în cele sarace ale Africii; în paturile pauperizate ale României, inclusiv în rândul minoritatii tiganesti, avem o natalitate mai mare decât în clasa medie si relativ prospera. Ca în alte cazuri, criza e morala: o scadere a dragostei pentru copii, plasarea carierei înaintea familiei, cresterea individualismului si încercarea faustica de prelungire a unei vieti egoiste, dedicata placerii si având oroare de responsabilitate.

Acest diagnostic coincide însa cu o marturisire de neputinta. Nu putem îndrepta politic o situatie morala pe care o deplângem în calitate de crestini. Ce e de facut deci? Putem încerca sa descurajam avorturile prin informare. Exista în acest sens un proiect de lege redactat de Asociatia Pro Vita, pe care îl sustine si Fundatia Crestin-Democrata. Trebuie sa punem pe primul loc constructia de crese si gradinite, prioritare fata de piscine, sali de sport sau parcuri rurale. Doar asa vom permite femeilor din clasa de mijloc sa devina mame fara a-si condamna cariera. Autoritatile locale trebuie obligate si, daca nu au mijloace, sprijinite sa creeze o anumita cota de crese si gtradinite.

Trebuie regândit din temelii sistemul alocatiilor familiale prin încurajarea mamelor care muncesc si a familiilor cu doi sau mai multi copii, fara ca acest lucru sa încurajeze o natalitate dublata de precaritate în mediile cele mai sarace. Reforma sistemului de asistenta sociala trebuie sa devina echitabil: nu vad niciun motiv pentru care am risipi banii acordând universal alocatia ridicola de 42 de lei tuturor copiilor. Ar fi mult mai util sa se acorde triplul acestei sume copiilor saraci si nimic celor din familii cu venituri decente. La aceste politici familiale, carora trebuie sa li se adauge altele, suntem chemati sa reflectam cu maxima urgenta. Nu putem lasa ca falsele imperative mediatico-politice ale momentului sa ne deturneze de la o gândire cu bataie lunga, responsabila si vizionara.

La criza natalitatii se adauga hemoragia emigratiei. Sa nu fim ipocriti: emigratia este fireasca într-o Europa unita. Dincolo de drame sau împliniri umane, ea este chiar utila tarii noastre, în masura în care elimina presiunile sociale, reduce somajul si povara asistentiala si genereaza un flux de valuta înspre România. Dar de la un punct încolo, emigratia saraceste fibra natiunii. Cel mai tragic aspect este exodul creierelor: nu ne putem permite sa ramânem o natie de consumatori, de muncitori ieftini si de agricultori neproductivi. Singura noastra forta poate veni din cresterea productivitatii si crearea de produse cu valoare adaugata mare. Asta înseamna: tehnologie, software, servicii medicale. Deci o buna educatie si un viitor pentru tinerii care se decid sa devina ingineri, medici, cercetatori.

Reforma educatiei este o buna premisa pentru reinventarea meritocratiei, oricât ar protesta dinozaurii, brontozaurii si tiranozaurii universitari împotriva dictaturii articolelor ISI. Feudalismul universitar si medical au sufocat sistemul, perpetuând nu doar venerabila competenta, în fata careia ma înclin, ci si intolerabila impostura. Tinerii cu studii în strainatate trebuie sa fie atrasi înapoi: exista în acest sens proiecte meritorii ale UEFISCDI, în domeniul cercetarii. Dar junii sorbonarzi sau oxonieni trebuie sa investeasca si patriotism în lupta cu un sistem anchilozat, care nu le va face loc cu una cu doua. O diploma nu mai este astazi, pe fondul inflatiei universitare, decât un bilet de intrare, nicidecum titlu de proprietate sau act de înnobilare.

În fine, cresterea economica va reduce macar tendinta emigrationista, daca nu si “sporul demografic negativ” (sinistra litota nihilista, nu-i asa?). Nu vom putea avea prosperitate fara limitarea coruptiei si a reglementarilor absurde, liberticide care sufoca initiativa. O firma trebuie sa poata fi înfiintata într-o singura zi, prin interactiunea cu un singur functionar, sau chiar pe internet. Controalele fiscale, sanitare etc. trebuie reduse proportional cu înasprirea pedepsei pentru evaziune, intoxicarea populatiei sau munca la negru. Ghiseul unic trebuie sa devina o realitate. Dereglementare si laxism maxim pentru cei ce functioneaza corect, pedepse exemplare pentru abateri: asta e filosofia.

Raspunsurile sunt la îndemâna: capitalism mergând pâna la laissez-faire si morala crestina. Spiritul libertatii si duhul iubirii. Cu alte cuvinte, revenirea la firesc. Leviatanul coruptiei statale si balaurul stricaciunii morale sunt dusmanii. Dragostea crestineasca si intransigenta civica sunt remediile. Fara de ele, ne vom trezi în nici o generatie într-un desert înghetat, unde în loc de râsetele copiilor vor rasuna gemetele unei societati muribunde, crispate în cinism si paralizate de neputinta.

Sursa originala a articolului: http://www.contributors.ro/editorial/in-toiul-iernii-vrajbei-noastre-se-instaleaza-%C8%99i-iarna-demografica/

ANUNT

Alianta Europeana pentru ziua Duminicii face un apel catre toti membrii si sustinatorii sa ia pozitie Duminica, 4 Martie 2012, pentru Ziua Europeana a Duminicii libere. (Documentul din Atasamente) In timpuri de criza economica si financiara, cand tot mai multe drepturi sociale si ale angajarii ajung sub presiune, Duminica libera este o demonstratie clara si vizibila ca oamenii si societatile noastre nu depind doar de munca si economie. “Credem ca toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul de a beneficia de ore de munca decente care, din principiu, trebuie sa excluda serile tarzii de munca, noptile, sarbatorile legale si duminicile. Doar serviciile esentiale trebuie sa functioneze duminica.” Azi, legislatia si practicile la nivelul Uniunii Europene si a statelor membre trebuie sa fie mai protectiva asupra sanatatii, sigurantei si demnitatii tuturora, si ar trebui sa promoveze mai asertiv reconcilierea vietii profesionale si familiale. Coeziunea sociala in cetatenia europeana ar trebui consolidata. Prin urmare, Alianta face un apel membrilor, sustinatorilor si tuturor cetatenilor sa faca cererea cat mai vizibila Duminica, 4 Martie 2012! Media contact: press@europeansundayalliance.eu

ANUNT – INVITA?IE SIMPOZION

Manastirea „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Constanta, în colaborare cu Asociatia „De la Dunare la Mare”, A.S.C.O.R. – filiala Constanta, Radio Dobrogea si Muzeul de Arta din Constanta, în prezenta si cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului, va invita Sâmbata, 11 februarie 2012, la simpozionul: „Preotul Nicolae Paveliu (1874 – 1929), ctitor de biserici si slujitor al culturii, pe pamântul apostolic al Dobrogei, în zorii veacului al XX-lea” Programul simpozionului: 14:00 – Parastasul parintelui Nicolae Paveliu, la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanta; 15:00 – Parastasul parintelui Nicolae Paveliu, la mormântul sau din incinta Cimitirului Central, unde se va dezveli o placa de marmura, pe care va fi scris urmatorul text: Aici odihneste Preotul Nicolae Paveliu, 25.03.1874 – 11.02.1929, ctitorul bisericilor „Adormirea Maicii Domnului – 1” si „Sfântul Gheorghe” din orasul Constanta, 11.02.2012; 16:00 – Desfasurarea Simpozionului în sala mica a Casei de Cultura din Constanta: 1. Ionut Druche, presedintele Asociatiei „De la Dunare la Mare” – Viata si activitatea parintelui Nicolae Paveliu, ctitorul bisericilor „Adormirea Maicii Domnului – 1” si „Sfântul Gheorghe” din Constanta; 2. P.C.Pr. Mihai Jan, protopopul Protoieriei II Constanta – Istoricul bisericii „Adormirea Maicii Domnului – 1” din Constanta 3. P.C.Pr. Lucian Saftescu, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe” – Istoricul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Constanta; 4. Dr. Doina Pauleanu, directorul Muzeului de Arta din Constanta – Pictura religioasa a lui Nicolae Tonitza în ansamblul creatiei sale. La sfârsitul simpozionului va fi lansata cartea „Despre înfrânare. Despre vaduvie. Despre casatorie” de Fericitul Augustin, tradusa din limba franceza de parintele protosinghel dr. Arsenie Obreja, vietuitor al Manastirii „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Constanta. INTRAREA ESTE LIBER?

MARSURI PENTRU VIATA

Va rugam sa participati cu miile la marsurile pentru viata care sunt in pregatire in diferite orase ale Romaniei. Pregatiti-va din timp si consemnati in calendar: Martie 24, 2012 la ora 10 va incepe un Mars Pentru Viata in diferite orase din Romania. Anul trecut au avut loc marsuri pentru viata in Bucuresti, Timisoara, Satu Mare si Falticeni. Haideti sa dublam numarul oraselor in care vor avea lor marsuri pentru viata anul acesta. Cei interesati sunt rugati sa contacteze prompt pe Gerda Chisarau (Timisoara) la darulvietii@yahoo.com si pe Bogdan Stanciu (Pro Vita Bucuresti) bogdan@cobaltblue.ro

STIRE DE ULTIMA ORA – CASATORIILE HOMOSEXUALE REINSTITUITE IN CALIFORNIA

Marti 7 februarie un tribunal federal de recurs din San Francisco a anulat amendamentul constitutional adoptat de cetatenii Californiei in noiembrie 2008 care interzicea casatoriile homosexuale. Intr-o decizie de 2-1 tribunalul a afirmat ca nu exista o “baza rationala” pentru a limita casatoria la relatiile dintre un barbat si o femeie. Procrearea, cresterea copiilor sau perpetuarea speciei umane nu sunt motive suficient de majore sau serioase pentru a justifica “excluderea” homosexualilor din institutia casatoriei – au afirmat cei 2. Aici aflati textul opiniei, in engleza, 128 de pagini: http://www.adfmedia.org/files/BrownOpinion.pdf?AspxAutoDetectCookieSupport=1 Rationamentul celor 2 judecatori pare ireal. Asemenea unui comentariu sau dialog pueril hollywoodian. O telenovela. Comentatorii sunt optimisti ca Tribunalul Suprem SUA va accepta revizuirea cazului si va anula decizia. Decizia Tribunalului Suprem va putea fi emisa, cel mai devreme, in 2013.

FELICITARI ROMANIEI!

Un cititor ne-a trimis materialul alaturat: Buna ziua! Mi-a atras atentia stirea despre un iranian tanar care a primit azil politic in romania, dar familia lui a ramas in Iran. M-am gandit ca poate sunt care s-ar ruga sau s-ar implica in vreun fel in viata acestui erou al lui Isus. Fiti binecuvantati de Domnul Isus pentru lucrarea voastra! SS

http://www.agenda.ro/news/news/51261/condamnat-la-moarte-in-iran-a-primit-azil-in-romania.html

Nota AFR: Felicitam Romania pentru acest gest. Haideti sa fim chiar mai deschisi si generosi la acordarea de azil celor persecutati pentru credinta crestina care traiesc in tarile musulmane. Luna trecuta ONU a respins cererea de refugiat a unei mame crestine cu trei fete din Afganistan. Pare ireal si scandalos. In decembrie s-a anuntat ca in Afganistan nu mai exista nici o biserica crestina. Toate (putine cite au fost) au fost distruse. Si asta cu toate ca Europa si America “crestina” au investit si investesc miliarde de dolari pentru construirea unei societati civile si mentinerea pacii acolo. Crestinii Afganistanului pierd iar ONU ii trimite inapoi unde cu siguranta vor fi persecutati sau ucisi. Haideti sa nu uitam ca sute de mii dintre noi, romanii, am primit azil, de-a lungul anilor, in tarile libere. Ne bucuram de libertate. Haideti sa o impartasim cu crestinii persecutati din restul lumii!

DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

Va multumim ca ati inceput din nou sa semnati Declaratia de la Timisoara. In ultimele zile, insa, din motive tehnice, nu a mai putut fi semnata. Colegii specialisti lucreaza pe moment la rezolvarea impedimentelor si credem ca in citeva zile Declaratia va putea fi din nou semnata.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

STAREA NATIUNII DE ZIUA CULTURII NATIONALE 2012

Liviu-Florian JIANU

Cetatene Comandant Dumnezeu,

 

Alesii poporului continua cu noi succesuri victoriile împotriva poporului. Demonstrantii si jandarmii si-au spart unii altora capetele. Intelectualii si lichelele au ramas cu meritele, veniturile, si capetele întregi. Discutiile dintre demonstranti si jandarmi au avut loc într-o atmosfera calda, tovaraseasca. Demonstrantii latra, caravana hotilor trece, si revine. Paria violenta s-a exprimat în cultura în care a fost educata de societate.

S-au depus coroane de flori la mormântul Poetului Necunoscut, Caldurii Necunoscute, Hranei Necunoscute, Iubirii Necunoscute, Sanatatii Necunoscute, Învatamântului Necunoscut, Culturii Necunoscute, Serviciului Necunoscut, si al Viitorului Necunoscut.

Marimile s-au decorat între ele cu diverse ordine de Mari Licurici, clasa întâia, cu suzeta, si au elaborat poporului noi programe sa o suga.

Un cetatean, pe nume Mihai Eminescu, a fost batut, încarcat în duba, dus la sectie, amprentat, si amendat pentru tulburarea decimarii publice. La protestele lui, a fost închis la nebuni, unde a fost lovit cu o piatra in cap, de un locatar care se crede Institutul Cultural Român, si a sucombat. Certificatul de deces al cetateanului Eminescu Mihai a fost semnat, prin asomarea raspunderii gubernamentale, de un analfabet, si contrasemnat de Ministrul Colonizarii Nationale.

Pacea Domnului cu mine, si Reforma cu voi, cu toti!

Semnat:

informatorul divin Dictachiorul

Nume de cod

Geniul Crapatilor

16 ianuarie 2012

——————————————–

Pentru conformitate,

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

————————————————–

JIANU Liviu-Florian, nascut la 19 aprilie 1961 la Craiova. Absolvent al Facultatii de Electrotehnica din Craiova. Membru al „Societatii Scriitorilor Olteni”, din mai 2000. Membru al cenaclului „Al. Macedonski” al Societatii Scriitorilor Olteni si al cenaclului „Marin Sorescu” al Sindicatului Electroputere-Craiova. Membru al Asociatiei Române de Patrimoniu (ARP).

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om…

Adrian Botez

Lupta Alchimica a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om:

ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX

de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011


 Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) si vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasa”. Da, poetii autentici formeaza o rasa terestra aparte – exista si se manifesta altfel si superior, fata de ceilalti locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeste ca Poetul îsi poate depasi limba, pentru un limbaj care, daca i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia Tatomirescuvorbeste poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul ca-si „permite” jocuri demiurgice-creatii-inovatii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urma cu câteva secunde/s-a nascut verbul a (se) pesteriza” – cf. A (se) pesteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur ca Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfatare de Duh, face vorbire parintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adica, „vorbeste poezie” – asa cum respira. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Sopotita, din Ouale Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouale Brâncusiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloana a Credintei fara Sfârsit”), ale Clostii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumina, al Caii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o priveliste cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrina (cf. Despre o neliniste în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerator, catre „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depasirea conditiei umane, spre cea divina: la Alecsandri, „mreana” imersa (cu vointa mistica!) vrea (si face eforturi de Duh!) sa (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celesta, Angelic-Zburatoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionanta” spre ZBOR…!)! Catre Raiul-Privire Revelatorie (de „Tata-Cer/Tinerete-fara-Batrânete-si-Viata-fara-de-Moarte”)-Re-Îndumnezeitoare (cf. Raiul meu cât o sprânceana, cât o pleoapa…), de dupa Plânsul (lustrant-soteriologic!) din „pestera-Biserica”: „Plâng în pântecul-pestera:/pestera rasuna ca biserica din Voronet,/ca zidurile celui mai pur albastru-de-cer,/ca ochii Soarelui-Mos” (cf. idem). Catre Trupul de Albina Divina, Fiu/Fiica a Soarelui/Dumnezeu („sa-ti pictez câte-un univers/în fiecare hexagon/al fagurelui-trup” – cf. În fiecare hexagon al fagurelui-trup…) – Hexagonul-Litera VAU fiind „simbolul Dragostei si Numarul Antagonismului si al Libertatii; Unirea; Munca; Saptamâna Creatiei” (cf. Eliphas Levi, Chei majore si Pantaclul lui Solomon).

Ion Pachia-Tatomirescu nu se poate stabili existential, în cosmos, decât printr-un etern „colocviu poetic” – discutând întru disputa cu toate ale lumii. Evident, într-un volum de „dispute poetice” care (daca ne-am lua dupa titlurile celor 7 parti-7 zile biblico-demiurgice, prin care vesnic nemultumitul demiurg re-creeeaza, vesnic, lumea, ca-ntr-un caleidoscop al infinitelor variante imaginabile poetic: Ars poetica, Elegiile elementului Aer, Elegiile elementului Apa, Elegiile elementului Foc, Elegiile elementului Lemn – element strict autohton! – , Elegiile elementului Pamânt, Elegii din Era Arheopterix) par a recapitula („elegiac”… – vom vedea, mai jos, de ce…!) cosmosul, în vederea unei re-creatii, din noi temelii manolice – Poetul intra în disputa demiurgica, în primul rând, cu…rânduiala-Logos-ul! Cu modul existential la care au „retrogradat” (de 20-22 de ani încoace, mai cu seama!) oamenii – „colegii” sai terestri. Deveniti „anti-eminescieni/anti-pelasgo-daci”, deci pervertiti întru Anti-Patrie/Anti-Logos Divin – nichitstanescienii „oameni-fanta” – „galactici mancurti”, „hiene-vârcolaci” trebuie anatemizati, descântati de/întru…vidul mitic/vidul de Anti-Logos (adica, nimiciti prin propria-le pornire distructiv-demoniaca, întoarsa împotriva-le, precum bumerangul) – sub conditia refacerii „ROST-ului”, ca Logos-Limba („gura” – de rai, ori de iad! – de Om-Hristic, ori de „om-fanta”…! – „Noua cometa strabate vidul/izbindu-se de cerul/Gurii de Rai/si de cerul gurii noastre/(…)pentru imperioasa autostrada/a libertatii absolute/dintre Yin si Yang” – cf. Cometa glontuitoare de vid si de ceruri ale gurilor…), Logos-semnificatie, Logos-Directie a Evolutiei Spirituale, Logos-Rânduiala Sacra-Cosmica (întru re-demiurgie sanatoasa!): „Eminescu i-a vazut adeseori/pe-acei oameni-fanta,/alcatuiti din antimaterie/(…) Însa, de douazeci de ani,/pe acesti oameni-fanta,/pe acesti galactici mancurti, eu îi vad si ca hiene-vârcolaci,/Sfârtecând exact Luna-Patrie,/Ce-i Sfânta Limba Pelasgo-Daca/una si-aceeasi cu Sfânta Limba Valaha,/fara întrerupere…/Si tot fara întrerupere, anatemizez/toti mancurtii din Patrie,/înfasor toti oamenii-fanta/într-al blestemului navod,/cu verb înspicat-raspicat:/Rostiti-va si rostuiti-va,/voi, vârcolaci-fanta,/voi, vârcolaci-mancurti,/duce-ti-va-nvârtindu-va, roindu-va,/pe toate-ncretiturile Genunii, desigur,/nu în preajma Daciei mele de Luna Plina:/nu-mi amenintati Lumina-Patrie,/ca ma-nfurii/si va fac mitul tandari…!” (cf. Rosteste-te, vârcolac…!).

Lumea lui Ion Pachia-Tatomirescu este una Pelasgo-Dacica, luând fiinta pe Axa („banatenita”!) a Kogaionului/Cogaionului („Ce alba e apa asta cereasca, minunos croita/în rochii albe de mirese, spre-a ninge/în sfânta parte – dinspre Cogaion – a Banatului”- cf. Ninge spre Cogaion…) – o lume care a luat fiinta din „colocviul” cvasi-amical dintre Vid si…AVID (Fartat-Ne-Fartat) – initial, forma existential-umana a Pasarii-Înger al Cunoasterii Divino-Umane Supreme! Vidul, pentru a putea dialoga-„demiurgi”, dimpreuna cu Avidul, are nevoie (se „formalizeaza”…acceptabil!) de ameliorarea Principial-Cosmo-Feminina-YIN – „Doamna Zâna”…: „Ti-am intrat în dialog/ca sa nu ma crezi olog…/Ti-am adus un scorpion/(ce-i la doamna în poseta)/sa-l atârni de-alba-ti manseta/pe-o absenta de buton…!” (cf. Dialogul învidarii de pe malul oximoronului).

