Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVII)

  • Și atunci i-am zis lui Ciucă: – Generale, scoate tancurile pe străzi, că nenorociții ăștia de români sunt în stare să se apuce de chefuri în plină pandemie!
  • Lumea înjură pe străzi în București de zici că are bășici în talpă.
  • Președintelui îi place să fie văzut mergând la biserică. Întrebarea e în ce dumnezeu o crede el de vreme ce se zbate ca, în școli, copiii și nepoții noștri să fie maculați cu ideologii străine de credința acestui neam. Urmașa regilor noștri a mers în anii din urmă în inima Europei occidentale ca să le spună celor de acolo că „Noi, românii, suntem mai religioși, și avem perspective diferite asupra vieții sociale și obiceiurilor noastre”. Însă d-l Iohannis face tot ce-i cer mai-marii Europei și sentimentele sale vădit neromânești.

Continue reading “Valerian Stan: Zodia virusului și altele (XVII)”

VAVILA POPOVICI: Despre DREPTATE

dreptate-300x292-546x300„Dreptatea e ca sănătatea lumii.”

– Nicolae Iorga

   Cred că omul se naște cu simțul dreptății și funcție de mediul în care trăiește și de educația pe care o primește, acest simț se păstrează sau se diminuează. Pentru omul integrat în societate, dreptatea devine principiu moral și juridic: fiecăruia să i se dea ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile. Dreptatea este necesară unei vieți sănătoase din punct de vedere spiritual. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Despre DREPTATE”

VAVILA POPOVICI: Blaise Pascal și Credința

Blaise-Pascal1-300x318Se spune că durerea de dinți îl exaspera pe Pascal  și-atunci desena cele mai regulate figuri geometrice.

Pe noi, când viața ne doare, ce putem face decât să ne refugiem în geometria cuvintelor.

 

   Îmi exprimam cândva opinia cum că, foamea exagerată de concret în detrimentul misterului acestei lumi va dispărea curând și un nou umanism se va întrezări la orizont, că lumea va reveni la anumite sentimente și valori fundamentale, precum Credința și Iubirea. Ar putea spune cineva că este gândirea unui om naiv, dar s-ar înșela total, întrucât se simte o saturație a concretului. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Blaise Pascal și Credința”

Vavila Popovici: CU SAU FĂRĂ RELIGIE?

Bbilia si lumeaCU SAU FĂRĂ RELIGIE?

Religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu.”

– Franz Werfel

Am citit cu surprindere articole recent publicate cu privire la Religie, precum și comentariile. Din multe articole reiese, dureros de tare, dorința de a îngropa credința celor mulți. Cum de a reușit comunismul să infiltreze atât de adânc ideologia sa ateistă? Un preot ne-a amintit că sovieticii chiar aveau manuale precum Călăuza ateistului, o carte apărută în România în 1961. Cât de inconștienți putem fi de a nu vedea repercusiunile acestei ideologii asupra generațiilor următoare, comportamentul care se manifestă cu ură și fără de iubire în relațiile cu semenii? Continue reading “Vavila Popovici: CU SAU FĂRĂ RELIGIE?”

Vavila Popovici: RAȚIUNEA ȘI SENTIMENTUL

Votarea

Rațiunea construiește viața pe ruina inimii.”- Emil Cioran

De câte ori am auzit spunându-ni-se: „Gândește logic”, sau „Fii rațional!”, sau „Nu fi sentimental!
Filosofii, literaţii au fost preocupați de această dilemă, dând prioritate când rațiunii, când sentimentului, încercând să tragă concluzii asupra efectelor lor, în situații când balanța înclina spre rațiune mai mult decât spre sentiment și invers. S-a ,,dezbătut’’ destul problema, dar e departe de a fi elucidată. Sentimentele n-au întotdeauna motivație logică, iar logica fără sentiment este rece ca gheaţa. Continue reading “Vavila Popovici: RAȚIUNEA ȘI SENTIMENTUL”

BASESCU vs. ILIESCU

Basecu si IliescuDoi fosti presedinti ai Romaniei, Iliescu si Basescu

Amandoi au tinut de scaun cum se zice. Prin tertipuri si chichite. Unul a profitat in plus de un semi-mandat sau de un mandat intreg, depinde cum privim lucrurile; al doilea de decizia de la masa verde a big brother -ului “democratiei” UE, faze la care poporul a privit neputincios.

Pentru multi compararea acestora pare nepotrivita. Dar amandoi au dus-o bine si inainte de ’89, ca si comunisti dedicati. Doar ca Basescu a avut un spirit mai aventurier si a fost mai putin educat, stare taxata de Novalis: „Un caracter este o voinţă perfect educată”.  Insa Basescu a beneficiat de priza la popor prin vorbele sale bine ticluite, dar  Blaise Pascal afirma ca: „Cuvinte bine ticluite, urât caracter”. Continue reading “BASESCU vs. ILIESCU”

ÎNCREDERE vs. NEÎNCREDERE

Faith Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea. – Seneca

Conform dicționarului, ÎNCREDEREA se definește prin a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.

Încrederea ne dă liniștea sufletească de care avem nevoie în foarte multe aspecte ale vieții: în familie, în societate, în oamenii cu care lucrăm și cu care avem relații, în credința pe care o purtăm cu noi de la botezul pe care-l primim, în afaceri – cei cu care tranzacționăm, în politica internă, dar și în cea externă.

Încrederea este umărul pe care ne sprijinim pentru a avea energia și voința de a merge mai departe în drumul pe care ni l-am ales. Ea nu se obține ușor, de multe ori se câștigă foarte greu și trebuie acordată tot atât de greu, pentru a evita eroarea. Încrederea se cultivă cu ajutorul voinței și pentru ea trebuie mintea să lucreze pentru nu se înșela. Continue reading “ÎNCREDERE vs. NEÎNCREDERE”

Purtăm în fața Lui și a lumii în care trăim, răspunderea vieții pe care-o primim

La MunteOmul poate obține doar iluzia libertății, nu și libertatea însăși.

Dar și iluzia libertății are valoarea ei.

E de-ajuns s-o avem. Dacă o pierdem, totul e pierdut.” – Emil Cioran

Conceptul filozofiei care se referă la comportamentul uman, la puterea sau abilitatea minții umane de a lua o decizie în înfăptuirea unei acțiuni, ca rezultat al unei alegeri libere, este definit ca liberul arbitru. Alegerea beneficiază de existența alternativelor; de lipsa constrângerilor care să condiționeze decizia, însă această libertate nu este absolută întrucât prin actele noastre nu trebuie să lezăm libertatea celorlalți, adică, trebuie să respectăm anumite reguli ale societății; de capacitatea de conștientizare a alternativelor, a consecințelor acțiunilor; de capacitatea de a selecta o alternativă chiar și împotriva impulsurilor primare resimțite. Dacă simţurile ne ajută în detectarea lucrurilor din exterior, putem afirma că există şi un simţ interior al sufletului, prin care cunoaştem ceea ce este în exterior și definim prin intermediul raţiunii. Continue reading “Purtăm în fața Lui și a lumii în care trăim, răspunderea vieții pe care-o primim”

Seminar despre caracter (2)

Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.  […] Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!  Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

PSALM, 51

  1. Cuvinte bine ticluite, urât caracter. – Blaise Pascal
  2. Caracterul nu se formeaza prin ateism, ci prin religie. – Richard Wurmbrand
  3. Caracterul omului e tipărit în faţa lui. – Mihai Eminescu
  4. Între caractere și inteligențe n-ar trebui să existe alegere. Inteligențe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar. – Mihai Eminescu
  5. Carcaterul este în dependență de modul de gândire și de acționare al fiecăruia. – George Danciu Continue reading “Seminar despre caracter (2)”

Seminar despre gândire (1)

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.”

Isaia, 55

  1. Cuget, deci exist. – Rene Descartes
  2. A reaminti oamenilor vechile cugetari, înseamnă a-i îndruma spre virtute. Nu e vorba de a-i face să citească, ci de a-i face să gândească. – Charles Montesquieu
  3. Dumnezeu a pus în om gândul veșniciei. – Blaise Pascal
  4. Mulți lucrează, dar puțini gândesc. – Mihai Eminescu
  5. Cel dintâi gând i-a aparținut lui Dumnezeu. – George Danciu
  6. A citi înseamnă a gândi cu un cap străin în locul celui propriu. – Arthur Schopenhauer
  7. Gândul suprem pe care îl putem gândi e Dumnezeu. – Andrei Plesu
  8.  Nu există tortură mai nemărginită pentru om ca propria gândire. – John Webster Continue reading “Seminar despre gândire (1)”

Seminar despre putere (2)

 “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”

2 TIMOTEI, 1.7

.

  1. O minune: puterea atât de fragedă a mugurului proaspăt învinge și sparge scoarța cea mai tare și mai dură a unui arbore. – Lucian Blaga
  2. …am avea suficientă putere de divinațiune pentru a cuprinde viitorul, dacă nu ne-ar încurca prezentul cu elementele sale. – Lucian Blaga
  3. Adevărul are o mare putere. – George Danciu
  4. Adevărul Evangheliei lui Isus Hristos e puterea care te eliberează din lanțurile păcatului. – George Danciu
  5. Puterea pe care cei pe care îi iubim o au asupra noastră este întotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi înșine. – Francois de La Rochefoucauld Continue reading “Seminar despre putere (2)”

Focul pacatului si apa curata a virtutii

 Sa fii abil e ceva, dar sa fii cinstit, asta merita osteneala.”

Constantin Brâncusi

.

Citim în ziarele acestei saptamâni: „Cel mai cautat infractor al momentului”. „Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au emis, joi 22 martie a.c. un mandat de arestare în lipsa a unui deputat acuzat de mai multe înselaciuni imobiliare…” Iata o noua tema de reflectie care m-a determinat sa astern gânduri despre virtute, cuvânt ce provine din latinescul „virtus”, însemnând integritate morala, existenta ei nefiind posibila fara libera alegere, a spus-o chiar unul din cei mai reputati Sfinti Parinti ai Bisericii – Origene (185-254).

Se poate vorbi de mai multe virtuti, despre virtuti religioase si virtuti morale.

Virtutile religioase sunt considerate a fi suprafiresti sau insuflate – daruri puse de Dumnezeu în inima omului – care îi orienteaza viata spre fapte bune. Aceste virtuti sunt: dragostea, credinta si speranta. Opusul lor: ura, lipsa de credinta si disperarea.

Dragostea este puterea, energia trairii spirituale manifestata prin sentiment, ratiune si vointa fata de sine, de lume si fata de Dumnezeu, fiindca Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16) ; credinta este un dar de la Dumnezeu, prin care primim si pastram ca adevaruri, toate cele scrise în Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie: „Cel ce crede în Mine chiar de va fi si muri, viu va fi”; speranta este asteptarea cu încredere a împlinirii tuturor binefacerilor,„Hristos în voi, nadejdea slavei” (Col. 1:26-27).

Virtutile morale sunt deprinderi dobândite în practica vietii. Ele exprima esenta si perfectiunea morala; controleaza toate actele, faptele si atitudinile noastre, modeleaza si structureaza întreaga noastra viata. Ele sunt: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea si taria. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si pe ele se reazema viata cinstita. Opusul lor: prostia, nedreptatea, neînfrânarea, slabiciunea.

Întelepciunea este cea care ajuta echilibrului vietii noastre, înfaptuirii de lucruri cinstite, prin prudenta, prevedere; dreptatea presupune raportarea activitatilor noastre la respectarea normelor divine (Cuvântul lui Dumnezeu) si a normelor de drept juridic (stabilite de conducatorii tarilor); cumpatarea presupune stapânirea poftelor, masura în toate actele si faptele vietii (în mâncare, bautura, îmbracaminte, în vorbe, avutie si în tot comportamentul); taria este virtutea morala care întareste sufletul si cugetul în urmarirea binelui; ne face capabili sa depasim toate greutatile vietii.

Sf. Macarie cel Mare spunea ca toate virtutile sunt legate între ele, formând un lant duhovnicesc, una atârnând de cealalta.Fiinta tuturor virtutilor este însusi Iisus Hristos si El trebuie sa fie etalonul comportamentului nostru.

În alt eseu afirmam ca cinstea nu este o vocatie (atractie înnascuta), dar este o optiune dobândita prin educatie sau autoeducatie si prin vointa. Cinstea ca atare este o virtute, una dintre cele mai complexe, pentru ca în ea se aduna si se sintetizeaza multe alte virtuti, este o calitate morala care include: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea, sentimentul demnitatii, corectitudinii si serveste drept calauza în conduita omului. Opusul cinstei este coruptia. Un om cinstit lupta în viata pentru biruinta binelui, pentru fericire. Orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera, atunci când se afla în ea o majoritate de oameni cinstiti. Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” scria William Shakespeare.

Coruptia, acest mare pacat omenesc, este definita ca fiind: decadere, depravare, desfrânare, destrabalare, dezmat, imoralitate, perversitate, pierzanie, stricaciune, viciu, desantare, descompunere, putreziciune, seducere… Sf. Ioan Gura de Aur (347-407) spunea ca focul pacatului se stinge doar prin apa curata a virtutii. Se pare ca în zilele noastre izvorul acestei ape a cam secat… focul se extinde, pompierii nu mai prididesc a-l stinge.

Politicienii definesc coruptia ca fiind „abuz de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”.

Majoritatea oamenilor privesc coruptia ca fiind determinata de legi prost facute si încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar trebui sa vegheze la aplicarea lor; clientelism si clici în competitie pe resurse. Sunt destui oameni abili în a eluda legile, netinând seama de moralitatea necesara unui om care intra în afaceri si trag probabil dupa ei în mocirla si pe alti oameni, profitând de lacomia sau de naivitatea lor. Ma tot întreb, când si cum au dobândit acesti oameni o atât de bogata cultura infractionala? Cum de s-au putut perfectiona într-un timp atât de scurt? Baieti destepti, nu gluma! Bine sesiza cineva ca astazi „bisericile si manastirile sunt aproape goale, în timp ce salile tribunalelor, puscariile, tripourile, bordelurile, discotecile sunt mereu pline.” Chiar ma întreb unde or încapea atâtia nemernici? Dar au grija judecatorii sa le dea condamnari cu suspendari! Platesc, fiindca au de unde si stau bine-mersi acasa. Cam asta înseamna, nu? Câte ore de munca ar putea presta toti acesti inculpati în schimbul acestor procese tergiversate, plimbari prin tribunale? Câta energie pierd toti acesti tineri în discoteci si bordeluri, în loc sa practice diverse sporturi, sa viziteze muzee, sa caute sali de concerte, biserici pentru a se cultiva, sau sa creeze ceva folositor prin munca lor?

Filozofii vremurilor au fost preocupati de integritatea morala a oamenilor, pentru binele societatii în care traiau. Socrate (470 î.Hr.-399 î.Hr.) afirma la vremea sa ca oamenii nu sunt virtuosi de la natura, virtutea nu e chibzuinta, adica judecata cumpanita, logica, ea nu se poate învata, ci e data oarecum prin har divin celor care o au; ceea ce îi calauzeste însa spre virtute este parerea adevarata.

Filozoful grec Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.), considera virtutea de doua feluri: o virtute a ratiunii si o virtute morala; prima se dezvolta prin învatatura si are nevoie de experienta si de timp, virtutea morala însa, se capata prin obisnuinta. Astfel trage concluzia ca nici una din virtutile etice nu este data de natura, caci nimic din ce apartine naturii nu poate fi schimbat prin obisnuinta. Avem doar o dispozitie naturala sa le primim în noi. Aceasta dispozitie nu poate deveni realitate decât prin obisnuinta: „construind, devii un constructor, cântând la chitara devii un chitarist, tot asa prin actiunea dreapta devenim drepti, prin observarea masurii devenim masurati, prin actiuni de curaj – curajosi.”

Virtutea morala a caracterului este însa un habitus, adica o deprindere care ramâne sub forma de dispozitie activa. „Ea nu se învata!”, este raspunsul lui Aristotel la problema care, de la Socrate a preocupat toata filozofia greaca, anume de a sti daca virtutea se poate învata, capata prin stiinta. „Cunoaste-te pe tine însuti” spusese Socrate, fiindca raul este facut când nu cunosti binele; nu este o cunostinta capatata, cât o deprindere, un stil al actiunilor noastre obtinut prin exercitiu.

Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie sa te departezi de rau, de ispite. Cineva sfatuia: „Acolo tine-ti caruta, departe de apa care clocoteste si de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtutilor, cinstea s-ar putea cuprinde în cele doua: justitie si prudenta, iar necinstea: profit bazat pe înselaciune. Ratiunea omului îi serveste pentru a distinge si a alege ceea ce este bun. Pentru Aristotel viata trebuie condusa de ratiune, întrucât ratiunea apartine numai omului si cu ajutorul ei viata poate fi fericita pentru el.

Teologul, filozoful crestin, Fericitul Augustin (354-430) considera ca sufletul care este de esenta spirituala si nemuritor, poate contempla în el ideile eterne, aceasta contemplare formând întelepciunea, dar el poate contempla în el si adevarurile morale, aceasta însemnând ca si adevarurile morale au o origine transcendenta; de origine divina fiind, ele sunt eterne, exprima iubirea si calitatea lui Dumnezeu. Aceasta se traduce prin iubire în relatiile dintre oameni. Raul nu poate fiinta definitiv, el fiind numai „o lipsa”, „o neîmplinire”, asa cum mai târziu avea sa spuna si Einstein.

Filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) este intransigent si ne avertizeaza în scrierile lui: „Nu aripi trebuie sa se puna spiritului omenesc, ci plumb, caci cu prea mare usurinta se avânta în cele mai înalte abstractiuni, pierzând orice contact cu experienta.”

René Descartes, filozof si matematician francez (1596-1650), sustinea ca nu este necesar ca ratiunea noastra sa nu se însele; este de ajuns constiinta noastra sa ne arate ca nu ne-au lipsit niciodata hotarârea, vointa si virtutea de a executa toate lucrurile pe care am judecat a fi cele mai bune si în acest fel virtutea singura este suficienta pentru a ne face fericiti în viata aceasta, fiindca virtutea când nu este luminata îndeajuns de intelect, poate fi falsa, poate sa ne duca pe drumul raului, ori tocmai ratiunea împiedica falsitatea ratiunii, considerând totodata ca Seneca – considerat un mare moralist – nu a dat toate principalele adevaruri pentru cunoasterea mai usoara a virtutii, pentru reglementarea dorintelor si pasiunilor noastre. Fac o paranteza amintind o îndrumare pretioasa a lui Seneca: „Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta”.

Pe de alta parte, matematicianul, fizicianul si filozoful Blaise Pascal (1623-1662) ne spune sa nu cautam siguranta si certitudine în ratiunea noastra; ea va fi totdeauna înselata de inconstanta aparentelor. Suntem plini de lucruri care ne arunca în afara: pasiunile ne împing în afara, obiectele din afara ne tenteaza si ne cheama si astfel filozofii ar propovadui în zadar „Intrati în voi însiva!” Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastra este divertismentul si el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre, caci el ne împiedica sa ne gândim la noi si ne duce spre pierzanie. A avut oscilatii între rationalism si scepticism (era si foarte tânar pe atunci; moare la numai 39 de ani), spre finalul vietii alegând credinta. Din punctul lui de vedere, gândirea determina maretia omului: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gândeste.” Concluzia lui este sa evitam excesele – atât excluderea ratiunii cât si neadmiterea ei. Despre inima, Pascal spunea ca „Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste”. Tot el amintea ca în lumea noastra „Iisus a venit cu stralucirea ordinei sale.”

Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) afirma clar ca virtutea – întelegându-se acel ansamblu de calitati umane printre care si cinstea – poate fi dobândita, ea nu e nascuta, acest fapt ar reiesi chiar din notiunea ei fara a fi nevoie sa ne raportam la cunostinte antropologice din experienta, caci facultatea morala a omului nu ar fi virtute daca nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu puternicele înclinari contrare. Vorbind despre virtute, Kant concluziona: „Ea este produsul ratiunii practice pure, întrucât aceasta în cunostinta superioritatii sale, din libertate câstiga predominanta asupra înclinarilor.”

Kant, cel caruia doua lucruri îi umpleau mintea cu o vesnic înnoita si sporita admiratie si veneratie: „Cerul înstelat deasupra mea si legea morala din mine” al carei scop, spunea, nu se opreste la hotarele acestei vieti, ci se întinde spre infinit (Critica ratiunii practice).

Vavila Popovici – Raleigh, NC

 

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

George Danciu

Apoi a zis tuturor: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze. (…)

Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Isus i-a raspuns: Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.” Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58

 .

Dumnezeu l-a creat pe om …

 Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a gasit ca adevarata afirmatia pe care a facut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu.

La Radio, cineva  povestea despre  Hartile mintale cu care omul se orienteaza usor într-o încapere, unde este usa, ferestrele si celelalte obiecte. Asa e si atunci când iese afara, el se foloseste de hartile mintale.  Sunt oameni care au o deprindere exceptionala de a se orienta, parc-ar avea un radar sau un  GPS, pe când altii se orienteaza foarte greu.

Un cercetator a luat pe spate un cimpanzeu si l-a plimbat pe un câmp în timp ce ascundea din hrana care-i placea animalului. Dupa ce l-a lasat liber, acesta, fata de alti cimpanzei, a gasit mai multe locuri cu hrana ascunsa decât ceilalti, chiar daca nu a urmat strict traseul cercetatorului.

Albinele, daca depisteaza surse de polen, ele le anunta si pe celelalte, dându-le coordonatele exacte, desi ele se întorc pe alt traseu la stup. Si furnicile beneficiaza de ceea ce putem numi harti mintale. Aceasta capacitate de ghidare, hartile mintale, e pusa în noi de Creatorul nostru.

Dar albinele sunt mult mai necesare omului decât am crede la o prima vedere. Polenizarea plantelor e facuta de catre aceste harnice vietuitoare, altfel omul ar trebui s-o faca într-un mod artificial cum se si întâmpla acolo unde ele lipsesc, dar nu cu mica cheltuiala. Oamenii de stiinta au constatat ca albinele au ales sa faca fagurul de miere hexagonal. Puteau alege fie trunghiul, fie patratul ori alte modele geometrice, însa hexagonul e cel mai economicos, în el se foloseste cea mai putina ceara si intra tototdata cea mai multa miere. Dar nu orice hexagon, ci unul perfect pentru ceea ce am mentionat deja, acela la care unghiul obtuz e de 109 grade si 23 minute, iar cel ascutit de 70 gr si 20 min. Într-o vietuitoare atât de mica, Creatotul a pus un microcomputer foarte sofisticat. Glorie Domnului Dumnezeu!

***

VINO DUPA MINE! – obstacole pe cale

Întelegem ca unii oameni îsi citesc cu usurinta harta mintala si cauta sa se orienteze dupa hrana si locuri vitale necesare vietii, iar altii cu greutate.

Evanghelistul Luca, în câteva fraze (Luca, 9.57-62),  prezinta întâlnirea a trei oameni diferiti cu Isus Cristos. Primul, când Îl vede pe Isus, îi declara din proprie initiativa: Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Pentru cel de-al doilea, Domnul Isus are initiativa, El însusi face chemarea: Vino dupa Mine!

În sfârsit, pentru cel de-al treilea: Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.

Daca studiem cu mare atentie pasajul, putem observa ca Domnul Isus nu ne cheama, cum se propovaduieste adesea si cum cred unii, la o Evanghelie ieftina. Nu numai ca pe El L-a costat mult si a suferit mult pentru faurirea mântuirii care ne este oferita în dar, dar El ascunde hrana pentru noi, cimpanzeii, chiar daca ea este aproape, trebuie s-o cautam bâjbâind prin harta mintala, pusa la îndemâna pentru om. Ba mai mult, El mai pune si unele obstacole, bariere si conditii – ca o încercare si un test al credinciosiei noastre sa dovedim daca ne calificam, ca, în final, sa ridicam hrana vietii vesnice ascunse în El, de Dumnezeu.

Omul simte directia buna de explorare si spune îndata: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Dar Domnul Isus a zis si zice tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.

Nu doar ca noi avem prestabilite, de noi însine, prioritatile si obiectivele, dar si suntem si plini de sine, de mândrie, de încapatânare. Iar Isus a spus-o clar: trebuie sa ne lepadam de sine!

Dorintele noastre, eul nostru trebuie sa ramâna în urma, fara vlaga, si sa luam voia Sa.

El i-a pus de îndata fiecaruia o bariera, o conditie, care sa-i frânga vointa, eul, sa se abandoneze pe sine si sa-L urmeze pe Domnul: Vino dupa Mine!

Daca dorim sa acceptam o oferta sau daca dorim sa intram sa lucram într-o unitate economica de productie sau de prestari de servicii, nimeni nu se astepta sa-si impuna strategia sa. Dimpotriva, se va integra în procesul tehnologic  de lucru si de viata al unitatii si colectivului de oameni, prestabilit,  caruia i se alatura.

Tot asa, daca doresti sa intri în economia gestionata nemijlocit de catre  Domnul, trebuie sa te conformezi strategiei prestabilite, existente în colectivul caruia El îi este conducator si Cap. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile! Amin.

De aceea, Domnul, care cheama pe toti oamenii (Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. – Matei, 11.28), El  îi avertizeaza pe toti ca trebuie: sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa Ma urmeze.

Observati ca o prima conditie nu e alta decât aceea de a te simti trudit si împovarat, însetat de odihna. Sa doresti acea odihna care te va racori: Cum doreste cerbul izvorul de apa, asa Te doreste sufletul meu, pe Tine Dumnezeule.

Daca nu-L cauti si nu-L doresti din toata inima, nu-L vei gasi, deoarece trebuie sa ai si sa simti aceasta nevoie de Dumnezeu. Trebuie sa simti în tine un gol, o mare neîmplinire, care numai Dumnezeu o poate umple, prin prezenta si lucrarea Sa nemijlocita.

Te poti simti împovarat de pacat,  la orice vârsta, niciodata nu esti prea tânar sa alegi a-L urma pe Domnul, sa asculti de chemarea Lui.

Omul are harta mintala prin care se orienteaza usor înspre Domnul. Apoi are constiinta care-l ajuta sa discearna calea morala lasata si trasata de Domnul pentru binele lui. Si, pe de alta parte, e liber sa aleaga calea pe care merge.

Omul vigilent, cu o oarecare maturitate spirituala,  stie ca e nascut în pacat si în nelegiuire. Si ca trebuie sa fie recreat. De la caderea în pacat a primului cuplu de oameni, Adam si Eva, omul are nevoie de o restaurare (recrearea), restaurare  care o poate face doar Domnul Isus Cristos prin rascumparare si nastere din nou.

Simti chemarea? Simti nevoia? Simti lupta care se da în inima ta când îl cauti pe Domnul?

Decizia noastra nu e una de moment, de ridicare a unei mâini sus, o tresarire de o clipa. Fireste ca decizia se ia într-un anume moment, constient de trecutul pacatos si, din dorinta, de a parasi pentru totdeauna calea pacatului si a intra în economia lui Dumnezeu. A lucra pentru El în conditiile Sale. Cu lepadare de sine, a lucrarilor tale, personale si neroditoare; a-L urma pe El si  prioritatile Lui.

Care e bariera, care e pretul care sta între tine si Dumnezeu, între tine si  Economia Lui?

La ce trebuie sa renunti pentru a putea intra în Unitatea Lui de prestari de servicii?

  • poate trebuie sa renunti la serviciul tau de azi;

  • poate trebuie sa renunti la cei din familie care te împiedeca sa-L urmezi pe Domnul Isus;

  • poate trebuie sa renunti la prietenii tai de azi;

  • poate trebuie sa renunti la placerile tale de azi;

  • poate trebuie sa renunti la pacatele tale de azi;

  • poate trebuie sa renunti la stapânul tau de azi;

  • poate trebuie sa renunti la mândrie;
  • poate trebuie sa renunti la confortul tau de azi;

Chemarea noastra implica si alte întrebari care ne clarifica chestiunea:

  • Întrebarea primordiala nu e Ce voi obtine daca-L urmez pe Domnul?

  • Întrebarea primordiala e La ce trebuie sa renunt?

Fireste ca ne întrebam ce vom obtine urmându-L pe Domnul. Bunastarea (binecuvântarea) în viata aceasta pamânteasca de acum, si a vietii vesnice, în slava, cu Dumnezeu Tatal, în Ierusalimul ceresc.

Dumnezeu stie ce e în inima noastra. El stie ca trebuie sa renuntam la lucrurile care ne despart de El, la pacat, care pun un zid de despartire între noi si Dumnezeu.

Doamne Isuse, elibereaza-ma de acel obstacol care ma împiedeca sa vin la Tine!

Doamne Isuse, scoate-ma din acea stare la care trebuie sa renunt pentru a Te avea pe Tine!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa Te urmez! Ajuta-ma sa intru în Economia Ta desavârsita!

***

Cum sa urmam pe Isus: LUCA, 9.57-62

57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

58 Isus i-a raspuns: „Vulpile au vizuini, si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Si odihni capul.”

59 Altuia i-a zis: „Vino dupa Mine!” „Doamne”, I-a raspuns el, „lasa-ma sa ma duc întâi sa îngrop pe tatal meu.”

60 Dar Isus i-a zis: „Lasa mortii sa-si îngroape mortii, si tu du-te de vesteste Împaratia lui Dumnezeu.”

61 Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”

62 Isus i-a raspuns: „Oricine pune mâna pe plug, si se uita înapoi nu este destoinic pentru Împaratia lui Dumnezeu.”