Să răstignești urechea mea

Florian GULER

 

… să-i găurești urechea de ușă și  să îți fie rob pentru totdeuna”   BIBLIA, Deuteronom, 15:17

 

Să răstignesti urechea mea
Pe  lemnul usii Tale.
Pecetea Ta s-o port asa
Pe trupul meu si-n carnea mea,
Intreagă-a vietii cale.

       Aleg  de-acum robia  Ta
       Cu frângerea de sine.
       Si să ramân asa as vrea
       Nevrednic rob  în casa Ta
       Să nu ies de la Tine.

Să fiu cu umerii în jug
Sub sarcina Ta buna.
Să strâng cu mâinile de plug
S-ascult la glasul Tău din rug,
Cu dorul la cunună.

Prin arsița si ploi arând.
In țarina Ta sfântă.
Cu Harul ne-nțeles in gând
Să pun sământa Ta plângând
Când inima mea cântă!

Si-apoi când seara pe colini,
E ziua la sfârsit ajunsă,
De am să vin cu snopi puțini,
Să vadă ochii Tăi divini,
Urechea mea străpunsă.

Considerat inocent

Am citit ca un predicator facuse intr-o zi o vizita unei batrane sarace cu gandul s-o ajute cu niste bani. Batu la usa, dar nu primi nici un raspuns. Crezand ca nu e acasa, pleca.

Dupa cateva zile o intalni la biserica si-i spuse: „Am fost pe la dv.; am batut la usa, dar, crezand ca nu sunteti acasa, am plecat. Voiam sa va dau un ajutor.” Batrana intreaba: „ Cam la ce ora?”. „Pe la amiaza”. „O, imi pare rau, v-am auzit, dar am crezut ca e proprietarul si vine sa-mi ceara chiria.”

Unii cred ca avem ganduri ascunse. Nu venim sa cerem chiria. Dorim sa gasiti mantuirea, viata vesnica pentru suflet. Totul e prin har, adica in dar, gratis. Vine de la Dumnezeu prin bunavointa Sa, dar numai prin credinta!

[pullquote]

Viata sufletului sta in credinta. Sanatatea sufletului sta in dragoste”

Ch.H.Spurgeon

[/pullquote]

Din anii ’90 incoace, crestini americani, fara numar, vin la noi in tara sa-L propovaduiasca pe Cristos. Romanii isi ziceau ca fara nici o indoiala, pe undeva, urmaresc ei ceva. Ca nu e nevoie de ei sau de alti straini, deoarece suntem crestini de …. 2000 de ani! Ca doar nu au descoperit ei „ceva” in crestinism care la noi nu a ajuns. Prezenta lor misionara, deranjeaza pe multi, noi considerandu-ne increstinati de Sfantul apostol Andrei, odata, pentru totdeauna !

In 1992 eram la o biserica evanghelica cand s-a primit vizita misionara a unui COR de studenti din USA condusi de un profesor-dirijor. Au cantat cateva cantari crestine, apoi ni s-a dat textul cu cantarea de mai jos: „Am fost mantuiti, doar prin Isus”. Cum ei au invatat-o si in romaneste, dirijorul american ne indemna sa cantam impreuna, ridicati in picioare. A fost repetata de mai multe ori pana am prins melodia si mesajul cuvintelor. Dar s-a intamplat ca muzicalitatea notelor, dublata de „Ne-a spus” (al Domnului Isus): „Fara bani, fara bani , ati fost iertati” sa-mi sensibilizeze simtirea, iar ochii sa lacrimeze in voie afland cum iertarea ne este oferita in dar si ca „Fara bani vestea s-o dati!” / „Mergeti si spuneti pe-ntregul pamant / C-am inviat din mormant!”

[pullquote]“Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului. Dar acum s-a aratat o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara lege despre ea marturisesc Legea si prorocii si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Cristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nici o deosebire. Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat, sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus.”

Epistola catre Romani, 3.20-26[/pullquote]

Am fost mantuiti, doar prin Isus

Si nascuti din nou, doar prin Isus.

Si trimisi de El, venim la voi

Sa fiti salvati, cum am fost si noi.

Ne-a spus:

Fara bani, fara bani , ati fost iertati,

Fara bani vestea s-o dati!

Mergeti si spuneti pe-ntregul pamant

C-am inviat din mormant!

Pe pamant si-n cer, doar prin Isus

Suntem fericiti, doar prin Isus.

Si trimisi de El, venim la voi

Sa fiti salvati, cum am fost si noi.

Tinerii studenti aveau si o sceneta. Nu retin decat ca au patruns in sala printre noi, avand fiecare cate un pirón (cui de peste 10 cm lungime), iar cu varful ne zgaraiau usor, dar insistent, in palma. Am fost cutremurat de sentimentul trait de Domnul Vietii la supliciul de care a avut parte la pirónirea Sa pe crucea de lemn in locul nostru.

Cu timpul am constatat ca sunt multe promisiuni facute de Dumnezeu care ne surprinde si ne minuneaza! Dupa ’89, odata cu liberalizarea pietii, totul are un prêt. Se stie zicala romaneasca “Frate, frate, dar branza e pe bani!”. Totul costa. Vrei ceva? Platesti! Unde nu poti tu, trebuie sa chemi un altul, specialistul, si, platesti.

Deseori, Dumnezeu ne surprinde. Noi ne asteptam sa lucreze intr-un fel, dar El are o inima nespus de iubitoare, iar unitatile Sale de masura sunt peste puterea noastra de intelegere. Intelepciunea Sa e desavarsita, depaseste granitele cu care suntem obisnuiti. Doar Dumnezeu isi permite sa fie extrem de generos, dupa cum vom vedea.

Apostolul Pavel in Epistola catre Romani spune: “Insa, celui ce lucreaza, plata cuvenita lui i se socoteste nu ca un har, ci ca ceva datorat.” (Rom 4:4)

pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el, ii este socotita ca neprihanire.” (Rom 4:5)

Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit”, este o afirmatie extraordinar de favorabila oamenilor. Indeosebi celor care au credinta. Dusmanii crucii lui Isus, socotesc aceasta afirmatie ca o invinuire la adresa lui Dumnezeu, pentru ca El ii primeste pe cei mai decazuti si ii mantuieste pe cei rai.

Sf. Ap. Pavel, spune ca prin aceasta decizie, “Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit”, Dumnezeu, ii face drepti pe cei nedrepti, iarta pe cei ce trebuie sa fie pedepsiti si este binevoitor fata de cei ce nu merita. Noi am gresit crezand ca daca un om este foarte bun, Dumnezeu ar trebui sa-l rasplateasca; si fiindca nu esti vrednic, nu ar fi nici o cale prin care sa te poti bucura de harul Lui. Suna tare ciudat, ca Dumnezeul Sfant, sa socoteasca neprihanit pe un pacatos. Noi gandim intotdeauna ca avem o bunatate si o vrednicie, si, credem cu incapatanare, ca asta ar trebui sa fie ceea ce atrage atentia lui Dumnezeu asupra noastra. Dar El stie ca nu e deloc vorba de bunatate, ca El spune: “Nu e nici un om neprihanit, nici unul macar” (Romani 3.10). El stie ca “toate faptele noastre sunt ca o haina manjita”. (Isaia 64.6).

Oamenii se mira ca Domnul Isus nu a venit in aceasta lume sa caute bunatate si neprihanire, la oameni, ci sa le aduca El bunatate si neprihanire oamenilor lipsiti de aceasta calitate, absolut necesara in ochii lui Dumnezeu.

Un avocat cinstit doreste sa apere cauza unui om nevinovat si sa-l justifice de faptele de care este invinuit pe nedrept inaintea judecatorului. Menirea sa este sa indreptateasca pe cel nevinovat, si nu ar trebui sa incerce sa acopere partea de vina. Nu sta in puterea si dreptul omului sa justifice pe un vinovat. Aceasta e o minune rezervata numai lui Dumnezeu. El, Creatorul si Atotputernicul Dumnezeu, stie ca pe pamant nu este nici un om drept.

Fiindca pe pamant nu este nici un om fara prihana, care sa faca binele fara sa pacatuiasca. (Eclesiastul 7.20).

In nemarginita putere a naturii Sale divine, si, in marea Sa iubire, Isi rezerva sarcina de a justifica nu atat pe cei drepti, cat pe cei pacatosi. El a gasit calea si mijlocul prin care face pe cel nedrept sa fie acceptat ca drept, inaintea Lui.

Dumnezeu a socotit ca poate trata pe cel vinovat ca si cand toata viata lui n-ar fi facut nici un rau, il poate trata ca si cum ar fi fost pe deplin scutit de pacat. El socoteste pe pacatos neprihanit. Isus Cristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi. (“Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi.”, Matei 9.13).

O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvantul, care zice: Cristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. Dar am capatat indurare, pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in mine, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.”- 1 Timotei 1.15-16.

Ce mare minune, sa ma indreptateasca Dumnezeu pe mine, care sunt nevrednic, corupt, mincinos, un pacatos, un calcator de lege, rupt de dragostea si sfintenia Sa atotputernica. Dar am capatat mila si har, am o asigurare deplina ca sunt justificat prin credinta in Isus Cristos, ca tratat ca si cum as fi un neprihanit si sunt facut mostenitor al lui Dumnezeu, un impreuna mostenitor cu Cristos. Totusi, prin natura mea, trebuie sa-mi iau locul intre cei mai mari pacatosi. Eu, un om cu totul nevrednic, sunt tratat ca sic and as avea niste merite exceptionale, sunt iubit ca si cum as fi fost unul dintre cei mai buni oameni, cu toate ca inainte nu am fost decat un mare pacatos. Ce mare recunostinta imi revine sa manifest fata de un asa de mare dar (si har), care e o mare minune.