Din pacate, Vidul s-a implicat demiurgico-social mai mult decât îi permiteau „clauzele tratatului cosmic”, cu Avidul – tentând chiar sa corupa esenta Avidului, înjosind-o (dinspre Duhul Cunoasterii Divino-Umane!), pâna la vulgara…lacomie! „Iisus Hristos a facut Constelatia Lirei:/cât este <<dreptul de autor>>,/domnule Prim-Ministru-al-Coasei…?” (evident ca, aici, nu se fac, neaparat, referiri personale, ci categoriale!) – cf. Despre o neliniste a „dreptului de autor”… În asa fel încât Starea Angelic-Cunoscatoare, Poezia, intra sub zodia exasperarii (iar Poetul nu mai poate ramâne, în aceasta dezbinare a eonilor – Poetul de Serviciu al Natiunii Valahe – cf. Poetul nu e mânatarca de vid, printre constelatii… – …adica, Paznicul Copacului Cosmic cu Radacinile Rasturnate, Paznicul Radacinilor Celeste ale Lumii/FIINTARII!), din pricina blocajului ei cosmic (o stare de „baltire” a sinelui, în curs de dezagregare – devenit anti-specular, care nu se mai oglindeste, în propria-i Creatie!), la nivelul comunicarii purificatoare (ca dinamica isihast-revelatorie a Sinelui, dar si a Sinei noiciene): „Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca oceanele nu citesc?/ Ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca îngerii nu citesc? (…)/Si ce rost are/sa mai scrii Poezie/daca Ea, Însasi,/nu se mai citeste?” (cf. Ce rost are…daca stelele nu citesc…). E nevoie, „avida” (în sensul profund gnoseologic!), în cosmos si, deci, în Logos – de o „revolutie” a Duhului, contra lacomiei „legea cohortei de omizi/pe frunze de dud”: „Ba, are rost o noua revolutie (…)/are rost o noua cibernetica/ a Verbului/(…) daca totul înainteaza/dupa legea cohortei de omizi/pe frunze de dud” (cf. Ba, are rost…).

Arheopterixul, conform tratatelor, este „pasare fosila, cu caractere intermediare, între reptile si pasari, descoperita în jurasicul din Germania” – dar, pentru „atlanteanul” Ion Pachia-Tatomirescu, cel cu Verbul care „calca tantos/pâna ajunge la marginea ninsa” (adica, pâna la Lumina Alba, Atotintegratoare cromatico-existential, a Paradisului Atemporal, deci, Anti-Dinamico-Exterior, intrând în starea isihast-interiorizata: „de unde înainteaza prudent,/pe partea de argint-viu,/carosabila, logosabila/ si verbos-abila/a hârtiei” (cf. Verbul calca tantos…) – transgresând, apoi, si colocviul-disputa „logos-abila”, si viziunea, în Tacerea Ritmica a Poemului/Logos Unic!), „arheopterixul” a devenit, din pacate, OMUL – dar ca simbol al Caderii în Istorie, al Haosului! – iar nu vitruvian simbol al Cosmosului/Orânduielii: „Când cartile bisericilor/sunt pline de sânge, Doamne,/(…) cineva ne scrie istoria,/sunt sigur,/în Cartea-Haos” – cf. Un psalm în fata Cartii-Haos. Omul este/a devenit ipostaza degradata, pâna la reptila, a fostei Pasari Angelice! Nu este exclusiv vina Omului ca nu mai este „capodopera divina”, ci si a unei mistice catastrofe, probabil „musamalizata” acolo, în Cerurile „Sinei”: „Pentru toate cele scrise de noi/în Cartea-Haos,/pentru toate cele zise/împotriva Haosului din sinea mirabila,/ nu trebuie sa vii, Doamne, spre mine,/cu levierul-steag/în mâna-ti dreapta” (cf. idem). Cu alte cuvinte, „ridicarea-retrezirea” (sugerata de… „levier”!) Duhului uman trebuie sa se faca nu „cu anasâna” divina, nu prin interventie divina autoritar-cezarica – ci prin constientizarea Autenticului Sine, chiar de catre Om!

De data aceasta, se trimite (rezonabil!) la referenti umano-terestro-anti-poetici (alesi, însa, TOT categorial!): „Nasule, de ce Muma-Aerului/te-ai apucat tocmai astazi/sa-mi strici sarbatoarea pe stil vechi (n.mea: zalmoxiano-hristic!)/clonând pasarea Arheopterix,/reptilo-zburatoarea aceea,/frumoasa ca Nina Cassian/ce zbura proletcultist/din Casa Scânteii în Padurea Baneasa” (cf. Clona). Pentru ca numele Celui Rau trebuie pronuntat, CU ORICE RISC, în orice ritual de exorcizare-descântare – pentru Restaurarea Cântecului Orfico-Soteriologic!

…Mai este posibila întoarcerea la „sanatatea Lumii”, negarea Genunii (Vidul Extrapolat-Proliferat-Vinovat), întru Gradina Hesperidelor, Gradina cu Mere-Astri-de-Aur? Da, prin Revelatia Logos-ului Divin, prin restaurarea Logos-ului Demiurgico-Divin/Poezia CA FORTA DE RE-ARMONIZARE/ÎNSANATOSIRE DE DUH A LUMII (voiculescian, de jos în sus, de la „moruni”, catre „nori de egrete”: „pot sa intru în somnul real,/nu-n somnul din imn,/caci poemul meu porneste/pe vaile Genunii si le-albeste/în toate punctele cardinale ale fiintei,/mai mult, ori mai putin pudrata,/sau fardata cosmic,/în armoniile gamei celeste-a izvoarelor,/în sinesteziile/ deltelor fundamentale/cu valatuci de moruni,/cu nori de egrete,/ori cu tezaure de flacari,/pentru merele de aur…” (cf. În somnul real, nu-n somnul din imn…).

Restaurarea Lumii Armonice, a Cosmosului-Logos, se face sub semnul „ELEGIAC”, autosacrificial-hristic, alchimic, al LEBEDEI („Lebada [hermafrodita]simbolizeaza forta Poetului si a Poeziei” – cf. Victor Magnien – Misterele de la Eleusis; „cereasca atotputernicie, element al dragostei si al uniunii” – cf. Novalis, dar si la Goethe: „Unda însasi peste unde,/Luneca spre locul sfânt”; emblema alchimica a Mercurului Auto-Sacrificial: centru mistic si unire a contrariilor – apa-foc -, unde se regaseste valoarea sa arhetipala de androgin: „ea cânta dumnezeieste pentru sine si pentru lume – Divina sibi canit et orbi – pentru ca Mercurul, harazit mortii si descompunerii, îsi transmite sufletul catre trupul launtric, iesit dintr-un metal imperfect, inert si descompus” – cf. Basil Valentin, Les clefs de la Philosophie, Ed. Minuit, Paris, 1956, p. 152). Iata de ce cartea „de hârtie” a lui Ion Pachia Tatomirescu are sapte carti alchimice într-însa – ELEMENTELE fiind cinci (LEMNUL este Crucea Lui Hristos/”Suportul” In-Suportabil al ZBORULUI/ÎMBRATISARE A COSMOSULUI, ÎNTR-O NOUA ERA FIINTIALA!!!), iar Ars poetica/Duhul POETIC este chiar Duhul Lui Hristos/UNITATEA – adica, Cel care re-uneste ELEMENTELE disparate – re-construind, alchimic, Lumea-Cosmos ARMONIC!

…Ne oprim cu sugestiile de lectura – aici. Nu am citit, în ultimii ani, o mai convingatoare pledoarie pentru Logos-ul Alchimico-Poetic, adica pentru Restaurarea Paradisului, prin Poezie. Numai un Maestru, precum Ion Pachia-Tatomirescu (si nu multi sunt ca el!), putea crea o astfel de Carte a Cartilor. Dar si MAGNUM OPUS.

Alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya, care e compus din articolul al ?i cuvântul grec khymeia (??????) care înseamna a topi , a lipi, a împreuna – iar Magnum Opus/Opus Alchemicum contine SAPTE procedure (se justifica, astfel, mathematic, structura cartii lui Ion Pachia-Tatomirescu!), necesare obtinerii “Mântuirii Duhului Umano-Divin”, a “Pietrei Filosofale” (…sunt patru operatiuni si trei faze: patru operatiuni – putrefactie, calcinare, distilare, sublimare – si trei faze: solve, coagula, unitas…).

Sau, cum spunea un Poet-Alchimist al Frantei secolului al XIX-lea, despre aceasta “elegiacaDURERE a FIRII – întru restaurarea Lumii, prin Iubire-Unire întru Duh ARMONIC: “Iubirea-ne isca-va o noua armonie, / O nimfa, cu durerea-mi unita pe vecie…”

Numai prin Alchimia Poetica, Supreama Re-Armonizare a Duhului/Logos-ului Lumii, ne poate veni Salvarea/Mântuirea. Nu prin revolutii ale glodului uman – si cu atât mai putin prin ceea ce tine de acumularea glodului-PrakrtiNumai Tentatia/NOSTALGIA/ELEGIA Meree catre PURUSHA/SPIRITUL/DUHUL – vindeca omenia din om!

Si nu veti afla un „tribun” mai convingator, întru demonstrarea acestei teorii, decât Ion Pachia-Tatomirescu – cel despre care însusi Romulus Vulcanescu afirma: „Combate teoria abisala a „spatiului ondulatoriu“deal-valea lui Lucian Blaga, înlocuind-o cuteoria semantismului sincretic a spatiului spiritual zigzagat, creasta de munte – abis – creasta de munte”.

Da, mereu, din Genune, “Nostalgia Paradisului”! – Nostalgia/ELEGIA despre/catre “CREASTA MUNTELUI AXIAL AL LUMII”-MERU/Vârful Duhului”-SINEA DIVINA, ca LOGOS DIVIN – pentru a ne elibera de ambiguitatea “arheopterixa”, de “Era Arheopterix”: din “eu”, în “noi” – si din “noi”, în EL!

***

Nota Redactiei:

Foto 1– Ion Pachia-Tatomirescu ; Foto 2– Adrian Botez; Foto 3 – Ion Pachia-Tatomirescu

 

INTERVIU CU ADRIAN PAPAHAGI


papahagi_ampress_0ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei

Pina acuma am publicat citeva din materialele prezentate la conferinta anuala AFR tinuta la Cluj in aprilie. Printre vorbitori a fost si d-l Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, d-l Teodor Baconschi. Dl Papahagi nu a citit un discurs anume ci a tinut o prelegere spontana. Lipsa unui text specific insa nu ne impiedica sa il introducem pe dl Papahagi cititorilor nostri, mentionind ca AFR il considera pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi.    http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html


“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”

Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe

Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.

 Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?

  Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

  Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.

  Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

  Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.

 As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.

 Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?

  Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.

  Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

  Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?

Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.

  Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.

  Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

  Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

  Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.

  Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.

  Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?

  Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.

  Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

 Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).

Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22”, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)

————————————————————————————–

Alte informatii transmise de AFR

DESPRE ABSTINENTA

  Saptamina trecuta am scris despre abstinenta si am redat, ca material de fond, textul unei prelegeri a d-lui Pat Fagan de la Family Research Council in Washington. Redam astazi partea a doua a prelegerii. Va reamintim ca puteti cumpara prelegerea d-lui Fagan pe DVD la costul de 10 lei adresindu-va d-lui Bogdan Mateciuc la bogdanmate@yahoo.com. DVD-ul este subtitrat in romaneste.

Abstinenta crestina

  In general Biserica si desfranarea sunt incompatibile. Cultura poliamorista reuseste asta fara vreun atac direct. Este discreta sau aproape discreta, subtila, dar foarte consecventa în privinta reusitelor si urmarile lor. Ei stiu asta si isi apara controlul asupra acestor programe cu o ferocitate cu care cultura monogama nu poate rivaliza pe scena politica. De pilda, în ultimii zece ani, cresterea educatiei pentru abstinenta, care în esenta este educatie monogama, a facut ca multe intitutii din zona anticulturala sa se alieze pentru a lansa o ampla miscare de opozitie prin care au reusit sa elimine, cel putin temporar, o multime de fonduri destinate acestor programe. Asta s-a produs în ciuda tuturor beneficiilor abstinentei: reducerea avorturilor la adolescenti si a nasterilor în afara casatoriei, reducerea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea performantelor educationale.

  Incepând din anii ’60, cultura poliamorista a condus la o slabire a SUA prin slabirea cetatenilor la cinci capitole de baza pe care orice societate le are în vedere, orice comunitate, orice familie, orice individ: sexualitate, religie, educatie, venituri si guvernare. Toate sunt clatinate. De obicei numim aceste domenii institutii, Institutia familiei, a Bisericii, a scolii, a pietei si a guvernului. Toate sunt subrezite acum, fiecare în parte. Iar noi, cetatenii de azi, suntem mai slabi în aceste domenii decat erau stramosii nostri. Poate am creat o economie mai buna, dar nu ne-am dezvoltat ca persoane.

 Cum pot familiile monogame sa supravietuiasca si sa prospere în aceasta era post-modernista si poliamorista a asigurarilor de stat, atat timp cat programele sociale au caracter universal si sunt favorabile poliamoriei, si tot mai ostile monogamiei? Din perspectiva politica, acest lucru e nedrept pentru ca cei ce aleg monogamia sunt cei mai eficienti, cei mai economici si cei mai siguri pentru cresterea generatiilor urmatoare. Avem un caz clar de dreptate si nedreptate.

  Educatia Sexuala

  E nedrept mai ales pentru ca exista un drept universal, inalienabil al parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta, inclusiv de a-i creste în cultura lor. De asemenea, orice copil are dreptul natural, inalienabil la casatoria parintilor lui. Fara ea, el/ea nu isi va putea dezvolta potentialul ca adult. si mai scandalos, sistemul ajutoarelor de stat le cere monogamilor sa-i sustina pe poliamoristi si foloseste asigurarile de stat pentru a se asigura ca platesc, chiar mai mult, pentru a-i sustine pe cei ce aleg poliamoria cu tot ce tine de ea, inclusiv punctele sordide sau chiar patologice.

  Cum se face asta? Foarte simplu. Cei casatoriti castiga mai mult si platesc mai mult ca impozite. Cu cat e mai falita familia, cu atat e mai mic venitul, multi nici nu intra în limitele impozitarii si nevoia de asistenta e mai mare. Deci pe de o parte sunt veniturile si impozitul, pe de alta e nevoia de asistenta si incapacitatea de a plati acea asistenta. Avem deci un transfer masiv de plati. Acest lucru e nedrept. Mai mult, monogamii nu au programe favorabile culturii lor iar copiii lor sunt tinta unor programe poliamoriste sau a ceea ce am numit eu strategia ienicerilor. S-ar face dreptate si s-ar reduce tensiunile daca cultura poliamorista si-ar plati singura cheltuielile.

 Rolul Parintilor

 Prezenta sau absenta tatalui este una dintre principalele diferente dintre aceste culturi. Barbatii care sprijina casatoria monogama trebuie sa afirme diferenta si sa-si apere dreptul la propria cultura. Acesta e rolul barbatilor mai ales, nu al femeilor. Barbatii sunt luptatorii, femeile îngrijesc si dezvolta comunitatea pe care o protejeaza barbatii. în problemele de familie din tara asta, de când sunt eu implicat, si sunt sigur ca barbatii prezenti deseori simt asta, multora le este mai usor sa le lase pe femei sa vorbeasca. E adevarat pentru ca familie înseamna formare, crestere de copii, nastere. Dar rolul principal al barbatului e acela de a proteja familia. Barbatii fac diferenta si ei trebuie sa fie în linia intai a acestei lupte. Ei trebuie sa vorbeasca despre monogamie. E o diferenta majora si stiu ca e dificil, pentru ca e total anti-cultural, dar asta e principala diferenta. Daca barbatii nu sunt pregatiti sa arate diferenta, nu mai e nicio lupta, nici o granita de aparat. Niciun teritoriu. Cale libera pentru ceilalti. Femeile si copiii lor au nevoie de ei în mijlocul sfant al familiei. Societatea si cultura au si ele nevoie de ei, dar în spatiul public unde sa duca aceasta lupta..

  Nu vreau sa spun ca femeile sau mamele nu pot fi implicate în acest razboi. Fiecare barbat din cultura monogama si mai ales fiecare tata isi va gasi propriul mod, sper, de a se implica în protejarea copiilor si culturii lui. Cele doua sunt sinonime. Data fiind miza, toti barbatii si femeile culturii monogame trebuie sa astepte asta de la fiecare barbat. Cred ca asta e foarte interesant, trebuie sa începem sa gandim si sa actionam ca barbati. Barbatii monogami vor lupta pentru ceea ce e al lor, ca si familiile lor, în privinta impozitelor si a ceea ce pot folosi pentru cresterea copiilor, pentru controlul celor patru programe de stat: ajutorul de stat, educatia copiilor educatia sexuala, programele de sanatate pentru adolescenti. Asa toti parintii, chiar si cei apartinand culturii poliamoriste au acelasi control.

  Iata ca ne adunam, planificam si ne îndemnam unii pe altii si îi chemam de partea noastra nu doar pe barbatii monogami, ci pe toti tatii de buna credinta, în special cei aflati în zona indecisa si atrasi în zona poliamorista, poate nu neaparat prin dorinta lor, ci mai mult prin cimrcustante. Copiii lor au nevoie de ei ca sa-i salveze din propriile greseli si ar avea de castigat daca parintii lor ar avea control asupra acestor programe.

Asaltul Poliamoriei

  Cultura monogama din societatea occidentala nu a mai avut niciodata în istorie asemenea concurent. E prima oara când apare acest conflict, la un nivel atat de organizat politic, cu o competitie în ceea ce priveste natura familiei si a sexualitatii. Trebuie sa intram în lupta, daca vrem sa avem o minima egalitate si pacea ce vine odata cu ea. Mai mult, trebuie sa luptam pentru a da lucrurile înapoi si, evident, nu mai putem astepta. Pericolele sunt clare, semnele sunt peste tot. Cum mergem mai departe sa întarim cultura monogama la nivel local si national? Avem în fata o lucrare urgenta.

  Pentru a combate si schimba aceasta slabiciune, trebuie sa preluam controlul în Justitie si în acest important proces sa le oferim exemple celor din mijloc despre cum pot fi puternici. Trebuie sa tintim principalele nedreptati care trebuie eliminate. Trebuie sa avem control asupra scolilor. Parintii au acest drept. Eu am crescut în Irlanda si am apreciat sosirea în America. Sentimentul libertatii de aici era palpabil, dar unul din primele lucruri care m-a frapat a fost acela ca nu exista libertate, asa cum exista în toata Europa, în ceea ce priveste libertatea parintilor de a alege educatia copiilor. Aici America a fost pacalita de peste o suta de ani. Cu un cost urias care astazi ne facem foarte slabi. E timpul sa preluam controlul asupra scolilor si asta e o tinta politica prioritara. Împreuna cu aceasta vor veni alte avantaje. Stim ca scolile vor creste, absolventii vor fi mai multi, costurile vor scadea, cultura monogama e mai eficienta si mai ieftina.

  Controlul educatiei sexuale pentru copiii nostri. De fapt, cei ce au nevoie de ea sunt parintii, nu copiii. Parintii sunt experti în sex. Familia se refera la sexualitate, e institutia sexualitatii. Parintii sunt experti aici, au nascut copii pe cale sexuala deci, daca are nevoie cineva de educatie, parintii sunt aceia ca s-o poata transmite copiilor. Nu copiii, aici o inversiune totala.

  Controlul asistentei medicale. Avem nevoie de doctori care au depus juramantul lui Hipocrat pe viata si în care sa putem avea încredere în ceea ce priveste sanatatea si sexualitatea. E nevoie de o diferenta clara între doctorii unei culturi si ai celeilalte pentru a putea alege în cunostinta de cauza. Nu negam libertatea nimanui, dar vrem sa fie clar, sa stim cine esti ca sa putem alege. Sa poti alege singur.. Monogamii au nevoie de doctorii si medicamentele lor pentru ca lucrurile difera foarte mult în materie de sex, de viata si de moarte. Iar în medicina despre asta e vorba.

  Pentru a genera aceste reforme trebuie sa ne reformam pe noi mai întai. Iar reforma trebuie sa plece din Biserica. Bisericile, indiferent de confesiune, sunt foarte laxe în privinta castitatii, casatoriei si stabilitatii casatoriei. Refacerea apararii castitatii de catre barbati, în public, este esensiala. Dar mai exista o parte care trebuie dezvoltata, nu foarte cunoscuta si cred ca aici e treaba specialistilor. Datele sunt indicative dar spun multe. Barbatii si femeile care apartin culturii monogame, în domeniul sexual, unde apar tentatiile din partea poliamoristilor pentra a-i amagi si a-i atrage de partea lor, marele secret necunoscut este acela ca monogamii au cele mai multe relatii sexuale si cele mai calitative.

  Studiul Laumann indica asta, cel mai bun studiu pe acesta tema. Copiii nostri nu stiu asta. De fapt, când s-a publicat materialul si m-am uitat la niste grafice, am vazut ca femeile care participa saptamanal la slujbele religioase au cele mai bune relatii sexuale, cu anumite diferente între catolice si evanghelice. Evanghelicele aveau, am uitat care cum erau, frecventa si satisfactia relatiilor, evanghelicele stateau mai bine la una. Evanghelicele stateau mai bine la satisfactie, iar catolicele la frecventa. Sfatul meu este, daca esti tanar catolic, gaseste o femeie evanghelica ce s-a convertit la catolicism. Stiu ca daca sunteti evanghelici ati spune invers…)

  Comunitatea de culoare din America

  E necesara reforma casatoriei în bisericile negrilor. Foarte necesara. Nu stiu cum sa le-o spun, nu sunt negru si am un dezavantaj aici, dar e un scandal pentru Crestinism. E o piatra de poticnire, una uriasa. Daca primii crestini erau cunoscuti pentru iubirea dintre ei, crestinii de azi trebuie sa fie cunoscuti cred, si asta e marea problema azi, e un aspect profund al iubirii, trebuie sa fie cunoscuti prin castitate. Castitatea este calea catre iubire, între sot si sotie si iubirea de copii. De aceea e cineva cast. Pentru ca iubirea sa fie permanenta, credibila, neindoielnica si oferita pentru totdeauna.

  Rolul educatiei publice

  Revenind la scoli, în universitatile noastre trebuie sa dezvoltam stiintele economice si sa aratam clar legatura dintre casatorie si economie. Un lucru pe care Wall Street nu îl stie, dar el exista. Daca ne uitam la date, vedem unde e bogatia tarii. Ea se afla de obicei în familiile casatorite, în familia propriu-zisa si în cele prin alianta. Dupa aceea avem o reducere mare a averii familiei. Casatoria si cultul religios au o influenta profunda asupra economiei. Ambele au impact profund asupra dezvoltarii micilor afaceri, sectorul cu cei mai multi angajati din economie. 80% din cresterea economica vine din micile afaceri si, în marea lor majoritate, aceste afaceri sunt ale unor familii casatorite. E un domeniu necercetat, dar esential pentru întelegerea economiei. Iar unii libertarieni sunt complet orbi la asta. Stiintele economice sunt punctul lor forte. Trebuie sa studieze în profunzime. si daca nu cred, sa cerceteze si sa lase datele sa vorbeasca. Eu sunt sigur de concluzii.

  Vad aici un vechi prieten. E un exemplu. Intreprinzator, casatorit, dedicat si creeaza locuri de munca. Am spus-o de mii de ori. 80% din cresterea economica a tarii vine din firmele mici, nu din marile corporatii. Astea sunt miezul, baza stabila, dar cresterea vine de la firmele mici, de la familii si întreprinzatori. Revenind la tema barbatilor, a dezvolta o mentalitate de luptator la barbatii si femeile noastre si a ne creste copiii în acest spirit, cum nu a mai avut omenirea pâna acum, cum Crestinatatea nu a mai avut pâna acum, pentru ca nu am mai avut în istorie democratii care sa devina amare. Parintii natiunii au stiut ca democratiile devin amare si le-au studiat. Partea vulnerabila a omului e insa sexualitatea. si fiecare din noi face greseli aici la un moment sau altul. Toti suntem ispititi aici iar caderile noastre au legatura cu asta. E important insa sa te întorci. A ramane curat, în adevar. si libertatea si pacea sunt daruri care decurg din casatorie si rugaciune. Fara ele, democratiile devin sisteme ale conflictelor, stricaciunii si razboiului. Am început sa întelegem asta cu James Davis, sociolog vestit care a scris o carte, Inainte sa înceapa tragerea, [Nota AFR: “Before the Shooting Begins” in engleza] acum 20-30 de ani. Cred ca suntem aproape de tragere acum. Violenta creste, opresiunea politica e atragatoare.

  Putem întelege ce a spus Maica Tereza când a avertizat ca avortul va fi cauza razboiului. Nu am putut sa înteleg atunci logica ei. Acum lucrurile sunt putin mai clare. Sexualitatea genereaza fenomenul avorturilor. Iar cu asta vin tot felul de violente.

  Avem nevoie de barbati luptatori care sa-si protejeze familiile, care sa ceara si sa obtina dreptate pentru familiile lor, si educatie, sanatate si educatie sexuala. Sa ceara o rearanjare a societatii, daca e nevoie, pentru ca mai întai sa-si pazeasca familia si apoi sa recastige cat mai mult pentru o viata buna. Acesti barbati vor fi tari si tandri: tandri în familie si tari în public, în special când vor combate cultura poliamorista. Trebuie sa gasiti modalitati, sa fiti inteligenti, dar va fi nevoie de tarie. Trebuie sa protejati ce e al nostru si sa lucrati pentru recastigarea terenului. Aceasta lucrare ne sta înainte si cred ca cel mai bine se face de jos în sus.

  La Family Research Council facem multa munca de sus în jos pentru ca lucram mult cu Congresul, dar pentru majoritatea dintre noi trebuie facuta de jos în sus. Intai la nivel local, în familie, în cartier, în biserica. Apoi la nivel national. Aici traim majoritatea dintre noi, aici se presteaza serviciile, aici sunt scolile, spitalele si cabinetele medicale. Avem un razboi ideologic. Noi, protectorii familiei si copiilor, trebuie sa ne organizam cum n-am mai facut-o înainte. Tea Party ne-a dat un model, dar miza e mult mai mult decat o guvernare buna. Miza e institutia fundamentala a familiei. Va multumesc.

SFATURI PARENTALE: IGIENA COPIILOR

  Va iesiti uneori din minti cautind sa va convingeti copiii sa respectele regulile igienice? Daca da, nu sunteti singuri. Cu aceasi problema se confrunta partinti din treaga lume. In materialul alaturat, in engleza, aflati citeva sfaturi practice pe acest subiect: http://www.focusonthefamily.com/parenting/parenting_challenges/motivating_kids_to_clean_up.aspx?p=1&series=1

 PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

  Anunt important pentru toti cititorii nostri romani din Houston, Texas: Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Incurajam pe toti romanii din Houston si Texas sa participe cu intregile lor biserici la acest eveniment deosebit. Scopul acestei adunari solemne este sa mobilizeze pe cetatenii statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Guvernatorul Perry, spun cei in tema, e inclinat sa candideze la presedintia Statelor Unite in 2012, dar inca nu si-a anuntat candidatura in mod oficial. A invitat la acest eveniment pe toti guvernatorii americani, cit si pe Presedintele Obama. Intre timp ateii l-au dat in judecata, invocind separarea bisericii de stat. Detalii aici: http://www.scribd.com/full/60055412?access_key=key-14yin198u9oedhbro4n5 Expertii insa opineaza ca actiunea judecatoreasca a ateilor va da esec. Adaugam ca ar fi de dorit ca si Presedintele Romaniei sa se inspire din aceasta actiune si sa cheme intreaga natiune romana la o zi de post si rugaciune. Ba mai mult: sa devina un exemplu de traire crestina pentru toti romanii. Doar reintoarcerea la valorile crestine autentice si umilinta inaintea lui Dumnezeu pot aduce binecuvintari in familiile noastre si tara in care traim.

  PENTRU ROMANII DIN SPANIA

  Romanilor din Spania le recomandam articolul alaturat privind costul social al casatoriilor unisex care au fost legalizate acolo in vara anului 2005. http://www.forofamilia.org/2011/07/15/el-coste-de-redefinir-el-matrimonio/

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

  Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

ROMÂNIA MEA: „PATRIA MEA!”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Mihai ILIE  – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”-  Bârlad

(elev in clasa a XI-a)


 

ROMÂNIA MEA: „PATRIA MEA!”

 

 

Sunt nascut si crescut pe aceste meleaguri reprezentate de câmpiile verzi pline de grâne, de muntii semeti acoperiti de paduri dese si de dealurile bogate în rod. Râuri repezi cu apa cristalina scalda aceste plaiuri si poarta pe valurile lor povestea acestor pamânturi. Apoi povestea este soptita Dunarii, care duce mai departe taina acestui popor si o împartaseste Marii Negre, sora buna a acestei tari, numita România. Aceasta este tara mea, aici s-a format natiunea mea. Dar mai presus de orice asta este patria mea, România.

Patria mea înseamna mai mult decât cadrul pitoresc si binecuvântat în care s-a nascut poporul român, mai mult decât râul, ramul, codru si marea. Înseamna locul în care au trait si au creat parintii mei, dar si parintii bunicilor mei. Pe lânga dragostea pe care le-o port parintilor mei, o dragoste speciala le-o port si bunicilor mei români. Ca orice român care îsi iubeste patria, am ca bunici nume ilustre ale acestor pamânturi: Mihai Viteazu, Stefan cel Mare, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncusi si multi, multi altii. Fara ei, cuvântul patrie ar fi gol de continut. Fara sacrificiul lor pe altarul istoriei, al culturii si al stiintelor, România ar fi doar o eticheta agatata de un anumit contur pe harta lumii.

Frumusetea gândurilor despre patria mea România sunt doar vorbe daca respectul si iubirea fata de ea nu sunt dovedite. Iar dovada se aduce nu prin vorbe, ci prin fapte. Iar daca este cazul prin sacrificiu, asa cum au facut întemeietorii si stramosii României. În viata de zi cu zi, iubirea fata de tara se traduce printr-o munca cinstita, prin îndeplinirea îndatoririlor cetatenesti, prin respectul fata de semeni, indiferent de nationalitate sau etnicitatea lor. Sa iubesti libertatea ta si a celorlalti, sa lupti pentru dreptatea ta si a celorlalti este datoria oricarui om care-si iubeste patria. Toate acestea sunt actiuni prin care bunastarea locuitorilor acestor tinuturi creste, devin mai bogati, iar patria progreseaza spre un viitor pozitiv.

Dar patrie nu înseamna doar privirea îndreptata spre trecut si prezent. Patrie înseamna si viitor, viitorul acestor locuri, precum si al locuitorilor acestor pamânturi: copiii si nepotii nostri. Fata de ei trebuie sa nutrim aceleasi sentimente ca si fata de stramosii nostri. Trebuie sa ne asiguram ca le lasam o României curata, nepoluata, o tara echilibrata social si economic, precum si un mediu înconjurator propice unei vieti linistite si sanatoase.

România mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvântata!

Ma gândesc acum, ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…

România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamânt si nu ne-am lasat inima sa ni se pagâneasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta în Dumnezeu.

Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, când ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa!

Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!

România visurilor mele, din copilarie si de mai târziu, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna! Am în suflet un camin ce-l port oriunde si oricand cu mine in suflet : E România mea!

În opinia mea, un bun român care-si iubeste patria, România, respecta si se îngrijeste sa puna în practica testamentul lasat noua de catre marele nostru domnitor, Stefan cel Mare: „aceste pamânturi n-au fost ale stramosilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmasilor urmasilor nostri în veacul vecilor…”

Mihai ILIE

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

2 iunie 2011

LANSAREA SECTIUNII DE SELECTIE

 

PENTRU

sustinerea financiara a taberelor de creatie nationale si internationale

 

Ministerul Culturii si Patrimoniului National anunta organizarea sesiunii de selectie a ofertelor culturale pentru Programul Cultural National pentru sustinerea financiara a taberelor de creatie plastica nationale si internationale, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificarile si completarile ulterioare.

La sesiunea de selectie poate participa orice persoana fizica autorizata sau persoana juridica de drept public sau privat, româna sau straina, cu sediul în România, care sa îndeplineasca calitatea de operator cultural. Înscrierea la sesiunea de selectie se va realiza fara taxa, prin depunerea documentatiei/iilor la sediul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucuresti sau prin transmiterea acesteia/acestora prin posta la aceeasi adresa. Termenul limita de depunere a ofertelor culturale: 6 iunie.

Relatii suplimentare la:

Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Compartimentul Monumente de For Public si Arhitectura Contemporana, E-mail: cmfpac.mccpn@gmail.com, Tel.: 021. 222.32.13;

sau pe site-ul MCPN: www.cultura.ro.

 

Biroul de presa

05.05.2011

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011

Va  avea  loc la  LAS  VEGAS  in  luna  Mai  2011

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011“, sub  generosul generic

Campania Suflet pentru România


COMUNICAT DE PRESA

CONSULATUL GENERAL ONORIFIC AL ROMÂNIEI LA LAS VEGAS, PROFFESIONAL CELEBRITY, TVR international, ASOCIATIA DOINA – AMERICA, vor organiza prima editie a GALEI CELEBRITATILOR în America la Las Vegas, in luna mai 2011, proiectul având ca scop promovarea României peste hotare!

GALA CELEBRITATILOR LA NIVEL INTERNATIONAL, va aduce în atentia publicului personalitati marcante, care au impresionat publicul din punct de vedere profesional, celebritati inzestrate cu talent, ambitie, vointa si perseverenta, care au lasat în urma momente unice pentru public.

Celebritatea este o definitie a efortului profesional si intelectual depus, ea venind totodata si în urma talentului înnascut sau a abilitatii capatate prin munca asidua, este o formula a reusitei în viata si va fi promovata pentru a aduce în atentia publicului modele de viata pentru tineri, astfel putând fi premiate adevaratele valori.

Asadar, prin recunoasterea marilor valori nationale, campania aduce în atentia întregii lumi, cât mai multe personalitati românesti care traiesc in America, celebritati care reprezinta imaginea tarii noastre, dar si oameni de succes americani care au sprijinit relatia România-America.

Categoriile care cuprind premiile, includ diverse domenii de activitate: televiziune, actorie, regie, sanatate, diplomatie, politica, învatamânt, administratie, jurnalism, sport, cultura, cercetare, muzica..

Presedinte de juriu va fi doamna Lia Roberts, Consul General Onorific al României la Las Vegas. Venind, in sprijinul acestui proiect, singura femeie romanca din politica americana, Lia Roberts, a declarat :

„Sunt alaturi de tara mea, ROMANIA si am acceptat sa fiu Presedinte de juriu pentru GALA CELEBRITATILOR aici in America, deoarece acest format de televiziune al galei, mi-a placut foarte mult! Sunt convinsa ca numele Romaniei, va fi pe cele mai inalte culmi, prin realizarea galei la LAS VEGAS la The Stirling Club,un loc exclusivist al celebritatilor americane !”

Programul va fi realizat si prezentat de prof. Mihaela Serban si Cristian Topescu si difuzat de TVR International.

Vicepresedinte de juriu este cunoscuta femeie de afaceri Georgeta Bostean.

Printre personalitatile preferate pentru premiere ar putea fi: Guvernatorul Statului Nevada – Kenny Guinn, Excelenta sa Ambasadorul României în America – Adrian Cosmin Vierita, celebrul actor Nicolas Cage, Excelenta sa Simona Miculescu – Ambasador al Românei la ONU, cântaretii: Gheorghe Turda, Maria Ciobanu, Angela Gheorghiu, Lia Lungu, Felicia Filip, primul cuplu de pop-opera din Romania: Romeo si Julia SALENO, Monica Bârladeanu, Sorin Olariu, actorul Marcel Iures, Aurelia Cercel – designer rochii de seara pentru celebritatile americane, Alexandra Nechita – pictor, Nadia Comaneci, Andre Agassi – celebrul tenisman, Radu Teodorescu –cel mai mare antrenor de fitness al celebritatilor americane, Nina Smart – creatoare vestimantatie papusi Barbie, Prof. univ. Dr. Antropologie Robert Garfias, Prof. Univ. Dr. Muzica, dirijor – Emilian Badea, Dr. Victoria Petri –Prif. Univ. Dr Cercetator Stiintific-Genetica Moleculara, la Medical College, scriitoarea Rodica Elena Lupu ale carei poezii s-au calificat la festivalul international de poezie de la Los Angeles.

Gala va avea un scop caritabil pentru copiii din România.

Elena Rodica LUPU
Las Vegas, mai 2011

"ÎNTÂLNIRE CU POEZIA"

LECTURA PUBLICA JOI 5 Mai 2011, ora 16.00,  va avea loc o seara de poezie  la

 

 

 

BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI.

 

 

 

Sunteti invitati la o “ÎNTÂLNIRE SPECIALA CU POEZIA” unde va puteti astepta la un act de inalta cultura, cuprinzand:


(1) Lecturi publice si sesiuni de autografe
Vor lectura: NORA IUGA si ANGELA BACIU

(2) invitati speciali:
* CONSTANTIN ABALUTA
* MIHAIL GALATANU
(3) Din program:
– prezentare invitate si evenimente biblioteca
– slide cu versuri si imagini (realizat de Simona Andrei)
– lectura autoarelor:
* Angela Baciu va citi poeme din vol.”Absintheria de pe Strada Covaci” si o piesa de teatru
* Nora Iuga va citi din vol.II “Jurnalul Berlinez”
– sesiune de autografe si fotografii
(afis realizat de Simona Andrei in colaborare cu “adquest image”;
fotografii realizate de Cristian Nastase si Simona Andrei)

http://www.bmms.ro/detalii-eveniment.aspx?evId=330&catId=355&c=1
Va asteptam cu drag!

IL RISO (opera drammatica in 14 atti)

Sin Alina – Inglese-Italiano, 3° anno
Università ‘Ovidius’                                           
I PERSONAGGI (nell’ordine della loro apparizione)

JEAN ALAIN – psichiatra
IVAN HARASOV
SPETTATORE – 1, 2, 3, 4, 5, 6, … 10.
L’ASSISTENTE
LA SEGRETARIA
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA
IL VICEMINISTRO DELL’ECONOMIA – SERBAN DESAY
LUIS PASTEL – psichiatra
LA SIGNORA ROMANENCO
IL SIGNORE ROMANENCO
HENRI COMAN
ELISABETA COMAN
I DUE FIGLI
IULIU PISARO – il Presidente del Consiglio Nazionale di Antropologia
CEZAR VERDI, EMANUEL BRUNO, ELENA CATINA – antropologi
IL PRIMO MINISTRO
MINISTRI
LI TAI NE – futurologo
HERMAN HERBERT – professore universitario
STUDENTI
NICOLAE GAMA – una famiglia qualsiasi
MARGRIT GAMA
LORO FIGLIO
IL PAZIENTE

(l’azione dell’opera ha luogo nello stato Humana, sull’isola con lo stesso nome, in un futuro prossimo)

