JUDECATA DE APOI, DUPA MICHELANGELO

de Corneliu FLOREA

 

Capela Sixtina. Au si trecut cinci sute de ani de când Michelangelo Buonarroti a semnat, în fata Papei Julius al II-lea, contractul de-a picta tavanul Capelei Sixtina, care pâna la acea data era doar o bolta albastra cu o puzderie de stele palide. Dupa opt ani de creatie artistica asidua, Michelangelo a daruit omenirii o capodopera unica a GENEZEI. O arta lucrare unica, o interpretare noua, personala a genezei, care de atunci si pâna acum uimeste si tulbura pe toti acei care au privit-o si o privesc, si vor sa-i afle rosturile, semnificatiile si sensurile, dupa care ramân coplesiti de admiratie sau devin suspiciosi, indignati, protestatari. E bine sa se stie ca initial Michelangelo nu a vrut sa picteze aceasta bolta celesta a Capelei Sixtina, dar Papa Julius al II-lea avea o puternica si dominanta personalitate, si Michelangelo la fel, acceptând contractul numai dupa ce a primit toate asigurarile din partea papei ca are libertatea deplina de gândire si creatie.

[pullquote]

în acest interval s-au întâmplat evenimente deosebite în Sfântul Imperiu Roman de Apus, în catolicismul lui, care au marcat profund personalitatea artistului si se reflecta pregnant în fresca JUDECATA DE APOI, ce pare mai mult o izbucnire de revansa, de pedeapsa neiertatoare, o osânda eterna. O apocalipsa! Judecatorul este Isus, si pe toata fresca aceasta înalta de 14 metri si lata de 12 metri, toti cei chemati pentru Judecata de Apoi se rostogolesc contorsionati de pacate si durere în iad!

[/pullquote]

Dupa douazeci si sapte de ani de la terminarea GENEZEI, Michelangelo se întoarce din nou la Roma, la Capela Sixtina, unde cu un nou contract, de data aceasta în fata Papei Paul al III-lea, începe sa picteze JUDECATA DE APOI. Este 1535, iar marele arhitect, sculptor si pictor are 61 de ani, o experienta si conceptie de viata diferite de cele de la 31 de ani când a pictat bolta Capelei Sixtina. Trebuie mentionat acest amanunt, pentru ca în acest interval s-au întâmplat evenimente deosebite în Sfântul Imperiu Roman de Apus, în catolicismul lui, care au marcat profund personalitatea artistului si se reflecta pregnant în fresca JUDECATA DE APOI, ce pare mai mult o izbucnire de revansa, de pedeapsa neiertatoare, o osânda eterna. O apocalipsa! Judecatorul este Isus, si pe toata fresca aceasta înalta de 14 metri si lata de 12 metri, toti cei chemati pentru Judecata de Apoi se rostogolesc contorsionati de pacate si durere în iad! Nici o urma de tron al judecatii, de balanta a judecatii, de carare, de umbra catre vreun Paradis. Judecata de Apoi exprimata vizual de Michelangelo pare dezlantuirea unui nou potop, unul apocaliptic!

De ce a pictat asa, de ce aceasta reprezentare? Pentru ca recentele evenimente istorice au avut un impact puternic în constiinta lui. Totul a pornit de Martin Luther, care în 1517 a lipit tezele sale pe usa bisericii din Wittenberg. Se nastea protestantismul german, lutheranismul, care s-a raspândit cu viteza de cutremur, zguduind din temelii rapacele catolicism de la Roma. Martin Luther a criticat aspru dogmele catolice abatute de la învataturile biblice initiale, a criticat organizarea biserici catolice devenita extravaganta, fastuoasa, dar mai ales a condamnat comertul ei cu indulgente. Indulgentele au intrigat pe multi catolici si a declansat extinderea protestantismului în marea masa a crestinilor cu urmarile lui. De acum înainte catolicismul papal a început sa piarda un mare numar de sustinatori, care trecând la protestantism deveneau fata de Roma oponenti, ostili, dusmani.

Tot în aceasta perioada, a difuzarii fulminante a protestantismului în Sfântul Imperiu de Apus, s-a accentuat un conflict între Papa Clement al VII-lea si Împaratul Carol Quintul care, împarat fiind, a trimis spre Roma o armata de mercenari francezi, spanioli si germani. Acestia din urma, în majoritate deja erau lutheranisti cu puternice resentimente antipapale. Cum împaratul nu îsi mai platise mercenarii de când au intrat în Nordul Italiei, le-a promis ca le da Roma pe mâna daca o cuceresc. Aceasta promisiune a declansat un infern în Roma, când a cazut în mâna mercenarilor. Istoricii au comparat aceast asediu, aceasta cadere a Romei cu cea a Babilonului, Cartharginei, Ierusalimului, descriind ororile mercenarilor care au pradat orasul, au violat si omorât calugaritele, au pus preotii sa faca slujbe obscene dupa care îi maltratau pâna ce mureau. Întreaga garda elvetiana, care apara Vaticanul, a fost nimicita iar papa a scapat fugind printr-un tunel, pentru ca mercenarii germani vroiau sa-l suprime. Acest cumplit infern, în care crestinii se omorau între ei, a marcat profund gândirea multor carturari si artisti ai acelor vremuri, printre care si pe Michelangelo Buonarroti. În Judecata de Apoi se reflecta cel mai pregnant starea de spirit pe care o avea marele artist în acea vreme. Istoricii de arta, de-a lungul generatilor, au subliniat cu intuitie si detalii din pictura judecatii de apoi acest adevar. Citind volumul criticului de arta, Andrew Graham-Dixon, personalitate recunoscuta în anglofonie, m-a frapat si pe mine, mai ales dupa ce din nou, recent, am contemplat frescele Judecatii de Apoi ale bisericelor bucovinene, care reprezinta în stil bizantin o adevarata judecata, în timp ce din originala fresca a lui Michelangelo nu reiese o asemenea judecata ci se evidentiaza proeminent doar un atotcunoscator stapân neiertator, fara balanta în fata celor chemati pentru pacatele lor. Parcurgând Biblia, comparând frescele, meditând se pot trage mai multe concluzii.

Pe un fundal cu cer albastru întunecat, ca de furtuna, în mijlocul frescei, pe un nor mic, în pozitie erecta, ISUS, fara barba, imens, aproape dreptunghiular, eclipsând soarele din spatele sau, are o atitudine de acuzator dezlantuit, ca si cum ar hotarî sfârsitul lumii. Cu mâna dreapta ridicata deasupra capului, dând impresia unei forte necrutatoare, nemiloase, parca arunca anatema asupra celor chemati din toate zarile la judecata, si pe ale caror fete se citesc numai neliniste, temere, groaza. Înfatisarea si atitudinea lui Isus este dupa multi critici de arta absolut amenintatoare, iar fetele si corpurile celor înviati de trompetele îngerilor seamana cu a celor pictati în scena potopului pe bolta Capelei Sixtina, potopul fiind tot o hotarâre judecatoreasca, dupa care omenirea tot nu a învatat mare lucru. Pentru ce sa mai învete/învatam când traim doar odata si suntem efemeri?

 

Alaturi de Isus se afla Maria, virgina si diafana, cu fata aplecata si privirea întoarsa de la atitudinea judecatorului, care priveste în stânga jos, unde cei înviati din morti se pravalesc îngroziti în infern. Si unii, dintre cunoscatorii artei lui Michelangelo, au interpretat reactia Mariei ca una de figuratie, neamestec, chiar de teama.

