Un tanar mi-a marturisit ca a votat de doua ori, ca s-a dus cu credinta ca votul sau va insemna ceva, insumandu-se  la voturile celor care doresc schimbarea tarii in bine, dar s-a convins foarte curand dupa aceea ca s-a inselat, ca de fapt votul sau precum si al celorlalti tineri nu a ajutat la nimic bun, fiindca cei alesi i-au dezamagit total, ca ei tinerii nu vor putea schimba viitorul acestei tari din cauza celor care si-au planuit, pregatit si realizat ajungerea in posturi de conducere, izbutind sa-si asigure lor si numai lor bunastarea, Romania de astazi ramanand condusa, pe toate treptele, de increngaturi mafiote, de parveniti, de impostori care se manifesta pe fata prin ignorarea si sfidarea poporului. „Asta e democratie? se intreba tanarul. De astazi inainte nu ma mai intereseaza nimic! Fa-ca ce vor!”

Ar trebui sa ne doara aceasta blazare a tinerilor!

Dorinta de parvenire – este o racila veche si universala, pe care nu au trecut-o cu vederea scriitorii vremurilor, fiindca literatura este cea care se ocupa de sufletele oamenilor. Balzacianismul, de exemplu, a caracterizat „o epoca in care individul burghez, rapace si insetat de avere a vrut sa parvina cu o exuberanta explozie de energie, violenta si individualism.” Asa au aparut in literatura romane cu intrigi tenebroase, uneori chiar ridicole, conflicte violente, pasiuni dezlantuite toate in jurul zeului epocii – banul.

„Comedia umana”, ciclul de romane, nuvele si eseuri care mai poate fi intitulat si „Iluziile pierdute” ale lui Balzac, constituie o fresca a societatii franceze din prima jumatate a secolului al XIX-lea, urmarind destramarea visurilor, a idealurilor oamenilor, in societatea abjecta in care se traia. Intr-una dintre cartile sale afirma: „Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut”.

Sa ne amintim si de romanul „Mos Goriot”, in care tanarul Rastignac si batranul Goriot traiau intr-o lume dominata de bani, iar cele doua fiice profitau de Mos Goriot, in dorinta lor de parvenire. Acesta orbit de dragostea paterna, supunea totul dorin?elor fiicelor, crezand ca astfel ele isi vor gasi fericirea. Daruirea de sine a tatalui nu a gasit nici un ecou in sufletul pangarit al fetelor. Tanarul Rastignac, al carui suflet mai pastra reminiscente ale umanismului, a fost martorul evenimentelor triste si partas al dramei. O lume in care demnitatea umana este distrusa de dorinta de parvenire! Nu este similara timpului in care traim?

In romanul „Ghepardul” scris ca un poem de catre Giuseppe Tomasi di Lampedusa si in filmul turnat dupa roman, cu actorii in rolurile principale – Burt Lancaster si Claudia Cardinali, a fost dezvaluita atmosfera socio-politica italiana de la mijlocul secolului al XIX-lea. Printul Salina aranjeaza casatoria nepotului sau Tancredi cu fiica unui bogat negustor – Angela, pentru a-si putea mentine statutul social si stilul de viata. Compromisul este strain zilelor noastre?

De asemenea in romanul „Drumul spre inalta societate” a scriitorului englez John Braine, dupa care s-a turnat filmul avandu-i protagonisti pe actorii Simone Signoret si Laurence Harvez, film care a primit un premiu Oscar pentru profunda introspectie psihologica, Joe Lampton, un tanar de origine sociala modesta, are ambitia de a-si depasi conditia sociala prin patrunderea in lumea businessului si succesului. Pentru realizarea acestui vis, isi propune sa o seduca pe fiica celui mai bogat industrias din localitate. Dar lucrurile iau o intorsura neasteptata caci inima-i vorbeste, se indragosteste de o alta femeie, provenita din acelasi mediu social modest. E sfasiat de dilema: sa renunte la dragoste sau la visul de marire? Decizia pe care o ia, cea a visului de marire, nu-i va aduce fericirea asteptata… Intreb, indeosebi femeile: Nu este actuala tema, personajul?

Succesul rasunator al romanului „Drumul spre inalta societate”  a determinat aparitia unei mult dorite continuari: „Viata in inalta societate”. Dupa zece ani agitati langa o femeie pe care nu o iubeste, un fiu pe care il neglijeaza si o fiica pe care o adora, personajul are o revelatie: isi da seama ca familia este bunul cel mai de pret, iar aventurile trecatoare sunt doar amagiri ale fericirii. Este o carte captivanta despre dragoste si razbunare, despre asteptari inselate si valori regasite.  Nu se vor regasi multi in acest personaj? Si nu va fi prea tarziu pentru fericire?

Dorinta de parvenire  nu a fost ocolita nici in literatura noastra. Nicolae Filimon in romanul „Ciocoii vechi si noi” face un „portret” al ciocoiul din Bucurestiul aflat la finele epocii feudale si de avant al burgheziei. Dinu Paturica cel venit „cu picioarele goale bagate in niste iminei de saftian” are o infatisare deplorabila, dar tanarul este stapanit de o forta si un orgoliu puternic de a se inalta cat mai sus, prin orice mijloace, adica de a parveni. Ajunge posesorul catorva mosii din sudul Buzaului, al viilor din Valea Calugareasca. Devine sames al hatmaniei, mare stolnic, se casatoreste cu chera Duduca; isi renega chiar si parintele. Nu are trasaturile omului zilelor noastre?

Parvenitism! Dorinta de a parveni a redevenit un ideal al celor ce conduc destinele unui numar mai mic si pana la cel al milioanelor de oameni. Stand si analizand, aceasta dorinta de parvenire se naste in sufletele unor oameni imorali, invidiosi si egoisti care folosesc o gama intreaga de mijloace precum minciuna, lacomia, lingusirea, furtul, batjocura, cinismul, viclenia, compromisul, inselatoria si uneori chiar violenta. Retraim, se pare, o viata balzaciana, caragialeasca, dar mult mai cruda fiindca este pe deplin constienta, oamenii dornici de parvenire sunt diabolici, mintile lor sunt instruite in acest scop.

Retraim, da, un timp asemanator celui de pe vremea marelui nostru dramaturg Ion Luca Caragiale. Si deoarece cred ca romanul nu poate trai fara a-l pretui pe Caragiale, amintesc Comediile sale care au fost inspirate din viata burgheziei romane din a doua jumatate a sec. XIX-lea. A analizat si redat cu extraordinaru-i talent formele parvenitismului, considerandu-l ca trasatura tipologica a omului. A dezvaluit ambitia si orgoliul unei lumi care ajunge intr-un moment favorabil afirmarii grosolane, o lume in care legile divine sunt ignorate, evlavia se mimeaza, sentimentul religios nu mai patrunde in cutele adanci ale fiintei. Specificul parvenirii este ilustrat intr-un mod particular prin oameni, situatii si limbaj caracteristice societatii burgheze romanesti, la inceputul afirmarii ei. Caragiale s-a ocupat de diferitele niveluri sociale, de la micul inavutit al mahalalei, la marea burghezie de provincie.

Sa ne amintim de „O Noapte furtunoasa” in care jupan Dumitrache „mirosind” asemeni unui animal ca a venit vremea sa, fara sa cunoasca calea onorabila prin care si-ar putea modifica statutul social, citind doar ziarele locale, neintelegand nimic din acestea, deduce totusi ca el este un exponent al poporului suveran si trebuie sa iasa in fata. Se crede un cetatean zelos care participa la viata politica a tarii, dar e un analfabet; se crede un sot care tine la onoarea sa de familist dar este inselat in propria casa de omul sau de incredere (astazi de un prieten sau soferul sotiei!?). Principala sa trasatura de caracter fiind vanitatea, dorinta de a ajunge undeva in ierarhia care nu era, cum s-ar spune, „de nasul lui!” Nu este actual acest personaj cu „onoarea sa de familist”?

Sau „Conul Leonida fata cu reactiunea” in care satirizeaza betia de cuvinte si incapacitatea oamenilor de a gandi profund, superficialitatea lor, admiratia sotiei sale care-i cultiva egoismul si incultura: „Ei, bobocule, apoi cum le stii dumneata toate, mai rar cineva!” Explicatiile impartasite de Leonida sotiei sale Efimita, privitoare la ipohondrie: „Omul, bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia, din fandacsie cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca.” Nu este actual acest personaj vazut de noi deseori la televiziune?  Micul functionar la pensie, in egoismul sau, doreste republica doar pentru a avea pensie. Nu gasim similitudini, „de par egzamplu”?

Sau „O scrisoare pierduta”- comedie de moravuri politice in care parvenitismul este cel al eroilor marii burghezii provinciale; instinctele de parvenire sunt  mai puternice, iar vanitatea se manifesta in forme mai agresive in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Deznodamantul are nota sa comica, noul candidat Dandanache dovedindu-se a fi mai ticalos decat Catavencu, ajungand pe lista de candidati printr-un santaj folosind o scrisoare de amor, pe care a gasit-o intamplator. Nu inapoiaza scrisoarea pentru ca ,,mai trebuie s-altadata” (viclenia omului!). Catavencu, nemaiavand obiectul santajului, scrisoarea, devine umil si  conduce festivitatea organizata in cinstea rivalului sau politic Agamemnon Dandanache. Dupa alegeri, atmosfera este vesela, cu toate ca votarea fusese ,,o mascarada”. Nae Catavencu este multumit de ,,binefacerile unui sistem constitutional! “, iar Pristanda ii canta in struna: ,,curat constitutional!”. Dandanache: „In sanatatea alegatorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat… asta… cum sa zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica… cum am zice… in sfarsit sa traiasca!” Iar Catavencu: „In sanatatea venerabilului si impartialului nostru prezident, Trahanache!” si soptindu-i incet lui Tipatescu: „Sa ma ierti si sa ma iubesti!” Apoi expansiv: „Pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani!… mai mult, sau mai putin onesti!“…si muzica canta pentru a sarbatori flagranta incalcare a constitutiei privind corectitudinea alegerilor pentru Camera Deputatilor.  Recunoastem intrucatva fariseismul practicat in zilele noastre?

Dar sa transcriu si primele randuri din schita „Cam tarziu”: Tarziu de tot in noapte, trei vechi prieteni stau de vorba intr-o berarie — despre ce?… Ei! despre ce pot sta de vorba trei romani asa de tarziu?… despre politica, fara-ndoiala.[…] Amintindu-si de vremurile tineretii lor:— Ei! frumoase vremuri! exclama unul.— Ei, as! raspunde amicul Costica.— Nu mai apucam noi asa vremuri! zice altul.— Parol? intreaba Costica.— S-a dus! suspina al treilea… Am trei copii, Costica.— C-est’ copil!?
[…] Pana sa se goleasca cele din urma halbe, un supliment de ancheta nu strica. Cat de important va fi acest supliment, se va vedea indata. Prietenii tin sa afle pentru care afacere „foarte serioasa” a venit in Capitala munteanul lor. Nu le trebuie multa staruinta, ca sa obtina satisfactie curiozitatea lor. Costica a venit aci cu o petitiune iscalita de mai multe zecimi de cultivatori de prune: trebuie s-o dea maine unui deputat, s-o prezinte la Camera, ca sa opreasca votarea impozitului pe grad. — Bine, Costica, acuma vii?… ai venit cam tarziu!— Ei, as!— S-a votat legea!— Parol?— Camerele s-a-nchis de sambata trecuta!— …’S’ copil!?

George Calinescu a folosit formula balzaciana a faptelor comune creand o fresca a vietii burgheze bucurestene de la inceputul secolului XX-lea. Romanul „Enigma Otiliei” aparut in 1938, este reprezentativ intru aceasta, personajele sunt tipuri realist balzaciene, lipsite de moralitate, „vidate de continut sufletesc asemeni eroilor lui Caragiale care traiesc doar prin cuvant”. Este redata societatea degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in jurul averii lui mos Costache. Precum Balzac, si Calinescu a aratat ca banii si averea pot avea puteri distrugatoare asupra eticii unei societati. Otilia ajunge de nerecunoscut… Nu  sunt astazi degradate relatiile familiale din cauza banului, a averii? Cate procese nu sunt din cauza oamenilor hrapareti, care doresc sa mai dobandeasca mai mult si mai mult, pe cai necinstite?

Si am ajuns, iata, la vremurile noastre, la societatea polarizata in care traim. O minoritate aroganta, snoaba, dornica de parvenire si o majoritate lipsita de drepturi care lupta pentru supravietuire, tentata fiind de compromis. Minoritatea este formata din indivizi care au si atins bunastarea (laudabila daca este facuta prin munca si inteligenta!), dar unii continua sa manifeste lacomia  pierzand reperele umane, crestine. Pentru acesti oameni legea „nu este batuta in cuie”, ea exista doar pentru „prostime”. Majoritatea, dupa cum am spus, o formeaza cei care duc o lupta acerba pentru existenta, care se lovesc de lipsuri, ingradiri si suporta aroganta, cinismul celor inavutiti pe nedrept. Oamenii in schimb au dobandit un egalitarism in exprimare, au abandonat „limba de lemn” folosita in comunism si folosesc una care seamana „a latrat de caine” dupa cum bine spunea cineva, lipsita de tonalitati duioase, de respect. Unele formule de politete au disparut, se comunica folosind cuvintele (atat in comunicarea verbala cat si in cea scrisa): bai, mai, tu ala… Pare mai apropiat, mai intim, mai prietenesc?! Uneori completat cu o injuratura… Oricum  cuvantul „dracul”, de multe ori insotit de „mama lui” este foarte des folosit in fraze. Un om cu principii este luat in ras, este considerat rigid: „Esti depasit, frate!” Sau sinceritatea, naivitatea – vorba lui Caragiale: „C-est’ copil?”
Si ma-ntreb: Suntem departe de lumea lui Caragiale sau o retraim? Mai abitir!

Se practica, in plus, in vremurile noastre, o etalare exagerata a sexualitatii, machiajul exagerat, facut pe parcursul intregii zile ascunde adevaratul chip al femeii, dar este si o irosire de timp care ar putea fi folosit in alte scopuri, decolteurile sunt cat se poate de adanci, sanii cat mai umflati (siliconati!) si scosi cat mai afara din imbracaminte, adica cat mai goi. Si expunerea se face in orice loc public! Oare tinuta nu trebuie adecvata locului? Rusinea? Mai roseste vreo adolescenta sau adolescent? In jurul nostru avem muzica asurzitoare, manele in loc de muzica populara romaneasca, sau clasica; kitsch-ul este prezent in toate. Degeaba am scapat de comunism (daca am scapat!?) caci viata spirituala continua sa fie tinuta in lanturi; ea nu este simtita, ci mai mult mimata, sa dea bine la festivitati!!! Unicul tel este obtinerea banului si cu el marirea, prin orice mijloc. Chiar evlavia se exprima in cat mai mult beton turnat in capele ornate cu tot felul de fantezii spurcate. Daca nu ai bani astazi, nu ai nici posibilitati, nici drepturi, nu esti respectat, nici sanatatea nu-ti este ingrijita, nici macar compatimit nu poti fi, demnitatea persoanei umane nu mai conteaza, ea nu mai reprezinta un reper moral. „O viata avem!” „Viitorul e un portativ gol.” „Sa mancam si sa bem, prezentul conteaza, caci maine vom muri.” „Dupa mine, potopul!” Se uita ca bucuriile materiale sunt efemere. Uitate ne sunt bucuriile  spirituale! Nu! Viitorul nu poate fi un portativ gol! Pe el sunt scrise note pe care le vom putea descifra candva… Viitorul este si al nostru, si al copiilor nostri, si al copiilor –  copiilor  nostri! Adica al tarii noastre. Al planetei noastre!

Oare comportamentul vicios nu se repercuteaza asupra viitorului nostru? Unde vrem sa ajungem cu acest mod de viata?  Iisus Hristos ne-a spus, si nu trebuie sa uitam:“Eu sunt Invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata.” (Ioan 11, 25-26 ) “Teme-te de Domnul si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul 12:13-14)

Oamenii de valoare nu mai au curajul sa iasa in fata fiindca sunt intampinati cu „pietre”, in numele unei proaste intelegeri a democratiei. Scrie cineva: „Cresterea parvenitismului, a numarului de parveniti e direct proportionala cu coruptia si invers proportionala cu meritocratia”. Trist, dar adevarat!

Da! Lumea nu a deschis inca bine ochii. Vinovatia stim exact cui apartine? Poate o analiza corecta a deficientelor societatii in care traim nu ar strica, pentru a vedea ca nu mergem pe drumul bun, cel aratat noua si a incerca remedii pentru salvare, pana nu e prea tarziu!
Inchei cu versurile: O lume noua visez, un nou anotimp,/ Renasca iubirea din orice pe pamant./ Binele si forta impleteasca-se ca doua fire;/ Din cerul fara margini cada imensa fericire!/ Cel slab sa-nfrunte a ceasului tarie,/ Cel tare, cu judecata sa rupa a lantului inel/ Si viata noastra va arata altfel!/ Plugul constiintei ara  inimile-n adancime,/ Spre demnitate, intelepciune, iubire, libertate!

Vavila Popovici, Raleigh –North Carolina