IL PRIMO ATTO
(l’ufficio dello psichiatra Jean Alain, che sta alla scrivania e porta gli occhiali. Nell’ufficio entra Ivan Harasov, biologo).
JEAN ALAIN : (alzando gli occhi dal libro che sta leggendo): Si accomodi, per favore.
IVAN HARASOV : Buon giorno, dottore. Permesso?
JEAN ALAIN : Si, si, si accomodi. (lo invita a sedersi sulla sedia davanti a lui).
IVAN HARASOV : (un po’ agitato)  Non sono venuto per me, dottore. Vengo a chiederLe un consulto per il mio amico che è biologo, come me. Mi perdoni di aver dimenticato di presentarmi, Ivan Harasov… (si alza e tende la mano verso il dottore, sopra la scrivania).
JEAN ALAIN : La ascolto, signor Harasov.
IVAN HARASOV : Il mio amico, mi sono dimenticato di dirLe come si chiama, Teo Fucuda, lavoriamo insieme nella bese di ricerche ecologiche in montagna. Lo conosco molto bene, siamo stati colleghi universitari (comincia all’improvviso a ridere, hi, hi, hi). Era un ragazzo serio, molto abile, (sempre più animato). Non Le posso dire quando è cominciato in realtà. Però io credo che si tratti di qualcosa patologico. Lui ha sempre riso, praticamente da quando è nato, ciò sarebbe normale? (comincia di nuovo a ridere, hi, hi, hi).
JEAN ALAIN : (guardando con attenzione, sorride, poi ride anche lui lievemente)
IVAN HARA?OV : (diventando all’improvviso serio) Vorrei chiederLe se non ha altre cose da fare, casi più gravi? Il mio non e grave, posso ancora aspettare.
JEAN ALAIN : No, no, mi dica, La ascolto. Visto che è qui …
IVAN HARA?OV : È successo una sera, qualche anno fa. Avevamo acceso il fuoco e stavamo parlando della nostra attività. Mi ricordo che allora lo sentivo per la prima volta, mi sembra che l’idea gli fosse sorta nella mente molto prima. E vorrei domandarLe, perché ride l’uomo?
JEAN ALAIN : (un po’ sorpreso): A che cosa si sta riferendo? A motivi intimi o all’oggetto che causa il riso?
IVAN HARA?PV : Perché ride l’uomo? È una cosa normale?
JEAN ALAIN : Ma certo, è molto normale. Lei non ha osservato che tutti gli uomini ridono? Questo non è affatto grave.
IVAN HARA?OV : (insistendo, quasi ridendo): Ma perché si ride?
JEAN ALAIN : Per diversi motivi. Se qualcuno dice una burla, è normale ridere, se vediamo una cosa contraria alla nostra consezione, ridiamo.
IVAN  HARA?OV : Lei ha usato la parola ‘contraria’. Anch’io credo che sia questa la ragione.
JEAN ALAIN : Oppure una certa schematizzazione meccanica (si ricordi Chaplin) dei gesti, delle azioni.
IVAN HARA?OV : Ha parlato del contrario.
JEAN ALAIN :  Si, il contrario provoca il riso.
IVAN HARA?OV : IL mio amico dice così. Tra noi e gli animali esiste un grande contrasto. Questo contrasto e ciò che provoca in lui il riso. D’allora in poi lui ha comonciato a ridere tantissimo. Vedeva un serpente o qualsiasi animale e cominciava a ridere a crepapelle. Rideva per ore ed ore. Si teneva la pancia dal ridere e rideva fino a quando la pancia gli faceva male. Le lacrime gli scendevano sulle guance (hi, hi, hi). All’inizio, sua moglie ed io ci siamo spaventati. Stupito, lo guardavo come rideva. Però dopo avercela spiegato, abbiamo cominciato a ridere anche noi. All’inizio, di meno, poi non potevamo più smetterla.
JEAN ALAIN : Si, La ascolto.
IVAN HARA?OV : All’inizio è stato bello. I primi mesi, il primo anno. Le dico, lui rideva da morire e faceva ridere anche noi. Si creava il buonumore. Se ci trovevamo in un gruppo più grande e qualcosa non andava bene, l’atmosfera cambiava subito. Poi ha cominciato a uccidere gli animali. Rideva da morire quando vedeva un uccello passare di sopra, puntava il fucile e l’abbatteva subito. Hi, hi, hi!
JEAN ALAIN : (segue con attenzione): Si, continui pure.
IVAN HARA?OV : Dopo che l’uccello cadeva, non rideva più. Questo mi ha meravigliato. Però ho notato che sua moglie rimaneva vicino all’uccello o all’animale ucciso e cominciava a ridere sempre più forte. E rimasta un giorno intero vicino a un animale, ridendo da morire, tenendosi la pancia dal ridere. Lui se ne andava e la lasciava ridere.
JEAN ALAIN : (sempre più stupito): Si, continui. È molto bello quello che mi sta raccontando. Quasi, quasi mi fa ridere. Hi, hi, hi, strano, hi, hi, hi!
IVAN HARA?OV : Hi, hi, hi, hi, hi! Non è vero? All’inizio non potevo neanche credere ai miei occhi. Mi stropicciavo gli occhi per vedere se non stavo sognando. La vedevo come rideva vicino all’animale, tenendosi la pancia. Credevo prima che fosse impazzita. Hi, hi, hi! Ma no! Era complettamente normale. Poi mi sono abituato con lei ed ho cominciato anch’io a ridere. Eravamo io e lei quelli che ridevano di più. In un anno sono ingrassato di venti chili. Adesso, dopo quattro anni, mi guardi.
JEAN ALAIN : Tutto questo per via del buonumore.
IVAN HARA?OV : E questo non è tutto. Adesso arriva il meglio. Hi, hi, hi! Ti fa ridere da morire hi, hi, hi … Ho domandato loro perché ridevano. Hi, hi, hi, hi, (si tiene la pancia dal ridere. Le lacrime gli scorrono sulle guance).
JEAN ALAIN : (guardandolo sempre più attento, ma perdendo un po’ la pazienza): Mi dica, per favore.
IVAN HARA?OV : Ecco che cosa mi dice Fucuda. Dice che gli animali sono inferiori agli uomini. L’uomo è l’unica specie che ha raggiunto lo stadio superiore mentre gli animali sono inferiori. È per questo che noi dobbiamo prenderli in giro. Un animale mi fa ridere proprio per questa sua condizione. E così, ogni volta che vedo un animale rido da morire. E allora, per smetterla, per non ridere più, lo uccido. Nel momento in cui lo uccido, non è più un animale. Hi, hi, hi! (ride per molto tempo. Quando torna in sé.) Mi sente, a quel punto non è più un animale!
SPETTATORE UNO  : (si trova in fondo alla sala) Hi, hi, hi, hi!
JEAN ALAIN : (scrivendo qualcosa) Ma, che cos’è?
IVAN HARA?OV : Dice che da quel momento l’animale non e piu animale, diventa materia. Quando l’ho sentito mi sono quasi fatto il segno della croce (hi, hi, hi).
SPETTATORE 1 e 2 : (che si trovano nel mezzo della sala) Hi, hi, hi!
J.A. (guardandolo sempre più sbalordito e spaventato)
IVAN HARA?OV :  (Hi, hi, hi!): Nel momento in cui l’animale diventa materia, diventa il Tutto, l’uomo non ha più il diritto di ridersi di esso. D’allora in poi lui puo prostrarsi davanti all’animale. Perché esso è adesso più grande dell’uomo. Hi, hi, hi, (tenendosi la pancia dal ridere, cade sulla scrivania).
JEAN ALAIN:  (dopo molto tempo, guardandolo con compassione, ma anche con interesse): Signor Ivan Harasov, si calmi, per favore (gli dà un bicchiere d’acqua, lui beve). Cerchi, per favore, di non ridere più per potermi raccontare tutto.
IVAN HARA?OV : Hi, hi, hi (tenendosi la pancia). Va bene, dottore, farò del mio meglio. Ma come fai a non ridere quando lo vedi inchinarsi davanti all’animale ucciso, come se fosse davanti ad un’icona, serio e grave, mentre sua moglie ride da morire. Da morire. Una volta abbiamo dovuto spruzzare acqua su di lei per farla tornare in sé. Hi, hi, hi!
SPETTATORE 1, 2, 3, : (ridendo da morire nella sala) Hi, hi, hi, hi!
JEAN A.LAIN : (molto serio) Però sua moglie perché ride, signor Harasov?
I.H. (tornando in sé, hi, hi, hi): Sua moglie dice così, hi, hi, hi. sua moglie dice così. Ed è stato lui a ficcarle questa cosa in testa. Devi riderti delle specie animali perché si trovano sotto di noi sulla scalla dell’evoluzione, sono inferiori alla specie umana. Il riso rende l’uomo superiore. Non esiste un’altra specie animale che possa ridere. Soltanto l’uomo. E cosi, per mostrare la sua superiorità, l’uomo deve prendere in giro gli animali. Ridere, in genere, il piu possibile. Hi, hi, hi, hi, hi, hi (piegandosi sopra la scrivania).
SPETTATORE 1, 4, 6 : (ridendo nella sala) Hi, hi, hi, hi, hi. (L’intero pubblico, contaggiato, comincia a ridere. Alcuni guardano con sdegno gli spettatori 1, 4, 6 che ridono).
I.H: Fino adesso nessuna differenza tra di loro. Solo che lei crede che una volta l’animale ucciso esso sia ridisceso di miliardi di anni nella scala dell’evoluzione. Perciò l’animale viene disprezzato di più. È per questo che lei ride sempre più forte. Ride finché non si può fermare. Hi, hi, hi, hi, hi!
JEAN ALAIN : (scrivendo qualcosa nel suo quaderno) Cerchi di controllarsi, signore. Mi dica, per favore, ci sono anche altre bizzarrie? Ha notato qualcos’altro strano?
IVAN HARA?OV : (tornando in sé) Le racconto subito. Il momento più comico è quando loro si trovano vicino all’animale, e lui è serio e corrucciato, mentre lei ride da morire. Rido finché cado giù per terra, hi, hi, hi, hi! Così ci perdiamo la testa, mentre lui se ne va arrabbiato e ci lascia ridere. Questo è durato quasi un anno. Non proprio un anno, ma circa 8 mesi, e non si sono separati. Adesso, non s’intendono più. Lui è solo e non vuole vederla più. Vede gli animali, ride da morire, poi li spara o li uccide, si ferma e se ne va. Io sono rimasto con sua moglie. Hi, hi, hi, hi, hi, ridiamo entrambi da morire e lo cerchiamo. Però mi sono reso conto che presto, soprattutto se convinco anche altri, uccideranno tutti gli animali dell’isola. Ho cercato di convincerli, di farli smettere, ma non ci sono riuscito.
JEAN ALAIN : (cercando di intervenire) Signor Harasov …
IVAN HARA?OV : Mi lasci raccontare, hi, hi, hi, hi! Si rende conto che in quanto al lavoro, non se ne parlava nemmeno. Noi, come boilogi, abbiamo l’obligo di mantenere l’equilibrio del sistema ecologico, però, da due anni, noi non facciamo altro che ridere e uccidere gli animali. L’intero sistema ecologico del paese è in pericolo. È per questo che sono venuto da Lei. Dobbiamo fermarli. E che cosa facciamo con loro, con i miei amici? Perché lui è riuscito a convincere anche i biologi della base vicina. E ridono tutti da morire. Hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi! È per questo che sono venuto da Lei.
SPETTATORE 1, 2, 3, 4, 5 : (ridono nella sala)
JEAN ALAIN : Come si chiamano i suoi amici?
IVAN HARA?OV :  (non riuscendo a trattenersi dal ridere) Tao Fucuda, gli sposi Fucuda. Hi, hi, hi, hi!
JEAN ALAIN : (scrivendo) : Quanti biologi si trovano all’altra base?
IVAN HARA?OV : (smettendo di ridere): Dieci, tutti uomini.
JEAN ALAIN : (suona. Entra il suo assistente): Signor Harasov, passi per favore nell’ufficio vicino. (da solo, con l’assistente) Ascoltami. Cerca di sottoporlo a qualche test. Prima di tutto al testo di memoria e di attenzione. Poi al testo Colerius. Se i risultati non sono normali, lo ricoveriamo. Mandami la segretaria. (l’assistente entra nel laboratorio. Arriva la segretaria).
JEAN A.LAIN : (sta in piedi, vicino alla scrivania): La prego di telefonare al Ministero Forestale e di cercare di sapere qualcosa dull’attività dei biologi della base di ricerche ecologiche in montagna. Dica loro che abbiamo delle prove che i biologi hanno cominciato a sterminare gli animali. Se confermano tutto, vorrei che gli sposi Fucuda fossero portati qui per analisi.
LA SEGRETARIA : (ttornando) Certo, dottore.
JEAN ALAIN : (molto preoccupato): E un’altra cosa, La prego. Gli sposi Fucuda non devono sapere che saranno portati in una clinica di psichiatria.
LA SEGRETARIA : Ho capito, dottore. (esce).
JEAN ALAIN :  (resta in piedi, pensieroso. Accende una sigaretta. Cammina facendo passi grandi nella stanza).
L’ASSISTENTE : (che entra con i risultati) I risultati sono assolutamente normali, dottore. Le funzioni psichiche sono normali. Che cosa facciamo, lo lasciamo andare via?
JEAN ALAIN :  (che verifica il test) Lo lasciamo andare. Ma non prima di chiedergli l’indirizzo dove può essere trovato. Oppure, chiedigli di ritornare la settimana prossima. M’interessa il caso. Strano.
IL SECONDO ATTO
 Dopo una settimana. L’ufficio del ministro dell’Economia. Il ministro si trova alla scrivania, in mezzo a tanti dosser. Entra il viceministro, Stefan Desay.
STEFAN DESAY : La disturbo, signor ministro?
IL MINISTRO : No, no, siediti, caro mio, aspettavo proprio te. Mi hai portato il bilancio del trimestre scorso? Qual è la situazione?
STEFAN DESAY : (che si è seduto accanto su una poltrona) Tutto va benissimo, signor ministro. Un superamento di bilancio che non abbiamo previsto (mettendo sulla scrivania del ministro i documenti). Sarà una vera sorpresa per Lei …
IL MINISTRO : (leggendo i documenti): Oh la, la … (dopo qualche tempo). Ma è impossibile. Ti prego di verificare di nuovo. Credo che si tratti di uno sbaglio di computer, oppure di cifre false. Impossibile.
STEFAN DDESAY : È inutile, signor ministro. Ho gia verificato. Quando ho visto le cifre non ho potuto credere ai miei occhi, e allora ho verificato i dossier. Non era stato fatto nessun erore. E le cifre del bilancio sono vere.
IL MINISTRO : (alzando gli occhi. Irradia di gioia): Allora tutto va benissimo! Dopodomani farò un completo rapporto al Primo Ministro che si congratulerà con noi. (si frega le mani per la soddisfazione) (dopo qualche tempo) Eppure, verifichiamo ancora una volta. Metti il sistema di controllo in funzione.
STEFAN DESAY : Inutile. L’ho già fatto. Sono state fatte tre verifiche con molta attenzione (ridendo). Io direi di pensare al miglior modo di festeggiare questo avvenimento e di farlo noto a tutti. Hi, hi, hi, hi!
IL MINISTRO : (con sempre più buonumore. Suonando) Caro mio, non dobbiamo rallegrarci troppo presto. Prendiamo tutte le misure di prevenzione prima di cantare il successo.
LA SEGRETARIA (entra portando un vassoio con una bottiglia di brandy e bicchieri. E, naturalmente, delle sigarette)
STEFAN DESAY : Ho preso tutte le misure di prevenzione, signore. Siamo invincibili.
IL MINISTRO : (la segretaria esce. Brindano): Allora, brindiamo (pausa). Ma, caro mio, non posso capire come mai la produzione sia due volte piu grande di quello che abbiamo pianificato. Hai fatto tui qualcosa? È stato introdotto qualcosa di nuovo nell’economia? Io non posso ancora crederci.
STEFAN DESAY : (ridendo) Hi, hi, hi. Neanch’io ci posso credere, signor ministro. In questo periodo sono state introdotte nel processo tecnologico solo 5 invenzioni. Quasi niente. Eppure, la produzione è due volte piu grande.
IL MINISTRO : (diventando serio): Ma tu, come te lo spieghi?
STEFAN DESAY : S’immagini che neanch’io ho trovato una spiegazione giusta. Praticamente non ne conosco le cause.
IL MINISTRO : (inquietarsi): E allora che cosa facciamo? Se si tratta di un inganno? Qualcuno vuole ridere di noi ?
STEFAN DESAY : Signor ministro, Le ripeto, tutto corrisponde al vero.
IL MINISTRO (guardando di nuovo i documenti): Vedo che le firme sono autentiche. Aiutami a capire. Dobbiamo essere prudenti, caro mio. (legge con grande attenzione i documenti)
STEFAN DESAY : Come me lo spiego io, signor ministro? Si ricordi che anche nel trimestre passato abbiamo superato una volta e mezzo la produzione e nessuno si è meravigliato. Adesso la produzione è due volte più grande. (Nel fra tempo, dall’ufficio vicino si sentono delle risate. Poi le risate sembrano sempre più lontane. I due si rallegrano.) Perché dobbiamo meravigliarci? Molto bene. Questo vuol dire che abbiamo un’economia efficiente, sana, il tenore di vita degli abitanti e l’esportazione saranno sempre più grandi.
IL MINISTRO : Ma dobbiamo trovare le cause, no? Perché così potremo usare queste cause per stimolare lo sviluppo della produzione, dell’efficienza. Convoca, ti prego, una commissione per analizzare le cause dello sviluppo della produzione. (si sentono risate da un altro ufficio).
STEFAN DESAY : Me ne occuperò oggi stesso, signor ministro. Ma mi lasci spiegarLe il mio punto di vista. Il problema mi ha interessato dal primo trimestre. Sa che cosa mi hanno riferito i direttori di imprese durante l’incontro di due mesi fa? Io volevo sapere che misure avevano prese perché la produzione fosse una volta e mezzo più grande. Ed ecco la loro risposta. Hi, hi, hi, non ci potrà credere. Uno dei direttori mi diceva: signor ministro, non abbiamo fatto niente. Abbiamo soltanto notato che gli operai avevano uno strano buonumore, ed io non ho fatto altro che stimolarlo sempre di più. Nelle fabbriche la gente non lavora più corrucciata, attenta, ma sorride sempre. Un buonumore cintagioso regna dappertutto. E allora ho ordinato di stimolarlo.
IL MINISTRO (alzandi gli occhi dai documenti): E Lei ci crede? Hm … (si sentono risate dalla strada).
STEFAN DESAY : Sono convinto (ridendi lievemente).
IL MINISTRO : Hm, può darsi. Può darsi che il buonumore contribuisca alla crescita della capacita di lavoro dell’uomo, dell’efficienza … È normale. Ma due volte, caro mio, mi sembra esagerato.
STEFAN DESAY : (ridendo): Hi, hi, hi! Eppure è vero, signor ministro. Vita lunga! Questo trimestre la produzione sarà tre volte più grande. Parola d’onore. Hi, hi, hi, hi!
IL MINISTRO : (ridendo anche lui): Mi auguro che tutto questo si verifichi! (dopo qualche tempo) Se fosse cosi, sarebbe meraviglioso. Figurati se avessimo investito due volte di più la produzione non si sarebbe raddoppiata.
STEFAN DESAY :  (ridendo) Hi, hi, hi! Ci credo. Ci credo, signor ministro.
IL MINISTRO : (fregandosi le mani) Caro mio, se tutto è vero, è magnifico. Di’ a tutti i superiori delle imprese economiche di coltivare il riso. Hi, hi, hi, hi! Non ci avrei mai pensato. Guarda, per quano io abbia studiato molto l’economia, per quanto abbia cercato di scoprire stimoli per lo sviluppo economico, non avrei mai pensato a questo. Ma senti, il riso. Il riso! Ti fa proprio ridere! Hi, hi, hi, hi!
STEFAN DESAY : Hi, hi, hi, hi! Questo trimestre tre volte più grande, signor ministro. Vedrà, hi, hi, hi, hi, hi!
IL MINISTRO : (giudicabdo): Se questo trimestre e anche l’ultimo va così, vuol dire che quest anno sarà il miglior anno economico della storia del paese. La produzione di quest’anno sarà uguale a quella degli ultimi cinque anni. È straordinario (fregandosi le mani).
STEFAN DESAY : Hi, hi, hi! Le prometto, signor ministro. Questo trimestre la produzione sarà tre volte più grande, e nel quarto quattro volte.
IL MINISTRO : (allegro): Sarebbe magnifico! Tante belle cose! Mi hai portato una grande notizia oggi, caro mio!
STEFAN DESAY : Hi, hi, hi! Penso che non siamo solo noi felici, signor ministro. A quest’ora sono felici milioni di persone del paese.
IL MINISTRO : (alzandosi) Hai ragione, caro mio. Pensiamo prima alla gente. Vuol dire che quest’anno il tenore di vita sarà più grande.
STEFAN DESAY : Ma certo.
IL MINISTRO : (ridendo) Allora dobbiamo pure pensare a qualche onorificenza (gli fa l’occhiolino).
AMBEDUE : (ridono pieni di soddifazione. Da fuori si sentono delle risate).
IL MINISTRO : (riempendo i bicchieri) Allora, caro mio, ancora una volta, salute! Spero di non arrabbiarti con me se verifico io stesso (lo conduce fino alla porta ridendo).
STEFAN DESAY : Le dico ancora una volta. E impossibile che ci sia qualche errore. (esce. Il ministro rientra raggiante di gioia).
IL MINISTRO : Hm, accidenti! Non ci avrei mai pensato. Vuol dire che questo sarà il mio miglior anno. Me ne devo occupare e scrivere un libro. Una nuova teoria economica.
(Nella sala gli spettatori 1, 3, 6, 8 ridono in un modo irritante).
IL TERZO ATTO
 Dopo una settimana. L’ufficio dello psichiatra Luis Pastel. Lo psichiatra è anziano; porta occhiali ed è calvo. Sono le 8 del mattino. Cammina nell’ufficio con le mani dietro, aspettando i pazienti. Entra una signora non troppo giovane.

