Cand Usa Nu Se Deschide …

Ti s-a intamplat vreodata sa petreci singur-singurel, departe de familie, de prieteni si biserica, una din sarbatorile mari ale credintei crestine? Poate ai fost trimis in delegatie in alt oras, poate ai iesit din cazarma pentru cateva ore cu bilet de voie, pe cand erai militar in termen. Poate, ca elev sau student, la sute de kilometri de casa parinteasca, ai ratacit la intamplare prin oras, nestiind incotro s-o apuci. Poate ca traversezi chiar in aceste zile pustiul de gheata al singuratatii umane …
Frumusetea sarbatorii paleste fara tovarasia celor dragi. Cadrul adecvat pentru bucurie este partasia. In conditiile cele mai putin fericite, chiar tovarasia unor straini este preferabila singuratatii si poate implini nevoia de partasie a inimii, macar la nivelul ei de baza. Asa se explica exuberanta in masa a oamenilor, cand sarbatoresc un eveniment deosebit, cum ar fi izbanda unei revolutii dezrobitoare, biruinta in razboi, sau chiar un eveniment frivol cum este victoria echipei favorite de fotbal. Momentele de bucurie intensa trebuiesc impartasite. Oamenii dau buzna in strada, striga, canta si imbratiseaza niste necunoscuti.
Ori, poate in momente de singuratate, ai nutrit dorinta sa vizitezi o familie recomandata de parinti la plecarea ta de acasa. Te-ai grabit, plin de sperante, spre adresa cautata. Ai apasat cu emotie butonul si auzeai zbarnaitul strident al soneriei dincolo de usa. Ti se parea ca toti vecinii de pe scara blocului aud soneria si-i simteai parca spionandu-te prin vizorul usii lor. Numai in spatele usii din fata ta nu se auzea nici cel mai slab zgomot, oricat de atent iti ciuleai urechile. In cele din urma, convins ca usa va ramane inchisa, coborai scarile cu pasi rari si inima grea, uitandu-te in urma la fiecare cotitura, cu o ultima farama de speranta …
Lumea in care traim este fragmentata de prea multe ziduri si usi, faramitata in spatii prea marunte. Ziduri ridicate cu scopuri legitime, care protejeaza, dar si ca bariere nelegiuite, care izoleaza. Aceeasi usa tine pe unii afara si izoleaza pe altii inauntru. Cu cat cineva traieste vremuri mai bune, cu atat mai multi oameni bat la usa lui si cu atat mai ferecate ii sunt portile, menite sa tina afara pe nedoriti.
Isus n-a avut usi (cum n-a avut nici casa) si n-a fost bariera care sa-i tina pe oameni departe de El. Dar cele mai multe usi L-au tinut (si-L tin inca) pe El afara, pentru ca inimile-L tin la distanta. Mai mult, in limbajul metaforic al Evangheliei Sale, Isus S-a facut pe Sine Usa deschisa spre mantuire si Calea care duce spre cer: Singura Cale si singura Usa!… El a lansat invitatia universala, fara restrictii de nici o natura: “Veniti la Mine, toti …”. A mers inca si mai departe, punandu-se in pozitia de a bate El in mod staruitor la usa inimilor noastre, in timp ce usa Lui o tine mereu deschisa.
“O, ce bine-i cand o usa se deschide cu iubire”, suna binecunoscuta cantare. Dar in fata lui Iosif si a Mariei toate usile Betleemului au ramas inchise, in ziua cand au avut cea mai mare nevoie de gazduire. Pentru perechea cea mai obosita, pentru femeia insarcinata, gata sa nasca, pentru sotul ingrijorat, pentru Pruncul ceresc, pregatit sa descinda in lumea noastra, nu s-a gasit loc in toata cetatea. Pe cine gazduiau oare hanurile de poposire ale Betleemului si odaile de oaspeti din zilele acelea?
Un loc de gazduit se poate pregati aproape intodeauna; un pat se poate asterne oriunde, chiar pe podeaua odaii, ori in bucatarie, daca  in inima este loc de primire. Ti s-a intamplat poate si tie sa poti oferi musafirilor doar un pat improvizat pentru cateva nopti, avand mai tarziu surpriza sa ti se multumeasca mai sincer si mai calduros decat daca le-ai fi oferit dormitoare separate. Ai riscat poate pedepse aspre, ignorand oprelisti comuniste, cand ai deschis usa casei tale spre gazduire clandestina unor musafiri veniti de peste hotare, care nu erau invitatii tai, pe care nici macar nu-i cunosteai. Cand inima accepta si primeste, usa casei se deschide cu bucurie si minunea prezentei ceresti se intampla: “Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”.
Pentru Iosif si Maria, chiar tara natala a devenit neprimitoare. Nu poti fi popular, cand bati la usa in numele lui Mesia. S-a gasit adapost in Egipt pentru familia sfanta, dar nu in propria tara, pentru ca vatra inimilor era rece, mintile erau impotmolite in prejudecati, iar credinta adevarata mai rara decat argintul.
Astazi, in anul de gratie 2010, a venit randul pentru inima mea si a ta sa dea un raspuns. Daca Domnul insusi ar bate la poarta si L-ai vedea prin vizor, cum I-ai deschide, cum L-ai primi, cum I-ai oferi tot ce ai, intr-un spirit de lepadare de sine revarsat din abundenta peste casa ta prin simpla Lui prezenta!… Dar El bate si astazi la usi, o stim prea bine. Bate prin mana celor mai neinsemnati frati ai Lui. Oare pe cati dintre ei i-am nesocotit, i-am respins, i-am ignorat, i-am considerat nedemni de ospitalitatea noastra, de timpul nostru pretios, de eleganta interioarelor noastre, de valoarea banilor nostri?
Gelu Arcadie Murariu

Advertisements

One thought on “Cand Usa Nu Se Deschide …

  1. Pingback: polimedia.us/fain/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s