Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani

 Eveniment caritabil la Cluj Napoca

Membrii unei fundații s-au gândit să îi distreze ei pe cei mici, în timpul liber.

Mai și mici, mari amici

Copiii din familiile dezorganizate sau foarte sarace au parte de un strop de bucurie datorita unor voluntari din Cluj

Îi duc la teatru, la librărie, sau fac mișcare.

Continue reading “Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani”

Advertisements

“E 1-0 ! Mândru că sunt primul român din lumea asta care are șansa si privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului”

 

auckland
Mesajul primului votant din Noua Zeelanda impotriva hotiei
Foto: Facebook / Dan Coroian Vlad

 

“E 1-0 ! Mândru ca sunt român. De fapt sunt mândru ca sunt primul român din lumea asta care are șansa si privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului” Continue reading ““E 1-0 ! Mândru că sunt primul român din lumea asta care are șansa si privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului””

Motivul pentru care „Sam cel Român”, americanul care se declara „mai român decât tine”, a fost dat afară din ţară.

Sam cel român”A venit în urmă cu 6-7 ani şi a uitat să mai plece”

Stabilit la Cluj în urmă cu 10 ani, americanului Sam îi plăcea să le spună tuturor că este “regele României, mai român decât tine care nu ştii decât să te plângi”. Originar din Orlando, Florida, el se recomanda drept Sam cel Român şi spunea că că cel mai bun loc în care poate trăi este ţara noastră pentru că “are tot: mare, munţi, oraşe frumoase, aer proaspăt, apă bună, mâncare sănătoasă, femei frumoase”. A scris o carte în limba română şi un ghid al României. Iar pe 21 iulie,a fost ”îndepărtat de pe teritoriul naţional” sub escortă şi cu interdicţia de a intra în ţară pentru doi ani şi jumătate. Continue reading “Motivul pentru care „Sam cel Român”, americanul care se declara „mai român decât tine”, a fost dat afară din ţară.”

Cei trei moţi-salvatori au devenit cetățeni de onoare ai Clujului

646x404

 „Suntem aceiasi oameni, chiar daca am fost în atentia presei atâtea zile“

by adevarul.ro/cluj-napoca

Cei trei moţi care au participat la acţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic petrecut în Munţii Apuseni pe 20 ianuarie au primit câte o diplomă şi câte o plachetă cu simbolurile judeţului Cluj, din partea Consiliului Judeaţean Cluj. Cele două distincţii i-au făcut, oficial, cetăţeni de onaore ai judeţului. Continue reading “Cei trei moţi-salvatori au devenit cetățeni de onoare ai Clujului”

Interviu si istorie cu Ion Coja – Petre Burlacu

icoja1Cuvîntare rostită de Ion COJA în 1978 – de cel care l-a propus la preșidenția României pe părintele IOAN de Covasna și Harghita

A discuta problemele dramaturgiei românești contemporane înseamnă, pentru cei mai mulți dintre noi, a face un inventar al eșecurilor cu care fiecare participăm la impasul actual al dramaturgiei românești. Utilitatea unui colocviu național de literatură dramatică se dovedește numai din această perspectivă.

În ce măsură colocviul nostru nu va fi însă pierdere de vreme, în ce măsură nu ne vom fura singuri căciula, cum s-a mai întâmplat în ocazii similar, e greu de spus deocamdată. Oricum însă, se cuvine din capul locului să luăm aminte la auspiciile sub semnul cărora a început colocviul: ne-am dat ca loc de întâlnire Clujul, Napoca milenară, orașul care a fost atât de des ilustrat prin fapta nobilă a intelectualilor români, români și maghiari. Continue reading “Interviu si istorie cu Ion Coja – Petre Burlacu”

Rezultatele concursului de creatie literară “Vara visurilor mele”

revista “Amurg sentimental”, București

. Editia a XII-a, 2013  Organizat de revista “Amurg sentimental”, București

Premii pentru poezie

Marele premiu: Ciceu Oana Raluca (Cluj)

Premiul special al juriului: Ungureanu Dorina (Constanta)

Premiul I: Constantin Butunoi (Arad)

Premiul II: Luminita Geletu (Giurgiu)

Premiul III: Moldovan L. Constantin (Suceava)

Premiul revistei “Amurg sentimental”: Tatiana Munteanu (Galati)

Mentiuni: Perijoc Marilena (Giurgiu); Burlacu Paraschiva (Iasi); Botalca Cristina Mihaela  (Ilfov); Stefanescu Cristian Emanuel (Arges); Elena Vizir (Bucuresti).

Premii pentru proză

Premiul I: Chifane Liviu-Augustin (Braila)

Premiul II: Popescu Adrian-Nicolae, (Suceava)

Premiul III: Reventa Rodica (Giurgiu) Continue reading “Rezultatele concursului de creatie literară “Vara visurilor mele””

Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)

LucianHetco1Pamflet – de Lucian Hetco
.

Într-o Românie heterogenă, unde duminica suntem neimitabili în bigotism, în ţara în care biserica se înconjoară în genunchi de x-ori, sau unde popa are întotdeauna ceva de zis (nu contează ce, important e că zice ceva), în ţara în care ne facem cruce până la buric, în ţara în care moaştele se pupă obsesiv cu ochii în lacrimi, ca să vadă şi vecina, în ţara în care suntem conduşi de antena 3, în ţara în care nu mai putem fi laici ori atei, că nu se cuvine, în ţara unde suntem mai degrabă, cu plăcere, manelişti ori revoltaţi anti-manelişti (şi îi ascultăm, când nu ne vede nimeni), în ţara în care suntem ba băsişti, ba antibăsişti, când muncitori, când delăsători, când corecţi, când descurcăreţi (adică nu mai e cazul să se schimbe ceva…), exact …, în ţara în care industria și agricultura, turismul au fost puse pe butuci, iar pe butucii ăştia nu s-a mai construit mai nimic, în ţara în care nu se (va) schimba probabil mai nimic, în țara în care corupții și mișeii au pretenții de mari personalități, unde premierul plagiază și toată lumea i-o trece cu vederea, vocea cea mai puternică este cea a disperării. Şi aşa suntem maeştri în doine şi cântece de jale… iar de vină e întotdeauna altcineva! Noi suntem perpetue victime! Că doar teoriile conspirațiilor antiromânești sunt in floare! Continue reading “Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)”

În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (I)

Bucurestide Istvan Deak / Marina Constantinoiu

Postul arab de televiziune Al Jazeera a difuzat, zilele trecute, un neobisnuit de lung reportaj despre România. Timp de 25 de minute, cât a durat materialul difuzat, telespectatorii au trecut de la un personaj la altul, dintr-un oras în altul si de la un domeniu de activitate la altul, toate acestea pentru a afla în final ca România de azi este înca sub influenta temutei Securitati din perioada comunista.

Investigatia, realizata de Glenn Ellis, si-a propus sa demonstreze ca politia politica a regimului comunist care a pus stapânire pe România pâna în decembrie 1989 nu doar ca nu a disparut dupa Revolutie, ci s-a reinventat, gasind metode de supravietuire  uneori ceva mai discreta.

O tara agitata

Reamintind ca în ultimul an România a schimbat doi premieri si a trecut printr-un referendum de demitere a presedintelui, dar si prin proteste la scara nationala împotriva austeritatii si a unui sentiment crescând de nedreptate resimtit de populatie, Al Jazeera face previziuni. În opinia reporterului, în România vom avea cele mai aprig disputate alegeri din ultimii ani.

“Lupta pentru putere dintre Traian Basescu, presedintele de dreapta, si Victor Ponta, premierul de stânga, a acaparat actualitatea, dar povestea din spatele acestei lupte tine de trecutul comunist al României – ba chiar de momentul acela, în care un grup de militari a pus capat vietii lui Nicolae Ceausescu, ultimul dictator de tip stalinist al Europei”, crede autorul reportajului. El reaminteste momentele tragice ale lui decembrie 1989, momentul asasinarii cuplului Ceausescu la Târgoviste, dar mai ales procesul improvizat de care acestia au avut parte. ?i ajunge la tânarul procuror de atunci, Dan Voinea, azi retras din activitate, cel care a scris rechizitoriul în baza caruia au fost condamnati la moartea Nicolae si Elena Ceausescu.

Speranta de la revolutie

“Zidul Berlinului cazuse, iar regimurile comuniste picau precum piesele unui domino în întreaga Europa de Est, dar nu si în România. Aici, temuta politie secreta a lui Ceausescu, Securitatea, era atotputernica. Românii de rând au iesit în strada. Câteva mii au fost ucisi sau raniti. Ceausescu a fugit la bordul unui elicopter, în timp ce în capitala tarii era o baie de sânge. Dar familia Ceausescu a fost capturata, iar tânarul capitan s-a trezit fata în fata cu dictatorul. Lui Voinea i s-a ordonat sa scrie de mâna un act de acuzare si sa îl citeasca. El a fost socat sa constate ca nicio dovada nu fusese prezentata si ca nu existau martori. În numai o ora, Ceausescu si sotia sa, Elena, au fost condamnati la moarte si executati. Lumea saluta evenimentul drept un triumf asupra regimului si a temutei sale politii secrete, dar Voinea avea alta parere”, relateaza jurnalistul de la Al Jazeera.

O acoperire

La cazarma unde dictatorul si sotia lui au fost împuscati, chiar în fata zidului ciuruit de gloantele destinate cuplului dictatorial, Voinea a explicat pentru Al Jazeera ca executarea lui Ceausescu a fost o modalitate de a acoperi alti vinovati pentru crimele comuniste. “S-au gândit ca nu e o idee buna sa îi ofere lui Ceausescu un proces corect pentru ca celelalte crime ale regimului comunist ar iesi la iveala, asa ca l-au ucis pe el ca sa se salveze pe ei pentru ca apoi sa raspândeasca ideea ca oamenii l-au ucis pe Ceausescu, Astfel, comunistii au ramas la putere chiar si dupa revolutie”. “În urma revolutiei au fost 8.000 de victime – morti, raniti sau persoane arestate, iar din aceste 8.000, niciun activist de partid”, a mai explicat Voinea.

Experienta lui Marius Oprea

O alta persoane care împartaseste ideile generalului Voinea este Marius Oprea, istoric si expert în problematica legata de Securitatea româna. Este urmatorul personaj întâlnit de jurnalistul de la Al Jazeera în România, la Cluj. ?i nu oriunde, ci chiar la morga. “Echipa sa de voluntari se concentra asupra unui schelet, încerând sa traseze ultimele momente ale vietii unui tânar, tragic scurtata de teroarea comunista. Nici acum nu se stie câte persoane au fost ucise de Securitate. Acum cinci ani, Oprea a creat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, bucurându-se de sustinerea presedintelui Traian Basescu. Dar când a început sa exhumeze cadavrele victimelor Securitatii din gropile comune si a cerut sa se faca dreptate, Traian Basescu, temându-se de ceea ce descoperea acesta, l-a dat afara de la institutia pe care a fondat-o”, relateaza Al Jazeera. “Aveam încredere în el, ca va curata tara de Securitate si de comunisti, dar el i-a repus oamenii la putere si pe mine m-a dat afara de la locul meu de munca”, a explicat Marius Oprea pentru jurnalistul de la canalul arab. “Cercetarile lui Oprea, cautarea adevarului despre persoane disparute în timpul comunismului, l-au facut pe acesta sa bata tara în lung si în lat. Oprea are acum multi dusmani si, ca si generalul Voinea, primeste amenintari cu moartea. Exista un sentiment ca vechea garda este pur si simplu de neatins”, comenteaza jurnalistul. “N-am vazut niciun membru al Securitatii condamnat de un tribunal pentru crimele sale”, a spus Oprea.

Simbolul revolutiei

De la Cluj, drumul jurnalistului a luat-o spre vest, printre dealuri si ferme izolate, într-un peisaj aproape neatins de secolul al XX-lea – pentru a-l întâlni pe el creditat de toti drept factorul declansator al revolutiei care a pus capat comunismului în România: pastorul Laszlo Tokes. “Tokes a devenit o figura politica importanta si pâna recent a fost vicepresedintele Parlamentului European. Dar în epoca comunista, el era un preot modest, gata sa riste totul pentru  a predica în favoarea democratiei si a libertatii, de la amvonul sau din Timisoara – ceea ce echivala cu semnarea condamnarii sale la moarte, în ceea ce era considerata cea mai brutala dictatura din Europa”, comenteaza Al Jazeera. “Securitatea a încercat sa faca totul pentru a-l face sa taca, inclusiv o tentativa de asasinat. Când acesta a esuat, ei au decis sa-l dea afara din biserica. Dar enoriasii au format un lant uman în jurul bisericii, pentru a-i lua apararea”, mai explica autorul reportajului.

“O revolta spontana s-a transformat într-o demonstratie anticomunista, iar în câteva ore a fost stârnita o revolta generala împotriva întregului regim, care s-a extins apoi în întreaga tara”, a povestit Tokes.

“Victoria finala împotriva comunismului nu a venit înca”, a precizat Laszlo Tokes pentru Al Jazeera. El a subliniat ca multi dintre cei mai cunoscuti criminali ai regimului sunt înca în libertate.

Citeste si:În România, Securitatea e în toate, ea conduce. Un reportaj al televiziunii Al Jazeera (II)

Miracol al miracolelor: monogamia!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA.

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro.8 noiembrie 2012.. 

 

UN MIRACOL AL MIRACOLELOR – MONOGAMIA!

.

Deseori trecem prin viata fara sa ne gindim la valoarea anumitor institutii sociale, in special al celor mostenite de la parintii nostri ori generatiile trecute. Le practicam, ori le observam zilnic mecanismul de functionare, fara sa cugetam asupra importantei vitale pe care le au pentru societate ori beneficiul enorm pe care il confera ei. Unele din aceste institutii sunt cu adevarat niste miracole. Au supravietuit mii de ani si au facut un aport remarcabil la stabilitatea si perpetuarea societatii si a speciei umane. Una dintre ele este monogamia. Revolutia sexuala o ia in deridere, o trivializeaza, si sugereaza, tot mai agresiv, ca trebuie abandonata. Nu mai corespunde societatii si culturii portmoderne, zic adeptii revolutiei sexuale. Noi, insa, gindim altfel. Daca a fost relevanta si buna vreme de 5.000 de ani ori chiar mai mult, trebuie sa fie utila si relevanta si societatii contemporane.

In esenta, monogamia este o doctrina si practica crestina. Crestinismul a introdus normativitatea monogamiei si a impus societatii o monogamie stricta. Romanii si grecii antici practicau si ei monogamia, dar crestinii au transformat-o in doctrina si comportament obligatoriu. (Facerea 2:24 ”De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amândoi un trup.”) Deci, doi (sau „amandoi”) nu pot fi trei ori mai multi. In timp, doctrina monogamiei crestine s-a extins in toata lumea. Majoritatea societatilor ori civilizatiilor cu care crestinismul a intrat in contact au adoptat institutia monogamiei crestine si au practicat-o. Acest succes al monogamiei crestine este intradevar remarcabil considerind ca, spun antropologii, 85% din toate civilizatiile cunoscute in istorie au permis barbatilor sa aibe, simultan, mai mult de o femeie. Globalizarea crestinismului a adus dupa sine interzicerea poligamiei in marile civilizatii moderne. Japonia a abolit poligamia in 1880, China [comunista] in 1953, India in 1955 si Nepal in 1963.

Monogamia de fapt se intilneste si in lumea animala. Condorii sud-americani, de fapt, sunt cunoscuti ca fiind probabil cea mai monogama specie ne-umana. Traiesc in cupluri si practica o monogamie stricta. Atit de stricta de fapt, ca atunci cind femela moare masculul (el macho) se sinucide. Sinucideri ale condorilor se petrec des, fiind observate mai mult in canyoanele din Peru. Dupa moartea femelei, el macho zboara la altitudini inalte, isi stringe aripile sub piept si se prabuseste pe podeaua canyonului unde moare.

De ce scriem tocmai astazi despre monogamie? Pentru ca luna trecuta a fost emis un studiu cu adevarat monumental de catre trei sociologi cu renume din America de Nord care subliniaza importanta extraordinara a monogamiei in societate si ii atribuie efecte la fel de extraordinare pentru societate si civilizatie. In fap, se poate citi printre rinduri, ca aparitia si raspindirea monogamiei in societatile antice a cauzat si facilitat aparitia civilizatiei. In alte cuvinte, fara monogamie societatea ar putea degenera in barbarismul si haosul social de dinainte de aparitia ei.

Studiul a fost publicat luna trecuta in publicatia britanica Philosophical Transactions of the Royal Society cu titlul The Puzzle of Monogamous Marriage („Enigma Casatoriei Monogame”) Autorii sunt Joseph Henrich (Profesor la University of British Columbia), Robert Boyd (Profesor in Departamentul de Antropologie al University of Davis, California) si Peter J. Richerson (Profesor in Departamentul de Stiinte si Politica a Mediului). Anul trecut Profesorul Henrich a depus marturie de expertiza in Tribunalul Suprem din provincia canadiana British Columbia in sprijinul mentinerii poligamiei ca si crima in Codul Penal Canadian. Dupa cum v-am anuntat anul trecut, Tribunalul canadian a refuzat sa dezincriminalizeze poligamia, gasind ca ea dauneaza deopotriva copiilor si femeilor.

 Enuntam concluziile studiului, urmând ca cei interesati sa intre pe linkul care vi-l sugeram mai jos sa citeasca intregul studiu. In contrast cu poligamia si cu oricare alte modalitati de asociere sexuala intre barbati si femei, casatoria monogama: (1) reduce conflictul intre sexe; (2) reduce crima; (3) reduce virsta intre soti si impiedica decalaje mari de virsta intre sot si sotie; (4) reduce inegalitatea intre barbat si femeie; (5) reduce rata fertilitatii; (6) genereaza bunastare materiala pentru sot si sotie, cuplurile monogame avind un venit mediu pe persoana mai ridicat decit venitul mediu pe persoana in casatoriile poligame; (7) reduce conflictul intre membrii familiei; (8) mareste investitita tatilor in cresterea copiilor lor si le faciliteaza dezvoltarea; si (9) reduce incidenta abuzului copiilor si violenta domestica.

E remarcabil ca autorii atribuie crestinismului un rol primordial nu numai in globalizarea normativitatii monogamiei in relatiile de familie, ci si in succesul de lunga durata a institutiei familiei in intreaga societate umana. Ba mai mult, si chiar si mai remarcabil, afirma autorii, monogamia infirma explicatiile evolutioniste privind aparitia familiei. Logica evolutionista poate explica poligamia, in termeni de perpetuare a genelor barbatului prin mai multe femei, dar monogamia o infirma. Citam: „Religion may also be important in the spread of normative monogamy. The infusion of norms related to monogamous marriage into the supernaturally reinforced set of beliefs propounded by Christianity may have been crucial in the long-term success of this marriage system …” („Religia e si ea probabil importanta in extinderea normativitatii monogamiei. Infuziunea normelor relationate casatoriei monogame prin credinta supranaturala crestina probabil a jucat un loc crucial in succesul de lunga durata al sistemului casatoriei …”)

AFR va Recomanda: Textul integral in engleza al studiului il aflati aici: http://rstb.royalsocietypublishing.org/content/367/1589/657.full.pdf.

DE CE MONOGAMIA ESTE NATURALA?

Monogamia insa nu este doar o doctrina crestina. Este si o norma naturala. Asupra acestui argument redam, in traducere romana, un comentariu recent al lui John Witte, Jr., profesor la Universitatea Emory (Atlanta, Georgia) si autorul unei carti care va fi publicata curind: „De ce doi intr-un singur trup? Pledoarie pentru monogamie nu poligamie”. Comentariul a fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Maia Mare.

De ce este monogamia naturala?

de John Witte Jr.

Creationistii si evolutionistii nu se inteleg asupra multor lucruri, dar ambele parti considera ca monogamia este cea mai „naturala” forma de reproducere pentru specia umana. Aceasta pare contrar asteptarilor. Da, Biblia prezinta istoria creatiei, dar de asemenea descrie poligamia tumultoasa a lui Avraam, Iacob, David si Solomon si a altor titani ai credintei. Da, pasarile care traiesc in cuiburi, soarecii de camp, si alte cateva animale sunt monogame, dar majoritatea mamiferelor se reproduc cu un mascul dominant ce stapaneste un harem de femele. Poligamia inseamna „natural”, iar monogamia „supranatural”.

Universalitatea monogamiei

Cu toate acestea, pentru ultimul mileniu, crestinii si liberalii post-crestini deopotriva – Toma d’Aquino, Calvin, Locke, Hume si Jefferson – toti au fost de acord ca Dumnezeu i-a creat pe oameni ca sa se reproduca devenind „doi intr-un trup”, nu trei sau patru. Si oamenii de stiinta evolutionisti moderni, de la Claude Levi-Strauss la Bernard Chapais, au ajuns la aceeasi concluzie: perechea umana unita este o parte a „structurii profunde” a reproducerii umane pe care oamenii au transformat-o in cea mai buna strategie a lor pentru supravietuire si succes.

Atat teoreticienii traditionali cat si oamenii de stiinta moderni indica patru fapte ale naturii umane care recomanda monogamia. Mai intai, spre deosebire de majoritatea animalelor, oamenii tanjesc dupa sex tot timpul, mai ales cand sunt tineri si foarte fertili. Ei nu au un sezon de imperechere, urmat de o lunga perioada de liniste in plan sexual. In al doilea rand, spre deosebire de majoritatea animalelor, bebelusii umani se nasc slabi, fragili si complet dependenti pentru multi ani. Ei nu sunt pregatiti sa alerge, sa inoate sau sa zboare imediat dupa nastere. Ei au nevoie de hrana, adapost, imbracaminte si educatie. Majoritatea mamelor umane se descurca foarte greu ingrijind in continuu proprii copii, pe cont propriu, mai ales daca mai au cativa. Ele au nevoie in special de ajutorul tatilor.

In al treilea rand, oricum, majoritatea tatilor se vor lega si vor ajuta la cresterea unui copil doar daca sunt siguri de paternitatea lor. Exemplu: pune un leagan de copil pe carosabil, zic cercetatorii medievali si moderni occidentali, si multe femei se vor opri, din instinctul de empatie naturala. Majoritatea barbatilor, insa, vor trece pe langa leagan. Se vor opri doar daca sunt neobisnuit de caritabili. Odata asigurati de partenitatea copiilor lor, insa, majoritatea barbatilor se vor lega profund de ei, vor ajuta la ingrijirea lor, ii vor sprijini, si ii vor apara cu mari sacrificii. Pentru ca ei vad copii ca o continuare a lor insisi, a numelor lor, a proprietatii, si invataturilor, a trupurilor lor si a fiintelor lor, a genelor lor.

