Tag: Bucuresti

101 ani de viata!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Florica Nicolescu, specialist în domeniul psihopedagogiei copilului

 

Articol scris de:  Profesor Dr. Ileana Costea (CSU, Northridge, SUA) si

                        Doina Tetcu, Diplomat în Fizica (Bucuresti, România)

Foto: Doina Tetcu si Ileana Costea

 

La Râmnicu Vâlcea, pe 7 octombrie 2011, Florica Nicolescu (nascuta Stafiescu), prietena de o viata si colaboratoarea Dr. Florica Bagdasar în domeniul psihologiei copilului cu dizabilitati, împlinieste 101 ani.

Ca si anul trecut, ziua ei de nastere va fi sarbatorita într-un mod specific secolului 21, prin video si internet, pe Skype (La Vâlcea rude apropiate, printre care si nepoata ei, Doina Tetcu, biografa ei principala. De departe, fiul Floricai, Radu Nicolescu, doctor in matematica si profesor universitar de informatica la Auckland, Noua Zeelanda, cu sotia lui, Letitia, si Ileana Costea, din Los Angeles, California, co-autoare a articolului.)

Multi dintre cei care lucreaza în domeniul psihologiei copilului îi poarta admiratie si recunostinta doamnei Florica Nicolescu, desi nu a fost cunoscuta public.

Motivul: doi ani de închisoare fara mandat de arestare, fara judecata, fara condamnare si 10 ani de interzicere de a-si practica profesia.

Doamna Nicolescu si-a sustinut diploma în Litere si Filozofie, cu specializare în psihopedagogie. În 1939 este detasata la Inspectoratul Scolar al Capitalei. În 1940 cunoaste familia Dr. Florica si Dr. Dimitrie Bagdasar, care tocmai se întorsese în tara dupa niste ani de desavârsirea studiilor în America, desi ar fi putut ramâne acolo. Erau apreciati în lumea medicala. Doctorul Bagdasar este cunoscut azi ca fondatorul scolii romanesti de neurochirugie. In 1946 Dr. Florica Bagdasar devine Ministrul Sanatatii dupa moartea sotului ei si înfiinteaza Centrul de Igiena Mintala. In 1941 Dr. Florica Bagdasar publicase în Analele de Psihologie, volumul VIII, Bucuresti, articolul intitulat “Problema scolara a copiilor anormali ca inteligenta si comportament” în care se analizeaza metodele celorlalti mari cercetatori din domeniul educatiei si igienei mintale ale copilului.

“Un examen complet al copilului cu probleme nu se poate face decât în cadrul unei organizatii, o clinica scolara medico-pedagogica.”

Florica Bagdasar îsi cauta colaboratori, persoane cu experienta care sa cunoasca copilul, care sa fi lucrat efectiv în scoala si ii propune o colaborare Floricai Nicolescu care pe atunci avea sapte ani de munca la scoala primara si la gradinita. Colaborarea intre cele doua Florici incepe in mai 1942 si va dura ani de zile. Impreuna cu Alexandrina Demetrescu, profesoara la Scoala de Educatoare “Pia Bratianu”, care vizitase scolile din occident si initiase o experienta la gradinta cu metodele noi (Decroly, Montesori) cele doua Florici aplica teste colective neverbale si, pentru cazurile necesre, Scara metrica a lui Binet-Simon în adaptarea lui Stefanescu-Goanga, împreuna cu specialisti veniti la Bucuresti din Cluj. Ideea Floricai Bagdasar era ca trebuie stimulat interesul copiilor care nu au tragere de inima pentru învatatura, si ca învatatul scrisului si cititului trebuie facut în asa fel ca pentru copil sa fie ca un joc.

Florica Bagdasar si Florica Nicolescu elaboreaza un Abecedar si o Aritmetica bazate pe o intensa documentare, cercetînd abecedarele românesti si straine, vizitand multe clase. Abecedarul era usor de urmarit, intuitiv, scrierea era conforma noii metode de scriere elaborata tot de cele doua autoare – scrierea verticala simplificata, iar Aritmetica folosea “metoda grupata” adica concretizarea numerelor prin desene. Când Abecedarul a ajuns în mâna copilului si a început a fi apreciat de catre învatatori dând rezultate uimitoare la copii, celor de la conducere nu le-a fost pe plac: “Nu corespunde noii ideologii comuniste!”

In 1946 Ministerul Educatiei le atrage atentia autoatrelor ca în Abecedar exista o rugaciune si ca în el apare o poezie despre Mos Craciun (nu Mos Gerila!). Autoarele au scos rugaciunea. Totusi la a treia editare, Abecedarul a fost interzis. In ordinul de interzicere a Abecedarului nu se pomeneste nimic despre Centrul de Igiena Mintala, asa ca Abecedarul continua sa fie utilizat la Centru, unde se desfasoara o activitate deosebit de sustinuta între anii 1948-1951. Centrul se reorganizeaza, angajeaza noi specialisti, fara ca acestora sa li se pretinda sa fie membri de partid, pedagogi care întelegeu ce este debilul mintal si importanta diagnosticului care, stabilit într-o singura sedinta ar constitui o mare eroare. Fiecare copil lua parte la activitate frontal, dar se bucura si de activitate individuala. Dupa multe sedinte, dupa tratament psiho-pedagogic se obtineau surprize placute, unii copii putând fi recuperati.  Pedagogii de la Centru nu se ocupau numai de debilii mintali: veneau din capitala si din provincie, copii care ramasesera în urma la scoala, si care erau ajutati sa se încadreze în clasa. Abecedarul era “O carte pentru toti copiii.”

La 8 septembrie 1951 Florica Nicolescu este arestata. La 10 octombrie 1953 este eliberata. La cererea ei de încadrare în învatamânt i se raspunde : “Nu avem posturi pentru dumneavoastra”. Interdictia de a lucra în scoli a durat aproape 10 ani … Abia în martie 1960 este în fine încadrata. Era însa mereu controlata “cum examineaza copiii”. A fost tinuta de comunistii de la putere departe de scoala în anii cei mai buni pentru activitate, între 1951-1960, când avea 40-50 ani. Întrebata ce îsi doreste cel mai mult la cei 101 de ani, Doamna  Florica Nicolescu raspunde: “Sa înteleg de ce am fost arestata. De ce dupa ce am fost eliberata mi s-a interzis sa îmi practic profesia  pe care o stapâneam atât de bine. ”

Florica Nicolescu ramâne în mintea si sufletul celor care au cunoscut-o ca un deosebit dascal care a stiut sa lucreze cu copiii. Impresionant este faptul ca acei copii de care s-a ocupat, pas cu pas, si pe care i-a învatat sa se poarte cu normalitate în viata de zi cu zi, recunosc ca ea i-a facut „om”. 

Cateva marturisiri ale Floricai Nicolescu

“Comunistii nu mi-au taiat capul, dar m-au aruncat in puscarie pentru doi ani fara mandat de arestare si fara judecata si fara condamnare si m-au împiedicat 10 ani sa-mi practic profesia.”

 

„Activitatea la materialul educativ si munca cu copilul în colaborare cu Dr. Florica Bagdasar dureaza pâna la 6 septembrie 1951 când sunt arestata. Arestarea s-a facut fara ordin de arestare. Eram cu fiul meu, copil mic în brate, când trei barbati au venit dupa mine în casa si m-au luat cu ei. Cei de la puscarie nu au vrut sa ma primeasca. I-am auzit spunând ca nu au ordin de arestare. O noapte si o zi m-au tinut pe o banca într-un hol, ca pe o borfasa prinsa asupra faptului. A doua zi a început ancheta. Nici anchetatorul nu era lamurit asupra motivului arestarii. Am fost dusa într-o celula întunecoasa si friguroasa. Ancheta a durat un an si jumatate. Florica Bagdasar face interventiile necesare, dar nu primeste nici un raspuns.  Aproape în fiecare zi eram mutata dintr-o celula în alta. De ce? Eram împinsa, îmbrâncita. Mi se puneau ochelari negri la ochi. Nu-mi permiteau sa stau pe scaun prea mult, nici sa ma asez în pat ziua. Umilinte, insulte au urmat în tot timpul închisorii. La prânz mi se aducea mâncare. Mi-o împingeau cu piciorul prin usa întredeschisa, o scuipau, trageau o înjuratura, limbajul obisnuit. Nu eram lasata sa stau pe pat, eram singura în întuneric si frig; nu aveam sapun, nici prosop. Abia dupa 8 luni mi s-a permis sa primesc un pachet de îmbracaminte de acasa.

Ca Ministru al Sanatatii, Florica Bagdasar a avut o activitate prodigioasa de eradicarea malariei, de ajutorarea celor înfometati în Moldova, a adus multe ajutoare din strainatate … si rezultatul: comunistii au îndepartat-o. Au obligat-o sa demisioneze de la Minister si au acuzat-o de a fi reactionara, vânduta vestului. Comunistii au înlaturat-o tocmai pentru ca nu vroiau astfel de caractere pozitive. In perioada în care lucram cu Florica Bagdasar am fost solicitata sa colaborez cu Aslan, Chisinevschi, Ana Pauker. Nu am raspuns acestor invitatii. Nu mi-am dat seama atunci ca adevaratul motiv era de a ma face sa ma despart de Florica Bagdasar. S-a ales atunci alt mijloc: arestarea mea, dar nu se gasea un motiv pentru arestare, si abia dupa câtva timp s-a scris în documentele mele “omisiune de denunt”. Complet fals. Nu este ceea ce apare în documentul de eliberare. 

În ziarul “Scânteia” din 18 ianuarie 1953 apare un articol intitulat “Pentru lichidarea deformarilor antistiintifice în domeniul pedagogiei.” Centrul de Igiena Mintala se desfiinteaza. Se tin sedinte la scoli, se citeste articolul din ziar, dupa care se fac comentarii: „Centrul este condus de tradatori, dusmani ai clasei muncitoare”.

Articolul din Scânteia este reprodus în întregime în toate ziarele de specialitate din capitala si din tara. Articolul este prelucrat si discutat în toate scolile si în spitale. Aceasta campanie furibunda dureaza aproape 10 ani. Dupa aparitia articolului din Scânteia, în închisoare fiind, am fost trecuta la munca de la fermele de lânga Bucuresti: Bragadiru, Domnesti. Acolo a fost mai bine. Eram macar în aer liber. Mai puteam mânca un morcov, o ceapa. De la Domnesti am fost eliberata la 8 octombrie 1953. In biletul de eliberare nu s-a stabilit nici o culpa. Abecedarul nu era o dovada legala. Parintii mei batrâni si bolnavi au fost nevoiti sa arda toate cartile din casa. Se zvonise în sat ca am fost arestata din cauza cartilor”.  

Nota: Articolul este bazat pe mateirale publicate de Doina Tetcu si Ileana Costea în revista on line Omnigraphies:

http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=708 si in Revista 22 din 21 decembrie 2010 , editie scrisa si online: http://www.revista22.ro/secretul-longevit259355ii-9588.html si http://www.revista22.ro/articol-9589.html si http://www.revista22.ro/articol-9589.html .

Un reportaj despre Florica Nicolescu a fost publicat si de de Petre Badica, în Romania Libera din 26 noiembrie 2010, editie scrisa si online, pe baza materialelor primite de la Doina Tetcu si a interviului luat Doamnei Florica Nicolescu: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/inchisa-de-comunisti-pentru-un-abecedar-capitalist-207388.html

CE INVATA COPIII LA SCOALA? DAR LA BISERICA?

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

SEPTEMBRIE E O LUNA IN CARE PARINTII SUNT MULT OCUPATI!

Luni a inceput scoala si ne-am pregatit copiii din zor pentru scoala. Dupa traditie, pe baieti i-am dus la frizer si pe fete le-am aranjat frumos. Le-am cumparat haine noi, iar rechizitele, caietele si cartile inca miroase noi. Arata bine copiii nostri la inceputul acestui nou an de scoala! Milioanele de copii ai Romaniei, printre ei si ai nostri, incep iarasi sa-si umple mintea cu idei, invataturi, formule. Unele bune dar altele rele. Cit de des ne interesam ce exact invata copiii nostri la scoala? Dar la biserica? Cu ce isi umplu mintea? Anii trec si presupunem ca ce ei invata la scoala este ceea ce si noi am invatat cind eram de varsta lor. Din nefericire, majoritatea dintre noi nu suntem interesati in ce invata copiii nostri la scoala, presupunind ca tot ce primesc acolo e folositor sau ziditor. Nu tocmai.  

Un subiect caruia i se acorda un loc tot mai central in curicula elevilor europeni si in alte tari dezvoltate este educatia sexuala. Da, am scris despre acest subiect de multe ori, dar revenim din nou astazi pentru ca ocazia ne-o impune. Si pentru ca incepind cu noul an scolar educatia sexuala atinge culmi noi si radicale in Europa, si dincolo de ocean in America, unde rezultatele educatiei sexuale seculare parcurse de mai multi ani tocmai au fost publicate. In Europa e vorba despre Franta iar in America despre statul Massachusetts. Educatia sexuala se pretinde a fi un subiect educativ in ambele tari, dar nu este. Este un curs care nu doar informeaza, ci in primul rind promoveaza o ideologie sexuala, o cultura sexuala, una promulgata si promovata de state seculare si formatori educativi seculari. Rezultatele educatiei sexuale incep sa iasa la iveala si sunt identice peste tot – confuzie privind identitatea sexuala a tinerilor, abandonarea standardelor sexuale traditionale, si cresterea vertiginoasa a numarului tinerilor infectati cu boli transmisibile. 

CONFUZIE SEXUALA IN LICEELE FRANTEI

Incepind cu noul an scolar francez, un nou curs de sexualitate a fost introdus in curicula liceenilor francezi – unul despre identitatea sexuala. Materialul acesta a fost tradus si pregatit pentru editia de astazi de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Textul in engleza poate fi citit aici: tp://www.lifesitenews.com/news/confusing-teens-about-their-gender-the-radical-new-french-high-school-curri/ 

Franta – Inducerea în confuzie a adolescentilor cu privire la identitatea lor sexuala: o noua programa radicala franceza pentru liceu  

Începând cu urmatoarea luna septembrie noua programa scolara oficiala franceza va cere tuturor elevilor de clasa a XI-a care se pregatesc pentru bacalaureat – majoritatea adolescentilor francezi – sa studieze un numar de teme mult mai apropiate de ideologia genului si de educatia sexuala decât de studiul naturii. Doua titluri mari, „Feminin-Masculin” si „Preluarea controlului vietii voastre sexuale, împreuna si în mod responsabil” acopera aproximativ o treime din programa anuala pentru studentii profilelor non-stiintifice. Ele sunt, de asemenea, incluse într-un program mai larg pentru candidatii profilelor stiintifice. Programul promoveaza cu nerusinare contraceptia, justifica avortul si apara activitatea homosexuala. 

Acesta minimizeaza, de asemenea, diferentele dintre barbati si femei: „Diferentele anatomice si fiziologice, cauzate de influenta hormonilor sexuali, dintre creierul masculin si feminin nu sunt mai importante decât diferentele dintre indivizii de acelasi sex”, este unul dintre „conceptele” pe care elevii clasei a XI-a il invata si il pregatesc pentru cind vor sustine examinarile publice. Spiritul programei este reflectat în mod abundent în manuale noi care vor fi finantate de bani publici si vor fi distribuite elevilor în toate scolile publice, dar si în scolile private finantate public – majoritatea catolice – la începutul anului scolar.   

Antropologia devine irelevanta

O gama de carti editate de majoritatea editorilor de manuale a fost deja oferita directorilor de scoli din întreaga tara pentru ca ei sa poata alege, însa niciuna [din carti] nu este acceptabila din punct de vedere moral: ele variaza de la scandalos la extrem de scandalos. Directorii de scoli, îngroziti, descopera cum editorii au dezvoltat fara ezitare subiectul ideologiei genului  în capitole întregi, sub titluri precum „A deveni barbat sau femeie”. Mesajul este clar: „identitatea sexuala” este sexul atribuit în mod social – cu toate „stereotipurile” sale – nu la nastere în conformitate cu „sexul biologic”. Cultura si educatia sunt aratate ca jucând un rol major în aceasta „atribuire sexuala”. „Orientarea sexuala” este altceva: este strict intima si raportata la „sfera privata”. Este prezentata ca o chestiune care depinde de alegerea libera. Cele mai multe manuale ilustreaza aceste notiuni cu fotografii cu adolescenti androgini si parade Gay Pride. 

Ideea pare sa fie aceea de a induce confuzie in tineri cu privire la identitatea lor de baieti si fete. Textele si pozele din toate manualele insista pe similaritatea dintre fetusul mascul si femela înainte de „diferentierea sexuala”. Ele pun de asemenea un accent puternic pe rarele aberatii cromozomiale care produc indivizi nedeterminati – hermafroditi – sau barbati cu cromozomi XX si femei cu cromozomi XY. În ceea ce priveste latura „culturala”, sunt date exemple ale societatilor traditionale care au inventat un al „treilea gen”, ca de exemplu „fa’afafine”-ele polineziene care sunt nascute masculi însa sunt crescute ca si femele si care pot trai cu o femeie sau cu un barbat fara a fi niciodata considerate homosexuale.  

Obiective 

Scopul programei este cât se poate de clar. Este în mare parte subliniat de referiri frecvente la legile împotriva crimei de urâ („hate crime”) si la organizatiile publice care lupta împotriva discriminarii si a „homofobiei”. În ceea ce priveste latura „sexualizata”, programa si manualele sale au un alt scop inacceptabil: sa arate cum fiintele umane au „pus stapânire” pe sexualitate si cum ar trebui s-o stapâneasca, fie prin evitarea nasterii unei noi fiinte umane când se face sex în mod placut, fie prin depasirea infertilitatii cu ajutorul tehnicilor artificiale. 

Se va pretinde ca studentii sa explice faptul ca actul procreativ a evoluat de la un instinct determinat de hormoni asa cum se poate întâlni la sobolani sau la oi spre o activitate recreationala si culturala asa cum s-a observat la primate. S-a aratat ca maimutele Bonobo (sau cimpanzeii pigmei, asa cum erau numiti mai înainte), în momentul împerecherii, actioneaza în mare masura precum oamenii: ele au relatii pentru a se distra si pentru a crea legaturi, iar actele homosexuale sunt frecvente – se poate citi in manuale. Sexualitatea umana este descrisa ca si o varianta a acestei teme: putin mai complexa, posibil inhibata, însa nu mai mult decât un comportament animal.  

Reactia Bisericii 

Capitole despre prezervative („singura” cale de a evita infectiile sexuale), pilule contraceptive „100%” eficiente, pilule de a doua zi disponibile gratuit si toate felurile de avorturi completeaza imaginea. Se spune în mod fals ca sarcina începe odata cu implantarea embrionului în peretele uterului. Traumele post-avort si efectele secundare grave ale contraceptivelor „zilnice” hormonale nici nu sunt mentionate macar. Fertilizarea în eprubeta, înghetarea embrionilor si donatia de ovule sunt facute sa apara ca fiind complet normale – unul din manuale face efortul sa arate ca numai Biserica Catolica obiecteaza fata de toate metodele de procreatie artificiala. Toate celelalte feluri de judecata morala sunt complet absente. 

Câtiva directori de scoli catolice spera acum la o reactie extensiva si puternica din partea Bisericii. Experienta arata, totusi, ca scolile private finantate public tind sa pastreze tacerea în aceasta privinta. ?colile catolice independente, care sunt finantate în mod exclusiv de parinti, se confrunta cu o alta problema: desi ele nu sunt obligate sa urmeze programa publica, acestea pregatesc elevii lor de liceu pentru bacalaureat, care deschide drumul spre universitati si studii superioare. Pentru acesti elevi, care au un examen la stiinte la sfârsitul clasei a XI-a, dificultatea va consta în a nu-i expune alegerii între a fi nesinceri cu propria lor constiinta sau a primi note proaste si a fi testati ideologic de catre examinatori.  

Noua programa a fost dezvoltata si implementata în mod gradat începând cu ianuarie 2009, când Xavier Darcos, ministrul educatiei la acea vreme – sub presedintia lui Nicolas Sarkozy, a facut publica „reforma” liceului francez.  

IN MASSACHUSETTS

Micutul stat Massachusetts din nordestul SUA, impreuna cu California, este unul din statele cele mai imorale al Americii. Asta se datoreaza si faptului ca in Massachusetts se afla unele dintre cele mai prestigioase universitati si institutii de invatamint superior americane, toate insa dedicate promovarii de noi frontiere sociale radicale, printre ele Harvard University, Tufts University, Massachusetts Institute of Technology, etc. Doar Boston are peste 20 de colegii si universitati. In multe privinte, insa, Massachusetts intrece California la excesul de distrugere a valorilor. Daca Massachusetts a instituit casatoriile homosexuale in 2003, California a facut-o doar cu 5 ani mai tirziu. Si tot inaintea Californiei a luat-o Massachusetts si in privinta educatiei homosexuale in scolile publice din stat, fiind initiata in anii 90. In contrast, California urmeaza sa initieze astfel de cursuri obligatorii in scolile publice incepind cu 2015. Crestinii californieni insa au inceput un proiect de referend pentru stoparea acestei legi, asupra caruia vom reveni altadata. 

In Massachusetts,  incepind cu anii 90 elevii scolilor publice au fost indoctrinati in normalitatea homosexualitatii; a notiunii ca sexul uman nu se dobindeste la nastere (adica nu este un dat antropologic) ci e instituit de societate prin socializare (adica daca imbraci un baiat in rochita si ii dai papusi in loc de masinute cu care sa se joace inca inainte de a incepe sa vorbeasca si pina la adolescenta, va acapara trasaturi sexuale feminine); a notiunii ca sexul biologic se poate schimba; ca societatea constituita binar (adica bazata pe diferenta dintre sexe) e o anomalie in societatea postmoderna si ca trebuie inlocuita cu una construita unidimensional pe structuri unisex. Care au fost consecintele acestei educatii dupa scurgerea unei aproape intregi generatii de oameni? Toate negative. Dovada consta intr-un raport emis mai in vara asupra identitatii sexuale a tinerilor liceeni din Massachusetts.  

Un studiu finantat de statul Massachusetts si care a inclus 6.317 de adolescenti (elevi in clasele 9 la 12) din Boston, reflecta urmatoarele. Aproape 5% dintre ei se declara homosexuali sau bisexuali (adica cam 300). Un numar nespecificat declara ca nu isi cunosc identitatea sexuala (adica ca apartin sexului masculin sau feminin, ori ca sunt heterosexuali sau homosexuali). 25% dintre elevii care se declara homosexuali sau bisexuali sunt homeless (adica copii ai strazii), traiesc in haite, dorm pe sub poduri, si prin cladiri si depozite abandonate. Traiesc despartiti de parinti, si fie ca nu au parinti, fie ca parintii lor traiesc in relatii de concubinaj heterosexual sau homosexual, fie ca sunt divortati. In contrast, doar 3% dintre adolescentii care s-au declarat heterosexuali traiesc pe strazi (adica cam 190). http://www.allheadlinenews.com/articles/90054985?Almost%20a%20quarter%20of%20gay%20Massachusetts%20teens%20are%20homeless Studiul a fost facut si publicat de publicatia americana American Journal of Public Health. 

IN UNIUNEA EUROPEANA

In octombrie 2010 Organizatia Mondiala a Sanatatii si Centrul German Federal pentru Educatia in Sanatate au emis documentul alaturat, intitulat: “Standards for Sexuality Education in Europe, a framework for policy makers, educational and health authorities and specialists”  (“Standarde pentru o Educatie Sexula in Europa – un ghid pentru factorii decizionali, si autoritatile si specialistii in educatie si sanatate”) http://www.bzga-whocc.de/pdf.php?id=061a863a0fdf28218e4fe9e1b3f463b3 Documentul, lung de 68 de pagini, a fost compilat de 19 “experti” din 9 state europene occidentale. Nici un “expert” nu provine din Romania sau din tarile mai traditionale sau religioase a Uniunii Europene. Aceste “standarde,” ca de altfel si celelalte “standarde” emise fara voia noastra sau fara voia majoritatii covirsitoare a cetatenilor Uniunii Europene, vor deveni, mai devreme sau mai tiziu, fie ca ne plac sau nu, “normele” educative ale copiilor nostri din Romania. Standarde emise si impuse fara consultarea noastra ca parinti. Standarde concepute dupa sablonul gindirii seculare postmoderniste. Colegii din Republica Cehia tocmai ne informeaza ca grupuri pro-familie cehe au cautat sa intre in discutii cu ministerul educatiei din Cehia pentru implementarea unei programe de educatie sexuala bazata pe valorile familiei si cele crestine. Li s-a spus ca nu se poate intrucit Cehia trebuie sa adopte “standardele” enuntate in documentul unional de mai sus. 

Intre timp, in Moldova, Ministerul Educatiei cauta sa impinga educatia sexuala in scoli in aceasi directie, seculara si divortata de valorile crestine. http://www.parlamentultinerilor.md/asistenta-on-line/educaie-sexual-pentru-adolesceni Abstinenta nu este privita ca o valoare pozitiva, iar ideologia sexuala e impachetata sub lozinca cursurilor pentru sanatatea tinerilor.

http://logos.md/2011/07/14/ministerul-educatiei-va-lansa-un-curs-de-sanatate-pentru-tineri/ 

CE-I DE FACUT?

Noi, parintii din Romania nu suntem singurii preocupati de directia radicala in care doctrina pedagogica seculara ne indreapta copiii. Crestinii americani sunt si ei preocupati, dar nu stau cu miinile in sin. Se pregatesc. Pentru a coincide cu inceperea noului an scolar, organizatia americana Focus on the Family a intocmit si publicat recent un video clip de aproape 4 minute in care informeaza parintii cum sa combata propaganda homosexuala (“homosexual advocacy”) cu care copiii se confrunta la scoala. Vi-l recomandam: http://www.truetolerance.org/ Si tot recent Focus on the Family a lansat si clipul acesta, lung de 10 minute, in care explica parintilor indiciile vizibile ale sexualizarii copiilor in scoala: http://www.citizenlink.com/2011/08/30/sexualizing-our-schools/ 

CE INVATA COPIII LA BISERICA?

Multi dintre cititorii nostri sunt preoti, pastori, lideri de tineret, care ne scriu des. Din Romania, Spania, Italia, Suedia, Belgia, Austria, Franta, Anglia, Statele Unite, etc. Le multumim. Unii dintre ei ne descriu ingrijorarea fata de instrainarea tinerilor din comunitatile romane din afara tarii fata de valorile traditionale si crestine. Unii ne cer materiale, informatii, ori contacte cu organizatii sau grupuri specializate care i-ar putea ajuta in actiunile lor de promovare a moralitatii la tinara generatie romana. In ciuda unor astfel de eforturi, insa,  uneori se pare ca valorile crestine parca sunt mai putin practicate de tinerii care merg la biserica decit cei care nu merg. De aceea punem intrebarea astazi: oare ce invata tinerii la biserica? Nu o punem in sens tendentios ci pentru a confrunta o realitate care ne preocupa nu numai pe noi, romanii, ci si pe altii. 

Punem aceasta intrebare si cu multa ingrijorare la fel ca si parintii crestini din alte tari. Spre deosebire de Romania, insa, in alte tari se fac studii aprofundate privind pozitia tinerilor crestini fata de valorile crestine sau seculare. Un astfel de studiu a fost publicat in SUA luna trecuta. Citindu-l ne-am ingrijorat. In 2008 majoritatea tinerilor crestini americani (intre 18 si 30 de ani) au votat pentru Presedintele Omaba care inca din timpul campaniei electorale s-a pronuntat impotriva valorile crestine si in favoarea drepturilor homosexualilor. Expertii si statisticienii au conchis ca daca majoritatea dintre ei ar fi votat impotriva lui, Presedintelui Omaba nu ar fi ajuns la Casa Alba. In consecinta, milioane de parinti din intreaga lume se intreaba, oare ce invata copiii nostri la biserica? 

Pe tema aceasta a fost publicat in SUA luna trecuta studiul “Generations at Odds: The Millennial Generation and the Future of Gay and Lesbian Rights” (“Generatii in conflict – generatia mileniului nou si viitorul drepturilor homosexualilor si a lesbienelor.”) Are 28 de pagini si a fost intocmit si publicat de Public Religion Research Institute din Washington, DC. In engleza poate fi citit aici: http://publicreligion.org/research/2011/08/generations-at-odds/ sau aici: http://www.publicreligion.org/objects/uploads/71/PRRI_Report_on_Millennials_Religion__Gay_and_Lesbian_Issues_Survey.pdf (Va dam doua optiuni pentru ca unul dintre linkuri functioneaza doar intermitent) 

Studiul defineste generatia noului mileniu (pentru care sociologii americani folosesc termenul “millennial generation”) persoanele intre 18 si 29 de ani, iar generatia in virsta persoanele peste 65 de ani. El pune in contrast pozitiile fata de drepturile homosexualilor a generatiei tinere (efectiv a nepotilor) si a generatiei in virsta (adica a bunicilor). Rezultatele sunt ingrijoratoare. 62% din tinerii americani sunt de acord cu casatoriile homosexuale, 69% sunt de acord sa li se permita homosexualilor sa adopte copii, 71% sunt pentru uniuni civile, si 79% favorizeaza legi care sa protejeze homosexualii de discriminare la locul de munca. In contrast, doar o treime din generatia in varsta favorizeaza astfel de drepturi pentru homosexuali. Surprinzator, 41% dintre tinerii neoprotestanti americani favorizeaza casatoriile homosexuale, in contrast cu doar 12% la neoprotestantii in varsta. 

Frecventarea bisericii este si ea un factor care influenteaza pozitiile tinerilor privind drepturile homosexualilor. 47% dintre protestantii americani merg la biserica saptaminal si 41% dintre catolici. 67% din americanii care se declara crestini dar nu merg la biserica se pronunta pentru casatoriile homosexuale. Pe de alta parte, 60% din comunitatea de culoare a Americii si 75% din neoprotestantii americani se impotrivesc casatoriilor homosexuale. Exista o discrepanta de pozitii si intre sexe, 51% dintre femeile americane favorizind cazatoriile unisex in comparatie cu doar 41% dintre barbati. 

Aceleasi sondaje arata ca homosexualitatea devine tot mai acceptata chiar si in interiorul bisericii. De exemplu 56% dintre americani afirma ca e acceptabil pentru un preot sau pastor sa fie homosexual, 75% sa fie politist, 71% sa fie doctor, 70% sa fie judecator, 63% sa fie profesor de liceu, si 61% sa fie invatator de scoala elementara. 

Deasemenea, tot mai multe persoane care se autodefinesc ca fiind crestine afirma ca doctrina bisericii e prea conservatoare si discriminatorie la adresa homosexualitatii. 46% dintre catolicii americani si 37% dintre catolicii care merg in mod regular la biserica afirma acelasi lucru. In plus, 69% dintre tinerii americani afirma ca pozitia bisericii fata de homosexuali si homosexualitate ii instraineaza de biserica. 23% dintre americani cred ca pozitia bisericii fata de homosexualitate ii face pe tinerii homosexuali sa se sinucida. 61% dintre tinerii americani afirma ca homosexualilor trebuie sa li se acorde dreptul de a fi hirotonisiti in biserica sau pusi in diferite functii bisericesti. In contrast, doar 34% din generatia batrina favorizeaza asta. In timp ce 46% dintre tinerii crestini americani afirma ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex sunt imorale, 69% din generatia in varsta gasesc homosexualitatea un mod de viata imoral. 

O treime dintre americani afirma ca nu intentioneaza sa voteze pentru candidati care sprijinesc casatoriile homosexuale sau avortul. 31% dintre ei afirma ca intentioneaza sa voteze impotriva lui Obama pentru ca sprijina instituirea casatoriilor homosexuale, si 16% ca intentioneaza sa voteze pentru el pentru ca favorizeaza casatoriile homosexuale. 

Studiul a fost intocmit pe baza  de interviuri cu 3000 de persoane de la 18 ani in sus si a fost efectuat intre 14 si 30 iulie 2011. 

AFR la ongFEST 2011

Desi timpul disponibil pentru pregatire a fost scurt, AFR a participat la ongFEST 2011. Aceasta a fost prima participare a AFR cu un stand propriu la ognFEST. Evenimentul s-a petrecut vineri si sambata (9-10 sep) si a fost un succes. Varietatea materialelor expuse a atras atentia vizitatorilor targului. Au fost prezentate pliante, carti si CD-uri, iar pe un laptop au rulat filme documentare. Vizitatorii standului au primit pliante, au consultat si achizitionat dintre cartile expuse si au solicitat carti de vizita ale AFR. ongFEST a fost un prilej de interactiune cu alte asociatii care impartasesc valori similare. Pe langa prietenii de la Pro Vita, OrthoGraffiti si Asociatia Familiilor Catolice, reprezentantii AFR au discutat cu asociatiile ALIAT (consiliere pentru dependentii de alcool si droguri), Consiliul Mediatorilor (proceduri de mediere pentru familiile aflate in pragul destramarii), Harmony (armonizarea vietii de familie cu viata profesionala) etc. O discutie interesanta si utila a fost cea cu doua reprezentante Accept care ne-au oferit sugestii privind imbunatatirea prezentarii standului AFR. Le multumim si pe aceasta cale organizatorilor evenimentului – Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) – pentru efortul depus si pentru facilitatile puse la dispozitie. Puteti vizualiza cateva imagini de la acest eveniment pe pagina noastra de Facebook (link) sau intrind pe linkul http://www.facebook.com/pages/Alianta-Familiilor-din-Romania/143708123902 

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  

Cu ajutorul d-tra am trecut de 7.200 de semnaturi, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Nu mai avem mult. Va rugam deci continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze. De ce sa nu ajumgem la 10.000? Stim ca se poate.    

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php  Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.

VRETI SA AJUTATI COPIII SARACI?

Am primit urmatorul anunt din partea organizatiei Speranta Pentru Romania, specializata in ajutorarea copiilor saraci cu rechizite scolare: Mii de copii din Romania raman nescolarizati sau abandoneaza scoala in fiecare an pe fondul lipsei fondurilor pentru rechizitele scolare. Situatia in una dintre cele mai sarace zone ale Romaniei, Valea Jiului, este similara. Asoc. Speranta pentru Romania demareaza pentru al doilea an consecutiv proiectul ,,Trimite un copil sarac la scoala”, prin care dorim sa ajutam cu rechizite, imbracaminte si incaltaminte, 100 de copii saraci din zona Valea Jiului. Pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de ajutorul dvs.. Cei care doresc sa doneze imbracaminte si incaltaminte pentru copii intre 7-14 ani ii rugam sa ne contacteze (sa fie de buna calitate). De asemenea, cei care doresc sa doneze direct rechizite scolare ii rugam sa ne contacteze. URMARITI AICI PROIECTUL DE ANUL TRECUT: http://sperantapentruromania.ro/50-de-copii-sustinuti-la-scoala-in-2010-2011-prin-speranta-pentru-romania/  

Date de contact, email: misiuneasperantapentruromania@yahoo.com, sau tel: 0766 365 833 sau 0749 402 098. Pentru cei care doresc sa doneze fonduri pentru cumpararea de rechizite, o pot face direct cu cardul fara a se mai deplasa la banca, la meniul DONEAZA, prin PayPal sau folosind conturile de mai jos: -IN LEI direct, în contul bancar al organizatiei noastre RO39RZBR0000060012042338 deschis la Raiffeisen Bank, Chisineu Cris; -IN EURO direct in contul bancar al organizatiei noastre RO 24 RZBR 0000060012189757, la Raiffeisen Bank, CODE SWIFT: RZBRROBU. Iata care este pachetul de rechizite pe care dorim sa il oferim fiecarui copil: Ghiozdan: 40 ron; Penar: 10 lei; Caiet tip 5 buc: 8 ron; Caiet 60 file, 5 buc: 8 ron
Caiet geografie 2 buc: 3 ron; Coperti caiet, 10 buc: 3 ron; Carioci, 1 buc: 9 ron; Creioane colorate, 2 buc: 10 ron; Stilou: 5 ron; Set geometrie: 5 lei; Bloc de desen, 1 buc: 9 ron; Acuarele, 1 buc: 5 ron; Pensule: 5 lei

ANUNT PENTRU ROMANII DIN FRANTA:

Între 17 si 18 septembrie, la Dourane, Franta, va avea loc Festivalul Tinerilor Ortodocsi. Lucrarile si slujbele se vor tine la biserica Notre Dame de l’Ouye, transmite Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale si Meridionale. Ca în fiecare an la acest Festival vor avea loc mai multe activitati precum slujbele religioase, dezbateri si discutii moderate, excursii în împrejurimi precum si jocuri în aer liber sau în jurul focului d etabara. Subiectul acestei editii va fi Biblia: „sa o asimilam pentru a ne întâri credinta si a ne furniza energia care ne anima viata”.. Detalii si programul manifestarii se gasesc pe site-ul oficial al Mitropoliei românesti, la sectiunea franceza. Informatie este exclusiv în limba franceza. Anunt preluat de la Romanian Global News. 

COMUNICATUL ROMANO-AMERICAN

Pe 13 septembrie Presedintele Basescu si delegatia romana in vizita in SUA s-au intretinut cu Presedintele Obama la Casa Alba. Acest eveniment nu a implicat valorile sau obiectivele care ne intereseaza pe noi. Celor interesati de subiect insa le oferim, in engleza, textul Comunicatului Roman-American:  http://www.state.gov/p/eur/rls/or/172241.htm

NOUTATI DE ULTIMA ORA

Pe 13 septembrie Departamentul de Stat SUA si-a emis raportul anual privind libertatea religioasa in fiecare stat din lume in 2010. Documentul e foarte lung dar usor de accesat. http://www.state.gov/g/drl/rls/irf/2010_5/index.htm Linkul va ofera optiunea sa accesati raportul pe fiecare stat separat, de exemplu Romania, Moldova, SUA, s.a.m.d.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiior.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Va rugam semnati!

Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 (update septembrie 2011)

Buna dimineata! Au trecut 6 saptamâni de la ultimul apel pe care l-am facut pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara. Atunci ajunsesem la 6.600 de semnaturi.

 Va multumim pentru semnaturile care ni le-ati dat de atunci incoace. Tocmai am trecut de 7.000. Dar maratonul timisorean nu s-a incheiat. Dar nici mult nu mai avem. Tinta campaniei de semnaturi este sa ajungem la cel putin 7.500 de semnaturi. Avem convingerea ca se poate. Cu ajutorul d-voastra.

 Mai avem nevoie de inca 500 de adeziuni. Va rugam deci sa continuati sa ne sprijiniti si sa semnati Declaratia si sa o dati la altii sa o semneze si ei.

Reamintim ca suntem singura tara din lume, in afara spatiului anglo-saxon, care a emis o Declaratie a constiintei crestine. Suntem mândri de asta si mai ales de d-stra, de toti cei care ati semnat si continuati sa sprijiniti eforturile noastre de a obtine cât mai multe semnaturi.

  Ce Rost Are Aceasta Declaratie?

Cind am lansat Declaratia in august anul trecut, unii ne-ati intrebat, ce rost are aceasta petitie sau declaratie? De ce sa tot dam semnaturi? Petitiile si declaratiile isi au rostul lor si in multe cazuri isi ating scopul. O spunem din experienta. In 2006 ne-ati dat 650..000 de semnaturi pentru inscrierea in Constitutia Romaniei a casatoriei naturale barbat-femeie. Inca nu ne-am atins scopul, dar perseveram. Semnaturile voastre au ajuns in Guvernul si Parlamentul tarii. In 2009 legile tarii au fost revizuite si casatoria crestina a fost inserata in noul cod civil. Nu ne oprim insa aici. Se discuta tot mai mult despre revizuirea Constitutiei Romaniei. Vom face tot ce ne va fi in putinta ca definitia casatoriei si a familiei naturale sa fie inscrisa si in Constitutie asa cum a facut-o Ungaria in aprilie si asa cum Constitutia Moldovei deja prevede.

 Un alt exemplu pozitiv sunt semnaturile care ni le-ati dat in 2008 si pe care le-am inregistrat in Consiliul Europei. In vara lui 2008 am colectat peste 10.000 de semnaturi online plus 5.000 de semnaturi manuale pe care dupa aceea le-am inaintat Consiliului Europei afirmindu-ne opozitia fata de incercarile Consiliului Europei de a extinde casatoriile intre persoane de acelasi sex in toate tarile membre ale Consiliului Europei. Actiunea noastra a avut succes. Semnaturile noastre au fost folosite de catre unii delegati in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru a pleda impotriva unor rezolutii care cauta extinderea drepturilor homosexualilor. Rezolutia, adoptata dupa aceea in primavara lui 2009, nu a afirmat un drept la casatorii unisex, nici la adoptiile copiilor, si a afirmat libertatea religioasa. Multumim inca o data tuturor care ne-ati dat semnaturi in 2006 si 2008. Dupa cum vedeti nu le luam doar sa ne aflam in treaba ci pentru a va promova valorile si interesele.

 Ce vom face cu adeziunile la Declaratia de la Timisoara?

Dumnezeu are un plan si cu ele. Noi doar trebuie sa avem credinta. Recent au inceput dezbateri preliminare in UE privind declararea anului 2014 ca An al Familiilor in Uniunea Europeana. AFR se pregateste pentru dezbaterile care vor avea loc si va vom face auzita vocea. Documentele preliminare care privesc acest eveniment difuzeaza ideea ca exista mai multe feluri de familii, inclusiv familii intre persoane de acelasi sex, concubinaj, si alte structuri paralele sociale necrestine si daunatoarea societatii.. AFR pregateste o position paper (adica un document declarativ) pe care la vremea potrivita il vom inregistra in forurile europene afirmind pozitiile nosatre si ale fiecarui semnatar ca exista doar o singura familie si forma de casatorie, aceea dintre un barbat si o femeie. Deci, cu cit obtinem mai multe semnaturi, cu atit mai bine.

Dar in alte tari?

 Petitii similare au dat rezultate similare si in alte tari. Ultimul exemplu concret este al crestinilor australieni. In iulie 2010 au lansat Declaratia de la Canberra, si ea o declaratie a constiintei crestine, menita sa promoveze viata si casatoria crestina. Am scris deja ca in vara acestui an guvernul australian a initiat consultari nationale privind posibilitatea legalizarii casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Declaratia de la Canberra a fost documentul in jurul caruia crestinii australieni s-au raliat si mobilizat pentru pastrarea si protejarea familiei traditionale. Pe 24 august parlamentarii australieni au respins eforturile de legalizare a casatoriilor homosexuale. Doar 31 din 150 de parlamentari s-au pronuntat in favoarea lor. Va recomandam comentariul alaturat care reliefeaza rolul crestinilor australieni in acest efort: http://www.abc.net.au/unleashed/2870676.html

 De-a lungul istoriei petitiile si declaratiile au avut si ele un rol crucial in declansarea revolutiilor morale. Aceasta este teza de baza a cartii publicate in 2010 de filozoful american Kwame Anthony Appiah, profesor la Princeton University, si intitulata The Honor Code – How Moral Revolutions Happen (“Codul de onoare – cum se produc revolutiile morale?”). (Recomandam o recenzie a cartii http://www.nytimes.com/2010/10/24/books/review/Haidt-t.html) Unul din cazurile studiate de el este abolirea sclaviei si a comertului in sclavi la inceputul secolului XIX. Miscarea abolitionista a fost declansata de un crestin care si-a pus in practica constiinta crestina, William Wilberforce. Colegii si prietenii lui au calatorit prin Marea Britanie de-a lungul si de-a latul luind semnaturi si petitii. In doar citeva luni in 1787 Manchester a dat 11.000 de semnaturi, un numar enorm, considerind ca pe atunci femeile inca nu aveau drept de vot si ca orasul avea doar 50.000 de locuitori. In anii 1790 intre 300..000 si 400.000 de britanici au boicotat produsele fabricate din munca sclavilor. Revolta britanicilor impotriva sclaviei a fost motivata de sentimente crestine. Mai mult de 20% dintre barbatii britanici de peste 15 ani au semnat petitia de abolire a sclaviei. Raportat la populatia SUA de astazi, asta ar reprezenta mai mult de 23 de milioane de semnaturi!! Semnaturile au fost inaintate autoritatilor britanice si comertul in sclavi a luat sfarsit.

CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?

 Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor.

 Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

 Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

CUM CRESTEM SEMNATURILE IMPREUNA?

 Cum putem creste impreuna numarul de semnaturi? Nu implica mare lucru sau investitie de timp. Doar câteva actiuni simple care iau doar citeva minute. In consecinta:

 1. Cei care inca nu ati semnat Declaratia sunteti invitati inca o data sa o semnati.

 2. Trimiteti linkul Declaratiei sau mesajul acesta la toate persoanele din baza dvs. de adrese electronice pentru a fi semnata. Daca deja ati facut-o va rugam sa o faceti inca o data, sau chiar periodic, eventual saptamânal, pentru câteva luni.

 3. Postati Declaratia si linkul ei pe siturile dvs. electronice, biserici, parohii, grupuri de discutii, etc.

 4. Promovati-o in scoli, la clasele de stiinte sociale sau religie.

 5. Cei care sunteti inscrisi pe situri de socializare (facebook, hi5, netlog…) sunteti rugati sa postati periodic informatii despre Declaratia de la Timisoara si linkul, cu indemnul de a fi semnata.

 6. Parinti – aveti copii care sunt ei inscrisi pe diferite site-uri electronice. Mergeti la ei, cand sunt la calculator, si cereti-le sa dea un mesaj in retea solicitand semnarea Declaratiei – sau scrieti-l dvs. si trimiteti-l de pe contul lor.

TEXTUL DECLARATIEI DE LA TIMISOARA

 Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare

 Preambul

 Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic. Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.

 In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta. Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima. Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.

 Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si “noile valori” seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene. Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi “drepturi ale omului”, in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.

 Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:

a. Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

 b. Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.

 c. Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.

 d. Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.

 e. In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.

f. Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.

 g. Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.

 h. Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane

  i. Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.

 j. Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.

 k. In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.

 In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte – de constiinta sau manifeste – intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.

Va rugam:  Semnati: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 Rugaminte: Va rugam postati si publicati peste tot apelul nostru privind semnarea Declaratiei de la Timisoara, inclusiv linkul petitiei.

CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE IN ALTE TARI: pentru românii din California

 Reinnoim apelul care l-am facut cu o luna in urma cind v-am informat ca in iulie guvernatorul Californiei a semnat o lege care impune predarea in scolile publice din California a unui curs despre homosexualitate, in speta, “contributia” homosexualilor la civilizatia mondiala.

 Crestinii californieni vad acest curs ca unul deghizat sa indoctrineze adolescentii si copiii in homosexualitate. Suntem de acord. Au lansat un referend de abrogare a legii. Pina pe 7 octombrie trebuie sa obtina si sa inregistreze la autoritati 775.000 de semnaturi valabile pentru ca initiativa sa fie pusa la vot in toamna acestui an. Detalii despre acest proiect pot fi aflate aici: http://www.pacificjustice.org/news/%E2%80%9Cgay-history%E2%80%9D-law-halted-referendum-drive Rugam pe toti romanii si bisericile romane din California sa se implice. Tabelele de semnaturi pot fi descarcate aici: http://stopsb48.com/get-involved/sign-the-petition/ Va rugam sa le tipariti si sa le dati prin biserici sa fie semnate. Important: semnaturile trebuie date in conformitate cu prevederile legal mentionate in petitie. In caz contrar vor fi anulate.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

 Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

 FACETI-NE CUNOSCUTI!

 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Omul Adrian Pârvu

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Spiritualitate româneasca

Eu nu m-am considerat niciodata un erou, mi-am facut doar datoria fata de tara. (Adrian Pârvu)

Aceste vorbe îmi suna clar în minte si dupa un an, le voi pastra în suflet întreaga viata. Ar trebui sa intre în istorie sau în manualele scolare; asta daca ar mai avea loc lânga spatiul acrodat crainicilor de televiziune.

O clipa… O clipa alaturi de cei dragi este de nepretuit si niciodata un moment în plus cu ei nu este prea mult, indiferent de vârsta acestora. Atât eroul cât si tradatorul este sortit mortii. Pe data de 2 august 2011 omul Adrian Parvu a trecut la cele vesnice. A fost îngropat pe 3 august în Cimitirul Militar din Bucuresti, fiind însotit de onoruri militare.

 

Despre Adrian Pârvu
Adrian Pârvu s-a nascut în comuna Butnaresti, judetul Neamt, pe 23 noiembrie 1920. Domnul Adrian Pârvu detinele ordinele Steaua României si Coroana României. A fost medaliat, primind Crucea Comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial, brevetul Semnul Onorific în serviciul armatei pentru ofiteri si Semnul Onorific în serviciul armatei pentru 15 ani vechime. Fiind: locotenent, sublocotenent si ofiter orientator, veteranul de razboi Adrian Pârvu a destainui mai multe date despre al doilea razboi mondial în articolul Steaua României pentru Adrian Pârvu, publicat în Ziarul Zidul; pentru câteva momente oferindu-ne oportunitatea de a intra, cel putin spiritual, în lumea eroilor de pe front al celui de-al doilea razboi mondial.

Cristian Bodnarescu si Viorel Dontu va invita pe toti miercuri 31 august 2011 de la orele 20 la 22 sa ascultati emisiunea Spiritualitate româneasca, ,,Omul Adrian Pârvu’’ numai la Radio Zidul, http://www.ziarulzidul.ro

Decorat cu ordinul Coroana României cu spade în grad de Cavaler cu panglica de virtute militara, urmând ordinul Steaua României cu spade în grad de cavaler cu panglica de virtute militara, medalia Victoria. În anul 1995 Ion Iliescu i-a oferit medalia Crucea Comemorativa a celui de-al doilea razboi mondial (1941-1945) pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Primeste brevetul Semnul Onorific în serviciul armatei pentru ofiteri din partea Ministerului Apararii Nationale pentru 15 ani de activitate si rezultate meritorii în îndeplinirea atributiilor si pregatirea profesionala. Pe 26 noiembrie 2001 presedintele României Ion Iliescu si primul ministru, Adrian Nastase i-au conferit Semnul Onorific în serviciul armatei pentru 15 ani vechime în armata.

Adrian Pârvu este decorat cu ordinul Steaua României

Ordinul national Steaua României este cel mai vechi ordin national, creat în anul 1864 de domnitorul Cuza Voda. Ordinul Steaua României este cea mai înalta distinctie oferita de statul român.

A treia etapa a celui de-al doilea razboi mondial s-a desfasurat în Cehoslovacia, cu regimentul din prima etapa, pentru Adrian Pârvu . ,,Pe drum am dat peste un ziar în care era publicat ca am fost avansat la gradul de locotenent. Acolo am participat cu regimentul pâna aproape de Bruno la diferite actiuni de artilerie. Am condus focul de baterie al observatorului divizionului la care eram. În mare, asta este activitatea unui artilerist, el neputând spune ca a savârsit vitejii, fiindca nu are cum. Mi-am facut datoria catre patrie, asta a fost toata actiunea mea de razboi. N-am fost ranit, am avut un mare noroc în viata. Am fost decorat pentru serviciul pe care l-am facut în armata, pentru modul în care am condus. La un moment dat eram la Observator în Cehoslovacia. Am observat o grupa de inamici care încercau sa ajunga la punctul de comanda al regimentului de cavalerie pe care-l sprijineam. Am deschis atunci focul de artilerie, chiar daca aveam interdictie deoarece aveam doar 40 de proiectile pe zi. Am rezolvat astfel problema de acolo. Initial am fost amenintat ca voi fi trimis la Curtea Martiala deoarece n-am respectat ordinul de a nu consuma munitie. Dupa vreo 2 ceasuri, atunci când s-a aflat ce s-a întâmplat de la Regimentul de Cavalerie, comandantul de regiment m-a propus pentru a fi decorat cu Steaua României. Atunci s-a dat ordinul de zi pe unitate, decoratiile nedistribuindu-se pe front. În tara, Steaua României a fost omologata de catre regimul Iliescu în Steaua Republicii Populare Române. ‘’

Omul Adrian Pârvu

Doresc sa va istorisesc o întâmplare demna de comicul situational consumata în capela unde era depozitat Adrian Pârvu. O doamna care a venit la înmormântare m-a recunoscut ca fiind cel ce l-a promovat pe Adrian Pârvu si a intrat în dialog. Întrebându-ma daca voi semna un articol care sa anunte moartea eroului, am încuviintat.

– Ce ziar (din Bucuresti) sa cumpar pentru a-l citi?

– Doamna (i-am raspuns), Adrian Pârvu este un erou al tarii. Él nu este solista de house pentru a-si arata ,,talentele ascunse” – sub fusta (si a aparea în ziare, implicit), el nu este tigan interpret de manele, Adrian Pârvu nu este gay (pentru a participa la parade stradale si a aparea în ziare, implicit). Eroii nationali sunt promovati în presa din diaspora sau online; prea putin de presa tiparita. Adrian Pârvu nefiind homosexual, politician, afacerist, smecher, manelist ori prostituata (doar erou al tarii care si-a riscat viata pentru România), nu poate aparea în presa tiparita.

Ce ne doreste Adrian Pârvu
Le doresc tuturor ascultatorilor postului Radio Zidul sa le dea Dumnezeu sanatate si sa se implice efectiv în realizarea unor emisiuni cât mai bogate!
Eu va multumesc pentru cadoul pe care mi-l oferiti, aceasta emisiune radio legata de cel de-al doilea razboi mondial. Pentru mine aceasta emisiune constituie un dar nepretuit pentru vârsta pe care o am!

Cristian Bodnarescu si Viorel Dontu va invita pe toti miercuri 31 august 2011 de la orele 20 la 22 sa ascultati emisiunea Spiritualitate româneasca, ,,Omul Adrian Pârvu’’ numai la Radio Zidul, http://www.ziarulzidul.ro


Cristian Bodnarescu
Redactor Sef Radio Zidul

Etichete: Adrian Parvu, al doilea razboi mondial, Cristian Bodnarescu, eroi, heroes, Radio Zidul, România, second world war, Spiritualitate româneasca, Ziarul Zidul, http://www.ziarulzidul.ro, http://www.radiozidul.ro, Steaua României pentru Adrian Parvu, Omul Adrian Parvu, Viorel Dontu

ULTIMUL TARÂM AL FERICIRII

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Mihaela CRISTESCU

Desi încercam de câteva luni de zile, nu puteam gasi cuvântul potrivit si ma straduiam sa nu trimit mesaje fara înteles deplin, chiar si în conditii de urgenta maxima. Undeva, în departare, as fi putut prinde canalele de comunicare si, fara prea multe întrebari rationale, as fi putut fauri numai o oaza de liniste pentru mai târziu. Doar ca lumina apare atunci când ne este trimisa si nu în momentul pe care îl consideram disperat. În rest, adaptabilitatea se defineste ca tip de inteligenta, iar cunoasterea ca forma a experientei. Obisnuinta devine, în cele din urma, o umbra, puterea se transforma în pace si verbalizarea înceteaza. Înlauntrul lucrurilor, dincolo de experienta cuantica, se prefigureaza ultimul tarâm al fericirii.

Pentru ca ceasul se transformase în micul computer-telefon de la capul patului, sunetul parea mai mult provenit din filmul vizionat cu o seara înainte, decât dojenitor desteptator al rutinei zilnice. Nu gasisem înca finalul povestirii si, probabil enervata de incompatibilitatea timpului acordat, încercam sa las subconstientului problema nerezolvata, în speranta unui amanunt prins ca din zbor, o secunda aborigena, un surâs intelectual, o rezonanta salvatoare. Sa încerc programul direct, fara prea multe eruditii desprinse din visare, sa nu gândesc decât la reflexia luminii într-o zi cu densitate mare, eventual o reflexie totala, nu prea multe griji si refractii, simplu si confortabil, o problema banala de liceu care nu cere demonstratie.

Si apoi, plecarea de acasa devenea o neatentie, un lung sir de dimineti în care cautam soarele pe cer sau ascuns dupa nori, cald sau frig, o noua sansa înaintea vântului australian. Dependenta de lucru mecanic, paletele înalte si albe, îndârjite si demne, un inaccesibil calcul artificial, dar corect – deducere a pragmaticului suveran. Cele doua medii aratau indecis, ma gândeam sa hibernez pentru a ma putea întoarce oricând la foaia de hârtie, sa exist la transparenta dintre ele, ca si cum as pacali incidenta si legile fizicii, cu scopul de a putea salva trecutul, ca timp fara istorie, o unitate indivizibila si incolora.

Si totusi… Nocturnele lui Chopin, în linistea habitaclului, acela fara busola, dar cu intentie, coincidentia oppositorum între noapte si zi, opus 9, no. 2, fara sentimente, doar liniste, dincolo de puterea nevralgica a orasului. Asa, doar un imposibil raspuns pentru scrierea mea, înca nejustificata structura, energie sau toleranta – un sunet de clape început de Field, în Irlanda, un transport de informatie subtila si permanenta, la nivele de frecventa înalta, al sau joc de libertate si traducere: „Play Mozart in memory of me.” (Frederic Chopin) Atunci, cu câtiva ani în urma, o iarna numai pe ulita Chopina, în Varsovia, la minus douazeci si cinci de grade, cu zapada si soare cu dinti, o amintire îmbracata de statuia lui, o cautare recenta pentru un final valid.

Soseaua se întindea curata si ondulata, admiteam intersectiile câteodata aglomerate, dar niciodata nervoase, reclamele în stil retrograd, dar pâna la urma interesant, propunând evenimente rurale, pline de viata câmpeneasca, Franklinii lui Chaucer: Winterfest Medieval Fair, Parramattta Park, Saturday and Sunday,… Cavaleri si domnite, armuri autentice, concursuri de Ev Mediu în secolul douazeci si unu, în Australia: „Music and merriment, Jesters, Jousting, Falconry, school holiday fun, Medieval Knights and Ladies in Parramatta Park”. Cultul si cultura – înca nu puteam descoperi încotro mi se scrie povestirea, aveam nevoie de altceva pentru a lega tastele calculatorului de gând. Dincolo de oprirea zgomotului, de chestiunile cotidiene ale automatismelor conservate de anti-sentimente si indiferenta, trebuia sa astept în liniste rândurile de gratie ale fiecarei derulare de idei: gramatica, dialectica si retorica, aritmetica, geometria, astronomia si muzica. Nici un rezultat… Imposibilitate lingvistica si cutremur subtil nerealizat, mister revelat cu întârziere, o pauza pentru acumulari succesive. Cât de banala senzatia cafelei de fiecare zi, autohtona, cu lapte greu si indezirabil, bauta fara prieteni, în asteptarea rezolvarilor zilnice, sumare si superficiale ale câstigurilor financiare.

Si daca, de pilda, as putea trai în paginile adunate, adica as trai si as scrie realizand realitatea asa cum ea nu exista, cum o inventez povestind adevarul, o realitate mai completa si mai directa, o poezie-metafora, scurta si în versuri albe: armonia asimetrica târzie, ca ultim fenomen încalzit la lumina lumânarii? Posibil ca drumul de întoarcere, în culorile toamnei si ale cerului, sa ma rabde într-o ajustare a memoriei, într-un zid darâmat înaintea cotropitorilor. Teatrul admirat pe strada, un teatru în teatru, o replica definitorie si definitiva pentru o viata, acestea toate ale timpului acum, ale sufletului dual pe care nu-l cunoastem decât prin hipnoza. Din marile magazine centrale as putea cumpara un toc si cerneala pentru a scrie învigorata de placerea scrisului, de un val de melancolie înca neajunsa tristete. Ar putea exista rândurile frumos alcatuite ale scrisorilor ce obisnuiau sa calatoreasca mai bine de doi ani, o veste de peste oceane, de dincolo de cunoastere. Cât de aproape îmi ajunge cartea îmbatrânita, în coperti rânduite delicat, îngalbenita de florile presate dureros, pentru mai târziu! Esenta anotimpului îsi pierde contributia pentru ziua în care traim, ceea ce odata prindea viata în obisnuinta, acum straluceste neframântat în mâna copilului pentru care tocmai a început lumea, o povestire refacuta din parti colorate.

Acasa – drumul si legatura – mi se arata la înca un vers criptic prin gospodarie. Pietrele alese si usile care se deschid, jocul infant si muzical al miscarilor de aer, temperatura diferita a camerelor prin care ne strunim pasii dupa-amiezei, cu multa pasiune demonstreaza zâmbetul chitarii acordate. Am uitat de povestire. Ma întorc la imagine si la sunet, pierd scrisul din vedere, aleg sa exist gustând parada mirosului ademenitor.

„Te-ar ajuta o cafea?”, ma întrebi stiind ca nu admit decât licoarea pe care mi-o prepari, în contrast cu deficitul australian. “Da, într-adevar”, gândesc si zâmbesc pentru cautarea încheiata. O cafea cu frisca mi-ar tinde numitorul catre zero, as regasi posibilitatea creatiei. Asa precum sageata si arcul hârtiei albe cauta si creaza cuvânt, “Cafeaua ta are sens!” Si toate acestea pentru ca într-o zi lucida si rece, o zi a privirii sferice si întrebatoare, cafeaua pe care am savurat-o atinge si reface phoenixian pasajul normalitatii spre ultimul tarâm al fericirii.

—————————————————————–

Desenul este realizat de Maria Parascheva Voicheci, Bucuresti

Mihaela CRISTESCU

Sydney, Australia

16 iulie 2011

EVENIMENT EDITORIAL: „GEAMANUL DIN OGLINDA” – UN NOU ROMAN DE AL FLORIN TENE

On By nelursIn literatureLeave a comment

Dan Dorin MUSTATA

 

De curând a aparut romanul „Geamanul din oglinda” de Al. Florin Tene, la editura Semanatorul, Bucuresti, 2011, cu o coperta realizata de scriitorul si graficianul George Roca. În cele peste 200 de pagini autorul desfasoara doua actiuni cu aceleasi personaje în acelasi timp.

Evenimentele se deruleaza dupa anul 1990 printr-o rememorare a amintirilor a celor doua personaje puse fata în fata, ca într-o oglinda. Introspectia, suspiciunea reflexiva sunt procedeele la îndemâna autorului care le foloseste pentru a ilumina fata nevazuta a trecutului lor, din epoca ceausista, pentru a aduce în constiinta ipoteze verosimile asupra adevarului trait de personaje. De fapt, Al Florin Tene, un bun cunoscator al psihologiei maselor, aduce în plin plan revoltele maselor manipulate de viitorii baroni care în anii `90 erau în faza incipienta a devalizarii economiei nationale.

Cele doua personaje principale, prieteni din copilarie, un ziarist, profesor la facultatea de jurnalistica din Bucuresti, pe nume Constantin, si celalalt scriitor si critic literar, pe nume Florin, se întâlnesc dupa zeci de ani la Cluj timp de zece zile, perioada în care se desfasoara actinea romanului.

În cele peste 200 de pagini ale cartii, structurata în zece capitole, autorul fiind un virtuos al decantarii artistice si al retrospectivei, reuseste sa oglindeasca conflicte, surprinzând protagonistii în rutina gestului cotidian. Prezentul e un pretext de a developa trecutul personajelor, o trapa a memoriei, dar si a face cunoscute lucrarile publicate de fiecare, detuctibil reale. În jurul lui Constantin si Florin si sotiile lor se încheaga o parabola a scribului omniscient, a martorului care recupereaza adevarul istoriei prin amintire. Confruntarea cu realul e un mod de a redestepta miscarea sufleteasca, de a-i verifica vibratia.Descoperim în acest roman un filon al biografiei autorului în tangenta cu societatea si lumea scriitoriceasca.

Fiecare capitol din cele zece are câte un motto din Biblie adecvat actiunii care urmeaza. Surpriza apare la sfârsitul romanului. Cele doua personaje, de fapt, este doar unul singur, „geamanul” celuilalt, oglindit în propria lui opera si care se redescopera privindu-se într-o oglinda reala!

Romanul „Geamanul din oglinda“, alaturi de celelate romane ale lui Al.Florin Tene, „Chipul din oglinda”, „Insula viscolului” si „Orbul din Muzeul Satului”, se constituie într-o fresca a societatii românesti din secolul XX. Cu acest roman, putem spune ca avem în Al Florin Tene, cu siguranta, un romancier complet.

Dan Dorin MUSTATA

25 august 2011

TARZAN MAIDANEZUL

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 

Ovidiu CREANGA

 

Daniel când se ducea la joaca în Cismigiu venea calare pe un dulau voinic dar blajin care nu se scutura ca sa se scape de calaret… dar cred ca îi place si lui sa fie calarit de Daniel.

Toti copiii, si nu numai copiii îl stiiau si îl iubeau ca era un câine bine crescut, prietenos cu oamenii si culmea, era prietenos si cu alte animale. Nu se lua dupa pisici, veverite, iepurasi si alte vietuitoare pe care le întâlnea. „Specialistii” spuneau ca ar fi o corcitura între un Rottweiler si un Labrador.  Rottweiler e o rasa germana, si Labrador o rasa canadiana. Deci Tarzan al nostru, cu toate ca era un maidanez cules de pe strada putem spune ca era de vita nobila. De fapt nu de pe strada… ci din Cismigiu! Veti vedea cum a ajuns acolo.

Povestea lui e cât se poate de interesanta, sa o ascultati si o sa-mi dati dreptate. Acum vreo doi ani, Daniel care atunci avea 5 anisori, a iesit cu parintii sa se plimbe prin Cismigiu. Ei locuiau într-un bloc care dadea în parc. Deodata au auzit un scâncet stins ce venea de sub o banca. Daniel a dat o fuga sa vada cine plânge. Era în catel mic cât un pisoi, slab numai piele si os, si tremura din tot corpul ca era cam racoare… Daniel nu a stat pe gânduri, s-a aplecat si l-a luat în brate. Parintii nu prea au fost de acord. Daniel i-a pus numele Tarzan.

– Daniel da-l jos! Singur e plin de purici si o sa te umple si pe tine. Daca vrei catel o sa-ti cumparam unul de la un crescator de câini, care sa ne dea si un certificat de sanatate… Te pomenesti ca jigodiuta asta mica are si vre-o boala.

– Eu pe asta îl vreau! Tocmai ca e atât de nenorocit… Eu vreau sa-l salvez, ca daca sta aici va muri sigur.

Daniel vorbea ca un întelept. L-a luat strâns în brate si la învelit cu paltonul cu care era îmbracat. Catelul nu a mai plâns s-a gudurat si la pupat pe Ionel pe obraz gest de recunostinta. Parintii s-au înduplecat. L-au dus la veterinar care i-a dat ceva ca sa elimine presupusii viermi intestinali. Acesta i-a pus o zgarda la gât care alunga puricii si i-a facut toate vaccinurile care se fac la catei. Au cumparat mâncare speciala pentru catei mici si în vre-o doua saptamâni Tarzan s-a înzdranvenit. Daniel zor nevoie sa doarma cu el în pat, catelul era curat, si dormea tun pâna dimineta, învelit cu grija de Daniel. Cred ca Tarzan avea vre-o sase luni. Era un catelandru frumos cu parul de culoare caramizie, nici maro, nici rosu, si era scurt de parca era de foca. Tarzan era jucaus ca i-a cucerit si pe parinti si toti acum îl iubeau si el îi iubea pe toti… Ce mai, devenise un membru al familiei.

Era cam pe la miezul noptii, Daniel dormea dus, însa Tarzan era treaz si statea în pat în capul oaselor, adica în popou si îl zgâltâia delicat pe Daniel sa-l trezeasca. Daniel s-a trezit, dar înca era buimac de somn. Dupa ce si-a revenit, cu uimire, l-a auzit pe Tarzan ca vorbeste:

– Daniel sa nu te sperii, eu am sa-ti spun povestea mea care trebuie sa o stii numai tu. Numai tu trebuie sa stii ca eu înteleg tot ce se vorbeste si pot vorbi si eu.

– Vai, Tarzan… Sunt uimit! Este ceva nemapomenit. Ard de nerabdare sa stiu povestea ta care cred ca e minunata.

– Daca e sau nu minunata ai sa judeci tu, dar ce am sa-ti spun sa ramâna între noi si sa pastrezi acest secret, ca daca-l spui cuiva toata vraja se topeste si eu nu voi mai putea sa vorbesc si sa gândesc omeneste! Promiti?

– Desigur ca promit! ?i nu am sa spun nici la gradinita… cu toate ca as fi  tare mândru daca prietenii mei ar sti ce catel fantastic am eu.

– Deci fii atent la ce spun eu si daca se aude vre-un zgomot sau vine cineva ne facem ca dormim.

– Ieri, tot cam pe la ora asta, aproape de miezul noptii, tu dormeai tun… dar eu am simtit ca e cineva în camera, si într-adevar am zarit un omusor cu o barba lunga cu care era încins. În camera noastra era numai luminita aia mica de noapte, acum am sa povestesc asa cum am vorbit cu el.

– Cine esti tu si la ce ai venit la noi tiptil si la miezul noptii? Am constat cu uimire ca puteam vorbi omeneste, el s-a asezat la capul patului înspre partea unde dorm eu. Tu dormeai tun si cred ca visai ceva ca… mormaiai.

– Pe mine ma cheama Mos Poveste Barbalunga si Dumnezeu m-a lasat pe Pamânt sa spun povesti copiilor si sa ajut pe cei nevoiasi. ?tiu ca erai disperat si plângeai sub o banca în Cismigiu, plânsul tau m-a facut imediat sa fiu binefacatorul tau. Eu l-am îndreptat pe Daniel spre locul în care sufereai tu. Eu l-am urmarit si l-am ajutatat fara sa stie el, pâna te-ai inzdravenit tu. Am venit sa-ti spun ca te-am înzestrat cu darul vorbirii, dar numai când vorbesti cu Daniel! Cu altii esti catel ca toti cateii. Sa stii ca mamica ta Molda, traieste! A scos-o de la hingheri o familie de oameni cumsecade care stau nu departe de aici. S-ar putea sa îi întâlniti ca si ei vin si o plimba pe Molda în Cismigiu. Daca ai sa te întâlnesti cu mamica ta, sa nu te dai de gol, sa fii catel ca toti cateii. De câte ori vei avea nevoie de un ajutor, sa te gâdesti la mine si eu te ajut, si când nu ne vede nimeni poate am sa si vin. Sa-i spui lui Daniel ca peste doua saptamâni am sa vin noaptea sa vorbescu cu amândoi, si cu tine si cu Daniel. Te-am înzestrat cu darul vorbirii deoarece si tu si Daniel sunteti buni prieteni si nu faceti rau la nimeni. Tu nu fugaresti pisicile si veveritele, iar Daniel câteodata da pachetelul lui de mâncare la vre-un pisoi sau catel. Acum plec… Ramâi cu bine si saruta-l pe Daniel din partea mea, si sa-i spui tot!

M-a sarutat pe frunte eu i-am sarutat mâna si s-a topit ca o naluca.

– Draga Tarzan sunt pur si simplu uluit, nu am mai auzit o poveste atât de frumoasa, ard de nerabdare sa ne întâlnim cu Mos Poveste Barbalunga sa vorbesc si eu cu el! Din povestirea ta trebuie sa fie un om minunat.

– În doua saptamâni va fi aici si atunci poti vorbi cât vrei cu el ca si el vrea sa te vada fiindca te iubeste si pe tine ca si pe mine.

Doua saptamâni au trecut foarte încet pentru prietenii nostri. În acest timp Daniel se ducea la gradinita. El a pastrat acest secret arzator cu toate ca ar fi vrut sa spuna la toata lumea ce catel nazdravan are el. ?i a venit si ziua în care trebuia sa soseasca Mos Poveste Barbalunga. Era miezul noptii! Abia cântasera cocosii… Daniel si Tarzan nu adormisera înca si-l ateptau pe mosul cel extraordinar. Deodata si-au dat seama ca mosu era in camera lor.

– Bine v-am gasit dragii mosului, iata am venit si eu si putem sta de vorba cât vreti voi.

– Bine ai venit Mos Poveste Barbalunga, noi te asteptam cu inima la gura! au raspuns amândoi odata… si acum vorbeau între ei cine sa înceapa sa-i puna întrebari. A început Tarzan, care era mai familiar cu mosu’ ca mai vorbise cu el… ?i… începe:

– Mos Poveste Barbalunga, eu nu am apucat sa stiu povestea vietii mele pâna am ajuns zgribulit sub o banca, în Cismigiu. Cred ca matale care le stii pe toate stii si povestea vietii mele?

– Desigur ca o stiu dragul Mosului. Tu de fapt nu esti un maidanez fiindca taticul tau este un Rottweiler rasa pura si mamica ta este un Labrador tot rasa pura. Deci tu esti, cum zic englezii, un „Mix” sau un „Metis”, însa esti un catel vita nobila… Uite cum ai ajuns disperat sub o banca în Cismigiu! Famila voastra, adica mamica ta Molda si cei sapte puisori ai ei, adica tu cu fratiorii si surioarele tale – trei baietei si patru fetite – locuiati la stapânul vostru pe care îl chema George Roca. Stapânul vostru era un domn tânar si chipes… de mureau fetele de dragul lui! Era destept tare! Cred ca era avocat la baza si avea o functie mare la un minister. Deoarece George era foarte destept… iar seful lui, un prostanac notoriu – dar ruda cu ministrul – acesta îl invidia si îl persecuta gasindu-i mereu nod în papura. Atunci stapânul vostru s-a gândit ca cel mai bun lucru e sa plece din tara.

Ce sa faca cu voi? A gasit stapâni de treaba si i-a dat pe toti fratii si surorile tale pe la case de vaza, iar pe tine si pe mamica v-au dat unei distinse doamne cu care era de mult prieten… si ea mare iubitoare de animale! Aceasta doamna se numea Elena Buica si era cunoscuta de catre toata lumea ca Buni. Probabil ca vreun nepot caruia îi era bunica i-a pus numele acesta sau si-a castigat precla deoarece era buna cu toti! Buni avea o gospodarioara suficient de mare pentru nevoile ei si ale voastre. Ce avea Buni mai deosebit era… o gradina mare în care tu si mamica ta alergati si va hârjoneati toata ziulica. Noua stapâna va iubea foarte mult si avea o grija deosebita de voi. Buni avea în vecini doua fetite si un baietel care veneau mereu si se jucau cu voi. Mai avea si o fata plecata de multi ani în Canada… care avea si ea mare nevoie de ajutorul mama ei deorece nu stia pe unde sa-si scoata camesa de ocupata ce era cu trei copii mititei si cu unul mic-mic… pe care i-l adusese barza de curând.

Asa ca, Buni nu a avut încotro si a trebuit sa plece. Trebuia sa faca ceva cu voi, adica cu tine si cu mamica ta Molda. In fundul gradinii lu’ Buni era o casuta mica în care locuia o batrâna… fosta mare boieroaica, dar care saracise deoarece avusese un barbat care i-a pierdut toata averea la carti si care de las ce era… a fugit în America unde i-a pierit urma. Biata Polixenia, ca asa o chema, traia din ce mai vindea… câte-un lucru din casa. Fosta boieroaica avea un suflet de aur si iubea nespus animalele, în special câinii. Avusese multi la viata ei! Ei i-a cadorisit Buni pe Molda si pe tine Tarzane… înainte de a pleca în Canada.

Biata batrâna îsi împartea bucatica de pâine cu cele doua vietati si se întelegeau foarte bine! Într-o zi a facut o paralizie cerebrala si ambulanta a dus-o la spital.  Prietenii nostri Molda si Tarzan – adica tu cu mamitica ta – au stat trei zile flamânzi în casa apoi au iesit pe strada cautând de mâncare prin gunoaie. Pe Molda au prins-o higherii, iar tu Tarzane te-ai refugiat sub o banca în Cismigiu. Pe Molda au scos-o dela hingheri niste oameni cu suflet iar pe Tarzan l-ai gasit si l-ai salvat tu Daniel.

Atât Tarzan cât si Daniel au ramas foarte impresionati de povestea batrânului. Daniel nu s-a mai putut abtine si s-a dus si l-a imbratisat pe Mos Poveste Barbalunga si apoi pe Tarzan pretenul lui nedespartit.

– Mos Poveste Barbalunga, povestea asta m-a uns la suflet! Îmi dadeam eu seama ca Tarzan nu este un maidanez si am avut dreptate. Iti multumesc din suflet.

– ?i eu îti multumesc Mos Poveste Barbalunga, ca mi-ai spus povestea mea… dar stii cumva ce o fi facând stapânul nostru George?

– Dee suparare, a plecat la capatul pamântului, tocmai în ?ara Cangurului! S-a stabilit la Sydney un oras mare si frumos! S-a însurat cu o fata minunata… dar duce dorul de meleagurile natale si de cei lasati acasa! Asa ca… s-a apucat de scris. Scrie povestea vietii sale! Fiecare avem povestea noastra… Pacat ca nu avem timp sa ne-o facem cunoscuta… ?i am uitat sa va spun… nu si-a mai cumparat niciodata vreun câine… Pentru a ramâne voi… vesnic în amintirea sa!

– Dar Buni!? Cu Buni ce s-a întâmplat?

– Buni a fost si este fericita în Canada! A scapat de singuratate… I-a crescut cu dragoste si mare grija pe toti cei patru nepotei… i-a învatat multe lucruri utile si chiar si româneste! Dupa ce a „iesit la pensie” si-a descoperit vocatia de a scrie carti si acum trece drept un scriitor important de limba româna.

Mos Poveste Barbalunga i-a sarutat cu dragoste pe amândoi si le-a spus ca o sa-i mai caute când cei doi vor mai avea nevoie de el, deoarece el va sti în orice clipa ce fac ei si îi va feri de necazuri. Apoi s-a topit parca nici nu ar fi trecut pe acolo.

***

Tarzan crestea vazând cu ochii… Cu timpul s-a facut un dulau mare, voinic si frumos! Într-o zi s-a întâlnit cu Molda în Cismigiu! Tarzan a recunoscut-o imediat! Ea era neschimbata pe când el crescuse mare-mare… Mama abia si-a dat seama ca are în fata unul dintre puii ei. Însa când s-a apropiat de el l-a recunoscut dupa miros si l-a pupat, adica l-a lins cu multa caldura, treaba pe care l-a impresionat pe Tarzan pâna la lacrimi. Acum, nu pot sa bag mâna-n foc ca si câteii plâng… dar sunt convins ca erau amandoi topiti de fericire!

Deci dupa cum am început povestea cu Daniel care umbla calare pe Tarzan tot asa o sfârsesc ca pe Daniel tot calare pe Tarzan îl las, dar nu pot sa nu marturisesc ca Mos Poveste Barbalunga m-a ajutat foarte mult la aceasta poveste.

IN MEMORIAM: ROSA DEL CONTE

On By nelursIn MemoriesLeave a comment

Adrian NICULESCU

 

 

S-a stins un monument istoric. La spectaculoasa vîrsta de 104 ani împliniti, a încetat din viata, la Roma – în apartamentul sau din via dei Liburni, 14, aflat chiar în fata primei Universitati a Cetatii Eterne, numita La Sapienza, la care ani îndelungati a predat –, marea doamna a românisticii italiene, Rosa Del Conte. Un e-mail circular, trimis în dimineata zilei de miercuri, 4 august, de catre prietenul Bruno Mazzoni – profesor de limba si literatura româna si decan al Facultatii de Limbi Straine a Universitatii din Pisa, presedintele Asociatiei Românistilor Italieni – ne anunta tristul eveniment: „Cu profunda durere trebuie sa va comunic ca ieri seara, în jurul orelor 22.00, s-a stins în mod senin, în casa sa romana, din via dei Liburni, Rosetta (cum i se spunea, n.m.) Del Conte, decanul românistilor italieni, fosta titulara a celei dintîi catedre de limba si literatura româna create în Italia, pe lînga Universitatea din Roma – La Sapienza. Funeraliile sînt prevazute pentru (mîine) vineri, 5 august, n.m.t, dar corpul neînsufletit va fi transferat, ulterior, la Milano, pentru a fi îngropat în cavoul familiei“. De ani de zile a îngrijit-o, cu devotament, pîna în ultima zi, dna Manzone, fiica ultimului director, pîna în 1948, al Institutului Italian de Cultura din Bucuresti (de pe Calea Victoriei, colt cu General Manu, actualul Institut de Istorie a Artei) – închis vreme de peste 20 de ani, din ordinele Anei Pauker – si sora cunoscutului ziarist parlamentar RAI-TV, Adalberto Manzone.

Tînara filoloaga Rosa Del Conte fusese trimisa, în 1942, lector de limba italiana la Universitatea din Bucuresti, cam tot atunci cînd, „la schimb“, sosea în Universitatea din Padova (pandanta Universitatii din Bucuresti, gratie marelui Ramiro Ortiz, fondatorul, în 1909, al Catedrei de italiana de la noi, reîntors în Italia, la Padova), tot ca lector, regretata italienista Nina Façon, eleva preferata a lui Ortiz – expulzata însa din Italia, la scurt timp, în 1939, întrucît începusera sa se aplice sceleratele legi rasiale adoptate de Mussolini în 1938, la presiunea expresa a lui Hitler…

În 1945, Rosa Del Conte se va transfera la Universitatea din Cluj, din Ardealul proaspat redobîndit. Aici, va lega o trainica prietenie cu deja persecutatul Lucian Blaga. În 1948, odata cu funesta reforma comunista a învatamîntului si cu înghetarea abrupta a relatiilor cu Occidentul, este expulzata si ea din România. Prin forta lucrurilor, Rosa Del Conte va deveni o anticomunista activa, o apropiata a Exilului românesc. Profesoara italianca, revenita silit în tara sa, initial la Universitatea Catolica din Milano, apoi la Sapienza de la Roma, pentru a preda româna, va fi legatura lui Blaga cu Lumea Libera si va fi si executorul testamentar al acestuia, titlu cu care se mîndrea… Ea va fi autoarea acum uitatei propuneri de acordare a Premiului Nobel pentru Literatura lui Blaga – o idee geniala, ce a facut sa tremure autoritatile comuniste din România, aflate în plina continuitate stalinista, în 1956… Ce-ar fi însemnat, pentru rezistenta antiregim din tara, din închisorile doldora si din munti, pentru prestigiul României, în general, un Premiu Nobel acordat unui proscris precum Blaga, înainte de Pasternak (1958) sau de Soljenitîn (1970), nu este greu de intuit!

Desi a mai revenit, sporadic, în România comunista, începînd cu 1957 (cînd era urmarita pas cu pas – dovada se gaseste pîna si-n dosarul CNSAS al tatalui meu, Alexandru Niculescu, ce i-a fost emul si o cunoscuse cu ocazia Congresului de romanistica de la Florenta, din 1956…), ea a refuzat orice marire de la statul totalitar. De-abia în 1994, dupa Revolutia eliberatoare, a acceptat sa fie aleasa membra de onoare a Academiei Române, iar în 2001 presedintele Iliescu i-a conferit ordinul „Steaua României“ în grad înalt.

În calitatea sa de cel mai important eminescolog de la Perpessicius încoace (în manualul meu de româna de clasa a XII-a, din 1979, exista, spre final, un capitol intitulat „Limba si literatura româna în lume“; acesta era ilustrat de copertele a doua carti: un volum a doi lingvisti danezi, pentru limba, si, pentru literatura, volumul Eminescu o dell’Assoluto, opus magnum al Rosei Del Conte, Modena, 1962!… ), a fost sufletul si oaspetele central al adevaratului Centenar Eminescu, cel organizat la Paris, la Maison de la Chimie, la 15 si 16 iunie 1989, de catre Exilul Românesc (initiator: „Aurelio“ Rauta – prietenul lui Al. Rosetti, maestrul parintilor mei –, care a finantat si statuia poetului national, ridicata tot atunci de sculptorul Anghel, lînga Biserica Româneasca din rue Jean de Beauvais). Cu acea ocazie, doamna Del Conte a îndraznit, în fine, cu o vadita timiditate, sa-si prezinte si traducerile sale din poezia lui Eminescu la care, cu religiozitate, a cizelat timp de peste treizeci de ani – asta în conditiile în care, în Bucurestiul aflat înca în „vremea ciumei“, comemorarea s-a facut, e drept, la Ateneu, dar de catre un marunt activist de partid, înarmat cu ridicole citate din… Ceausescu.

De Rosa Del Conte ma leaga numeroase amintiri. Am avut sansa, prin parintii mei, sa o cunosc, de copil. Venea la noi acasa, în Militari, pe str. Apusului, uneori însotita de iubitul sau frate, disparut prin 1970, îi revedeam la Roma, cînd tatal meu, în anii ’60, era profesor la Padova (fascinat, ca orice copil, de masini, mi-a ramas întiparit precis în minte pîna azi ca aveau, împreuna, un Fiat 125, cu care ne plimbau!…). Mult mai tîrziu, în 1984, cînd deja luasem calea exilului, cu dînsa am mers la Ministerul italian al Învatamîntului, din „Transtevere“, sa depunem actele prin care tatal meu avea sa cîstige concursul de profesor la Universitatea din Udine. Despre o mizerie pe care i-o facuse ambasada RSR-ista la Roma aveam sa vorbesc în prima mea colaborare pentru Radio Europa Libera (decembrie, 1984). În acelasi an, fiind bursier al Institutului de istorie „B. Croce“ din Napoli, mi-a facut marea cinste de a ma lua colaborator – remunerat si cu numele meu – în redactarea titlurilor istorice si literare românesti pentru suplimentul II, de actualizare, al Marii Enciclopedii De Agostini (aparut la Novara, în 1985). M-a ajutat si m-a încurajat si am avut, astfel, prilejul de a-i cunoaste, în mod direct, marea exigenta profesionala, acuratetea si acribia ei proverbiale. Ulterior, din 1986, devenit docent cu contract la aceeasi Universitatea Catolica din Milano la care lucrase ea în anii ’50, am înregistrat, înca vii, ecourile activitatii sale, acolo, în slujba românisticii. Dupa lingvistul suedez Alf Lombard (1902-1993), si el, din 1947, membru al Academiei Române, cu literata Rosa Del Conte dispare ultimul mare stîlp al românisticii universale.

Rosa Del Conte nu a fost doar o extraordinara exegeta a literaturii române. Ea a fost chiar o autentica parte componenta, la propriu, a acesteia. Mai mult, daca-mi este permis sa descriu ceea ce am simtit eu atunci cînd, într-o zi de decembrie a anului 1984, mi-a deschis sertarul de la biroul sau, plin cu documente, scrisori, texte, acte, ea reprezinta, nemijlocit, si o pagina din Istoria României. Adica, exact un monument istoric… Requiescat in pace!

P.S. Cu prilejul unui colocviu ICR tinut la Milano, în iunie 2009, în întîmpinarea a 20 de ani de la Revolutie, am organizat, sub genericul „Dupa 20 de ani“, o ampla masa rotunda intitulata „Întîlnire cu prietenii din timpurile vitrege“, la care i-am invitat pe toti cei ce ne-au fost aproape (ziaristi, universitari, personalitati publice, oameni politici), înainte de Decembrie 1989. În  acest cadru, am avut bucuria de a-i putea aduce un omagiu public distinct, trecut, cu relief, în programul oficial al manifestarii, doamnei Rosa Del Conte, ce împlinise deja 102 ani. Au vorbit profesorii Marco Cugno (Universitatea din Torino) si Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa) – cei care, într-un fel, au preluat stafeta traducerilor si a studiilor de românistica de la Rosa Del Conte –, istoricul Cesare Alzati (Universitatea Catolica din Milano), Sorin Vasilescu (Universitatea de Arhitectura, Bucuresti), Roberto Scagno (Universitatea din Padova) si subsemnatul. Au fost doua astfel de omagii. Celalalt a fost dedicat marelui scriitor Claudio Magris ce, în volumul sau Danubio (1986) – prezentat, la vremea aceea, de Virgil Ierunca si de mine, de-a lungul a mai multe emisiuni „Povestea Vorbei“, de la Radio Europa Libera – a denuntat demolarile ceausiste.


P.P.S. Propun, pe aceasta cale, Accademiei di Romania din Roma sa dea numele Rosei Del Conte unei sali, sau încaperi, din vasta sa incinta. Prin 1949-50, doamna Del Conte strîngea, platind, de la precupetii din Campo dei Fiori, piata mare a centrului Romei (unde a fost ars Giordano Bruno – v. statuia de Ettore Ferrari!), hîrtie de împachetat (marfa rara, în saracia de dupa razboi…) provenita din cartile Accademiei, aruncate de autoritatile comuniste, ce o închisesera (avea sa fie transformata în depozit timp de peste 20 de ani…) si-i vandalizasera biblioteca… Ar fi un bine-meritat omagiu!

Adrian NICULESCU

http://www.observatorcultural.ro

august 2011

PRIVIND CU NOSTALGIE, TINERETEA, COMUNISMUL…

On By nelursIn literatureLeave a comment

(ESEU UMORISTIC IMAGINAR)

Gabriela CENUSA

Paris,Hôtel de la Paix Tour Eiffel, camera 173, locul în care îmi astern acum memoriile. Tânara jurnalista de succes, cunoscuta în toata lumea, un nume notoriu, o viata perfecta. Asa suna un titlu banal dintr-o revista glossy, înaintea interviului acordat de mine, unei jurnaliste cu totul fastidioase. Desi buletinul îmi arata onorabila vârsta de 48 de ani, cred ca existenta mea încetase sa mai înainteze dupa prabusirea regimului comunist din România. Ramasesem blocata în acea perioada atât de noroasa a vietii mele. Am venerat comunismul, am fost dependenta de el, am trai cu el zi de zi, în casa, în redactie, pe platoul de filmare… Era ca o a doua natura a mea. Cum exista sute, mii, milioane de clinici pentru dezintoxicarea dependentilor de droguri, alcool si altele, asa ar trebui sa existe si pentru cei dependenti de comunism, cei care nu îsi imagineaza evolutia într-un regim ce se vrea a fi democrat.

Bine, recunosc, tânjesc dupa acele vremuri, sunt o dependenta, o comunista, închideti-ma! Îmi spuneam toate acestea într-un zâmbet ce parea a nu se mai termina. Am aruncat valorosul stilou primit cadou de la nimeni altul decât prim-ministrul Frantei, Dominique de Villepin, sau pe numele întreg, si pe care sunt mândra ca am reusit sa îl retin… Dominique Marie François René Galouzeau de Villepin! Mi-am aprins o tigara, iar primul meu gând a fost… întrebare. Oare tatal domnului prim-ministru a avut ceva în comun cu tatal lui Nicolae Ceausescu. Eram chiar cinica, îmi aminteam de acea povestioara absolut savuroasa, în care se relata cum tatal marelui conducator se prezentase în perfecta stare de ebrietate la legitimarea fiului. Pasiunea pentru numele românesti, îmbinata cu fericirea momentului. l-au facut pe tatal dictatorului sa uite ca acasa mai vietuieste un copil Nicolae!

Zâmbetul meu devenea din ce în ce mai persiflant, iar legatura pe care am reusit sa o stabilesc este de-a dreptul impresionanta. Mi-am spus în gând ca tatal domnului prim-ministru nu s-a putut opri asupra unui singur nume, sau a unui singur copil, l-a numit pe acesta si pentru viitorii nenascuti. În fine, îmi ocupam memoria degeaba. Poate pare impresionanta prezenta mea la Paris, fiind o maniaca a regimurilor totalitare, dar nu. Ma aflam aici pentru o importanta gala de decernare a celor mai buni jurnalisti si oameni de televiziune ai epocii comuniste. Speram sa îmi revina acel mare premiu, îl meritam din plin. Am fost un sprijin al regimului, un adevarat om de nadejde. Nu exista în mintea mea la vremea aceea ideea de tradare. De ce as fi tradat regimul?! Când tot ceea ce îmi oferea era în favoarea mea, a familiei mele, a cunostintelor, a tot ceea ce ma înconjura. L-am adorat pe tovarasul Ceausescu pentru tot ce mi-a oferit, dar l-am si urât în multe momente pentru ce mi-a luat. Mi-a luat inocenta vârstei fragede în care am început sa lucrez în favoarea regimului, si marea mea dragoste.

28 februarie 1987. An nebisect! Bucuresti. Ziua ce urma sa devina cea mai importanta din viata mea. Noaptea de dinainte îmi paruse cea mai lunga din toata existenta mea, nu izbutisem sa închid un ochi, eram plina de emotii. Reusisem sa primesc un post în TVR. Era o imensa realizare în acele vremuri. În special pentru o tânara de douazeci si patru de ani, proaspat iesita de pe bancile facultatii si fara un minim de experienta. Desi cu mintea de acum, adica la dublul vârstei de atunci, pot sa realizez alegerea lor si de ce au pus atât de multa baza pe mine… Atunci credeam înca în norocul începatorului! Toata familia era contra alegerii mele, nimeni nu ma întelegea nici pe mine, nici alegerea în sine. Ai mei erau frapati de spiritul meu atât de conservator,de viziunea mea comunista. Am uitat sa mentionez ca familia mea era liberala, desi eram foarte saraci, ai mei au încercat sa ma creasca într-un alt fel de spirit. Facând parte din clasa muncitoare, fiind plini de lipsuri, nu reprezentam un pericol pentru sistem, si sa nu uitam ca pe cei asemeni mie îi dorea regimul în fata. Deh! Asa zisa origine sanatoasa! La universitate nu îmi amintesc sa fi excelat într-un anumit domeniu, eram însa o împatimita a literaturii proletcultiste, elogiam comunismul la fiecare pas, cântam doar cântece dedicate marilor dictatori, si eram prototipul perfect pentru a fi o mâna dreapta în sistem. Am sa mentionez cel mai important aspect si cel care a determinat alegerea celor mari din TVR. Eram un bun denuntatot! Poate printre cei mai buni! Spiritul meu de observatie era excelent, tot ceea ce îmi parea mie ca ar iesi din dogmele comunismului, ajungea în scurt timp pe mâna securitatii. Aveam aproape o placere malefica în a face aceste lucruri, atât de placute mie. Toti cei din jurul meu care se încumetau în a-l jigni pe „marele tovaras” sau pe sotia sa, ma înfuriau teribil si nu aveam nevoie de foarte multe minute pentru a-i anunta pe militieni, care în timp ma doreau a fi o sageata a lor, a securitatii. Spiritul meu totalitar a fost rapid remarcat de anumiti profesori, care îmi citeau lucrarile proletcultiste si le trimiteau apoi mai departe la diferite redactii. Toate acestea pâna într-o zi, când am stârnit interesul producatorilor postului national. Nu detineam un CV, dar detineam lucruri mult mai importante, ca de exemplu o buna recomandare din partea „baietilor cu ochi albastri”, frapati si ei de caracterul meu impasibil, de cinismul cu care reuseam sa denunt pe toata lumea, de la vecini, prieteni, pâna la rude.

Le-am câstigat simpatia întrutotul, când mi-am denuntat verisoara pentru vorbe jignitoare aduse tovarasei Elena Ceausescu. Sunt convinsa ca acel denunt a fost cheia care mi-a deschis apoi toate usile. Aveam ceea ce ei cautau, si anume mult sânge rece, nu tineam cont de familie de prieteni, în prim plan era ceea ce stabilea regimul, apoi restul. Obtinerea acelui scurt interviu cu producatorii a fost doar o problema de timp. Eram convinsa ca voi avea o ascensiune de succes, eram constienta de armele pe care le detineam pentru a-mi obtine viitorul mult visat. Nu îmi doream altceva decât un nume notoriu si sa îmi pot scoate parintii din saracia în care am copilarit.

Stiam foarte bine ce mi-ar fi oferit un post de crainic TV. O locuinta frumoasa, scutirea statului zeci de ore la cozi interminabile, deschiderea multor usi… fara ca macar sa apas pe clanta si multe altele. Tocmai de aceea, desi aveam multe emotii în acea dimineata, am reusit sa le canalizez într-un scop cu totul constructiv. Mi-am deschis larg fereastra, mi-am savurat cafeaua si trei tigari poloneze procurate cu mare greutate, apoi am îmbracat rochia împrumutata de la o vecina ce facea munca de cercetare în Germania. Mi-am permis chiar pentru prima data sa ma si fardez cu câteva cosmetice aduse tot de vecina mea, care îmi repeta sâcâitor ca voi ajunge sus, atât de sus, poate chiar o umbra a lui Ceausescu.

Recunosc ca îmbratisam aceasta posibilitate cu mare drag, ba mai mult decât atât,am transformat-o într-un scop. Dupa doua ore eram gata, nu exista În mintea mea posibilitatea de a auzi un refuz. Stiam, aveam certitudinea faptului ca voi primi postul fara niciun efort. Nu aveam ce sa fortez, totul era în mine, în natura mea. Când mi-am parasit locuinta, în poarta ma astepta mama cu ochii în lacrimi, dar cu o binecuvântare pe buze. I-am raspuns ca nu am nevoie de binecuvântare, ca ma am pe mine… iar asta mi-e suficient! Îmi amintesc chiar ca am avut timp si de o scurta teorie, i-am impuns sa scoata icoanele ascunse prin casa si sa le arda cât mai repede, iar mersul la biserica pe furis sa îi ramâna în vise. Nu îmi doream sa îmi stea ceva în calea ascensiunii mele, i-am impus de asemenea sa nu îndrazneasca sa scoata un cuvânt jignitor la adresa regimului, pentru ca de altfel voi uita de faptul ca îmi este mama si va plati ca toti ceilalti cu detentia. Am sarutat-o pe frunte dupa care, pasind apasat spre masina ce urma sa ma duca la redactie, am auzit-o tipând ca nu mai sunt copilul sau si ca nu a crescut un urmas ci o… monstruozitate! Reactia sa mi s-a parut inutila. Ma lasa la fel de rece. Am si uitat-o într-o fractiune de secunda. Eram mult prea ocupata în a ma gândi ce voi spune la redactie, îmi faceam un plan cu ceea ce stiam deja ca vor sa auda. Totul era perfect, eram la un pas de îndeplinirea visului meu, a unuia dintre ele. Urmatorul ar fi fost sa intru în familia Ceausescu cu orice pret.

Eram captiva în visele mele, atât de captiva încât nu l-am auzit pe sofer când mi-a adresat o întrebare cu totul denigratoare pentru sistem. Ma întrebase cu o detasare completa, cum o femeie atât de frumoasa poate sa îsi doreasca sa ajunga sa ia parte la acel bal grotesc care ne vroia pe toti sclavi. Enervata de întrebarea lui si hotarâta sa ma folosesc de toate resursele pe care le aveam pentru a-l trimite undeva „la racoare”, sub motivul devierii de la drumul impus de comunism, i-am oferit un raspuns pe masura întrebarii. I-am spus ca cele mai frumoase lucruri în viata sunt si cele mai înselatoare, ca suntem singurii care hotarâm daca vrem o viata anosta în sclavie si ca scopul scuza întotdeauna mijloacele. Cred ca l-am dezgustat atât de tare încât nu a mai pastrat nici o ramasita din remarca facuta initial. Acest lucru nu putea decât sa ma încânte teribil, desi cu siguranta, avea în posesie mai multi bani decât aveam eu în poseta crosetata de mama. Aveam orgoliul de a nu reprezenta idealul de frumusete al unui sofer, sau al unui fost sofer, îmi spuneam în gând, zâmbind ironic, pentru ca urma sa îl trimit la o scurta sezatoare cu cei de la „secu”.

În cele din urma am ajuns la redactie. Ma astepta o întreaga echipa acolo! Nici macar nu am mai fost supusa scurtului interviu pe care îl asteptam atât de nerabdatoare si la care ma gândisem cu atâtea zile înainte, din cauza caruia nu dormisem atâtea nopti. Am dat mâna cu producatorul jurnalului. M-a complimentat pentru munca prestata în folosul regimului, dar a dat dovada de lipsa de profesionalism printr-o remarca adusa fizicului meu, cu un usor caracter cuceritor. Faptul ma multumea nespus! Îl vedeam ca pe o treapta în ascensiunea mea… Auzisem de relatia sa strânsa cu familia Ceausescu, asa ca nu avea de ce sa ma surprinda un compliment neoriginal. Am fost asezata pe un scaun incomod si am simtit pe pielea mea rezultatul unei cantitati semnificative de pudra pe fata. Mi-au fost conturate buzele într-o nuanta de maro-roscat, iar ochii reliefati perfect de un dermatograf negru. Mi s-a pus în mâna microfonul alaturi de texte, mi s-a dat jumatate de ora sa le învat si mi s-a spus ca este proba eliminatorie. Stiau foarte bine ca acea proba nu reprezenta nimic pentru mine. Erau constienti ca voi face fata fara un minim efort. Am memorat rapid textele. Erau banale! Aceleasi subiecte se repetau pâna la saturatie. Ce era putin mai obositor, era atunci când eram silita sa învat pe de rost numele celor ce ajungeau la militie pentru denigrarea familiei Ceausescu, pentru jignirea sistemului, pentru ponegrirea celor cu functii înalte. Mi se pareau atât de stupizi acesti oameni, stiau consecintele vorbelor lor si cu toate astea riscau pâna în ultima clipa… Nu reuseam sa îi înteleg. Oare nu auzisera de vorba: „Pune-te bine cu necuratul pâna treci puntea”? Sau poate vroiau sa arate cât de curajosi sunt! Oricum acest curaj se pierdea dupa primele zile de detentie. Din temerarii care intrau acolo se transformau în cei mai mari sclavi ai sistemului.

Rupsesem legatura cu familia mea, ai mei nevrând sa beneficieze de câstigul meu. Am încercat în nenumarate rânduri sa le trimit bani, sa îi scot din infernul în care traiau, sa încerc sa îi aduc în oras alaturi de mine, dar mereu îmi primeam banii înapoi fara raspuns. De fapt primisem un ultim bilet în care îmi transmiteau ca nu au nevoie de bani patati, murdari, din partea unei sageti a comunismului. Ma conformasem relativ usor cu ideea de a fi orfana si stiam ca trairile mele nu trebuiau sa se reflecte in fata sticlei, de aceea le lasam cu succes la machiaj.

Profesional,eram fericita, împlinita. Faceam ceea ce îmi placea, asistam la o serie de reuniuni, evenimente, aveam o viata la care putini aveau acces. Elogiam comunismul, iar pentru asta eram rasplatita!

Toate acestea le scriu privind din balconul hotelului, ce îmi ofera o panorama superba asupra turnului Eiffel. Îmi pare grandios. Mi-ar fi placut sa stiu toate dedesubturile acelei constructii, dar nu îl puteam compara cu creatia lui Ceausescu, cu „Casa noastra a poporului”,si îi spun creatie ceausista pentru ca asta a fost. Acea arhitecta tânara ce câstigase proiectul era acolo doar cu numele. Ce construia ea într-o zi darâma Ceausescu a doua zi. Acea perioada m-a marcat profund prin faptul ca puterea cuvântului era mai mare decât orice altceva. Nu aveau nevoie de mari dovezi, simple cuvinte aruncate la suparare, la nervi, te înfundau în detentie, sau în cazurile fericite erai anuntat de un om cu suflet mai mare sa parasesti tara cât mai poti. Eram profund impresionata de puterea de manipulare pe care o aveam si eu. Ceea ce transmiteam din spatele micului ecran era subiect national, lege nescrisa, stabilita doar prin vorbe, prin cuvinte.

Nu as fi crezut vreodata ca toate acestea aveau sa se sfârseasca, tot din cauza unor cuvinte, a unui moment de neatentie, de slabiciune. Eram tânara aveam o cariera de succes, reprezentam un model pentru multe tinere aspirante la postul de crainic TV. Toate acestea pâna în ziua în care m-am îndragostit de un membru al familiei Ceausescu, iar într-un moment inconstient i-am marturisit acest lucru unei colege de redactie. A doua zi vuia tot institutul! De la poarta am fost dusa de militie la director, pentru a da o scurta declaratie si pentru a ma forta sa îmi prezint demisia. As fi putut dezminti acuzatia cu succes, dar nu am facut-o! Deja îmi provoca repulsie ceea ce faceam! Consientizasem ca minteam oamenii cu stiri jenante, ca îmi pierdusem familia… Nu vroiam sa îmi pierd cu totul constiinta. Am recunoscut ceea ce vuia în toate birourile. Am fost data afara si sfatuita sa parasesc tara!

Asta am si facut! M-am mutat în Franta, unde am continuat sa scriu cu succes, pe multi bani, articole din cealalta parte a „cortinei de fier”. Am reluat legaturile cu familia, care de aceasta data era mândra de realizarile mele. În 1996, în timp ce ma aflam în Café Atelier Montmartre, am aflat de moartea lui Nicu Ceausescu, subiect care m-a bulversat multe zile, saptamâni si luni întregi. Multe episoade de dinaintea plecarii mele din tara vor ramâne un mister al sufletului meu. Ceea ce ar fi vrut sa fie… ceea ce ar fi trebuit sa fie… ceea ce ar fi putut sa fie!

Gabriela CENUSA

Vaslui

28 mai 2011

CONSTANTIN SEVERIN: „IMPROVIZATII PE CIFRAJ ARMONIC”

On By nelursIn poetryLeave a comment

sau „Arhetipalele mesaje ale poeziei – componente ale unui univers liric inovator”

Gheorghe A. STROIA

Constantin Severin este o personalitate a culturii române, un Om în care se reunesc profilul Scriitorului cu cel al Artistului de renume. Ca manifestare a creativitatii sale si sintetizând activitatea sa literara ca poet, îsi publica în anul 2011, OPERA OMNIA, intitulata: „Improvizatii pe cifraj armonic” (Editura Tipo Moldova, Iasi – 2011) – proiect sustinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iasi. Cartea, aparuta în conditii grafice excelente, este structurata în cinci parti, inegale ca întindere, formate din poeme selectate din cele cinci titluri de carte ce poarta semnatura distinsului poet. Astfel, sunt prezentate poeme din volumele: „Duminica realului” (Ed. Junimea, 1984), „Zid si neutrino”( Ed. Vlasie, 1994), „Improvizatii pe cifraj armonic”(Ed. Axa, Botosani – 1998), „Axolotul”(Ed. Masina de scris, Bucuresti – 1998), „Orasul alchimic”(Ed. Dacia, 2002).

Universul poetic al lui Constantin Severin este unul de factura speciala, uneori tern – alteori colorat, uneori calm – alteori feroce, împletirea starilor contrarii facându-se printr-o arta poetica vibranta. Se constata în structura poemelor cartii, prezenta din abundenta a formelor geometrice, în care predominate sunt: hexagonul – ca forma a prefectiunii naturale (nici albina „nu stie” de ce, dar tinde catre…) si cercul – ca forma a perfectiunii absolute (nici omul „nu stie” de ce, dar tinde spre…). Adeseori, poemele sunt strabatute de linii cromatice usor sesizabile, ce pasteleaza prin efect si viziune, trairea starii poetice. Simbolurile întâlnite în poezia lui Constantin Severin sunt de tip expresionist, adeseori arhaice, venite din rastimpurile genezei si prefigurând un contur al viitorului. Prin poezia sa, Constantin Severin este unic, cum si în domeniul artelor frumoase, alaturând simboluri antice, cu simboluri moderne, într-un tot unitar cu valente speciale. Aproape fiecare poezie seamana cu o pictura în ulei sau în acuarela, unde umbrele amurgurilor se întrepatrund cu dârele de lumina ale soarelui.: „ea poarta o cununa de mirt/ si un cos de cetina/ cu un con de brad/ un sarpe în spirala/ un ou si un mesaj/ într-un sul de papirus/ ”nasterea-i un cataclism cosmic/ care-i preface pe cei vii în morti” (Orasul alchimic, p. 131).

Poezia lui Constantin Severin este de un lirism introvertit (subiectiv), vâltoarea creata de empaticele sale unde atragând ca într-un ochi de apa – aparent linistit – tot ceea ce prinde. O poezie de substanta, deloc facila, mai ales prin îmbinarea de simboluri si timpuri. Ca într-o paradigma, poetul priveste fie retrospectiv, fie profetic, murmurul vibratiilor timpului sau poetic tulburând trecutul sau prefigurând viitorul. Universul poetic descris este amplu, prinzând între „diafragmele” sale, dimensiuni ale începuturilor si constante ale sfârsitului. Printre hexagoane si coloane minoice, se aud simfoniile psalmilor: „E prima noapte de primavara/ o febra muta/ si suferinta precede semnificatia”.(IV. Presto, p. 85). Fiecare vers este un experiment subcuantic, note ce oscileaza armonic pe portativul eului. Pauzele, sincopele si ritmurile acestor note sub subliminale, codate si încifrate într-un ancestral alfabet: „o noua eclipsa în densa claritate/ coaguleaza un orizont/ de obiecte figurale// orchestra continua sa traseze/ diafane tesuturi sonore/ în reteaua filtrata de magie si liniste/ usor petruska poate fi prins/ în levitatia unei nebuloase miscari”(IV. Presto, pag. 84).

În poeziile lui Constantin Severin, timpul devine – pe cât de imperceptibil , pe atât de abstract – un lut moale, framântat în palme si modelat la o invizibila roata a olarului, transformat apoi în esente. Din când în când, timpul se reînsufleteste, convertindu-se în arteziene fântâni, ce tâsnesc din adâncuri, pentru a inunda arterele poetului cu viata: „mâna mea prin care curge maduva orei/ coboara în focul tau de vocale celeste/ aidoma cuiburilor ce apasa/ iedera exacta din liniile gândului”.(Numele tau are auzul tacerii VIII, p. 11). În acest timp al extremelor ancestral-prefigurative, poetul îsi gaseste ragaz de a se simti acasa, Însusi acest loc – pe care poetul îl numeste „acasa” – are o alchimie speciala, o geometrie fluida, forme ale liniilor eterice care-l inspira: „umil alchimist în/ textul vietii/ unde plaga materiei/ e indescifrabila/ prin porii culorilor/ am zarit/ forma nocturna a cuvântului” (Casa la Sucevita, p. 15). Tot aici – ACASA – rasare padurea de liliac, la care poetul se reîntoarce cu penitenta, definindu-se pe sine însusi – veritabila patrie a esentelor tari: „blând poet visator al realului/ teama îmi era sa nu orbesc/ „orbii nu au patrie – gândeam – / doar un oras de carbune/ o tara se învata/ pe linia de uimire a ochilor”// teama îmi era sa nu orbesc/ pâna într-o noapte a tuturor noptilor/ hublou prin care îti privesti/ muscatura astrala:/ – cândva poetii orbeau/ în piscul oglinzilor” (Padurea de liliac, p. 17).

Cartile lui Constantin Severin au ceva special, implicit o lirica profund-meditativa ce necesita o lectura atenta, o stare anume. Fara a exagera cu nimic, invitatia este facuta cu persuasiune, sublimitatea detaliilor, incredibilele asocieri de cuvinte întru zamislirea unor noi sensuri, chemarile retortice ale fiintialului, extaticele gânduri topite în zapezi de cuvinte, toate acestea recomanda poezia sa, ca arta facuta cu un deosebit simt de raspundere, care ajunge pâna acolo unde se va dori sa se ajunga. Poetul dovedeste efemeritatea artistului, în fata artei sale, transformata – indubitabil – în „secvente” de nemurire. Casa timpului este, pentru autor, un dom al papadiei, pe cât de efemer, pe atât de bine structurat din punct de vedere arhitectural: „în aerul ozonat al uzinei electrice/ într-o înserare a înserarilor/ auzeam cu trupul/ o idee legile/ ondulau câmpii si orase/ cu o eclipsa aerul/ negru negru/ din domul papadiei/ întunericul masura orice întâmplare/ lânga bufnita alba”(Zid si neutrino. Poetul la New York, p. 22).

„Improvizatii pe cifraj armonic” este o carte în care autorul îmbina spectacolul vietii „inconstiente” (firesti, naturale, logice), cu spectacolul vietii „pur tehnice” – ca o constructie gigantica, ascunsa sub un clopot de sticla – (visate, rationale, meditate, închipuite, asumate). Majoritatea scrierilor, ce poarta semnatura lui Constantin Severin, abunda în constructii tehnice, într-o paradigmatica geometrie a formelor, cu elemente cubiste. Fiecare poezie este reflectarea pe o imensa pânza a unei constructii picturale, semiabstracte, într-o gama cromatica larga. Însasi genul liricii sale este o îmbinare a mai multor tendinte literare. Daca accentele expresioniste (introversiunea) le preced pe cele impresioniste (subiectivismul constructiilor), ori elemente realist-magice (reticenta auctoriala) le completeaza pe amândoua, atunci poezia lui Constantin Severin este o poezie a realului (asa dupa cum spune însusi autorul) – o realitate pe care poetul o transmite într-o maniera proprie si originala.

Valentele filosofice ale poeziei sale sunt evidente, amintind de filosofia nietzscheniana, ca instrument pentru întelegerea lumii. Astfel “esenta cea mai intima a existentei – vointa de putere” este si pentru poetul sucevean o componenta a modului sau de a percepe lumea: omul nu este atotputernic fizic si intelectual, ci reprezinta o tendinta în evolutie, asteptata si dorita. Putem concluziona ca „Improvizatii pe cifraj armonic” este o simbioza de tendinte poetice, ce impresioneaza prin originalitate. O poezie în esenta tare, dublata de un univers artistic special, creat precum o sacra aureola în jurul unui valoros artefact. Îmbinând valente pur estetice, cu valente pur literare, cartea este o reusita în sine, argumentând valoarea – unanim recunoscuta – a poetului. O carte valoroasa, publicata în editie limitata, a unui scriitor si artist unic în panteonul culturii române contemporane, poate nu atât de apreciat sau de promovat, pe cât ar merita. O carte care va reconfirma – cu certitudine adevaratul sens al dictonul latin: „Ars longa, vita brevis!”.

Gheorghe A. STROIA

Adjud

15 august 2011

ADEVARUL COMUNIST SI CAPITALIST…

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Viorel ROMAN

Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la îndoiala închidea granitele si daca cineva avea îndoieli… avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era însa atât de evidenta, ca nimeni nu credea în propagada oficiala.

În capitalism adevarul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevarul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramâne numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamâni de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fara întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorica din antichitate nu era axata pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se marginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sa convinga neîncetat. Ea trebuie sa puna opinia publica fara încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o forta financiara mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare forta în spatiul public. În acest moment steaua polara a opiniei publice se modifica, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevar si ca si când s-ar trezi dintr-o data din somn.“ (Prabusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)

Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupa actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupa actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzator ca tranzitia este organizata si implementata de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupa 1944 si capitalismul dupa 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pâna la moarte. Asta fara a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevarului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimba numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantata celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însa se confrunta doua forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevar si cautarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot traii în afara adevarului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materiala).

Care-i adevarul istoric?

Pentru împaratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciuna, asupra careia ne-am înteles”… în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupa România. ?ara e dezmembrata si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlaturat si se impun chirilicele, o noua limba si istorie. Dupa retragerea rusilor, Ceausescu înlatura kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirma ca în Moldova, tara româneasca, se vorbeste aceiasi limba latina. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteaza pentru ca Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostinta de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinau, Budapesta, Bucuresti înca nu s-au înteles asupra adevarului. Care-i acela?

În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupida doctrina marxist-leninista cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineaza cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismaneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Basescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nascocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteaza. Evreii respecta istoria, Holocaustul e sacralizat.

Germania trebuia distrusa în razboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sa supravietuiasca din cultivarea cartofilor, fara industrie, universitatii, sali de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despartiti de Cortina de Fier, istorii care se bateau cap în cap. Prabusirea Lagar-ului permite reunificarea, istoria este înca nesigura, fratele din USA, evreii monitorizeaza. Cine nu-i conform, la puscarie. Marina Germana patruleaza în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germana?

Care-i adevarul istoric? Sunt facuti oamenii sa-l afle? De la Mircea Eliade stim ca religiile asa zis „primitive” vad si interpreteaza realitatea prin mituri. Realitatea confirma mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseaza oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sau. Vechiul si Noul Testament.

Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitatii rationale” periferizeaza credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închina „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credinta”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însa noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tarile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

1 august 2011

VIOREL VINTILA– ROMÂNAS LA SAN FRANCISCO

On By nelursIn literatureLeave a comment

Al Florin TENE

 

Cartea de eseuri, comentarii si interviuri, intitulata sugestiv „Românas la San Francisco”“, aparuta la editura ANAMAROL, Bucuresti, 2011, semnata de Viorel Vintila, proaspat membru al Ligii Scriitorilor, ne reveleaza un scriitor dotat cu simtul observatiei, al ironiei, autoironiei fine si dornic de cunoastere.

Înca din „Cuvânt înainte” autorul ne introduce în tainele sale privind activitatea sa jurnalistica, în modul de a fi patruns în lumea revistelor virtuale cu ajutorul generosului scriitor George Roca, de asemenea, membru al Ligii Scriitorilor Români.

Cartea structurata în capitolele: „De prin State…adunate”, „Interviuri”, „Diana si tati”, „Atitudini” si „Gânduri, opinii, reflectii” se constituie într-un corpus unitar compus dintr-un evantai de secvente ce oglindesc atât opiniile autorului fata de unele evenimente, întâmplari, dar si discutii cu anumite personalitati artistice cuprinse în interviuri ce scot în evidenta plastic si sugestiv personalitatea celui abordat. Remarcam opiniile pertinente, chiar obiective, despre etimologia unor cuvinte, si la obiect fata de unele caractere, obiceiuri de la noi, dar si din State.

Cartea contureaza modele si întâmplari, inclusiv raportul autorului cu lumea cu care a tangentiat, – afirma solutii, implicându-si cititorul într-un act de lectura instructiv si informativ. Miezul acestui volum fiind receptarea societatii omenesti, cu întregul evantai de reverberatii asupra lumii cu mentalitatile, obiceiurile si evenimentele ei. Autorul are suficienta înzestrare pentru speculatia si analiza unor termene si comportamente, cum ar fi: fita si mai ales când explica semnificatia cocalarului ce a devenit un modus vivendi si la care „destul de multi aspira”.

Interesant si bine documentat este în foiletonul despre originea tiganilor, exemplificând cu ceea ce spunea John Samson care „gaseste originea triburilor rome în nord-vestul Indiei determinând dupa cercetarea idiomului ca stramosi apropiati ai limbii romani (tiganeasca) limbile singhaleza, marathi, sindhi, Punjabi, dardica si pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de bastinasi)”.

Revenind la primul capitol al carti pot spune ca autorul este un prozator înzestrat, având calitatile unuia care practica cu talent schita literara, aici intrând întâmplarile povestite cu o fina ironie de la hotel sau mall. Chiar si atunci când critica, Viorel Vintila este un melancolic, fiinta lui fiind o himera îmbracata în zale, un duh ironic care mânuieste din umbra condeiul bine ascutit.

Amintirile povestite fetitei sale Diana, sunt de un romantism rascolitor, având capacitatea de a prinde în fraze cursive miscarea interioara a întâmplarilor, dinamica eului copilului de atunci, perspectiva imaginarului, universul sensibil al copilariei. Practic textele pun în oglinda copilaria lui Tati si al Dianei.

Chiar interviurile cu artisti renumiti cum ar fi Florian Pitis, Gheorghe Ghiorghiu, Gabriel Dorobantu, Mihai Constantinescu, fetele de la Bambi ( Raluca si Denisa), Trupa Autentic, Ileana Sipoteanu, cântareata si sotia compozitorului Dumitru Lupu sunt, practic, secvente ale unei istorii ale Artelor Românesti din diaspora.

Capitolul intitulat „Gânduri, opinii, reflectii” cuprinde si disertatii ce vibreaza pe un diapazon al cunoasterii, facând aluzie la personalitatile Fanus Neagu, Adrian Paunescu si Dobrin vis-à-vis de presa din România, inclusiv analize si investigatii despre Facebook, noul drog virtual, noua limba româna-englezeasca-mesengerista, criza, perlele de la bac, Vali si Dragobete, superstitii, obiceiuri, toate formând un întreg al opiniilor unui talent genuin dublat de un observator vigil.

Cartea lui Viorel Vintila îmi aduce aminte de a ce scris Nietzsche în „Nasterea tragediei”: „Astfel, acest abis de uitare desparte lumea realitatii cotidiene de cea dionisiaca. Îndata ce acea realitate cotidiana reapare în constiinta, ea provoaca dezgust: rolul acestor stari sufletesti este un sentiment ascetic care neaga vointa Sub acest unghi, omul dionisiac prezinta oarecare asemanare cu Hamlet: amândoi au aruncat odata o privire cuprinzatoare în esenta lucrurilor; au ajuns la cunoastere si le este scârba de actiune; caci actiunea lor nu poate schimba întru nimic esenta vesnica a lucrurilor; li se pare ridicol sau uimitor sa li se ceara ca lumea, care a iesit din tâtâni, sa fie pusa la locul ei. Cunoasterea ucide actiunea”. La care adaug aprecierea ca… vad în Viorel Vintila un viitor prozator de succes.

Al Florin TENE

Cluj-Napoca

15 august 2011

NOUA MEA ORDINE MONDIALA SI NOUA LOR ORDINE MONDIALA

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scapam.”

Parintele Arsenie Boca[/pullquote]

Schimbarea actuala de paradigma este mai mult decât evidenta pentru orice locuitor al acestei planete înguste.

Se încearca a se impune altceva decât ceea ce a fost pâna acum cu orice pret. Numai ca noua lor ordine mondiala nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondiala. Nu se potrivesc nici în clin si nici în mâneca. Faptul ca Omul nu mai încape deloc ca entitate fixa si primordiala în acest asa-zis concept globalizant, care aduna în el o gândire extrem de precara, fundamentata pe un primitivism feroce, ma pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forta pe toate laturile si fatetele societare ale zilei de azi nu poate decât sa te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care existi, a crede ca abjectia conjuncturala „NOM” – a câta, oare, în lungul sir al istoriei acestei lumi?!… – reprezinta un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prabusirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu si de cetos. Un prezent care e dat însa omenirii de catre Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trait, asa cum trebuie, iara nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una dupa alta, ajungând a-ti huli fireasca matrice materna cu patima si imprecatii cât te tin bojogii.

Moneda actuala de schimb, banul, începe sa zvâcneasca, iata, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate pâna peste urechi în opulenta si în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamna complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai putin reale, la fel ca si vestitele revolutii mai mult sau mai putin regizate ale umanitatii de catifea, de iasomie si de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantitati enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafacute cu usurinta si inuman -, au fost si vor mai fi. Prapastii, aparent fara iesire, s-au tot succedat unele dupa altele, pierzîndu-se toate în fumul înecacios al unei uitari perverse (trista neamintire a unui trecut ce a fiintat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însa omenirea în centrul sau, ci doar interese marunte de ordin finaciar-politic, nici macar moral sau cultural, ale conducatorilor ei vremelnici si, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce traim acum nu e nici pe departe o rezultanta nefericita a unei diacronii firesti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care sa anunte un previzibil final apocaliptic. Dimpotriva. Regiile existente în spatele ei însa (a nu se citi aici „conspiratii”, ci planuri nedate în vileag înca, un soi de secret al lui Polichinelle care sta în mintea si pe buzele tuturor) nu anunta, dupa cum se poate constata pe pielea noastra a tuturor, nimic bun. Configuratia încropita a unei asa-zise „noi lumi” refacute phoenixian din cenusa proprie se pare ca este una lipsita de doua notiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul si Dumnezeul din launtrul si din afara sa. Se concretizeaza din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat si împins catre obedienta oculta si un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o însiruire de cranii cu ochii scosi, evident, gasite prin cimitire si asezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovaduiesc propagandistic un ecumenism fortat si impropriu, de fapt, niste simpli închinatori zelosi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer si compas pe un birou de proiectare oarecare de catre reprezentantii plesnind de aroganta si de venin ai noii ordini mondiale), nascut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente stiintifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zamislitor al Universului enigmatic si fascinant din interiorul caruia facem si noi parte.

Cipul – o forma de de control total al întregii lumi de catre actualii vatafi ai NOM-ului, cu hoiturile zacând în lux patologic, zis si „elitist”. Prostitutia, pedofilia, sodomia si desfiintarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însusi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmareste altceva decât sa omoare Sinele curat al bietei fiinte umane si reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructura armata doar cu instinctualitate feroce si-atât. Industria pornografica a fost dezvoltata cu minutiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului ca nu e nimic altceva pe pamântul acesta clisos, pe alocuri, decât o mâna de madulare fara suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite marimi împerechiabile în fel si chip (atât i se insufla fiintei umane azi prin varii manipulari grosolane), dar si un recipient urias de trivialitate si de incultura, o entitate insalubra din toate punctele de vedere si acerebrala, care, în afara de sex, droguri si analfabetism, nu mai trebuie sa fie educata spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” si de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de catre mass-media), noua tipologie humanoida din ziua de azi fiind, iata, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personala si coit pervers cât cuprinde.

Calcatul peste cadavre se doreste a fi o moda impusa acum cu strasnicie de catre aparatul de propaganda a actualului sistem conducator dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganta fara de limite afisata peste tot si carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenta si de desfrâu la cote maxime – niste victime inconstiente ale vanitatii prostesti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întretinut cu buna stiinta pentru instaurarea cu pasi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice pret de catre o multime finita de forte ale raului descarnate însa pâna la ultima lor fibra de semantica plina a verbului „a fi”. „Jos cu fiinta numita OM!” Nu este nevoie de asa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane si nasterea cât mai grabnica a umanitatii mecanice formate numai din entitati mecanico-cipate, adumnezeite si animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul si cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afisate în mod vizibil orisiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de catre sleahta de vrajitori reali si hidosi ai ilustrei noastre contemporaneitati macabre!…

Personal, îmi doresc – desi ma întreb mereu daca are vreo urma de importanta ceea ce vreau eu ca fiinta umana cu ratiune si afect a acestei planete mici, daca intereseaza pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantatie sau sclavi”?!… – un tip de noua ordine mondiala deloc utopica, însa lipsita completamente de izuri francmasonice felurite. Caci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar îmbraca în lumina, însa nu gaseste în noi loc curat de care sa ne cuprinda (…).”, ne glasuieste din vesnicie Parintele Arsenie Boca. Vreau o noua lume dominata de pace si de spirit divin, de buna întelegere între oameni si de substanta rara a întelepciunii. Un soi de Realia terestra, unde Omul sa se simta cu adevarat la el acasa si nicidecum într-un vesnic prizonierat al dihaniilor înspaimântatoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondiala presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii si al manipularilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinta umana s-ar întoarce sigur catre ea însasi si ar salaslui de la un capat la altul al spatiului acesta teluric cu rugaciunea în inima si cu Dumnezeu, în sfârsit, alaturi o data pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred ca nu, fiindca ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheama nici mai mult si nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de patrunzator Parintele Arsenie Boca: „Lipiti-va inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemati pe dracul, pe bata-l crucea, caci, daca tot pe el îl chemati, el va va ajuta si el va va aduce risipa si moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011