Un act imperativ (4)

Fiti plini de DuhFiți plini de Duh!

.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

EFESENI, 5.18

.

În prima parte a subiectului  “Fiți plini de Duh!”  am  răspuns la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Mai apoi am văzut  “De ce  trebuie să fim plin de Duh?“- pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În cea de a 3-a sesiune am început a vedea tratarea dpdv al răspunsului la întrebarea legitimă:

Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

A. Fiecare trebuie să-și mărturisească păcatul  (pasul 1)

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

B. Fiecare trebuie să renunțe la păcat  (pasul 2) Continue reading “Un act imperativ (4)”

"Eu sunt lumina lumii!"

„Eu întocmesc lumina.”

Isaia 45:7

  .
.
Merită să ne oprim asupra acestui subiect. Nimic nu pare mai natural ca lumina, dar lumina este un produs din combinația celor șapte culori de bază și cele 6000 de culori suplimentare.
.
Cea mai bună doctrină într-o lume plină de confesiuni este doctrina luminii care, „fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit”, străbate totuși tot pământul. (Psalmul 19)
.
Cel ce este Lumină, întocmește lumina. „Prin lumina Ta vedem lumina.” (Ps 36:9)
„Ochiul este lumina trupului.”„Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?”
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină” și a fost lumină, dar această lumină a fost înainte de fi fost soarele deoarece soarele apare în ziua a patra a creațiunii.
.
Deocamdată avem de-a face cu trei situaţii în care întâlnim lumina Continue reading “"Eu sunt lumina lumii!"”

Un act imperativ (3)

George Danciu

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În actul imperativ (1),  privind porunca Domnului “Fiți plini de Duh!”,  am căutat a răspunde la  întrebarea “Cine trebuie să fie plin de Duh?” și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Iar în următorul act am meditat la cea de-a doua chestiune “De ce  trebuie să fim plin de Duh?”,   iar răspunsul a fost  acela că pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În actul (3) să abordăm cea de-a treia problemă:

(3) Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

De prisos să menționăm faptul că analiza  se referă la creștinii autentici, acei oameni care caută să-l urmeze din toată inima pe Domnul Isus Hristos Continue reading “Un act imperativ (3)”

Seminar despre boală (1)

 “Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi va îndepărta boala din mijlocul tău.”

Exod, 23.25

Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?

Proverbe, 18.14

  1. Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte. – Emil Cioran
  2. Necredința poate fi numită boala secolului. – George Danciu
  3. Boala este modul în care moartea iubeste viața, iar individul e teatrul acestei slăbiciuni. – Emil Cioran Continue reading “Seminar despre boală (1)”

Un act imperativ (2)

byGeorge Danciu

Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

EXOD, 19.5-6

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

   EFESENI, 5.18

Fiți plini de Duh!

Dacă în prima parte, tema “Fiți plini de Duh!” ne-a dat ocazia de a răspunde numai la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, de această dată să medităm puțin la cea de-a doua chestiune.

(2) De ce  trebuie să fim plin de Duh?

A. ÎN VREMEA VECHIULUI LEGĂMÂNT, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i poarte Numele și pe care să-i aibă ca fii și fiice. Israel, poporul Domnului, avea luptele proprii cu păcatul, dar și cu  popoarele vecine cu care se afla mereu pe picior de război.  Dar Dumnezeu le promisese că prin El, ei vor fi  biruitori dacă  vor umbla cu frică și în ascultare de El, prin credință,  aducându-i închinarea care i se cuvine. Continue reading “Un act imperativ (2)”

Ura – sentimentul vietii neîmplinite

                                                            „Nu uita niciodata ca unii te pot urî,
                                              dar cei care te urasc nu te înving decât daca
                                            îi urasti si tu. Si când o faci, te distrugi.”                                                                                            R.M. Nixon

Am gasit pe internet scris despre ura: „Eu zic ca vine din educatie. Cel putin eu pâna la vârsta de 18 ani nu am facut altceva decât sa învat cum sa urasc cu adevarat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ura pentru orice… si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipa! Dar daca a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea razbunarilor”. Asa sa fie oare? Asta ne dorim?

Ura fiind un sentiment al vietii neîmplinite, dupa cum spunea un psiholog, filozof umanist german, nascut la începutul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece starile sufletesti sunt cele care ne îmbolnavesc trupul. De ce sa nu ne traim viata în iubire, în daruire desavârsita, asa cum ne învata Hristos? De ce nu-i urmam sfaturile si de ce lasam ca raul sa ne distruga încetul cu încetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnica? Religia cuprinde aceste învataturi, dar pe buna dreptate se întreba Benjamin Franklin: „Daca oamenii sunt atât de rai având o religie, cum ar fi daca nu ar avea-o?” Raul trebuie evitat în viata, nicidecum „învatat”, întrucât el se opune binelui; natura noastra umana intra în contradictie cu raul care nu face altceva decât sa ne provoace o stare de inconfort, putând ajunge la disperare, revolta si chiar moarte.

Carl Gustav Jung, în cartea sa „Puterea sufletului”, ne avertizeaza asupra faptului ca privelistea urâtului suscita urâtul în suflet: „E netagaduit faptul ca rautatea celuilalt devine neîntârziat propria ta rautate, caci raul trezeste raul din propriul tau suflet”. Dar, este tot atât de adevarat ca ura îsi gaseste uneori motivatii, asa zise rationale, fara sa ne dam seama ca ea ajunge în „imediata vecinatate a raului”.

Adusa problema în vremurile pe care le traim, ura a cuprins cu fervoare societatea româneasca înca de pe vremea comunismului; cei care am trait în acea perioada am cunoscut „ura de clasa”, considerata de comunisti „combustibilul motorului progresului”. Ura ne-a fost inoculata si de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisa intelectualitatea româneasca, au fost ucisi oamenii deveniti incomozi societatii instaurate; se spalau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a aparut ceva mai târziu, în vremurile post-comuniste, nascut din ura si razbunare, mostenitor al certificatului de om al urii si al razbunarii. Nimic nu-i mai face placere, îl deranjeaza totul, i se pare ca toti se opun idealurilor sale de pura materialitate, pentru el vointa înseamna în primul rând dorinta de putere si lupta cu arme care ranesc si ucid oamenii corecti, blânzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera ca raul vine din faptul ca oamenii îsi închipuie ca sunt împrejurari în care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Foarte adevarat!

Întrebat Parintele Galeriu în ce consta mai precis raul?, acesta a raspuns: „S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. O stare a vointei pervertite. Sfântul Vasile cel Mare defineste raul ca o înstrainare de Dumnezeu. Cum s-a produs înstrainarea? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare când gândim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al încântarii. Deci Lucifer cade în aceasta adorare de sine, facând din eul lui o realitate existenta prin sine…” Întelegem cum ideologia marxista, straina de Dumnezeu a dorit sa produca acel om nou!

Cred ca lumea de astazi, are nevoie de un idealism care sa-i redestepte constiinta legaturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioara a spiritelor, cea care conduce destinele realitatii vazute si nevazute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontala si a nu ridica ochii spre cer! Materialismul a ignorat viata spirituala, a aruncat, dupa spusele lui Alexis Carrel – chirurg si biolog francez –, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina în 1912, o „cortina” între fenomenele materiale si cele spirituale, între vizibil si invizibil, între om si Dumnezeu. Caci, stiut este, ca tot ce se petrece în mintile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie sa îngrijim de suflet, daca vrem sa ne fie în buna stare trupul.

Apartinem cu totii societatii în care traim, dar gândim diferit si ne manifestam diferit, fiecare dupa pornirile naturale ale sufletului sau, si atunci este normal sa existe si oameni carora orice nedreptate sa le trezeasca în suflete nemultumirea, revolta, sa fie înclinati spre a lua o atitudine morala sau imorala. Sinele lor nu se afla în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep sa urasca pentru ca acesta este impulsul inimii, un impuls puternic si care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispret, judecata strâmba, bârfa, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stari trec neobservate, ca „boli mai usoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agraveaza, se cronicizeaza si omul nu mai poate fi vindecat; el este stapânit de orgoliu, lacomie, de rautate si ura, contaminând pe cei din jurul sau. Iata de ce aceste „mici pacate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seama dintr-un început si aflata cauza care le provoaca. Efect-cauza, cauza-efect!

Marcu Ascetul, admirator al Sfântului Ioan Gura de Aur, ne  îndemna: „Lupta-te cu raul în prima faza, si nu-ti zice: el nu va birui în mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja învins.”

Începi sa urasti de cele mai multe ori atunci când ti se face o nedreptate, pentru ca ura este produsul unei vieti ranite. Când ne sunt tradate sperantele, începem sa urâm tradarea si tradatorii. Iar când se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care îi ia locul si odata cu dreptatea dobândita, iubirea si speranta lumineaza sufletul nostru, întunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de lupta. Aceasta lupta se da în interiorul nostru, apoi în exterior. Cel mai nobil mijloc de lupta în exterior este cel al dialogului dus cu bun simt, gasirea unui factor comun al discutiei, ratiunea în felul acesta stapânind pornirile salbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalica? Socrate spunea: „Între a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva.” Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie sa-l ajutam sa vada greseala? Oare nu trebuie sa cautam radacina greselii lui care ne afecteaza si pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rau? Pentru ca raul sa nu continue a exista, ar trebui sa se tina seama de legile dumnezeiesti si cele omenesti, adica de cele morale si cele juridice, iar acestea din urma ar trebui bine întocmite, bine cunoscute si respectate, pentru ca societatea sa functioneze pe principii sanatoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosita ratiunea, care „ne conduce inevitabil la perceperea adevarului si a greselii”.

În legile bisericesti sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere crestinului sa dezradacineze din suflet sau orice urma de mânie si de ura fata de semen si sa rasplateasca raul cu binele. Apostolul Pavel spunea ca legea morala e înscrisa în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiinta, lasându-ne libertatea învatarii cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. Psihologii merg pe caile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia ca anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adica înaintea oricarei experiente de viata, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.

Ca în orice activitate din aceasta viata, este necesar a se actiona cu curaj si demnitate în cautarea greselilor si îndepartarea raului. Lipsa curajului duce la suferinta si la întretinerea ei; se stie doar ca oamenii lipsiti de curaj, oamenii lasi, se târasc toata viata, ca viermii pe pamânt; iar când actionam, sa ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu siguranta, dreptatea celor nedrepti, razbunarea care fericeste doar pentru o clipa. Unii spun ca suntem oameni si trebuie sa admitem ca suntem imperfecti, deci ar trebui sa fim toleranti… Da, dar cât de imperfecti suntem si cum ne afecteaza aceste imperfectiuni, conteaza! Chiar daca nu am facut nici o fapta rea, ne putem simti responsabili de raul din jurul nostru. Si cu cât suntem mai indiferenti în fata raului, cu atât suntem mai departe de prezenta binelui în viata noastra.

De multe ori tergiversam interventiile, deciziile, lamentam sau chiar nu luam în seama oamenii care aduc nepasarea, golania, mârlania, necinstea în viata noastra de toate zilele si nu luam în seama nici pericolul declinului societatii în care traim sau, începem sa-i judecam târziu, de multe ori în lipsa, atunci când ei nu mai sunt printre noi, spre a ne aduce argumentele lor, a-si ispasi pacatele. Si resemnati, spunem: „Dumnezeu sa-i ierte!” Este bine ca invocam aceasta iertare crestineasca pentru cei care ne-au facut si ne fac viata un iad, dar de ce sa nu luam atitudine atunci când ei sunt printre noi si când se mai pot mântui, iar noi sa îndreptam lucrurile, sa putem rasufla usurati ca s-a facut dreptate la timp si sa mergem cu curaj si speranta înainte în aceasta viata? Unii cred ca sentimentul acesta al urii apara uneori societatea de distrugere prin exacerbarea anumitor instincte, ura fiind considerata în acest caz, ca o lupta pentru dreptate, pentru apararea celor „sfinte” dobândite de-a lungul generatiilor. Poate au dreptate!? Dar aceasta lupta nu o putem duce cu armele binelui? Cu siguranta nu avem dreptul sa dormim! „Desteapta-te române!” sa ne fie mereu în minte.

În cartea: „România încotro” Gheorghe Popa ne vorbeste despre inegalitati, contradictii si nedreptati, sugerându-ne a le limita prin dreptate sociala, prin legi bine stabilite. Dar pentru aceasta  trebuie sa existe, ne spune, „un anumit nivel general de spirit civic si responsabilitate sociala”, adica sa existe procesul educativ, si propune ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, actiune si comanda, sa fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional si politic”, în mod contrar, deteriorarea sociala poate sa înceapa si sa se dezvolte „de la cap” si da exemplu coruptia. Heinrich Heine spunea clar si fara echivoc: „O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala”.

Si ne mai întrebam cum a ajuns omenirea la atâta ura? De ce ura pare sa domine astazi societatea româneasca? Trebuie sa remarcam ca Alegerile recente din România si Criza economica au la baza criza morala prin care trece Romania si motivul principal este acela ca nu am judecat suficient, nu ne-am limpezit mintile si am neglijat trecutul. Unora le-a fost teama ca îsi pierd posturile, altii averile dobândite ilicit si astfel au facut tot posibilul sa ignore sau chiar sa îngroape trecutul. Noroc de scriitorii, istoricii si jurnalistii care nu s-au lasat intimidati si cu mult curaj au facut dezvaluiri (dar nu suficiente!), pentru a lasa o fresca a vietii în comunism, si a celei post comuniste. Si în al doilea rând, ne-am obisnuit sa dam în cap elitelor, de la care am putea învata ce fel de atitudine sa adoptam în fata unor situatii, de criza morala.

Este tot atât de adevarat ca pentru unii, ura constituie o adevarata placere, o hrana a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea ca „oamenii iubesc în pripa, dar urasc linistit pâna la moarte”. Si-atunci, sa fim buni, iubitori sau sa urâm? Sa alegem a trai cu iubire, sau cu ura si razbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichitatii grecesti spunea de pe atunci ca viata cumpatata, în slujba binelui si a dreptatii, trebuie sa stea la baza alcatuirii politice a unui stat.

Din Scriptura aflam ca Dumnezeu este plin de bunatate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunatatii, bunatatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea si împartasirea caracterului lui Hristos în noi, pe care o face Duhul Sfânt. „Cine se scalda în sfera bunatatii, a iubirii macar pentru câteva clipe, simte o stare de fericire, de multumire, de linistire…” Cu totii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari înalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi însine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit si cu ignorarea normelor religios-morale dar si a celor juridice; sa avem în vedere totodata armonia care exista între bunatate, iubire si dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plâns pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul în Templu si nu a ezitat sa-i numeasca pe unii ,,morminte varuite”. Si… sa acceptam lipsa contradictiei între bunatate si pedepsirea onesta a raului, pentru ca ,,Domnul este bun si drept”, iar acestea doua se gasesc într-o perfecta armonie în natura divina: ,,Dreptatea si pacea se saruta” (Psalm 85.10b).

Pr. Prof. dr. Nicolae V. Dura vorbind despre Normele juridice si Normele religios-morale într-o carte a sa, arata ca „legatura osmotica între drept si morala, între ce este drept si ce este bine (bun), între drept si religie etc. este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cât si de unii teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala, fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba întotdeauna în vedere binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului…

Îmi amintesc, da, mergeam pe drum… Fusese ultimul drum facut în tara mea… Era seara unui anotimp care-si dezbracase frumusetea, aratându-si goliciunea stranie… Strada avea trotuarele înguste, masinile parcate înghesuit, nereglementar, îngustând si mai mult aspectul strazii, arborii desfrunziti, cu crengile ciunge, trunchiurile rasucite, totul dând impresia de boala, de sfârsit de viata… Si fulgii albi cadeau din cer ca o compensatie a urâtului din preajma… Ningea în acea luna a iernii… Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar dupa acest haos se poate asterne un strat minunat, unitar de zapada, îmi spuneam… Comuniunea fulgilor, a inimilor noastre… Dreptatea, binele, armonia în care trebuie sa ajungem sa traim, caci stiut este ca numai ea aduna, pe când discordia, ura, nu fac altceva decât sa dezbine. O lumina se aprindea în mintea mea obosita: Un crestin nu trebuie sa-si piarda speranta… Emil Cioran o numea „astrul inimii”! În „Jurnalul de idei”, Constantin Noica exprima poematic: „În mitul Pandorei ramâne speranta, ca ultim demers uman, cel mai adânc. În fundul cutiei Pandorei este tresarirea la viata, o pâlpâire, o palpitatie.” Si-n fata ochilor îmi aparea figura severa si totodata blânda, privirea patrunzatoare a lui Octavian Paler, rostind convingator: „Speranta se organizeaza, nu se asteapta!

Vavila Popovici – „Articole si eseuri” – vol. I, ed. 2010

Dumnezeu cere ascultare

MEDITATIE  –   de George Danciu

Întareste-te numai si îmbarbateaza-te, lucrând cu credinciosie dupa toata Legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca sa izbutesti în tot ce vei face.–    

                                                                                                            BIBLIA, Cartea  Iosua, 1.7


 

E de la sine inteles faptul ca un copil, nu doar ca e dependent de parinti, dar el si  trebuie sa asculte de parinti pentru a nu pati ceva nedorit si neasteptat. Micutul nu are de unde sti ce pericole îl pândesc la tot pasul si nici nu stie cum sa se fereasca din calea lor.

Dar, de asemenea, lucru binecunoscut de toti, omul cat traieste invata mereu!

Unul dintre primele procese de instruire din armata este acela de a învata noii recruti ca trebuie sa asculte ordinele superiorilor, in ordinea ierarhica a gradelor, fara discutie. E o stare de fapt care nu se negociaza!

Dupa terminarea Facultatii de Transporturi Cai Ferate am inceput lucrul in cadrul CFR, iar dupa aproximativ un an am fost incorporat la o Unitate Militara din Cernica (Bucuresti) pentru o perioada de instruire de doar4 luni, cât se facea pentru CFR-isti cu studii superioare.

Dar ce vreau sa spun? Primele zile, poate saptamâni, au trecut repede fara ca noi, noii recruti, sa intelegem care e de fapt treaba noastra, in detaliu, care sunt pretentiile superiorilor care conduc acea Unitate Militara.

Intr-o buna zi, pe la ora 9.00, locotenentul major care avea functia de comandant al Campaniei C.F.R.-istilor cu termen redus, un domn numit Superficialitatea Intruchipata, un Don Juan plin de sine, chipes de altfel, usuratic si superficial, trimite vorba sa ma prezint de indata la dumnealui. Se afla undeva pe platoul din curtea cazarmii, timpul fiind frumos, de primavara, insorit. Intrucât dl Superficialitate, comandantul nostru, aparea dimineata, dupa ora 7.00, când ne scotea din dormitoarele spatioase,  si, intr-unul din paturile cu cearceafurile albe, intinse, se întindea dumnealui pentru completarea odihnei de peste noaptea agitata care trecuse in graba!

Nici vorba sa se preocupe de instruirea noastra. Dar ne povestea (se lauda, cum se zice) scurte episoade cu aventurile sale nocturne care nu-i lasau ragazul necesar pentru odihna. E drept, sergentul responsabil cu echipamentul ne impartea si  Manualele cu temele de  instruire (salutul,  pozitiile regulamentare, careul etc), iar locotenentul ne trimitea la învatat in clasa pregatita pentru noi, de alaturi. Dar nu prea invata nimeni. Poate unii citeau, cât de cât, dintr-un sentiment de plictiseala.

In ce ma priveste, n-am înteles ce inseamna pentru dl locotenent Superficialitate, sa-l aiba in control pe dl Colonel Respecta Legea Intocmai, un barbat ursuz, corect si disciplinat.

In acea zi, m-am prezentat direct la dl Lt. Major, oprindu-ma la o distanta reglementara, de cei doi, luând pozitia de drepti, cu mâna la boneta, am salutat si, ca intre barbati cu oarece pregatire, am spus:

– Domnule locotenent major, m-am prezentat la ordinul dumneavoastra!

Dar, ce vad? Ambele grade sunt contrariate!   Se uita când la mine, când unul la celalalt!  Stupoare!  Tacerea se prelungeste, ca si nemultumirea sesizata pe fetele lor. Atunci am inteles ca sunt departe de comportamentul militar la care se asteptau dumnealor!!!  Dupa un timp,  penibil  si diferit perceput de fiecare dintre noi,   s-a auzit glasul dlui colonel care a intrerupt tacerea:

– Puteti merge la clasa, fruntas Neinstruit!

Ce-i drept, eram fruntas, deoarece dupa inaltime, eram cdt de grupa, persoana importanta, ce mai! Si Neinstruit pe deasupra. De mine era vorba. Nu era nici o confuzie. Imi cunosteau numele si gradul!

Va dati seama ce ar fi insemnat sa citesc in fiecare zi din acel Manual de Instructie?

[pullquote]

Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise în ea! Caci vremea este aproape! – Apocalipsa, 1.3

[/pullquote]

 

E drept,  nici mai pe urma, nici comandantul Campaniei CF, nici noi,  n-am luat indeajuns de in serios programul pentru care eram convocati 4 luni intr-o Unitate Militara.  Dar e la fel de adevarat ca la celelalte activitati, unde programele aveau in fata noastra oameni responsabili, timpul de instruire s-a desfasurat cu folos.

 

Ce spune insa Dumnezeu, cu privire la Manualul de Instructie – BIBLIA –, lasat pentru instruirea noastra:


Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.”– Iosua, 1.8

 

Ce facem, noi oamenii?

 

Mai intâi, ce fac cei pusi in fruntea celorlalti?

[pullquote]

Luati seama, dar, la voi însiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a câstigat-o cu însusi sângele Sau.– Faptele apostolilor, 20.28

[/pullquote]

 

Ce fac preotii pusi episcopi peste turma care le-a cazut la imparteala, impart ei drept Cuvântul lui Dumnezeu? Lucreaza ei responsabili, stiind ca intr-o zi va sosi in control Persoana cu Gradul cel Mare si vor da socoteala de orice cuvânt rostit?

 

Apoi, ce facem noi, oamenii de rând, avem Testamentul unde ne este lasata mostenirea vesnica, precum si codicilele cu conditiile de indeplinit pentru a putea intra ca deplini stapâni pe Mostenire?

 

Citim noi Biblia? Ascultam noi de Dumnezeu, cautand sa implinim poruncile Lui?

 

DUMNEZEU SA NE AJUTE SA-I FIM ASCULTATORI!

 

DOAMNE AJUTA! DOAMNE DA IZBANDA!

 

 

 

Despre o bunatate ca a lui Dumnezeu

DAVID SI MEFIBOSET

 

Scurta Meditatie din 2 Samuel, 9.1-11.

 

Împaratul David a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?” Si Tiba a raspuns împaratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (…) Si Mefiboset a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împaratului.” (2 Sanuel, 9)

 

Pe aceeasi tema am scris meditatia: „Frumusetea lui Dumnezeu este Bunatatea”. Caracterul si frumusetea lui Dumnezeu ne sunt dezvaluite de însasi bunatatea Sa, imensa si proverbiala!

 

Am auzit o povestioara care spunea ca Sarpele cel vechi, Diavolul, ar fi fost întrebat de ce e asa de rau, cum de el face mereu numai rau si aduce multe necazuri oamenilor. Acesta ar fi raspuns: Cum, va mirati? Oare nu asta e starea mea normala, nu acesta e caracteul meu? Oare nu asta e slujba mea?

Insa omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Deci bunatatea este o stare naturala a omului si ne-am astepta sa fie bun, sa-i semene mai mult lui Dumnezeu.

Vedem cum o singura muscatura a Sarpelui a fost de-ajuns sa-l schimbe pe om atât de mult, încât sa-si arate mai mult rautatea „mostenita” de atingerea Sarpelui, decât bunatatea, ca trasatura definitorie a Creatorului care l-a plamadit dupa chipul Sau.

Spre deosebire de noi, carora ne sare tandara imediat ce nu ne convine ceva, când suntem calcati pe batatura mândriei, Dumnezeu are îndelunga rabdare si îndelunga îndurare fata de neascultarea omului pacatos coplesindu-ne adesea prin bunatatea Sa.

Psalmistul David spune „Caci mânia Lui tine numai o clipa, dar îndurarea Lui tine toata viata: seara vine plânsul, iar dimineata, veselia.„ (Psalm 30.5).

 

Inainte de a se numi Pavel, celebrul apostol era cunoscut sub numele Saul din Tars. In acea vreme – desi era evreu din evrei, un om foarte educat, care avea si cetatenie romana si studiase cu marele învatat Gamaliel -, îl gasim printre cei care prigoneau biserica lui Dumnezeu participand la omorârea evreilor care credeau în Isus Cristos si în învierea Lui, cum este relatat cazul martirului Stefan, omorât cu pietre (Faptele apostolilor, 6-7).

Stefan, plin de Duhul Sfant,  si-a manifestat bunatatea fata de calaii lui, strigând înainte de-a-si da duhul: Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!

[pullquote]

<Cuvântul lui Dumnezeu se raspândea tot mai mult, numarul ucenicilor se înmultea mult în Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta. Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne mari în norod. (… ) …Oameni tari la cerbice, netaiati împrejur cu inima si cu urechile! Voi totdeauna va împotriviti Duhului Sfânt. Cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi. (…) Ei au început atunci sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti într-un gând asupra lui. L-au târât afara din cetate si l-au ucis cu pietre. Martorii si-au pus hainele la picioarele unui tânar, numit Saul. Si aruncau cu pietre în Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeste duhul meu!” Apoi a îngenuncheat si a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le tine în seama pacatul acesta!” Si, dupa aceste vorbe, a adormit. > Fapte 6-7

[/pullquote]


Daca Satana îl schimba mult pe om, îndemnându-l mai mult spre rau, prin prezenta lui Dumnezeu în viata si inima sa, omul se va schimba în bine. Are loc un proces de  renastere a vietii prin Duhul Sfânt, vointa si dorintele  i se vor schimba implinind voia lui Dumnezeu, iar lucrurile le va face în mod majoritar pe placul Domnului. Si astfel, bunatatea isi va face simtita tot mai mult prezenta in vietileunor asemenea oameni.

De aceea David preocupat sa faca voia Domnului,  intreaba: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca sa ma port cu el cu o bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu?”. David vrea sa-si reverse bunatatea, dar nu orice bunatate, ci una ca a lui Dumnezeu si peste cei la care oamenii s-ar astepta cel mai putin.

La fel s-a intâmplat si cu Saul din Tars. Daca îl vedem pe Saul alaturi de cei care-l omorau pe Stefan, si apoi îl însotim pe drumul Damascului când umbla în cautarea celor credinciosi sa-i progoneasca, constatam ca trece prin punctul de inflexiune de unde incepe transformarea sa. Isi schimba deindata atitudinea atunci cand se confrunta cu glasul divin  care-i zice: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Tremurând si plin de frica, el a zis:  „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”,  i-a zis Domnul,  „intra în cetate,  si ti se va spune ce trebuie sa faci.”

Ascultand de glasulDomnului (Doamne, ce vrei sa fac?) si urmându-L, viitorul apostol Pavel acum intra pe drumul credintei în Isus Fiul lui Dumnezeu!

De-acum, harul lui Dumnezeu si adevarata viata l-au umplut de dragoste si de bunatate pentru semeni, pentru cei pierduti în pacat si în deznadejde. De-acum  are o inima ca a lui Dumnezeu, care a dat ce a avut mai scump pentru om si omenire: pe Fiul Sau Isus, lasându-L sa-Si dea viata pe Crucea ridicata  intre Cer si Pamant,  ca Jertfa de ispasire pentru pacatele mele si ale tale, pentru ale intregii omeniri.

Pavel, nu numai ca a scris 14 epistole catre biserici, dar a facut câteva calatorii misionare, lungi si grele, ajungând pâna în Europa, la Filipi. Unii au numit acel ceas: Ora astrala a Europei.

Atunci, în acele locuri, prin propovaduirea lui Pavel s-a auzit pentru prima data vestea cea buna a Evangheliei, a rascumpararii  prin credinta a omului din starea veche, pacatoasa, infaptuita de Jertfa adusa de Isus, si multi au fost adusi la viata împreuna cu Hristos ( Efeseni, 2. 1-10).

Pavel scrie celor din Roma: „Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani, 5.5)

Multumim Domnului Isus ca slujitorii Cuvantului Sfintei Scripturi au dus vestea buna a Evangheliei si mai departe, ajungând si la noi innoindu-ne simtamintele si viata. Avem in inimi dragostea lui Dumnezeu, primita prin Duhul Sfant care ne-a fost dat, atunci cand am crezut!. Glorie Domnului!

Faptele omului firesc, bune, sunt considerate de Dumnezeu ca o „haina manjita”: „Toti am ajuns ca niste necurati, si toate faptele noastre bune sunt ca o haina mânjita– Isaia, 64.6).

David din copilarie a umblat cu Dumnezeu si I-a preamarit Numele si  in Psalmii pe care i-a scris. Un loc unic avand  Psalmul 23, – Domnul este Pastorul meu.

In razboiul cu filistenii, ca tânar adolescent, calauzit de Duhul lui Dumnezeu si increzându-se in puterea si ajutorul Lui, David îl infrunta pe uriasul Goliat, înaintea caruia toti oamenii firesti tremurau numai vazându-l încins în armura-i mareata care-i ascundea trupul, cu coiful pe cap si cu sabia în mâna!

[pullquote]

David a zis lui Saul: „Robul tau pastea oile tatalui sau. Si când un leu sau un urs venea sa-i ia o oaie din turma, alergam dupa el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gura. Daca se ridica împotriva mea, îl apucam de falca, îl loveam si-l omoram. – 1 Samuel, 17)

[/pullquote]

In Numele Domnului, tânarul David il infrunta cu mult curaj pe  gigantul Goliat, : „Si-a luat toiagul în mâna, si-a ales din pârâu cinci pietre netede si le-a pus în traista lui de pastor si în buzunarul hainei. Apoi, cu prastia în mâna, a înaintat împotriva filisteanului…”- 1 Samuel, 17

Omul schimbat de Dumnezeu poate face fapte marete atât in ochii oamenilor, cât si in ochii lui Dumnezeu!

 


Domnul Isus in predica de pe munte le spune ucenicilor: „Tot asa sa lumineze si lumina voastra înaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este în ceruri.” -Matei, 5.16


Dumnezeu asteapta sa vada in crestini bunatate, o bunatate ca a lui Dumnezeu, jertfitoare. O bunatate vazuta de faptele omului credincios, care sa-l coste. El doreste sa avem si noi aceeasi mila fata de aproapele nostru.

Asa cum David l-a invitat permanent la masa sa de rege pe Mefiboset, cel olog de picioare, si Dumnezeu ne invita permanent la Cina Sa, la partasia cu El acum, dar si in eternitate:

Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el,  si el cu Mine. „ – Apocalipsa, 3.20

[pullquote]

Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe  locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi întoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. – Ioan, 14.1-3

[/pullquote]

Dumnezeu doreste ca la masa noastra imbelsugata sa ia parte si cei aflati in nevoi. Sa intindem o mâna de ajutor si celor care au nevoie si sunt in lipsa.

Mai mult, Isus conditioneaza intrarea noastra in imparatia lui Dumnezeu de aceste fapte ale neprihanirii, facute de omul renascut la o viata noua impreuna cu Isus:

 

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.”


Sunt eu cu Dumnezeu?

El era la început cu Dumnezeu

Meditatie din Evanghelia dupa Ioan: Ioan 1.2

 

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

Sunt eu cu Dumnezeu?

Caracterul unui om este ceea ce face el când nu-l vede nimeni.

Ce faci tu când nu te vede nimeni?

Ce faci tu când ai o ora libera? Ce faci tu când ai o zi libera?

Care este pasiunea vietii tale? Cât timp dai pentru ea?

Cum ai vrea sa petreci o saptamâna libera? Unde? Cu cine?

Ti-ai dorit vreodata sa petreci o saptamâna numai tu cu Domnul, undeva departe de lume, într-un loc pitoresc, linistit?

Ti-amintesti de un timp special din trecut, petrecut cu Domnul? Ce ti-a spus El?

Cum ti S-a descoperit? Ce ai învatat despre El?

Care a fost pentru tine cea „mai de neuitat partasie“ cu Domnul?

Poti sa prezinti o experienta a ta cu Domnul?

Ce este mai important pentru tine: experienta ta cu Domnul sau Cuvântul si relatia ta cu Domnul?

Care este visul vietii tale? Ce îti doresti în viata? Îti doresti sa fii o femeie sau un barbat dupa inima lui Dumnezeu?

Dupa cine sau dupa ce îti tânjeste inima? Îti place la picioarele Lui? Esti o persoana prea ocupata?

Ai timp de Domnul? Îl auzi când îti vorbeste?

Ce înseamna pentru tine sa-L auzi pe Domnul cu mintea si cu inima?

Unde te simti în siguranta?

Dorinta mea cea mai mare este sa fiu o femeie dupa inima lui Dumnezeu.

Vreau sa fiu o cautatoare a inimii Lui. Am mare nevoie de El. Doamne ajuta-ma!


Vocea Pastorului

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun

 

Meditatia din  Evanghelia dupa Ioan, 10:1-21 si Psalmul 23


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Cum traiesti Psalmul 23, astazi?

Citeste ca  întrebare fiecare verset al Psalmului 23 (scris de imparatul David).
[pullquote]

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (…) Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu Îmi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.„ ( Ioan, 10. 7-16)

[/pullquote]

Domnul este Pastorul meu?

Nu voi duce lipsa de nimic?

El ma paste în pasuni verzi si ma duce la ape de odihna?

Îmi învioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte din pricina Numelui Sau?

Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine?

Toiagul si nuiaua Ta ma mângâie?

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei?

Îmi ungi capul cu untdelemn?

Si paharul meu este plin de da peste el?

Da, fericirea si îndurarea ma vor însoti în toate zilele vietii mele?

Si voi locui în Casa Domnului pâna la sfârsitul zilelor mele?

Doamne, multumesc ca ma înveti sa nu ma tem ca Tu esti cu mine. Este asa de usor sa ma tem. Ajuta-ma sa cred ce mi-ai spus prin Psalmul 23.

Cum te învioreaza Domnul astazi?

 


IN ZORII ZILEI IN TEMPLU

 

MEDITATIA DE AZI Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

[pullquote]

Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” Ioan, 14.6

[/pullquote]

 

Doamne,

Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.

Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!

Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.

[pullquote]

Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi. Ioan, 8.31-32

[/pullquote]


Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.

 

Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!

 

 

 


Pentru prima oara in istorie

 

DESPRE CE ESTE VORBA?

Cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA – aflam  pe REALITATEA.MOBI- din 29 Mai 2011.

 

http://realitatea.mobi/pages/article.aspx?extid=839157.


Nu e cu totul o surpriza – mersul lumii, spre regretul nostru si al multora – directia in care se indreapta omenirea, in general.

Majoritatea gresesc tinta spre care ar trebui sa se indrepte.

 

[pullquote]

Isus a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea. „ (Luca, 17.22)

[/pullquote]

Pentru prima oara în istorie, cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

ad

Institutia casatorie se zdruncina puternic în SUA. Potrivit New York Times, pentru prima oara în istorie cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

[pullquote]

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. (Ioan, 14.6)

[/pullquote]

Tendinta este ca femeile cu studii superioare sa se casatoreasca mai târziu si sa formeze cupluri trainice, în timp ce femeile care au doar liceul prefera sa nu se casatoreasca, chiar daca au copii. Femeile invoca faptul ca institutia casatoriei le-ar crea obligatii, iar criza financiara nu ajuta deloc acest lucru. Se pare ca rationaeza în felul urmator: “;a pot întretine pe mine si copilul, dar nu îl pot întretine si pe el”.

La scaderea procentului cuplurilor casatorite si cu copii contribuie si faptul ca speranta de viata a crescut, multi oameni traind singuri la batrânete. ?i imgratia a crescut, imigrantii, de obicei, facându-si familii mai târziu.

Cel mai mult, potrivit statisticilor, a crescut numarul femeilor care îsi cresc singure copiii si a cuplurilor care traiesc în concubinaj.”

 

Cum s-a ajuns aici?

 

De unde a plecat omul la drum, in istorie?

 

De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.” – Geneza, 2.24

 

Isus le-a zis: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la început i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei, 19.5-6).

 

Dumnezeu le-a lasat un anume tipar de urmat, si atunci le-a promis o viata fericita, binecuvantata, chiar daca cu sudoarea fruntii isi vor castiga painea!

 

Pe vremea cand poporul american avea un procent mare de credinciosi autentici (evlaviosi), in trecut, si, beneficiind de o constitutie buna, s-a bucurat decenii la rand de binecuvantarea lui Dumnezeu.

 

Insa, dupa cum arata si procentele celor care sunt casatoriti, in scadere drastica de la 78 la 48, deci sub jumatate din populatie traieste in neoranduiala, ceea ce denota o mare impietrire a inimii americanilor, care-L ofenseaza brutal pe Dumnezeu, prin neascultare si traire in pacat si desfrau.

 

In loc sa existe o adevarata binecuvantare in America, belsugul si prosperitatea, dimpotriva, acum USA are mari datorii, iar populatia e bantuita de numeroase boli si s-a dezobisnuit sa strige catre Domnul pentru iertare si vindecare.

 

Se vede ca si rata divorturilor este foarte mare, dupa cum aflam din mass media.

De ce? Pentru ca nu sunt satisfacuti de loc de felul lor de a trai, la intamplare, evitand cu buna stiinta stilul de viata bun avut de familiile traditionale, traiul ca si cupluri, care aduc cumva, palid, a casnicii, nu numai ca nu sunt durabile, dar fericirea pentru astfel de oameni este un fel de fata morgana pentru majoritatea celor care incalca invatatura si pretentiile Creatorului nostru.

[pullquote]

Domnul Isus a spus: „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara. (Matei 11.28-30)

[/pullquote]

Ce e de facut?


Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (Ioan, 10.7-11 )

 

 


 

Eu Sunt Lumina Lumii

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18


MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:1-12

 

Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

Când trecea, Isus a vazut un orb din nastere. Ucenicii Lui L-au întrebat:

Învatatorule, cine a pacatuit, omul acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?“ Isus a raspuns: „Nu a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui, ci s-a nascut asa, ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu. Cât este ziua trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis. Vine noaptea când nimeni nu mai poate sa lucreze. Cât sunt în lume sunt Lumina lumii.“ Dupa ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pamânt si a facut tina din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta si i-a zis: „Du-te de te spala în scaldatoarea Siloamului” (care talmacit înseamna „Trimis”). El s-a dus, s-a spalat si s-a întors vazând bine. Vecinii si cei ce îl cunoscusera mai înainte ca cersetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce sedea si cersea?“ Unii ziceau „El este“, altii ziceau: „Nu, dar seamana cu el“ si el însusi zicea: „Eu sunt.“ Deci i-au zis: „Cum ti s-au deschis ochii?“ El a raspuns: „Omul acela, caruia i se zice Isus a facut tina, mi-a uns ochii si mi-a zis: „Du-te la scaldatoarea Siloamului si spala-te.“ M-am dus, m-am spalat si mi-am capatat vederea.“ „Unde este omul acela“, l-au întrebat ei. El a raspuns: „Nu stiu.“

Care este prima ta reactie când vezi un om bolnav?

Te gândesti ca a pacatuit?

Judeci familia lui?

Vezi tu aici o posibilitate de lucrare?

Cum te apropii de un bolnav? Ce îi spui? Ce îl înveti sa faca?

Te-ai gândit ca cei din jur asteapta de la tine un ajutor?

Domnul este ajutorul oricarui bolnav.

Învata pe bolnavi sa ceara ajutorul Lui.

Ai tu o experienta în care ai vazut pe Domnul vindecând un bolnav?

Noi trebuie sa lucram pentru sanatatea noastra si a altora.

Domnul sa-ti dea puterea Lui si sanatate în lucrul zilei!