Interventia pe care AFR a facut-o acum o saptamina la CEDO in sprijinul drepturilor parentale, in special acela de a-si educa copiii acasa, a atras atentie. Atit in Romania cit si in media crestina internationala http://www.lifesitenews.com/news/pro-family-group-puts-pressure-on-european-court-over-notorious-homeschooli/ Ca atare gasim potrivit sa discutam astazi despre homeschooling (adica aducatia la domiciliu) in Romania.
AFR sprijina dreptul parintilor de a-si educa copiii acasa. Acest drept face parte, afirmam noi, din manunchiul de drepturi fundamentale pe care parintii trebuie sa il aibe in relatia cu copiii lor. Notiunea de homeschooling, insa, este destul de noua la romani si ca atare mai putin inteleasa. In Romania deja exista o miscare in favoarea educatiei la domiciliu. La nivel european, insa, situatia e mai complexa si oscileaza intre doua extreme. In Marea Britanie, unde mai mult de 100.000 de copii sunt educati acasa, se poate vorbi despre un drept autentic al parintilor de a-si educa copiii acasa. Pe de alta parte, anul trecut Suedia a adoptat cele mai draconice legi din Europa impotriva educatiei la domiciliu, interzicind-o in toate circumstantele cu exceptia celor „extraordinare.” Iar in Germania unii parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa au fost arestati. De fapt, anul trecut, Statele Unite au acordat azil politic unei astfel de familii.
In afara Europei, SUA si Canada sunt tarile cu cei mai multi copii educati acasa. Recent au fost emise statistici in SUA dupa care la ora actuala peste 2 milioane de scolari americani, sau 4% din toti elevii de varsta scolara, sunt educati acasa. In Canada numarul este cu mult mai modest, in jur de 70.00, dar in crestere. Acum 30 de ani doar 20.000 de copii americani erau educati acasa. http://www.christianpost.com/article/20110106/homeschooling-community-grows-beyond-2-million/
Cui se datoreaza cresterea aceasta vertiginoasa a numarului copiilor americani educati acasa? Motivele sunt multiple si pragmatice. Multe din scolile publice americane sunt infesatate de droguri, imoralitate, relatii sexuale ilicite, propaganda homosexuala, pornografie, pedofili, invatatori homosexuali, violenta, bullying, sau presiunea de grup (peer pressure) care rezulta in comportamente vicioase, etc. Parintii preocupati de educarea morala a copiilor lor, in special cei crestini, isi educa copiii acasa intr-un mediu alternativ, moral, departe de droguri si imoralitate. Care sunt rezultatele? Extraordinare. Fara exceptie toate studiile facute pe acest subiect indica ca scolarii educati acasa sunt mai bine pregatiti si dotati academic decit cei educati in scolile publice. Un exemplu remarcabil sunt copiii educati acasa in Canada. Ani la rind echipele de dezbateri (debate teams) britanice, formate la Oxford, au detinut titlul mondial la dezbateri. In ultimii ani, insa, an dupa an titlul mondial a fost cucerit de elevi canadieni educati acasa. Iar in SUA s-a format o universitate speciala pentru copiii educati acasa, prestigiosul Patrick Henry College din Virginia. Absolventii acestei universitati sunt mult cautati ca stagiari sau angajati (staffers) in cercurile parlamentare conservatoare din Washington.
Va prezentam 3 comentarii pe marginea subiectului de astazi. Primul e din partea AFR si a fost pregatit de catre d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. Celelalte doua constituie o dezbatere pe aceasi tema publicata de HotNews pe 13 septembrie 2009 si care a avut loc intre doi protagonisti, d-l Stefan Vlaston, argumentind impotriva educatiei la domiciliu, si d-l Mircea Platon, argumentind pentru. Din motive de spatiu redam doar citeva paragrafe din argumentele fiecarui expert, iar aici puteti citi ambele articole in intregime. http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Educatia la domiciliu (homeschooling)
Un material realizat de Alianta Familiilor din Romania (Bogdan Mateciuc)
In Romania, legea prevede ca obligatoriu si gratuit invatamantul de 11 clase (patru ani de invatamant primar, cinci ani de gimnaziu si doi ani de liceu). Ca si alte domenii, cum ar fi cel al sanatatii, Statul social porneste de la dorinta de a-i ajuta pe cetateni, de a veni in intampinarea lor punandu-le la dispozitie servicii si facilitati care, undeva pe parcurs, au devenit obligatorii. Educatia, ca si asigurarile sociale (pensie si sanatate), nu le mai sunt oferite acelor cetateni care, in lipsa de alternativa, ar dori sa apeleze la serviciile Statului, ci le sunt impuse pe considerentul ca Statul administreaza si presteaza cel mai bine aceste servicii.
In realitate insa, atat in domeniul educational, cat si in cel medical, se pot vedea marile probleme cu care se confrunta sistemul gestionat de Stat si servit cu titlu obligatoriu cetatenilor. Pe de-o parte, serviciile de sanatate sunt ineficiente, de o calitate indoielnica, corodate de coruptie si spaga. Prin sistemul asigurarilor obligatorii de sanatate, cetatenii sunt fortati sa cumpere aceste servicii proaste, desi astazi exista disponibile servicii private de sanatate. Pe de alta parte, sistemul de invatamant, mostenitor in mare masura al sistemului comunist in care se punea accent pe cantitate, nu pe calitate, a devenit dupa lovitura de stat din 1989 tot mai rupt de realitatile socio-economice ale tarii si ale mapamondului. Invatamantul romanesc actual produce, in cel mai bun caz, olimpici ale caror merite de pe bancile scolii nu influenteaza in nici un fel performantele economice ale companiilor romanesti dupa absolvire. Statele cele mai dezvoltate ale lumii nu au sisteme de invatamant cu atat de multi elevi olimpici, dar au specialisti capabili sa sustina cu cunostintele lor economia nationala – privata sau de stat. Invatamantul romanesc nu este in masura sa produca specialistii si profesionistii care sa asigure dezvoltarea economica a tarii. Volumul de informatii predate in scoala este foarte mare si reprezinta o povara pentru copii. Directorii scolilor, in intelegere cu unele edituri scolare, le impun invatatorilor si profesorilor sa foloseasca anumite manuale. Acei elevi sau studenti care, ajutati din alte directii – eventual de familie – reusesc sa asimileze cu discernamant acele informatii si cunostinte utile din uriasul bagaj informational de tip balast promovat de invatamantul de stat, parasesc tara indreptandu-se spre alte orizonturi unde considera ei ca au sanse mai mari sa aplice acele cunostinte invatare. Noua Lege a invatamantului promovata in anul 2010 nu a adus o reforma substantiala in domeniu, ci a implementat doar unele schimbari de suprafata.
Expresia „educatia la domiciliu” a aparut pentru prima data in Dreptul roman in anul 2003, in Legea Invatamantului, dar se refera la educarea acasa a copiilor care se nu se pot deplasa. In alte state insa, expresia defineste acea educatie pe care parintii o asigura copiilor lor acasa, prin ei insisi sau prin terti. Conceptul a aparut in secolul XIX in Statele Unite, unde astazi reprezinta o forma legala de educare a copiilor. Aproximativ doua milioane de copii sunt educati acasa in SUA. In Europa, sistemul este legal in Austria, Franta, Irlanda, Slovenia si Marea Britanie.
Atitudinea statelor fata de educatia la domiciliu variaza. Statele cu o atitudine mai liberala le recunosc parintilor dreptul de a dispune de educatia copiilor si de a alege forma considerata de ei potrivita. In cazul educatiei la domiciliu, manualele scolare greoaie sunt inlocuite cu lectii practice si vizite pe teren (la muzee). La final, dupa un numar de ani in care au fost educati acasa, copiii merg si sustin aceleasi examene la institutiile superioare de invatamant, ca si elevii proveniti din scolile de state. Filosofia este una practica: conteaza ce cunostinte ai, nu de unde le ai.
Acest sistem are niste avantaje certe. Ca parinte, cunosti cel mai bine inclinatiile copilului si ritmul in care invata el. Predarea fata in fata permite intrarea in profunzime, acolo unde este nevoie. In acelasi timp, avand in vedere manifestarile periculoase din ultima vreme din scolile romanesti, educarea acasa a copiilor pare o alternativa mult mai sigura.
Statele cu o atitudine mai „sociala” nu doar ca nu le recunosc parintilor dreptul de a-si educa la domiciliu copiii, dar au si o legislatie in baza careia parintii sunt trasi la raspundere pentru aceasta „infractiune”. Mentionam aici doar exemplul Suediei[1] si al Germaniei[2]. Desigur, autoritatile din aceste state au propria explicatie atunci cand interzic educatia la domiciliu, explicatie care este rezonabila intr-o masura limitata. Ele pretind ca, interzicand educarea copiilor la domiciliu, in cadrul familiei, previn astfel formarea unor persoane inadaptate social sau cu comportamente antisociale, care ulterior pot crea probleme societatii si Statului prin atitudinile extremiste sau segregationiste pe care le-au dobandit in cadrul educatii la domiciliu. Acest rationament nu este neaparat corect pentru ca nici sistemul educational de stat nu este in masura sa asigure integrarea sociala a elevilor ca cetateni ai tarii.
Pentru acei parinti ce doresc sa-si educa copiii la domiciliu, pozitia Statului de a-i obliga sa-si trimita copiii la scoala de stat este un abuz. Statul isi aroga dreptul de a le educa copiii nu dupa valorile pe care le impartasesc parintii, ci dupa setul de valori creat de Stat, valori care nu intarzie sa vina in conflict cu valorile din familie, odata ce copilul incepe sa se miste intre educatia si valorile de acasa si educatia si valorile de la scoala. Pentru a fi mai specifici asupra acestui conflict, mentionam doar Educatia pentru sanatate (unde copiii afla despre perversiunile sexuale), Biologia (unde copiilor li se spune ca omul a evoluat din maimuta) si Educatia civica (unde copiii invata despre o morala si o etica artificiale si discutabile, care nu izvorasc din morala crestina, ci din spiritul trecator al epocii).
In Romania, conceptul de educatie la domiciliu ramane cvasi-necunoscut. Exista o asociatie care are ca obiect de activitate promovarea educatiei la domiciliu, insa progresele realizate sunt foarte reduse. Singura initiativa legislativa in acest domeniu, ramasa fara rezultate, a apartinut deputatei Carmen Axenie (PD-L) in cursul anului 2010. Potrivit declaratiilor ei, „homeschooling-ul este formula care lipseste din lege… Este necesara legiferarea pentru a avea o reforma reala. Trebuie stimulat pluralismul educational prin sustinerea invatamantului particular, confesional, a alternativelor educati¬ona¬le.” Doamna Axenie a luat decizia de a promova acest concept dupa ce a aflat ca o familie crestina dintr-un sat refuza sa-si mai trimita copilului la scoala cu autobuzul pentru ca in statia de autobuz sunt expuse reviste pornografice.
In afara de motivatia religioasa, unii parinti ar opta sa-si educe acasa copiii din cauza calitatii proasta a invatamantului de stat si din dorinta de a-si feri copiii de influenta unei educatii puternic ideologizate si de mediul violent prezent in multe scoli publice.
In incheiere, va prezentam cateva date din Statele Unite, tara de origine a educatiei la domiciliu.
O cercetare realizata in 2009 a aratat ca acei copii educati acasa au obtinut scoruri cu 34%-39% mai mari decat elevii din scolile publice la testele de cunostinte. Ei frecventeaza bibliotecile mai des, au mai multe activitati de socializare, folosesc computerul mai mult, se uita la TV mai rar, 71% merg la universitate, fata de 69% dintre absolventii din scolile publice, performantele sunt mai putin influentate de venitul parintilor si de educatia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune in statele cu control ridicat din partea autoritatilor ca si in cele cu cerinte minime. Nu in ultimul rand, costul educatiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decat intr-o scoala publica (550 de dolari pe an, fata de peste 5.300 de dolari).

DIN NOU DESPRE SCOALA ACASA –DEZBATEREA HOTNEWS (13-9-2010)
http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Contra –  de Stefan Vlaston, profesor, presedintele Asociatiei Profesionale pentru Educatie si Cercetare – Edu Cer
Discutia aceasta este veche si pasionala. Cel mai vehement studiu contra educatiei de stat este Impotriva socialismului educational, scris de Murray N. Rothbard. Autorul argumenteaza ca invatamantul public gratuit este un mijloc utilizat de guvernanti pentru a indoctrina si modela tineretul unei natiuni in directia dictata de interesele pe care acestia le slujesc.
Care este, totusi, rolul statului?
Statul este  responsabil in fata cetatenilor de legalitatea, calitatea sau cel putin nenocivitatea bunurilor si serviciilor aflate in piata la un moment dat. De exemplu a serviciilor medicale si farmaceutice. Cu serviciile de educatie si formare profesionala  este mai simplu, ca din lipsa de educatie nu se moare. Statul mai este responsabil de o egalizare, pe cat posibila, a sanselor, a echitatii accesului la educatie, a solidaritatii sociale. Faptul ca anumiti copii s-au nascut si traiesc in familii sarace nu este vina lor, fara interventia statului ar trebui sa refaca destinul parintilor, adica sa traiasca si ei in saracie si ignoranta. Solidaritatea sociala ii ajuta sa depaseasca aceasta conditie.
Prin instrumentele pe care le are la indemana, statul inlocuieste (sau ar trebui sa inlocuiasca) parintii, in alegerea traseelor educationale ale copiilor. In functie nu de dorinte, de sperante si iluzii desarte ci de inclinatiile, talentele, potentialele copiilor, cerintele pietei muncii, adesea ignorate de parintii cu mai putina educatie. Statul certifica studiile, prin examene de absolvire. Sau da dreptul institutiilor de invatamant private acreditate sa le certifice. Fara diplome de absolvire, care sa confirme obtinerea unor competente specifice programelor de studii urmate, este greu de vazut cum se pot continua studiile la un nivel superior, respectiv intrarea in piata muncii.
Experienta invatamantului superior privat.
Profitand de explozia cererii de diplome universitare dupa 1990, invatamantul superior privat a devenit o afacere profitabila, indiferent la rezultatele activitatii, profitand de naivitatea tinerilor, de lipsa de control din partea organismelor de stat, de complicitatea parlamentarilor, ministrilor si  decidentilor, direct interesati prin bani si influenta in transformarea universitatilor private  in “fabrici de diplome” si de bani. Fenomene negative, de genul universitatii Spiru Haret au distrus increderea publicului in invatamantul superior privat, mai ales de cand diplomele emise de aceasta universitate, la programele de studii neacreditate, nu sunt recunoscute in piata muncii.
Invatamantul prescolar privat
Gradinitele private au avut si au un nesperat succes, banii mai multi provenind din taxe si controlul nemijlocit, aproape zilnic, al parintilor au  condus la o prestatie multumitoare. Lucrand adesea cu un numar mic de copii, rezolvand criza de spatii pentru invatamantul prescolar din sistemul de stat, oferind solutii pentru parintii ocupati toata ziua la slujbe grele dar bine platite, invatamantul prescolar privat reprezinta o poveste de succes in plina dezvoltare. Inclusiv prin oferta de “after school” pentru elevii din invatamantul primar sau gimnazial.
Ce s-ar intampla in situatia in care educatia ar deveni un sistem in intregime privat?
(a) Fara un control institutional, din partea statului sau poate a unor agentii independente, fara competitia generatoare de calitate, interesele materiale ale furnizorilor ar predomina si ar transforma tot invatamantul in ceeace este acum cel superior: o fabrica de diplome. (b) Este posibil sa nu functioneze solidaritatea sociala, astfel incat copii proveniti din familii sarace sa nu poata depasi conditia sociala a parintilor lor. (c) Parintii fara prea multa educatie ar fi tentati, in multe cazuri, sa nu-si trimita copiii la scoala, condamnandu-i la munca de supravietuire in sanul familiei, in special in mediul rural. (d) Un curriculum national, instrumentat si controlat de stat, daca ar urma modelele europene de succes, ar fi mai eficace, obligand scolile sa-si upgradeze resursele umane si materiale pentru a face fata obiectivelor scolare europene. Suntem in situatia de a arde etapele, nu ne permitem sa evoluam liniar, pentru ca n-am ajunge niciodata din urma statele cu un invatamant si economie performante.
Concluzii
Statul are obligatia de a supraveghea in continuare, cu mai multa fermitate, sistemele de educatie si formare, sa protejeze cetatenii de actiuni nocive, precum cele intamplate la Universitatea Spiru Haret, sa autorizeze, acrediteze si sa controleze  unitatile furnizoare de astfel de servicii. Util ar fi ca evaluarea periodica a calitatii sa fie de terta parte, realizata de agentii independente, pentru a micsora tentatia statului, ca furnizor principal de servicii educationale, sa inchida ochii si sa ascunda gunoiul sub pres, cand e vorba de prestatia propriilor unitati. Gestionarea de catre societatea civila a acestor agentii si evaluatori independenti ar fi binevenita, ca o garantie a corectitudinii, profesionalismului si credibilitatii.
Totusi, invatamantul superior si o parte din invatamantul preuniversitar, cel de foarte buna calitate, ar putea fi concesionate sau privatizate cu avantaje evidente. Alaturi de finantarea de la stat, prin vouchere educationale sau prin alte mijloace, invatamantul superior ar beneficia de o piata libera nedistorsionata de diferenta de finantare, s-ar instaura competitia generatoare de calitate, totul sub un control al agentiilor de stat si private de evaluare a calitatii, autohtone sau europene, inscrise in EQAR, Registrul European al Agentiilor de Evaluare a Calitatii in Educatie. Elevii si studentii performanti, dar lipsiti de resurse materiale ar urma sa beneficieze de burse sociale, care sa le asigure taxele si intretinerea completa pe parcursul scolaritatii, conditionat de promovarea cu note mari a examenelor sau obtinerea de credite. S-ar elibera astfel importante resurse pentru asigurarea unui invatamant obligatoriu de buna calitate.