LA SIGNORA : Buon giorno, dottor Luis Pastel! Posso entrare?
LUIS PASTEL : Si, si, entri pure, signora! (Le chiede di sedersi sulla poltrona davanti alla scrivania, mentre lui si siede sulla sedia. Aprendo il quaderno). La ascolto, signora.
LA SIGNORA : (che è inquieta): Dottore, Le chiedo il suo aiuto in un problema molto discreto. Si tratta di mio marito, che è impiegato. Due anni fa non so che libro abbia letto, ma per due settimane me ne ha sempre parlato. Era molto entusiasta. Però a quel tempo non me ne importava affatto. Ma d’allora in poi, dottore, mio marito è completamente cambiato. All’inizio, non molto. Ha avuto un periodo di silenzio. Sembrava riflettere, non partecipava alle discussioni, sembrava un altro uomo. Più riservato, più saggio, giudicava con superiorità, ne ero contenta. Poi, da questa superiorità ha cominciato a mostrare una certa ironia nei confronti di altre persone. Fino a qui niente di strano. Ma dopo qualche tempo ha cominciato a prendere in giro sempre più persone. Molti amici lo hanno lasciato. E questo non gli faceva del male, anzi lo rendeva felice. Ha cominciato a prenderli in giro. Diceva che uno era così, che un altro così, che uno faceva colà. All’inizio rideva come tutti gli altri e poi si fermava. Poi ha cominciato a ridere sempre di più. Ridevi anch’io con lui perchè era spiritoso. Però questo riso è presto diventato insopportabile. Quando me ne sono resa conto era troppo tardi. Prende in giro tutta la gente. Nessuno gli parla più. Mentre cammina sulla strada o si affaccia alla finestra ride da morire. All’inizio era ingrassato. Il riso ingrassa. Poi ha cominciato a dimagrire perchè a causa del riso non può neanche mangiare. La semplice presenza di una persona gli provoca il riso, ride da morire. Comincia a lacrimare, a soffocare, ma non si può fermare. (nel fra tempo si sentono risate dalle strade).
LUIS PASTEL : (guardandola con molta attenzione): Non si preoccupi, signora! Due settimane fa un mio collega, il dottore Jean Alain, se ha mai sentito il suo nome, si è fatto notare con alcuni lavori molto importanti. È stato un mio studente. Si, e mi ha raccontato un caso simile. I testi, le analisi del caso hanno dimodtraro che il paziente era normalissimo. Perciò, non si deve spaventare.
LA SIGNORA : (che è sempre preoccupata, parlando in fretta): Ma, dottore, non possiamo più vivere così. S’immagini una macchina da ridere. Se esce nella strada ride da morire e la gente lo guarda con stupore. Non gli posso chiedere di andare a fare le spese, non può andare da nessuna parte. Lo tengo chiuso in casa. Ho serrato la finestra dalla strada perché la gente non possa vederlo. Ho chiuso a chiave la porta perché non esca. Perché non si faccia del male, ho dovuto trasformarlo in un sequestrato, dottore, un prigioniero!
LUIS PASTEL :  (camminando serio, le mani indietro): Si, signora, è davvero doloroso. Però il riso stesso non è grave, ma il significato che Lei e la gente attribuisce al riso, le misure che sono state prese. (nella sala gli spettatori 1, 2, 3, 4, 5 ridono contaminando tutti). Non è stato il riso a renderlo prigioniero, ma voi, la gente. Ed è per questo che è grave. (dalla strada si sentono risate).
LA SIGNORA : (suplicando): Mi dica allora Lei, dottore, che cosa devo fare? Ho paura, sono disperata … Se solo lo vedesse!…
LUIS PASTEL : Vorrei vederlo. Parlargli. Sono convinto che ci sbagliamo nei confronti di queste persone. Il dottor Jean Alain non ha preso neanche lui delle misure contro il biologo che rideva. Dobbiamo soltanto non considerare questo così importante, non dobbiamo guardarli come dei malati perché allora diventano davvero malati. Dobbiamo far finta di non osservare, non prendere in considerazione questa cosa. Vorrei che Lei mi accompagnasse a vederlo proprio adesso, parlargli, non vorrei chiamarlo in clinica.
LA SIGNORA (si è voltata e guarda il dittore camminare agitato nella stanza): Ma l’ho portato con me, dottore. È qui, fuori.
LUIS PASTEL : Come? L’ha già portato in clinica?
LA SIGNORA : Si, non si preoccupi, lui non sa perché lo abbia portato qui. Gli ho detto che andavo dal medico e gli ho chiesto di accompagnarmi.
LUIS PASTEL :  (andando dietro alla scrivania) Va bene, lo porti qui.
LA SIGNORA (si alza e va ad aprire la porta. Fuori si sentono scoppi di risa. La signora resta per un momento immobile, poi lo chiama. Chiude la porta. Sembra distrutta).
L’IMPIEGATO : Hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi,! (si piega per il riso). Ecco, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, ecco, ancora hi, hi, un uomo, hi, hi, hi, hi, hi, hi! (gli spattatori 1, 2 ridono nella sala quando vedono l’impiegato).
LUIS PASTEL :  (spaventato anche lui) Signore, signore …
LA SIGNORA : Romanenco!
LUIS PASTEL : (battendolo sulla spalla) Signor Romanenco, La prego di controllarsi, per poterci scambiare qualche parola.
L’IMPIEGATO : (che non si può fermare): Hi, hi, hi, hi, hi, hi!
SPETTATORE 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 : Hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi!
IL QUARTO ATTO
 L’ufficio del dottore Luis Pastel. Il dottore si prepara ad esaminare signor Romanenco che ride in un modo grottesco. Parlano. Non s’intendono. Il dottore sembra a volte confuso, poi ride. Si sentono risate dalla strada, scorrendo come un fuime che cresce. Dall’ufficio del dottor Pastel, che dà sulla strada, si vede dalle finestre e dalla porta aperta una dimostrazione. Rumori, grida, risate, strilli, come in ogni dimostrazione. S’indossano dei cartelloni, un uomo ne ha alcuni sul petto. Su una specie di drappo si vede una faccia sfigurata ridere, sembrando di essere vecchia come il mondo. Si sentono grida selvagge, evviva il riso, ridete, ridete, ridete. Spettatori 1, 2, 3, 4, 5 ridono nella sala. L’impiegato Romanenco e sua moglie ridono da morire. Il dottore è spaventato, ma ride anche lui. Romanenco lo indica col dito, ridendo da morire. Il dottore ride con una faccia sformata, in un modo funambolesco. Alcuni manifestanti che portano un cartellone su cui si vede un morto che ride (il simbolo della morte) entrano nell’ufficio vestiti da arlecchini, mascherati, saltellando ed emmettendo grida di gioia, imitandi gli animali. Prendono il dottore e lo buttano per terra. Abbracciano la signora Romanenco e suo marito e li gettano in alto. Alcuni prendono signora Romanenco sulle spalle e corrono nell’ufficio. Gridano, scandando: evviva il riso, chi non ride è il nostri nemico. Signora Romanenco grida, dondola le braccia provocando il riso nella sala. Immagine grottesca di carnevale, come la fine del mondo.  La dimostrazione scorre verso la strada, le risate si sentono sempre più lontane, i manifestanti portando sulle spalle gli sposi Romanenco spariscono. All’improvviso si fa silenzio. Il dottore che si trova a terra cerca di alzarsi.
IL DOTTORE (stropicciandosi gli occhi. Cercando di capire): Dio mio, ma che cosa è stato questo? Sono diventati pazzi tutti quanti! Uuu! (Fa quattro passi in modo comico nell’ufficio, senza ritrovarsi. Poi comincia anche lui a ridere. Spettatore 1, 2, 3, 4 ridono contaggiando tutta la sala).
IL DOTTORE: Non è per niente male … Magnifico spettacolo. Nessuno ha immaginato una cosa simile … Ci vado anch’io … Hi, hi, hi … (esce, suggerendo che va alla dimostrazione).
                                                                ATTO V
 
             (Un appartamento ben ammobiliato che  dalla biblioteca che copre tutte le pareti potrebbe appartenere ad un uomo di cultura. Il pedagogo Henri Coman, sua moglie, Elisabeta Coman, i loro figli, studenti all’Università. Tutti guardano la TV aspettando un annunzio.               
              Nella strada si sente la folla che irrompe ridendo).
HENRI COMAN: E tuttavia non posso crederci.
ELISABETA COMAN: Mio caro, sono stata proprio io a sentirlo. Il premio Nobel per la pace è stato assegnato al pedagogo Henri Coman. Hi, hi, hi, hi !
HENRI COMAN: Appunto per questo non posso crederci. (però gli occhi gli brillano di gioia). Il mio lavoro è di tipo pedagogico.
UN FIGLIO: Finora nessun pedagogo ha mai ricevuto il premio Nobel.
L’ALTRO FIGLIO: Ma se il lavoro è molto importante e porta una concezione nuova, umanistica nell’educazione promuovendo un’educazione nello spirito della pace, dell’armonia… Conoscendo il libro questo premio mi sembra molto probabile. Hi, hi, hi.
HENRI COMAN: E a che ora l’hanno annunciato, Elisabeta?
ELISABETA COMAN: Al telegiornale delle 18. Stavo giusto spolverando la biblioteca quando ho sentito la notizia. All’inizio neanch’io non ci ho potuto credere. Però l’ho sentita con le mie proprie orecchie. Hi, hi, hi, hi.
HENRI COMAN: Forse te lo sei immaginato, però ricordatelo.
ELISABETA COMAN: No mio caro, l’ho sentito di sicuro.
UNO DEI FIGLI: Eppure io non ci credo.
L’ALTRO FIGLIO: Ma sei proprio un cretino. Non hai neppure letto il libro e ti pronunci. (a suo padre) È possibile Papa, il tuo lavoro è rivoluzionario nella pedagogia. Il lavoro porta una concezione nuova sull’educazione, sull’uomo. E il più ardito lavoro nel campo della pedagogia, il più umano e soprattutto il più efficace. Le tue idee sono entrate da molto tempo nelle nostre scuole, e adesso si diffonderanno nelle scuole del mondo intero. (Spettatore 1, 2, 3 ridono).
L’ALTRO: Hi, hi, hi, hi, mi fai ridere.
ELISABETA COMAN: State tranquilli, miei cari, e non vi prendete più in giro. Inoltre mancano solo cinque minuti fino al telegiornale. Devono annunciare. (Risate grottesche, minacciose sulle strade).
L’ALTRO: Hi, hi, hi, hi, il più ardito lavoro, il più importante … Ecco, io sono stato d’accordo fin dall’ inizio con l’idea che papa è un gran sognatore. Ih, ih, ih.
HENRI COMAN (sorridendo): Fatela finita per favore e non litigate più !
L’ALTRO: Va bene, ma questo non impedisce che il lavoro sia il migliore. Anzi, al contrario.
UN FIGLIO: Hi, hi, hi, hi. Un lavoro nel quale si afferma che l’uomo impara meglio ridendo . Nel quale si afferma che ridendo l’uomo si adatta meglio all’ambiente, cresce meglio, in un ambiente in cui si ride. Questo chiami tu una concezione nuova nella pedagogia? Permettimi di ridere, mio caro, hi, hi, hi, hi, hi, hi.
L’ALTRO: Vuoi fare il gradasso. Lo sai che a papa piace la polemica ed il riso. Adesso me ne rendo conto, hi, hi, hi, hi.
HENRI COMAN (guardandoli): Eccoli come ridono! (cominciando a ridere anche lui, di buon umore, soprattutto perché non dubita che gli è stato attribuito il premio Nobel. Vuole soltanto sentirlo di persona). Hi, hi, hi, hi, guardali Elisabeta, come fanno i bambini.
UN FIGLIO : Una pedagogia nella quale si ride. Come se fossimo al circo. Ih, ih, ih, ih.
L’ALTRO : Ma ricordati che tu stesso hai utilizzato questa pedagogia ed i risultati sono eccelenti. Li abbiamo provati entrambi mio caro. L’efficacità è totale.
UN FIGLIO: Hi, hi, hi, hi, mi fai ridere. Una pedagogia che ti fa ridere. Non vai più al circo, sei sempre allegro.
L’ALTRO : Si, però questo stato di allegria, questo sottofondo psicologico di gioia determina l’assimilazione di una quantità maggiore d’informazione, poi l’efficacità formativa è maggiore.
ELISABETA COMAN : (ridendo discretamente): Poi, pensaci mio caro, che effetto ha il libro sulla società. La gente è più allegra, di buon umore, le famiglie più armoniose, la criminalità è diminuita, l’efficacità della nostra economia è aumentata.
UN FIGLIO : Hi, hi, hi, come riderà la gente.
HENRI COMAN (ridendo anche lui): Ma è proprio questo ciò che mi sono proposto (danno l’ora esatta).
ELISABETA COMAN : Eh, fate silenzio ragazzi, ascoltiamo. (Si fa silenzio. Uno dei figli ride sotto i baffi, trasmettendo il riso anche a Henri Coman. Si danno alcune notizie).
L’ALTRO: Sst … (Fuori si sentono risate che provengono da tutte le parti).
L’ANNUNCIATORE : L’agenzia d’informazioni CTK annuncia l’assegnazione del premio Nobel per la pace al noto pedagogo Henri Coman. Henri Coman è l’autore di una nuova concezione educativa, la cui efficacità è superiore a tutti i sistemi di educazione. Questa maniera di far educazione, preconizzata dal dottor Coman, cambierà nel futuro l’atmosfera nelle classi, formerà un uomo più aperto, più libero, più sano, creerà un mondo più felice.
TUTTI : (si alzano e abbracciano Henri Coman. Spettatore 1, 2, 3 ridono).
ELISABETA COMAN : (abbracciandolo): Congratulazioni, mio caro, sono molto felice. Hi, hi, hi, hi.
I DUE FIGLI : (prendendolo tra le braccia): Bravo papa, bravo papa! (Dopo che l’euforia passa Henri Coman si libera, ride smodatamente).
HENRI COMAN : Ho ricevuto il premio Nobel. Hi, hi, hi, hi. E pensare che ciò non mi ha nemmeno sfiorato per la mente, hi, hi, hi, (rimettendosi). Avevo in testa questo lavoro da vent’anni, però ho avuto paura di scriverlo, hi, hi, hi, ho avuto paura che la gente rida di me. Hi, hi, hi, e adesso mi hanno assegnato il premio Nobel, hi, hi, hi, hi.
I DUE FIGLI : Hi, hi, hi, hi, (ridono tenedosi la pancia tra le mani).
UN FIGLIO : Ciò che conta è che abbiamo ricevuto il premio Nobel, tutto il resto non vale più niente, hi, hi, hi, hi.
L’ALTRO : Il premio Nobel nella nostra casa ! Neanche Dio avrebbe osato entrarvi, ed eccolo, il premio Nobel, hi, hi, hi.
ELISABETA COMAN : Hi, hi, hi, ridiamo nello spirito della pedagogia, hi, hi (abbracciando Henri Coman). Ti amo ridendo mio caro.
HENRI COMAN (ridendo anche lui sconvolto): Hi, hi, hi, hi.
SPETTATORE 1, 2, 3 : Hi, hi, hi.
UN FIGLIO: Hi, hi, hi, hi. Ma stai a vedere come rideremo quando questa pedagogia del riso sarà essa stessa oggetto di riso, hi, hi, hi, hi, hi.
           Sei mesi dopo. Una riunione dei membri del Consiglio dell’Istituto Nazionale di antropologia. Tutti sono professori universitari, scienziati con una vasta attività, noti nel mondo degli scienziati.
           Sulle strade si sentono risate bizzarre, grottesche, chiare.
IULIU PISARO: il presidente del Consiglio, CEZAR VERDI, EMANUEL BRUNO, ELENA CATINA.
IULIU PISARO: Il tema di questa seduta del Consiglio nazionale di antropologia è stato annunciato tre mesi fa. Ci proponevamo allora di dibattere dal punto di vista antropologico l’uomo, analizzato soprattutto nel momento attuale, in correlazione con questo fenomeno psico-sociale, che ha invaso l’intera società: il riso. Abbiamo ricevuto i rapporti della commissione di studio del nostro Istituto, conosciamo la situazione, vediamo adesso a quali conclusioni finali siamo giunti.
CEZAR VERDI: Mi permetta, signor Pisaro, di prendere la parola per primo. Infatti, questo fenomeno ha registrato un’ampiezza particolare negli ultimi tempi nella nostra società, e il fatto il più importante è che questo fenomeno cominci a diffondersi nel mondo, ad avvolgere l’intera società attuale. Questo fenomeno mi ha preoccupato sin dall’inizio e mi sono dedicato a studiarlo con tutta l’attenzione e con tutta la passione. L’antropologia si trova nel seguente dilemma: questo fenomeno che ha conquistato la società intera, è apparso spontaneamente, così come un’esplosione, oppure è apparso lentamente e ha le sue radici ben fissate nella storia?
          (Spettatore 1, 2, 7, 8, ridono in sala)
EMANUEL BRUNO: L’uomo ha riso da sempre, signor Verdi.
CEZAR VERDI: Ma è proprio quel che cerco io di mettere in risalto, che apparentemente esso sarebbe un fenomeno di data recente, però in essenza questo fenomeno ha le sue radici ben fissate nella storia dell’umanità, nella società umana, nell’essere umano.
ELENA CATINA: Sono pienamente d’accordo con Lei.
CEZAR VERDI: Mi permetta, signora Catina. Infatti, questo fenomeno è apparso d’un tratto, come un’esplosione ; all’inizio il fatto ci ha intrigati, specialmente gli psichiatri, ci ha spaventati possiamo dire, poi abbiamo osservato che non c’era nulla di male in questo. Gli psichiatri si sono calmati. Io mi domando, e nello stesso tempo affermo, che non si tratta di un fenomeno che appare d’un tratto, spontaneamente, al livello dell’intera società, ma di un fenomeno millenario, con un’evoluzione storica, continua. Il fenomeno attuale non è altro che il millenario fenomeno psicologico del riso, che dopo accumulazioni quantitative di millenni ha realizzato il salto qualitativo, e che è il fenomeno sociale del riso del momento attuale. (Al piano di sopra si sentono risate morbose).
ELENA CATINA: Mi scusi, ma il riso è sempre stato non solo un fenomeno psicologico ma ha avuto anche carattere sociale.
CEZAR VERDI: E così senz’altro, cara collega, il riso ha sempre avuto un carattere sociale, però adesso questo carattere ha acquistato delle proporzioni insolite, si è diffuso nell’intera società, simile ad un’epidemia, il riso è diventato un cosmo sociale, culturale.
ELENA CATINA: Sono d’accordo …
EMANUEL BRUNO: E quali sarebbero secondo Lei le cause?
CEZAR VERDI: La prima causa mi sembra essere quella dell’evoluzione della specie umana, dell’essere umano. Infatti possiamo stabilire questi tre livelli di evoluzione. L’animale non ride. L’uomo ride perché è superiore all’animale. In altre parole il riso è il segno dell’evoluzione, con cui misuriamo l’evoluzione dell’essere umano. Poi l’uomo ha riso durante tutta la storia, un riso che si è mantenuto ad un certo livello, in conformità con le condizioni sfavorevoli della storia attraversata dall’uomo. Adesso questo fenomeno ha registrato un salto qualitativo. Adesso non dobbiamo cercare assolutamente di vederlo, di misurarlo, perché questo processo è di lunga durata, e appena dopo molto tempo ci renderemo conto del progresso umano. (Spettatore 1, 3, 4 ridono irritando gli altri).
ELENA CATINA: Ma, signor Verdi …
CEZAR VERDI: La seconda causa che in realtà deriva dalla precedente, oppure è ciò che ha provocato la manifestazione della prima causa è stato il fatto che nell’ultimo secolo grazie allo sviluppo tecnico-scientifico, grazie al miglioramento continuo del livello di vita, l’essere umano è stato sempre più felice. Un essere che si è realizzato sempre di più, più profondamente. Essendo spariti i fattori di stress, i fattori che portavano sofferenza all’uomo, l’essere umano è diventato un essere il cui contenuto, mi sto riferendo alla sua psicologia, è l’allegria, la felicità. Con il passar del tempo, da questa situazione è derivato il fenomeno di proporzioni gigantesche che si è diffuso nella nostra società e che si propaga in tutto il mondo. Queste sono le conclusioni alle quali sono arrivato e credo che da questa prospettiva dobbiamo osservare il fenomeno psico-sociale del riso, e l’evoluzione futura dell’uomo (chiude con enfasi) .
EMANUEL BRUNO: In linee generali, questo è anche il mio punto di vista, credo che stiamo assistendo a un salto nell’evoluzione della società umana, della specie umana, simile al salto dall’uomo primitivo all’uomo civilizzato. Il problema è di analizzare il fenomeno in tutte le sue implicazioni sociali, umane. Sappiamo che la sua comparsa ha provocato un’aumento senza precedente dell’efficienza economica. Che tra qualche anno dovremmo diventare uno dei più sviluppati stati del mondo. Nel campo della ricerca scientifica si sono raggiunti dei risultati ai quali non abbiamo nemmeno sognato. In altre parole il riso induce la crescita della capacità creativa dell’uomo. Dobbiamo seguire dunque il progresso registrato da tutte le funzioni psichiche dell’uomo. La pubblicazione del libro del professore Henri Coman, nel campo della pedagogia, lavoro premiato con il premio Nobel, dimostra che il processo di formazione dell’uomo tramite il riso raggiunge un’efficienza eccezionale. La capacità della memoria cresce più di cinquanta per cento, l’attenzione, la capacità di sforzo dell’intelletto, altrettanto. Questo succede proprio perché le reazioni del metabolismo neuronale, del metabolismo di tutto il sistema biologico si intensificano, producono un funzionamento migliore del sistema nervoso. Possiamo entrarci di più nel nocciolo della questione, se sono queste le conseguenze sul piano psicologico, allora qual è il rapporto tra incoscienza e coscienza e come si modifica in prospettiva questo rapporto. Se il riso è caratteristica dell’umanità, ed esso contrasta con l’animale, l’incoscienza, che è caratteristica degli animali non è che perderà con il riso la sua importanza nella psicologia dell’uomo ? E non sarà la coscienza  quella che si svilupperà di più? Se così sarà non assisteremo in un certo modo allo sviluppo del cervello, sviluppo presupposto ormai da qualche decennio, e alla comparsa di un nuovo neocortex, oppure all’ingrandimento del neocortex? Questa è la domanda che mi preoccupa (Delle risate continue sulle strade). E se subiremo uno sviluppo del cervello non possiamo per caso dedurne  che crescerà anche l’età media dell’uomo, sorpassando i cento anni e raggiungendo i 150, o forse i 200 anni? Assisteremo in altre parole, cari signori, alla nascita di un uomo nuovo nella storia. E se è così, allora possiamo essere sicuri che assisteremo tra poco anche alla nascita di una nuova società, il cui individuo sarà un uomo che penserà differentemente, superiore all’uomo attuale, con un’altra morale, che stabilisce altri tipi di relazione con i suoi simili. Osserviamo che dall’apparizione del riso come fenomeno generale, il clima sociale è cambiato. C’è più serenità, più gioia nel mondo, gli uomini non litigano più, scherzano e ridono tra di loro. La società umana fino a poco tempo fa era diventata una società psicopatica, nevropatica a causa dello stress. Una società nevropatica che, ecco, con il riso comincia a guarire, a riacquistare la serenità che l’uomo aveva perduto a causa di una storia agitata, infelice. Dopo la clamorosa pubblicazione del libro del pedagogo Henri Coman, grazie al quale ci siamo fatti conoscere in tutto il mondo e la nostra pedagogia e il nostro sistema educativo cominciano ad applicarsi in tutti i paesi, è apparso qualche tempo fa il libro dello psichiatra Jean Alain, nel campo della psichiatria, basato ugualmente sul riso. Un libro che è stato tradotto in tutto il mondo ed ha una eco grandiosa. Ho sentito che dopo aver assistito a questo processo economico, di sviluppo senza precedente, il ministro dell’Economia lavora ad una nuova teoria economica basata anch’essa sul riso. Dopo questi quasi due anni da quando abbiamo assistito all’apparizione del fenomeno psico-sociale del riso, il livello di vita è incredibilmente migliorato. La qualità della vita ha portato la scomparsa delle malattie, e sappiamo che adesso gli ospedali sono praticamente deserti, e i medici non fanno più niente. Sono gli incidenti stradali che ci procurano ancora dei problemi, però la tecnica risolverà anche questo problema. (Spettatore 1 ride da solo). In altre parole, questo fenomeno gigantesco ha cambiato, e cambierà da cima a fondo la nostra vita, il nostro modo di pensare e di vivere. La felicità è stata il sogno dell’uomo da migliaia di anni. Cos’è la storia se non la corsa dell’uomo alla ricerca della sua felicità? Però la storia è stata dura e ha portato all’uomo solo infelicità. Ecco che adesso l’uomo ha trovato la sua felicità. L’uomo è finalmente felice ! Il problema della corsa agli armamenti con il quale ci siamo confrontati decine di anni, senza poter mettergli fine, sarà presto risolto dal riso, da questo fenomeno storico. Sono convinto che questo stesso fenomeno condurrà, come lo ha già fatto tra gli individui sociali, allo spegnersi di tutti i conflitti tra gli stati, tra i popoli. Questi impareranno a ridere tra di loro, dimenticando l’omicidio, la Guerra che hanno praticato nel corso della storia e che non possono ignorare; anzi, questo fenomeno condurrà nel decennio seguente alla formazione di quella società umana planetaria, armoniosa ed unitaria. Apparirà così la nazione della specie umana, la nazione dell’uomo. Per la prima volta la specie umana non sarà più disunita, straziata come lo è stata durante tutta la storia. Credo che noi, gli antropologi dobbiamo essere felici di assistere a questo salto qualitativo colossale dell’uomo nella sua esistenza. Tutto ciò che non hanno potuto fare tante religioni, ciò che non ha potuto fare il cristianesimo, ciò che non hanno potuto fare tanti Napoleoni e conquistatori del mondo, ciò che non ha potuto fare nessuna concezione filosofica, nessuna dottrina politica, cioè di condurre al progresso dell’umanità, al suo passaggio in una tappa superiore dell’evoluzione, alla realizzazione dell’unità politica dell’umanità, della specie umana, a tutto ciò, affermo io, condurrà il riso. Questo fenomeno psico-sociale il cui sviluppo non è stato previsto nei decenni precedenti da nessun futurologo. Dal punto di vista dell’antropologia, stiamo assistendo, potremmo dire, alla nascita dell’homo risus. Questo mi ricorda di homo ludicus, tappa che l’umanità ha superato. L’antropologia è in questo momento la scienza più richiesta, avremo moltissime cose da pensare e da fare. Questa è, in linee generali, la mia opinione su questo fenomeno …
ELENA CATINA : Ringraziando i miei due colleghi che hanno parlato prima di me e che hanno così bene presentato, come si è detto così diffusamente, il fenomeno psico-sociale del riso dal punto di vista antropologico, dirò anch’io qualche parola. Dirò solo alcune parole, questo perché i signori professori Cezar Verdi ed Emanuel Bruno hanno puntato quasi tutti gli aspetti, esaurendo l’argomento. Condivido la loro opinione sul fenomeno che ha invaso la nostra cultura e quella di tutto il mondo. I culti come sappiamo trattavano in abbondanza il problema della morte, della sofferenza, della disperazione, del suicidio. Ne avevamo abbastanza, e come se non bastasse che la storia dell’uomo finora fosse piena solo di morte, di tanti morti, la cultura ne è piena, di tanta violenza, di tanto dolore. Ed ecco che da qualche anno, da press’a poco cinque anni, la cultura, la letteratura, la pittura, la musica, in una sola parola tutte le arti hanno cominciate a rasserenarsi. Questo mi dice che proprio da cinque anni fa è cominciato questo fenomeno psico-sociale e non da due anni o un anno fa, come può sembrare a noi. A questo punto io mi chiedo se caso mai non sia cominciato a muoversi da molto tempo , lentamente all’inizio, impercettibilmente, fino a quando è diventato il più importante fenomeno vissuto dall’essere umano.
        Ciò che propongo io, è uno studio più dettagliato ancora e, soprattutto, un approccio da tutti i punti di vista di questo fenomeno. E non mi fermo qui, e dato che è un risultato del progresso dell’uomo, e a sua volta un fattore del progresso, mi domando come può l’uomo utilizzarlo ancora più efficiemente nel processo storico nel futuro. Poi, stimati colleghi avrei da fare ancora qualche obiezione. Il signor professore Cezar Verdi ha affermato che il fenomeno ha delle radici profonde nell’essere umano, nell’incoscienza dell’essere umano, nella storia dell’essere umano. In genere anch’io sono della stessa opinione, però faccio questa domanda : Come il fenomeno è apparso nella nostra Isola, nella nostra società, esso non ha per caso un carattere nazionale, che riguarda gli attributi psicoetnici del nostro popolo? (Risate).
CEZAR VERDI: Mi permetta, signora professoressa, questo me lo sono chiesto anch’io. E il fatto che il fenomeno è apparso per la prima volta nella nostra Isola  deve essere spiegato dalla scienza, nel modo più plausibile possibile. Però, ci chiediamo, come la società capitalistica, il capitalismo, i suoi germi sono apparsi per la prima volta in Italia, questo significa che possiamo tirarne la conclusione: il capitalismo è italiano. Oppure dato che la società comunista è apparsa per la prima volta in Russia, affermiamo: signori, il comunismo è russo? Non lo affermiamo, nessuno lo afferma, in definitivo un fenomeno storico essendo determinato dal punto di vista spazio-temporale esso deve pur apparire su un punto del globo. Ecco la risposta che ho dato: il fenomeno psico-sociale del riso ha inanzi tutto carattere umano, e per ultimo carattere nazionale, come lo dimostra il fatto che esso comincia a diffondersi in tutto il mondo con una velocità straordinaria. Esso appartiene dunque al fenomeno umano nel suo insieme.
ELENA CATINA : Sono d’accordo con Lei, signor professore, ma dobbiamo trovare le cause precise che l’hanno fatto apparire nella nostra società.
CEZAR VERDI : D’accordo. (Ridono tutti)
IULIU PISARO : (parlando alla fine): Stimati colleghi, mi permettano alla fine di tirare le conclusioni d’obbligo risultanti dalla nostra riunione di lavoro. E stato un incontro opportuno, ma la cosa più importante mi sembra essere il fatto che fin dall’inizio abbiamo avuto in genere, tutti lo stesso punto di vista, che abbiamo raggiunto  una visione sul fenomeno umano che ha ultimamente invaso la nostra società. Questo, non perché così lo abbiamo deciso noi, ma perché a questa conclusione ci hanno condotte le pratiche teoriche, epistemologiche, della nostra ricerca. Ma questo ci dice che l’immagine che ci siamo formati di questo fenomeno, dell’essere umano in questo momento storico e le sue prospettive di evoluzione, è tanto più vera, in quanto siamo stati in molti a trarre questa conclusione, indipendentemente uno dall’altro. Dunque la visione che ci siamo creata sul fenomeno psico-sociale del riso è reale. Il fatto che tutti gli antropologi hanno lo stesso punto di vista su questo fenomeno umano è favorevole, dicevo, perché ciò orienterà le nostre ricerche nella stessa direzione, ci risparmierà delle ricerche inutili, del tempo sprecato. Apprezzo il punto di vista della professoressa Elena Catina di studiare il fenomeno da tutti i punti di vista, in tutte le sue implicazioni, di essere più possibile previdenti. In conclusione, dobbiamo essere molto orgogliosi che noi, la generazione di antropologi del momento attuale, abbiamo la missione di studiare il salto qualitativo che vive l’uomo nella sua evoluzione storica.
       Dunque, stimati colleghi, mi permettano di congratularmi con voi, di congratularci tutti, e adesso andiamo ognuno per la nostra strada, per mettere al lavoro i collettivi di studiosi, per metterci noi stessi a lavorare, con un’energia e con un coraggio sempre più grandi. Mi congratulo di nuovo con voi (si alza in piedi) e vi auguro buon lavoro e successo !
TUTTI : (alzandosi in piedi) Grazie. (Cominciano a parlare tra di loro lasciando l’ufficio. Il riso cosmico di fuori si sente ancora più forte. Nella sala gli spettatori 1, 2, 3, 10 si sbellicano dalle risa).
 
                                                              ATTO VII

 
        Otto mesi dopo. Seduta di lavoro del governo condotta dal primo ministro. Si analizza l’attività di fine anno di tutti i settori economici e sociali. La seduta si svolge in un’atmosfera di buon umore, senza nessuna tensione. Si ride moltissimo. Fuori nelle strade si sentono risate).
IL PRIMO MINISTRO : Prego i signori ministri di sedersi. Cominciamo la seduta di analisi dell’attività dei ministeri nell’anno che sta per finire. (Il rumore e le risa cessano). Vorrei che successivamente ogni ministro presenti la situazione del ministero che dirige. Inoltre credo che questa sia la più felice riunione del nostro governo, poiché la situazione è eccelente da tutti i punti di vista:
I MINISTRI : (applaudano. Si ride molto. Spettatore 1, 2, 3, 4 ridono sotto i baffi): Hi, hi, hi, hi, hi, hi.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA : Egregio signor primo ministro, mi permetta che cominci io come d’abitudine. Sul piano economico la situazione si mostra eccelente. (Ride contento). Da due anni, da quando abbiamo introdotto e utilizzato il riso come manovra di rilancio, di stimolo, abbiamo assistito ad un aumento della produzione in un ritmo che non avevamo mai immaginato di raggiungere, e che nessuna nazione aveva raggiunto. Nel secondo anno, ossia l’anno corrente che finirà fra poco, il ritmo e la produzione sono quattro volte più grandi dell’anno precedente, anche se all’inizio non lo credevamo possibile. È per la prima volta nella storia che lo sviluppo economico si realizza a simili colossali proporzioni. Siamo fieri che questa realizzazione sia riuscita nella nostra nazione, la quale ha così superato tutte le altre nazioni. Attualmente, a due anni dopo l’apparizione del riso siamo la nazione con il più veloce ritmo di sviluppo nel mondo, e questo nelle condizioni degli stessi investimenti. Il paese al secondo posto come ritmo di sviluppo, ha il ritmo due volte inferiore al nostro. Fino a questo punto tutto bene, signori ministri. Siamo felici e ci congratuliamo. Però c’è una cosa che credo che ci preoccuperà nel futuro, e cioè il fatto che il riso come fenomeno sociale cominci a diffondersi in tutto il mondo (a questo punto l’oratore si ferma, si asciuga il sudore sulla fronte con il fazzoletto. Si fa silenzio per un istante. Ride. Nelle strade si sente la folla ridere). Questo condurrà al fatto che moltissimi paesi aumenteranno il ritmo di sviluppo, e io mi domando se non potranno superarci. Perciò propongo che il riso sia ancora più stimolato nella nostra economia, e, adesso mi rincresce, anche se tardi, che la teoria economica che ho fatto pubblicare all’inizio dell’anno si sia diffusa in tutto il mondo, invece di tenerla in segreto.
I MINISTRI : (Applaudano. Alcuni protestano. Poi ridono tutti. Si ride fragorosamente. Spettatore 1, 2, 3, 4 si sbellicano dalle risa).
IL MINISTRO DELLA SALUTE : Egregio signor primo ministro ! Egregi colleghi! Anche nel campo della salute quest’anno si sono ottenuti dei risultati veramente storici.
I MINISTRI : (interrompendolo, applaudono): Bravo, bravo, bravo ! (Gli applausi si trasformano in un forte riso). Hi, hi, hi, hi, hi, hi. Bravo, bravo, hi, hi, hi, hi !
IL MINISTRO DELLA SALUTE : (ridendo anche lui): Così, signori miei, la mortalità, hi, hi, hi, hi, hi, la mortalità è stata ridotta quasi a zero, siamo il primo paese nel mondo !
I MINISTRI : (alzandosi in piedi): Urrà, urrà, urrà (applaudono). Hi, hi, hi, hi !
IL MINISTRO DELLA SALUTE : Il numero delle nascite ha sorpassato ogni immaginazione. Siamo il primo paese come ritmo di crescita di natalità !
I MINISTRI (alzandosi in piedi): Urrà, urrà, urrà ! Evviva la nazione, evviva il popolo umano ! Urrà, urrà … Hi, hi, hi, hi, hi !
IL MINISTRO DELLA SALUTE : La media di età è cresciuta enormemente, e le scoperte nella medicina sono impressionanti ! (si siede).
I MINISTRI (applaudendo): Bravo, bravo, hi, hi, hi, hi, hi!
IL MINISTRO DELL’EDUCAZIONE : Egregi signori del governo. Anche nel campo dell’educazione, come negli altri campi si sono ottenuti dei risultati importanti. La materia che gli allievi assimilavano durante dieci anni, adesso viene assimilata in due anni. Perciò a cominciare dall’anno prossimo la struttura del sistema di insegnamento è stata completamente cambiata. La quantità d’informazione trasmessa alla nuova generazione sarà dieci volte più grande. Vi rendete conto che tipo di persone saranno nel futuro ! (finisce in maniera patetica alzando il braccio).
I MINISTRI : (alzandosi in piedi) Bravo, bravo, bravo!! Hi, hi, hi, hi, hi!
IL PRIMO MINISTRO : Hi, hi, hi, hi, hi, (ride tenedosi la pancia tra le mani).
IL MINISTRO DEGLI INTERNI : (ridendo anche lui, asciugandosi le lacrime. I ministri si calmano un poco): Signore primo ministro. Nel campo della giustizia i risultati sono altrettanto eccelenti. Cosa posso dire? Stiamo vivendo un’epoca d’oro nella storia del nostro paese, nella storia dell’umanità.
I MINISTRI (alzandosi in piedi): Bravo, bravo, bravo, hi, hi, hi, hi, hi!
IL PRIMO MINISTRO : (Nella sala si fa un attimo di silenzio): Egregi ministri, miei cari signori, concludiamo veramente un anno d’oro nella storia del nostro paese. Propongo di festeggiare l’evento con champagne. (Tutti si sbellicano dalle risa).
I MINISTRI : Urrà, urrà, urrà, urrà, urrà. Hi, hi, hi, hi, hi ! (Spettatore 1, 2, 3, 4 ridono fragorosamente).

                                                            ATTO VIII
          Fuori si sente l’eterno riso omerico. La biblioteca del futurologo Li Tai Ne. Il futurologo ha la fronte alta, degli occhiali d’oro e una barba color rame. Legge il giornale. Comincia a ridere sguaiatamente.
LI TAI NE : Hi, hi, hi, hi, hi. Senti cosa dice il comunicato della Seduta del governo. Hi, hi, hi, hi ! Comunicato, senti, a morire dalle risa. (all’improvviso diventando molto serio. Sul suo viso si legge una tristezza bizzarra).
 (Nella sala gli spettatori 1, 2, 5, 8 ridono sotto i baffi).
LI TAI NE : E impazzito questo mondo. Oppure sono io il pazzo ! (Guardando nel vuoto). Comunque credo che non c’è altra soluzione. Forse solo in questo modo riuscirò a svegliare la coscienza umana. (Prende una busta e un foglio e scrive qualcosa. Incolla la busta. Scrive qualcosa sulla busta). Fa quattro passi nella stanza. Guarda dalla finestra. Comincia a sorridere con amarezza, poi a ridere sempre più forte).
LI TAI NE : Hi, hi, hi, hi. Morire dalle risa. Chi se lo sarebbe immaginato che migliaia di anni, hi, hi, hi, hi, hi. Migliaia di anni di storia e poi il riso, hi, hi, hi, hi, hi. Non c’è niente di più comico, di più ridicolo nell’universo. (Tenendosi la pancia). Hi, hi, hi, quanto mi dispiace di non poter smettere di ridere ! Hi, hi, hi ! E tuttavia chi se lo sarebbe potuto immaginare. Nessun futurologo anche pensando miliardi e miliardi di anni. Hi, hi, hi, hi, hi !
LI TAI NE : Ma se ci pensi, finora tutto ha fatto ridere, un’intera storia. Hi, hi, hi. E tutto quello che ci sarà, sarà un riso, un riso gigantesco ! Hi, hi, hi. (va e fruga nel cassetto, ne tira fuori una pistola. Passeggia con la pistola nella mano).
LI TAI NE : Hi, hi, hi, chi l’avrebbe mai pensato. Oh, non credo che qualcuno poteva immaginarselo. Il suicidio come riso, hi, hi, hi e il riso come, hi, hi, hi. (guarda la busta).
LI TAI NE : Ho scritto ciò che avevo da dire. Ho specificato che esso non sia aperto che fra due anni (guarda la busta). Hi, hi, hi, hi, hi! (muovendo la pistola nell’aria).
LI TAI NE : Hi, hi, hi, hi. (portando la pistola alla tempia. Si sente lo sparo. Hi, hi, hi, hi, il suo corpo crolla sul tappeto mentre la bocca gli rimane storta, come se ridesse. Nelle strade si sente il riso diventato sottofondo sonore).
 
 
                                                            ATTO IX
         Due settimane dopo. L’anfiteatro dell’università. Seduti ai loro posti, gli studenti pronti a prendere appunti. Entra il filosofo Herman Herbert, una della più prestigiose personalità nel campo. Nella sala, animazione, allegria, degli studenti ridono sotto i baffi. All’entrata del professore si fa silenzio.
HERMAN HERBERT : Buongiorno, signori miei (sale alla cattedra).
LA SALA: Buongiorno, signor professore! (nelle strade si sente lo stesso riso)
HERMAN HERBERT : (aprendo la borsa e tirandone fuori il corso. Sorridendo): Oggi vi parlerò, stimati ascoltatori, del tema della morte nella filosofia. Analizzerò il rapporto dell’essere umano con la morte, i significati ontologici e gnoseologici di questo concetto in diversi miti, religioni, teorie filosofiche fino ad oggi quando viviamo uno dei più importanti momenti nella storia dell’uomo.
GLI STUDENTI : (alcuni prendono appunti, altri guardano il professore, altri ridono nel fazzoletto, alcuni appena riescono a controllare il riso).
IL PROFESSORE HERMAN HERBERT : Credo che avete saputo dell’evento di qualche tempo fa, su cui si sono fatti molti commenti sulla stampa : si tratta del grande futurologo, di fama non solo nazionale ma internazionale, Li Tai Ne. Dunque mi permettano, stimati ascoltatori, di far riferimento a questo evento con maggiori implicazioni nel mondo del pensare filosofico. Ho conosciuto di persona il grande futurologo, era un uomo di una cultura filosofica vasta e una delle più famose persone che io abbia mai incontrato nella vita. Egli conosceva l’uomo, la vita , la società nei suoi aspetti più profondi, possedeva una mente chiaroveggente, di grande visionario. Ho riflettuto a lungo al suo gesto, il gesto supremo del suicidio, un gesto che veniva da parte di un grande filosofo e ho cercato di cogliere il significato filosofico di questo gesto.

