Emoția ce Topește Lacrimile Nefericirii

Emotia ce Topeste Lacrimile Nefericirii

Emoția ce Topește Lacrimile Nefericirii

by Octavian Lupu

Apăsă un simplu buton și întreg canalul de înregistrări video se șterse într-o clipă. În mai puțin de o secundă se topiră în neant sute de ore de muncă desfășurate pe parcursul ultimilor cinci ani. Artistul își șterse broboane mari de transpirație de pe față. Emoția îl copleși. Continue reading “Emoția ce Topește Lacrimile Nefericirii”

Advertisements

FLORILE, MOTIV DE INSPIRATIE PENTRU ARTISTII ROMÂNI

de Dr. Cristina OPREA

În aceasta luna, în care sarbatorim sosirea primaverii, m-am gândit ca cel mai potrivit articol pentru revista ar fi acela în care sa va vorbesc despre efemerele flori si ceea ce au reprezentat ele în viata artistilor români.

 

Facând o plimbare prin istoria artei românesti am ramas impresionata de maiestria si muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florala se oglindeste. Si pentru a nu ma bucura numai eu de frumusetea acestor lucrari am considerat ca trebuie sa împartasesc aceasta stare cu cititorii revistei.

 

Cel mai impresionant artist este Stefan Luchian. Este artistul ce a descoperit în motivul floral echilibrul compozitional, dar si pe cel sufletesc. Pentru a realiza o lucrare cu aceasta tema, în primul rând, sufletul artistului trebuia sa rezoneze cu modelul. Aceasta vibratie interioara ne-a fost transmisa si noua, iubitorii de frumos. Florile au reprezentat un reper în discursul sau plastic. M-am oprit asupra lucrarilor ,,Albastrele”, ,,Anemone” si ,,Crizanteme”, pentru ca ofera trei modalitati de a interpreta si picta aceste flori.

 

Albatrelele pictate pe un fundal încalzit prin tonalitatile de galben-ocru, înconjoara practic vasul în care artistul le-a asezat. Daca am desena ipotetic o linie de contur, am observa ca se formeaza un cerc, iar vasul este asezat chiar în mijloc. Pentru a nu crea o monotonie vizuala, folosind doar doua culori, una calda si cealalta rece, a adaugat cateva fire de margarete, în partea stânga a tabloului, ce contrasteaza cromatic si ofera spatialitate întregului buchet. O singura margareta, în partea dreapta a lucrarii, prezenta subtila, confera o proportie justa. Artistul a încercat sa redea prin tuse largi si spontane fragilitatea florilor, în opozitie asezând tusele scurte ale fundalului.

 

Un alt discurs plastic sustine Luchian în tabloul ,,Anemone”. Brunul fondului, coborât parca din tablourile lui Rembrandt, ocupa spatiul într-o proportie mare. Folosind complementarele rosu – verde, pictorul Stefan Luchian dozeaza foarte bine culorile, creeând armonie. Daca privim cu atentie fiecare tablou în parte, observam ca artistul a ales vase deosebite ca forma si materialitate, tocmai pentru a oferi alternante vizuale si coloristice, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrasteaza cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul sau. Petele de rosu, alb, negru ce redau corolele florilor creeaza un ritm si o muzicalitate prin dialogul sustinut cu verdele crud al vasului de lut.

 

La Stefan Luchian fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o traire. De la albastrele vivace trece catre cumintenia anemonelor, ca apoi sa se întoarca spre dansul petalelor de crizanteme. Fiecare artist si-a ales din multitudinea plantelor decorative numai pe acelea ce au facut parte, într-un mod sau altul, din arealul lor existential.

 

Crizantemele, florile – prag între toamna si iarna reprezinta practic ultimele cuvinte ale naturii înainte de a intra într-un somn de trei luni, pâna la sosirea primaverii. În cromatica lor calda, par a fi ,,vorbe” blânde adresate noua de mama-natura. Aceste ,,ziceri” a încercat sa le surprinda pe pânza si Stefan Luchian în tabloul sau. Pastrându-si modalitatea de a compune spatiul prin distribuirea florilor atât în vas cât si lânga el, artistul a redat cu maiestrie materialitatea crizantemelor.

 

Theodor Pallady este artistul care a pictat florile asa cum sunt ele, parti componente ale existentei umane. Le-a integrat cu maiestrie în naturi statice oferind privitorilor ritmuri si contraste. În ,,Vaza cu flori” alege doua tipuri de plante ornamentale în jurul carora compune cu grija alte obiecte, redând prin culoare o atmosfera calda. Fiecare tablou ne povesteste parca despre o clipa din viata, stocata în imagine, la care autorul a vibrat si pe care a dorit sa o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, asaza în fundal o alta imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar si o oglindire.

 

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestra” exista o fereastra deschisa catre lume. Se creeaza un dialog între creatia umana – arhitectura si creatia mamei natura – florile. Acest buchetel asezat într-o glastra ofera prin culoare, o nuanta vietii, destul de grizata. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între doua trairi, cea interioara si cea exterioara. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante si putin misterioase creeaza o atmosfera meditativ-contemplativa.

 

Nicolae Tonitza, un pictor de o mare sensibilitate care a surprins pe pânza, cu mare daruire, chipuri de copii, a fost impresionat de atmosfera degajata de flori si bineînteles a pictat câteva tablori cu tematica florala. Unul dintre ele este ,,Bujori”. Aici se remarca dorinta artistului în redarea acestor plante ornamentale, prin tuse scurte si ritmice, ce pornesc de la alb pâna la un roz pastelat, fara a oferi însa foarte mare atentie vasului în care acestea sunt asezate. Buchetul se proiecteaza pe un fundal pictat în tonalitati calde, de ocru si brun. Partea superioara a vasului este înconjurat de câteva pete de rosu ce sugereaza o draperie.

 

Daca la bujori o parte a vasul a fost eliminat, în tabloul ,,Trandafiri” Nicolae Tonitza construieste o compozitie clasica, cu vasul din lut asezat pe axul vertical al lucrarii, în care îsi duc viata efemera câtiva trandafiri galbeni si crem. Cum se poate observa, pictorul a remarcat rafinamentul acestor nobile flori. A tratat fiecare trandafir în tonalitatile calde, dar si ca pe niste trepte de evolutie, plecând de la boboc pâna la floarea matura. Pentru a evidentia vasul cu flori Tonitza plaseaza în fundal un joc decorativ al unei draperii, tratând-o tot în tonalitati calde, dar mult mai închise.

 

Dumitru Ghiata este artistul care a oglindit în opera sa viata taranului român. Dupa cum se cunoaste foarte bine, taranca noastra a stiut cu maiestrie sa îmbine în tesaturile si cusaturile sale, ornamentele geometrice, fito-morfe si zoomorfe. În studiile facute asupra taranului român, Dumitru Ghiata a descoperit acest lucru si l-a adaptat propriilor compozitii. Asa ca, descoperim astazi cum pictorul creeeaza un dialog între plantele ornamentale asezate în vase de lut si tesaturile traditionale.

 

Lucrarea ,,Cârciumarese” ilustreaza o natura statica formata din doua vase de pamânt, o carte si un mar, plasate la marginea unei mese. Simpla dar atât de bogata cromatic este lucrarea. Tratata într-o armonie de tonuri calde, impresioneaza prin mesajul sau vizual.

 

Îmbinarea între floarea stilizata si planta naturala este foarte bine surprinsa în lucrarea ,,Garoafe”. Un simplu vas de lut, frumos decorat a fost asezat cu grija pe o scoarta olteneasca, ce curge, asemeni timpului, în fundalul lucrarii. Garoafe galbene, albe, roz tâsnesc din vas, ca un foc de artificii, creând o stare de bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrata si pastelata, oglindind parca sufletul frumos al românului. Forma rotunda a buchetului este dublata compozitional de catre farfuria pe care sta vasul.

 

O alta farâma de viata a fost surprinsa pe pânza în ,,Natura statica cu mere”, lucrare în care pictorul Dumitru Ghiata reflecta prin cromatica savuroasa si bogat nuantata – de la brun la albastru – caldura sufleteasca si emotia sa în fata subiectului. Flori specifice toamnei, în vase de lut, carora le-a alaturat mere rosii, stralucesc prin jocul de lumini si umbre. Totul este înconjurat de frumusetea cromatica a unor tesaturi populare. Este practic un lait motiv ce apare în opera lui Dumitru Ghiata. Tesatura traditionala apare la acest artist ca un vesmânt de sarbatoare, în care ambaleaza clipe de viata. Stefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza si Dumitru Ghiata sunt doar câtiva artisti români preocupati si de tematica florala.

 

Închei articolul dorindu-va, tuturor cititorilor, o primavara frumoasa, lumina în suflete si nu mai treceti indiferenti pe lânga flori. Ele au fost si vor fi mult timp muzele artistilor. Putem sa învatam foarte multe lucruri din viata unei flori.

 

Craiova, 2011


ARTISTUL – SI…: ”INFERNUL SUNT (mereu…) CEILALTI”!

…De la Zoil încoace  (…ba, probabil, si în pesterile de la Altamira, va fi existând vreun „pesterit” fara har si „iute la pizma”, care i-a dat cu bâta-n cap…Artistului Autentic, celui care, visator, abia trezit din somnul neguros si fara…blana pe el, zugravea cai salbatici si mamuti, pe peretii „igrasiosi” ai pesterii, uitând pâna si sa-si pazeasca spatele…), au existat, exista si vor exista indivizi lipsiti de talent, care-s nervoso-invidioso-veninosi, pe cei carora (…li se pare lor, pentru ca adevarul e altul: pe Artist nu-l mai ia nimeni în seama, demult…decât, eventual, ca sa-l aresteze, când calca dincolo de zebra, sau când huiduie Guvernul…) li se ofera prea multa atentie si…”zgâiala”, din partea…publicului („pesterit” sau…”despesterit”!). …Daca Arta, Literatura – s-ar masura în „câte suruburi pe ora face, la strung, Cutare”…macar ar exista „argumentul”, „partea fieroasa” (vorba lui Marin Preda!), pe masa! Dar asa…fara masa si fara „parte”…: Harul (pentru ca vine de la Dumnezeu, iar nu de la… benzinarie!) nu se numara si nu se cântareste, cu cântar omenesc: doar îngerii, peste veac, vor da seama Lui Dumnezeu, despre cât de buni sau rai au devenit oamenii, citind (sau, mai probabil, …necitind!) scrierile lui Cutare…! …Poate ca, azi, sa mai fie si altceva: inversându-se scara valorilor de Duh, exista doua posibilitati: 1-ori, un neavenit, oportunist din cale-afara, enerveaza pâna la…inervare, pe cei care-i stiu…”biografia” si „geografia”-traseul prin/pe care a ajuns, din ober-chelner sau macelar-sef, prin „datul din coate” si „facutul din pleoapa”, din buzunar si din…TIR! – „mare scula cu bascula”, Orfeul din Curtea Blocului… …Ce-i drept, daca ar exista mai multa atitudine crestineasca, cel cu Har ar lasa sa cearna timpul si Duhul Lui Dumnezeu, din sufletul de oameni si din lume…si s-ar vedea, peste o mie-doua de ani, ce s-a ales, de „înfigaret” …Dar, cum omul nu traieste cu mileniul, ci (cel mult!) cu deceniul, eu zic ca asanarea (cât mai rapida si ferma!) a „spatiului de Duh”, dintr-o tara/dintr-un Neam, de „ciocoii condeiului” – trebuie sa se faca energic si fara prea multe fasoane si temenele! Din pacate, la acest capitol, criticii (nu doar în România!) sunt extrem de deficitari, ramânând datori vânduti, „publicului” cititor…! 2-…Sau, invers: neavenitul, vazând ca trece timpul si el, înca, nu i-a batut la puncte pe Shakespeare, Goethe si Eminescu, laolalta! – se burzuluieste, mai frate! Pai, cum adica! El da bani cu împrumut (sau…nu!) pe la sefii de filiale USR, da de baut „confratilor” (fie ca n-a intrat, înca, în vreo liga sau uniune, fie ca a intrat deja, dar vrea si „Premiul Cel Mai Tare Din Parcare”!) …face „galagia de cuviinta”! …Si, de obicei, daca este suficient de OBRAZNIC (iar sefii USR suficient de corupti si slabi de înger – …si SUNT! – , sau au facut prostia sa tot amâne înscrierea în PDL, precum a facut descurcareata „lichea literoasa”! – …în asa hal ajunsi, încât sa se uite, sefii cu pricina, cu teama, la orice politai, pe lânga care trec…) – respectivul „paturica” al Culturii Românesti…”manânca praznicul”! …Ar mai fi înca o varianta…a treia! Unii scriitori se mai dau si…”loviti” – sperând ca, autovictimizându-se, le va creste „cota la bursa Valorii”…si li se va da mai multa…”tâta”, decât celor discreti!!! Nicio speranta… – …dar, iarasi, mult, mult prea mult penibil! …Vorba ceea: „Mult penibil, putina Arta!”   …Dar, în privinta raspunsului la întrebarile noastre, diurne si nocturne, privind cauza…”dihoniilor profesional-artistice” , sunt si destule …”imponderabile”… Se zice (eu n-am fost de fata!) despre un scriitor român, bine cunoscut mie (vorbesc de morti, asa ca nu dau nume!) – ca, atunci când a intrat în casa unui confrate proaspat „trecut la cele vesnice” (si care, pâna atunci, tare îl mai „încurcase”, prin celebritate…”superioara”!) si a vazut, pe o masuta, fotografia raposatului (si concurentului!) întru Parnas… – ar fi rupt fotografia „concurentei”, vorbind cu imaginea (tot mai micsorata, prin îmbucatatelire…) a celui „dus la îngeri”: „Gata! De azi, EU îs primul!

…Nu degeaba zic multi filosofi ca spita umana se trage, integral, din Cain („samânta Cain”, îi zice Eminescu!) – …iar eu adaug, de multe ori, exasperat de zarva infernala din lumea „orfeilor”, ca Scriitorul Contemporan (Artistul, în genere) are ascendenta nu în maimuta, nu în Adam Protogonos…ci pe undeva, prin Borneo…printre canibali…! Adrian Botez

Realismul tragi-comic si „Cobai in Tara Dezamagirilor” de Paul Polidor

Paul Polidor a evoluat constant si semnificativ. Ar fi putut ramane profesor de limba romana sau de limba rusa, dar si-a urmat chemarea inimii cu incredere, daruire si speranta. A ales cariera artistica, ce include nu de putine ori privatiuni materiale si chiar contestari. Au fost si acestea in viata sa, o viata de muzica si poezie. Neputand sa renunte la una in favoarea celeilalte, le-a ales pe amandoua. El scrie poezie, canta, compune, avand destinul tipic al artistului roman. E mai cunoscut in strainatate decat in tara. Canta in vreo 12 limbi straine, a lansat conceptul interferentelor muzicale, organizeaza turnee, festivaluri, isi editeaza opera sa, dar si a altor creatori; a inregistrat o serie de audio-book-uri in lectura unor autori contemporani – adevarate documente de istorie literara. El contrazice ideea gresita ca poetul ar fi cu capul in nori, dimpotriva, poetul reactioneaza lucid la evenimentele timpului sau cu arma cuvantului. A vibrat la drama Basarabiei, daca ar fi sa mentionam doar caseta ,,Basarabia, dragostea mea‘‘, dar si la multe alte drame, mai mari sau mai mici ale Romaniei postdecembriste.
Paul Polidor munceste mult si pe multe fronturi. Isi iubeste tara si de aceea vitupereaza impotriva celor ce au facut ca azi sa se traiasca prost intr-o tara frumoasa si bogata. E felul sau de patriotism, pe care nu-l gaseste nici anacronic, nici amendabil. Acesta este si sentimentul pe care ti-l lasa lectura recentei sale carti Cobai in tara dezamagirilor. Este o carte a revoltei, scrisa aproape furibund, cu dintii inclestati incercand sa opreasca hohotul de plans printr-un hohot de ras. Caci este vorba de Romania, tara lui rasu’-plansu’, tara balcanica, unde totul se ia usor, se schimba repede, fara avertisment si fara consecinte. Poeziile constituie reflexul la provocarea unei realitati contemporane, ofertanta intr-un fel de pitoresc promiscuu lezand morala, etica si estetica. Poetul, vorba lui Caragiale, simte enorm si vede monstruos, caci in jur sunt, cu adevarat, lucruri monstruoase. Ele sunt exprimate pe limba lor, in cuvinte tari, chiar licentioase, textele fiind uneori la limita dintre poezie si nonpoezie. Se apeleaza uneori la stilul folcloric, sau baladesc, ori chiar jurnalistic pentru a dezavua aspecte hilare ale unei societati malformate de vicii mai vechi sau mai noi, autohtone sau importate. ,,Am devenit tara americana‘‘ spune autorul, criticand valul de vulgaritate ce inunda canalele mass-mediei, spiritul de imitare gregara. ,,Am devenit tara de fite‘‘ mai spune, cu copii de bani gata, cu bodyguarzi, politicieni limbuti, tarfe de lux, droguri etc. ,,Sicriul patriei‘‘ e plin cu saracie, boli, crime, violuri. Cu o voita detasare cinica indica demagogia celor ce-si sacrifica propriul popor: ,,s-au facut donatii pentru Haiti, iar casele romanilor o iau la vale‘‘. Nu sunt uitati nici pensionarii umiliti de pensiile mici, muncitorii cu ,,salarii de caine‘‘, care sunt slugi la alogeni in propria tara, ori slugi dincolo de tara. Tara Mioritei a devenit ,,Tara disimularii‘‘, iar ,,maneaua a devenit brand national‘‘. Globalizarea, criza mondiala amalgameaza etniile, obiceiurile, metehnele. Romanii, printre chinezi, vietnamezi, tigani cu emblematicul Romica, subzista, obositi, dezamagiti, cobai ai unei democratii pe care nimeni nu o intelege. Cine este de vina pentru haosul din tara si din sufletele oamenilor? Raspunsul ni-l da tot poetul. Noi toti si fiecare in parte. Romanii, ,,popor rabdator‘‘ au uitat ,,aroma revoltei‘‘, care apare doar spontan, frizand comicul, autorul ironizand apelul razbunator cu trimitere la versurile unui clasic. ,,Sa nu dea Dumnezeu cel drept/ Sa vrem noi sange, nu curent/ N-o sa-apucati elicopterul/ Ca va-ngropam si noi, si cerul.‘‘
Sarja, umorul sec, expresiile necenzurate luate din vorbirea curenta dau un plus de autenticitate si savoare unei realitati tragi-comice, pe care Paul Polidor o surprinde supravietuind prin iluziile si deziluziile fiecaruia dintre noi.

Victoria Milescu