O dezbatere publica pe aceste teme trebuie inceputa si continuata, 20 de ani de invatamant care ne trimite la coada clasamentelor internationale fiind deja prea multi.
PRO:de Mircea Platon, scriitor, istoric
Dupa 1989, in loc sa recladim un sistem de invatamant clasic, al carui scop ar fi educarea elevilor in spiritul a ceea ce are mai bun traditia culturala romaneasca si universala, s-a trecut la un invatamant alternativ, facultativ, futurist si vag. Scoala de acasa e o alternativa la “alternativa” care, dupa 1989, a transformat sistemul de invatamant romanesc intr-o centrifuga furnizoare de vata de zahar pe bat. Scoala de acasa e o forma de rezistenta si de protest impotriva unui sistem de educatie care nu isi mai indeplineste menirea.
In conditiile existentei unui invatamant normal, bazat pe un curriculum si pe metode pedagogice clasice, pe gramatica, logica, retorica, istorie universala, limbi clasice, asa cum era scoala in Romania anului 1947, scoala de acasa nu si-ar avea rostul decat in cazul unor comunitati etnice, religioase sau ideologice inchise, care ar dori in acest fel sa-si perpetueze identitatea. Dar acolo unde scoala promoveaza continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din scoala, analfabetismul si imoralitatea, atunci scoala de acasa devine un mod legitim al majoritatii de a protesta impotriva caderilor sistemului educational public si de a asigura transmiterea acelor valori care ajuta la perpetuarea unei natiuni de oameni integri. Scoala de acasa e deci o forma de protest si un remediu. Ea nu poate inlocui sistemul de invatamant public, dar, ca forma de invatamant privat, poate ajuta copiii sa scape urmarilor nefaste ale unui sistem de invatamant public nociv din punct de vedere intelectual si moral. Scoala de acasa nu e un mod de a dezerta de la batalia pentru un sistem de invatamant public sanatos. Din contra, scoala de acasa e un mod de a rupe cercul vicios care sustine invatamantul public de proasta calitate.
Scoala de acasa e redescoperirea invatamantului la scara umana, un refuz al modului in care sunt “procesati”, pe banda rulanta, elevii de azi. Scoala de acasa nu creaza consumatori si nici rotite ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educati sa fie liberi si responsabili. Scoala de acasa nu submineaza insidios relatia dintre parinti si copiii in folosul profesorului-agent de indoctrinare (comunista, neoliberala, politic corecta etc.). Ceea ce nu inseamna ca scoala de acasa consta intr-o mama, fanatica religios, facand intr-o debara exercitii de aritmetica cu patru copii desculti.
De regula, scoala de acasa, in S.U.A. si in Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupeaza pentru a-si educa impreuna copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. In acest fel, copilului nu ii lipseste socializarea. Dar aceasta socializare se face organic, in comunitatea centrata pe familia exinsa, intr-un mediu ocrotitor, fara droguri, sex si violenta. Copilul, si parintii, descopera astfel virtutile comunitatii, ale vecinatatii, lucru important intr-o lume altminteri dominata de solidaritati mecanice, nu organice, de mobilitate motivata economic (te duci unde gasesti de lucru) care distruge familii si comunitati.
Anchetele si studiile efectuate in Occident arata ca scoala de acasa e practicata de parinti de cele mai diverse optiuni politice si identitati etnice si religioase: de la evrei sau atei la musulmani si crestini, de la ecologisti la baptisti, de la stanga anarhista la dreapta traditionalista. Copiii educati acasa obtin de regula rezultate cu 15-30 la suta mai bune la examene decat copiii educati in scolile publice. Materiile, obiectivele asumate si examenele sunt aceleasi. Difera insa calitatea programei si unghiul de abordare. Daca parintii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales in cazul in care se grupeaza mai multe familii. Statul ofera reduceri de impozite familiilor care isi educa acasa copiii. Scoala de acasa e un mod de a redeveni responsabili in privinta educatiei copiilor nostri. Cred deci ca ar trebui tratat cu toata seriozitatea si legalizat ca forma de invatamant nu alternativ, ci de rezistenta.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA