Cu ce sunt de vina…

Doamne, cu ce sunt de vina ca sunt,
Cu ce sunt de vina, eu, toleratul,
Cine-a locuit in  Dorul meu pe pamant
Mai dinainte de cand mi-a fost datul?!

De m-a nascut mai la sud Maica mea,
Unde-a fost Nordul, cine imi spune?
Are loc fiecare in Ziua sa stea
Pana cand soarele Vietii apune!

Cu ce sunt de vina, spre unde sa plec?
Galcevile noastre sunt tot mai pagane,
Mai lasa-mi o vreme Aici sa-mi petrec,
In lacrima sfanta a Limbii Romane!

Nicolae Nicoara-Horia

Ce Fel de Anonim Esti?

Ai scris vreodata o anonima, ai fost tentat sa trimiti un bilet nesemnat la amvonul bisericii, o nota informativa conducerii firmei pentru care lucrezi, predicatorului pentru a-i corecta teologia, ori comitetului spre a-i reprosa distribuirea ajutoarelor?

… Fara indoiala, faptele semnalate de tine erau prea strigatoare la cer, ca sa nu pui lucrurile la punct!…
Tentatia de a rezolva probleme prin manipulare se poate preface in obsesie, materializata intr-un anumit stil de viata. Unii oameni simt o chemare irezistibila de a schimba in bine fata planetei, dar, cum lumea nu realizeaza potentialul ascuns in ei, investindu-i cu autoritatea care le-ar face sarcina mai usoara, se vad nevoiti sa recurga la o solutie la indemana tuturor – sageata perfida lansata din umbra. Ei cred ca stratagema le asigura ”beneficiul” protectiei.

Crezandu-se in siguranta sub umbrela lasitatii, anonimul ignora faptul ca ea nu-i asigura protectie impotriva lui insusi …
Cel mai simplu ar fi un telefon anonim, daca n-ar fi inconvenientul ca-i tradeaza vocea. De-ar putea sa-si dea limba la ascutit, ca lupul din poveste! De fapt, tehnologia moderna pune la indemana o solutie convenabila, printr-un mic aparat destinat sa altereze vocea. Cat priveste ale scrisului, de la inventarea masinii de scris, si mai recent a computerului, scrisoarea anonima vine tare la indemana, eliminand elementul grafologic. Nu-i nevoie decat de indepartarea cu grija a particularitatilor stilistice.

Alchimia  mentala a anonimului ii da iluzia ca sta postat ferm pe platforma corectitudinii, in timp ce toti ceilalti oameni fluctueaza jalnic pe scara rasturnata a valorilor lui, care se vrea absoluta. De fapt, manevra de a se ascunde in spatele unui paravan confectionat din material propriu il situeaza pe el insusi pe teren nesigur. Adevarul lui, sau dreptatea lui, se cuvin a fi verificate prin comparatie cu etalonul. Nimeni nu detine de unul singur monopolul adevarului, sau al justitiei. Apoi, a actiona din umbra inseamna a nu fi dispus sa acorde celorlalti spatiu vital, intr-o lume care (din fericire) nu functioneaza dupa regulile lui.
Fie ca este un mesaj anonim, sau o fapta al carei autor nu se identifica pe sine, in spatele anonimei sta un sentiment, o atitudine, care-l otraveste pe autorul ei prin acreala pe care i-o secreta in inima. De regula, actiunea anonima nici nu rezolva problema vizata (in cazul ca este reala), si nici nu descarca inima autorului de povara de vinovatie, care ii urmeaza in chip firesc.  Astfel ca, in loc sa solutioneze lucrurile, anonima le complica si mai mult.

Interesant de observat ca, in economia morala a universului uman, incarcatura negativa a anonimatului este perfect echilibrata prin reversul ei, care urca la plus tot atat de mult, pe cat poate cobori la negativ, sau poate chiar mai mult. Ca multe din lucrurile familiare oamenilor, care pot fi sau bune, sau rele! Apoi, anonimatul poarta un caracter temporar, caci nimic nu va ramane ascuns pentru totdeauna.

Si o fapta buna poate fi facuta in anonimat. Nu numai ca poate, dar anonimatul faptei bune este ridicat de Christos la nivel de norma, cand vine vorba de darnicie, milostenie, facere de bine, post si rugaciune, care trebuie facute ”in ascuns” (Matei 6:3-6, 18; 1 Petru 3:4). Modestia si bunatatea se feresc de reclama, preferand sa se exprime in anonimat (paradoxal).

Este parte din paradoxul crestinismului, care cere sa ascundem lucruri bune si sa scoatem la lumina pe cele rele (desigur, mai intai pe cele proprii).
Unele fapte pot ramane ascunse de ochii oamenilor, dar motivatia (mai importanta decat fapta) nu este o taina pentru Dumnezeu. Atitudinea devine izvor de fapte si e vazuta de Dumnezeu inainte de a fi convertita in fapta, ”De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric siva descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).

Mari oportunitati de a face fapte bune se prezinta deghizate sub hainele anonimatului, cum aflam din Evrei 13:2, ”Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea, au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”. Nici prin gand nu ne trece, de multe ori, ce implicatii pot avea faptele noastre facute in spirit de bunatate. Isus ii  uimea pe ascultatorii Sai de odinioara, cand le spunea, ”Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit …” (Matei 25:35, 40). Isus se identifica cu semenii nostri aflati in nevoie. Ingerii Sai umbla incognito pe cararile noastre si numai El stie de cate ori a fost respins, alungat, ori nesocotit de fiecare din noi. Dumnezeu insusi face multe lucruri in anonimat (Fapte 14:17), cu care nu se lauda si este nevoie de cunoasterea Lui, de memorie buna si de credinta, pentru a le recunoaste ca venind din mana Sa.

Intalnirea cu anonimatul este de asteptat, ca test al vredniciei noastre si poate aduce rasplatiri, sau regretul ocaziei pierdute, iar acestea din urma se acumuleaza in timp la negativul crestinului corigent la slujire. In ultima analiza, crestinismul nu este doctrina, teologie, organizare, sau institutie, ci slujire. Poti fi slujit de anonimi, sau poti sluji in anonimat, intr-un echilibru cantarit de marele Model al slujirii, care va rasplati tuturor dupa dreptate, in ziua cand anonimatul va fi anulat si lucrurile tainuite scoase la lumina.
Odata ce iesi din anonimat, farmecul slujirii dispare si, odata cu el, si rasplata. Dumnezeu vrea sa pastreze contul slujirii tale intre tine si El.
Gelu Aracadie Murariu

Pe dealul miop

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Te cerne cu fluturi pe grijile mele,
Ia-le in palma si zboara spre stele,
Ma prinde in hora cu floarea de crin,
Si ma ameteste in gura cu vin.

Ma lasa a curge cu ploaia de mai
Si mijlocu-mi strange intr-un evantai,
S-asternem apusul pe dealul miop
Cand suflul alearga spre luna-n galop.

Sa tinem pe umeri cu brate-amandoua
Covorul de iarba cosita in roua,
Solie de greieri cantand serenada
Prin noi cand topim rataciri in livada.

“INIMI PENTRU ANDREEA”

LICEUL DE ARTA “DIMITRIE CUCLIN” GALATI

Va invita in ziua de marti 16 noiembrie, ora 19:00

la Teatrul Muzical “Nae Leonard” sa vizionati un spectacol extraordinar cu scop caritabil intitulat:

“INIMI PENTRU ANDREEA”

Programul va include:

–   prezentarea unui film special

–         poezie, muzica – clasica, folk, populara, rock alternative s.a., dans – street dance, dans sportiv si contemporan, teatru – cu trupa “D’arte” – “D-ale lui Caragiale”- prof.coordonator Ilie Elena

–         in program vor participa “Stance Crew” si alte surprize

–         pe tot parcursul evenimentului va avea loc si o expozitie speciala cu lucrari ale elevilor dedicate tinerei eleve pentru care se organizeaza acest moment caritabil – Andreea Mihalcea

–         invitat special al serii: Angela BACIU – scriitor, promotor cultural –  ce va sustine un recital poetic si va vorbi despre publicarea unei plachete de versuri a Andreei intitulata “Versuri din inima pentru tine” ce se afla deja sub tipar

Prezentatorii spectacolului si intreaga echipa organizatorica va asteapta la eveniment.

Pretul biletului: numai 7 lei,

veniti cat mai multi prieteni s-o sprijiniti pe Andreea Mihalcea sa aiba o inima sanatoasa !!!

Aparitie editoriala “Sonata pentru cresterea ierbii“ poeme de Al.Florin Tene

Zilele acestea a aparut la Editura Carte si Arte, din Bucuresti, a cunoscutului scriitor Corneliu Leu, volumul de poeme “Sonata pentru cresterea ierbii “ de Al.Florin Tene, avand o prefata de Dumitru Velea.
Cartea cuprinde peste 8o de poeme si asa cum subliniaza Dumitru Velea ” degaja o stare elegiaca. Un planset al lumii sfasiate cu natura sa cu tot, se revarsa si se reflecta si in starea poetului. Fiecare pare a-si deveni parte consolatoare celeilalte: cuvantul lumii, de unde trena de metafore intinsa peste ranile acesteia, si lumea – cuvantului, de unde material lirica incarcata de situatii dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vietii, tot mai acoperite de colbul zilnic si pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi.“
Poemele lui Al.Florin Tene contin, deopotriva, si o viziune asupra existentei, dar si una asupra destinului, si o imagine asupra creatiei, dar si una asupra sensibilitatii. Proteismul, care e, in mare masura, al discursului liric, si al universului trait si inchipuit, poate fi considerat principiul esential al poeticii tenesciene. Poemele, in majoritatea lor scrise in stil clasic, ne dovedesc faptul ca poetul este stapan pe uneltele sale, ca este un maestru in acest domeniu. Dumitru Velea in cuvintele sale cu care se deschide volumul spunea, pe buna dreptate:” Gestul poetului Al.Florin Tene are ceva din candoarea copilei care intr-o zi de sarbatoare, se imbraca cu iia si fota din lada de zestre(… ) “ pentru a cinsti Poezia in numele caruia a militat o viata intreaga.

     Paul Micikovschi

"SERILE DE POEZIE DE PE STRADA BALCESCU III"

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA – filiala IASI
                             Libraria “LUMINA” – Galati
                         “dialogurile poetei Angela Baciu”
 
va invita marti 16 noiembrie 2010, ora 15.15 la evenimentul cultural
 
       “SERILE DE POEZIE DE PE STRADA BALCESCU III”
 
Invitat de onoare: scriitorul GHEORGHE NEAGU
                             – redactor sef revista “Oglinda literara” Focsani
 
In cadrul evenimentului vor participa cu un program artistic si vor citi din creatiile proprii si elevi
–  de la Liceul de Arta “D.Cuclin”     – prof.coordonator Ilie Elena
–  de la Colegiul “M.Kogalniceanu”   – prof.coordonator poeta Vali Craciun
 
Gazda primitoare: Libraria “Lumina” Galati & d-na Costina Musat
 
Fondator/moderator eveniment: Angela BACIU – scriitor
 
Va asteptam la un ceai fierbinte si autografe din partea invitatului, intrarea este libera!
 
 
Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R, filiala Iasi

ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU A DECIS INSTITUIREA PREMIILOR ROMANIA TAINICA

„Noi suntem Romania Tainica
si vocea noastra nu se stinge
orice s-ar intampla.”
Artur Silvestri

Premiile se acorda anual scriitorilor, realizatorilor de documentarea si emisiuni tv., radio, filme, carti, evenimente importante si sustinute cu consecventa, care contribuie la cunoasterea si recunoasterea postuma a filozofului, scriitorului, istoricului, editorului si criticului literar ARTUR SILVESTRI.
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
acorda
Premiul ROMANIA TAINICA la prima editie

Doamnei Cleopatra Lorintiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, pentru cele doua filme documentare difuzate pe posturile TVR3 si TVR Cultural:
• Remember Artur Silvestri. Noi suntem Romania tainica
• A.R.P. – o creatie a scriitorului Artur Silvestri

Premiul se acorda de asemenea pentru documentarul
• ARTUR SILVESTRI in lumina eternitatii
si pentru cartea
• ARTUR SILVESTRI – Vocatia Caii Singuratice
 
Scriitorului Mircea Micu, postum, pentru cele doua emisiuni din cadrul „Ateneului Artelor” dedicate scriitorului Artur Silvestri, emisiuni realizate in anul 2009 si difuzate pe postul TVRM.

Mariana Braescu Silvestri
Presedinte ARP

***

INVITATIE

Doamna Mariana Braescu Silvestri
si
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
va invita
sambata, 20 noiembrie 2010, ora 13:00
in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura
la un eveniment cultural deosebit:

• Lansarea cartii

ARTUR SILVESTRI
Asa cum l-am cunoscut

Evenimentul v-a avea loc in pavilionul Central Romexpo,
In spatiul de lansari amplasat la nivelul 7.70 (etaj 3, ultimul nivel)

• Decernarea Premiului
ROMANIA TAINICA – Prima editie

• Vizitarea standului Artur Silvestri

La etajul 1, nivel 3.20, stand 110, unde se ofera gratuit cartile lui Artur Silvestri si despre Artur Silvestri, in perioada 18.22 noiembrie a.c.

Pentru informatii, detalii:

mariana.braescu.silvestri@gmail.com

Maria Anghel
Tel: 0744 380 643

Georgeta Dencu
Tel: 0745 251 152

ROMANI CU CARE NE MANDRIM

DE VORBA CU O MARE CAMPIOANA – TEODORA UNGUREANU-CEPOI

By Simona Botezan, Washington D.C.

Pe 13 noiembrie 2010, in familia antrenorilor Teodora si Sorin Cepoi va fi o mare sarbatoare. Teodora Ungureanu-Cepoi, una dintre printesele gimnasticii romanesti, isi aniverseaza ziua de nastere. Eleva celebrului cuplu de antrenori Béla si Márta Károlyi, Teodora face parte din elita gimnasticii mondiale, cu o carte de vizita impresionanta. In 1975, a castigat locul al doilea la individual compus si medalia de bronz cu echipa, la jocurile preolimpice, ca preambul pentru cele trei medalii olimpice din 1976, de la Montreal, si medalia de aur, cu echipa, in Japonia si la Londra. A ocupat locul al patrulea la individual la Campionatele Europene din 1977, a castigat medalia de argint a Campionatului Mondial de la Strasbourg in 1978, apoi a castigat titlul Mondial Universitar, trei medalii de aur si doua de bronz, la Campionatele Mondiale Universitare din Mexic, in 1978.
Este casatorita de 29 de ani cu Sorin Cepoi, de asemenea gimnast de performanta si antrenor cu un palmares foarte bogat. Sorin Cepoi a fost component al Lotului Masculin de Gimnastica al Romaniei la Campionatele Mondiale de la Varna (1974); component al Lotului National la Campionatele Europene de la Berna (1975), Vilnius (1977) si Roma (1979); component al Lotului Olimpic al Romaniei Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) si Moscova (1980); a participat la Campionatele Mondiale Universitare de la Sofia (1977) si din Mexic (1979) unde a castigat medalia de bronz, cu echipa. Este castigator al locului al cincilea la individual la Cupa Americii (1978) si component al lotului Romaniei la Campionatele Mondiale de la Strasbourg din acelasi an (1978) si la Moscova, in 1980.
De mai bine de treizeci de ani, viata familiei Cepoi este dedicata trup si suflet gimnasticii. La ceas aniversar, cred ca este momentul potrivit pentru a trece in revista cateva dintre performantele de exceptie ale sotilor Cepoi.

Ce reprezinta pentru dumneavoastra gimnastica si de ce ati inceput sa practicati acest sport?
Gimnastica reprezinta, pentru mine, dragoste si pasiune, iar frumusetea acestui sport m-a atras de la o varsta frageda si mi-a implinit multe vise.

Va mai amintiti ce ati simtit cand ati castigat primul concurs important? Ce este in sufletul unui sportiv in momentele in care se afla pe podium si asculta imnul tarii sale?
Primul concurs pe care l-am castigat la individual a fost Champions All, in anul 1976, la Londra. Acolo m-am simtit mandra sa fiu roman si sa aud imnul intonat numai pentru mine.

Cum arata, in urma cu 30 de ani, o zi din viata dumneavoastra de sportivi si cum arata astazi o zi din viata cuplului de antrenori Teodora si Sorin Cepoi?
Este o foarte mare diferenta intre ce-a fost si ce este. Atunci, nu aveam decat grija de a ne antrena pentru a fi cei mai buni. Azi… in afara de programul de antrenament, pe care trebuie sa-l facem competitiv, pentru ca avem concurenta, mai trebuie sa multumim (in primul rand!) si parintii, pentru ca ei sunt cei care platesc. Apoi, mai sunt si antrenorii care lucreaza din greu ca sa ne mentinem programul la nivelul cel mai inalt si bineinteles studentii, care trebuie motivati sa ramana in program.

Spuneti-ne cateva cuvinte despre fiica dumneavoastra, Adriana, si despre nepotica Amélie. Copilaria Adrianei a fost marcata de celebritatea parintilor, de faptul ca dumneavoastra erati modelele unei intregi generatii? Adriana a cochetat cu gimnastica? Va urmeaza in cariera, sau a ales in viata un alt drum?
Adriana a crescut, si in Franta si in SUA, in sala de gimnastica, dar nu s-a implicat serios in activitatea sportiva. Inclinatia ei a fost spre moda si muzica. A terminat facultatea FIT din New York City, cu diploma in comert si reclame comerciale. A lucrat trei ani in Republica Dominicana, la unul din resorturile de vacanta, dupa care a revenit in New York si lucreaza ca manager la un centru comercial din Manhattan. Anul trecut s-a casatorit si acum sapte luni a nascut o fetita absolut adorabila, Amélie Khatrine.

Ati locuit, o perioada, la Grenoble si ati obtinut rezultate bune cu sportivele din Franta. Ce motive v-au determinat sa va mutati peste ocean si sa o luati de la inceput, in SUA? Care au fost primele impresii despre Lumea Noua?
In vara anilor ‘91 si ‘92 am fost invitati de catre fostul antrenor al lui Sorin, Gheorghiu Costache, care locuieste in New York din anul 1980, la un camp de gimnastica, in calitate de antrenori. Acolo metodele noastre de antrenament au fost remarcate de catre o patroana de club, care ne-a propus un contract pe doi ani, la clubul sau, „Gym Cats” din New York. Nu stiu ce ne-a determinat sa plecam. Cred ca destinul. Financiar, o duceam bine in Franta, dar am simtit nevoia unei schimbari. Am revenit, atunci, in Franta si am vorbit cu presedintele clubului despre intentia noastra de a petrece doi ani in SUA. Am facut aranjamente pentru inlocuirea noastra cu un fost coleg, care lucra la un alt club din Franta. „Tranzactia” s-a derulat usor, dar cu multe lacrimi din partea tuturor. Inainte de plecarea noastra, clubul si comitetul sportiv Rhon-Alpes au organizat o festivitate de adio, iar primarul orasului Grenoble ne-a inmanat cheia orasului, pentru merite deosebite.

Este adevarat ca antrenorii va alintau cu numele „Aschiuta”, cand erati in echipa? Cum a pornit povestea? Spuneti-ne o intamplare haioasa cu colega dumneavoastra, Nadia Comaneci.
Antrenorii clubului care m-a lansat, CSM Resita, ma numeau „Aschiuta” pentru ca eram slaba si ma comparau cu o aschie. Ajungand la Onesti, nu stiau multi de porecla mea, asa ca ma strigau Dorina. Cu Nadia am avut multe aventuri, sa le spun asa. Una dintre ele, despre care am vorbit multi ani, a fost cand intr-o sambata dupa-amiaza, eu si Nadia am fost invitate acasa la una din colegele noastre. Parintii colegei nu erau acasa si am hotarat sa facem un „party”. Am invitat alte colege si trei baieti din bloc. Dupa o ora de zbenguit si dansat, auzim soneria. Cand ne uitam pe vizor, panica! Béla era la usa, strigand disperat ca, daca nu deschidem, cheama „Militia”. (Béla fusese instiintat prin telefon de una dintre colegele noastre, care nu fusese invitata la petrecere). Noi, de frica, i-am ascuns pe baieti in debara, dar am uitat sa le ascundem si pantofii, care erau aliniati langa debara. Ii deschidem, noi, usa lui Béla, care intra in casa ca fulgerul si ne intreaba: Ce se intampla aici? Noi am raspuns ca ne facem temele si nimic altceva. Béla da sa iasa pe usa, dar, cand vede cele trei perechi de pantofi, deschide debaraua si da peste cei trei baieti. Nu va inchipuiti ce fata a facut la vederea lor! Dupa ce i-a dat afara, s-a intors la noi si ne-a spus sa ne pregatim de antrenament. Ne-a dus la sala si am facut doua ore de pregatire fizica. Asa s-a terminat o dupa-amiaza libera mult asteptata intr-o dupa-amiaza de munca asidua.

Se spune ca, in trecut, antrenamentele de la Onesti si de la Deva erau foarte dure si ca gimnastele faceau multe sacrificii pentru fiecare medalie. Este un mit ca gimnastii isi sacrifica anii copilariei pentru sport, sau exista si o farama de adevar, in aceasta? Ce ar trebui sa stie parintii care isi indruma copiii spre gimnastica? Dar copiii care decid sa faca gimnastica de performanta?
Si atunci, si acum, o gimnasta de performanta care vrea sa atinga perfectiunea trebuie sa se antreneze multe ore pe zi, sa se dedice sportului muncind din greu si sa sacrifice multe pentru succes. Atunci erai obligat sa le faci, altfel ti se imputau. Acum este mai rezonabil, exista un dialog deschis intre antrenori si parinti, intre antrenori si sportivi si nu te obliga nimeni sa faci aceste sacrificii. Parintii si copiii care tind spre performanta trebuie sa stie ca oricat de talentati ar fi, nu vor reusi fara munca si sacrificii. Nimeni nu a ajuns usor in top.

Spuneti-ne despre activitatea dumneavoastra de la Dynamic Gym. Cat de mult s-au schimbat mijloacele si metodele de antrenament pe care le folositi dumneavoastra acum, fata de cele ale antrenorilor dumneavoastra din Romania?
Atunci, in Romania, sportivii erau selectionati, iar antrenorii erau presati de rezultate. Pentru aceasta, se mai aplica si metoda sfanta – bataia, cel putin la fete. Deviza noastra la Dynamic Gym este de a dezvolta minti ascutite si corpuri sanatoase. Cautam sa convingem studentii nostri cat de importanta este participarea in activitatea fizica generala pentru a avea o viata sanatoasa. Acordam aceeasi atentie si celor care participa in programul recreational, si celor care aleg performanta. Sunt sigura ca acum se aplica aceleasi metode si in Romania.

Exista un moment din cariera dumneavoastra care vi s-a lipit de suflet intr-un mod special, o intamplare deosebita sau o persoana care v-a marcat cariera, viata?
Acestea au fost multe – si placute, si neplacute. Sa va spun una placuta. In anul 1987, cand am preluat conducerea clubului din Grenoble, aveam o eleva, Chloe, care venea dupa o fractura la glezna stanga si pe care noi am remarcat-o ca avand un potential exceptional. Tatal ei vroia s-o retraga de la gimnastica. Inainte de a pleca din Grenoble, ei locuind la Avignon, oras situat la 100 de kilometri de Grenoble, i-am vorbit despre talentul fetei si despre sansa ei de a deveni o gimnasta de mare performanta. I-am spus ca fiica lui ar putea sa participe la Olimpiada de la Barcelona. Ne-am oferit s-o gazduim pe Chloe la noi acasa si l-am rugat sa o lase sa mai incerce o luna, cu noi, ca antrenori. Tatal a fost de acord. In vara anului1992, dupa terminarea campionatului national si a selectiei pentru echipa Olimpica, unde Chloe termina pe locul 1 la individual, barna si paralele, tatal ei a coborat din tribuna si ne-a spus: „Tineti minte, acum patru ani, cand mi-ati spus ca fiica mea, Chloe, ar putea participa la Olimpiada? Eu n-am uitat! Credeam ca ma incantati cu vorbe, numai ca sa o mai las la gimnastica, dar pentru ce ati facut pentru ea, jos palaria!”

Ati pastrat legatura cu colegii dumneavoastra de la lotul national, cu Federatia, cu gimnastii sau antrenorii din Romania? Colaborati cu ei? Dar cu colegii dumneavoastra care s-au stabilit in SUA?
Am tinut si tinem legatura cu multi dintre colegii din tara si cu cei care lucreaza prin alte tari europene. In fiecare vara primim vizite de la multi dintre ei, iar cu cei care locuiesc aici, in SUA, ne vedem foarte des, la competitii. De asemenea am ajutat financiar si material mai multe cluburi din Romania si din Franta.

Ce parere aveti despre prestatia Anei Porgras si a echipei Romaniei, in general, la concursul recent de la Rotterdam? Ce credeti ca ar trebui sa faca un sportiv pentru a atinge performantele dumneavoastra in gimnastica si pentru ca gimnastica romaneasca sa straluceasca din nou, pe prima treapta a podiumului, asa cum am fost obisnuiti?
Ana a progresat mult, de anul trecut, cand am vazut-o ultima oara. Sper ca aceasta medalie s-o incurajeze si s-o motiveze, la fel si pe celelalte membre ale echipei, pentru Olimpiada de la Londra, din 2012. Multe dintre gimnastele romance au depasit cu mult performantele mele. Generatia mea a scris istoria, ele o continua.

Ce parere aveti despre revenirea cuplului de antrenori Belu – Bitang la Lotul National al Romanei? Credeti ca echipa Romaniei poate avea sperante legate de Olimpiada?
Asa… ca sa glumesc, asta inseamna pentru fetele din echipa ca pauza s-a terminat! Cei din cuplul B&B sunt tehnicieni de exceptie si dispun de metodele necesare pentru a aduce echipa Romaniei din nou in fruntea gimnasticii mondiale.

Ce parere aveti despre noile norme de notare in gimnastica si despre arbitraj, in general. V-a tentat vreodata sa deveniti arbitru? V-ati simtit vreodata furata de arbitraj, la concursurile la care ati participat?
Dupa Olimpiada de la Athena din 2004, unde s-au ivit numeroase erori in arbitraj, FIG a venit cu noul sistem de punctare, care, dupa parerea mea, este bine gandit, sau cel putin arata bine pe hartie, dar a iscat multe nemultumiri in randurile antrenorilor si mai ales ale audientei, care crede in continuare ca sistemul de punctaj perfect 10.00 era mai bun. Eu insami detin un brevet international de arbitraj, pe care nu l-am reinnoit in ultimii ani, din cauza ca, petrecand atatea ore la clubul pe care-l conduc, nu-mi ramane timp si pentru arbitraj.

Ce proiecte aveti? Aveti in vedere si Olimpiada din 2012?
In acest moment, avem in echipa nationala a Statelor Unite o gimnasta foarte talentata si cu mari sanse sa participe la Olimpiada de la Londra. Ea se numeste Sabrina Vega si anul viitor va fi, pentru ea, primul an de seniorat. Acum suntem in pregatirea primei mari confruntari, Campionatul Mondial de anul viitor, de la Tokyo. Dupa aceea mai vedem, o luam pas cu pas, important este s-o mentinem sanatoasa.

Permiteti-mi sa va urez succes si un calduros „La multi Ani!”, cu ocazia zilei de nastere, din partea colegilor mei de redactie si a cititorilor nostri de pe intreaga planeta, carora (de-a lungul timpului) le-ati adus de atatea ori zambetul pe buze. Va multumesc, in numele milioanelor de romani care va admira si va iubesc, pentru momentele de fericire pe care le-ati daruit cu atata generozitate si pentru contributia adusa la construirea imaginii Romaniei in lume, mai valoroasa decat orice demers al departamentelor de stat sau al ambasadelor. Va pretuim si va respectam, va dorim sanatate, fericire, putere de munca si succes in tot ceea ce intreprindeti. La multi Ani fericiti sa traiti!
La randul meu, tin sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor cu care colaborati si, mai ales, sa multumesc din suflet cititorilor care nu m-au uitat.
Sa auzim numai de bine!

ZILELE MONICA LOVINESCU – 2010

Consiliul Judetean Suceava

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”

Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Iasi

in parteneriat cu

Biblioteca Universitatii din Oradea:

Fondul Monica Lovinescu si Virgil Ierunca,

Primaria Falticeni,

Catedra de Filosofie, stiinte Sociale si Politice a Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava,

Galeria Oamenilor de Seama Falticeni,

Colegiul National „Nicu Gane” Falticeni

Organizeaza

a treia editie

ZILELE   MONICA  LOVINESCU – 2010

si decernarea

Premiului National

„Monica Lovinescu si Virgil Ierunca – 2010”

17, 18 si 19 noiembrie 2010

SUCEAVA – FALTICENI

ANGELA  FURTUNA

COORDONATOAREA PROGRAMULUI ZILELE MONICA LOVINESCU

Arheoparcul Gumelnita

Draganesti-Olt, un oras situat la contactul dintre Campia Boianului si Valea Oltului are la vest o lunca cu depresiuni lacustre si grinduri, iar la est Campia Boianului.
Cautarile neobosite ale unui temerar al arheologiei au scos la iveala, in aceasta zona, o serie de vestigii reprezentative ale perenitatii umane, unele dintre acestea datand inca din mileniul VI i.d. Hr. Profesorul Traian Zorzoliu, director al Muzeului Campiei Boianului, pe langa dotarea de exceptie pe care a adus-o lacasului de cultura pe care-l pastoreste, ofera publicului larg un proiect inedit cu un profund caracter istoric si creativ: satul neolitic gumelnitean, din incinta Muzeului Campiei Boianului, reprezentand o realizare unica in tara si printre putinele reconstituiri de acest gen din Europa, constituind totodata si un nou mod de prezentare muzeistica a istoriei.
Strajuit de un sant de aparare si ingradit cu gard din nuiele impletite, intrarea in sat se face pe o punte din lemn sub care curge alene un fir de apa. Patrunzand pe ulita satului, pe partea stanga, vizitatorul poate observa o locuinta lacustra (suspendata pe un pat confectionat din lemne) care constituia la acea vreme un soi de magazie-depozit de alimente. Pe partea dreapta te intampina o coliba mai mare si mai bine utilata. Aceasta reprezenta casa conducatorului de trib in care se gasesc: altarul de cult, pe care sunt asezati doi idoli, barbat si femeie; o masa de magie cu ierburi pentru descantat.  inaintand pe ulita, pe stanga, se observa casa unui olar. in ea pot fi remarcate uneltele confectionate din os cu care mesterul realiza ornamentele pe obiectele din lut realizate pentru diverse intrebuintari. Casa vanatorului, alaturi de ce a olarului, supune atentiei uneltele utilizate in acea perioada de catre om pentru a-si procura hrana. Pe peretele exterior este intinsa o plasa de pescuit, impletita din fibre vegetale avand, in partea de jos, legate, greutati facute din pamant ars, iar pe peretele interior, sunt agatate: harponul, o sulita si un cutit din os. Urmeaza casa agricultorului. Aici se pot vedea uneltele folosite la munca campului, respectiv sape si sapaligi confectionate din corn de cerb. Pe latura cealalta a ulitei, pe partea dreapta, in apropierea colibei sefului de trib, este amplasat un foisor din nuiele impletite. Aici se adunau la sfat, mai marii tribului, pentru luarea unor decizii cu privire la diversele probleme care existau la un moment dat. Catre extremitatea dreapta a ulitei este situat un obor pentru animale.
Inaugurarea arheoparcului s-a facut in prezenta a 100 de specialisti, arheologi, reprezentanti ai 24 de state europene, participanti la Conferinta Internationala de Arheologie Aeriana AARG 2010, organizata de catre Asociatia Internationala Grupul de Cercetare pentru Arheologie Aeriana (Aerial Archaeology Research Group – AARG) si Institutul de Memorie Culturala – CIMEC din Bucuresti.
Toate aceste elemente care constituie Arheoparcul Gumelnita, reprezinta o marturie istorica pe meleagurile draganestene a unei culturi vechi de aproximativ 6.000 de ani. Cercetarea efectuata in decursul unei cariere de scotocitor neobosit prin siturile descoperite prin diferite zone, l-a determinat pe profesorul Traian Zorzoliu sa lase umanitatii un ansamblu de locuinte de la care se poate porni in realizarea unui studiu amplu si pertinent in ceea ce priveste evolutia speciei umane.  Aceasta realizare s-a facut cu eforturi deosebite, fizice, dar mai ales de ordin financiar. Un sprijin in acest sens, l-a gasit la domnul Paul Stanescu, Presedintele Consiliului Judetean Olt, care a inteles importanta demersurilor domnului Zorzoliu si, din fonduri proprii, a acordat de nenumarate ori sume consistente pentru definitivarea acestui obiectiv.
Noi, oltenii din aceasta zona a Romaniei, aducem multumiri domnului profesor Traian Zorzoliu pentru ceea ce a facut si mai face pentru dezvoltarea si punerea in evidenta a bogatului tezaur cultural de care dispune judetul Olt.

George Smarandache,
Slatina, 2010

Patinoarul din Galati – afacere privata

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Oamenii numiti in functii de conducere in Romania isi permit sa-si transforme obiectul de activitate in afacere de familie. Astfel se intampla si in cazul patinoarulu artificial din Galati, „gospodarit” de ADP Galati, in frunte cu Eduard Grosu, persoana care nu face diferenta intre gradinita PRIVATA si domeniul PUBLIC sau cimitirul ETERNITATEA si o baza SPORTIVA, toate aflate sub conducerea dansului.

Acest „director general” probabil are impresia ca le-a primit mostenire din partea partidului pe care il reprezinta, din moment ce isi permite sa dea dispozitii de organizare a petrecerilor private in incinta spatiilor pe care le are sub administrare. Si anume, luni, 8 noiembrie 2010, de sarbatoarea crestin-ortodoxa „Mihail si Gavril”, domnul Grosu a ordonat inchiderea usilor patinoarului la ora 19, pentru a nu-i fi deranjata reuniunea de clasa superioara, in aceste conditii fiind suspendat antrenamentul copiilor de la hochei pe gheata U12.

De parca n-ar fi fost suficient, in aceeasi zi, acesta dispune anularea antrenamentelor din timpul saptamanii intre orele 19-21 in favoarea programului cu publicul, la care se prezinta 10 persoane, nemaicontand munca de 3 ani a copiilor care vin in fiecare zi de la 40 de km pentru a face sport de performanta si visand ca devotamentul , talentul si sansa lor in viata vor da roade, copii care in primavara acestui an se intorceau de la Turneul International de Hochei Uithoff-Haga pe locul II.

In ciuda declaratiilor autoritatilor galatene care ne asigura ca sportul reprezinta o prioritate, conditiile pentru desfasurarea sporturilor de iarna sunt mai mult decat neprielnice. Sportivii nu beneficiaza la antrenamente de lumina, apa calda sau caldura, astfel incat ei sunt nevoiti sa intre cu echipamentele ude pe gheata si sa-si desfasoare activitatea pe semiintuneric.

Amintim ca Grosu Ed. mai are in subordine Stadionul Dunarea si Bazinul Comunal  care sunt in „modernizare” de cativa ani, iar despre sport nu mai poate fi vorba. La patinoar preocuparea administratiei este montarea camerelor de luat vederi si incasarea taxei de intrare de la parintii si sportivii care indraznesc sa se prezinte la ora antrenamentului (19-21).

Cu Mihail Eminescu si Mihai Voda Viteazul in Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Incercati si dvs. si nu veti mai fi singuri

In orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul sa ne fie intru caldura sufleteasca a inimii, intru rugaciune, intru starea de iubire si mila fata de semenii nostri. Mila fara iubire si iubire fara mila nu exista. In felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu in sufletul nostru. Dintru aceasta stare sufleteasca va scriem, deci, rugandu-va frumos sa cititi pana la capat si va promitem ca veti descoperi orizonturi spirituale de intalnire si conlucrare, dintre bunii si strabunii nostri si noi cei de azi. Ca toti suntem vii! Si nu veti mai fi singuri!
Prea multi romani cu multa carte si nu numai ei, nu reusesc sa iasa din letargie, din insingurare. Vina este in noi insine. Unde nu este  disponibilitate pentru ceilalti, unde nu exista dorul ce ne leaga pe toti cei din lumea aceasta, intre noi, dar si cu cei din lumea mosilor si stramosilor, nu exista bucuria de a te darui fara nici o recompensa, fie ca ai unele posibilitati materiale-financiare, fie ca nu le ai.
Ne-am instraint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazul, de Sfantul Oprea Miclaus, de Horea din Albac (Vasile  Ursu Nicola), de Avram Iancu,  de  Decebal, Burebista, Zaulmos (Zalmoxis), de Fat–Frumos, Ileana Cosanzeana, de comoara multimilenara a basmelor si doinelor  noastre, ne-am instrainat de Tudor Vladimirescu si de multi, multi altii, in felul acesta ajungand instrainati unii de altii. Vina nu poate fi cautata sau invocata in alta parte. Ea este in noi insine.
Ne-am instrainat unii de altii, desi facem parte din aceeasi familie, a dacilor (Noi, Dacii, suntem Noi, Romanii!). Daca nu ne iubim familia la modul deplin, daca nu-i iubim la modul deplin pe romani, asa cum suntem, buni, rai, cu suflete sanatoase sau in dificultate, destramarea familiei continua. Destramare ca efect al vietuirii noastre vinovate, iresponsabile. Unde izvorul iubirii este oprit, nu exista familie, ci indivizi de rasul altor neamuri, pe fata sau intrascuns.
Noi, in vara aceasta am fost pelerini pe la sufletele oamenilor, cu precadere in triunghiul Cluj-Napoca, Turda, Albac. Din biserica in biserica. In comuniune duhovniceasca cu cei din viata aceasta si cu cei din inimile noastre, plecati la Domnul.
Va rugam frumos sa nu va grabiti sa va formulati opiniile acum, ci la sfarsit.

Slujba de pomenire pentru marii iubitori de neam,
cuprinsi in romanul Valea Hasdatii,
roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918:
Mihail Eminescu, Mihai Viteazu, Menumorut voivod, Gelu voivod, Glad voivod, Bogdan voivod, Dragos voivod, Samul Micu Klein episcop,
Vasile Ursu Nicola (Horea din Albac), Avram Iancu, Ion si Vasile, din Ciurila, tribuni ai lui Avram Iancu, Andrei Muresanu, Ion Ratiu memorandistul, Vasile Lucaciu preot, Ion Mota, Iuliu Maniu
si pentru parintii nostri,Gavrila,Crucita, Tanase,Victoria,
Cu toti mosii si stramosii,
Cu tot neamul lor cel adormit!
Slujba de pomenire la solicitarea Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau
si a Fundatiei Deceneu pentru Caritate si Cultura, prin Gheorghe Gavrila si
Maria Copil.
Slujbele de pomenire au avut loc la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, la Manastrirea Schimbarea la Fata-Petridul de Sus, in Agris, la Manastrirea Mihai Voda, in Turda, Baisoara, Iara, Filea de Sus, Filea de Jos, Salicea, Prunis, sutu, Campeni, in Albac la Manastirea Sfantul Ilie si la Biserica parohiala, in Alba Iulia, la  Arhiepiscopia Ortodoxa-in Catedrala Reintregirii.
in Biseica otodoxa din Iara, alaturi de preotii ortodocsi, a slujit si un parinte unit (greco-catolic).
Acesta activitate duhovniceasca, liturgica, se desfasoara in continuare, fara noi, fiind preluata si de alte localitati din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Se reveleaza in toata complexitatea ei duhovniceasca si culturala. Suntem in randuiala Bisericii Ortodoxe Romane, biserica ce vegheaza activ la unitatea de neam si la dainuirea acestuia, intru lumina mantuitoare a divinitatii. Unitate si solidaritate intre noi, cei de azi, dar si cu cei din viata nevazuta. Slujbele de pomenire pot sa fie si o ocazie de activare la zi, in memeoria noastra, a profilului spiritual al celor pomeniti, a faptelor acestora, prin cateva cuvinte despre cei pomeniti, sau, la alegere. Despre Mihail Eminescu? Se pot recita, sau citi unele poezii, sau fragmente din proza. Se pot da celor prezenti copii xerox din creatiile lui Eminescu. Slujba de pomenire poate fi urmata de un cerc de lectura, la casa parohiala, sau acasa la cineva, la cel care a solicitat si s-a ingrijit de cele necesarre pentru acest parastas, sau la unul din cei care s-au unit pentru acest parastas. Mihai Viteazul? Prezenta lui Mihai Viteazul, cu uriasa sa capacitate unificatoare, ca la Eminescu si nu numai, cu dinamica Unirii, pana in ceasul implinirii ei, in 1918, la Alba Iulia, nu trebuie sa lipseasca din memoria romanilor, mereu actualizata, fiind, in continuare, prezenta vie, dinamica, in procesul inevitabil al Reintregirii Romaniei. si Eminescu. Trebuie sa stim, sa intelegem ca marii iubitori de neam, mosii si stramosii nostri, sunt activi si pe planul actual al vietuirii noastre ca neam.
Ceea ce am dorit noi a insemnat o trezire la viata, o tresarire sufleteasca a celor in mijlocul  carora ne-am aflat. Au inteles ca pelerinajul nostru sufletesc are un rost determinativ, ei insisi sa alcatuiasca liste pentru pomeniri, dupa cugetul si inima lor, la  care sa adauge pe raposatii din familiile lor. E o cale a trairii in bucuria adunarii noastre din instrainarea unora fata de altii, in caldura familiei noastre, dar si a familiei largite, a tuturor romanilor. Sentimentul acesta sufletesc ne intareste, ne fortifica, ne scoate din tristete si din lipsa de orizont, Ne regasim sanatatea sufleteasca. O stare de constienizare, de responsabilitate, in sensul ca fiecare dintre noi  sa pastram aceasta stare sufleteasca si sa participam la oficierea liturgica, la activitatile care urmeaza si sa stim mai mult despre cei pomeniti, sa le cumparam cartile, sa le avem in biblioteca noastra. in felul acesta vom beneficia de o crestere launtrica , vom avea o veghe pastratoare de neam. Sa fim selectivi cu buna stiinta la ce cumparam si introducem in casa. Daca nu avem cartile indentitatii noastre nationale, suntem ca o casa fara fundatie, ca un acoperis fara pereti.
Inchei, rugandu-va frumos sa fiti cu luare aminte. Unirea din 1918 a inceput  in  Basarabia si Bucovina si a fost finalizata la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Ardealului in fiinta neamului, impreuna constituind statul national unitar roman. Stim cu totii cum comemoram la 27 Martie, in fiecare an, Unirea Basarabiei cu Patria-Mama, Romania. Eforturi de mobilizare, de inchirieri de sali, etc. si cu toate acestea lipseste ceva, fara de care actualizarea nu este vie, dinamica, cu rodirea de asteptat. Reintregirea Romaniei. I-am uitat pe cei 86 de deputati, din Sfatul tarii de la Chisinau, care, iubind mai mult familia romanilor decat propria viata, au votat Unirea cu Romania. Sa-i pomenim la parastase si pe acestia.
Noi, toti, dainuim in eternitate ca suflete (mintea si inima), ca trupuri spirituale. Prin pomenirea liturgica a mosilor si stramosilor nostri, prin rugaciunile noastre si prin celelalte activitati publice, prin  biblioteca personala, ii aducem in sufletele noastre la nivelul constientizarii rolului lor in dainuirea neamului, in felul acesta  viata noastra este mai eficienta in sensul implinirii idealurilor sfinte reintregitoare de tara si de pastrare a unitatii de neam. si viata noastra de zi cu zi este alta, mai sigura, mai imuni in fata greutatilor si incercarilor prin care trecem. Sa fim, prin viata de zi cu zi, in lumea nepieritoare, in lumea luminilor si a bucuriilor eterne. (Mai tare decat piatra si decat diamantul, sufletul este cea mai uriasa forta din Cosmos, pe care nici moartea nu este in stare s-o rapuna, IPS Bartolomeu Anania,
1 Decembrie 1918-Sarbatoarea sufletului romanesc)
Unirea Basarabiei cu Romania
Rezultatul votului: 86 pentru, 3 impotriva, 36 de abtineri, 13 deputati fiind absenti. Citirea rezultatului a fost insotita de aplauze furtunoase si strigate entuziaste „Traiasca Unirea cu Romania!”
27 Martie 1918. Chisinau.Votarea Unirii, in Sfatul tarii.
Au votat pentru Unire: Nicolae Alexandri, Elena Alistar, Ion Buzdugan, Ilarion Buiuc, Constantin Bivol, Ignatie Budisteanu, Teodor Birca, Nicolae Bosie-Codreanu, stefan Botnarciuc, Gheorghe Buruiana, Teodosie Birca, Vladimir Bogos, Vladimir Budescu, Alexandru Baltag, Ion Valuta, Nicolae Grosu, Vasile Gafencu, Simeon Galitchi, Vasile Ghentul, Andrei Gaina, Alexandru Groapa, Dimitrie Dragomir, Felix Dudchievicz, Dimitrie Dron, Boris Epure, Pantelimon Erhan, Vitalie Zubac, Ion Ignatiuc, Ion Inculet, Teofil Ioncu, Anton Crihan, Ion Creanga, Afanasie Chiriac, Dimitrie Caraus,
Ion Corduneanu, Grigorie Cazacliu, Anton Caraiman, Pavel Cocarla, Ion Costin, Vladimir Ciorescu, Grigorie Cazacliu, Vladimir Cazacliu, Vasile Lascu, Nicolae Mamaliga, Mihail Minciuna, Anatolie Moraru, Alexandru Moraru, Dimitrie Marta, Gheorghe Mare, Mihail Maculetchi, Dimitrie Marghitan, Teodor Neaga, Gheorghe Nastas, Constantin Osoian, Gherman Pintea, Vasile Mandrescu, Ion Pelivan, Efimie Palii, Ion Pascaluta, Petru Picior-Mare, Elefterie Siniclie, Nicolae Suruceanu, Timofte Silitari, Chiril Sberea, Nicolae Sacara, Andrei Scobioala, Chiril Spinei, Gheorghe Stavro, Teodor Suruceanu, Gheorghe Tudor, Ion Tudose, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Pantelimon Halipa, Teodor Herta, Leonida turcan, Vasile tantu, Nicolae Cernauteanu, Nicolae Ciornei, Vasile Cijevschi, Vasile Cerescu, Nicolae Cernof, Nicolae Soltuz, Constantin Stere, Zamfir Munteanu, Iacov Sucevan.
Declaratia de Unire
„In numele poporului Basarabiei, Sfatul tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama ei Romania.
Traiasca unirea Basarabiei cu Romania de-a pururi si totdeauna!
Presedintele Sfatului tarii, Ion Inculet; Vice-presedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului tarii I. Buzdugan”
Unirea Bucovinei  cu Romania, 14/27 octombrie 1918
Aveti in continuare o parte din numele celor vrednici de pomenire:
Sextil Puscariu, Dionisie Bejan, Doru Popovici, Vasile Bodnarescu,
Radu Sbierea, L[aurentie] Tomoioaga, Ion Nistor.
Marea adunare a romanilor din provincia Bucovina, din 14/27 octombrie 1918, voteaza, in unanimitate, pentru Unire.
Declaratia de Unire a Bucovinei cu Romania
“Congresul General al Bucovinei intrunit azi, joi in 15/28 noiembrie 1918 in sala sinodala din Cernauti, considera ca: de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut pururea parte din Moldova, care in jurul ei s-a inchegat ca stat; ca in cuprinsul hotarelor acestei tari se gaseste vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele domnesti de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; ca fii acestei tari, umar la umar cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori au aparat de-a lungul veacurilor fiinta neamului lor impotriva tuturor incalcarilor din afara si a cotropirei pagane; ca in 1774 prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgilor; ca 144 de ani poporul bucovinean a indurat suferintele unei ocarmuiri straine, care ii nesocotea drepturile nationale si care prin strambatati si persecutii cauta sa-si instraineze firea si sa-l invrajbeasca cu celelalte neamuri cu cari el voieste sa traiasca ca frate; ca in scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate campurile de bataie din Europa sub steag strain pentru mentinerea, slava si marirea asupritorilor lor si ca ei drept rasplata aveau sa indure micsorarea drepturilor mostenite, isgonirea limbei lor din viata publica, din scoala si chiar din biserica; ca in acelasi timp poporul bastinas a fost impiedicat sistematic de a se folosi de bogatiile si izvoarele de castig ale acestei tari, si despoiat in mare parte de vechea sa mostenire; dara ca cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nadejdea ca ceasul mantuirii, asteptat cu atata dor si suferinta va sosi, si ca mostenirea lor strabuna, taiata prin granite nelegiuite, se va reintregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui stefan, si ca au nutrit vecinic credinta ca marele vis al neamului se va infaptui prin unirea tuturor tarilor romane dintre Nistru si Tisa intr-un stat national unitar; constata ca ceasul acesta mare a sunat!
Astazi, cand dupa sfortari si jertfe uriase din partea Romaniei si a puternicilor si nobililor ei aliati s-a intronat in lume principiile de drept si umanitate pentru toate neamurile si cand in urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungara s-a zguduit din temeliile ei si s-a prabusit, si toate neamurile incatusate in cuprinsul ei si-au castigat dreptul de libera hotarare de sine, cel dintaiu gand al Bucovinei desrobite se indreapta catre regatul Romaniei, de care intotdeauna am legat nadejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
in numele Suveranitatii nationale,
Hotaram:
Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei”.
Toti delegatii au votat pentru Unire: 74 de romani, 7 germani, 6 polonezi, 13 ruteni si 5 deputati de drept.
in incheiere va rog, iar, faceti slujbe de pomenire-parastase-pentru cei care va indemna inima si cugetul dvs. Nu-i lasati nepomeniti pe cei din locurile natale sau din cele in care va duceti traiul. Biserica va sta la dispozitie, oamenii din biserica  va asteapta, aveti toate conditiile intrunite.
Pelerini cu slujbe de pomenire prin Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau
Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura
Gheorghe Gavrila Copil, presedinte
Maria Copil, vicepresedinte

O parte din activitatile din ultimii ani,
(http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.17/SCBC%20SI%20FD.pdf
Din cei precedenti,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau (Gheorghe Gavrila Copil, Romane, teatru, studii, articole, http://www.noidacii.ro )

Tratatul “mosit” de Teodor Baconschi si Vladimir Filat

P R O T E S T
Pornind de la faptul ca, in urma Pactului Ribbentrop-Molotov, la 1940 Moscova n-a acaparat un teritoriu numit Republica Moldova, ci una din cele zece provincii romanesti, numita Basarabia, protestam  si condamnam cu tarie antinationalul tratat privind nefireasca  si impusa frontiera dintre Romania  si aberanta Republica Moldova, tratat “mosit” cu naivitate, de Teodor Baconschi  si Vladimir Filat!
Romanii de pe cele 2 maluri ale Prutului, dezbinati cu forta armata de Stalin, sunt datori sa redevina ceea ce au fost: o natiune demna de numele
ce-l poarta, cu capitala la Bucuresti.
Actul Final de la Helsinki din 1975 privind pretinsa inviolabilitate a granitelor de dupa cel de-al doilea razboi mondial, ni s-ar putea replica!…
Sa fim seriosi! Unde este fosta Uniune Sovietica? Unde este fosta Republica Germana zis Democrata? Unde este Jugoslavia lui Tito?…
E timpul, in pofida “atotstiutoarei” Uniuni Europene cu mult laudatul ei “Schegen”, ca guvernantii bucuresteni sa renunte la logica sucita prin care li se inoculeaza celor multi  si neinitiati neadevarul ca, chipurile, Noua Sulita lui Petru Rares, Cristinestii lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cernautii lui Aron Pumnul, Storoijinetul lui Iancu Flondor, Herta lui Gheorhe Asachi, Izmailul Maresalului Averescu, bratul Chilia  si Insula serpilor ar fi (!) teritorii… ucrainene!
E timpul sa ne trezim din amorteala noastra nationala  si sa redevenim ceea ce suntem de cand lumea, toti cei dintre Nistru, Tisa, Dunare  si Marea Neagra: r o m a n i !

Asociatia Mondiala “Pro Basarabia  si Bucovina”, Uniunea Nationala “Vatra Romaneasca”, Liga pentru combaterea antiromanismului, Revista Noi, Dacii!, Asociatia “Tara Noastra”, Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura, Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau

Bucuresti, 8 Noiembrie 2010