Category: Opinions

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI GAVRIL CORNUTIU

On By nelursIn Opinions2 Comments

Cand citesc sau aud ceva interesant, imi place sa si meditez putin pentru a putea capta oarecum gandul celui care a scris sau al aceluia care vorbeste. Astfel, dintr-o sala plina care il asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasada pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a inteles, ce vrea sa „construiasca” pdl-eul domniilor lor(?), cand a spus (il citez exact): „Am ajuns sa cerem partidelor politice sa CREEZE oameni de Stat! Toti ceilalti s-au pierdut in discutii, chiar si glume, caci era acolo si un reprezentant al «ciorditorilor» (dupa cum s-a exprimat el), un urmas al rromei care i-a animat putin. Sa reconstruiesti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibila fraudarea fara masura din Bugetului Tarii, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca si cum ai incerca dintre lupi sa faci caini pentru o stana de oi?”

Multi englezi, pana la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este rusine ca suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine sa ma mai intorc acasa!” Odata cu acest rege au fost imbunatatite si conditiile in Colonii. Vedeti? Cand ”CAPUL” vrea binele unei natiuni, natiunea nu se mai ”impute”, ca si pestele! Ei au populat Statele Unite fara a se mai intoarce acasa, in Anglia.

Multi germani, deasemenea au spus asa, dupa terminarea Razboiului. Unul mi-a marturisit chiar mie aceasta: „Imi este rusine ca sunt german, de douazeci de ani cutreier lumea, lucrand, fara sa fi mai respira nici aerul din tara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am intalnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare in Israel, in semn de recunoastere a ceeace a facut, nu el, ci natiunea lui, condusa de un descreerat, a carui femeie a fost chiar o evreica, Eva Braun.

Nici noi, cei plecati in afara granitelor Tarii la munca, chiar daca unii dintre noi nu ne vom mai intoarce acasa, nu am facut nici un rau Natiunii noastre, ba, chiar ii facem bine, in multe privinte, in limita posibilitatilor care ne stau la indemana si de care ne putem folosi. Iar din Romania de azi, romanii sunt goniti sistematic in ultimii douazeci de ani pe motiv ca – declara presedintele actual al ei: „Statul nu are resurse sa se ingrijeasca de fiecare cetatean!”
 
Presedintele Traian Basescu a explicat ca statul si Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetatean in parte, intrucat nu exista resursele necesare. Asadar, doar noi (toti!) nu suntem „cetateni ai Tarii”, ci doar politicienii intocmesc conditiile de a fi ”cetateni”, motiv pentru care Statul iata ca si respecta Constitutia fata de ei: ARTICOLUL 47 din Constitutia Romaniei:

• Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
• Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Cand un roman care lucreaza in afara tarii, afirma suparat: „imi este rusine ca sunt roman!”, in nici un caz nu vrea sa zica ca ii este rusine de originea sa, de bunii si strabunii sai, sau de marii sai domnitori si regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mandri!), ci de cei care i-au condus sau ii conduc Tara, facandu-l de ras si de ocara in fata intregii lumi, timp de atata amar de ani!

Pe de alta parte, cand intelectual care il aude vorbind asa pe romanul care lucreaza in afara Tarii (poate de rand, poate intelectual si el), si ii interpreteaza aceasta durere ca pe un mobil de parasire a Tarii, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semana dispret, discordie, ura…, intre romani. De asa ceva, nu mai avem nevoie in libertate, caci suntem satui de acestea, din cei patruzecisicinci de ani de lagar comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornutiu,

Nici un banuiti dvs ce placere imi face sa citesc articolele pe care le scrieti. Sunteti profesionist ADEVARAT in cercetarile pe care le faceti, iar gandurile ce le asterneti pe hartie rascolesc pe orice roman, daca este om intre oameni educat de parintii lui cu cinste si demnitate.

Totusi, undeva gresiti grav, poate din necunostinta, poate si din alte motive, caci personal nu va cunosc.  STIU BINE, insa, ca nimenea un poate cuprinde intregul adevar: toti vedem in parte, intelegem in parte si asa vom si cunoaste o vreme, tot in parte, si adevarul, si orice lucru, fiinta sau idee, indiferent de cat de profund ne-am adanci intr-un studiu asupra lor (parafrazandu-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii si a neamului nostru este GENIAL, eu si sotia am facut un SCOP din a va colectiona aceste articole – ADEVARATE VALORI! ? dar cateodata (poate de durere!), cand ajungeti prin dreptul romanilor de rand… Eu sunt unul dintre ei, si afirm asta cu mandrie, nu din modestie, caci fiecare om serios si cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu siretenie subtila, caci nu tintesc nici un interes la dvs, ci pentru ca toti am ajuns ”de rand” dupa 1945, din pacate. Asadar cand ajungeti in dreptul acestora, faceti unele afirmatii ”grosso modo”, pe care enorm de multi dintre noi, cei plecati de acasa, covarsitor de multi, nu le meritam catusi de putin. V-as indemna, cu permisiunea dvs, sa folositi un ton prietenesc (presupunand ca il aveti deja insusit, de mult timp), pentru ca nu vedeti pe nici unul dintre noi atunci cand faceti referinte si nici nu cunoasteti bine majoritatea noastra pentru a va permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind ca tocmai felul dvs de a fi ”cercetator” implica o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare intr-un fel anume (sa zicem chiar pe un roman care si-a ”parasit” Tara, sau pe mai multi), cere obligatoriu o cunoastere temeinica, caci altfel, ce caracterizare va iesi? Nu m-as face cu acel om sau acea grupare, dusman degeaba si fara sa vreau poate? Dar ce credeti, daca as cataloga cu superficialitate, necunoscand practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-si dispretuieste/ dispretuiesc – va citez ? ”propria origine”, as cladi sau as darama ceva in sufletul acelui om???, …ceva de care poate ca nici nu am dreptul sa ma ating.

V-ati gandit vreodata, cinci minute macar inainte de a scrie despre ”problema identitara a romanilor”, asa: cum pot atrage eu pe roman catre aceasta idee?, sau cum pot eu inflacara pe roman, astfel incat sa pot reface (sau mentine cat de cat macar) unitatea romanilor? Vedeti, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea romanilor, el a devenit de temut pentru dusmanul vesnic, reusind sa adune in jurul sau o adevarata armata de peste douasute de mii, in Ardeal! Odata, a intalnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el asa cum procedati dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumar caci le stiti bine), care au nascut in acel om gustul unei creatii originale si au montat intre ei o prietenie asa de stransa, incat acel om, de atata durere, s-a stins si el la putina vreme dupa ce a aflat ca iubitul lui PRIETEN si FRATE ROMAN, Eminescu, a fost omorat…

Am certitudinea ca dvs stiti mult mai bine decat mine, de cate feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat cand ati ”strigat” la noi, in primul articol din 1.Nov.2010: Neam de tarla si de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodata pe nimeni, ci va dezbina lovind in suflete. Pe de alta parte, gandindu-ma numai la englezi, canadieni, australieni si americani, si la cel de-al II-lea Razboi Mondial, vad cel mai clar ca a fi unita o Natiune, nu inseamna neaparat a locui toti impreuna in aceeasi tara permanent. Intorsatura acestor lucruri firesti cam pana pe la sfarsitul lui 1917, si care va doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, insa romanii find tinuti, priponiti de tarusul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu si ruseasca, imi permit eu sa sustin) au pierdut startul, si ajungem astazi sa ne speriem de faptul ca patru-cinci milioane de romani s-au stabilit in strainatate (sau poate ca NU, caci doar cativa din cei plecati insista). Atunci ce sa mai zicem de evreii de care pomeniti, care sunt in afara granitelor lor, in numar de peste cincizeci de milioane? O astfel de conceptie nu este nici macar adiacenta cauzei care a provocat dupa 1945 exod romanesc, si care, dupa 13 iunie 1990, a devenit cu adevarat anarhic si ingrijorator pentru Tara, dar nu si pentru politicienii care o conduc, caci ei in loc sa se ingrijoreze, au gasit in acest fenomen o ideala posibilitate de spalare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au si constituit mult trambitata ”diaspora” care nici nu exista in mod real, politic vorbind, atasata de vreun partid anume.

Intreb, caci vad ca stiti cate ceva despre ei (evrei): Cam ce credeti ca s-ar fi ales de evrei, daca cineva, incercand sa descopere cauza dezradacinarii lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascutit asa pana, ca dvs, impotriva celor care au fugit care incotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogandu-i drept renegati care isi schimba identitatea ca pe haina ? va citez iar ? ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeti, ca evreii nu au fugit niciodata, in istoria lor, din Tara, pentru a se salva, de foamete? Daca credeti si una ca asta, atunci eu, dupa ce am trait patru ani consecutivi in Israel, intr-o mare biblioteca a unui colegiu biblic din Yaffo, va spun ca va inselati rau! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul sau Iosif, in Egipt, cu saptezeci de suflete si apoi ei au iesit de acolo in numar de saptesute de mii! Dar stiti cat a stat acolo? Scrie in Biblie!
Statul Evreu, lucrand circa douamii de ani in diaspora, a impamantenit intre ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar si un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel ca nici macar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit intelectual”. Dar accentuez inca odata: Statul lor a facut aceasta!!! Si, pentru ca sa nu-l piarda nici macar pe un astfel de evreu care se drogheaza, i-a creat si lui, deopotriva cu ceilalti, conditiile politice de a-si castiga cetatenia olandeza (sau alta, sau chiar altele), fara a o pierde pe cea natala. Mai mult, ei ofera protectie chiar si unui criminal, daca este evreu. Intreband acolo ”de ce si unui criminal?”, mi-au raspuns: pentru ca au murit prea multi in al doilea Razboi Mondial. Nu vreau sa intru in astfel de discutii caci, si criminalul care va primi protectie, nu va scapa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mana unui Hugo Chavez, sau a unui Ceausescu, sa zicem. Vreau totusi sa va mai spun ce am citit odata intr-un ziar cum ”o vechitura”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promitand ca restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci cand ei au intrat in razboi cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, in Kibutul Kefar Menachem. Vedeti cum castiga un Stat, o Tara, un Neam, daca-si iubeste cetateanul? Sa stiti ca oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicatii si cum ii faceti dvs pe romani, insa exista Statul care echilibreaza balanta. Acel Stat, ca si aparat al puterii, nu-i format din tarle de slugi aservite comunismului moscovit, desi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar sa revenim la ai nostri… Refuz sa cred ca o personalitate ca a dvs, atata de interesata in cercetarea provenientei noastre, sufera de patimi ”tismanesi” sau” patapievicesti”, pentru simplul motiv ca nu v-au decorat inca presedintii Tarii si pe dvs. Daca va decorau, nu va mai scriam, caci m-as fi gandit ca faceti aceasta denigrare ca si el, pe vreo 5-6000 de euro pe luna, nu gratis…

Continuand sa va lecturez articolul din 2.Nov.2010, in care reveniti la problema identitara, raman consternat cand vad ca romanul care pleaca sa munceasca in strainatate si poate ca se si hotareste sa nu se mai intoarca in Romania, este catalogat de dvs drept unul care (va citez) ”scuipa in capul parintilor sai, a bunicilor sai, a sperantelor lor, a credintelor lor, a suferintelor lor…?” Oare nu gresiti prea grav, distinse domn? In Germania, cat eu am stat patru ani ca azilant, in Israel alti patru ani, iar in Spania iata ca fac anul acesta sapte ani, si inca nu am auzit asa ceva! Ba am sesizat la toti acestia ca Statul isi educa cetatenii cam asa: ”Sunteti parte a unei Natiuni Libere. Puteti calatori si munci oriunde doriti voi, va puteti stabili sau casatori oriunde simtiti voi ca va fi bine. Fiti mandri de Natiunea voastra si nu faceti fapte antisociale pe nicaieri, pentru ca si Natiunea voastra sa se poata mandri cu voi!” Adaug, ca datorita ratei somajului din Spania, oficial de 22%, si exodul fortei de munca a depasit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identica cu a celui din Romania, ca doua picaturi de apa semanand, dar, in nici un ziar nu am citit ceva asemanator cu ce scrieti dvs, in toti acesti sapte ani. Cei ce se preocupa de soarta Tarii, si la momentul potrivit fiti siguri ca si intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetateanul care, pe oriunde s-ar duce sa munceasca, PLATESTE intr-un fel Tarii, pentru asa ceva. Eu simt ca la noi in Tara, prin acea zona triumfa acel neam de tarla si de slugi, si prin Parlament, caci suntem (nu pentru ca a cerut poporul asa ceva) REPUBLICA PARLAMENTARA!

Sunt doua emisiuni televizate la care eu ma uit, pentru ca imi place sa aflu despre alte tari, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” si ”Españoles en el mundo!”, care aduc in prim plan o multime de spanioli stabiliti care pe unde au vrut prin aceasta lume, indemnand parca la un si mai mare exod acum, caci este Criza, dar inca nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici macar la adresa acelora care s-au stabilit prin tarile inamice arabe, cum ar fi Iranul si altele.
 
Asta nu inseamna ca nu exista si dintr-aceia care ”scuipa” si pe ce este al lor, si pe ce este al altor Natiuni chiar! Tare mult as vrea sa ii cunoasteti si sa va si referiti exact la ei, caci merita. De pilda, in Germania am intalnit dintr-astia si m-am dus la Politie sa-i denunt, caci stiind romaneste si intelegandu-i, credeam ca pot ajuta Politia sa ii starpim mai repede, insa capitanul care m-a primit, m-a intrebat:
?Her Toma, aveti copii, familie?
?Da!
?Unde sunt ei?
?Cu mine, aici!
?Atunci duceti-va acasa si aveti grija de ei, caci de hoti ne ocupam noi. Asta-i treaba noastra!

Am vazut mai tarziu o familie (mai serioasa, credeam eu), a carui copil se juca cu ai mei, asteptand la Politie sa-si ia pasapoartele, sa predea Ausweiss-urile si sa plece in Tara:
?De ce plecati? O sa piarda copilul anul scolar…
?Da-o-n (…) de Germanie! Asta-i Tara? Azi sa furi si maine sa te prinda!…

Altadata m-a chemat altul, vazandu-ma intr-un supermarket, sa-i traduc ceva ce scria pe un produs, si numai ce ii cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului in jos:
?Ce faci ma, furi?
?A-a-a, nu-u-u, …ca este voie sa iei alimente!…
?Dar daca ar fura cineva din magazinul lui maica-ta, tie ti-ar conveni? Pe mine sa nu ma mai cunosti de azi inainte! Bine?

Acum cinci ani, tarla asta care ne face de ras doar pe noi, nu si pe Basescu vad, i-au taiat sotiei poseta cu lama si ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, caci era pe vremea cand la Consulat se putea intra numai cu spaga, de la portari si pana-n… Iata-i, acestia scuipa pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneti ca noi, romanii, am ajuns minoritatea cea mai raspandita, dintr-un popor care a fost cel mai stabil si originar… Nu-i adevarat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul tarilor africane? Dar proportional vorbind, si ungurii, si polonezii chiar ne-au depasit. Eu nu am fost in Londra, insa intreband o femeie de aici, spaniola, ”de ce nu se duce acolo sa munceasca?”, caci stia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus ca a incercat, dar nu se poate ”din cauza ca acolo este mafie poloneza”, peste care ea nu a putut trece!!! Si aici a fost o mafie de acest gen, romaneasca, dar Criza i-a indepartat.

Mai repetati si in acest articol ca ”nici o alta natie nu isi paraseste cu atata usurinta si seninatate ceeace fiecare popor numeste patria sa…”  Am sa va rog sa imi permiteti sa va corectez putin, pentru ca am un exemplu special in familie, zicand eu putin mai altfel: In nici o alta natie de pe acest pamant, nu a prins, de la vladica pana la opinca, cum a prins la noi acest indemn (inoculat special de comunistii sovini si dezbinatori) de a-ti ponegri, desconsidera si umili aproapele, fratele tau roman prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai smecher, mai hot, mai pungas…, mai parasitor de patrie (poftim!), ca romanul”, desi romanul acela care a furat batonul de salam, de la un neamt a aflat ca nu pateste nimica daca il prinde furand un aliment sau tigari!!! Dar ce sa mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, incetateniti in Statele Unite, Canada si Australia? Si acum exemplul din familie. Eu si sora mea, ne-am trezit in 1963 ca avem un frate, dupa tatal ei, de origine germana. Ne-am trezit cu el la poarta, pur si simplu! Mama stia ca primul ei barbat a stat peste doisprezece ani in Germania, dar ca a mai facut si pe acolo copii, nu. Avea douazecisicinci de ani si era militar in termen in ”areea engleza”, iar in vacanta acelui an a vrut sa-si cunoasca tatal. A venit in Romania, s-a dus la militie, ei i l-au gasit, dar a mai aflat ca mai avea o sora, un frate si un altul prin alianta (pe mine). In 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Tara pe sora noastra (pentru ca numai ea era majora), sa o ia cu el in Australia, unde el pleca sa munceasca (si unde s-a si casatorit si a ramas douazecisicinci de ani!!!, cu toate ca germanii pot trai foarte bine si fara servici acasa, pe ajutor social, dar el a motivat ca nu-i place sa traiasca ca ”proletarii”). Ma rog, asa se vedeau poate din RFG proletarii, tinuti de comunisti pe ajutor social…

Si i-a spus sora-mi sa vina cu el:
?Eu nu-mi parasesc Tara! – a fost raspunsul ei, ea fiind prima generatie de ”soimi ai patriei(!)”.
?Dar cine ti-a cerut sa faci asa ceva?
?Tu! Acuma.
?Eu? Tu crezi ca daca eu plec in Australia, imi parasesc tara? Tara mea de origine este Germania si cu originea asta voi muri indiferent ce-as face, insa eu mai am o tara, pe care si un caine o are, daca vrea, dara-mite un om: ACEASTA LUME INTREAGA, TOT TARA MEA ESTE, surioara scumpa!
?Nuuuu…, eu nu parasesc Romania!
?E alegerea ta! Faci cum crezi, dar iti spun, doar acuma te pot ajuta, mai tarziu nu, pentru ca voi nu-l cunoasteti pe Ceausescu, cu adevarat!
…Si a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemati de Iliescu, dar copiii, unul la 14 si altul la 8 ani,  asa am ajuns sa cunoastem prima tara civilizata: Germania a fratelui meu prin alianta, Klaus! Fortati de presedintele ales cu 90% de voturi, am luat si eu loc la Agentia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lunga (de tineri, baieti si fete, studenti si studente, loviti ca si mine), in spatele unei domnisoare cu fusta rupta, violata in graba de mineri chiar in microbuzul lui Dan Iosif… Totusi in Germania si-a ales sa ramana, indragostit de o nemtoaica, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat in Romania.

Vedeti? Eu cred ca trebuie sa va schimbati putin opinia, unghiul prin care sa ii priviti pe cei din afara Tarii, si atunci concluziile va vor fi altele! Cercetati mai bine exodul romanilor motivat de saracia crunta in care ne-a impins MASONERIA COMUNISTA. Eu declar cu mana pe inima ca, toti romanii care spun ”imi este rusine sa spun ca sunt roman” si se si reincetatenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se refera la originea lor si nici nu fug de ea (sunt ferm convins ca de aceasta sunt MANDRI!), ci se refera, si poate si fug chiar, la/de hotii din fruntea tarii, care vrand-nevrind ne reprezinta SI NE FAC DE RAS!!! Exprimarile de acest gen, tin de subtilitatile oricarei limbi (sunt expresii!), insa noi romanii stim exact ce vrea sa spuna cel ce le foloseste. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afara mai stim azi ce vrea sa spuna zicala ”unde dai si unde crapa!”, cei de-acasa nu?

Poate ca trebuie sa motivez marea deznadejde in care am cazut dupa ce am scapat de gloante, la Eva, si eram LIBER. Zona mea, de proiectare si urmarire a executiei lucrarilor, a fost Albia raului Buzau, cu salba de micro-hidrocentrale Candesti, Vernesti si Simileasca. Imediat dupa Revolutie, colegii de-acolo imi ziceau:
?Daca nu se ridica si Bucurestiul, nimic nu s-ar fi intamplat! Sa tot multumesti Cerului pentru o asa recunostinta…
Cand Bucurestiul a pornit Demonstratia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinosi, care au declarat: prima data ca ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor ingriji ca acestea sa se desfasoare cinstit, iar a doua oara au declarat ca ei nu au spus niciodata ca nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la santiere (intelectuali!), imi spuneau altfel:
?Ce dracului mai vreti, ma, acuma?
?Sa-i dam jos pe astia ca sunt MINCINOSI! Cand un nea gheorghe minte este una, dar cand minte un presedinte de Tara si un prim ministru, este alta: Astia ne fac Neamul de ras! Uite aici amandoua interviuri ale lor! (eu umblam cu cele doua petice de ziar la mine)
?Fac pe dracu! Lasati-i sa conduca. Daca-i libertate, de ce sa nu participe si ei la alegeri.
…La birou, in lacul Tei, eram toti oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetatori), …intelectuali, dar si comunisti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeTe si PeNeLe, sa ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iata TARLA, distinse domn! Dar nu punctati spre ei, din pacate.

Vreau sa inchei declarand ca noi, cei plecati, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”tarla si slugi” suferim si aceste jigniri din partea dvs, si injosirea de principiu a perioadei de adaptare, si lipsuri, caci ne restrangem de la multe pentru a putea strange un ban destinat tot Romaniei, in care speram sa ne construim o casa pentru anii de batranete (zic asta in numele majoritatii, in mijlocul careia imi duc veacul zi de zi), sau speram sa ne-o achitam pe aceea pe care o avem de platit (sau apartamentul), ajutandu-ne odata cu aceasta si rudele din Tara, care nu au avut curajul testarii muncitului in alte tari sau nu au putut chiar. Acesti bani ai nostri aduc beneficii Tari, doar ca la omul de rand nu se simte aceasta. Totusi pentru contributia noastra ne lauda doar politicienii, deoarece doar ei beneficiaza de comisioanele ce le platim, si tot ei ne spurca, cam ca dvs, cand pierd alegerile din cauza noastra: ”CAPSUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauza ca ei, hoti notorii, au inrobit Tara!!!) Iata TARLA!!!
Uite aici am dorit sa ajung, caci probabil va doare faptul ca nu suntem toti in Tara sa-i dam jos, adica sa votam la unison cu totii altceva. Daca credeti ca aici e hiba, iar va inselati! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iata ca Basescu a si confirmat-o, chiar. Fiind bucurestean, stiindu-l cum a fost la Primaria Capitalei, eu am crezut ca este cinstit si patriot, dar ca presedinte a schimbat foaia, magarindu-se, declarand neconstitutional decurand ca ”Statul nu este obligat sa se ingrijeasca de traiul fiecarui cetatean in parte!”. Totusi doar aici in Spania am avut certitudinea ca este si el tot o apa si un pamant cu hotii ca Nastase, Vantu, Iliescu…, pentru ca (atentie!) am vazut cu ochii mei, cum mana lui dreapta diasporizata, deputatul Branza Gabriel (plus William, dupa Revolutie), fura din banii destinati campaniei electorale. Am facut reclamatie la presedentia Tarii si a intregului Birou executiv al pdl, si pentru ca nu am primit nici un raspuns, abia atunci(!) am inceput sa scriu despre asta, exact cum scriu si acuma. Intreb: dvs chiar aveti certitudinea ca romanii plecati din Tara isi schimba identitatea asa, cam ca deputatul Branza Gabriel care s-a facut William (roman de five o’clock), ca si cum si-ar fi schimbat o haina ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceti?
Am un coleg bun aici care si-a inaintat actele pentru cetatenie si mi-a zis:
?Suntem mai prost condusi decat aia din America Latina!
?De ce?
?Aia NU trebuie sa renunte la cetatenia lor, daca o vor si pe asta spaniola, noi DA!!!
Vedeti neamul de tarla, care stie sa faca ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria si in Parlament! Dar sa nu spuneti ca i-am votat noi, ca iar va voi contrazice, si nu mai vreau.

PROBLEMA ROMANILOR. La noi o mica problema este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Si aceasta ni se trage de la anii acestia in care am fost rupti total de ceeace se cheama coeziunea de Neam, in care intra si Tara. Toti am fost rupti, cu preoti cu tot (90% influienta comunista), exceptie facand doar Martirii, atat ai ortodoxiei cat si ai celorlalte culte. Cititile cartile si va veti convinge. Mai mult preotia de dupa 1945, uita ca noi suntem romani si pe noi ne intereseaza mai putin ceeace depaseste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …canta tare si cu forta:
Daca Duhul Tau, Doamne, ar fi-n mine,
As canta ca si David!
… apoi as lupta, …m-as ruga, …as juca, …si cam atata, ca nu trebuie sa faca si crestinul tot ce facea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. Dupa Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l invata pe crestin sa se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atatea doar (cred ei), nu merita sa fie cantat si predicat in Bisericile lor. Or mai zice probabil ca s-a inchinat si la idoli…, cu toate ca habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai conteaza cat a luptat pentru Moldova sau cat a suferit pentru a o lasa urmasilor sai LIBERA si INTREAGA. Pentru ei doar David are fapte care merita sa-l predice si sa-i inalte osanale.

Iata un alt loc, si o alta tarla de slugi, distinse domn, Gavri Cornutiu! Si mai exista una si prin Politie, ochii mei vazandu-i pe politisti prin piete, zilnic intinzand punga goala amaratului nostru taran, spunandu-i cu tupeu: Fa-i plinul! Fara sa-i si plateasca… Voi incheia amintind-o pe cea mai mare: TOATA MASSMEDIA DIN TARA, cu unele prea mici exceptii doar!

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
25 anuarie 2011

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

ARCA EMINESCU

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

De multi ani ne-am obisnuit, aici, la Botosani, mai mult ca oriunde, ca dupa Sfintele Sarbatori ale Craciunului si Anului Nou, la doua saptamini, sa mai urmeze o sarbatoare. Nu inscrisa in calendarul religios ci in cel laic, dar avand aura solemna a unei praznuiri: ziua nasterii mucenicului spiritului romanesc Mihai Eminescu. Stiu familii de oameni simpli fara prea multe  pretentii de superioritate care, in aceasta zi se imbraca frumos si  cauta sa ia parte la aniversarea lui oriunde s-ar sarbatori aceasta. Pentru mine, personal, se  implinesc  decenii de cand resimt sincer si profund (si particip la)  ziua de 15 Ianuarie ca pe intaia mare sarbatoare romaneasca a fiecarui an, fie ca m-a trimis destinul sa contribui la Ipotesti, la inceputurile praznuirii sale, sub numele de „Zilele Eminescu”, sau s-o consolidez din timp, in atatea si atatea chipuri si ipostaze, fie ca abia (daca) mai sunt invitata uneori la derularea ei, incaputa in zodia  unui alt stil de manifestare. De fapt, celor ce ma tot intreaba cum si de ce am ramas de atata vreme la Botosani cand ar fi existat atatea alte alternative categoric mai faste pentru devenirea mea, pot sa le raspund ca exact acesta a fost motivul principal care m-a tinut si m-a rechemat mereu aici: existenta acestor ciclice sarbatoriri ale nasterii si disparitiei fizice a lui Eminescu pe care, de multe zeci de ani le aseman in alocutiunile mele unui diametru in timp ce taie rotundul anului romanesc exact la jumatate prin linia dintre cei doi 15, ianuarie si iunie.

Iar acum, in acest an  sarbatoarea e mai  aleasa ca oricand caci amintirea acelei zile geroase de iarna din miezul unui alt secol vine sa capete de-acum valente  hagiografice, acelea care stau la temeiul oricarei mari sarbatori, la fel cum se rememoreaza  mereu si mereu povestea acelui miracol petrecut in urma cu peste doua milenii in Bethleemul Iudeii. Ne amintim cum in miezul orasului prin care ne purtam pasii grijilor zilnice, s-a petrecut miracolul intruparii pruncului Mihai, al saptelea nascut al caminarului Gheorghe Eminovici si al  doamnei sale Raluca, pe care preotul iconom Ioan Stamate l-a botezat in ziua de 21 Ghenari in cristelnita bisericii Uspenia – nas fiindu-i bunicul stolnic Vasile Iurascu – si i-a inscris nasterea si botezul in mitrica anului 1850 la numarul 3 al primei pagini din registru, fara sa stie ca, scriind acele rinduri, consfinteste un act solemn de-o insemnatate unica pentru cultura romana. Caci, daca au existat si inca mai persista diferite variante privitoare la nasterea  viitorului poet de geniu, acel act scris in racoarea unei biserici ramane cel mai hotarator  pentru atestarea acelei nasteri  si, mai ales, pentru intemeierea  unei sarbatori laice dar foarte importante pentru spiritualitatea romaneasca pe care o praznuim an de an, ea fiind acum  cea mai importanta sarbatoare nationala a culturii noastre.

Cate nu s-ar putea rememora acum! Cate lucruri de adanca semnificatie nu s-au petrecut in toti acesti ani  care au asternut cate un strat la temelia acesteii mari sarbatori! incepind cu evenimentele vietii atat de scurte dar atat de dense ale acelui om de exceptie!

Cate drumuri a parcurs el in zilele acelei vieti, cata cunoastere si misiune a asimilat el din  zestrea existenta a timpului de atunci, cata suferinta a indurat trupul, dar mai ales, sufletul lui vibrant ca o harfa eoliana si, in special, cata valoare a creat mintea lui harazita sa strabata distante uriase in tot atatea clipe,  asa precum  se petrecea in imaginile sale despre parcurgerea fulgeratoare a cailor de mii de ani ale universului. Si nu se poate sa nu gasim inca in noi puterea de-a ne minuna de miracolul acesta ce s-a petrecut pornind din preajma bisericii Uspenia care numai pentru atat ar trebui innobilata la rang de catedrala! Caci ea este inainte de oricare alta, intaia catedrala a neamului nostru in care s-a crestinat cel ce-avea sa fie cel mai demn luptator si cea mai inalta constiinta a sa.

Trecand cu ochii mintii peste anii scursi de la acel ceas de ianuarie dintr-un alt  veac se cade sa ne pastram inca puterea de uimire si pentru cele ce s-au petrecut de-a lungul acestui timp; pentru lucrarea inversunata pe care au desfasurat-o, dupa  sfarsirea vietii sale, oameni alesi, chemati parca de Dumnezeul acestui neam sa nu aiba liniste pana ce nu-si va fi insemnat fiecare rodul trudei sale intru luminarea si consolidarea operei si imaginii lui Eminescu. Numele lor pot forma un lung sir, fatalmente incomplet in enumerarea sa, caci inca vor mai fi fiind multi trecuti in uitare. Dar nu se pot uita, acum la ceas inalt de sarbatoare, numele lui Maiorescu, acela care i-a fost intaia si cea mai sustinuta instanta de consacrare si difuzare, al lui Ibraileanu care l-a comparat cu Goethe regretand scurtimea vietii sale fata de a aceluia; al lui Iorga care l-a recunoscut ca pe un varf al al intregii spiritualitatii romanesti, nu numai al poeziei, al lui Calinescu, acela care a trudit la rostuirea marii carti despre viata si opera sa; al lui Leca Morariu, cernauteanul care si-a devotat viata studierii  biografiei sale in paginile primului (si vai, singurului) Buletin Eminescu; al lui Tudor Vianu care a facut sa vibreze  auzul romanesc de magia versului eminescian; al delicatului Edgar Papu, descoperitorul „dulcelui muzical eminescian”, al lui Perpessicius care si-a stors lumina ochilor pana la orbire pe paginile manuscriselor nestemate, continuat fiind de vrednicii Al. Oprea, Petru Cretia si Dumitru Vatamaniuc (acesta mai planuind inca si la aceasta varsta nonagenara o noua organizare a Editiei Eminescu).

Lista mai poate cuprinde pe editorul Dumitru Murarasu, pe Zoe Dumitrescu Busulenga, ce-a stabilit filiatia germanica eminesciana, pe Amita Bhose, indianca fascinata de magia lui pana la a-si parasi patria si a veni sa traiasca, sa studieze si, vai, sa moara stupid  aici, in Romania pentru idolul sau Eminescu; pe Rosa del Conte, italianca ce a invatat romaneste ca sa inteleaga si sa reveleze lumii valoarea scrisului sau; pe Ioana M. Petrescu, universitara clujena, vrednica membra a unei dinastii de eminescologi, pe Svetlana Paleologu Matta, filozof de mare elevatie care, retrasa in Elvetia, scrie de multi ani carti  esentiale prin care il incadreaza pe Eminescu printe marii filozofi ai Europei fara sa se teama ca-l ridica prea sus.

Sa nu-l uitam nici pe blandul si tenacele Constantin Noica acela care a gasit in adancimea spiritului sau masura uriasa a lui Eminescu, nu numai ca poet ci ca pedagog al neamului, etalon si om deplin al intregii noastre culturii  si care a peregrinat ca un benedictin  ani in sir pe la inalte porti institutionale cerand peste tot sprijin pentru copierea manuscriselor eminesciene de teama unei posibile distrugeri a lor. Si tot aici, la Botosani, avea sa-si vada visul implinit datorita osardiei altor iubitori de Eminescu: Gheorghe Jauca, dr. Iuliu Buhociu, Vasile Mareci (toti acesti trecuti in lumea umbrelor ) si altii; dar si pe acad. Eugen Simion, initiatorul  editiei Eminescu Manuscrise.  Si daca tot am pomenit numele unor botosaneni, sa nu-l uitam nici pe  profesorul I.D.Marin  de la Stancesti, fost elev al lui Tiberiu Crudu de la care a invatat  nu numai carte, dar si  ardoarea culturala care l-a determinat ca, timp de trei decenii, sa cerceteze locurile si documentele eminesciene  spre a imbogati patrimoniul de informatii util oricarei intreprinderi in domeniu, drept care mi-a fost si mie de mult folos la conturarea proiectului de dezvoltare muzeala ipotesteana unde visam un Stradford romanesc si la reamenajarea  Casei Memoriale a lui Eminescu, la Ipotesti pe care am realizat-o in anii 70.

Poate un cuvant de pomenire merita si prea putin  cunoscutul Constantin Iordachescu, dascal, publicist si om de cultura botosanean care a militat mult pentru intemeierea muzeala eminesciana la Botosani, dar a fost si primul care a publicat sus pomenita mitrica de botez in presa centrala fiind (si)  de aceea citat de G. Calinescu in cartile sale. Mai pot fi pomeniti si eminescologul Mihai Dagan, trecut nevarstnic sub glie, ca si Augustin Z.N.Pop sau Ion Rosu, scotocitori pasionati ai biografiei eminesciene, dar si istoricul Academiei Romane, Petru Popescu Gogan, care a adunat o monumentala panoplie a reprezentarii lui Eminescu in arta plastica, ori profesorul Theodor Codreanu care, retras ca intr-o recluziune la Husi, da la lumina tulburatoare  carti despre viata si universul eminescian, sau basarabeanul Mihai Cimpoi ce nu oboseste sa adanceasca mereu cu folos acest univers. Si inca destule nume au drept la consemnare in aceasta lista a devotiunii eminesciene precum Nicolae Georgescu, filolog de mare clasa ce completeaza cu sarg si competenta toate lacunele marii editii, Ion Filipciuc, neobositul scotocitor de “enigme ne-ntelese”, Constantin Cublesan de la Cluj, autorul unei panoplii a lucrarilor dedicate lui Eminescu in acesti ani, Ilina Gregori, care a luminat importanta anilor berlinezi in viata poetului, Libuse Valentova, universitara de la Praga care propaga de ani buni opera eminesaciana in mediul ceh.

Si numarul celor ce-ar merita sa fie pomeniti  (vai, ce cuvant adanc si crestinesc!) acum, in ceas de solemna aniversare, ar putea continua inca mult, cu totii oferind, in masuri diferite desigur, pilda  unei devotiuni  depline inhamandu-se parca dintr-o inalta porunca la continuarea piramidei de spirit inaltata de Eminescu. Contemplandu-le exemplul, nu pot sa nu ma gandesc la filmele in care se arata cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa se inhame la construirea uriasei corabii ce trebuia sa salveze vietuitoarele pamantului, spunandu-i exact ce si cum sa faca spre a implini inalta porunca. Asa imi pare ca va fi primit, de pilda, Perpessicius strasnic indemn de-a-si dedica viata ca sa nu se piarda nedescifrate paginile Cartii eminescine.  Ridicandu-le numele in pomenire celor ce-au trudit si s-au devotat cu adevarat, fara nici un calcul sau interes personal, fara sa considere in mod deliberat o afacere personala profitabila sau un cistig de imagine si de orgoliu alaturarea de Eminescu (asa cum se intampla, din pacate, cu grabire tocmai unde ar trebui sa fie cea mai mare si mai competenta dedicare ¡) acum, in ceas inalt de contemplare a marii sanse pe care Dumnezeu a dat-o poporului nostru, facem cu adevarat un act meritat  ce intregeste si potenteaza  miracolului eminescian.

Caci privind de la distanta perspectivei aceste lucruri, se contureaza imaginea tulburatoare a unui plan grandios prin care Cel de Sus a chemat la fapte mari pe Eminescu Intaiul si apoi pe toti acestialalti ce i-au consolidat si propovaduit lucrarea, ca pentru a se rostui si salva in aceasta Arca ceva imporant la nivelul general al neamului nostru, ales in acest fel; ceva ce se va putea contempla in intregime abia in viitor; in orice caz,  ceva esential pentru  spiritualitatea, sufletul si destinul sau. Ceva ca un raspuns afirmativ la acea Rugaciune superba inaltata  de Eminescu Fecioarei Maria, pe care eu n-o pot citi decat cantata caci este atat de muzicala incat cred ca si el, cel care canta atat de frumos, a rostit-o intonata, deopotriva ca pe o colinda, romanta si imn reliogios: „Inalta-ne, ne mantuie, din valul ce ne bantuie!”

In acest an pentru prima data,  acest lucru important pentru toti cei enumerati si pentru noi toti, este instituirea prin lege a zilei de nastere a lui Mihai Eminescu,15 ianuarie, drept Ziua Nationala a Culturii Romane

Lucia OLARU NENATl
Botosani
14 ianuarie 2011

SUB CRUCEA SUDULUI (1) TARA NOROCOASA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

„The lucky country”, asa ii spun localnicii Australiei… adica „tara norocoasa”! Dupa aproape 30 de ani de sedere pe aceste meleaguri indepartate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigrantilor sositi aici doar cu o bocceluta s-au bucurat de oportunitatile oferite de noua patrie, unde prin munca si integrare au ajuns sa aiba o viata prospera, desigur cu mult mai buna decat cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Multi dintre cei care au calcat pe acest pamant „nou”, realizand la ce distanta este situat acesta de tinuturile natale, cuprinsi de sentimentalism si-au spus in gand ca dupa o perioada de sedere si de „facut banii” se vor reintoarce acolo de unde au venit… Totusi, marea majoritate au ramas aici pana la moarte, iar daca unii mai tenace, cuprinsi de nostalgie si dragoste de taramurile stramosesti, au incercat sa se reintoarca „definitiv” la vechea vatra, nu au putut sa se reacomodeze si dupa o scurta perioada de zbucium… au facut eforturi sa revina in Tara Norocoasa! De fapt aceasta boala am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex si uneori greu de inteles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinta, durere sufleteasca, ambiguitate si chiar diminuarea identitatii nationale. Totusi vibratiile pozitive pe care le ofera continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odata ascultat nu-l poti uita, asemuindu-l cu „capcana” intinsa de cantecului sirenelor. 

Australia are suflet, traieste din plin, isi iubeste nationalii, ii rasfata si le ofera oportuntatile unei vieti decente. Departe de „lumea dezlantuita”, fara sa fi avut razboaie locale sau animozitati teritoriale si etnice, oamenii gandesc mai curat, poate chiar mai naiv decat multi din alte locuri declarate „fierbinti”! Nu vorbesc niciodata urat de o alta natie… Desigur ca mai fac glume inocente folosind demonime prin care ii numesc pe americani „yankies”, pe francezi „froggies” (broscute!), pe englezi „pommies” (abrevierea „pome” derivand pare-se de la „Prisoner of Mother England”), pe neo-zeelandezi „kiwies” (dupa faimoasa pasare kiwi)… Engleza australianului de rand contine o multime de elemente argotice, majoritatea aduse de stramosii exilati aici de pe malul Tamisei sau din East End-ul londonez, elemente si accente in vorbire care au asociatii lingvistice cu limbajul cockney. Astfel, ajungand intr-o localitate de provincie poti fi intampinat cu o fraza de salut pe care nu o pot intelege nici cei buni vorbitori ai englezei literare care nu apartin acestor locuri: „G’day mate, howsit hangin’? Bewdy Bonza love. Goin down the pier in me thongs to perv at the Sheilas!”. (Hello my good fellow. How are you feeling today? Everything is going exceedingly well my dear friend. I am going to the boardwalk wearing my sandals to look/ogle at the beautiful ladies of leisure!”) adica intr-o traducere mai colorata pe romaneste ar fi „Salutare draga amice! Cum o mai duci cu sanatatea? La mine toate merg la superlativ. Ma duc pe faleza, la o plimbare legera in slapi, pentru a admira reprezentantele sexului frumos”. Pentru „la revedere” se foloseste „hooroo”, adica „goodbye” mai pe intelesul anglofililor…
 
Un australian get-beget se declara „fair-dinkum” (original) sau „true-blue” (adevarat), dar la general se alinta cu dragalasenie cu diminutivul „aussie”, sau „ozzie”! Tasmanienii sunt numiti „tassies” chiar si la stiri sau la emisiunile sportive de la televizor! Inclusiv politicienii, pentru a parea mai populari, folosesc un limbaj apropiat de cel al australianului „de provincie” chiar daca majoritatea si-ai facut studiile la cele mai de seama universitati din lume. Australia si Noua Zeelanda, in jargonul „aussie” sunt numite „Down Under”, adica „tara de la… dedesubtul cel mai de jos” facandu-se referire la asezarea geografica a acestor tari pe harta globului pamantesc. Australianul foloseste foarte multe diminutive in vorbirea de zi cu zi! Astfel motociclistii sunt porecliti „bikies”, biscuitii „bikkies”, micul dejun „brekkie”, soferii de taxi „cabbies”, postasii „posties”, ecologistii „greenies”, bomboanele „lollies”, tantarii „mozzies”… Persiflant, unele grupuri sociale sunt categorisite ilar precum „bogans” – cu referire la cei care stau toata ziua in carciuma si beau bere, „bludgers” lenesi sau cei care nu vor sa munceasca, „yobbos” – asa-zisa clasa muncitoare neevoluata, „yuppies” – tinerii snobi ai clasei de mijloc sau „baietii de bani-gata”, „wuppies” pensionarii inca activi… Mai intalnim pe aici si „mobies” sau „dobies” (Mum/Dad Older, Baby Younger), adica cei care au devenit parinti la batranete, „limers” (Less Income More Excitement) – mai putin venit, dar mai multa distractie, „hanks” (Health an Nature Keepers) – naturisti.    

Australianul traditional il recunosti de la o posta. Saluta cand trece pe langa tine! Indiferent de varsta se imbraca specific, cu ciorapi trei sferturi si pantaloni scurti. Deseori este incaltat cu bocanci, iar pe cap poarta faimoasa palarie numita akubra! In orase il intalnesti frecvent prin aeroporturi, gari sau locuri publice pe unde lucreaza. Cel din provincie este si mai  simpatic! Foarte vorbaret, adoptand un limbaj colorat, folosind o voce de cap, este oricand pus pe glume, sau pe „misto”, fara sa aiba intentia sa te jigneasca… Poarta o akubra decolorata de soare de borul careia atarna bile insirate pe sforicele… avand menirea sa alunge, prin miscari bruste ale capului, sacaitoarele muste care se gasesc vara din abundenta peste tot datorita multitudinii de animale domestice!!! De fapt chiar „salutul traditional australian” este luat in deradere fiind reprezentat sub forma datului din maini pentru a alunga mustele de pe fata! Aici nimeni nu se supara sau simte jignit daca faci o gluma de genul acesta! Inclusiv celebrul comentator american Bryant Gumbell de la CNN, a hiperbolizat „salutul australian” intr-una din transmisiunile pe care le-a facut la Olimpiada din 2000 de la Sydney.

Aborigenii sunt cei mai vechi locuitori ai acestor teritorii. Se estimeaza ca sunt aici de mai bine de peste 30.000 de ani. Guvernul duce o munca asidua pentru emanciparea lor si pentru intergrarea in societatea australiana. Destul de taciturni, isi deschid foarte greu sufletul in fata omului alb care le-a pricinuit foarte multe necazuri si rautati pe parcursul timpului. Populatia indigena este estimata dupa ultimele recensamite la aproape o jumatate de milion, adica 2.7% din intrega populatie australiana. La venirea europenilor acestia vorbeau peste 250 de limbi si peste 500 de dialecte, in prezent acestea fiind reduse la doar 15 limbi. Majoritatea vorbesc limba engleza presarata cu cuvinte din limbile indigene, dezvoltand astfel o limba denumita engleza aborigena australiana. Cultura acestora este foarte interesanta. In artele plastice exceleaza printr-un gen de pictura format din linii si puncte foarte apreciat de iubitorii de frumos. Necunoscand scrierea alfabetica au transmis literatura (in special legende) prin traditie orala sau prin pictograme. Muzica este de asemenea un mod de manifestare artistica a aborigenilor. Folosesc cu precadere un instrument de suflat denumit didgeridoo, elemente de percutie combinate cu sunete cantate vocal. Desigur ca mai sunt si in prezent frictiuni si neintelegeri intre aceasta grupare dezavantajata si restul poporului australian, dar printr-o politica reconcilianta se ajunge deseori la un numitor comun atat de necesar pentru creearea unui echilibru si o integrare cat mai „lina” a acestora in structurile natiunii australiene moderne.

Nu pot sa inchei fara a evidentia aportul romanilor la societatea multiculturala australiana. Statisticile recente estimeaza ca in aceasta tara traiesc peste 20 de mii etnici de origine romana. Primii emigranti au sosit pe la inceputul secolului XX, apoi o grupare mai omogena a fost remarcata in anii care au urmat celui de al doilea razboi mondial. Dupa caderea comunismului foarte multi intelectuali si profesionisti au fost admisi sa se stabileasca aici pe criterii de cerinte si selectie profesionala. Dar despre aceastia vom vorbi mai detaliat intr-un articol viitor. Sa ne citim de bine! Hooroo!

George ROCA
Sydney, Australia
21 noiembrie 2010

A OPTA SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MARTIRIU SI…EXPECTATIVA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Stimate domnule G. L. T. –
Va multumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.
De la inceput, doresc sa-mi marturisesc deosebita stima pentru dl Coja (ca si pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/roman autentic, a carui tinta a fost, mereu, Adevarul Crestin-Ortodox. Impotriva tuturor dusmanilor Adevarului, oricat de „sus” situati, in lumea asta „de se masura cu cotul”!!!

Socotesc, insa, ca multe false (sau reale, uneori…) neintelegeri, dintre oameni care-si iubesc, neconditionat, si poporul, si Neamul – isi au izvorul in lipsa de nuntari semantice necesare, in limbajul folosit fata de…inima lor insasi, fata de insesi Crezurile lor cele mai curate si adanci! Daca eu am  simtit, de atatia ani incoace, nevoia sa fac deosebirea, cat mai clara, intre chipul istoric al unei comunitati umane, coagulate in jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc.  – dar si in jurul unor evenimente supuse timpului trecator, cu intunecari si iluminari succesive (si am fixat ca „popor” e numele ei/comunitatii terestre supuse timpului istoric…) – si chipul din vesnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-si clinteste trasaturile chipului, pentru ca EXISTA in supraistorie, ca Arheu – ci si le confirma si tot mai clar si le reveleaza, tocmai prin MEDIA trairii sale terestre, „traire” terestra prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creata de Dumnezeu, si, in fata Tronului Dumnezeiesc al Judecatii din Urma, nu „popoarele” vor fi chemate sa dea seama, ci Neamurile… „cu regii si imparatii lor” – Neamuri care vor da seama, de fapt si in primul rand, de modul cum si de felul (si calitatea de Duh a actiunii!) in care si-au apropiat sau departat fiinta lor iluminata, de „obrazul” lor traitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lasat mai mult sau mai putin sa fie corupt/pangarit de malul istoriei, lasat mai mult sau mai putin in stare de departare, fata de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecarui Neam in parte…) – nu inseamna ca am gresit, ci, tocmai dimpotriva, am cautat si caut sa judec cat mai limpede, pentru a nu-mi trada impulsurile dinauntru, ale Duhului – care, pururi, spre Adevarul Hristic este atintit.
…In interviul dlui Ion Coja exista, din pricina ca nu opereaza  cu termeni diferentiati semantic, contradictii. Domnia sa recunoaste (…fara „ajutorul” meu!), ca popoarele sunt supuse greselii (si cum sa nu fie „popoarele” supuse greselii, cand insesi entitatile arheice, Neamurile, pot gresi? – pot gresi printr-o mai limpede ori mai tulbure legatura dinamica si de Duh, cu expresiile lor terestre si subsecvente in istorie – popoarele! – caci Misiunea Divina se realizeaza prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca si in conceptia teandrica a crestinismului, despre „soarta” – cu efortul Neamului, de a se revela CAT MAI DEPLIN, catre expresia sa istorica, „poporul”!) – din moment ce stabileste grade de …”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Pai, domnilor criticastri, niciodata in istoria lor romanii nu au fost atat de oi ca americanii in septembrie 2001.“ Deci, poti sa fii, ca popor (oricat ai fi de iubit de oameni si Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Sa nu uitam ca, in secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat in eclipsa de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al castigurilor si pierderilor din actiunea spiritual-hristica! Atunci, a fost nevoie de aparitia unor entitati divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfantul Francisc, sau Grigore Palamas…care sa produca “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituala a existentei terestre!!!
…Oricat ti-ai iubi de neconditionat poporul, nu se poate (si nici nu este cuiva folositor!) sa nu-i recunosti momentele, sau chiar epocile de decadere, de indepartare fata de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea si capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre naravurile moldovenilor), unde domnitorul si masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, fata de poporul roman, cum este atunci cand afirma: “(…)nu numai ca Moldovenii nu sunt iubitori de stiinti, ci mai la toti le sunt si urate. Si asa nici numele stiintelor si ale mestesugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; si zic, ca oamenii cei invatati isi perd mintea si cand voesc sa laude invatatura cuiva zic ca este nebun de stiinta cea multa si cel mai de ocara lucru este pentru ca zic, ca numai preotilor se cuvine sa, invete, iar pentru mireni este destul sa citeasca si sa scrie si sa-si iscaleasca numele si sa stie cum isi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii si altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – facandu-se a uita, pe de o parte, ca romanii/”moldovenii” au stat de straja la Portile din Rasarit ale Europei, tocmai pentru ca mult-laudata civilizatie crestin-occidentala sa se ridice… – iar, pe de alta, ca Biserica Ortodoxa a pastrat, ca pe nepretuite giuvaiere, putinele, dar cat de substantialele opere de cultura valaha – …daca atat de crestinestile  Invataturi ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Theodosie, ar fi inlocuit, in scolile diplomatiei si ale “stiintei conducerii” lumii, acel blestemat  “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa si lumea ar arata azi, in ce priveste Lumina Duhului,  cu totul altfel!!!) – incearca sa-si explice ramanerea poporului roman in “competitia istoriei” prin Inalta Mila Lui Dumnezeu (eu as amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiasca, ci si prin Iluminarea Arheica, din partea Neamului!): “Ei nu au masuri in cugetile lor, cand le merge bine sunt semeti, iar de le merge rau parasesc barbatiea si la vederea dintaiu nimic nu li se pare cu greu. Iar daca li se intampla la aceia cat de putina sminteala impotrivitoare, atuncea cad in uimire si nu stie ce sa faca si la urma, daca vad ca ostenelile lor sunt zadar¬nice, se caesc ca s’au apucat insa prea tarziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fara nu¬mai ca. din prea osebita si nemarginita prove¬dinta a lui Dumnezeu, o imparatie asa mare si infricosata a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toata puterea romanilor in Asia si o bu¬cata nu prea mica in Europa si pre Unguri, Sarbi, Bulgari si alte stapaniri nenumarate, aducand cu sila sub stapanirea sa si pre Greci norodul cel mai intelept. Iar pre un norod asa prost si fara de putere, n’a fost vrednica ca sa-l sileasca cu razboi, ca sa i se plece sub stapanire si mai pre urma umbland de atatea ori sa lepede jugul cel primit de bunavoe, to¬tusi a ramas neatins si nesmintit, atat la obi¬ceiurile lui cele politicesti cat si la oranduelile cele bisericesti.”
…Poporul roman (direct sau prin…”regii si imparatii sai”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, cand am ales atat de cumplit de rau, SA-I TRADAM PE FRATII GERMANI-GOTI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers pana la capat, in tragedie! – … apoi, 25 decembrie 1989, cand mult prea multi romani au fost de acord cu blasfemia asasinarii unui conducator care condusese poporul  UN SFERT DE VEAC!!! – nu conteaza, acum, o discutie despre “cum condusese”, pentru ca insasi discutia aceasta ne-ar face sa gresim mai mult! –… iar cea mai proaspata greseala: 6 decembrie 2009, cand nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Basescu, ci si “scursurile”/golanii romanilor, adica acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic romanesc”…plus toti etnicii tigani, cu care Basescu a facut un pact…nu mai discutam, acum, despre “udemeristi” si despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iana” a lui Traian Basescu!). Dar tot poporul roman are MARETI MARTIRI CRESTINI!!! Are martiri si pentru Crezul Neamului Arheic Romanesc…Poporul roman a avut si acel moment de demnitate mioritica, extraordinara: Miscarea/Scoala Spirituala Legionara (cunoscuta si sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru ca, 250 de ani dupa 1871, lumea terestra este condusa de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Ratiunii “Tehnice”, Gabriel…). Insusi Emil Cioran sublinia miracolul infaptuit de Capitan – adica, de Corneliu Zelea Codreanu, in Prima Scoala Terestra a Duhului, din “modernitate” (adica, din ultimele 3-4 veacuri!):
“Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Saharã populatã. Cei aflati intre cer si pãmant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Panã si dispretul ni se pãrea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemã decat negativã. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsã reusitã.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.
Biata tarã era o pauzã vastã intre un inceput fãrã mãretie si un posibil vag.
In noi gemea viitorul. In unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blandã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintã se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om intr-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.
Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele in elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã panã si suferinta in flecãrealã.
Dar cuvintele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, imi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã indrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul in respiratia zilnicã a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze Romania, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea intre o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Intr-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
-”Cãpitane, eu nu cred cã Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantã”.
-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totusi unele semne”.
-”Miscarea Legionarã”, adaug eu.
Si atunci mi-a arãtat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace. Si-am inteles cã intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea inceput al Romaniei.
Cãpitanul a dat romanului un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman de substantã, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om in care mandria suferã de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.
Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea in sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinitã pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sã meargã manã in manã cu gospodãria.
A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Il interesa, in egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea ca-l intelege. El totusi scãpa fiecãruia. Depãsise limitele Romaniei. Insãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care intrece rezistenta romaneascã. A fost prea mare. Inclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai increzãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.
Intr-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter in rãu. Ei n-ajungeau decat caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmanea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bantuitã de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg intre Romania si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.
Dupã moartea lui ne-am simsit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea Romaniei.
Nici un toc sã-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand sã-l fi uitat ? “De aici incolo tara va fi condusã de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra Romaniei” (cf. Profilul interior al Capitanului, in “Glasul strãmosesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).
Daca un apostat scrie asa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Romanesc”, intre 1927 si 1938 (anul asasinarii lui CZC, in padurea Tancabestilor…din ordin masonic, dar si cu acordul lui Carol al II-lea, si cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmatia, “de la obraz”, a lui CZC, ca “Singura Ipostaza de Duh Nationalista este Miscarea/Scoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …si chiar si cu complicitatea, FOARTE ACTIVA, a  marelui nationalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – inseamna ca nu sutem departe de Adevarul Re-venirii/Re-intalnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al romanilor…
…Da, Ion Coja are dreptate ca “Romanul, dupa parerea mea, poate ma insel!, este rabdator ?i nu se revolta usor, dar nu din la?itate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, ca ar putea fi ucis, ci mai degraba din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva! Romanul lasa sa treaca de la el ?i il lasa pe netrebnic „in plata Domnului”!… Romanul crede profund in justi?ia divina!”
Dl Coja spune un adevar, dar nu era nevoie sa-i categoriseasca, “la hurta”, pe toti cei ce mediteaza asupra Neamului Roman si a poporului roman, cat si pe cei ce NU mediteaza decat cum sa se afirme, “in buricul targului”, sau cum sa jefuiasca poporul, laudandu-l, cu perfidie si gretoasa lingusire… – nu era nevoie, zic, ca dl Coja sa categoriseasca, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOTI CEI CE NU FORMULEAZA DUPA CANOANELE SALE FRAZALE!!!
Eu nu ma consider si nici nu sunt nerod, cand apreciez, admirativ, “rabdarea” poporului roman, “din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva” – …dar afirm si apreciez si ca, dincolo de anumite limite, “rabdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!
Indiferenta, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”crestinism”!!! Hristos a aratat clar ca exista limite, dincolo de care a nu lua atitudine, inseamna “sa te pupi in bot cu Satana!” – caci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele si uluitor de aspre, cu preotii indraciti de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, in Marele Templu din Ierusalim, si i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adica, zarafo-bancherii trebuie trecuti prin focul divin, pentru ca ei insisi nu pot sa se mai indrepte, din proprie initiativa: ii poseda cel mai indepartator Duh Satanic – cel care “plodeste fals”, prin Minciuna, duhul de dispret (otravit, intunecat si vulgar), fata de Dumnezeu Cel Viu – …si aduce, tot prin Minciuna, indemnul spre lene a Duhului si de inchinare, definitiva si irevocabila, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le da luciferismul, increderea ca, prin banul rece, pot sa-l sfideze si pe Dumnezeu…ca metalul ori hartia, moarte, sunt/ar fi superioare Vietii Dumnezeiesti!!!
…Precum Hristos, nici poporul roman (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a rabdat, pana acum, la modul absurd si prostesc. Macar si din suta in suta de ani, a aratat ca…E VIU SI “DESTEPT”/TREAZ”!!! Rascoale (cumplite, unele!), revolutii (cu inceput masonic si cu sfarsit nationalist, neaos romanesc! – precum ridicarea Ardealului, de catre “craisorul” Avram Iancu, intre 1848-1849… – noi, romanii, am fost binecuvantati si “ghidati” de Bunul Dumnezeu, in ultimele sute de ani, nu  de Voievozi, ca nu mai aveam vii si evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sange de balaur otravit/ALCHIMIC”, Musatinii si Basarabii  – ci  prin “craisori”, fiinte asemanatoare, in Duh, Voievozilor Sfinti, despre care Mircea Eliade zicea ca au fost “primii legionari”… –  jumatate in istorie, jumatate in mit/transistorie/arheitate: “craisorul” Horea, “craisorul” Iancu, “craisorul” Vladimirescu, “craisorul” Codreanu… – la fel precum Voievozii Sfinti, ei au porunca de la Hristos-Dumnezeu – …zic taranii batrani din satele de munte… –  sa nu “huzureasca” in Rai, ci sa vegheze, asupra noastra-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pamantului Romanesc!!!).
…Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gadea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.
ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vanatai intinse peste toata fata… – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PANA LA MIRACOL, PANA LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel putin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru ca ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hartie, ci din aceea a suferintelor proprii si a framantarilor proprii, care l-au podidit si i-au rapit somnul, de ani si de puzderie de luni… – suferinte si framantari care incepeau la capul copiilor sai, dintre care unul autist – …si se talazuiau, apoi, cu infinita durere, asupra intregii LUMI, intregului POPOR  al suferintelor, necazurilor, umilintelor cumplite… Duhul sau medita, cu sudori de sange, precum in rugaciunea  Lui Hristos din Gradina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Vointei Lui Dumnezeu, in legatura cu lumea asta, in legatura cu poporul romanilor…ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid si mai activ si mai sincer si mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mantuitorul a binecuvantat Romania zilelor si anilor acestora: el nu uraste pe nimeni, ci CONSTATA SI DEFINESTE, CU VORBELE CLARE SI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL INTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CA LE-A VORBIT APOSTOLILOR SI MULTIMILOR DE OAMENI!!!
…ADRIAN SOBARU a rupt sute de hartii, de luni de zile, pana sa strapunga cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA sa-l faca vazut/auzit/perceput, pentru DESTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (…ACESTA, si nu ”dorinta de a deveni vedeta”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales sa faca gestul sau de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, dupa ce constatase ca in Vale, cand l-a inviat pe Lazar, „unii au crezut, dar cei mai multi nu au crezut”!). Procesul de cautare a Simplitatii, dar si a Biciului Logos-ului – a inceput, pentru ADRIAN SOBARU:
1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a vazut ca, daca un roman protesteaza si avertizeaza dintr-o camera de spital, ca dintr-o pestera, NIMENI NU SE SINCHISESTE/”NIMIC NU SE MISCA”!!! (Si aici, va aduc la cunostinta, draga domnule G. L.T., faptul ca nu doar Basescu a zis, pe aeroport, cand venea din Kazahstan, ca nu stie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – …si nici dupa ce a fost informat, n-a dorit…„a stire”!!! – …ci si mii si sute de mii de romani! Eu n-am putut, evident, sa iau legatura decat cu cateva sute de astfel de…”putini la simtire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit  – fiecare in parte… –  despre alte multe mii de „insensibili”….);

2-cand a bagat de seama ca, pentru „conducatorii nostri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum inainte de 1989, precum in lagarele naziste… – NISTE CIFRE!!!  …Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vita”…!!!
…Si, atunci, si-a dat seama ca el, ADRIAN SOBARU, are o sansa incredibila: sa intre in acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de romani, de TOTI romanii (cel putin, potential!): Parlamentul, care se pregatea sa discute o motiune ce-i atingea pe romani la buzunar – deci, aflati, mental, intr-o stare de  „solidaritate…egoista”: “Ma doare de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita. Lumea trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa faca gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai stiu ce am facut (…). Banuiesc ca nu sunt singurul, primul sau ultimul. Incepem sa nu scoatem capul afara pentru ca ne e frica pentru ziua de maine, devenim roboti. Sa nu ai dreptul sa spui nimic este rau pentru societate (…). Atunci cand am sarit nu m-am gandit daca voi muri sau nu, stiam doar ca vreau sa transmit un mesaj ” (s. mea) – a spus ADRIAN  SOBARU, la Antena 3.

Ce spune Hristos? “Nu va fie frica!” Adica, Hristos recunoaste ca frica, instinctul de conservare, este/sunt in firea omului – DAR OMUL TREBUIE SA LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACA VREA SA-SI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adica, sa-si recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!
…Si ADRIAN SOBARU si-a infrant, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU isi iubeste, ca orice om normal, copiii! – ii numeste “ingerasii lui” – dar stie ca, in jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca intr-un vartej ucigas, vietile TUTUROR copiilor de romani cinstiti!). S-a aruncat in gol, in haul pacatelor parlamentare, pentru ca romanii sa fie siliti sa TRESARA, macar…Apoi, eventual, sa citeasca, atent, mesajul scris (dupa luni de nopti cu framantari pentru Simplitate si Dreptate si Demnitate): “„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”

…Primul „verset” aminteste cinismul diabolic cu care Basescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda… „castigatoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorintei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvatarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „presedintele Romaniei”…! ADRIAN SOBARU chiar exprima, cu o liciditate teribila, nucleul personalitatii lui Basescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gandirea lui e diabolica. Parca nu-si mai doreste cetatenii pe Pamant. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine sa-l invinga”. Afara de Serviciile Secrete (vreo comanda masonica, am adauga noi…) – si, fireste, de DUMNEZEU!!!
…Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvant (“LIBERTATEA!”) aminteste atat despre cel mai pretios (si primul!) dar facut de Dumnezeu, in Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar sa savarseasca pacatul…!!! – …cat si despre vorba legionara (a “Echipei Mortii”, adica a celor pregatiti de Scoala Lui CZC, in orice clipa, pentru MARTIRIU!!!), strigata, FOARTE CURIOS, chiar in noptile “revolutiei” bucurestene: “Vom muri si vom fi liberi!”
…E drept, au avut si masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”
…De ce e trist, acest inger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru ca nimic nu s-a miscat (…) E o lipsa de solidaritate a romanilor, o dezbinare a societatii”…Fireste ca putem vorbi, la infinit, despre “intuitia” poporului roman…despre cat de bine a facut si face ca, vorba lui Blaga, “boicoteaza istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat dupa decembrie 1989, sute de mii de concetatini de-ai nostri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu manati de vreo fervoare religioasa, NICI MACAR DE DORINTA DE A CUNOASTE LUMEA TERESTRA! A face afaceri cu chiloti, lacomi ca hienele!!! – a-si vinde (…femeile/fetele…) trupul in zona islamica, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cat de multi si cat de turbati de lacomie, ca nici n-au bagat de seama, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” –  recunoscand eclipse ale poporului infectat de istorie!), ca-i pacalesc Ratiu si Campenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuitatii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Tradari Oficiale”!!! Cine stie cate veacuri vor trebui sa treaca (dupa experientele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), pana sa reinnoade, iarasi, intru CONTINUITATE AUTENTICA, “poporul istoriei” cu Neamul Traditiei Cosmice…?!
…Doar pe la munte, sus de tot, mai exista mandria portului national – si pe la manastirile de pe munti si de sub munti, mandria de a vorbi CURAT (SI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMANESTE!!! Si, din nou, ii dau dreptate dlui Coja, in legatura cu mineriadele: cele din 1991 si 1999 au fost ridicari de revolta “pe bune” (categoric nemanipulate!), rascoale din pricina saraciei lucii, a mizeriei si mortii, catre care ii impingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Si asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scapat de masacrul de la Stoenesti…!!!

…Sa ne apropiem de final: da, poporul roman are, chiar mai mult decat multe alte popoare, vocatia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme incoace, poporul roman pare ca este silit (cum sugereaza ADRIAN SOBARU) “vocatia expectativei” si a lipsei de solidaritate, a dezbinarii. A pasivitatii, care numai crestina nu este! – ca doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusa de acelasi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Scolii de Duh Legionare: “crestinismul este religia sclavilor”.
…Eu am afirmat ca, din nou, pentru poporul roman, aflat in plina evolutie spirituala (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris si publicat, cu multi ani in urma, un articol cu acest titlu…) – si n-am gresit: au si aparut DOI DEODATA: CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU!
…Asa cum imi sugera cineva, probabil ca orice eclipsa avertizeaza asupra unor ulterioare mari schimbari spirituale terestre. Ca ma manie si ma ingrijoreaza prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc si omeneste… – nu e nevoie sa mi se zica, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grabit”. Dar, fireste, eu cred in Misiunea Neamului Romanesc – si STIU: dupa frenezia experimentala, va veni stadiul metanoiei (…esentiale, prin definitie!): poporul roman trece, fara ca noi sa bagam de seama (“carturarii” – CEL MAI PUTIN! – …avea dreptate Tutea, cu “baba” lui, cu calcaiele crapate, venita sa se prabuseasca la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evolutie spirituala mistica: curand, se va intoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Saracia “politica” este rasturnarea semantica, facuta de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucraturii” demonice: da, romanii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge sa revina la ale Duhului, si sa parasesca falsele valori …“sclipicioase”! Ca poporul roman “are intuitie” (…nu infailibila, stimate dle Ion Coja! – pentru ca nimic, in istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cat de curand.

…Numai ca, iarasi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat si pana la…ADRIAN SOBARU!), este sa “miste lucrurile” mai repede decat le convine indivizilor ori chiar popoarelor!
NEAMUL asteapta, dar nu-l exasperati, cu incetineala trezirii-“desteptarii” voastre, frati ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevazut”, in economia dumnezeiasca, tocmai pentru a avertiza ca…pana si sfintii, pana si Dumnezeul Iubirii!!! – … isi cam pierd rabdarea, cu…excesiv de ”lenevosii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegand” in gol!), amanatori de Martiriu, deci de Metanoia – carora tot poporul roman “le-a zis-o”: “INCURCA-LUME”!!!

…Da, de-acum incolo, lumea, poporul roman in intregimea sa, chiar fara sa  constientizeze, va/vor fi supusa/supusi DUMNEZEIESTII LUCRARI DE “ZGALTAIRE METAFIZICA”, DE CUTREMURARE/METANOIA, inceputa prin CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU – … si continuata de alti, mereu alti si alti alesi ai Vointei Lui Hristos-Mantuitorul!!!

…PANA LA INVIEREA POPORULUI ROMANESC, INTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMANILOR!!!

…Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
prof. dr. Adrian Botez

E JALE PRIETENE, E JALE!

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Draga prietene,

Tie si familiei tale LA MULTI ANI !
Sa nu cunosti tristete, batranete si saracie !

As fi dorit sa-ti scriu doar lucruri frumoase, dar… vreau sa-ti spun ca in anul care vine, noi cei care  suntem afara din tara, trebuie sa facem ceva… oamenii sunt in mare disperare, copiii nu mai merg la scoala, prostia e floarea pe care o gasesti oriunde: prin birouri, prin metrou, prin scoli, prin ministere… E JALE! PRIETENE, E JALE!

Minciuna Si furtul este la ordinea zilei. Lumea de rand moare pe la usile spitalelor. Copiii sunt facuti parca la comanda, fara dragoste, fara ca parintii sa se gandeasca la   promiscuitatea in care acestia vor trai. Eu am vorbit si cu alti prieteni si am ajuns la concluzia ca ar fi cazul sa gasim o  solutie pentru a ajunge cu emisiuni radio si Tv in casele oamenilor pentru ca acesti copii  dezanvantajati sa poata primi macar o instruire la domiciliu, daca la scoala tot nu pot merge, caci profesori nu  sunt, iar daca  sunt… sunt foarte multi nepregatiti, iar pe altii nu poti sa-i urnesti de la  vechiul  sistem de invatamant.

Cu 10-20 euro pe an scolar am putea instrui un copil care sta acasa si nu isi permite sa mearga prin paduri sau locuri salbatice, 4-5 km pe jos pana la scoala. Ar fi destul o data  pe saptamana, sau in conditii precare chiar si o data pe luna pentru a fi monitorizati si pentru a li se da note. Stiu ca aceasta situatie o putem intalni si in alte tari (chiar dezvoltate, precum in Australia!) unde copiii sunt instruiti de la distanta prin radio sau internet din cauza locurilor indepartate in care locuiesc.

O realizatoare de televiziune din Romania m-a contactat si i-am dat proiectul meu de invatamant, prezentat, acceptat si sustinut la Academia Romana in februarie 2010. La ICCV (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane) sociologul Moraru  si academicianul Catalin Zamfir mi-au spus ca lucrarea este foarte buna si am putea sa-l dezvoltam si in Romania. Ministerul imi ofera scoli, dar din pacate si profesorii pe care  ii vor  ei, fara drept de a alege… Iata de ce imi este  teama ca in scurt timp ministerul ar face UN NIMIC din proiectul meu, iar copiii nu ar avea nici un beneficiu. Astept de la tine o parere, o idee…

Am scris cartile pentru citirea rapida, lucrez la plansele pt limba italiana si la schemele matematice. Pentru METODOLOGIA DIDACTICA pregatesc lucrari pentru copiii intre 5-10 ani pentru a invata mai usor algebra. Am verificat metoda pe un  baietel din clasa a IV-a si de la 70 cuvinte pe minut la prima citire, schimband pozitia cartii a citit peste 100 fara sa fi practicat inainte citirea rapida. Dupa doua saptamani de instruire a citit 400 de cuvinte pe minut. Tot acelasi copil a facuse pana atunci doar trei exercitii pe zi spre disperarea mamei sale care era profesoara… Dupa o saptamana de lucru cu mine, a facut 60 exercitii pe ora cu ecuatii de gradul intai, iar dupa doua saptamani a ajuns la 120 exercitii pe ora. Sora acestui baietel, a invatat tabla inmultirii si impartirii (cls. II-a) intr-o ora. Deci… se poate! Trebuie sa gasim o portita sa nu fie ignorati atatia copii!
Iti multumesc pentru intelegere si eventual ajutor,
Cu toata prietenia,
Mariana POP-MION
Venetia
24 Decembrie 2010

***

Draga prietene,

Cateva completari!

Important este sa ne gandim ca ACASA sunt copii care nu au cum sa invete carte fara  ajutorul nostru. Guvernul mananca banii si cultura se duce pe rapa. Ce popor este acela  care  nu  are  cultura sau renunta la traditie… fara posibilitatea de a se uita in  curtea  vecinului cum acesta se emancipeaza, cum se comporta sau cum gandeste…?

E grav prietene, foarte grav! Este vorba de un popor, de copiii nostri, de pamantul nostru! Ce fel de romani suntem noi daca nu avem grija nici de tara si nici de popor?
Dacii au ajuns pe Columna din Roma ca robi, dar nu si-au vandut tara; nu si-au vandut copiii. Pe Columna lui Traian sunt  reprezentati cu demnitate chiar daca au fost invinsi in razboi…

Suntem multi afara! Multi si „multi luminati”! Nu putem sa-i lasam pe ignoranti sau rau-voitori sa intunece mintile copiilor nostri, a celor ce trebuie sa fie stapaniti sau sa devina carne de tun. Invatatura si cultura ii va trezi pe cei care azi nu au un viitor!

Ti-am povestit ca atunci cand  am ajuns in Italia, toti ma priveau la catedra  ca o vulpe rosie cu  coada alba. Am demonstrat ca „am luminat” mintea multor italieni chiar  daca veneam din Romania! Nu este posibil sa nu vedem ca multi ROMANI lucreaza in cele  mai emancipate proiecte din LUME. Majoritatea vorbim cu usurinta mai multe limbi straine, suntem chiar si cei mai buni chelneri… sau ingrijitoare de batrani. Stim sa le  facem  pe  toate si … incercam sa le facem bine! De ce totusi trebuie sa ne  afirmam in strainatate si nu putem fi recunoscuti in TARA  NOASTRA?

Poate acest 2011 sa ne ajute sa schimbam ceva.

Mahnita,
dar plina de speranta,
Mariana POP-MION
Venetia
31 Decembrie 2010

IN SUFLETUL NOPTII

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Lui Alice Iacobescu,
care crede in rolul
civilizator al claxonului…

Noaptea, ca obiectiv turistic, v-ati gandit vreodata la asta? Daca n-ati facut-o inca, nu-i vremea pierduta. Chiar acum, la doua dimineata, am prins o pana de curent, plecand de la birou pe jos. Strazile orasului sunt pierdute intr-o liniste atemporala, zagazuita de un intuneric rural. Poti vedea in fata ta doar atat cat te ajuta Luna. Ascunsa in haul haurilor, ea risipeste voioasa peste mine din picaturile de lumina cu care o improasca maretul Soare, ascuns acum in spatele Pamantului. Daca noaptea, de obicei, luminile strazilor si a cate unui noctambul de la un geam de bloc iti diminueaza singuratatea, de data aceasta misterul e deplin. Intuneric pretutindeni, coplesitor: in fata ta, sub arborii de pe margine, pe zidurile caselor si blocurilor. Doar Luna, pierduta deasupra, ca un opait…

Merg pe mijlocul strazii mari, pentru a da un plus de siguranta pasilor mei sovaitori. Linistea ireala imi racaie sufletul invaluit de apasarea singuratatii. Dar, nu! In urechea stanga iata ca imi sporavaie plin de viata un… canal. Prin gaurile capacului, o vijelie clipocitoare, vesela, se revarsa spre timpanele mele incordate, transformandu-se intr-un prieten de-o clipa. Vantul se trezeste si el, suierand prietenos peste capul meu gol, in semn de salut, pieptanand apoi usor frunzele.

O masina misterioasa apare departe, in fata. Inainteaza timid, spre mine, cu faruri tremuratoare. Umbre imense, inspaimantatoare, se isca in fata lor de la fiecare denivelare a carosabilului. Ma opresc dezarmat si astept ca monstrul sa dispara. In departare, printre blocuri, se zareste o strada luminata pe deplin, singuratica. Pare o alta lume; o pista pregatita pentru aterizarea unor vizitatori extraterestri…

Da, are si noaptea profunda, intunecata, farmecul ei. O emotie ce nu seamana cu nimic altceva! Si, ca din intamplare, imi rasuna in memorie versurile ce-au facut celebru macar un sezon de litoral: „Un meduz si o meduza/ Stau pe plaja buza-n buza“… Chiar asa! Unde e romantismul de altadata? N-ar merita sa impartasesti cu cineva gustul unei nopti misterioase, negre, cu fosnet infundat de frunze, ca-n Twin Peaks, in aceasta lume a imbulzelii, galagiei si agresivitatii?

Dar, iata ca ma apropii de blocul meu. Un maidanez ma latra precaut, din departare. Se opreste, linistit ca recunoaste un bastinas. Alt maidanez o ia insa dupa mine la trap, auzindu-i distinct ghearele care lovesc asfaltul. Pare un dinozaur care-si urmareste prada infricosata. Se ofera doar sa ma conduca pana la usa blocului. Il salut, cu caldura, la despartire. In hol e lumina; aici nu s-a luat curentul…
La revedere, noapte!

Doru SICOE

EMPATIA SI… SPATIUL SCHENGEN

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Era o dimineata mohorata de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota masinii  stiau ca mergem spre casa si trageau din toate puterile… Nu puteam sa-i controlez mereu fiindca la viteza asta masina strabatea mai mult de 50 m in fiecare secunda si eu trebuia sa fiu foarte atent la ce se intampla in fata… Distanta de franare putea sa fie de cca 150 m, timpul meu de reactie era de 0.2 sec iar timpul de reactie al franei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel putin 175 m liberi ca sa pot evita un accident: privirea mea incordata baleia autostrada undeva intre 200 si 300 m in fata incercand sa ghiceasca intentiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori libera – altfel nu mi-as fi permis sa conduc asa de repede – iar eu mergeam pe banda a treia, rezervata in Germania pentru cei care se grabesc… Stiam ca acul vitezometrului lui urca pe nesimtite si din cand in cand ii aruncam o privire scurta: iarasi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam in soapta si puneam usor piciorul pe frana reducand viteza la 180 Km/h,  viteza mea „de croaziera”. In masina era liniste si cald,  zgomotul motorului se forma undeva in spate si eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decat sueratul vitezei prin steaua cu trei colturi care impodobeste botul fiecarui Mercedes…

Pe neasteptate clopotelul telefonului a interupt linistea concentrata din masina… Am pus piciorul pe frana, am incetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – in spatele meu venea un Porsche – si am ridicat receptorul: „Da drumul la radio, in Romania este revolutie!” imi spune sotia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am incetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, cand o sa ies la pensie o sa ma pot intoarce ACASA!” visam eu la volanul masinii… „ACASA” fiind acolo, in Constanta, pe malul Marii Negre si nu aici, unde acum ma asteptau sotia si copii… Ne-am fi intors cu totii…

Era o alta dimineata mohorata de decembrie… Cei 300 de cai trageau linistiti dar cu toate puterile… Autostrada era goala, numai departe in fata, pe banda de avarie se intampla ciudat si eu nu puteam sa deslusesc ce… Dar dupa 2-3 secunde am vazut ca era vorba de o masina si… de un om in spatele ei… O impingea acum, la vale… dar dealul urmator era putin mai incolo… „Asta nu poate sa fie decat un roman!“ mi-a trecut prin cap pe cand treceam ca fulgerul pe langa el: am si pus piciorul pe frana… M-am oprit dupa 200 m, am iesit pe banda de avarie, am dat inapoi, m-am dat  jos din masina. “Ce faci taica, aici?” “Ma duc la Roterdam, la baiatul meu!” “Pai mai ai 600 km… cum vrei sa ajungi pana acolo?” “M-a lasat motorul!” …L-am luat la remorca, am lasat masina la o parcare, l-am dus acasa la mine, am telefonat cu baiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu stiam ca exista in Romania, incepusera sa dea rateuri…

Era o a treia dupa-amiaza mohorata de decembrie… Plecasem la ora patru dimineata din Bucuresti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac si avusesem un moment de fericire pentru ca strabatusem 600 km in numai 10 ore… Intre timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simteau deja apropierea de casa si trageau din toate puterile… Imi planificasem sa ajung la miezul noptii ceea ce insemna sa fac 1400 Km in 10 ore… Stiam ca imi va reusi…Ma deranja totusi lipsa de viteza din Romania si ma tot gandeam: “Cum de a aparut aceasta diferenta colosala? De ce nu se misca Romania mai repede? Cand o sa ma pot intoarce daca ei merg asa de incet?” Era anul 2000!

Era o alta dimineata mohorata de decembrie…In vama Nadlac ma intreaba vamesul:  “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovigneta?” intreb eu…”Daca calatoriti in Romania trebuie sa aveti o rovigneta…Trageti pe dreapta si mergeti la ghiseul ala!” Ma duc la ghiseu…si vamesa intra direct in subiect: “Aveti euro sau dolari?” “Am!” zic eu si scotocesc  prin buzunarele pantalonilor stiind precis ca ca acolo nu aveam decat bani marunti…Scot vre-o 20 €, ii pun pe masa…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot inca patru…”Nu-i de ajuns!” Ma mai scotocesc putin, mai scot vre-o doi…Vamesa se uita dispretuitoare la mine….”Vad ca sunteti un om cumsecade…si mi-e mila de dvs. cu toate ca incalcati legile tarii…Hai, mergeti!”  ies…dar ma intorc: “Si rovigneta?” “In Ungaria nu aveti nevoie de rovigneta!”…”Cata dreptate are…!!” ma gandeam eu si m-am uitat inca o data in pasaport, la pagina unde era viza de sedere permanenta in SUA… Acolo vamesii nu baga in buzunar banii cuveniti statului… Adio, adio visul meu scump de intors la Constanta, adio!…Era anul 2005!

Era o dimineata mohorata de decembrie…Cei 300 de cai ai masinii mele stateau in grajd (sorry: in garaj!) si rontaiau din ovazul imaginar pe care-l pusesem intr-o iesle imaginara…Rasfoiam in liniste cele 300 de stiri zilnice de pe internet cand imi sare in ochi informatia ca atat Germania cat si Franta se impotrivesc intrarii Romaniei in spatiul Schengen de acum in doua luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemtii! S-au trezit francezii! Dar romanii…? Oare s-au desteptat si ei? Un indemn poetic exista de vre-o 150 de ani!

Rasfoiesc ziarele romanesti… si gasesc o prima explicatie: intr-un proiect de investitii, Romania s-a decis sa cumpere o alta tehnologie, nu cea franceza si atunci francezii… Ei asi! Chiar asa? Maaii… ”Asta …nu s-a desteptat inca!” m-am gandit eu si am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar gasesc titlul “De ce nu este primita Romania in Spatiul Schengen?” Il citesc pe nerasuflate …pe urma il recitesc incet, litera cu litera si…nu ma dumiresc! Autorul a scris o pagina si jumatate dar n-a spus de ce Romania nu este primita in spatiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?

Iau o foaie de hartie si fac o lista cu ideile la care parerile noastre sunt identice:
-“Romania…la data primirii in Nato si EU…era departe de standardele tarilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord!
-“In Romania traieste un popor demn… care pretinde acelas tratament ca si celelalte popoare…” Subscriu!
Cam atat in ceea ce priveste punctele comune!

Si restul? Aleg trei dintre afirmatiile “cele mai tari”:
-“(UE)…nu este cu nimic superioara vechii Uniuni Sovietice…” Booom!
-“…ma gandesc… sa revin in politica… pentru a determina poporul roman sa paraseasca UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!
-“…se vor gasi unii care sa nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil ca in calitatea lor de sclavi in vre-o redactie finantata din afara intra in obligatia lor sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”.

Aici ma opresc… si mii de ganduri imi trec prin cap cu o viteza mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora romana…care ia articolul drept bun: a fost publicat intr-un ziar romanesc de prestigiu de catre o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora isi formeaza o parere despre Romania si despre UE…

Ziarul mai este citit si de organele de supraveghere ale  presei din SUA si din UE…si si acestia isi formeaza o parere despre autor, despre diaspora romana si despre Romania…Informatiile respective, condensate,  ajung pe masa de lucru a politicienilor care guverneaza tarile respective…si…vor fi analizate inainte de a se lua alte hotarari…In cadrul analizelor se foloseste un concept denumit “empatie”, care ar trebui sa nu lipseasca nici-o data din relatiile intre oameni, care ar fi trebuit sa fie parte componenta a articolului dar nu este de recunoscut in textul publicat… Empatie…Poate ca ar trebuie sa discutam mai intai despre ea?

Ce este empatia?

Empatia  – nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de baza in relatiile interumane prin care fiecare partener  incearca sa intuiasca problemele celuilalt si capata astfel  posibilitatea sa-i vina in intampinare contribuind  esential  la eliminarea unor conflicte potentiale sau a celor aparute deja. Empatia inseamna a patrunde in lumea gandurilor celuilalt, al intelege si…daca interesele coincid, a deschide posibilitatea unei  colaborari bazata pe interesul reciproc. Cumva asemanatoare, in intreprinderi se foloseste notiunea de “chimie” dintre sefi si angajati, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: daca “chimia” corespunde… exista o prima garantie pentru o colaborare cu succes. In articolul “The win-win strategy” publicat in Meridianul Romanesc din….am prezentat un concept cu componente asemanatoare.

Empatia este o componenta de baza si a relatiilor diplomatice. La primirea Romaniei in UE, statele UE au aratat o mare doza de empatie, acceptand Romania ca membru cu toate ca nu era pregatita pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. In schimb UE asteapta un grad similar de empatie din partea populatiei romane, dar raspunsul autorului este cuprins in expresia “…sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”. Romanii sa atace Franta? Sau Germania?…Haida de! Daca ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…si deci n-ai ce cauta nici in UE, nu numai in Schengen.

Daca declari ca numai te gandesti sa ataci atunci arati ca nu ai inteles conceptul UE…care a fost initial creeata pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de razboi care sa faciliteze al treilea atac german impotriva celorlalte tari europene si aparitia unui al treilea razboi mondial…Conceptul de baza al UE a fost si este asigurarea pacii in Europa… dar uite ca s-a gasit un roman care sa “atace”!

Maiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar romanii ar dori sa fie primiti si ei… dar pun conditia sa schimbe nitel conceptul, pe ici pe colo, prin partile esentiale? Haida de!! Chiar asa?

UE asteapta nu numai  o atitudine empatica din partea tarilor candidate la membrie… ci asteapta indeplinirea 100% a cerintelor UE puse la aderare…in sensul  si in felul in care acestea sunt intelese de tarile deja membre. Trebuie spus ca exista mari deosebiri intre ceea ce intelege UE, Germania si Franta pe de o parte si ceea ce intelege Romania – sau romanii – pe de alta parte. Trebuie spus ca aceste deosebiri isi au radacinile in traditiile milenare ale tarilor respective… iar daca Romania doreste sa devina un membru cu drepturi depline trebuie sa… se adapteze 100% la cerintele UE. Asta este si va fi foarte greu fiindca este vorba de cultura unui popor intreg si schimbarile de cultura dureaza decenii daca nu secole…Altfel…

Din punctul de vedere al culturii (cultura de intreprindere sau de organizatie, nu cultura in sensul de arta), UE este o organizatie germano-catolica in timp ce Romania este o tara latino-ortodoxa. Deosebirile dintre aceste doua forme de civilizatie rezulta in primul rand din diferentele de intelegere in practicarea religiei – cu radacini de 1700 de ani in vestul Europei si de numai  800 de ani in est – si in al doilea rand din diferentele de intelegere in atitudinea fata de puterea de stat si de regulile de convietuire sociala. Ambele se potenteaza reciproc asa ca rezultatul multiplicarii 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…

Asta este deosebirea intre UE si Romania. Sansa de a progresa  – relativ rapid – de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele Romaniei s-au zbatut ca Romania sa fie acceptata ca membru al UE…In rest, din colaborarea cu UE rezulta numai probleme fiindca:
-religia catolica (sau protestanta, ca varianta a ei) este extrem de dinamica, mobilizeaza si serveste societatea intr-un mod exemplar. Exista gradinite, organizatii educative de tineret, scoli, universitati, institute de cercetare, expozitii de arta, spitale, case de batrani, ospicii, locuinte si multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) in care au loc o multime de activitati dedicate nu numai credinciosilor ci intregii populatii. Predicile saptamanale dureaza numai 3/4 ora si trateaza multe probleme ale vietii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regaseste in biserica ortodoxa romana.  Enoriasii respectivi…se deosebesc atat de mult unii de altii de parca ar trai pe doua planete diferite…
– forma de stat germanica s-a manifestat organizat si a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci si pana acum germanii au ramas tot timpul in fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondiala, din filozofie, din tehnica, din medicina si sunt mai departe o forta in economia si in stiinta mondiala. Romania a fost creata acum 140 de ani…si cu cateva exceptii nu a creeat nimic de seama pentru cultura mondiala…

Pentru a te putea masura de la egal la egal cu nemtii si francezii trebuiesc mai intai depasite handicapurile determinate de istorie si de religie, de cultura…Altfel…nu merge!

Poate ar fi cazul ca romanii sa dea dovada de empatie si sa se intrebe mai intai: “Ce vor afurisitii astia de francezi si de nemti si ce ar trebui sa schimbam la noi…pentru a fi acceptati in randul lor?” Fiindca despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbata atitudinea fata de sine insasi (Lasa-ma sa te las!), fata de munca (Las’ca merge si asa! Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc!), fata de conducerea tarii (Citez dintr-un ziar romanesc de saptamana asta: “Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali, conducatorul…), trebuie bagata in puscarie vamesa care colecta banii pentru ea si pentru colegii ei si nu pentru tara care a numit-o pe post si care o platea ca sa-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de coruptie sau hotie ai caror acuzati se ascund in parlament…Trebuie schimbata radical calitatea materialelor scrise in ziare sau difuzate in mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care ratacesc acum zapauci dintr-un colt intr-altul in cautarea unei solutii si dau vina pe cine nimeresc fara sa le treaca prin cap ca orice schimbare in bine incepe de la persoana propie…Sunt atat de multe de schimbat incat asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu in urma cu cateva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbata intreaga populatie cu o alta, venita din ceruri si care intr-un an de zile ar putea sa transforme aceasta tara in paragina intr-o gradina…Dar poate ca ar trebui inceput mai modest si anume cu indeplinierea conditiilor UE fiindca acestea sunt teribil de avantajoase pentru Romania: este vorba de alinierea cu doua tari care se afla pe primele locuri din lume in ceea ce priveste cultura, arta, stiinta, economia …Nu-i asa ca ar fi teribil ca si Romania sa ajunga la acest nivel ba inca cat mai repede? Si atunci…intrarea in Schengen ar mai fi oare o problema?

Deci solutia ar fi sa se porneasca de la empatie si sa se ajunga in Schengen?

Ma intorc la experientele mele cu masina si-mi pun intrebarea cum a fost posibil ca in 15 ani sa fi fost distrus visul meu de a ma intoarce intr-o Romanie avansata, aproape aliniata cu puterile europene? Cu cata placere as fi zburat in patru ore pe autostrada Nadlac – Bucuresti  ca sa ajung dupa inca o ora si jumatate  la Constanta! Cum a fost posibil ca dintr-o tara agrara (1947) Romania sa devina o tara industrial – agrara (1980) si dintr-o tara fara datorii externe (1989) sa devina o tara indatorata pana peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importa 90% din produsele agricole si nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine si de colegii mei  sau la care am lucrat intre anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Romaneasca de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Rosu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel – Electrice Resita, Fabrica de Scule Rasnov  si multe, multe altele, cateva sute in total…?

Raspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelas tenor: ceilalti – UE, Germania, Franta, Rusii, evreii si multi altii – sunt de vina! Ceilalti…adica (citez):
-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii si singurii vinovati de toate nenorocirile…din Romania.” Oare autorul a uitat “capusele” care au distrus intreprinderile romanesti vanzandu-le materii prime la un pret dublu decat al pietii si cumparand produsele finite la jumatate de pret? Oare autorul n-a vazut jaful fara margini la instalatiile de irigat din Baragan si din Dobrogea si din alta parte din care nu au mai ramas nici macar dalele de beton ale canalelor de apa? Nu se poate!
-“Poate ca vesteuropenii nu au distrus complect aceasta tara…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE si – impreuna cu alti colegi – am adus doua milioane DM in Romania, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate daneza…nu cumva a fost platit de UE? Mi se pare ca la Calafat se construeste un pod peste Dunare cu bani europeni. Autostrada Timisoara – Arad este pe ¾ finantata de UE…Romania nu a putut absorbi decat cca. 30% din fondurile puse la dispozitie de UE si au fost deja milioane de € in fiecare an…
Vesteuropenii au distrus tara? Si Vantu si Nastase si FMI si Banca Religiilor si…astia toti sunt… vesteuropeni? Si libanezii, si turcii si egiptenii si multi altii din spatiul arab care au cumparat intreprinderi si au semnat obligatia de a investi milioane…si pe urma au desfiintat intreprinderile, au vandut masinile la fiare vechi si au inchiriat spatiile ca depozite…ca altceva …decat comert …nu stiau sa faca? Mi-aduc aminte ca atunci cand au fost privatizate telefoanele, compania germana Telekom impreuna cu altele s-a retras din licitatie… asa ca o companie greceasca necunoscuta a devenit propietara telefoanelor din Romania… De ce s-au retras nemtii? Nu stiu… Dar stiu ca in Germania darea de mita este pedepsita cu inchisoarea… Poate de asta?

As putea continua cu exemple si cu citate…dar…ce folos…! De douazeci de ani cititorii romani sunt alimentati cu stiri de acest fel…si multi dintre ei si-au format parerea ca autorii care scriu asa sunt bine informati si au dreptate…Eu sunt sigur ca publicul roman este ingrozitor de dezinformat si in mare parte dezorientat…

Acum …informat sau nu…ce-i de facut? Romania se afla intr-o stare dezastruoasa, cu asta suntem de acord. Pana si invatamantul superior, candva fala Romaniei, este la pamant…Cei cativa tineri supradotati care apar in fiecare an, iau drumul strainatatii de indata ce s-au afirmat cat de cat…Medicii, alti intelectuali si nu numai ei pleaca pe capete…si din aceasta hemoragie de cadre nu vad cum Romania ar putea sa-si revina. In 1947 a fost distrusa intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urma evreii au parasit tara (evreii formeaza elita societatii americane, asta numai ca exemplu!), pe urma nemtii s-au repatriat (si nemtii formeaza elita oriunde s-ar afla), pe urma au plecat romanii care cum a putut, dar aceia se numarau in  orice caz printre cei mai putin “adaptati”, cei mai putini cu “capul plecat”…Cine a mai ramas?…

Este totusi un avantaj ca un comandant de vas a ajuns presedinte: marinarii sunt obisnuiti sa infrunte furtunile si marea pe care naviga Romania acum este extrem de furtunoasa! Insa lipsa de concepte politice si economice a opozitiei poate duce pe oricine deadreptul  la disperare! In afara de motiuni de neincredere – care n-au nici-o sansa din cauza majoritatii parlamentare a guvernului – nu am vazut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot doua partide politice romanesti?? Sarmana, saraca tara! Intradevar saraca! Cine a zis ultima oara ca Romania este o tara bogata?! Oh, Dumnezeule!

Mai este un punct, ultimul si cel mai dureros!! Il citez fiindca l-am intalnit mereu in ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …isi permit sa ne trateze ca pe niste cetateni de rangul doi sau trei”. Am colaborat cativa ani buni cu EU, am trait cateva decenii in Europa de Vest  si pot sa-i asigur pe autor si pe toti cei care gandesc in acest fel ca vesteuropenii nu spun asa ceva: asta nu ar corespunde cu  “political corecteness” si ei se feresc de o asemenea greseala, acolo considerata foarte grava. Romanii insa, prin felul lor de a intelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna in casa europeana unde cer imediat sa modifice regulile de joc, prin felul lor de a-si indeplini angajamentele numai pe jumatate, de a-si matura gunoiul sub pres spunand ca au facut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei in Parlamentul European, prin delegatii care cersesc  la colturile de strada in marile metropole europene, prin articolele defaimatoare din ziarele lor…ei bine…ei bine romanii astia…Nu, nu sunt toti romanii, sunt numai o minoritate galagioasa, dezorientata si dezinformata, dar multi se iau dupa ei…Ei bine…Ce sa mai zic? Asta e! Este chiar asa! Nu ca zic vesteuropenii, ci fiindca este asa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!

Cine-si inchipuie ca…ce stim noi… stim numai noi…se inseala amarnic. La fel se inseala cei care cred ca Romania este monitorizata numai atunci cand vine delegatia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Exista mii de informatii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate si finete…Ca magistratura a mai amanat un process de conruptie? Asta se stie la Berlin inainte de a apare in presa din Bucuresti…Ca vestul este de vina despre situatia in care romanii si-au adus propia tara dupa 21 de ani de democratie romineasca?  Se stie de mult…ca multi romani se imbata cu apa rece…Si atunci nu ramane decat sinceritate totala si aplicarea cu consecventa a normelor cerute de UE, altfel…nu exista nici-o sansa.

Dar  vre-o solutie, exista?

In primul rand romanii ar trebui sa recunoasca starea in care se afla tara si ei insisi: numai daca pornesc  de la o baza sanatoasa pot construi ceva de durata.  Constructiile imaginare care pun la baza vina altora pentru nenorocirile romanesti sunt…aeriene…sunt vazduhiste, dupa cum ar spune un prieten de al meu.

Abea pe urma  se poate trece la implementarea unei solutii caci…exista una…dar este grea si dureaza ani…Solutia consta in aceea ca fiecare dintre cei ramasi in tara sa se ia de ciuf si…sa se traga pe sine insusi din mocirla, afara! Asta inseamna sa invete cu insistenta, zi si noapte, ceea ce ii intereseaza, sa-si schimbe o mare parte din apucaturi, sa-si insuseasca cat mai mult din ceea ce pune la dispozitie UE…sa…sa…si asta in continuu in urmatorii 20 de ani…

Ah, ma scuzati va rog, sotia ma striga…Trebuie sa scot cei 300 de cai de la masina mea, afara, la aer curat! Daca credeti ca ati avea nevoie de ei ca sa trageti Romania afara din noroi…vii imprumut cu placere impreuna cu lanturile pentru roti, ca sa puteti trece de orice obstacol alunecos!
Deci: prin empatie …in Schengen!
Succes!

PS: Eu nu lucrez in nici-o redactie, nu sunt platit de vre-o putere straina, pensia mi-o primesc din Germania fiindca am lucrat acolo ca inginer…si cu toate astea am o alta parere decat autorul citat. De unde se vede ca o alta opinie romaneasca nu se verifica in practica: “Daca nu zici la fel ca mine…esti platit de cineva, stiu eu de cine!”  Ce lipsa de empatie si chiar de respect, fata de cel care isi permite sa aiba o parere! Ce rezultat mizerabil dupa 21 de ani de la revolutie!

Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
31 ianuarie 2010

GANDURI LA CUMPANAANILOR 2010-2011

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Anul 2010, an cu numar rotund si frumos, nu s-a dovedit a fi tot atat de rotund in impliniri si nici atat de frumos in aspectele de viata traite de tara noastra, Romania. Criza mondiala, dupa cum era de asteptat, s-a rasfrant mai dureros asupra tarilor care isi cautau drumul marilor prefaceri. Am asistat in decursul verii in tara la dureroase framantari ale populatiei cu venituri mici si mijlocii, la multe nedreptati venite din partea celor alesi sa imparta dreptatea in tara. A fost un an cu multe vanturari ale neajunsurilor, necazurilor si al neimplinirilor, un an cu multa vanzoleala si intoarceri pe dos ale valorilor de tot felul. Dar in vuietul acesta al vremurilor incrancenate se auzea, chiar daca stins, si un glas al celor care pun umarul la temelia tarii. Cand te indepartezi de vuietul marilor aglomerari urbane, observi mai usor oameni care isi vad de rostul lor, lucrand fara sa faca zgomot la tesatura fibrei sanatoase a neamului nostru care de-a lungul istoriei ne-a scos din urgiile si napastuirile atator vremuri vrajmase.

Mi-a crescut inima de atatea ori intanlind oameni harnici, intelepti, pastrand valorile morale mostenite din mosi-stramosi atat cat le sta in putinta, oameni buni si generosi din toate categoriile sociale. Am intalnit atatia oameni traind intr-o exemplara simplitate si moralitate, in deplina modestie, fie ca erau tarani sau muncitori nebagati in seama de nimeni, fie ca aveau profesii care le asigurau un statut social. Nu de putine ori am intalnit cadre medicale care isi faceau datoria exemplar, profesori muncind cu daruire, preoti cu harul preotiei, copii si tineri bine crescuti. Acestia formeaza fondul pe care se va sprijini tara noastra cand va suna ceasul redesteptarii.

Sa speram ca acesta va suna in anul pe care il asteptam, moment pe care il dorim cu totii din adancul inimii. Dorinta de mai bine pentru anul care vine o avem atat pentru tara in care ne-am nascut, Romania, cat si pentru tara de adoptie, Canada, care ne-a oferit un climat mai bun.

In ceea ce priveste viata mea personala, a fost parte nerupta din cele doua tari. Cum le-a fost lor, mi-a fost si mie, cu probleme de care nu scapa nimeni, dar si cu bucurii, cu realizari si impliniri prin scrieri si prin primii pasi facuti cu succes de nepoata mea spre universitate.

In pragul trecerii Noului An urez: La multi ani romanilor de pretutindeni si fratilor nostri canadieni, impliniri cat mai multe, vremuri luminoase si bune, multa sanatate!

Elena BUICA

LUCIA OLARU NENATI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Lucia Olaru Nenati este, dincolo de orice consideratie, o personalitate complexa, unica in peisajul cultural botosanean al timpului nostru. Poeta de mare si recunoscut talent, ale carei creatii au aparut in cele mai importante reviste literare din tara si nu numai, in antologii de poezie romaneasca si in aproape douazeci de volume, critic si istoric literar, autoare, printre altele, a unei carti, fundamentale pentru cunoasterea fenomenului cultural botosanean din perioada interbelica „Arcade septentrionale” aparuta in anul 2008 in Editura Academiei, eminescolog de renume national, muzeograf pasionat, de numele caruia se leaga inceputurile reconsiderarii muzeistice a lui Mihai Eminescu la Ipotesti, jurnalist prolific, autor a catorva mii de articole publicate in presa locala si in zeci de ziare din tara si strainatate, interpret vocal de autentica sensibilitate, autoare a trei C.D.-uri in care readuce, pentru iubitorii de muzica, melodii cunoscute si cantate de Eminescu, talmaceste si transpune in registru liric poeziile poetului national si acum, la sfarsitul unui nou an, ne ofera cateva dintre cele mai frumoase colinde de Craciun.

Nu este de trecut cu vederea faptul ca aceasta laborioasa activitate, pe multiple planuri, cu realizari de inalta tinuta pe fiecare dintre acestea, a insemnat o munca asidua, necontenita, mii de ore de studiu in biblioteci si arhive, de cele mai multe ori departe de Botosani, in marile centre culturale ale tarii si deplasari oriunde ceva interesant putea folosi proiectelor asupra carora lucra sau celor de perspectiva, fara a se izola, nici un moment, in turnul de fildes. Paralel cu activitatea de creatie a fost muzeograf, director al Teatrului pentru copii si tineret “Vasilache” si apoi a Teatrului “Mihai Eminescu”, director al cotidianului local “Gazeta de Botosani”, lector universitar, a calatorit in numeroase tari, cel mai adesea in Canada si Germania unde sunt casatorite cele doua fiice ale sale, si unde a prezentat, in cercuri intelectuale selecte, cultura si civilizatia romaneasca si desigur, a avut o viata de familie, ca oricare dintre noi, de obligatiile careia nu s-a putut deroba.

Cum a putut sa faca atat de multe, sa fie performanta in tot ce a intreprins, sa fie plecata si totusi atat de prezenta aici, acasa, este o intrebare careia Lucia Olaru Nenati ii stie, credem, cel mai bine raspunsul. In ce ne priveste, credem ca avem de a face cu o personalitate de un tip special, dotata si inzestrata cu calitati pe care nu multi le poseda. Muzele i-au fost, cu siguranta, aproape, atunci cand s-a nascut, inzestrand-o cu aproape tot ceea ce un om isi poate dori. Raportandu-ne la mitologia greaca, in care talentul si aptitudinile intelectuale sunt harazite pamantenilor de cele noua muze, credem ca s-au intrecut sa o inzestreze cu harul lor Caliope, muza poeziei epice si a elocintei, Clio, muza istoriei, Thalia, muza artei dramatice si nu in cele din urma Euterpe, muza poeziei lirice si a muzicii. In privinta elocintei, putini au verbul, lejeritatea discursului si a digresiunilor de care dispune Lucia Olaru Nenati. Fara harul cu care a inzestrat-o Clio, n-ar fi putut sa faca ceea ce a facut la Ipotesti si nici sa scrie acea exceptionala carte despre cultura nordului  la care ne-am referit, dupa cum, poezia si muzica, pe care le-a cultivat cu dragoste si pasiune, nu i-ar fi fost atat de aproape, insemnand, poate, modul ei cel mai firesc de a se manifesta, daca Euterpe nu i-ar fi destinat sa se realizeze si in ceste domenii.

Prin urmare, chiar daca si-ar fi propus sa ramana numai poeta, n-ar fi putut face asta pana la sfarsit, pentru ca muzele nu se opresc intamplator asupra muritorilor, alegandu-i doar pe aceia care le pot duce menirea pana la capat. Constienta sau nu de acest lucru, Lucia Olaru Nenati a inteles ca trebuie sa mearga pe drumul greu al creatiei, sfidand greutatile, ignorand adversitatile, nebagand in seama zambetele ironice si rautatile, uneori abia mascate ale celor care, mai degraba, ar fi trebuit sa o apere, pentru a aduce la suprafata ceva ce vine din interiorul ei si este, poate, dictat de sus si prin urmare, de neevitat.

Poate, unii se vor intreba, de ce am considerat ca Thalia, a fost si ea, una dintre muzele care au dat contur personalitatii Luciei Olaru Nenati. Credem acest lucru, pentru ca nu intamplator a condus destinele a doua teatre, iar maniera in care-si rosteste poemele inregistrate pe C.D.-ul cu colinde de Craciun, dovedeste ca, in persoana sa, omul de teatru, chiar daca nu i-a fost dat sa fie pe scena, exista, in deplinatatea lui.
Dincolo de aceste sincere ganduri, nu cred ca mai este de spus ceva. Poate, de pus o intrebare: cand o s-o vedem pe Lucia Olaru Nenati si in postura de pictorita?

Gheorghe MEDIAN

Cand Usa Nu Se Deschide …

On By nelursIn Opinions1 Comment

Ti s-a intamplat vreodata sa petreci singur-singurel, departe de familie, de prieteni si biserica, una din sarbatorile mari ale credintei crestine? Poate ai fost trimis in delegatie in alt oras, poate ai iesit din cazarma pentru cateva ore cu bilet de voie, pe cand erai militar in termen. Poate, ca elev sau student, la sute de kilometri de casa parinteasca, ai ratacit la intamplare prin oras, nestiind incotro s-o apuci. Poate ca traversezi chiar in aceste zile pustiul de gheata al singuratatii umane …
Frumusetea sarbatorii paleste fara tovarasia celor dragi. Cadrul adecvat pentru bucurie este partasia. In conditiile cele mai putin fericite, chiar tovarasia unor straini este preferabila singuratatii si poate implini nevoia de partasie a inimii, macar la nivelul ei de baza. Asa se explica exuberanta in masa a oamenilor, cand sarbatoresc un eveniment deosebit, cum ar fi izbanda unei revolutii dezrobitoare, biruinta in razboi, sau chiar un eveniment frivol cum este victoria echipei favorite de fotbal. Momentele de bucurie intensa trebuiesc impartasite. Oamenii dau buzna in strada, striga, canta si imbratiseaza niste necunoscuti.
Ori, poate in momente de singuratate, ai nutrit dorinta sa vizitezi o familie recomandata de parinti la plecarea ta de acasa. Te-ai grabit, plin de sperante, spre adresa cautata. Ai apasat cu emotie butonul si auzeai zbarnaitul strident al soneriei dincolo de usa. Ti se parea ca toti vecinii de pe scara blocului aud soneria si-i simteai parca spionandu-te prin vizorul usii lor. Numai in spatele usii din fata ta nu se auzea nici cel mai slab zgomot, oricat de atent iti ciuleai urechile. In cele din urma, convins ca usa va ramane inchisa, coborai scarile cu pasi rari si inima grea, uitandu-te in urma la fiecare cotitura, cu o ultima farama de speranta …
Lumea in care traim este fragmentata de prea multe ziduri si usi, faramitata in spatii prea marunte. Ziduri ridicate cu scopuri legitime, care protejeaza, dar si ca bariere nelegiuite, care izoleaza. Aceeasi usa tine pe unii afara si izoleaza pe altii inauntru. Cu cat cineva traieste vremuri mai bune, cu atat mai multi oameni bat la usa lui si cu atat mai ferecate ii sunt portile, menite sa tina afara pe nedoriti.
Isus n-a avut usi (cum n-a avut nici casa) si n-a fost bariera care sa-i tina pe oameni departe de El. Dar cele mai multe usi L-au tinut (si-L tin inca) pe El afara, pentru ca inimile-L tin la distanta. Mai mult, in limbajul metaforic al Evangheliei Sale, Isus S-a facut pe Sine Usa deschisa spre mantuire si Calea care duce spre cer: Singura Cale si singura Usa!… El a lansat invitatia universala, fara restrictii de nici o natura: “Veniti la Mine, toti …”. A mers inca si mai departe, punandu-se in pozitia de a bate El in mod staruitor la usa inimilor noastre, in timp ce usa Lui o tine mereu deschisa.
“O, ce bine-i cand o usa se deschide cu iubire”, suna binecunoscuta cantare. Dar in fata lui Iosif si a Mariei toate usile Betleemului au ramas inchise, in ziua cand au avut cea mai mare nevoie de gazduire. Pentru perechea cea mai obosita, pentru femeia insarcinata, gata sa nasca, pentru sotul ingrijorat, pentru Pruncul ceresc, pregatit sa descinda in lumea noastra, nu s-a gasit loc in toata cetatea. Pe cine gazduiau oare hanurile de poposire ale Betleemului si odaile de oaspeti din zilele acelea?
Un loc de gazduit se poate pregati aproape intodeauna; un pat se poate asterne oriunde, chiar pe podeaua odaii, ori in bucatarie, daca  in inima este loc de primire. Ti s-a intamplat poate si tie sa poti oferi musafirilor doar un pat improvizat pentru cateva nopti, avand mai tarziu surpriza sa ti se multumeasca mai sincer si mai calduros decat daca le-ai fi oferit dormitoare separate. Ai riscat poate pedepse aspre, ignorand oprelisti comuniste, cand ai deschis usa casei tale spre gazduire clandestina unor musafiri veniti de peste hotare, care nu erau invitatii tai, pe care nici macar nu-i cunosteai. Cand inima accepta si primeste, usa casei se deschide cu bucurie si minunea prezentei ceresti se intampla: “Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”.
Pentru Iosif si Maria, chiar tara natala a devenit neprimitoare. Nu poti fi popular, cand bati la usa in numele lui Mesia. S-a gasit adapost in Egipt pentru familia sfanta, dar nu in propria tara, pentru ca vatra inimilor era rece, mintile erau impotmolite in prejudecati, iar credinta adevarata mai rara decat argintul.
Astazi, in anul de gratie 2010, a venit randul pentru inima mea si a ta sa dea un raspuns. Daca Domnul insusi ar bate la poarta si L-ai vedea prin vizor, cum I-ai deschide, cum L-ai primi, cum I-ai oferi tot ce ai, intr-un spirit de lepadare de sine revarsat din abundenta peste casa ta prin simpla Lui prezenta!… Dar El bate si astazi la usi, o stim prea bine. Bate prin mana celor mai neinsemnati frati ai Lui. Oare pe cati dintre ei i-am nesocotit, i-am respins, i-am ignorat, i-am considerat nedemni de ospitalitatea noastra, de timpul nostru pretios, de eleganta interioarelor noastre, de valoarea banilor nostri?
Gelu Arcadie Murariu

Just Family…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

By Aura Imbarus, PhD – Los Angeles, California
Author of the Pulitzer Prize entry “Out of the Transylvania Night”

“Strangers are just family you have yet to come to know.”

(The 5 People You Meet in Heaven)

Holidays are the perfect moments to be shared with family. But, how about if there is no family around? Maybe they passed away; maybe they live in another country or you are not close to them anymore. There are so many broken families nowadays, and the notion of stepparents is as common as hello.  Children live with one parent while the other one is totally out of the picture.  In nowadays’ world where everything is related, we are all one; we are all connected, and so the perception of “family” changes along with us. Family becomes all of us, and giving becomes like inhaling, loving becomes like exhaling, and as we breathe, we reach out to each other. Our friends, the ones who have been there for us in sickness and in health, become our extended family. They are not blood related but they are love related. We can choose love; we can choose to love every day, to express our love, share our love and be in love each and every moment with those who we consider blood family and those who could be considered strangers. It is not the bloodline that counts but the lifeline we have.
Life is a beautiful tapestry of emotions, attractions, care, support, and sweetness. Every stranger out there can become a potential family member if we care enough to get to know him. Any outsider can become an insider if we will give him a chance, open up a door for him. We were not born knowing things, but we find out about them by approaching them, discovering them and giving them a chance.
So, then, what is different with people? The ones who are friends now are the ones who were strangers in the beginning and were given a chance. You reached out to them or they opened up to you.  In the end, they got closer to you and even closer until they were labeled extended family.
I have a huge extended family, and each and every member is unique and precious to my life!
Happy Holidays to you and to your family!

Despre nimic, si despre prea, prea

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Zilele acestea, la PRO TV, distinsul prezentator „al emisiunii Meteo, Florin Busuioc, comenta, de altfel pertinent, ideea coform careia, statisticile nu duc, neaparat, la concluzii ce pot sta, oricand, in picioare. O simpla medie artitmetica, fie ea si ponderata, nu ne lumineaza, nici pe departe, in domenii de granita, cum ar fi cel al stiintelor comunicarii, al adevarului, al problemei intelegerii, al limbajului etc. Ca statistica e  necesara, nimeni nu contesta, dar, de la  a fi necesara si pana la a crede ca staticianul sau sociologul, interpret al unor date, este un un fel de inginer si sociologia, ingineria socialului, cale lunga, ba chiar un hau, daca nu o cadere in desuet, cat timp traim in vremea unor tehnologii, cu care  putem vedea in cosmos, sau la sute de metri, sub  pamant, si putem spune, documentat, (fara, „c-o fi una, c-o fi alta”): „aici este’’. Sunt insa (gradina lui Dumnezeu e mare!), si din cei care, cu ,,tratate – teorii, de multe ori, sterile, sau istorii” in buzunarul de la piept sau cel de la spate, striga sus si tare  ca, fara ei nu se poate. Probabil! Loc pe fata pamantului e pentru toti! Totul e sa ti-l stii si sa nu te bagi acolo unde nu-ti fierbe oala, cum  o zice, raspicat, romanul, cu capul pe umeri. Ca celalalt cu el intre… Nu mi-am propus sa pun sub semnul intrebarii sociologia, ca stiinta contemporana, de altfel nici nu imi este permis si nici nu cred ca se poate. Pentru o corecta informare, trebuie insa amintit faptul ca, pana si Auguste Comte, considerat de catre sociologi parintele sociologiei, (foloseste,  pentru prima data, denumirea de sociologie, in lucrarea sa, Curs de filosofie pozitivista, vol. IV, Lectia 47.), a fost filosof.  Nu m-ar mira insa ca, intr-o zi, de dragul „pertinentei” in a fi, unii sociologi (de acum), sa spuna ca au inventat roata, mersul pe jos, privitul in sus, sa si-l asume si pe Platon  si pe Aristotel, ba, mai mult, Antichitatea toata, avand  ca pretext framantarile mintii  omului pliate pe el, adica, pe omul „aruncat” in lume. Desigur, controversele banale nu duc la nimic. O stie lumea, de cand lumea! In ele insa, in maruntisurile cotidiene si asumarile mizere sta, de cele mai multe ori, pierderea sensului existential. Fara acest sens, ratacim, besmetici, prin lume. Omul se instraineza fata de om, se retrage in el insusi. In lume, ramane smucitul, nebunul, cel care crede ca e! Urca la tribuna, la catedra, in Piata mare etc si, evident, striga sus si tare: ,,eu sunt, voi, rabdare!” Apoi, ca o fi, ca o pati… Nimic concret, nimic coerent! Despre o teorie a coerentei, nici pomeneala! Nimic despre structura psihologico-istorica  a omului bazata pe principiul filosofiei moderne, conform caruia, subiectul isi construieste lumea in cunoastere si nu in cifre goale de continut , versative sau chiar perverse! Nimic despre trairea sufleteasca  a omului (Dilthey), in orizontul istoric concret! Nimic despre libertate, constiinta, despre bunastare, despre meritul sau de creator, despre creatorul de geniu si creatia sa. Nimic despre modalitatea omului de a-si gasi spiritul, ca parte,  plecand de la intreg (Martin Heidegger). Nimic despre faptul ca omul, ca fiinta ontologica, semnifica si se lasa semnificat! Nimic despre dimensiunea sa de a povesti si a se lasa povestit! Despre intelegerea acestuia, intr-o maniera comprehensiva, din nou, nici pomeneala! „Prea greu!” „Prea moale!”  „Prea tare!” „Prea acru!”, ca sa citam o reclama ce vinde bine amidon, frumos ambalat, sub numele de „iaurt din lapte de capra.”
 Prea! Prea, cata vreme niciunul, dintre cei pomeniti mai sus,  si altii asemenea, n-au auzit, sau nu vor sa auda despre ceea ce se numeste natura umana, despre necesitatile acesteia, ca  structura obiectiv-subiectiva, de a cunoaste, a intelege si a fi inteleasa ca tot, (cu circumstantele trecute si viitoare, unificate, in si despre care mintea omului vesnic intreaba). Prea, cata vreme nimic, despre morala! Despre o abordare de tip holistic a fiintei (in sens sociologic), la noi, la romani, cel putin la noi, acum si in veacul veacurilor, un non-sens.
Si totusi, „sensul si semnificatia se nasc abia in om si in istoria sa, caci omul e fiinta istorica, nu individul izolat” (A. Codoban, Semn si interpretare, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 2001, p. 102.), individ  creionat, astazi, de politologi, sociologi,-„creiere”- in tratate de trei parale.

Craiova, Nicolae Balasa
     18 12 2010