PE ARIPA CERULUI

Menut Maximinian
PE ARIPA CERULUI
Editura Karuna
Bistrita, 2008

O carte excelenta a timpurilor noastre. Sursa de inspiratie a fost, cred, variatia in timp a  momentului, atat din imprejurimile localitatii Bistrita cat si cele din tara in general. Autorul este un condeier nemaipomenit si cu o nemarginire care si-a exprimat opinia asupra evenimentelor  de pe meleagurile noastre, din ultimi douazeci de ani. Licentiat, inteligent, jurnalist de marca, Menut Maximinian incadreaza de o asa maniera cuvintele-faptele vietii de astazi – in haina intelepciuni cu atata sensibilitate, cu atata durere, cu atata gravitate, zbuciumul sunetelor  adancind scrierea pana pe aripa cerului.

Reflexia gandirii, alearga intre cer si pamant, zicand: „A fi poet este fara doar si poate, ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptand-o in timp si spatiu”. Dar Menut Maximinian, a taxat acest timp si spatiu, de douazeci de ani, fara sa ne dea insa nici o speranta. Ne-a relatat situatia existentiala… doar, „Veselia se impletea cu bunastarea”   odata… „O biserica construita cu suflet pe meleagurile nemuriri” era odata… pe aripa cerului. Acum: „Satul populat in cea mai mare parte de batrani isi asteapta cu nerabdare fii si nepotii. La porti babele si mosii se uita lung dupa postas, care nu mai aduce nici un semn…”.

Cele treisprezece episoade care compun cartea, dezbat fiecare cate o durere, cate un dor, cate o grea imprejurare, dar evenimente  care s-au petrecut  si se mai petrec si acum la noi. A ilustrat realitatea faptelor. Textele aluneca in zone care pe vremuri erau sate cu intinderi vaste, cu obiceiuri autentice si atmosfera calda. Astazi si arhitectura satului este diferita. Panorama lui este alta acum. Doar  cate  un preot a mai facut vreun   muzeu, in casa unde locuia, care sa adaposteasca colectii de antichitati, cate o biblioteca si cateva obiecte religioase.

„Pe meleaguri de cant si dor, unde doinesc a jale si frunzele codrilor” a mai ramas doina strabuna – muzica ce-l caracterizeaza pe roman – „Muzica a fost de-a lungul timpului balsam de mangaiere pentru cei care erau nelipsiti la jocul satului in zile de sarbatoare”.   Daca oamenii erau intelepti putea sa fie balsam de bucurie!

Cartea este o sursa de informatii care ofera cititorului faptele traditionale, obiceiurile romanesti,  precum o baza de date in imagini! Dorim sa citeasca cartea  multe, multe persoane, pentruca, cititorul este vectorul nostru de reclama, iar aceasta lucrare acest lucru il ilustreaza!

Doina DRAGAN
Timisoara
21 ianuarie 2011

Orasul Charleroi – o locatie din inima Europei

Centru economic si cultural al unei aglomerari de 201 550 de locuitori, orasul Charleroi este un important nod al transporturilor rutiere, feroviare si fliviale din Belgia. Pasajul Ardenne se bucura de o pozitie privelegiata, la 50 de km sud de Bruxelles, capitala Europei. Orasul Charleroi este membru al retelei Eurocities.

Atmosfera si primire calduroasa

Locuitorii orasului sunt cunoscuti pentru entuziasmul, generozitatea si bunatatea lor. Valoarea pe care se pune accentul este ospitalitatea. Cu strazile sale pietonale, piete, parcuri, artere si centre comerciale, precum si infrastructura turistica si de agrement, Charleroi este un oras prietenos prin care e o placere sa mergi la plimbare sau la cumparaturi. In fiecare saptamana, piata de duminica atrage mii de oameni care vin de departe.

Un oras verde din unul negru

Fosta capitala a Revolutiei Industriale, cu unul din bazinele cele mai prospere din domeniul productiei de carbune, otel si sticla, Charleroi este acum un oras in plina restructurare urbana si de mediu. Grija pentru reamenajarea centrului si valorificarea patrimoniului e demonstrata de angajamentul sau fata de promovarea calitatii vietii urbane. Numeroasele parcuri sunt plamanii orasului, elementul vegetal fiind omniprezent.

Metropola economica

Marile companii internationale si multe IMM-uri au ales situatia favorabila, know-how-ul si dinamismul din Charleroi pentru a-si extinde activitatile. Oteluri speciale, constructii de aeronave, telecomunicatii, informatica, industrie alimentara, inginerie mecanica si de imprimerie, produse chimice, servicii pentru intreprinderi si persoane fizice si multe alte sectoare sunt inca bine reprezentate in Charleroi. Intercomunala Igretec este structura publica specializata in promovarea economica a metropolei si in ospitalitatea investitorilor. De asemenea, joaca un rol important in sprijinirea activitatii IMM-urilor si in special in exporturi.

Charleroi, oras sportiv…

Este un oras in care se practica sportul la nivel inalt: baschet, fotbal, volei, tenis de masa, Charleroi fiind dotat cu o infrastructura demna de ambitiile sale, gazduind in fiecare an concursuri internationale si, printre altele, meciuri din UEFA 2000. Jocul traditional practicat in Charleroi este pelota, joc sportiv de origine basca, intre doi jucatori, care consta in aruncarea unei mingi de cauciuc brut intr-un perete, de unde, ricosand si atingand pamantul, este preluata de partener.

… si cultural

Si din punct de vedere cultural orasul Charleroi merita vazut. In fiecare an acesta este sediul unor expozitii de prestigiu si gazduieste numeroase spectacole. Reputatia Palatului de Arte Frumoase, Muzeul de Fotografie, de Dans… au depasit demult granitele Belgiei. Muzeele din Charleroi ofera ocazia de a descoperi frumoase colectii in domeniul picturii, sculpturii, sticlei, fotografiei, arheologiei industriale, stiintei… Charleroi este leaganul benzilor desenate belgiene cu Scoala Marcinelle ilustrata de Editions Dupuis.

Leaganul traditiilor

Locuitorii orasului au ca obiectiv promovarea folclorului, acesta fiind prezent in timpul carnavalurilor traditionale de Mardi Gras sau procesiuni si marsuri napoleoniene, evenimente care aduna in fiecare an mii de participanti costumati in imbracaminte de epoca. Targul de Pasti transforma inima orasului intr-un gigant parc de distractie. Originea acestor sarbatori dateaza de mai multe secole.

Proiectul orasului Charleroi

Din 1991 in Charleroi s-a stabilit un proiect urban care contine strategia sa de dezvoltare, adoptand in 1994 si o harta care defineste calitatile esentiale spre care acesta aspira: Charleroi vrea sa fie un oras metropolitan, deschis, echilibrat, prietenos, solidar, tanar, inovator, sanatos, cultural, sportiv, un partener sigur…

Charleroi in cateva cifre

Suprafata: 102 km2 sau 10.213 ha, 57% – mediu urban si 43% – mediu rural (parcuri, paduri, terenuri agricole…)
Densitate: 1 974,6 loc./km²
Altitudine fata de nivelul marii: 121 m
Coordonate geografice: Latitudine : 50° 24′ 0” Nord, Longitudine : 4° 25′ 60” Est

Tatiana Scurtu-Munteanu

Cum trece un cantec prin noi

Un cantec trece prin peretele vecinilor,
eu il adulmec si il trimit inapoi
agatat de-o suvita de par,
un nasture de la camasa ta de duminica,
peretele ne continua jocul,
isi da picturile in ulei mai spre usa,
melodia incapea oricum,
dar el a vrut sa fie amabil,
cantecul aduce un botosel cu inimioare,
un cercel cu perla.
eu ii adaug o iesire din spital
nerambursata cu un diagnostic scris de-o mana calda.
si cu o biopsie care a facut fericit un intreg cartier
primesc apoi o acadea cu gust de zmeura,
pun un avion de hartie,
mi-aduce o eticheta de parfum fresh-floral
de parca ar sti ca doar acesta imi place.
peretele e foarte atent la noi,
cantecul atinge note suave,
artarul de camera imi cedeaza capul lui Shrek,
adaug un steag cu uniunea europeana,
aveam si un tricolor, dar am zis ca e prea mult;
ce-as mai putea primi?
ce-as mai putea primi?
cantecul trece nestingherit prin perete,
duce ganduri, scuze, zambete,
aduce nori pufosi, margarete presate,
duce linisti inaripate, fluturi de cerneala,
aduce intrebari pe care nu mi le-am pus niciodata,
dar asta numai pana la apus.
noaptea cantecul ni se strecoara pe sub piele
si adoarme odata cu noi.
in week-end
beau ceai de menta
si ma joc de-a vamesul cu vecinii.

Tincuta Horonceanu Bernevic

Poveste de pescuit vise

Din nou, timpul, parca fara timp! Asteptam. Doar inceputul si sfarsitul povestilor pe care mi le citeau, cand unul, cand altul, ma faceau sa tresar si sa intreb:
– Si… dupa aceea, ce-au facut?
– Au trait fericiti pana la sfarsitul vietii, cum ti-am spus…
– Da? …Adica da, asta am inteles eu, dar dupa aceea…?
– Dupa aceea… dupa aceea, omul mai si moare! – imi raspundea Iba cam cu o jumatate de gura.
– Moare!?… Iar daca moare, moare?
– E, cum sa-ti spun…? Moare si nu prea …
– Adica … Te-am prins! Ma pacalesti!
– E, cum sa te pacalesc eu tocmai pe tine…?!
– Atunci, ori moare ori nu moare?
– De! Stiu eu ce sa zic?
– Daca tu nu stii!… Povestea ce zice?
– Povestea? Povestea spune ca…
– Pai, daca spune, inseamna ca asa e…
– Este si nu prea!…
– Nu? Aaa! Hai, ma, cum nu? Of, si eu care credeam ca oamenii mari stiu tot!
– Tot si nu prea!
– Adica? Ori stiu ori nu stiu?
– Cu tine n-o mai sfarseste omul! Stii cum e cu stiutul asta? E ca si cum te-ai duce la un pescuit de vise. Arunci navodul…
– Si?
– Astepti! Si iar astepti… Visele dau navala! …Dar ce folos?! Plevusca! Navodul tau vrea pe cel mare! Iar ala nu mai vine! Si iar astepti! Dupa o vreme… simti navodul greu! Gata, zici! De astazi am Universul la degetul mic! Tragi si iar tragi, vrei sa-ti pui visul in barca ta si sa pleci cu el, ehe, departe. …In lume! Iar visul… zbac! Uite-l, si nu e! Te trezesti, si navodul, gol!
– Si?
– Iar si?! Ei, daca mai apuci, arunci din nou navodul.
– Mda! Dar hai, mai povesteste-mi!
– Uite:
,,A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti“
– Sfinti?
,,Si luna intre stele“
– Ce sunt aceia sfinti?
– Aoleo! Ma omori! …Sfintii sunt niste… sa zicem, niste ingerasi ca tine!
– Da?! – m-am mirat, insa Iba, obosit, ador¬mise. L-am invelit si m-am culcat si eu.  Cand genele stateau gata, gata, sa-mi cada somnoroase, am aruncat navodul…

Nicolae Balasa

In seara de iarna

In seara de iarna cu ceru-nstelat
Imi tremura mana scriind poezii
Iar sufletul canta pe strune pustii
Liedul tacerii de nea marmorat.
 
Chiciura-mbraca padurea de brad
Cu raze de gheata ne strajuie luna
Adancul din noi scormoneste, nebuna
De-atata inghet chiar si stelele cad…
 
Stau langa vatra, scantei lumineaza
Din lemne trosnind se inalta vapai
Departe… pe drum se aud zurgalai
Pe obraz ravasit doua lacrimi valseaza.
 
Intr-un colt al odaii pe vechiul camin
Noiane de ganduri uscate de vreme
Ucise de doruri, pierdute-n blesteme
Setea-si alina-ntr-o cana cu vin.
 
In seara de iarna te-astept ca sa vii
Si jarul salbatic sa-l stingem cu ploi
De speranta ce curge in valuri din noi
Tu cantand la chitara eu scriind poezii.
 
Georgeta Resteman

VISUL UNUI COPIL – BEATRIXE AXINTE si DANSUL

O vad de multe ori trecand pe strada tinandu-se de mana mamei ei, pleaca la scoala, sau la repetitii. Are doar 10 anisori si este eleva in cls.III la Scoala “M.Sadoveanu” din Galati (Romania); si mai face ceva: danseaza. Urmeaza cursurile de dans la cunoscuta Scoala de Dans Sportiv “Acanta” din Galati.
Sunt atat de multe de povestit despre aceasta fetita.
Este blonda ca mama ei, ii seamana foarte mult, ba chiar o poti regasi si in trasaturile tatalui, dar mai ales ale  bunicilor, zambeste mereu, are un zambet senin, larg, de copil fericit. De mica (cum spune ea) i-a placut sa danseze, nici nu vede altceva, scoala si dansul sunt drumurile ei importante. Are multi prieteni, colegi de scoala si de cartier, se joaca ca orice copil normal: iarna face oameni de zapada, se da cu saniuta, vara merge in vacante la bunici (are cei mai fericiti bunici din lume) si cu parintii la mare, iubeste soarele, ii plac si calatoriile si, mai ales, sa fotografieze cele mai ciudate locuri, sa aiba amintiri de peste tot. Ii mai plac florile – tocmai i-a cumparat mamei un buchetel de ghiocei – si, recunoaste, ii plac si desenele animate.
La scoala are sprijinul dragei ei invatatoare d-na Marioara Manolache la care tine tare mult, ar vrea  sa-I semene intr-o zi,  se bucura mereu cand ia note mari si ar vrea tare mult sa  nu dezamageasca pe nimeni. Colegii ei sunt hazlii, simpatici si pusi mereu pe sotii, acasa isi face lectiile, rade mult, se joaca si apoi urmeaza repetitiile. E adevarat, are un program greu: munceste mult, scoala, meditatii, repetitii, dar bucuria este atat de mare cand are reusite, participa la evenimente si concursuri.
 Cand stai de vorba cu BEATRICE ELENA AXINTE  ai impresia ca te vezi pe tine, candva, intr-o copilarie indepartata: te simti copil si  tu cand iti povesteste de mama si tata, de cat de mult ii plac desenele si Hannan Montana, ii place poezia, dar si povestile, sa mearga la patinoar, iar duminica sa fie rasfatata cu dulciuri, ciocolata (chiar daca nu prea are voie) sau  bunatati facute de bunica, asa cum va spuneam: e un copil normal. Mai are un frate pe care il iubeste atat de  mult si se bucura ca este mai mare decat ea pentru ca are mereu pe cine sa se sprijine.
 A inceput scoala de dans foarte devreme si rezultatele se si vad: a primit numeroase premii si distinctii|:
Locul V la  categoria H 6-9 ani Cupa Phoenix 2009,  Locul IV categoria H 6-9 ani,
Locul IV categoria de dans E 6-9 ANI Asociatia Club de Dans Sportiv “Style Dance”,Diploma de Excelenta pentru participarea dansului sportiv cu ocazia sarbatorii “Zilele  Zaclaului”,“Diploma de Merit” pentru participare spectacol “1 iunie-De Ziua Copilului”, organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor  2010 pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, colaborari si participari la diferite emisiuni tv locale, participari in spectacole caritabile, recital alaturi de Razvan Manolache si Diploma de Merit in spectacolul “Craciun de vis” organizat de Casa
de Cultura a Sindicatelor Galati pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, (foto) dar si Diploma de excelenta din clasa a II-A De la Scoala Gimnaziala Nr.11 “M.Sadoveanu” din Galati pentru rezultatele excelente oblinute la matematica si limba romana in cursul anului scolar 2009/2010,
A mai obtinut Premiul I pentru calificativul Excelent la Concursul ” Povestile Cangurului” clasele IV, 2010, Locul I pentru rezultatul obtinut la concursul
national de evaluare la limba romana si Medalia de Aur, Locul I pentru rezultatul obtinut la Concursul National de Evaluare in Educatie la Matematica si Medalia de aur, Locul II la concursul “Cangurul Matematician” 2010, Locul II la Concursul National de Evaluare in Educatie la limba engleza, Diploma pentru participarea la actiunea “Ziua copilului  intr-un mediu curat”si multe altele.
 Viata ei artistica a inceput la …  numai 4 anisori la Clubul Sportiv “Acanta” din Galati sub indrumarea Doamnei  Adriana IFTIMIE – instructor,  continuand  cu antrenorii Oxana si  Vitali  POLIVENCO, oameni extraordinari ce se implica atat de mult in reusitele si performantele elevilor. Va fi un drum atat de lung, stie acest lucru, dar va merge mai departe, crede in ea, in destinul ei si, mai ales, alaturi de cei dragi.
Acum are emotii: in perioada 12-13 februarie va participa la un concurs la Pitesti, iar in perioada 5-6 martie  va participa la Campionatul de Dans de la Targu Mures pentru care se antreneaza cu mare seriozitate alaturi de antrenorii ei.
Si noi, iti uram draga Beatrice, mult succes si  sa ajungi pe cele mai inalte culmi, sus, sus de tot.

foto: Cristian Nastase
in imagine: Beatrice Axinte alaturi de partenerul de dans Razvan Manolache
spectacol “Craciun de vis” dec.2010, organizat de C.C.Sind.Gl pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

POEZII DE VASILE FILIP – Iasi, Romania

Privirea blanda, calda mangaierea,
Imi sunt mai pretioase dintre toate

Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.
Am insotit cuvantul cu tacerea,
M-am cercetat cu mainile curate.

Cuvantul e mai dulce decat mierea,
Albinele sunt victime-narmate;
Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.

Cu truda grea mi-am adunat averea,
Strangand belsugul risipit prin sate
Alaturi cu speranta si durerea.
Doar ele inca nu mi-au fost furate.

Nu m-a vrajit niciodata puterea …
M-aseman tot mai mult cu un butuc,
Pe care, iata, nu mai poti sa-l misti

A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.
Spre-acele vremuri daca ma mai duc,
Ma-ntorc cu ochii umeziti si tristi. 

Ma vad si-acuma cum dadeam buluc
Peste boierii cocotati prin bristi;
A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.

Ma culc adese sub batranul nuc,
Le-nvart pe toate cum ar fi moristi.
E tot mai greu stravechiul meu surtuc,
Ma misc mai anevoie prin restristi.

A fost un timp cand ma credeam haiduc …

Ca pe-o apa in uluce
Gandurile imi aduc

Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.
De-ar fi dorul sa m-apuce,
Eu nu vreau sa-l mai apuc.

De-ar fi mandra-n deal la cruce,
Eu nu vreau sa ma usuc;
Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.

Vant de seara imi aduce
Proaspat mirosul de nuc,
O ispita ma seduce
Sa-mi fac mas in cuib de cuc.

Duce – m-as si nu m-as duce …

Curand

Dintre toate relele, am ales-o pe cea mai buna:
Ma las rastignit pentru ce n-am facut,
Chiar si pentru clarul de luna
Sub care candva, mai demult, m-am nascut.

Sunt fericit daca pot sa plang si sa sufar
Cand mi se imputa lumina din soare
Sau albul risipit in floarea de nufar.
Toate acestea, pentru ce oare?

Poate se vrea stapanire pe sufletul meu
Si pe creier. Si aceasta se poate.
Ori poate de vina nu-i nimeni, ci eu,
Caci prea le primesc si le-ngadui pe toate.

Curand se vor sfarsi toate aceste.
Insingurat, in adancul meu ma voi duce,
Ma voi rasadi intr-o foarte trista poveste
Si ma voi rastigni pe veci pe propria-mi cruce.

ADRIAN BOTEZ SI PROFETUL DIN PROPRIA INIMA

Publicat in anul 2010, la Editura Rafet din Ramnicu Sarat, volumul de poezii „Cartea Profetiilor” este structurat in patru parti: „Cartea Profetiilor”, „Cartea Glasurilor, Gesturilor si Tacerii”, „Cartea Descantecelor” si „Cartea Apocalipsei”.Autorul, Adrian Botez, isi dedicavolumul familiei. Dar are poetul viata personala? (Nichita ar spune ca Nu) Si de ce „Cartea Profetiilor”? Nimeni nu este profet in tara lui. Dar in propria inima? Dar in inima altora?
In prima parte, ce poarta si titlul volumului, ne intrebam: Care este rolul poeziei la Adrian Botez? Pentru ce s-a nascut Poetul? Urmeaza, el, exemplul celui care prin lumina sa – clocotinda tacere (superba metafora)– spune TOTUL? Raspunsul nu se lasa asteptat: „te-ai nascut – deci – pentru ca sa / vindeci nadejdea / si toti cei cu ochii plecati – din mine – deodata / s-au privit drept in ochi si / s-au recunoscut” („Despre cel nascut atunci, acolo”– pag. 7).Acesta este mesajul: nadejdea, recunoasterea, trezirea spirituala. Mai mult de atat, spune poetul, „mantuirea va fidoar cand vom lua / asupra noastra  – raspunderea intregului / Rau / cand vom lua din spinarea / presupusilor diavoli – povara zdrobitoare-a / ispitirii” („Atunci cand”–pag. 11).
Adrian Botez se descrie pe sine drept un aparator al legilor sfinte care ucide impostura („Despre mine”– pag. 13). Presupusii diavoli despre care vorbeste sunt in noi. Sunt dorintele si fricile noastre, care ne inchid sufletul intr-o inchisoare de oase, sange si carne. Nimeni nu isi mai poarta crucea martirului, cu totii am devenit indiferenti…, preamuritori si reci.
Evident, exista un risc al poeziei lui Adrian Botez, pentru ca este nominativa si nu lasa loc de alegeri si interpretari. Dar, se pare ca poetul, justitiarul acestor vremuri „distrugatoare si delapidatoare” de constiinte, nu mai are vreme de pierdut. Cumva ne aduce aminte de personajul interpretat de actorul Denzel Washington in filmul post-apocaliptic „The Book of Eli”, aparatorul ultimei Biblii existente pe Pamant. Eli citea o Biblie pentru orbi si o invata pe de rost pentru a transmite cuvintele lui Dumnezeucelor care asteptau povata si izbavirea. In cazul nostru, Adrian Botez scrie o carte de poezii pentru orbi, pentru ca cei „din urma” sa poata face pasul inainte, si isi raspunde singur la intrebarea din poemul „Prostii, lina si punctul” (pag. 30) : „nici nu-mi dau seama de ce / si-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a / trimis in lume – si pe / unul ca mine.”
Poemul „Batran lup de cer” este unul memorabil. Calator transdimensional si extrasenzorial prin Universul valurit, poetul se (re)trage „catre umbra inteleptilor / daimoni ai copacilor – batran / nebun – nazuind inapoi – la sanul / racoros al mamei sale” (pag. 39). Refuza „nelinistea”, „zgomotul forjarii destinelor” si isi accepta conditia umana. Dar sa nu credem ca acceptul este rezultatul unui dialog umil cu Divinitatea. Nu in aceasta etapa.
In partea a doua a volumului, glasurile, gesturile si tacerile poetului se indreapta catre revolta. Din „Bolsevismul cosmic” (pag. 61) se-aud „Balbaielile divine” (pag. 66!!!): „Dumnezeu e trist – trist si dand / impresia – din pricina norilor – a vizibilitatii / limitate – ca ar fi si meschin: un Dumnezeu suparat / isi ia pseudonimul „Satana” – dar / n-au rost investigatii / onomastice – in casa celui care / si-a luat vacanta in / muntele Sinai”. Omnipotentul, atotstiutorul, „a avut profesori – tot atatia cati / oameni a creat: fiecare om / este intruchiparea nemultumirii / divine – de  a afla – atat de / stramb si / putin”.
In poemul „Vrajmasie mocnind” (pag. 69), poetul marturiseste ca „nu mai sunt tanar de mult: Dumnezeu / ma santajeaza cu / suferintele – ca sa-L / privesc in ochi…”. Evident, nu despre adevaratul sens al cuvantului santaj vrea sa ne vorbeasca Adrian Botez, pentru ca marele creator nu este responsabil pentru nefericirea noastra. Nu el trebuie sa fie tinta protestului si a inversunarii. Numai o persoana cu inima curata il poate intelege pe Dumnezeu si ii poate intelege caile SALE. Poezia, in cazul nostru, este o forma de purificare prin ardere, atat cat ii este permis poetului sa arda inspre fireasca sumisiune, prin descantec de cuvinte, in partea a treia a volumului, sau prin apocaliptice lovituri pana la sange, in partea a patra.
Spune autorul in „Cartea Apocalipsei”: „vine vremea cand / nu-L mai suporti nici pe / Dumnezeu  – ca / Maestru…” (Mane, Tekel, Fares – „Numarat, Cantarit, Impartit”–pag. 123). Dar ce s-ar intampla daca… Dumnezeu, plictisit de atata tanguire, nu ne-ar mai suporta pe noi, ca ucenici, si ne-ar lasa pe mana profesorului distrat, TIMPUL, fara niciun indiciu, fara nicio revelatie?
Totusi, sa nu ne facem o impresie gresita despre crestinismul poetului, contradictiile si revolta din volum fac parte din parcursul firesc al cautarii si cunoasterii. Poetii sunt fiinte nonconformiste si extremiste, care zboara spre inaltimi primejdioase ca niste Icari, coboara precum luceferii blanzi si sfarsesc, nu de putine ori, in Infernul lui Dante. In cazul nostru, Poetul, atat de incercat de fortele luciferice, incearca sa-si ridicespiritul cat mai sus prin intermediulproiectieisale in universul astral. Astfel, il “invita” pe OM sa arunce o “privire” intiatica spre adevarurile absolute ale Dumnezeului Paradisiac: Vointa  -Calauza , Spiritele Vointei (Tronurile) – pag. 127, ordinea ca  disciplina celesta : Spiritele Ordinii (Heruvimii) – pag. 130, iubirea ca si cerc al infinitului – Spiritele Iubirii (Serafimii) – pag. 132 – si visul ca “razoare de lumini” (Preludii hiperboreene – pag. 134).
21 ianuarie, 2011, Montréal                                   

 IONUT CARAGEA

„CAVALERUL NEBUNIEI” STRABATE LITERATURA EUROPEI

Scriitorii europeni, vrand-nevrand, il cauta pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv ca nu-i o fiinta reala, ci un om de fictiune si de actiune, mai real decat toti scriitorii. Un om fictiune plecat sa preschimbe zarea finita din La Mancha cu orizonturi nesfarsite, o fiinta imortalizata pe drumul vesnicilor cautari.

Prozatorii si poetii europeni, din toate timpurile, constienti sau inconstienti, l-au cautat pe inteleptul Quijote in viitor, ca o cautare a sperantei, a visului vesnic neimplinit, pe care il gasim in poemele si prozele acestora. Il cauta pe „Cavalerul nebuniei” in viitor, dar pentru aceasta, ei il descopera in trecut. In cautarea lor, cheama la o nemavazuta cruciada insotita de muzica sferelor, calauzita de „steaua cea stralucitoare si sonora”  care-o incuviinteaza de pe cer si le spune calea. Asa cum o fac poetii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferintele tanarului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” si „Furtuna in neant”), etc.

Scriitorii si poetii europeni nu viseaza, precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocarmuirea unei insule, ci la ocarmuirea propriului lor suflet, regasirea inauntru a unui  Don Quijote interior, dar numai dupa ce-l regasesc pe acela din afara. Fara sa-si propuna o cruciada in cautarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit aceasta cruciada a „morilor de vant”. Participarea acestora la cruciada confera o demnitate unica, uriasa: constiinta de sine a quijotismului. Pe care o gasim si la Feodor Mihailovici Dostoievski in „Amintiri din casa mortilor” (unde descoperim noul proces de analiza psihologica din perspectiva interiorului uman).

Nu are rost sa ne intrebam ce a lasat Don Quijote culturii. Fiindca acest „fenomen” ne-a lasat o intreaga metoda, o complexa epistemologie, o intreaga estetica, o intreaga logica, o intreaga religie mai ales, adica o intreaga economie a eternului si a divinului, o intreaga speranta in absurdul rational, pe care le gasim sub diferite forme in literatura si filozofia europeana. Mostenitoare a inzestrarii cosmice lasate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura europeana inca nu si-a asumat cum se cuvine legatul. Poetii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita Stanescu, Pierre Louys, Johan Christoph Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, Lo-Johansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mihaescu, Ion Lancrajan, etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forteaza sa dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, si nu au intuitia eternului, pentru ca il cauta in timp, in Istorie si nu in ei insusi. 

Constat ca  fantanile nemarginirii care susura in scrisul lui Cervantes au secat in operele scriitorilor europeni. Ca existenta diurna a nenumaratilor Sancho se scalda in apele impure ale marginirii si resemnarii, ca lumea dezbinata intr-o Europa ce se crede unita, in loc de o confrerie a iubirii si a curajului, domneste o confrerie a fricii si a urii. Varsta de aur, magnifica varsta a convietuirii in buna pace intre litere si politica, e departe de a se intrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literara, doresc ca omul constient si mandru de zestrea quijoteasca, sa-l hotarasca sa si-o revendice, sa-l invete sa o merite, pentru ca astfel sa se inalte ca om.

Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se lupta cu „morile de vant”. El se raporteaza la dificultatile gandirii si ale creatiei ca si cum ar fi singurul chemat sa dea seama de ele. Tensiunea care il consuma, in acelasi timp provocata si suportata, e tensiunea intre propria-i fiinta si gandirea proprie: „Ceea ce gandesc imi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act  al luptei „cu morile de vant”? tentatia lui Valery este acea de a voi sa dea seama numai prin lupta cu sine despre tot si de a incerca s-o faca fara sa se dea cu totul in ceva, neresemnandu-se sa fie „ceva, indiferent ce”. El poarta masca „cavalerului tristei nebunii“, asemeni lui Teste – fantoma nascuta din lupta „morilor de vant”, ca inutilitate a vietii intr-o societate ce nu-l intelege.

Traditia rationalista, anchilozata in contemplarea omului ca fiinta rationala, impiedica intalnirea  cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus ca ratiunea il deosebeste pe om de animal. Eu spun asemeni lui Unamuno ca ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decat ratiunea.

La Bacovia aceasta lupta cu „morile de vant“ surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului si persiflarea filosofiei, suspectata de neputinta descifrarii conditiei umane si a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat sa repete, cu fiecare generatie, acelasi traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutila ori ca lupta cu „morilor de vant”, ca un „dictionar” pe care se poate „adormi uitat”, inainte de a se ajunge la un gand salvator.

La capatul petrecerii, ca lupta „cu morile de vant”, lumea se umple de „un cantec”, spune Blaga. Dar cantecul nu pare a fi o compozitie pe de-a-ntregul omeneasca, ci un atribut de origine tainica („noi suntem purtatori de cantec”) si ambivalent. Daca lupta cu „morile de vant” cunoaste extaza cantecului, drumul spre moarte prinde la fel „chip de cantec”, al carui motiv pare a fi trecerea insasi, in sonoritati stinse, elegiace, facute pentru uitare si leac: „Cateodata prin fluier de os stramosesc/ ma trimit in chip de cantec spre moarte”. (Fiu al faptei nu sunt).

Si la Eminescu in poeziile sale, dar mai ales in publicistica, descoperim aceasi lupta cu „morile de vant”. Aceasta lupta o descoperim in indoiala fata de lume, dar mai ales de distantarea fata de “prezent “, dar si implicarea in acesta.

Scriitorii europeni si-au dorit si isi doresc sa descopere in lume si altceva decat „repetabila povara”, un fel de „elice” a „morilor de vant”, ce se invarteste inutil si sisific, isi doresc sa descopere privelistea unui om care calatoreste cu gandul pentru a se cunoaste mai intai pe sine, apoi pe ceilalti, si pentru a se iubi mai putin pe sine si mai mult pe ceilalti. Acelas erou care invinge Meduza-suferinta, acelasi Perseu care se fereste de privirea ei, intra mai apoi in rolul lui Orfeu, ia lira in maini si canta atat de frumos, incat clintestze pietrele din loc, imblanzeste fiarele salbatice, adduce alinare in cugetele tuturor si induioseaza sufletul celor mai aspri oameni.

Al.Florin TENE
Cluj-Napoca
22 ianuarie 2011

TESTIMONII LIRICE (POEME)

SFARSITUL SINGURATATII

Trezitu-m-am in plina noapte
in al singuratatii hohotit,
cum ca-i bolnava de tacerea-mi lunga,
drept care la plecare s-a gandit.

„Dar cum voi fi eu fara tine?”
am dat sa strig, iar ea m-a repezit:
“Nu mie-mpreunarea sa mi-o ceri,
cand tu nelinistii i-ai fost menit;

fii cel ce esti – un visator
pierdut in asta lume a cartirii,
unde visarea-si are rostul ei
de condiment al vietii si al firii”.

HOMO LUDENS
(Omul care se joaca)

Ca omul s-a jucat cu focul
de cand in lume ochi facu,
ne-ncredintam nu doar din mituri,
ci si din chipul lui de-acu.

In plan moral-spiritual
el a ramas acelasi ins –
avid de-onoruri si de bani
si-n felurite intrigi prins.

Politicestile cabale
sunt jucaria sa-ndragita,
chiar si atunci cand zvarle-n foc
speranta unei lumi mintita…

Fireste ca nu-i focul furat
de Prometeul curajos
pentru a omului progres
cand de-a-ncalare, cand pe jos,

eroic act fara egal
ce-n zei starnit-a ofticatul,
incat faptasul fu legat
sa-i mance vulturul ficatul.

Nu-i nici macar focul edenic,
pe care-Adam l-a intetit
cu-mbucatura buclucasa
din fructul pomului oprit.

Ii jocul lui din totdeauna
cu reguli pentru jucator,
pe care tot el le incalca –
Deci homo ludens e-un trisor!

NORII SURI

Norii suri cu frunti imense
lenea tot mai jos si-o lasa
si cu plansul lor ciclopic
prind pamantul ca-ntr-o plasa.

As putea pe-a ploii funii
sa ma urc pana la stele,
de-as avea incredintarea
c-am scapat de-a lumii rele.

Dar cum omul lut se cheama
si cum moartea-n lut se-ndeasa,
ce sa caut eu aiurea
cand pamantu-mi este casa?

Mai bine moartea printre-ai tai
decat o viata-nstrainata
pe un taram fara hotar
unde lumina-i degerata.

Caci moartea nu-i punctul final
de viata-i cu folos traita,
smulgand o clipa cat vecia
din fericirea irosita.

Iar fericirea dar s-o faci
celor ce sunt si vor mai fi –
dovada vie ca-i bogat
doar cel ce stie-a darui.

INTERPELARE

Doamne,
de la alesi am invatat
cum poti primi raspunsuri clare
doar prin interpelare.
E drept ca ele nu ajuta
o viata-atata de corupta
incat apare ca sucita,
dar orisicat avem dovada
ca plugul si-a pornit lucrarea
in minti, deprinderi si-obiceiuri,
sa are democratic tara
cu zelul din agricultura,
unde taranii reciclati
muncesc cu spor la-nfulecat
de cand au document la mana
ca sunt someri calificati.
*
Te-ntreb atunci ceresc Parinte,
cum l-ai facut pe om de-i sui
si unde este mintea lui
cand rosturile si le uita
impins de forta egoismului?
C-o mana doar ai daruit,
altfel cum naiba se explica
ca omul pare-un zapacit:
ba soricel flamand de taine
dosite-n scrinul vrerii Tale,
ba frunza smulsa de pacate
din pomul vietii fara moarte,
ce de furtuni e-nvartejita
si-apoi in tina azvarlita…

CRAIASA ZAPEZILOR

Mai alb ca neaua si lumina
e al craiesei trup divin,
invesmantat in valuri dalbe
si-n toate aducand a crin.

Miros de crini ea raspandeste
la fiecare gest regal –
zeita e, dar si femeie
cu parul lung si-obrazul pal.

Sta singura-n al ei palat
durat din gheata si din nea
si un suspin i se strecoara
din pieptul palpitand abea…

De gheata fu pana mai ieri,
cand la hotarul dinspre sud
vazu sarind din floare-n floare
zeul Amor gingas si nud.

De-atunci il vede si-l tot vede
cum tumbe face-n vai si lunci,
iar inima i-a prins a bate
mai altfel ca si pan-atunci.

Un dor de soare o cuprinde,
dor de verdeata si caldura,
de dragoste mistuitoare
cu-aroma dulce de-aventura,

incat scarbita ea se simte
de tron si-a sa imparatie;
ar vrea ca totu-n schimb sa dea
numai iubita lui sa fie.

Dar cum sa schimbi ce ti-i sortit
de Cel ce-n mana Lui inchide
destine si atatea morti
ba exemplare, ba mai hade?!

De-aceea sta indurerata
gandindu-se ca nemurirea
o fi ea buna-n linii mari,
dar are si o parte rea:

Cand nemuritii nu au voie
sa faca ce fac muritorii,
e semn ca-n vesnicii e-o hiba
cu piesa si cu toti actorii!

PARUL TAU

Noptos
si greu de-mbatator miros,
parul tau
– o, preafrumoaso –
e puntea aruncata
de oarba intamplare
peste torentii sortii mele,
pe care se duc
si se tot duc
sperantele iubirii nepereche,
stransa ca-ntr-un cleste
de dor si disperare.

GLASUL CLOPOTELOR

In fiecare zi-i orgie
de voci iscate in arama –
e-a clopotelor tanguire
dupa eternul ce pe om il cheama.

Si glasul clopotelor Parce
peste oras aleanul si-l presara,
ca omului sa-i dea de stire
ca viului sortit ii e sa piara.

Apoi coloana vocilor unite
se-nalta ajungand la cer,
ca-n sus sa duca doruri multe
si-n jos s-aduca blandul ler.

NOUL AN

Din trupul timpului desprins
si din al sau avan capriciu,
intrat-a-n lume noul an
spre-al omului firesc supliciu.

N-avem motive sa-l dorim
ori sa-l cinstim ca pe-un amic –
aidoma-i cu fratii lui
ce vad in om doar un nimic.

Dar ne-amagim sa tot speram
ca noul an va fi altfel,
cand megaplanuri zamislim
si cand ne cramponam de el.

Romanii-n speta au talent
sa se-amageasca-n fel de fel
prin cincinale si-anuale
durate c-un politic tel.

Atata doar ca timpul rade
de-ale politicului mofturi,
vazand in ele nostimada
cu broasca si-ale ei avanturi,

ce pusu-s-a sa bea la apa
pana cat leul va ajunge,
dar a crapat mai inainte
ca brotaceii s-o alunge.

ALBUM MATERN

Albul laptos al zapezii
surade
cand buzele reci
ale luminii pale
ating fata dumisale,
si cu tandretea unei mame
prepara scutece de gheata
pentru pamantul
adormit
si-ntroienit,
care aidoma unui copil
scanceste multumit
si-n somn tresare
c-un adorabil tocait.

MERSUL TAU

Mersul tau,
divina mea,
aidoma-i c-o floare
in miscare,
ce trupul gratios si-l pleaca
dup-a zefirului suflare;
e un poem al daruirii,
eterna omului poveste
nu numai despre Feti frumosi
si cu Ilene Cosanzene,
ci despre-acei necunoscuti
de vesnicie inghititi,
ce-au patimit pe-a lor Golgota
cand dragostea le-a fost rapita;
un fulg de nea e mersul tau
in leganarea lui de vis,
ce-n gene-ncearca sa-si anine
intensul alb de paradis;
ori poate ca-i o melodie
sculptata-n supraomenesc,
cu-nmladieri ce te-nfioara
si cu fiori ce te-ametesc.

George PETROVAI

SIMPOZIONUL ANUAL MIHAI EMINESCU LA CONSULATUL ROMAN DIN NEW YORK

Sambata 15 ianuarie 2011, la Consulatul General al Romaniei  la  New York, a avut loc Simpozionul anual Mihai Eminescu – „Mihai Eminescu, de la idolatrie la contestatie”. Simpozionul a fost organizat de Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Cenaclul „M. Eminescu”, Revista „Lumina Lina” si Galeria „Spiritus”, ce apartine aceluiasi Institut, avand co-sponsori Societatea Romana Crestina „Dorul” si Academia Oamenilor de Stiinta din Romania.

Organizat in cinstea zilei de nastere a marelui nostru poet national, simpozionul s-a aflat la a saptesprezecea editiea sa si reprezinta cel mai mare eveniment cultural si academic dedicat poetului, pe teritoriul Statelor Unite.

Ca si in anii precedenti, au participat la simpozion scriitori, critici literari, cercetatori, poeti, artisti plastici, si iubitori ai operei eminesciene, admiratori si comentatori ai personalitati sale politice.

In partea intaia a programului, dupa cuvantul de deschidere rostit de prof. Pr.Dr. Teodor Damian presedintele Institutului a urmat o emotionanta rugaciune, dupa poemul „Rugaciune” de Mihai Eminescu cantata de renumita artista Lia Lungu.

Excelenta sa Marian Parjol, Consulul Generalal Romaniei la New York, a adresat un mesaj aniversar dedicat momentului, salutand initiativa institutului de sarbatorire a poetului national. Atat in cuvantul de deschidere oficiala cat si pe parcursul simpozionului, Excelenta sa si-a aratat surprinderea si admiratia fata de continutul si nivelul inaltul standard academic si estetic al simpozionului, subliniind importanta acestuia in contextual cultural actual, cand in Romania se inregistreaza vadite tendinte de marginalizare al marelui nostru poet national. Ca o dovada a aprecierii sale, Domnia Sa si-a exprimat credinta ca acest simpozion este de o mare valoare culturala pentru Romania si a lansat invitatia de colaborare cu institutul, oferind gazduirea acestui eveniment si in anii viitori.

Partea intaia a programului s-a incheiat prin cuvantul presedintelui Societatii Romane Crestine „Dorul”, Ing. Cristian Pascu, care a vorbit despre initiativele legate de „Proiectul Eminescu” – crearea si amplasarea bustului poetului  intr-un spatiu public din New York.
In partea a doua a simpopzionului, s-au prezentat ample comunicari  ale participantilor.

Doina Uricariu a vorbit despre: „Eminescu: Patrimoniu ca o prada”. Analizand critic fenomenul Eminescu, scriitoarea precizeaza faptul ca atat inainte cat si dupa revolutie, critica literara a deformat imaginea poetului din considerente extra estetice. Daca inainte manualele au modificat titluri, elemente biografice, contexte si sensuri, astazi  exista o tendinta de marginalizare a poetului venita din partea unor personalitati influiente din cadrul culturi romanesti. Scriitoarea subliniaza necesitatea crearii unui Institut Eminescu dupa model occidental, care sa puna in lumina multiplele valentele si complexitatea personalitatii marelui nostru poet national.

M.N. Rusu, critic si istoric literar, eminescolog, vorbeste despre „Eminescu, insurgentul” scotand in evidenta, in urma studiilor sale facute in arhivele din Budapesta si Viena, un element biographic important si elocvent pentru formarea unei imagini mai clare asupra vietii si atmosferei politice in care poetul a petrcut ultima parte a vietii sale: existenta unui pistol pe care Eminescu avea permisiunea sa il poarte permanent, chiar si in spital, pentru a se apara.

Dr. Theodor Damian, in comunicarea sa „Accente crestine in poezia lui Eminescu”  priveste cu ochiul critic al teologului dar si cu subtilitatea filozofului si a poietului, opera  eminesciana si scoate in evidenta profundul sentiment crestin al lui Eminescu, care sta la baza pietatii sale in poemele religioase, pietate ce apare implicit ca izvor al conceptiei sale despre lume, oglindita in opera sa poetica.

Valentina Ciaprazi, a vorbit despre „Mihai Eminescu, Charles Baudelaire si Septime Gorceix “ si traducerea lui Eminescu in limba franceza, evidentiind valoarea universala a poeziei eminesciene. In incheiere cu un remarcabil talent actoricesc, V. Ciaprazi a recitat intr-o franceza impecabila un poem de Mihai Eminescu.

Doru Tsaganea, a prezentat lucrarea: „Semnificatia Congresului de la Berlin in publicistica lui Eminescu”. O nota deosebita a acestei comunicari a conferit-o prezentarea tabloului: „Congresul de la Berlin” pictat in 1881 de celebrul pictor Anton von Werner si care nareaza prin gestica si amplasarea personajelor, pozitia marilor puteri in contextul Congresului din 1878, in care se recunoaste si independenta Romaniei.

Dr. Napoleon Savescu a vorbit despre: „Fenomenul dacic in viziunea lui Eminescu”, dialogand cu  audienta si recitand versuri din Eminescu. Scriitorul Mircea Sandulescu in interventia sa, a scos in evidenta trasaturile pozitive si parti negative in personalitatea poetului.

Master of ceremony a fost jurnalista, critic literar Mariana Tera, care secondata de doamna Solomon, a introdus pe rand fiecare moment prin comentarii extreme de pertinente. Atmosfera academica si nivelul estetic in care s-au desfasurat lucrarile a fost completata de un recital de poezie sustinut de Claudia Damian, recitarea in limba germana a poemului „Mai am un singur dor” de Ion Vitelariu  recitare „Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, si un moment musical de cantece si romante pe versuri de Eminescu in interpretarea talentatei soliste Lia Lungu, mesagera artei lirice romanesti in America.

Galeria „Spiritus” a Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, condusa de artista plastica Viorica Colpacci, a prezentat o expozitie dedicata marelui poet. S-au expus lucrari de pictura, sculptura si fotografie de arta ale artistilor din New York, Doru Tsaganea, a prezentat doua printuri de fotografie digitale de largi dimensiuni realizate in intregime de autor. Lucrarile surprind atat prin maestria tehnica cat si prin semnificatiile lor crestine si patriotice. Unul din tablouri intitulat „Eroul Muntilor” il prezinta pe caporalul Musatescu, care invalid fiind, a cerut totusi sa lupte aruncand grenade. Statuia eroului din primul razboi mondial se profileaza pe fundalul muntilor, sub semnul si protectia crucii Caraimanului. Eroismul, dragoste de tara si de Dumnezeu, ca trasaturi esentiale ale poporului nostru este mesajul evident al acestei remarcabile creatii.

Garabet Salgian, a prezintat un peisaj de iarna stilizat, amintind nostalgic de iernile natale. Pictorul imbina cu maiestrie tehnici insusite la scoala bizantina cu lirismul subtil intr-o rafinata armonie de griuri si argint.

Picturile Ruxandrei Dumitrescu, mai putin cunoscute pana acum in comunitatea romaneasca din New York, ne dezvaluie o pictorita de talent  care stie sa manuiasca  culoarea si sa transmita prin  imaginea unui simplu peisaj de iarna o lume interioara, poetica si spiritualizata.

Lee Vasu format la scoala artei Bizantine, a expus doua tablouri inspirate de pictura Bisericii Sfanta Sofia. In lucrarile sale „Albastru Regal Bizantin” si „Rosu Regal Bizantin”, contactul cu spiritualitatea si arta crestina se resimte in puritatea stilistica si atmosfera spirituala. Ele exprima cu mijloacele abstracte ale artei spirituale moderne, frumosul transcendental.

Maria Tazlauanu, pictorita trairilor interioare si a metaforelor vizuale, descrie in pictura sa o lume imaginara, fascinanta. In tabloul expus, „Anxietate de Primavara” pictorita ne prezinta o stare de vis, de asociatii poetice inedite, metafore vizuale surprinzatoare, totul tinut intr-o gama linistita, intr-o armonie de rosuri si verzuri care creeaza acea  detasare de lumea realitatii obiective, invitandu-te intr-o alta lume necunoscuta, atemporala.

Tabloul „Irisi” al lui Serban Chelariu in tonalitati aurii, aproape monocrome, aduce o atmosfera de toamna, de  liniste, parca detasata de violenta lumii, conducand catre  meditatie si contemplare. Este o atmosfera interioara in acest tablou ce parca te indeamna sa meditezi asupra trecerilor, asupra apropierii de liniste, ca intr-un poem filozofic.

Viorica Colpacci expune o sculptura luminoasa, monumentala intitulata „Steaua” care reprezinta o schimbare de directie in creatiea sa. Artista foloseste lumina ca parte integranta si element compositional pentru a transmite semnificatii metaforice si metafizice. Ea manuieste simboluri universale din traditia culturala iudeo-crestina cum ar fi punctul, cercul, crucea si simboluri numerice, inspirandu-se din filozofia si mistica medievala si cosmologia moderna. Scopul autoarei este ca prin folosirea tehnicii asamblajului formata din obiecte „ready made”, lumina fluorescenta si LED in combinatie cu tehnica otelul sudat, sa exprime, prin mijloacele de limbaj al artei contemporane, adevaruri biblice. Lucrarile sale recente  din care face parte si aceasta, au diferite straturi de semnificatii si necesita o hermeneutica interdisciplinara.

Dedicata lui Mihai Eminescu, expozitia in ansamblul, prin caracterul ei patriotic, liric si crestin ar putea cu siguranta ilustra un volum de versuri al marelui poet. Simpozionul Mihai Eminescu din acest an este fara indoiala o reusita a institutului, aducand o contributie importanta la cultura romaneasca.

Viorica COLPACCI
New York
ianuarie 2011

PLATA LUI PLOESTEANU

Pe Viorel Ploesteanu l-am cunoscut in vara trecuta, intr-o tabara de creatie de la Galati, organizata de „Esente” – un site interactiv de pe internet. O prezenta discreta cu o camera digitala si atat. Spre diferenta de cei care voiau sa-si vanda cartile, Viorel Ploesteanu le-a dat „de gratis” si asta mi-a atras atentia: din ce in ce mai rar cunosc oameni care, in aceste vremuri zbuciumate, sa urmeze biblicul concept: „Fara plata ati primit, fara plata sa dati”.
Cartea pe care mi-a dat-o (un roman) se numeste „Ciorile albe” (Ed. Craiova, Dolj, 2007). Trec peste faptul ca are girul lui Fanus Neagu si ajung la perceptia mea de cititor inrait: Viorel Ploesteanu construieste volumul in dublu model, cel al anilor 1960-1975, combinat cu cel actual, al presupusei „modernitati”.
Infrastructura stilistica atinge uneori o exprimare de tip Eugen Barbu (vezi „Groapa”), lucru firesc daca tinem seama de tipologia personajelor, insa imediat se trece la romantism si apoi la postmodernism (asa cum l-a definit critica literara „de directie” de azi). Aceasta combinatie aleatorie pe alocuri dar impusa autoritar in zone bine stabilite de autor ii poate asigura un succes de casa rapid. Ii recomand sa apeleze la o editura care tipareste tiraje de masa pentru ca sunt sigur ca-si va gasi locul in literatura romana.
Doru DANCUS
Targoviste
20 ianuarie 2010

SALVATI ROSIA MONTANA

APEL CATRE PUBLICATIILE CULTURALE

Lumea literara romaneasca, oriunde ar fi scriitorii care o exprima, are si misiunea de a apara demnitatea culturala si patrimoniul tarii, mai ales in actuala conjuctura, cand coruptia si nepasarea au adus prejudicii irecuperabile. Astfel a fost impinsa si Rosia Montana spre un prezumtiv dezastru: distrugerea patrimoniului si otravirea mediului. Acolo mai lupta o mana de oameni (mai precis douazeci), care au nevoie de sprijin, cel putin moral.

In plus, avand in vedere ca revista „Romania literara”, nu dezinteresat, a trecut de partea societatii „Gold Corporation”, aducand un prejudiciu de imagine si scriitorului roman, se impune o corectie.

In acest sens, facem apel catre toate publicatiile culturale romanesti sa arboreze pe frontispiciu sigla campaniei „Salvati Rosia Montana!”.

Ilie CHELARIU,
redactor-sef al revistei „Orient latin”
Timisoara