OMAGIU DE ZIUA FEMEII

Elena BUICA

 

                                                                         Motto:

Acolo unde sunt mai multe femei

si flori, nu sunt razboaie!”

 

 

La mii de kilometri distanta si înconjurati de nameti de zapada, simtim totusi un suflu al primaverii ce ne vine din anii frumoaselor amintiri din tara. În Canada ziua de 8 Martie n-are farmec decât pentru noi, românii, plecati de acasa cu bagajele pline de luminoase si calde aduceri-aminte. Pe continentul american se sarbatoreste Ziua Mamei în luna aprilie, dar femeile au multe alte roluri pe pamânt decat cea de mana, ele sunt sotii, iubite, femei de cariera, femei de casâ, aprope tot, încât este mai potrivita sarbatorirea femeii fixata de europeni în fapt de primavara, în ziua de 8 Martie. Aceasta zi este precedata de Ziua Martisorului, ca o avanpremiera, în care se împletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pâna la jertfa. Batrânii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor.

Scriu aceste rânduri pentru a aduce pe fata tuturor cititorilor special pentru aceasta zi lumina zâmbetelor, nobletea vorbelor si caldura inimii. I se cuvin toate acestea, femeii – “eterna poveste” , “a vietii cheie” – asa cum rasuna în urechile noastre romantele cu parfum. Sunt tulburatoare romantele, cântecele, poeziile, romanele, dedicate misterului feminin, nesecatului sentiment matern, bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viata. De fapt, cele mai frumoase creatii ale lumii sunt pe aceasta tema, adevarate dezlegari de taine. Ele ne duc într-o calatorie interioara cu o multitudine de valente revelatoare care trezesc în noi gânduri si sentimente ce ne înalta într-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti. Femeia a fost caântata din cele mai vechi timpuri si acest subiect nu va fi epuizat niciodata, caci fiecare femeie este unica si nicio iubire nu seamana una cu alta.

Iubirea strabate nestingherita prin timp. Primii fiori treziti de chipul fetei îndragite în adolescenta, peste ani aduce surâsul cald pe buze, îngânarea soaptelor nespuse, freamatul respiratiei întretaiate, lumina ai caldura ochilor, farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mâna.

Cu gândul la frumusetea femeii, îmi vin în minte imagini de altadata ale Bucurestiului în plina înflorire, din perioada interbelica, numit cu mândrie “Micul Paris”. Strazile pareau înflorite de siluetele elegante ale femeilor, cu rochii dupa moda timpului, cu palarii pline de fantezie, dupa moda pariziana, cu umbrelute cochete, cu aer de aleasa distinctie. Îti dai seama imediat ca acolo nu putea încapea vulgaritatea vorbelor si a gesturilor, cu atat mai putin mitocania si mârlania.

Imaginea femeii este adesea suprapusa cu cea iubirii. Toata lumea are nevoie de atingerea blânda si buna, plina de caldura a femeii înzestrata de Dumnezeu cu stele de iubire. Ea este împlinirea în viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea însetata de gesturi de tandrete si de mângâieri izvorâte din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea niciun farmec. Barbatul trebuie sa îi ofere locul binemeritat în viata, acela de a fi iubita, sotie si mama. Numai prin barbat, femeia devine deplina asa cum barbatul este un tot numai prin femeie. În casa în care salasluieste iubirea, salasluieste si Dumnezeu, spune o vorbs din batrâni, iar o alta zicala ne aminteste ca dragostea muta muntii din loc.

Dintre toate ipostazele femeii, cea mai de sus ramâne, incontestabil, cea de mama, asa cum mai presus de toate este Fecioara–Mama, Femeia între Femei. Femeia este chivotul vietii, este pasnica rodire a omenirii, fara de care lumea n-ar mai fi.

Femeile dau împlinirea zilei, dau mireazma si culoarea vietii, paveaza drumul vietii cu dale de suflet. Barbatii trebuie sa le iubeasca si pentru ca ele sunt mai frumoase decât ei. Lor le ajunge sa fie doar putin mai frumosi ca Dracu`, cum zice o alta vorba din batrâni. Femeile, prin frumusetea si gingasia lor sunt florile vietii, flori cu care sunt adesea comparate. Nu putine sunt cele care poarta nume de flori, mai ales ale florilor de primavara: Violeta, Viorica, Lacrimoara, Narcisa, Brândusa, Micsunica, Iris, Crina, Margareta, Camelia, Gherghina… Cele mai multe din aceasta categorie poarta numele Floarea sau Florica, asa cum o chema si pe mama mea, pe care o port în inima ca pe o floare.

Pe lânga faptul ca femeile acopera o arie mai larga decat cea a barbatilor, fiind sotii, iubite, mame, avand servicii si muncind si în gospodarie, deci sunt mai mult decat jumatatea barbatului, în acelasi timp, ele sunt înzestrate si cu tenacitate, care le situeaza deasupra barbatilor. Aceste cuvinte nu pica prea bine orgoliului masculin, dar este înca un motiv de consideratie si de admiratie pentru ele. Suferintele prin nastere le calesc, le fac mai rezistente. La nevoie îsi pot purta singure de grija, îsi pot purta singure bataliile pentru viata. Sadoveanu a ilustrat stralucit un asemenea chip prin întruchiparea Vitoriei Lipan, în romanul “Baltagul”. Iubirea ce i-a purtat-o barbatului disparut, i-a dat taria sa porneasca în cautarea lui, iar prin tenacitate si inteligenta a reusit sa-l gaseasca, sa descopere ucigasii si sa îsi faca singura dreptatea, fara ajutorul autoritatilor.

Asadar, pe lânga rolul social substantial, femeia ramâne mereu un cântec de lumina, la care mai adaug doar frumoasele cuvinte spuse de poetul Grigore Vieru: “Femeia este al cincilea anotimp, în care Natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toate poamele toamnei si toate ninsorile iernii”.

 

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

8 Martie 2012

Seminar despre viață…!

George Danciu

Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis:

„Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”                                                                                                                                                                                       Matei, 19.16-17

Ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?

 În trecut se auzea o vorbă cu  care azi te întâlnești mai rar: meseria e brățară de aur. O brățară de aur e mâna omului care e iscusit în munca pe care o face, aducând propășire în viața personală  și a familiei. Asta chiar dacă  pe vremuri tinerii  învățau o meserie la o școala profesională sau de meserii, ori  ca ucenic lângă alți meseriași experimentați de la care  furau meseria. Continue reading “Seminar despre viață…!”

Femeia Samariteanca!

 George Danciu

.

LECTIA DE LA FÂNTÂNA

.

Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!”, tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.” „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce sa scoti apa, si fântâna este adânca; de unde ai putea sa ai, dar, aceasta apa vie? Esti Tu oare mai mare decât parintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta si a baut din ea el însusi si feciorii lui si vitele lui?” „Isus i-a raspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba înca, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apa care va tâsni în viata vesnica.”

                                                                                                                                                                                  Ioan, 4.10-14

.

Isus a stat în picioare si a strigat: „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

                                                                                                                                                                               Ioan, 7.37-38

.

Când oamenii – dupa potopul din vremea lui Noe – ,  când au început sa se înmulteasca la numar si au dorit sa-si faca o cetate si un turn al carui vârf sa atinga cerul, Creatorul i-a împrastiat atunci pe toata fata pamântului. Dar omul s-a asezat în locurile care i-au placut mai mult, la câmpie, la deal, la munte, dupa cum dorea, si asa, au ajuns sa formeze cu timpul diferite popoare si asezari peste tot în lume, de diferite rase si culoare a pielii lor…

***

Isus, Fiul lui Dumnezeu, a parasit slava Sa din Cer,  venind pe pamânt în lumea noastra sa faca lucrarea de rascumparare a omului (coroana creatiunii lui Dumnezeu), din pacat.

Istoria consemneaza, în Evanghelia lui Ioan, cum într-o zi Isus mergea din Iudea în Galileea. Cuvântul spune ca El trebuia sa treaca prin Samaria. Asta din doua motive: unul e acela ca drumul trecea prin Samaria, altul ca El stia ca avea de facut o lucrare si acolo. Mergând între Est si Vest, între Sud si Nord trebuia sa treci prin Samaria. ?inutul Samariei era unul de ocolit pentru iudei, un popor  care se considera sfânt si separat de lume, pentru Dumnezeu si sa-l onoreze pe Dumnezeu. Prin poporul Israel,  Dumnezeu s-a  facut de cunoscut altor popoare. Însa, de-a lungul secolelor,  Israel a fost împrastiat printre popoare în întreaga lume, sa-L poata face de cunoscut pe Creatorul lor, caci lor li se descoperise înca din vremuri stravechi…

Oamenii îsi au planurile lor de a ajunge la cer si metodele lor, credintele lor. Dumnezeu însa are si El planurile Sale si metodele Sale de a lucra si a-l ajuta pe om. Ei  doreau sa construiasca un turn înalt pâna la cer, dar Dumnezeu i-a oprit, caci alta e calea de-a ajunge sus, la Dumnezeu.

Isus este calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.(Ioan, 14.6)

Într-o zi un automobilist din America a ramas în pana cu motorul (mort) pe vremea lui Ford. Masina era un Ford din primele tipuri si în timp ce omul tot mesterea sa repare motorul, sa-l faca sa porneasca, pe acolo întâmplatrea a facut ca trecea tomai inventatorul aceli masini, Henri Ford (1863-1947). Henri Ford i-a spus: – Încearca sa faci asa si asa, probabil acolo e defectiunea!

– Cum, dta un orasean îmbracat la costum îmi dai mie lectii?, caci el nu stia cu cine sta de vorba.

Isus ori pe unde trecea aducea o vorba de mângâiere, de iertare, de mila, de vindecare. Acum El întâlneste o femeie care în naduful zilei a umblat peste 4…5 km sa gaseasca apa aceea buna sa-si potoleasca setea. Domnul Isus – Creatorul a facut ca apa care e atât de necesara omului sa existe pe pamânt din belsug, o treime. E adevarat ca apa buna trebuie adesea cautata.

Isus intra în dialo cu aceasta femeie care era marginalizata de oameni, avusese mai multi barbati, acum traia cu al cincilea. Si ea se mira foarte mult ca El, evreu, vorbeste cu ea, o femeie samariteanca, nefiind legaturi între cele doua natii. Dar Dumnezeu este al tuturor, avem un singur Dumnezeu si o singura credinta si un singur botez (Efeseni, 4.5).

Si între noi traiesc alti oameni care pot fi mai buni sau mai rai, dupa cum gândim si apreciem noi. Putem fi unii pentru altii unealta prin care Dumnezeu poate da adevarata apa, buna.

Întâlnirea acelei femei cu Isus – cum va fi cu oricare dintre noi – a fost una istorica. Asa cum inventatorul si constructorul Ford stia mia bine decât oricine ce nevoi avea masina creata de el, tot asa Creatorul nostru stie mai bine de ce avem noi nevoie ca sa functionam bine. Si El a lasat scris pentru noi Scriptura (Biblia) ca un îndrumator necesar.

Adevarata Lumina a trecut si prin Sihar si i-a luminat pe multi, nu doar pe aceasta femeie Samariteanca.

Fântâna lui Iacov

Patriarhul Iacov a sapat aceasta fântâna cu apa buna din care se adapau atât ei, familia sa, cât si animalele lor. Dar unde este asezata acea fântâna, de unde îi vine acea apa racoritoare?

Fântânii lui Iacov era asezata între doi munti, Garizim si Ebal. Dar, prin Moise, Dumnezeu a dat binecuvânatrea de pe muntele Garizim si blestemul de pe muntele Ebal. (Deuteronom, 27.11-68). Apa vine la fântâna lui Iacov din subsolul acestor munti de unde a vorbit Moise poporului evreu.

Primim o apa care ne racoreste si ne satisface un timp setea, dar ea e amestecata, atât cu binecuvântare cât si cu blestem. Ori omului îi este necesara doar apa curata si binecuvântata…

Internetul de azi – e pacat sau binecuvânare? Si una si alta. Trebuie sa luam doar ce ni se pare a fi bun. Dar omul nu are filtrele necesare si frâna de care e nevoie pentru a pune capat la ceea ce nu zideste, ci, dimpotriva, darâma.

Lucrurile spirituale din lumea de azi le primim amestecate ca si în fântâna lui Iacov.

Stiinta- ne da lucruri amestecate, care se schimba odata cu trecerea timpului când apar noi puncte de vedere, când evolueaza, când descoperirile omului înainteaza sau regreseaza…

De aceea,  solutia nu e alta decât aceea ca trebuie sa schimbi fântâna din care bei!

Simturile noastre nu sunt aparate de masura, ele ne pot însela atât de usor.

Inima omului – este nespus de rea si necredincioasa.

Pocait- nu e acela cre nu mai bea si nu mai fumeaza.

Apa curata, unde o gasim?

Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!”, tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.”

Omul s-a saturat de fântâna lui Iacov, el doreste o apa care sa-l sature sa-i satisfaca dorintele însetate. De aceea el lasa adesea acele fântâni ale lui Iacov, ale oamenilor, carti si teatre, si intra în Biserica vie a lui Dumnezeu, însetat, satul pâna peste cap de apa lumii acesteia.

Odata un tâna inginer fusese inviatat înainte de ’89 în biroul uni sef. Acesta a tras perdelele a încuiat usa si i-a zis:

– De mult am dorit sa-ti ofer ceva, ceva special, foarte bun. Doar pentru tine. Te-am urmarit de mult, îmi place cum lucrezi, ce faci.

– Oare ce ai putea sa-mi dai? Dintr-un loc ascuns, scoate o sticla!

– Am aici cel mai bun Whisky. Daca o scoteam pentru altii, ar fi baut-o toata, dar noi degustam câte o gura.

– Dar, stii, eu nu beau alcool!

– Cum? E asa de bun, nu-l gasesti la oricine, îti va placea, ai sa vezi.

– Daca bei, îti va fi iarasi sete; dar este o bautura care te va satura, nu-ti va mai fi iarasi sete!

– Cum asa?

– Este apa vie pe care ne-o ofera Isus Hristos Domnul! Glorie Lui!

Apa vie si apa moarta

Doar cei care sunt însetati dupa neprihanire, dupa dreptate, se vor astâmpara de la aceasta apa vie.

Apa vie este o apa care se misca, din râuri; iar aceea din lacuri e moarta, statica. Tot asa apa lumii emoarta, e fara viata, ba mai mult ea aduce moartea. Aici e nevoie de galeata, ne chinuim s-o luam de departe. În schimb apa vie o putem avea fara efort si ea tâsneste în viata vesnica. E Duhul Sfânt care misca tot e e în noi, El e viu, ne misca nu numai mintea, ci si sufletul nostru. De aceea se cuvine ca tot ce este în noi sa-L laude pe Domnul!

Omul nu poate selecta între bine si rau, nu are sita necesara care sa stabileasca limita…

Alimentati-va cu apa vie, sa lasam galeata lumii care ne aduce ba filosofia evolutionista, ba pe aceea materialista! Sa venim direct la apa vie, la Creatorul nostru care El singue are si stie de ce anume avem noi nevoie ca sa functionam normal.

Femeia Samariteanca a înteles lectia de la fântâna, ea plecând de acolo fara galeata, fara apa lumii acesteia, luând însa din duhul Datatorului Vietii. Femeia plecase de acasa cu rusine, acum se întoarcea cu demnitate, iertata de pacate, cu o noua perspectiva asupra vietii.

Ea marturiseste cu bucurie despre Isus: L-am vazut pe Mesia. Mi-a spus tot ce am facut!

Dumnezeu e Acela care stie tot ce am facut, El ne cunoaste umbletele noastre, toate pacatele noastre.

Odata o tânara a participat la serviciile biseriii evanghelice. Si avea foarte multe îmntrebari. Dintr-data, dupa ccca 3 luni, a zis, acum nu mai am întrebari, Duhul Sfânt mi-a lamurit toate întrebarile.

Tânara a primit apa vie a Cuvântului si a Duhului Sfânt! Slavit sa fie Domnul! Amin.

OVIDIU LITEANU- Daca înseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea apa vie!

REMEMBER BUCURESTI 4 MARTIE 1977

Ovidiu Creanga

 

INSTRUCTIUNI ÎN CAZ DE CUTREMUR


Extras din articolul lui Doug Copp despre „Triunghiul vietii”

Cititi si transmiteti mai departe – v-ar putea salva viata voua si celor dragi!!!

„Numele meu este Doug Copp. Sunt seful Salvarii si Managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internationale de Salvare (ARTI), cea mai experimentata echipa de salvare. Informatiile din acest articol vor salva vieti în caz de cutremur.

M-am târât în interiorul a 875 de cladiri prabusite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de tari, am fondat echipe de salvare în mai multe tari si sunt membru a mai multe echipe de salvare din diferite tari. Am fost Expertul Natiunilor Unite în Micsorarea Dezastrelor (UNX051-UNIENET) timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985, exceptând dezastrele simultane.

Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic si se va compacta mai putin. Cu cât obiectul se va compacta mai putin, cu atât va fi mai mare vidul (golul) si cu atât mai mare probabilitatea ca persoana care foloseste acest gol pentru siguranta nu va fi ranita.

1) Oricine care pur si simplu „se apleaca si se acopera” când cladirile se prabusesc, este zdrobit si ucis. De fiecare data, fara exceptie. Oamenii care se pun sub obiecte, ca birouri sau masini, sunt întotdeauna zdrobiti!

2) Câinii, pisicile si copii mici sunt uneori în mod natural ghemuiti în pozitia fetala. Si tu ar trebui sa faci la fel în caz de cutremur. Este un instinct de supravietuire natural. Poti supravietui într-un mic gol. Du-te lânga un obiect, lânga o canapea, lânga un obiect mare si voluminos, care se va comprima într-o oarecare masura, dar care va lasa un gol lânga el.

3) Cladirile din lemn sunt cele mai sigure cladiri în timpul unui cutremur. Motivul este simplu: lemnul este flexibil si se misca cu forta cutremurului. Daca acea cladire din lemn se prabuseste, sunt create mari goluri de supravietuire. De asemenea, cladirile din lemn au mai putina greutate concentrata care se poate prabusi. Cladirile din caramizi se vor sparge în caramizi individuale. Caramizile vor cauza multe rani, dar mai putine trupuri zdrobite decât lespezile din beton.

4) Daca esti în pat, pe timp de noapte si apare un cutremur, pur si simplu rostogoleste-te jos din pat. Un vid de siguranta va exista în jurul patului. Hotelurile pot obtine o rata mai mare de supravietuire în cutremure, daca pun un semn pe spatele usii fiecarei camere, spunându-le ocupantilor sa se întinda pe podea, lânga baza patului, în timpul unui cutremur.

5) Daca apare un cutremur în timp ce te uiti la televizor si nu poti scapa usor iesind pe geam sau pe usa, atunci întinde-te jos si ghemuieste-te în pozitie fetala, lânga canapea sau un obiect mare.

6) Toti care se aseaza sub usa de la o intrare când cladirea se darâma sunt omorâti. Daca stai sub o usa de la o intrare si tocul usii cade înainte sau înapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Daca tocul cade în parti, vei fi taiat în doua de intrarea usii. În oricare din cazuri vei fi omorât.

7) Niciodata sa nu mergi la scari. Scarile au un moment de frecventa diferit (se leagana separat de partea principala a cladirii). Scarile si restul cladirii se lovesc reciproc în continuu, pâna când are loc prabusirea scarilor. Oamenii care se duc pe scari înainte sa se prabuseasca, sunt ciopârtiti de treptele scarii. Sunt mutilati oribil. Chiar daca imobilul nu se prabuseste, nu mergeti pe scari. Scarile sunt cea mai de asteptat parte a cladirii de a fi avariate. Chiar daca scarile nu sunt prabusite de cutremur, s-ar putea prabusi mai târziu, când ar putea fi aglomerate cu oameni. Ar trebui întotdeauna sa fie verificate chiar daca restul cladirii nu este avariat.

8) Mergeti lânga zidul exterior al cladirilor sau în afara lor daca este posibil – este mult mai bine sa fi lânga exteriorul unei cladiri decât în interior. Cu cât esti mai în interior fata de perimetrul exterior al cladirii, cu atât este mai mare probabilitatea ca drumul tau de scapare sa fie blocat.

9) Oamenii din interiorul vehiculelor sunt zdrobiti când soseaua de deasupra cade într-un cutremur si le zdrobeste vehiculele; ceea ce s-a întâmplat cu lespezile dintre puntile de trecere ale Autostrazii Nimitz. Victimele cutremurului din San Francisco au stat în interiorul vehiculelor. Au fost toti omorâti. Ar fi putut cu usurinta sa supravietuiasca iesind afara si întinzându-se lânga vehiculele lor, spune autorul. Toate masinile zdrobite au avut goluri de aproximativ 1,5 m lânga ele, cu exceptia masinilor care au avut coloane cazute direct peste ele.

10) Am descoperit, în timp ce ma târam înauntrul unei institutii ziaristice si al altor institutii cu multa hârtie, ca hârtia nu se taseaza. Se gasesc goluri mari în jurul teancurilor de hârtie.

***

În 1996 am facut un film care a demonstrat metodologia mea de supravietuire ca fiind corecta. Guvernul Federal Turc, orasul Istambul, „Universitatea din Istambul”, Case Productions si ARTI, au cooperat pentru a filma acest test stiintific.

Am prabusit o scoala si o casa cu 20 de manechini înauntru. Zece manechini s-au „aplecat si acoperit” si 10 manechini i-am folosit în metoda de supravietuire „triunghiul vietii”. Dupa ce cutremurul simulat a avut loc, am intrat printre darâmaturi si am intrat în cladire pentru a filma si a documenta rezultatele. Filmul, în care am practicat tehnicile mele de supravietuire sub conditii direct observabile si stiintifice, relevante pentru prabusirea de cladiri, au aratat ca ar fi fost 0% supravietuitori pentru metodele cu „aplecat si ascuns”. Ar fi fost mai probabil 100% supravietuire pentru oamenii care ar fi folosit metoda mea, „triunghiul vietii”. Acest film a fost vazut de milioane de telespectatori la televiziunea din Turcia si restul Europei si a fost vazut în SUA, Canada si America Latina, pe programul TV RealTV.

Prima cladire în care am intrat, a fost o scoala în Mexico City, în timpul cutremurului din 1985. Toti copii erau sub bancile lor. Fiecare copil a fost zdrobit pâna la grosimea oaselor lor. Ar fi putut supravietui daca s-ar fi întins jos, lânga bancile lor, pe culoarele dintre banci. M-am întrebat de ce copiii nu erau pe culoarele dintre banci. Nu am stiut atunci ca acelor copiii li s-a spus sa se ascunda sub ceva stabilit dinainte, când cladirile s-au prabusit, greutatea tavanelor care au cazut pe obiectele de mobilier, le-au zdrobit pe acestea din urma, lasând un spatiu sau vid lânga ele. Acest spatiu este ceea ce eu numesc „triunghiul vietii”. Cu cât obiectul e mai mare, cu atât e mai puternic si se va compacta mai putin. Cu cât obiectul se va compacta mai putin, cu atât va fi mai mare vidul (golul) si cu atât mai mare probabilitatea ca persoana care foloseste acest gol pentru siguranta nu va fi ranita.

Data viitoare când priviti cladiri prabusite, numarati „triunghiurile” pe care le vedeti formate. Sunt peste tot. Este cea mai comuna forma pe care o vei vedea într-o cladire prabusita. Sunt peste tot. Am antrenat Departamentul de Pompieri din Trujillo (populatia de 750.000) cum sa supravietuiasca, sa aiba grija de familiile lor si sa-i salveze pe altii în caz de cutremur.

Seful salvarii din Dpartamentul de Pompieri din Trujillo este profesor la Universitatea din acest oras.. M-a însotit peste tot si a dat o declaratie personala: „Numele meu este Roberto Rosales. Sunt seful salvarii din Trujillo. Când aveam 11 ani, am fost prins înauntrul unei cladiri prabusite. Aceasta situatie a aparut în timpul cutremurului din 1972, care a omorât 70.000 de oameni. Am supravietuit în „triunghiul vietii”, care a existat fratelui meu. Prietenii mei, care au nimerit sub pat si sub mese, au fost zdrobiti si omorâti. (da mai multe detalii, nume, adrese, etc.). Sunt exemplul viu al „tiunghiului vietii”…

A (re)prezentat,

Ovidiu CREANGA

4 martie 2012

La 35 de ani de la

Cutremurul din Bucuresti

Scopul final al Lui Dumnezeu nu este sa te informeze, ci să te formeze

 din “Discovering Your Identity”

de B.Jones & T.Powell

tradus Rodica Botan

Dupa ce David Bennett a urcat Muntele Everest, un reporter i-a pus urmatoarea intrebare:

-Cum ai reusit?

Frigul absolut brutal si vânturile puternice fac din ascensiune o treaba periculoasa si teribil de grea. Drept raspuns, Bennett a început sa spuna cum s-a protejat de asaltul neîndurator al temperaturii scazute, cum si-a pregatit mâncarea, si cum si-a pregatit adapostul ca sa se odihneasca cât de des posibil Continue reading “Scopul final al Lui Dumnezeu nu este sa te informeze, ci să te formeze”

PRIMUL NUMAR AL NEWSLETTER-ULUI „ROMÂNIA NOASTRA”

Cristi DUMITRACHE

.

Dragi colegi scriitori si jurnalisti,

 

Parerile noastre despre ceea ce se întâmpla în România au început sa prinda contur. S-a coagulat un proiect jurnalistic, pe care îl începem acum, cu pasiune si dedicatie. Primul numar al newsletter-ului bilunar „România Noastra”, editat de revista „Pagini Românesti în Noua Zeelanda” a aparut. În acest prim numar si-au exprimat opiniile 14 jurnalisti din România, Noua Zeelanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Italia si Franta. Toate aceste opinii pot fi preluate de publicatiile din întreaga lume, cu citarea sursei. De asemenea, toti jurnalistii doritori îsi pot trimite parerile la adresa noastra de email: romanianpages@yahoo.co.nz.

Opiniile noastre vor aparea în câteva medii de informare consacrate: la TVR International, Radio România Actualitati, Romanian Global News, dar si în revistele de diaspora care participa la proiect. Reamintim ca acest proiect nu este o asociatie, ca nu exista nici o cotizatie, este realizat voluntar si respecta dreptul la opinie al fiecarui jurnalist implicat.

Tema de deschidere a fost urmatoarea: „Cum credeti ca poate fi salvata România? Clasa politica româneasca este compromisa total. Rând pe rând, au sfârtecat ciolanul puterii toate partidele politice, s-au mânjit cu mierea tarii toti ursii pofticiosi, au furat, fura si vor continua sa fure cu abnegatie, împreuna cu rudele, prietenii, amicii, toti cei care formeaza aceasta clica, despre care omul de rând, românul caruia i s-a furat tara spune ca sunt «toti o apa si-un pamânt». Ce se poate face, în opinia dvs, pentru a reintra în normalitate? Pe cine ne bazam pentru a scoate România la liman, cine poate salva o tara ce merge în jos?”

Iata în continuare si câteva spicuiri din raspunsurile date în acest prim numar, atasat acestui mesaj:

 

GRIGORE L CULIAN, editor fondator New York Magazine:

Cred ca România mai poate fi salvata doar de votarea si aplicarea Legii Lustratiei, care sa nu permita accesul fostilor si actualilor profitori ai regimului comunist la functiile publice. Cât despre clasa politica româneasca, mare lucru nu se mai poate face, fiindca nu mai are cine sa scoata România din groapa în care se afla. Cei care mai puteau face câte ceva au emigrat, iar acordul cu Fondul Monetar International va îngropa definitiv România!”

ION MIHAI, redactor Televiziunea Romana:

Atâta vreme cât la alegerile din 2008 prezenta la vot a fost de 39%, de ce ne miram de clasa politica? Nu ei sunt de vina, ci noi! Cei care nu au mers la vot acum comenteaza si sunt nemultumiti. Trebuie ca fiecare sa mearga la vot pentru a arata ca îi pasa de ceea ce se întâmpla în tara sa. Fiecare trebuie sa faca un efort de a se informa, de a stabili cine l-ar putea reprezenta si sa ia o decizie: cu cine voteaza! E un efort pe care trebuie sa-l facem o data la patru ani. Dar numai asa vom avea o clasa politica mai buna.”

ADRIAN IRVIN ROZEI, senior editor PRNZ Franta:

România nu se va «salva» decât daca se va salva întreaga lume occidentala! Suntem toti în aceeasi barca! Daca Europa se va îneca, vom pieri si noi! As zice chiar ca, din anumite puncte de vedere, România are un avantaj: are 3 milioane de expatriati care, nu numai ca trimit bani si sustin economia, dar, cum au facut spaniolii sau portughezii în anii ‘60-’80, impun criterii democratice si un mod de viata modern, pe care l-au învatat în Occident. Nu e simplu, sunt de acord! Dar sper ca vor reusi!”

GABRIELA CALUTIU SONNENBERG, editor PRNZ Spania:

Ca la curele de slabire: nu pierderea în greutate e problema, ci mentinerea ei dupa aceea. Probabil ca numai în mod punitiv se poate impune respectarea legilor pe termen lung. Dar cine sa impuna asta? Armata? Politia? Nu exista o institutie serioasa de încredere care sa controleze. Trebuie mai mult de una, altfel se revine la statul autoritar cu putere centralizata. Ramân la parerea mea: trebuie copiat un model viabil din afara si, mai presus de toate, sa fie respectat de toata lumea. E o dilema grea. Nu vad iesire. Câta dreptate avea Einstein când zicea ca o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gândire care a generat-o.”

GEORGE PETROVAI, editor PRNZ România:

Cum politica româneasca postdecembrista face tot mai mult dovada unui cartel al faradelegilor îndreptate împotriva tarii si poporului (jaful sistematic, murdarirea valorilor nationale, deprecierea prestigiului international al României prin punerea ei la cheremul ciocoilor interni si externi), se impune constituirea unei forte nationale cu rol de contrapondere. Iar aceasta forta, actualmente jucata pe degete de oribilii facatori ai politicii romanesti, nu poate sa vina decât din partea societatii civile: organizatii neguvernamentale, presa independenta, cetateanul preocupat de prezentul si viitorul tarii. Doar ea, calauzita fara gres de instinctul general uman al aspiratiei legitime spre libertate, echitate si prosperitate, precum si de instinctul national al afirmarii României pe arena internationala, va izbuti sa taie din înfumurarea potentatilor si va impune schimbarea Constitutiei în sensul normalizarii.”

ANDI RADIU, editor Gazeta Româneasca Italia:

Goana dupa parvenire, îndepartarea de cultura si o foarte mica constiinta fata de obligatii sunt doar câteva dintre motivele situatiei create. Conceptul de toleranta s-a îndreptat catre coruptie, hotie si manelism, iar pe scara de valori nu mai au întâietate adevaratii intelectuali, sportivii sau artistii de valoare. Dam vina pe un anume balcanism, în loc sa dam vina pe noi însine, pe modul nostru de a gândi si de a reactiona. Noi, cei care locuim în afara tarii ne-am convins ca «balcanismul» nu mai functioneaza odata ce ai iesit dintre granitele României. Ca adevaratele valori sunt recunoscute fara a fi pus pe tapet faptul ca fac parte dintr-o tara sau rasa anume. Tocmai de aceea, afirm cu hotarâre ca politicienii ar trebui îndrumati, daca nu chiar fortati sa aiba o anumita atitudine.”

PUCU ROSU CONSTANTIN, redactor radio, Planet FM, Auckland:

Ma-ntreaba editorul revistei «Pagini Românesti în Noua Zeelanda» cum poate fi salvata România? Simplu! Un presedinte nu jucator ci arbitru între partidele de la putere si cele din opozitie! Un presedinte (daca se poate) profesor universitar! Bine ar fi sa fie un istoric, bun cunoscator al nazuintelor de veacuri ale Romanului: independenta si neatârnare! Sa fie neînregimentat politic si sa nu aiba simpatii de nici o «

Un prim-ministru tânar, din generatia celor între 30 si 35 de ani, tehnocrat, fara de partid, fara de rude sus-puse, fara sa fie santajabil. Un Parlament cu deputati si senatori alesi Nu dupa sumele de bani depuse la partidul din care fac parte pentru a a ajunge la «ciolan»! Ci alesi de noi, de cetatenii tarii, dupa dovezi certe ca ne vor apara drepturile si vor munci pentru a ne asigura o viata demna si umana. O justitie care sa aplice Constitutia, sa apere Cetateanul, sa pedepseasca Vinovatul, sa nu fie coruptibila si aservita puterii!”

 

STEFAN DORU DANCUS, director si scriitor Grupul Media Singur:

Singura sansa a României actuale este schimbarea generatiilor. Învatamântul românesc, lasat de izbeliste de toate guvernele si mai ales, parasit de oamenii capabili pe care-i avea, nu mai este în masura sa asigure o continuitate valorica asa cum pot scolile din strainatate. De aici si imposibilitatea de-a misca amortitele roti ale evolutiei poporului.”

LIVIU ANTONESEI, jurnalist si scriitor Timpul, Adevarul, Liternet:

Daca as vrea sa fiu foarte exact, as spune ca nu exista solutie de salvare. Însa aceasta atitudine, desi ar fi exacta, ar fi si cea mai usor de adoptat, cea mai comoda, cea mai lesnicioasa. Daca nu exista solutie, stam linistiti, nu avem nimic de facut! Privind, prin urmare, lucrurile cu o oarece atentie, ne dam seama ca, desi nicidecum legata de actuala clasa politica, o solutie s-ar putea întrezari, renasterea societatii civile, care sa puna presiune pe clasa politica, indiferent care factiune a ei ar fi la guvernare.”

*** 

Dragi colegi jurnalisti, va multumim pentru participarea la acest prim numar si va invitam, în numar cât mai mare, sa dam raspuns la urmatoarea întrebare fundamentala privind România:

Este utila Legea Lustratiei si daca este, de ce abia acum, la 22 de ani de la momentul zero?

Asteptam raspunsurile dumneavoastra, ale tuturor celor interesati sa participe la acest proiect, la adresa de email a revistei „Pagini Românesti în Noua Zeelanda”: romanianpages@yahoo.co.nz.

 

Cu multumiri si gânduri bune din Auckland

 

Cristi DUMITRACHE

Editor PRNZ 

PAGINI ROMÂNESTI ÎN NOUA ZEELANDA

ROMANIAN PAGES ÎN NEW ZEALAND

Auckland, New Zealand

romanianpages@yahoo.co.nz

paginiromanesti@xtra.co.nz

http://prnz.Weblog.ro/

 

 

CONDAMNAREA ULTIMULUI BASTION STALINIST DIN EUROPA

Mircea Popescu

 

Înversunatii dusmani ai românilor, comunistii moldovenisti grupati în cea mai retrograda formatiune politica din Europa, Partidul Comunist din Republica Moldova (PCRM) condus de Vladimir Voronin, individul care din fruntea acestei grupari criminale a ordonat provocarile, crimele si înabusirea miscarilor din Chisinau în Aprilie 2009, au început sa atace vehement nou înfiintatul Consiliu al Unirii:

„Guvernul Republicii Moldova protejeaza si tuteleaza deschis acele formatiuni politice care cer unirea Moldovei cu România. De o bunavointa deosebita din partea regimului de guvernare se bucura Consiliul Unirii Republicii Moldova cu România reconstituit zilele trecute. Acest consiliu este compus de niste umbre caricaturale ale trecutului, responsabile de declansarea macelului de pe Nistru, de conflictele interetnice de la începutul anilor 90 si de promovarea politicii de lichidare a independentei statului moldovenesc.“

Frica si disperarea PCRM, care prin Declaratia oficiala a Comitetului sau Central din 2 februarie 2012, legitimizeaza practic Consiliul Unirii ca fiind principala forta a societatii românesti în actiunile de promovare ale idealului national al reîntregirii. Din acest moment, este evident ca fortele antiromânesti declara razboi direct si deschis împotriva romanilor si nazuintei lor de a-si construi un viitor comun într-o singura tara unita si puternica.

Mai grav, atitudinea antiromâneasca si anti România a PCRM este internationalizata în aceeasi declaratie a CC al PCRM, prin condamnarea oficiala a legaturilor firesti cu guvernul României pe care le considera acte de tradare:

„Însasi guvernul moldovenesc, deschis, fara a se ascunde, la 3 martie 2012 va comite înca un act sigur de tradare – va participa la o sedinta comuna cu guvernul României – eveniment care ar reprezenta o înjosire fara precedent pentru oricare stat independent, eveniment care simbolizeaza deschis nu doar revenirea la politica anilor 90 dar si la practica trist a lui martie 1918.“

Prin aceasta declaratie anacronica, PCRM se identifica astazi ca URMAS DIRECT al STALINISMULUI care în 1940, în mod neprovocat dar premeditat, dupa cum o dovedeste pactul criminal sovietico-hitlerist din 23 August 1939, Ribbentop-Molotov, a cerut si a impus prin forta armelor, în total dispret pentru România, cotropirea si ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei.

Este cazul ca Presedintele, Parlamentul si Guvernul României, sa se autosesizeze despre aceasta pozitie antiromâneasca si antieuropeana si sa întreprinda toate masurile care se impun.

Obligatia morala a partidelor românesti este de a condamna la rândul lor aceasta ultima ramasita stalinista din spatiul european care prin prezenta sa instiga la ura etnica si ameninta populatia româneasca din Basarabia, mentine populatia dezbinata si plaseaza teritoriul de peste Prut la ultimul nivel de dezvoltare din Europa creând o stare de insecuritate regionala.

Clasa politica de la Chisinau are datoria sa boicoteze si sa condamne oficial PCRM care prin politica sa antieuropeana de tip stalinist constituie un potential pericol major pentru revenirea la un regim dictatorial având ca urmare izolarea internationala a Basarabiei si transformarea sa în „Cuba Europei” asa cum a declarat însusi Vladimir Voronin.

De asemeni, Guvernul de la Chisinau trebuie sa aiba curajul de a întreprinde o ancheta serioasa pentru a stabili si a trage la raspundere atât persoanele, pâna la cel mai înalt nivel al statului, care au ordonat actiunile în forta împotriva demonstrantilor din Aprilie 2009 cât si formatiunile si partidele politice care au sustinut necesitatea acelor masuri represive.

 

Mircea POPESCU

http://mipopescu.wordpress.com

Consilier Onorific al Presedintelui Comisiei de Politica Externa a Senatului României
Membru al Consiliului Unirii

3 Martie 2012


===============

Aderari la CONSILIUL UNIRII:

 

http://www.consiliul-unirii.ro/adeziune/

Consiliul Unirii are nevoie de suportul românilor, dar si de actiuni ferme, în conditiile în care au început atacurile disperate din toate partile împotriva miscarii, semn ca panica ajunge sa cuprinda fortele antiromânesti. Tocmai de aceea ca niste fiare încoltite, aceste forte retrograde sunt periculoase!


Putem sta acum cu capul în nisip, dar ce vom face când îl vom scoate, cum ne vom mai uita în ochii oamenilor? Indiferent ca suntem politicieni sau doar simpli membri ai societatii civile avem obligatia, cel putin morala sa facem ceva pentru împlinirea acestui deziderat national.


Sper, ca organizatiile romanesti sa-si deschida fonduri speciale, acolo unde este posibil, pentru a ajuta activitatea Consiliului Unirii, atât în Basarabia cât si pentru actiuni pe lânga organizatiile internationale.

 

VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Elena Buica

Începutul represiunii comuniste

VICTOR ROSCA –

EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.

Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.

Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.

Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.

Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.

Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.

Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.

Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.

In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.

Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.

Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.

Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria

Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)

Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)

Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.

Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.

In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.

Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).

Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)

Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)

Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”

Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.

Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”

Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.

Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.

Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

4 martie 2012

DE VORBA CU EL!

Rodica Botan

Iară vă amintesc de rugăciune si de ce nu…de rugăciunea Tatăl nostru. Continui să mă rog rugăciunea asta in fiecare zi…cred că n-am uitat vreo zi…asa cred cel putin… Interesant amănunt peste care am trecut cu vederea până acum. Evanghelistul Luca dă amănunte mai multe decât ceilalti evanghelisti…si spune că ucenicii i-au cerut Domnului Isus să-i invete să se roage.

Acuma gânditi-vă că ati petrece ceva timp cu Domnul Isus. Că l-ati văzut făcând tot felul de lucruri…hrănind multimile, transformând apa in vin, vindecând orbi, leprosi, femei cu scurgeri de sânge, si chiar înviind oameni din moarte. Daca ati avea oportunitatea să stati la o ceasca de cafea cu El… Continue reading “DE VORBA CU EL!”

Imoralitate la drumul mare!

CONTROVERSE PE O TEMA FUNDAMENTALA

    .

Un rasunator semnal de alarma trage Cardinalul Keith O’Brien, Lider al Bisericii Catolice, cu privire la casniciile pentru homosexuali (Antena3.ro/ 04 Mar 2012)

Cardinalul Keith O’Brien are o interventie agitata vis a vis de imoralitatea crasa,  promovata de societatea contemporana, prin portofoliile guvernamentale, întrebând ironic si retoric:

De ce sa ne oprim aici?

Sa dam voie unui mariaj între trei barbati! 

Reprezentantul Bisericii Catolice scotiene a declara ca planurile Guvernului de a legaliza casniciile pentru oamenii de acelasi sex reprezinta “o nebunie curata” conform Sky News.

Cardinalul Keith O’Brien, liderul Bisericii Catolice din Scotia, l-a acuzat pe premierul britanic David Cameron, în acelasi context, ca încerca sa “redefineasca realitatea” – desi nu doar acest premier e singurul vinovat deaorece si alti contemporani „gândesc” la fel.

Într-un articol pentru publicatia Daily Telegraph, cardinalul precizeaza ca: “Din moment ce toate coordonatele legale ale unei casnicii sunt valabile si pentru cuplurile de acelasi sex, este evident ca propunerea nu este legata de drepturi, dar mai degraba de încercarea de a redefini ideea de mariaj pentru întreaga societate“.

“Exista si alte pericole. Daca mariajele pot fi redefinite, astfel încât sa nu mai fie nevoie de un barbat si o femeie, dar de doi barbati sau doua femei, de ce sa ne oprim aici? De ce sa nu dam voie unui mariaj pentru trei barbati sau pentru doi barbati si o femeie, daca acestia îsi jura credinta eterna?

Dumnezeu are un cuvânt aspru,  care defineste clar astfel de oameni (suspusi care decid împotriva oricarei logici si morale elementare): „S-au crezut întelepti, dar au ajuns nebuni. (Romani, 1.22)

Elevii claselor primare au o judecata mai buna, mai dreapta si mai corecta fata de astfel de situatii. Cine nu crede, poate încerca un sondaj de opinie si rezultatele vor vorbi de la sine.

Vedem ca o viata dusa în pacat (si poate în desfrâu) dauneaza grav sanatatii mintale ale oamenilor, indiferent de vârsta, sex, religie, natie sau etnie etc.

 

Recunostinta noastra sincera celor care au semnalat acesta stare negativa, dar   si celor care iau atitudine împotriva starii de imoralitate spre care se îndreapta Occidentul.

.

PUTETI CITI AICI ARTICOLUL!

Seminar despre Drum (Cale)

 George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  

             Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

Motivație– Învățătura dată de Isus ucenicilor

Biblia consemnează că în Săptămână patimilor Domnul Isus are cuvinte de mare încărcătură istorică și spirituală pentru omenire.

Cronicarul, martor al acelor evenimente, evanghelistul Ioan, înregistrează și această afirmație a Mântuitorului Isus: „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan, 14.4) Continue reading “Seminar despre Drum (Cale)”

LUPTA CU DEPRESIA!

Rodica Botan

Am trecut cu multi ani în urma prin depresii teribile care m-au dus si pe mine departe…si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat timp de gândire, mi-a mai daruit viata…a câta oara, oare, ca sa pot sa vorbesc de minunile Lui?

Depresia este un lucru cumplit. Si multa lume sufera de depresie. Corpul si mintea lucreaza împreuna; exista motive chimice (o imbalanta chimica) care poate sa predispuna pe cineva la depresie. Nu totdeauna persoanele depresionate au motive sa fie în depresie. Sunt alti oameni care au probleme la fel de mari sau chiar mai mari, care mentin o atitudine solida, pozitiva, desi trec si ei prin aceleasi greutati ca si ceilalti Continue reading “LUPTA CU DEPRESIA!”

Interviu cu Iosif Belea, directorul unei clinici crestine din Brasov

Octavian Curpas

(Interviu din 14 Februarie 2009 – Phoenix Mission, Arizona)


Pro Vita a salvat viata a numerosi bebelusi”

Al saptelea din cei doisprezece copii (sase fete si sase baieti) ai unei familii de crestini evanghelici, Iosif Belea a vazut lumina zilei pe 30 aprilie 1971, în Hateg, judetul Hunedoara. Mama i-a fost cel mai bun profesor si tot ea i-a deschis înca din copilarie gustul pentru stiinta si informatie. Iosif, care a studiat teologia la Bucuresti, psihologia la Cluj si comunicare si relatii publice la Brasov, este în prezent, directorul clinicii Pro Vita din acest oras. Înfiintata în anul 2000, Pro Vita ofera sub garantia confidentialitatii, ajutor specializat adolescentelor gravide si persoanelor dezavantajate social, împletind asistenta medicala cu consilierea într-o abordare crestina. Daca faci parte din categoria viitoarelor mame fara perspectiva, Pro Vita te ajuta sa lupti pentru tine si pentru copilul tau, te învata sa ai încredere în oameni si îti recomanda pacea si linistea sufleteasca pâna si în cele mai dificile situatii.

Cum ai luat decizia de a urma Facultatea de Psihologie si de ce te-ai orientat spre acest domeniu?

– Cu toate ca prima mea vocatie este teologia, de altfel, am si fost timp de trei ani, asistent universitar la Universitatea Biblica din Bucuresti, a doua dimensiune vocationala ramâne în cazul meu, psihologia, care se doreste a fi componenta pragmatica a teologiei, în societatea contemporana. M-am orientat sau mai corect spus, am fost asistat si orientat de Dumnezeu spre aceste domenii, care se pliaza perfect pe textura mea launtrica.

Cum ai descrie, în câteva cuvinte, anii de studentie?

– Anii studentiei reprezinta o perioada de referinta pentru mine. As putea sa afirm ca din perspectiva umana, viata mea a cunoscut doua etape – înainte si dupa facultate, desigur, pâna în 2001 când m-am casatorit. Tot ce s-a întâmplat dupa acest eveniment, tine deja, de o a treia faza.

Cu ce gânduri ai absolvit facultatea si ce planuri aveai, ca proaspat licentiat?

– Ca proaspat licentiat mi-am dorit sa fiu totalmente la dispozitia lui Dumnezeu si sa fac doar voia Lui.

Care a fost traiectoria ta de dupa absolvire pâna în momentul când ai devenit directorul clinicii Pro Vita?

– Dumnezeu m-a ajutat sa înteleg în ce directie dorea sa ma îndrept, iar faptul ca am acceptat sa coordonez Clinica Pro Vita reprezinta o schimbare de paradigma, deoarece în perioada studiilor teologice nu m-am gândit la asa ceva. Împreuna cu sotia, medic specialist de medicina interna, am deschis înca o organizatie, PROLIFE INTERNATIONAL, pe care as defini-o ca pe o noua componenta a aceleiasi viziuni.

Cine a avut ideea unei astfel de clinici?

– Am colaborat mai întâi cu o alta fundatie din Brasov, dupa care am stabilit contactul cu Clinica Pro Vita din Cluj, prin urmare, Pro Vita Brasov s-a constituit ca una dintre filialele acesteia, celelalte doua aflându-se la Bucuresti si Târgoviste.

– Ce ne poti spune despre facilitatile pe care le oferiti (furnizori, pacienti, cabinete, etc.)?

– La ora actuala, ProVita ofera medicamente, servicii si consultatii medicale generale si de urologie, ajutor material, dar si consiliere. Furnizorii nostri sunt alte fundatii caritabile din judetul Brasov, persoane fizice, organizatii particulare sau oricine doreste sa faca donatii.

Cine poate sa faca parte din personalul ProVita? Exista si voluntari care îsi ofera serviciile aici?

– Orice persoana specializata are toate sansele sa intre în echipa noastra. Desigur ca lucram si cu voluntari, mai ales atunci când vine vorba de publicitate, traduceri sau diverse actiuni în scoli. De asemenea, as dori sa mentionez ca staff-ul ProVita ia parte la conferintele Pro Life.

Cât costa serviciile ProVita?

– Nu toate serviciile oferite de Pro Vita costa, de exemplu, consilierea si testul de sarcina sunt la liber. Pentru consultatiile medicale generale si de urologie, pacientii trebuie sa scoata din buzunar 25 de lei. De gratuitate beneficiaza doar cei din staff, voluntarii si rudele de gradul I ale acestora, iar ajutor material primesc în mod special, persoanele nevoiase.

Care sunt criteriile în functie de care se stabilesc tarifele?

– Tarifele sunt stabilite sub nivelul preturilor practicate de celelalte cabinete medicale, tocmai pentru a asigura un grad de accesibilitate cât mai mare al pacientilor.

Cum va promovati?

– Facem publicitate stradala, folosind fluturasi si panouri publicitare.

Aproximativ câte persoane trec anual, pragul clinicii, ce vârsta au si din ce categorii sociale fac parte?

– În 2008, ne-au vizitat în jur de opt sute de persoane, în marea lor majoritate din paturi sociale sarace sau de mijloc, începând cu adolescente de 15 – 16 ani pâna la batrâni de 75 – 80 de ani.

Ce ajutor specializat le oferiti celor care apeleaza la sprijinul ProVita ?

– Pacientii nostri beneficiaza de ajutor specializat, dupa caz, având la dispozitie un psiholog, un medic internist si un urolog.

Poti sa ne enumeri si sa ne descrii pe scurt, câteva din cele mai importante cursuri, programe, proiecte, etc. desfasurate în 2008?

– “?coala mamei” se adreseaza mamicilor care sunt invitate sa participe la discutii pe diferite teme medicale, psihologice sau nutritioniste, despre cresterea copiilor ori afectiunile specifice vârstei. De asemenea, în liceele din judetul Brasov, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare un alt proiect, prin care se urmareste promovarea unor valori educationale privind bolile cu transmitere sexuala, sarcina si avortul. Cu ocazia Craciunului, copiii nevoiasi si batrânii din judetul Brasov s-au bucurat de cadouri, prin “Maranatha”.

Ce rezultate s-au obtinut în toti acesti ani de când functioneaza ProVita?

– ProVita a salvat viata a numerosi bebelusi, a ajutat moral si financiar persoane în nevoie si nu în ultimul rând, a oferit o Evanghelie si a vorbit despre mântuire celor aflati departe de Hristos.

Ce urmeaza în 2009 la ProVita?

– În 2009, dorim sa continuam ce am început în 2008 si totodata, sa demaram un proiect de pregatire pentru nastere, prin care sa oferim suport si informatii medicale, psihologice si fizice viitoarelor mamici. De asemenea, ne propunem sa implicam mai multi voluntari în activitatile noastre.

ProVita asigura asistenta doar pe termen scurt sau exista si programe de durata ?

– Pro Vita asigura asistenta atât pe termn scurt cât si pe termen lung, însa totul depinde de deschiderea pacientilor.

Care sunt componentele esentiale ce asigura succesul unei astfel de clinici?

– La Pro Vita, oamenii si educatia continua reprezinta ingredientele de baza în asigurarea succesului. Nimic nu este mai important asadar, decât sa îti formezi un colectiv dedicat lucrarii, gata oricând de sacrificiu, dar si dispus sa investeasca în pacienti si în resurse si care sa împartaseasca aceleasi valori crestine si sa doreasca sa se specializeze si sa îsi împrospateze cunostintele.

Ati mai avut si esecuri? Cât de multumiti sunt pacientii de ceea ce gasesc aici?

– N-as putea vorbi de esecuri, însa fara îndoiala ca este loc de mai bine. În general, pacientii se declara mai mult decât multumiti.

Cum arata o zi obisnuita pentru tine?

– Sa spunem ca destul de încarcata, desi ma lupt sa scap de rutina, de rugina si de ruina.

Te-ai confruntat cu provocari de cand esti director la ProVita?

– Aproape fiecare zi aduce cu sine o serie de provocari, însa printre cele mai dificile se numara resursele.

Ce satisfactii ai avut?

– Multiple, mai ales atunci când vezi ca Dumnezeu mai salveaza prin tine înca o viata.

Ce anume îsi doresc cei din staff de la tine?

– Cred ca în special sa le fiu un exemplu în orice domeniu.

Este solicitanta munca într-o asemenea clinica, impune si sacrificii?

– Dostoievski spunea ca de Dumnezeu trebuie sa te apropii în stare de jertfa, iar eu subscriu acestei afirmatii.

Este ProVita o clinica crestina?

– Desigur, tot ceea ce oferim aici are o tenta crestina, mai ales în ceea ce priveste consilierea sau testele de sarcina.

– Cum împletiti asistenta medicala cu elementul religios?

– Pacientii au acces la brosuri si reviste cu teme crestine, pe care le pot studia, în functie de optiune, în sala de asteptare sau acasa.

Ai vazut minuni de când lucrezi aici?

– Viata poate fi traita clipa de clipa ca o minune sau ca o normalitate. Personal, am ales prima varianta.

În ce masura a rezistat ProVita prin credinta?

– Noi am fost învatati de Dumnezeu sa traim numai prin credinta.

Din experienta de pâna acum, în calitate de director al acestei clinici, ce recomandari le-ai face celor care au deschis deja sau intentioneaza sa deschida o astfel de clinica?

– Sa se roage si sa actioneze crezând în Dumnezeu.

Rezumând, ce etape a parcurs pâna în prezent ProVita si ce a mai ramas de facut ?

– Nu cred ca gresesc daca afirm ca Pro Vita s-a nascut, a murit si a reînviat. În prezent, ne dorim o explozie de potential, care va fi posibila doar în masura în care si altii vor spune « da , vreau sa fiu parte integranta din aceasta minune divina numita Pro Vita ».

Care au fost impresiile cu care ai plecat din AZ?

– Exceptionale, pacat ca nu am stat acolo decât doua zile, pe care oricum, le-am dedicat slujirii în biserica.

– Ai în plan un parteneriat ProVita cu o clinica din AZ sau din State?

– Din nefericire, deocamdata nu se pune problema de asa ceva, pentru simplul fapt ca înca nu am întâlnit oamenii potriviti, dar cred ca la timpul hotarât, Domnul mi-i va scoate în cale si parteneriatul de care vorbeati va deveni posibil.

Ce altceva ai dori sa le mai impartasesti cititorilor nostri?

– Îi rog sa îsi aminteasca de faptul ca în 1989, imediat dupa Revolutie, România a trecut dintr-un ghetou comunist într-o jungla de libertinaj si haos. Astfel, dupa o anestezie morala ce a durat nici mai mult nici mai putin de cincizeci de ani, reflexele de normalitate ale demnitatii românului tind sa tina de domeniul arheologiei morale. În acest context, noi, crestinii, suntem chemati nu numai sa dam o lupta permanenta împotriva acelor realitati care încearca sa mutileze chipul lui Dumnezeu în om, dar sa si promovam valorile eterne ale Împaratiei Sale.

Nu trebuie sa ne sperie criza mondiala, ci acum mai mult ca oricând, sa ne cristalizam convingeri biblice sanatoase, sa ne încredem din toata inima în Domnul si sa nu uitam ca El este proslavit în noi daca noi ne gasim placerea în El.