Non sarei arrivato, egregi signori, tanto presto alla conclusione, se qualcosa non mi avesse condotto direttamente alla verità. Ci sono stato io stesso e ho visto Li Tai Ne morto. Vi ricordate come viene descritto dalla stampa e come è comparso anche in T.V. Infatti, quando l’ho visto per la prima volta ho avuto l’impressione che ridesse. Le sue mandibole erano aperte come se fosse vivo e ridesse sguaiatamente.
IL PROFESSORE : (ridendo anche lui)  Hi, hi, hi, hi, hi. Ridete signori miei, ridiamo, perché questo è il più alto gesto con il quale possiamo rendere omaggio alla memoria del  morto! Hi, hi, hi, hi, hi !
GLI STUDENTI : (le risate diventano contagiose)  L’aula ride fragorosamente.
GLI STUDENTI : (si crea ilarità, entusiasmo)  Hi, hi, hi, hi, hi ! (Spettatore 1,5,10,15 ridono nell’aula).
IL PROFESSORE  : (dopo aver riso per qualche tempo. Calmandosi) : Riprendiamo  dunque il nostro corso. Il grande futurologo, come tutti sappiamo si e suicidatò ridendo,  trasmettendoci attraverso il suo gesto un profondo e sconvolgente messaggio. Infatti, attraverso il suo gesto, lui spinge l’uomo a ridere. Anzi, a ridere anche nella morte, così come ride lui. Infatti, è questa la cosa più grandiosa della storia e della riflessione umana, il fatto di ridere nella morte. Il fatto di ridere eternamente oltre la morte.
GLI STUDENTI : (sconvolti per un momento dalle idee del professore) : Hi, hi, hi, hi, hi!
IL PROFESSORE HERMAN HERBERT : (tutto diventa più calmo) : Guardando adesso  storicamente il rapporto essere umano- morte, osserviamo che in tutta la storia l’essere umano è stato terrorizzato dall’idea della morte. Questa paura lo ha portato alla visione di un mondo dell’al di là in cui l’essere umano trovasse la gioia o il dolore meritato, ha portato al sorgere dell’esistenzialismo come grido di fronte alla morte ed ecco che dopo una storia piena di paura, di terrore davanti alla morte si presenta per la prima volta nella storia dell’umanità (alzando la voce in un modo eloquente) un essere, una coscienza che ride di fronte alla morte! In più egregi studenti ride della morte! Ecco il maggiore gesto compiuto nella storia umana!
GLI STUDENTI : (acclamando) : Urrá, urrá, urrá !
UNA VOCE : Evviva Li Tai Ne.
IL PROFESSORE : (ridendo anche lui e aspettando che gli studenti si calmassero) : Ecco  la grande verità che Li Tai Ne ci ha trasmesso. Suicidandosi lui ha riso della morte, l’ha affrontata, l’ha calpestata, dicendoci con questo che l’uomo, l’umanità (alza la voce in un modo oratorio) non deve temere la morte, anzi, ridere di fronte ad essa.
Perché ridendo l’uomo la vincerà! E’questo il cammino che dobbiamo seguire. Vincendo la morte, l’uomo diventerà eterno nel futuro vicino! Diventerà essere eterno, essere immortale.
GLI STUDENTI : (sconvolti ed emozionanti)  Urrá, urrá, urrá !
IL PROFESSORE : Seguendo la strada di LI Tai Ne, a sua memoria, ridiamo per tre minuti. Non ci perdonerebbe se tenessimo tre minuti di raccoglimento.
GLI STUDENTI : (alzandosi in piedi) Hi, hi, hi, hi, hi !
IL PROFESSORE : Hi, hi, hi, hi, hi ! (L’aula trema dalle risate).
UNO STUDENTE : Evviva Li Tai Ne, colui che apre una nuova era nella storia ! perché presto la società umana e l’essere umano saranno eterni !
LA SALA : Hi, hi, hi, hi, hi !
                                                               Atto X

 È già passato un anno dall’atto precedente. Il fenomeno del riso è diventato da molto tempo mondiale, coinvolgendo l’intera società umana del pianeta.
 L’appartamento umile di una famiglia di impiegati. La donna lavora all’uncinetto, l’uomo legge il giornale, il ragazzo legge un libro. Sulle strade lo stesso riso, che sembra scolorito.
NICOLA GAMA : (gettando via il giornale) : Non trovi un articolo da leggere (annoiato). Margrit !
MARGRIT GAMA : (lavorando all’uncinetto, ridendo piano) : Infatti, mio caro, ridiamo tutti e siamo diventati assai monotoni. L’uomo ha riso di tutto, di cose, di fenomeni, dell’uomo, della vita, della morte, adesso ridiamo della monotonia.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, infatti è così, mia cara.
IL BAMBINO (leggendo un romanzo) : Hi, hi, hi, hi, hi. (è un’atmosfera allegra e insipida allo stesso tempo).
MARGRIT GAMA : (lavorando all’uncinetto e ridendo piano) : Sai che impressione ho io ? Che questo fenomeno del riso ci fa più impersonali, ci svuota la vita, che arricchircela, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi. Infatti, credo che sia così, mia cara. Ha, ha, ha, ha. Ti ricordi come eravamo felici quattro-cinque anni fa quando avevamo cominciato a ridere. Eravamo veramente felici. Hi, hi, hi, hi, hi, hi.
MARGARIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi. Si, si me lo ricordo. All’inizio eravamo molto felici. Eravamo presi da una specie di euforia leggera. Oualsiasi cosa ci faceva ridere. Poi abbiamo cominciato a ridere senza vergognarci. La gente rideva dappertutto. Al cinema, nei negozi, sulla strada. Hi, hi, hi, hi, hi che bei tempi furono i primi anni del riso. Hi, hi, hi, hi, hi ! era come se fosse cominciata una nuova epoca. Questo succedeva quattro anni fa. Poi il riso è cominciato a diffondersi in tutto il mondo.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, figurati il riso propagandosi sul pianeta simile a un’erpete. In questo modo me lo immaginavo io, hi, hi, hi, hi (Spettatore 1,2,3, ridono sfiatati nella sala).
MARGRIT GAMA : A un erpete ? Hi, hi, hi, perché non l’hai detto anche a me per ridere anch’io, ha, ha, ha, ha !
IL BAMBINO : (ascoltando) : A un erpete, hi, hi, hi non ho mai sentito questa parola.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi, ma che mi fa ridere. Ti ricordi, dopo i primi due anni di riso, come eravamo entusiasti noi, hi, hi, hi, hi ! Quel pedagogo nostro, come si chiama, a, a, a, a, a, hi, hi, hi, hi, che non me lo ricordo. Come si chiamava ?
MARGRIT GAMA : (tentando di ricordasi) :  Come si chiama ? A, a, hi, hi, hi, lasciamolo stare, continua.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, come se avessimo perso la memoria. Hi, hi, hi, hi, hi, mi sono anche dimenticato di quello che volevo dire, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi. Dopo i primi anni di riso era come se fossimo arrivati nel comunismo o nel paradiso. Tutti i pedagoghi, tutti gli psicologhi, tutti gli antropologi, tutti i politici, tutti che nemmeno so come chiamarli, avevano cominciato a strombazzare l’inizio di una nuova epoca nella storia dell’umanità, un grande salto qualitativo. Hi, hi, hi, hi ! E noi  lo credevamo. Hi, hi, hi, hi.
IL BAMBINO : (ridendo di loro) : E sarà così papà. Sarà così !
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, queste sono frottole per bambini, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, perché ridi mio caro, come lo sai tu che non sarà così? Sta’a vedere fra dieci, fra venti anni. Hi, hi, hi, oppure fra qualche secolo !
NICOLA GAMA : Qualche secolo di riso, hi, hi, hi (morendo dal riso). Immaginati un’umanità che ride per qualche secolo, mi fai ridere, Margrit, hi, hi (calmandosi). Ma tu stesso dicevi che dopo aver riso quattro anni senza tregua, il riso ha perso il suo fascino, ci siamo annoiati, ci sentiamo spersonalizzati. Hi, hi, hi non è così ?
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, infatti è così. Forse prima, oppure chissà, se questo non era anche perché eravamo giovani, ci eravamo sposati da pocho te lo ricordi. Hi, hi, hi, hi com fu bello nei primi anni di matrimonio.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi, eravamo giovani e matti, per questo, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi. soprattutto tu, Nicola. Eri affascinante e avevi un’immaginazione diabolica, hi, hi, hi, hi, ti ricordi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, i primi due anni furono belli, abbiamo riso da morire.
NICOLA GAMA : A me, all’inizio mi e sembrata una moda hi, hi, hi, io odio la moda e mi rifiutavo di ridere. Ma più mi trattenevo, più scoppiavo più forte. Poi mi sono lasciato andare anch’io. Hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA: Hi, hi, hi, hi, non me ne hai raccontato, io ho riso sin dall’inizio hi, hi, hi, hi, hi (tutto è avvolto in un momento più lungo di silenzio nel quale tutti e due ridono pacatamente. Lei continua a lavorare al crochet, ridendo piano, lui guarda pensoso in giù, ridendo lievemente).
NICOLA GAMA : Ehi, ad ogni modo, furono bei tempi, perché non ammetterlo hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi. Più  tardi nella storia quelli che faranno riferimento a questo periodo lo chiameranno il momento storico del riso, così come fu un’epoca della schiavitù o un momento storico dell’invasione dei popoli migratori. Hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Infatti, oppure come è stato con il cristianesimo. Hi, hi, hi, hi. Il Cristianesimo e il riso, immaginati un libro con questo titolo, non è da ridere da morire, hi, hi, hi, hi hi !
NICOLA GAMA : Il Cristianesimo e il riso, oppure l’Illuminismo e il riso. Hi, hi, hi, hi, hi. Non ridete così forte che fate ridere anche me.
MARGRIT GAMA : (ridendo, calmandosi) : Che bel giorno, hi, hi, hi (dopo un tempo). Senti Nicola, sai a che cosa sto pensando, hi, hi, hi, e quest’idea mi sembra più forte di quella del futurologo che rideva della morte, hi, hi, hi, hi. Ridere della morte, quando l’ho letto sul giornale ho riso da morire. Dunque, la mia idea credo che sia veramente più forte, hi, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, daì dillo !
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, sai perché abbiamo riso noi adesso, caro mio ?
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi perché abbiamo riso ?
MARGRIT GAMA : Abbiamo riso del riso, hi, hi, hi, hi !
NICOLA GAMA : (scoppiando)  Hi, hi, hi, hi, hi. Infatti, Margrit, fin’ora abbiamo riso di tutto ciò che abbiamo o non abbiamo visto, di tutte le cose, solamente del riso non avevamo riso. Hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Dai, ridiamo tutti dal riso ! (scoppiando di nuovo), hi, hi, hi. Credo che se scrivessi un libro oppure un articolo su questa cosa riceverei il premio Nobel. L’idea è più forte di quella del futurologo che ha riso della morte ! Ridere del riso.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, non ti rallegrare, è meglio che nessuno lo senta. Hi, hi, hi, hi, hi, hi. Io penso che ci arresteranno piuttosto che premiarci. Hi, hi, hi, immaginati di essere in prigione, hi, hi, hi, hi, hi …
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hai ragione, mio caro, credo che piuttosto mi arresteranno. Il governo e lo stato non permetterebbero una cosa del genere. Loro stimolano il riso, tutti i governi del mondo stimolano il riso. Hi, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Si dice che ciò porti al progresso umano e alla felicità. Hi, hi, hi, hi. Neanche per sogno ridiamo per ridere. Hi, hi, hi, hi, hi !
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, ridiamo per ridere hai ragione caro mio. Hi, hi, hi, hi, hi. Prima ridevamo per vivere, adesso viviamo per ridere. Hi, hi, hi, hi.
IL RAGAZZO : Hi, hi, hi, hi, hi. Ridiamo per ridere. Che filosofia!  Hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : (calmandosi un po’) : Ad ogni modo è stato un bel momento questo del riso. Ha portato un po’ di rilassamento in questa storia troppo cupa. Hi, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, è stato, lo dici tu, è stato e noi ridiamo sguaiatamente. Più importante è che viviamo per ridere. Che non viviamo più caro mio, ma ridiamo. Qui siamo arrivati hi, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Comunque, il bello è che non succede un granché, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi. Parli come se potesse succedere qualcosa. Tu non vedi che la monotonia è diventata generale, e che non succede più niente? Non succede più niente, caro mio e noi ridiamo del fatto che non succede niente, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Si ride non lo vedi, ha, ha, ha. Perché debba succedere qualcosa che ci faccia ridere quando possiamo semplicemente ridere, hi, hi, hi, hi ! Prima ci occorreva qualcosa che ci facesse ridere hi, hi, hi, adesso ridiamo e basta. Adesso ci occorrerebbe qualcosa che ci faccia smettere. Hi, hi, hi, hi ! Senti tu, qualcosa che ti faccia fermare dal ridere. Istituissero per questo una polizia e non riuscirebbero a fare nulla. Hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, una polizia che non permetta all’uomo di ridere, ha, ha. Oppure escogitassero un apparecchio, meglio un apparecchio. Hi, hi, hi, hi. oppure alcune medicine hi, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hai ragione, ma tu non vedi che questo riso ci ha impoverito troppo la vita, l’anima. Mi sento l’anima deserta e vuota, e come se non avessi più corpo. Hi, hi, hi, hi, il riso ci rende privi di sostanza, privi di pesonalità. Tu non vedi che tutta la gente, un intero pianeta, miliardi e miliardi di persone non fanno altro che la stessa cosa ridere, ridere da morire, hi, hi, hi, hi. (Riso degli spettatori 1,2,3 come un triste mugolìo).
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi. Senti, ci rende privi di sostanza, privi di pesonalità, unidimensionali, Margrit mi fai ridere parli come un filosofo. Hi, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, lo dicevo per dire mio caro e tu ridi di me. Hi, hi, hi, hi. Ma senti, filosofo, mi dai del filosofo, hi, hi, hi. Ahimé Nicola, che cose puoi dire su di me.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi. Ma dimmi tu Margrit come non ridere a sentire simili stramberie. Hi, hi, hi, hi, hi !
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, hai ragione, mio caro. Da quando ridiamo non abbiamo più tempo neanche per pensare, abbiamo dimenticato di pensare. Hi, hi, hi, hi. Non abbiamo più pensato da tempo e quando sentiremo qualcuno pensare ci sembrerà strano, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi, hi. Ma è sempre meglio ridere che pensare. Hi, hi, hi, hi, hi !
IL RAGAZZO : Hai ragione, babbo, hi, hi, hi, è meglio ridere che fare ogni altra cosa. Hi, hi, hi, hi, hi !
MARGRIT GAMA : La verità e che noi ci siamo abituati solamente a ridere e abbiamo dimenticato di fare qualcos’altro, hi, hi, hi, hi. Adesso ci pare difficile fare un’altra cosa, hi, hi, hi, per esempio prepare da mangiare o mangiare, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Hai ragione, Margrit, viene la sera e dobbiamo mangiare. Hi, hi, hi, hi, hi. Dovrai prepare la cena, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Hi, hi, hi, hi, quando preparo da mangiare rido da morire. Guardo cuocere il cibo e rido. Hi, hi, hi, hi, hi.
NICOLA GAMA : Per colpa del riso, hi, hi, hi, hai ragione, mia cara, il riso fa passare la fame, il riso puo’ sostituire il mangiare, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : (guardandolo) : Hi, hi, hi, hai pensato Nicola, hai pensato, mi fai morire dal ridere. Hai pensato, hi, hi, hi, riderò per tutta la notte, hi, hi, hi, hi.
IL RAGAZZO : Hi, hi, hi, hi, ridere tutta la notte. Questa non l’ho mai sentita, hi, hi, hi!
NICOLA GAMA : Hi, hi, hi, hi. Ha ragione Margrit, hi, hi, hi, sta pensando anche lui, hai sentito, sta pensando, hi, hi, hi, hi, hi. Invece di dormire quando non sai niente di te e non provi nessuna gioia e meglio ridere, hi, hi, hi, hi, hi. Geniale, mia cara, non è geniale ? Hi, hi, hi, hi, hi.
MARGRIT GAMA : Sì, sì, hi, hi, hi, hi !
IL RAGAZZO : Hi, hi, hi, hi, hi, hi.

ATTO XI

Riso universale. Un anno dopo l’atto anteriore. L’ufficio dello psichiatra Jean Alain. Lo psichiatra, fumando pensoso nel suo ufficio. Sono le otto di mattina. Compare la segretaria.
LA SEGRETARIA : Li posso far entrare, dottore ?
JEAN ALAIN : Sì, sì, sono pronto.
IL PAZIENTE : (entra, ha l’aria di un uomo spaventato ) : Hi, hi, hi, buongiorno dottore.
JEAN ALAIN : Buongiorno, signore (invitandolo). Si sieda.
IL PAZIENTE : Dottore, hi, hi, hi non va bene per niente. Adesso mi ricordo, la volta passata mi sono dimenticato di dirglielo. Prima di salire sull’edificio e di guardare la luna, hi, hi, ho avuto la sensazione di allegerezza. Di essere leggero, come se non avessi avuto corpo. Mi sarei innalzato, hi, hi, hi, ho battuto le mani come gli uccelli le ali, niente. E allora mi sarei  … (Spettatore 3,4,5 ridono pietosamente nell’aula).
JEAN ALAIN : Mi scusi, se vuole aspettare un po’ (accende un registratore che si trova sotto la scrivania). Sì, mi dica per favore (rallegrandosi anche lui). Avrebbe voluto  volare, fin’ora niente di anormale.
IL PAZIENTE : Hi, hi, hi, hi quando mi ricordo, mi viene da ridere. Desideravo sollevarmi al cielo, guardavo il cielo e ridevo a crepapelle senza potermi fermare. All’inizio ho provato a salire su un albero, sono salito però era troppo piccolo. Io volevo salire più o sù, nemmeno mi rendevo conto di quello che stavo facendo. Ridevo e non ne sapevo di me. E allora sono salito sull’edificio. Hi, hi, hi, hi, il sole era appena tramontato e sul cielo ho visto la luna, adesso mi ricordo, poiché in quel momento ero fuori di me, hi, hi, hi, hi, non saperne di sé, non mi è mai successo.
Ho levato la testa come un cane che ulula alla luna e ho cominciato a ululare. Poi mi sono messo a quattro zampe e ululavo alla luna, hi, hi, hi, hi.
JEAN ALAIN : Hi, hi, hi, hi, (ridendo con sobrietà),  (si sentono risa venire dal profondo).
IL PAZIENTE : Sull’edificio c’erano anche altre persone, lo stesso sul palazzo vicino. Hi, hi, hi, hi, ma questo non l’ho raccontato, hi, hi, hi, hi. Ho riso, hanno riso da morire anche loro. Poi hanno cominciato anche loro a ululare alla luna come me, hi, hi, hi (calmandosi).
Le gente che si trovava sulla strada, che ci aveva visti come ululavamo simili ai cani, proiettati sul cielo che si era oscurato, all’inizio hanno riso anche loro, credevano che facevamo così per dare spattacolo di noi stessi.
JEAN ALAIN : Ma Lei ha avuto un  momento l’idea che face ciò per far ridere gli altri?
IL PAZIENTE : No, dottore, no.
JEAN ALAIN : Cerchi di ricordarsi. Forse quel giorno no, ma prima, non ha avuto quest’idea ? Si ricordi bene, è importantissimo.
IL PAZIENTE : (ridendo piano, cercando di ricordarsi) : No, no, mi ricordo bene, non ci ho mai pensato. Assolutamente mai, signore.
JEAN ALAIN : (mordendosi le labbra) : Sì, sì…
IL PAZIENTE : (rallegrandosi) : Hi, hi, hi e allora ha cominciato a ridere tutta la strada, tutta la gente che ci stava vedendo. Il riso si è spento  in tutto il quartiere. Quelli che ci avevano visti per primi ululare sul palazzo, hanno cominciato a ululare anche loro. Poi l’ululo si è esteso, stava ululando tutto il quartiere.
JEAN ALAIN : (ridendo) : Hi, hi, hi, hi. Mi immagino un intero quartiere ridere alla luna.
IL PAZIENTE : Hi, hi, hi, hi, un intero quartiere ululava alla luna, dottore, e credo che alla fine si sarebbe esteso in tutta la città, tutta la città avrebbe ululato alla luna se non  fosse diventato buio e se non fosse arrivata la polizia. Hi, hi, hi, hi, …  un’intera città ululando alla luna, come dei cani, hi, hi, hi questa e proprio buona, hi, hi, hi.
JEAN ALAIN : (scoppiando in riso) : Ma, sappia che è accaduto proprio così. Malgrado tutti i tentativi della polizia di far smettere l’urlo, fino al giorno seguente, tutta la gente della città urlò alla luna.
IL PAZIENTE : (scoppiando ) : Hi, hi, hi … Ciò non me lo sarei mai immaginato. Ha, ha … (gli compaiono le lagrime dal troppo ridere).
JEAN ALAIN : Hi, hi, hi, hi …
IL PAZIENTE : Hi, hi, hi … Mi immagino cosa sarebbe se l’urlo si estendesse per  tutto il paese così come il riso si è diffuso, poi in tutto il mondo, hi, hi …
Si immagini tutto il pianeta, miliardi e miliardi di persone mentre stanno con i colli alzati verso il cielo come delle cicogne urlando. Hi, hi, hi. Un intero pianeta urlando alla luna, hi, hi …
JEAN ALAIN : Hi, hi, hi (calmandosi) : E che cos’altro si ricorda ?
IL PAZIENTE : Hi, hi, hi, hi … Niente, dottore. È venuta la polizia mi ha acchiappato e mi ha ricoverato da Lei. Hi, hi, hi, hi.
JEAN ALAIN : L’ho seguito con tutta l’attenzione, oggi. Le prepareremo il foglio d’uscita, ma perché diceva che non va bene ?
IL PAZIENTE : Sento io che non va bene, dottore.  A causa di tanto riso, è come se mi fossi sbudellato, mi sento vuoto, secco, senza vita. Mi sono guardato allo specchio, è come se fossi invecchiato, come se, come dire, come se non fossi io, hi, hi.

ATTO XII

Qualche mese dopo. L’uficio del ministro dell’economia. Alla scrivania, il ministro. È irritato, sta fumando, cerca i dossier. È sempre più corrucciato. Suona.
LA SEGRETARIA : Sì, signor ministro.
IL MINISTRO : (senza alzare gli occhi) : Fai venire da me il viceministro.
LA SEGRETARIA : Si, signor ministro. Le occorre nient’altro ?
IL MINISTRO : (non risponde, sfoglia corrucciato i dossier).
LA SEGRETARIA : (esce).
IL VICEMINISTRO : Agli ordini, signor ministro.
IL MINISTRO : (non risponde).
IL VICEMINISTRO : (stando in piedi) : Ho esaminato le cifre. All’inizio non potevo credere. Eppure questa è la realtà. Abbiamo preso subito dei provvedimenti.
Il MINISTRO DELL’ECONOMIA : Siediti, per favore. È possibile non osservare tu ciò sin dall’inizio per prendere misure ? Suppongo che non sia cominciato tutto improvvisamente.
IL VICEMINISTRO : (sedendosi) : Infatti, non è cominciato d’un tratto. Gli indizi sono apparsi due mesi fa. Però indizi molto vaghi che non mi potevano condurre all’idea che qualche tempo dopo le cose sarebbero peggiorate.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA : Sì, mio caro, ma non si tratta semplicemente di un leggero peggioramento. Questo si chiama fallimento, disastro.
IL VICEMINISTRO : (sempre più teso) : Infatti le cose stanno male, signor ministro. Credo che non ci dobbiamo spaventare. Si ricordi che per cinque anni abbiamo avuto una prosperità economica, un vero miracolo. Abbiamo sufficienti risorse. È normale che dopo un momento di massimo sviluppovenga una leggera depressione economica. Tutta la storia moderna è piena di alti e di bassi.
Il MINISTRO DELL’ECONOMIA : Hi, hi, hi, hi, è questo che tu chiami leggera depressione. Questo è una calamità economica, mio caro. Ci aspetta, la rovina.
IL VICEMINISTRO : Credo che non sia il caso di disperare signore ministro. Questo è il mio punto di vista. Al contrario, dobbiamo essere lucidi e forti, per dominare la situazione.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA : Va bene, va bene, ma io non credo che la stiamo dominando, e non vedo nemmeno come potremmo farlo. D’ora in poi che mi vengano portati i rapporti ogni giorno.
IL VICEMINISTRO : Mi occuperò io personalmente di questo problema. Ho preso provvedimenti, i quali credo che si dimostreranno efficienti in brevissimo tempo.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA : Secondo te, quali sarebbero le cause che hanno portato al blocco della nostra ascensione e poi alla crisi vertiginosa ?
IL VICEMINISTRO : Di sicuro, non le conosco. Ho fatto qualche visita alle grandi aziende, nello stesso tempo ho formato una commissione che si occupi delle cause della recessione.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA : Tu ti rendi conto dello scandalo che provocherebbe questo ? L’esportazione sarà un fiasco questi mesi, le relazioni economiche con altri stati … il disavanzo della bilancia di pagamenti, la situazione disperata sulla piazza interna.
IL VICEMINISTRO : C’e nello stock una gran quantità di prodotti economici, rifiutati all’esportazione, il mercato interno sarà soddisfatto.
IL MINISTRO : Non posso nemmeno immaginarmi come comparirò davanti al primo ministro. Mi farà la barba e il contropelo. Voglio essere mille metri sotto terra per la vergogna.
Il VICEMINISTRO : Abbiamo un pò di pazienza, signor ministro, in meno di una settimana la situazione ritornerà al normale. Io penso che non dobbiate nemmeno avvisare il primo ministro.
IL MINISTRO : Convoca stasera i capogabinetti e i consiglieri. Voglio che abbiamo una riunione di analisi, per vedere qual è la situazione, quali sono le cause e che misure dobbiamo prendere.
IL VICEMINISTRO : A che ora, signor ministro ? (alzandosi in piedi).
IL MINISTRO : Alle sei … Sù, al lavoro mio caro. La situazione è disperata te lo dico io.
IL VICEMINISTRO :(uscendo) : Prenderemo tutte le misure, signor ministro.
ATTO XIII

Un mese dopo. Riunione straordinaria del Consiglio dei Ministri, presidiata dal primo ministro. Partecipano ministri, viceministri, consiglieri.
IL PRIMO MINISTRO : Cominciamo signori. (Cala il silenzio. Tutta la gente è triste, ha il viso pallido. Un ministro non puo’ dominarsi il riso, ride nascondendosi dietro qualcunaltro). Come sapete la situazione è grave. E’ormai un mese che non dormiamo più. Stiamo tutto il tempo al tavolo di lavoro. La situazione è diventata catastrofica. Prego i ministri che nominerò di presentarmi la situazione del ministero e proposte. Il ministro dell’economia.
IL MINISTRO DELL’ECONOMIA :(alzandosi in piedi) : Signor primo-ministro, mi permetta di riferire. Malgrado le misure severe prese negli ultimi tempi, la situazione non è migliorata. Al contrario, posso affermare che è peggiorata, e sta peggiorando ad ogni momento. Proprio adesso, mentre stiamo dibattendo, la situazione economica sta peggiorando sempre di più. Abbiamo preso tutte le misure possibili. Abbiamo sostituito gli operai, o i direttori di aziende, che hanno perso il controllo mentale, con l’esercito. Abbiamo preso le più severe misure contro il riso. Abbiamo introdotto nelle officine e negli uffici fattori di stress, che avrebbero dovuto fermare l’individuo dal riso dal quale non si poteva più fermare.
I militari stessi, che hanno sostituito gli operai eliminati dal processo di produzione, hanno cominciato a ridere, e percio sono stati sostituiti anche loro. Semplicemente nell’economia non abbiamo più forza di lavoro. Officine intere stanno in disfunzione. Il riso ha portato ad un’euforia mentale che ha spinto alcuni operai a rovinare le macchine, gli impianti. La sbadataggine provocata dal riso ha portato ad errori praticamente catastrofici. Dal punto di vista economico non abbiamo neanche una possibilità di fermare il disastro. Milioni di operai sono impazziti, e sono ricoverati agli ospedali psichiatrici, dove il riso eccheggia ventiquattro ore su ventiquattro. Gli unici che potrebbero fare qualcosa sarebbero gli psichiatri, da loro dipende la medicina, la soppravvivenza della nazione. Si deve cercare un rimedio a questa terribile malattia che ha preso l’uomo.
IL PRIMO MINISTRO : Il Ministro della Salute. La ascolto, signor ministro. Le ho ordinato la ricerca di un rimedio contro il riso. Di qualsiasi  tipo, medicamentoso, elettrofisiologico. Qualunque cosa, pur di trovare al più presto. Qual è la situazione, a che punto sono le ricerche ?
Il MINISTRO DELLA SALUTE : Signore primo ministro; mi permetta di riferire. Da qualche mese i nostri laboratori farmacologici lavorano giorno e notte per la scoperta di un prodotto farmacologico, di una medicina, di una sostanza qualunque essa sia, che porti alla cessazione del riso. Proprio prima dell’inizio di questa riunione, ho chiesto la situazione ai laboratori del paese. Fin’ora, non si è ancora riusciti a ritrovare un simile prodotto farmacologico. Dobbiamo aspettare ancora …
IL PRIMO MINISTRO : Signor ministro, mi pare che lei si permette di giocare con la vita di una nazione. Le domando : ha eseguito il mio ordine o no ? Io non Le ho chiesto di trovarmi un prodotto farmacologico, signor ministro, io Le ho ordinato. Mi capisce ?
Le ho ordinato ! E Le ordino ancora una volta ! Se entro 48 ore non mi trova un rimedio contra questa penosa malattia nervosa, decapiterò l’intero ministero della salute ! È chiaro ?
Il MINISTRO DELLA SALUTE : Signor primo ministro, mi permetta di riferire. Farò tutto il possibile. Stiamo cercando tuttii possibili rimedi, non solamente farmaceutici. Ma Lo sa molto bene che molti ricercatori sono impazziti, molti medici si sono suicidati, sono morti o sono impazziti. Ci creda, stiamo facendo tutto quello che è possibile. (Un ministro che ride, hi, hi, hi, hi.).
IL PRIMO MINISTRO : (saltando in piedi) : Come, anche noi perdiamo la testa ? Come si permette una cosa del genere ? Che venga immediatamente arrestato e cacciato da qui (Ha perso la pazienza, grida). Che venga giustiziato !
IL MINISTRO CHE HA RISO : (è preso dagli uomini della sicurezza dello stato e portato via) : Hi, hi, hi, Huooooo ! Come me sparirete tutti ! Vigliacchi, avete riso e adesso volete sopravvivere. Sopravvivere, perché, perché avete i nervi più forti, nervi di animali piu forti? Hi, hi, hi, hi ! Fino all’ultimo morirete, hi, hi, hi …
IL PRIMO MINISTRO : (è calato un silenzio di ghiaccio) : Continuiamo la riunione. Pensate che dalla nostra lucidità e dalla nostra forza dipende la vita dell’intera nazione. Ancora una volta, signor ministro, Le ordino che entro 48 ore mi trovi il rimedio contro questo flagello.
IL MINISTRO DELLA SALUTE : Ho capito, signor primo ministro.
IL PRIMO MINISTRO : Un altro rapporto.
IL MINISTRO DELLA DIFESA : Signor ministro, mi permetta di riferire. La situazione è disperata non solamente sulla nostra isola. A causa del riso, muoiono, diventano pazzi o fanno errori gravi per ciò che riguarda la sicurezza dell’umanità, un milione di gente in tutto il mondo. In Europa e in Asia, sono cominciate le guerre locali, e questo per via della perdità della lucidità, da parte di quelli che erano responsabili della pace dei popoli, dei continenti. Negli Stati Uniti, oggi, alle ore quattro, a causa della negligenza si è prodotta un’esplosione atomica 10000 volte più potente di quella di Hiroshima. Praticamente gli Stati Uniti sono distrutti. Le informazioni segrete ricevute da me trasmettevano che quello che ha provocato l’esplosione stava ridendo. Praticamente, adesso il mio ministero si pone il problema della difesa della popolazione contro l’onda di radiazioni. L’esplosione ha prodotto un terremoto di grado 7 registrato dai nostri apparecchi. Dunque signor primo ministro, dobbiamo prendere subito misure con le quali protteggere la popolazione dalla contaminazione dell’onda radioattiva, che circonderà tutto il pianeta. Ho intimato che l’esercito prendesse tutte le misure.
IL PRIMO MINISTRO : (con le mani alle tempie, ripete ciecamente)  Impossibile ! Non è possibile ! Non credo che questa sia la fine del mondo ! Qualche anno fa, come se fosse ieri, strombazzavamo il progresso economico, il salto nell’evoluzione umana, la felicità promessa dalla storia ed adesso ? disastro (alzandosi in piedi e colpendo con i pugni il tavolo). Prenderemo tutte le misure di sopravvivenza ! Faremo anche l’impossibile. Ordino che siano imprigionati e giustiziati tutti quelli che qualche anno fa predicavano il salto qualitativo e l’evoluzione dell’uomo, inducendo in errore la nazione, inducendo noi in errore. Che siano arrestati e giustiziati subito (asciugandosi la fronte dal sudore, sbuffando). Signori miei, signori miei, come si vede la situazione è molto grave.
UN MINISTRO : (scoppiando in risa) : Hi, hi, hi !
IL PRIMO MINISTRO : (piccato)  È sconvolgente ! (fa un cenno con la mano). Prendetelo. Non lo giustiziate. Solamente un pazzo crede di poter ridere ancora in questi momenti. Io stesso ho paura di perdere la testa (sbuffa. Cala un momento di silenzio).
IL PRIMO MINISTRO : Signori miei, dobbiamo fare tutto, però assolutamente tutto per vincere la difficile situazione in cui ci troviamo. Mi congratulo con Lei signor ministro della difesa, per aver aprestato protamente le misure per difendere la popolazione (asciungondosi la fronte ). Per primo dobbiamo, signori miei mantenere la calma. Questa è la cosa più importante.
I MINISTRI : (guardano atterriti. Si legge il terrore e la tensione nei loro occhi).
IL PRIMO MINISTRO : Signor ministro della salute, di che natura suppone Lei che sia quest’epidemia di riso che hanno infierito per cinque anni e che avete lodato oltremisura ? Che si cominci da qui.
IL MINISTRO DELLA SALUTE : Ho studiato molto attentamente se ciò fosse di natura virale. Non si è trovato nessun indizio di natura genetica, gli studi non sono compiuti in questo senso. Sappiamo che non si prodotta alcuna mutazione genetica e comunque se si fosse prodotta non si sarebbe trasmessa secondo il modello delle malattie contagiose.
Secondo la maggiore probabilità l’epidemia di riso, che si è rivelata alla fine più pericolosa del cancro, ha la sua sede nel subconscio umano, ed è un’emanazione delle forze latenti, le più profonde dell’inconscio dell’essere umano. Resta che le ricerche esauriscano tutte le ipostesi. Comunque, signor ministro, L’assicuro che faremo tutto per la sopravvivenza della nostra nazione. L’uomo non può sparire nella storia, la sua missione è di evolvere.
IL PRIMO MINISTRO : (il che si è seduto. È molto calmo)  Dunque, ecco ciò che dobbiamo fare : questi sono ordini dai quali nessuno si deve allontanare. Signor ministro della difesa, prenda tutte le misure di difesa contro l’onda radioattiva, nello stesso tempo contro qualunque attacco, di ogni natura, dall’esteriore. Signor ministro dell’Interno, prenda tutte le misure che riguardano il suo campo. Le conosce. Signor ministro della salute, faccia in tal modo che il rimedio per il riso sia scoperto nel più breve tempo possibile. Prenda tutte le misure per la sicurezza delle milioni di persone ricoverate negli ospedali di disturbi nervosi. Penso che i momenti difficili che passeremo riporteranno molti alla lucidità, all’equilibrio. Come è possibile che questi momenti difficili peggiorino sempre la salute mentale. Concludo qui la riunione del governo. Le auguro successo. Speriamo che superemo bene questo difficile periodo.
Vi ripeto, la situazione è molto grave. Dobbiamo fare l’impossibile. Arrivederci. Ci vediamo domani alla riunione straordinaria del governo.
I MINISTRI : (rimangono muti, pietrificati).
IL PRIMO MINISTRO : (abbandona l’aula).
UN MINISTRO : (che perde la testa) : Hi, hi, hi, hi, hi, …
I MINISTRI : (voltano in modo meccanico, lividi dal terrore, la testa verso lui).

ATTO XIV

Una settimana dopo. La biblioteca del futurologo Li Tai Ne. È infatti la stessa biblioteca in cui si è suicidato il futurologo. Caduta per terra, con una maschera antigas sul viso, la moglie. Sul tavolo, una radio accesa :
LA MOGLIE : ( togliendosi la maschera) : Hi, hi, hi, … è come se fossi di nuovo bambina e andassi ad un ballo mascherato. Hi, hi, hi, mi ricordo un ballo mascherato quando ero una ragazzina, ha, ha, ha (si mette di nuovo la maschera).
LA RADIO : Signore e signori. Stiamo trasmettendo un nuovo comunicato. Oggi, alle ore dieci, il primo ministro, il ministro dell’economia, il ministro della salute si sono suicidati. La direzione del paese è stata presa dal Ministero della Difesa Nazionale. Onde  radioattive che hanno colpito ieri la  nostra isola hanno causato alcuni danni all’economia nazionale. Quelli che sono stati sorpresi al riparo come anche quelli che si trovavano nei palazzi di  cemento sono salvi. Se sarete protetti da un grosso strato di cemento di 3 metri, avete tutte le possibilità di sopravvivere. Giacchè l’aria è ancora infestata dal punto di vista radioattivo, continuate a respirare aria soltando dalle bombole d’ossigeno con aria fresca. Signori cittadini e signore cittadini ! Gente della nostra nazione, dimostrate ancora la stessa forza che avete dimostrato fin’ora. I continenti America, Europa, Asia e Africa non hanno più nessun essere vvivente. Dobbiamo resistere fino alla fine. A noi che siamo sopravvissuti al cataclisma atomico, all’epidemia di riso, spetta l’incarico di portare avanti la vita della specie umana, minacciata in questo momento con l’estinzione. Aspettate il seguente comunicato fra mezz’ora (la radio tace).
LA MOGLIE DI LI TAI NE : (togliendosi la maschera)  Epidemia di riso, hi, hi, hi, hi, hi che espressione. Siamo sopravvissuti al cataclisma atomico, ma non possiamo trattenerci hi, hi, hi, hi ,,, Chi se lo sarebbe mai immaginato ? Come nei film, hi, hi, hi … Che sparisca il mondo, che uno non abbia nemmeno una possibilità di sopravvivere e tu in mezzo al disastro ridere da morire, hi, hi … Dio, credo di essere pazza (si mette la maschera di nuovo).
LA MOGLIE : (togliendosi la maschera di nuovo)  Non posso tenere questa maschera per colpa del riso. Dio, morrò, ne sono sicura, hi, hi … ed io non posso controllarmi il riso, hi, hi … (tornando in sè. Cala un momento di silenzio). Il primo ministro si è suicidato. Il paese non ha un presidente. Chissà quanti ci siamo salvati (momento lungo di silenzio).
LA MOGLIE : (scoppiando in risa) : Hi, hi, hi … Adesso credo di sapere perché rido. Non mi importa della morte. Hi … ecco, non m’importa più della morte, che cosa straordinaria. Così hanno scritto i giornali anche su Li Tai Ne, ha, ha, ha e che bello è arrivare qui, si mette di nuovo la maschera. Adesso mi ricordo. Li Tai Ne quando si è suicidato ha lasciato una lettera, con l’indicazione di essere aperta dopo due anni. Precisamente si compiono due anni. Hi, hi … Che coincidenza ? Non dovrei ridere, lo so eppure non posso controllarmi il riso. Hi, hi … Dove sarà la lettera ? (porge la mano sulla tempia cercando di ricordarsi). 
Ah, l’ho messa in biblioteca, vicino ai “Dialoghi” di Platone (va e prende la lettera che apre e la legge. Il viso le diventa sempre più serio, poi scoppia in riso impetuoso). Hi, hi, hi …
LA RADIO : Signore e signori. Stiamo trasmettendo un nuovo comunicato. È possibile che sia l’ultimo comunicato che trasmettiamo. La situazione peggiora sempre di più.
L’esplosione della bomba atomica negli Stati Uniti è stata seguita al breve tempo da un’esplosione di un altro impianto atomico in Africa. Una nuova onda di radioattività colpirà pronto la nostra isola. La direzione di diffusione dell’onda è dal nord-ovest verso sud-est. Vi preghiamo di rimanere nei ripari antiatomici, e cercare di ingrandire lo spessore della parete dalla direzione nord-ovest (cala un silenzio profondo).
LA MOGLIE : Hi, hi, hi … che predizione straordinaria (leggendo la lettera). “Cara His, care mie persone che sopravvivrete ancora o no a questa terribile e orrenda fine. Qualcosa mi dice che nessuno sopravvivrà più. Mi suicido non per vigliaccheria anzi per lucidità. Il riso, questa malattia che oggi tutti gli scienziati lodano oltremisura, è di fatto una penosa e ridicola malattia per colpa della quale l’uomo sparirà. Per migliaia di anni l’uomo ha pensato e si è immaginato la fine del mondo. Il cristianesimo lo ha glorificato con l’immagine del risurrezione dei morti. Ho pensato che la fine del mondo sarrebbe venuta da qualche cataclisma cosmico, dalla guerra atomica. Nessuno si è immaginato che la fine del mondo sarrebbe venuta dal riso.
Non mi condannate perché nel momento nel quale tutti elogiavano il riso e cercavano di alimentarle io, come futurologo, come quella coscienza destinata a scrutare il futuro, e ad avvisare l’uomo, non vi ho avvertiti del pericolo della scomparsa della specie umana. Sono convinto che anche se l’avessi fatto nessuno avrebbe badato alla mia affermazione. Al contrario, credo che sarei stato calunniato passato in disgrazia, punito, rinchiuso (si ferma un momento  Le si vede sulla guancia una lagrima scivolare lentamente). Avrei potuto assistere alla fine dell’umanità, alla scomparsa della specie umana dalla storia. Non per questo mi sono suicidato.
Avrei potuto assitere alla estinzione della specie umana, rimanendo sveglio e lucido fino all’ultimo momento, ad una sola condizione. Che la fine del mondo fosse venuta da una guerra atomica, di una civiltà extraterrestre, di un cataclisma cosmico, però non da parte del riso. Questa fine è come se la specie umana si prendesse gioco di se stessa, come se tutta la storia umana fosse qualcosa di cui dobbiamo ridere. D’altra parte, penso che se la storia umana ci abbia portato dopo tanti milioni di anni alla scomparsa, è davvero qualcosa di cui possiamo ridere. Comunque l’uomo meritava un’altra fine, più degna. Io come persona, e coscienza, non posso essere il testimone di una fine così grottesca, e patetica.
IL TRASMETTITORE : Trasmettiamo l’ultimo comunicato. Siamo alla fine dei poteri. Probabilmente nel più breve tempo moriremo. Se ci sono sopravvissuti ancora, mettiamo le nostre speranze in voi. Addio.
                                                        FINE