Dumnezeu lucrează în Nordul Africii – trezirea din Algeria

On January 6, 2015 By GeorgeIn Credinta, Culture, EducatieLeave a comment

„Ceea ce Dumnezeu face din Mauritania până în Libia, nu are precedent în istoria misiunilor” – spune cineastul Tino Qahoush, care a făcut un reportaj în regiune.

O trezire creştină este în plină desfăşurare în Nordul Africii, zonă care a fost şi este ostilă Evangheliei, dar unde zeci de mii de musulmani îl urmează acum pe Isus. De la Atlantic, de la Casablanca, în Maroc şi până în Tripoli, în Libia, creşterea creştinismului, spun experţii, în special în ultimii 20 de ani, nu are precedent în istorie. Tino Qahoush, absolvent al Universităţii Regent, a petrecut mulţi ani călătorind prin regiune pentru a se documenta de realitatea acestei transformări. Continue reading “Dumnezeu lucrează în Nordul Africii – trezirea din Algeria” →

GEO BADULESCU – ÎNTRE LEGENDA SI UITARE

On July 6, 2011 By nelursIn History, SportLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Jocul este o functie plina de tâlc.” Johan Huizinga[/pullquote]

Din istoria handbalului românesc:

1961 – 2011

50 de ani de la câstigarea primului titlu mondial

„Dragii mei,

Dupa un drum lung si cu ocolisuri, negasind bilet de vapor la Marseille, am hotarât sa ma reîntorc prin Italia si, din Sicilia, am gasit (…) un loc pentru Tunis si de acolo în Algeria. În total am strabatut 5466 de kilometri, fara ca sa patesc nimic si, dupa cum stiti, am ajuns cu bine. Pe 4 octombrie, Djoudi mi-a spus ca plecam în Siria la Jocurile Panarabe cu echipa nationala. (…) Eu de mâine intru în cantonament cu baietii pâna pe data de 3 octombrie. (…) Sa ma tii la curent cu campionatul nostru si, din când în când, sa-mi trimiti si clasamentul la zi, la fel si la handbal. (…) Nelu”

Asa scria de pe tarâm nord-african, la data de 19 septembrie a anului 1976, cel care avea sa ramâna cunoscut în istoria handbalului românesc drept GEO BADULESCU, component al selectionatei de aur a handbalului masculin românesc si unul dintre fostii antrenori ai echipei nationale de handbal a Algeriei. GEO BADULESCU avea sa obtina la 12 martie 1961, împreuna cu ceilalti coechipieri ai sai – si trebuie neparat amintit aici ca, la acea data, Nationala de handbal a României îi avea ca portari pe Mihai Redl (Dinamo) si Ion Bogolea (Dinamo), drept extreme pe Mircea Costache I (Dinamo) si Gheorghe Coman (Dinamo), ca pivoti pe Otto Tellman (Steaua) si Mircea Costache II (Dinamo), interi pe Geo Badulescu (Dinamo), Ioan Moser (Dinamo), Petre Ivanescu (Dinamo), Aurel Bulgariu (Steaua), Virgil Hnat (Dinamo), iar ca centri pe Gheorghe Covaci (Dinamo), Cornel Otelea (Steaua), Olimpiu Nodea (Steaua), antrenor principal fiind Oprea Vlase, iar antrenor federal Nicolae Nedef -, în cadul Campionatului Mondial din Germania, primul titlu de campion al lumii la handbal masculin pentru România obtinut în fata echipei Cehoslovaciei. În tribunele „Westfallenhallen” din Dortmund se strânsesera atunci pentru a urmari un joc dinamic, plin de tensiune si de suspans în jur de 15 000 de spectatori tinuti cu sufletul la gura pâna în ultimul minut al partidei – minutul 80, de catre o echipa de „7” dezlantuita, pe care nu o mai putea opri nici macar timpul.

[pullquote] De câte ori se auzea la aparat glasul lui AURELIAN ANDREESCU, prietenul lui GEO BADULESCU, tanti Georgeta îmi spunea: „I-auzi, Magdalena, cânta prietenul lui Nelu! Saracii, amândoi s-au dus de tineri unul dupa altul!…” Si lacrimile îi lasau cu repeziciune urme umede si prelungi pe obraz, lacrimi pe care nu încerca sa si le ascunda niciodata ori de câte ori aducea vorba despre el.

Georgeta Badulescu[/pullquote]

Pe GEO BADULESCU – interul echipei nationale de handbal masculin a României -, caruia în familie i se spunea, simplu, Nelu, nu l-am cunoscut niciodata. Destinul nu ne-a intersectat drumurile acestei vieti, asa precum avea sa mi le intersecteze, într-un mod unic pentru mine, trei ani mai târziu, dupa sfârsitul lui fulgerator din 1988, cu întreaga sa familie – Alexandru Badulescu (pentru mine – unchiul Sandu, caruia îi tinea locul la coada la Bucur Obor, atunci când se scoteau la vânzare oua, nimeni alta decât buna lui prietena si marea atleta Lia Manoliu; „Lio, du-te tu de dimineata, ca vin si eu putin mai târziu!” îi spunea unchiul Sandu, iar Lia Manoliu îi raspundea: „Nicio grija, nene Sandule, stai linistit! Vino când poti matale.”), tatal lui, care fusese, la rândul sau, în tinerete, campion national la aruncarea cu discul, Georgeta Badulescu (matusa mea), cea de-a doua sotie a unchiului Sandu, o mare iubitoare de tenis si de jucat table (câstiga detasat în fata tuturor celor cu care juca table, iar unchiul Sandu, de ciuda ca mânca întotdeauna bataie, si mai ales de la o femeie, dadea nervos cu cutia de table în pamânt), pe care Nelu o adora si o respecta din tot sufletul – si care avea sa îmi fie, prin voia destinului, ani de-a rândul, un fel de a doua mamaie a mea -, Zamfira Badulescu (tanti Fifi), sotia lui GEO BADULESCU, si Anastasia Cosma (tanti Nasti), sora unchiului Sandu, care, fiind asa de pasionata de tenis, nu rata niciun meci prezentat în transmisie directa, chemându-i tot timpul în camera din fata a casei pe unchiul Sandu si pe tanti Georgeta pentru a urmari împreuna toate partidele televizate la acea vreme (tanti Nasti era o admiratoare extrem de înfocata a lui Ilie Nastase, caruia ea îi spunea „Iliuta”, încât o data, agitându-se foarte mult în fata televizorului si sarind în sus de bucurie la un meci câstigat de acesta, a rupt, fiind destul de corpolenta, unul dintre picioarele de lemn ale patului; bineînteles ca s-a declansat atunci o puternica doza de râs din partea asistentei, iar a doua zi tanti Nasti avea sa caute de zor un lemnar care sa-i repare urgent dormeza).

Mica bucatarie de vara din spatele Teiului Doamnei, ferita de forfota Bucurestiului, unde am locuit împreuna cu tanti Georgeta vreme de 15 ani, a însemnat pentru mine locul în care mi s-au povestit fel de fel de amintiri frumoase despre Nelu, dar si unde ascultam mereu la Radio România muzica si întotdeauna, seara, teatru la microfon. De câte ori se auzea la aparat glasul lui AURELIAN ANDREESCU, prietenul lui GEO BADULESCU, tanti Georgeta îmi spunea: „I-auzi, Magdalena, cânta prietenul lui Nelu! Saracii, amândoi s-au dus de tineri unul dupa altul!…” Si lacrimile îi lasau cu repeziciune urme umede si prelungi pe obraz, lacrimi pe care nu încerca sa si le ascunda niciodata ori de câte ori aducea vorba despre el. Aveam sa aflu de la tanti ca, lânga capatâiul bunului sau prieten decedat în 1986, Nelu statuse nedezlipit în prima noapte de priveghi alaturi de mama acestuia si – mult timp dupa acest episod de viata atât de trist pentru el – nu si-a putut reveni foarte usor. Si tot în camaruta tineretii mele, într-o seara friguroasa de noiembrie, cautând nu îmi aduc aminte bine ce prin dulap, am gasit la un moment dat o punga din plastic, pe care o patrez si azi, unde se gaseau câteva fotografii, scrisori si ilustrate trimise de GEO BADULESCU familiei sale din lungile deplasari pe care le facea în strainatate. Fragmentul de început al acestui text apartine uneia dintre aceste misive gasite atunci.

GEO BADULESCU era foarte iubit pe strada unde locuise vreme de atâtia ani. Devenise idolul multor copii din zona în acea vreme. Cu nea Stelica aviatorul, vecinul care facea curse pe TAROM, pleca mai mereu în strainatate, iar acesta era foarte mândru sa-l duca pe domnu’ Nelu la destinatie. Pacat ca strada respectiva din sectorul 2 al Bucurestiului nu îi poarta azi numele, legendele de altadata înecându-se acum în apele tulburi ale unei uitari nemeritate!

„Existenta jocului nu este legata de nicio treapta a civilizatiei, de nicio forma a conceptiei despre lume.”, scria în „Homo ludens” Johan Huizinga. Si tot el continua ca „jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie”, ci „sparge, începând chiar cu categoria animalelor, limitele existentei fizice.” Iar echipa nationala de handbal masculin a Republicii Populare Române de atunci prezenta la Mondialului din 1961 si-a spart aceste limite la Dortmund, presa internationala vuind de elogii nenumarate la acea vreme la adresa „Saptelui” de aur românesc. La cei 50 de ani însa de la câstigarea primului titlu mondial de catre GEO BADULESCU si coechipierii sai, sunt convinsa ca nu multi si-au adus aminte de acest moment deosebit de important pentru istoria sportului acestei tari. Despre marile ei nume, evident, si mai putini. Caci a pasi spre tarâmul de dincolo reprezinta, în general, pasaportul catre uitare… Timpul nu este întotdeauna aliatul fiintei umane, daca aceasta nu îl determina sa îi devina prieten.

P.S.

GEO BADULESCU îsi „botezase” masina cu numele Tudorita, iar aceasta îl tot purta fidela de colo pâna colo prin lume, ca o prelungire a ceea ce lasa întotdeauna pentru o vreme acasa. Pâna când, într-o zi, timpul si Tudorita l-au tradat. Era anul 1988. Trecerea coloanei oficiale prin Bucuresti a facut ca circulatia capitalei sa fie oprita. Pentru ca avea meci si nu ar fi ajuns, ca antrenor, la ora potrivita spre a fi alaturi de echipa sa, GEO BADULESCU s-a suparat atât de tare, încât, în momentul în care a sosit la sala, s-a pabusit, pur si simplu, din picioare, iar fluierul de final al arbitrului nu a mai avut ce cauta din acea secunda în destinul sau. A murit, aidoma unui actor norocos, pe scena sportului pe care a slujit-o o viata. Scena vietii însa avea sa ramâna complet pustie pentru toti cei care îl iubisera cu adevarat.

Mi-ar fi placut sa-l cunosc în aceasta viata pe GEO BADULESCU, care, pe 23 septembrie anul acesta, ar fi împlinit 77 de ani. Am fi avut multe de povestit împreuna.

CINCI PORTRETE MARAMURESENE

On April 14, 2011 By nelursIn ArtLeave a comment

1. POVESTILE PALARIILOR
ALEXANDREI PASCA

Feminitate, delicatete si nostalgia unei epoci trecute respira fotografiile din expozitia „My Hat Story” a artistei Alexandra Pasca, vernisata marti, 29 martie, la Galeria de Arta a Uniunii Artistilor Plastici, Filiala Baia Mare. Expozitia, care a fost anterior itinerata la Bucuresti, Cluj si Suceava, cuprinde 40 de portrete, 40 de povesti ale unor personaje feminine pline de mister si ale caror atitudini variaza în functie de un important accesoriu care le îmbogateste imaginea: palaria.

Baimareanca Alexandra Pasca, de câtiva ani stabilita în Bucuresti, a marturisit ca ideea acestui proiect i-a venit dupa ce a admirat colectia de palarii vintage detinuta de o prietena. Apoi, cu diverse ocazii, a avut sansa de a fotografia femei probând aceste accesorii, femei diferite, femei obisnuite, dar care toate îsi schimbau atitudinea în momentul în care îsi asezau pe crestet palaria.

Dr. Nicolae Suciu, presedintele Filialei, a remarcat la vernisaj tendinta, prezenta în expozitie, de întoarcere la dagherotip, la imaginea fixata pe placi de sticla, dincolo de aerul nostalgic implicit al palariilor vintage. Pictorul Ioan Anghel Negrean a caracterizat acest tip de fotografie drept “portrete îmbracate”, încadrate cu atentie si caracterizate de eleganta si rafinament, rezultând imagini de o înalta tinuta artistica. Artistul fotograf Felix Sateanu a descoperit la Alexandra Pasca o încercare de a reliza fotografii-document, remarcând simtul cromatic al acesteia si emotia pe care o inspira fiecare lucrare în parte.

“Exista o poveste în fiecare pereche de ochi”, a observat Sateanu. Alexandra Pasca a dedicat expozitia “My Hat Story” bunicilor ei, precizând ca lucrarile reprezinta munca sa din anul 2008 încoace si ca a dorit neaparat sa le expuna si în orasul natal. Artista este licentiata si absolventa unui master la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, membra a Uniunii Artistilor Plastici si a Asociatiei Artistilor Fotografi din România.

***

2. IPOSTAZELE PADURII SURPRINSE ÎNTR-O EXPOZITIE DE FOTOGRAFIE

O interesanta expozitie de fotografie, cu tema “Ipostazele padurii”, prilejuita de Anul International al Padurilor, a fost vernisata marti, 30 martie, în holul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” din Baia Mare. Salonul fotografic de primavara, organizat de Asociatia “Ars Rivulinae Vision” (presedinte, Victor Mihalca) si Ocolul Silvic Municipal Baia Mare, reuneste lucrari diferite ca stil si abordare, realizate de Ioan Brezovschi, Robert Hitter, Paul Les, Zsolt Madarassy, Emil Pop, Ioan Pop, Zamfir Somcutean, Tiberiu Toth si Victor Mihalca.

Expozitia a ajuns în Baia Mare dupa ce a fost gazduita de Primaria Sibiu, urmând ca în continuare sa fie itinerata la Oradea, Bistrita si Odorheiu Secuiesc. La vernisaj au luat cuvântul dr. ing. Maftei Lesan, seful Ocolului Silvic Municipal Baia Mare, viceprimarul Calin Bota, sosit la primarie tot din domeniul forestier, ing. Alin Câmpan, seful Inspectiei Regim Silvic Maramures si fotograful Victor Mihalca.

“Fiecare fotografie este o provocare la o poveste. Padurea nu este doar bogatie, aurul verde al tarii, ea înseamna si mister, grandoare, frumos, relaxare, bucurie, dar poate însemna, asa cum ne arata expozitia de azi, si emotie estetica. Daca fiecare vizitator al acestei expozitii ar planta un singur pom, am fi mai bogati”, a aratat Calin Bota.

***

3. IMAGINI TRIDIMENSIONALE ALE UNUI ORAS ÎNCA NEDESCOPERIT COMPLET

Baia Mare în ipostaze pe care, poate, nu le-ati remarcat niciodata. Detalii ale unor atmosfere muzicale. Dimineti ploioase aducând lacrimi între pleoape. Lumini melancolice de felinar sau fulger razletit pe cer. Acestea sunt doar câteva dintre micile revelatii pe care vi le rezerva expozitia de fotografie clasica si 3D intitulata “Reflectii în reflexii” a tânarului artist Dan Cristian Popovici, deschisa, timp de doua saptamâni, la Galeria de arta Millennium din Centrul Vechi al Baii Mari.

Expozitia a fost vernisata luni, 28 martie, de catre artistul plastic Ioan Marchis, directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniul Cultural National Maramures, care, desi a marturisit ca a avut rezerve fata de fotografie întreaga viata, a afirmat cu convingere ca lucrarile de pe simeze reprezinta arta adevarata.

“Exista un divort între fotografi si ceilalti artisti care lucreaza cu materie palpabila. Totusi, imaginea este rezultatul asteptarilor noastre mentale vizavi de ceea ce vom vedea în afara si al semnalelor venite din exterior înspre noi. Prin urmare, imaginea e si ceva din tine, astfel încât tot ceea ce vedem ne apartine. Lumea din exteriorul nostru e în interiorul nostru deja, apoi fiind proiectata ca imagine”, a aratat dr. Marchis, demonstrând ca imaginea fotografica e o forma de subiectivitate si conchizând ca, oricum, atâta timp cât reuseste sa provoace emotie, fotografia este o forma de arta. Stapânind bine mijloacele tehnice ale fotografiei, desi nu a urmat studii de arta, Dan Cristian Popovici, în vârsta de 21 de ani, a învatat tot ce stie despre imagine singur sau cu ajutorul tatalui sau. A început sa realizeze fotografii acum 7 ani si prefera fotografia clasica, desi fotografia 3D, pe care a abordat-o în ultima vreme, i se pare interesanta prin efectul de profunzime pe care îl ofera.

Tânarul marturiseste ca, prin expozitia sa de debut, a vrut sa invite privitorii sa ia parte la o poveste si sa le provoace fantezia, fiecare dintre ei contribuind prin propriile emotii la desavârsirea actului artistic. În finalul vernisajului, un grup de voluntari internationali au realizat un flash mob, fiecare dintre ei lipind pe marginea lucrarilor expuse biletele pe care au scris primul cuvânt pe care li l-a inspirat fotografia respectiva. Expozitia este cu vânzare.

***

4. „DOAMNELOR SI DOMNILOR,
AVEM UN ROMANCIER!”

Primul volum al romanului „România, tara mea de cosmar” de Dan Stoica, intitulat „Tara secuilor”, a fost lansat si în Baia Mare joi, 3 martie, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”. Nici nu se putea altfel, dat fiind ca autorul are legaturi vechi si profunde cu municipiul maramuresean, atât pe linie familiala, cât si profesional, în trecut montând spectacole la teatrul baimarean.

Cartea a fost prezentata de dramaturgul Radu Macrinici, director artistic al Teatrului Municipal, care dintru bun început a declarat: „Doamnelor si domnilor, avem un romancier!”. Macrinici a caracterizat volumul drept “un roman incorect politic”, în care este vorba despre minoritatea secuilor, si care este în primul rând un roman politic, dar si un roman istoric, politist, de spionaj, de dragoste si de aventuri. Actiunea se petrece în zilele noastre, printre personaje putând sa îi recunoastem cu usurinta pe actorii politici ai momentului. Singurul repros pe care dramaturgul i l-a adus romancierului a fost ca “vocea auctoriala e uneori mult prea prezenta în roman; toate acele cugetari ar fi stat mult mai bine în gura sau în mintea unor personaje”. Cu toate acestea, Macrinici i-a asigurat pe cei prezenti la lansare ca, desi cartea are un numar de pagini care ar putea înspamânta cititorul, totusi ea ofera o lectura pasionanta de la început pâna la final.

Dan Stoica a povestit mult cu cititorii, raspunzând la întrebarile acestora si oferind detalii despre procesul de creatie al romanului si nu numai. El a marturisit ca s-a apucat de scrierea cartii luând în considerare faptul ca distanta (Dan Stoica traieste la Viena) si neimplicarea politica îi ofera o perspectiva obiectiva asupra vietii din România, iar faptul ca a trait în secuime si copiii sai sunt pe jumatate secui, l-au ajutat sa se apropie de tema aleasa. Experienta sa ca jurnalist i-a fost, de asemenea, de folos. Bunele intentii, însa, nu l-au ferit pe autor de amenintari, unii facându-i reprosuri chiar în ceea ce priveste titlul cartii.

***

5. UN BAIMAREAN SI-A TESTAT LIMITELE ÎN DESERT

Baimareanul Emanuil Rednic a participat, în data de 28 februarie, la Maratonul din Sahara, alergând 42 de kilometri în desert, la o temperatura de peste 40 de grade, în 5 ore si 46 de minute. În tot timpul sederii sale în Algeria a locuit într-o tabara de refugiati, fiind foarte impresionat de conditiile grele de trai din desert.

Prin performanta sa, baimareanul s-a situat între primii 50 de concurenti, din totalul de peste 400, din care 200 au renuntat, nesuportând efortul si caldura. În total, au avut loc trei tipuri de curse: de 10 km, 21 km si 42 km. La competitie au participat 5 români (doi baieti si trei fete).

„Mai ales nordicii nu prea s-au împacat cu caldura. Eu eram obisnuit cu ea, atât din Bucuresti, cât si datorita faptului ca am fost anul trecut în Dubai. E criminal sa alergi, la temperatura aceea, singur în desert. Sunt mediu-multumit de rezultatul meu. Puteam scoate un timp mai bun, dar am asteptat doua alte concurente. Noi am prins si o furtuna de nisip, iar organizatorii ne-au sfatuit sa alergam în grupuri, ca, în cazul în care se întâmpla ceva, sa fim mai usor de gasit. Mie experienta aceasta mi-a placut foarte mult, e cea mai “tare” cursa la care am participat vreodata”, a marturisit Emanuil Rednic, acum stabilit la Bucuresti. “Cel mai mult m-a impresionat cerul, care parca pornea din nisip. Nu am mai vazut un astfel de cer din copilarie, de pe vremea când aerul nu era atât de poluat. Iar soarele rasarea foarte repede, în câteva minute era sus, pe bolta”, povesteste baimareanul, care adauga ca, pe timpul sederii sale în Algeria, între 26 februarie si 4 martie, temperatura a atins un maxim de 46 grade Celsius.

Emanuil Rednic a mai marturisit ca a fost profund impresionat de viata localnicilor: “Am stat într-o casa de acolo, în odaia cea mai buna, dar în conditiile în care traiau ei. Am avut un sac de dormit, pentru ca noaptea e foarte frig, pe care, la plecare, l-am daruit gazdelor. Conditiile de acolo sunt foarte vitrege: astepti sa ti se aduca apa cu cisterna si depinzi de ea, internetul nu merge decât foarte greu, iar caprele manânca deseuri menajere. E lumea a IV-a, dominata de saracie. Totusi, oamenii erau relaxati si toata ziua beau ceaiuri, pentru ca ei nu au nicio ocupatie, veniturile lor provin exclusiv din ajutoare internationale”, a explicat Rednic. Participarea la maraton l-a costat pe acesta 1.400 euro, dar baimareanul nu considera ca a aruncat banii pe fereastra: “A meritat cu adevarat sa platesc aceasta suma. Participarile la astfel de curse sunt concediile mele! Altii merg în Antalia, stau toata ziua în fata piscinei si fac poze cu telefonul!”

Nascut în Baia Mare, Emanuil Rednic a fost obez pâna în urma cu 3 ani. Adoptând un regim de viata sanatos si facând mult sport, el a devenit cu totul alt om. Acum este antrenor pentru cei care folosesc bicicleta medicala pentru a face miscare si participa periodic la curse de alergare.

Anca GOJA
Baia Mare
martie-aprilie 2011