In al patrulea rand, spre deosebire de alte animale, oamenii au libertatea si capacitatea de a se angaja intr-un comportament distrugator in cautarea propriei satisfactie sexuale. Avand in vedere riscurile mai mici si costurile pe care le presupun, barbatii au fost, istoric vorbind, mai predispusi la relatii extra-maritale decat femeile, exploatand prostituatele, concubinele, servitoarele, si generand astfel o subclasa perena de copii ilegitimi, asa numitii „bastarzi” care au reusit sa faca cu greu fata de-a lungul istoriei.

Monogamia umana e naturala

Avand acesti patru factori, natura a inclinat puternic ca persoanele umane rationale sa se dezvolte in relatii durabile si exclusive, numite casatorii, ca fiind cea mai buna forma si forum de legare sexuala si succes reproductiv. Casatoriile fidele si monogame sanatoase sunt concepute pentru a implini nevoile si dorintele sexuale ale unui sot si ale unei sotii. Ele asigura atat tatii cat si mamele ca bebelusul nascut in familia lor este a lor. Ele asigura ca sotul si sotia impreuna vor purta de grija, vor hrani si vor educa proprii copii pana la maturitate. Si ele ii descurajeaza pe ambii soti privind comportamentul sexual distructiv in afara caminului.

Poligamia ar putea asigura o certitudine a paternitatii, dar cu un cost mai amplu. Studiile stiintelor sociale despre familiile poligame in Africa sau Asia, si in comunitatile izolate de mormoni fundamentalisti din America de Nord au adus dovezi privind aceste costuri. In vreme ce un barbat poligam are de obicei nevoile sexuale indeplinite, multiplele sale sotii nu le au, declansand rivalitati si discordii in casa. In vreme ce un tata poligam poate sti cine sunt copiii lui, acestia din urma trebuie sa munceasca din greu pentru a-i capta atentia, afectiunea si resursele care sunt imprastiate peste multiplele sotii si copii. In timp ce poligamia ar putea inseamna mai mult sex extramarital decat monogamia, opusul este adesea adevarat. Un barbat poligam, nescolit de obiceiurile monogame, va fi intotdeauna tentat sa adauge inca o femeie atragatoare la haremul sau. Una dintre sotii, odata pusa la o parte de alta, va fi ispitita sa incerce patul vecinului sau al servitorului, cu exceptia cazului in care e amenintata cu moartea. Iar barbatii singuri, cu sanse mai mici de a se casatori, vor recurge mai usor la prostitutie, seductie si alte comportamente sexuale distructive.

Poligamia in Biblie

Traditia occidentala ne aminteste ca poligamicii biblici nu s-au descurcat tocmai bine. Sa ne gandim la certurile nesfarsite dintre Avraam cu Sara si Agar sau Iacob cu Rahela si Lea. Sa ne gandim la regele David care l-a ucis pe Urie Hititul, pentru a o adauga pe frumoasa Betseba la haremul sau. Sau la regele Solomon cu cele o mie de neveste, ale caror copii sfarsesc prin a viola, a rapi si a se omori unul pe altul. Antropologii identifica probleme similare in gospodariile poligame moderne. Mai mult, se indica si faptul ca tinerele erau adesea pacalite sau obligate sa se casatoreasca cu barbati instariti mai in varsta si ca femeile si copiii poligamiei moderne sunt adesea slab educati, saraciti si dependenti cronic de asistenta sociala.

In ciuda acestor experimente negavite, inclinatiile noastre naturale si umane spre monogamie nu au fost intotdeauna sigure. Pentru ca realitatea este ca astazi un numar insemnat de oameni, incurajati in parte de revolutia sexuala, fac sex si au copii in afara casatoriei, desconsidera casatoria monogama, fie ea normala sau homosexuala. In Occidentul modern, aproape 40 % din copii si aproape 60 % din copiii saraci sunt nascuti in afara casatoriei si fara sprijinul stabil al tatilor sau al structurilor de rudenie bazate pe casatorie. Statul modern asistential a contribuit la atenuarea si repartizarea costurilor acestui comportament reproductiv si sexual care de fapt distruge specia umana. Dar cu criza financiara care confrunta guvernele occidentale nu este clar cat va mai dura acest ajutor social. Desigur, noi trebuie sa apreciem libertatea sexuala si autonomia, dar trebuie de asemenea sa si adoptam legi, politici si programe de invatamant care sa predea esentialul despre natura sexualitatii umane si casatorie, si sa incurajeze cetatenii sa-si traiasca viata sexuala in conformitate cu normele naturale si limitele care ne guverneaza pe toti.

Textul integral in engleza al comentariului se afla aici: http://www.washingtonpost.com/blogs/guest-voices/post/why-monogamy-is-natural/2012/10/02/08080120-0cc0-11e2-bd1a-b868e65d57eb_blog.html?wprss=rss_on-faith

PENTRU ROMANII DIN AMERICA

Romanii din Las Vegas, Nevada, construiesc o biserica si au nevoie de sprijin. Am primit la redactie rugamintea alaturata din partea lor si rugam pe cei interesati sa ii dea curs.

 Ma numesc LIA ROBERTS si va multumesc pentru ca m-ati inclus pe lista dvs. Am citit cu deosebit interes. Noi, aici, la Las Vegas, statul Nevada, USA,suntem in curs de a construi efectiv o biserica ortodoxa romana. Va rugam sa difuzati aceasta stire pentru ca crestinatatea romana din lume sa stie ca la Las Vegas credinta in Dumnezeu este nu numai in teorie, ci o materializam prin constructia acestei Biserici. Daca aveti nevoie de amanunte pentru difuzarea acestui eveniment crestin, va rog sa ma contactati fie prin email fie telefonic la nr.: 702-858-4508. Cu stima, Lia Roberts, * Consul General Onorific al Romaniei * Presedinte al Consiliului Parohial al Bisericii “Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie Cel Nou” Las Vegas. Nevada. USA, email: RobertsLia@aol.com.

PENTRU ROMANII DIN IRLANDA

Pe 10 noiembrie irlandezii merg la vot. Voteaza un amendament constitutional privind drepturile copiilor. Am studiat amendamentul cit si comentarii ale expertilor crestini asupra acestui amandament si recomandam tuturor romanilor din Irlanda sa voteze IMPOTRIVA amendamentului. Vote NO! Do not abandon your parental rights! Amendamentul extinde drepturile copiilor in detrimentul drepturilor parintilor. AFR promoveaza drepturile parintilor. Copiii beneficiaza deja de o conventie internationala a drepturilor lor, dar parintilor inca nu le sunt consfintite drepturile parentale in nici o conventie internationala, inclusiv cel mai elementar drept de a dispune de educatia morala si civica a copiilor lor. Cazuri extreme s-au petrecut in Canada unde copiii au putut da, cu succes, in judecata proprii parinti pentru ca i-au disciplinat. Privind referendul din Irlanda recomandam materialul alaturat: http://synonblog.dailymail.co.uk/2012/09/the-terrifying-power-of-the-state-over-families-ireland-beware.html

VA MULTUMIM DE ZECE MII DE ORI!

Saptamâna trecuta va rugasem sa ne ajutati sa trecem de 10.000 de semnaturi la Declaratia de la Timisoara. In doar citeva zile ne-ati dat peste 250 de semnaturi ingaduindu-ne sa ne atingem telul. Va multumim de 10.000 de ori. Am incheiat cu bine proiectul Declaratia de la Timisoara. Declaratia ramine in continuare disponibila sa fie semnata si va incurajam sa continuati sa o semnati si sa o dati la cit mai multi sa o semneze: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

ANUNT

INVITATIE: COLOCVIU INTERNATIONAL „FAMILIA ÎN VIATA BISERICII”,

CLUJ-NAPOCA (8-11 NOIEMBRIE 2012)

 

Facultatea de Teologie Greco-Catolica, în colaborare cu Institutul Ioan Paul al II-lea din Roma, sub patronajul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla va invita la Colocviul international „Familia în viata Bisericii”. Organizatorii îsi propun ca aceasta manifestare sa fie un prilej de reflectie la nivel academic asupra voca?iei familiei si locului ei în Biserica si totodata unul de schimb de experienta cu persoanele implicate în pastoratia familiei, respectiv o ocazie de formare pentru familiile însele.

Locul: Colocviul se tine la Facultatea de Istorie si Filozofie, sala Ferdinand (str Napoca 11) incepind de la orele 16 in fiecare zi.

Programul presupune o serie de douasprezece conferinte si trei ateliere de lucru în grup restrâns, unde urmeaza a se aprofunda tematica propusa în cadrul prelegerilor si a se aborda o serie de probleme cu care se confrunta familiile si cei implicati în pastoratie. Pentru detalii privind programul, cei interesati sunt rugati sa citeasca fisierele atasate. Cei care doresc sa ia parte la întregul program (inclusiv ateliere – v. varianta pastorala), respectiv cei care necesita cazare si/ sau masa sunt rugati sa se înscrie cât mai curând, folosind unul din urmatoarele contacte: – Mircea Oltean, tel: 0745073749 email: comir2000@gmail.com

– Simona Oltean, tel: 0742118764 email: oltean.simona@gmail.com Taxa de participare este de 150 RON pentru întreaga perioada (incluzând cazarea si masa). În cazuri exceptionale, s-ar putea acorda reduceri sau scutiri de taxa. Înscrierile se vor face în sistemul „primul venit primul servit”, numarul de locuri de cazare disponibile la centrul Manresa fiind limitat.

Din partea organizatorilor, Simona Zetea

 

UN NOU CENTRU DE CONSILIERE PRO-VITA (RESITA)

Facem tardiv, dar cu scuzele de rigoare, un anunt foarte important. Pe 22 septembrie s-a deschis la Resita un nou centru de consiliere a tinerelor insarcinate. Consilierea e gratuita. Persoanele interesate sa ajute financiar ori in vreo alta forma acest centru sunt rugate sa ne contacteze fie pe noi direct, fie pe dl Daniel Barnut (AFR Resita) la 0747083889. AFR a contibuit financiar la lansarea acestui centru. Unii dintre dtra ne-ati trimis ceva fonduri pentru acest proiect si va asiguram pe aceasta cale ca fondurile dtre au fost directionate acestui proiect.

HALLOWEEN

In ultimele saptamini am primit mai multe mesaje din partea unor parinti preocupati de extinderea in Romania a festivalului pagan Halloween. AFR nu este de acord cu acest festival. Redam dintr-un mesaj primit acum doua zile: „Fotografiile surprind instantanee de la petrecerile de Halloween organizate în anii 2011, 2012 la Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu” Bucuresti si Scoala Nr. 1 din Gherla. Pentru a vedea filmari care redau amploarea reala a dezastrului din scoli click aicihttp://www.google.ro/#q=halloween+scoala&hl=en&safe=off&prmd=imvns&source=lnms&tbm=vid&fp=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&cad=b

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.Evanghelia MATEI, 18.20

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”    Deuteronom, 16.1

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”                                                                         Ieremia, 29.13

.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Și la Câțcău


CÂȚCĂU o comună la marginea de NV a județului Cluj, pe șoseaua națională Dej – Baia Mare, la 12 km de Dej

Comuna Câțcău se întinde pe o suprafață de 37 km2, având o populație de peste 2.400 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Câțcău și satele Muncel, Sălișca. Este situată la poalele de sud-vest ale Dealului Muncelu Continue reading “Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)”

Atelierul coral Brasov!

Fundatia Jubilate, împreuna cu Biserica Baptista nr.1 din Brasov

Are bucuria sa va invite la Atelierul coralÎn mijlocul laudelor” în 11-13 noiembrie 2011, la Biserica Baptista nr.1, str. Dealul Melcilor nr.3, Brasov.

Invitam frati si surori doritori sa cânte laude Domnului pentru trei zile de închinare în contextul repetitiilor de cor vineri si sâmbata. La sfârsitul acestor repetitii, corul reunit va sluji într-un serviciu de închinare, duminica seara ora 18.00 la Biserica Baptista nr.1 din Brasov.

Orarul  este urmatorul:

Vineri, 11 noiembrie, orele 18:00-20:30

Sâmbata, 12 noiembrie, orele 9-13:00 si 14:00-17.00

Duminica, 13 noiembrie

Orele 16:45 – repetitie, 18:00 – serviciul de închinare la Biserica Baptista nr.1 din Brasov.

Ne rugam ca Domnul sa aduca înnoire si curatire în slujirea noastra si în bisericile în care slujiim.

Ne rugam ca lucrarea corala în biserici sa fie întarita de Dumnezeu prin acest eveniment.

Ne rugam ca acel serviciu de duminica sa fie închinare în duh si în adevar.

Ne rugam ca Domnul sa fie glorificat prin partasia noastra unii cu altii.

Pentru mai multe informatii si pentru înscriere

Va rugam sa luati legatura cu fr. Pastor Corin Mihaila tel. 0751.246.815 sau cu Fundatia Jubilate tel. 0359.402.375, e-mail: office@jubilate.ro

PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.(Psalmul 27.5)

Partea a treia a predicii fratelui Pit

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.


A n u l  1 9 5 3

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei. (Psalm, 25.1-3) Continue reading “PIT POPOVICI 4 Sub protectia lui Dumnezeu”

PIT POPOVICI – episodul 4

OCROTIT IN COLIBA LUI

PIT POPOVICI IN HICKORY, NC

de George Danciu

 

Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.(Psalmul 27.5)

 

Partea a treia a predicii fratelui Pit

 

În ziua Cincizecimii, erau toti împreuna în acelasi loc.”, impreunacu fratele Pit Popovici, in Hickory- NC.


A n u l  1 9 5 3

 

Marturia depre un Dumnezeu care poate totul!

 

Daca in episodul precedent am vazut cum a ajuns Pit Popovici la Biserica Pârneava din Arad, in episodul de azi, vom vedea cum Duhul Sfânt l-a calauzit mai departe, in anul de gratie 1 9 5 3.

 

Pit Popovici: In anul 1953, fratii din biserica din Timisoara ma cheama sa le merg de pastor. Biserica numara atunci 124 de membri. Le-am spus si lor „ – Rugati-va! Sa vedem cum vrea Domnul!

Nu voiam sa merg la Timisoara. Nu eram atras. Se afla la 53 km de Arad. Era un oras inchis, cum se zicea. Nu puteai sa te muti acolo, nici cu serviciul, dar nici vorba cu locuinta!

Pe de alta parte, am aflat ca in biserica aveau trei partide. Nu ma atragea sa merg la Timisoara. Imi era bine la Arad si eram multumit acolo. M-am rugat si, in doua rânduri, am avut incredintarea ca trebuie sa ma duc la Timisoara. Dar nu voiam!

[pullquote]

La Tine, Doamne, îmi înalt sufletul. În Tine, Dumnezeule, ma încred: sa nu fiu dat de rusine, ca sa nu se bucure vrajmasii mei de mine! Da, toti cei ce nadajduiesc în Tine nu vor fi dati de rusine: ci de rusine vor fi dati cei ce Te parasesc fara temei. (Psalm, 25.1-3)

[/pullquote]

In luna iunie 1953 ma aflam la Cluj, la o saptamâna de Evanghelizare in Biserica Manastur. Trece ziua de luni, trece si ziua marti. Miercurea primesc o telegrama de la fratele Socaciu, care avea rude in Timisoara, in care imi spune ca trebuie sa fiu de ISPAS, adica de Inaltarea Domnului, la Biserica din Timisoara.

Atunci, ma gândesc, voi vedea daca va fi DA sau daca va fi NU!

Joia dimineata, ma scol la 4.00, cobor pe jos de pe strada Câmpului la Gara.

La 5.00 aveam acceleratul de Timisoara. Ma rog ca Dumnezeu sa ma lumineze, sa-mi dea un semn:

Sa-Mi trimiti din partea Ta, in 15 minute un frate, daca trebuie sa merg de pastor la Timisoara, sau o sora, daca nu vrei sa merg de pastor la Timisoara!”.

– Fratilor, dupa 5 minute, ma intâmpina un frate de la Oradea!Glorie Domnului!

Pe vremea aceea, unul Sever Popescu era reprezentantul comunist al Cultelor la Timisoara si nu m-a vrut deloc la Timisoara. Auzise de mine!

Insa cu reprezentantul de la Arad, unul Câmpeanu, ma cunosteam si ma intelegeam bine. Ma intrebase multe lucruri. Odata m-a intrebat: “- Cum se face ca ai vostri copii sunt pe primele locuri la invatatura?” Stam si nu stiam ce sa-i zic, apoi am un raspuns bun. “- Copiii nostri invata versetul de aur pentrufiecare slujba, recita poezii de mici. Asa sunt mai antrenati cu memoria. “- Asta e!”, exclama Câmpeanu!

Si, fiindca Câmpeanu a trimis un referat bun despre mine la Bucuresti, referatul lui Sever Popoescu a ramas fara rezultat si am putut intra cu serviciu de pastor in Timisoara!

Duhul Sfânt m-a calauzit in tot adevarul. N-am facut nimic fara Domnul!

Am inceput sa lucrez de pastor la Timisoara, impotriva vointei inspectorului de la Culte. Dar, aviz de mutare cu locuinta in Timisoara, nu am primit.Trec lunile iulie, august si septembrie. Ma deplasez de la Arad 53 de km, cum pot.

Intr-o zi il solicit pe fr. Volonciu: „-Vino mâine cu camionul sa ma mut la Timisoara!

Suntem sapte persoane, familia mea, si lucrurile incarcate in camion. Ajungem in Timisoara. Nu aveam nimic aranjat. Nimic! Nici o idee, cum vom face. Suntem doar in mâna Domnului! Trecem de Piata Unirii, de cladirile bisericilor Sârbeasca si cea Catolica. Ajungem pe strada Alba Iulia, unde locuiau doi frati care lucrau la IGO. Si-i intreb: “-Ce sa fac? Unde sa merg? Unde sa descarc camionul?

[pullquote]

Domnul este lumina si mântuirea mea: de cine sa ma tem? Domnul este sprijinitorul vietii mele: de cine sa-mi fie frica? (…) Caci El ma va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, ma va ascunde sub acoperisul cortului Lui si ma va înalta pe o stânca.” (Psalm, 27.1; 5)

[/pullquote]


Parca doar acum aflam ca Timisoara e oras inchis! Cutare, n-are loc! Cutare, n-are loc! ( Imi amintesc, acum, eu, condeierul, ca nici pentru scumpul Isus, la nasterea Sa nu s-a gasit loc de poposire  unde sa descalece Imparatul…).

Staruiesc: “- Unde descarc?

(Pit intreba, frati si oameni, dar inima striga catre Dumnezeul Cel Sfânt care poate totul, aude totul, vede totul, stie totul…)

Intr-un târziu, cineva spune: “– Duceti-va la familia Pascu, descarcati acolo.”  Pascu n-avea casa lui. Oficiu de inchiriere trebuia sa aprobe sa poti ocupa o locuinta.

Proprietareasa, o unguroaica care nu stia foarte bine româneste si care voia de fapt sa-l scoata pe Pascu din acea locuinta,  vine strigând in gura mare:

–  NIMENI nu intra in casa asta,  ca-i sparg capul cu securea!

Noi solicitam doar 2 … 3 zile pâna vom gasi o solutie. Ea, NU si NU!

Sotia stie putin ungureste, ce-au uitat ungurii.  A vorbit ea cu proprietareasa, nu stiu ce, dar … am descarcat acolo!

(Dumnezeu niciodata nu se inseala! El merge la sigur, chiar daca femeia a zis NICIODATA, Dumnezeu i-a schimbat inima si a aprobat.)

In 2..3 zile am primit cel mai bun apartament pe care l-am avut vreodata,  in Romania ori in America, in centrul Timisoarei. S-a intâmplat ca dr. Blându se mutase atunci la Arad, iar de la Arad veniram noi!

E minunata toata lucrarea dumnezeiasca!  Sa experimentati trairea cu Dumnezeu, nu cu vorba!

Nu degeaba fratele care ne primise pe strada Alba Iulia, ne-a intampinat cu urarea: Pace fratilor!

Si a fost PACE. (Cu Dumnezeu, vine si pacea, El da pacea care intrece orice pricepere omeneasca.)

De la 172 de membri, Harul lui Dumnezeu ne-a inmultit la peste 500 de membri.

M-a urmarit in acele vremuri versetul 5 din Psalmul 27: Caci El ma va ocroti în coliba Lui…”.

In permanenta au fost amenintari din partea comunistilor, fie prin Sever Popescu, fie prin altii. Au trimis dintre ei in Rusia sovietica, la o pregatire pe timp de 6 luni, sa vada ce e de facut ca sa frâneze si sa doboare crestinismul.

Aveam servicii la biserica si miercurea si sambata si duminica. Sâmbata aveam pregatire cu studentii; veneau de la multe facultati, tineri, sa asculte cuvântul Domnului.

Au vrut sa scoata din programul nostru de Adunare, miercurea, sâmbata…

Faceau presiuni si amenintari si diversiune, spunând ca in alte biserici din tara au fost de acord cu scoaterea programului de Adunare a crestinilor, in unele zile. La insistentele lor, am facut sedinte in prezenta lor, dar n-au avut nici cel putin un vot pentru dorinta lor.

Dar am fost destituit, am avut interdictie sa predic de la amvonul bisericii, timp de 4 ani si jumatate!

Insa niciodata nu m-au chemat la securitate.

 

Domnul a fost de partea noastra. Slava Domnului!

 

Petru Popovici: Imi vine in minte cântarea:

Precum trec stelele stralucitoare,
De raza soarelui, dimineata,
Asa vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

Asta ramâne, nu vestejeste,
Ce pentru Isus ai facut va sta;
Caci tu vei trece de-aici lasând toate,
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

De lucru’ tau altul se va bucura,
Pe tine uitarea te v-astepta,
Chiar de-ai semanat, tu nu vei secera:
Dar ce lui Isus ai facut va sta.

 

GLORIE DOMNULUI!

ALELUIA! AMIN!

Citeste aici episodul 3