Si totusi, în aceasta puternica fresca a hotarârii finale a Fiului lui Dumnezeu, pe care Michelangelo a pictat-o stapânit de evenimentele ce au dezbinat catolicismul si au dus la cotropirea si pradarea Romei de catre fortele antipapale, de adeptii luteranismului, vine cu o idee personala, noua a Judecatii de Apoi. Pe lânga cei sapte îngeri cu trâmbite, mentionati de Sfântul Ioan în Apocalipsa, Michelangelo în fresca sa, mai adauga doi îngeri cu o carte deschis, în care fiecare înviat spre judecata sa-si poata citi faptele vietii si sa se judece singur. The idea that each man must ultimately pass judgement on himself was surely Michelangelo’s own – scrie Andrew Graham-Dixon în volumul sau Michelangelo and the Sistine Chapel. Pamânteneasca si omeneasca este aceasta idee ca fiecare muritor sa se autojudece în timpul vietii sale, dar pentru aceasta autojudecata e nevoie de parinti credinciosi si cinstiti, educatori buni si morali, de discernamânt si determinare personala. E un cerc mare, si daca un segment din el lipseste totul se poate narui si prabusi în Infern, în timpul vietii sau la Judecata de Apoi!

Orice admirator al artistului, privind acest izbitor ansamblu al judecatii omenirii se întreaba de ce a redat-o în acest mod aprig, aproape violent! Ca sa înteleaga si raspunda corect trebuie sa cunoasca cadrul istoric al acelor vremuri, despre care am insistat, si care a determinat marelui gânditor si artist o stare de spirit si constiinta ca sa ne înfatiseze mai mult o apocalipsa decât ca o judecata cum si-au imaginat-o alti artisti, sau multi muritori pentru ei însisi. Desigur, pe lânga acest cadru istoric sunt si multe alte detalii din aceasta capodopera asupra carora ar trebui sa ne oprim.

[pullquote]

Este chiar si peste puterile mele de papa sa eliberez pe cineva din infern”.- Papa Paul al III-lea

[/pullquote]

Ma opresc la faptul ca si Michelangelo îl înconjoara pe Isus cu îngeri si sfinti, printre care sfântul Petru are doua chei. Doua chei! Alaturi, Apostolul Bartolomei tinând în mâna propria sa piele dupa martirizare, dar a carui cap este un autoportret al pictorului! Un alt detaliu, foarte mult comentat în fel si chip, este cel din coltul drept de jos al Infernului în care este portretizat Biagio da Cesena, maestrul de ceremonii al Papei Paul al III-lea, care l-a criticat foarte aspru pe Michelangelo pentru aceasta fresca. Nu insist asupra cuvintelor folosite de maestrul de ceremonii, doar ca fapt divers asupra detaliului ca Michelangelo s-a razbunat pe el, asezându-l în Infern, încolacindu-l cu un sarpe care îi musca penisul! Biagio da Cesena a fugit la papa si s-a plâns de aceasta replica a lui Michelangelo, la care papa a spus ceva ce ar trebui sa aflam, învatam si sa nu uitam: „Este chiar si peste puterile mele de papa sa eliberez pe cineva din infern”.

 

Putna

mai, 2011


Promisiuni conditionate

 

Promisiunile lui Dumnezeu sunt conditionate- insa toate sunt DA. AMIN!

 


Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

 

[pullquote]

Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.(Iosua, 1.8)

[/pullquote]

Nu stim ce greutate a pus în vorbele sale un profesor care înainte de 1989 a facut o afirmatie colosala în fata studentilor pe care-i îndruma si de care se simtea foarte apropiat si responsabil: „Nu e om cult acela care nu a citit Biblia cel putin o data.” Sunt curios pâna unde si-a însotit vorbele cu fapta. Ce a facut el însusi, cât de departe l-a dus acea preocupare nobila si curajoasa pentru acel timp cand Bibliile erau aproape complet interzise în particular. Înafara preotilor, exceptand protestantii, aproape nimeni nu citea Biblia.

Se vorbea ca Marin Preda pentru a scrie celebra fraza de la sfarsitul trilogiei Cel mai iubit dintre pamanteni citise toata Biblia si înca una veche! Dar, cu siguranta profesorul nostru se referea la o cultura generala minima.

[pullquote]

“Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda, cf. 1 Corinteni, 13)

[/pullquote]

Asa cum românii e musai sa-l citeasca pe Eminescu, tot asa e obligatoriu citirea Bibliei. Se stie ca aceasta Carte unica cuprinde multe genuri literare, scrieri de mare profunzime literara, scrise în perioade de timp stravechi, care se întind pe cca 1.500 de ani, pagini care si-au mentinut nu numai autenticitatea celor scrise, dar si prospetimea si farmecul, intacte.

Toti marii oameni de cultura, Eminescu, Eliade, Arghezi, Blaga, Stanescu, Botta, Botez s.a., lista fiind deschisa, fac referiri de substanta la invatatura Bibliei, întreaga lor opera ar avea o alta directie si o cu totul alta valoare (inferioara) daca ar lipsi cultura si tiparul sfintelor scrieri.

Am zis Biblie, deoarece si altii vorbesc de Sfintele Scripturi, unii incluzand si alte scrieri vechi, cum ar fi upanisadele, de pilda. Ori, Biblia cuprinde cele 66 de carti canonice, dupa cum gasim si explicarea necesara în Prefata la Biblia Ortodoxa, tradusa si tiparita sub îngrijirea distinsului carturar si prea-înalt episcop, Bartolomeu Anania. Biblia Ortodoxa cuprinde si alte cateva carti necanonice, pe care Bartolomeu Anania le numeste bune de citit! Insa, o mare parte a Occidentului, neoprotestantii, Biserica Americana Baptista, au Biblia cu doar cele 66 de carti canonice, celelalte sunt cu totul inafara Bibliei. Nu sunt considerate Cuvantul lui Dumnezeu care sa fi inspirat scriitorii acestora. Pentru cunoscatori, diferenta e mare, intre o carte canonica si una necanonica, se simte imediat ca nu e in vorbirea si scrierea unitara a intregului,  citind Biblia cu aplecare, apoi punand ochii si pe acele scriei bune de citit.

[pullquote]În adevar, fagaduintele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea si „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni, 1.20[/pullquote]

Pentru ca spatiul unui Articol e totusi limitat, voi restrange  acest punct de vedere, doar la aceste afirmatii succinte, de altfel si tema propriu-zisa o voi trata mult prea laconic.

Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

Daca veti calca cu piciorul, insa e cu folos sa calcam cu ochii si cu gandul, cu meditatia, locul lasat pentru noi, care trebuie deci cucerit, Dumnezeu ni-l va da, cum a promis. El a lasat ascunse, la prima vedere, lucruri importante pentru viata noastra. Trebuiesc cautate cu multa grija si preocupare, ca pe o comoara de mare pret. Pentru poporul israel, Dumnezeu a promis acea bucata de Pamant care le-a dat-o atunci prin conducatorul lor, Iosua, dupa razboaie care au durat cca 7 ani, si care va fi al lor, conditionat.

[pullquote]

Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Sau Moise si de Moise lui Iosua; n-a lasat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul. – Iosua, 11.15

[/pullquote]

De ce credeti ca toti marii oameni de cultura, printre care il includ si pe Brancusi, s-au preocupat in mod majoritar de invatatura care ne vine din Biblie si de la Dumnezeu?

Pentru ca e de neinlocuit si pentru ca e o sursa inepuizabila de mari binecuvantari.

Citim Cuvantul Sfant, caci El ne poate da bucurii spirituale nespus de marete?

De curând am avut sub ochi un eseu urias, al omului de cultura prof. dr. Adrian Botez: Doi frati … imparati! De care imparati si frati, e vorba? De Dan si Emil Botta, ambii poeti de mare talent. Dan Botta, poet de mare profunzime si scriitor cercetator, fiind printre noi doar 51 de ani (1907-1958). Imparatul mai tanar, Emil Botta (1911-1977), a fost un mare actor si poet talentat, binecunoscut contemporanilor sai prin rolurile memorabile interpretate in teatru si film, remarcat prin stilul de interpretare cu totul inconfundabil, de mare angajament launtric.

 

[pullquote]

Mircea Eliade il omagiaza pe poetul Dan Botta, folosind cuvinte-metafore: “ … pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”…

[/pullquote]

 

CE VREAU SA ZIC ? Pun fata in fata,  alaturi si  impreuna, Biblia si scrierile marilor poeti amintiti aici.  Mareata Opera le-a fost izvor de invatatura si inspiratie,  tuturora. Dar  Biblia  ea insasi  cuprinde si multe scrieri in versuri cum sunt Psalmii, unele scrieri ale lui Solomon, cartea Iov…

Inca odata remarc credinta poetului Dan Botta, descifrata pentru noi in eseul Doi frati … imparati!:

 

Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

 

 

Constat, ca si Dan Botta, ca in poezie, cuvintele si ideile, filozofia acestora, imbraca forme de mai mare profunzime spirituala.

 

 

Dan BottaCredea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)

 

Sa mergem la adevaratul  izvor  spiritual!

Sa ne bazam pe  promisiunile  – certitudini care ne dau adevarata viata si fericire vesnica – Cuvantul lui Dumnezeu lasat pentru om in Carte, in TESTAMENT (Vechiul si Noul testament- Biblia).

Doamne ajuta! Doamne da-ne izbanda!

 

Sunt eu cu Dumnezeu?

El era la început cu Dumnezeu

Meditatie din Evanghelia dupa Ioan: Ioan 1.2

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

Sunt eu cu Dumnezeu?

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

Ti-amintesti de un timp special din trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie sau un barbat dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata?

Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste?

Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?

Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu.

Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!


Timpul meu cu Domnul

La început a fost Cuvântul …


Meditatie din Evanghelia dupa Ioan (Ioan, 1.1)

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Începutul zilei este foarte important. Vreau sa petrec timp cu Domnul la începutul zilei.


[pullquote]

La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.(Ioan, 1.1-5)

[/pullquote]


Timpul meu cu Domnul este un mare schimb „valutar“.

Departe de lume, ascunsa de privirea altora, eu schimb…

– oboseala mea cu Taria Lui

– neputinta mea cu Puterea Lui

– întunericul meu cu Lumina Lui

– problemele mele cu Solutiile Lui

– poverile mele cu Eliberarea Lui

– frustrarile mele cu Pacea Lui

– nelinistea mea cu Calmul Lui

– sperantele mele cu Promisiunile Lui

– durerile mele cu Balsamul Lui vindecator

– întrebarile mele cu Raspunsurile Lui

– confuziile mele cu Cunostinta Lui

– îndoielile mele cu Siguranta Lui

– slabiciunea mea cu Atotputernicia Lui

– imposibilul meu cu Posibilul Lui

– viata mea trecatoare cu Vesnicia Lui.

Inima mea tînjeste dupa un loc, departat de lume, un loc unde totul este în

siguranta, un loc în care sa ma simt iubita si apreciata asa cum sunt. Mi-am

gasit acel loc la picioarele Domnului.

Stau în liniste si pace pâna îmi vorbeste, pâna Îl aud cu mintea si cu inima.
Îti doresc ca timpul tau cu Domnul sa fie bucuria ta cea mai mare.


 

Pentru prima oara in istorie

 

DESPRE CE ESTE VORBA?

Cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA – aflam  pe REALITATEA.MOBI- din 29 Mai 2011.

 

http://realitatea.mobi/pages/article.aspx?extid=839157.


Nu e cu totul o surpriza – mersul lumii, spre regretul nostru si al multora – directia in care se indreapta omenirea, in general.

Majoritatea gresesc tinta spre care ar trebui sa se indrepte.

 

[pullquote]

Isus a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea. „ (Luca, 17.22)

[/pullquote]

Pentru prima oara în istorie, cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

ad

Institutia casatorie se zdruncina puternic în SUA. Potrivit New York Times, pentru prima oara în istorie cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

[pullquote]

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. (Ioan, 14.6)

[/pullquote]

Tendinta este ca femeile cu studii superioare sa se casatoreasca mai târziu si sa formeze cupluri trainice, în timp ce femeile care au doar liceul prefera sa nu se casatoreasca, chiar daca au copii. Femeile invoca faptul ca institutia casatoriei le-ar crea obligatii, iar criza financiara nu ajuta deloc acest lucru. Se pare ca rationaeza în felul urmator: “;a pot întretine pe mine si copilul, dar nu îl pot întretine si pe el”.

La scaderea procentului cuplurilor casatorite si cu copii contribuie si faptul ca speranta de viata a crescut, multi oameni traind singuri la batrânete. ?i imgratia a crescut, imigrantii, de obicei, facându-si familii mai târziu.

Cel mai mult, potrivit statisticilor, a crescut numarul femeilor care îsi cresc singure copiii si a cuplurilor care traiesc în concubinaj.”

 

Cum s-a ajuns aici?

 

De unde a plecat omul la drum, in istorie?

 

De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.” – Geneza, 2.24

 

Isus le-a zis: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la început i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei, 19.5-6).

 

Dumnezeu le-a lasat un anume tipar de urmat, si atunci le-a promis o viata fericita, binecuvantata, chiar daca cu sudoarea fruntii isi vor castiga painea!

 

Pe vremea cand poporul american avea un procent mare de credinciosi autentici (evlaviosi), in trecut, si, beneficiind de o constitutie buna, s-a bucurat decenii la rand de binecuvantarea lui Dumnezeu.

 

Insa, dupa cum arata si procentele celor care sunt casatoriti, in scadere drastica de la 78 la 48, deci sub jumatate din populatie traieste in neoranduiala, ceea ce denota o mare impietrire a inimii americanilor, care-L ofenseaza brutal pe Dumnezeu, prin neascultare si traire in pacat si desfrau.

 

In loc sa existe o adevarata binecuvantare in America, belsugul si prosperitatea, dimpotriva, acum USA are mari datorii, iar populatia e bantuita de numeroase boli si s-a dezobisnuit sa strige catre Domnul pentru iertare si vindecare.

 

Se vede ca si rata divorturilor este foarte mare, dupa cum aflam din mass media.

De ce? Pentru ca nu sunt satisfacuti de loc de felul lor de a trai, la intamplare, evitand cu buna stiinta stilul de viata bun avut de familiile traditionale, traiul ca si cupluri, care aduc cumva, palid, a casnicii, nu numai ca nu sunt durabile, dar fericirea pentru astfel de oameni este un fel de fata morgana pentru majoritatea celor care incalca invatatura si pretentiile Creatorului nostru.

[pullquote]

Domnul Isus a spus: „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara. (Matei 11.28-30)

[/pullquote]

Ce e de facut?


Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (Ioan, 10.7-11 )

 

 


 

Frumusetea Lui Dumnezeu – BUNATATEA

MOISE CERE SA VADA SLAVA LUI DUMNEZEU

 

de George Danciu

 

Moise a zis: „Arata-mi slava Ta!”

Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu! Dar in ce moment! Dupa ce s-au petrecut câteva evenimente istorice foarte importante.

[pullquote]

Fiindca bunatatea Ta pretuieste mai mult decât viata, de aceea buzele mele cânta laudele Tale. (Psalm, 63,3)

[/pullquote]

In timp ce  Moise se afla pe munte inaintea lui Dumnezeu sa ia Tablele Legii cu cele 10 porunci, scrise de degetul Lui Dumnezeu, poporul si-a facut un vitel de aur la care s-au inchinat ca unui dumnezeu!

Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pe popor  si urgia divina, dezlantuindu-se,  a   dus  la pierderea vietii multora dintre ei. Dar Moise s-a rugat pentru poporul vinovat, ca Dumnezeu sa-i ierte,  si Domnul Si-a a potolit mânia.(Exod, 32).

Deci, dupa aceste momente dramatice, Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu.

 

Ce o fi gândit Moise?

Ce se astepta el sa vada?

Ce gândea el, ce va vedea la Dumnezeul nevazut?

 

Domnul a raspuns: „Voi face sa treaca pe dinaintea ta toata frumusetea Mea si voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Ma îndur de cine vreau sa Ma îndur si am mila de cine vreau sa am mila!”

Domnul a zis: „Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!” (Exod, 33.19-20)

Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunatate si credinciosie …”(Exod, 34.6)


Uau! Dumnezeu vine si i se arata lui Moise!

Dar cum? Dumnezeu vrea sa-si arate toata frumusetea Sa!

De fapt, Dumnezeu, si lui Avraam Si-a descoperit planurile Sale, când cu Sodoma si cu Gomora.

Atunci Domnul a zis: „Sa ascund Eu oare de Avraam ce am sa fac?… Caci Eu îl cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina Calea Domnului, facând ce este drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa împlineasca fata de Avraam ce i-a fagaduit”… (Geneza, 18.17;19)

 

Intelegem noi ca trasatura Sa de caracter – care reprezinta slava, gloria Sa – este tocmai bunatatea Sa?

O, Dumnezeu e dispus sa- Si decline Numele in prezenta celor care-L iubesc , precum Moise si Avraam!

[pullquote]

Cuvantul cheie este cel tradus prin ”bunatate”, care este alt cuvant decat tob, folosit in capitolul precedent. Cuvantul este hesed, si toti traducatorii se lupta sa-i gaseasca cel mai potrivit echivalent. Astfel, intr-o traducere engleza el este redat prin steadfast love (dragoste statornica), in alta se creeaza un cuvant nou: lovingkindness (bunatate iubitoare). Gandind ca un profesor de limba romana, cuvantul vechi romanesc care mi-a venit in minte este marinimie, care cuprinde in sine notiunile de bunavointa, intelegere, bunatate, generozitate (DEX mai adauga o explicatie mai larga: a sacrifica interesul personal in favoarea celuilalt). Avand insa in vedere faptul ca acest cuvant nu este cunoscut de generatia mai tanara (am constatat acest lucru prin sondaje), am decis sa traduc hesed prin bunatate generoasa. (Iosif Ton)

[/pullquote]

Dumnezeu vine in intâmpinarea dorintelor noastre.

Ce altceva, decât bunatate, doreste omul de la Dumnezeu, mai intâi, mai inainte de alte lucruri si de alte binecuvântari?

 

Omul ar vrea ca El sa-si arate bunatatea si mila Sa!

Aceste cuvinte, bunatate si mila, sunt oarecum sinonime, in traducerile Bibliei se folosesc alternativ.

Din bunatate si din mila pentru omenirea decazuta, El a trimis rascumpararea si iertarea posibila doar prin Fiul Lui, Isus Cristos, Jertfa de rascumparare din pacatul originar, mostenit, de noi toti.

 

Imparatul David, care I-a cântat pe Dumnezeu ca nimeni altul, in nenumaratii Psalmi , spune deseori ca Dumnezeu este bun, caci bunatatea Lui tine in veci.

 

De pilda in Psalmul 25, David spune ca deoarece este bun, Dumnezeu arata pacatosilor calea pe care trebuie sa umble acestia:

Domnul este bun si drept: de aceea arata El pacatosilor calea. El face pe cei smeriti sa umble în tot ce este drept. El învata pe cei smeriti calea Sa. Toate cararile Domnului sunt îndurare si credinciosie pentru cei ce pazesc legamântul si poruncile Lui.

 

Marele invatat si apostol al neamurilor, Pavel, in Epistola sa catre Romani, vine cu o aplicatie practica, indemnându-i pe locuitorii Romei (si pe noi toti, deci) la pocainta.

 

Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta în bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da mânie si urgie celor ce, din duh de gâlceava, se împotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire.” (Romani, 2)

 

Ce ne spune Pavel?        [pullquote]

Isus zicea: „S-a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” (Marcu, 1.15)

[/pullquote]

 

Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te îndeamna la pocainta?

Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, îngaduintei si îndelungii Lui rabdari?

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, îti aduni o comoara de mânie pentru ziua mâniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu …

 

Ce intelegem? Cum e un tata sau o mama, care nu lasa copilul sa faca ce vrea el? Cum e acel parinte, care-l struneste mereu indreptându-l pe calea cea buna? Cum e numit, bun sau rau? Cel care ii cere copilului sa tina ordine in camera sa, sa se odihneasca la timp, sa-si faca lectiile, sa invete mereu lucruri noi si folositoare, sa invete ca trebuie sa-si iubeasca si sa-si respecte semenii, cel care nu-i cumpara chiar tot ce-si doreste si nu-l lasa sa imbrace orice, ci doar ce considera ca e potrivit vârstei si bugetului?

 

La fel procedeaza si Dumnezeu. Ca un tata grijuliu cu copiii Sai.

Ne invata, ne si cearta, ne si mustra, dar ne indruma pe calea cea buna. Chiar daca uneori El foloseste nuiaua, sau o boala, sau ne trece printr-o furtuna. El va face tot ce avem nevoie pentru a ne ajuta sa intram pe poarta cea strâmta (Isus, usa oilor) in Raiul ceresc pregatit pentru cei care traiesc cu credinta si ascultare de El.

 

Insa, copilul sau omul matur, ce va spune el?

Ne convine si ne bucura acest tratament?

Ce spunem noi despre parinti sau despre Dumnezeu?

 

Ori, Cuvântul Sfânt, dupa cum am vazut, spune cât se poate de clar: Dumnezeu e bun, bunatatea lui tine in veci!

Bunatatea Lui e aceea care ne indeamna la pocainta.

 

Intrebarea finala de azi este acesta:

Care-i atitudinea mea fata de bunatatea Lui?

 

Accept pocainta?

Sau imi strâng o comoara de mânie pentru ziua judecatii?

 

Doamne, ajuta-ne sa ne lasam cuceriti de bunatatea Ta!

Glorie Domnului! ALELUIA!

 


BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …

de George Danciu

Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)

Se stie ca, daca o tanara famile  astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in  aerul curat de afara.

E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu,  de-a lungul existentei umane – a istoriei,  intr-un cuvant –  a avut aceeasi grija parinteasca!

La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!

In conseinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.

Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!

In repetate randuri, Isus a spus ca Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvantul promisiunilor Sale ramane in veci si se implineste pana la virgula si punct. (Matei, 24.35).

Caci adevarat va spun, câta vreme nu va trece cerul si pamântul, nu va trece o iota sau o frântura de slova din Lege, înainte ca sa se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei, 5.18).

Pentru omagierea aniversarii a 500 de ani de la nasterea celebrului crestin novator John Calvin (1509 – 1564), sculptorul clujean Liviu Mocan (il puteti gasi la adresele: http://www.liviumocan.com; www.invitationsculpture.com; http://www.saltmin.com/3906/interviu-cu-sculptorul-liviu-mocan-fiorul-vibratiei-creatoare-in-opera-sculptorului.html) a executat o extraordinara lucrare intitulata DECALOG / CELE ZECE PORUNCI, care a fost expusa, mai intai la Geneva, acolo unde a trait si s-a afirmat Calvin. Lucrarea prezinta Cele zece porunci, prin cele doua maini ale lui Dumnezeu, realizare care s-a materializat prin expunerea materiala a 10 degete care formeaza cele doua maini, la scara mare, in inaltime ca la 5 m, iar diametrul unui deget, asezat pe sol, la baza, de aproximativ 1 m. Asezata opera de arta,  cele zece degete formeaza un caus,   mainile lui Dumnezeu, fata in fata, impododite cu un strat subtire asemenea aurului si care dau o lumina stralucitoare, reflectata, si focalizata in spatiul cuprins de ele. Cine se afla in perimetrul Legii poruncilor lui Dumnezeu,  simbolizate  in mod fericit prin aceasta splendida sculptura, se simte si se afla in siguranta, in pace si in odihna, putandu-se la propriu aseza in mainile sigure ale Creatorului. Inafara lor, cu totii suntem expusi pericolelor de tot felul, care, mai tarziu sau mai curand,  ne va perturba si devia existenta de la un Happy End indelung pregatit de Dumnezeu pentru omul credincios.

Domnul Isus,  de 2.000 de ani a venit cu oferta Sa, generoasa, chemandu-ne la El: „Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. ”. (Matei 11.28) si apoi a lasat tuturor ucenicilor Sai promisiunea plina de grija si atentia Sa intreaga: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. (Evangh. dupa Ioan, 14.1-2)

In APOCALIPSA, insa  traducerea din greaca a cuvantului originar, este  Revelatia sau Descoperirea, Revelatia  apostolului Ioan, descoperirile pe care le-a primit, si care sunt scrise de el  pentru noi, asezata apoi in Biblie,  aceasta  REVELATIE ne  prezinta cat se poate de clar vremea Sfarsitul acestui Pamant, nenorocirile si urgiile,  marile necazuri si cataclisme prin care va trece intreaga omenire in zilele care il vor preceda .

Inainte de inaltarea Sa la cer, Isus a stat de vorba cu ucenicii Sai, iar acestia l-au intrebat despre Imparatia asteptata si dorita de ei:

Deci apostolii, pe când erau strânsi laolalta, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând sa asezi din nou Împaratia lui Israel?” El le-a raspuns: Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapânirea Sa.” (Faptele apostolilor, 1.6-7)

Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (Matei, 24.36).
Exprimarea din acest punct de vedere este clara si indubitabila, fara echivoc. E greu de imaginat cum pot fi amagiti sau orbiti de Satana cei care cauta sa faca asa zise calcule (cum este de notorietate cazul lui Harold Camping) , pentru a stabili care ar fi data Sfarsitului acestui Pamant!

Oricum, e bine de precizat, ca, daca nu va reveni Domnul Isus intre timp, sfarsitul fiecarui om va veni in mod normal in decursul vietii sale, cuprinse pentru fiecare intre cele doua date individuale, data nasterii si data mortii fizice, timp care se poate intinde la cateva zeci de ani.

Sa vedem si o scurta mentiune a Bibliei: „Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; si lucrul cu care se mândreste omul în timpul lor nu este decât truda si durere, caci trece iute, si noi zburam. Dar cine ia seama la taria mâniei Tale si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de Tine? Învata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima înteleapta! „ (Psalmul 90.9-12)

In timpul acestei vieti, chiar acum, in aceste zile, trebuie sa ne punem viata in acord cu pretentiile lui Dumnezeu, daca dorim sa avem  un Happy End.

Trebuie sa ne preocupe aceasta idee, acest gand, cu atat mai mult cu cat nu avem de unde cunoaste cat vom mai trai in acest trup muritor. Putem muri subit din varii cauze (un accident stupid de masina, de tren sau de avion; un atac cerebral, un virus mortal, decesul prin imprudenta sau confuzie; in tornade, incendii, inundatii etc).

Ce promite Dumnezeu credinciosilor Sai?

Dumnezeu promite un Pamant nou si un Cer nou tutror celor ce cred in El. Celor care il urmeaza, prin credinta, pocainta si ascultare. Cei care cauta sa-i implineasca voia Sa pe care o aflam in Biblie, indeosebi in Noul Testament.

In Apocalipsa- REVELATIA, in penultimul capitol, cap. 21 gasim informatii despre magnifica cetate a lui Dumnezeu in care vor fi primiti pentru vesnicie cei care au credinta si viata dupa voia Lui:

Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera, si marea nu mai era. Si eu am vazut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfânta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: „Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.” Apoi mi-a zis: „S-a ispravit! Eu sunt Alfa si Omega, Începutul si Sfârsitul. Celui ce îi este sete îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.

Dar, cât despre fricosi, necredinciosi, scârbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, închinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este în iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.

Apoi unul din cei sapte îngeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!” Si m-a dus, în Duhul, pe un munte mare si înalt. Si mi-a aratat cetatea sfânta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul. (…) Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, si împaratii pamântului îsi vor aduce slava si cinstea lor în ea. Portile ei nu se vor închide ziua, fiindca în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna; ci numai cei scrisi în Cartea Vietii Mielului.„ (Apocalipsa, 21.1-11; 23-27)

GLORIE DOMNULUI DUMNEZEU! ALELUIA!

VINO DOAMNE ISUSE!

 

La început cu Dumnezeu

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Ioan 1:2 „El era la început cu Dumnezeu.“

 

de Ana Tatar Andras


 

Sunt eu cu Dumnezeu?

 

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

 

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

 

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

 

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

 

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

 

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

 

Ti-amintesti de un timp special în trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

 

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

 

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

 

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

 

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata? Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste? Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?


Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu. Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!

 

DESCHIDE-MI OCHII !

Recenzie de Carte – de George Danciu


Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” –      Psalmul 119.18


Deschide-mi ochii!. Autor: Ana Tatar Andras. Editura „RISOPRINT”, Cluj Napoca, 2011, 371 pagini.

 

 

Ana Tatar Andras este originara din  zona Clujului, însa acum locuieste si traieste în North Carolina, USA. Cei care o cunosc constata ca Ana  este o fire deschisa,  mereu zâmbitoare, atenta, gata sa vina in intâmpinarea nevoilor celorlalti, cu o vorba buna,  de încurajare,  sau cu o fapta care sa împlineasca o trebuinta.

. Cele peste 360 de meditatii, câte una pentru fiecare zi a anului, nu dezmint cele afirmate, dimpotriva, contureaza si mai bine, si implicit ne vorbesc,  despre caracterul si înclinatiile sale crestine,în pagini  strânse cu pricepere în cartea de Meditatii zilnice  bazate pe Evanghelia dupa Ioan, Deschide-mi ochii!, publicata la Editura RISOPRINT Cluj Napoca.

Pastorul Livius T. Percy descrie in doar câteva cuvinte care e scopul acestor meditatii pentru cititor:

Cu sensibilitate si dragoste, Ana Andras ne invita sa ne delectam in Cuvânt, in rugaciune si in meditatie la frumusetea Domnului, descoperita in Scriptura. Ne invita sa privim apoi viata si problemele cotidiene prin prisma Cuvântului, sub calauzirea Duhului Sfant, asa incât Cuvântul sa devina viu si lucrator in noi.

Inca din primele cuvinte scrise, Ana Tatar marturiseste:

Nu este un lucru usor sa fii o femeie credincioasa in zilele noastre. Viata nu a fost niciodata o provocare atât de mare.” … ”Dumnezeu sta gata sa ajute, ori de câte ori î i cerem.” … ”Pânza vietii se tese cu multe obiceiuri, dar nici un obicei nu este mai important decât rugaciunea si citirea Cuvântului.

Cu alte cuvinte, esti ceea ce citesti si ceea ce faci. Ana Tatar citeste Cuvântul mereu insetata si plina de iubire, mediteaza la El si inalta zilnic rugaciuni catre Dumnezeu. Ea si-a adaptat viata cotidiana dupa câteva  principii benefice, traind ghidata de aceste practici spirituale sanatoase.

Chiar daca nu se refera in mod explicit cine i-a fost modelul pentru viata sa spirituala, Ana vorbeste despre bunica ei si despre matusa Florica care au incurajat-o sa invete, sa citeasca, sa cânte si sa se roage; vorbeste despre exemplul bun al parintilor; vorbeste despre Biserica din Panticeu si despre Biserica Baptista Iris, din Cluj, unde l-a avut  pastor pe Beni FARAGAU foarte cunoscut in lumea evanghelica din România si de afara ,îl aminteste si pe Nelu Cartis si alti prieteni clujeni alaturi de care a crescut spiritual.

Insa, fara nici o indoiala, modelul ei este Isus Cristos, pe care îl adora si despre care marturiseste in mod constant în  meditatiile sale.

E bine sa retinem acest nume, ANA TATAR (Ana Tatar Andras, in urma casatoriei cu John ANDRAS, român stabilit in America), deoarece, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne propunem sa publicam periodic cate una din  meditatiile ei.

 

OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

Poeseu: Nano-eseu sau conditia mesianica

Despre noi însine ca multitudine

Revolutia, iesirea violenta din dictatura umanului, devenita demoniaca, insuportabila, îsi devoreaza fiii, cum s-a spus dupa revolutia franceza, care a abolit dictatura monarhica. Dupa prabusirea Ierusalimului sub romani, unde iudeii, prin Sinedriul vechii religii a lui Jehowah razboinicului „ dumnezeu gelos” ( cum s-a autodefinit profetilor- preoti) – pe cel ce venise ca Mesia, adica Eliberatorul, a esuat o revolutie terestra, istorica, dar idealurile ei, Pacea, Egalitatea, ( fraternitatea), Libertatea au fost de ultim moment „ transferate” în alta dimensiune, una post- mortem, cu promisiunea învierii. Acest moment – cheie avea sa determine în timp schimbarea fundamentala a istoriei umane, prin  crestinism. Noul Testament înlocuieste pe termen lung, Vechiul Testament. Monoteismul triumfa asupra politeismelor civilizatiilor „ batrâne”. Mesianismul devine cult- model înnoitor al eroului, re-mandatat nu doar popular, terestru, ci si divin. Fiul Omului este din nou (…) si Fiu al lui Dumnezeu, Tatal ceresc, adica extraterestru. Dintre sectele divergente atunci, saducheii, fariseii si esenienii, unde pare-se s-a initiat fiul lui nenatural al lui Iosif, nascut din fecioara umana, Maria, dar cu asistenta- interventie divina,.întemeiaza astfel  evolutia  unei religii – program dinspre decadenta în ciclice esecuri în conflicte, fratricide, spre una a unei omenirii devenitoare, tinzând spre pacea universala ( „ Pace Voua” era salutul Mesiei, parafrazând Pax Romana ?)…
Imperiul- Împaratia ciclici in extenso în lume, este boicotat din interior de Revolutia de acest tip nemaivazut; Mesia este rastignit, asa cum odinioara rasculatul sclav gladiator Spartacus. În ajunul actului ce va fi unul întemeietor prin sacrificiu( al Tatalui în Fiul!) –
Hristosul promite revenirea în lume, cu o revolutie de tip infinit superior celor umane, ca sa împlineasca o Noua Lume, un Nou Imperiu, Împaratia Cerurilor. Estre cea m,ai drastica schimbare de paradigma de dupa milenii.
Revolutia a fost Isus, pregatirea celei supreme o face crestinismul nou- testamentar, prin apostolii sai.
Daca revolutia lui Isus si-a devorat ( rastignit) inspiratorul care, cum se spune azi în mod straniu doar aparent „ electriza multimile”, efectul a fost ( si continua a fi activ) unul în conlucrare cu Timpul. Ceea ce inspira un fior aproape neomenesc, este gândul ca de fapt în ascunsul irelevat al acestora toate, se afla si functioneaza ubicuu în civilizatie, un Program de ordin superior întelegerii multimilor însele. În istorie liderii- eroi politici, în adâncul istoriei sarerdotii- preoti si misionaristi, precipita sub ochii nostri tot mai deschisi în întunericul insomniac al rationalistilor, efectul deloc pacific al crizei de sine al speciei… Gustave le Bon, în celebra-i scriere „ Psihologia multimilor”, desi citit de miliarde de oameni, a fost ignorat de catre revolutionarii istoriei actuale, dar pare-se abil instrumentat ca „ evanghelie”  de catre tiranii lumii noi. „ Pace Voua” a devenit prin confiscare ( lovituri) „ pacea lor”, privilegiul castelor acestei noi istorii, însa cu butucii ei adânci, telurici, în subconstientul colectiv al popoarelor.

Grafica de Vanni Cuoghi, Italia, din Însemnari iesene, 2011

Acel ochi al mintii, care ar trebui sa se închida în somnul vital noua, prin supralicitarea gândirii empatice, acut- pasionate,- cum o au geniile creative- pare a nu se mai închide: atunci survine alienarea. Iata de ce s-a spus „ ferice de cei saraci cu duhul” ( asadar cu energia cosmica subtila, divina) – ca ei „ vor vedea Împaratia”…Adica o vor vedea cu ochii lor smeriti, învinsi de demnitatea de a nu se lasa înjositi sub tirani…Iar Împaratia lor va fi în ceruri, pe câta vreme altfel ar fi rastigniti( eliminati)…Numai ca aceasta ipostaza ( postura) criticata eretic de Nietszche, drept atitudine a operei ratate (…), -este discutabila: într-un fel, ea este paradoxal cea care, prin ignorare a nedreptatii si emanatiilor excesive ale Puterii în istorie, induce- lasa- stagneaza  omul ( multimile) în indiferenta ca inteligenta a Materiei Vii si a ratiunii ( constiintei) – astfel determinând chiar tirania, dictaturile, Raul îndurat de cei multi, la schimb barbar- brutal- perfid cu binele unui procent mic, dar consolat în a-si trai durata vietii, într-un rai organic, palpabil, nu al Sinelui Cosmic, manifest în uman, ci al Egoului animal, primitiv si resurect, în ciclice epifanii ale Spaimei escatologice, ca anamnesys ?

Eugen EVU

OCHIUL LUI DUMNEZEU ÎN CÂTEVA DIN POEZIILE LUI EUGEN EVU

Denumita „Ochiul lui Dumnezeu” aceasta nebuloasa este o formatiune interstelara, la 700 de ani lumina de Pamânt, în constelatia Varsatorului. Ea a fost descoperita de astronomul german Karl Ludwig Harding în 1824. Cea mai recenta fotografie facuta „Ochiului lui Dumnezeu” este realizata de European Southern Observatory. (Helix Nebula NGC 7293 – http://en.wikipedia.org/wiki/Helix_Nebula).

***
„La început a facut Dumnezeu cerul si pamântul. Si pamântul era netocmit si gol. Întuneric era deasupra adâncului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Si a zis Dumnezeu: «Sa fie lumina!». Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina si a despartit Dumnezeu lumina de întuneric.” (Biblia, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1982, Facerea, Cap. 1:1-4, p. 11.). „Si duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” era de fapt ochiul lui Dumnezeu, care percepea ca totul nu era decât o mare de întuneric, o nebuloasa. Ochiul lui Dumnezeu este biruinta luminii asupra întunericului, asupra linistii universale si de netulburat de la începutul veacurilor. Formatiunea interstelara descoperita la 700 de ani lumina este foarte noua în comparatie cu ochiul ancestral, zugravit pe frontispiciile bisericilor, sau în mijlocul cupolei lor centrale. Ochiul lui Dumnezeu este cel ce vede tot, înregistreaza tot, dar nu spune nimic. Se zbate, dar tace. Uneori plânge, alteori râde. „Ceea ce se exprima e ceea ce semnifica/ Transfer între tot ce e viu/ Pentru a spori misterul zglobiu/ Constelatia-n sâmburi se ramifica.” (Dialog cu Maria). Alteori scruteaza lumea „Ceva prin ochii tai/ se uita-n lume.” (Lumina care vede … Tau). Lacrima ochiului lui Dumnezeu este roua florilor, în diminetile proaspete de vara, umplute de un soare bine-facator si datator de viata si energie.

Încadrat în triunghi, ochiul simbolizeaza Sfânta Treime (Tatal, Atoatevazator, Fiul – uman construit si nascut de Sfânta Fecioara Maria, dar nu zamislit de om, „nascut, iar nu facut” – spune Crezul – si Sfântul Duh – spiritul lui Dumnezeu, „care plutea peste ape”). S-a speculat ideea ca, încadrat în triunghi, ochiul lui Dumnezeu ar fi un însemn heraldic, masonic. Consideram ca este doar frumusetea senina si deplina a lui Dumnezeu Tatal, ochiul care vegheaza în permanenta asupra noastra, protejându-ne, ferindu-ne de tot ce-i rau, prevenindu-l, impiedicându-l. Este constiinta si sufletul nostru, un altfel de dialog al omului, care intra cu evlavie în biserica si se roaga, vorbind direct cu Dumnezeu. Atunci, în acele momente, confesiunea ar putea fi cea mai sincera. Oricum, din acest punct de vedere, ca stare si traire ea este unica si irepetabila! Îmi amintesc ca undeva în Moldova, pe frontispiciul unui spital (cladire veche, crenelata la acoperis, deci cu o arhitectura oarecum ciudata pentru un astfel de asezamânt), era pictat în triunghi ochiul lui Dumnezeu. Nici comunistii nu l-au sters. M-am întrebat si atunci ca si acum de ce era acolo si nu pe o, sau într-o biserica? Ochiul lui Dumnezeu proteja bolnavii, le dadea sanatate, le insufla speranta în vindecare.

„Exista dictatura constiintei si deci una a subconstientului. O a treia cale pare a fi cea dintre veghe si vis (sau starea de veghe si starea visatoare, specifica poetului). Subconstientul este Eul cromozomial?” (Jurnale, de Eugen Evu, 2010). „Ceva prin ochii tai/ se uita-n lume./ Cu-aceiasi ochi în palma/ vezi bobul de orez/ Puzderia de stele, Numar-nume/ si deopotriva forme,/ morfostructura cum e,/ sinapsa dintre neu (T) roni/ si Miez…” (Lumina care vede …Tau). [”That something in your eyes/ will look around the world./ Those eyes in your palm/ will gaze at the rice grain/ The billions of stars,/ the Number-name/ and similarly – shapes./ the morphostructure is /the synapse in between the new (T) hrones /and the Cores…”] – (The Light that Sees … The Tau). Cel ce cuprinde totul cu privirea, (EL Roi) de la întregul Univers, pâna la bobul de orez, EL, ELOHIM (Dumnezeu Atoatecreator) din miliardele de stele/ sori, numarul UNU, Dumnezeul omenirii conceput de noi doar din ultimii doua mii de ani, atât de putin în comparatie cu imensitatea inexistentei timpului, pentru ca mintea omeneasca si atât cu greu poate cuprinde, întelege si patrunde, Numarul-nume [UNU-EL] de la care toate au pornit si care este morfostructura de baza în sine, Neu (T) ronul, (adica Stapânul cel mai Recent/ cel mai Nou al noului (T) ron sau chiar Neutronul în sine, esenta pura, care a putut sa puna totul în miscare si de la care toate au pornit, dar în acelasi timp însusi Miezul lui, puritatea întruchipata, mintea nemarginita, de necuprins care a creat Formele, Numarul-nume este – conform fiosofiei hinduse – (v. Upanisadele) a fost si va fi într-o permanenta stare de prezent.

De aceea spunem ca timpul ca forma de masura nu exista decât într-o raportare a omului si o nevoie a lui de referinta la ceva anume, clar, fix, ca la un punct de sprijin. Ramânem în acela?i registru al luminii cibernetizante neu (T) ronale, implorând puterea divina sa ne dea „inspiratia ei” ca sa ne putem izbavi prin ferire si distantare de seductia fascinant-periculoasa, în final mortala, a femeii hiper-cerebrale întruchipata de Medusa-Gorgona. Iar si iar, repetat ciclul la nesfârsit în istoria Universului, ochiul memoriei impregneaza existentei limitate simbolic într-o ora ce se scurge, în nisipul din clepsidra = „viata noastra”, tot ADN-ul lumii. „Memoria se impregneaza /în nisipul de clespidra /al vietii noastre…” La final, când ciclul vietii s-a terminat, nisipul s-a scurs, clepsidra se rastoarna, universul ei miniatural reluând totul de la capat. Gestul rasturnarii are efect devastator, de cataclism, iar tot ceea ce s-a impregnat în memoria evolutiva a scurgerii nisipului din clepsidra, nu mai este decât o hidra hâda cu aspect apocaliptic-înfricoator de Medusa-Gorgona. În fractiunea de secunda în care se intervine asupra clepsidrei prin rasturnarea ei, ciclul Universului se reia de la capat, baza ei fiind perfect curata, Stapânul Neu (T) ron (sau al noului (T) ron) reusind, prin miscarea pe care o declanseaza, sa asigure sinapsa sau punctul de legatura dintre Neutron (ca particula infinitesimala a nucleului atomic) si Miez-ul în sine, adica, religios vorbind „La început a fost Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul”, sa împleteasca cele doua spirale ale ADN-ului existential prin unirea cu elementul religios/ de Sine, (T) Tau – prin crucea Sf. Anton, prin suferinta. („Memoria se impregneaza/ în nisipul de clespidra/ al vietii noastre…/ Memoria uneori este o hidra,/ sau o Medusa Gorgona…” – Medusa Gorgona -. „Memory gets impregnated /with the sand of the clepsydra /of our life… /Sometimes memory is a hydra /or a Medusa-Gorgona…” – Medusa-Gorgona).

Se ajunge, pe cale de consecinta, la Starea cea Buna, care are ca punct de plecare tot linistea adânca si de nepatruns a nocturnului, care singur poate vedea tot ceea „ce e de vazut”. Se reia aceeasi idee de mai sus, exprimata cu o tusa mai clar perceptibila omului. Rabdarea reluarii nenumaratelor cicluri ale existentei, indiferent de forma ei de manifestare, nu este decât o contopire, „o împreunare” aproape orgasmica a „Starii bune”, a Sinelui bun, creator, luminos, solar cu luna plina, asimilata în întregime visarii, poeziei, prin preluarea reflectarii acestei contopiri în creier (adica tot în sau la nivel de „neu (T) ron”, ajungându-se iara si iara de unde am plecat, de la „Numarul UNU-nume” în iuresul controlat al starii „de cosmos /în circulara /miscare”). „Creierul /Micul soare” ce „pulseaza /cu lumina lui/ iubitoare” este, de fapt, aura din jurul capului sfintilor pictati pe icoane, este sinele nostru pur.

Exista o rugaciune a sufletului, profunda, chiar daca adaptata modern: (Ruga profana) „Doamne, fereste-ma si inspira-ma a ma feri /de femeia hiper-cerebrala…/ Si adu-mi aminte sa îmi râda si ochii,/ nu doar ridurile…/ Si sa rezist a ma iubi cât sa pot iubi si pe altii…/ si oglinda sa-mi fie – sarutata cu ochii – nu sticla rece,/ nu moartea rece a silicatilor, ci luciul apei,/ senin. / si cum Eminescu te rugase:/ „Pe mine, /Mie reda-ma!” (Oda în metru antic). (A Profane Prayer) „God, protect me and give me Thou inspiration to protect myself /from the hyper-cerebral woman… /And remind me how to laugh with my eyes /And not only with my wrinkles… /And to resist in loving myself in as much as I love the others… /and make it a mirror for me – kissed with the eyes – not that cold / lifeless glass, /not that cold death of the silicates, but that shiny serene glass /of the water. /And like Eminescu who had prayed Thee: /”Restore me /To my own being!” (Mihai Eminescu, ”Poezii – Poems”, Editie bilingva, Traducere de Leon Levitchi si Andrei Bantas, Editura Teora, 2005, Ode (in ancient meter), p. 323).

Litania, rostita pios si cu suflet curat, exprima teama „de femeia hiper-cerebrala”, (nenumita MOARTEA, ca la Cezar Ivanescu) dar si o dorinta profunda de a se bucura de ea si de a „râde si cu ochii” la ea, „nu doar cu ridurile”(urât, crispat, rece, taios, distant, înfricosator). Spre deosebire de Cezar Ivanescu unde Moartea este femeia urâta, repudiata, detestata, dar în permanenta râvnita si dorita cu ardoare, pasiune, ciuda si neputinta de a scapa de obsesia ei („Asteptându-ti moartea /Vesnic matern sex încreat al mortii”, sau „O, mai singur e ca moartea /Trupu-mi gol frumos si viu !/Timpul mort mai lung se face /Os de mort într-un sicriu !/Ai trecut râzând, femeie, /Gura eu ti-am sarutat, /Gura-ti rosie, femeie, /Nici o umbra n-a pastrat, /Timpul dus n-o sa mai vina /Tânar eu n-o sa mai fiu !/Timpul mort mai lung se face /Ca un mort într-un sicriu.” – Corpus, „La Baaad”, Editura Cartea Româneasca, 1979, p. 18), jertfa, la Eugen Evu, ajunge sa fie totala, neconditionata si neconditionala, ba chiar exprimata cu bucurie: „Si sa rezist a ma iubi cât sa-i pot iubi si pe altii”.

Plin de rabdare si întelegere, plin de speranta si lumina pura, ochiul lui Dumnezeu, însusi ochiul Sinelui, al „numarului-cuvânt”, „ochiul semintei”, „duhul de sine flamând /dintre Sine si numar-cuvânt” „rabda în iarna”. Atent scrutator, dar supus contopit ca om în speranta unor „consolatoare iluzii” si „iubiri decazute” se autoanalizeaza ca Sine (divin) sau ca om-poet (demiurg, creator) sperând repetitiv poate (noi oamenii nu avem de unde sa stim, iar asa-zisele vieti anterior traite conform teoriei reâncarnarii sunt tot dintr-un trecut extrem de apropiat, daca e sa ne raportam la imensitatea Universului coplesitoare si de neconceput cu mintea ca spatialitate a timpului) în „Starea cea buna”, „cea care zideste”. Cu fiecare ciclu existential, cu fiecare rasturnare de clepsidra, sinaptic vorbind, „verbul se daruie” în „ceea ce se exprima”, în „ceea ce semnifica”, pulsând viata în orice, în „plânsul care cânta”, în „pomul înflorit”, asigurând „transfer între tot ce e viu”.

Repetabila memorie care contine ca un Codex aureus codul numeric impregnat de Sine în spirala ADN-ului, „sâmbure în care latenta devine”, nu este altceva decât miracolul vietii ce se înnoieste mereu („Ochiul semintei rabda în iarna /sa se faca ziua iesind din pamânt /astfel si duhul de sine flamând /dintre Sine si numar- cuvânt. //Consolatoare iluzii, iubiri decazute /Prin aceea ca vor sa ia în stapânire /Starea cea buna e cea care zideste /Da trup din ce pierzi, omeneste” … „Se daruie verbul în toate pulsând /Plâns care cânta, pom înflorit.” … „Ceea ce se exprima e ceea ce semnifica /Transfer între tot ce e viu” … „Aici, în clarul vazator întuneric /Memoria contine codul numeric /Codex aureus, starea de bine /Sâmbure în care latenta devine. //Tu, care esti fiindca Sunt! /Duh râzând! /Când mi te darui te-aud luminând.”
______________________________________
*Din volumul în pregatire „Dialog cu Maria”

Muguras Maria PETRESCU
aprilie 2011

.

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez