O fetita se codea sa mearga seara la culcare, sfielnica ramâne singura in odaie, cu lampa stinsa, macar ca mamica ei o incuraja cum stia mai bine, cautând sa-i risipeasca temerile.
– “Nu te teme, Dumnezeu este intotdeauna cu tine”, o asigura mama, sarutând-o mângaietor pe frunte.
– “Stiu”, raspunse fetita “dar eu vreau pe cineva cu chip, pe care sa-l pot vedea”.
Pare, la prima vedere, un gând nascut in mintea unui copil speriat de bezna. Dar aceeasi dorinta a fost exprimata si de oameni maturi, obsedati de temeri, in intunericul spiritual al lumii.
“Dar când a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege” (Gal. 4:4).
A sosit si vremea revelarii depline a lui Dumnezeu si, fara ca cineva s-o banuiasca, Dumnezeu s-a facut Om. Creatorul a luat chipul celui creat de El, ni S-a descoperit in cele mai usor de recunoscut ipostaze: Tata si Fiu, vorbindu-ne pe limba noastra, umblând pe drumurile noastre, limitandu-se la conditia noastra, El – Cel nelimitat in toate…
Donald Grey Barnhouse, inventiv creator de ilustratii pentru adevarurile adanci ale Scripturii, discuta intr-o duminica dupa-amiaza cu un grup de studenti, continuand intr-un fel dezbaterea temei rascumpararii, pe care o prezentase in predica sa, cu putina vreme in urma. A folosit atunci ca ilustratie a doctrinei mantuirii situatia ipotetica a unui judecator, care vede cum fiul lui este adus in sala de judecata pentru conducere imprudenta. Vinovatia lui fiind dovedita fara urma de indoiala, judecatorul i-a aplicat amenda maxima. Apoi cand totul s-a terminat, judecatorul s-a dat jos de pe scaunul lui si a platit amenda in locul fiului sau. Una dintre studente, mai vehementa, a sarit imediat cu obiectiunea: “Dar Dumnezeu nu se poate da jos de pe tronul Lui de judecator”.
Si totusi, este tocmai ceea ce Dumnezeu a facut, când S-a intrupat in Isus Christos. A coborât de pe tron si a platit amenda in locul nostru, sentinta pe care chiar El o rostise. Dar este nevoie de credinta, ca sa accepti acest adevar esential al Scripturii, acest miez al Harului, fara de care ne-am gasi in situatia disperata de a nu putea plati rascumpararea noastra.
Initiativa I-a apartinut intotdeauna lui Dumnezeu, El a facut totul pentru noi, mult inainte ca sa devenim constienti de nevoile noastre, de primejdiile ce ne pandeau din adancimile beznei, pe cand nu eram capabili sa definim cu claritate dorurile timide dinlauntrul nostru.
Paul Harvey a ilustrat minunea intruparii in alt fel. Pe o vreme aspra de iarna, un fermier auzi batai repetate in fereatra bucatariei. Apropiindu-se, vazu cum o vrabie zgribulita de frig, atrasa de caldura pe care o simtea inauntru, se izbea in zadar de sticla geamului.
Miscat de agonia vrabiei, fermierul se infofoli bine, iesi in curte si trudi cu greu prin zapada proaspata, spre poarta hambarului. O deschise larg pentru vrabiile infrigurate. Aprinse luminile, arunca un balot de fan intr-un colt si presara o dara de faramituri pe zapada, ca sa directioneze vrabiile spre hambar. Dar pasarile, speriate de aparitia lui, se ascunsera grabite prin pomii din imprejurimi.
Incerca diferite tactici; facu un ocol mare, sperand sa le abata spre usa hambarului, arunca faramituri in aer, apoi se retrase in casa, asteptând sa le vada zburand spre adapostul hambarului. Nici una din incercari nu-i reusi. Pentru vrabiile flamande si infrigurate de afara, omul era o creatura uriasa, care le speria. Nu puteau pricepe ca fermierul nu dorea decat sa le ajute.
Se intoarse in casa, continuand sa priveasca trist pe fereastra la vrabiile condamnate sa piara de frig si foame. Cum se uita prin sticla geamului, un gând îi strabatu mintea ca un fulger cazut din senin. Daca s-ar putea preface intr-o pasare (una din ele), numai pentru un minut. Atunci nu le-ar mai speria, ar putea sa le arate drumul spre caldura, adapost si siguranta.
Apoi, parca trimis de Sus, un alt gand ii fulgera prin minte. Un gând care-l ajuta sa inteleaga mai bine conceptul Întruparii. Pentru ca un om sa devina vrabie, ar fi putin lucru, in comparatie cu ceea ce a insemnat ca Dumnezeu sa devina om prin taina Intruparii. Ideea unui Dumnezeu suveran, mai mare decât universul pe care l-a creat si infinit mai mare decat mintea noastra poate pricepe, care sa se limiteze la dimensiunile unui trup omenesc, este prea adânca pentru multi oameni, ca s-o poata crede.
Dar este tocmai ce s-a intamplat. A fost “natural” pentru Dumnezeu s-o faca, intrucât nu se poate nega pe Sine, numele Lui fiind Dragoste. In asteptarile Sale fata de noi, este ”natural” sa raspundem jertfei Sale prin credinta, recunostinta si dragoste. Daca n-o facem, ce alternativa ne ramâne la dispozitie? Caci seara se apropie si vom adormi curând. Ne va fi somnul un cosmar necontenit, sau ne va aduce odihna fagaduita de Rascumparatorul venit de Sus?
De ce sa-mi tremure genunchii vremurilor din urma?
Cum se numea vremea gropii lui Daniel?
Sau vremea visului lui Nebucadnetar?
(Daniel 2:28)
Genunchii increderii lui
Au astupat gurile leilor,
Ca noua in vremea gropii din urma
Semetului vrajmas ce ne va tine-acolo
Sa-i astupam gura cu tarana pocaintei noastre,
Presarandu-i pe cap cenusa bobului de mustar.
Ca-n culmea vremii prigoanei moderne
Leilor ce racnesc sa ne inghita…
Danile, invata-ne in jertfa ciorchinilor toamnei,
Tari, cu impotrivirea credintei
Prin umbra Vaii veacului din urma,
Sa umblam urmandu-l pe Pavel,
Prin credinta aruncandu-ne ‘nainte,
Iar veacul, cu adevarat in urma lasandu-l!
De ce sa ne tremure genunchii vremurilor din urma?
Marcel Vasilache, www.marcelvasilache.com
(1.) MOMENTUL EVENIMENTULUI îmi oferă prilejul de-a gândi specific
Ieri fusesem la o înmormântare. O bună cunoștință, un om remarcabil, trecuse din starea bine-cunoscută de om într-un trup, animat de suflet și dorințe, într-o stare țeapănă, fără suflare, când sufletul plecase … acasă la Cel care l-a dat, iar trupu-i inert fusese așezat în pământul din care fusese plămădit într-un mod tainic de meșterul Creator.
Sfânta Scriptură ne informeaza simplu, introducându-ne direct in Creatie: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Sa fie lumina! Si a fost lumina.” …. “ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbăteasca și parte femeiască i-a facut. “ [Numai că de-un timp se tot aud mii și zeci de mii de voci care, spun ei, că nu sunt (ei) ceea ce se vede, ci pe dos, sau nici una din aceste stări, ba fără gen, ba niscaiva … animale!]
Apostolul Ioan își incepe si el Evanghelia sa scriind : «La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata, si viata era lumina oamenilor.»
Apostolul Pavel foloseste simbolul botezului, care reprezinta ingroparea omului vechi, păcătos, si învierea … spirituală, odată cu iesirea din apă, a omului nou, impreuna cu Cristos. E lucrarea supranaturală pe care o face Dumnezeu pentru omul care are credință și crede în Jertfa lui Isus de la Cruce și Biblia:
“Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua – Romani 6.4, Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos. –Galateni 3.27 “
Parafrazând, la pensionarea mea, celebram moartea si ingroparea omului care a fost cu trup si suflet slujbas al Companiei CFR Marfa, revizor regional, si, de asemeni, învierea celui care este deja, un Pensionar Obișnuit. (George Danciu).
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!
Iov gândind la planeta Pamânt, inspirat supranatural, zice: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” După cum se știe, Pământul e spânzurat … pe nimic. Iar apostolul Pavel vorbind despre Biserica lui Dumnezeu (formată din crestini), spune: “Fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos.»
Apostolii Petru si Ioan, intr-o cuvântarea adresată contemporanilor (Faptele apostolilor cap 4) le vorbeste in acelasi fel: “Aceasta este piatra cea neluată in seamă de catre voi, zidarii, care a ajuns in capul unghiului; si intru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, in care trebuie să ne mântuim noi.”.
Mai marii preoti ai aceleiasi zile, dimpotrivă au o altă părere, dar Petru si Ioan ramân pe poziție:
“Și după ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni in Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru si Ioan le-au zis: Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultam mai mult de voi decât de Dumnezeu ...»
Dar Cuvântul lui Dumnezeu are mare acoperire și implinire în timp – fără de timp- si in spațiu, fără de sfârsit!
Clipa pensionării, prilej de a aduce mulțumiri:
MULTUMESC acum tuturor, celor mai de aproape, colegilor, dar și celor mai de departe, colaboratori într-un fel sau altul, oameni interesanți cu care mi-am intersectat munca, pentru frumoasa si rodnica colaborare de care m-am bucurat datorita îngăduinței si bunătății domniilor voastre.
Mulțumesc șefilor mei care mi-au arătat multă înțelegere, excelente îndrumări și iubirea lor ca o o dimineață însorită!
Multumesc familieiCFR MARFA CLUJ care a fost o scenă nu totdeauna confortabilă, dar in care fiecare dintre d-voastra si-a jucat excelent rolul, întinzând o mâna și un gând plin de iubire, să-mi pot împlini rolul potrivit partiturii aduse si descifrate cu măiestrie de inegalabilul nostru director (regizor) de scenă, directorul Sucusalei de Cluj.
Nu va mira deci pe nimeni că aduc vii multumiri, in mod special, cu multă emoție si căldură, cu multă prețuire, cu sinceritate, celui care a fost pe tot parcursul, un monument de abilitate, competență și bunătate, Domnului Director al Formatiei “Sucursala CFR MARFA Cluj”, onorabilul domn – Vasile PETRULEA!
Dumnealui ne-a condus cu deosebita pricepere, cu discreție și măiestrie, cu mână forte, după împrejurări, punând in practică spusele sfântului Augustin: “Iubește și fă tot ce vrei!” Adica, pe înțelesul tuturor, Trăiește și muncește în armonie și în pace cu ceilalti ! Făcându-ți cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu, să nu aduci nici un prejudiciu celorlalți.
Multumesc, înainte de final, sotiei mele, care m-a ajutat permanent, mi-a tolerat multele imperfectiuni si m-a inconjurat cu multa dragoste si înțelegere!
DAR ÎN FAPT toate multumirile mele se cuvin a fi aduse Mărețului si Bunului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul nostru si al tuturor lucrurilor ! Amin!
(2.) Moment poetic-
Citesc o celebră poezie (prea puțin parafrazată), al celui mai celebru poet român
Odă(in nanometru’ credinței)
Nu credeam să-nvăț a muri vreodata; Cu spiritul vesnic tânar, înfășurat în filosofii, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Divinității.
Când deodată tu răsăriși în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce… Și cât de adânc m-afundase voluptatea morții Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca hercul inveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… Mai pot să re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix ?!
Piara-mi din ochi tristețile din cale, Vino iar în sân, credință divină; Ca sa pot muri linișitit, pe mine Mie redă-mă, ca eu să fiu Tu !
[“Am fost răstignit impreuna cu Cristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieste in mine. Si viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine“. – Galateni 2.20 ]
(3.) Cuvinte de laudațio
(3.1) DIPLOMA, oferita prin grija colegilor si a superiorilor mei, prin mâna celor care au semnat in dreptul functiei de Director, având in fundal un Tren care ne-a purtat fara intrerupere pe drumul de fier al vietii, pe care s-au inserat câteva cuvinte standard de pretuire reciproca, m-a onorat mai mult decât se poate crede ca ar putea insemna ceva oarecum tipizat caruia-i atribui in sfârsit un nume. Multumesc din inima!
Aceasta sarbatoare a fost posibila prin râvna pe care a manifestat-o constant primul meu sef, Dumitru Hara, căruia-i sunt foarte îndatorat.
Apoi, multumirile mi se indreaptă către doamna director Luminița Popa (numită de doar câteva zile), care si-a dat acordul să ne putem manifesta în voie, în timpul și spațiul adecvat. Îi multumesc pentru franchețea prezentei sale, asa cum ne obisnuise a fi, un personaj aparte printre noi ceilalti CFR-iști.
Insă, piatra unghiulară, de rezistență a ceea ce a fost și este CFR Marfă Cluj, se identific cu personalitaatea domnului Director Vasile Petrulea, care ne-a strâns pe toti in jurul său, cum o facuse cu atâtea alte prilejuri, dând consistență si sens lucrurilor si locurilor comune, rouă binefacatoare venită din cer.
DOMNIA SA ne-a coplesit de-a dreptul prin consistenta cadourilor, inepuizante suveniruri pentru lungul drum al zilei catre noapte.
– o felicitare si CD cu melodii Sfânta-i sara de Craciun cu Stefan Hrusca
– imagini si informatii pe CD CLUJ NAPOCA –Municipiu cu vocatie europeana
– colectie de 4 CD cuprinzând 80 de ani de muzica in 80 de melodii, sub genericul, Cele mai frumoase melodii românesti difuzate vreodata la radio.
– o Agenda carnet pentru a nota florile gândului, asa cum ne indeamna N.Iorga, pentru a nu se pierde pentru totdeauna…
– SIMBOLUL PIERDUT Secretele romanului– o carte emblematica de descifrare a secretelor unui celebru roman a lui Dan Brown, „Simbolul Pierdut”, celebru odata cu scrierea romanului politist de fictiune Codul lui Da Vinci, importanta carte in domeniu scrierilor pline de mister istoric si religios, pe prima sa pagina mâna priceputa cu scrisul inteligent si inconfundabil, dl director V.P. însereaza cu generozitate următoarele scumpe cuvinte:
„Cu toată dragostea, prietenia și multumirile mele unui distins coleg și prieten 16.XI.2010” Vasile Petrulea
(3.2) MESAJUL scris al sefului și prietenului meu, Cornel Neagota, a jalonat cu precizie nu numai prima si cea de a doua intâlnire, peste ani, dintre noi, dar face si o bună în prag de despărțire… “un om care preferă să vorbească de literatură sau filosofie, care citește romane și mai puțin schemele electrice ale locomotivelor, cu abilități în folosirea cuvintelor (stare care l-a molipsit pentru scris)…”, m-a mișcat profund pentru o bună mărturie privitoare la modesta-mi trecere prin viața sa.
(3.3) MESAJUL FELICITĂRII, unor scumpi colegi, citită de sărbătorit în fața tuturor:
« Colaboratorului și prietenului nostru- Gheorghe Danciu, Un capitol din viața dvs. se încheie acum. Un altul nou va începe în curând. Astazi e prima zi a restului vietii dvs., in care vă dorim ca Pensia să fie o perioadă specială petrecută alaturi de familie, nepoți si prieteni.
Să fiți sănătos si să vă bucurați de fiecare zi din viață! Cu drag, Colegii Serviciului Resurse Umane– Nicoleta, Mariana, Cristi, Florica, Ramona.»
(3.4) DIVIZIA TEHNICA, prin doamna sefă de divizie, Mariana Tat, insotita nu numai de serviciile din subordine, dar si de doamna Contabilă Șefă, Mariana Galoș, asa cum cu totii ne strânseram inimile lângă si animați de directorul nostru, a prezentat o felicitare de grup. Colectivul de doamne harnice si pricepute, impodobite cu doi sau trei barbati, alcatuiesc un buchet de mare forță, care au dat intotdeauna greutate realizarilor noastre. Ma gândesc totodată si la cei nementionati aici, deloc anonimi, modesti la locul lor de munca, unii cu functii importante. Dintre urările scrise retinem aici invitația caldă si nostalgică: “ Vă mai așteptam pe la serviciu (cei care vom mai fi, dacă ne veți mai găsi….)”
Dupa epuizarea rapida a primului tiraj, pastorul Constantin Ghioanca, parte din echipa profesorala a Institutului Teologic Baptist din Bucuresti, prezinta cititorului o editie revizuita si adaugita a cartii de mare interes, Bisericile emergente vestice: din perspectiva baptista româneasca.
Grupuri-tinta:
-studenti la seminarii sau la alte institutii biblice;
-pastori, preoti sau alti slujitori ai bisericii;
-învatatori de scoala biblica;
-responsabili cu învatatura în biserica;
-lideri de închinare;
-toti crestinii interesati de tema bisericii în cultura postmoderna.
Caracteristici speciale:
-prima carte scrisa pe aceasta tema în România;
-contine adaugiri importante fata de prima editie;
-prezinta aparitia si dezvoltarea bisericilor emergente;
-discuta caracteristicile de baza ale bisericilor emergente;
-aloca un capitol pentru identitatea baptista în România;
-evalueaza în mod critic dogma si practica bisericilor emergnte;
-ofera o perspectiva baptista asupra acestor biserici;
-anticipeaza perspective noi în eclesiologia baptista româneasca;
-contine cinci anexe foarte utile.
Pentru detalii si comenzi accesati www.risoprint.ro
PRET: 25 Ron
Ne impresioneaza, cand citim in Evanghelii, felul cum Isus S-a atins de oamenii carora le-a facut bine. Nu s-a ferit de atingere, S-a amestecat printre ei, a mancat impreuna cu pacatosi, i-a hranit pe multi, a acceptat ospitalitatea lor, chiar cand era nesincera. Si oamenii au inteles ca Proorocul venea pentru ei si au cautat sa se atinga de Isus.
Dr. Paul Brand a petrecut multi ani in India, ingrijind bolnavii de lepra din Vellore si imprejurimi, fiind printre primii care nu s-a ferit sa-i atinga pe acesti paria, scosi afara din orase si sate, izolati in leprozerii, considerati incurabili si uitati de lume. in una din cartile sale, scrisa impreuna cu Philip Yancey, el povesteste o seara semnificativa, petrecuta in mijlocul pacientilor sai leprosi, o seara neuitata, de inspiratie deosebita.
Dr. Brand s-a apropiat de curtea in care erau adunati pacientii leprozeriei din Vellore si s-a asezat pe o rogojina alaturi de ei, cum facuse si de alte dati. Aerul era incarcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenti, de saracie, bandaje naclaite de infectie si izul medicamentelor. Vazandu-l printre ei, pacientii au insistat ca doctorul sa le adreseze cateva cuvinte, rugaminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat in picioare, nestiind ce sa le spuna, si a ramas in tacere cateva momente. Ochii ii erau irezistibil atrasi de mainile lor, zeci de maini de leprosi, cele mai multe tinute ascunse, unele fara degete, altele reduse la un simplu ciot. Multi stateau cu ele varate sub coapse, obisnuiti sa le ascunda vederii.
Cand a inceput sa vorbeasca, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat in chirurgia mainii. Oridecate ori intalnesc pe cineva pentru prima data, nu ma pot abtine sa nu-i privesc mainile. Ghicitorii in palma pretind ca pot citi viitorul cuiva doar privind la mainile lui; eu va pot spune trecutul. De exemplu, pot sa va spun care v-a fost meseria pe cand erati sanatosi, dupa bataturile din palme si dupa conditia unghiilor. Pot sa va spun multe lucruri despre obiceiurile si caracterul vostru. Sunt de-a dreptul fascinat de mainile oamenilor”. S-a oprit apoi pentru cateva clipe, privind la fetele atente ale pacientilor, incremenite in asteptare.
“Cat de mult as fi dorit sa-L fi putut intalni pe Isus si sa-I cercetez mainile! Dar, stiind din descrierile Evangheliilor cum a fost El, aproape ca mi le pot inchipui”. incepu apoi sa le spuna, visand parca, cum isi inchipuia el mainile lui Isus, de cand a fost un prunc cu maini micute, neajutorate, invatand cu stangacie sa apuce primele obiecte. A continuat apoi sa descrie mainile copilului Isus, tinand o pensula, sau un instrument de scris, incercand sa caligrafieze literele alfabetului.
Apoi mainile dulgherului tanar, maini aspre, noduroase, cu unghii crapate si cicatrici lasate de ciocan si fierastrau. Apoi mainile lui Isus, vindecatorul. Emana din ele sensibilitate si compasiune, in asa fel incat oamenii pe care-i atingea puteau sa simta curgand prin ele putere divina. Mainile Lui l-au atins pe orb, pe neputincios, pe nevoias.
“Apoi”, continua dr. Brand, “imi pot inchipui mainile lui Isus crucificat. Ma doare numai sa ma gandesc la un cui batut prin mana mea, deoarece stiu prin ce trebuie sa treaca – o uimitoare complexitate de tendoane si nervi, vase de sange si muschi. Este imposibil s-o strapungi cu un cui fara s-o mutilezi. Gandul la mainile Lui vindecatoare, mutilate de cuie, imi aduce in minte tot ce a fost Isus gata sa indure pentru mine. in acele momente de insemnatate eterna, pe cruce, acceptand sa-I fie strapunse si mutilate mainile, El S-a identificat cu oamenii din toata lumea, care au o deformatie fizica in trupul lor, inclusiv in maini”.
Efectul acestor cuvinte, rostite in fata leprosilor, a fost electrizant. Isus … un mutilat, cu maini ca ale lor, niste leprosis Ce simtaminte vor fi starnit in inimile lor! Cum le va fi batut inima, ascultand cuvintele acestea, care le strecura in inimi o noua si calda speranta!
“La urma, mainile Celui inviat”, continua doctorul. “Unul din cele mai uimitoare lucruri mi se pare a fi faptul ca Isus a pastrat in mainile Sale semnele cuielor, macar ca noi vorbim despre viata viitoare ca avand trupuri perfecte: “Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele”. De ce a dorit Isus sa pastreze semnele umanitatii Sales Poate ca sa duca cu El in cer o amintire eterna a suferintelor celor de pe pamant. El poarta semnele suferintelor, ca sa continue a intelege nevoile celor ce sufera. El a dorit sa fie pentru totdeauna aproape de noi”.
De indata ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacientii lui. in toata curtea, mainile tuturor erau ridicate in sus, cu palmele unite in traditionalul semn indian de respect. Aceleasi cioturi, aceleasi maini fara unghii, fara degete, mutilate de lepra … Nimeni nu mai incerca sa si le ascunda. Maini ridicate in sus, in dreptul fetei, in semn de respect pentru doctorul englez, venit sa-i ingrijeasca. Un gest aproape uitat, reluat acum cu un nou inteles, incarcat de o noua demnitate. intelegand cum Dumnezeu a facut fata suferintei ii ajuta pe ei s-o poata face mai usor…
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon
Pastorul Richard Wurmbrand, evreu convertit la crestinismul lutheran, a luptat deopotriva contra fascismului si comunismului. El a stat dupa gratii atât in România, cât si in SUA. La scurta vreme dupa arestarea sa, americanii au recunoscut eroismul clericului lutheran.
Unul dintre cele mai putin cunoscute episoade din viata pastorului lutheran Richard Wurmbrand este cel al detentiei sale americane. Este vorba despre o arestare scurta, pentru ca eroul, originar din România a „bruiat” o demonstratie procomunista din Philadelphia. Insa tocmai arestarea sa l-a adus, dintr-o data, in lumina reflectoarelor. Astfel, Richard Wurmbrand, care trecuse prin purgatoriul temnitelor bolsevice, a reusit sa devina unul dintre cei mai cunoscuti luptatori impotriva comunismului, iar cartile sale, in care dezvaluia adevarata fata a „orânduirii socialiste” au devenit volume cumparate de zeci si sute de mii de oameni din Occident, care incepeau sa intrezareasca adevarata fata a Terorii Rosii.
Calea Apostolului Paul
Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevarate saga a secolului XX. Nascut intr-o familie evreiasca, in tinerete, el a aderat la miscarea comunista. In timp, insa, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucuresti, religia crestina, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi impotriva fascismului si a salvat numerosi tineri evrei de la deportare. Apoi, a inceput lupta impotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temnita. In cele din urma, eliberat din inchisoare, el a emigrat in Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizatie care ii sustine pe crestinii persecutati de pe toata planeta.
Richard Wurmbrand a avut satisfactia sa vada prabusirea celor doua regimuri dictatoriale, fascismul si comunismul. Pastorul lutheran a murit in anul 2001. Inca din timpul vietii, el fusese supranumit „Apostolul de dupa cortina de fier”, iar cei care l-au cunoscut au facut o paralela intre viata Apostolului Paul, care a devenit din persecutor al crestinilor un martir, si cea a lui Richard Wurmbrand, care a devenit din adept al comunismului una dintre victimele care au suferit in temnita, unde fusese aruncat de bolsevici pentru credinta sa. Potrivit site-ului CristiaNet.fr, Richard Wurmbrand a patimit si in tara libertatii, Statele Unite ale Americii, unde a indraznit sa ridice glasul celor care luau, in timpul Razboiului din Vietnam, apararea comunismului.
Dupa gratii, in SUA
Intâmplarea s-a petrecut in anul 1966, in orasul american Philadelphia. Aici era organizata o mare adunare populara de sustinere a Vietnamului. Numerosi americani cereau retragerea trupelor SUA din Asia de Sud-Est, unde ele luptau impotriva comunismului. In piata unde erau stânsa o multime impresionanta, a fost inaltata o tribuna, de la care diferite personalitati luau cuvântul pentru a denunta razboiul. Printre cei care vorbeau se numara un pastor prezbiterian. Dintr-o data, un om zvelt, carunt, a luat microfonul si le-a spus celor prezenti: „Voi nu stiti nimic despre comunism! Eu sunt doctor in comunism. Voi ar trebui sa fiti de partea victimelor si nu de cea a tortionarilor!”. Barbatul cu pricina era Richard Wurmbrand.
„Dar ce inseamna doctor in comunism?“, a intrebat pastorul prezbiterian care vorbise inainte. „Iata dovezile mele!”, a raspuns Richard Wurmbrand, care si-a ridicat camasa si le-a aratat manifestantilor urmele torturilor suferite in beciurile Securitatii. Politia a intervenit si Richard Wurmbrand a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice. Insa tocmai acest eveniment, intens mediatizat, l-a dus pe pastorul lutheran in fata unei comisii a Senatului american, unde a depus marturie despre grozaviile din spatele Cortinei de Fier. Marturia sa a fost publicata intr-o brosura, care a devenit, timp de trei ani, cea mai bine vânduta publicatie dintre toate documentele Guvernului american. Apoi, Richard Wurmbrand a devenit unul dintre cei mai cunoscuti clerici din Statele Unite ale Americii. El a fondat organizatia „Vocea Martirilor”, care ia apararea crestinilor persecutati din toata lumea.
Vocea martirilor
Richard Wurmbrand si-a asumat, in SUA, rolul de a fi o voce a martirilor care nu puteau sa vorbeasca ei insisi lumii libere. Clericul lutheran s-a nascut in anul 1909 la Bucuresti. In tinerete, a aderat la miscarea comunista, iar intre 1927 si 1929 a urmat cursurile unei scoli politice la Moscova. Pentru activitatea comunista, a fost inchis la Doftana. Insa s-a convertit la crestinism si a renuntat la ideologia bolsevica. Urmarit, impreuna cu sotia sa, Sabina, de autoritatile fasciste românesti, el a gasit resursele sa ii ajute pe zeci de evrei. Dupa anul 1945, Richard Wurmbrand a intrat in conflict cu autoritatile comuniste. In perioadele 1948 – 1956 si 1959 – 1964, a fost arestat de catre comunisti. In anul 1965, emigreaza din tara. In SUA, fondeaza organizatia Vocea Martirilor. Dupa anul 1989, s-a intors in România si a depus flori pe mormintele tortionarilor sai.
Se poate constata in ultima vreme, o crestere a interesului pentru aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Biblia, la problemele concrete ale vietii de zi cu zi. Putem spune ca intr-un fel sau altul, exista nevoia unei redefiniri a religiei, in mod deosebit prin realizarea unei apropieri semnificative de problemele cu care ne confruntam si la care avem nevoie de o rezolvare autentica. Nu intamplator, numeroase carti de psihoterapie crestina au fost editate si in limba romana, incercand sa formeze sau chiar sa educe gustul cititorilor in ceea ce priveste aceasta abordare oarecum neconventionala in studierea Sfintelor Scripturi.
Cartea „Cele sapte pacate cardinale”, scrisa de pastorul Cristian Barbosu, ne calauzeste in lumea fascinanta a intelegerii mecanismelor de natura sufleteasca ce stau la baza diferitelor devieri de comportament si de caracter, descrise simbolic prin notiunea de cele sapte pacate: mandria, mania, imbuibarea, lacomia, pofta, invidia, apatia.
Cristian Barbosu, teolog cu vocatie de scriitor
Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.
Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.
Idolii inimii
Clasificarea celor sapte pacate are o istorie mai lunga, ce dateaza din vremea Evului Mediu, fiind intr-o mare masura legata de teologia romano-catolica a vremii. De-a lungul timpului, aceasta suma de sapte pacate a fost preluata si de alte curente religioase, dar si de arta, in speta de literatura si film. Este un lucru deosebit faptul ca autorul aduce si in Romania, intr-o versiune moderna, notiunea celor sapte pacate.
„In istoria bisericii, s-au identificat sapte pacate cardinale sau pacate de radacina, stari spirituale ce genereaza o multime de alte pacate in viata unui om. Aceste pacate rup relatii, inseala, inlantuie si mint, distrugand vieti si destine. Multi nu le baga in seama, dand vina pe temperament, obiceiuri, trecut, circumstante – ele fiind insa idoli ai inimii, probleme spirituale adanci, cu multe implicatii si consecinte grave.”
Intrebari si discutii pentru grupa mica
Imbinand cu talent experienta pastorala cu aceea de pedagog si psiholog crestin, autorul reuseste sa trateze intr-un mod original si axat pe studiul biblic, aceste sapte pacate, schitand si eventualele remedii ce se pot aplica. Noutatea acestei carti consta in faptul ca in loc sa se rezume doar la o expunere a celor sapte pacate fundamentale, Cristian Barbosu ne pune in fata si diferite chestionare de evaluare, ceea ce o transforma practic, acest volum intr-un manual, bazat pe intrebari si discutii.
„Fiecare trece pe aici”
In acelasi timp, inserarea unor studii de caz alaturi de prezentarea diferitelor invataturi biblice genereaza o atmosfera de prospetime care atrage pe cititor si fixeaza foarte bine notiunile ce sunt expuse.
„Puneti-va centurile de siguranta, fiindca astazi vom trece printr-o zona de turbulenta maxima, intram pe teritoriul unui pacat care probabil face cele mai multe ravagii printre tineri, dar nu numai. Fiecare trece pe aici, de cel putin de cateva ori in viata. Unii ajungem raniti, altii zdrobiti, putini sunt victoriosi, dar multi cazuti, chiar omorati de acest pacat teribil de puternic, de salbatic, universal: pofta.”
„Cele sapte pacate cardinale”, o carte vie si atractiva
Avand certe calitati de povestitor, Cristian Barbosu reuseste sa capteze atentia si sa o mentina de-a lungul intregii carti, cu o adresabilitate maxima in randul potentialului public cititor. Din acest punct de vedere, putem spune ca nu avem de-a face cu o carte scolastica si nici cu limbajul de lemn religios, ci cu o carte vie, plina de dinamism, atractiva, pe care daca incepi sa o citesti, cu greu o vei mai lasa din mana pana nu o parcurgi in intregime.
Dincolo de a da sfaturi „moralizatoare” sau de a genera o atmosfera de predica, discursul autorului se imbraca in tonalitati asemanatoare momentelor in care ai sta de vorba cu cel mai bun prieten al tau. Aceasta calitate deosebita a lui Cristian Barbosu de a se apropia cu intelegere si dragoste de cei pentru care lucreaza in calitate de pastor, se transfera si asupra relatiei dintre el si potentialul cititor.
Iubirea nu este o stare, ci o actiune
„Nu poti spune Il iubesc pe Dumnezeu, daca nu faci nimic sa-ti demonstrezi iubirea. Iubirea, biblic vorbind, nu este o stare, ci o actiune. Cand stii ca exista un pacat de care trebuie sa te eliberezi si stii ca acel pacat Il raneste pe Dumnezeul pe care tu il iubesti, ce faci? Ce iubesti tu de fapt? Pe cine iubesti? Pacatul sau pe Dumnezeu?”
Prin astfel de cuvinte, autorul ne conduce catre un punct de decizie in care sa abandonam aceste sapte pacate, precum si ceea ce decurge din ele, avand drept fundament iubirea pe care ar trebui sa o dovedim fata de Dumnezeu. Astfel, „Cele sapte pacate cardinale” se constituie ca o pledoarie convingatoare pentru transformarea interioara pe care Dumnezeu doreste sa o realizeze prin intermediul Cuvantului Sau. Am putea spune ca autorul, coborand de la inaltimea amvonului, vine in intampinarea fiecarui om dispus sa asculte, sa priveasca, sa creada si sa actioneze in directia eliberarii de sub jugul unor pacate care altfel l-ar distruge atat pe el, cat si pe cei din jurul sau.
A trecut la Domnul, “cel mai iubit dintre vorbitori”. Nu stiu de ce nu putem vorbi despre trecut fara sa dorim sa ne intoarcem. Amintirile raman un loc cu iarba cea mai verde, cu apele cele mai limpezi, cu bucuriile cele mai adevarate, chiar daca ni s-a spus ca aici “orice soapta s-a depozitat ca si strigat” nu mi se pare nimic mai real decat amintirea.
In vremile ferbinti ale miscarii din ’77, la Arad Bujac intr-o predica , Iosif Ton a aratat spre locul inde erau, Aurel Popescu si Paul Niculescu spunand, “tot ce am facut am facut datorita lor, ei mi-au dat curaj ei nu se tem”. In vremurile in care fr Ton era cel mai vizibil a fost un gest laudabil de a arata spre ei, pentruca multi dintre noi simteam prezenta lor foarte vie.
Spiritul ascutit, vorba din regat cu un umor irezistibil, vorbirea din Cuvant bine articulata, smerenia si neinfricarea lui Aurel Popescu m-au cucerit. Mi se parea mereu ca este in dialog cu un personaj anonim care in imaginatia mea era lumea comunismului ateu: “Domnilor, daca Isus Hristos este o poveste, trebuie sa recunoaste-ti ca este o poveste frumoasa, si daca este o poveste, de ce nu o puneti domnilor in cartile de scoala, ca sa o citeasca copii?… Dar voi stiti ca nu este o poveste, voi stiti ca aceasta istorie pune mana pe tine si cand te prinde nu te mai lasa pana nu te transforma” (la Sega)
Ianinte ca sa vorbeasca ne-a invatat o cantare a carei cuvinte le-am memorat cu cea mai mare viteza in viata mea, canta cu atata verva si convingere cantarea, ca ma simteam undeva pe baricada cantand un imn de biruinta: Nu, nu suntem un vis o intamplare/ un lut de sine insusi framantat./ Ci ne-a zidit o minte creatoare/ O-ntelepciune fara de hotare/ Exista Dumnaezeu ce minunat / Niciodata nu pot canta cantarea fara sa vad in minte, bucuresteanul cu verva de adolescent cu privire vioaie mereu bine dispus, asa cum continua sa fie in amintirea mea.
Era in 1978 undeva la inceputul lui Noiembrie, am aflat ca sub presiunea regimului, fr Aurel Popescu a fost dat afara din cult. Pe 11 noiembrie trebuia sa fie nunta mea cu Liana, nu stiam cum sa imi arat simpatia fata de dansul. Am rugat un prieten din Arad sa mearga la Bucuresti si sa-i dea lui fr Popescu un plic. In plic i-am pus banii pentru biletele de avion si o invitatie la nunta. Pastorul nostru era atunci Fr Chiu Pavel, m-am dus la dumnealui si i-am spus, la nunta noastra va vorbi Fr Popescu. Bine, dar tu stii ca a fost dat afara din cult. Stiu, dar cred ca nu are nici o problema cultul cu nunta mea. Am fost de acord sa nu vorbeasca de la amvon. A vorbit despre cum se construieste o casa. Era si inginer constructor. Masa a fost la Cantina fabricii de strunguri , a venit sa ne felicite si mi-a spus frecandu-si mainile bucuros : “mai sfintim si locul asta sub ochii astuia, si mi-a facut semn cu capul spre portretul tov-ului.”
C.S.Lewis spune ca : “ne trebuie un trecut…. sa avem ceva de pus impotriva prezentului”. Se spune ca Biserica a fost pusa la doua teste majore si continua sa fie. Testul oprimarii al prigoanei, pe care biserica l-a trecut mereu cu brio, si testul libertatii pe care biserica l-a cazut mereu.
Generatia tanara stie mai multe despre informatori decat despre eroii nostri, datorita noua care tacem si sugeram prin tacerea noastra, ca nimic nu a fost inainte si nimic nu va mai fi dupa.
Sa insemneze ore cuvantul acela “se duc oamenii de bine si nimanui nu-i pasa” ca ei se duc si nimeni nu observa, nimeni nu le simte lipsa? Daca ar fi sa scriu un epitaf in amintire Fr Aurel Popescu care a fost pentru mine, cel mai iubit vorbitor, as scrie:
” Cu el am fost cu totii mai curajosi”
Imi amintesc de interviul care, A.Popescu l-a dat la Europa Libera pe cand era in Italia in drum spre State, unde a fost exilat. La incheierea interviului domnia sa a spus:
” Da fratilor noi facem politica,”politica lui Dumnezeu”. “Omul este un animal care face politica”- zice filosoful. Este adevarat. Dar politica cui o facem ?
“Doua suflete pereche astazi unul s-au facut
Si pe tarmul fericirii impreuna au trecut,
Unul stea cazuta-n mare, altul pasare maiastra,
Astazi ingerii canta-vor, azi e cununia noastra.”
Prima taina cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu, inca de la inceputuri, este casatoria – unirea barbatului si a femeii “intr-un singur trup” in dragoste si intelegere, caci “ Domnul Dumnezeu a zis : “Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el” si “ de aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup” .(Facerea 2:18,24)
Ne intrabam astazi, intr-o epoca informationala, in care razboiul informatic ne desfiinteaza factura sensibila si pe cea religioasa, transformandu-ne, picatura cu picatura, intr-un mecanism automatizat, care este scopul existentei noastre si a vietii de cuplu, ce ar trebui sa insemne casatoria si cum sa ne comportam dupa acest eveniment din viata noastra?
Raspunsurile la aceste intrebari le gasim cu usurinta, uitandu-ne unii la ceilalti sau uitandu-ne in sufletul nostru, caci omul se naste prin dragoste si cu dragostea inserata in constiinta, precum si cu dorinta de a trai si de a duce viata mai departe. Dupa ce Dumnezeu a creat omul – barbatul si femeia – “i-a binecuvantat zicand : “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti” (Facerea 1:28) incolo, fiecare din voi sa-si iubeasca nevasta ca pe sine; si nevasta sa se teama de barbat. (Efeseni 5:33), rezultatul vietii de cuplu fiind acela de unire in iubire a sotilor pentru nasterea copiilor, apoi de intelegere si ajutor reciproc intru slava lui Dumnezeu, pentru ca in lume sa nu existe desfrau si faradelege trupeasca.
Pentru a intari importanta acestui eveniment ne vom aduce aminte care a fost prima minune a Mantuitorului si unde a fost savarsita aceasta. Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 2, ne prezinta o nunta din Cana Galileii, la care Isus si mama sa erau prezenti impreuna cu alti cativa ucenici. Isus indeplineste rugamintea mamei sale, care ii spune ca s-a terminat vinul, fapt care ar fi dus la terminarea petrecerii si la dezonoarea gazdei. Scopul prefacerii apei in vin insa este acela de a ne arata transformarea mirilor din acel moment, etapa nuntii fiind treapta de trecere catre o viata mai buna, asa cum si vinul a fost mai bun decat cel servit inainte. Fiecare dintre miri paraseste stilul de viata dus acasa la parintii sai, unde era ingrijit si protejat sau viata pe care o ducea de unul singur, in care nu trebuia sa-si imparta timpul si bunurile cu nimeni si intra intr-o uniune caracterizata prin lepadarea de sine si formare a unui nou nucleu in care fiecare sa traiasca pentru fericirea celuilalt ca pentru propria fericire.
Ma intreb acum ce poate avea o putere mai mare decat modelul de viata cu care ne-a miruit Dumnezeu? Care dintre „intelepciunile” laice ale vremii are conditii mai dure ca sa ne poata tine cat mai mult timp impreuna? Cum sa ne impartim copiii sau averile agonisite, despre care Dumnezeu spune sa ne lepadam ca sa putem ajunge la El? Revenind la Cartea tuturor cartilor si la singurul regulament de comportare morala si placuta in fata lui Dumnezeu, gasim raspunsul limpede la Matei 19:6 :”ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta”, iar cele mai bune vieti, dupa cum spunea Michel de Montaigne, sunt cele ale oamenilor obisnuiti, care nu cauta miraculosul sau extravaganta.
„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.
Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”
„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”. A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.
Iosif Ton si scrierile sale
Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.
Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.
„Alege viata” – o carte apel
Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.
Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.
„Cine esti tu…?”
„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”
Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.
„Sa avem certitudinea ca El exista”
„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”
Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.
Lumea si teoriile ei
Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.
„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”
„Acum este clipa de har”
Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.
„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.
O prezentare a aparitiei primilor crestini baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)
PREFATA
Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.
Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.
In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.
by Prep. Drd. Costel Ghioanca,
Institutul Teologic Baptist din Bucuresti
Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:
“De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solista de muzica crestina Oana Seman se face remarcata, in 1995. Cantecele interpretate de ea se disting si castiga prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, inaltand si sustinand, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.
Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. La umbra inmiresmata a copacilor, aceasta se bucura alaturi de parinti, de clipele de ragaz si partasie ale unor picnicuri de neuitat. Anii trec si aduc cu ei, evenimente noi in viata viitoarei interprete. In 2000, Oana se casatoreste cu Dani Seman. Un alt moment de reper pentru ea este 2002, cand impreuna cu partenerul de viata emigreaza prin Loteria Vizelor, in Statele Unite. Ajunsi aici, Oana si Dani Seman locuiesc timp de cateva luni in California, dupa care se stabilesc in Portland , Oregon. In prezent, cei doi se pregatesc sa devina pentru prima data, parinti.
– Când te-ai îndragostit de muzica?
– Personal, cred ca te nasti cu anumite inclinatii mai puternice decat altele. Cred ca m-am nascut cu o sensibilitate fata de muzica , fiindca mi s-a spus ca am cantat dintotdeauna, de cand am inceput sa vorbesc.
– Ce înseamna pentru tine sa fii artist crestin?
– Datorita pregatirii profesionale, am avut de- a face mult cu termenul de ‘’artist ‘’. Nu astfel mi-as descrie identitatea, in slujirea prin muzica. Sunt un crestin si cant muzica crestina.
– Te-ai întrebat vreodata de ce te-a ales Dumnezeu sa-L vestesti prin muzica ?
– Toti crestinii suntem chemati sa slujim Domnului. Fiecaruia i s-au dat unul sau mai multe daruri. Darul meu e sa pot canta si multumesc Domnului pentru acest dar pe care El a hotarat sa mi-l dea.
– Când ti-ai dat seama ca ai aceasta chemare ?
– Crescand in biserica, am realizat in timp, ca aveam aceasta chemare, inca din copilarie.
– Cine ti-a fost mentor în slujirea prin muzica?
– Parintii mi-au fost mentori dintotdeauna, dragostea lor pentru muzica mi-a fost inspiratie. Obisnuiau sa cante in biserica si acasa. Mama avea voce buna si amandoi aveau bun -simt muzical, deci am crescut astfel, intr-un mediu optim, invatand de la ei.
– Vorbeste-ne despre perioada începuturilor. Cum a devenit visul tau de a-L sluji pe Dumnezeu prin muzica, realitate?
– Ca evanghelist, tatal meu era, uneori, chemat sa participe la evanghelizari. Astfel, am ajuns sa merg cu el cand era nevoie si cred ca asa a inceput slujirea mea, prin muzica. Un eveniment important a fost infiintarea statiei de radio Vocea Evangheliei Sibiu, la a carei festivitate de deschidere am fost invitata sa particip. Cu acea ocazie, mi s-a oferit perspectiva de a inregistra un album, in studioul Radio Vocea Evangheliei Oradea. Albumul, inregistrat in anul 1995, si intitulat “ De dorul Tau”, a reprezentat inceputul colaborarii mele cu radioul crestin, colaborare ce continua pana in prezent. Inceputul nu a fost usor, singurul ajutor financiar si “ sponsor” fiind , intotdeauna, doar tata.
– În ce consta în prezent, colaborarea ta cu Radio Vocea Evangheliei?
– In prezent, colaborarea mea cu Rodio Vocea Evangheliei se rezuma la difuzarea muzicii pe care o cant, distanta restrictionand posibilitatea mea de a mai participa la concerte crestine, in Romania.
– Cum se reflecta Dumnezeu în muzica pe care o interpretezi?
– Mesajul cantarilor mele Il prezinta pe Dumnezeu ca Salvator al fiecaruia si al oricui Il alege astfel.
– Dar propria ta personalitate?
– Caut sa reflect nu personalitatea mea, ci relatia mea cu Dumnezeu.
– De unde te inspiri atunci când îti selectezi repertoriul?
– Urmaresc in principal, mesajul cantarii, aleg piese care consider ca mi se potrivesc ca linie melodica si aproape orice sursa de inspiratie poate fi buna.
– Numeste-ne câteva melodii din repertoriul tau.
– “Clipe minunate”, “ De dorul Tau”, “ Sa nu privesti n-apoi”.
– Pe care o simti cel mai aproape de suflet?
– “Sa nu privesti n-apoi” e piesa la al carei mesaj ma reintorc adesea, pentru intarire spirituala.
– În ce limbi îti place sa cânti?
– Am inregistrat in limba romana , desi ascult dintotdeauna, si muzica americana. Ca membra in Worship Team-ul bisericii Agape, din care fac parte, cant mult in engleza si apreciez diversitatea si calitatea repertoriului crestin anglo-american.
– Care este instrumentul tau preferat ?
– Consider pianul ca fiind favorit, suficient de complex ca unic instrument de acompaniament. Indragesc in egala masura, chitara.
– Dar compozitorul tau preferat?
– Imi sunt dragi atatea compozitii si compozitori crestini, incat mi-e greu sa aleg unul singur, preferat. Cu siguranta, intre cei romani se numara Mircea Ciugudeanu, Dan Damian, Nicolae Moldoveanu si multi altii.
– Ce urmaresti sa transmiti prin muzica ta?
– In primul rand, aduc laude si multumiri Domnului . Apoi , caut sa raspandesc vestea buna a mantuirii, oricarui om ce intra in contact cu muzica pe care o cant.
– Cum ai descrie stilul tau de interpretare ?
– Mi-e greu sa ma autodescriu ca apartinand unui stil anume. Dupa cum am mentionat anterior, spectrul autorilor de cantare crestina din care ma inspir, este larg. Cu fiecare noua generatie , in bisericile neoprotestante romanesti , muzica s-a diversificat ca stil , mentinand totodata un numitor comun, o identitate general valabila in orice moment si la orice varsta.Cred ca in ce ma priveste, inclin spre acel nucleu comun, spre un stil un pic clasic si cu tenta poate putin conservativa.
– Ce întelegi prin un stil un pic clasic si cu tenta poate putin conservativa?
– Cea mai buna sugestie ce o pot aduce este sa va invit sa ascultati si sa constatati. De exeplu, intr-un concert crestin din ziua de azi, din Romania, sunt intalnite piese ce deriva ca structura, de la imnul crestin clasic , la influenta moderna rock sau pop sau rap ori uneori folk, pana in latura populara a folk-ului.Este o buna diversitate de stiluri . Cred ca eu nu ma incadrez strict, doar intr-unul din acestea. Piesele mele au pornit in general, de la constructia clasica a imnului crestin , cu o dezvoltare spre un Gospel modern , poate, uneori, cu tenta de Jazz.
– Cine sunt cei care te asculta ?
– Nu pot raspunde cu precizie la aceasta intrebare. Pot doar sa sper ca orice crestin , de orice varsta poate gasi, la un moment dat , in vreuna din piesele din repertoriul meu, o reincurajare, o remotivare in umblarea zilnica cu Dumnezeu si pot sa sper ca pentru orice om care se afla inca, in cautarea sensului vietii , pot transmite un mesaj al sperantei, al garantiei unei vieti innoite in Dumnezeu.
– Cum se îmbogatesc spiritual, cei care te asculta ?
– Mesajul cantarilor mele indeamna pe oricine la pocainta, singura cale de a-L cunoaste pe Hristos si de a incepe sa devenim astfel, asemanatori Lui si placuti Tatalui.
– Ce reactii ai primit pana acum, din partea celor care te ascult??
– In marea lor majoritate , reactiile primite au fost incurajatoare. Este un sentiment minunat sa constientizez ca oameni pe care de multe ori, nu-i cunosc, afirma ca muzica pe care o cant are un impact pozitiv, in viata lor.
– Esti doar interpreta de muzica religioasa sau îti place sa si compui ?
– Interpretez muzica crestina. Ocazional, am scris o piesa sau doua , suficient cat sa consider ca darul de a compune nu e neaparat darul care mi s-a dat.
– Ce alte daruri crezi ca mai ai?
– Tot ce am e ceea ce Domnul mi-a dat ca dar. Tot ce intampin in viata e dat sau ingaduit de Dumnezeu . El face toate lucrurile bune si fiecare zi binecuvantata e un dar de la El. Intreaga viata in Hristos este un nemeritat dar.
– Ai participat la concursuri de muzica creatina ?
– Nu am participat direct la vreun concurs . Indirect, imi amintesc ca la unul din concursurile pe care Radio Vocea Evangheliei Bucuresti le-a organizat, albumul meu ‘’Stele de Craciun ‘’, ar fi fost apreciat ca fiind favoritul ascultatorilor.
Personal, nu consider concursul, competitia, ca adecvate cadrului crestin . Suntem cu totii chemati , in egala masura , sa ne aducem , dupa puteri, aportul. Mi se pare inoportuna evaluarea comparativa a calitatilor unor interpreti a caror menire este sa aduca lauda Domnului. Suprem este numai Harul lui Dumnezeu aratat fata de noi toti, in mod egal, iar o ierarhizare a slujirii noastre in fata Lui, este irelevanta. Concurenta poate alimenta prea multe neajunsuri umane. A lasa un interpret crestin sa inteleaga ca munca lui e apreciata, ramane totusi, un lucru bun si veritabil crestinesc.
– Care au fost provocarile cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului, în calitate de interpret de muzica crestina ?
– Provocarile sunt multe si diverse. Acest gen de slujire aduce cu sine un nivel de expunere la provocari specifice. De exemplu, poti avea parte de o critica constructiva sau poti deveni tinta unei critici intentionat distructiva. E trist ca, uneori, desi suntem crestini, avem inclinatia accentuata de a critica mult si a intelege putin, noi , cei chemati sa nu judecam.
Dar mai presus de toate aceste provocari, ramane bucuria de a sti ca ai adus o contributie, fie ea si modesta, la raspandirea vestii bune a mantuirii.
– Ce altceva te mai atrage, în afara de muzica ?
– Imi place pictura, ma intereseaza artele vizuale, in general.
– Esti un crestin implicat, activ?
Nu cred ca poti fi crestin inactiv. Mai mult sau mai putin vizibil din exterior, viata autentica de crestin consta intr-o nesfarsita lupta de a trai in lume si a nu fi al lumii.
– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
– Viata crestinului este un sir de experiente cu Dumnezeu. Zi dupa zi, bunatatea Lui straluceste pentru noi si nimic din ce face El pentru noi nu e marunt. Raspunsul corect ar fi ca intreaga mea existenta este o experienta personala extraordinara, cu Dumnezeu.
– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
– Increderea in Dumnezeu , cu tot ce implica ea , cred ca e cheia succesului spiritual. Din El, prin El si pentru El, sunt toate lucrurile. Asumandu-ne acest adevar si traind in ascultare suntem placuti Domnului, si asta inseamna succes spiritual.
– La ce lucrezi în prezent?
– Adaptarea la un nou stil de viata , intr-o noua tara, mi-a ocupat majoritatea timpului, in ultimii ani.Toate albumele mele sunt inregistrate sub numele de Oana Fisca . Noi inregistrari, pe numele de dupa casatorie, nu exista decat in perspectiva.
– Ce planuri de viitor ai?
– Data fiind situatia economica generala , actualmente este greu sa construiesti planuri precise de viitor. Credinta imi da taria de a merge inainte , constienta ca Domnul va purta de grija, in fiecare zi.
– Ce recomandare ai dori sa le faci celor ce intentioneaza sa cânte sau sa compuna muzica religioasa?
– Nu pot decat sa incurajez pe oricine are incredintare ca e chemat la aceasta lucrare. Perseverenta si rabdarea vor aduce roade. Este un privilegiu sa Ii poti inchina aceste daruri lui Dumnezeu.
– Ce hobby-uri ai? Cum îti petreci timpul liber?
– Putinul timp liber de care dispun, prefer sa il petrec in natura. Impreuna cu sotul meu merg, uneori, la munte, in camping si (depinde de anotimp) pescuim sau innotam in raurile si lacurile frumoase din Oregon.
– Pastrezi legatura cu patria mama? Cand ai vizitat ultima data România?
– Pentru mine, “acasa” a ramas inca, Romania. Avem acolo, familie si prieteni cu care tinem legaturi stranse.Ultima data, am vizitat Romania anul trecut si, daca am avea posibilitatea, am merge acolo saptamanal.
– Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
– Avem un Dumnezeu Viu. Mai presus de tot ce e firesc , El este Atotputernic . El este Calea, Adevarul si Viata. Daca nu-L cunosti, cauta-L si-L vei gasi. E cel mai minunat lucru ce ti se poate intampla.
Cristian Barbosu, „Habacuc”, Arad, editura Carmel Print, 2009, 127 p.
Nu este simplu sa vorbesti despre profetul Habacuc. Mai intai, fiindca modul in care este scrisa aceasta carte a profetului Habacuc nu este nici pe departe atractiv. Iar pe de alta parte, fiindca subiectul si intrebarile pe care le ridica profetul Habacuc nu se lasa decodificate cu usurinta. Pentru a avea o elementara intelegere a acestei carti, este necesara o anumita experienta spirituala in studiul Bibliei, dar deopotriva si o inclinare pastorala din partea celui doritor sa cunoasca mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.
Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia din Arad si autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie?”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.
„Habacuc si Dumnezeu iti vor deveni prieteni”
In „Habacuc”, Cristian Barbosu reuseste sa imbine talentul de pastor cu cel de carturar aplecat asupra sulurilor sfinte. Si nu intamplator, Cristian Barbosu chiar reuseste sa extraga un mesaj viu, sensibil si aplicabil fiecarui cititor. Chiar de la inceput, suntem intampinati cu urmatoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic si personal prevaleaza, iar Habacuc si Dumnezeu iti vor deveni prieteni, identificandu-se cu tine si problemele tale si ajutandu-te sa treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inima, mai ales pentru inimi zdrobite si framantate, dar si pentru credinta zbuciumata a multora dintre noi.”
„Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”
De fapt, aceasta carte reuneste mai multe mesaje predicate de catre autor, fapt pentru care putem spune ca atunci cand o citim, nu facem altceva decat sa il ascultam pe Cristian Barbosu predicandu-ne adevarul din Sfintele Scripturi. Ca formula de prezentare, volumul este structurat in patru capitole, fiecare conturand o anumita problematica. Astfel, primul capitol are un titlu tulburator prin semnificatia sa: „Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”
Mai departe, urmatorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasa Dumnezeu pacatul nepedepsit?” Iar dupa aceea, se pune intrebarea: „Doamne, mai am sanse de scapare?”, finalul fiind „Habacuc – credinta”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu in urma caruia suntem condusi de la indoiala si disperare la o credinta ferma si neclintita in Dumnezeu.
„O relatie cu Divinul”
Ca de fiecare data, Cristian Barbosu nu se limiteaza doar la citirea si interpretarea directa a Bibliei, ci adauga o bibliografie consistenta, ce i-a fost de folos in intelegerea mesajului cartii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci cand studiem Sfanta Scriptura, pentru ca putem sa aprofundam mai bine mesajul sfant, dintr-o perspectiva mai larga, ce presupune obligatoriu, contributia unor lucrari de referinta.
In ceea ce priveste maniera de prezentare, putem remarca modul in care autorul stie sa faca de fiecare data cate o introducere atractiva, care capteaza atentia si ne da incredere asupra tratarii ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implica mai mult decat un simplu crez sau o traditie, implica o relatie cu Divinul, si nu una platonica, nominala, nici macar rituala, ci implica o relatie vie, activa cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutina.”
„Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra”
De asemenea, pe parcursul prezentarilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienta, ceea ce da o nota de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizati cu evenimente cheie din viata sa, care l-au determinat intr-un fel sau altul sa inteleaga la modul practic mesajul cartii profetului Habacuc.
„Este extraordinar modul in care lucreaza Dumnezeu. Cand nici nu ma asteptam, in cele mai bizare si contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudati, El a actionat cu ani inainte de a reusi eu sa inteleg ceva. De ce? Fiindca Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra.”
„Un Dumnezeu drept, sfant si iubitor”
Drama profetului Habacuc este de fapt, si drama noastra, atunci cand nu intelegem ce vrea Dumnezeu sa realizeze cu noi si cu viata noastra: „Habacuc era debusolat, socat si coplesit. Nu putea impaca atributele lui Dumnezeu, drept, sfant si iubitor, cu realitatile pe care le vedea in jurul sau. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce stia despre Dumnezeu.”
„Dumnezeu este prezent oriunde si oricand”
Dar trecand dincolo de aceasta disperare, profetul Habacuc ajunge in urma unei experiente revelatoare, sa inteleaga relatia cu Dumnezeu dintr-o perspectiva diferita, facand tranzitia de la tristete la bucurie. „Bucuria in incercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate intelege cum de un credincios adevarat poate sa stea linistit in mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinta ca Dumnezeu este prezent oriunde si oricand. El vede totul, stie totul si este interesat de fiecare dintre noi, fiindca ne iubeste.”
Marea diferenta este conferita de trecerea la o relatie vie cu Dumnezeu, care se concretizeaza intr-o experienta plina de viata, de bucurie si implinire, indiferent de incercare.
Gelu A. Murariu
Revista ARMONIA - Saltmin Media 
