Alex Mihai Stoenescu: Legătura dintre comunism și catolicism, dintre inchiziție și fenomenul Pitești.

Foto: Pictura din tripticul lui Ilya Glazunov, ilustrand Legenda Marelui Inchizitor din romanul “Fratii Karamazov” a lui F. M. Dostoievski

Studiu istoric: Legătura dintre comunism și catolicism, dintre inchiziție și fenomenul Pitești. Totalitarismul modern își are originea în Biserica Romano Catolică

by Andrei Nicolae

În premieră în mediul online din România, reproducem o parte a studiului istoric asupra originii comunismului, publicat în „Istoria Loviturilor de Stat în România, volumul 3: Cele trei dictaturi”, de către Alex Mihai Stoenescu. (paginile 626 – 639).

Din textul putem afla despre legătura explicită între practicile Inchiziției catolice, în special a celei spaniole, și metodele de teroare folosite de regimul comunist. Continue reading “Alex Mihai Stoenescu: Legătura dintre comunism și catolicism, dintre inchiziție și fenomenul Pitești.”

Iohannis, elevul favorit al lui Jean-Claude Junkers

Nouă nu ne vine să credem!

În ruptul capului nu ne vine să credem! După cei şaptezeci de ani de comunism în Uniunea Sovietică şi după patruzeci de ani de comunism în Europa de Răsărit, mai vrea cineva să repete tragedia? Da, da, da!

În Europa de Apus şi în Statele Unite ale Americii se lucrează intens şi cu mare zel şi entuziasm la realizarea visului lui Karl Marx de a crea societatea comunistă! La protestele noastre că experimentul Continue reading “Iohannis, elevul favorit al lui Jean-Claude Junkers”

Povestea „Love Story 2” cu germanul Peter Mibus în 1970, pe Dunăre în Moldova Nouă, trecând granița română înot

Carsie, la eclipsa 113Peter Mibus este protagonistul acestei poveşti. Este german din Berlin, iar acum 46 de ani locuia în Berlinul de Vest, deci era un om liber. Cu toate astea, a decis să-şi pună în pericol atât libertatea, cât şi viaţa, pentru a-şi scoate din Berlinul comunist marea iubire, pe Uschi.

După 46 de ani, Peter a decis să refacă, fără Uschi, traseul acestei aventuri al cărei punct nevralgic îl reprezintă România. Continue reading “Povestea „Love Story 2” cu germanul Peter Mibus în 1970, pe Dunăre în Moldova Nouă, trecând granița română înot”

Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.

marius-si-ruth-bodnariu Statul neo-marxisat le-a luat copiii pentru că credeau în Dumnezeu.

Norvegia este primul stat în care ateismul şi comunismul e politică de stat. La Oslo, capitala Norvegiei, Dumnezeu este izgonit din societate de activiştii politici socialişti.

Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, care a locuit în România până în urmă cu 10 ani, locuind în prezent în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia. Fratele lui Marius Bodnariu, care locuieşte în România, a relatat cazul susţinând că din primele date acţiunea ar avea la bază chestiuni de ordin religios. Continue reading “Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.”

Ligia Seman – „Funiile dragostei”

FuniileDragosteiCopertaIubirea între fericire şi nefericire, între dramă şi împlinire într-un roman de tip “clasic” 

În 1970, regizorul american Arthur Hiller câştiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, „Love story”. Ecranizarea sa după cartea lui Erich Segal, avându-i în rolurile principale pe Ali McGraw şi Ryan O’Nael, prezintă povestea de dragoste a doi tineri, studenţi, ce se căsătoresc şi au parte de o fericire de scurtă durată (tot încercând să aibă copii, vor descoperi că ea suferă de o boală incurabilă). Dramă, lacrimi, suferinţă, un tagline celebru – „love means never having to say you’re sorry” – şi o coloană sonoră de neuitat, aceasta ar fi în câteva cuvinte istoria filmului.

Un love story oarecum similar ne propune şi Ligia Seman în cea mai populară carte a ei, „Funiile dragostei”, tiparită la editura Cetate Deva, în anul 2008, care impresionează prin aceeaşi reluare a clasicei poveşti de iubire frântă înainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. Continue reading “Ligia Seman – „Funiile dragostei””

DE CE OARE NU AM TRĂIT ASA DE LA ÎNCEPUT?

Comunismul Jianu Liviu-Florian

Odioase vremuri am putut să trăim în socialismul românesc!

Atunci, viața era condamnată la torturi atroce, precum:

– creșterea nivelului de trai / cap de locuitor;

– case de cultură / cap de locuitor;

– teatre / cap de locuitor;

– fabrici / cap de locuitor;

– uzine / cap de locuitor;

– școli / cap de locuitor; Continue reading “DE CE OARE NU AM TRĂIT ASA DE LA ÎNCEPUT?”

Patriarhul Daniel, indica cauzele crizei

Antena 3 LIVE aduce în atentia publict mesajul patriarhului Daniel care s-a referit si la cauzele crizei economico-financiare din România si din lume, cauze care sunt de ordin spiritual si moral:

 

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral

 

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, duminica, la finalul sedintei solemne a Sfântului Sinod.
    
‘Noi întelegem ca la ora actuala majoritatea tarilor din zona aceasta a Europei se confrunta cu o criza economico-financiara, dar consideram ca mai grea decât criza economico-financiara este criza spirituala. De altfel, radacina acestei crize economico-financiare este de ordin spiritual si moral. Lacomia mare a unora a dus la lipsa de mijloace materiale si de bani a altora’, a declarat patriarhul BOR, potrivit Agentiei Basilica.
    
Întâistatatorul BOR considera ca toate încercarile acestea, inclusiv perioada comunista, precum si ‘criza capitalista’ sunt încercari care îndeamna Biserica lui Hristos sa întareasca mai mult credinta.

 

*

Un caz celebru, totusi mai putin cunoscut la noi, ne va edifica asupra modului de gândire al oamenilor si cum s-a insinuat ateismul în Europa sau America unde crestinismul adusese prosperitatea decenii la rând.

Sa aflam acum  despre unul dintre cei mai inversunati atei britanici si ce s-a întâmplat cu el, caci viata lui a fost o aventura de-a dreptul. E vorba de Peter Hitchens, fratele si mai renumitului autor ateu si declarat dusman a lui Dumnezeu, Christopher Hitchens.

Vreme de multi ani Peter Hitchens a fost, la fel ca fratele sau, o personalitate mult cunoscuta si apreciata in cercurile intelectuale engleze in principal datorita urii lui inversunate impotriva lui Dumnezeu si a tenacitatii cu care promova ateismul. Christopher Hitchens a fost un autor mai prolific decit fratele sau, volmele lui fiind si mai bine vindute. In 2007 a publicat God Is not Great, iar in 2011,  Hitch-22. Ultima carte a fost atacul cel mai virulent a lui Chritopher Hitchens impotriva lui Dumnezeu si impotriva credinciosilor. In 2011 s-a lansat intr-un turneu international de promovare a cartii prin universitatile americane. S-a imbolnavit de cancer pe parcurs, cancerul doborâdu-l intru-un spital din Houston, Texas in decembrie 2011. Se spune ca inainte de moarte Christopher Hitchens si-ar fi razgândit pozitiile si ca ar fi afirmat aprecieri fata de credinta in Dumnezeu.

In schimb, fratele lui, Peter Hitchens, e inca in viata, profeseaza jurnalismul la publicatia londoneza Mail.Online, si a primit si el multa atentie in 2010 cind a publicat The Rage Against God (“Furia Impotriva lui Dumnezeu”). In aceasta carte Peter Hitchens isi descrie lepadarea de credinta, anii ratacirii in necredinta, si reintoarcerea treptata la credinta in Dumnezeu. Marturia lui, descrisa in cele 219 pagini ale cartii, este unica. Dar poate fi o reala incurajare pentru noi toti, si mai ales pentru cei care, probabil chiar cititori ai acestor rinduri, au ratacit de la credinta si poate cauta calea inapoi. Sugeram cartea nu doar pentru ei, ci si celor care au membri de familie, prieteni ori cunostinte care se lupta cu necredinta si au nevoie de un exemplu pozitiv pentru a-si gasi drumul inapoi. Recenzii ale cartii cit si posibilitatea de a o comanda prin Amazon.com, pot fi aflate aici http://www.amazon.com/Rage-Against-God-Atheism-Faith/dp/0310335094

 Impotriva lui Dumnezeu cu mare furie
Peter Hitchens s-a nacut in 1951 in Marea Britanie de dupa razboi. Pe vremea când, zice el, confidenta pe care britanicii o aveau in grandoarea Marii Britanie a inceput sa se erodeze. Nu e vorba doar de declinul Imperiului Britanic, ci mai ales de acela al valorilor. In tandem cu declinul politic, moralitatea britanicilor a inceput si ea sa scada, hedonismul s-a proliferat, credinta in Dumnezeu a devenit demodata, familia si casatoria au inceput sa fie luate in ris, predarea religiei in scolile britanice s-a schimbat dintr-o materie de promovare a moralitatii in una de discreditare a Bibliei, iar anii 60 au adus prabusirea morala a tarii. In contextul acestor schimbari sociale a fost prins si Peter Hitchens, iar ele l-au dus incet la ateism. Pe vremea cind Hitchens facea scoala elementara atmosfera din scolile britanice era una permisiva. Anii 60 au proliferat divortul in Marea Britanie, iar miscarile de emancipare sociala i-au subrezit moralitatea. Hitchens descrie cu oroare cum el si colegii din clasele elementare susoteau despre singurul baiat din clasele primare al carui parinti, spuneau gurile rele, erau divortati. Copiii fusesera socati sa afle ca odata casatoriti, parintii pot si divorta. Treptat au fost socati si de alte lucruri, dar s-au obisnuit cu ele, practicindu-le si ei ca adulti. La inceput au fost socati cind vedetele britanice incepusera sa aibe copii ilegitimi, dar cu timpul au devenit si ei parinti cu copii ilegimiti. Cum adica, sa ai copii fara a fi casatorit?

O tinerete imorala
Spre deosebire de colegii lui de aceasi varsta, spune Peter Hitchens, el a imbratisat ateismul si practicile imorale ale tineretii inainte de majoritatea celor de varsta lui. Era mindru de murdaria imorala in care traia: betie, batai cu politia, neascultarea de parinti, lipsa de respect fata de invatatori, profesori, de cei in varsta. La biserica incetase sa mai mearga. Atmosfera secularista din scolile britanice a avut mai mult influenta asupra lui decit valorile invatate acasa. La 16 ani, in primavara lui 1967, Hitchens si-a dat foc Bibliei, la liceul din Cambridge unde facea scoala la vremea aceea, in prezenta colegilor de clasa. A fost mindru de fapta lui. Era dovada tabgibila, spune el, ca convertirea lui la ateism devenise ireversibila. A facut-o, spune el, fara remuscari, si au trecut multi ani pina cind a inceput sa le simta. Intre timp, Hitchens devenise si un rebel arogant. Un razvratit. Razvratit impotriva lui Dumnezeu, a credintei, a familiei, a moralitatii crestine. Pentru el Biblia era doar o carte de povesti scrisa de oameni inculti cu mii de ani in urma, o carte a superstitiilor.
Il deranja moralitatea crestina, izvorita din Scriptura. Cum adica, zicea el, sa interzici la doua persoane adulte dar necasatorite sa nu intretina relatii sexuale? Mai ales daca se iubesc? Cum sa le interzici acest” drept?” Dupa el moralitatea crestina era doar o moda trecatoare, un set de reguli stabilite de barbati, norme si obiceiuri care nu-si mai aveau locul in societatea moderna, deja emancipata. Casatoria nu-si mai avea nici un rost, avortul era ceva necesar si just, iar promiscuitatea sexuala era ceva de admirat si imitat.
La 12, 13 ani, isi aminteste Hitchens, devenise deja ateu. I-a spus directorului scolii ca nu mai crede in Dumnezeu. Ratacirea spre ateism, adauga Hitchens, s-a datorat si deteriorarii programelor de educatie religioasa din scolile britanice ale anilor 50 si 60. In loc de educatie religioasa cu scop moral, orele de religie deveniseara ore de istorie. Bunicii lui fusesera baptisti conservatori care il incurajau sa aleaga o cale dreapta in viata. Parintii lui, insa, nu mergeau la biserica de fel. I-au lasat pe Christopher si Peter sa fie educati in religie dupa programa scolara. Dar programa scolara nu mai accentua credinta in Dumnezeu ori importanta religiei ca vector al moralitatii in societate. Craciunul, Pastele si celelalte sarbatori religioase deveniseara “festivaluri” lipsite de insemnatate crestina. Britanicii incepusera sa devina tot mai dezinteresati in biserica si credinta. Inainte de 1914 bisericile engleze erau pline, jumatate pline inainte de 1945, si trei sferturi goale dupa 1945.
Incetul cu incetul Hitchens a devenit un veritabil succes englez, bine educat, conectat, scriitor prolific, apologet priceput al necredintei. Era mindru de rationalismul care zice el ii calauzea viata. Dorea sa vada fiecare biserica din Anglia inchisa si transformata intr-un muzeu al necredintei ori o cladire publica. Dorea orice ramasita a “superstitiei” religioase in Marea Britanie sa fie extirpata. La 30 de ani Hitchens o ducea bine. Promova prin jurnalism socialismul britanic si ateismul. Credinta lui era secularismul. Ura oamenii religiosi. Atit de mult in fapt, incit se simtea dezgustat daca stia ca persoana de linga el era credincioasa. Nu isi putea imagina traind o viata crezind in existenta unei forte spirituale. Viata ii era devotata in intregime placerii si ambitiei personale.

In Uniunea Sovietica, începe  trezirea spirituala
In timp,  tânarul , a devenit un admirator al comunismului sovietic si un pacifist. In 1990 i s-a implinit visul fiind acreditat ca jurnalist la Moscova incepind cu vara acelui an. La Moscova a locuit in acelasi cartier cu familia lui Brejnev si liderii KGB. In anii cit a stat in Uniunea Sovietica a aflat ceea ce fie ca nu stiuse pe vremea studentiei in Marea Britanie fie ca refuzase sa creada: paradisul ateismului sovietic fusese de fapt un mit. O dezinformare. Ororile staliniste incepusera sa fie facute public si sa fie condamnate. Societate sovietica incepea sa se intoarca spre Dumnezeu dupa 70 ani de ateism. Golul spiritual cauzat sovieticilor de cei 70 de ani de secularism l-a socat. Ceva nu era bine. Lumea din afara nu fusese informata de tragedia asta. Si asta l-a fortat pe Hitchens sa-si reconsidere propriile pozitii. In timp, a inceput sa afle placere si in discutiile cu cei credinciosi. A inceput sa-i afle inteligenti si buni conversanti in ciuda credintei lor religioase. Apoi a intervenit inca ceva – teama de moarte. “No doubt (afirma el) fear played a part in my return to religion”. (“Fara indoiala, teama a avut un rol in reintoarcerea mea la religie”.) (p. 103)

Efectul unui tablou
O excursie in Burgundy l-a adus pe Hitchens in contact cu tablolul pictorului Rogier van der Weyden (Secolul XV) intitulat “Judecata din Urma”. Privind tabloul s-a inspaimintat si si-a zis: “daca omul acesta are dreptate”? Dupa 500 de ani tabloul inca avea efect. De data asta asupra lui Hitchens. La scurt timp dupa aceea Hitchens a inceput sa mearga din nou la biserica, stind la inceput pe bancile din spate. Apoi a fost cuprins de o dorinta arzatoare sa mearga la biserica in fiecare duminica. Dupa aceea au urmat discutii cu prietena lui. Si ea incepuse sa simta ca si el. Au decis sa se casatoreasca in biserica. Au facut-o, pastorul citindu-le binecuvintarile din Psalmul 128. Momentul acela a fost unic pentru Hitchens si sotia lui. Pina atunci nu isi jurasera credinta unul altuia. S-au botezat, si-au botezat copii. Au devenit o familie crestina.
A urmat apoi o alta experienta unica in Dallas, Texas. Seful il trimisese la Huntsville, Texas sa scrie un raport despre executia celor condamnati la moarte in inchisorile texane. L-a intoarcere s-a oprit la Dallas unde a vizitat muzeul. Acolo a vazut un alt tablou, pictura The Prodigal Son (“Fiul Risipitor”) a lui Thomas Hart Benton. A stat amutit in fata lui regasindu-si viata si propria ratacire in imaginile din tablou. Convertirea de la ateism la credinta devenise deplina.
Traiectoria de revenire la credinta a lui Hitchens e presarata cu texte Biblice. Ele reflecta durerea, agonia, dar si simtamintul de triumf al autorului pe drumul inapoi. Credinta in anumite invataturi fundamentale ale Scripturii. Citatul de deschidere al cartii lui e din Iov 38 unde Dumnezeu se prezinta muritorului Iov ca autor al universului. Si fiecare capitol al cartii incepe cu cite un citat din Scriptura. Unul care reflecta vremurile rele din viata lui Hitchens, ratacirea, dar si nadejdea, si dragostea lui Dumnezeu.
E fascinant sa simti din cuvintele si textele lui Hitchens credinta lui de neclintit in Dumnezeu, in valorile crestine, in relevanta lor pentru societatea contemporana. Aprecierea pentru credinta crestina traditionala, pentru un crestinism traditional, neintinat de curentele si teologiile contemporane. Simti autenticitatea convertirii lui Hitchens. O convertire molipsitoare si una care inspira cititorului mult curaj. Hitchens nu e o personalitate neinsemnata pe scena intelectuala britanica. Cu atit mai mult experientele lui trebuie cunoscute, citite, si facute de cunoscut la cit mai multi. Ultimele capitole ale cartii sunt o pledoarie bine argumentata impotriva ateismului, Hitchens argumentind cu convingere impotriva erorilor si arogantei ateismului contemporan.
Interesante sunt si detaliile dezbaterilor facute de fratii Hitchens dupa renintoarcerea lui Peter la credinta. Universitati si fundatii prestigioase ii puneu in amfiteatre pe cei doi frati, veritabili gladiatori, urmarindu-le dezbaterile academice, pentru si impotriva credintei. Memorabila pentru Peter a fost in special dezbaterea facuta de cei doi la University din Michigan cu citiva ani inainte de moarte lui Christopher. Din nefericire, relatiile intre frati nu s-au imbunatatit. Au ramas straini unul fata de altul, Christopher sfirsindu-si viata pe un pat de spital, fiind fortat de boala sa-si intrerupa turneul de promovare al ateismului pe care-l facea atunci in Statele Unite. O tragedie pentru familia Hitchens dar si o atentionare pentru cei pe calea necredintei, si mai ales pentru cei care se fac dusmani ai lui Dumnezeu si nu-si gasesc calea inapoi.

Nota:

AFR va recomanda  The Guardian unde gasiti  publicata o scurta recenzie a cartii lui Hitchens in 2010  http://www.guardian.co.uk/books/2010/apr/17/rage-against-god-peter-hitchens

În sfârșit, patriarhul Daniel arată spre cauza crizei economice

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual și moral

(by Antena 3 LIVE)

 Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, duminica, la finalul sedintei solemne a Sfântului Sinod.
    
Noi întelegem ca la ora actuala majoritatea tarilor din zona aceasta a Europei se confrunta cu o criza economico-financiara, dar consideram ca mai grea decât criza economico-financiara este criza spirituala. De altfel, radacina acestei crize economico-financiare este de ordin spiritual si moral. Lacomia mare a unora a dus la lipsa de mijloace materiale si de bani a altora’, a declarat patriarhul BOR, potrivit Agentiei Basilica.
    
Întâistatatorul BOR considera ca toate încercarile acestea, inclusiv perioada comunista, precum si ‘criza capitalista’ sunt încercari care îndeamna Biserica lui Hristos sa întareasca mai mult credinta.

*

Un caz celebru, totuși putin cunoscut, ne va edifica asupra modului de gândire Continue reading “În sfârșit, patriarhul Daniel arată spre cauza crizei economice”

Despre intelectuali

Comunismul a creat acel odios sistem al securitatii în anul 1948, principalul instrument al represiunii împotriva poporului român.Modalitatile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestari, anchete, torturi, condamnari, continuând cu teroarea psihologica – organizarea unei formidabile retele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune si dezinformare a maselor, amenintari, santaj si încheind cu presiunile facute asupra întregului aparat de stat, economic si administrativ. Au fost întemnitati, ucisi în închisori si lagare de munca sute de mii de detinuti politici, oameni de toate vârstele si de toate categoriile sociale si profesionale, printre care foarte multi intelectuali, asa-zisa „crema a intelectualitatii românesti”.

Au avut loc persecutii religioase, manifestate prin lichidarea fizica sau aruncarea în temnita a preotilor si credinciosilor, interzicerea unor culte, închiderea sau darâmarea lacasurilor de cult, precum si propaganda ateista, presiuni asupra clerului, infiltrarea în rândurile membrilor cultelor a unor agenti ai Securitatii.

Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1959 exprima atitudinea regimului comunist fata de intelectuali: „Trebuie sa luam intelectualitatea s-o educam, s-o ajutam sa-si revizuiasca cunostintele, pozitiile, s-o transformam cu încetul, cu rabdare. Iar cei care nu dovedesc atasament fata de noua societate, sa fie aspru pedepsiti.”Cine sunt cu manifestari dusmanoase trebuie adusi pe ring, boxati bine, facuti knock out si eliminati”.

Nicolae Ceausescu nu uita sa sublinieze în repetatele sale discursuri, ca intelectualii, studentii, functionarii erau „paturi ce traiesc din munca celorlalti”.

Revolutia Româna din 1989 a constat dintr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii care au dus la sfârsitul regimului comunist din tara noastra si la caderea lui Nicolae Ceausescu. România a fost singura tara din blocul estic care a trecut la democratie printr-o revolutieviolenta, în care conducatorii comunisti au fost executati. Tinerii din toate orasele tarii au iesit pe atunci în strada si au strigat „Libertate!”. Au fost mii de raniti si morti. Dupa revolutie, tinerii ramasi în viata pastrau speranta în sufletele lor. Abia iesiti din matca universitatilor, îsi cautau un drum drept, dar care era greu de gasit. În 1990 si 1991 au fost sase mineriade, cea din 13-15 iunie 1990 din Bucuresti fiind cea mai sângeroasa si mai brutala, când fortele de ordine, sustinute de mineri, au intervenit folosind violenta împotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a populatiei civile. În acele zile ale mineriadelor, cei care li se pareau minerilor a fi intelectuali (dupa fizic sau îmbracaminte), au fost batuti în plina strada, unii amenintati chiar cu moartea. Mineriadele au facut ca tinerii sa-si vada umbrit viitorul si pe multi, aceste mineriade i-au „alungat” din tara. Înca o data, prin plecarea tinerilor, tara a pierdut din fortele sale si s-a facut loc parvenitilor de tot felul sa acceada la putere si sa ocupe functii în conducerea institutiilor. Putinii intelectuali ramasi au început sa se loveasca între ei, instigati de forte „malefice”. Si la aceasta data ne gasim în aceeasi situatie, intelectualii sunt centrifugati spre marginea societatii si provocati a se „duela” între ei; televiziunile aduc, de cele mai multe ori, în prim plan, oameni care nu fac cinste tarii – pseudo – intelectuali -, acestia manifestând o atitudine nonsalanta, lipsa de bun simt si decenta, folosind un vocabular vulgar, în numele libertatii de exprimare. În spatiul politic s-a întronat ura si razbunarea, mai nou otevizarea tulbura mintile poporului cu promisiuni mincinoase, provocând degringolada, amenintând ordinea pentru care mai lupta unii politicieni bine intentionati.

Faptic, în spitale medicii sunt batuti de catre pacienti, în scoli profesorii sunt batuti de elevi, în biserici se intra cu ranga, despre preoti, biserica si credinta se scriu articole defaimatoare; unii intelectuali sunt criticati, „scuipati”, din nou auzindu-se neroada lozinca de dupa revolutie: „Noi muncim, un gândim!”, lozinca preluata din comunism si fluturata în timpul mineriadelor! Cum adica? Orice munca include o gândire; nu poti executa o munca fara sa gândesti, fara sa-ti folosesti mintea. Doar nu suntem nici roboti si nici slugi ai instinctelor! Si, de asemenea, orice om care gândeste, poate trece la actiune, la materializarea gândirii sale. Deci, orice om normal gândeste si munceste.Cu cât se gândeste mai mult la ceva, cu atât mai puternica este emotia si creste probabilitatea ca gândul sa se materializeze. Este valabil pentru orice îndeletnicire, fie a unei persoane cu studii superioare de specialitate, fie a unui muncitor specializat. Apoi, fara a ne pune gândirea la contributie, cum vom reusi sa tinem pasul concurentei de la nivel european si international în toate domeniile? Cine va executa activitati de inovare si în ce mod? Intelectualii, prin chiar definitia termenului, sunt cei interesati de tot ce se poate adauga cunoasterii lor, abordeaza problemele totdeauna din perspective noi. În Dictionarul explicativ al limbii române intelectualul este definit ca Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza în domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.”.

Constantin Noica demonstreaza în „Jurnalul de idei”, ca „a gândi înseamna a spune ca asta nu e asta, iar actul de a spune ca asta nu e asta – argumentat desigur – spre deosebire de animal pentru care asta e asta, da gândirea si astfel începutul logicului”. Filozoful Nae Ionescu în „Cursuri de Metafizica” explica cuvântul „gândit”: atunci când cineva gândeste un lucru înseamna ca are un continut de constiinta; dar a gândi un lucru, nu înseamna ca el este si cunoscut: „Eu pot sa gândesc un lucru fara sa-l cunosc. A cunoaste un lucru înseamna ceva mai mult, înseamna întâi de a-l deosebi de tot ceea ce este altfel decât el, dar în acelasi timp înseamna a-l analiza si în ceea ce este el ca atare. Trebuie sa-i aplic cele doua operatiuni fundamentale carteziene: claritatea si distinctia.” Ca o concluzie, nu trebuie facuta confuzia între a gândi si a cunoaste, dar pentru ca ceva sa fie cunoscut, trebuie mai întâi gândit.

Prostimea, mahalagii (fiindca, Doamne, societatea este pestrita!), ies în fata si ponegresc si defaimeaza personalitatile culturale ale tarii, tot în numele asa zisei democratii. Oare se poate progresa în acest fel? Se pare ca se repeta greseala din comunism, se încearca distrugerea intelectualitatii românesti! Si pe atunci ca si acum, intelectualii, au fost si sunt considerati „dusmani ai poporului”. Vrem sa ne întoarcem în vremurile „de trista amintire” si sa înlocuim din nou oamenii de valoare cu pregatire si nivel ridicat de constiinta, cu oameni fara pregatire speciala si cultura? Eu una cred, (sigur ca parerea mea prea putin conteaza, vorba aceea: înainte nu puteai spune adevarul, acum îl poti spune, dar nu intereseaza pe nimeni!), ca oamenii de valoare ar trebui cautati, gasiti si respectati. Lor trebuie sa li se acorde încrederea maxima, fiindca nu degeaba au învatat ani de zile în scoli (cei care au facut-o din dragoste!), nu degeaba au muncit cu profesionalism si daruire în viata, nu degeaba au iubit oamenii cu care au venit în contact, nu degeaba au încercat sa aduca picul de umanism printre oameni vindecându-i de boli si scapându-i de moarte, instruindu-le copiii în scoli, scotând frumosul în evidenta prin diferite forme ale meseriilor, artei sau ale scrisului. De la cine sa cerem mai mult decât de la acesti oameni instruiti, daruiti umanitatii nu pentru a-si realiza un trai material excelent, ci pentru a excela în trairi sufletesti? Sunt convinsa ca atâta timp cât vor exista astfel de oameni cu daruire, responsabili pentru ceea ce se întâmpla în tara – pentru ca esti cu atât mai responsabil cu cât întelegi mai mult – se va putea realiza progresul.

Un teolog, doctor în stiinte, semna un articol despre intelectuali si fara a da o denumire termenului de intelectual, arata ce întelege el prin denumirea de intelectual, începând sa-i critice: „La ce sunt buni intelectualii? Evident ca la nimic… bun. Într-o societate pe care nu o pot influenta negativ (unicul lucru pe care s-ar pricepe sa-l faca), intelectualii sunt niste inutilitati costisitoare. De când s-a auto-inventat specia lor, nu au facut mai nimic util pentru societate”. Frumos dar oferit intelectualilor din partea unui intelectual, daca e vorba sa-l definim dupa studii si diplome, nu? Într-adevar, nu întotdeauna diplomele certifica intelectualul!

Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, într-un articol mai vechi, vorbind despre intelectualitate, dadea exemple de definitii ale intelectualului, din care am retinut: În Dictionarul Enciclopedic „Cartea româneasca” din 1931, I.A. Candrea defineste intelectualul ca „persoana care si-a cultivat mintea si se serveste numai de inteligenta spre a judeca lucrurile”; dictionarele frantuzesti definesc intelectualul ca „individ care se apleaca asupra activitatilor intelectuale, spirituale, indiferent de nivelul de pregatire institutionala, în practica vazându-se ca fiind o persoana implicata în viata culturala si politica”; dictionarele din engleza definesc intelectualul ca „o persoana cu un intelect dezvoltat”. Mai precizeaza ca în perioada comunista definitiile au fost înlocuite cu un sens marxist „în varianta pur administrativa intelectualitatea fiind o patura sociala iar intelectualul o persoana care a urmat studii superioare”. Adevarat, noi stim cum se obtineau diplomele de studii superioare în perioada comunista si cea post-comunista, când un absolvent de facultate nu stia uneori sa faca o cerere, nu stia sa scrie, sau sa se exprime corect româneste. Aceasta nu era si nici nu poate fi cu adevarat o intelectualitate, ci „un produs pe banda rulanta”, cum bine spunea cineva.

Scriitoarea Lucia McNeff, într-un articol „Despre luciditate si intelectualitate” precizeaza ca a fi intelectual nu are nimic comun cu a avea o diploma, o profesiune sau o specialitate, ci înseamna, înprimul rând, capacitatea unui individ de a fi lucid în ceea ce priveste esentialul, a ceea ce se întâmpla înjurul sau, de a fi liber în gândurile, ideile, valorile, actele sale. „Nu foamea si frigul ne va ucide, si nici frica sau lasitatea, ci prostia…” maispune dumneaei. Si Einstein era sigur de infinitatea prostiei omenesti: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia, dar despre univers nu sunt asa de sigur.”

În 2009 s-a mai auzit un glas spunând despre intelectuali: „Stiu ca termenii trebuie sa includa cultura, stiinta de carte, rafinament, generozitate, noblete înnascuta, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândesti la oameni cu astfel de calitati, ti se pare si mai monstruoasa ura lumii românesti împotriva intelectualilor si… filozofilor, o ura cu atât mai accentuata cu cât acestia sunt din ce în ce mai putini”. O definitie frumoasa si un adevar trist!

Adevaratul intelectual trebuie sa fie un om echilibrat, tolerant, lipsit de orgoliu, cu principii clare si bine definite, în baza carora actioneaza, constient fiind de raspunderea pe care o are pentru viitorul tarii. Unii sunt de parere ca despre un om nu se poate spune ca este intelectual în timpul vietii lui, ci doar când si-a asumat datoria si misiunea de intelectual pâna la capat, deoarece timpurile în derularea lor au aratat, spre regretul nostru, ca unii intelectuali au avut pe parcursul vremurilor atitudini neasteptate, care au mers de la acomodarea „calduta”, pâna la pactizarea totala cu regimuri totalitare, atitudini care nu pot fi scuzate. O minte sclipitoare, spunea ca în viata trebuie sa stii când poti sa faci fata unor situatii si când este mai bine sa nu te implici. De aici se poate deduce motivatia tacerii altor intelectuali, în anumite perioade, în care lipsa aplombului, a implicarii a însemnat prudenta, pe care unii au numit-o, pe nedrept poate, lasitate; prudenta care însemna adevaratul curaj, pentru Euripide, marele dramaturg al Atenei.

În prezent, societatea trebuie sa le dea tinerilor intelectuali cecuri în alb, fiindca nu cred ca avem timp sa asteptam o viata! Numai intelectualii tineri, beneficiari ai calitatilor mai sus enumerate, cu energia si dragostea lor de tara, si tinând cont de întelepciunea oamenilor mai în vârsta, pot salva România.

Si nu orice fel de intelectual, ci intelectualul crestin care este prin excelenta un om pentru altii, intelectul sau fiind un dar dumnezeiesc, o binecuvântare divina a celui îndragostit de cunoastere, având menirea de a fi un „sacerdotum creationis” pentru realizareaarmoniei în jurul sau.

Nichifor Crainic (1889-1972), gânditor crestin-ortodox, tânar teolog fiind, simtise ca secolul XX se îndeparta de Evanghelie, ca asa-zisii „oameni de cultura” nu mai voiau sa auda de „viata intelectuala bisericeasca”. În 1913, Crainic afirma ca un intelectual crestin „nu trebuie sa scape niciodata prilejul de a pune fata în fata lucrurile cele vechi ale credintei cu cele noi ale civilizatiei, de a privi prin prisma religiunii toata complexitatea acestei civilizatii si de a scoate în relief cuvântul Evangheliei, clarificând astfel spiritele si introducând în viata moderna curentul viu si înviorator al credintei si moralei”.

Dumitru Staniloae (1903-1993) observase si el ca intelectualitatea româna s-a îndepartat de credinta poporului: „Trebuie sa sfârsim cu aceasta, trebuie sa avem o alta intelectualitate. Trebuie sa ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru”.

Ne aflam într-o perioada grea pentru tara si rolul, în primul rând al intelectualilor, este sa-si concentreze toate fortele pentru iesirea cu bine din aceasta perioada, sa se angajeze în politica, sa dea dovada de demnitate, de viziune clara, fiindca asa cum spunea, dupa câte îmi amintesc, Jean-Jacques Rousseau, destinul fiecarui om înseamna politica. Extrapolând, putem spune ca destinul fiecarui popor înseamna politica… buna sau gresita!

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Pastorul german Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

Pastorul Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau însa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gândi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, în realitate, lupta sa distruga crestinismul.

În tezele lor, Marx si Engels spun foarte clar ca, în societatea comunista, crestinismul nu trebuie încurajat, ci, dimpotriva, distrus, anihilat.

Prin literatura lui, Richard Wurmbrand a luptat tocmai împotriva acestui fapt si l-a împiedicat.

Richard Wurmbrand a fost consecvent în lupta sa împotriva comunismului. Aceasta a fost tema pe care Richard Wurmbrand a urmarit-o consecvent în scrierile sale: comunism si crestinism. Le-a pus fata în fata si tot ce a scris merge în aceasta directie.
A scris si literatura pentru zidire sufleteasca, pentru zidirea si întarirea sufletelor crestinesti. El cunostea o sumedenie de întâmplari pe care le-a povestit în cartile sale, întâmplari prin care i-a convins pe cititori.

Literatura lui Richard Wurmbrand a jucat un rol hotarâtor în lumea crestina pe întreg pamântul.“

Pastorul Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

PASTORUL RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau însa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gândi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, în realitate, lupta Continue reading “Pastorul Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand”

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.(Psalmul 27.5)

Partea a treia a predicii fratelui Pit

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.


A n u l  1 9 5 3

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei. (Psalm, 25.1-3) Continue reading “PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu”