INTERVIU CU DARIE DUCAN

Raluca BERCEANU

 Raluca: Darie, voi începe cu aceeasi întrebare, cu Google. Pentru cine nu îti cauta numele pe net, cine esti tu?

 

[pullquote]

Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede?”

Darie Ducan

[/pullquote] Darie: Vreau sa cred ca sunt un poet al dracului si al lui Dumnezeu deopotriva, un om cu o taraba care vinde creier ca vata de zahar în parcul unde se dau pe role Istoria lui Calinescu si Istoria lui Manolescu. Dar mai ales cartile de carne, alea, sângeroasele pentru care au crapat ochi si au aparut basici la mâini unora si, apoi, când si-au mângâiat iubitele, acestea le-au spus – Ce mâini de taran ai!

 Sunt un om care scrie si are ambitii putin mai mari ca Balzac si care cred ca tot o va razbi cât un Cârlova. Sunt un aprig consumator de hârtie, un animal care papa coli A4, cheltui pentru aceasta mai mult decât unii pe tigari. Pâna la urma tot despre fumuri e vorba.

 Cine sa spun ca sunt? Cel din cartile mele, mai bune sau mai proaste, cel de pe strada, cel care scrie la biblioteca de la Litere la masa 42. Cel netuns uneori pentru ca parul i se termina într-un vers, neras pentru ca l-a certat cândva un poet pentru asta, cel timid, cel rau, cel nedrept, cel afurisit, cel…alalt. Sunt un om a carui cam singura treaba pe lumea asta este sa scrie dar care face mai mult altele ca sa aiba despre ce sa scrie. În parcul despre care spuneam, deocamdata am doar bani sa îmi cumpar ceata de a nu sti exact cine sunt.

 Raluca: Boemul tau profil de Facebook ne spune ca lucrezi la Poezia Româna. Vorbeste-ne despre fisa de post si obiectivele acestui job. Ai un program de functionar sau esti freelancer?

 Darie: Profilul meu Facebook nu e unul boem neaparat, adica nu e cautat boem. E pur si simplu partea mea dintr-un soi de cenaclu al vietii. Si, cum «cenaculum» vine din «cena», cina, constat ca mare parte din dezbaterea literara s-a mutat aici. Câta Capsa online!

 Am scris ca lucrez la Poezia româna pentru ca asta fac. Si când nu lucrez nicaieri tot acolo lucrez. Nu pot fi dat afara, nu îmi pot da demisia. Fireste ca nu am un program foarte fix, desi scriu foarte mult si, practic, asta ma tine în viata.

 În copilarie, când îmi faceam mâna si înca nu plecasem din Târnaveniul natal, scriam cu norma, cred ca 5 poeme pe zi – si acum pastrez în familie câteva mii bune de poeme pe care, scriindu-le, m-am format si pe care nu le voi publica niciodata. Ce a fost atunci norma e poate acum cazuistica. Nu filtru, ci devenire. Nu voi fi pedant, caut ceva mult mai pamântesc de lucru, o editura, dar, pâna una-alta, nu prea îmi pasa daca acest «loc de munca» e vazut de unii ca o megalomanie.

 Când chiar faci poezie si pui totul de la tine pentru ajungerea ei la cititor, când nu te ajuta absolut nimeni dintre cei care întorc fonduri cu lopata, vorbind aici si de  Uniunea Scriitorilor, de Ministerul Culturii si de ICR, macar atâta meriti, sa fii serb în aceste plantatii, le numeam cândva de singular, dar constat ca sunt multi prin ele doar ca le e rusine sa recunoasca faptul ca scriitorul tânar o duce foarte rau în România.

 E trist nu ca spun eu un cliseu, ci ca el e cliseu prin faptul ca toti o duc rau. S-a ajuns, prin asta, cumva, la ce voiau cei mai crânceni comunisti, poetul sa fie exclusiv al maselor. Si, daca se poate, mai prost ca ele. Traim într-o tara cumplita. Un permanent amendament la Kafka.

 Ma reîntorc la cuvântul «boem» si constat ca e o boemie, dar nu una tipica, e un fel de nebunie personala a mea, aceea de a nu ma înhaita literar cu nimeni. Stiu ce paguboasa e lumea literara si o dispretuiesc profund când o iau en gros. În detaliu spiritul meu critic devine mai tolerant. Când trec prin cârciumi si îi vad, plec acasa si noaptea le visez ficatii cirotici. Se ridica din vis ca o madona, ma pupa pe frunte si se cara. În redactii, prin suse, se îmbata fara alcool, altfel, cu relatii false de dependenta publicistica. Boemia mea e chiar libertatea, dar nu aceea cu dedesubturile miluirii cu vreun premiu, cu vreo sinecura. Ma lasa rece carierismul marunt de acest fel.

 Raluca: Esti întrebat, de obicei, despre scriitorul sau omul Darie. Cine este însa revolutionarul Darie? Care e proiectul lui grandios? Viseaza el o pagina în cartea de istorie sau doar una în cartea de româna?

 Darie: Despre scriitor sunt întrebat, cu omul se ia contact mai des decât cu cartile mele, din pacate. Nu stiu care e revolutionar dintre cei doi. Cred ca aici devin unul tocmai de rusinea ca nu stiu. A fi revolutionar e o natura, nu un deziderat. Proiectul meu grandios, si de care încerc sa ma tin, e sa scriu 100 de carti. Cred în felul de scriitor care a fost Sadoveanu. Le va puti unora acest nume aparent rasuflat, dar e fix problema lor. Daca as fi sarit cu gurita pe Blecher m-ar fi aplaudat multi pentru ca e la moda.

 Nu visez nicio pagina nici în cartea de istorie, nici în cartea de româna, nici macar în cartea de telefon. A avea o pagina într-una din aceste doua carti pe care le-ai enumerat e o consecinta, nu o tema de visat. Daca te apuci sa visezi maruntisuri din acestea te trezesti ca n-ai ce cauta acolo si ca îti maimutaresti natura prin demagogism. În manuale sunt si multe mediocritati puse chiar de unii dintre profesorii generatiei mele, din motive marginale literaturii, vezi-doamne, din acea stupida idee ca un manual de literatura româna trebuie sa aiba un criteriu democratic de alcatuire.

 Daca vrei, de pilda, sa îl resuscitezi pe Blecher, ca vizibilitate, scrie studii despre el, vântura-l prin lumea buna, dar nu îl trece în criterii, caci procesul descoperirii lui ar fi prea scurt si fara nicio satisfactie. Sau poate l-ai nascut sa-l îngropi. De aceea manualele de literatura au ajuns un fel de gazeta, un fel de revista mondena a literaturii. Sunt foarte constient ca spun asta când mâine-poimâine cei dintr-o generatie cu mine poate le vor calari paginile. Trebuie privit mai obiectiv decât facându-ti pipota monoclu!

 Raluca: Fiecare tânar poet român poate fi înca un Nicolae Labis. Un geniu liric descoperit si iubit precoce, un revolutionar al vremurilor lui, un boem care îsi bea noptile la Capsa, cu junele dansatoare din trupa Armatei. Ce doza de Labis e în tine? Ce crezi ca ai putea avea în comun cu libertinajul boemei, lupta politica si extremismul literar din generatia noastra?

 Darie: Ma bucura aceasta întrebare pentru ca la debutul în volum, petrecut la 15 ani, am fost comparat cu Labis, dar cu totul altele sunt motivele din care îmi place acest poet. Acum am 23, dar trebuie sa recunosc faptul ca la 21 de ani n-am luat niciodata tramvaiul, desi, unde locuiesc, acesta trece în mod obsesiv prin fata blocului meu si, dimineata devreme, vara, când balconul camerei mele e deschis, îl aud cum huruie ca o broasca. M-am temut de el cu un fel de blândete dar constient ca nu se mai întâmpla nimic.

 Cred ca am în comun întreg amalgamul, dar m-am saturat de lupta politica. Cel putin în acest moment când politica guvernului actual  e una înjositoare si murdara, mincinoasa si de neiertat. Cred ca toata adunarea de la Argentin, unde dupa o  anumita ora se mureaza oamenii la desimea noptii, pe sub mese, ar fi mai buna decât presedintele Basescu si aceasta chirie de neg care e Boc. Sper sa nu devin mâine un Labis calcat de o coloana oficiala! Am 23. Sunt batrân. Dar si ei, din tramvaie, au îmbatrânit în Rolls-uri.

 Raluca: Te voi întreba si asta. Care e, dupa credinta ta, adevarata poveste a accidentului de tramvai care l-a ucis pe Labis? Putem sa consideram ca acesta este cel mai boem episod din istoria literaturii române?

 Darie: Nu stiu, nu am cercetat. Si nici nu am cum. Dar cred ca mai trista e o continuare la care mi-e frica sa ma gândesc: ca balerina spre care alerga în acea noapte, dupa ce el a murit, a plecat cu cerbul caprioarei ucise. De cerb m-as mira. De ea, nu.

 Raluca: Mai este boema europeana un fenomen real sau supravietuieste doar ca instrument de marketing cultural? Este Darie boem? Proiecteaza-l în câteva cuvinte pe Darie cel ideal, cu viata lui ideala.

 Darie: Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede. Sunt si nu sunt boem. Sunt boem în felul meu. Am scris si în cârciumi si stiu ca în unele momente ai fost si tu de fata, am pierdut multe nopti în multe feluri, probabil sunt boem, probabil sunt doar trist si înfrânt, nu stiu.

 Daca as sta sa ma analizez as lua o pozitie ecvestra dar mi-e mila de cai si, în toata joaca mea, m-as vrea ecvestru numai pe aburii lor. Ca sa fie mereu vii. Desi aburul lor pare, ei nu îti sufla fumul tigarii în fata, ca decanii. Darie ideal e o prostie. Darie ideal e Darie mort.

 Raluca: Jack Kerouak era profund deranjat de faptul ca devenise regele beatnik. Operele lui nu fusesera menite sa fie doar un manifest pentru Beat Generation. Acum, imagineaza-ti ca tu ai deveni rege al unei miscari neo-boeme, ca o întreaga generatie ar dezvolta pasiuni si revolutii pe baza scrierilor tale, doar ca asta s-ar întâmpla interpretând într-o cheie gresita mesajele lui Darie. De unde am trage seva unei astfel de miscari? Cum ar arata generatia aceasta si care ar putea fi atitudinea ta în acel moment?

 Darie: As schimba tactica. As scrie altfel ca sa neg ce au înteles ei. În plina epoca Beat, daca as fi fost Kerouak as fi scos boxele la geam si le-as fi dat Monteverdi. Înainte sa am vise de genul acesta as vrea sa fiu citit si citit.

 Dar nu neaparat de toate salopetele puse direct pe oase si numite (unii) critici, adica nu de mercenarii revistelor si editurilor, zglobii figuranti remunerati, copii de casa ai unuia sau ai altuia, ci de tinerii din Facultatile de Litere din tara, de tinerii deschisi si mai inteligenti decât îi cred toti profesorii lor, uneori prea timizi si lehamisiti sa se arate. Ei sunt de fapt literatura vie pentru ca ei sunt cititorii în care am foarte multa încredere.

 Raluca: Ai publicat de curând Spirt, un nou volum de versuri. Ce poti sa spui despre el? Despre Alexandra?

 Darie:Spirt e o carte la care tin foarte mult. S-a scris ca pâinea pe unt, în transa, din iubire, din disperare si frumusete. Niciodata n-am scris o carte atât de repede si atât de direct. M-am copt uman în usurinta scrierii ei aproape ca un cartof.

 Despre Alexandra nu am ce sa spun mai mult decât am spus deja. Cartea aceasta si-a sarit rândul. Multe altele îsi asteptau la rând publicarea. Spirt însa, ca o mutare de sah, a devenit irezistibila în a se scrie si în a se publica. Aici nu avea ce sa se cearna, ce sa se decanteze. A iesit exacta. Numai buna de sicriu pe masura unei amintiri.

 Vor urma alte carti, în toate genurile literare, dar în principal poezie, caci am scris foarte multa poezie. Traim si vedem. Sau murim si stim.

Raluca BERCEANU

http://laboheme.ro

Bucuresti

iulie 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.