Sa observam si faptul ca, in zilele noastre se vorbeste foarte mult de minuni. Indeosebi pe linia bisericilor traditionale. Multimea celor care “cred” este tinuta “legata” de un loc sau un altul prin asa zisele minuni care s-au petrecut odata, intr-un fel sau altul si care cred ca acele icoane sau “locuri” sunt facatoare de minuni in continuare, le aduc binefaceri etc. Toate bisericile traditionale au un astfel de cult. De regula, bisericile locale, nu mai vorbim de manastiri, sunt consolidate spiritual si pe ideea mentionata anterior. Ne referim, deci, la asa zisele icoane facatoare de minuni, dar si la moáste ca sa intregim putin sfera de actiune produsa in acest sens. De obicei, asa zisele obiecte de cult facatoare de minuni, chiar daca sunt pastrate si venerate cu multa grija, sunt folosite cu mare pompa la anumite zile aniversare cand e exploatata reclama acestora pentru a atrage multimea de oameni care cred in misticism si superstitii, si nu in Domnul Dumnezeu, Singurul care face minuni, care a creat cerurile si pamantul si pe om.

Binecuvântat sa fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul care savârseste minuni!” (Psalm 72.18, Biblia Catolica si Biblia Cornilescu; Psalm 71.19, Ortodoxa)

De fapt, mai marii bisericilor traditionale, se comporta ca si cum n-ar crede in ceea ce se propovaduieste cu mare fast, ramanand numai reclama de atractie a oamenilor. Se stie ca cei suspusi pe linie politica si de stat si religioasa, nu isi fac aparitia in locurile de renume numai cu ocazia aniversarilor. Nici chiar Patriarhul Teoctist, in ultimele zile petrecute la spital, dinaintea plecarii sale la cele vesnice, nu a avut langa domnia sa in clipe grele decat o mica iconita personala.

[pullquote]„Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort. Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamant, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu. Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta. Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc, pe care avea sa-L ia ca mostenire, a ascultat, si a plecat fara sa stie unde se duce.”

Epistola catre Evrei 11.1-8[/pullquote]

Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita nici una din binefacerile Lui! El iti iarta toate faradelegile tale El iti vindeca toate bolile tale; El iti izbaveste viata din groapa, El te incununeaza cu bunatate si indurare; El iti satura de bunatati batranetea, si te face sa intineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. El Si-a aratat caile Sale lui Moise, si lucrarile Sale copiilor lui Israel. Domnul este indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate. El nu Se cearta fara incetare, si nu tine mania pe vecie. Nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat este de mare bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El; cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi. Cum se indura un tata de copiii lui, asa Se indura domnul de cei ce se tem de El. Caci El stie din ce suntem facuti; Isi aduce aminte ca suntem tarana.”, Psalmul 103

Ori, asa cum spune Sfantul Cuvant al Lui Dumnezeu, trebuie sa avem credinta in El. Sa credem Cuvantul Sau care ne spune ca e Singurul care savarseste minuni. Apoi, numai daca am avea in vedere Psalmul 102 ( Ps. 102, Biblia Ortodoxa, Ps. 103-Biblia Cornilescu) am vedea ca Domnul Dumnezeu e Acela care iti iarta faradelegile. El iti vindeca toate bolile, El iti izbaveste viata din groapa pieirii, El te incununeaza cu bunatate si indurare (viata vesnica), El este indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate; El nu Se cearta fara incetare, si nu tine mania pe vecie; nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat este de mare bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El; cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi; cum se indura un tata de copiii lui, asa Se indura de cei ce se tem de El. Glorie Domnului Dumnezeu!

Viata sufletului sta in credinta.

Domnul Isus si-a invatat ucenicii spunand:

Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” ( Evanghelia lui Ioan 14.1-3)

Daca Dumnezeu socoteste pe pacatos neprihanit, atunci El te poate indreptati si pe tine, si pe d-voastra. Oricine cheama Numele Domnului va fi mantuit.

Asa cum am spus, Domnul Isus a venit pentru pacatosi, n-a venit pentru cei neprihaniti. Dar am vazut ca “pe pamant nu este nici un om fara prihana, care sa faca binele fara sa pacatuiasca” si ca “ toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”.

Lasa-te cercetat de Duhul Sfant al Lui Dumnezeu sa-ti descopere sa vezi acest fapt. Cand Domnul l-a chemat pe vamesul Matei acesta a mers dupa El (Matei 9). A inteles ca e pacatos ca are nevoie de El. La fel si vamesul Zacheu (Luca 19). Si El a inteles ca inselase destul pe altii, ca era un mincinos. Care dintre noi nu si-a inselat aproapele si pe Dumnezeu Insusi? Daca ar fi sa purtam o tablita care sa ne caracterizeze inaintea lui Dumnezeu, pe acesta ar sta scris PACATOS, asa cum pentru o anumita apa pe tablita este scris, APA SARATA. Daca am ilustra situatia pentru cei care nu primesc mantuirea oferita de Dumnezeu prin har si credinta, atunci pe spatele lor (vazut-nevazut) aceea ar purta inscriptia FRAIER. O, daca cititorul nostru ar dori chiar azi sa scape de aceasta tablita, in cazul trist in care nu a scapat de ea. Si eu am purtat tablita FRAIER, cateva decenii, pana ce mi-am venit in fire si m-am desprins din cursa celui rau la care m-am obisnuit sa-i fac voia.

Daca nu esti pacatos, Domnul nu a venit si nu vine pentru tine. Domnul nu lupta sa faca ceva ce nu e necesar. El nu s-a apucat niciodata sa faca ceva de prisos. A face neprihanit (inocent, fara vina) pe cel ce este déjà neprihanit, nu poate fi lucrarea lui Dumnezeu. Dar a face neprihanit pe cel ce e pacatos este intr-adevar opera milei si iubirii nemarginite a lui Dumnezeu. A socoti pe pacatos neprihanit este cu adevarat o minune vrednica de Dumnezeu.

Un mare pictor a dorit sa prinda intr-o lucrare anumite tipuri de oameni reprezentativi dintr-un oras. Unul, maturator de strada, zdrentaros si murdar era cunoscut de toti si-si avea locul pe panza. Pictorul l-a chemat si i-a spus “am sa te platesc daca vii la atelier sa te pictez”. A doua zi, maturatorul, spalat, pieptanat frumos, bine imbracat intr-un costum curat, veni la atelier, dar fusese respins, deoarece pictorul avea nevoie de un maturator zdrentaros si murdar, el nu invitase un om prezentabil si curat, ci un maturator murdar.

Asa si Evanghelia, te va primi in toate saloanele ei, daca vii ca un pacatos, altfel n-are rost. Nu astepta o imbunatatire, ci vino dupa mantuirea sufletului, caci Dumnezeu indreptateste pe cel imperfect, cu greseli si pacate. El te cheama si doreste sa te intalneasca in starea jalnica in care te gasesti. (“Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.” – Isaia 53.6).

Deci vino asa cum esti: mandru de faptele si viata ta, poate dezgustat sau lepros, pacatos si intinat; fara a fi bun pentru viata, dar nici pentru moartea finala. Dumnezeu te primeste asa cum esti.

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire. Fiindca daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale intregii lumi. (Epistola 1 Ioan, 1.7-2.1)

Nu-i posibil unui om sa ierte greselile care nu au fost savarsite impotriva lui.

Cineva te-a insultat (jignit, ofensat). Tu singur esti acela care il poti ierta si sper sa o faci, dar altcineva in afara de tine nu-i poate da aceasta iertare. Daca raul e facut impotriva ta, iertarea trebuie sa porneasca de la tine. Daca noi am pacatuit impotriva lui Dumnezeu, sta numai in puterea Lui sa ne ierte, caci pacatul este indreptat impotriva Lui. Asta il determina pe imparatul David sa spuna in Psalmul 51: “Impotriva Ta, numai impotriva Ta, am pacatuit si am facut ce este inaintea Ta”, pentru ca apoi Dumnezeu, impotriva caruia pacatuise, sa poata indeparta pacatul. Atotputernicul Creator ne poate ierta de ceea ce noi ii datoram, iar datoria ne este stearsa. Numai Dumnezeu impotriva caruia am savarsit pacatul ne poate ierta si spala de acel pacat. Sa privim la El, sa cautam la El mila necesara. Sa nu ne lasam dusi spre altii care ar vrea sa ne marturisim lor. Ei nu au nici un temei in Cuvantul lui Dumnezeu lasat prin Testament noua, ca baza pentru pretentiile lor, si asa zisa invatatura de traditie. Sa ne venim in fire, asa cum se si cuvine, de la practice fara acoperire divina.

Sa mergem direct la Mantuitorul nostru prin Isus Cristos, Mijlocitorul, Marele Preot, ca sa cautam si sa primim iertarea de care avem atata nevoie, din mainile Lui.

Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti”, 1 Timotei 2.5

Dumnezeu e singurul care poate si care socoteste pe pacatos neprihanit, prin harul Sau.

Prin credinta in Jertfa de ispasire de la Cruce a Domnului Isus Cristos se asigura viata sufletului!

Relatiile credinciosului cu lumea

MEDITATIE LA CUVÂNTUL DOMNULUI ISUS

Ana Tatar-Andras

Daca va uraste lumea, stiti ca pe Mine M-a urât înaintea voastra.

Relatiile credinciosului cu lumea adesea sunt relatii grele

  Lumea are felul ei de a gândi, de a vorbi, de a petrece timpul, de a cheltui banii, etc.

[pullquote]

Daca va uraste lumea, stiti ca pe Mine M-a urât înaintea voastra.Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea. Aduceti-va aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stapânul sau.” Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor pazi. Dar va vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru ca ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, n-ar avea pacat; dar acum n-au nicio dezvinovatire pentru pacatul lor. Cine Ma uraste pe Mine uraste si pe Tatal Meu. Daca n-as fi facut între ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, n-ar avea pacat; dar acum le-au si vazut, si M-au urât si pe Mine si pe Tatal Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca sa se împlineasca vorba scrisa în Legea lor: „M-au urât fara temei.” Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede de la Tatal, El va marturisi despre Mine. Si voi, de asemenea, veti marturisi, pentru ca ati fost cu Mine de la început. “

Evanghelia dupa Ioan, 15:18-27

[/pullquote]

 Valorile lumii sunt diferite de cele ale lui Cristos.

Domnul Isus a ales calea smereniei, a iubirii semenilor, a ascultarii de Dumnezeu. A ales sa se consume pentru binele oamenilor, iar in final si-a dat sângele ca pret de rascumparare pentru pacatele noastre!

Si credinciosul autentic alege sa se consume pentru binele semenilor sai!

Lumea alege calea mândriei, a egoismului si a necredintei, a neascultarii de Creatorul omului si al Universului. Alege alte surse de informare si de credinta!

In locul Bibliei, pune Horoscopul, in locul petrecerii unui timp in biserica, alege alte locuri in care sa-si distreze firea pamânteasca (spectacole, restaurante, sport, televiziunea). In locul partasiei cu Dumnezeu si cu semenii, alege mai degraba izolarea sau lupta de afirmare personala, in loc de a privi pe semenul sau mai presus de sine insusi.

Cine ramâne în Cristos, nu se întoarce la calea cea veche, la calea lumii, ci traieste o viata prin puterea Celui ce L-a chemat din moarte la viata si din întuneric la lumina cea minunata. El întelege adânc în fiinta lui ca suferinta pentru Cristos aduce o bucurie, deoarece „suntem partasi suferintelor lui Cristos”.

Noi primim cam aceleasi reactii de la lume ca si Domnul nostru Isus Cristos.

Puterea de a trai o viata curata, cu bucurie si scop chiar si în mijlocul suferintelor, dovedeste prezenta lui Dumnezeu în credincios caci „despartiti de Mine nu puteti face nimic“.

Domnul ne-a dat trei resurse ca sa putem trece cu bine prin persecutie si suferinta.

Duhul Sfânt este Sfatuitorul nostru, Ajutorul nostru, Mângâietorul nostru. Trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Nimeni nu poate opri lucrarea Duhului Sfânt. El convinge si astazi pe multi dintre cei ce persecuta pe credinciosi si-i aduce la crucea Domnului Isus.

Cuvântul Domnului este îndrumatorul nostru, adevarul nostru. Cuvântul Domnului este clar si ne spune ca vom suferi. Trebuie sa-l cunoastem, ca sa deosebim adevarul de erezie.

Fratii de credinta sunt cei folositi de Dumnezeu sa ne ajute în luptele zilnice, prin rugaciuni, încurajari, suport material, atentionari, întelegerea Cuvântului si aplicarea lui.

Domnul sa te binecuvânteze cu suport în rugaciune, în luptele tale zilnice!

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Va rugam semnati!

Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 (update septembrie 2011)

Buna dimineata! Au trecut 6 saptamâni de la ultimul apel pe care l-am facut pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara. Atunci ajunsesem la 6.600 de semnaturi.

 Va multumim pentru semnaturile care ni le-ati dat de atunci incoace. Tocmai am trecut de 7.000. Dar maratonul timisorean nu s-a incheiat. Dar nici mult nu mai avem. Tinta campaniei de semnaturi este sa ajungem la cel putin 7.500 de semnaturi. Avem convingerea ca se poate. Cu ajutorul d-voastra.

 Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni. Va rugam deci sa continuati sa ne sprijiniti si sa semnati Declaratia si sa o dati la altii sa o semneze si ei.

Reamintim ca suntem singura tara din lume, in afara spatiului anglo-saxon, care a emis o Declaratie a constiintei crestine. Suntem mândri de asta si mai ales de d-stra, de toti cei care ati semnat si continuati sa sprijiniti eforturile noastre de a obtine cât mai multe semnaturi.

  Ce Rost Are Aceasta Declaratie?

Cind am lansat Declaratia in august anul trecut, unii ne-ati intrebat, ce rost are aceasta petitie sau declaratie? De ce sa tot dam semnaturi? Petitiile si declaratiile isi au rostul lor si in multe cazuri isi ating scopul. O spunem din experienta. In 2006 ne-ati dat 650..000 de semnaturi pentru inscrierea in Constitutia Romaniei a casatoriei naturale barbat-femeie. Inca nu ne-am atins scopul, dar perseveram. Semnaturile voastre au ajuns in Guvernul si Parlamentul tarii. In 2009 legile tarii au fost revizuite si casatoria crestina a fost inserata in noul cod civil. Nu ne oprim insa aici. Se discuta tot mai mult despre revizuirea Constitutiei Romaniei. Vom face tot ce ne va fi in putinta ca definitia casatoriei si a familiei naturale sa fie inscrisa si in Constitutie asa cum a facut-o Ungaria in aprilie si asa cum Constitutia Moldovei deja prevede.

 Un alt exemplu pozitiv sunt semnaturile care ni le-ati dat in 2008 si pe care le-am inregistrat in Consiliul Europei. In vara lui 2008 am colectat peste 10.000 de semnaturi online plus 5.000 de semnaturi manuale pe care dupa aceea le-am inaintat Consiliului Europei afirmindu-ne opozitia fata de incercarile Consiliului Europei de a extinde casatoriile intre persoane de acelasi sex in toate tarile membre ale Consiliului Europei. Actiunea noastra a avut succes. Semnaturile noastre au fost folosite de catre unii delegati in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru a pleda impotriva unor rezolutii care cauta extinderea drepturilor homosexualilor. Rezolutia, adoptata dupa aceea in primavara lui 2009, nu a afirmat un drept la casatorii unisex, nici la adoptiile copiilor, si a afirmat libertatea religioasa. Multumim inca o data tuturor care ne-ati dat semnaturi in 2006 si 2008. Dupa cum vedeti nu le luam doar sa ne aflam in treaba ci pentru a va promova valorile si interesele.

 Ce vom face cu adeziunile la Declaratia de la Timisoara?

Dumnezeu are un plan si cu ele. Noi doar trebuie sa avem credinta. Recent au inceput dezbateri preliminare in UE privind declararea anului 2014 ca An al Familiilor in Uniunea Europeana. AFR se pregateste pentru dezbaterile care vor avea loc si va vom face auzita vocea. Documentele preliminare care privesc acest eveniment difuzeaza ideea ca exista mai multe feluri de familii, inclusiv familii intre persoane de acelasi sex, concubinaj, si alte structuri paralele sociale necrestine si daunatoarea societatii.. AFR pregateste o position paper (adica un document declarativ) pe care la vremea potrivita il vom inregistra in forurile europene afirmind pozitiile nosatre si ale fiecarui semnatar ca exista doar o singura familie si forma de casatorie, aceea dintre un barbat si o femeie. Deci, cu cit obtinem mai multe semnaturi, cu atit mai bine.

Dar in alte tari?

 Petitii similare au dat rezultate similare si in alte tari. Ultimul exemplu concret este al crestinilor australieni. In iulie 2010 au lansat Declaratia de la Canberra, si ea o declaratie a constiintei crestine, menita sa promoveze viata si casatoria crestina. Am scris deja ca in vara acestui an guvernul australian a initiat consultari nationale privind posibilitatea legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Declaratia de la Canberra a fost documentul in jurul caruia crestinii australieni s-au raliat si mobilizat pentru pastrarea si protejarea familiei traditionale. Pe 24 august parlamentarii australieni au respins eforturile de legalizare a casatoriilor homosexuale. Doar 31 din 150 de parlamentari s-au pronuntat in favoarea lor. Va recomandam comentariul alaturat care reliefeaza rolul crestinilor australieni in acest efort: http://www.abc.net.au/unleashed/2870676.html

 De-a lungul istoriei petitiile si declaratiile au avut si ele un rol crucial in declansarea revolutiilor morale. Aceasta este teza de baza a cartii publicate in 2010 de filozoful american Kwame Anthony Appiah, profesor la Princeton University, si intitulata The Honor Code – How Moral Revolutions Happen (“Codul de onoare – cum se produc revolutiile morale?”). (Recomandam o recenzie a cartii http://www.nytimes.com/2010/10/24/books/review/Haidt-t.html) Unul din cazurile studiate de el este abolirea sclaviei si a comertului in sclavi la inceputul secolului XIX. Miscarea abolitionista a fost declansata de un crestin care si-a pus in practica constiinta crestina, William Wilberforce. Colegii si prietenii lui au calatorit prin Marea Britanie de-a lungul si de-a latul luind semnaturi si petitii. In doar citeva luni in 1787 Manchester a dat 11.000 de semnaturi, un numar enorm, considerind ca pe atunci femeile inca nu aveau drept de vot si ca orasul avea doar 50.000 de locuitori. In anii 1790 intre 300..000 si 400.000 de britanici au boicotat produsele fabricate din munca sclavilor. Revolta britanicilor impotriva sclaviei a fost motivata de sentimente crestine. Mai mult de 20% dintre barbatii britanici de peste 15 ani au semnat petitia de abolire a sclaviei. Raportat la populatia SUA de astazi, asta ar reprezenta mai mult de 23 de milioane de semnaturi!! Semnaturile au fost inaintate autoritatilor britanice si comertul in sclavi a luat sfarsit.

CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?

 Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor.

 Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

 Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

CUM CRESTEM SEMNATURILE IMPREUNA?

 Cum putem creste impreuna numarul de semnaturi? Nu implica mare lucru sau investitie de timp. Doar câteva actiuni simple care iau doar citeva minute. In consecinta:

 1. Cei care inca nu ati semnat Declaratia sunteti invitati inca o data sa o semnati.

 2. Trimiteti linkul Declaratiei sau mesajul acesta la toate persoanele din baza dvs. de adrese electronice pentru a fi semnata. Daca deja ati facut-o va rugam sa o faceti inca o data, sau chiar periodic, eventual saptamânal, pentru câteva luni.

 3. Postati Declaratia si linkul ei pe siturile dvs. electronice, biserici, parohii, grupuri de discutii, etc.

 4. Promovati-o in scoli, la clasele de stiinte sociale sau religie.

 5. Cei care sunteti inscrisi pe situri de socializare (facebook, hi5, netlog…) sunteti rugati sa postati periodic informatii despre Declaratia de la Timisoara si linkul, cu indemnul de a fi semnata.

