– reportaj nonconformist – Era un ceas de toamna insorita, calda si curata, de parca s-au schimbat anotimpurile, cand ne-am imbarcat in masina colonelului in rezerva Ionel Pintilii, patru dintre liderii Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, Departamentul Moldova, in frunte cu academicianul Constantin Gh. Marinescu, subsemnatul fiind secondat de juristul Petru Butuc, secretarul filialei iesene. O facuseram din spatele redactiei cotidianului Evenimentul, dupa ce facuseram o mica sedinta pe picior de plecare chiar in sediul Institutului de Cercetari Medicale si Social-Umane care poarta numele regretatului academician Ioan D. Haulica. Cu acest prilej am cunoscut-o si pe gratioasa sa fiica, conf. univ. dr. Daniela Boisteanu, care insa a preferat drumul spre locurile natale in masina presedintelui-rector, prof. univ. dr. Vasile Burlui, care era insotit de vicepresedintele Universitatii ’’Apollonia’’, prof. univ. dr. Constantin Fatu, alaturi de care mai erau scriitorul de calibru Grigore Iliesei si academicianul Valeriu Cotea, cel care timp de doua decenii a reprezentat Romania la Oficiul International al Viei si Vinului, cu sediul la Paris, astazi in varsta de 84 de ani. Cele doua echipaje doreau sa-si omagieze Magistrul acasa la el. Ursitoarele vestede ale toameni insa apar pe negandite si ne tes in minte planuri noi sau vechi, dilemele curand din belsugul multiplelor posibilitati. Sporovaim pe drum despre toate celea, dar fara sa vrem ’’admirand’’ hartoapele prin care serpuiau masinile, dam dreptate academicianului Marinescu, decanul nostru de varsta, care remarca ca traim in trei Romanii paralele: una situata in Evul Mediu, alta in secolul al XIX-lea si ultima in secolul XX. Acum, de fapt, ne aflam in prima, desi soseaua duce spre Manastirea Hadambu, care pe 8 septembrie a implinit 350 de ani de istorie si spiritualitate, prilej cu care a scos un volum exceptional comemorativ, tiparit cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Mai fusesm aici cu ai mei, familie de tarani gospodari din Comarna si ramasesem mut in fata modernismului care salasuieste in cetatea amplasata intr-un cadru natural de vis. Smerenia crestina ne-a facut si atunci si acum sa nu trimitem ganduri sincere catre mai marii judetului moldav care parca au uitat de existenta locurilor. Curand ne-a dat gand de binete primarul Costica Postarnac, presedintele Colegiului 3 PSD, care la ultimele alegeri si-a zdrobit, pur si simplu, ceilalti trei candidati, obtinand un 78,96 % dintre voturile consatenilor, urmatorul clasat fiind pedelistul Vasile Mironeanu, cu 14,51 %. De altfel, aveam sa aflam, nu cu oarecare uimire, ca edilul sef face parte dintr-o familie care a gestionat treburile comunei de zeci de ani, iar acum, nu ce l-am cunoscut mai bine si am discutat pret de mai multe ore cu satenii din Ipatele, ne-am convins ca povestea a fost facila si bazata doar pe fapte, nu pe vorbe.
                                                               *
Mi s-a vorbit mereu in ultima vreme despre un mare OM, distinsul Prof. dr. Ioan D. Haulica, un fiu al satului iesean Ipatele, despre care spunea mereu ca-i datoreaza educatia de baza si atitudinea fata de munca. Nu l-am cunoscut, dar din istorisirile la care am fost luat martor, pot spune ca imi pare nu numai o persoana draga, ci un prieten adevarat. Se nascuse pe 29 octombrie anul de la Hristos 1924, o zi de Brumarel, de toamna senina si bogata, fiind primul copil a unei familii de razasi, Dumitru si Marita, oameni aprigi si mandrii, cu credinta in Dumnezeu si dragoste de carte. Atestati de la 1400, prin al 13-lea document moldovenesc, razasii nu si-au parasit niciodata pamanturile, chiar daca de nevoie si-a stramutat vatra satului, si-au construit si reconstruit biserica, si-au ridicat prin contributia tuturor primul local al scolii. Legatura intre ei si Dumnezeu este una aparte. Insusi numele satului, Ipatele, provine din vocabularul religios slav, marturie fiind, inca din secolul al XII-lea, cronica slavona de la manastirea Ipate. In toate vecaurile, de altfel, au trait calugari si preoti purtand acest nume – Ipate. Crestini ortodocsi, au stiut sa-si respecte stramosii, datinile, traditiile si nu au aderat nicicand la alta religie. Alaturi de biserica, stiinta de carte a constituit o preocupare in viata acestor locuitori, nu foarte bogati. Inca din secolul al XIX-lea si-au trimis copii la scoala, pentru a deveni preoti sau invatatori. Din 1870 avem prima foaie matricola a preotului Gheorghe Mogos, absolvent al Seminarului de la Husi. Din acelasi an functioneaza prima scoala de patru ani la care si-a inceput drumul in viata invatatorul Ioan Haulica. Absoolvent al Scolii Normale de la Iasi, el va construi primul local al scolii si impreuna cu fetele sale, vreme de 40 de ani va pastori generatii de invatacei. Unii dintre ei au ajuns invatatori, ceferisti, avocati, ofiteri. Printre acestia s-a aflat si Nicu Haulica.
Academicianul de mai tarziu, copiil find, a desprins cititul buchiilor si intelepciunea cartilor in tinda bisericii Sf. Nerculai, sub obladuirea preotului Ion Leustean si a presviterei Elena Leustean, invatatoare, popositi de putina vreme in sat de pe taramuri vasluiene, parintele venind de la Tanacu, iar coana preuteasa din jos, de la Zapodeni. Crescut cu dragoste pentru carte si cu evlavie intru cele sfinte, invatacelul a fost atras de timpuriu de cele duhovnicesti, cantand alaturi de dascali la strana si grijind de randuiala in Sfanta Biserica, fapt pentru care, mai tarziu, parintele paroh a staruit pe langa tatal sau sa-si dea baiatul la Seminarul ’’Veniamin Costache’’ din Iasi. Primul om insa care i-a marcat drumul in viata este socotita a fi fost Ortansa Haulica, invatatoarea lui, care ’’certandu-se groaznic’’ cu Mitrita Haulica, a reusit sa-l convinga pe acesta sa-si lase copilul sa se faca preot. Tot ea l-a insotit la Iasi pentru a sustine examenul de admitere. Pentru ca i-a nesocotit cuvantul, atunci, in Iasi, pe strada Uzinei ’’a primit o palma pe care si-o amintea cu nostalgie si recunostinta si la 85 de ani’’. A reusit la Seminarul Teologic unde a fost un elev deosebit, dar stiinta l-a atras mai mult decat haina preoteasca. La sfarsitul verii, dupa cosit si secerat, mergea la Iasi pentru a sustine examenele de diferenta la Colegiul National de unde a obtinut si diploma de bacalaureat, in 1943. Divinitatea l-a ajutat din nou si tatal sau accepta sa urmeze cursurile unei facultati, cea de Agronomie, sperand sa acopere dealurile satului natal cu vii si livezi. Pleaca la Iasi pentru a se inscrie, dar fiind anii razboiului, circulatia trenurilor era perturbata. Invelit in suba de ceferist a unui consatean ajunge clandestin, pe un tren militar, la Iasi. Trenul mergea spre frontul de est, coboara in gara Nicolina si rateaza cu o ora inscrierea la Facultatea de Agronomie. Un tren militar, un consatean ceferist si o ora intarziere au hotarat destinul celui care avea sa devina membru al Academiei Romane. El n-a uitat nicicand cum in dricul verii, la seceris, neveste si fete laolalta, culcau graul, manunchi dupa manunchi, pe miriste si se inganau in cant cu glasul ciocarliei ce-si inalta ruga pe cerul albastru ca floarea de cicoare. Peste tot pe unde a umblat cu studiile si cu invataturile sale, tanarul cercetator a purtat in suflet si in gand dragostea de casa parinteasca si de satul natal, dupa cum spunea in cuvantul sau, deosebit de cald, invatatorul Sava Petrovici Constantin.  
Fiul de taran a ajuns, prin merite deosebite, pe cea mai de sus treapta a stiintelor medicale, valoarea sa fiind apreciata de comunitatea stiintifica medicala si nu numai, romaneasca si straina. Astfel, numeroase societati stiintifice medicale si academii din Romania si de peste hotare s-au simtit onorate sa-l desemneze ca membru. In 1949 a absolvit Facultatea de Medicina, fiind repartizat in calitate de preparator la disciplinele de Farmacologie si Fiziologie din cadrul I.M.F. Iasi. Intre 1953 si 1964 a lucrat cercetator in cadrul Institutului de Fiziologie ’’D. Danielopolu’’. Apoi s-a transferat conferentiar la Institutul de Fiziologie Normala si Patologica al Academiei Romane din Bucuresti, unde a lucrat cercetator stiintific timp de 12 ani si sef de sector, dupa cum isi aduce aminte juristul Petru Butuc, vicepresedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni Iasi. Era de o modestie aparte, de aceea vorbea rareori despre realizarile sale profesionale. Asta desi urmase stagii de specializare in SUA, Austria, Polonia, URSS, Germania si Franta. In 1963 ajunsese doctor in stiinte medicale, revenind prin concurs conferentiar pe meleagurile natale la disciplina de fiziologie a IMF Iasi, iar cinci ani mai tarziu isi adauga la cartea de vizita titlul de doctor docent. In anul universitar 1969-1970, il gasim ’’visiting professor’’ la Universitatea statului american Connecticutt. Membru al Societatii Internationale de Studiu al Creierului, al Societatii Europene de Chirurgie Experimentala, al Societatii Europene de Studiu a Pinealei, al Federatiei Mondiale a Oamenilor de Stijinta, al Societatii Internationale de Stiinte Fiziologice, al Fedearatiei Europene de Fiziologie, al Societatii Neurostiinte, al Societatii de Psihoneuroendocrinologie, Farmacologie, al Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi si ne oprim cu enumerarea aici pentru a nu ocupa tot spatiul tipografic pus la dispozitie. Timp de patru ani, intre 199-1994, a condus Societatea Medicilor si Naturistilor din Iasi, apoi a fost membru fondator, vicepresedinte si apoi presedinte de onoare al Societatii Romane de Stiinte Fiziologice. Din 18 decembrie 1991 este membru corespondent, iar trei ani mai incolo, mai precis din 8 noiembrie 1994 membru titular al Academiei Romane, paralel cu membru al Academiei de Stiinte Medicale, la ultima fiind o buna bucata de vreme vicepresedinte. Onorat in 2003 cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din 2003, pe care seful catedrei de Genetica din cadrul Facultatii de Medicina iesene il refuzase din modestie in urma cu doi ani. Si cei de la UMF Targu Mures sau UMF Cluj-Napoca i-au pus laurii de Doctor Honoris Causa. Cel decorat cu Steaua Romaniei in grad de cavaler in 2002, are cercetari prezentate in aproape 300, mai exact 292 sinteze monografice, tratate si studii, dar elaborase si doua tratate de Fiziologie umana la distanta de un deceniu, in 1989 si 1999. Trei dintre cele sapte monografii semnate de Domnia Sa au fost onorate cu premiul Academiei Romane: Sistemul nervos vegetativ-1975, Hormonii locali- 1983 si Transmiterea sinaptica-1999. Dupa ce a obtinut 10 brevete de inventator, savantul a trecut in nefiinta prea devreme, la 13 mai anul acesta, lasand in urma tristete in randul studentilor, colaboratorilor cu care a lucrat. A plecat intr-o zi senina de mai, cu campul inverzit si ciresii troieniti de floare, salasluind acolo sus, in ceata sfintilor si veghind din inlaturi la bucuriile si neimplinirile romanilor. De aceea se doreste ca in fiecare an, in data de 29 octombrie, cand este ziua sa de nastere, sa fie comemorat la Ipatele, poate de aceea se doreste initierea unei burse anuale pentru un fiu al satului ce-si doreste sa urmeze o facultate din cadrul Universitatii Apollonia, bursa finantata din fondurile proprii ale administratiei locale. De mentionat si ca, cel considerat cel mai bun fiziolog din tara, a fost in ultimii ani de viata profesor consultant la Universitatea de Medicina si Farmacie ’’Gr. T. Popa’’ de pe malul Bahluiului.
Profesoara Georgeta Boaca, directoarea scolii comunale, tinea sa sublineze ajutorul pe care Ioan D. Haulica l-a dat consateanului Mircea Ciubotaru, la aparitia monografiei comunei, cel care mentiona ca ’’intoarcerea la obarsie este componenta a unei filozofii a vietii’’’. Este un model viabil, demn de urmat de generatiile actuale sau viitoare, dar si de intreaga comunitate, de aceea poate nu exista bucurie mai mare decat atribuirea numelui celui care repeta obsedant ’’Sa vad ce voi putea realiza, pentru ca fiecare clipa ne atinge si ultima ne doboara’’  scolii cu clasele I-VIII din Ipatele, in fata careia se va ridica curand si un bust al academicianului. Ioan D. Haulica are peste 50 de ani de activitate stiintifica fructuoasa, de rezonanta mondiala, sute de participari la congrese si sesiuni stiintifice cu rapoarte, comunicari, postere sau mese rotunde. A adus contributii originale la fiziologia si farmacologia sistemului nervos vegetativ, studiul sistemului renina-angiotensina de origine extrarenala (creier, hipofiza, epifiza, cord, vase si glob ocular al mamiferelor), identificarea si rolul fibrelor nervoase purinergice din maduva, trunchiul cerebral si hipotalamus, rolul modulator al endoteliului si oxidului nitric in reactivitatea vasculara, rolul epiteliului traheo-bronsic in reglarea bronhomotricitatii, rolul pinealei in reactii neuro-endocrino-metabolice de adaptare la stresul de diferite cauze (fizic, chimic, psihic, biologie etc.).
Cele trei valente ale locuitorilor din Ipatele s-au impletit in personalitatea lui Nicu Haulica. Recunostea senin, de cate ori avea ocazia, obarsia, aici unde ’’isi incarca bateriile’’. Educatia primita in familie si faptul ca nu a uitat niciodata de unde a plecat l-au ajutat sa urmeze drumul drept in viata. Revenea cu placere de fiecare data cand programul incarcat i-o permitea si participa din interior la toate evenimentele familiei si ale comunitatii. De cate ori a fost nevoie a intervenit in favoarea sau pentru ca satul sau natal sa-si continue existenta: mai intai in 1968 la prietenul sau, Virgil Trofin, cand Ipatele a ramas comuna si in 1990 cand a redevenit comuna. Este ctitor al noii biserici, avand un rol hotarator la terminarea lucrarilor si la sfintirea acesteia. Profesor pentru intreaga lume, pentru consatenii sai a ramas, mereu, doctorul Nicu Haulica, cel care ii alina pe patul de suferinta, intervenind pentru ei ori de cate ori a fost nevoie. Profesorului care domina un amfiteatru plin de studenti sau sesiunile unor congrese mondiale de medicina ii tremura vocea atunci cand trebuia sa vorbeasca in fata consatenilor. Pentru cei din mijlocul carora a plecat, a ramas pentru totdeauna unul de-al lor; li se adresa cu ’’badie’’, stia sa-i asculte, avea timp si rabdare pentru a le afla pasurile. Intrebat in vara anului 2009 care-i sunt titlurile stiintifice a raspuns sec ’’titlurile sunt ca o cutie de tinichea goala, legata de coada unui caine’’ si a intins firesc, modest, o carte de vizita pe care scria profesor universitar doctor, membru al Academiei Romane. ’’Asta conteaza mai putin, e mai important sufletul omului’’ a adaugat. Dupa cum s-a relevat mereu, pret de peste cinci ore, pana tarziu in seara, la manifestarile la care am fost invitat la Ipatele, radacinile si sufletul dumnealui au fost si vor ramane intotdeauna, ancorate in pamantul in care si-a inmormantat stramosii.
In cuvantul de deschidere si de evocare a personalitatii academicianului Ioan Haulica, fiu de onoare al comunei Ipatele, primarul Costica Postarnac, inginer de profesie, n-a uitat sa aminteasca faptul ca vorbeste despre un om de o rara modestie, provenit dintr-un loc bogat in istorii, care au fost odinioara, sunt si vor fi in tinuturile de aici, de pe Vilna si Stavnic, din Tara de Jos a Moldovei. De aproape si de departe, pe oriunde l-au purtat cararile vietii, academicianul nutrea sentimente de dragoste pentru sat si pentru oamenii dintre care s-a ridicat, intinzandu-le totdeauna o mana de ajutor, dandu-le un sfat ori intervenind pentru tamaduirea suferintelor lor trupesti sau sufletesti. Te intampina totdeauana cu bunatate si blandete, cu fruntea luminoasa si chipul inflorit de un suras tainic, aidoma unui satean batran si intelept, gata oricand sa-ti aline durerea si tristetea. Multi dintre fii satului ii datoreaza reusita, mai ales ca toti l-au avut ca model si si-au dorit sa-l urmeze. ’’Motiv, asa cum spunea primarul Postarnac, pentru care cu totii avem obligatia sa-i multumim si acum, chiar daca am facut-o si cand era in viata’’. Sa nu uitam ca Ioan Haulica a fost initiatorul constructiei noii biserici cu hramul ’’Adormirea Maicii Domnului’’, initiator si sustinator a aparitiei in anul 2000 a Monografiei comunei, scoasa de profesorul Mircea Ciubotariu, initiatorul si finantatorul constructiei Monumentului Eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale din curtea bisericii noi, indrumatorul copiilor satului in accesarea diferitelor forme de invatamant. Deosebit de tonica a fost si interventia altui participant la manifestare, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, tanarul si charismaticul pesedist Constantin Adascalitei.
                                                              *
La acest ceas omagial, fandurile celor prezenbti, s-au mai indreptat cu intreaga gratitudine spre parintele Ion I. Leustean, care vreme de 55 de ani a pastorit duhovniceste intreaga obste a crestinilor ortodocsi din Ipatele. Nascut la 5 februarie 1910 in comuna vasluiana Tanacu, viitorul preot a urmat Seminarul Teologic de la Husi, pe care l-a absolvit printre cei merituosi, fiind hirotonit in 1933 si repartizat in parohia de la Ipatele. Pentru faptele sale bune a fost inconjurat cu dragoste si devotament de sateni, inclusiv in momentele sale de restriste, ca acela din 1947, cand a fost arestat si dus la Vaslui. Un grup de enoriasi, condus de Dumitru Haciu, riscand represiuni din partea autoritatilor comuniste de la acea vreme, s-au deplasata la Vaslui, pledand pentru nevinovatia preotului lor. Implicarea preotului in viata satului o dovedeste intreaga sa activitate desfasurata in cadrul Cercurilor Pastorale, a serbarilor si manifestarilor culturale care aveau loc in comuna, implicarea sfintei sale in fondarea Cooperativei de Consum si a Bancii Populare din Iaptele, careia i-a fost presedinte pana la desfiintare. Meritul insa care-i marcheaza intreaga sa activitate profesionala, este determinat de faptul ca in timpul pastoririi sale sectele religioase nu au racolat aici nici un adept. Trecerea la cele vesnice a preotului Ion Leustean s-a petrecut in urma cu doua de ani, la 13 iunie 1989, sfinta sa dorindu-si ca ramasitele pamantesti sa ramana in satul si intre oamenii pe care i-a iubit atat de mult, si carora le-a daruit neconditionat intreaga sa viata. Preuteasa Elena Leustean s-a nascut la 12 ianuarie 1910 intr-o familie de tarani din comuna vasluiana Zapodeni, a urmat scoala primara in satul natal, apoi a fost eleva a Scolii Normale din Bacau, pe care a absolvit-o in 1934, fiind numita invatatoare in comuna Ipatele, mai intai in satul Slobozia, iar din 1945 la scoala primara din satul de centru. Timp de 18 ani, cat a slujit la catedra, a facut dovada unei temeinice pregatiri profesionale, muncind cu daruire si abnegatie, pregatind pentru lume si viata un numar impresionant de copii, S-a stins din viata, la 78 de ani, spre regretul tuturor celor carora le-a pus pentru prima data condeiul in mana. Vasile Postarnac s-a nascut la 22 iulie 1925 aici, ca fiu al agricultorilor  Grigore si Marita, casatorindu-se cu Ana Pintilie la 14 februarie 1952, pentru ca sa fie inmormantat in 1988. Dupa cursul primar facut in satul Slobozia, urmeaza cursurile Scolii generale din satul Ipatele, apoi pe cele ale scolii de 10 ani din comuna Scheia. Si-a inceput activitatea in administratia publica locala inca din perioada anilor 1970, ocupand functia de primar pana in 1984, un an mai tarziu fiind viceprimar, pentru ca, pana la pensionarea din 1987, sa indeplineasca atributiile de agent agricol. In timpul cand a fost primul gospodar al comunei s-au pus caramizile primului sediu administrativ, a fost pietruit drumul judetean Scanteia-Ipatele, a fost electrificata o mare parte a satului, au fost construite si renovate scoli si gradinite in satele componente. Gheorghe Juverdeanu s-a nascut la 3 iulie 1940 in orasul vasluian Negresti, fiu al agricultorilor Gheorghe si Maria, casatorit cu Ana Adjudeanu, el a decedat la 24 decembrie 2003. Dupa cursurile primar si general urmate la Scoala  din comuna Ipatele, a absolvit cursurile liceului teoretic din Iasi, lucrand in invatamant pana in 1970, an in care este promovat secretar al comunei, functie indeplinita pret de trei decenii, perioada in care s-a dedicat solutionarii problemelor si sprijinirii concetatenilor in rezolvarea acestora. La manifestarile de la Ipatele, se spune ca scurta prezentare nu este pe masura activitatii desfasurate de el. Celor patru mentionati in acest subcapitol al reportajului nostru transmis de la fata locului, prin decizii ale Consiliului Local al comunei Ipatele, intrunit in sedinta ordinara din 31 august 2010, li s-a conferit post-mortem titlul de Cetatean de Onoare. Tot post-mortem, a primit acelasi tilu academicianul si savantul de renume mondial, Ioan D. Haulica. Cu titluri de Cetateni de Onoare ai comunei Ipatele au mai fost recompensati Ana Haulica, sotia academicianului, conferentiar Daniela Boisteanu, fiica lor, profesorul universitar doctor Vasile Burlui, presedintele Universitatii ’’Apollonia’’, academicianul Constantin Marinescu, profesor doctor docent, istoric, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, directorul Institutului de Cercetari ’’Ioan Haulica’’ Iasi, PS Calinic Botosaneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, Staretul Protosinghel Nicodim Gheorghita, de la Manastirea Hadambu, Preotul Protopop Vili Dorosinca.  Prin aceste titluri, cei 2089 locuitori ai satelor Ipatele, Bacu, Cuza-Voda, Alexesti, din cele 940 de gospodarii ale comunei Ipatele, si-au onorat nu numai celebrii inaintasi, ci si invitatii de marca avuti. 
                                                          *
S-au spus cuvinte deosebite la acest ceas de aduceri aminte. De pilda, academicianul Valeriu Cotea, cel plecat in urma cu 75 de ani de la Vidra, poarta Vrancei, pe care o pastreaza in suflet, ca si Iasiul deopotriva, a inceput prin a spune asistentei ca singurele palme care-i plac sunt aplauzele. Era bucuros ca participa la aceasta zi a recunoasterii si recunostiintei, de mare semnificatie nu numai pentru Iasi, cat pentru intreg rotundul romanesc, de aceea inscrie data cu majuscule in traseul vietii sale. A tinut sa salute prezenta condeierului recunoscut Grigore Ilisei, dar n-a uitat sa multumeasca Parintelui Protoiereu care a facut legatura intre Pamant si Cer. Cuvinte aparte a avut si pentru profesorul Vasile Burlui, care-i este prieten si care cauta bine sa faca bine, de neuitata fiind prezenta acestuia la Bucuresti la patul de suferinta al academicianului Ioan Haulica. Universitatea Agronomica ’’Ion Ionescu de la Brad’’, pe care vorbitorul a pastorit-o ani buni, se lauda si cu actualul primar Costica Postarnac, care i-a fost prezentat academicianului de profesorul Vasilica, actualul edil al ipatenilor fiind cel care transpune cu claritate in viata cuvintele cunostiinta si constiinta. Sigur, n-au fost uitati toti cei care au plecat din lumea cu dor in lumea fara dor, cel mai pomenit fiind academicianul Haulica, bunul sau prieten, care avea un manunchi de calitati, de aceea a indemnat asistenta ’’sa faceti ceva pentru a ramane’’. La fel de inflacarate au fost cuvintele colaboratorului sau de peste doua decenii, academicianul Constantin Gh. Marinescu, care n-a uitat sa le reaminteasca ca formau un grup de cercetatori inainte de Revolutie care veneau la 7,30 in institut si ieseau la 22,00 cu toate restrictiile de iluminat de la acea vreme. Interesant ni s-a parut si motto-ul afisat in biroul celui comemorat astazi, ’’Sa nu incerci sa te opresti si sa-ti tii gura’’, motto potrivit pentru vremurile acelea si poate inspirat de sloganul lui George Enescu, ’’Ma odihnesc de munca prin munca’’. Si Napoleon avea o maxima apropiata, anume ’’Vorbeste putin, dar adevarat’’. Plin de emotie a fost ceea ce s-a petrecut intr-o buna zi, cand academicianului Ioan Haulica, o batrana, drept multumire, i-a sarutat mana. Pentru omul cetatii, cel foarte primitor, nerefuzand pe nimeni, era incununarea unei vietii, inceputa cu o perioada lunga cand se odihnea in podul universitatii. Mai apoi savantul si cercetatorul numarul 1 al romanilor in materie de Fiziologie, respectandu-si principiile, in pofida oprelistilor politice ale vremii, a avut curajul sa-l invite la un Simpozion International la Iasi chiar pe celebrul George Palade, care era in dizgratia autoritatilor, mai ales dupa ce ginerele lui Malaxa plecase in America. De notat si angajamentul realizarii unei OPERA OMNIA pentru academicianul Ioan Haulica, cuprinzand studiile sale in domeniile eticii si sociologiei, medicinei sociale, volum care ar urma sa apara sub egida Institutului care-i poarta numele din cadrul Universitatii ’’Apollonia’’. Nu intamplator am lasat la urma cuvantul profesorului univ. dr. Vasile Burlui, sufletul manifestarilor de la Ipatele, dar si sprijinitorul aparitiei cu cativa ani in urma a monografiei comunei.
Multumind preacucernicilor parinti asistenti, vorbitorul si-a amintit de discursul primirii lui Liviu Rebreanu in Academie, intitulat ’’Elogiu satului romanesc’’, facand un elogiu locului unde ne aflam, loc dominat in centrul sau de un patrulater aparte: biserica langa scoala, scoala langa Caminul Cultural, Caminul Cultural langa Primarie. De aceea astazi sunt comemorati, poate, un primar si un secretar, un preot si sotia acestuia, invatatoare, plus un academician, de aceea amplasarea acestor institutii in spatiu nu a fost intamplatoare. S-a vorbit din nou de valoarea stiintifica si didactica a activitatii Profesorului Haulica, forta sa de exemplu, valentele OMULUI, personaj si atunci si acum de o delicatete aparte, plus un anume simt taranesc, de o frumusete aparte. Interesant este ca nu a facut cursuri cu academicianul, acesta predand la o facultate paralela cu aceea urmata de presedintele fondator al ’’Apolloniei’’, dar mergea la Cercul Stiintific organizat regulat de acesta la Fiziologie. Printre vorbele sale intelepte erau si o serie de proverbe de genul ’’Boul se leaga de coarne si omul de limba’’ sau ’’Sacul gol nu sta in picioare’’. De aceea, distinsul oaspete remarca nu numai frumusetea slujbei tinute in comemorarea academicianului, cat si interventiile deosebit de inspirate, in timpul acesteia ale unui pusti cu ochii stralucitori, pe nume Tudor Papa, un posibil viitor Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
                                                          *
Chiar daca Romania ne trateaza astazi ca o mama vitreaga, asemenea momente, precum cele intamplate intr-o zi de toamna tarzie la Ipatele, pe meleagurile iesene, dovedeste ca nu suntem numai o tara furata zi de zi, chiar daca multi dintre noi s-au simtit minoritari in aceasta istorie. Comemorarea academicianului Ioan Haulica si al celorlalti la care am asistat, intr-o lume normala, cu subiect si predicat, dovedeste ca pamantul vechii Daciii nu s-a pustiit de valori, chiar daca traim vremuri in care mugurii putrezesc pe ramuri, inca de cand apar. Asta pentru ca acum se iese din scena la nevreme. O cultura care isi permite sa ignore valorile adevarate e o cultura minora si iremediabil provinciala. De aceea, din coltul de pagina care ne este rezervat, cu asemenea parteneri de batalie precum cei invocati in acest reportaj neconventional, vom lupta impotriva balcanismului romanesc, care militeaza impotriva spiritualitatii rurale a Romaniei. Semneaza, pentru toate relatate, un jurnalist din tara celor ce nu cuvanta, care se numeste
                                                           Pompiliu COMSA