CUVINTE PENTRU OAMENI

On By nelursIn poetryLeave a comment

Stefan Doru Dancus
Scrum/Cendre
Editura Grinta
Cluj-Napoca 2010

Cei care cantaresc poezia vor trebui sa se declare invinsi. Nu pentru ca Stefan Doru Dancus isi propune asta, ci pentru ca ei, cantaritorii de poezie, sunt demisi, nu mai au obiect de activitate si trebuie sa devina oameni ca tine si ca mine. Nu au cantarul necesar pentru scrumul transformarii alchimice a cuvintelor lui in viata. O viata traita in cunoasterea cauzelor tuturor durerilor, dezvaluita intre copertile acestui volum.

Cel care scrie despre sine ca este „singurul cersetor sarac din Romania” (pag.10), mi s-a dezvaluit ca un daruitor. Prea plinul lui uman se revarsa in poeziile care te fac sa transpiri sau sa lacrimezi. Partea cea mai frumoasa a acestei lucrari poetice este ca Stefan Doru Dancus are stabilitatea unui munte intr-o lume care continua sa curga. Cuvantul lui este fie un bisturiu de chirurg pentru realitatea alterata pe cai din ce in ce mai sofisticate, fie un balsam pentru ranile omenesti. „Povestea aceasta pazeste cele doua cadavre”, toate se intampla fiecaruia dintre noi „caci nici unul din noi nu mai stie care si cine este” (pag. 22). Trebuie, cu voie sau de nevoie, sa ne punem intrebari citind poeziile lui. Aceasta este, cred eu, de fapt menirea acestei carti si reusita striga din toate filele ei.

Asa cum flacara copertii lumineaza in noaptea foarte abil strecurata in viata fiecaruia dintre noi, Stefan Doru Dancus stie sa-si faca cititorul sa ridice sprancenele a uimire: da, domnule, chiar asa este! Cum de nu m-am gandit pana acum? Dar cati dintre noi vom simti cu adevarat cum „am inceput sa cad in inima mea” (pag. 30)? Mai mult, cati dintre noi vom plange pentru oameni intr-una din incaperile inimii, asa cum ar fi in mod natural necesar? Asemenea degetului aratator al unei oglinzi, in care poetul ne constrange sa ne vedem pe noi insine. Dar Stefan Doru Dancus e deopotriva inauntrul oglinzii, prin luciditate, dar si in afara oglinzii, prin traire. Uitam sa vedem si sa traim pentru ca timpul descris in jurul vietilor noastre nu ne mai apartine. Semnalul de alarma dintre copertile volumului are un singur destinatar: omul, cu libertatile legate de institutii scalciate si cvasi-inutile, aflat acum in vreme de rascruce. Strigatul, exprimat poetic in volumul lui Stefan Doru Dancus, trebuie sa fie auzit. Un deget pus pe o rana deschisa sunt versuri precum „eu de-acum am sa urasc / cat de drag iti pot fi / daca mi-ai dat copii / avutii avocati puscarii / nu sunt pavel Doamne / cum de-ai uitat ca-s Doru Dancus / iubesc si-mi bate inima inca Doamne / cum sa te iubesc Doamne / in clipa cu nervii de fier” (pag. 66). Rana aceasta este a fiecarei fiinte umane care iubeste, simte, gandeste, care isi daruie existenta total celorlalti, rastignita pentru toate durerile meritate sau gandite ale intregii umanitati. Vederea poetului este un alt mod de a clar-vedea. Un singur om traieste in toti.

Stefan Doru Dancus este un razvratit, dar un razvratit reformator. Ar dori sa aseze la temelia reformei lui propria ardere, propria sacrificare, dovedindu-se in felul acesta un cautator de sensuri noi intr-o lume aproape vaduvita de sens. Filosofia pe care o intuiesc in volumul lui Stefan Doru Dancus este aceea a dragostei de oameni, in sens crestin. Forta cuvantului asternut in poeziile din „Scrum/Cendre” are ceva din forta primordiala, vibratorie, a Cuvantului. Calatoria la care ne cheama poetul este una catre cele mai adanci incaperi ale pesterii personale a fiecaruia. Acolo, in acest adanc in general ascuns, autorul descopera deopotriva forta pamantului-mama si a stelelor. „In tarana au ramas sangerand zarurile” (pag. 100), aruncate, ca mai in toata istoria, de alte maini spre alte trupuri, pana la insangerarea care sfinteste.

M-am gandit cu drag la cei care vor invia dupa crucificare. Din ce in ce mai multi, „renascuti din jar”. Acesta este omul care scrie in sine insusi si se exprima prin Stefan Doru Dancus. ”De n-ar fi ei am putea trai omeneste / insa ei sunt cei ce ne aprind lumanarea la capatai”  (pag. 36):  un ecou al Revolutiei care nu poate si nu trebuie sa ne lase indiferenti, cu capul in nisip. Complicitatea pasiva nu ii e caracteristica poetului. El sufera durerile altora asemenea unui martir si daca cel ce citeste nu simte acest fapt, atunci sufletul acelui om este de-a dreptul rece: „Scrum sunt la picioarele tale Isuse/ zadarnic am cucerit lumea/ lumea nu vede ca ard/ nu stie ca ajung piatra pentru alt izvor/ pentru alt altar/ pentru pavajul altei strazi pe care vei calca in/ alt Ierusalim/ vei respira arsura/ altor trupuri – nu poemele astea/ gramada asta de scrum de pe sandalele Tale” (pag. 48).

As asemana vocea lui Stefan Doru Dancus cu un sunet de clopot. Asa simt chemarea lui catre oameni. Sa se apropie, atunci cand bataile sunt cele ale singurei lui inimi. Despre traducerea in limba franceza pot spune ca face un act de prelungire spre lumea apuseana a acestui glas de clopot. Din Maramuresul batran si puternic, la fel de clar, ca o chemare, trebuie sa fie auzit pana departe, in tara frantuzeasca si a celorlalti francofoni. De lauda e aceasta straduinta si ecourile nu vor intarzia. Arderea este mult prea profunda si graiul  universal al poeziei nu cunoaste frontiere.  Iar minunata calatorie prin cuvintele poetului-om Dancus ne cheama mai departe, cu fiecare vers scris si durut. Din calatoria aceasta lipseste intotdeauna ultimul pas. Este o rugaciune umana, vie si fara sfarsit, la fel ca viata.

Volumul degaja, prin grafica de exceptie, deopotriva mobilitatea focului nestins si o anume forta blanda a continutului. „Doamne daca se sparg sticlele / doar fantana ramane a noastra iar ochii sub bocanci / un lung sir de soldati / migreaza spre tara / ce-mi ia viata pentru a-si intretine iluzia / ca-mi apartine” (pag. 106). Asa sta, singur impotriva acestei coloane de soldati straini, dincolo de editura si revista Singur, Stefan Doru Dancus. Este o fiinta imbogatita prin trairile fiecaruia dintre noi, rostite viu si inlacrimat. Deopotriva parinte si copil, frate si Fiu, bunic si strabun. Toate aceste infatisari strabat poeziile lui, intr-un singur glas. Ne e cum nu se poate mai necesar acest glas, noua, tuturor, acum. Chiar si cantaritorilor de poezie, desi ei inca nu o stiu.

Constantin P. POPESCU
10 ianuarie 2010
Bucuresti

CANTECUL DUPA CANTEC

On By nelursIn literatureLeave a comment

O carte ca nealtele:
al doilea volum din
“Cantecul dupa cantec”

Un eveniment editorial de exceptie s-a consumat la Restaurantul Transilvania, din Oradea, intr-o atmosfera eleganta si sarbatoreasca, prilejuita de lansarea celui de-al doilea volum din “Cantecul dupa cantec, schita pentru un univers folcloric bihorean”, carte realizata in colaborare de Ioan Degau si Miron Blaga.

Despre acest volum impresionant, insumand peste 630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza, Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum si Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene “Gheorghe Sincai” Oradea. Momentul muzical a fost sustinut de indragita interpreta Cornelia Covaciu, acompaniata de solistii instrumentisti Petrica Popa, Mitica Negrean si Sorin Costache.

Acest al doilea volum din “Cantecul dupa cantec” are menirea de a intregi si detalia continutul primului volum, el insusi destul de bogat – circa 70 de solisti si aproape 20 de animatori si personalitati care au cultivat folclorul bihorean etc. Fata de prima carte, acest nou volum mai aduce in atentie circa 50 de solisti vocali, peste 100 de instrumentisti, cateva formatii, grupuri si ansambluri folclorice mai mari, mai importante, alti animatori si cercetatori ai vietii muzicale traditionale bihorene etc.

„Daca inceputul de an sta sub semnul cartii, inseamna ca e un an de bun augur. E o carte unica in peisajul nostru cultural, pe care numai doi oameni mari puteau sa o realizeze. E o carte necesara, pentru ca folclorul bihorean ofera momente de mare frumusete si valoare care acum isi gasesc adevaratul loc in cultura noastra”, a spus Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene.

La randul sau, conf. univ. dr. Oana Lianu a tinut sa-i felicite atat pe autori pentru cele doua volume, cat si pe artistii care au aparut in carte, mentionand ca judetul nostru se afla la loc de cinste prin faptul ca are un folclor nealterat. In cuvantul lor, autorii au mentionat ca acest al doilea volum din “Cantecul de dupa cantec” intregeste un prim demers in configurarea istoriei cantecului popular din Bihor, oferind “materie prima” pentru viitoare sinteze folclorice privind partea aceasta de tara, propunand totodata spre neuitare un considerabil numar de interpreti vocali si instrumentisti, dar si pe cei care, din umbra, au cercetat si promovat cu asiduitate folclorul muzical bihorean.

Loredana IONAS
10 ianuarie 2011
Oradea

Sfanta Mucenita Tatiana sarbatorita la Catedrala Mitropolitana din Craiova pe 12 ianuarie 2011 de crestinii ortodocsi

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

Moastele Sfintei Mucenite Tatiana au fost purtate, ieri, intr-o procesiune in jurul Catedralei Mitropolitane din Craiova. La manifestarea religioasa au fost prezenti credinciosi din toate zonele tarii.

„Procesiunea cu Sfintele Moaste a fost urmata de slujba Vecerniei cu Litie oficiata cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Irineu Popa, de catre parintele Razvan Tismonariu, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Astazi, in ziua praznicului Sfintei Mucenite, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de catre Inaltpreasfintitului Parinte Irineu Popa Mitropolit al Olteniei. Moastele Sfintei Mucenite Tatiana, mai precis capul acesteia, a fost adus de catre boierii Craiovesti la manastirea Bistrita, de la Constantinopol in anul 1453, iar de aici a fost mutat de catre Sfantul Domnitor Neagoe Basarab la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Dupa reorganizarea Mitropoliei Olteniei la inceputul anilor 1850, capul Sfintei a fost depus mai intai la Episcopia Ramnicului si apoi adus la Catedrala Mitropolitana Sfantul Dumitru din Craiova unde se gaseste si astazi”, relateaza din Craiova, Gheorghe Cioiu, corespondentul Radio TRINITAS in Arhiepiscopia Craiovei.

Sfanta Muceni?a Tatiana a trait in Roma, in secolul al III-lea si a suferit moarte martirica pentru credinta in Hristos in timpul persecutiei din vremea imparatului Alexandru Sever. Sfanta Mucenita Tatiana s-a nascut din parinti credinciosi. Tatal ei a fost de trei ori guvernator si se bucura de multa cinste in Senatul Roman fara a se stii ca era crestin. Sfanta Tatiana a crescut fericita in casa parintilor ei cu bunavointa si cu frica de Dumnezeu. Ajunsa la varsta adolescentei nu a vrut sa se marite ci isi petrecea viata in curatie si in dragoste lui Hristos, Mirele vietii vesnice. Parintii ei au binecuvantat aceasta hotarare asa ca Tatiana, cu si mai mare ravna slujea Domnului. Atat de mare erau virtutile ei incat s-a invrednicit si de cinstea de a fi diaconita in Biserica din Roma dupa randuielile de atunci ale Bisericii. Vremea in care a trait Sfanta Tatiana nu era una dintre cele mai fericite pentru crestini, era vremea persecutiilor imparatilor pagani ai Romei in timpul carora nenumarati crestini au suferit chinuri salbatice si moarte martirica pentru credinta lor. Una dintre aceste prigoane a fost pornita si de imparatul Alexandru Sever. Acum a fost prinsa si Tatiana care l-a marturisit cu barbatie pe Hristos.

www.basilica.ro

LA CLUJ, DIN PACATE, MASURILE LUATE DE FORTELE HORTHYSTE IS MAI PUTERNICE DECAT ADEVARUL ISTORIC!

On By nelursIn HistoryLeave a comment

By Dr. Dan BRUDASCU

De mai multe saptamani, elita culturala si stiintifica a Clujului este puternic starnita, si pe buna dreptate, de faptul ca, dupa incheierea lucrarilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut in tara si peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, opera a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici in anul 1902, intr-un moment de maxima afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice pret si prin orice mijloace a romanilor si a tuturor minoritatilor etnice si lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuza sistematic repunerea placutei cu textul scris al marelui istoric si savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea ca regele Matei a fost „Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam, cand incerca sa invinga Moldova nebiruita”.
Cei mai importanti istorici si oameni de cultura clujeni de azi considera decizia nereamplasarii acestei placi drept o sfidare samavolnica a adevarului istoric, inca un afront adus istoriei noastre nationale si, prin interventii publice pertinente, solid argumentate stiintific, cer sa nu se admita aceasta incalcare nepermisa a legii.
Fapt surprinzator, reprezentantii unor institutii cu atributii clare in privinta protejarii si conservarii monumentelor si siturilor istorice, inca marcati de propriile frustrari sau poate din ignoranta, sunt de cu totul alta parere .
Reamintesc, inclusiv pentru stiinta celor vizati mai sus, ca in primii ani dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici romani care au vazut in monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei unguresti si au sugerat demontarea si eventual mutarea lui in alta parte, date fiind sensibilitatile deosebite ale relatiilor romano-ungare in orasul Cluj. Intre noile locatii sugerate atunci s-a numarat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerata mai potrivita pentru evocarea intregii familii nobiliare cu o contributie majora la salvarea si dezvoltarea regatului maghiar. S-a sustinut atunci ca acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului intr-un mijloc de perpetuare a agresivitatii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste si s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente in zona Clujului. In plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaintrutotul adevarul istoric, incercand sa sugereze ca steagurile moldave ar fi fost cele aplecate in fata regelui maghiar, in realitate invins si umilit de bravii osteni moldavi.
Liberalii, daca nu ma insala memoria, au intentionat, asadar, demontarea intregului monument.
In aceasta disputa destul de puternica a intervenit decisiv si marele istoric si savant Nicolae Iorga. In opinia sa, ar fi fost o impietate demontarea lui, un afront adus acestui important si luminat rege maghiar, nascut din parinti romani, nu in Ungaria, ci in mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit sa recunoasca falsul grosolan pe care urmareau sa-l perpetueze, prin acest monument, initiatorii lui, nimeni altii decat cercurile anti-romanesti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, placuta cu textul propus de istoricul si savantul roman.
Fiind adversare de moarte ale adevarului, autoritatile horthyste de ocupatie au decis, in 1940, indepartarea placutei respective, neputand tolera perpetuarea adevarului istoric ca, la Baia, oastea maghiara, condusa de regele Matei Corvin, a fost infranta de bravii osteni moldoveni, iar regele, in mod umilitor, a fost nevoit sa fuga de la locul confruntarii militare.
Din pacate, avand in vedere ponderea coplesitoare a elementului maghiar in randurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea dupa 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea si sprijinul fortelor sovietice de ocupatie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientarile extremiste ale fortelor de ocupatie horthyste, nici un istoric sau oficial roman nu a indraznit sa ceara repararea necesara si reamplasarea acestei placute. Aceasta situatie s-a perpetuat pe toata durata regimului comunist, date fiind pozitiile de conducere importante detinute, la nivel central si local, de elementele comuniste unguresti, in partid, militie, dar si in structurile Securitatii.
Abia in 1992, la sugestia si insistentele unor istorici si cercetatori clujeni, primul edil ales, nu numit, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei placute. Acest lucru s-a facut cu mult tam-tam si cu inutile valuri, avand in vedere faptul ca, din pacate, cozile de topor nu au disparut din randurile romanilor, iar pentru multi afirmarea istoriei nationale si a demnitatii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.
In pofida eforturilor  disperate ale unor forte revizionist revansarde, placuta a ramas pana in momentul demararii lucrarilor de reparare a monumentului. La incheierea acestor lucrari, insa, executantii au uitat sa reamplaseze placuta. In schimb, la comanda finantatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri in jurul fruntii regelui. Deci, de doua ori s-a incalcat legea. Dupa stiinta mea, nicaieri in lume, la repararea unui soclu nu se umbla la structura propriu zisa a unei lucrari artistice. Acest kitsch ordinar si de prost gust, dictat de fortele revizioniste de la Budapesta, i-a lasat, insa, indiferenti pe „specialistii” clujeni in materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar masurile dispuse de autoritatile horthyste de ocupatie care, cu samavolnicie, au indepartat placuta cu textul istoricului Nicolae Iorga . Prin urmare, din ignoranta si rea credinta, ei sustin ca acest text intregitor al grupului statuar, potrivit fortelor horthyste si ale sustinatorilor lor de azi, nu este binevenit si nu mai trebuie reamplasat.
In atari conditii, daca se va permite, conjunctural, ca acest monument sa slujeasca doar promovarii unor interese de tip revizionist si revansard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele marete ale acestui stralucit si luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispretului fata de istorie si adevar de catre forte ce n-au incetat sa viseze la refacere Ungariei Mari. Iar pana atunci, la mentinerea tensiunilor si neincrederii reciproce dintre romani si unguri in spatiul transilvan.
Iata de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local si central sa dispuna indepartarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusa, neinspirat, pe capul regelui, dar si reamplasarea neintarziata a placii cu textul istoricului Nicolae Iorga.
Tocmai pentru respectarea istorie noastre nationale si a adevarului!
In caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor in anii 20 ai secolului trecut, sa se mai gaseasca, candva, alte forte, care sa pledeze fie pentru demolarea completa a acestui grup statuar  fie pentru mutarea lui definitiva intr-un loc in care sa aduca mai putine beneficii iredentismului revizionist si revansard  si sa nu mai incurajeze manifestarile ce aduc atingere demnitatii acestei tari.

Nemuritoare

On By nelursIn poetryLeave a comment

Iubita mea, nu te-as fi vrut femeie,
Ci numai glas, sau numai mangaiere,
Sau tainica, a  sufletelor, cheie,
Ce le preschimba florile, in miere –

Iubita mea, cristal de amintire,
Cu chihlimbar de holde-n care macii
Sunt pururi o eroare de iubire –
Noi inca stam de vorba cu copacii –

La tot ce-i viu, sau mort,  tu ii stii limba,
Si imi traduci prin semne, infinitul,
Polisemantica iti este si oglinda,
In care Univers, iti este chipul –

Iubita mea, si Fata mea Morgana,
Iubita mea, desertul meu in care
In trupul meu, te-ai zidit tu, ca Ana,
Pentru iubirea noastra, muritoare…

Jianu Liviu-Florian

NEGUSTORII DE POPOARE

On By nelursIn WorldLeave a comment

Refuzul Moscovei si Athosului de ai primi pe papii Ioan Paul II si Benedict XVI si mai ales de a incepe dialogul dintre ortodocsi si occidentali in vederea reunirii crestinilor genereaza acum o grava criza duhovniceasca, cea economica este numai varful iceber-ului, constata Sfantul Sinod al Bisericii Greciei in enciclica „Catre popor”*(vezi Anexa).

Rusia nu produce nici un articol de calitate. Petrol, gaze si armament sunt singurele produse la export. Condamnarea evreului M. Khodorkovsy a revoltat presa si cancelariile occidentale. Statul rus este mafiot, dupa cum am aflat din corespondenta secreta a ambasadei SUA, asa ca de fapt nimeni nu s-a mirat ca inculpatul a furat, n-a platit impozit. Procesul a fost numai un bun prilej de a marca lipsa de unitate de vederi intre est si vest.

Negustorii de popoare s-au folosit de slabiciunea conducatorilor politici greci, care practica relatii clientelare, cumpara electoratul cu bani de imprumut, constienti ca nu au cum sa-i restituie, iar populatia se complace intr-o bunastare falsa. Pana cand creditorii au pus piciorul in prag si conditii umilitoare, mai ales ca nu sunt in comuniune unii cu altii.

Cei care au dat bani si ajutat sa falsifice datele financiare, nu se mai bucura de simpatie la Atena unde demonstratiile sunt violente si de unde se trimit cu posta plicuri cu bombe spre vest. Negustorii de popoare nu sunt nominalizati in Enciclica, dar probabil ca este vorba de sistemul financiar occidental in care, dupa cum se stie, Ben Bernanke, evreii joaca un rol important. La descoperirea falsurilor s-a pomenit des banca Goldmann & Sachs.

Antioccidentalismul ortodox s-a folosit din toate timpurile de antisemitism, asa ca nu este de mirare ca imediat a izbugnit un scandal pe aceasta tema prilejuit de un interviu la TV a IPSS Serafim, mitropolitul de Pireu, similar cu a episcopului englez Williamson. Cu toate ca IPSS este inpotriva masoneriei, care se roaga satanei, si sionismului, decat un adept al antisemitismului si negarii holocaustului, se poate face o legatura intre negustori si evrei.
 
Ortodoxia moldo-valaha orientata spre Athos a practicat modelul bunastarii de imprumut sub Tariceanu, prim-ministru de origine greaca, dar n-a reusit performanta de 300 miliarde Euro. Romania nu este Euroland. In afara de asta, nu exista antisemism, antioccidentalism in tara, tot asa cum nu vedem o aversiune a occidentalilor inpotriva romanilor. Hotaratoare in acest sens a fost vizita istorica a papei Ioan Paul II la Bucuresti in 1999 si va fi cea mult asteptata a papei Benedict XVI anul acesta. Pentru ca numai prin dialog si Unire cu Roma se va depasi criza spirituala si urmarile ei nefaste, atat de dramatic prezentate in Enciclica.
 
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic
Universitatea din Bremen
Germania
Ianuarie 2011
————————————————
 

*Enciclica a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei

CATRE POPOR

Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si fiecarui om bine intentionat, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.

Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem, ca tara, printr-o criza economica cumplita, care le creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne asteapta in ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci este administrata in fapt de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica de care sunteti pastoriti sa va vorbeasca si sa-si spuna cuvantul despre criza la care suntem martori.

Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand firesc si organic parte din viata spatiului nostru elen. Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor creditorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile economice si de asigurari, sau vizeaza si fizionomia duhovniceasca si culturala a patriei noastre.

In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu am luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt caracterizate drept necesare? De ce nu am tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei, pe care azi le traim in mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.

In cuvinte foarte simple, criza noastra economica este cauzata de diferenta dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment.

Criza economica care chinuieste si domina tara noastra nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, rodul unei alte crize: a celei duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste atat conducerea tarii, cat si poporul. O conducere care nu a putut sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut sau nu a vrut sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca a avut ca scop detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste ca a subminat interesele reale ale tarii si ale poporului. Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale, cu o desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala, a contribuit in mare masura la situatia de astazi.
Esenta crizei duhovnicesti este absenta sensului vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date: a nasterii si a ingroparii.

Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: De ce iei droguri, fiule?, iar ei iti raspund: Spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu sper nimic, nu astept nimic, singura mea bucurie este atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi); sau cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: Nu intelegeti ca eu iau droguri ca sa traiesc?, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de potrivite in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. In locul sensului vietii, noi am urmarit deci bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva de viata in afara de consum, cand puterea economica si demonstrarea ei ostentativa devine singurul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi, asa am ajuns la diferentierea si de putere, dar si de pozitie in poporul nostru.

Intrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate sau fericire? o traim in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, in mod justificat, omul tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta este deci esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare“.

Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit fata de atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica de care este pastorit a ajuns obiect de negutatorie, exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.

Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este sfarsitul, pentru ca este o viata fara sens, asceza este drumul, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il conduce la competitie si la medalie, iar aceasta medalie este viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este drumul libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.

Ne nelinisteste situatia Educatiei noastre, pentru ca sistemul educational actual se raporteaza la elev nu ca la o persoana, ci ca la un calculator electronic, si singurul lucru pe care il face este sa il „incarce“ cu materie, neinteresandu-se de intreaga sa personalitate, si de aceea copiii nostri cu indreptatire se impotrivesc. De aceea suntem nelinistiti in privinta proiectului Noului Liceu care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, cu raspunderea guvernului, dar continutul lor il vizeaza si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa sa ii faca cunoscut cu putere si glasul sau smerit.

Intelegem ca toate parohiile noastre trebuie sa devina spatii ospitaliere pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja destule dintre ele, in care multi tineri gasesc refugiu in cautarea lor de sens si de speranta.

Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, plina de vigoare, care sa aiba cuvant profetic, si mai ales cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea ar conduce la prigoana si martiriu.

Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om si sa il sprijine. Biserica, insa, suntem cu totii – si aceasta este puterea noastra si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare, incercand sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde“ pastorul, cu usurinta se vor risipi oile si le vor putea supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final.

Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, profitand de guvernare si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite forte doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca oamenii de langa noi sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapaneste inima lor. Cunoastem acest lucru, pentru ca prima lor oprire in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia lor. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.

Intentia noastra este sa tinem sub observatie problemele sociale, cu scopul de a urmari indeaproape si de a preintampina metodic problemele pe care le creeaza prezenta criza. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici macar un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si dumneavoastra ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre dumneavoastra sprijiniti voluntar acest efort al parohiilor voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de parohia voastra, ca sa ne confruntam impreuna cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut si altadata prin saracie si foame, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei
(Traducere de Mihail Ilie)

SUB EGIDA LIGII SCRIITORILOR S-A INFIINTAT PRIMA BIBLIOTECA PRIVATA DIN BANAT

On By nelursIn CultureLeave a comment

La initiativa Societatii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat, condusa de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, membru al Ligi Scriitorilor, filiala Banat, in colaborare cu scriitorul Al. Florin Tene, presedintele Ligi Scriitorilor Romani, a luat fiinta prima biblioteca privata din Banat, sub genericul „CASA CARTI – CASA DARIA”, in localitatea Mehadia, strada Padurii nr. 389, jud. Caras-Severin, unde se afla castrul Praetorium, la 29 km distanta de Orsova si 80 de km. de Caransebes.

La inaugurarea bibliotecii au participat: primarul localitati Iancu Panduru si un numar important invitati din Timisoara, Cluj-Napoca, Resita,  participanti din Mehadia si  localitatile limitrofe, inclusiv dr. Alexandru Nemoianu, din Jackson, Michigan, USA, care a spus: „Acesti copii prezenti aici vor putea povesti copiilor lor despre inaugurarea Bibliotecii si astfel va intra in memoria colectiva a comunitatii si prin aceasta in vesnicie”.

Biblioteca isi propune sa deserveasca in mod gratuit cititorii, de orice varsta, cu osebire copii din familiile nevoiase. Pana in prezent la constituirea fondului de carte au contribuit numeroase personalitati din domeniul culturii si artei, membri Ligi Scriitorilor si ai Uniuni Scriitorilor, enumeram cativa dintre acestia: Lica Vostinaru, din Timisoara, scriitorul Ion Marin Almajan, din Timisoara, scriitorul Dumitru Velea, din Petrosani, prof. Ion Ciorobara din Lugoj, ziaristul Doru Dinu Glavan, redactor sef al Radioului din Resita, Ion Velica, din Petrosani, doctor Carmen Nemoianu din Timisoara, prof. Eva Gavrilescu, scriitorul Al. Florin Tene, Petre Birou, din Hunedoara, dr. Ionut Tene, Petre Petria din Rm. Valcea, Constantin Toni Dartu din Iasi, etc. Actiunea de strangere de carti continua prin filialele Ligi Scriitorilor.

Noi initiative a Ligii Scriitorilor Romani

In programul de perspectiva a Ligii Scriitorilor este prevazut ca in anul 2011 sa se infiinteze un lant de astfel de biblioteci in localitatile mai izolate de pe teritoriul tarii si in comunitatile romanesti mai numeroase de pe mapamond. La aceasta actiune vor contribui membri filialelor noastre. Tot in acest context, la propunerea medicilor-scriitori, membri ai Ligi Scriitorilor, care au cabinete particulare incepand din acest an, membri organizatiei noastre vor beneficia de consultatii gratuite.

Trebuie mentionat ca scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu editeaza periodicul social-cultural „Vestea” in care se promoveaza creatiile literare ale membrilor Ligii Scriitorilor.  Prin acest mod scriitorii clujeni sunt cunoscuti si in acea zona de tara. In trimestrul unu din acest an va apare o noua revista, sub egida Ligi Scriitorilor Romani, coordonata de Nicolae Danciu Petniceanu si Al. Florin Tene, care se doreste sa fie, in conditiile fenomenului de globalizare, un tezaur sau „lada de zestre” a spiritualitati romanesti din toate timpurile.

Al. Florin TENE
Presedintele Ligi Scriitorilor Romani
Ianuarie 2011

TARA ZANELOR BUNE – LIRICA POSTADOLESCENTINA (DEBUT)

On By nelursIn poetryLeave a comment

ZANA BUNA

Zambesti si parca se arata
Tot universu-n fata ta
Lumina calda, inflorata
Ce-nveseleste inima.

Fiinta-zeu ce tine-n palma
Tot ce in lume e frumos
Sacrificat iti sunt zeita
Ma-nchin la tine bucuros!

Si-njunghiat ti-as sta alaturi
Nu-i suferinta sau durere
Ce sa ma tina-n departare,
Caci inima-mi mereu te cere!

Furii de neguri, stropi de ura
Cununi de iad si de mormant
Nu pot sa stearga Zana Buna
Iubirea ce ti-o port in gand!
INGERUL PAZITOR

Cand a fost sa i-au fiinta
Tu m-ai ales pe mine
Cand am fost in pantecele mamei
Tu m-ai ocrotit
Cand am respirat pentru prima data
Tu m-ai ajutat
Cand am invatat mersul 
Tu mi-ai ghidat pasii
Cand am vorbit intaiele cuvinte
Tu mi le-ai ales
Cand am fost in boala si in dureri
Tu m-ai vegheat
Cand am muncit
Tu m-ai dat putere
Cand am avut de luat decizii grele
Tu m-ai sfatuit si povatuit
Cand am fost in patimi
Tu m-ai luminat
Cand am fost in friguri
Tu m-ai incalzit
Cand am fost in fierbinteli
Tu m-ai racorit
Cand mi-a fost foame
Tu m-ai hranit
Cand mi-a fost sete 
Tu mi-ai dat sa beau
Cand am fost nervoasa 
Tu m-ai potolit
Cand am fost trista
Tu m-ai mangaiat
Cand m-am simtit singura
Tu mi-ai fost alaturi
Cand am zambit
Tu-ai zambit cu mine
Cand am iubit
Tu mi-ai invaluit sufletul cu dragoste
Cand am fost ranita
Tu m-ai ajutat sa iert 
Cand am fost parasita
Tu nu m-ai abandonat
Cand am fost cazuta in deznadejde
Tu m-ai ridicat 

***

Cand am fost batrana si bolnava
Tu mi-ai dat sanatate si lungime de zile
Cand am trait ultimele clipe ale vietii
Tu mi-ai fost alaturi
Cand am fost in ispite si in chinuri
Tu m-ai izbavit
Cand diavolii vroiau sa-mi ia sufletul
Tu i-ai departat de mine
Cand am murit
Tu mi-ai condus sufletul spre lumina
Cand am urcat spre cer 
Tu m-ai insotit
Cand am fost la judecata
Tu mi-ai fost martor
Cand mi-am primit rasplata faptelor 
 
Tu te-ai bucurat pentru mine
 
Cand am avut nevoie de toate acestea
si multe altele
Tu te-ai rugat pentru mine 
 
Iti multumesc Doamne 
Pentru… Ingerul Pazitor!
 
 
DE CE-AI PLECAT?

Lumina sfanta ce-nfioara
Tot ce-ntalneste-n calea sa
Te-am asteptat la drum de seara
Sa vii cu drag in casa mea!
 
Iar coltul sufletului tainic
De dor ascuns… l-ai luminat,
Pana sa simt ce e iubirea
Ai disparut… De ce-ai plecat? 
 
Si m-ai lasat nemangaiata
Profund uimita, ce pacat…
Sa plang iubirea neimplinita
De ce-ai venit?
De ce-ai plecat?
 
 
IUBIRE DE MAMA

De ce nu poti sa intelegi ca eu
Vreau sa te fac ca sa zambesti mereu
Sa-ti mangai chipul cu o raza de lumina
Si sa-ti fac viata de bucurie plina?

Sa intru-adanc in sufletelul tau
Si sa-mi fac un cuib de unde eu
Sa te-ncalzesc mereu si sa-ti dau bine
Si sa nu ma mai cert deloc cu tine.

Sa-ti fiu mereu alaturi la bine si la greu
Si sa raman mereu-mereu copilul tau
Chiar daca cresc si voi-nvata sa zbor
Ma voi topi mereu de al tau dor.

Chiar daca-n viata mea va aparea
Un chip… ce din iubire-mi va lua
Si chiar de voi zbura cu el departe,
Tu ai in sufletu-mi un loc aparte.

Si chiar de copilasi eu voi avea
Si ei crescand vor umple viata mea
Eu nu voi inceta sa port in mine
Iubirea ce-am pastrat-o pentru tine!
STRIGAT MUT

Singura, pustie, dezgolita
E dragostea cea neimpartasita
Te-ngenunchiaza sau chiar te doboara
Si sufletul curat ea ti-l omoara.
Linistea si somnul iti devin straine
Iar ziua si noaptea toate-ti sunt pline
De ganduri, regrete, dureri, disperare
Speranta ranita doar ea nu mai moare.
Iti stie durerea, dar te santajeaza
Fara constiinta ea actioneaza
In cine-si gaseste conditii prospere
Provoaca ne-ncetat si chin… si durere.
Exista insa specimene rare
Pentru care iubirea
E-o eliberare!

Diana OLARIU
Cluj-Napoca
11 ianuarie 2011
———————————————–

* OLARIU (Beatrice) Diana, nascuta la Cluj-Napoca, la 25 februarie 1992. Eleva in clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj, sectia Stiintele Naturii.  Iata ce ne declara tanara poeta in devenire: „Am ajuns in contact cu poezia printr-o dorinta de evadare din inchisoarea cotidianului. De mica am fost o fire sensibila si solitara, dar mi-am gasit refugiul in biserica, locul unde am cantat deseori si unde mereu m-am simtit printre ingeri. Am urmat 3 ani o scoala particulara de muzica unde am studiat canto clasic si canto muzica usoara. Am facut un an de teatru francofon. Am dorit, astfel, sa imbin poezia cu muzica. De scris poezii m-am apucat doar cand m-am indragostit prima data in clasa a zecea…”

PRIMUL POET CARE ARE CURAJUL

On By nelursIn poetryLeave a comment

– foloseste cuvantul „nesange” dupa moartea lui Nichita Stanescu – 

Prima data am privit ironic volumul „revolta ingerilor” (Ed. Vinea, Bucuresti, 2009, autor: Sorin Lucaci). Nu se inscria in siajul zbantuit al cartilor de poezie actuale, al tineretului versificator ce calca peste convenienta.

Si cum sa nu reactionez asa cand citesc: „Cuvant inainte: Serban Foarta, Postfata: Mihail Galatanu”? In ziua de azi, cu toata imensitatea site-urilor literare de pe internet, nu mai slugarnicesti pe la autori cu renume, te duci de unul singur, nu conteaza ca la capat e un drum de aur sau un zid pe care nu-l mai poti trece.

Sorin Lucaci a riscat dar a castigat, si nu datorita recomandarilor, ci datorita poeziilor sale care ne obliga sa-l luam in serios. „abia invatasem sa zbor – ora de fericire -/ si vii tu aiurea si-mi tai aripile” (poemul ora de fericire), scrie autorul, sau: „si cum ma adulmec ca o urma de animal salbatic” sunt definitii suficiente pentru ca un ochi avizat sa identifice formula in care lucreaza.

Aici ni se spune ca „un echilibru se sprijina pe alt echilibru” (poemul surasul ca o improvizatie), ceea ce, matematic luat, ar duce la prabusirea necontrolata a poematicii sale. Iar asta se intampla cu adevarat, la modul real, atunci cand foloseste termenul „nesange” (poemul cu buzele inrosite de nesange), o locatie atat de comuna incat Nichita Stanescu ar zambi ingaduitor si ar zice: „Lasati-l, e poet!”.

Stefan Doru DANCUS
Ianuarie 2011

SUB CRUCEA SUDULUI (1) TARA NOROCOASA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

„The lucky country”, asa ii spun localnicii Australiei… adica „tara norocoasa”! Dupa aproape 30 de ani de sedere pe aceste meleaguri indepartate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigrantilor sositi aici doar cu o bocceluta s-au bucurat de oportunitatile oferite de noua patrie, unde prin munca si integrare au ajuns sa aiba o viata prospera, desigur cu mult mai buna decat cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Multi dintre cei care au calcat pe acest pamant „nou”, realizand la ce distanta este situat acesta de tinuturile natale, cuprinsi de sentimentalism si-au spus in gand ca dupa o perioada de sedere si de „facut banii” se vor reintoarce acolo de unde au venit… Totusi, marea majoritate au ramas aici pana la moarte, iar daca unii mai tenace, cuprinsi de nostalgie si dragoste de taramurile stramosesti, au incercat sa se reintoarca „definitiv” la vechea vatra, nu au putut sa se reacomodeze si dupa o scurta perioada de zbucium… au facut eforturi sa revina in Tara Norocoasa! De fapt aceasta boala am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex si uneori greu de inteles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinta, durere sufleteasca, ambiguitate si chiar diminuarea identitatii nationale. Totusi vibratiile pozitive pe care le ofera continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odata ascultat nu-l poti uita, asemuindu-l cu „capcana” intinsa de cantecului sirenelor. 

Australia are suflet, traieste din plin, isi iubeste nationalii, ii rasfata si le ofera oportuntatile unei vieti decente. Departe de „lumea dezlantuita”, fara sa fi avut razboaie locale sau animozitati teritoriale si etnice, oamenii gandesc mai curat, poate chiar mai naiv decat multi din alte locuri declarate „fierbinti”! Nu vorbesc niciodata urat de o alta natie… Desigur ca mai fac glume inocente folosind demonime prin care ii numesc pe americani „yankies”, pe francezi „froggies” (broscute!), pe englezi „pommies” (abrevierea „pome” derivand pare-se de la „Prisoner of Mother England”), pe neo-zeelandezi „kiwies” (dupa faimoasa pasare kiwi)… Engleza australianului de rand contine o multime de elemente argotice, majoritatea aduse de stramosii exilati aici de pe malul Tamisei sau din East End-ul londonez, elemente si accente in vorbire care au asociatii lingvistice cu limbajul cockney. Astfel, ajungand intr-o localitate de provincie poti fi intampinat cu o fraza de salut pe care nu o pot intelege nici cei buni vorbitori ai englezei literare care nu apartin acestor locuri: „G’day mate, howsit hangin’? Bewdy Bonza love. Goin down the pier in me thongs to perv at the Sheilas!”. (Hello my good fellow. How are you feeling today? Everything is going exceedingly well my dear friend. I am going to the boardwalk wearing my sandals to look/ogle at the beautiful ladies of leisure!”) adica intr-o traducere mai colorata pe romaneste ar fi „Salutare draga amice! Cum o mai duci cu sanatatea? La mine toate merg la superlativ. Ma duc pe faleza, la o plimbare legera in slapi, pentru a admira reprezentantele sexului frumos”. Pentru „la revedere” se foloseste „hooroo”, adica „goodbye” mai pe intelesul anglofililor…
 
Un australian get-beget se declara „fair-dinkum” (original) sau „true-blue” (adevarat), dar la general se alinta cu dragalasenie cu diminutivul „aussie”, sau „ozzie”! Tasmanienii sunt numiti „tassies” chiar si la stiri sau la emisiunile sportive de la televizor! Inclusiv politicienii, pentru a parea mai populari, folosesc un limbaj apropiat de cel al australianului „de provincie” chiar daca majoritatea si-ai facut studiile la cele mai de seama universitati din lume. Australia si Noua Zeelanda, in jargonul „aussie” sunt numite „Down Under”, adica „tara de la… dedesubtul cel mai de jos” facandu-se referire la asezarea geografica a acestor tari pe harta globului pamantesc. Australianul foloseste foarte multe diminutive in vorbirea de zi cu zi! Astfel motociclistii sunt porecliti „bikies”, biscuitii „bikkies”, micul dejun „brekkie”, soferii de taxi „cabbies”, postasii „posties”, ecologistii „greenies”, bomboanele „lollies”, tantarii „mozzies”… Persiflant, unele grupuri sociale sunt categorisite ilar precum „bogans” – cu referire la cei care stau toata ziua in carciuma si beau bere, „bludgers” lenesi sau cei care nu vor sa munceasca, „yobbos” – asa-zisa clasa muncitoare neevoluata, „yuppies” – tinerii snobi ai clasei de mijloc sau „baietii de bani-gata”, „wuppies” pensionarii inca activi… Mai intalnim pe aici si „mobies” sau „dobies” (Mum/Dad Older, Baby Younger), adica cei care au devenit parinti la batranete, „limers” (Less Income More Excitement) – mai putin venit, dar mai multa distractie, „hanks” (Health an Nature Keepers) – naturisti.    

Australianul traditional il recunosti de la o posta. Saluta cand trece pe langa tine! Indiferent de varsta se imbraca specific, cu ciorapi trei sferturi si pantaloni scurti. Deseori este incaltat cu bocanci, iar pe cap poarta faimoasa palarie numita akubra! In orase il intalnesti frecvent prin aeroporturi, gari sau locuri publice pe unde lucreaza. Cel din provincie este si mai  simpatic! Foarte vorbaret, adoptand un limbaj colorat, folosind o voce de cap, este oricand pus pe glume, sau pe „misto”, fara sa aiba intentia sa te jigneasca… Poarta o akubra decolorata de soare de borul careia atarna bile insirate pe sforicele… avand menirea sa alunge, prin miscari bruste ale capului, sacaitoarele muste care se gasesc vara din abundenta peste tot datorita multitudinii de animale domestice!!! De fapt chiar „salutul traditional australian” este luat in deradere fiind reprezentat sub forma datului din maini pentru a alunga mustele de pe fata! Aici nimeni nu se supara sau simte jignit daca faci o gluma de genul acesta! Inclusiv celebrul comentator american Bryant Gumbell de la CNN, a hiperbolizat „salutul australian” intr-una din transmisiunile pe care le-a facut la Olimpiada din 2000 de la Sydney.

Aborigenii sunt cei mai vechi locuitori ai acestor teritorii. Se estimeaza ca sunt aici de mai bine de peste 30.000 de ani. Guvernul duce o munca asidua pentru emanciparea lor si pentru intergrarea in societatea australiana. Destul de taciturni, isi deschid foarte greu sufletul in fata omului alb care le-a pricinuit foarte multe necazuri si rautati pe parcursul timpului. Populatia indigena este estimata dupa ultimele recensamite la aproape o jumatate de milion, adica 2.7% din intrega populatie australiana. La venirea europenilor acestia vorbeau peste 250 de limbi si peste 500 de dialecte, in prezent acestea fiind reduse la doar 15 limbi. Majoritatea vorbesc limba engleza presarata cu cuvinte din limbile indigene, dezvoltand astfel o limba denumita engleza aborigena australiana. Cultura acestora este foarte interesanta. In artele plastice exceleaza printr-un gen de pictura format din linii si puncte foarte apreciat de iubitorii de frumos. Necunoscand scrierea alfabetica au transmis literatura (in special legende) prin traditie orala sau prin pictograme. Muzica este de asemenea un mod de manifestare artistica a aborigenilor. Folosesc cu precadere un instrument de suflat denumit didgeridoo, elemente de percutie combinate cu sunete cantate vocal. Desigur ca mai sunt si in prezent frictiuni si neintelegeri intre aceasta grupare dezavantajata si restul poporului australian, dar printr-o politica reconcilianta se ajunge deseori la un numitor comun atat de necesar pentru creearea unui echilibru si o integrare cat mai „lina” a acestora in structurile natiunii australiene moderne.

Nu pot sa inchei fara a evidentia aportul romanilor la societatea multiculturala australiana. Statisticile recente estimeaza ca in aceasta tara traiesc peste 20 de mii etnici de origine romana. Primii emigranti au sosit pe la inceputul secolului XX, apoi o grupare mai omogena a fost remarcata in anii care au urmat celui de al doilea razboi mondial. Dupa caderea comunismului foarte multi intelectuali si profesionisti au fost admisi sa se stabileasca aici pe criterii de cerinte si selectie profesionala. Dar despre aceastia vom vorbi mai detaliat intr-un articol viitor. Sa ne citim de bine! Hooroo!

George ROCA
Sydney, Australia
21 noiembrie 2010

ESECUL SCHENGEN E AL INTREGII CLASE POLITICE ROMANESTI!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, Romania se afla, pentru a doua oara, in fata nui esec raunator pe planul relatiilor sale externe. Primul, mai degraba datorat unor jocuri politice, dar si unor interese economice vadite , a vizat amanarea admiterii Romaniei in NATO pana ce autoritatile de la Bucuresti au reusit „sa-si faca temele”, dupa cum se spune adesea ca o scuza.
 De ceva vreme ideea ”facutului temelor” a reaaparut din nou si este folosita fie ca o acuzatie la adresa autoritatilor, fie, de catre acestea, ca o scuza pentru esecul iminent al acestui nou proiect de mare anvergura: primirea Romaniei in spatiul Schengen. Singurul politician roman care a avut curajul (sau a facut marea greseala) de a spune adevarul a fost actualul ministru de Externe, dl. Theodor Baconsky . El a sesizat adevarata auza a recentei decizii a ministrilor de interne din Franta si Germania: in Romania nu mai e nici o companie sau afacere importanta de obtinut pe nimic sau in conditii dezavantajoase tarii noastre . Spusele ministrului roman au inflamat o mare parte a presei interne, dar si diversi oameni politici, care cer demisia aestuia s considerarea lui ca singurul si cel mai important demnitar vinovat de acest urias esec diplomatic. Pentru ca, indiferent de retorica folosita acum si in viitor, neadmiterea Romaniei in spatiul Schengen in martie 2011, asa cum se preconizase, reprezinta cel mai usturator esec al perioadei post deembriste. Si, din nou, cei ce vor trage foloasele sunt romanii simpli, mai exact cei care nu datorita recomandarilor insistente si repatate ale lui Traian Basescu, ci datorita saraciei crunte si mai ales lipsei oricarei perspective reale, int-un orizont de timp rezonabil, sunt impinsi sa se bajeneasca prin tarile Europei. Caci si datorita politicii vest europene din ultimii 20 de ani s-a ajuns in aceasta situatie economica falimentara in Romania .
 Imi aduc aminte ca dispute politice dure (si infructuoase, adesea cu mize ce tineau mai degrba de diverse orgolii sau interese de clan) au existat tot timpul dupa 1990. Dar pe atunci, in pofida frecventelor derapaje constatate, nu disparuse complet interesul sau mandria nationala. Iar pentru admiterea in NATO, primirea in UE sau chiar pentru eliminarea vizelor de calatorie in spatiul european, diversele forte politice, cu interese categoric diferite pe plan intern, au conlucrat in vederea atingerii unor astfel de obiective de interes national.
 In acest sens, ii spuneam primului adjunct al ministrului de Externe din Cehia, ca eu, ca deputat din opozitie, la acea vreme, sustin cu toata convingerea si puterea mea amanarea introducerii vizelor in Cehia pentru cetatenii romani pana dupa intalnirea ministrilor de interne si ai justitiei ce urmau sa se pronunte in vederea liberei circulatii pentru cetatenii tarii mele.
 Guvernul de atunci de la Bucuresti, cand a simtit ca este intr-o situatie dificila, a recurs si la sprijinul Opozitiei, dat fiind faptul ca obiectivul urmarit nu ii viza doar pe membrii si sustinatorii partidului sau. Din pacate, in ultimii 6-7 ani prapastiile ce separa diversele partide politice s-au marit extrem de mult. Nici macar obiective de interes stategic major – cum este admiterea tarii noastre in spatiul Schengen – nu le-a putut determina sa-si lase adversitatile deoparte si sa conlucreze in interesul national.
 Se pare nu numai ca s-a uitat interesul national si nevoia implicarii responsabile, cu toate fortele si in mod inteligent, in vederea atingerii lui, dar s-a facut si se face tot ce este posibil pentru discreditarea tarii, cu orice prilej si la toate nivelele. Certurile nesfarsite, nu o data pe motive puerile, actiunile de subminare reciproca si de discreditare cu aceeasi violenta, dar total inutila, pasiune nu raman necunoscute cancelariilor straine sau opiniei publice de peste hotare (gratie unei prese active, adeseori legata de diverse interese economice sau de alta natura) si intreatin convingerea ca Romania este un stat neguvernabil, cu pacate ult mai mari si grave decat sunt ele in realitate.
 Nu doresc sa fac nimanui procese de intentii. Cred, insa, ca partidele politice, din Opozitie si de la Putere, puteau sa continue a se sfasia sau, dupa plac, discredita, in ceea ce priveste viata politica interna, dar aveau obligatia ca in chestiuni de politica externa sa-si fi dat mana si sa-si fi adus, fiecare dupa puterile si abilitatea sa, contributia inclusiv la materializarea, la termenul preconizat, a acestui obiectiv de importanta majora pentru intregul popor roman in perioada actuala.
 Principalii lideri politici nu numai ca nu au facut acest lucru, ci, dimpotriva, sunt copartasi  la acest esec, ce va fi simtit dureros de romani. Apelul unora dintre ei a gasit intelegere la unii din politicienii vest europeni , care doresc, se pare, sa se implice, prin santaje si presiuni pentru modificarea raporturilor de forte de la Bucuresti .
 Esecul apropiat nu este insa doar unul al actualei Puteri , desi reprezentantii acesteia poarta cea mai mare vina in aceasta privinta. Dar intreaga clasa politica romaneasca actuala a cazut, din pacate, examenul Schengen!

Dr. Dan BRUDASCU

POTRETELE DE FAMILIE SINT CRIMPEIE DE VIATA

On By nelursIn ArtLeave a comment

Aflu de la pictorita Miriam Cojocaru ca expozitia  “Crimpeie de viata” vernisata la Rehovot (in cadrul evenimentelor culturale dedicate celor 120 de ani ai asezarii), este
inchinata meoriei mamei sale. Printre numeroasele tablori expuse, inspirate intr-adevar din acele momente simple care alcatuiesc existenta noastra, se reliefeaza potretul mamei. In mod firesc, fiica se identifica cu modelul, dovedind o profunda empatie. Lumina (si atentia privitorului) se polarizeaza pe chipul demn si inteligent,
dar si pe mainile muncite care subliniaza personalitatea ei distincta.

Prilej de a ne referi si la o alta portretista de exceptie, Liana Saxone –Horodi, autoarea unui portret memorabil al tatalui (distinsul si cunoscutul avocat Valentin Saxone).  Chipul sau  este impregnat de noblete, blindete si spiritualitate.Aceasta imagine apare si pe coperta volumului de memorii “Sperante in intuneric”. Privirea familiara dar aristocratica a parintelui te urmareste cu intensitate pina la identificare emotionala.

Joseph Kapelian este autorul unei serii de portrete de familie, intorcindu-se in trecutul
citorva generatii. El foloseste tehnica pseudo-dagherotipului, lasind intentionat impresia unor fotografii vechi, asezate cu sfintenie in albume uitate. Pictorul se identifica cu personajele sale, distantindu-se de categoria portretelor formale. Cei surprinsi in tablouri , oameni proveniti  din mai toate segmentele sociale, sunt demni  sau emotivi, exprima uneori greul vietii. Bunicii, oamenii altui secol, pozeaza cu demnitate, desi banuim nu putine suferinte etnice si sociale.

Intr-un tablou de familie, Lipa Natanson incearca o alta modalitate, cu o tenta umoristica. Expresia faciala, gesturile , limbajul corpului – toate iradiind simpatie si identificare, se concretizeaza in personaje distincte, cu un anumit imperativ moral , datorat in mod evident tribulatiilor vietii. Fin observator, pictorul fixeaza statutul social al persoanelor carora le confera semnificatie de simbol.

Portretul este o tema centrala in arta. Numeroase stiluri au pus la incercare imaginatia  si tehnica pictorilor.In cazul potretelor de familie este fireasca implicarea totala a creatorului. Ceea ce se intimpla si in cazul prietenilor, colegilor sau a persoanelor notabile. Evidentierea personalitatii, complexitatea imagistica, elementele de descriptie si analiza caracteriologica fac genul portretului dificil, dar cu atit mai apreciat.

Dr.DOREL SCHOR

IARNA IN FLORIDA

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Pentru ca am vazut de cateva ori cum arata Florida – tinutul cu nume crescut din petalele florilor – in anotimpul de maxima inflorire a naturii si a spiritului de organizare turistica, am vrut sa stim cum arata schimbarea la fata din timpul iernii.  Asa ca am facut o vacanta in anotimpul hibernal, de Sarbatori, in apropiere de parcul Disney World cea mai  populara atractie turistica a Floridei, locul pe unde, cu cativa ani mai inainte, ne rupsesem picioarele de atata alergatura. Si acum  a fost o vacanta frumoasa, chiar daca ”iarna nu-i ca vara“, mai ales ca  nu am avut de suportat neplacerile caldurii si umiditatii din timpul verii.
Florida  nu putea sa fie altfel pentru noi. Aceasta zona a pamantului sarutata de soare in mai toate zilele anului,  atat de frumoasa si atat de intersanata, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei  adevarate explozii de localitati si  constructii noi care au atras  numeroase familii, multe  din Canada si a devenit in scurt timp una din cele mai frecventate destinatii de vacanta  ale americanilor, canadienilor si ale multor turisti de pretutindeni, chiar si in vremea de iarna.
Iti starneste admiratia cand te gandesti ca tot ce s-a construit  a luat fiinta doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar si dupa standardele societatii americane, societate de altfel tanara la randul ei, iar turismul functioneaza ca pe roate proaspat unse. E un fapt cunoscut ca americanii stiu sa faca bani, dar este tot atat de adevarat ca pe banii primiti, ei stiu si pot sa iti ofere substantial, incat sa iti creeze starea de bine si sa te declari multumit.
Ne-am incumetat sa petrecem o vacanta in timpul iernii  stiind ca nici in acest anotimp nu ii pier toate frumusetile, dar si dupa felul cum se retrag aici multi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor  ierni  canadiene.
Frumusetea exuberanta a zilelor de vara acum era inlocuita partial cu cea a bogatiei decorului ornamental care se intrecea pe sine in stralucirea multicolora a luminilor revarsate pe cladiri si gradini, pe oglinzile apelor ce impanzesc terenul si in tot locul unde putea fi agatat un fir de lumina. Pe teme si forme diferite, decorurile si luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lasam furati de magia luminilor, traiaiam o stare de sarbatoare, eram incantati ca puteam vedea cum petrec sarbatorile oamenii din alte parti ale lumii si incercam sa deslusim modul lor de a intelege si a-si trai viata. Si totusi…respiram si aerul prea imbibat de izul afacerilor comerciale, iar registrul starilor sufletesti il traiam altfel decat cel in care am crescut si care azi ne creaza starea inalta, linistita, curata, fericita ca pe vremea copilariei petrecuta in locul-icoana numit cu emotie “acasa”. Bucuria acestor zile pe care o traiam acum se impletea cu amintirea altei vacante asemanatoare petrecuta in Andaluzia Spaniei acum 5 ani, dar si cu retrairile indepartatelor vremuri ale copilariei de care nu ne putem desprinde niciodata. Aici era cu totul o alta lume, e adevarat, frumoasa si interesanta, dar care nu facea parte din fiinta noastra si astfel amintundu-ne ca asa cum este ea ticluita, este o lume imperfecta, chiar daca este cea mai buna dintre toate lumile posibile.
Incantatoare a fost si vremea, fiindca aici a imbracat hainele celor patru anotimpuri intr-o singura zi. Dimineata ne intampina un soare stralucitor cu lumina datatoare de fiori plini de viata, incat ne trezeam cantand si saltand de bucurie venita tiptil nu stiu de pe unde. Ne venea sa ne credem mai frumosi, mai tineri, mai generosi, gata sa dam din prinosul de bunatate numai sa fi fost cine sa-l primeasca si completam tabloul primaverii cu amintirea pastrata in urechi a cantecelor pasaretului chemandu-si perechea. La amiaza era o vara mai domoala. Ca sa nu pierdem “anotimpul” de cateva ore ne-am dus la plaja si ne-am aruncat in bazinul de afara cu apa incalzita. Ne-am rasfatat in nisip si in razele soarelui acum calde, dar prea repede trecatoare.

La plaja in Ajunul Craciunului

Ne-am facut fotografii, fiindca nu e de ici de colo amintirea scaldelor pe malul apelor in anotimpul numit “scurta vara din timpul iernii”. Seara gustam din anotimpul toamnelor tarzii, cu natura adormita. Noaptea, temperatura ne incerca pielea ca o iarna blanda, dar tot cu “naravul” stiut.
Atmosfera linistitoare, o eleganta masina inchiriata, eleganta si confortul apartamentului nostru in care ne-am simtit ca acasa, caci, pe buna dreptate, apartamentul, prin sistemul time-share, era proprietatea noastra pe timpul sederii  acolo, jocurile de minigolf si alte distractii au contribuit ca buna noastra dispozitie sa fie deplina.

Satisfactii deosebite ne-au oferit si vizitele imprejurimilor. In localitatea St. Petersburg am petrecut o zi intreaga atrasi de frumusetea orasului cu aer patriarhal asezat pe malul apelor Golfului Mexic si mandrindu-se ca adaposteste colectia tablourilor lui Salvador Dali, aflata acum intr-o cladire devenita neincapatoare si gata de mutare peste cateva zile intr-o noua si moderna cladire, de trei ori mai incapatoare.
Vechiul muzeu SALVADOR DALI.

I-am dat mai multe tarcoale acestei constructii facuta pe masura artei pe care o adaposteste.

Noul DALI se deschide in ianuarie 11, 2011.

In fata tablourilor am ascultat iarasi uimitoarea poveste a acestei importante colectii, un omagiu, nu doar pentru Dali, dar si pentru familia Morses, care a pus baza acestei colectii. Am scotocit iarasi ideile din tablourile lui Dali, acest artist mereu tanar care in mod repetat s-a reinventat pe sine. Am revazut acele aspecte dense si complexe, cu unghiuri diferite, cu peisajele deformate, ambigui, cu obiectele care curg, sau nelalocul lor, cu formele amenintatoare sau contrastele puternice ale tablourile lui. Ne provocau obsesiile si ciudateniile si ne punea pe ganduri perpetua dorinta de schimbare in confruntarea sa cu aceasta lume. Tipic adolescentin… Asa se explica de ce, revenind la acest muzeu dupa catva ani, tablourile aveau inca multe de spus din bogatia de intelesuri ramasa ca o promisiune pentru mereu “data viitoare”.
In aceasta vacanta, nu noutatile au avut precadere in atractia si satisfactia noastra, ci bucuria redescoperirii si reevaluarii celor vazute in alte dati. Cand te afli la primul contact cu lumea in care ai intrat, traiesti noutatea care te intampina, incerci sa o intuiesti, sa o cuprinzi cu toate simturile, sa o cantaresti, sa-i gasesti un loc in scara valorilor, sa-ti intiparesti ce crezi ca trebuie sa ramana in zestrea memoriei pe viata. Ca si tablourile lui Dali, tablourile de viata care se succedau inaintea ochilor nostri aveau ceva mereu de redescoperit, de contemplat, de pus in alti termeni, de privit din alt unghi. Revenind dupa un timp, imaginile iti par o carte deschisa pe care ai citit-o, dar acum a venit timpul sa observi nuante sau amanunte relevante, sa reevaluezi, sa redescoperi, sa gusti mai pe indelete ce ai ingurgitat inainte la repezeala, sa verifici ce ti-a mai ramas din inregistrarile memoriei afective. “De asta iti amintesti?” era intrebarea cea mai frecventa a acestor zile.
Chiar si drumurile de sosire si plecare au fost intr-un fel o reconstituire. Alergand prin aeroporturi de la un terminal la altul, ne-am lasat furati de frumusetea constructiilor si de buna functionare a serviciilor. Cu 15 ani in urma, primele impresii despre uriasele aeroporturi americane mi-au starnit multa admiratie. Acum, optica era alta. Datorita internetului, am putut sa vad aeroporturi noi in Dubai, China, Japonia si aiurea prin lume, cladiri sau chiar orase construite pe apa, sub apa, in plin desert devenit un rai de frumusete, vapor urias, cat un oras de mare si cate alte minunatii… Pentru acestea s-au folosit tehnici de ultima generatie, s-au investit cutremuratoare sume de bani, facand sa stapaneasca un lux exorbitant, iar serviciile sa se ridice la cea mai inalta clasa posibila. Aeroporturile americane care formasera obiectul deplinei mele admiratii nu cu mult timp inainte, acum palisera. Functionau bine si acum, dar mi se pareau prafuite, modeste si la mare distanta de cele construite recent acolo unde s-au adunat cele mai mari bogatii ale lumii, iar  tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire.
In final, ne-am adunat si noi gandurile, am facut ordine in sentimente si ne-am pregatit de plecare acasa. Ca si in celelalte vacante petrecute in Florida, la plecare am simtit ca s-a cuibarit in noi niste vibratii de frumusete  proprie care  incercau sa ne smulga promisiunea de a reveni. Seductia lor era atat de vie, incat  am simtit ca nu vom putea  rezistenta.
In Toronto  ne-a intampinat albul zapezii prin care intrezaream inocenta copilariei si ne-a indulcit regretul ca am parasit frumusetile Floridei. Poate din cauza ca m-am nascut in toiul iernii, oricat de frumos ar fi in Florida sau in alte locuri pamantene, nu mi-ar place sa lipseasca iarna cu puritatea zapezii din peisajul vietii mele.

Elena Buica