AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIS

Nicolae-Labi-December-2-1935-December-22-1956by Vavila POPOVICI

Poetul înțelege natura mai bine decât savantul.“– Novalis

Creația poetului Nicolae Labiş, destul de extinsă având în vedere anii vieții lui, este astăzi prea puțin cunoscută. „Buzduganul generației șaizeciste”, cum l-a numit criticul Eugen Simion, s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini (ce nume frumos!) din județul Suceava, cu „Pădurile de pini, de zadă și tisă, cu cerbi, căprioare, râși, cocoși de munte și alte aripate, cu furtuni și încremeniri…”, după cum nota scriitorul argeșean Vladimir Streinu. Fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, Nicolae Labiș a început școala primară în clasa mamei sale, apoi, din cauza refugiului din timpul celui de al Doilea Război Mondial, a continuat școala într-o comună de lângă Câmpulung-Muscel, iar în 1945 s-a întors cu familia acasă.

A debutat în literatură la vârsta de 15 ani, în ziarul Zori noi din Suceava, în timp ce frecventa liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, și la 16 ani în Viața Românească din București, după primirea unui premiu la Olimpiada de nivel național ținută la București, fiind remarcat de scriitorii vremii Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi. Continue reading “AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIS”

INTERVIU CU DARIE DUCAN

Raluca BERCEANU

 Raluca: Darie, voi începe cu aceeasi întrebare, cu Google. Pentru cine nu îti cauta numele pe net, cine esti tu?

 

[pullquote]

Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede?”

Darie Ducan

[/pullquote] Darie: Vreau sa cred ca sunt un poet al dracului si al lui Dumnezeu deopotriva, un om cu o taraba care vinde creier ca vata de zahar în parcul unde se dau pe role Istoria lui Calinescu si Istoria lui Manolescu. Dar mai ales cartile de carne, alea, sângeroasele pentru care au crapat ochi si au aparut basici la mâini unora si, apoi, când si-au mângâiat iubitele, acestea le-au spus – Ce mâini de taran ai!

 Sunt un om care scrie si are ambitii putin mai mari ca Balzac si care cred ca tot o va razbi cât un Cârlova. Sunt un aprig consumator de hârtie, un animal care papa coli A4, cheltui pentru aceasta mai mult decât unii pe tigari. Pâna la urma tot despre fumuri e vorba.

 Cine sa spun ca sunt? Cel din cartile mele, mai bune sau mai proaste, cel de pe strada, cel care scrie la biblioteca de la Litere la masa 42. Cel netuns uneori pentru ca parul i se termina într-un vers, neras pentru ca l-a certat cândva un poet pentru asta, cel timid, cel rau, cel nedrept, cel afurisit, cel…alalt. Sunt un om a carui cam singura treaba pe lumea asta este sa scrie dar care face mai mult altele ca sa aiba despre ce sa scrie. În parcul despre care spuneam, deocamdata am doar bani sa îmi cumpar ceata de a nu sti exact cine sunt.

 Raluca: Boemul tau profil de Facebook ne spune ca lucrezi la Poezia Româna. Vorbeste-ne despre fisa de post si obiectivele acestui job. Ai un program de functionar sau esti freelancer?

 Darie: Profilul meu Facebook nu e unul boem neaparat, adica nu e cautat boem. E pur si simplu partea mea dintr-un soi de cenaclu al vietii. Si, cum «cenaculum» vine din «cena», cina, constat ca mare parte din dezbaterea literara s-a mutat aici. Câta Capsa online!

 Am scris ca lucrez la Poezia româna pentru ca asta fac. Si când nu lucrez nicaieri tot acolo lucrez. Nu pot fi dat afara, nu îmi pot da demisia. Fireste ca nu am un program foarte fix, desi scriu foarte mult si, practic, asta ma tine în viata.

 În copilarie, când îmi faceam mâna si înca nu plecasem din Târnaveniul natal, scriam cu norma, cred ca 5 poeme pe zi – si acum pastrez în familie câteva mii bune de poeme pe care, scriindu-le, m-am format si pe care nu le voi publica niciodata. Ce a fost atunci norma e poate acum cazuistica. Nu filtru, ci devenire. Nu voi fi pedant, caut ceva mult mai pamântesc de lucru, o editura, dar, pâna una-alta, nu prea îmi pasa daca acest «loc de munca» e vazut de unii ca o megalomanie.

 Când chiar faci poezie si pui totul de la tine pentru ajungerea ei la cititor, când nu te ajuta absolut nimeni dintre cei care întorc fonduri cu lopata, vorbind aici si de  Uniunea Scriitorilor, de Ministerul Culturii si de ICR, macar atâta meriti, sa fii serb în aceste plantatii, le numeam cândva de singular, dar constat ca sunt multi prin ele doar ca le e rusine sa recunoasca faptul ca scriitorul tânar o duce foarte rau în România.

 E trist nu ca spun eu un cliseu, ci ca el e cliseu prin faptul ca toti o duc rau. S-a ajuns, prin asta, cumva, la ce voiau cei mai crânceni comunisti, poetul sa fie exclusiv al maselor. Si, daca se poate, mai prost ca ele. Traim într-o tara cumplita. Un permanent amendament la Kafka.

 Ma reîntorc la cuvântul «boem» si constat ca e o boemie, dar nu una tipica, e un fel de nebunie personala a mea, aceea de a nu ma înhaita literar cu nimeni. Stiu ce paguboasa e lumea literara si o dispretuiesc profund când o iau en gros. În detaliu spiritul meu critic devine mai tolerant. Când trec prin cârciumi si îi vad, plec acasa si noaptea le visez ficatii cirotici. Se ridica din vis ca o madona, ma pupa pe frunte si se cara. În redactii, prin suse, se îmbata fara alcool, altfel, cu relatii false de dependenta publicistica. Boemia mea e chiar libertatea, dar nu aceea cu dedesubturile miluirii cu vreun premiu, cu vreo sinecura. Ma lasa rece carierismul marunt de acest fel.

 Raluca: Esti întrebat, de obicei, despre scriitorul sau omul Darie. Cine este însa revolutionarul Darie? Care e proiectul lui grandios? Viseaza el o pagina în cartea de istorie sau doar una în cartea de româna?

 Darie: Despre scriitor sunt întrebat, cu omul se ia contact mai des decât cu cartile mele, din pacate. Nu stiu care e revolutionar dintre cei doi. Cred ca aici devin unul tocmai de rusinea ca nu stiu. A fi revolutionar e o natura, nu un deziderat. Proiectul meu grandios, si de care încerc sa ma tin, e sa scriu 100 de carti. Cred în felul de scriitor care a fost Sadoveanu. Le va puti unora acest nume aparent rasuflat, dar e fix problema lor. Daca as fi sarit cu gurita pe Blecher m-ar fi aplaudat multi pentru ca e la moda.

 Nu visez nicio pagina nici în cartea de istorie, nici în cartea de româna, nici macar în cartea de telefon. A avea o pagina într-una din aceste doua carti pe care le-ai enumerat e o consecinta, nu o tema de visat. Daca te apuci sa visezi maruntisuri din acestea te trezesti ca n-ai ce cauta acolo si ca îti maimutaresti natura prin demagogism. În manuale sunt si multe mediocritati puse chiar de unii dintre profesorii generatiei mele, din motive marginale literaturii, vezi-doamne, din acea stupida idee ca un manual de literatura româna trebuie sa aiba un criteriu democratic de alcatuire.

 Daca vrei, de pilda, sa îl resuscitezi pe Blecher, ca vizibilitate, scrie studii despre el, vântura-l prin lumea buna, dar nu îl trece în criterii, caci procesul descoperirii lui ar fi prea scurt si fara nicio satisfactie. Sau poate l-ai nascut sa-l îngropi. De aceea manualele de literatura au ajuns un fel de gazeta, un fel de revista mondena a literaturii. Sunt foarte constient ca spun asta când mâine-poimâine cei dintr-o generatie cu mine poate le vor calari paginile. Trebuie privit mai obiectiv decât facându-ti pipota monoclu!

 Raluca: Fiecare tânar poet român poate fi înca un Nicolae Labis. Un geniu liric descoperit si iubit precoce, un revolutionar al vremurilor lui, un boem care îsi bea noptile la Capsa, cu junele dansatoare din trupa Armatei. Ce doza de Labis e în tine? Ce crezi ca ai putea avea în comun cu libertinajul boemei, lupta politica si extremismul literar din generatia noastra?

 Darie: Ma bucura aceasta întrebare pentru ca la debutul în volum, petrecut la 15 ani, am fost comparat cu Labis, dar cu totul altele sunt motivele din care îmi place acest poet. Acum am 23, dar trebuie sa recunosc faptul ca la 21 de ani n-am luat niciodata tramvaiul, desi, unde locuiesc, acesta trece în mod obsesiv prin fata blocului meu si, dimineata devreme, vara, când balconul camerei mele e deschis, îl aud cum huruie ca o broasca. M-am temut de el cu un fel de blândete dar constient ca nu se mai întâmpla nimic.

 Cred ca am în comun întreg amalgamul, dar m-am saturat de lupta politica. Cel putin în acest moment când politica guvernului actual  e una înjositoare si murdara, mincinoasa si de neiertat. Cred ca toata adunarea de la Argentin, unde dupa o  anumita ora se mureaza oamenii la desimea noptii, pe sub mese, ar fi mai buna decât presedintele Basescu si aceasta chirie de neg care e Boc. Sper sa nu devin mâine un Labis calcat de o coloana oficiala! Am 23. Sunt batrân. Dar si ei, din tramvaie, au îmbatrânit în Rolls-uri.

 Raluca: Te voi întreba si asta. Care e, dupa credinta ta, adevarata poveste a accidentului de tramvai care l-a ucis pe Labis? Putem sa consideram ca acesta este cel mai boem episod din istoria literaturii române?

 Darie: Nu stiu, nu am cercetat. Si nici nu am cum. Dar cred ca mai trista e o continuare la care mi-e frica sa ma gândesc: ca balerina spre care alerga în acea noapte, dupa ce el a murit, a plecat cu cerbul caprioarei ucise. De cerb m-as mira. De ea, nu.

 Raluca: Mai este boema europeana un fenomen real sau supravietuieste doar ca instrument de marketing cultural? Este Darie boem? Proiecteaza-l în câteva cuvinte pe Darie cel ideal, cu viata lui ideala.

 Darie: Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede. Sunt si nu sunt boem. Sunt boem în felul meu. Am scris si în cârciumi si stiu ca în unele momente ai fost si tu de fata, am pierdut multe nopti în multe feluri, probabil sunt boem, probabil sunt doar trist si înfrânt, nu stiu.

 Daca as sta sa ma analizez as lua o pozitie ecvestra dar mi-e mila de cai si, în toata joaca mea, m-as vrea ecvestru numai pe aburii lor. Ca sa fie mereu vii. Desi aburul lor pare, ei nu îti sufla fumul tigarii în fata, ca decanii. Darie ideal e o prostie. Darie ideal e Darie mort.

 Raluca: Jack Kerouak era profund deranjat de faptul ca devenise regele beatnik. Operele lui nu fusesera menite sa fie doar un manifest pentru Beat Generation. Acum, imagineaza-ti ca tu ai deveni rege al unei miscari neo-boeme, ca o întreaga generatie ar dezvolta pasiuni si revolutii pe baza scrierilor tale, doar ca asta s-ar întâmpla interpretând într-o cheie gresita mesajele lui Darie. De unde am trage seva unei astfel de miscari? Cum ar arata generatia aceasta si care ar putea fi atitudinea ta în acel moment?

 Darie: As schimba tactica. As scrie altfel ca sa neg ce au înteles ei. În plina epoca Beat, daca as fi fost Kerouak as fi scos boxele la geam si le-as fi dat Monteverdi. Înainte sa am vise de genul acesta as vrea sa fiu citit si citit.

 Dar nu neaparat de toate salopetele puse direct pe oase si numite (unii) critici, adica nu de mercenarii revistelor si editurilor, zglobii figuranti remunerati, copii de casa ai unuia sau ai altuia, ci de tinerii din Facultatile de Litere din tara, de tinerii deschisi si mai inteligenti decât îi cred toti profesorii lor, uneori prea timizi si lehamisiti sa se arate. Ei sunt de fapt literatura vie pentru ca ei sunt cititorii în care am foarte multa încredere.

 Raluca: Ai publicat de curând Spirt, un nou volum de versuri. Ce poti sa spui despre el? Despre Alexandra?

 Darie:Spirt e o carte la care tin foarte mult. S-a scris ca pâinea pe unt, în transa, din iubire, din disperare si frumusete. Niciodata n-am scris o carte atât de repede si atât de direct. M-am copt uman în usurinta scrierii ei aproape ca un cartof.

 Despre Alexandra nu am ce sa spun mai mult decât am spus deja. Cartea aceasta si-a sarit rândul. Multe altele îsi asteptau la rând publicarea. Spirt însa, ca o mutare de sah, a devenit irezistibila în a se scrie si în a se publica. Aici nu avea ce sa se cearna, ce sa se decanteze. A iesit exacta. Numai buna de sicriu pe masura unei amintiri.

 Vor urma alte carti, în toate genurile literare, dar în principal poezie, caci am scris foarte multa poezie. Traim si vedem. Sau murim si stim.

Raluca BERCEANU

http://laboheme.ro

Bucuresti

iulie 2011

GAURA DIN CIORAP…

Ma însurasem cu Dana dintr-o dragoste „la prima vedere” de 6 ani. Eram un sot fericit ma întelegeam de minune cu Dana, o mai ajutam la bucatarie, ca mie îmi place sa gatesc, si când eram mai saraci îi ajutam si la curatenie.  Apoi am avut o femeie, Matilda, o unguroaica din Ardeal, complect românizata, maritata cu un român cu care si ea se întelegea bine. Nici noi nici ea nu aveam copii, noi ne-am hotârât ca la prima sarcina a lui Dana sa lasam copilul… pâna acum facuse doua raclaje „ca eram prea saraci ca sa avem un copil”. Acum eu din sef de proiect la IPROCHIM, ajusesem desigur prin „pile”, seful departamentului „Vest Unu” în MCE (Ministerul de Comert Exterior), o pozitie foarte importanta, mai ales datorita foarte-deselor delegatii pe care le aveam în tarile capitaliste. Ma ajuta faptul ca franceza o stiam binisor si engleza „o rupeam onorabil”. Nici Dana nu a stat pe loc, si ea a ajuns sef de proiect la IPROCHIM, unde fuseseram amândoi colegi. Am uitat sa spun ca amândoi eram ingineri chimisti.

Dana nu era o femeie frumoasa, era o femeie foarte frumoasa, toti barbatii se uitau cu jind la ea si eu ma umflam în pene, ca EU eram barbatul ei, si ea îi respingea pe toti cu mult tact. Femeile o invidiau si unele cleveteau spunând pe la ureche ca ar fi avut „un trecut glorios”. Eu stiam, ca Dana a fost sincera si mi-a spus de la bun început ca nu e fecioara si a avut o aventura care însa este de domeniul trecutului. Nu prea mi-a picat bine, dar nu-i poti pretinde unei fete ca la 29 de ani sa fie fata mare „si sa te astepte pe tine ca tu sa vii calare pe un cal alb si sa-i ceri mâna”. Eu eram cu patru ani mai în vârsta decât ea, nici eu nu eram „baiat mare”, ba si mai rau, fusesem însurat si aveam si un îngeras de fetita de 3 anisori care ramasese la fosta mea nevasta de care divortasem recent, deci mai plateam si o pensie alimentara de 400 de lei pe luna cât îmi stbilise judecatoarea la procesul de divort. Dana stia toata poveste, o stia si pe fetita cu care se întelegea bine, deci asta era situatia când „mi s-au aprins calcâiele” dupa Dana. Dana a acceptat situatia si a fost de accord sa ne casatorim cât de curând.

La începutul mariajului meu cu Dana, nu prea ne ajungeam cu banii, ca eu trebuia sa dau lunar cei 400 de lei, pensie alimentara pentru copil, care era atunci destul de mult ca eu aveam 1000 de lei pe luna si Dana cam tot atât. Eu însa eram oarecum într-o situatie umilitoare ca eu ca barbat avem un venit lunar mai mic decât nevasta-mea. Mie însa leafa mi-a crescut rapid si când am ajuns director în minister aveam 3600 de lei pe luna si pe atunci se mai dadea câte 10% fata de salariu pentru fiecare limba straina stiuta si eu luam 20% în plus pe lânga salariu. În fiecare duminica ma duceam si-mi aduceam fetita care se întelegea bine cu Dana, si vara în concediu luam fetita cu noi la Mamaia sau la Vasile Roaita, fost Carmen Silva.

Nu pot sa ma plâng, mariajul meu cu Dana putea fi dat ca exemplu, ea era atenta cu mine si cred ca ma iubea, eu nu am jignit-o niciodata si între noi era un accord tacit, nu pomeneam nimic despre trecutul nostru. Este adevarat ca pe mine câteodata ma „rontaia” un spiridus care-mi sufla la ureche, „cine o fi fost iubitul lui Dana si cât timp s-or fi iubit”. Dar ea nu-mi dadea nici un motiv sa fiu gelos cu toate ca si o gelozie retroactiva te seaca la inima. Datorita profesiei ei facea si ea dese delegatii la uzinele pe care le proiectase, atât în tara cât si în strainatate. Odata am stat în Algeria doua luni. Am mai stat odata si în Egipt o luna, îsa eu aveam o încredere oarba în ea, as fi bagat mâna în foc pentru ea.  Ea era foarte multumita ca eu îi apreciam înaltele ei calitati de sotie iubitoare. Nici eu nu o înselam, cu toate ca atât cu fizicul cu care ma înzestrase mama cât poate si din cauza pozitiei mele de director într-un minister de prima mâna, multe cocoane ma lasa sa înteleg ca nu le-ar displace o aventura cu mine. Ele chiar se mirau cum eu sunt ca „o stana de piatra”, pe când altii erau proverbiali si „nu iertau nimic”.

Eram îngrijorati ca Dana nu mai ramâne gravida ca acum venitul nostru ne-ar fi permis sa mai avem un copil al nostru, afara de fetita mea din prima casatorie. Dana obisnuia sa se duca singura în oras unde de multe ori se întâlnea cu colege de birou sau cu prietene, cu care se duceau la cofetaria „de la Capsa” (atunci Bucuresti), sa manânce o prajitura buna si sa bea o cafea veritabila si nu „nechezol”, cum se dadea la toate cofetariile din oras. Nu ne interesa situatia politica, noi ne vedeam de ale noastre. Ea nu era membra de partid, dar eu nu am avut încotro si când m-a numit director în minister, în mod automat m-a înscris si în partid.

Fosta mea nevasta se recasatarise, cu un domn distins, profesor universitar, deci mi se luase o piatra de pe inima, ca oricum, ma mustra constiinta ca parasisem o fiinta care nu-mi pricinuise nici un rau, nu mai vorbesc de fetita, Ruxandra, pe care o iubeam cu pasiune.

Era o primavara frumoasa, totul de îmbia la iubit si hoinarit, dare eu trebuia sa ma duc la birou, câteodata si duminica, caci aveam foarte mult de lucru, însa munca îmi placea si aveam si satisfactii, o leafa buna pentru standardul de pe atunci, si desele delegatii în strainatate care-mi rotunjeau substantial venitul. Era într-o duminica când eu stateam acasa si as fi vrut sa stau cu Dana, însa ea mi-a spus ca le-a promis unor prietene sa se înâlneasca sa mai bârfeasca si eventual sa se duca la o cafea veritabila. Nu am avut încotro si am lasat-o sa plece, dar când iesea pe usa am vazut ca îi fugise un ochi la ciorapul din stângul, nu am mai avut timp sa-i spun, ca ea deja plecase. Mi-am facut de lucru, ca imi adusesem niste hârtoage de la minister si nici nu am abservat ca trecusera aproape cinci ore de când plecase Dana. S-a întors radioasa a venit sa ma sarute cum facea deobicei, dar fara sa vreau mi-au fugit ochii la picioarele ei si cu uimire am constatat ca ochiul fugit de la ciorap era acum la dreptul. Un cutit mi-a strapuns inima, dar fara sa ma tradez o întreb ce a facut cât a fost plecata. A ciripit voioasa o poveste ca se întâlnise cu doua prietene pe care nu le mai vazuse de mult, si ca deobicei s-au dus la o cafea veritabila la Capsa.

– Tu esti convinsa ca te-ai dus cu doua prietene le Capsa?
– Da desigur, si m-am simtit excelent.

Atunci m-am gândit sa o prind cu minciuna si sa inventez o poveste care mi-a venit rapid în minte. Deci Dana a fost undeva unde s-a dezbracat la pielea goala ca altfel nu si-ar fi scos si ciorapii, care apoi când s-a îmbracat nu a observat ochiul de la ciorap si a schimbat ciorapii între ei cum probabil facea în mod curent involuntar. Deci Daca Dana s-a dezbracat la pielea goala, de ce a facut aceasta? era evident ca Dana ma însala si cine stie de când.

– Dana, de mai multa vreme eu am avut impresia ca contrar comportamentului tau as putea spune ireprosabil, tu îmi ascunzi ceva si banuiala asta m-a facut sa sufar enorm, fiindca eu te iubesc în mod sincer, nu te-am înselat niciodata si as fi dorit ca si tu sa fii la fel. Ca sa-mi scot ghimpele asta din suflet trebuia sa stiu adevarul si atunci am angajat un detectiv particular care te-a urmarit pas cu pas, deci stiu totul. Dana a ramas buimacita, schema mea s-a dovedit foarte eficienta. S-a asezat zdrobita pe un scaun, a început sa plânga în hohote, si dupa ce s-a mai potolit a început.
– Recunosc, am fost necinstita cu tine care te-ai purtat cum nu cred ca s-a mai purtat vreodata un sot cu sotia lui. Si eu, cu toate ca te-am iubit si te mai iubesc, te-am înselat continuu. Am crezut atunci când tu te-ai îndragostit de mine si m-ai luat si de nevasta, ca voi putea rupe cu trecutul meu. Doream din toata inima sa uit trecutul sa-l uit pe Sergiu, care a fost primul meu barbat si singurul barbat din viata mea în afara de tine.

Sergiu era însurat si avea doi baieti gemeni, acum au 8 ani. Când a început idila dintre noi baietii aveau doi ani. Sergiu nu a putut sa divorteze, sotia lui este foarte acaparatoare si i-ar fi facut zile fripte. Nu i-ar fi mai permis sa vada baietii si cine stie ce i-ar fi trecut prin cap. Poate din cauza ca a fost primul meu barbat cu care „traisem” pâna ai aparut tu circa doi ani, se consolidase între noi o afectiune asi putea spune erotica extrem de puternica care nu am putut sa o uit nici eu nici el. Acum fiindca stii totul, pe tine te minteam când faceam amor împreuna caci simulam… (…!) Faceam asta ca sa-ti fac tie placere si fiindca te apreciam si chiar te iubeam. Cu Sergiu vibram exact pe aceiasi lungime de unda amândoi. Deci legatura mea cu Sergiu era pur de natura erotica. Nu am mai avut nici o legatura cu nici un alt barbat.

Dana era devastata, eu ramasesem mut, si pe mine ma dstrusese marturisirea ei. Deci 6 ani eu am trait în minciuna, eu am crezut ca am cea mai credincioasa sotie si ea ma însela continuu. Daca nu era poveste cu firul dus de la ciorapul din stângul poate niciodata nu asi fi stiut ca sotia mea joaca teatru. Desigur ca acum totul era clar, trebuia sa divortez cât mai urgent. Pâna la despartire adica separare, nu m-am mai culcat cu ea în acelas pat si am înaintat cererea de divort fara însa sa spun motivul real ci un motiv inofensiv „cu acordul ambelor parti”. Eu de fapt îl stiam pe Sergiu, era un coleg de al nostru, sef de proiect si el la IPROCHIM. Era un baiat linistit si manierat, foarte bun profesional.

Probabil ca Dana într-adevar ma iubea, dar îl iubea arzator si pe Sergiu. Procesul de divort a fost simplu si s-a dat sentinta dintr-o singura sedinta. Colegii, prietenii  si toata lumea care ne cunostea au ramas uimiti. Noi nu ne-am certat, nu ne-am spus cuvinte urâte cum se obisnuieste în asemenea ocazii. Prima mea nevasta a jubilant si poate daca nu era recasatorita de dragul fetitei m-as fi întors la ea.

Dana s-a dus la o matusa bogata care-i lasa casa si toata averea ei si care o iubea de când era mica. Matusa nu avea alti urmasi. Eu am ramas în apartamentul nostru, Dana nu a avut pretentie sa-si ia decât lucrurile de uz personal, matusa ei avea o casa mare boiereasca si Dana nu avea nevoie de nimic.

Dupa câtiva ani am aflat ca Sergiu a reusit sa divorteze, a lasat baietii la fosta nevasta care i-a permis sa-i viziteze si chiar sa-i ia de câte ori doreste. Secretul era ca si ea îsi gasise un partener, care dorea de mult sa se casatoreasca cu ea, lucru care s-a si întâmplat. Dana s-a maritat cu Sergiu, însa din pacate nu se întelegea cu el nici în ruptul capului. Era pisalog si gelos la culme si-i facea scene chiar si în public. Eu stau si  mai reflectez, ca vorba românului, „cin-s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt”. Si când te gândesti ca toata povestea asta lunga si întortocheata s-a întâmplat numai din cauza unui fir dus de la un ciorap al nevestei mele.

Ovidiu CREANGA
1 Mai 2011
Toronto. Canada