 6. Parinti – aveti copii care sunt ei inscrisi pe diferite site-uri electronice. Mergeti la ei, cand sunt la calculator, si cereti-le sa dea un mesaj in retea solicitand semnarea Declaratiei – sau scrieti-l dvs. si trimiteti-l de pe contul lor.

TEXTUL DECLARATIEI DE LA TIMISOARA

 Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare

 Preambul

 Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic. Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.

 In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta. Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima. Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.

 Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si “noile valori” seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene. Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi “drepturi ale omului”, in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.

 Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:

a. Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

 b. Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.

 c. Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.

 d. Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.

 e. In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.

f. Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.

 g. Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.

 h. Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane

  i. Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.

 j. Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.

 k. In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.

 In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte – de constiinta sau manifeste – intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.

Va rugam:  Semnati: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 Rugaminte: Va rugam postati si publicati peste tot apelul nostru privind semnarea Declaratiei de la Timisoara, inclusiv linkul petitiei.

CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE IN ALTE TARI: pentru românii din California

 Reinnoim apelul care l-am facut cu o luna in urma cind v-am informat ca in iulie guvernatorul Californiei a semnat o lege care impune predarea in scolile publice din California a unui curs despre homosexualitate, in speta, “contributia” homosexualilor la civilizatia mondiala.

 Crestinii californieni vad acest curs ca unul deghizat sa indoctrineze adolescentii si copiii in homosexualitate. Suntem de acord. Au lansat un referend de abrogare a legii. Pina pe 7 octombrie trebuie sa obtina si sa inregistreze la autoritati 775.000 de semnaturi valabile pentru ca initiativa sa fie pusa la vot in toamna acestui an. Detalii despre acest proiect pot fi aflate aici: http://www.pacificjustice.org/news/%E2%80%9Cgay-history%E2%80%9D-law-halted-referendum-drive Rugam pe toti romanii si bisericile romane din California sa se implice. Tabelele de semnaturi pot fi descarcate aici: http://stopsb48.com/get-involved/sign-the-petition/ Va rugam sa le tipariti si sa le dati prin biserici sa fie semnate. Important: semnaturile trebuie date in conformitate cu prevederile legal mentionate in petitie. In caz contrar vor fi anulate.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

 Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

 FACETI-NE CUNOSCUTI!

 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Ignoranta – o stare normala azi

Andrei Ciobanu

Imi aduc aminte ca un profesor universitar de filosofie a incercat sa dea o definitie starii de sanatate. Si a zis cumva asa: Conceptul de sanatate e reprezentat de acea stare in care se afla majoritatea oamenilor!

Dar e de la sine inteles ca „adevarul” nu e dat de votul nostru. Adevarul e ceva inafara noastra si a crezurilor noastre.

Citim saptamânal despre o erezie sau alta, erezii care se regasesc si se manifesta cu consimtamântul ierarhilor Bisericii Ortodoxe, care, la fel ca si Guvernul BOC (BOR), nu raspund si nu dau socoteala de erorile care se intâmpla intr-un fel sau altul.

[pullquote]

Cunoasterea cuvintelor conduce la cunoasterea lucrurilor.

Vorbeste ca si cum va trebui sa dai socoteala.

Numai imuabilul este real.

Platon

[/pullquote]

Sub titlul S-A NASCUT SAU NU FECIOARA MARIA CU PACATE?   binecunoscutul autor Florian Bichir, in EVENIMENTUL ZILEI lamureste in parte problema, prezentând viziunea catolicilor si pe aceea a ortodocsilor.

Ortodocsii nu marturisesc doctrina Imaculatei Conceptii , în care se presupune ca Maria a fost ferita de pacatul purtat primordial, anticipând nasterea lui Hristos cel fara de pacat. Biserica Ortodoxa marturiseste ca Maica Domnului a primit pacatul stramosesc, fiind conceputa ca noi toti si ca a avut nevoie de mântuire. Credinta ortodoxa nu trateaza subiectul clar, retinând doar marturisirea ca Maica Domnului ar fi primit pacatul originar si ca Maria a devenit Preacurata în momentul Bunei Vestiri.”

Insa autorul nu se mai straduieste sa prezinte care e punctul de vedere strict biblic. Si dumealui cunoaste ca Ortodoxia se sprijina pe sfânta traditie, care e doar o traditie omeneasca, dar nu si sfânta.

Sfânta traditie ortodoxa e o datina a oamenilor, dar nu si a primilor apostoli, deoarece traditia lor, sfânta si biblica, se regaseste in Faptele apostolilor, carte scrisa de Luca, cel care a scris si Evanghelia dupa Luca!

Iata doar câteva repere din Biblie, care sunt ocolite de gânditorii ortodocsi:

[pullquote]Daca proclam  cu glas tare si prin cuvântarea cea mai limpede fiecare parte a adevarului lui Dumnezeu, mai putin acel mic punct pe care lumea si Diavolul il ataca  in acest moment, nu il marturisesc pe Hristos, chiar daca-L proclam cu cea mai mare indrazneala.

Martin Luther

[/pullquote]

1) Toti oamenii sunt pacatosi, de la Adam incoace. Nu este nici unul neprihanit (inocent), nici unul macar.

dupa cum este scris: „Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar.” (Romani, 3.10)

Fiindca pe pamânt nu este nici un om fara prihana, care sa faca binele fara sa pacatuiasca.” (Eclesiastul 7.20).

2) Toti oamenii sunt nascuti in pacat (adica in firea de om pacatos, dintr-o samânta pacatoasa)

 Orice ar face omul, prin puterile sale, omenesti, ale lui si ale semenilor, el nu se poate scoate din starea de pacat.

A fost nevoie, si e nevoie pentru oricine, de Jerta Mielului fara cusur, de pe Crucea Golgotei. Isus tocmai de aceea a venit, sa aduca mântuirea (salvarea din starea de pacat) a celor care-L primesc si cred in Jertfa lui ispasitoare.

Iata ca sunt nascut în nelegiuire, si în pacat m-a zamislit mama mea.” (Psalmul 50.5)

3) Mijlocitorul, intre om si Dumnezeu, este doar Unul singur: Isus Cristos!

Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti;” (1 Timotei, 2.5-6)

Apoi, impetuosul cunoscator al ortodoxiei – ipostaza in care apare deseori pe ecranele TV -, deraiaza cu totul când trânteste tam-nesam zicerea tipic ortodoxa:”Nascatoarea de Dumnezeu Maria...”

[pullquote]A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!

Evanghelia Ioan, 1:29[/pullquote]

Dumnezeu e din Vesnicie!

Dumnezeu e Creatorul Univerului!
Dumnezeu e creatorul omului!

Metaforic, asa e, da, L-a nascut pe Omul Isus.

Toata creatia e insa doar in puterea lui Dumnezeu. La „insarcinare”, Maria a fost „umbrita” de Duhul Sfânt. Ea a fost si a ramas doar un om, un vas de care S-a folosit Dumnezeu. Atât.

4) Fecioara Maria nu mai e fecioara odata cu ramânerea insarcinta, de la Dumnezeu, si nasterea Pruncului Isus.

Când au ajuns acasa, s-au suit în odaia de sus, unde stateau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda, fiul lui Iacov. Toti acestia staruiau cu un cuget în rugaciune si în cereri, împreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui. „ (Faptele apostolilor, 1:13-14)

Ce sa mai vorbim de urmatoarea expresia din acelasi Articol?

Sarbatoarea Nasterea Maicii Domnului, cinstita la 8 septembrie, este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc.”

Pentru distinsul autor, ca de altfel si pentru ierarhii ortodocsi, ignoranta pare a fi canonul, regula care-i calauzeste prin intunerecul gros prin care-si conduc poporul care, in paralel, stau cu un ochi (sau amândoi) pe horoscop, yoga, ghicitul sau alte „datini”, imbratisate, si care convietuiesc de minune, impreuna!

***

Domnul Isus a spus cu mare acuratete de ce oamenii se ratacesc: “….Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” ( Matei 22.29).

Trebuie sa avem ca ghid Scriptura (Biblia), cunoasterea in detaliu a Cuvantului Scripturii, a invataturii divine, dar si calauzirea intima a Duhului Sfant. La fel de important si de necesar este sa cunoastem puterea lui Dumnezeu in actiune.

De-a lungul secolelor, cunoasterea dobandita de om a crescut mult, trecand prin diferitele epoci progresive. Mircea Eliade isi incepe “Istoria credintelor si ideilor religioase” incepand cu epoca de piatra ducand-o …pana la epoca reformelor, spunand la un moment dat ca ”…este greu sa ne imaginam cum ar putea functiona spiritul uman fara a avea convingerea ca ceva ireductibil real exista in lume;”, dupa ce si alti filosofi celebri au facut afirmatii asemanatoare, unul fiind Platon, care in lucrarea sa, “Banchetul”, a spus exact si frumos: “Numai imuabilul este real”. Banuiesc ca o parte dintre filosofi legau “imuabilul” de Dumnezeu, dar nu putini au mistificat sacrul.

Biblia atesta cu mare claritate ca Dumnezeu este mereu acelas. El e neschimbator, in El nu este nici cel putin o umbra de mutare (Evrei 1.12, Iacov 1.17) si, de asemeni, Domnul Isus Cristos este acelasi ieri si azi si in veci ( Evrei 13.8). Omul, se stie ca e schimbator, ca e intr-o continua transformare, intr-un continuu proces de imbatranire si …. moare.

***

Mântuirea e prin har si credinta. Nu prin fapte. Nimic prin om. Nimic prin preoti sau apostoli sau Maria, totul prin Isus, Dumnezeu! GLORIE LUI!     (Efeseni, 2:8-10)

Slava si Sarbatoare fie-I adusa si inchinata lui Isus Dumnezeu, Mântuitorul!

GESTURI MICI

Florian Guler

 http://desculti.blogspot.com/

 

Din gesturi mici cu dragoste-mpletite,

Ies funii sa ne tina de-apururi impreuna.

Si ne legam cu ele catargele zdrobite,

De valurile vietii, pe marea in furtuna.

 

O strângerea de mâna cu-o tainica tacere,

Când vasul este cioburi si de durere frânt

Ne umple toata casa, cu-n mir de-nviere,

Mireasma biruintei din lacrime si cânt.

 

Un zâmbet cald si-o-mbratisare sfânta

Atunci când bucuria ne lumineaza fatza.

Cu valuri de nadeje credinta o-nvesmânta

Si-n noapte mintii noastre rasare dimineata.

 

 

CREDINTA

Florian Guler

http://desculti.blogspot.com/

Credinta-i o privighetoare-n noapte
Ce canta salutand o maine zi,
Pe cand sunt inca zorile departe,
Chemand ce nu e ca si cum ar fi.

 

 

 

Credinta-i catre nevazut fereastra
Cand simturile nu mai au dovezi.
De te apropii sa privesti in glastra,
Tot nevazutul ce-a-i crezut il vezi.

Credinta-i cheia ce-a deschis pridvorul
Si taina-Imparatiei pentru prunci.
Ea poate descuia si-acum zavorul
De ai pastrat-o cum s-a dat atunci.

Credinta-i un miracol si puterea
Ce izvoreste doar din Dumnezeu.
Nimic nu-i fara El, precum vederea,
Nimic nu e, fara de ochiul meu.

Credinta are palmele batute
Ea muta muntii cate-o data.
Vin ingerii din cer s-o ajute
Cand pune mana pe lopata.

As vrea!

Florian Guler

http://desculti.blogspot.com/ 

 

As vrea sa-mi fac un cantec, din orisice durere,

Din lacrimile toate sa-mi fac margaritar.

As vrea sa ma inalt din orisice cadere

Si-n orice ratacire as vrea sa aflu Har.

 

As vrea sa port in mine nadejdea altor maluri,

Atunci cand sunt in larg si se framanta marea.

As vrea sa Te-ntalnesc, venind atunci pe valuri,

Chemandu-ma pe nume… sa-mi dai imbratisarea.

 

As vrea sa-mi fie ochii privind mereu la Tine,

Si harul bucuriei sa-mi lumineze fata.

As vrea sa fiu veghind, cand ai sa vii la mine,

Si-n noptea vietii mele, sa cante dimineata.

 

 

Circ si credinta

Andrei CIOBANU

In Evenimentul zilei gasim chiar aceste cuvinte intr-unul din articolele sale:

 

Manastirea Nicula, circ si credinta: dupa turul bisericii în genunchi, pelerinii s-au batut pe sarmale

Va rataciti, pentru ca nu cunoasteti Scriptura!

Preotii ortodocsi, dar si invataceii acestora, marea masa de români „ortodocsi”- ca si cei catolici de altfel -, au multe conceptii nebiblice.

[pullquote] Daca tu nu intelegi, asta nu inseamna ca nu intelege nimeni.

Dorel SCHOR [/pullquote]

 

Insasi sarbatoarea din 15 august nu are temei biblic, si ma refer in principal la modul lor de manifestare si la doctrina pe care o promoveaza. La fel se intâmpla si in 8 septembrie.

Isus Christos vorbindu-le Saducheilor, celor care nu cred in inviere, le-a dat aceste cuvinte de invatatura, care ne sunt de mare folos si noua azi:

<Isus le-a zis: „Oare nu va rataciti voi, din pricina ca nu pricepeti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”> (Marcu 12, 24)

Si aceste cuvinte le luam pentru noi, fiecare.   [pullquote]Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Epistola catre Evrei, 11:3[/pullquote]

Oare nu va rataciti?

De ce?  Pentru ca nu pricepeti Scripturile (Biblia) si nici  puterea lui Dumnezeu! Priceperea vine prin credinta, acea credinta data sfintilor odata pentru totdeauna (Epistola lui Iuda, 3).

Imi aduc aminte ca un tânar „profesor” de yoga, instalat la cârma lectiilor teoretice si practice, unul Radu din Bistrita, cu o facultate (tehnica) absolvita la Iasi cam prin 1989, care a decedat de foarte tânar, dupa cca 10…15 ani de „activitate”, a avut grija sa spuna de la prima lectie cu noii sai cursanti ca si el e crestin! Profesor de yoga-practicant, crestin! O mare pacaleala, a lui personala, apoi a celorlalti! Da, tinea si el aceste sarbatori.

Ce vreau insa sa zic e ca profesorul Radu spunea des cursantilor: Sa cititi zilnic o Scriptura (din Scripturi). Pentru el „scriptura” insemna scrierile vechi, Biblia, scrierile indiene (Vedele, Upanisadele etc). Puteti sa credeti asa ceva?

Cine nu cunoaste Biblia, nu avea cum sa-si dea seama de marea aberatie si pretentie in spusele lui Radu.

Biserica Ortodoxa, prin profesori si teologi, prin slujitorii bisericilor, promoveaza generic „Scriptura”, cu trimitere la Biblie si la sfânta traditie!

Situatie care e oarecum asemanatoare, deoarece asa zisa sfânta traditie, numai sfânta nu e, deoarece a fost adaugata ulterior, de oameni, nefiind o „Lucrare” canonica, asa cum s-a stabilit despre cele 66 de carti care compun Sfânta Scriptura-Biblia. Adevarata Sfanta Traditie e cartea Faptele apostolilor din componenta Bibliei care arata care au fost faptele apostolilor, cum au gandit si cum au slujit ei.

Cititi Prefata la Biblia iesita in acesti ani sub indrumarea marelui carturar si teolog Batolomeu Anania- unde e explicata aceasta problema, 66 de carti canonice, iar B.Ortodoxa le-a adaugat si pe celelalte vreo 15, numite de domnia sa „carti bune de citit”.

Daca ati cunoaste BIBLIA, si invatatura care trebuie luata din ea, si Scriptura-Biblia nu poate fi desfiintata (Isus a spus: – si Scriptura nu poate fi desfiintata –, Evanghelia dupa Ioan, 10.35), ati sti tot ce e scris despre Fecioara Maria. Tot. Dar nimic peste ce este scris in Biblie.

Domnul Isus, El Insusi, când S-a confruntat cu satana (Matei, 4) i-a raspuns in trei rânduri: „Este scris…”. Si noi raspundem afirmatiilor nebiblice pe care le folosesc si pe care se sprijina teologia ortodoxa, cu ceea ce este scris si afirmat de cuvântul biblic.

Cu privire la Fecioara Maria este adevarat tot ce e scris in Biblie, ca a fost fecioara, plina de multe calitati si virtuti, ori câte am dori sa ne inchipuim ca le-ar fi avut. Ca a fost cuminte si ascultatoare de parinti si de Dumnezeu.

Sa vedem insa exact ce spune Evanghelia dupa Luca, despre Fecioara Maria:

1.28 „Îngerul a intrat la ea si a zis: „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei!

1.30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

1.31 Si iata ca vei ramâne însarcinata si vei naste un Fiu, caruia Îi vei pune numele Isus.

1.32 El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.

1.33 Va împarati peste casa lui Iacov în veci, si Împaratia Lui nu va avea sfârsit.

Ingerul ii spune „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu intre femei! …

In acest verset, as vrea sa pun lumina pe faptul ca i s-a facut mare har din partea lui Dumnezeu (mântuirea este prin har si credinta), avea si ea mare nevoie de har, de iertare si de curatire divina:

Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus.” (Epistola catre Romani, 3:23-24).

Singurul om fara de pacat a fost Omul Isus Christos.

David o spune generic intr-unul din Psalmi (50 sau 51): „Caci in pacat m-a zamislit mama mea.”. E vorba de pacatul adamic, in care se afla intreaga omenire.

Apoi, Domnul este cu ea si ea e  binecuvântata esti tu intre femei! Maria e binecuvântata intre femei. Fara comentarii.

Apoi i se spune: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Observati ca citim: “… Îi vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.” nu va fi chemat-numit fiul ei, al Mariei, ci va fi chemat Fiul Celui Preainalt (Fiul lui Dumnezeu). Care e accentul pus?

Dumnezeu (Tatal) e din vesnicie, asa cum si Fiul (Dumnezeu) e tot din vesnicie, El fiind mester zidar in crearea Universului (Proverbe, 8), ca si Duhul Sfant de altfel.

Domnul Isus, Dumnezeu vesnic, a coborât pe pamânt luând chip de om (nascut prin fecioara Maria, un vas care a primit mare har si indurare de la Dumnezeu) ca sa faca lucrarea Sa de la Cruce pentru rascumpararea omului din pacat.

Pentru Maria a fost o foarte mare onoare, o putem lauda cât dorim de mult, o putem numi „fericita” sau „binecuvantata”, asa cum ne invata Scriptura.

Sa vedem inca un cuvânt foarte expresiv pentru cei care vor sa vada lumina adevarului, scris tot de apostolul si evanghelistul Luca:

Când au ajuns acasa, s-au suit în odaia de sus, unde stateau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda, fiul lui Iacov. Toti acestia staruiau cu un cuget în rugaciune si în cereri, împreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui.” (Faptele apostolilor, 1:13-14).

De ce staruia si ea in rugaciune alaturi de apostolii Domnului si de ucenici? Biserica e zidita pe invatatura apostolilor!

Si pentru ca si Maria era impreuna cu femeile, printre ele, in mijlocul lor, pomenirea lor in versetele mentionate, facându-se mai la urma, dupa apostolii Domnului !!!

Nu poate nimeni sa-i scada cu nimic din meritele Fecioarei Maria- mama lui Isus, asa cum nimeni nu poate sa-i sporeasca cumva meritele peste ce este scris, peste ceea ce este cu adevarat in ochii lui Dumnezeu.

Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele apostolilor, 5:29).

Fecioara Maria nu a dat invatatura, nu ne-a venit invatatura scripturala prin ea.  Cel mai probabil e ca a fost o mama exemplara, in toate privintele. Dar poate nu e lipsit de noima sa vedem ca mamele nu se afirma si ele impreuna cu fiii, pentru meritele lor. Sunt pomenite, pe scurt, asa cum gasim in orice genealogie. Oamenii, insa, exagereaza in unele cazuri. Cum a fost cu Elena, mama imparatului Constantin, si cu Fecioara Maria, exagerarile mergand in mai multe planuri si directii.

Dumnezeu a spus prin apostolul: „femeii nu-i dau voie sa invete pe altii”.

Adventistii au o asa zisa invatatura (mai importanta decât Biblia) venita printr-o femeie! Erorile intra si stau gata sa intre si in doctrina cultelor neoprotestante daca nu se cauta sa ramâna doar la ceea ce este scris.

Scrierile lui Ellen White sunt privite ca infailibile. Insa conform 2 Tim. 3:16-17, Biblia este suficienta, sa duca în cer, sa-l echipeze pe omul lui Dumnezeu pentru orice lucrare buna. Dar doamna White adauga scrierile ei la Biblie, de fapt înconjurând Scripturile cu scrierile ei. Pentru Ellen White, Biblia si scrierile ei rezolva toate cazurile, nu doar Biblia singura. Asa cum pt. Ortodoxie exista asa zisa sfanta traditie.

Ortodocsii si catolicii au adaugat si ei la doctrina lor, invataturi omenesti, incalcând teologia divina:

Femeia sa învete în tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa învete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea în tacere.” (1 Timotei, 2.11-12).

In Ioan, la Nunta din Cana, exista acest cuvânt : Când s-a ispravit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” Isus i-a raspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit înca ceasul.” Mama Lui a zis slugilor: „Sa faceti orice va va zice.” (Ioan, 2.2-4)

Observati ca atunci când Maria i se adreseaza Domnului, El ii raspunde de-a dreptul asa: „Femeie”, iar ea spune slugilor (de ce nu si noua?): „Sa faceti orice va va zice El.

 Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos …” (1Timotei, 2.5)

Si, daca cineva nu întelege, sa nu înteleaga!” ( 1 Corinteni, 14:38)

Numai lui Dumnezeu sa -I te inchini si sa-I dai slava!” Cele 10 porunci)

Toata Gloria, tot creditul, Inchinaciunea si Lauda si Multumirea, Sa-i fie aduse acum si in veci de veci, Singurului Dumnezeu, Creatorului si Mântuitorului nostru! Slavit sa-I fie Numele! Aleluia.

Filosofia CREDINTEI

(dupa S.K.)

Lui Florin Iovin,

Un paradox! mereu fara de graba

Asculta sceptic si apoi intreaba.

Traieste-un perpetum viata-n alergare,

Dispus intodeauna la vorba si cantare

Credinta-i infinita resemnare,
In fata imposibilului ce-l  doresti.
Un pardox absurd prin care,
Astepti apoi dorinta s-o-mplinesti.

Credinta este risc necunoscut,
Singura Cale  satisfacatoare.
Singuratate si tacere-n absolut
Prin flecareala lumii pieritoare.

Credinta e sa te instrainezi de clipa
Ca vesnicia  sa o dobandesti.
Credinta e sminteala fericita,
Ce frange logica acelor pamantesti.

Credinta-i pasiune glorioasa
E libertate si curaj smerit.
O adiere parca de angoasa
Ce-apuca Absolutul daruit.

Credinta-i trecere in asteptare
E un mistere adanc si greu.
Invaluirea ce transpare
Surasul Unicului  Dumnezeu.

Florian Guler

http://desculti.blogspot.com/ 

 

AVEM NEVOIE DE CATEDRALA NEAMULUI!

Vavila Popovici

Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face.”

Sfântul Ioan Gura de Aur

Stim ca ideea unei catedrale impunatoare în Bucuresti nu este deloc noua, ca ea aparut imediat dupa dobândirea independentei de stat – 1877, când s-a constatat ca nici o biserica din Capitala nu putea primi pe toti acei care ar fi dorit sa participe, în liniste si cu demnitate, la Te – Deum-urile oficiate. Arhitectii din acea perioada au executat unele schite de proiecte, care probabil, au suferit indecizii, amânari. Am intrat mai târziu în perioada comunismului când despre aceste schite si despre aceasta idee nici nu s-a mai pomenit, ateismul întinzându-si aripa malefica asupra populatiei tarii, condusa de comunistii atei care au demolat biserici în loc sa cladeasca. Fac o divagatie amintind ca ateii se scuza, spunând ca nu slujesc nici lui Dumnezeu, nici lui Satan. Dar cui atunci, le punem întrebarea ? Dictionarul specifica clar: Ateismul este negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati. Ateismul este considerat o moda, de altii o filozofie, iar unii îl considera chiar o boala care s-a agravat în sec. XIX, când europenii au început sa guste din tehnica, stiinta si libertati politice, afirmând ca omul poate totul, nu mai are nevoie de nimic, nici de Dumnezeu. În 1Corinteni 2:5 ni se spune: Credinta voastra sa nu fie întemeiata pe întelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu, si aceasta întrucât întelepciunea o putem dobândi numai cu puterea lui Dumnezeu. Ateii sustin ca nu e nevoie de o carte „sfânta” care sa-ti spuna ce e „Bine” si ce e „Rau”, empatia, ratiunea si experienta sunt suficiente pentru fiecare om. Ori istoria acestei lumi a dovedit, în primul rând, ca exista o lege morala naturala prezenta la toate popoarele si în toate epocile de cultura ca o realitate a vietii umane, ca o cerinta a ei. Aceasta lege morala este lucrarea Întelepciunii divine, este înscrisul divin al inimii noastre, ea prescrie omului caile, regulile de purtare care duc spre fericirea fagaduita; interzice caile raului, care abat de la Dumnezeu si de la iubirea lui. Crestinismul este plusul, învatatura unica si suprema a Mântuitorului Hristos. În Morala crestina intervine iubirea crestina, jertfelnica, daruitoare, deci se pune accent pe interiorul omului. Crestinismul a aparut pe fondul lumii greco-romane unde excelasera celebre scoli filosofice cu mari întelepti. De exemplu Platon si Aristotel, desi acordau prioritate legilor pozitive ale statului, recunosteau si existenta unei legi morale naturale care obliga constiinta omului chiar si acolo unde nu exista o lege pozitiva. Despre aceasta lege vorbea si Sfântul Apostol Pavel în epistola catre Romani 2:14-15 : „Pagânii care nu au lege din fire fac ale legii, acestia neavând lege, îsi sunt lor si lege, ceea ce arata fapta legii scrisa în inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor”. Degeaba spun ateii ca sunt morali si fara Dumnezeu când moralitatea lor, poate sa însemne ura, razbunare si chiar uciderea semenului daca acesta din urma nu crede în existenta lui Dumnezeu. Nu asa au facut în perioada comunista, omorând cu bestialitate pe cei care se opuneau sistemului? Ei mai sustin ca ateismul nu este comunism, dar comunismul nu a avut la baza ateismul? Nu Karl Marx spunea ca Religia este opiul poporului? Eliminarea religiei ca fericire iluzorie a poporului este necesara pentru fericirea lor reala…” Nu Vladimir Lenin a fost cel care a spus ca „Ateismul este o parte naturala si inseparabila de marxism…”? Nu Iosif Stalin a spus ca „…acest cuvânt al lui Marx este piatra de temelie a întregii ideologii marxiste despre religie”?Ateismul este categoric o negare, nu o constatare, o neutralitate! Nu poti sa constati si sa nu te situezi de o parte sau alta. Este ca si cum te-ai urca într-un copac si ai ramâne suspendat de o creanga… Cât timp vei sta asa?

Ateismul este negarea lui Dumnezeu si a tot ce nu cade sub simturi, dupa cum credinta este o afirmare a existentei lui Dumnezeu si aderare ferma la tot ce ne-a descoperit El.

Proiectul construirii Catedralei nationale a reaparut dupa 1989. Cu greu, dar s-a reusit sa se puna piatra de temelie, iar de curând, aflam din presa ca s-a ajuns la ultima etapa a fundatiilor speciale, una dintre cele mai dificile actiuni, întrucât se lucreaza sub nivelul apei subterane. „Corpul navei catedralei se va înalta în forma de cruce pâna la cornisa desfasurata la 45 de metri. Nava principala se împarte în trei registre orizontale preluate din traditia bisericilor românesti medievale. De asemenea, porticele sunt o sinteza între cerdacul popular si colonadele din arhitectura manastirilor si palatelor brâncovenesti. Acestea sunt amplasate la intrarea principala, protejeaza intrarile laterale din dreptul pronaosului si înconjoara semicircular absida altarului. Cele sapte turle sunt înconjurate de colonade, asemenea porticelor de la primul nivel, dialogând armonic cu celalalt registru compozitional, iar cea principala se va înalta pâna la 120 de metri.”

Catedrala se va ridica în capitala tarii noastre – Bucuresti, pe Dealul Arsenalului, un teren aflat în proprietatea Patriarhiei din 2005, acordat prin ordonanta de Guvern, având ca destinatie exclusiva constructia Catedralei Mântuirii. „La pretul ridicarii la rosu de 400 de milioane euro se vor adauga înca circa 200 de milioane de euro pentru picturile din Catedrala.”

Când au aparut aceste informatii, au început sa apara imediat voci contestatare, jurnalisti straini dar si persoane de la noi din tara, unele în cunostinta de cauza, altele complet în afara subiectului, au cules date eronate exprimându-si parerile, ne aprofundând subiectul, necunoscând „esenta”, as spune. Ce a ajuns în presa? „Catedrala Mântuirii Neamului costa 600 milioane euro, bani platiti de Guvern” si lumea a vociferat în nestire : „Guvernul da 600 milioane euro pentru o catedrala; aceste milioanele de euro ar fi putut fi folosite în scopuri mult mai benefice oamenilor!” „Cu ce ar fi cucerit inimile tuturor oamenilor Biserica?” Vai ce trist ! „Cu o investitie de 600 de milioane de euro s-ar fi putut construi o scoala pentru tinerele talente din toate domeniile. Ar fi putut construi un centru pentru olimpicii romani. Ar fi putut construi câteva mii de adaposturi pentru batrânii cu probleme ai României. Ar fi putut sustine zeci de cantine ale saracilor în toata tara. Ar fi putut… dar n-au facut-o”, s-a mai scris. În numele cui vorbesc? În numele acestei tari crestine? Nu mai calculati atât ! Patriarhia are oameni care sa se ocupe de aceste calcule ! Unii ziaristi, de buna credinta, au adus la cunostinta cititorilor compararea faptului ca în Bucuresti a fost construit Stadionul National, arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, iar Catedrala Mântuirii Neamului va avea o capacitate de 5.000 de locuri, si punând întrebarea: „Nu poate fi construita  doar partial din fonduri publice, ceilalti bani fiind din donatii ale clerului si credinciosilor ortodocsi români din tara si strainatate?”

Actuala Catedrala patriarhala a fost construita la mijlocul secolului al XVII-lea (1656 – 1658), fiind initial biserica manastireasca, devenita ulterior catedrala mitropolitana în anul 1668, iar din anul 1925, odata cu înfiintarea Patriarhiei Române, a servit în mod provizoriu drept Catedrala patriarhala. În anii 1932 – 1935 s-au facut lucrari de restaurare. Se stie ca toate catedralele mitropolitane din provinciile românesti sunt cu mult mai încapatoare decât actuala Catedrala patriarhala cu o capacitate de aproximativ 500 de persoane. S-a vazut ca este neîncapatoare pentru numarul mare de credinciosi care în fiecare duminica participa la Sf. Liturghie, atât în interiorul, cât si în exteriorul acesteia. O noua Catedrala patriarhala mai încapatoare se impune în mod imperios si pentru marile sarbatori religioase si momente solemne bisericesti, cu caracter national si international.

Au intrat vreodata aceste persoane oponente, denigratoare, cum vreti sa le spuneti, în Catedrala actuala, au participat la o Liturghie? S-au gândit numai la risipa de bani, dar la risipa de energie pe care si-o asuma prelatii si toti cei care s-au angajat în aceasta lucrare s-au gândit? La dragostea lor întru Hristos? La câte generatii se vor bucura de aceasta sfânta catedrala, s-au gândit? Ar fi trebuit sa se bucure de curajul si judecata limpede a Patriarhului!

Câta cultura în acest domeniu au toate aceste persoane care-si dau cu parerea? Ce stiu sau cât stiu ele despre Credinta, Religie, Biserica? Stiu ei ca o Biserica ortodoxa este învelisul arhitectural al unui continut spiritual? Ca este o comuniune a oamenilor credinciosi întru Hristos – Capul Bisericii celei vii! În Evrei 13,8 se spune: „Acelasi ieri, astazi si în veci”, adica fiecare biserica ortodoxa trebuie sa exprime eternitatea în timp. Destinatia Bisericii, înca din primele secole, era considerata „Domus ecclesia”, lacasul de închinare, bunul sacru, spatiul liturgic, un loc sfintit si sfintitor.

Un Episcop îmi povestea, pe vremea comunismului din tara noastra, cum a venit o cersetoare, a cerut audienta Preasfintitului si a donat o suma mare, bani pe care-i strânsese din cersit, pentru refacerea turlei unei Biserici. Ce suflet avea aceasta femeie? Statuse ani de zile cu trupul lipit de asfaltul rece, umed, si meditase asupra vietii, vazuse oamenii din jurul ei, poate mai bine ca noi cei care trecem indiferenti pe strazi, sau obsedati de câte un gând, fara sa observam pe cei de lânga noi… Facuse ea acest gest pentru iertarea pacatelor ei? Nu! O facuse pentru iertarea pacatelor noastre! O facuse din dragoste pentru Hristos!

Sa ne gândim la vremurile lui Stefan cel Mare. La început domniei a avut grija sa refaca principalele mânastiri ridicate de înaintasii sai în scaun, iar în a doua jumatate a secolului al XV-lea s-au construit peste 44 de lacasuri noi de închinare, precum mânastiri, biserici si schituri, majoritatea dupa fiecare victorie câstigata împotriva turcilor. Sunt faptele lui crestine, fapte ale dragostei de oameni, de Ortodoxie, ale umanismului sau românesc si al respectului pentru credinta stramoseasca. De aceea poporul l-a numit „cel Mare”, si „cel Sfânt”. El a fost cel mai mare ziditor de locasuri de închinare ortodoxa din Moldova si chiar din întreaga tara. Multe dintre bisericile si mânastirile construite în acele vremuri, precum Bistrita, Dobrovat, Neamt, Putna, Voronet si altele, s-au pastrat pâna în zilele noastre si de ele s-au bucurat generatii întregi. Nu mai vorbim de marile catedrale ale românitatii ortodoxe din Transilvania! Dupa Primul Razboi Mondial, din care România a iesit traumatizata, dar învingatoare si cu trei teritorii majoritar românesti alipite la vechiul Regat, constructia de biserici ortodoxe a continuat, caracterul Nationalul capatând si dimensiunea sacra, pentru ca românitatea presupunea Ortodoxia. Prima biserica de mari dimensiuni construita în Transilvania a fost Catedrala mitropolitana din Sibiu (1902-1906), înainte de Marea Unire din 1918, în stil bizantin, fiindca renasterea româneasca avea nevoie aici, în Transilvania, de asemenea trimiteri la mostenirea Bizantului. Alte biserici de mari dimensiuni s-au construit la Cluj – Catedrala Mitropolitana, la Târgu Mures, Miercurea Ciuc, Medias, Orastie. Catedrala ortodoxa, cunoscuta si sub numele de Catedrala Încoronarii din Alba Iulia (1921-23), constituie expresia artistica a unitatii noastre nationale realizata prin actul din 1918. Ea a continuat, ca stil, atât traditia împaratilor bizantini, cât si a domnilor ?arii Românesti, cu elemente artistice din veacurile al XVI-lea si al XVII-lea, care au contribuit la constituirea unui adevarat stil românesc în domeniul bisericesc.

Pe scurt, vreau sa amintesc precizarile Patriarhiei Române cu privire la necesitatea construirii Noii Catedrale numita si Catedrala Mântuirii Neamului si anume ca ea va fi Simbolul demnitatii nationale, ca reprezinta o necesitate arhitecturala pentru o capitala europeana cu o populatie de peste doua milioane si jumatate de locuitori; Catedrala va fi un simbol al capitalei unei tari din Uniunea Europeana, Bucurestiul fiind la ora actuala singura capitala europeana fara o catedrala reprezentativa; asadar, construirea viitoarei Catedrale patriarhale nu distoneaza cu traditia europeana, ci, dimpotriva, o confirma; credinciosii români ortodocsi, chiar daca în majoritate saraci, reprezinta principalii donatori (finantatori), alaturi de Statul român – care doreste sa ajute la construirea viitoarei Catedrale patriarhale; atribuirea de catre Statul român a terenului pentru construirea Catedralei patriarhale reprezinta, mai ales, o reparatie morala pentru cele cinci biserici demolate de catre dictatura comunista, în aceeasi zona; ea va fi o constructie decenta si armonioasa, care sa evite orice stil gigantesc sau strivitor. „Biserica este singura scoala care nu se finalizeaza cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci ramâne permanent o scoala spirituala pentru toata viata, care îndruma oamenii sa caute viata cereasca vesnica, înca din timpul vietii lor pamântesti. În plus, ea este singurul spital care vindeca pe om de pacate prin iertare si prin cultivarea virtutilor, spre a dobândi sanatate sufleteasca si iubire curata pentru armonia în familie si societate.”„Catedrala reprezinta un simbol al demnitatii nationale, Biserica Ortodoxa Româna fiind astazi singura între Bisericile ortodoxe fara o catedrala reprezentativa pentru credinta majoritatii poporului român”, se mai mentioneaza în comunicatul Patriarhiei..

Cert este ca un locas de cult duce gândul omului catre Dumnezeu. „Biserica înteleasa în extinderea ei spatial-temporala si în coordonatele ei cosmice raspunde dorului dupa raiul cel pierdut”, spune frumos lect. dr. Mihaela Palade, în „Arta ecleziala – icoana a universului”.

Da, avem nevoie de o Catedrala a Neamului! Unde putem fi mai aproape de Dumnezeul nostru, atâta timp cât sanatatea trupului ne permite, decât în Biserica? Suntem facuti de la început sa avem în noi puterea lui Dumnezeu. Asa ne-a facut, suflându-ne suflare de VIATA! Iar în Biserica ne „ reîncarcam bateriile” primind energie, harul Lui! „Harul este „favorul” de care recipientul beneficiaza din partea celui care-l ofera.” Recipientul suntem noi, oamenii pacatosi, iar Cel care ne ofera este Dumnezeu si Fiul Sau – Isus Hristos. „În Biserica este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împartasanie, Preotia, Sfânta Liturghie, bucuria vietii si mântuirea. În Biserica sunt sfintii toti împreuna cu Maica Domnului si însusi tronul nevazut al Prea Sfintei Treimi”. Avem nevoie de CATEDRALA NEAMULUI!

Pun capat gândurilor mele, cu un poem scris cu ocazia vizitarii unei Biserici: Sunetele melodioase ale clopotelor,/ cu bataia ritmica, lunga care le-nsoteste,/ ma cheama./ Privesc de departe Corabia/ cu care strabatem oceanul vietii…/ Pasii urca cararea pietrelor reci ale pamântului,/ luminate de soare./ Ridic privirea spre crucea din vârful turlei,/ si înteleg iubirea lui Hristos,/ legatura dintre Cer si Pamânt./ Si parca – as dori sa ramân/ cu ochii atintiti spre cer…/ Intru-n Biserica, ma îndrept spre Altar,/ ma opresc în fata „Usilor Raiului”./ Ma simt usoara, plutesc./ Cu genunchii plecati rostesc rugaciuni,/ imploratii si gândesc:/ Daca rugaciuni nu s-ar mai spune,/ daca credinta nu am mai avea,/ pamântul parasit de cer/ cum ar arata?/ Îmi îndrept pasii spre „Tarâmul Întristarii”,/ spre care se îndreapta viata noastra, toata ./ Închid usa mare si grea,/ cobor tulburata/ cararea pietrelor reci.

Vavila Popovici –Raleigh, Carolina de Nord

 

Despre botezul scriptural

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj  si  preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 3

In Episodul 3, fostul preot ortodox Nechita Ioan, vorbeste cum a primit Lumina si intelepciunea lui Dumnezeu privind intelegerea biblica a botezului , in concordanta cu scrierile Sfintelor Scripturi.

NECHITA IOAN: Am inceput sa studiez Biblia cu mai mult interes si sa-mi adâncesc privirea si sa incep s-o citesc intr-o ordine normala, incepând cu Evanghelia dupa Matei.

Si m-am vazut atât de controversat. M-am vazut cum tot ceea ce faceam e pus sub semnul de intrebare: pozitia pe care stau eu si slujirea pe care o fac eu.

[pullquote]

Totul începe prin constiinta si nimic nu are valoare decât prin ea.”

Albert Camus

[/pullquote]

Crezusem pâna atunci ca fac o slujba pentru Dumnezeu, ca slujesc societatea, ca slujesc oamenii. Si slujind oamenii, il slujesc pe Dumnezeu.

Dar, contrariat, am inceput sa studiez Biblia incepând cu primul capitol din Evanghelia dupa Matei care prezinta genealogia, spita de neam a Domnului Isus Christos, dupa trup, apoi nasterea, inchinarea magilor, iar in capitolul 3 unde se prezinta problema botezului.

Si, aici, facând legatura cu Matei 28, dupa actul invierii Mantuitorului Iisus, intâlnirea din Galilea, Domnul Cristos se apropie de ucenici, de invatacei, de apostoli, cum vreti sa-i numiti, si-i saluta:

PACE VOUA! (Ioan, 20:19) „Datu-Mi-s-a toata puterea, în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Învatându-le sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin.” (Matei, 28:18-20)

Apoi vad ca, in Matei, capitolul 3, primul act inainte de inceperea lucrarii publice, a predicarii Evangheliei, primul act pe care L-a facut Domnul Christos, n-a fost altul decât botezul lui Insusi (Botezul lui Iisus Cristos). El a intarit valoarea botezului prin exemplul Sau. Opozantii, dusmanii Domnului Cristos, clasa saducheilor, a fariseilor, irodienii, esenienii, clasa preotilor, cea mai influenta clasa asupra poporului iudaic, când li s-a pus intrebarea, botezul lui Ioan vine de la Dumnezeu sau de la oameni?, ei au recunoscut, au declarat si au marturisit: De la Dumnezeu!

Biserica primara, de la data fondarii ei, in plan spiritual si fizic, de la ziua cincizecimii, de la Rusalii, de la revarsarea-pogorârea Duhului Sfant, Duminica Mare, indiferent cum ii spunem, botezurile s-au practicat, s-au administrat numai persoanelor mature, persoanelor care intâi faceau o pregatire de catehizare, o pregatire prealabila in vederea botezului. Si, aceasta, s-a practicat chiar si in timpul patriarhului Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului, anul 300, cand se numea Liturghia Catehunilor, adica a Catehetilor. Deci botezul in biserica primara se aplica oamenilor maturi, pana la anul 411.

In anul 411, la Sinodul de la Calcedon, la cererea Constantinopolului, schimba aplicarea botezului la noii nascuti, indata dupa 6 saptamani!

Si dupa practicile bisericii ortodoxe, cât si cele romano-catolice, noul nascut este adus la biserica si este asistat de nasul sau de nasa.

Si aici, la intrarea in biserica, in pronaus (Biserica are trei parti: pronaus, ausul si altar), preotul intâmpina noul nascut, asistat de nasul sau de nasa lui, si are aceasta formula de lucru:

[pullquote]

Numai Mântuitorul a stiut ca destinul nostru era de a fi singuri — si de aceea mântuirea lui vine prin constiinta, si nu prin turma.

Constantin Noica

[/pullquote]

– Te lepezi de satana si de toate lucrarile lui?

– Ma lepad!

– Te-ai lepadat de satana?

– M-am lepadat de satana.

– Crezi Lui Christos?

– Cred!

– Si, te inchini Lui?

– Ma inchin Lui.

– Depune marturia de credinta!

Dar peste 90% dintre ei imi dadeau raspunsul:

– Parinte, eu nu stiu nici rugaciunea domneasca, TATAL NOSTRU, darmite Crezul, care are 12 articole si e foarte greu!

– Dumneavoastra constientizati actul pe care trebuie sa-l administrez, ca sunteti martori si ca trebuie sa depuneti marturie pentru noul nascut?

– Nu stiu parinte. Eu vreau sa-l fac crestin!

– Dumneavoastra sunteti crestin?

– Nu stiu! Nu stiu!

Asa cum era noul nascut, in incapacitate de-a avea putere, ratiune, logica, asa era si nasul. Cum era finul, asa era si nasa, in aceeasi nestiinta! Si cum era nasa, asa era si finul. Si aceasta am constatat-o la toti, trecând de copilarie, de adolescenta, ajungând in maturitate. In urbia Clujului, ca pretutindeni altundeva, acei micuti deveneau barbati in toata puterea cuvântului, prin vorbire, prin purtare, prin gesturile lor. Ma uitam, cu atâta durere, si-mi puneam intrebarea: Eu i-am imbracat in haina lui Christos? Ca deindata ce-i scoteam din cristelnita, din apa botezului, le intonam imnul acela, Câti in Christos v-ati botezat, in Christos v-ati si imbracat!

Si am constatat ca aceasta haina a lui Christos, pe care eu aveam incredintarea ca le-am acordat-o, i-am adus ca ucenici in Biserica lui Christos, acea haina a fost abandonata de indata ce au iesit pe usile Catedralei, acei micuti de 6 saptamani!

Botezul, iata ca vorbeste mai clar! Si aici nu mai este loc de interpretare, de presupunere, de a ne da cu parerea, sa facem comparatie, sa aducem alte texte, atât de clar, atât de evident vorbeste Domnul Christos in Evanghelia lui Marcu 16.16:

Cel ce va crede si se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.

Trebuie intâi sa crezi!

Si mi-am pus intrebarea. Ce este botezul? Botezul este o marturie publica, este un act de ascultare, este o promisiune de a-L urma pe Christos. Cat? Toata viata!

Este nu numai un act de ascultare, este si o cooperare, este o identificare cu Christos.

Si am constatat deindata ca acele botezuri pe care le-am practicat eu, sunt invalide. Eu savârsisem deja sute, de ordinul miilor de botezuri la noi nascuti! Si am constatat ca acele botezuri ale noilor nascuti nu au un fundament, nu au o temelie biblica, pentru ca sunt facute in afara Sfintelor Scripturi!

Acei noi nascuti nu au constientizat actul botezului. Nu l-au cerut ei. Nu au ramas credinciosi lui Christos. Ei nu sunt ucenici ai lui Christos. Ei nu se identifica cu Christos. Ei nu asculta de Christos.

Apoi in planul de slujire liturgical …

VA URMA !!!

Puteti vedea:  Zorii    Ep. 1   Ep.2   Ep.4

Asociația preoților convertiți din România

biserica-baptista-sfanta-treime-constantaIN MUNICIPIUL CONSTANTA

la Biserica Baptista Speranta (str.Razboieni nr. 80) –

http://www.speranta-ct.ro/

in acest weekend sunt programate marturii ale unor fosti preoti ortodocsi

– transmisie live http://www.ustream.tv/channel/386344 –

Cristian Florea

Citiți (Update)  INTERVIU – Prof. Marius C. Cimpoae împreună cu pastorul Cristian Florea

De astazi, 4 August 2011, ”Asociatia preotilor convertiti” din Romania se intalneste pentru slujire la Biserica Baptista Speranta din Municipiul Constanta.

Prima seara , Joi 4 August, va fi deschisa de catre episcopul bisericii ortodoxe reformate, Bogdan Ionescu, cu mesajul: Convertirea personala si Reforma in Biserica Ortodoxa.

Asteptam ca Domnul sa reverse mult har si calauzire, pentru ca oricine va fi prezent la evanghelizare sa poata sa inteleaga si mai mult care voia lui Dumnezeu pentru viata fiecaruia.

In a doua seara de evanghelizare,Vineri 5 August, isi va prezenta marturia personala si va aborda subiectul ,,Monahismul in lumina Bibliei“, fratele Daniel Purece.

Acest frate a trait in manastirile ortodoxe, iar acum este presbiterul unei adunari penticostale din Roznov (Neamt).

Sambata 6 August, va avea loc marturia personala a fratelui Titus Guriuc, fost frate de manastire, si va aborda subiectul despre inchinarea la icoane: ,,Un scurt istoric despre inchinarea la icoane. Prezentare in lumina Bibliei”. Fratele Titus este evanghelist si face parte din Biserica Crestini dupa Evanghelie.

Duminica dimineata,7 August, voi avea mesajul: ,,Pocainta urmata de Botez“, dar si fragmente din marturia personala (fost preot ortodox Cristian Florea).

Programul ORAR se poate vedea AICI.

Avem marturiile noastre imprimate pe DVD si reviste. Acestea vor ramane in casele prietenilor pentru folosul lor sufletesc.

Proiectul asociatiei este acela de a edita 2 volume de marturii ale preotilor convertiti, cat si o mapa ce va cuprinde 10 DVD-uri cu marturii. Toate acestea sunt facute pentru lucrarea de misiune in tara noastra ortodoxa.

Rugati-va Domnului, pentru ca Dumnezeu sa ne daruiasca mult har in lucrarea de slujire, precum si resursele financiare necesare pentru o astfel de lucrare.

Cu drag, al dumneavoastra frate in Hristos,

Pastor Cristian Florea