Isus – Învierea si Viata

On February 20, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?”

Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

Izvorul tamaduirii!

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizatori de drum. Daca ne-am uita putin la aparitia genurilor literare am vedea cât de timid au evoluat în Tarile Romîne, poate si comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce (sec.XVI-XVIII), de care vorbeste istoria, din preajma carora s-a ridicat ca domn si carturar prolificul Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin (1714) care scrie opera filozofica „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul” Iasi, 1698).

Sunt nu putini, chiar si dintre profesori, care nu cunosc nimic înafara titlului acestei opere exceptionale, ca ea cuprinde meditatii profunde ale lui Cantemir la Proverbele lui Solomon – Cuvântul Sfintei Scripturi (Biblia de la Bucuresti, 1688 sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”).

Omul cult are doua mari posibilitati. Sa fie pe urmele precursorilor, înodând firul acelora care s-au straduit sa tina legatura neîntrerupta cu izvoarele de cultura si întelepciune ale marilor nostri înaintasi sau sa merarga direct la Marele Izvor sa ia apa rece si cristalina, nealterata de imperfectiunea vaselor care le-au purtat pâna la noi în sec.XXI, din care, sa ia fara sfiala si sa-si astâmpere cât mai bine setea.

Nimeni nu cunoaste mai bine decât Dumnezeu, Creatorul a toate, raspunsurile la întrebarile pe care si le pune omul de-a lungul unei vieti.

Isus a spus tuturor:

„Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” Ioan, 7.37-38

Informatiile, oricare ar fi ele, simple si elementare sau adânci si profunde de filozofice si stiinta, ne vin, practic, din doua surse de emitere: divine sau alterate, îmbibate de învatatura satanica.

Aurul îl scoatem din mina de aur, fie din filonul pur, fie din minereu împreuna cu balastul si impuritatile cu care s-au sedentat în timp. Filonul de aur este Isus Hristos, care nu are nici un el de impuritati sau alteratii. El e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El.

El a venit în lumea noastra: ca sa ne ia pacatele si sa ne redea viata vesnica pierduta de catre Adam si Eva, prin amagirea de catre Sarpele cel vechi, diavolul.

Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. – o spune apostolul Ioan. (1 Ioan, 3.8). Tot apostolul Ioan, în Evanghelie consemnezaza ceea ce a spus însusi Isus:

„Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi.” (Ioan, 10)

Alegoric, El e Pastorul cel bun, iar oile sunt cei care-L urmeaza. Unde te vezi? Unde îl vezi pe El? Sub acest scenariu poti sa te încadrezi pe tine si chiar pe altii, un ucenic, un crestin autentic, daca nu cumva sunt sau esti un hot! Hotii, cei care nu fac decât sa fure si sa prapadeasca, fac voia Celui rau, ei sunt copiii diavolului. Iar Isus a venit sa ne ajute: sa ne dea iertarea, sa ne împace cu Tatal, sa restabileasca relatia de iubire între noi, unii cu altii si cu Dumnezeu, sa ne aduca Pacea si bucuria în viata. El ne-a adus Cuvântul, în care gasim tot ce trebuie sa stim despre Dumnezeu si oameni. Si cum trebuie sa traim si sa umblam în lumina si în adevar.

Tot ce avem nevoie – pozitiv si moral -, gasim prin credinta în Dumnezeu si Isus, Mijlocitorul între om si Dumnezeu. Prin credinta în El, în jertfa lui primim iertarea de care avem nevoie.

***

CE ADUCE MÂNTUIREA

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

„Isus a plecat împreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L îmbulzea. Si era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nicio usurare; ba înca îi era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime si s-a atins de haina Lui.

Caci îsi zicea ea: „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala. Isus a cunoscut îndata ca o putere iesise din El; si, întorcându-Se spre multime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi ca multimea Te îmbulzeste si mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur sa vada pe cea care facuse lucrul acesta. Femeia, înfricosata si tremurând, caci stia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui si I-a spus tot adevarul.

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.” (Marcu, 5.24-34)

Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.

E foarte importanta atitudinea cu care te înfatisezi înaintea Lui Isus. Fariseilor si preotilor care cunosteau Legea, dar care erau mândri si fatarnici, El i-a respins numindu-i morminte varuite (aratau bine si curati înafara, dar înauntrul lor erau niste lupi rapitori).

El îi primea pe cei care veneau la El cu sinceritate, cu smerenie si umilinta, cu o nevoie acuta de El.

Bunatatea Sa se manifesta spre cei aflati în nevoie si suferinta, spre cei cu inima zdrobita si deznadajduita:

1. Nu te mai autocompatimi si vino la El

Aceasta femeie, din pilda de mai sus, suferise mult 12 ani. Având o scurgere de sânge, era considerata necurata. Se afla la marginea societatii, bolnava, izolata, în depresie, deznadajduita. Dar, într-o zi, auzise de Isus, dupa ce cheltuise tot pentru vindecarea ei, dar în zadar. Auzise ca la El toate sunt cu putinta, pentru El nimic nu e imposibil si îsi zicea ea:

„Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.”

La Dumnezeu totul îsi poate avea rezolvarea. Ea a crezut va va ajunge doar sa se atinga de haina Lui si se poate vindeca: si s-a vindecat! Domnul Isus a simtit ca din El a iesit o putere. Se uita împrejur sa vada cine e acea persoana. Multi, acolo toti se atingeau de Învatatorul Isus, dar El cauta sa vada cine s-a atins de El, cu credinta! Când te atingi de El cum credinta, altfel esti.

„Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”(1 Ioan, 1.9)

Nu te poate ierta, daca nu-ti marturisesti pacatele.

Nu te poate vindeca daca nu vii, la Isus, cu credinta.

„Crednita vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani, 10.17).

Nu poti avea credinta daca nu asculti Cuvântul lui. A avea credinta înseamna sa te încrezi în lucrurile de care vorbeste Isus, în promisiunile Lui. Credinta e o relatie pe care trebuie s-o ai cu Domnul Isus. Sa-L cunosti, sa te apropii tot mai mult de El, sa-L iubesti si sa-L pretuiesti.

2. Nu te teme, crede numai!

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

Femeia care fusese o necunoscuta saraca, bolnava si deznadajduita si în depresie, fara pace sufleteasca, acum poate merge eliberata, în pace, tamaduita de boala ei. Nimeni nu poate vindeca ca si Isus. Si El o ridica la rangul de „Fiica”Prin credinta, femeia a fost vindecata si mântuita de pacatele ei, a intrat în rândul copiilor lui Dumnezeu. Glorie Domnului!

„În timpul acestei întâmplari „a venit unul din fruntasii sinagogii, numit Iair. Cum L-a vazut, fruntasul s-a aruncat la picioarele Lui si I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: „Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mâinile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.”

Dar pâna sa ajunga acolo“iata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Si n-a îngaduit nimanui sa-L însoteasca, afara de Petru, Iacov si Ioan, fratele lui Iacov.

Au ajuns la casa fruntasului sinagogii. Acolo Isus a vazut o zarva, si pe unii care plângeau si se tânguiau mult. A intrat înauntru si le-a zis: „Pentru ce faceti atâta zarva si pentru ce plângeti? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ei îsi bateau joc de El. Atunci, dupa ce i-a scos afara pe toti, a luat cu El pe tatal copilei, pe mama ei si pe cei ce-L însotisera si a intrat acolo unde zacea copila.

A apucat-o de mâna si i-a zis: „Talita, cumi”, care talmacit înseamna: „Fetito, scoala-te îti zic!” Îndata fetita s-a sculat si a început sa umble; caci era de doisprezece ani.” (Marcu, 5)

Sa observam ca pe cei batjocoritori El i-a scos afara. Aceea n-au deloc parte cu Isus. Ei nu vor avea parte de mântuirea si iertarea ce o primesc cei care se pocaiesc si vin la Isus zicând Ai mila de mine, pacatosul.

Mântuirea aduce sanatate fizica si spirituala, iertarea de pacate si, în final, viata vesnica cu Dumnezeu, în Raiul ceresc.

Nu te teme – aceasta îmbarbatare a Domnului, e scrisa în Biblie de 366 de ori, una pentru fiecare zi a anului.

Nu te teme, vino la Isus, si vei fi iertat, vindecat si mântuit de neputintele tale. Glorie Domnului! Amin.

***

(Text inspirat de Cuvântul lui Gabi Codrut – Biserica Betel din Oradea) http://beteloradea.wordpress.com/

Atitudinea ta față de crucea lui Isus

On February 20, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU ȘI LUCRĂTOR!

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Evrei, 4.12

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Evrei, 13.8

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casă a fost atacat într-un loc întunecos de un hoț care i-a pus un pistol în piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul, iar hoțul l-a căutat în buzunare. În buzunarul de la piept a găsit niște hârtii pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Continue reading “Atitudinea ta față de crucea lui Isus” →

DANAELA SI IZVORUL IUBIRII

On February 20, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

George ROCA

Danaela, este un nume sonor cu care m-am întâlnit în urma cu câteva luni la o lansare de carte care a avut loc în Bucuresti. În spatele acestuia statea o doamna blonda cu niste ochi mari caprui-aurii, de-o expresivitate extraordinara, niste ochi care vorbesc, emana caldura si multa liniste sufleteasca. La început am crezut ca „Danaela” se identifica cu Danaidele, una dintre cele cincizeci de fiice a miticului Danaus… Cine stie! Sau putea fi o derivatie de la la „danaos” sau „greci” pe limba noastra, caci îmi umbla prin minte aforismul emis de Virgiliu „Timeo Danaos et dona ferentes”, adica „Fereste-te de greci char si atunci când îti fac daruri!”. Si culmea, Danaela mi-a facut cadou… o carte. Având-o în mâna am privit-o cu scepticism, crezând ca o fi vreo carte de proza „dulceaga” a unui novice, sau de poezii, asa cum scrie „tot românul care s-a nascut poet”! Purta titlul „Izvorul iubirii”. Am luat-o, i-am multumit politicos autoarei, si am îndesat-o în geanta mea de voiaj alaturi de alte „trofee” agonisite la întâlnirea cu alti oameni de litere prezenti la eveniment. Apoi am uitat de ea… adica de carte.

Vacanta s-a terminat si m-am întors în Tara Cangurului cu o valiza ticsita de carti. Printre acestea si volumul cadorisit de Danaela. Si totusi, acesta mi-a atras atentia în mod deosebit. De ce? In primul rând grafica enigmatica a copertei. Apoi, deschizându-l… am simtit din prima fraza citita un fel de mesaj, o stare de bine. Am rasfoit cartea în graba si am constatat ca si celelate crâmpeie citite erau placute ochiului si mintii. Apoi am pus-o de-o parte… Aveam alte treburi urgente de rezolvat în acel moment. Dar totusi rândurile linistitoare din cartea Danaelei mi-au ramas în memorie. Devenisem curios, ba chiar interesat sa o citesc. Si astfel am trecut la o lectura mai profunda a volumului „Izvorul iubirii”… Pe parcursul lui am înteles multe. Mi-a placut, m-a linistit, aidoma unui medicament recomandat împotriva stresului.

Am luat legatura cu autoarea prin reteaua electronica a internetului si în scurt timp am aflat mai multe despre „Danaela”. De fapt o cheama Daniela Dumitru, este nascuta în Cetatea de Scaun a lui Stefan cel Mare, într-o zi de duminica, pe data de 5 ianuarie 19… În prezent locuieste în Bucuresti. Danaela este un pseudonim, de fapt un nume de maestru. Ce fel de maestru? Raspuns: Maestru Reiki! Ce este „reiki”? O practica spiritual de origine asiatica, ce-si trage seva din Japonia. Povestea „reiki-ului” e simpla! În 1922, calugarul budist japonez Mikao Usui s-a aflat pentru o perioada de 21 de zile într-un câmp de antrenament meditativ pe muntele Kurama. Acolo, calugarul a urcat pe vârful acestuia, la locul numit Osugi Gongen, unde prin meditatie, post, cântari si rugaciuni a primit energia vindecatoare Reiki. Muntele Kurama poate fi localizat în partea de nord-vest a orasului Kyoto. În prezent este declarat „munte sacru si tezaur national al Japoniei”. Usui s-a mutat mai apoi la Tokyo unde a pus în practica aceasta disciplina spirituala pe care avusese norocul sa o aprofundeze pe vârful muntelui si care zice-se, îi intrase în organism prin chakra mintii. A înfiintat „Usui Reiki Ry?h? Gakkai”, care în limba madarina înseamna „Societatea de terapie energetica spirituala Usui”, cu scopul de a vindeca prin Reiki o masa cât mai mare de oameni. Interesant si enigmatic este faptul ca Mikao Usui a murit în urma unui atac de cord pe 9 martie 1926, atunci când propovaduia Reiki unor discipoli din orasul Fukuyama. Abia trecuse de 60 de ani, respectiv la numai patru ani dupa ce fusese „iluminat” si dotat de divinitate cu puterea vindecatoare… A ramas consemnat pe piatra funerara a magistrului faptul ca pe parcursul vietii a dezvaluit metoda sa la peste doua mii de discipoli, dintre care 16 s-au înaltat la cel mai înalt nivel numit „Shinpiden”, sau învatator-maestru. Si astfel terapia energetica Reiki, a început sa fie cunoscuta si s-a extins pe tot pamântul fiind aprofundata si de cultura occidentala. Dupa 1989, a penetrat si la noi în tara, devenind destul de populara si interesând foarte multi oameni. Dintre acestia au început sa se evidentieze si câtiva maestri. Unul dintre ei… este si doamna Daniela Dumitriu a.c.a. Danaela! Din 2005 este Maestru Reiki si Karuna cu diploma înregistrata. A predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si Bucuresti. N-am sa intru în alte amanunte despre aceasta disciplina si istoria ei deoarece nu stiu nici eu prea multe. Mi-am însusit unele cunostinte de pe internet. Am facut aceasta digresiune pentru a o întelege mai bine pe autoarea carti pe care doresc sa o prezint. Mentionez ca „Izvorul iubirii” este a doua carte a Danaelei, prima, numindu-se chiar „Reiki – Jurnalul unui maestru”.

Dar sa ne reîntoarcem la cartea noastra… „Izvorul inimii”, o carte de suflet si inima, aparuta în luna aprilie 2011 la Editura „Sarbatoare Publications” din Sydney, Australia. Pe parcusul celor 140 de pagini vom descoperi povestiri interesante, pilduitoare, Cartea începe cu doua motto-uri, dintre care unul mi-a atras atentia în mod deosebit: „Religia Iubirii nu are legi, doar pe Dumnezeu! Toti murim pâna la urma. Dar pe cale, fii atent Sa nu ranesti inima vreunui om. Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut! Sa mori pentru ceea ce este efemer si vei deveni etern!” (Rumi*)

Volumul este segmentat în sapte capitole, cuprinzânt fiecare o serie de povestiri fantastice. Voi încerca sa le fac o mica prezentare. Desigur ca pe parcursul timpului acestea vor fi publicate în diferite reviste virtuale si pe hârtie cu care autoarea colaboreaza.

Capitolul întâi poarta numele „Povestea începuturilor”. Acesta prezinta povestirile: „Nascuta din vis”, „Adieri tacute”, „Ruga”, „Ea, Luna si Magul” si „Coronita de Sânziene”.

Capitolul al doilea se numeste „Povesti din povesti” si cuprinde doar 3 naratiuni: „De ce exist”, „Pasarea Paradisului”, „Iubirea ca o mântuire”.

Urmatorul, cel de al treilea capitol are ca titlu „Deslusirea tacerilor din flacara” si este compus din 11 povestiri: „Flacara unei lumânari”, „Te chem”, „Doar un fir”, „Absent”, „Respect si adorare”, „A trai”, „Minunea”, „Într-o primavara”, „Cânt de tei sub ploaie de stele”, „O picatura de mare, un fir de nisip”, „Tacerea iubirii”.

Capitolul patru este numit „Focul sacru al iubirii” si contine: „Transformarea”, „Umbra de îndoiala si jocul iubirii”, „Devenind FEMEIE”, „Struna iubirii”, „Mi-e dor de jarul din mine”, „Chipul iubirii”, „Împlinire si soapte”, „Sa crezi în puterea iubirii”, „Focul iubirii si cerul”, „Chipul iubirii” si „Calea timpului”. Interesant este faptul ca cele 11 subtitluri nu apar la începutul fiecarei povestiri… Am crezut ca este o greseala. De fapt sunt în total 18 subsegmente, unele dintre ele apartinând aceleiasi povestiri… Constructia si succesiunea acestora este foarte interesanta… Formând parca un tot unitar, cu aspect de singura povestire, ti se creeaza totusi senzatia ca parcurgi poezii fara rima sau o creatie lirica în proza de sine statatoare. Pauzele dintre povestiri par a avea menirea de respiro si meditatie. Acest capitol, dupa cum mi-a consemnat autoarea: „Marcheaza mijlocul cerului interior al fiecaruia. Este iubirea ca împlinire umana în care descoperi divinul din celalalt. Fara aceasta trecerea pe pamânt este zadarnica. Este Tetragrama Vietii”.

Capitolul cinci, „Sunt duh din Duhul povestilor”, revine la normal având subtitluri bine delimitate: „Sufletul pereche”, „Amintiri stelare în acum”, „Inorogii”, „Fragilitatea gingasiei”, „Durerea alunga eternitatea”, „Povestea unei povesti”.

Capitolul sase, intitulat „Sarpele de arama” prezinta sapte povestiri: „Luna albastra, revelionul si sufletul”, „Descântul Îngerului Pamântului”, „Cântul marii – unic cânt al abisului”, „Icoana surâsului”, „Focul florii”, „Suflet de primavara într-un copil cuminte”, „Crucea florii de liliac”.

Si în sfârsit, ultimul capitol numit arhaic „Supt semnul SÂNZIENEI”, încheie seria de povestiri prin prezenta a 15 titluri: „Timpul”, „Clipa gând”, „Cuvântul”, „Împlinirea tacerii”, „Iubirea”, „Joaca”, „Sunt doar ploaia”, „Rostiri”, „Sunt azi din ieri”, „Iertarea”, „Îmbratisare”, „Sacralitate”, „A darui”, „Împlinire”, „Eternul feminin”. Sunt mesaje-povestiri de o… frumusete aleasa, având parca menirea sa te faca sa ramâi alert si sa îti para rau ca se termina cartea.

Consider ca volumul „Izvorul iubirii” este o carte care place cititorului, o carte care linisteste creierul si încânta ochiul prin continutul ei. Dupa cum ne spune Danaela în una din corespondentele sale „Cunoasterea îti da putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci… sunt dominati de acea putere… a Simbolurilor, a Textelor… a informatiei (cum circula ca denumire acum). Si se ajunge ca Puterea sa devina fapta a omului nu Fapta a lui Dumnezeu prin om. De asta multi care au primit initiere stau acum deoparte. Nu mai vor sa-si faca nici autotratament, nu mai vor sa auda de Reiki sau orice alta practica. Cred ca au ajuns la limita puterii lor. Asta este adevarat pentru ca nu au învatat sa se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI. Nestiinta, teama… toate teoriile si bau-baurile de care am avut parte pâna acum vin în contradictie la nivel de subconstient, uneori si sufleteste cu dorinta inimii, unica dorinta care stie simti ADEVARUL”.

Într-o alta corespondenta electronica autoarea se confeseaza: „Asa cum reise din primul capitol al cartii IZVORUL IUBIRII, am avut o copilarie de exceptie. Am avut o viata frumoasa dar si teribila. Am învatat si stiu ca sunt un bun profesor pentru elevii mei. Am predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si evident la Bucuresti. Elevi am în toata tara. Fiecare maestru are TIMPUL lui. Acum, stiu ca va trebui sa fac un efort si sa ies din izolarea mea. Mai am doua carti (cel putin!) pe care musai sa le termin. Va asigur ca sunt scrierile mele, trairile mele, ideile mele. Cei care ma cunosc, ma RE.Cunosc în scrieri, iar cei care ma citesc, ma RE.Cunosc atunci când ne cunoastem live. Poate parea hazardat, dar în lumea asta a realitatii simturilor, sa scrii despre creatie ca despre o constiinta unica, sa scrii cu admiratie, poate fi frumos. Dar… de neacceptat pentru unii, care vad doar urâtul existentei proprii în care se zbuciuma dorindu-si si public asta. Ceea ce s-a scris despre «curatul» din scrierile mele, mi se pare extraordinar de bine punctat, este ca o pecete în care îmi regasesc si lacramioarele si… inorogii dar si sufletul frumos al omului. Cred în iubirea oamenilor si în imensa lor frumusete. Cred în bunatatea lor…”

Sa-l lasam pe domnului Octavian Sarbatoare, editorul cartii, sa aiba ultimul cuvânt. El este cel mai în masura de a prezenta aceasta frumoasa lucrare: „Cartea Danaelei «Izvorul iubirii» poate în egala masura purta titlul «Evanghelia iubirii». Este o chintesenta a iubirii de Dumnezeu si de oameni, de întreaga Creatie, reeditare a periplului perechii celeste coborâta pe pamânt pentru a învata oamenii iubirea divina. Lectura cartii va va purta pasii în lumea mirifica a împlinirii iubirii. Dupa framântari si cautari vom gasi raspunsul în Dumezeu, unde se alfa IZVORUL IUBIRII”

—————————————-

* Rumi, (asa cum a fost cunoscut în lumea engleza), a fost un poet persan, teolog, jurist si mistic sufist care a trait în secolul al XIII-lea. A fost cunoscut în lumea islamica sub numele întreg, Jalal ad-Din Muhammad Balkhi.

George ROCA

Rexlibirs Media Group

Sydney, Australia

15 februarie 2012

Gradinile suspendate ale exilului romanesc

On February 19, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

“Arizona. Veri fierbinti, cu fruntile noptilor mângâiate de adieri pale de vânt si lumina diminetilor, limpede si clara, inundând fiecare coltisor al orasului molesit de caldura… Într-una din aceste dimineti stralucitoare si calde, îmi amintesc ca l-am cunoscut pe nea Mitica.” Ceea ce distanteaza aceasta carte de proza contemporanilor ei este o anume concretete a sentimentalismului romantic dar si o radiografie a emotiilor puse în joc, în nici un caz din încifrarea expresiei lor, ci mai degraba din “amintirile unui timp demult trecut”. Departe de-a fi un ermetic, Octavian Curpas, este un posedat al comuncarii ridicînd întîmplarile unui om, “Dumitru Sinu” – în speta, la rang de mitologie existentiala chiar si atunci cînd “raul nu întreaba pe nimeni, atunci când vine”. Autorul volumului de fata, da dovada, mai mult ca oricînd, de un spirit treaz si o judecata limpede, plina de spontaneitate, ce permite cititorului , într-un fel sau altul, o confruntare directa cu universul unei lumi delimitate, bine definite istoric si social… “Dumitru Sinu, parasise România în 1948. Avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1926. Lui nea Mitica îi este dor de locul unde s-a nascut si a crescut: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”.”

Lectura “Exilului românesc la mijloc de secol XX” , chiar luata si izolat, dezvaluie o carte singulara, plina de insolit, uimitoare la tot pasul, o proza pe alocuri neasteptat de moderna, pe alocuri desueta dar plina de pretiozitate si naturalete, de manierism si prospetime. Este o incursiune în miezul lucrurilor pornind de la o realitate pura , autorul neinventînd nimic, ci doar slobozind din profunzimea dialecticii afectului si implicit a personajului sau central, în jurul caruia graviteaza celelalte figuri auxiliare, fara a fi supravegheat cumva de hegemonia imaginarului, adevarul prim si ultim, în sine si pentru sine al lui Octavian Curpas. Abilitatea sa de-a trezi spiritul adormit dinlauntrul fiecaruia dintre noi este mai mult decît binevenita în aceasta perioada de schimbari si provocari.

“O lume cu farmecul ei, o lume patriarhala, cu totul noua pentru mine, mi se dezvaluia acum, prin spusele lui. O lume care îmi rascolea, într-un fel, trecutul, amintindu-mi de basmele copilariei, care mereu începeau cu acel nemuritor „A fost odata ca niciodata”…”

El are capacitatea unica de-a descoperi miraculosul ascuns sub masca obisnuitului si de a da grai acestor revelatii prin cuvinte ce îi ating în mod unic pe toti cei care le asculta.

“Amintirile sunt dovezile vii ale neuitarii din noi, sunt imaginile trecutului asternute în gânduri, îngrijite în taina cu puterea sufletului si ocrotite cu dragoste de-atingerea aripilor nemiloase ale timpului. Când ne desprindem de vâltoarea unui prezent ce sapa adânc în noi si dragostea de tot ce-i frumos si bun ne stapâneste vietile scurgându-se agale spre fântânile nepieritoarei iubiri, dam frâu liber amintirilor, cautându-ne pe noi însine ancorati în adâncul si farmecul lor.”

Mestesugita din materialul rezistent al originalului nea Mitica, “neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe sacul plin cu amintiri.”, proza lui Octavian Curpas, cum chiar autorul subliniaza, este “o particica din istoria emigrantilor români, o istorie înca nescrisa” menita sa salveze din sorbul timpului, prin care supusi vidului cosmic, ne pierdem de cele mai multe ori, substanta, sinele, eul. Asadar “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” dezvaluie sensurile cele mai tulburatoare si farmeca prin memoriile lui nea Mitica, ce au întrucîtva rol de potentare a sentimentelor, în pofida tuturor adversitatilor întîmpinate de acesta într-o lume care nu cunoaste imobilitatea, în care – dupa Wolf din “Iarba rosie” – nu exista, niciodata si nicaieri, o ordine ideala. Si stie mai multe decît spune. Iar scenariul continua într-un amestec de paradoxuri traditionaliste si zel etnografic, între oglinzi care multiplica imaginea lui nea Mitica – la infinit – prin “relatarea evenimentelor trecutului sau” cu variatiuni ludice dar si “subiecte delicate, sensibile, încarcate de semnificatii, care te înalta, îti aduc un plus de cunoastere, din punct de vedere cultural, pe de-o parte, si constituie totodata, nepretuite lectii de viata.”

Iata, asadar, un timp metafizic suspendat în chimia slovelor pentru ca chiar nea Mitica spune undeva spre finalul cartii de fata “„Timpul trebuie valorificat în favoarea cunoasterii, în fiecare zi trebuie sa învatam câte ceva”, ca într-un ritual tainic, as spune eu.

O stranie complicitate literara functioneaza între acest Dumitru Sinu si autor, cel care-i pune în seama toata cavalcada de suveniruri, intuind întotdeauna în datele realitatii, elementul în care latenta, se afla sugestia literara si simbolul artistic, asa încît circumstantele retinute de acesta în “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” sa destainuie motivul admiratiei într-un pasaj ce merita cu prisosinta a fi retinut…

“Ascultându-l pe nea Mitica nu puteai sa ramâi insensibil si sa nu dai timpul înapoi, retraind momentele inocentei, când mama, eterna mama, te tinea la piept, te mângâia si te-nvata de bine, te pregatea ca într-o zi sa poti sa te numesti atât de simplu, OM! Dar pentru el imaginea mamei se stinsese … avea doar trei anisori când mama îi plecase, sus, la ceruri.

„Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume … Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei … ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”

Asadar , Octavian Curpas a reusit un nou pariu cu lucrarea de fata, de aceasta data depasind orice previziuni prin însusi golemul textului, elaborat cu ingeniozitate echilibrata si integratoare la diverse nivele/etaje semantice si stilistice. E un fel de Babel românesc în burta caruia intra, ca într-o arca a lui Noe toate “obiectele” realului, amintirile si personajele omologate pîna în prezent prin canonizarea în semnul scriptural. Si-mi mai închipui scriitorul posedînd, cum e stiut, un alt impact cu realul în procesul creativ prin absoluta ipostaza “nimic din ceea ce este scris, nu-mi este strain” astfel încît toate capitolele volumului de fata nefacînd altceva decît sa indice predilectia pentru o anume substanta a continutului situata într-o perspectiva ampla, esentialmente de cunoastere, a personajului central, asumata nicicum altfel decît individual.

Prin catharsis-ul lecturii substituit subiectivismului penetrant al autorului, miezul acestei carti muscate de idei staruie cu dreptate în ceea ce se cheama biografie interioara, singura care ofera o cheie adevarata de valorizare a cartii. Procesul narativ implicînd în principal, etape, momente, clipe astrale ale miscarilor sufletesti de sine statatoare si de aici poate si întrebarea: în ce masura cuvintele sculpteaza si ordoneaza lucrurile? Însa prin ludicul gratuit al permutarilor prozatorul Octavian Curpas acorda lui Dumitru Sinu – personajul centralis al volumului în cauza- trecerea prin amintiri, gratie ingeniozitatii punctului de fuga necesar, pornind cumva de la adamicul limbii ca resort universal, subordonînd, în final, totul unei motivatii clare de cunoastere si nostalgie definitiva.

Prin urmare “Exilul românesc la mijloc de secol XX” este un fel de Georges Rouault în ulei…fata de care si Carppacio s-ar simti, cumva, tulburat. Într-un muzeu devenit el însusi alb.

Luminita Cristina Petcu

Conferentiar universitar, Bucuresti

18 februarie 2012

VIATA SI MATRIOSA

On February 19, 2012 By nelursIn poetryLeave a comment

…la început – când ne nastem

Dumnezeu ne da – fiecaruia – la pachet

Viata si o Matriosa (…un papusoi

din acela mare – din care se scot – una

din alta – papusi tot mai mici…)

…si – de la-nceput

ne simtim si aratam strafulgerator de

eroici – orbiti unici de atâta

preajma de aer încins si soare fierbinte – înfruntam si

ne batem – în delir – cu

balauri – cu umbre enorme de

hrapareti vulturi – cu – mai ales

mori de vânt – tot mai multe

mori de vânt…

…spre sfârsit – la

apus – când

Matriosele noastre au ajuns istovite – jalnic

chircite – de cât s-au tot scos – una din

alta – Matriosele noastre – acum

punctiforme (dar tot zvâcnind

ambitios colorate iluzii – pâna la punctul

final…!) – Dumnezeu aduna toate

punctele astea

matriosarde – care înca tipa de triumful

delirant al culorii – le aduna Bunul Gospodar

Dumnezeu – ca pe flori le aduna – aranjând

plantând punctele astea – pe fiecare în

parte – vizionar – cu o

precizie dumnezeiasca – exact în pozitia

necesara – pentru a realiza desenul unei explozii

dulci-amare – într-un anumit

strat cu crizanteme celeste – …cu un suspin

cald – apoi – le sterge de praful efortului vizionar – sufla

blând peste desenul de puncte … – …si iata

catifelat gata – un nou paradis pastelat

înstelat – din care

pornesc – din nou – tantose

pline de avânt si

nesabuinta – cu surle si tobe în

frunte – noi Vieti si noi

Matriose – la

pachet…

***

Adrian Botez

Anul International Ion si Doina Aldea Teodorovici

On February 18, 2012 By nelursIn MemoriesLeave a comment

Reaprindem Candela

Gabriel Teodor Gherasim, New-York

Pe 17 Februarie 2012 a avut loc la restaurantul romanesc Transilvania din New-York al treilea spectacol de redesteptare a memoriei pentru martirii artisti Ion si Doina Aldea Teodorovici din acest an.

Interpretand magistral un compendium de cantece, si poezii in cinstea artistilor basarabeni care au redesteptat constiinta neamului romanesc dintre Nistru si Tisa pentru totdeauna, copilul lui Doina si Ion, un artist desavarsit el insusi, Cristofor Aldea Teodorovici, a venit cu un ansamblu de cantareti, muzicieni si actori, care au tinut spectatorii captivati si emotionati de la inceputul pana la sfarsitul spectacolului.

Mentionam pe Adriana Rusu, solista de muzica usoara cu un bogat palmares de piese inregistrate cu artisti din Moldova si Romania, si cu turnee in diverse tari din Europa pana in Orientul Indepartat. Cu o voce puternica, melodica si duioasa in acelasi timp, a abordat cu succes piese din repertoriul sotilor Aldea Teodorovici, cat si din compozitiile Sofiei Rotaru, si din repertoriul propriu.
Dorel Burlacu, dirijor si pianist de valoare, colaborator si solist cu diverse grupuri prestigioase muzicale, variind de la cele din Moldova, si Romania, la cele din Polonia sau Germania, si-a adus aportul la interpretarea si aranjamentul muzical al pieselor regretatilor Ion si Doina, reusind atat ca sa pastreze fidel nuantele originale ale pieselor, cat si ca sa le accentueze fin cu proprile sale armonii.

Gheoghe Postoronca, chitaristul din acest ansamblu, a adus un acompaniament de mare valoare pieselor. Cu experienta vasta in festivale internationale de muzica usoara, a conlucrat cu success la piese de forta ale artistilor din Moldova, Romania, Norvegia si Irlanda si a sintetizat armonios acompaniamentul pieselor din cadrul acestui spectacolul.

O intercalare foarte reusita a avut loc intre piesele muzicale inspirate din repertoriul sotilor Aldea Teodorovici, cat si a altor cantautori de valoare romani pe de-o parte, si poeziile romanesti recitate cand tandru, cand cu umor, cand cu pasiune sau cu tristete de catre actorul Nicolae Jelescu. Maestrul Jelescu este directorul Teatrului Poetic “Alexei Mateevici” din Chisinau, un apropiat admirator si colaborator al regretatului Grigore Vieru, si care a insumat intr-un interviu anterior urmatorul dictum, ilustrand de fapt foarte bine efectul avut asupra audientei din sala: “Atat cat spune o poezie, nu spune un roman intreg.”
Si intr-adevar multe romane n-au spus ceea ce versurile rostite fluid si sagalnic, sau grav si miscator de catre Maestrul Jelescu au spus.

Voci din eternul romanesc, ale poetilor Mihai Eminescu, Dumitru Matcovschi, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Grigore Vieru, Ion si Doina Aldea Teodorovici, Lucian Blaga (ca sa enumeran numai cativa), au intrat in fiintele spectatorilor si au reaprins candela spiritului romanesc din intreaga audienta.

Sufletul acestui spectacol este desigur cantaretul Cristofor Aldea Teodorovici. Venind dintr-o familie unde bunicii au stiut gulagul rusesc siberian, si parintii au stiut Poduri de Flori pentru romanii dintre Nistru si Tisa, Cristofor a incantat sala cu vocea calda, melodica, sincera, experta in a reda vocea parintilor pierduti prematur, dar tot asa de prezenti ca si spectatorii acestui spectacol omagial lor. Impreuna am cantat cu el si cu ei, sotii Aldea Teodorovici, “rasai ca graul cel verde, ca lacrima,” “doua lacrimi gemene, Chisinau si Bucuresti, bucurii asemene, pe dragi plaiuri romanesti,” sau “la zidirea soarelui se stie, cerul a
muncit o vesnicie, noi muncind intocmai ne-am ales cu, ne-am ales cu domnul Eminescu,” si “bate un clopot ca o chemare, la Capriana in miros de criniste, iar de la Putna, sfanta si mare, dangat de aur, raspunde in liniste.”

Pe durata spectacolului, o candela firava a luminat portretul lui Ion si Doina, un tribut bine meritat celor doi artisti care au fost primele solii de romanism si au coalizat milioane de oameni care au spus, dupa 50 de ani de falsificare ruseasca, un adevar demn de “imparatul este gol”: “Suntem romani in Basarabia si vorbim romaneste!”
Pentru cei avizati asupra evenimentelor de redesteptare nationala dintre Nistru si Prut de dupa caderea comunismului, Ion si Doina Aldea Teodorovici sunt la fel ca Mihai Eminescu: mereu eterni si mereu actuali.

De aceea acest spectacol, vazut cu aceeasi admiratie deja la Paris, Washington DC, sau New-York, este o experienta inegalabila de romanism frumos, elevat si purificator, care trebuie propagat si in continuare in toate colturile din lume ale exilului romanesc.

Sub titlul atotcuprinzator: “Dragostea ce misca sori si stele”, acest spectacol de exceptie a fost pregatit printr-o colaborara stralucita intre guvernul Republicii Moldova, Asociatia “Doua Inimi Gemene”, “Moldova for Democracy and Development,” Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni si ale foruri ale guvernului Romaniei.
Mai mult, Guvernul Republicii Moldova, printr-o decizie mult necesara si salutara pentru asanarea societatii romanesti din Basarabia cu “Siberii de ghiata”, a declarat anul 2012, drept Anul International Ion si Doina Aldea Teodorovici.
Fie ca acest spectacol sa fie de bun augur pentru comemorarea celor doi soti al caror motto era: “Cu ajutorul artistului Dumnezeu comunica cu oamenii.

Numai Cultura si Credinta ar fii in stare sa opreasca procesul bestializarii societatii.” Prin cantecul lor, fie pe malul Nistrului ocupat de armatele rusesti pana in ziua de azi, fie in Chisinau sau in Bucuresti, unde lumea ii adora cu inimile deschise, Ion si Doina Aldea Teodorovici ne-au lasat mostenire dragostea si reverenta fata de limba, stramosii, tricolorul si civilizatia culturii daco-romanesti. Asteptam ca spiritul si exemplul sotilor Aldea Teodorovici sa ne conduca si noua pasii, in continuare, inspre adevarul identitatii noastre ca oameni, ca urmasi si ca promotori ai valorilor neamului romanesc.
Iar pentru cei care doresc ca sa impartaseasca momentele acestui spectacol sublim de redesteptare nationala romaneasca in zona lor, Asociatia Moldova pentru Democratie si Dezvoltare le sta la dispozitie pentru facilitarea de turnee.

Contact AMPDD: www.amdd.us
Email: dorian@amdd.us sau Email: aldeateodorovici@gmail.com

Biserica Baptista din Chiuiesti

On February 18, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Când ajungi în comuna Caseiu, la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugasesti, Salatruc). Curând intri în frumoasa si primitoarea Comuna Chiuiesti, populata de oameni inimosi si buni gospodari, gata sa-ti ofere ceva din bunatatea oamenilor si a locului plin de istorie si viata Continue reading “Biserica Baptista din Chiuiesti” →

AZI ÎN ROMÂNIA – Biserica Baptista din Chiuiesti

On February 18, 2012 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Localitatea Chiuiesti, situata la poalele Dealului Chiuiesti, cumva învecinata cu Dealurile Ciceului, se afla la poalele unor frumoase dealuri ornamentate de bogate pasuni si falnice paduri de foioase, care se întinde de-o parte si de alta a soselei, largindu-se dintr-oadata acolo unde se împarte într-un manunchi de strazi, strajuite de cladirile fanion ale comunei…

Comuna Chiuiesti – dotata cu edificiile clasice de prima importanta, Gradinite, Scoali, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primaria si Politia – are în componenta satele Magoaja, Strâmbu, Huta, Valea lui Opris, Casiel, Dosul Bricii, cu o populatie de 2759 la 1170 de gospodarii.

În Centrul comunei gasim noua cladire a Primariei Chiuiesti, unde primarul ing.Gavril Mihut, un excelent gospodar al comunei, e prezent printre oameni si probleme nonstop. Scoala clasele I-VIII, undeva pe partea opusa Primariei, modernizata de guvernarea PNL, ca si Primaria de altfel, pe vremea când Economia duduia (vorba lui Varujan Vozganian), este condusa de mâna delicata si priceputa a tinerei director prof. Crina Georgiu.

B. Biserica Crestina Baptista din Chiuiesti

Actualul asezamânt al Bisericii Baptiste, situat într-o pozitie cental-laterala a comunei, pe o straduta laterala, trecând prin fata sudica a scolii, mai departe, ocolind, ajungi undeva paralel cu cladirea scolii.

Cladirea propriuzi-sa a locasului de cult unde se strâng credinciosii la închinare, un loc primitor al celor doritori sa se apropie tot mai mult de Dumnzeu si sa-i dea slava si cinstea ce i se cuvin Creatorului si sustinatorului tuturor lucrurilor.

Complexul crestin mai are cladirea anexa, undeva în spate si lateral care, pe lânga casa pastorala, mai are în dotare încaperile anexe cu sala de mese, sala de conferinte si de studiu.

Pastor al bisericii este AUREL BOCSA – absolvent al Institutului de Teologie Baptist Bucuresti.

Vineri 17 februarie, am participat la serviciul de Evanghelizare. Atmosfera a fost dezmortita si întretinuta prin cântarile-imnuri de închinare si lauda ale corului mixt din Biserica Baptista Biruinta din Baia Mare (pastor Daniel Chereji). Membrii corului au avut si interventii personale (poezii si cântari, dar si momente de marturii personale din Cuvântul Domnului) pregatind ogorul inimilor celor prezenti pentru a putea fi semanat Cuvântul Domnu, rostit de catre pastorul (Biserica Baptista Emanuel Oradea) – Doru HNATIUC, profesor la Universitatea EMANUEL din Oradea.

Cuvântul care a fost trasat de vorbitori ca un fir rosu (nevazut), marturisit de cei amintiti, nu a fost altul decât pretioasa Jertfa a lui Isus Hristos, adusa pentru pacatosi pe Dealul Capatânii, la Golgota. În fata ochilor si în auzul urechilor noastre au fost ilustrate Cele trei cruci ridicate la Rastignirea lui Isus, Mântuitorul:

1. Crucea ridicata pentru cei morti în pacat –Tâlharul nepocait

2.Crucea ridicata Celui mort pentru pacat- Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

3. Crucea celor morti fata de pacat – Tâlharul pocait

Doamne, ajuta-mi sa accept Crucea celor morti fata de pacat, aceea a tâlharului care s-a pocait!

Doamne, ajuta-ma, ca astazi sa fiu cu Tine în Rai! Amin.

ANTOLOGIA STARPRES 2012

On February 18, 2012 By nelursIn Europe, Romania, USA, WorldLeave a comment

Ligya Diaconescu

Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – Starpress 2012

L’Antologie des ecrivains roumains de tout le monde- Starpress 2012

.
Editura Fortuna 2012

.
La initiativa doamnei Ligya Diaconescu, Antologia Starpress 2012 (207 pagini, format A4) a aparut de aceasta data în varianta româno-franceza, pentru a reuni, parca, suflul latin într-un singur manunchi si acela sa fie încununat de trairile si ofranda literara adusa de catre cei 35 de autori. Cartea este structurata în doua capitole: proza si poezie, o atentie deosebita si un spatiu mai amplu acordându-i-se poeziei. Textele sunt, în mare parte, scrise în româna si traduse ulterior în limba franceza de catre autorii acestora sau de traducatori autorizati. Creatiile ce pot fi citite în oglinda româno-franceza, alocate fiind câte patru pagini fiecarui autor, scot în evidenta sensibilitatea, talentul, credinta si inima deschisa de care scriitorii dau dovada.

Poeta, scriitoarea, jurnalista si publicista Ligya Diaconescu reuneste cu pricepere nume sonore sau mai putin cunoscute ale scrisului românesc contemporan. Desi plecata des din România, domnia sa are o activitate importanta în domeniul cultural si jurnalistic românesc. Este director general al S.C. Starpress SRL, Râmnicu Vâlcea si al Asociatiei Internationale de Cultura si Turism Starpress, proprietar al revistei cu acelasi nume, publicatie bilingva româno-canado-americana cu redactii în România, Canada, SUA, Israel, Italia si corespondenti în întreaga lume.

Scriitorul Adalbert Gyuris din Germania deschide volumul cu un Cuvânt înainte intitulat „Ecouri regasite”, în care noteaza ca „prin aceasta lucrare se promoveaza cât se poate de elocvent imaginea României, oferind tarilor din întreaga lume poezii pasnice, adevarate buchete de flori si proza scrisa din suflet, pentru suflet.”

Doamna Elena Buica din Canada apreciaza ca „aceasta Antologie formeaza dovada ca literatura noastra se maturizeaza, ca îsi capata propriul sau profil.”

Prof. dr. Adrian Botez din România intituleaza antologia bilingva – EPIFANIE. „Si nu este nici macar una laica, pe de-a-ntregul: se arata, de fapt, divinitatea ca Duh Dumnezeiesc, ca Logos al unui Neam exprimat în cultura/literatura.”

Scriitoarea Lucretia Berzintu din Israel marturiseste ca ”solidaritatea noastra, a românilor de pretutindeni, e în mirajul creatiei literare, a culturii” si “o asemenea întâlnire, uniti prin limba româna, ne întareste încrederea în puterea spirituala.”

Felicitari tuturor celor care au contribuit la realizarea antologiei STARPRES 2012 dupa cum urmeaza: Elena Buica (Toronto, Canada), Dora Alina Romanescu (Mangalia, România), Adrian Botez (Adjud, România), Mihaela Cristescu (Sydney, Australia), Camelia Iuliana Radu (Ploiesti, România), Ovidiu Creanga (Toronto,Canada), Victorita Dutu (Bucuresti, România), Daniela Gîfu (Iasi, România), Stefan Lucian Muresan (Bucuresti, România), Victoria Fatu Nalatiu (Bistrita, România), Mirela-Ramona Neagu (Braila, România), Ligya Diaconescu (România/Canada), Monalisa Livia Gheorghiu (Galati, România), Ioana Nina Botici (Toulan, Franta), Constantin Frosin (Galati, România), Virgil Ciuca (New York, SUA), Silvia Petre-Grigore (Pitesti, România), Gheorghe Mizgan (Bistrita, România), Ionela Flood (Londra, Anglia), Cristina Maria Purdescu (Bucuresti, România), Stelian Platon (New York, SUA), Mariana Doina Leonte (Suceava, România), Adalbert Gyuris (Germania), Coriolan Paunescu (Galati, România), Mariana Zavati Gardner (Londra, Anglia), Eugen Axinte (Brasov, România), Gigi Stanciu (Constanta, România), Ania Vilal (Bucuresti, România), Vavila Popovici (Carolina de Nord, SUA), Ioana Greier (Augsburg, Germania), Sorin Micutiu (Simeria, România), Maya Maria Musat (Bucuresti, România), Tatiana Scurtu-Munteanu (Galati, România), Maria Bendou (Onesti, România), Lavinia Hutisoru Dumitru (Bucuresti, România).

——————————————–

Tatiana SCURTU-MUNTEANU

15 februarie 2012

Tenismanul Andrei Pavel a început o viata noua în Gilbert, Arizona

On February 18, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Dupa 19 ani de locuit în Germania, „Cneazul“ Andrei Pavel si-a luat familia si s-a stabilit în tara tuturor posibilitatilor, America. Au gasit o casa pe gustul lor în Phoenix si se pregatesc sa traiasca visul american.

De ce Arizona?

Decizia lui Pavel de a se muta aici este putin surprinzatoare, având în vedere ca starurile din tenis prefera mai mult soarele Floridei sau pe cel din Los Angeles. „Am ales Phoenixul – de fapt orasul se numeste Gilbert, o suburbie a Phoenixului – deoarece Nick, prietenul meu, s-a mutat aici acum cinci ani, din Florida. Iar când l-am vizitat în urma cu un an, am fost impresionati de loc. În plus, orasul are o medie de vârsta de 31 de ani, sunt foarte multe familii tinere aici, iar scolile sunt foarte bune.“ Andrei si familia lui au vrut o casa tipic americana: spatioasa, însorita, cu gradina si curte imensa în care chiar si pisica familiei, Lucie, sa se simta în largul ei. „Am gasit locuinta într-un cartier linistit, de 30 de case, cu circuit închis. Am cumparat-o si-am transformat-o apoi dupa gustul nostru. A durat un an si jumatate pâna am renovat-o cu ajutorul unui designer din State. Mobila, parchetul si decoratiunile le-am cumparat din Arizona, iar de aranjamentele din casa ne-am ocupat amândoi, atât eu, cât si sotia mea“, spune Andrei. „Casuta“ lui are nu mai putin de 500 de metri patrati, cei patru membri ai familiei având la dispozitie un numar de… 14 camere.
E drept ca pentru a ajunge la acest numar record, cei 10 muncitori angajati de Andrei au fost nevoiti sa darâme niste pereti si sa transforme un garaj sau alte spatii de depozitare în camere de locuit. „Casa noastra are un nivel si este construita în forma de potcoava. Din afara, nu pare însa prea mare. Pe lânga curtea exterioara, cu piscina, gazon, flori si pomi, avem si o gradina interioara, mai micuta. Gazonul l-am pus noi. Am vrut sa avem mult spatiu verde, asa cum eram obisnuiti în Germania. Aici, în Arizona, este zona de desert, totul este uscat.“

Vara, revin în România

La prima vedere, copiii lui Pavel sunt leiti mama lor, Simone, de origine germana. Blonzi si cu ochii albastri, Caroline (12 ani) si Marius (9 ani) se simt de minune în tara Unchiului Sam. „Copiii s-au acomodat foarte repede aici, mai ales cu scoala si cu limba engleza. Pentru ei a fost destul de usor. Le e dor însa de casa din Germania si, mai ales, de prietenii pe care îi mai au acolo“, spune Andrei. Cât despre limba natala a tatalui lor, româna, Caroline si Marius, desi nu o vorbesc frecvent, încearca sa n-o uite si profita de vacantele la bunicii din România pentru a o exersa.
Fostul mare tenisman este foarte încântat de vremea din Phoenix. „Vremea este incredibila! Vara, în schimb, este teribil de cald. Temperaturile ajung chiar si pâna la 48 de grade. De aceea, noi planuim sa petrecem verile în România sau în Germania. Aici, aerul este foarte uscat, iar soarele foarte puternic, dar este perfect pentru tenis“, povesteste Pavel despre caldura teribila cu care a facut cunostinta de când s-a mutat în Arizona. Pâna acum, familia Pavel a fost vizitata doar de socrii lui Andrei. Parintii lui urmeaza sa vina si ei în Arizona, macar de doua ori pe an, din momentul în care vor primi viza. „Iarna, vor veni ei la noi, iar vara, vom merge noi la ei“, rezuma simplu sportivul nostru planul lui de bataie.

Dupa tenis, tot tenis

Pavel s-a retras, dar credeti ca a agatat si racheta-n cui? Nici vorba. Tenisul este marea lui iubire, asa ca, daca el nu mai concureaza, îi învata pe altii s-o faca. Sportivul nostru le arata copiilor americani ce înseamna un rever made in Romania la academia lui de tenis, Pavel&Blackwood. „Deocamdata, avem zece juniori care se antreneaza cu noi pentru Nationale, dar anul acesta sper sa vina si copii din România. Eu si Nick suntem la început acum, dar avem un program de pregatire foarte bun. Sunt sigur ca o sa ajutam un numar foarte mare de jucatori sa progreseze în tenis!“

http://www.phoenixmission.org/web/

WIKIPEDIA: Andrei Pavel (born January 27, 1974 in Constanta) is a tennis coach and former professional tennis player from Romania. He is currently coaching former world No. 1 and the current world No. 15 of the WTA, Jelena Jankovi?.[1] Andrei began playing tennis at age eight, and moved to Germany at age sixteen. Pavel has turned professional in 1995. He has won three singles titles, including the ATP Masters Series tournament in Montreal/Toronto in 2001. He has also won seven doubles titles, the latest title being the Open Seat Barcelona, in 2007.
Pavel played what John McEnroe considers to be the best first round match at a Grand Slam he has ever seen at the U.S Open in August 2006, where he lost to Andre Agassi in four sets; 6–7(4), 7–6(8), 7–6(6), 6–2; taking three and half hours. Had Pavel won, it would have been Agassi’s last match in a professional tournament.
His best single result over the course of his career took place in 2001, when he captured the Masters Series title in Montreal. For his efforts during that week alone, Pavel earned US$400,000. When playing Andy Murray in the Australian Open in 2009, Pavel was forced to retire from the game in the second set due to a recurring back injury. He had lost the previous set. Andrei entered the 2009 French Open, where he was defeated by Tommy Haas 6–1, 6–4, 6–4.
He played his last singles match in his homeland tournament in Bucharest in 2009, where he lost in the first round to Pablo Cuevas of Uruguay. In the same tournament he teamed up with his old friend Gabriel Trifu, losing in the quarter finals to Spaniards Ramírez Hidalgo / Ventura. He also played two more exhibition matches, one facing Goran Ivaniševi?, while in the other he paired up with Ilie Nastase against the Mansour Bahrami / Yannick Noah pair. The week before, he had been the captain of Romania’s Davis Cup team, where they lost to Sweden 3–2 in the qualifying rounds.
His highest rank of the career was 13th in October 2004.

Cluj Napoca – Agenda culturala

On February 18, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

CASA DE CULTURA a municipiului Cluj-Napoca

tel. 0040-264-595.322, fax: 0040-264-595.309

e-mail: cmc_up@yahoo.com, www.casadeculturacluj.ro

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL

A G E N D A C U L T U R A L A

Saptamâna 20 – 24 februarie

LUNI, 20 februarie

ora 16.00

Conferinta: Apa circulanta si îmbatrânirea celulara

Prezinta: dr. Ioan COLCEAR, biolog

MARTI, 21 februarie

ora 18.00

Cinemateca Time regia Kim Ki-duk

ora 18.30

BAL LA CABARET

Spectacol-concert sustinut de

Ansamblul coral „VOCI TRANSILVANE”

la Sala REDUTA a Muzeului Etnografic al Transilvaniei

MIERCURI, 22 februarie

ora 11.00

Vernisaj expozitie: „Olimpul sud-coreean

(Muntele Namsan si Manastirea Bulguksa)”

În colaborare cu Korea Foundation, Open Bridges Consortium (Asociatia Culturala si de Afaceri Cluj-Suwon) si Centrul Cultural Coreean

MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

On February 18, 2012 By nelursIn Culture, EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sine – spre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

„În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si statul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compromis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitorilor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii greviste a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor statelor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revolutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human development index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai masurat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Washington a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a scazut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, scaderea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 august 2001). Astfel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit nicaieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neoliberale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

„La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

„În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

…Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

…DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

…Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

… Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): …“În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun ” – cf. J. Y. Cousteau, 1991 – explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

„Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odinioara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigura nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cercetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social Democracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua milioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (habeas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de virtutile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veniturile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si demnitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neîncetate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de puscarii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai moderne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu industrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subculturilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii sporirii intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideologica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, munca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezmetic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei dominante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

“Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „dependentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de emancipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

“Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care afaceristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele realizari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga accelerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dileme e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odinioara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, reprezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leninismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat dovada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pura imposibilitate psihologica”.

…Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutilizabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica statul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditionala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

…Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

“Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii minoritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea salarizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, România, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa aparam ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea generala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

…În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

…Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, Demnitatea…Patria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

…Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

…Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

…Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!

LUCRAREA TA SI A MEA!

On February 17, 2012 By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

Rodica Botan

Ca angajat, te afli doar în treaba, implinind voia ta –

sau asculti credincios de Stapân, facând voia Sa?

.

Articol preluat din PE GÂNDURI

.

Nu stiu cum vi se intâmpla voua dar mie toata lumea îmi da lectii; ba ma trezesc mereu ca si lucrurile din jur, întâmplarile prin care trec …si în general aproape orice îmi poate da o lectie de viata, ma poate “învata minte” sau ma poate lumina în vreo privinta; si nu rareori m-apuca de-a dreptul rusinea …dupa ce bineînteles ma simt la inceput indignata foc!

Însa m-am mângâiat cu gândul ca Biblia ne spune clar ca daca noi nu vom vorbi, pietrele o sa ne tina conferinte – si acum imi mai amintesc ca intr-o anumita situatie o magarita a devenit atât de frustrata de stapânul ei încât s-a apucat sa-l traga la rost pe acesta…si deci nu mi se întâmpla numai mie. Asa ca luând în considerare aceste amanunte extraordinare m-am mai linistit – ca doar nimic din ce ni se întâmpla nu este chiar intimplator…nu-i asa?

Cum lucrez mult si cum nu prea am timp sa-mi intretin gosdpodaria, din când în când mai angajez pe câte cineva sa-mi faca treaba prin casa si pe lânga casa. Unii sunt oameni constiinciosi si harnici…si fac treaba buna; asta daca nu iei in considerare ca fac treaba unde nu i-ai rugat si ignora lucrurile pe care le doresti facute. Vine vremea sa-i platesti si sa iei in primire lucrarea facuta – si te scarpini in cap ca nu stii cum sa le multumesti pentru ceva ce nu i-ai rugat sa faca.

Acu’ un an, omul care mi-a curatat pomii…mi i-a curatat aproape de tot de coroana…Un pomegranate (pomul care face rodii) a ramas asa de ciuntit ca n-a mai ramas decât cu doua crengute sarmanul…Cred ca si alea ramasesera din gresala netaiate…Nu poti sa nu te gândesti …”oare cum le functioneaza unora creierul sau daca…?” Bineînteles ca pe omul respectiv nu l-am mai chemat la lucru si anul asta – astept sa-si revina pomul sa aiba ce taia!

Anul asta am însa aceeasi problema cu altcineva. Eu zic una, persoana angajata face alta, si e si foarte mândra de lucrarea facuta. Ma tot mir…”Ce-o fi dom’le in capul astora? “ Nu-i oare clar ca cel care angajeaza are un plan si planul lui trebuie dus la indeplinire? Cum dar oamenii astia, angajati de tine, se trezesc luând decizii în locul tau? Îi angajezi sa curate înauntru- ei fac curatenie înafara. Le spui sa curate o camera, ei schimba mobila prin casa sau lucrurile de prin sertare si cabineti de nu mai gasesti nimic…

Si astazi, cum stam eu asa în mirare si pe gânduri si ma umflam în pene de una singura – plina de indignare bineinteles, gândul mi-a zburat la un alt Stapân si la alti lucratori. Eu fiind chiar unul dintre ei, unul neînsemnat, dar…hei fratii mei…sunt si eu în vie la lucru – asa ca puteti comenta cum si cât vreti. Stapânul face angajarile…

Dar sa-mi continui pretioasa mea lectie de astazi. Daca-i Stapân si daca ne-a angajat – înseamna ca are un plan asa cum am si eu un plan când angajez pe cineva. Si planul asta este atât de important pentru El, ca L-a stabilit înca inainte de a ne intocmi pe noi…lucratorii (ca si noi eram in acest plan). Si planul lucrarii a fost stabilit pe vremea când nu eram decât un plod fara chip si nu ma vedea nimeni decit ochii Lui…Cum dar imi permit sa imi fac de cap prin via Lui? Ca asta facem noi (si va includ si pe voi ceilalti ca sa nu-mi fie urât, în clasa scolii, de una singura). Ca sa va ilustez si mai bine gândul asta nu trebuie decât sa va amintesc de prorocul Iona. Nu ca el facea ceva rau, domnul Iona, nu, dar planurile lui nu se potriveau cu planurile Domnului. Asa si noi, El ne trimite într-un loc, noi ne ducem într-altul. El zice stai jos si asculta, noi ne ridicam sa vorbim. El zice asteapta cu rabdare raspunsul, noi cautam si ne dam noi un raspuns ca de la El. El zice în lume veti avea necazuri, noi umblam dupa fericiri. El zice “cautati mai intii imparatia cerurilor”, noi vrem celelalte lucruri pe care le manânca moliile si le strica rugina si sunt trecatoare…

Si mai am un gând…Stapânul vorbeste când intr-un fel, când intr-altul. Dar ca sa stim ce spune trebuie sa cautam mai întâi voia Lui, si când am auzit-o si am ascultat-o, s-o si înfaptuim. Altfel…suntem ca cei ce mi-au mutat sertarul cu tacâmuri si nu-mi mai gasesc furculitele…

Posts navigation

Older posts
Newer posts