Category: Romania

În slujba cui este jurnalistul?

On By nelursIn Europe, Media, RomaniaLeave a comment

by Marina Glodici

Daca în materialele anterioare am vorbit despre statutul jurnalistului maramuresean, acum mi-am propus sa dezbat o alta tema extrem de importanta si foarte de actualitate. Aceasta ar putea fi raspunsul întrebarii care si-o pun aproape toti în ziua de azi: „În slujba cui este jurnalistul?”
Desigur ca odata ce statutul de jurnalist este gresit înteles si rolul acestuia este la fel perceput.
Mi s-a întâmplat sa vad jurnalisti înregimentati politic, ba chiar cu functie în partid, sau chiar consilieri la primarii. Ma întrebam atunci eu, cum pot acestia sa slujeasca la „doi stapâni”, adica reprezentau statul, dar si societatea civila. Ori cum puteau ei oare a fi echidistanti în materialele pe care le semnau? Dar asta nu e tot. Zelosi cum se dadeau, luau exemplul politicienilor galagiosi (respectiv neeficienti) si hartuiau chiar si colegii pe motive politice. Si te trezeai ca esti învaluit din toate partile, ba din punct de vedere politic, ba social, ba religios si nimeni nu întelegea, cui profita vacarmul acesta din societate? Cuiva îi era tare drag, cineva se alegea cu ceva în urma acestei distrageri totale a atentiei de la lucrurile importante.
Legislatia presei reglementeaza clar profesia de jurnalist. Ori daca cineva este atras de politica poate sa o faca în mod deliberat si cu succes într-un cadru legal si nu blocând dreptul de exprimare al jurnalistilor în favoarea unei fomatiuni politice. Personal nu pledez pentru un anumit partid politic, dar apreciez foarte mult valorile noastre ale românilor care sunt în fiecare partida politica. Problema e ca trebuie sa se gaseasca o modalitate de compromis în care sa se oglindeasca solutii privind ridicarea nivelului de trai si progresul societatii românesti si de ce nu, al celei europene.
Am observat un regres privind libertatea jurnalistului din cauza unei paturi corupte care fac presiuni, hartuie social, financiar si emotional reprezentantii acestei bresle. Si nu e corect. Eu cred ca Guvernul României ar trebui sa faca ceva pentru jurnalisti. Pentru ca pâna al urma aparam aceleasi valori si dorim sa se faca dreptate si adevarul sa triumfe întotdeauna.
De asemenea si agentiile de presa care cunosc cadrul legal de exercitare a profesiei sa ia masuri împotriva jurnalistilor care nu corespund din punct de vedere al pregatirii si mai ales sunt membrii ale unor partide politice. Si asta pentru ca ei nu vor putea fi niciodata obiectivi. Trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa vedem în fiecare un potential. De aici se nasc acele informari eronate, materialele scandaloase care nu au gir jurnalistic, ataca persoana, si genereaza o stare generala nu tocmai propice pentru munca si solidaritate precum si de dialog si de armonizare între membrii societatii si chiar între stat si societatea civila.
O alta problema ar fi conducerile firmelor din mass media care ar trebui sa angajeze manageri cu pregatire de specialitate care stiu legislatia presei si cunosc felul în care se procedeaza în sectorul de marketing. Dar din pacate nu înteleg multi de ce oamenii nepotriviti la conducere ar trebui eliminati. Si cum se spune din popor ca „sunt multi chemati” sa facem cumva sa fie cât mai putin „nealesi”si cât mai multi oameni de calitate („alesi”). În concluzie, sa se creeze conditii ca toti jurnalistii sa fie numai în slujba poporului ale carei democratii si interese le promoveaza.

Fundatia Nadia Comaneci sustine campania «Suflet pentru România»

On By nelursIn Children, Europe, Family, Life and Health, News, Romania, USALeave a comment

Fundatia Nadia Comaneci

COMUNICAT DE PRESA

Fundatia Nadia Comaneci împreuna cu Asociatia Viata Copiilor va sustine campania „Suflet pentru România”, intiata de prof. Mihaela Serban, prin organizarea unui teledon pentru strângerea fondurilor necesare dezvoltarii campaniei.

Campania «Suflet pentru România», lansata la finalul anului trecut, în cadrul «Galei Umanitatii», îsi propune sa strânga fonduri pentru sprijinirea copiilor strazii, orfani si abandonati, prin crearea si sustinerea unor centre de adapost si eduare dedicate acestora.

„În fata unei campanii precum «Suflet pentru România» nu poti ramâne indiferent, pentru ca ar însemna sa întorci spatele unor copii neajutorati, pentru care si o alinare constituie un sprijin extraordinar. Si am încredere ca, organizând acest teledon, vom putea sa le oferim acestor copii mai mult decât o vorba buna, sa le oferim o casa, o masa si un mediu familial în care sa creasca frumos. Pentru mine, în viata exista o dimensiune esentiala pentru a te simti cu adevarat împlinit: solidaritatea umana. Familia si prietenii reprezinta puncte-cheie în traiectoria personala si profesionala. În masura în care ai reusit sa-ti consolidezi aceste coordonate viata, sa te înconjori de dragoste si încredere, e imposibil sa nu iradiezi, sa nu comunici, la rândul tau, lumii, dragoste si încredere. Pentru noi si pentru toti cei care sunt alaturi de noi, ele pot fi rezumate într-un triptic: generozitate, gratie, gratitudine. De aceea, sper sa fiti alaturi de mine în sustinerea acestui proiect, pentru ca numai împreuna utem oferi o sansa acestor copii”, a declarat Nadia Comaneci.

Teledonul va avea loc în a doua jumatate a lunii aprilie si se va bucura de prezenta unor personalitati din lumea sportului si showbiz care, timp de 4 ore, vor raspunde la apelurile celor care vor dori sa faca donatii, orice suma fiind binevenita. Vedetele si-au exprimat deja dorinta de a face donatii pentru copiii abandonati si orfani, iar sumele colectate vor fi facute publice la finalul teledonului.

Totodata, în cadrul acestui eveniment, vor fi scoase la licitatie câteva tablouri donate de Alexandra Nechita, cunoscuta la nivel mondial drept Micuta Picasso, precum si alte obiecte oferite de vedete internationale, banii oferiti pentru acestea urmând sa fie folositi pentru derularea campaniei „Suflet pentru România” si a altor proiecte sociale initiate de Fundatia Nadia Comaneci.

Evenimentul va fi sustinut de institutii publice si private, precum si de oameni de afaceri din România si se va bucura de promovare în presa scrisa, radio si tv, urmând sa fie transmis în direct pe un post national de televiziune.

Conturile deschise de Fundatia Nadia Comaneci pentru strângerea fondurilor destinate campaniei „Suflet pentru România” vor fi facute publice de reprezentantii fundatiei înainte de eveniment si vor ramâne la dispozitia celor interesati si dupa încheierea teledonului.

Fundatia Nadia Comaneci

Fundatia Nadia Comaneci este o organizatie apolitica, nonguvernamentala si nonprofit, înfiintata la initiativa celei mai mari gimnaste a sportului românesc. Urmând modelul Nadiei Comaneci, o personalitate simbol a succesului, fundatia care îi poarta numele îsi propune sa încurajeze, sa sprijine si sa promoveze performanta, atât în sport, cât si în alte domenii de activitate, militând pentru o viata de nota zece pentru toate vârstele.

Campania Suflet pentru România

Campania «Suflet pentru România» doreste ocrotirea copiilor într-un mediu rezidential sau în centre speciale prin oferirea unor mese, asigurarea vestimentatiei si a tuturor lucrurilor necesare cresterii unui copil în conditii demne. În timpul sederii într-un astfel de centru, copiii, vor creste într-un mediu de viata decent, vor desfasura activitati educative cu educatori si asistenti sociali, eliminând totodata riscurile unei vieti fara adapost.

Virgil MUNTEANU
Director general Fundatia Nadia Comaneci
0744 3737 531
virgil.muntean@nadiacomaneci.eu
Bucuresti
4 Martie 2010

Cine pe cine controleaza?

On By nelursIn Persecution, RomaniaLeave a comment

by Marina Glodici

O plaga cu care am ramas de pe vremea regimului totalitarist este naravul unora din societate de a tine controlul asupra semenului, colegului ori a vecinului sau. Ceea ce este extrem de periculos.
A existat o categorie de persoane care dadeau informatii la diferite institutii, precum politie ori securitate si se alegeau probabil si cu bani pentru asa ceva. Ei, acum, acestia se straduiesc sa-si pastreze „mâna de lucru” si au grija de câte cineva din societate.
Observ cunoscuti care nu întretin relatii de amicitie sau prietenie cu tine, dar pun pe altcineva sa te spioneze, sa afle totul ce faci. Pentru ce oare? Pentru simplul fapt ca le sta în fire si acum trebuie sa le spun ca obligatoriu va trebui sa-si schimbe practica, si în primul rând mentalitatea. Dictatura, totalitarismul, dorinta de subordonare absoluta a celuilalt, dorinta de a intra în lucruri strict legate de intimitatea individului duce la o practica infractionala care este pedepsita de Codul penal, dar si de Constitutia României.
Unii dintre oamenii de afaceri si-au pus camera de supraveghere (si bine au facut, daca este vorba despre domeniul public) pentru protectie. Însa unii vor sa stie chiar tot despre angajati, ori cine stie despre cine. Aici vreau sa spun ca e inadmisibil sa stie mai multe decât trebuie, respectiv ”Ce tie nu-ti place altuia nu face!”.
Am întâlnit oameni care au în subordine angajati pe care îi conduce prin coruptie, manipulare si control. Întâi izoleaza persoana în cauza si este interesat de tot ce vorbeste cu subordonatii lor. Apoi îi blocheaza orice legaturi pe care nu le pot controla. ?i a fost o mare perioada de timp în care oameni aflati în situatia aceasta nu au simtit ca a fost o revolutie în societate. Pentru ca acesti ”controlori” sunt pregatiti bine, nu se tem de nimeni deoarece sunt sustinuti de o parte dintre cei care au parvenit si au scopuri obscure sau cum se spune în popor despre lup si-au „schimbat parul, dar naravul ba”.
Aceasta practica de spionaj personal duce la formarea de controverse, dar chiar la o devianta, respectiv ruperea legaturilor dintre indivizi. Ceea ce ar putea genera dezechilibru si o stare generala degradata din punct de vedere al relatiilor sociale. De aceea sunt si atâtea nerealizari deoarece practica „controlului” este specifica persoanelor autoritare. Contrar unui stat democratic.
Desigur ca rautatea, lipsa de toleranta si respect fata de cei din jur îi determina pe unii sa aiba grija „caprei vecinului” sau mai stiu ce alt motiv tot meschin si neonorabil sa fie la mijloc?
Remediul la asemenea manifestari antipersoana porneste de la fiecare individ în parte, de la o analizare amanuntita a sinelui si de o hotarâre puternica de a fi autentici si corecti în raport cu concetatenii si cu întreaga societate în care ne ducem existenta de zi cu zi.

La Fundatia „Paul Polidor” din Bucuresti: Serata Elisabeta Iosif si Elena Armenescu

On By nelursIn Europe, literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

Paul Polidor
Bucuresti, 5 martie 2010

La Centrul International Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4 – Bucuresti de Interferente Culturale al Fundatiei „Paul Polidor” a avut loc miercuri, 3 martie 2010, orele 18.00, Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU. Manifestare desfasurata în cadrul Clubului de Lectura si Arte „Paul Polidor” si organizata de catre fundatia omonima în colaborare cu Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucuresti, serata cu numarul 9 s-a deschis cu o lectura din scrierile semnate Elisabeta Iosif si Elena Armenescu, atât din aria prozei, cât si din cea a poeziei. Textele în lectura autoarelor, reprezentând o selectie bine aleasa din propriile scrieri, au încântat asistenta prin farmec si colorit imagistic, prin dezinvoltura metaforelor si robustetea constructiei literare, dar si prin respiratii interioare, cu suflu tainic, metafizic, impregnat de efuziuni muzicale si lirism… Despre aceste aspecte si destinul omului de condei în societatea româneasca de azi a vorbit criticul literar Cristian Neagu.
În partea a doua a seratei, pentru contributii deosebite la promovarea programelor fundatiei, scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu li s-a conferit titlul de membru al Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”. Astfel, Elisabeta Iosif si Elena Armenescu se alatura unor prestigiosi oameni de cultura, care au devenit (antum sau post-mortem) membri ai Academiei de Interferente Internationale „Paul Polidor”, între care amintim: poetul Traian T. Cosovei; criticul muzical Florin-Silviu Ursulescu; regretatul scriitor si promotor cultural Artur Silvestri; poetul Mihail Sinelnikov (Federatia Rusa); poeta Paula Romanescu; scriitoarea Crina Bocsan-Decusara; regretatul poet slovac Ondrej Stefanko; actorul Eugen Cristea (Societar de Onoare al Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti); poeta Victoria Milescu; artistul plastic Ashraf Heybatov (Germania) s.a.
Serata s-a încheiat cu doua momente artistice în onoarea scriitorilor Elisabeta Iosif si Elena Armenescu.
Primul moment a fost o surpriza: un dans imaginat (pe „Italian Polka” de Serghei Rachmaninov) de grupul de copii „Poli d’or” (Bianca Dumitrache, Zaheda Bahbouh si Mariam Ashkar) de la Gradinita 234 „Zori de zi” din sectorul 2 al Capitalei (conducator artistic: Simona Polidor).
A urmat recitalul de muzica culta al elevilor-artisti din centrul fundatiei „Paul Polidor” Scoala de Muzica si Arte Plastice Nr.4-Bucuresti (director: prof. Hortensia Orcula, amfitrion al seratelor alaturi de Paul Polidor).
Repertoriul clarinetistului Eduard Ignat, acompaniat la pian de catre prof.Ileana Georgescu, a inclus:
Demnitz – Studiu melodic nr.1;
J.A.Hasse – Boureé;
W.A.Mozart – „Dans german”.
Acompaniat de catre prof.Irina Barbu, clarinetistul Cristian Eftimie a propus auditoriului:
Demnitz – Studiu melodic nr.5;
W.A.Mozart – „Divertisment”;
E.W.Ferari – Romanta.
Conducatorul artistic al partii de muzica culta a fost muzicianul Stefan Mihailescu, profesionist care a imprimat un tonus sensibil interpretarilor în dificila zona de exprimare a suflatorilor.
Serata ELISABETA IOSIF si ELENA ARMENESCU „glasuieste”, de fapt, despre o urgenta spirituala a neamului românesc: aceea de a ne recunoaste propriile valori într-o lume cu repere îndoielnice si înselatoare, de a conferi forta axiologica si perenitate actului de emisie culturala într-o tara batjocorita de kitch-uri manelizante, de a cauta lumina în Dumnezeu si în fortele României profunde, zilnic strivite sub cizma indiferentei…

Viitorul poate începe astazi

On By nelursIn Children, Europe, Family, Life and Health, Romania, USALeave a comment

by Tudor Petrut
Los Angeles, California
Numai în statul California functioneaza peste 50.000 de fundatii si alte institutii non-profit care încearca sa acopere o raza incomensurabila de cauze nobile în întreaga lume. Iar californianul, de la cetateanul de rând la vedeta de cinema, sunt generosi în a sustine, mai ales pe cei saraci si suferinzi. Orfanii si copiii bolnavi de SIDA din România au fost mereu printre sarmanii ajutati de americani.
Numai ca, în timp, du rererea lor a fost umbrita de alte si de alte cauze, în alte colturi de lume. Cum poate atunce o fundatie pentru copiii din România, una dintre multe altele care au aparut si disparut în ultimele doua decenii, sa devina cea mai importanta si recunoscuta în sudul californian? Pentru cine a avut placerea sa o cunoasca pe Stefania Magidson nu mai exista nici un dubiu, fundatia Blue Heron este rodul unei generozitati din dragoste.
”Atât de mult din viata mea este alaturi de copilarie. Ma intereseaza bunastarea copiilor, multiplele fatete ale vietii lor diurne, si cum sa facem sa le fie mai bine”, se destainuie Stefania. ”Simt ca lumea lor e înca foarte aproape de lumea mea. Înca îmi place sa ma joc ascunselea.” Pentru ca este mama a doi copii minunati, Stefania le împartaseste simtul ludic. Dupa ce s-a casatorit cu cineastul Mark Magidson, producatorul celebrului documentar Baraka, tânara brasoveanca emigrata în SUA recunoaste ca: ”am fost expusa la generozitatea neconditionata prin care sa împartasim din bunastarea si bucuriile noastre cu cei nevoiasi, sa sustinem cauze nobile. Am învatat ca misiunea mea este sa ajut, sa încerc sa îmbunatatesc viata unor suflete tinere, uitate si abandonate. Sa le ofer sansa unor oportunitati.”
Multe din initiativele caritabile se adreseaza unor nevoi de moment, necesare pentru minima supravietuire. Spre deosebire de alte actiuni de caritate, Blue Heron a optat pentru o perspectiva. Alaturi de colaboratori si de donatori, Stefania investeste în viitor. ”Eforturile organizatiei noastre s-au concentrat asupra unui program de burse universitare, acordate unor tineri orfani sau abandonati care studiaza în universitatile din România. Este o initiativa inedita, care nu a mai fost implementata în tara pâna acum.” Aceasta gândire novatoare asigura nu numai un trai decent bursantilor, cât mai ales necesarul acces la educatie.
Prin intermediul fundatiei, tinerii nu numai ca supravietuiesc, dar mai ales îsi construiesc un parcurs prin care vor functiona activ în societate si în viata.  Prin aceasta perspectiva, Stefania a reusit sa impuna cauza adolescentilor români si sa genereze interesul american, dar si al conationalilor români stabiliti în SUA. De la fosta ei colega de scoala generala, Nadia Comaneci si pâna la Anastasia Soare, Petru Popescu sau Liliana Cerepnalkoski, români-americani s-au alaturat eforturilor fundatiei, sponsorizând câte un tânar student român. De putine ori de-a lungul timpului a reusit comunitatea româneasca sa se concentreze firesc în jurul unei initiative, si prin aportul comun sa genereze un program coerent si plin de succes. Si de sperante.
Este eminamente rodul unei munci neîntrerupte si al dedicatiei prin care Stefania reuseste sa mobilizeze energiile celor din jur. Mare amatoate si sustinatoare a artelor si artistilor, Stefania este mereu prezenta la manifestarile care celebreaza artisti de origine româna. Printre altele, dupa ce a produs un spectacol teatral în România, ea a concretizat un proiect în Los Angeles, spectacolul-monolog al lui Silvian Centiu intitulat ”A Transylvanian in Silicon Valley”, foarte apreciat de public si de critica. Mereu atenta la promovarea valorilor românesti, Stefania face parte din comitetul de organizare al anualului South East European Film Festival care mereu prezinta pu blicului californian filme românesti si pe realizatorii lor. Oricând o prezenta pozitiva în mijlocul comunitatii românesti, Stefania nu face politica. Echidistanta în comentarii, ea se refera cu aceiasi generozitate la nevoi sociale: ”Peste tot în lume se gaseste mâncare organica, naturala. România ar trebui sa se evidentieze în acesta ramura pentru ca are resurse agricole traditionale. Acest lucru ar putea deveni si un punct de atractie tu ristica. Din pacate, multe din lucrurile care se gasesc în România sunt importate, desi taranul român stie cum sa cultive produse de cea mai buna calitate.
Din pacate au disparut si produse care erau atât de specific românesti. E trist sa pierdem o asemenea oportunitate. Poate este unul dintre motivele pentru care românii pleaca la munca în strainatate. Si îsi abandoneaza familia si copiii.” Si ca de fiecare data când vorbeste despre copiii nevoiasi, Stefania nu îsi poate ascunde o lacrima. O picatura de dragoste prin care Stefania Magidson si fundatia Blue Heron încearca cu sârg si omenie sa ajute, sa tamaduiasca. Sa investesca, cu speranta, în viitorul unor tineri care într-o buna zi vor fi floarea unei tari de care suntem departe, dar întotdeuna aproape.
Sursa: www.gandaculdecolorado.com

„Trecerea prin icoana” de Ionatan Pirosca – Poeme crestine despre durerea transformata in zambet

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, Romania, TheologyLeave a comment

Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea intaia, de Ionatan Pirosca, a aparut in 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi intamplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta insemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, invierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mantuirii, inaltarea spirituala sunt tot atatea teme ce vorbesc in „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fantana in clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine in propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista intre omul pamantesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus in ludic.

Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o  paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a  primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, intelege sa accepte aceasta ca pe o incercare prin care trebuie sa treaca si nu se gandeste decat la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu ii pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.com sau la telefon  0114.0339.110240. Numele celor care isi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat in carte.

“Le stil c’est l’homme”

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a intregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facand acest lucru de indata ce a deprins literele. Avea doar opt ani cand a asternut primele rime pe hartie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, in care calitatea se impleteste cu mesajul izvorat dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede in conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.

Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate in anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, in 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice in diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel incat sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – intoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mantuitoare. Pana in prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are in pregatire inca patru.

“Roaga-te definitiv”

“De obicei, scriu ca o exprimare a intregii mele vieti. Ca o reintoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavarsit si curat pe pamant si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decat prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma inchina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta in poezie, ci insasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza intregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.

Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mainilor Lui/cand vrei mangaiere roaga-te definitiv/ca atunci cand trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o intoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa in Numele Lui/dupa masa.”

“Doamne, condu-ma pana acasa”

Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul invierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de implinirea menirii sale pe acest pamant. Abia atunci cand si-a implinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu il vor mai durea pe poet si patrunderea in raiul crestin va deveni o integrare in absolut. “Doamne cand si portile deschise ma dor/si ma intreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cat o inviere/apoi fa sa scartaie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”

Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decat cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pana acasa/in seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atat de importanta umbra/si parca a trecut un univers de cand/traversam strada.”

“Culorile curcubeului”

Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica in contextul civilizatiei moderne. Culorile in care poetul isi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat intr-o situatie limita, poetul evoca in versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pana acum. “cutremurele vin din/adanc eu nu le vad/ori plang ori ma bucur plutesc/sus in lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu stramba niciodata/culorile curcubeului.”

Versurile sunt de altfel, in concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie in mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios in a respira ? De fapt, totul a decurs cat se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate panzele care poarta aceasta corabie pana se rup si furtunile, dar si panzele… Numai susurul bland si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”

„Duminici albe”

Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea invierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfanta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, inseamna pentru poet, intoarcerea intr-un trecut in care sacrul era exilat. Prins in labirintul lumii profane, autorul traieste intr-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/involburate secunde jucandu-se-n miristi/de neinchinare de suflete in raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/cand timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”

În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, intr-o lirica meditativa, in versuri in care sacrul se transforma intr-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mantuitor, laborios exprimata in stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frant El in bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El in potir pentru ca eu si tu/ca frangerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca painea ca trupul Sau ca iubirea.”

„Numai ziua mea”

Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/incolo dau drumul florilor de salcam/sa-si viziteze albinele vedeti nu intarziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se intoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, in speta floarea de salcam, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.

Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si intunecat de pana acum ii iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcam. Poetul accepta realitatea si dobandeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum inainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde imi este izvorul oriunde-as curge.”

CEZAR IVANESCU – MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMAN

On By nelursIn History, News, Persecution, poetry, RomaniaLeave a comment

Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc ca Cezar Ivanescu a murit în conditii tulburatoare si suspecte, pe 24 aprilie 2008.

Decesul s-a produs din cauze necunoscute înca, la doua zile dupa o interventie medicala banala, programata si garantat moderna si neinvaziva. Poetul a fost constient pâna la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15 si a vorbit si s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstantele si documentele legate de interventia chirurgicala care a provocat decesul sunt în continuare ocultate cu obstinatie de toate institutiile abilitate (IML Mina Minovici Bucuresti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judetean Bacau) sa raspunda cu transparenta solicitarilor legitime ale familiei de a afla adevarul.

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declansat de o „sursa“- rapid-si-galagios-autodivulgata, printr-o institutie media (agentia NewsIn, parte a Grupului Catavencu), Cezar Ivanescu a fost livrat linjasului public. Sursa, conform propriilor afirmatii facute în direct si pe postul TV Realitatea, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea conditionata a efectuarii pedepsei (pentru infractiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentintei penale nr. 1439, data în sedinta publica de la 4 septembrie 1981, Judecatoria Sectorului 3, Municipiul Bucuresti, dosar nr. 10121/1980), si în lumina dezvaluirilor facute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezinta interese straine ostile României.

Începând cu acea data (29 ianuarie 2008) Cezar Ivanescu a fost suspus unui atac mediatic care a avut la baza o actiune premeditata si concertata si care a vizat, în mod evident eliminarea scriitorului Cezar Ivanescu din viata publica. La acesta a participat – oferind implicit o sustinere oficiala prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor si prin lipsa de reactie – si conducerea U.S.R., formata la acea data, ca si astazi, din Nicolae Manolescu, presedinte si Varujan Vosganian, vicepresedinte.

Ca raspuns la atacul ilegal si profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R. si la atitudinea incorecta si nestatutara a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivanescu a recurs la toate formele legale de reactie si protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele presedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluata si de agentia Amos News). O alta scrisoare redactata de Cezar Ivanescu, în calitate de cetatean al României, dar si de Comandor al Ordinului Steaua României, i-a fost adresata, în aceleasi conditii de legalitate, presedintelui României Traian Basescu, totodata Sef al acestui Ordin (scrisoarea  Nr. 2994 din 4.02.2008, depusa la Administratia Prezidentiala, Registratura Generala. Vedeti textele reproduse mai jos). În scrisorile sale Cezar Ivanescu a denuntat nedreptatea flagranta si ilegalitatile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea functiei sale publice într-o institutie a  Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultima si decisiva forma de protest social nonviolent. La nivel institutional, urmarile tuturor acestor forme legale de protest fata de o ilegalitate comisa de un Înalt Functionar al Statului Român au fost practic nule. Pe 29 aprilie Cezar Ivanescu a fost înmormântat.

Astazi, la doi ani de la declansarea acelui atac mediatic, de o virulenta fara precedent în presa româna postdecembrista, mai cu seama ca persoana vizata, poetul Cezar Ivanescu, nu ocupa functii în vreo structura a puterii de stat, va cer sprijinul pentru a sustine oficial demersul de stabilire a adevarului în cazul Cezar Ivanescu.

Adresez pe aceasta cale un apel tuturor redactiilor si tuturor ziaristilor din presa tiparita si din cea on-line, care au publicat pâna la moartea lui Cezar Ivanescu si chiar dupa aceea, în ferpar, informatia ca Cezar Ivanescu ar fi primit o asa-numita decizie de colaborare sau de politie politica din partea CNSAS, considerând ca au obligatia, din punct de vedere deontologic si uman, sa clarifice o situatie pe care au generat-o constient si benevol în momentul în care au preluat o informatie care nu avea la origine absolut nicio proba.

Am dorit sa transmit acest apel în mod public pentru ca, în pofida evidentei nevinovatii a scriitorului Cezar Ivanescu si a întregii sale vieti traite în onestitate si saracie, dar si a zguduitoarei declaratii facute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „NU EXISTA NICI O DECIZIE! CINE A VRUT SA-I FACA RAU LUI CEZAR IVANESCU I-A FACUT!”. (Miron Manega, Cezar, Poeta Magnus, Jurnalul National, 30/04/2008), nimeni dintre cei implicati, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinta de a dori îndreptarea acestei situatii.

În continuare, si post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergura si pentru un mare scriitor român elogiat de Marin Preda, Petru Cretia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu si înca de multe alte personalitati ale vietii culturale din România si din afara tarii (Mircea Eliade, Besnik Mustafaj s.a.).

Pe 24 aprilie 2009 s-a împlinit un an de la tragica moarte a lui Cezar Ivanescu. Ar fi fost firesc ca în presa sa apara macar câteva cuvinte. Am propus ziarului Jurnalul National un colaj de documente continând si ultima înregistrare video, inedita, a poetului facuta în Albania, la Tirana, pe 15 aprilie 2008. Nu a fost posibil sa apara, cum nu a fost cu putinta sa obtin un simplu drept la replica, de doua rânduri, conform legii presei, drept pe care l-am solicitat înca din anul 2008 ziarului Evenimentul Zilei. [Pentru a întelege cât de mare este gradul de manipulare si dezinformare redau si reactia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. În newsletter-ul (nu buletin, nota bene!)  din 1 februarie 2008 era reprodusa, printre alte câteva stiri, si informatia ca Cezar Ivanescu a primit de la CNSAS decizie de politie politica. Sursa informatiei citate era chiar un articol din Cotidianul, ed. 29 ian. 2008, cu un link. În acel interval (29 ian -1 febr.), în presa din întreaga tara au aparut pe tema presupusei colaborari a scriitorului sute de articole, în Bucuresti numarul acestora fiind de ordinul zecilor. Atunci am încercat sa raspund la întrebarea: „De ce ar alege niste «profesionisti», ca cei de la IICCR, un singur articol (si acela bazat pe o sursa dintr-un ziar satelit al grupului de interese Realitatea-Catavencu?!), de ce un institut serios ar functiona aparent doar ca o agentie de presa de cea mai proasta calitate, si din nou, unde este deontologia, onestitatea sau macar dreptul la revizuirea opiniei.

Crezând ca aceasta institutie are printre cei care întocmesc „news-letter-ul“ doar neprofesionisti, nu si oameni de rea-credinta, am încercat sa iau legatura cu reprezentantii acesteia, prin e-mail. I-am informat, imediat dupa aparitia articolului din Jurnalul National, 12 febr. 2008, „Cazul Ivanescu: O nebuloasa pentru CNSAS“, ca au acum si o pozitie cvasioficiala a membrilor CNSAS si ca ar fi profesional sa o posteze si pe aceasta. Nu mi s-a raspuns si nu a fost efectuata, desigur, nici o modificare pe site. La solicitarile mele repetate, trimise prin e-mail, prin care îi rugam sa posteze, asa cum au postat acea stire incriminatoare (1 februarie 2008), o alta prin care sa dezminta informatia falsa, mi s-a raspuns într-un târziu ca, citez: „Regretam disparitia poetului Cezar Ivanescu, o mare pierdere pentru literatura româna. IICCR nu poate însa confirma sau infirma un act emis de o alta institutie de stat, în speta CNSAS, care are atributia de a se pronunta asupra calitatii de colaborator al fostei Securitati.“ (From: IICCR <office@iiccr.ro>; Subject: RE: Cazul Cezar Ivanescu, un caz grav de incalcare a drepturilor omului).]

Va multumesc,
Clara ARUSTEI
Fiica scriitorului Cezar IVANESCU
februarie 2010
Bucuresti

CLUBUL INTERNATIONAL DE CULTURA „BOEMA”

On By nelursIn literature, Media, RomaniaLeave a comment

Punerea în ecuatie a unor nostalgii literare cu visurile unor scriitori nu mai e de natura sa atraga atentia, ci mai degraba poate fi usor trecuta cu vederea, câta vreme mai marii tarii discuta despre un buget pus la zid, iar „restul” îsi face calcule între cheltuielile de zi cu zi si gripa porcina.

Si totusi, fara a fi insensibili la ceea ce se întâmpla „în toate domeniile de activitate”, câtiva scriitori si iubitori de literatura au gasit cu cale sa puna înaintea tuturor crizelor, sperantele lor în colocvialitatea vietii literare, în capacitatea ei de a creste prin dialog, prin cunoastere, parteneriate.

Caci ce altceva poate fi Clubuluil International de Cultura “Boema”, constituit la Bistrita, la ceas de seara, între o „Vatra veche” si un „Autoportret” al Melaniei Cuc? Într-un astfel de context, de prezentare a primului numar al unei publicatii trecuta în al doilea an editorial, „Vatra veche”, si o noua carte de versuri a Melaniei Cuc, s-a nascut un gând bun, acela de a coagula preocuparile culturale ale unor prieteni ai literaturi si culturii, si din afara si din interiorul ei.

A fost ideea unei scriitoare foarte harnice si mereu cu preocupari novatoare, atât în literatura cât si în arta plastica, Melania Cuc, care a facut casa buna, si la propriu si la figurat, cu generozitatea Cristinei Sângeorzan, care a pus la bataie logistica propriului Hotel Krone, care a si devenit sediul noului Clubul International de Cultura “Boema”. S-au raliat fara ezitari acestui proiect Nicolae Baciut, care si-a asumat si prima presedentie a acestei, sa-i zicem, organizatii culturale, Menut Maximinian, Grigore Avram, Oscar Willard Aruniegas Toro Betancourth (Columbia), Florin Bojor, Florin Sasarman, Florin Sângeorzan, Elena M. Cîmpan, Alexandru Cristian Milos, Cornelia Ardelean, Codruta Baciut, Dumitru Cuc, Traian Parva Sasarman, Victoria Nalat, Emil Nechiti, Alexandru Cristian Milos, Radu Ignat, Florentin Archiudean, Ovidiu Pojar, Maria Oltean, Ana Zegrean… etc., care au devenit si membri fondatori, iar unii facând parte în prima structura de conducere a acestui Club.

E un prim pas, acela al constituirii, urmeaza urmatorul, al înregistrarii ca ONG cu un Statut care a fost deja întocmit, urmeaza planuri… Deocamdata, primul proiect care are termeni concreti este marcarea, la 21 martie, a Zilei Internationale a Poeziei si lansarea primei antologii a membrilor Clubului, “Boemia”, care urmeaza sa apara la Editura Nico din Târgu-Mures.

Clubul este deschis tuturor care vor sa puna umarul la fapte culturale, nu exista niciun fel de subordanari ascunse, nu vrea sa afecteze în vreun fel activitatea altor ONG-uri culturale din zona, ci, dimpotriva, sa sporeasca împlinirile culturale.

by Nicolae BACIUT
Presedinte

CONSTANTIN BRANCUSI

On By nelursIn Europe, History, Inspirational, RomaniaLeave a comment

Arta ar trebui sa fie numai bucurie!… De aceea, nu exista “artisti”, ci numai oameni care simt nevoia sa lucreze, intru bucurie! Sa cânte, asemenea pasarilor!  CONSTANTIN BRANCUSI
“…Tu ai transformat anticul in modern” (Henri Rousseanu)

CONSTANTIN BRÅNCUSI s-a nascut la 19 februarie 1876, la Hobita – Gorj si a fost al cincilea copil al lui Nicolae si Maria Brâncusi, o familie de tarani obisnuiti. Ramâne una dintre personalitatile importante ale culturii si istoriei Gorjului, lasând amprente de mare valoare in viata tarii. Opera lui, este recunoscuta pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne. La vârsta de 17 ani incepe sa se manifeste inclinatia lui spre arta, când, baiat de pravalie fiind, construieste o vioara din scândurile unei ladite de portocale. Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleaca la Viena unde lucreaza la un atelier de tâmplarie, iar dupa un an revine in tara si se inscrie ca student al Scolii Nationale de Arte Frumoase din Bucuresti. Vinde casa de la Hobita, spala vase prin restaurante, sculpteaza si vinde o parte din opere pentru a putea sa-si plateasca studiile. În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucreaza in diverse locuri si strânge bani pentru a urma Scoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie) . Ciopleste bustul patronului restaurantului in care lucra, fapt care l-a facut cunoscut in zona, datorita maiestriei executiei acelui bust. A sculptat mult, atât in lemn dar si in piatra si metal. Brâncusi incepe sa fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician in atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuza sa lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre, “Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creste nimic). În 1907 inchiriaza un atelier in Rue de Montparnasse si intra in contact cu avantgarda artistica pariziana, imprietenându-se cu Ezra Pound si Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci si confidenti, purtatori de cuvânt si mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire si cu artisti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alaturi de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioada sunt: “ Cumintenia pamântului”, o prima versiune a lucrarii “Sarutul” (1907), “Somnul” (1908), “Muza adormita” (1909-1910), “Pasarea maiastra” (1910), “Prometeu” (1911), “Domnisoara Pogany” (serie 1912-1933), “Primul pas” (1913) lucrari ce marcheaza aplecarea spre valorile artelor arhaice.
Brâncusi era o persoana sociabila si complexa pe care nu multe persoane au reusit sa-l inteleaga. Jovial si bonom, purta barba iar in ultima parte a vietii haine taranesti. Era interesat de aproape orice subiect incepând cu muzica (avea inclinatii spre muzica eclectica), stiinta, filosofie. Viziunea sa asupra vietii era influentata atât de Platon cât si de gândirea filosofilor orientali, intr-un amestec interesant si personal. Era aproape un ascet, care isi transformase atelierul intr-un adevarat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituala.
Lucrarile sale i-au adus o imensa popularitate, acesta fiind cunoscut si foarte apreciat mai ales in Franta, România si in Statele Unite, colectionarii  fiind interesati pentru a-si procura creatiile artistului român, iar revistele si criticii publicând nenumarate studii si articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants in Paris si la the Armory Show in New York.
Recunoasterea sa pe plan national si international se datoreaza, in principal, ansamblului sculptural de la Tg Jiu, terminat in 1938. Ansamblul, alcatuit din Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului era dedicat românilor care in 1916 reusisera sa opreasca o invazie germana. Aceste lucrari depasesc limitele concretului, generând diverse interpretari ale semnificatiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea in “Colocviul Brâncusi” ca ansamblul reprezinta
,,infaptuirea unei vechi dorinte, aceea de a lasa pe pamântul românesc concretizarea in bronz si piatra a tot ce a gândit mai profund si mai indelung’’. Iar A. Ghenie spunea ca ,,un taran din Gorj a facut pentru tara sa ceea ce pentru alte tari n-au putut face decât regii si imparatii’’.

De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat in cinstea eroilor cazuti in razboi, pâna la atribuirea unor semnificatii care se leaga de simbolismul universal, de inceputurile vietii umane si a legaturilor omului cu pamântul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa tracerii poate fi asociata cu o ,,invitatie la un magic conciliu al umbrelor stamosilor” (Radu Boureanu) sau ,,masa rotunda-primul stadiu al civilizatiei, stadiul primitiv’’(V.G.Paleolog). O alta interpretare poate fi apropierea de stramosii daci, de nasterea civilizatiei pe aceste locuri. Având in vedere ca ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuti in 14 octombrie 1916, in batalia de la Jiu, se poate spune ca Masa Tacerii reprezinta si masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, “Masa tacerii este un imn al casatoriei, al iubirii familiale si fertile, asa cum se practica pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.

Poarta Sarutului. Pastrând tema sculpturii ,,Sarutul’’, Poarta reprezinta bucuria ca iubirea e nemuritoare, iar dupa spusele autorului, ,,misterul fecunditatii si al mortii este insusi misterul iubirii, care va supravietui dincolo de mormânt’’. Partea superioara a Portii, ar putea reprezinta hora taraneasca, gorjeana. Petre Pandrea, in ideea ca Brâncusi a costruit la Tg Jiu un monument inchinat ostasului victorios, eroului intors acasa, a vazut in aceasta ,,o solemnitate a nuntii in cinstea soldatului victorios, care intra in rânduiala rurala’’. Sa fie oare Poarta Sarutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal asezat la intrarea in Gradina Publica? Cu siguranta, Poarta Sarutului reprezinta mai mult decât oricare interpretare, ea reprezinta insasi cumulul de idei exprimate de autor in intreaga sa opera.
Brancusi si-a motivat aceasta sculptura prin ,,un sentiment adanc’’ asa cum a facut-o si in ,,Sarutul’’ de la Montparnasse: ,,Am voit sa pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit inainte de a-l parasi’’.

Coloana Infinitului sau Coloana Recunostintei fara Sfârsit, reprezinta un loc deosibit in viziunea exegetilor si a lumii intregi. Exista dovezi ca proiectul este mult mai vechi. Înca din 1909 in atelierul lui Brâncusi ar fi existat “trunchiuri si bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusa a unei coloane, intitulata “Proiect arhitectural”, dateaza din 1918. Ulterior, in 1933, in expozitia sa personala de la New York, Brâncusi expune proiectul sau sub numele devenit celebru, Coloana fara sfârsit. Brâncusi insusi o denumea “un proiect de coloana care, marita, ar putea sprijini bolta cereasca”. Doctorul Traian Stoicoiu spune ca „Adevaratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii nostri pentru reintregirea neamului. Numarul modulelor din care este alcatuita coloana reprezinta anul când România a intrat in primul razboi mondial si se termina cu o jumatate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.

În ultimii ani ai vietii, Brâncusi a fost ingrijit de doi refugiati români, care locuiau in apartamentul de langa atelierul sau. Pentru a-i putea desemna pe acesti ultimi prieteni mostenitori si pentru ca atelierul si lucrarile sa intre in patrimoniul Muzeului National de Arta Moderna din Paris, Brâncusi a devenit cetatean francez in 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lasând in urma peste 1200 de fotografii si 215 sculpturi, de o valoare estetica si culturala incalculabila.

Constantin Brâncusi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figura remarcanta in miscarea artistica moderna. Sculpturile sale prezinta eleganta a formei, sensibilitate in utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare românesti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brâncusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

Constantin Brâncusi despre opera sa

“Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.”

“Sunt imbecili cei care spun despre lucrarile mele ca ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.”

Gabriela Petcu
19 febr. 2010

CONCURS DE CREATIE LITERARA LA „ESENTE”

On By nelursIn literature, poetry, RomaniaLeave a comment

„Esente” organizeaza lunar, începând cu februarie 2010, un concurs structurat pe doua sectiuni: „Poezie” si „Proza scurta”.

Va prezentam regulamentul de desfasurare al concursului:

1. Pentru ambele sectiuni, tema este liber-aleasa de catre participant

2. Poeziile vor trebui alcatuite, în forma „clasica”, utilizând procedeul tehnic corespunzator acesteia (prozodie, ritm, rima, etc.); Proza scurta poate fi: eseu, pamflet, povestire, proza umoristica, etc.

3. Fiecare participant va trimite un singur text (poezie sau proza), prin mesaj privat, creatorului retelei Esente.

4. Poeziile vor fii afisate pe pagina de concurs, fara a fi mentionat numele autorului. Acestea vor purta un numar de ordine.

5. Termenul maxim de depunere a lucrarilor este 25 februarie 2010.

6. Fiecare creatie va fii notata de la 1 la 10.

7. Dreptul de notare îl au numai participantii la concurs.

8. Organizatorul concursului nu are drept de participare sau notare.

9. Dupa aceasta data, fiecare participant va trimite o notatie proprie a poeziilor aflate în concurs, (fara sa noteze propria lucrare) dupa modelul de mai jos:

Poezie_____Nota
1.__________7
2.__________8… etc

Aceste note vor fi trimise de fiecare participant, prin mesaj privat, creatorului Esente Laureatul concursului va fi desemnat în urma calcularii mediei aritmetice a notelor primite de fiecare creatie, pentru fiecare sectiune.

Acesta va fi premiat prin afisarea lucrarii sale pe coperta cartii virtuale ce apare lunar, alaturi de ocupantii locurilor II si III.

Daca pe parcursul a 3 luni, acelasi laureat va obtine punctajulul maxim, acesta va beficia de gratuitatea publicarii si lansarii volumului tiparit, alcatuit din creatiile participantilor la concurs.

Pe parcursul concursului se vor mai face si alte precizari, fara a afecta însa regulamentul.

Va astept si va urez succes.
Nicu STANCU
Creator al Site-ul Literar „ESENTE”
nicu_stancu48@yahoo.com

Nota:

Participantii la „Concursul de creatie literara” trebuie sa fie înregistrati ca membri ai Site-ul Literar ESENTE. Înscrierile se pot face la adresa de web:

http://nicustancu48.ning.com/

Despre ESENTE

2016 membri
5939 fotografii
1551 cântece
1096 fisiere video
625 discutii
15 evenimente
5158 postari de blog

DIASPORA, ROMÂNISMUL SI CEI DE-ACASA

On By nelursIn Europe, poetry, RomaniaLeave a comment

by Carmen CATUNESCU
4 ianuarie 2010

Romanii din diaspora sufera de romanism. E un dor care nu se lasa ostoit. Au ajuns in Valea Plangerii? Nu. Pentru ca – slava Domnului! – tara lor de bastina nu e scrum, cenusa. Pentru ca pot veni ori de cate ori vor aici. Pentru ca pot sa-i viziteze pe cei apropiati, ramasi acasa, fara restrictii. Stiu ca cei din diaspora sunt niste luptatori. Ca au reusit acolo, departe de locul unde s-au nascut. E dificil sa fii acceptat. Iar multi n-au cum sa ajunga. Multi nu se incumeta sa ramana. Si cei care se incumeta ar trebui inainte de toate sa le fie recunoscatori celor care i-au ajutat sa ajunga aici: rudelor de sange ori prin alianta, prietenilor, colegilor etc. Apoi lor insisi, ca au avut tarie si rabdare.

Dezvoltandu-si doua mari calitati: o vointa iesita din comun, o disciplinare a gandului si a faptei. Îi admir nespus pentru toate acestea. Chiar daca eu n-as urma niciodata drumul lor.// Dar cei din tara ce fac? Ei nu lupta? Nu fac nici un efort? Ei renunta? Se resemneaza …?! Cum zicea un confrate din strainatate: precum ciobanasul moldovean din celebra balada, asteptandu-si moartea… // Adevarul e altul. Si apoi de plecat nu putem pleca cu totii, „sa ne mutam in alta tara”, dupa cum sugereaza Octavian Goga in poezia “Oltul”, pentru a scapa de suferinta.// Nu voi aduce in discutie pe aceia care ar trebui sa faca, in sfarsit, ceva pentru tara aceasta si nu fac – pentru ca nu merita. Nu-i voi lauda nici pe magnati ce destepti sunt ei, castigand miliarde…. Nici macar despre categoriile sociale care se descurca greu, dar traiesc acceptabil, nu voi scrie prea multe. Acum mi-ar placea sa ne ocupam de oamenii cei mai simpli, buni si cinstiti.

Daca am lasa automobilul personal si am calatori cu autobuzul, folosindu-ne de avantajele transportului in comun, i-am vedea cu sutele, cu miile, cu milioanele cum se duc constiinciosi dimineata la slujba. Oamenii acestia care muncesc din greu pentru pentru o bucata de paine. Care nu fura, nu mint, nu inseala.

Peste tot se spune ca noi, romanii, trebuie sa muncim mai mult, pentru ca tragem chiulul. Ca Europei ii este rusine cu noi. Prea bine. Stiu ca oarece nu e in ordine. Ca imaginea noastra dincolo e stramba, urata, deformata. Ca mai avem multe de facut. Etc. Dar, dincolo de toate acestea, de ce nu vedem si partea plina a paharului?! Pentru ca ea exista cu adevarat.

Sunt atatia oameni constiinciosi, corecti, muncitori. Si asa de saraci… // Si tot ei, cei mai saraci, ne dau o lectie de supravietuire. Pentru ei fiecare zi e o lupta crunta. Nu vor sa moara, dar sunt pregatiti pentru asta. “Si de-o fi sa mor….”, zice ciobanasul din creatia populara. “De”-ul, cu valoare de “daca”, marcheaza posibilitatea de a muri pe neasteptate, nu absenta luptei. Nu e resemnare. E o lupta apriga. Oamenii acestia simpli, curati, care, in ciuda conditiei mizere, reusesc sa se pastreze neintinati, buni, adevarati… Oamenii acestia n-au visat si ei o casa frumoasa, spatioasa, cu peretii albi si inalti, cu ferestre mari prin care patrunde soarele, cu perdele dantelate si ghivece de flori, o casa respirand o bunastare cu miros de paine proaspata scoasa din cuptor si parfum de chiparoase? Un trai decent si linistit?… Cine le-a furat visul?!

Nu suntem un popor de hoti, pungasi, prosti… Cine ne-a furat visul?// Cel din strainatate sustine un adevarat razboi. E traumatizant, devastator, naucitor, epuizant, pustiitor. E greu sa treci printr-un razboi. Dar daca l-ai castigat, victoria e deplina, e a ta. Nu ti-o ia nimeni.// Cel de-acasa da in fiecare zi o batalie. Dar de fiecare data trebuie s-o ia de la capat. Si ce sanse are sa obtina altceva? Copii multi, salariul mic, apoi mai mic, un concediu fara plata in prag de sarbatori. Castiga o batalie… doua… noua… nouazeci si noua… Intorcandu-se de fiecare data de unde a plecat, luand-o de la zero, straduindu-se enorm, la infinit… Pentru ce? Ca sa aiba o paine pe masa… iar, cand rasufla usurat ca a obtinut-o, vin alte poveri, alte cheltuieli, alte impozite. Este o moarte a idealurilor, care nu se petrece brusc, ci incetul cu incetul, ca si cum o bucata de carne din propriul corp s-ar anihila, s-ar anula, ar disparea. E o lepra care te roade fara putinta de remediu. O epuizare completa. O robotizare.

Munca aceasta lipsita de efect vizibil mi-aduce aminte de aceea a spalatorului de rufe, prietenul episodic al lui Martin Eden din romanul omonim de Jack London, care se scula foarte devreme si incheia munca noaptea, care la sfarsit de saptamana zacea si se imbata, pentru a putea s-o ia de la capat luni dimineata. O munca nefireasca. O plata subnecesara, care nu-ti permitea sa te odihnesti. Poate ca Jack London a amplificat situatia de odinioara, poate ca eu o amplific in acelasi stil astazi… insa rezultatul se vede clar, limpede, de necontestat.

Vorbeam deunazi cu o tanara femeie, ingrijitoare la o scoala din cartier. Are patru copii. Din care doi sunt mici, gemeni. Imi povesteste cu mandrie ca sunt sanatosi, mananca mult, un litru de lapte in doua zile: cei mari si cei mici. Imi venea s-o intreb cum il imparte, dar m-am abtinut. M-am uitat la fiica ei, care o tinea strans de mana. E in clasa a treia, dar e slabuta, firava ca o fetita de gradinita. Mama insasi pare un copil de paisprezece ani. Are obrazul supt si o paloare de om bolnav. Nu i se ghiceste o forma a corpului sub imbracamintea larga, groasa, lalaie. Imi vorbeste despre cartile si caietele speciale pe care trebuie sa le cumpere si le calculeaza in mancarea pe care si-o iau de la gura, ca sa le achizitioneze. Dar vrea ca toti copiii ei sa invete! Si cati ca ea… Oameni constiinciosi, rabdatori, cu prea mult bun-simt…

Asadar daca se rosteste fraza “Si de-o fi sa mor…”, se spune nu in ideea ca romanul isi doreste sfarsitul, ci ca isi face testamentul curajos, sperand sa traiasca nu ani putini si chinuiti, ci multi si fericiti!…

TABARA MEDIEVALA DE IARNA PENTRU COPII

On By nelursIn Children, News, RomaniaLeave a comment

Dragi prieteni,
Avem bucuria sa va anuntam organizarea editiei de iarna a Taberei Medievale pentru copii.
Tabara se va derula in perioada 30 ianuarie – 5 februarie (in timpul vacantei intersemestrale a copiilor). Locul de desfasurare este o pensiune (www.casamuntelui.ro) situata in localitatea Fundata (1330 m), pe platoul montan traversat de culoarul Rucar-Bran, la granita dintre judetele Arges si Brasov. Conditiile din tabara (pensiunea Casa Muntelui) sunt similare cu cele ale unei facilitati turistice de patru stele: fiecare camera are baie proprie, curatenia este exemplara, iar calitatea bucatariei este impecabila.
Intr-un timp in care oamenii sunt tot mai grabiti, copiii au nevoie de o schimbare. O schimbare de aer si de timp, care ii va transpune in alte timpuri, cand existau idealuri inalte si eroi adevarati. Prin jocuri, ateliere si activitati recreative si educative, ei vor evada din lumea reala intr-o lume de poveste.
Timp de o saptamana, aspirantii cavaleri si tinerele domnite vor fi inconjurati de decoruri medievale si vor primi costume medievale. Domnitele vor purta rochii, iar cavalerii vor avea tunici si scuturi cu insemne heraldice.
Atelierele de pictura si heraldica medievala, realizare manuala a hartiei, scrima cu spada medievala, tir cu arcul, le vor dezvolta abilitatile personale, le vor imbogati bagajul de cunostinte si ii vor familiariza cu codul de onoare, valorile ?i spiritul cavalerismului medieval.
Pentru mai multe informatii va invitam sa vizitati site-ul www.tabara-medievala.ro sau sa luati legatura cu colega noastra Maria Petrescu (E-mail: maria@medievalpraxis.ro, tel. 0725.223.396.)

Laurentiu CONSTANTIN

Medieval Praxis

events and more

str. Zarii 6-8, ap. 5, sect. 5, Bucuresti

Tel:  031.710.03.22.   0725.22.33.64.

Email: laurentiu@medievalpraxis.ro

„Patologia” lui Pacala sau Simptomatologia sanatatii

On By nelursIn Life and Health, literature, RomaniaLeave a comment

by Al. Florin TENE

Autoare a mai multor articole si studii literare de substanta, publicate în diferite reviste de specialitate, precum si a doua volume de eseuri despre operele lui Mircea Vulcanescu si George Bacovia, Angela-Monica Jucan vine în întâmpinarea cititorilor sai constanti cu un amplu studiu despre „Ispravile lui Pacala“ (1894, Petre Dulfu), având un titlu simptomatic: „Patologia lui Pacala” sau „simptomatologia sanatatii“, Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu“, Baia Mare, 2006.
Structurat în sapte capitole, „Anexe“, „Un rol terminal: Pacala“ si grafica de Mara Pop, volumul analizeaza, din toate unghiurile, personajul lui Petre Dulfu, care „este partizan al decubitului pacient dulceag-balcanic, exersat pe durata golului dintre evenimente, completat, la nevoie, cu somnul“. Pacala, perceput ca esenta simptomatica a neamului din care provine, în fata evenimentelor sta, între evenimente… fuge; actioneaza în timpul lor si râde dupa ce acestea trec.
Angela-Monica Jucan îmbina într-o sinteza bine definita si documentata (vezi subsolurile paginilor), cercetarea „fenomenului“ Pacala, din unghiul manifestarilor, ce scapa de istorie, cu speculatia psihopatologica si filozofica al fondului spiritual. Printr-o analiza pertinenta, autoarea subliniaza faptul ca în Pacala redescoperim Homo poeticus, homo verus (realist), dar si homo habilis (adaptabil), aceste chintesente induc la concluzia ca „la Pacala, între spirit si materie, va învinge totdeauna spiritul – componenta pasiva, «„de interior“, a universului uman».
Cartea Angelei-Monica Jucan nu abordeaza un Pacala a lui Dulfu, din punctul de vedere al hermeneuticii, întrucât autoarea tinteste catre o viziune coerenta si globala asupra multitudinilor de subîntelesuri ce vin dinspre „lumea interioara“ a lui Pacala, care „fileaza impresii“. Autoarea stie sa se ridice usor deasupra obiectului investigat si sa-l analizeze în siruri de conexiuni care ilumineaza: opera lui Petre Dulfu, dar si personajul sau, o mentalitate, un fenomen uman specific. Are înzestrare pentru analogia rapida si pentru scenariul de idei, iubeste coerenta si armonia teoretica. Dublata de malitie, exprimarea sclipitoare are savoare: „Credem ca râsul si toate activitatile sau atitudinile adiacente constituie o ludoprofilaxie la care Pacala face recurs în mod instinctiv, prevenind, astfel, amplificarea pâna la marimi nesanatoase a însusirilor sale si asa mai mult colorate decât ale mediei umane“. Ramasagurile, furtisagurile, iubirile, curajul, combativitatea, agresivitatea competitiva, etc. sunt tot atâtea tipologii (vezi: William Herbert Sheldon, cu tipurile de personalitate), care caracterizeaza personajul abordat. Autoarea sta sub semnul ratiunii (pe care filosofia clasica germana o numea Vernuft), dar si sub zodia intelectului (Verstand). Ea face deci opera de ordonare si consolidare rationala pe o materie inefabila, subtila prin chiar esenta ei, este, deci, mai mult decât a „re-picta“ sau „re-compune“ faptele dintr-un tipar încremenit, dar care, înca, traieste printre noi întrucât simtul artistic al eseistului se exprima într-un limbaj el însusi rupt din formele artei. Dictiunea ideilor este un mod de expresivitate a intelectului.
Autoarea acestei interesante carti are rigoarea si precizia teoreticianului. Inteligenta este un mod de a dubla observatia asupra amanuntului, cu fine consideratii teoretice prilejuite de adâncimile textului lui Petre Dulfu. Probabil ca nu întâmplator Angela-Monica Jucan abordeaza reflectia libera conjugata cu cea rationala, pentru esentializarea observatiei socio-psiho-patologica. Amanunt observat si de prefatatoarea cartii, Ioana Dragota. Relatia Pacala – Tândala, observa autoarea, este abordata de Dulfu în contextul „coincidentei“, concluzionând cu „rolul terminal“ al lui Pacala. Cartea trebuie privita ca o paradigma a eseisticii, fiind seducatoare si prin reflectiile adiacente, pe care le suscita si în care aflam un fin amestec de fundament teoretic si spirit speculativ cu trimiteri în alte literaturi, de modalitate asociativa si putere asertorica.